ZIUA IN CARE ZAMBETUL COPILULUI INFLORESTE POMII

On By nelursIn Children, Family, InspirationalLeave a comment

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, imi aseaza deasupra capului dulcea povara a copilariei, atunci cand eram un biet guguloi de huma pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care inca mai au o radacina infipta in pamantul pe care l-au calcat, cu talpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sarbatorilor de iarna, nu trebuie sa dispara de sub fruntea niciunui roman. La noi pana si iernile erau si sunt mai frumoase! Chiar daca, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne strajuia de o parte si de alta a copilariei, iar seva din pamanturi ne da puterile de care aveam nevoie mai tarziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lasat copiilor intaietatea de a se infrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfant care le aseaza pe crestet darnicia Cerului, bunatatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci cand trebuie sa strabata lungile si intunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lampasul in mana, deasupra capului nostru si cand suntem oameni mari, chiar daca timpul si spatiul ne-au cam indeparatat de cele sfinte. In fiecare an, Mos Nicolae are grija sa treaca prin gandul nostru ca un porumbel de zapada purtand in cioc trei fire de busuioc pe care mama sa le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai tarziu, se regaseste in aghiasma de la Boboteaza, ce tine loc de leac pentru toata painea din timpul intregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin parinti, Mosul pregeta sub Cruce, rautatea face dinti, spatiul s-a mutat in suflet, si raceala s-a lungit, roua plange ca un tunet pe pamantul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea sa fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat sa-ntinerim! Parca-l si vad pe Mos Nicolae, aievea, in fata copiilor, chiar daca ei nu-l vad, desfacand pachetele aduse de postas, cu bunatati de peste mari si tari, parca-i vad si pe copii, cand zic „copii” ma gandesc la toti cei care au ramas acasa, nu pentru alta, dar sa nu ne fure cineva sarbatorile, desfacand, cu mainile infrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de…copiii din strainatate. Nu ceea ce gasesc inauntru ii bucura, ci faptul ca s-a pastrat acea sfanta legatura sufleteasca, si cum Sarbatorile de Iarna la romani debuteaza cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu daca am dreptul sa fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, in ceea ce ma priveste, eu ii vad pentru a doa oara tristetea in barba, prima oara a fost cand eram copil si asteptam sa vina , dar de fiecare data ma trecea cu randul, iar eu ma autopedepseam asteptand …pana la anul! A doua oara i-o simt acum, in pragul batranetii cand vad si simt copiii care, cu toate ca nu mai cred in „mos”, totusi asteapta sa le incalzeasca inimile, nu atat darurile cat semnul ca tata este bine si se gandeste la ei. Cum focului sa nu te gandesti cand, aici, la patru mii de km de casa, zambetul copilului infloreste pomii in  miez de iarna, si sparge noaptea-n tandari a nesomn?
Anii au trecut precum pasarile grabite spre locuri mai calde, eu am ramas de straja ca nu cumva sa treaca si ultimul, doar lumea copilariei a ramas aceasi si va ramane atata vreme cat din cer va cadea zapada, ploaie si bunatate dumnezeiasca. Vrem sa credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea in care suntem, el ne gasesste intotdeauna si ne arata nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dam socoteala. Este bland, dojenitor, dar nu uita niciodata sa ne aduca aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, macar o zi, pentru ca, dupa aceea, sa ne dea prilejul sa continuam. Dupa cum l-am „vazut” in ultimii ani, Mos Nicolae a inceput sa oboseasca de interminabilele povesti lasate in cizmulitele din ce in ce mai uscate si scalciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si calcaie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din Spania… si de orinde din lumea asta mare. Cineva imi povestea din tara, cand l-am intrebat daca cunoaste familii plecate si ai caror copii au ramas singuri sau in grija bunicilor, ca s-a pierdut licarul din ochii acestora, ai copiilor, au imbatranit inainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rau, este faptul ca au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Daca Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce sa fie trist, acesta ar fi! Stau si ma intreb, ca Moromete, cu mana la falca, oare cui ar trebui sa arate Mosul nuiaua? Parintilor care au lasat totul si au plecat in lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asazisei societati de consum sau altii ar trebui sa fie abonatii permanenti ai mustrarilor ce par sa nu-i atinga in niciun fel? Oricum, politicul isi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi  mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodata sa fim asigurati de ziua de maine din partea lor. Daca ar fi sa-i cer ceva Mosului, acum la batranete, cu toate ca nu i-am cerut nimic nici in copilarie, singurul lucru ar sa mearga in padurile noastre, cat a mai ramas din ele, si sa caute nuiele de alun cat mai subtiri, apoi sa treca pe la vladica de pe malurile Dambovitei si sa le lase in sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru cate greseli sunt!”  Ar ramane padurile noastre fara specia de arbust atat de cantata de folclorul nostru! Poate, la criza mondiala, mai mult sau mai putin artificiala, se adauga, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin  al caror adrisant este politicul romanesc, binecunoscut pentru balbaielile de douazeci de ani. Dar… e Mos Nicolae, sa-i lasam pe politicieni in plata Domnului si a…contribuabilului

Marin Trasca-Madrid (din volumul Nopatea strugurilor amari)

La cea de-a XVI-a editie, „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”

On By nelursIn CultureLeave a comment

Cea de-a XVI-a editie a Sesiunii de comunicari cu tema „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”, manifestare organizata in cadrul Zilelor Justinian Teculescu si Nicolae Colan, s-a desfasurat in perioada 3-4 decembrie 2010, in localitatile Sfantu Gheorghe, Covasna si Voinesti (Scoala Generala „Avram Iancu” din localitate). Din judetul Mures au fost prezenti cu diverse comunicari, 6 participanti: prof.dr. Liviu Boar, director al SJAN Mures, preot dr. Florin Bengean, cercetator stiintific in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, drd. Milandolina Beatrice Doboczi, arhivist la SJAN Mures, dr. Dorel Marc, muzeograf in cadrul Muzeului de Etnografie din Targu Mures, Alexandru Ciubica, profesor la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si publicist Nicolae Balint, profesor la Gimnaziul „Sfantu Gheorghe” din Sangeorgiu de Mures.

„O manifestare deosebit de necesara si utila”
Manifestarea din acest an i-a avut ca organizatori pe Muzeul National al Carpatilor Rasariteni, Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural Crestina „Andrei Saguna” din Sfantu Gheorghe si Asociatia Cultural Crestina „Iustinian Teculescu” din Covasna. Partenerii media ai manifestarii au fost „Observatorul de Covasna”, www.intorsura.ro, „Mesagerul de Covasna” si „Condeiul ardelean”. Lucrarile in plen au avut loc la Hotel „Dacia” din Covasna, iar cele pe sectiuni, la Scoala Generala „Avram Iancu” din Voinesti. Deschiderea Sesiunii – ocazie cu care pe langa scurtele alocutiuni rostite, au fost prezentate si un numar de opt carti si autorii acestora – a fost  onorata de I.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop ortodox al Covasnei si Harghitei. Moderator, la fel ca la editiile anterioare, a fost dr. Ioan Lacatusu, om de aleasa cultura si spiritualitate, promotor neobosit al Sesiunii. La aceasta manifestare au prezentat comunicari 63 de participanti, specialisti din domeniile istorie, etnografie, sociologie, demografie, diplomatie si jurnalism. Toate comunicarile prezentate urmeaza a fi publicate in Anuarul Muzeului National al Carpatilor Rasariteni si al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, revista Angustia, nr. 15, Istorie-Sociologie. Tot in cadrul manifestarii anterior mentionate, sambata, 4 decembrie 2010, a avut loc si slujba de pomenire a Episcopului Iustinian Teculescu (1865-1932), primul episcop din istoria armatei romane, acesta fiind nascut la Voinesti. Manifestarea s-a incheiat cu un concert de colinde sustinut de Ansamblul Folcloric „Ciobanasul” din Voinesti. Traian Plesca, fost ministru consilier, diplomat de cariera si expert in problematica spatiului german, a declarat ca „Particip pentru prima data la aceasta sesiune si ma simt onorat de aceasta invitatie. Constat cu satisfactie nivelul stiintific deosebit al comunicarilor prezentate, precum si actualitatea problemelor puse in discutie de catre participanti, prin comunicarile pe care le-au prezentat. Consider ca este o manifestare deosebit de necesara si utila acestui spatiu si nu pot sa nu remarc extraordinara energie a domnului dr. Ioan Lacatusu, sufletul manifestarii si unul dintre principalii organizatori ai acesteia.”      

Nicolae BALINT

Maksymilian Cieslak din Polonia castiga editia 2010 a Premiului Henkel pentru Arta

On By nelursIn ArtLeave a comment

Artistul basarabean Pavel Braila s-a aflat printre cei cinci mari finalisti de la Viena.
Henkel Central Eastern Europe (Henkel CEE) a acordat pentru a noua oara  Premiul Henkel pentru Arta, in valoare de 7.000 Euro. Anul acesta, premiul a fost acordat artistului polonez Maksymilian Cieslak. Premiul pentru Tineri Artisti din Austria a mers catre Susanna Flock, in timp ce artista croata Nina Kurtela a primit Premiul pentru Tineri Artisti din Europa Centrala si de Est. Fiecare din aceste premii valoreaza 2.000 euro. Premiile au fost anuntate in cadrul galei care a avut loc pe 25 noiembrie, in auditoriul Muzeului de Arta Moderna al Fundatiei Ludwig Vienna – MUMOK.
 “Prin aceasta competitie, Henkel doreste sa contribuie la procesul de integrare europeana si la cunoasterea culturala a regiunii Europei Centrale si de Est. Ne bucuram si suntem foarte mandri de reputatia pe care a castigat-o acest premiu. Acum 9 ani am inceput cu aproape 180 de inscrieri. Intre timp, am ajuns sa avem anul acesta peste 1.000 de participanti”, a spus G?nter Thumser, Presedintele Henkel CEE.

Anul acesta s-au inscris in competitie 1.060 de lucrari de arta, o cifra record pentru Premiu. Un juriu expert international format din muzeologi, specialisti in arta, custozi renumiti si proprietari de galerii, l-a desemnat pe Maksymilian Cieslak, artistul polonez nascut in Tomaszow Lubelski, drept castigatorul Henkel Art Award 2010.

 „Cu Maksymilian Cie?lak, o intreaga generatie de artisti tineri a castigat premiul anul acesta. Astept cu nerabdare ca Maskymilian Cieslak sa-si expuna lucrarile intr-o expozitie individuala la MUMOK, anul viitor”, spune presedintele juriului Karola Kraus, Director MUMOK in Viena, explicand motivele pentru care l-a ales pe tanarul artist polonez.

