CAMPANIA SUFLET PENTRU ROMANIA

On January 19, 2011 By nelursIn ChildrenLeave a comment

COMUNICAT DE PRESA

Mihaela Serban, Mirco Maschio si Rodica Elena Lupu au trimis daruri copiilor orfani

Oameni cu suflet, celebri, cu o cariera de succes si cu numeroase implicari umanitare, cunoscuta realizatoare TV a galelor, Mihaela Serban si Mirco Maschio, au implementat impreuna campania SUFLET PENTRU ROMANIA, care a venit in sprijinul copiilor orfani si abandonati in maternitati. Astfel, dupa prima editie de strangere de fonduri, au fost trimise cadouri de sarbatori, copiilor orfani din judetul ARAD.

Mos Craciun a venit incarcat cu dulciuri alese, cu carti de poezii pentru copii semnate de scriitoarea Rodica Elena Lupu, cu multe alte surprize pentru impodobirea bradutilor si pentru bucuria copiilor.

Serbarea de colinde si daruri, a avut loc la Primaria din Chisineu Cris, judetul ARAD, unde, in prezenta Primarului GHEORGHE BURDAN, copiii orfani, in numar de cateva sute, au asteptat bucurosi darurile care au sosit din partea campaniei.

Primul pas al campaniei a fost facut catre copiii de varste mici si catre o casa de copii deja existenta in oras. Al doilea pas al campaniei va fi facut in primavara, cand va incepe constructia primului centru de tip rezidential pentru copiii abandonati in maternitati pe terenul oferit de Mirco Maschio, urmand a se face o conferinta de presa oficiala, care va lansa arhitectura finala a contructiei.

Un lucru esential este faptul ca in urma campaniei SUFLET PENTRU ROMANIA, s-au strans materialele de constructii necesare primului centru.

Campania va continua si in anul 2011 pentru donatii.

LA CLUJ, DIN PACATE, MASURILE LUATE DE FORTELE HORTHYSTE IS MAI PUTERNICE DECAT ADEVARUL ISTORIC!

On January 19, 2011 By nelursIn HistoryLeave a comment

De mai multe saptamani, elita culturala si stiintifica a Clujului este puternic starnita, si pe buna dreptate, de faptul ca, dupa incheierea lucrarilor de reparare a monumentului istoric din plin centrul municipiului, cunoscut in tara si peste hotare sub denumirea de grupul statuar Matei Corvin, opera a sculptorului slovac Fadrusz, amplasat aici in anul 1902, intr-un moment de maxima afirmare a politicii de maghiarizare, cu orice pret si prin orice mijloace a romanilor si a tuturor minoritatilor etnice si lingvistice din fostul imperiu dualist austro-ungar, se refuza sistematic repunerea placutei cu textul scris al marelui istoric si savant Nicolae Iorga, prin care se reamintea ca regele Matei a fost „Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam, cand incerca sa invinga Moldova nebiruita”.

Cei mai importanti istorici si oameni de cultura clujeni de azi considera decizia nereamplasarii acestei placi drept o sfidare samavolnica a adevarului istoric, inca un afront adus istoriei noastre nationale si, prin interventii publice pertinente, solid argumentate stiintific, cer sa nu se admita aceasta incalcare nepermisa a legii. Fapt surprinzator, reprezentantii unor institutii cu atributii clare in privinta protejarii si conservarii monumentelor si siturilor istorice, inca marcati de propriile frustrari sau poate din ignoranta, sunt de cu totul alta parere(1).

Reamintesc, inclusiv pentru stiinta celor vizati mai sus, ca in primii ani dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au fost o serie de oameni politici romani care au vazut in monumentul dedicat lui Matei Corvin altceva, respectiv un mijloc de glorificare a trufiei unguresti si au sugerat demontarea si eventual mutarea lui in alta parte, date fiind sensibilitatile deosebite ale relatiilor romano-ungare in orasul Cluj. Intre noile locatii sugerate atunci s-a numarat zona din apropierea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, considerata mai potrivita pentru evocarea intregii familii nobiliare cu o contributie majora la salvarea si dezvoltarea regatului maghiar. S-a sustinut atunci ca acolo, la Hunedoara, s-ar evita transformarea monumentului intr-un mijloc de perpetuare a agresivitatii absurde dar constante a propagandei revizioniste hungariste si s-ar putea atenua tensiunile interetnice existente in zona Clujului. In plus, au observat contestatarii liberali ai monumentului, acesta nu promovaintrutotul adevarul istoric, incercand sa sugereze ca steagurile moldave ar fi fost cele aplecate in fata regelui maghiar, in realitate invins si umilit de bravii osteni moldavi. Liberalii, daca nu ma insala memoria, au intentionat, asadar, demontarea intregului monument.

In aceasta disputa destul de puternica a intervenit decisiv si marele istoric si savant Nicolae Iorga. In opinia sa, ar fi fost o impietate demontarea lui, un afront adus acestui important si luminat rege maghiar, nascut din parinti romani, nu in Ungaria, ci in mijlocul propriului popor, la Cluj. Dar ca istoric, Nicolae Iorga a trebuit sa recunoasca falsul grosolan pe care urmareau sa-l perpetueze, prin acest monument, initiatorii lui, nimeni altii decat cercurile anti-romanesti de la Budapesta. De aceea, la recomandarea sa, s-a amplasat, pe soclul monumentului, placuta cu textul propus de istoricul si savantul roman. Fiind adversare de moarte ale adevarului, autoritatile horthyste de ocupatie au decis, in 1940, indepartarea placutei respective, neputand tolera perpetuarea adevarului istoric ca, la Baia, oastea maghiara, condusa de regele Matei Corvin, a fost infranta de bravii osteni moldoveni, iar regele, in mod umilitor, a fost nevoit sa fuga de la locul confruntarii militare.

Din pacate, avand in vedere ponderea coplesitoare a elementului maghiar in randurile structurilor politice comuniste, care au preluat puterea dupa 6 martie 1945, dar care, beneficiind de implicarea si sprijinul fortelor sovietice de ocupatie, au continuat, cu frenezie, multe dintre orientarile extremiste ale fortelor de ocupatie horthyste, nici un istoric sau oficial roman nu a indraznit sa ceara repararea necesara si reamplasarea acestei placute. Aceasta situatie s-a perpetuat pe toata durata regimului comunist, date fiind pozitiile de conducere importante detinute, la nivel central si local, de elementele comuniste unguresti, in partid, militie, dar si in structurile Securitatii.

Abia in 1992, la sugestia si insistentele unor istorici si cercetatori clujeni, primul edil ales, nu numit, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a decis reamplasarea acelei placute. Acest lucru s-a facut cu mult tam-tam si cu inutile valuri, avand in vedere faptul ca, din pacate, cozile de topor nu au disparut din randurile romanilor, iar pentru multi afirmarea istoriei nationale si a demnitatii propriului popor e un fapt condamnabil, de neiertat.

In pofida eforturilor(2) disperate ale unor forte revizionist revansarde, placuta a ramas pana in momentul demararii lucrarilor de reparare a monumentului. La incheierea acestor lucrari, insa, executantii au uitat sa reamplaseze placuta. In schimb, la comanda finantatorului, au mutilat monumentul original, prin amplasarea unei cununi aurite de lauri in jurul fruntii regelui. Deci, de doua ori s-a incalcat legea. Dupa stiinta mea, nicaieri in lume, la repararea unui soclu nu se umbla la structura propriu zisa a unei lucrari artistice. Acest kitsch ordinar si de prost gust, dictat de fortele revizioniste de la Budapesta, i-a lasat, insa, indiferenti pe „specialistii” clujeni in materie de protejare a monumentelor istorice. Mai mult chiar, pentru ei, se pare, legale sunt doar masurile dispuse de autoritatile horthyste de ocupatie care, cu samavolnicie, au indepartat placuta cu textul istoricului Nicolae Iorga(3). Prin urmare, din ignoranta si rea credinta, ei sustin ca acest text intregitor al grupului statuar, potrivit fortelor horthyste si ale sustinatorilor lor de azi, nu este binevenit si nu mai trebuie reamplasat.