Lucrarile cinematografice ale lui Maskymilian Cieslak sunt caracterizate de o mare intensitate narativa si originalitate. Cieslak lucreaza cu instrumente oferite de filmele mute, de estetica filmelor de amatori de pe Youtube, precum si cu elementele unor filmari descoperite de el. Astfel reuseste sa abordeze filmul ca mediu de comunicare intr-o maniera total neortodoxa si uneori amuzanta. Artistul foloseste istoria filmului, momente legendare din istoria media precum zborul in spatiu al lui Yuri Gagarin sau un concert al trupei Doors, ca material pentru un limbaj cinematografic neconventional. Unele dintre lucrarile lui, precum Doctor Faustus sau Cloud Nine, pot fi interpretate drept satire agresive la adresa artei.

Anul acesta,  printre cei cinci finalisti de la Viena ai Premiului Henkel pentru Arta, selectati dintre cele 1060 de inscrieri, s-a numarat Pavel Braila, artist din Republica Moldova, cunoscut pe plan international. Dan Perjovschi, care a expus alaturi de Pavel Braila in 2010, in proiectul Fetish Factory, la Electroputere Craiova, il caracterizeaza pe Pavel Braila drept „un artist care face arta euro-atlantica cu parfum de parjoale moldovenesti. El a sarit din Chisinau direct in Paris si Berlin, oprindu-se oleaca la Dokumenta de la Kassel”.

De asemenea, Liviana Dan isi aduce aminte de reactia starnita de Pavel Braila in 2002, ca invitat la Documenta. ”Pavel Braila provoaca un interes international puternic si responsabil. Puternic asemenea alegoriilor propuse pentru istoria modernitatii din fostele tari ale estului. Responsabil, de fapt subversiv responsabil, asemenea noii prospetimi extravagante si a fascinatiei pentru un nou tip de lux, cum estul nu mai intalnise. In Pavel Braila estul isi recunoaste calitatea“.
Artista croata Nina Kurtela a castigat Premiul pentru Tineri Artisti din Europa de Est si Centrala, acordat tinerilor artisti din Europa Centrala si de Est care fac parte din Programul de rezidenta al  KulturKontakt Austria, partenerul de durata al companiei Henkel. Dupa finalizarea studiilor la Academia de Arte din Zagreb, Nina Kurtela a inceput sa se ocupe intens de dans contemporan. Limbajul dansului a fost integrat in proiectele sale de film, oferindu-le un ritm si o usurinta specifica. Premiul pentru Tineri Artisti din Europa Centrala si de Est, din partea Henkel, impreuna cu bursa care ofera o perioada de lucru de 3 luni in Viena, ii permit tinerei artiste sa isi faca lucrarile cunoscute in Austria si sa cunoasca scena artistica locala.

In cadrul ceremoniei de gala de la Viena s-a acordat pentru a cincea oara si Premiul pentru Tineri Artisti din Austria. Premiul de anul acesta a revenit Sussanei Flock. Artista din Styr a convins juriul cu exemple grafice clare si prin modul in care a abordat spatiul, manipulandu-l artistic si modificandu-l prin cele mai simple metode. Faptul ca a creat un numar atat de mare de lucrari, desi este inca studenta, a fost unul din multele motive pentru care a primit Premiul pentru Tineri Artisti din Austria.

Lucrarile nominalizatilor, precum si cele ale castigatorilor, au fost expuse in perioada 26-28 noiembrie 2010, la MUMOK in Viena.

Pentru mai multe detalii despre gala si fotografii, va rugam sa accesati:

• Pagina oficiala www.premiulhenkelpentruarta.ro
• Pagina de Facebook  www.facebook.com/HenkelArtAward.

Sau sa contactati:

• Roxana Poede, GMP PR, roxana.poede@gmp.ro

Henkel opereaza la nivel global cu o multitudine de marci grupate in trei divizii: Detergenti & Produse pentru ingrijirea locuintei, Produse Cosmetice/de Toaleta si Adezivi Tehnologii. Fondata in 1876, compania Henkel detine pozitii fruntase la nivel global atat pe pietele adresate consumatorului final, cat si pe cele industriale, cu marci binecunoscute precum Persil, Schwarzkopf si Loctite. Henkel are cca 50,000 de angajati la nivel global si a raportat in anul fiscal 2009 vanzari de 13,573 milioane euro si un profit operational ajustat de 1,364 milioane euro. Actiunile preferentiale Henkel sunt listate la Bursa Germana DAX iar compania apare in clasamentul Fortune Global 500.

„Venetia de nord” din Belgia

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei, cu o atmosfera de basm si o istorie de peste 2000 de ani, orasul Bruges din NV Belgiei, face parte din patrimoniul mondial al UNESCO.
Scurt istoric al orasului:
Teritoriul orasului a fost ocupat de o colonie galo-romana, locuitorii sai dedicandu-se agriculturii si relatiilor comerciale cu Anglia si Tara Galiilor. In jurul anului 270 germanii ataca coasta campiei flamande pentru prima data. Romanii isi mentin trupele militare in teritoriu pana in secolul IV. Prin urmare, orasul a fost locuit de-a lungul perioadei de tranzitie la inceputul Evului Mediu. Atunci cand Sf. Eligius a ajuns pe coasta flamanda pentru a raspandi crestinismul, in jurul anului 650, Bruges era capitala fortificata a zonei.
Aproximativ dupa 100 de ani Bruges dezvolta relatii comerciale si cu regiunea scandinava, numele de „Bruges” fiind derivat din vechea norvegiana, cuvantul “Bryggja” semnificand „mal” sau „punte”, acesta apare in actele si pe monedele de la mijlocul secolului al IX-lea. La acea vreme orasul avea deja o cetate care adapostea locuitorii de jafurile normanzilor. Chiar si asa, relatiile comerciale intre Burges si peninsula Scandinava au fost mentinute, la inceputul Evului Mediu fiind un important centru comercial si port cu iesire la mare.
Cele mai vechi biserici parohiale din Bruges dateaza din secolul IX, Biserica Maicii Domnului si Catedrala Sf. Sauveur.
In secolul al XI-lea Bruges devine un important centru de afaceri al Europei de Nord-Vest, iar Flandra una dintre zonele cele mai urbanizate din Europa. Lenjerii de pat si tesaturi din lana erau exportate in toata Europa din Bruges, oras care avea in secolele XIII-XV intre 40.000-45.000 de locuitori. In secolul al XIV-lea Bruges putea fi numit un oras-port bogat, dezvoltandu-se in egala masura o retea hoteliera si una bancara.
Cu toate acestea orasul a fost zguduit in mod constant de tulburari. Diferentele de venit intre oamenii obisnuiti si antreprenori au trezit revolte ale maselor care au fost reprimate cu brutalitate, precum cele din 1280 sau din 1436-1438.
Secolul XIV a fost o perioada de criza, insurectii, epidemii si tulburari politice. S-a incheiat cu fuziunea dinastiilor de Flandra si Burgundia. Perioada burgundiana a inceput in Bruges in 1384. Timp de un secol, orasul a ramas principalul centru comercial la nord de Alpi. Industria panzei a fost inlocuita treptat cu bunurile de lux. Orasul a cunoscut un avant economic. Arta si cultura au inflorit ca niciodata pana atunci. Aceasta perioada prospera a luat sfarsit dupa moartea neasteptata a Mariei de Burgundia din 1482.
In literatura europeana, Bruges este facut cunoscut prin romanul “Bruges la Morte” de Georges Rodenbach (1892), in care este descris ca un oras adormit, mort, dar misterios.
Arhitectura contemporana a orasului:
Sala de Concerte – cladire de 120 de metri lungime si 50 de metri latime, al carei turn poate gazdui 300 de persoane, iar sala de concerte a cladiriiare aproximativ 1300 de locuri, este opera arhitectilor Paul Robbrecht et Hilde Daem care au imbinat modernul in peisajul urban existent. In fiecare an in incinta acestei cladiri sunt organizate peste 100 de evenimente, variind de la muzica clasica, la jazz, opera sau teatru.
Muzeele oferite de http://www.brugge.be:
* Béguinage et maison de béguine
* Cour Bladelin
* Basilique du Saint-Sang
* Choco-Story
* Musée brugeois du Diamant
* Frietmuseum (musée de la frite)
* Ter Doest
* Lumina Domestica
* Couvent Anglais
* Dali Xpo-gallery
* Eglise de Jérusalem
* Centre de la Dentelle
* Guilde des Arbalétriers de Saint-Georges
* Cathédral Saint-Sauveur
* Guilde des Archers Saint-Sébastien
* Abbaye Saint-Trudo
* Observatoire Beisbroek et planétarium
Atractii turistice in Bruges reprezinta Muzeul de Arte si Traditii Populare, Muzeul de Ciocolata, plimbarile de-a lungul canalelor sau cu trasura, precum si morile de vant din zona. Din septembrie 2009 o noutate a orasului o constituie proiectul „Bruges pe calea ferata”, orasul la scara 1/87.
In prezent Bruges are o populatie neerlandofona de 117.073 locuitori. Este denumit „Venetia de nord” datorita numeroaselor canale care incercuiesc si traverseaza orasul.

PREMIUL DE EXCELENTA «B. FUNDOIANU/ BENJAMIN FONDANE»

On By nelursIn Culture1 Comment

Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE isi propune punerea in circulatie a patrimoniului intelectual si moral lasat de Benjamin Fondane: direct – sotiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care insotea ultima scrisoare, trimisa din lagarul de la Drancy, in 29 mai 1944, cu o zi inainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private.

Incepand cu anul 2010, programul va cuprinde si acordarea unui premiu de excelenta „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“, prin care sunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuala si generozitatea unei personalitati a culturii, publicisticii sau invatamantului.

Premiul va fi acordat in luna noiembrie a fiecarui an, cu prilejul Festivalului de poezie care are loc la Iasi, prin straduinta lui Emil Stratan si sprijinul editurii Eis Art, al Galeriilor Eleusis, al Universitatii „Petre Andrei“ si al Primariei municipiului Iasi.

Anul acesta, festivitatile de premiere au avut loc in zilele de 26 si 27 noiembrie, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iasi.

***

B. Fundoianu/Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler si al Adelei Schwarzfeld, s-a nascut la Iasi, in 14 noiembrie 1898, intr-o familie de intelectuali. Debuteaza cu poeme si traduceri din limba idis, in periodice romanesti si evreiesti, unde semneaza, pentru intaia oara, B. Fundoianu, dupa toponimul Fundoaia, localitatea de provenienta a tatalui. Cartile scrise si publicate in limba romana vor aparea sub acest pseudonim. In decembrie 1923, emigreaza in Franta, unde, cateva luni mai tarziu, il va intalni pe Lev Sestov, filosoful de origine rusa a carui gandire il va marca pentru totdeauna. In 1931, se casatoreste cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioada de intensa creativitate, in care autorul de origine romana, devenit Benjamin Fondane, isi concepe opera in limba franceza, doar partial publicata in timpul vietii. In martie 1944, ca urmare a unui denunt, este arestat, impreuna cu sora sa, Lina, si inchis in lagarul de la Drancy. Cativa prieteni obtin eliberarea lui Fondane, care insa nu accepta sa paraseasca lagarul fara Lina. La 30 mai 1944, sunt deportati impreuna la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat in 2 sau 3 octombrie 1944.

Exista, la tanarul Fundoianu, un potential al verticalitatii, care il plaseaza pe un ax deopotriva al adancimii omenesti si al transcendentei: daca perioada inceputurilor este una a cautarilor febrile si a curiozitatii neostoite desfasurate pe orizontala, liniar (in sensul acumularii de experiente indirecte pe calea lecturilor), o radicala schimbare a sensului se produce dupa sosirea sa la Paris, in anul 1923, unde il va intalni pe Lev Sestov, cel care ii va deveni parinte spiritual. Aceasta iesire din traiectoria profana a unui intelectual aparut in orizontul culturii romane la inceputul secolului al XX-lea, traiectorie care ar fi putut face din Fundoianu un simplu gazetar, om de litere si animator cultural, este – in ea insasi – exceptionala: o iesire din orizontul limbii materne, intai de toate, dar pastrand mereu deschisa disponibilitatea afectiva pentru aceasta, insotita de o intrare ardenta in problematica filosofiei existentiale, autentica si profund personalizata de autorul devenit Benjamin Fondane. Este ceea ce il diferentiaza total si fara rezerve de celelalte existentialisme care, inainte de a pune accentul pe individul concret, pe fiinta umana in carne si oase, sunt filosofii „despre“, iar nu „dintru“, precum aceea a lui Fondane. Acesta este sensul calatoriei intelectuale si umane pe care o va face Fondane in scurta si intensa lui viata, care nu-i ingaduie popasuri ori reveniri in punctul de plecare. Le voyageur n’a pas fini de voyager, scria Fondane, cu intuitia infrigurata a unui sfarsit tragic.

Luiza PALANCIUC & Mihai SORA
noiembrie 2010

Agonie si extaz sau intoarcerea din lume la romani

On By nelursIn literatureLeave a comment

O clipa mai tarziu, Olesya m-a sarutat, tandru, pe obraz, apoi si-a rezemat  fruntea de umarul meu. Cand stewardesele au adus gustarea, ea deja  dormea.  Am ramas, o vreme, nemiscat. Imi parea rau sa o trezesc, mai ales ca, atunci, picata, parca, in vis, parea acel ingeras, bob de roua, bun tocmai de gustat. Mai tarziu insa, s-a rezemat de spatarul scaunului. Atunci, am privit pe langa ea, pe fereastra avionului.  Dincolo de aripa lui, un fel de reazem al sperantelor mele, intinderea, parca, fara de sfarsit! Sub noi, se stransesera norii, despre care Oly nu-mi vorbise. Privelistea ametea. Am incercat sa deslusesc, jos, departe, pamantul. Nu am putut. Un fel de fum zvarcolit se ridica vazand cu ochii. Nu departe de aeronava, am zarit fulgere. Dintr-o data, cerul s-a intunecat. In  avion, s-au aprins toate luminile. Una, parca si in inima mea. Apoi, poc, si intuneric! De teama, am vrut sa o trezesc pe Olesya. Dormea profund. I-am strans centura de siguranta, apoi pe a mea.  Din clipa in clipa, asteptam sa se intample ceva.  Am privit, iarasi, pe fereastra. Avionul inota de parca pamantul isi mutase apele pe cer. Aripile  sale pareau scaldate in valuri. In capatul culoarului, a aparut una dintre stewardese.
– Stimati pasageri, liniste!…  Putina liniste, va rog! Asa! Toti sa aveti centurile de siguranta! Doamnelor si domnilor, traversam o zona cu maxima turbulenta atmosferica! Avionul nostru cat si  pilotii sunt insa pregatiti  sa reziste unor astfel de situatii. Incredere si calm! Nimeni nu trebuie sa stea in picioare! Nu va ridicati de pe scaun! – abia a apucat sa mai zica ea si, ca secerata, s-a prabusit. S-a ridicat insa cat ai clipi.
– Awu! – s-a auzit un fel de rumoare pana spre coada avionului!
– Vai di mini, Domnuli, mi-i rau! – abia am apucat sa aud un tanar, ce statea, crispat, in scaunul de alaturi.
Avionul a cazut in gol. Cu el, toti, parca, ne scufundam in  cer. Sangele mi-a lovit, atunci, ca un ciocan, crestetul capului, gata sa improste tavanul. Stomacul imi ajunsese si el in gura. Speriat, am  prins-o pe Olesya in brate si i-am sprijinit intre maini, tamplele.  La un moment dat, aeronava a plutit din nou. Se zgaltaia insa parca si mai rau. Instinctiv, in gand spuneam o rugaciune.
–  Stai, ca ma sufoci! Ce e? Ce s-a intamplat? – a intrebat Olesya, o jumatate de ora mai tarziu.
– Nimic! Am trecut printr-o furtuna…
– Da?
– Si era cat pe-aci sa ne prabusim… Sa murim… Praf si pulbere…
– Hai, ma!…
– Nu glumesc! Pana jos, praf si pulbere…
– Sa stii tu ca si eu am visat ceva!… Da! Uite, parca vad! Aci, pe aripa, se faceau a fi doua cosciuge… Doamne, doua cosciuge! Nu gresesc, parca le vad… Mi se parea ca inclina totul. Pe noi, avionul… Si cerul, si pamantul… Toate, si cerul si pamantul pareau asa, in dunga. Dupa aceea… parca zburau pe langa noi. Cosciuge in zbor!… Mai tarziu, din ce in ce mai multe! Apoi, o lumina! M-a orbit lumina! Si ele au disparut. S-au topit… Doamne, cum au disparut!
– Gata, lasa-le!  O sa fie bine! O sa ajungem… Abia astept sa ating pamantul! Sa-L iau pe Dumnezeu in spate si sa cutreier lumea. Da, nu El pe mine, ci invers,  si, pe jos: pas, pas!  Ce atata graba?!
– Si eu?
– Am sa te iau si pe tine. Da, am sa te iau… Si o sa  mergem impreuna pana la marginea pamantului. Ce-o sa-si mai aminteasca omenirea!… Ala cu  femeia aia frumoasa, in brate, si cu Dumnezeu in spinare! Pas, pas! Apoi, am sa ma urc, singur, pe un vapor…
– Singur?
Da, singur! Tu o sa ramai la tarmul marii. Tu si Dumnezeu! –
– Eu?!
– Da, tu! La sfarsitul lumii, musai, femeia! Femeia si Dumnezeu. O sa rescrii Evanghelia. Fara carte, nu se poate! Parca vad: Evanghelia dupa Oly! Apoi, o sa faci copii! Cineva trebuie sa o ia, iar, de la inceput!
– Si tu?
– Eu am sa mor, acolo, in larg. Apoi, am sa fiu peste. Fat, fat, prin valuri, pana aproape de mal. Cand va fi cazul, am sa ma las prins. Cu mine o sa-ti hranesti poporul…
– Nick, ce e cu tine?
– Nimic! Tu si Dumnezeu la inceputul lumii! Ce Adam? Ce Eva?!… Abia astept sa ating pamantul! Si, pas, pas!
***
In momentul in care am simtit avionul ruland de-a lungul  pistei de aterizare, zeci de aplauze au rasunat in interiorul sau. Cateva secunde, am stat nemiscat  Nu-mi venea sa cred ca am atins, din nou, pamantul.
–    Nick, suntem  la tine acasa! In Romania! Nu te bucuri?
–   Ce sa zic?  Da, numai ca spaima, pe care am tras-o… Tu cu visul tau…  Cosciuge in zbor?!… N-am s-o uit, tot restul vietii!
– Nici eu? Mai stii?…
– Ce?
– Ma, nu face pe uitucul ca…  Hai, ia-ma in brate! Dumnezeu, daca vrea, se urca El singur! Sa te vad!  Trece-ma pragul! Ca pe mireasa ta! Dintr-o lume, in intr-alta?! Macar doi pasi, aci, pe pamant romanesc! Si dupa aceea, mai vedem noi!Ca pana la capatul lumii, ehe, poveste lunga!
– Asa, in vazul oamenilor?
– Da!
– Si daca, uite, raman teapan?
– Ma, daca ai sa ramai, afla ca am sa te duc eu in carca, pana la Cernauti, iar acolo…
–  O sa-ti puna nisti ventuzii ca, numa!… – s-a amestecat in vorba tanarul de langa noi.
– Da? Ca sa vezi?! Dar, dumneata de unde…
– De la Chisinau, domnule! Student in Romania, iar acum, cu o bursa la Dijon! – a raspuns el, vorbind bine romaneste.
– Eee, asta e altceva! Rusoaica din Odessa, unul din Banatul sarbesc, frumoasa mea din Cernauti, si…
– Romania Mare!
– Nu, domnule, romanii la un loc!
– Mie mi-ar placea! – s-a amestecat Olesya.
–  Asculta-ma, daca mai stam, pe o terasa, la un suc, pun pariu ca ne gasim rude! – am glumit eu.
–  Poate chiar frati! – a insitat moldoveanul.
– Apropo, ea e Olesya, din Cernauti, eu…
– …Nick, cel mai iubit dintre iubitii  lumii! De mine, bineinteles ! –  mi-a luat-o ea inainte.
– …Iar eu, Igor! Igor Cuscenko! Moldovean din…
– Polonia, sau?…
– Nu, domnule, Chisinau. ,,,Orasul meu din alba  piatra!”
– Chiar ca alba! – a confirmat Olesya. Am fost la voi. Odata, cand cu… Ma rog, nu are importanta…
– Intr-o zi, poate am sa ajung si eu…  Ce zici? – am intrebat-o pe Oly.
– Pana una, alta, drumurile tale spre Cernauti… Adica spre mine. Ma, nu cumva sa te duci, ca te strang de gat! Astia au niste femei asa de frumoase, ca… pe-acolo o sa-ti putrezeasca oasele…
– Daca ar fi si ar fi,… parca tot aici ar trebui! Nu de alta, dar alea, despre care zici tu ca sunt, au impanzit Romania…
– Of! Saracuta de mine! Doar eu am ramas tocmai dincolo de… Nick!   Ce zici, vrei?
– Ce?
– Sa mutam Bucovina mai la sud!
– Cu tine cu tot, nu?
– Pai, alfel, cum?!
***