In atari conditii, daca se va permite, conjunctural, ca acest monument sa slujeasca doar promovarii unor interese de tip revizionist si revansard, grupul statuar Matei Corvin din plin centrul municipiului Cluj-Napoca nu va glorifica faptele marete ale acestui stralucit si luminat rege, ci va contribui la perpetuarea dispretului fata de istorie si adevar de catre forte ce n-au incetat sa viseze la refacere Ungariei Mari. Iar pana atunci, la mentinerea tensiunilor si neincrederii reciproce dintre romani si unguri in spatiul transilvan. Iata de ce adresez factorilor de decizie de la nivel local si central sa dispuna indepartarea acelui kitsch ordinar, de un uluitor prost gust, simbolizat de coroana aurie pusa, neinspirat, pe capul regelui, dar si reamplasarea neintarziata a placii cu textul istoricului Nicolae Iorga. Tocmai pentru respectarea istorie noastre nationale si a adevarului!

In caz contrar, s-ar putea ca, peste ani, asemenea liberalilor in anii 20 ai secolului trecut, sa se mai gaseasca, candva, alte forte, care sa pledeze fie pentru demolarea completa a acestui grup statuar(4) fie pentru mutarea lui definitiva intr-un loc in care sa aduca mai putine beneficii iredentismului revizionist si revansard si sa nu mai incurajeze manifestarile ce aduc atingere demnitatii acestei(5) tari.
——————————————————————–
(1) Datorita unui comportament cu totul nejustificat, prin neimplicarea, datorata poate altor interese sau totalei lor incompetente, dupa 1990 au disparut sau au fost mutilate o serie de monumente de patrimoniu deosebit de valoroase, fara ca reprezentantii respectivei comisii sa fi manifestat un minim si decent interes. Ei prefera sa se lamenteze pe la asa zise colocvii stiintifice, dand, cu lasitate, vina pe cu totul alte persoane, in general pe edilii orasului sau pe reprezentantii fortelor politice. Dovedind o comoditate vecina cu incompetenta sau chiar lasitatea unii din acesti asa zisi specialisti uita ca, atunci cand a fost cazul, nu numai ca nu s-au implicat, nu au propus variante alternative sau solutii mai potrivite, dar au preferat sa taca chitic sau sa se angajeze in dispute orgolioase, de pe pozitii si raspunzand unor comenzi sau interese partinice, nicidecum cu argumente de stricta specialitate si juridice. Sa ne mai miram atunci de kitschurile nenumarate, aparute dupa 1990, care slutesc si aduc atingere prestigiului cultural al acestui important oras sud-est european.

(2) Ma refer, in acest sens, atat la numeroasele procese, interventii la organele centrale, dar si la o rusinoasa campanie de presa, desigur, cu concursul unor „ziaristi” atrasi de mirajul castigului ieftin, inclusiv a unor eventuale burse Soros. Fara pic de cultura, fanatizati de diverse interese politice, manipulati grosolan de cercuri interesate, care, nu o data, ii si finantau pe masura sau le ofereau diverse avantaje, materiale, financiare sau de alta natura – inclusiv promovarea in functii bine retribuite, acesti ziaristi au preferat sa faca jocul unora sacrificand minimul respect fata de istoria noastra nationala si adevarurile ei.

(3) Desi, din punct de vedere politic, Nicolae Iorga ilustreaza orientarea politica nationalista in Romania interbelica, textul lui nu are nici o conotatie politica, urmarind exclusiv slujirea si afirmarea adevarului istoric. Prin urmare, repunerea acestei placute nu aduce servicii vreunei forte sau orientari politice, dar este necesara pentru a reafirma respectul fata de istoria si demnitatea acestui popor.

(4) Asa cum s-a intamplat, la Brasov, dupa al II-lea razboi mondial, cu un alt grup statuar aflat in slujba propagandei agresive unguresti.

(5) Personal, gasesc complet neinspirata invitarea la Cluj-Napoca, pentru reinaugurarea monumentului, a actualului prim ministru maghiar, Viktor Orbán, unul dintre cei mai neimpacati dusmani ai poporului roman, promotor al nerecunoasterii Trianonului, dar si al refacerii Ungariei Mari!

Dr. Dan BRUDASCU
Cluj-Napoca
15 ianuarie 2011

161 DE ANI DE LA NASTEREA LUCEAFARULUI

On January 18, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Toate generatiile au ca datorie sacra sa transmita mai departe ideea ca Eminescu este, a fost si va ramane cel mai mare poet al nemului sau. Sunt cuvinte scrise cu evlavie de cel mai mare critic literar al romanilor, George Calinescu. De ce aceasta dorinta, acest indemn al sau? Pentru ca Eminescu a fost nu doar un geniu pe care poporul l-a nascut in vremuri de prefaceri spirituale, politice si economice, ci si sufletul insusi al poporului sau, chintesenta gandirii sale, dar si a lumii intregi, a fost sufletul impovarat de patima pentru dreptate, adevar si frumos, acele valori perene ale civilizatiei umane.

Eminescu este oricand actual, ca orice mare scriitor, dar mai mult decat oricare el are intuitii de geniu, are taria expresiei poetice care poate fi comparata cu cea a diamantului. Daca azi scoala in general pare ca si-a incheiat misiunea, pentru ca elevii nu admit sa mai fie indrumati de mentori care le cer sa memoreze papagaliceste totul, dar acest lucru e reclamat si in alte timpuri istorice, vezi Evul Mediu cu sistemul lui de invatamant, vezi scrierile lui Ion Creanga, „Amintirile” sale despre ceasloave si formele pronumelor personale, scrieri din epoca moderna, daca azi elevii si profesorii lor cer tot mai mult mutarea accentului pe creativitate, pe studiul individual, nu inseamna ca versurile lui Mihai Eminescu trebuie blamate, uitate prin sertare sau rafturi de biblioteci, ori doar analizate in comentarii care par sofisticate si nesuferite pentru ca impun aceeasi metoda a memorarii; azi, ca si ieri, ca si maine, Eminescu este al nostru, al romanilor, dar e deopotriva al tuturor oamenilor de pe aceasta planeta, altfel de ce o indianca celebra, Amita Bhose ar fi avut atata daruire pentru opera sa, pentru intelegerea legaturii spirituale dintre India si Eminescu, dintre Tagore si Eminescu, dintre Budha si Eminescu.

O soarta de om deplin al culturii romane cum il caracteriza filosoful Constantin Noica, o soarta deloc favorabila pentru ca marile spirite nu au vocatia adaptabilitatii intr-o lume predominata de rau, copilului Eminescu i-au harazit astrele si ursitorile sa invete devreme limba lui Goethe, a lui Heine si Schiller, a lui Shopenhauer, Kant si Hegel. Tot soarta i-a permis studiul la Cernauti cu un mare patriot, Aron Pumnul, profesorul care l-a impresionat atat si prin viata sa si prin moartea care i-a deschis adolescentului portile cugetarii si ale poeziei elegiace.

Destinul i-a scris apoi pagini de studiu, de munca, alaturi de trupe de teatru ale unor mari artisti romani ai epocii: Tardini, Pascaly, Iorgu Caragiale, amprenta Marelui Will atingandu-l deci si permitandu-i sa cunoasca marile valori ale literaturii dramatice de care toata viata sa va fi atras. Anii petrecuti la Viena si Berlin, ani de studiu si de munca, au fost incununati de rezultate pentru ca, desi nu a obtinut titlul de doctor in filosofie, cu o lucrare despre opera lui Immanuel Kant, asa cum proiectase mentorul sau Titu Maiorescu, marele poet a scris versuri, ceea ce stia el cel mai bine, neintrecut de nimeni, poetul nepereche.

A tradus din opera lui Kant, a tradus un dictionar german-sanscrit, voind sa creeze unul roman-sanscrit, a inceput scrierea unei gramatici sanscrite, a creat piese de teatru, a scris articole de presa mai ales, pentru ca daca i s-ar intocmi o carte de munca post mortem, el a avut serviciu de la 16 ani, ceea ce inseamna nu neaparat ca era sarac, dar nici bogat, era un om de conditie modesta, dintr-o familie apartinand clasei sociale de mijloc a Romaniei, a Modovei la nastere, apoi a Romaniei din timpul lui Cuza si a lui Carol I.

A lucrat ca sufleor, ca si copist, ca secretar de agentie diplomatica a Romaniei la Berlin, ca director al Bibliotecii centrale de la Iasi, ca profesor de logica la Institutul Academic de la Iasi, ca revizor scolar, ca ziarist si redactor-sef, pentru ca pe de o parte trebuia sa lucreze ca sa aiba din ce trai ca orice om, pe e alta parte aceasta era vocatia sa de om al literelor, al studiului cartilor, indeletnicire placuta, dar atat de nefolositoare dupa unii.

Nu i-a dat nimeni premii, nici nu si-a dorit, nici pomana nu voia de la nimeni, invatat de mic cu munca si cu lipsurile, nu a huzrit si nici nu a cheltuit banii aiurea prin carciumi, el a citit si a scris, a trudit pentru a intelege sensul existentei sale si a fiecaruia din noi ca indivizi si ca apartinatori ai poporului nostru, a trudit pentru a intelege si explica si altora sensul trecerii noastre prin viata si lume si ce trebuie sa facem ca acesta trecere sa fie una morala si demna.

Cum a murit, care a fost cauza mortii sale e atat e neimportant in contextul intelegerii operei, demitizarea pe care o vor unii e insignifianta, degeaba arunci cu pietre acolo unde nu cunosti cauza. Asemanarea lui cu Iisus nu e o blasfemie daca vom crede in teoria conspiratiei, a atentatului politic, daca avem acest curaj pentru ca nu prea il avem, preferam sa spunem ca a murit de sifilis sau de extenuare psihica datorata faptului ca nu stia sa traiasca echilibrat. Oare? Candva poate va fi cineva care sa elucideze si acest mister pe baza de documente clare sau poate nu, poate nici nu este necesar, Eminescu ramane Eminul nostru iubit, eminenta nostra cenusie, etalonul de frumusete, adevar si dreptate pentru poporul nostru, reincarnarea lui Budha sau a Dochiei sau a lui Decebal sau a vreunui balaur, sau doar urmas al unui turc, Emin efendi sau Luceafarul sau poetul nostru drag, al tuturor.

Prof. Gigi STANCIU
Constanta
15 ianuarie 2011

MINCIUNA RETORICA

On January 18, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Motto:
„… sa piara mai bine credinta decat buna credinta” (din Legea 128)
„Nu ridica securea asupra copacului sadit de tatal tau” (Legea 141) Pitagora

Retorica este stiinta argumentarii intr-un discurs. Ea a fost dezvoltata de marii oratori ai antichitatii si a fost folosita de catre demagogii tuturor timpurilor. Adevarurile evidente nu au nevoie de retorica. Un demagog cu cat este mai mincinos cu atata are nevoie mai mare de retorica, de „Arta de a vorbi convingator, printr-o argumentatie bogata, riguroasa si printr-un stil atragator” (definitia din Dictionarul General al Limbii Romane). Nu este arta de a minti. Este arta de a convinge. Dar depinde ce vrei sa convingi.

Atunci cand lucrurile sunt clare este suficient un discurs cat cel al lui Avram Iancu: „No, hai!”. Toata lumea stia unde si de ce. Atunci insa cand vrei sa trisezi, sa minti o multime, pentru a-i manipula convingerile, nu in sensul adevarului, ci in sensul intereselor ascunse, caci date pe fata ar starni furie, atunci demagogul trebuie sa inventeze minciuni pe care sa le promoveze retoric in numele unor valori nediscutabile. Va aduceti aminte de cei „60.000″ de morti ai bulibaselii din Decembrie? O minciuna ordinara, precum a aflat toata lumea, ulterior, dar pe care cei din umbra au promovat-o pentru a distruge emotional orice impotrivire la ideea impuscarii lui Ceausescu. Ceausescu trebuia inlaturat. Era deja un chin pentru popor. Dar modul in care a fost lichidat este o crima politica. De aceea era nevoie, intre alte minciuni, de minciuna retorica apta de a genera emotii: „60.000 de morti”.

Va aduceti apoi aminte de minciunile altuia, „tot din Damaroaia”, cu mormanele de fier vechi. Trebuia ca tot ce era viu in industria romaneasca sa ajunga proprietatea altora si tot ceea ce ii putea concura pe altii sa fie distrus. Este acelasi gen de minciuna retorica, folosita pentru a infrange o gandire corecta. Dar fiecare adult de azi poate culege din amintire zeci de exemple de minciuni retorice, minciuni care sa insele vigilenta, gandirea si minima reactie de aparare.

De ce aceasta lunga introducere? In ziarul “Crisana” din 31 decembrie 2010, la pagina 16, citesc: „Integrarea romilor, o prioritate a presedintiei ungare a UE”, in care Romania apare ca avand cei mai multi tigani din Europa, 2.000.000 de oameni si, departe de noi, cu 800.000, Bulgaria si Spania. Stiam ca procentual cei mai multi tigani din Europa ii are Bulgaria, apoi Serbia, Ungaria, Spania, iar noi, departe de ei. Dar nu ma intereseaza acum, desi ar trebui „sa ne intereseze” ce au altii. Ma consider un om de stiinta si vreau sa stiu exact cat avem noi. Iau Recensamantul Populatiei si al Locuintelor (din 18 martie 2002) si deschid volumul I, la pagina 680, capitolul Populatia dupa etnie – regiuni, judete si medii, citesc cifra exacta „rromi (tigani) = 535.140″ in toata Romania.

Fiecare s-a declarat ceea ce este ca etnie, iar tiganilor nu mai le este rusine ca sunt tigani. Asadar, diferentele de numarare, si daca admitem greseli, ar fi ca la alegeri, de cateva sute sau mii. Asa, diferenta este de 4 ori mai mare. Adica in loc sa fim procentual cu 2,768247% pe locul 7-8 in Europa, suntem plasati pe locul intai. Macar sa aiba bunul simt de a nu-i declara mai multi decat maghiarii. Nu sunt rasist si dispretuiesc orice forma de rasism, dar ma deranjeaza minciuna. A confunda dragostea de ai tai cu ura fata de altii denota ori o mare prostie, ori o rea intentie. Ma intorc si ma intreb de ce se greseste intotdeauna doar in sens negativ noua.

Sun la redactie si apoi ma duc la redactie. Domnul Matea imi pune pe masa un extras de articol provenind de la Uniunea Europeana, extras de pe site-ul http://www.lalibre.be
(Libre Belgique), in care situatia tiganilor pe continent se prezinta asa cum era scrisa in „Crisana”, care a preluat-o de pe Mediafax de la Budapesta, material semnat de un oarecare Mihai Draghici. Individul este ori un repetent, ori un mercenar, dar problema este alta. De ce se minte la toate nivelele in dauna interesului national? In primul rand, de ce se minte? In al doilea rand, de ce tiganii din Ungaria se declara romani? De ce se minte? In al treilea rand, cine ne reprezinta ca stat si ca popor? Adica declari 9,2% tigani, 6,6% unguri, mai umfli pe ici, pe colo pentru a ajunge spre 20% neromani si ai dreptul de a nega ideea de stat national? O obsesie mai veche a unor revizionisti. Asa, doar cu 10,52249% neromani nu este posibil. Atunci ar trebui declarate state nenationale toate statele europene.

A tacea in fata minciunii inseamna a o promova. Ce vor sa promoveze aceste minciuni retorice. Consider necesara integrarea sociala si culturala a tiganilor. In numele acestei valori se promoveaza aceasta minciuna retorica. De fapt, dincolo de minciuna, ce interes obscur zace? Nu exista minciuna fara interes, altfel ar fi mitomanie. Cat se va umfla aceasta minciuna? Nimic din ceea ce se spune si se scrie azi sa ramana scris nu este pentru prezent, ci pentru viitor.

Prof. univ. dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
Ianuarie 2011

AUTOPSIA LUMII

On January 18, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Este o placere sa vorbesc despre poezia scrisa de Eugenia Taralunga, pentru ca este o poezie care nu seamana cu nimic din ce se scrie in momentul de fata, la noi. Am explicat odata ca avem nu zeci, ci sute de poeti buni care seamana intre ei. Si daca ai lua un poem dintr-o carte si l-ai include in alta carte, nimeni n-ar observa aceasta schimbare. Ai putea sa amesteci cartile tinerilor poeti ca pe cartile de joc si ti-ar fi greu sa identifici autorii.