–   Da, cum si in ce fel? Mai vedeti voi! Important e sa vreti, ca de putut se poate! –ne-a zis Igor inainte de a ne desparti.
– Ai auzit? Totul se poate!
De la Baneasa, la Gara de Nord,  am mers cu un taxi. Pe tot parcursul drumului, Olesya a tacut. Privea, adesea, cladirile cenusii, copacii ruginii, de pe marginea drumului, si tresarea, de fiecare data, cand scartaiau rotile masinilor din trafic. O priveam cu coada ochiului si ma sfasiam in propria-mi incertidudine. Cu cat ma apropiam de gara, cu atat simteam cum un fel de vuiet nemilos al lumii imi taia respiratia, si cum timpul se imputineaza precum omul in ultimele clipe de viata. Eram, in adancul sufletului, cand disperat, cand fericit, si imi venea sa tip: „de ce, Doamne, de ce?”
– Am ajuns! – am confirmat eu oprirea taxiului aproape de intrarea principala a garii. Olesya a tacut din nou. A coborat, cuminte, din masina, si m-a asteptat. Privea, parca, peste dealurile Moldovei, la ea, in curte, la Cernauti. Soferul ne-a dat bagajele, apoi am pasit in interiorul cladirii.
– Reintram in timp! – mi-a soptit ea. In amarata asta de istorie… Betia de noi  se duce… Ramane contingenta… Politica!… Nimicul! Ce ai sa faci in zilele urmatoare?
– De maine?
– Da! Abia acum suntem la rascruci! Pupaza ta isi ia zborul…
– Adica, se urca in tren…
– Si, fal-fal,  daca am noroc…
– …Cam pe la pranz, am sa-ti arat drumul mantuirii. Scara spre cer!… Crede-ma, chestiune unica!
– Ce nu s-a dovedit pe fata pamantului, vorba rusoaicei…
– Afla! Daca ar avea astia, prin Occident, o asa minune, ca romanii, la Targu Jiu…
– S-ar perinda, pe-acolo, crestinii, ca arabii la Meca. Maa, hotule! Tu ma duci cu zaharelul si, pana la urma, tot la  acrituri ajung!
– Cum vrei, insa o portie de suflet, la Masa tacerii, doar la mine in Oltenia!… Ca sa nu-ti mai zic de Poarta spre suflet… Tot acolo, la doar doi pasi, spre rasarit… Vrei?
– Eu stiu?!… Poate alta data…
– Nu da  vrabia din mana pe  cioara de pe gard!
– Ce sa fac?
– O vorba de pe la mine.  Cu alte cuvinte, cand prinzi o gasca, jumoale-o, daca vrei sa iti faci burduf  de perna cu puf.
– Tot nu inteleg!
– Atunci, musai o trecere prin Oltenia mea!
– Si acasa?
– Doua, trei zile mai tarziu, ce mai conteaza! Ca doar nu se muta Cernautiul din loc!…
– Mai stii?! Vin tatarii, vin vandalii… Insa, fie! Ca doar n-o sa plesneasca pamantul!
***
La scurt timp, si eu si Olesya eram, din nou, suflete pe drumuri. De data aceasta, puse pe sinele de cale ferata. Trancanitul rotilor de tren, acum semn al intoarcerii, il traiam  la nivelul unei amestec. In emotie, ingredient, Olesya, eu, pacatul si Dumnezeu.  Ultimul, parca liber de orice. „In definitiv, ce obligatie ar avea  Dumnezeu fata de mine?! –  m-am  intrebat in gand, in timp ce incercam sa gasesc un loc, cat de cat confortabil, in mijlocul unei lumi care, parca, vesnic,  batea toba.  Cand tocmai, gata, gata, sa scap de obsesii,  am auzit-o, un fel de halucinatie acustica, pe mama: ,,ma, baiete nu cumva sa iti bati joc de vreo fata  mare, ca blestemat vei fi! Si blestemat vei ramane!” Am tresarit. O clipa mai tarziu, Olesya  mi s-a parut a fi victima, eu, pacatul unei iubiri cantate la flaut,  iar vecinii de pe scara blocului, in care locuiam, barfitorii universului.
,,L-ai vazut, draga? Nici ca ne mai baga in seama!…Nu-i mai ajungi cu prajina la nas! A fost in Franta si…”  ,,De-aia nu mai pot eu!” ,,E, nu e chiar asa! Ai vazut si tu, si-a luat una, de prin partile alea… Auzi, de parca a ta si altele, de pe aici, nu ar avea si ele, acolo, ce trebuie sa aiba…” „De-aia, uite,… dar cine stie ce panarama?1 Ho, ca o sa vada el…Ehe! Vine aia din buricul Parisului, sa stea cu asta, in doua camere, la bloc?! Cand o zbura porcul  cu soacra-mea in spinare!” ,,Pai, na, uite, ca zboara…!” ,, Da? Atunci, duca-se dracu, si porc, si ea, si tot!” ,,…Puico, fa, ascult-ma pe mine! Leana e fiarta!” „Aoleo!” Profesorul s-a intors cu una. …Iar acum, fie-sa… Vai de mine, da` s-o vezi pe ea, pe Leana… Au cam ramas cu destiul in gura!” ,,Las` ca asa le trebuie!  Cand le-am spus: fata,… prea toapa! Una, doua, tasti-basti, cu buricul gol si fusta pana la cur! Ma mir ca nu s-a pus ala cu daravela pe ea! Si atunci s-o fi vazut eu pe Leana, pe unde scotea camasa?!” ,, E, si cu tine! Cum de n-a dat pleasca peste ea? Leana! Scapa de dracu!”
–    Nick! La ce gandesti, omule?
–   La nimic! Adica, da, la chestia aia: eu cu tine in brate si Dumnezeu in spinare, spre sfarsitul lumii?! Frica, agonia, iti dai seama?
-Nuu! Nu asa, ci altfel: Impreuna, pana la marginea marii… Acolo, tu, pestele, fat, fat, pan` la Dumnezeu, apoi eu,  si-un alt inceput!…
***
La Videle, trenul aproape ca s-a golit. Cel putin, noi am ramas singuri in compartiment. Olesya privea pe fereastra. Campurile negricioase pareau pustiite. Taranii isi culesesera porumbul,  insa araturile de toamna inca mai asteptau ploile ce trebuiau sa inmoaie pamantul.
– Nick! Stii ce? Tot ce avem, aici, in tara, la tine, in fata ochilor, seamana cu cerul de  adineauri, culcat pe pamant.
– Lipseste furtuna!
– Totusi, ceata, valuri, valuri!  Soarele, parca se  ineaca in nori… Vezi acolo, departe, copacul acela stingher?
– Da!
– Cum ti se pare?
– Copac!
– Si atat?!
– Mda!…
–  Eu il vad un urias revoltat, ce  sta la sfada cu Dumnezeu,… E, un fel de a zice!… In timp ce gusta din relicvele, cine mai stie ale carui muritor?!
– In definitiv, cam totul e de mancat! …Animalul mananca iarba, omul, animalul, pamantul, pe om… Iar pomul, pamantul.
– Nu m-as mira sa ma simt, odata, intr-o zi, frunza agatata spre cer, intr-un fel de respiratie istorica!  Cum s-ar zice, stafie colorata pe creanga unui copac…
– Adica, moroi?
– E, si cu tine, moroi! In definitiv, ce e ala, moroi?!
– Un fel de… unul mort, dus pe lumea cealalta, si intors!
–  Da!  Cam aceeasi chestiune, stafie!…
– Nu prea… Stafiile au ceva din momaile mergatoare… Sau seamana cu alea puse in capul viei! Paznici!… Moroiul insa, e moroi! Cu personalitate, cu… Da ordine, face, drege… Cand i se pune pata, harsc! Mai trage cate unul in teapa!
– Si-n timpurile astea?!
– Da!
– Vai, ma sperii! Sunt si pe la tine?
– Cum sa nu! Numai ca, ai mei, din Oltenia, sunt mai romantici. Nu rezista la femeile frumose. Cand le vad, devin asa, pufosi… Bureti de spalat cu ei pe spinare.
– Taci, ca ma trec fiorii! Draga, stii ce?  Vreau sa ma intorc! Unde mai opreste trenul asta?
– Ehe, tocmai la Craiova! Moroii de sus! Nu ti-am spus?
–  Vai de mine!… Nu mai am de ales?
– Nu!
– Nick, macar spune-mi, cand ajungem, ma duci la hotel si pleci?
– Doamne fereste! Am si eu casa, masa… Ca omul!
– Nu ma pacalesti?
– Nu!
– Ah! Mi-a venit inima la loc. Impreuna, e altceva!
– Abia astep sa-ti vad cuibusorul si sa fac un dus! Apoi…
–  Nici o problema… E apa calda, sampon, spumant, eu…
***

Dupa cele intamplate pe drum, Craiova mi s-a parut locul, in care Dumnezeu a facut, pentru prima data, si cerul si pamantul. ,,Raiul meu de cand lumea!” – mi-am zis, in gand, dupa ce am iesit in fata garii. Se intunecase bine cand m-am oprit langa fantana arteziana si am respirat adanc. Drumul spre casa, in oras, l-am facut pe picioare.
– Am vazut lumina zilei, la nord, peste dealurile dimprejur, insa… Draga mea, oraselul asta… – am rupt eu, pentru a nu stiu cata oara, tacerea.
– Ba, nu! Frumoasa ta!… Frumoasa ta din Cernauti!  Suna, cum sa-ti spun, ca intr-o partitura bizantina!
–    E, suna! Spune-mi ca iti place!
–    Da! E ca un inceput de replica intr-o piesa de teatru…
–    Lumea, ca spectacol! Idee veche de cand…
–   Si totusi, in fiecare zi, noua!  Sau, alta… Personajele… La noi, de exemplu, actul I : Montpellier sau drumul oaselor.  Actul II: Lyonul cu seductia… Trebuie sa spun ca m-ai cam pacalit! Eu, curioasa, iar tu, hat! Smecher!
–  Ce sa faci? Asa e cand intri in saptamana chioara!
– Oarba, ziceai ca se zice!…
– Oarba, chioara, cam tot un drac e!… Actul III?
– Chestia aia cu… ,,Ce-o sa-si mai aminteasca omenirea?!… Ala, cu  femeia aia frumoasa, in brate, si cu Dumnezeu in spinare! Pas, pas!” M-ai dat gata! Asculta-ma, tu ai un soi de nebunie care cucereste! Iti ia mintile!
– Sa nu exageram! E plina lumea… Insa, de cand lumea, musai si un nebun in vremuri! Pentru explicatii, pentru chestii, socoteli… Cineva trebuie sa fie si responsabil! Ceilalti, adica, aia zdraveni,… cica la cap, s-ar zice,… au patologia in oase! Srambi, fragili! Nu rezista la terfeleala.
– E, asta e! Iar acum, partitura cu Statul in stat, Drumul mantuirii, si Cina cea de taina la Masa tacerii…
– Doamne, ce le-ai incurcat! Pai, eu asta am spus?
– Nu?
– Nu!
– Atunci, zii tu!
– Uite, calea de urmat trece prin pat. Asta e sigur! Dar sa o lasam mai spre miezul noptii, dupa dus, intalnirea cu moroiii si…
– Ma, ia vezi, ca iar ma sperii! Si?
– Pusul ventuzelor!
– Hotule! Iti arde de pupat! Care va sa zica… Manca-l-ar mama de baiat!
– Mda… Un fel de preludiu, inainte si dupa! Mancam si? Sau?… Ritualul locului in vremurile de acum, astea postmoderne, ca pe vremea de dinainte…
– Adica in modernism, vrei sa spui?!
– Ia-o cum vrei tu si nu ma mai intrerupe, ca pierd firul istoriei! Deci, in vremurile… dupa cum spui tu, totul incepea cu bataia… Venea omul, acasa, si trosc! pleosc!
– Vai de mine, dar brutali mai sunteti! Norcul meu, ca au trecut timpurile…
– N-ai inteles! Asta era curatitul! Nu puteai intra, oricum, in asternut! Preludiul, relaxarea, inceputul… Isi varsa omul naduful. Apoi,  mancau… Mai suspina ea… Da! Suspina,… suspina! Iar el isi  rasucea o tigara cu tutun frectat in podul palmei, si hartie de ziar. Stii, asa, de-al dracu! Se odihneau o idee, pana la primul cantat al cocosilor. Abia atunci se intorceau aia pe lumea ailalta!  Adica, moroii, in lumea moroilor!… Si, spre ziua, tavaleala… Fiecare dupa puteri! Oricum, o simtea femeia pana spre seara urmatoare…
– De unde stii?
– Cantau! Ale dracu, cantau! …U-a-la-uaa!… U-a-la-ba!…
– Interesant! Mai invata omul! Adica, eu… Si, de inchinat?
– Aaa! In fiecare zi, de dimineata! Beau aghiazma, pupau si icoana… Cum s-ar zice, spalau pacatul! Asta, cand se intampla sa stea barbatul mai mult pe acasa. In caz contrar, toate cele zise incepeau, acum, tarziu, toamna, cand se intorcea el din lume… Venea, asa, din lume! Pe drum, i se mai nazarea cate una, alta, si o lua la palme, de cum deschidea ea poarta…   Unii  se intorceau acasa doar  sa-si bata muierile!… In special! Tine minte! Era si o explicatie: ,,ma nene, se face a dracu, da boala in ea,  isi ia lumea in cap…!”
– Si?
– Si: Trosc! Pleosc! Apoi, proba cu aghiazma, icoana! Unele se mai si jurau, ca … Mai pe la pranz: …U-a-la-uaa!… U-a-la-ba!…
– …Cu suspinatul?
– Suspinau, suspinau! Un fel de ragaz, intre si intre!
– Cat isi rasucea ala tigarea, asa,… de-al dracu?!

N. Balasa

Exegeza asupra lucrarii „Medicina Si Umanism. Comunicare medic-bolnav”

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Doi distinsi universitari si un medic primar respectiv prof. univ. Dr. Vasile Burlui, prof. univ. dr. Constantin Marinescu, si medic primar geriatru Elena Marinescu revin asupra unor probleme actuale de deontologie profesionala, de stringenta importanta teoretica si practica, privind comunicarea medic-pacient, in functie de varsta, responsabilitate medicala si rolul Scolii medicale iesene in promovarea sensibilitatii umaniste, in general, si a umanismului medical in special. Lucrarea se intituleaza sugetiv „Medicina si umanism, implicatii geriatrice. Umanismul comunicarii medic – bolnav adult si varstnic”. Conjunctiunea dintre conceptiile, opiniile deontologice ale autorilor se reflecta in cele cinci capitole ale lucrarii si anume: I. Umanismul medicinii romanesti – Axiologie si praxiologie; II. Problematica socio-medicala a persoanelor de varsta a treia, III. Comunicarea medic-bolnav adult si varstnic. Implicatii psihologice si terapeutice; IV. Comunicarea medic-bolnav in viziunea unor personalitati de prestigiu ale Scolii medicale iesene; V. Responsabilitatea actului medical. In lucrare strabate spiritul clasic al deontologiei hipocratice, dar si a marilor provocari ale eticii medicale contemporane, determinate de progresul cunoasterii stiintifice, ceea ce reuneste, completeaza deontologia clasica cu bioetica moderna. Din lucrare rezulta ca ’’universitatea a fost dintotdeuna matricea valorilor medicale autentice, priza de constiinta morala si profesiunea de credinta in fata asumarii riscurilor medicale, responsabilitatea etica, etc. persistand bazele adevarului moral util devenirii morale actuale, impotriva suficientei etice, a moralei transante, a mediocritatii morale’’. (Apud Prefata) . Autorii demonstreaza persuasiv ca, daca stiintele vietii zdruncina frontierele dintre discipline, deontologia si bioetica au sarcina de a sustine corectitudinea, disponibilitatea, devotiunea si respectul demnitatii fiintei umane, indiferent de conditiile de exercitare ale practicii medicale. Comunicarea, interrelatia medic-bolnav si farmacist-bolnav, implicatii psihologice si terapeutice, probleme pe care le abordeaza lucrarea de fata, sunt de importanta cardinala, fie si numai pentru faptul ca durata fazei curative se poate mult scurta si efectul curativ, ca atare, poate fi de bun augur, atunci cand se realizeaza o colaborare corecta, un dialog sincer, bazat pe increderea reciproca, intre medic si pacient. Autorii subliniaza ca rezultatul unui asemenea dialog se resfrange favorabil asupra starii de boala si psihologice a pacientului, dar el are implicatii mult mai ample si asupra vietii sociale in ansamblu. Dialogul medic-bolnav, in conceptia autorilor, nu este numai e o problema a medicinii sau un interes strict personal al bolnavului legat de sanatatea sa, ci este vorba de un interes al colectivitatii umane, al societatii in ansamblu, ca raportul, comunicarea medic-bolnav sa fie optim, lipsit de precaritati si consecinte psihologice nocive. Asa incat, autorii considera inerente, probleme si intrebari precum: 1. Cum dialogam cu bolnavul?. 2. Cum investigam bolnavii (avand in vedere particularitatile psihice, individuale)? 3. Cum aplicam tratamentele bolanvilor, cu ce grad de complexitate si diversitate? 4. Daca tinem seama nu numai de efectul terapeutic dar si de cel psihic in procesul administratii medicamentelor? 5. Cum ne comportam cu bolnavii in ambulatoriu si in perioada spitalizarii) 6. Cum cooperam cu familia? etc. Iata, doar, unele din multiplele probleme pe care trebuie sa-si le puna medicina contemporana, slujitorii acesteia, in viziunea lucrarii pe care v-o prezentam. Ele formeaza obiectul fundamental al lucrarii de fata, in paginile careia, se formuleaza unele opinii, puncte de vedere, solutii si directii de actiune, tocmai in vederea optimizarii relatiei dintre medic si bolnav, dintre farmacist si bolnav, dintre medic si farmacist, ca o conditie sine qua non, a consolidarii starii de sanatate a natiunii noastre. Autorii considera ca, actul medical, comunicarea medic-bolnav, de la anamneza pana la vindecarea sau ameliorarea starii de sanatate a pacientului, trebuie sa aiba in vedere impactul psohologic, spiritul umanist traditional al Scolii Medicale Romanesti. Cartea pe care profesorii Vasile Burlui si Constantin Marinescu, impreuna cu Dr. medic primar geriatru El. Marinescu ne-o ofera spre lectura si documentare se instituie ca un imn etic de minunata daruire privind sanatatea si suferinta umana si ea imbogateste substantial literatura de profil, largeste limitele medicilor intru efortul lor de biruinta. Profesorul Scripcaru subliniaza in „Prefata” ca „succesul tehnologic nu trebuie sa duca la o pierdere in spiritul deontic si de aceea textul poate fi si o pledoarie pentru particularizarea Codului medical deontologic, la fiecare specialitate medicala fata de omul suferind.
CONCLUZII:
1. Lucrarea este elaborata intr-o viziune interdisciplinara, pe baza unei ample bibliografii inclusa pe numeroase pagini, la care se adauga o bibliografie generala, pe capitole, adaugata la sfarsitul lucrarii.
2. Lucrarea are o nota de originalitate pregnanta, intrucat reuneste, pentru prima oara conceptia si experienta personalitatilor de reputatie a Scolii medicale iesene, cu privire la comunicarea medic-farmacist-bolnav, precum si la implicatiile psihologice si terapeutice ale acestui dialog. Astfel sunt prezentate sinteze ale conceptiilor unor somitati, precum Acad. Ion Haulica, Prof. univ. dr. Constantin Negoita, Prof. univ. dr. Gh. Chipail, Prof. univ. dr. Petre Branzei, Prof. univ. dr. Gh. Pendefunda, Prof. univ. dr. I. Iancu s.a.
3. Acest opus are o larga adresabilitate fiind util cadrelor didactice care predau psihologie si etica medicala, medicilor, practicieni din reteaua sanitara, studentilor, dar si cercetatorilor din stiintele medicale. De aceea, nu ne ramane decat sa felicitam sincer pe autori si sa le dorim sa imbogateasca si cu alte lucrari similare, de interes teoretic si practic medicina romaneasca, literatura de specialitate.
Prof. univ. dr. Gh. Scripcaru
Conf. univ. dr. Mioara Tinca Navrotescu – secretar Stiintific Universitatea ’’Apollonia’’ Iasi

Vernisaj la Galeria de Arta a Bibliotecii Bucovinei

On By nelursIn ArtLeave a comment

CONSILIUL  JUDETEAN  SUCEAVA

BIBLIOTECA BUCOVINEI

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMaNIA – FILIALA  IASI

LIBRARIILE  ALEXANDRIA

Cu binecuvantarea i.P.S. PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor

Organizeaza

EXPOZITIE – INSTALATIE  DE  ICOANE

EIKON – SYMBOLON – EIDOLON

TERAPIE  VIZUALA

De Parintele

EMILIAN  A. GAVRILEAN

Prezinta:

Criticul VALENTIN  CIUCA,

Preot profesor IOAN  IRIMIA,

Psiholog CATRINA  COTOARA

Moderator: scriitoarea ANGELA  FURTUNA

Vernisajul va avea loc joi, 9 decembrie, ora 13, la Galeria de Arta a Bibliotecii Bucovinei

***

Pictorul de icoane isi incepe intotdeauna lucrarea cu o rugaciune: „Tu, Doamne, Dumnezeule, Stapane a toate, lumineaza si indreapta sufletul, inima si mintea robului Tau; calauzeste-mi mainile ca sa pot infatisa cum se cuvine si in mod desavarsit chipul Tau, al Sfintei Tale Maici si pe cele ale tuturor sfintilor pentru slava, bucuria si infrumusetarea Sfintei Tale Biserici”.