Despre Eugenia Taralunga nu se poate spune acest lucru; chiar o bucata de foaie dintr-o carte de-a ei daca as gasi-o pe jos, as spune imediat: asta e Eugenia Taralunga! Prin ce se remarca? Se remarca in primul rand printr-un fel de cruzime. Eu aveam o imagine a feminitatii probabil transferata din poezia lui Eminescu, imi imaginam femeia ca pe o Veronica Micle sau ca pe femeia generica din poezia lui Eminescu, asa, mladioasa, sfioasa, tacuta.

Eugenia Taralunga aduce in poezie o altfel de feminitate, o feminitate inflexibila, ironica, intransigenta, care are si o anumita cruzime in observarea lumii. Nu infrumuseteaza nimic, dar face totul interesant. Deci nu se afiliaza directiei mizerabiliste din poezia de astazi, nu coboara, nu injoseste ceea ce vede in jur, ci dezvaluie, are ceva necrutator. Ti se face si frica. Parca face autopsia lumii. Mie mi-e si teama, cand se uita prea patrunzator la mine, ca vede ce e in interiorul meu. Sau poate vede ce visuri secrete am. Sau poate vede ce fapte inavuabile am savarsit in ultima vreme. Are o privire patrunzatoare. Periculos de patrunzatoare. Bineinteles ca, din punct de vedere temperamental, nu semanam: eu sunt un sentimental, iar ea este o fiinta plina de cruzime, pe care mi-o inchipui cu bisturiul in mana.

Odata ne-a adus la „Romania literara” un eseu – care este magistral – si m-am bucurat ca l-am regasit in aceasta carte. Bine a facut ca l-a inclus in volumul ei de versuri! Un eseu foarte sarcastic despre modul cum se imbraca tinerele de astazi, in asa fel incat sa arate lumii tot ce au de oferit. Cu haine stranse, care fac vizibila fiecare parte a corpului, fiecare detaliu. Si le descrie – ea – cu un dispret suveran. Eu, citind eseul ei, in loc sa ma indignez, ma gandeam… visator… la acele fete pe care ea le trateaza satiric. Am citit intr-un alt registru ceea ce ea a scris, TOTUSI nu am putut sa nu recunosc ce bine erau scrise acele pagini. O caracteristica a ei este ca tot ceea ce scrie, scrie bine. Si cruzimea ei nu este una care seamana cu demistificarea, ci una care face lumea interesanta, repet, mereu vede dincolo de aparente, mereu merge la esenta lucrurilor.

Are ceva mefistofelic, este o fiinta primejdioasa. Vreau sa va citesc ca exemplu un poem de-al ei:

boabe de fier

crezusem ca or sa apara copiii ca buruienile
erau gravide cu toptanu’
tot una si una
ma gandeam ca trebuie pliviti copiii de zor, mai stii,
si cand acolo s a ivit altceva
moartea nu mai prididea

boom ul nu fusese al fetilor
ci al mastilor mortuare

boabele negre se rostogoleau in toate directiile
de zici ca era maduva de soc
unuia i a luat cateva luni boala
pana sa l ia de tot
altul a fost secerat din picioare
erau atat de multi
cat vedeai cu ochii
ai fi zis ca sunt gata morti
si doar aruncati ca niste manechine
spre masinile ucigase

Fac o remarca in paranteza: E bine sa existe o specializare – femei care sa iti asigure o mancare calda si femei care sa scrie.
– (E.T.): …Si femei totale, cum a spus dl Mircea Petean.
– (Alex. St.): Nu, nu totale, ci partiale.

Dupa aceea, o alta caracteristica a ei, in afara de cruzime, care am spus ca nu e o simpla cruzime, ci e o forma de a face lumea interesanta, de a patrunde dincolo de invelisul ei, este o inventivitate. Nu este previzibila; in fiecare poem inventeaza cu totul si cu totul altceva. Reinventeaza chiar modul de a scrie. Ceea ce e comun si face ca poezia ei sa fie recognoscibila este tocmai acest temperament, aceasta fire inventiva si voluntara, voluntar-inventiva.

Are, de exemplu, o lista imensa de denumiri ale unor parti componente – sau substante, sau glande – din corpul omenesc, iar acele denumiri au asociat numele celui care le-a descoperit. Sa vedeti ca, luate separat, sunt inofensive, dar cand incepe aceasta lista se creeaza o viziune apocaliptica. Nu pot sa citez toata lista, ca este imensa, plus ca unele dintre cuvinte nici nu stiu cum sa le pronunt. De exemplu: „canalul lui Acquapendente, artera lui Adamkievicz, canalul lui Alcock, nucleul lui Ambodik”. Si asta in ordine alfabetica, pana la litera Z. Sunt sute de denumiri care descompun corpul omenesc intr-un mod spectaculos, il fac farame si abia la sfarsit el este recompus.

Vi-o recomand pe Eugenia Taralunga, pe autoare, este sigur ca nu va veti plictisi. Singura recomandare este ca aceia care sufera de inima sa n-o citeasca noaptea.

Alex STEFANESCU
(despre vol. Biu al Eugeniei Taralunga,
lansat la Targul de carte Gaudeamus,
21 nov. 2010)

SA NE JUCAM IARNA

On January 18, 2011 By nelursIn ArtLeave a comment

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic
organizeaza un concurs de desene pentru copii cu tema:

“SA NE JUCAM IARNA”

conditii de participare:
– gradinite – toate grupele
– scoli; cls.I – IV
– desenele pe format A 4 bloc de desen vor fi trimise prin posta pana la data de 23 ianuarie 2010 pe adresa:
Casa de Cultura a Sindicatelor Galati, Str.Brailei, Nr.134
– desenele pot fi depuse si la secretariatul institutiei, et.I in plic inchis – cu datele de contact
– fiecare participant va depune minim 5 lucrari
– fiecare lucrare va avea o eticheta pe fata cu: numele, prenumele, gradinita/scoala, tema,coordonator
– cele mai frumoase lucrari vor primi diplome si vor face parte dintr-o expozitie chiar in C.C.Sind.Gl

coordonatori proiect: * Angela Baciu – scriitor, cons.cultural C.C.Sind.Gl
* Andreea Ignat – instructor C.C.Sind.Gl

(Director C.C.Sind.Gl: ec.Ovidiu Ioan MANOLE)
afis realizat de “adquest image”
tuturor mult succes!

concurs!!! 14.01 – 14.02.2011
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Deartamentul Cultural Artistic
organizeaza un concurs de fotografii cu tema:

“JOCURI VESELE DIN RECREATIA MARE”

conditii de participare:
– cls.I – IV & V – VIII
– fotografiile pot avea diferite dimensiuni; pot fi color, alb-negru si/sau sepie
– pot participa elevi individual cu minim 15 poze
– pot participa si grupe de clase cu minim 30,40 poze
– toate fotografiile vor fi trimise pana la data de 14 februarie 2010 pe adresa:
Casa de Cultura a Sindicatelor Galati, Str.Brailei, Nr.134
– fotografiile pot fi depuse si la secretariatul institutiei, et.I in plic inchis
– fiecare fotografie va avea o eticheta pe fata cu: numele, prenumele, scoala, tema,coordonator
– cele mai frumoase fotografii vor primi diplome de merit si vor face parte dintr-o expozitie inedita chiar in C.C.Sind.Gl, dedicata premiantilor.
coordonatori proiect: * Angela Baciu – scriitor, cons.cultural C.C.Sind.Gl
Director C.C.Sind.Gl: ec.Ovidiu Ioan MANOLE
(foto afis: angela baciu; afis realizat de “adquest image”)
mult succes!

Angela Baciu
scriitor, membru U.S.R
consilier cultural C.C.Sind.Gl

DORUL NUMIT EMINESCU

On January 17, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

EMINESCU

Eminescu,
Imensa cascada
Ce loveste-n cadenta pe stanci.
Cu picurii-n harpe divine,
Cu zorii noptile-nfrangi.
Eminescu,
Lucreafar de raze
Ce-ntinde un brat pan’ la noi.
Cu versul de-o dalba chemare
Traiesti in mileniul trei.
Eminescu,
Esti raul ce curge
Prin stihul regesc ce l-ai scris.
Iubi-te-vom vesnic,
Romane!
Poete,
Ramai neinvins.