O expozitie de icoane crestine ortodoxe este o treapta unica a revelatiei: omul devine ceea ce contempla, asadar se preschimba el insusi in lumina de dincolo, care tasneste din icoana.

Felul in care aceasta lumina datatoare de pace, intelepciune si iubire lucreaza asupra sufletului omenesc este analizat, inca de la inceputurile vietii spirituale si respectiv ale medicinii, nu numai de catre teologi si semioticieni, ci si de catre medicii sau psihologii terapeuti.

Parintele Emilian A. Gavrilean pledeaza nu numai pentru Arta Icoanei ci si pentru Terapia vizuala, prin schimbul de priviri dintre om si Dumnezeu. Autorul avertizeaza, precum altadata Ava Visarion, unul din Parintii Bisericii de la inceputurilor secolului al V-lea, ca iluminarea omului, adica indumnezeira (theôsis), este legata deopotriva de fizica vederii precum si de spiritualitatea vederii.

Expozitia Eikon, Symbolon, Eidolon deschide o noua paradigma a raportarii omului la lumina revelatiei („un intuneric care-ti ia ochii“); pe de alta parte, viziunea autorului – originala, subtila, propunand un exercitiu de salvare a omului prin indumnezeirea vizual – autohipnotica – inchide un arc peste timp, ducand mai departe conceptul marelui Sfant Grigore Palamas (+ 1359), dupa care a participa la energiile dumnezeiesti inseamna a deveni tu insuti, intr-un anume fel, lumina.

Relatia terapeutica dintre privirea omului si privirea divina, relatie care se stabileste in cadrul contactului dintre om si icoana, are valente multiple: Emilian A. Gavrilean pledeaza pentru imbunatatirea calitatii omului contemporan prin optimizarea modului sau de a vedea lumea, dincolo de ochii trupesti, si cu ajutorul ochilor mintii si ai sufletului (Angela FURTUNa)
Despre EMILIAN  A. GAVRILEAN:
Nascut la 19 august 1975, intr-o familie renumita pentru carturarii si artistii prof. univ. Dr. Dimitrie Gavrilean, Nicolae Gavrilean (pictor bisericesc) si George Gavrilean; inca din liceu, autorul participa la pictarea unor biserici si isi face ucenicia alaturi de acesti maestri care il introduc in tainele mestesugului. Mai departe, urmand Colegiul National „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Sectia Pictura, autorul se formeaza si la scoala regretatului maestru Ioan-Carp Fluierici si a doamnei Camelia Rusu.

Intre 1994-1998,  urmeaza cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi, sectia Pastorala, obtinand Licenta in Teologie Morala cu tema ,,Relatia dintre suflet si trup in Teologia Morala’’, sub indrumarea preotului profesor Dr.Gheorghe Popa. Actualmente doctorand al Universitatii de Arta ,,George Enescu”- Iasi, sectia Arte Vizuale.

Cateva realizari, notabile deja, ii recomanda cariera artistica pentru o evolutie in registrul excelentei:

Expozitii personale de icoana in tara:

2004 – Sala ,,Tisa’’a hotelului Best Western Bucovina – Gura – Humorului;

2008 – Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina – Gura -Humorului;

Expozitii personale de icoana in strainatate:

2004 – Ambasada Romana din Polonia – Varsovia;

2004 –Casa de Cultura – Pi?a,Polonia;

2004 – Centrul Cultural Pravoslavnic – Bia?ystok,Polonia.

Lucrari de arta religioasa  decorativa si murala:

2002 – Catapeteasma Bisericii ,,Sf.Arhangheli Mihail si Gavriil’’, tempera pe lemn,Tolva(Moara) – Suceava;

2006-Catapeteasma Bisericii ,,Pogorarea Sfantului Duh’’, acrylice pe lemn, Vama-Suceava

2007 – Catapeteasma Capelei Militare ,,Sf.Gheorghe si stefan cel Mare si Sfant’’,tempera pe lemn-Botosani;                                                                                                              2007-Capela ,,Sf.M.Mc.Dimitrie’’, al secco ,Capu – Codrului – Suceava;

2009-Catapeteasma Bisericii ,,Sf.Ilie’’, acrilyce pe lemn, Botosana – Suceava;

Lucrari intrate in uzul liturgic al unor Biserici:

Icoane Praznicare pentru:

2002 – Biserica ,,Sf.Arhangheli Mihail si Gavriil’’, Tolva (Moara) – Suceava;

2003 – Biserica ,,Sf.Apostoli Petru si Pavel’’din cartierul Boureni – Gura-Humorului;

2005 – Biserica ,,Pogorarea Sf.Duh’’, Vama – Suceava;

2006 – Biserica ,,Sfanta Treime’’, Talpa(Candesti) – Botosani;

2007 – Biserica ,,Nasterea Maicii Domnului’’, Mironu – Suceava;

2008 – Biserica ,,Sf.Apostoli Petru si Pavel’’, Berchisesti – Suceava;

2008 – Biserica ,,Sf.Nicolae’’, Spitalul vechi – Suceava;

2009 – Biserica ,,Sf.Nicolae’’, Colacu (Fundu-Moldovei) – Suceava.

Prapuri si Cruci de procesiune pentru:

2001 – Schitul ,,Sf.Treime’’, Pojorata-Suceava; 2007 – Biserica ,,Sf.Ilie’’, Dragoiesti-Suceava; 2008 – Biserica ,,Sf.Parascheva’’, Solonet (Todiresti)-Suceava; 2008 – Biserica ,,Sf.Ilie’’, Botosana-Suceava; 2009 – Biserica ,,Sf.Pantelimon’’, Capu-Codrului-Suceava; 2009 – Biserica ,,Sf.Dumitru’’, Ciprian-Porumbescu-Suceava;

Lucrari in colectii particulare

In tara: Bucuresti, Iasi, Constanta, Botosani, Suceava, Gura-Humorului.

In strainatate: SUA, Canada, Franta, Anglia, Germania, Spania, Italia, Grecia, Polonia.

Angela Furtuna

Biblioteca Bucovinei

Scriitoare, publicista, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania

Specialist in Marketing Cultural si PR

Master in Comunicare si PR, Master in Semiotica Limbajului in Massmedia si Publicitate

Inchisoarea florilor

On By nelursIn poetryLeave a comment

By Georgeta Resteman

Sunt triste, cu petalele-amortite

De-atata nea se-apleaca spre pamant

Cand gerul le va dobori, strivite

Vor strange doruri intr-un legamant.

Incarcerate sub zapezi si gheturi

Se sting incet, topindu-se tacute

Si pier apoi ca aburul din ceturi

Sau lacrima destinelor durute.

In inchisoarea rece, sub zapezi

Asteapta-n taina sevele sa-nvie

Cu razele de soare din amiezi

Sa-mbrace Universu-n armonie.

Sunt suflete-nghetate de tristeti

Printre zabrele emanand iubire

Perdele de lumina-n dimineti

Stindarde vestitoare de-mplinire.

Din puritatea fulgilor se-adapa

Isi umplu cu sperante calimara

Vor inflori si vor canta la harpa

Cand o sa vina iarasi primavara.

 Sibiu, 3 decembrie 2010

“Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre Dumnezeu si existenta

On By nelursIn Christian Perspective2 Comments

In “Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cartile sale precedente si compune un roman arborescent, in doua volume. Cartea sa este o analiza a esecului si triumfului in dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar si fresca unei lumi, a societatii romanesti de dinainte si dupa momentul Decembrie 1989. In constructia sa, romanul “Portrete din cioburi” imbina componente de roman crestin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit si drept unul intelectual.

Ligia Seman si lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare romana crestina de valoare. Ligia Seman debuteaza  in anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul constiintei” (1999), “Tragedie si triumf” (2004) si  “ Domnind peste imprejurarile vietii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminina, imbinate cu psihoterapie, propunand solutii biblice. Primele doua carti mentionate prezinta pe langa experienta crestina a personajelor, si o poveste de iubire bine conturata, ce aduce un plus de umanitate si da o nota romantica naratiunii.

„Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”

„Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”, afirma candva, scriitoarea. Acest adevar este exploatat si in „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstreaza cu talent ca in labirintul amenintator si plin de tentatii inselatoare al lumii, a ramane de partea binelui, adevarului si puritatii reprezinta un act plin de eroism, un test al credintei si loialitatii fata de Dumnezeu. Atat la varsta adolescentei cat si a maturitatii, spiritul de compromis ne incearca continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materiala, dar sacrificand idealurile inalte ale curatiei de suflet, de caracter.

O istorie de viata

Una din temele romanului  “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul actiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge sa repete istoria de viata a tatalui sau. Povestea se repeta cu cele doua iubiri ale sale, Stela si Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, incadrandu-le perfect in conjuncturi socio-politice specifice. Experienta traita de Gabriel cu Stela si Isa ne arata latura realista a eroului, insa pe cea si sentimentala. Aceste relatii ii determina lui Gabriel, destinul. Iata cum descrie autoarea lupta interioara a lui Gabriel, alaturi de Isa. „Cand opiul trupului nu mai actiona, in tot mai multe seri, in urma unei betii a carnii, Gabriel, obosit si nervos, rasufland langa ea in intunericul dormitorului – ii scapa printre degete. Trupul ii era lungit langa ea, dar sufletul lui se indeparta de ea, se intorcea mereu spre obsesia lui fixa, spre familia ce o parasise. Statea nemiscat si ea la inceput credea ca doarme, dar apoi a inteles ca ochii lui erau deschisi si realiza la ce se gandeste el. Era  chinuitor gandul ca poate nu va mai putea face nimic sa-l pastreze.”

In cautarea sensului propriei existente

Personajele principale, Emil si Gabriel, tata si fiu, vor afla in cele din urma, prin intermediul experientelor traite, sensul propriei existente, dar si sensul existentei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experiente, inclusiv cele amoroase, cei doi isi vor schimba, pe masura ce trece timpul, conceptia despre viata, familie si Divinitate.

Emil si Gabriel sunt personaje complexe si ocupa pozitii inalte in societate. Cei doi sunt capabili de trairi interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Gorica la faptul ca Gabriel e natural inzestrat pentru a urca in varful piramidei, urmand pilda tatalui sau, care in timpul studentiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscara in sufletul baiatului sentimente si ganduri contradictorii.”

Credinta in Dumnezeu, singura forta pentru supravietuire

Gabriel, tipul de intelectual care incearca sa se autodepaseasca, traieste intr-o realitate cruda.  “Dorinta uriasa din interiorul lui de a-si depasi propria conditie, de a se ridica deasupra oamenilor obisnuiti, se lupta cu aversiunea fata de armele care ii erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta aceasta filosofie in primul rand pentru ca ea reprezenta fundatia pe care se cladise viata tatalui sau. Esecul acestei vieti ii adusese atata suferinta si frustrare, incat se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemanatoare. In al doilea rand, politica bazata pe aceasta filosofie excludea credinta in Dumnezeu, despre care el nu stia prea multe, dar care fusese totusi singura forta ce o ajutase pe mama lui sa supravietuiasca si sa vada un sens in tot ce indurase.”

Moravurile unei societati

Romanul Ligiei Seman  “Portrete din cioburi” poate fi considerat si un roman politic. In paginile cartii, autoarea evoca societatea socialista vazuta prin ochii unor intelectuali, tata si fiu, Emil si Gabriel. Autoarea prezinta moravurile acestei societati, falsitatea regimului politic. Insa niciodata nu s-a putut inventa o cale sigura de adormire a constiintei atunci cand ai avut ocazia sa cunosti chemarea Cuvantului divin. Nu exista nici liniste si nici odihna pentru cei care aleg sa lase deoparte frumusetea inocentei de copil al lui Dumnezeu pentru placerile si realizarile de o clipa ale compromisului si pacatului. Nimic nu se compara cu o constiinta curata fata de sine si fata de ceea ce este bine si drept, fiindca indiferent cat de mult suntem mintiti de societatea in mijlocul careia traim, totusi Dumnezeu exista si noi am fost creati pentru El.

„O stea vesnica pe firmamentul Universului”

Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezenta in carte, in roman, ea inglobandu-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care il tine in viata pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a mentinut aprinsa flacara vietii. El nu a incetat niciodata sa creada in Dumnezeu, indiferent de circumstante si asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru sotie se circumscrie si se realizeaza ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profunda dintre un barbat si o femeie, cu siguranta sunt simbolul  Celei mai mari opere de Iubire si Rascumparare, iar reflectarea acestei iubiri in vietile celor din jur o stea vesnica pe firmamentul Universului, deosebita de orice alta stea a lumii acesteia.”

Ligia Seman, o buna observatoare a realitatii

In roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face usor inteleasa si exprima totul in fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca si in celelalte romane, si in “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar si concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii sai este tonul degajat pe care acesta il foloseste. Limbajul utilizat demonstreaza ca Ligia Seman este o buna observatoare a realitatii.

Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este ca nici negura comunismului, nici tentatiile bunurilor lumesti nu pot sa stinga dorinta dupa Dumnezeu ce ia nastere atunci cand ajungi sa cunosti Cuvantul Sau. Pretul compromisului este amar si plin de suferinta, o carare ce te arunca in abisul disperarii fara intoarcere. Totusi, farmecul iubirii divine se revarsa pe drumul celui ce ajunge sa invinga, chiar si in urma multor greseli, amagirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Darul iubirii…

On By nelursIn FamilyLeave a comment

Vin Sarbatorile…vin!
 Cel mai mult imi place dintotdeauna Ajunul Craciunului. E normal…atunci vine Mosul…cu daruri si intreaga familie e acasa.
 Era seara cand mama ne spunea “povestea”. Da, ii pot spune la singular, caci, ca o contabila ce se respecta, mama stia o singura poveste. Ce schimba de la an la an erau doar animalutele: cand erau ursi albi, albi, albi…cand iepurasi albi, albi, albi.
 Povestea incepea asa:
 “Intr-o zi de vara, Ionel si Marioara, copiii padurarului, adunau surcele prin padure, cu o trasurica. La un moment dat, auzira niste plansete… S-au indreptat inspre acolo…Intr-o scorbura, gasira doi ursuleti albi, albi, albi. Mama lor, ursoaica, fusese impuscata de braconieri…si ei erau singuri si mici.
 Copiii luara ursuletii, si, cu acordul tatalui lor, ii adapostira intr-o anexa a locuintei. Ii hranira, la inceput, cu lapte…apoi, cu paine si graunte. Ursuletii erau cuminti si jucausi. Cresteau repede, vazand cu ochii. In toamna, in zilele insorite, asa, de joaca, Ionel si Marioara ii inhamau la trasurica si alergau veseli. Deja ii mutasera in grajd. Erau mari. Chiar puteau sa aduca o trasurica plina de lemne, ca sa-si ajute si ei prietenii, oameni.
 Dar, veni iarna geroasa. Ca sa nu iesa de atatea ori din casa, copiii se planificara cand e unul si cand e altul de serviciu la hranit ursii. Intr-o seara cu viscol, usa grajdului nu mai rezista si se deschise larg, invinsa de urgia de afara.
 Dimineata, cand veni Ionel sa le dea de mancare…ursii nu mai erau. Zadarnic i-au strigat, i-au chemat…viscolul le acoperise si urmele. Copiii si-au petrecut Sarbatorile inlacrimati. Oricate daruri le-a adus Mos Craciun, niciunul nu egala bucuria de a fi impreuna cu „copiii lor” (caci asa ii alintau Ionel si Marioara pe ursuleti…cu toate ca se facusera si ei niste ursi adevarati…tot „copiii”erau).
 Timpul nu sta…se ivi din nou soarele. Aparura primii ghiocei…apoi brandusele. Ionel si Marioara isi incepura si ei „munca”lor: sa adune, pentru foc, vreascuri, cu trasurica.
 Intr-una din zile, Marioara avu ideea sa caute scorbura in care gasisera in urma cu un an ursuletii. Surpriza! Acolo dormeau linistiti alti doi ursuleti albi, albi, albi. Copiii se apropiara sfiosi. Ii mangaiara, se jucara putin cu ei. Doar cand au vrut sa-i scoata din scorbura, au auzit in spatele lor, un marait cunoscut. Era ursoaica pe care ei o crescura. Se bucurau de revedere, dar s-au si speriat de maraitul ei. Atunci aparu si ursul. El intotdeauna a fost mai bland. Se strecura intre ursoica si Marioara si ii atinse acesteia bratul, ca si cum o indemna sa lase jos povara.
 “Lasa jos ursuletul!” zise Ionel. Marioara aseza cu grija in scorbura mica vietate pufoasa, care se intinse rasfatata. Abia atunci, ursoaica cea mare se cobori in patru labe si se gudura ca un catel pe langa Marioara, lingandu-i mana care odata o hranise.
 “E si ea mama!” intelesese acum Marioara si o saruta pe ursoica inlacrimata. „Prostuto, ai crezut ca-ti luam puii?”
 “Taci, nu o mai pacali, sopti aspru Ionel, ca voiai sa-i iei…ca sa te joci! Pentru tine, sunt jucarii…pentru ea, sunt copiii ei!”
 …lumina ochilor ei, asa cum sunteti voi, pentru mine, adauga intotdeauna mama si ne saruta pe frunte. Asta era momentul pe care il asteptam in fiecare an. Era cel mai frumos dar…mai frumos decat orice ne putea aduce Mos Craciun.
Timisoara, 02.12.2010                                                                      Corina-Lucia Costea

THEODOR RAPAN

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

THEODOR RAPAN: nascut la 4 iulie 1954, in comuna Balaci, judetul Teleorman. Fiu de invatator. Absolvent al Facultatii de Drept – Sectia Juridica (Universitatea Bucuresti). Atestat ca ziarist profesionist. Poet si publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania/Sectia Poezie/Asociatia Scriitorilor din Bucuresti.

ACTIVITATE LITERARA

Debut publicistic: 1970, in ziarul Teleormanul literar•Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR – Caietul debutantilor)•Carti publicate: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, in Caietul debutantilor, 1975)•PRIVIND IN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Romaneasca”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stanescu pe coperta a patra, 1986)•ASA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989)•HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentari de Nichita Stanescu si Gheorghe Tomozei, 1991)•LA UMBRA CUVANTULUI (Editura „Semne”, 1995)•SCHIMBAREA LA FATA (Editura „Semne”, 2001)•TAURUL LUI FALARIS – „MARTURISITORUL” – Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003)•MUZEUL DE PASTRAVI – „SCRISORI DIN LAZARET” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004)•POSTALIONUL DE SEARA – „FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005)•DINCOLO DE TACERE – „Jurnal de poet” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009)•DANSUL INOROGULUI – „ELOGIUL MELANHOLIEI” (Editura „Semne”, cu ilustratii de Aurora-Speranta Cernitu, 2010).
 
REFERINTE CRITICE

Nichita Stanescu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivanescu, I.P.S. Antonie Plamadeala, Alexandru Andritoiu, Aurelian Titu Dumitrescu, Artur Silvestri, Tudor Opris, Gheorghe Filip, Ana Dobre, Ion Badoi, Roxana Olteanu Rosu, Valeriu Bargau, Dumitrean Frunza, Victor Atanasiu, Mihai Milca, Gabriel Rusu, Giorgiana Ionescu, Constantin M. Popa, Florin Burtan, Nicolae Oprea, Marius Radulescu, Mariana Ionescu, Vladimir Alexandrescu, Ioan Barbu, Nicolae Rotaru, Gabriela Popescu, Ionel Tecsa, Andrei Milca, Nicolae Georgescu, Ovidiu Raul Illes, Alex. Stefanescu, Nicolae Iliescu, Valeria Filimon, Pr. Niculae Constantin, Al. Florin Tene, Constantin Sorescu, Ion Cristoiu, Mihai Nenoiu, Ioan Dumitrescu, Gim Laurian, Nicolae Macovei, Alexandru Popescu Tair, Anghel Gadea, Nistor Teodorescu, Florian Silisteanu, Constantin Dumitru, Laurian Stanchescu, Stan V. Cristea, Florea Miu, Horia Garbea, Alexandru Condeescu, Stefan Ion Ghilimescu, Cezarina Adamescu, Marian Popa, Ada Chifor, Pr. Nicolae State Burlusi, Gabriela Rusu Pasarin, Dan Cristea, Doru Motoc, Mircea Micu, Melania Cuc, George Baciu, Cleopatra Lorintiu, Dan Lupescu, Geo Calugaru, Gheorghe Parja, Vasile Morar, Mircea Micu, Victoria Milescu, Ion Deaconescu, Doru Dragusin, Lucian Gruia, Nicolae Scheianu, Florica Bud, Mihail Galatanu, Victor Sterom, Mihai Antonescu, Daniel Vorona, Gabriel Stanescu, Darie Ducan si altii.
PAS  IN TREI
   „Intr-o zi va veni un om
   care, aruncandu-se asupra ta,
   va incerca sa te dezbrace
   de doliul tau necunoscut,
   vorba a mea, azi atat de nuda si de clara!”
     (JUAN RAMÓN JIMÉNEZ)