DORUL NUMIT EMINESCU

Definitia dorului e greu s-o rostesti.
E sufletul tandru de primavara,
Ce-adie mereu spre nemurire privind
Si versuri si slova si cantecul nostru.
Spus intr-un singur cuvant: Eminescu.
Privirea de geniu ce simte cerescul fior,
Cu inima-n strunele unui etern semizeu.
E candida dorinta de a urca spre inaltimi
Pe scara iubirii de oameni si Dumnezeu.
Dorul de poet e o mare de cer si de vise
Ce coboara si urca-n eternul Empireu.
E scutul impotriva durerii imense,
De-a trai in mileniul trei,
Cu versul ce-ncanta fiinta umana…
Si-l inalta pe stanca iubirii sub tei.
Acolo unde vibreaza sufletul nostru
Si a-nvatat definitia dorului romanesc,
Spus cu imensa tandrete: Mihai Eminescu.

CRIZA DE EMINESCU

Unde esti Eminescu sa vezi,
Istoria toata pe tine te striga.
Sa vii cu seara aceea pe deal
Sa vezi turmele cum lipsesc de pe lunca.
Sa canti tu dorinta de libertate
Prin noi fiecare ce doru-ti purtam.
De tine e azi e o mare nevoie,
Sa spui despre epigonii ce azi ii avem.
Sa lasi lacrimile pe-o braz sa se scurga
In palma timpului nost’ efemer.
Si fiecare slova din cantu-ti regesc
Sa ne-ndemne mereu inspre ruga.
Sa spui ca dragostea invinge mereu
Ea ti-a fost si tie izbanda…
Atunci cand cararea-i lipsita de flori,
Cand nu-i impartasita in lume iubirea.
De-acolo de sus de pe bolta privesti…
Cum oamenii seara se-aduca,
Sa asculte ale tale povesti
Scrise prin vesuri ce azi mai rasuna.
Unde esti Eminescu sa vezi…
Ca e tarziu uneori prin lume…
Sa aduni ziaristii scriitorii, poetii…
Sa le spui ca nemurirea
E insasi puterea dreptatii.

MAT

Nu-i nici un fum in cafeneaua aceasta.
Nu-i nici Eminesacu sa-mi incante prezenta.
E totul aranjat,
Ca atunci cand plecat in noapte,
Mi-ai lasat liberatea detarta,
De a fi fara tine aproape.
Nici Parisul nu ma mai cheama.
Sa ma plimb slobod prin suflet de dama.
Chiar imparatul e azi in genunchi.
S-a facut mat, chiat atunci la-nceput.

——————————————————
Marina GLODICI
Baia Mare
15 ianuarie 2011

PRESEDINTI SI INTELECTUALI MOLDO-VALAHI

On January 17, 2011 By nelursIn HistoryLeave a comment

Rectorul Universitatii din Cluj-Napoca, prof. dr. Andrei Marga, constata esecul statului, presedintelui si al intelectualilor cu prilejul decernarii titlului de doctor h.c. la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. (Anexa) Dezorientarea si duplicitatea, dezastrele au la moldo-valahi traditie. De aceea, pentru a intelege mesajul prof. Marga si a precedesorilor sai, sa vedem, care-i menirea intelectualilor, de ce presedintii, intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la o cultura de anonimat si care sunt perspectivele dupa aderarea la normele si valorile europene.

La origine intelectualii, singurii care stiau sa scrie si citeasca, aveau rolul de a transmite vointa Faraonului, Imparatului, Regelui, a celui de Sus, poporului. Adica era un emitator puternic si o multime de difuzoare, de intelectuali, care transmiteau mai departe vointa Stapanului terestru sau/si celestru. Nici nu se punea problema ca ei sa aibe un mesaj propriu. Intelectualii erau simple unelte.

In Sfantul Imperiu Roman intelectuali erau preoti ai Papei sau administratori ai Imparatului, pana cand principii germanii ies din Biserca Sf. Petru si se retrag in temple si case de rugaciuni. De atunci protestantii refuza mesajul Romei, au distrus Sf. Imperiul si facut posibila Revolutia Franceza, care nu a acceptat nici pe Papa, nici pe Dumnezeu, numai pe zeita Ratiunii. Astfel apar intelectualii liberi, atei, masoni etc., care ne transmit, comenteaza mesajele Ratiunii, Stiintei, Democratiei, Progresului. Aceasta credinta, religie tehnico-stiintifica, este la ora actuala dominanta si are inca mare viitor. De ea se folosesc si intelectualii ortodocsii pentru a eluda imperativul refacerii unitatii crestine si al legitima pe Presedinte ca european, democratic, liberal si alte etichete de conjunctura.

Programului de emancipare nationala si sociala este formulat de Scoala Ardelena, de intelectuali formati la Roma, de Biserica Unita greco-catolica. Incercarea moldo-valahilor de a trage spuza pe turta lor, de a fi ei initiatorii si model de urmat, e fals si nu poate decat esua, dupa cum ne demostreaza Eliade, Watson si Marga. De netagaduit este insa si faptul ca Biserca Unita, dupa episcopul Bob, a acceptat linia maghiara, n-a trecut Carpatii si a fost lichidata apoi in Lagarul ortodoxo-comunist, dupa Cortina de Fier. Ideea Unirii este a Scolii Ardelene, fapta este a moldo-valahilor. Asta creeaza confuzie.

Roma i-a ajutat mereu pe romani, la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, Unirea cu Roma 1700, Unirea lui Cuza 1859, Marea Unire 1918, Unirea cu UE 2007, dar de fiecare data fortele potrivnice greco-pravoslavnice, maghiare, masone sunt mai puternice si incercarea de emancipare nationala esuiaza iar conducatorii si intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la duplicitate si lasitate. Pe de o parte comandamentului greco-pravoslavnic ii obliga sa refuze idea Scoalii Ardeleane, pe de alta parte ei vor sa fie acceptati ca sarea pamantului si pe deasupra sunt obligati sa satisfaca si toate mofturile apusene, tot catalogul asa zis politic corect, dictat de credinta tehnico-stiintifica si relativitatea adevarului.

Mai mult decat atata, spre deosebire de intelectualii din vest, care de o mie de ani sunt ai Papei, Imparatului, Nobililor, Oraselor, Proletarilor etc. moldo-valahi nu au cunoscut o evolutie similara. Ei au un singur far calauzitor, semnul lui Dumnezeu pe pamant: Fanarul, Voda, Domnul, Regele, Secretarul General PCR, Presedintele. Intelectualii sunt purtatori lor de cuvant si sunt candamnati ca si Stapani lor a o cultura de anonimat. Capul plecat, sabia nu-l taie!

In acest context este clar ca nu intelectualii sunt cauza, ci simptomul bolii cronice de care sufera presedintii moldo-valahi. Pestele de la cap se impute. Pe de o parte ei refuza unirea cu Roma, Scola Ardelena, pana a o rastalmacii in contrarul ei. Din catolica e facuta in manualele de scoala, masonica, iluminista. Pe de alta parte mimetismul lor pro-vestic este vizibil si neconvingator atata timp cat Biserica Unita este periferizata si ei se folosesc in comunicarea cu apusul de paleative – curente culturale occidentale, masoni, maghiari, evrei – in speranta ca se va accepta un Presedinte ortodox moldo-valah duplicitar acompaniat la tambal de o intelectualitate dupa chipul si asemanarea sa.

Un element nou in lipsa de comunicare dintre est si vest, in ceatza asta dintre moldo-valahi si Europa, este libertatea de expresie si relativitatea adevarului, surogate ale credintei tehnico-stiintifice ale omului modern ateu, dar obedient Zeitei Ratiunii. Acuma cu liberatea de expresie, intelectualul a devenit si emitator, desigur unul mult mai slab dacat al vechiului Stapan laic sau religios, si comunicator. In numele cui vorbeste el? Al umanitatii? Inainte de a gasi un raspuns plauzibil constatam o inflatia de informatii, care se transforma in gunoi informational. Iar dupa ce s-a proclamat relativitatea adevarului, ca singura forma politic corecta a discursului public, a urmat imediat dictatura relativitatii adevarului. Politic corect este o politie intelectuala aproape secreta, care veghiaza ca cei neconform cu ipocrizia la moda sa fie sanctionati si lichidati.

Ateismul comunist si idealurile Revolutiei Franceze nu pot inlocui insa lipsa de comuniune dintre ortodocsi si Roma, cum s-a incercat quasi rational in timpul dictaturii de dezvoltare ortodo-comunista si ecumenismului Razboiului Rece, pana la Revolutia de Craciun din anul 1989. Cu toate astea, plus falimentul irevocabil greco-ordodox din Europa, presedintii si intelectualii moldo-valahi continua inca linia veche de aproape un secol, care a produs atata nenorociri si este deja evident pentru toata lumea, ca duce intr-o fundatura.

In ciuda tuturora, vizita la Bucuresti in anul 1999 a papei Ioan Paul II, care a dechis larg portile Europei tuturor romanilor, si mai ales cea mult asteptata a papei Benedict XVI in Romania, poate schimba paradigmele moldo-valahe. Pentru ca tot asa cum la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia participantii vroiau crearea unui stat national unitar, o mare dioceza a Romei si in felul acesta depasirea statutului de tolerati in Europa, aceiasi speranta o au in continuare ardelenii si banatenii, milioanele de romani din Uniunea Europeana. Cat timp mai pot ramane presedinti si intelectuali moldo-valahi surzi si orbi la interesul national si european?

Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic la Universitatea din Bremen

DECEMBRIE IN ROMANIA

On January 17, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

Pentru mine‚ „strainul”, care nu am mancat salam de soia, dar mananc paine de instrainat, de emigrant de 30 de ani, sosirea acasa, in Romania mea natala, imi da o stare psihica deosebita, personala. Nu am sa descriu simtirile si trairile pe care le am pentru a nu da apa la moara railor sa comenteze ca fac parada. Nu am facut parada, parade in viata mea, nu am avut de ce si nici pentru ce sau cine. Dar imi place sa privesc paradele lumii, cu atentie, si mai ales pe cei ce le pun la cale, le conduc. Paradele, formate spontan sau dirijate, izbesc direct simturile prin coloratura si zgomotul lor, dar in spatele acestui spectacol se ascunde esentialul: stare social si psihica a indivizilor, a colectivitatii. Pe aceasta din urma, o privesc cu luare-aminte ca sa percep, cu mintea mea, in ce stare psihica se afla conationalii mei, ce idei ii framanta si ii calauzesc in comportamentul lor.

Parada romanilor, in acest Decembrie, are o parte spontana de zgomot si lumini, de claxoane si faruri de masinii care mai de care, plus altele si una indirecta, majora, ce exprima jalnica lor stare psihica „Asta-i situatia si nu se mai poate face nimic! Nu mai putem face nimic! S-a terminat!”. Prapastioasa resemnare, nenorocita gandire, ai impresia ca toti sunt desprinsi din ciobanul moldovean al Mioritei! Nimeni nu mai vrea sa lupte in societate cu dominantii care-i intoxica cu halucinogene idei, ideologii in mass-media, ii umilesc si batjocoresc, ii asupresc prin manipulare si forta. Majoritatea romanilor au imbratisat un neomioritism ortodox: vad, percep starea de fapte, ii avertizeaza pana si mioritele, dar ei accepta blazati si se duc la biserica, duminica, acum dupa 1989! Doamne ajuta-ne, ca noi stam cu mainile incrucisate. Si in vremea aceasta, in acest Decembrie, in Romania se canta, cu nonsalanta si-n mare veselie o parodie caustica dupa balada populara Miorita. Balada incepe tot pe gura de rai, tot cu trei ciobanei cu turmele lor, dar cel ungurean este „de la Covasna” si o miorita personala, informatoare din Covasna, il avertizeaza ca ceilalti doi, de data asta vranceanu si moldoveanu, vor sa-l omoare sa-i ia turma. Ce face ciobanul din Covasna? Ce era normal: se apara! Nu se roaga la stele reci! Cum se apara? Ii pandeste la cotitura si loveste ; spargandu-i capul la unu si rupandu-i coastele la celalalt. Clar, dar oare cei ce rad si aplauda aceasta parodie usturatoare, au inteles mesajul?

„Nu mai muriti de grija maghiarilor’’ ne sfatuieste Adrian Halpert, director editorial al Cotidianului Adevarul, in articolul sau referitor la pretentiile celor din Secuime, care acum, sfatuiti si sprijiniti de Budapesta, fac trecerea etnica de la fosti secui la viitori maghiari si nu mai vor sa auda si sa vada nimic romanesc in jurul lor, pe o raza de la Miercurea Ciuc la Balaton! Adrian Halpert tine cu argumente la drepturile secuilor, pentru ca secuii au numai drepturi in Romania, obligatiile lor constitutionale au fost desfiintate de globalismul si multiculturalismul directorului editorial, care scrie ca nu vine sfarsitul lumii, ca nu ne iau ungurii Ardealul si nu dezmembreaza Romania daca le dam tot ce vor si cer secuii. Mare democrat Halpert al nostru, oare nu se duce, putin, in Israel sa le spuna si israelitilor: „Bai, acestia, nu mai muriti de grija palestinienilor, a musulmanilor! Da-ti jos zidurile de beton ale discriminarilor, ridicate in secolul XX dupa model sovietic, si claditi moschei in loc, ca bate multiculturalismul la poarta voastra”. Hai, Halpert draga, fii om odata!

Tot in acest timp, Laszlo Tokes, facut europarlamentar de Traian Basescu, a tinut o predica iredentista celorlalti europarlamentari cum, ca, Intai Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei – este zi de doliu pentru maghiari, carora le-a fost rapita Transilvania de catre romani prin Tratatul de la Trianon din 1920. De unde reiese ca romanii sunt rapitori si ungurii porumbeii pacii si democratiei in lume. Si cum, europarlamentarii romani habar nu au de istorie si nici personalitate cat a ciobanului din Covasna nu au, au tacut malc, lasand impresia ca Laszlo Tokes are dreptate si ziua nationala a Romaniei ar trebui desfiintata iar Transilvania restituita cu scuze si despagubiri lui Laszlo Tokes! Tokes, asta e ca un scai agatat la curul oii ciobanului de la Covasna, ii merge bine, ii e cald acolo.

Si totusi s-au gasit romani care sa-i dea replica, prin argumente istorice irefutabile. Am citit articolul „Rusine” al domnului Serban Radulescu-Zoner, istoric, membru al Asociatiei Internationale de Istorie Contemporana de la Geneva, fost detinut politic, care pe langa faptul ca l-a dezaprobat cu dovezi istorice pe iredentist a vorbit despre rusinea mass-media bucurestene, in special a posturilor de televiziune care nu au omagiat marele eveniment national la inceputul lui Decembrie. Nu s-au facut nici macar referiri istorice, nu s-au adus elogii celor ce au luptat si s-au sacrificat pentru Unirea cea Mare si Fireasca, nu s-au pomenit eroii neamului din Primul Razboi Mondial. Seceta si desert in spiritualitatea si personalitatea guvernantilor si-a lefegiilor lor. Pleava bucuresteana!
Profesorul Ion Coja, unul printre putinii dar marii patrioti ai acestor vremuri anti-romanesti, a scris articolul „La Intai Decembrie” in care parcurge istoric evenimentul prin care granitele politice se pun astfel in acord cu granitele etnice scriind alternativ despre Romania si Ungaria in mod corect. Un articol foarte bun si ungurii stiu ca asa a fost si este, dar ascund adevarul, in timp ce majoritatea romanilor nu au cunostintele istorice necesare, pentru ca in ultimii 20 de ani au fost impiedecati si indepartati, prin toate mijloacele, sa-si invete istoria lor nationala, dar obligati sa invete holocaustul si sa-si puna cenusa in cap! Profesorului Ion Coja o personalitate cu demnitate academica si o dragoste de tara ferventa nu ii este teama sa sustina adevarul: in Romania de de azi se duce o politica de tradare nationala, care urmareste, printre altele, si depopularea Tarii, crearea unui vid demografic si cateva randuri mai jos scrie ca, in fruntea acestei actiuni anti-romanesti se afla presedintele Tarii. Cred, dar nu stiu cat o face din inconstienta si cat din slugarnicie fata de cei ce l-au cocotat ca presedinte. De altfel, acum in Romania se doreste, tot mai mult, suspendarea lui, fiind comparat cu Carol al Doilea. Buna comparatie!