Intr-o zi, nu demult, despovarat de melanholia Licornului, bantuit de persiile bucuriei de-a fi, am visat ca voi pleca intr-o calatorie imaginara prin tinutul de jad al sfiirii, in cautarea Graalului, cel bine ascuns in strafundul nevazutului, neauzitului si nestiului Taram, cutreierand anotimpurile infloririi, iubirii, intomnarii si dezdurerarii prin Cantec! Grea si temerara aventura spre ultima Thule! Si nu singur, ci insotit de prieteni de suflet, sfinti vii pe catapeteasma inimii mele: Juan Ramón Jiménez si Damian Petrescu! Primul – poet unic, de neasemuit, dus dintre noi! – „creator ocult al unui astru neaplaudat”, aureolat cu un Nobel ce nu l-a miscat nici o secunda din nemarginitul fiintei sale; al doilea – genial grafist, traitor la Paris, frate de cursa lunga intru vesnicirea „Clipei cea repede”, ah, ce Dürer roman inconfundabil! – ratacitor, si totusi, cu privirea mult atintita si mult indurerata de Padurea Nebuna a Deliormanului nostru cel sfant!
Am pandit Clipa si ea a sosit! Iata, „cenusa gloriei” noastre e strivita toata, aici, acum, intre filele acestei carti!
Drumul a fost lung si patimas, scris in frunte de la Nastere pana la Moarte, nu lipsit de pericole, bland uneori, dar si fioros pana la maduva sangelui simtitor, cand disperat, cand imblanzit precum sarpele Kundalini in iarna, cand cu frica ratarii pe chip! Totdeauna cu lira lui Orfeu in mana, cu ochii lui Apollo in destramare, naravas sau plictisit, uneori somnoros si neinfiorat, la orice pas insetat de roua trandafirilor, vesnic indragostit de parfumul cel tare al vietii, de nepentensul sacru al Visului, de rozmarinul salbatic! De viata miruit si scaldat intru Duhul sfant al Poeziei, de nespus altcuiva, decat tie, Cititorule!
Istovitoare calea spre stele! Mie mi-a revenit doar dulcea povara de-a fi scribul splendorii traite, a uimirii de-a fi ecoul nespuselor cuvinte!
Acum, ticalosul din mine smulge cu buna stiinta valul privirii si, printr-o reverenta de arlechin, cu ultima carte a tarotului zburata de vant, iti daruiesc prinosul risipirii noastre, martor fidel al Clipei durute, aidoma regilor magi, in Bethleemul din noi! Imaginati-va: Gaspar este tanar, Balthazar e maturul, Melchior, cel batran! Care sa fiu dintre ei? Desigur, fiecare din ei sunt! Si nu te speria, nu iti voi cere nimic in schimb!
Tamaia, aurul si smirna sufletelor se afla aici, in acest chenar daltuit din credinta si juramant tainic, pe ghergheful trairii desenate fiind poemele mele – pe tablite de vant cel mai adesea, cu cerneala de multi nevazuta, alteori, cu roua Gandului sacru!
Credeti-ma! N-am trait niciodata in religia iubirii ca acum, convins fiind ca ea, si numai ea, „este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca la El!” Cata dreptate avea Michelangelo!
Si cum atingerea Dragostei intarata harul Poeziei, iata-ma in ingenunchere si rasfat liric, sarman drumet pe drumul sfasiat de rapele de lumina ale anilor!
N-am nicio asteptare, niciun gand de marire sau recunoastere, nicio pala de-ncurajare dinspre portile mereu ferecate ale criticilor! O, „Vanitas vanitatis, omnia vanitas!”
Imi asum riscul nevederii mele, imi jertfesc inca o data – pentru a cata oara – fericirea de a ma simti inrourat doar cu spinii iubirii de Ea – regina a inimii mele – Poezia! Cine sa ma auda, cine sa ma vada cand eu sunt simplu ca apa, diamantul tau din noroi, Nemurire!
Si vin si strig odata cu lacrima din Alfabetul Tacerii, cand soptit, cand tunator, totdeauna sfielnic:
? Vino, Cititorule, vino, si ia-ma de mana! Nu te infricosa! Vino la umbra copacului Lumii, linisteste-te si vino sa ne asezam in iarba cea deasa de umbra, in pridvorul unui vesnic amurg, sub aerul dulce al verii eterne!   Strange-ma tare de mana si nu-ti pleca ochii spre undele fluviului Timp!
Deschide larg fereastra vazduhului, sparge oglinda din noapte si patrunde dincolo de limpezimea de cristal a apei – in adancul ei vei vedea si tenebre! Iata cum trec incet, incet, varstele vietii – ziua si noaptea, clipa dupa clipa – Primavara, Vara, Toamna si Iarna, in mantiile lor de craiese!
Vei vedea cu ochii tai mangaindu-ti obrazul copilaria, vei recunoaste inocenta sarutului tandru si imbratisarea celui care ai fost, tineretea viselor ratacite in nopti de opal, saltul mortal al iluziilor pierdute, caruntul gand sprijinit in toiagul sperantei – caduceu inflorit sub alunul divin, dar si batranetea intelepciunii, vai, tematoare, dar demna de sine!
De ce tresari? Nu te speria, da, ai vazut bine! Spectrul  acela intunecat este chiar Moartea! Nu e Ea sfarsitul timpului meu, al tau, al orisicui? Dar nu e sfasitul Timpului! Fluviul sau linistit va curge cu meandre si sopot necurmat, furisat pe sub radacinile nevazute ale arborelui vesnic verde al Lumii!
Nascut ca si tine sub semnul mortii, nu ai decat o singura, magica zi sa te bucuri de norocul ispitei! Eu nu vreau sa-ti arat decat Clipa mea din eternitatea duratei! Asa ca vino, deschide-ti mintea si inima, tine-ma bine de mana si priveste, priveste in tine…
La indemnul meu vei recunoaste, desigur, bucuria turnirului, norocul de-a fi impreuna: ma vesteste-n petale de cantec hohotul apelor! Privesc in ochii Daimonului cu indurare si mi-e frica sa apun prea devreme!
Inserarea soseste, ostirea mea – ratacita pe cale! Eu, insa, ma arat doar tie asa cum sunt! Nu da cu piatra! Ma va durea de tine!
Aflandu-ma in Rugaciunea inimii voi trece hotarul de foc – Divinul ma stie – la umbra Cuvantului voi lacrima, nu e o schimbare la fata, in pumni tin, iata, tarana inimii mele: „Doamne, cata irosire de albastru, numai ca sa nu Te putem vedea!” 
In final, veni-va cineva la corida cu taurul lui Falaris intru jertire?! Eu voi fi prima ofranda, el ma va junghia! Mai apoi, sangerand, voi iesi din arena: in muzeul de pastravi voi innopta! Postalionul de seara nu va sosi! Fara zabava, in Piata cea mare, cu inorogul eu voi dansa! In rest, tragic balet in sanctuarul sperantei: numai mierle, o hermina, o haita de lupi si trei privighetori!
Dincolo de tacere, dincolo de disperare, Cel uitat din cuvinte pe nume ma va striga! Cu Evanghelia inimii-n brate, Poetul – Sublimul -, cu lacrimi de sange pe buze, indelung, indelung va tacea!

       Cu gand ferice,
       Theodor RAPAN
   Bucuresti, 1 decembrie 2010,
   in Anno Domini…

O intalnire memorabila cu poetul Petru Jipa din Germania si fabula

On By nelursIn CultureLeave a comment

M-am intalnit cu poetul si omul de cultura Petru Jipa din Germania la Festivalul de Interferente Internationale “Paul Polidor”, organizat anual in ultima saptamana din noiembrie la Centrul Fundatiei “Paul Polidor” Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4 din Bucuresti, amfitrion fiind, ca intotdeauna,  neobosita  doamna  Hortensia  Orcula, directorul institutiei mai-sus amintite. Motivul intalnirii fusese si concret, pentru ca glasul poetului aparuse pe un nou cd al fundatiei in cadrul festivalului, material fonografic ce includea artisti “exemplificand” diferite elemente de interferente culturale: Maria Irena Galesanu (protagonista unui album audio cu licenta si editat de Casa de Discuri a Fundatiei “Paul Polidor” la inceputul acestui an) interpretand “Polka italiana” de Serghei Rachmaninov si “Mazurka” de Chopin, Op.68, Nr.2 (cond.art.:prof.Jeanine Ionescu); Anica Sterian cu balada populara ialomiteana “Ma fac broasca pe pamant” (“prefatand”, intr-un fel, fabula “Broscuta si scorpionul…”, scrisa de poetul Petru Jipa in urma participarii la festival); profesorul si omul de cultura Ion Stefan Mihailescu propune ascultatorilor acestui compact-disc doua tinere talente ale scolii-amfitrion: Eduard Ignat (clarinet)/ “Dans german” (Mozart) si Cristian Eftimie (clarinet) / “Studiu” (Demnitz), acompaniati fiind la pian de prof.Ileana Georgescu si prof.Irina Barbu; cantece de Paul Polidor in limbile azera, rusa si romana pe versurile marelui poet al Azerbaigeanului, Bahtiar Vahabzade; Ramona Clapan din Italia interpretand cantecul “Lacrimioare” (muzica: Paul Polidor; versurile: Vasile Alecsandri). Am facut intentionat aceste digresiuni interculturale pentru a intelege contextul in care poetul Petru Jipa a scris fabula pe care o veti lectura si dumneavoastra in premiera. Felul in care romanii sunt vazuti in Europa (adica foarte prost!), lectura actorilor Cristina Deleanu si Eugen Cristea din volumele de poezii sociale semnate de Paul Polidor,”Pe autostrada sociala: utopie si critica” si “Cobai in Tara Dezamagirilor”, toate aceste lucruri despre realitatile dure din tara contrastand cu mediul lacasului de cultura in care se desfasura concursul de interpretare muzica culta, toate acestea si mai apoi discutiile despre felul de a fi al neamtului, dar si al romanului, l-au determinat pe Petru Jipa sa “atace” fabula, pe care romanii de peste Ocean o vor lectura in premiera:

BROSCUTA SI SCORPIONUL, 
POPORUL SI BASESCU
de
PETRU JIPA / GERMANIA /

O broscuta, la margine de lac
Statea posomorata si facea… oac, oac.
Tot cauta o musca mare
Sa o deguste cu inversunare.
In vremea-aceasta se arata un parlit…
de scorpion de stepa, putin otravit.
-Nu doresti, broscuta, sa ma treci tu lacul?
-Nici nu te gandi, esti negru ca dracul.
In timp ce inot la mal, sa te las
tu sa ma intepi cu acul tau de las…
si otrava ta-i fara scapare,
mor pentru ca tu nu ai iertare.
-Cum, broscuta mica, te gandesti ca pot,
daca mori tu-n apa, eu nu stiu sa-not
si atunci noi doi cadem in adancuri:
eu nu inot, iar tu mori in friguri.
Cu atata spirit si convingere, se pare,
A convins broscuta la o incercare:
La mijloc de ape, scorpionul smecher
Impinge veninul intr-un stil de felcer.
Broscuta cu ochii in lacrimi ii spune:
De ce ai facut-o, nu te poti abtine?
Dar el ii sopteste atunci cu uimire:
Ce pot sa fac, asa sunt din fire!…