Ajungand la istorie, in acest Decembrie, consemnez aparitia in librariile romanesti a volumului „Un secol cu Neagu Djuvara”, care este o personalitate rationala, perspicace, vioaie, subtila si sireata. Cartea lui mi-a fost companioana interesanta pe avioane (trei) purtandu-ma de-a lungul si latul lumii un secol, dar m-a interesat numai cum vede el prezentul. Il vede in totalitate, profund si corect, cu o luciditate impresionanta pentru un nonagenar. E profund deceptionat si revoltat, aratand vinovatii dezastrului romanesc inceput in Decembrie 1989 si numindu-i direct, criminali, pe Iliescu, Cozmarca, Hrebenciuc. Sunt mult mai multi, dar e un inceput de lista! Si inca ceva, intrebat de unde sa inceapa schimbarea in Romania are o sugestie corecta: cu procesul lui Ion Iliescu. Argumentele care le aduce pentru acest inceput sunt fara echivoc! Nu-l uita sa-l acuze dur nici pe Basescu Traian care a promis, bineinteles in timpul alegerilor, ca va deschide procese celor vinovatii de situatia nefasta din Romania. Dupa alegeri e mormant: stia ca deschiderea unui amplu proces lui Ion Iliescu il va aduce si pe el banca marilor acuzati.

Nu stiu daca asemenea procese vor avea lor, dar sunt convins ca Iliescu criminalul, debilul Constantinescu si ordinarul Basescu vor ajunge la groapa de gunoi a istoriei romanilor. Sa nu uitam ca acolo este si locul ex-rex-ului Mihai de Hohenzollern, care si in acest Decembrie le-a transmis un mesaj, de Craciun, romanilor. L-am citit in cotidianul Adevarul, aceleasi banalitati stereotipe, cu o fotografie recenta. Pe pagina urmatoare era si o fotografie de cand era tanar rege, in uniforma militara si cu trei decoratii pe piept. Numai trei, dintre care una era cea primita de la Stalin, pentru ca i-a oferit Romania pe tava, gratuit ! Politically correct! Corect istoric ar fi fost sa i se publice si una cu decoratiile germane. Cu cea primita dupa cucerirea Odessei, de catre Armata Romana cu enorme sacrificii. Armata pe care, apoi, dupa 23 August 1944, a dat-o pe mana rusilor sa faca ce vrea cu Ea.

Daca actualii guvernanti de la Bucuresti devalizeaza sistematic Tara, fara sa fie impiedecati, opriti, judecati, unele elite, zise culturale, demoleaza sistematic, in scrisele lor, personalitatea si traditiile romanesti. Mircea Cartarescu este fruntas in aceasta intrecere anti-romaneasca. In ajunul Craciunului 2010 a publicat, in Evenimentul Zilei „O, ce veste kitschizata” ce este o persiflare la adresa crestinismului, religie majora a cetatenilor romani, cat si o batjocura triviala la adresa traditiilor romanesti la aceste sarbatori. Scrie despre romani: „…luand ca pretext un eveniment de mult uitat, petrec cateva zile siropos – idilice inconjurate de clisee si artefacturi de un kitsch jenant” (DEX: kitsch = termen ce desemneaza un lucru de prost gust). Mircea Cartarescu, nu-i prea inzestrat intelectual, este un scriitor comun cu o reclama exagerata, si de data aceasta ne demonstreaza si lipsa de bun simt civic. Daca vroia sa dea o lectie despre istoria crestinismului, trebuia sa-si aleaga alt moment si alte cuvinte, nu acum in ajunul Craciunului, in Romania, Tara pe care el o numeste, tiganeste, romanica in recentul sau volum „Frumoasele straine”, ceea ce a facut pe multi sa creada ca de fapt este tigan – tigan si la origine l-a chemat, de fapt, caldarescu…

Nu sunt toti ca caldarescu, mai sunt si de altfel, de exemplu Agustin Buzura, care scrie in revista sa, Cultura, un editorial „Tristeti de decembrie” de ti se rupe sufletul: „Statul fura cu nerusinare de la pensionari, militari, medici, profesori, copii si mame, ba chiar si din subventiile fostilor sportivi de performanta, dar nu raspunde de absolut nimic. Adevarat mare tristete cu furtul cu nerusinare! Schimbarile ar trebui sa inceapa cu furtul cu rusinare, asa, vreo 20 de ani, dupa care sa se treaca la furtul cu foarte mare rusinare…” Si mai scrie , fostul meu coleg de la clinicele clujene: „Chiar presedintele Romaniei a tinut sa ne atraga atentia ca statul nu trebuie sa fie responsabil de soarta fiecarui cetatean”. Adevarat, Basescu Traian a dat drumul si la acest porumbel discriminatoriu : de unii, statul lui, are grija sa nu-i judece ca fura Tara, pe altii ii lasa sa se descurce ca homelessi. Baciu Gusti, dragu’meu maramuresan, nu-l iarta pe Traian Basescu de cand l-o tapat de la ICR, unde o fo’ pus de Iliescu. Ala, da presedinte, tare l-o mai laudat Gusti al nost’, o zas ca-i om cu O mare! Oare tot parerea aceia o mai are?

Si parca toate astea nu mi-ar fi fost destule mie, „strainul”, sa-mi fac o imagine clara de ce se petrece in Tara si in data de 23 Decembrie 2010, a venit socul ingrozitor. Romanul Adrian Sobaru a protestat, cu pretul vietii sale, in public impotriva parlamentarilor, a regimului: aruncandu-se in gol de la balconul parlamentului, in momentul in care prim-ministru Boc si-a inceput discursul. Poporul roman a ramas incremenit o clipa. Prim- ministru, presedintele, guvernantii nici atat. Restul, pagini de cerneala sterile. Iar… eu am facut cale intoarsa in strainatate!

Corneliu FLOREA
Montreal, Canada
Decembrie 2010

MIHAI EMINESCU: „SARMANUL DIONIS”

On January 17, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Semnificatia nuvelei „Sarmanul Dionis” consta in contopirea iubirii ideale si a celei reale in personajul feminin Maria, – sotia pe viata a eroului, – cu nume identic in „vis” si in realitate, spre deosebire de dublul romantic al numelor masculine: Dan – Dionis, Ruben – Riven. O asemenea apropiere intre polii antitezei incercase anterior poetul in finalul poeziei „Venere si Madona”, unde iubirea salveaza femeia demonica apropiind-o de cea angelica: „Tu esti sfanta prin iubire!”

Inainte de a fi zarit chipul Mariei, Dionis aude melodia pe care o canta la pian fecioara din casa de vizavi, in puterea misterioasa a miezului noptii. Iar efluviile muzicale ale extazului erotic sunt atat de puternice in sufletele amandurora, incat liniile rosii ale cartii de astrologie incep sa se miste; Dionis se transpotra „intr-un fel de vis” constient, cu ochii deschisi, o reverie romantica (aidoma”visului ferice” declansat de sarutari in poezia „Dorinta”, inainte ca indragostitii sa adoarma cu adevarat, troieniti de flori de tei). Simbolic este si cadrul selenar al iubirii cu Maria ideala, pentru ca aceasta iubire este nu numai un izvor de fericire personala, ci si o creativitate, de nemurire, de geniu, prefigurand „cununile de stele” din cerurile nemuritorului Luceafar. In bratele Mariei, calugarul Dan simtea ca este fericit si nemuritor: „Sarutarea ei il umplu de geniu si de o noua putere”. Dragostea ca izvor de fericire si de creativitate este motivul romantic fundamental al nuvelei. „Dulcea povara” a iubitei il faca sa impleteasca faustian iubirea cu setea de frumos („Si ce frumos facuse ei in luna”) sau sa-si exprime adoratia prin contopire absoluta, facand din drumul pana in luna „o sarutare lunga”
Eminescu imagineaza insa, inca din primul moment al expozitiunii, un plan secundar antitetic, ale carui linii urca pana la formatia eroului, cultivat in mediul cartilor vetuste ale anticarului Riven despre relativitatea timpului si spatiului magic.

Miscate sub imperiul aceleeasi melodii cantate la pian de iubita reala, liniile rosii ale cartii de astrologie il propulseaza pe erou nu in bratele Mariei, ci ca ucenic al filozofului Ruben, care ii inculca eroului setea de a incerca sa devina „ o bucata din vesnicia lui Dumnezeu” .Daca lui Ruben ii cresc apoi copite de diavol pentru acest „succes” cu aparenta morala, religioasa, ispititoare, povestitorul intervine constatand cu intelepciune ca si fericirea celei mai depline iubiri e innegrita adesea ca sufletul calugarului Dan. Ravasit de cele mai contradictorii aspiratii.

Forta divina a fecioreinicei iubiri creatoare se impotriveste, insa, acestor ganduri ratacite ale lui Dan, Maria astupandu-i gura si asigurandu-l ca nu ingerii indeplinesc vointa lui: „ cand Dumnezeu vrea, tu gandesti ceea ce gandesc ingerii”. Aici nuvela capata caracter de basm. Fila a saptea a cartii de astrologie devine pentru calugarul Dan o obsesie si din filele ei, ca dintr-o cutie a Pandorei, izvorasc toate nenorocirile. Vrea sa afle secretul ochiului magic dumnezeesc din coltul de luna pe care il ocolesc cifrele, vrea sa fie nemuritor si prin pactul, sugerat de Ruben, intre Dan si umbra sa, vrea sa fie puternic si aseaza in salba de margaritare a iubitei‚ „hurmuzul pamantului” , arzator, in timp ce, sub lucirea semnului arab, calugarul prezicea melodia ingerilor, nota cu nota, in cel mai candid spectacol sonor al universului.

De fapt, la unison bateau inimile celor doi indragostiti aflati la distanta, Maria reala si Dionis, sub imperiul iubirii rasfrante in melodia tot mai tumultoasa cantata de ea la pian. Nesocotindu-si propriile sentimente, in loc sa asculte glasul Mariei Mesteacan care il indeamna sa se daruie legilor iubirii, calugarul Dan intuneca sublimul consens al inimilor iubitilor din punctul culminant al corului de ingeri, considerandu-se singurul creator al acestei armonii sonore, singurul inzestrat cu creativitate, cu „geniu”. Si atunci isi pierde iubita in haos. E o clipa zguduitoare nu numai pentru pitorescul alunecarii ametitoare a calugarului si al repunerii in ordinea fireasca, pamanteasca, a „margelei rosii”, dar si prin contrastul dintre tenebrosul „vis” final iconoclast si maretia primavaratica a naturii stralucitoare, in care disperarea se transforma fulgerator infericire, eroul zarind chipul blond, identificat cu Maria din vis.

Iubirea deznadajduitului Dionis se incarca acum, in deznodamant, de speranta care „mangaie lin pe toti muritorii” ca va fi iertat pentru ratacirile lui, ca adorarea iubitei reale ii va readuce izvorul fericirii si creativitatii, al „geniului”: „Asa-i ca astfel te cheama. Nu se poate sa te cheme altfel.” Iubirea implinita invinge predestinarea fiului de nobil scapatat care isi pierduse mintea o data cu mostenirea, drama atat de evidenta in tabloul-umbra predat de medic lui Riven, o data cu manuscrisele ce-l dusesera la iconoclastic fata de divina iubire creatoare. Pierderea manuscriselor si a tabloului inseamna iesirea lui Dionis din pactul mefistofelic pe care il experimentase, la sugestia lui Ruben, imprumutand nemurirea umbrei pentru a construi o lume numai dupa vointa lui.

Nu numai „mana nevazuta care l-a tras in trecut” s-a purificat in aceasta revenire la realitate, dar si gandurile disperate, solitare, autoironice ale „cugetatorului sarman” s-au imbracat cu rodnicia iubirii implinite a Mariei reale. „Travestita in baiet”, Maria il viziteaza si il saruta, trezindu-l din delir. Ea va pastra simbolic travestirea in baiat, in refugiile lor „in vreun sat”, „gura-n gura”, dupa casatorie, apropiind acest final de cel al basmului de inspiratie folclorica, Calin – file din poveste, ce apartine aceleiasi perioada de creatie.
Eminescu dialogheaza cu cititorul de-a lungul nuvelei si mai ales in final. Ironizeaza pe cei care considera aceste trairi ca „simple vise ale unei imaginatii bolnave” si le denumeste „momente de-o luciditate retrospectiva”.

Prozatorul insista popularii acestui „vis” cu personaje si atitudini care izvorasc din trairile subconstiente ale unei ereditati ancestrale, in care inimile s-au cautat si s-au gasit. Astfel, pe langa metempsihoza Zoroastru – Dan – Dionis, cititorul descopera in opera lui Eminescu si puterea iubirii de a naste „randuri de vieti”. Dar mai ales poate urmari forta atavica a timpului ce contopeste in meditatie erotica lucida aspiratii milenare spre unire ale unor individualitati si nazuinte reancarnate macar in „vis” si afirma facultatea acestei iubiri de a sfarma inertiile sociale ale predestinarii, intrezarita zilnic in ochii intristati din tablou.

Personajele mefistofelice din realitate, ca anticarul Riven, capata in „vis” functii malefice, Ruben incercand ca vanda iadului sufletul calugarului Dan prin „taina” nemuririi omnipotente. Ramas singur, barba lui Ruben devine latoasa, capul cornut, rasul had. Destinul inamoratei Maria, ideala si reala, seamana, ca in basme, ca doua picaturi de apa.. Sfiosenia ideala, pilda muta pentru trairea fireasca si intensa a iubirii, e completata in planul real de „siretlic”.

Cel mai individualizat este personajul cel mai activ si mai interiorizat, Dionis. Dragostea lui „dureros de dulce”, puterea de a trai romantic iubirea ca pe o ora fanatica suficienta siesi, setea de absolutul iubirii datatoare de geniu, puterea de a „visa o alta lume pe-asta lume de noroi” se impletesc cu intelectualizarea setei de absolut.

Prof. Dr. Stefan CRISTEA
14 ianuarie 2011

NOUL VAL IN POEZIA ROMANEASCA

On January 17, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

La ora actuala putini dintre noi mai stiu ce e aceea poezie. Anii trecuti, cand s-a facut un fel de clasament al poetilor contemporani, pe primul loc, pare-mi-se, a iesit Adrian Paunescu. Acesta nu mai este printre vii.

Felul cum a fost insotit la groapa dovedeste ca poezia lui a avut si probabil o sa mai aiba de acum incolo cititori berechet. Acum vreo sapte ani a fost inmormantat cu onoruri militare Stefan Aug. Doinas. Evident, cu totul altceva decat Paunescu, dar, de asemenea, creatia lui apartine altui timp.

Cand a murit acum cinci ani Ion Stratan, din pacate, numarul celor care-l citeau si-l apreciau era mult mai mic decat in cazul celor citati anterior. Iar Stratan a fost inca un optzecist celebru, prezent, de exemplu, in antologia de acum trei decenii „Aer cu diamante”, reeditata acum, alaturi de Florin Iaru, Traian T. Cosovei si, evident, Mircea Cartarescu. Dar ce se va intampla cu cei tineri, care nu sunt nici nouazecisti, ci douamiisti? Cine ii mai citeste pe ei? Cine ii mai iubeste? Cum vor sparge banchiza de gheata a anonimatului?

Dupa 1989 doi poeti s-au impus totusi, in pofida unei piete de carte care nu mai avea nici in clin, nici in maneca cu poezia: Ioan Es Pop si regretatul Cristian Popescu. Prin moartea prematura a acestuia din urma, numele nouazecist cel mai marcant a ramas al lui Ioan Es Pop. Nu intamplator el a recomandat-o inca de acum sapte ani de la debut pe Eugenia Taralunga.

Eram in 2003 si tanara cu o superba candoare pasea pe campul presarat cu spini al poeziei, stiind ca nu mai exista drum de intoarcere si ca din acel moment incolo va suferi pana la moarte. A trecut un septenal greu pentru ea. Iata ca acum, la sfarsitul anului 2010, la Gaudeamus, a publicat o carte extrem de complexa, la editura clujeana Limes, o editura prestigioasa, condusa de poetul Mircea Petean. Cartea are un titlu deconcertant, „BIU”, un fel de abreviere de la „Be you”, dar exprimand si ideea a ceva fulgurant, ca flacara de bricheta, cum se si chema volumul in prima lui versiune. Inca o data, cartea oglindeste perfect starea din prezent a poeziei romanesti. Este, de aceea, o carte-pilot sau amiral, care, ca intr-un mozaic, vrea sa redea un peisaj liric fragmentat, aparent minat de discontinuitati, dar pastrand in subtext o melancolie disperata, aceea a autorului insusi care stie ca are sufletul sfasiat, dar nu renunta la chemarea ce vizeaza tocmai unitatea pierduta a Universului.

In ultimii ani poezia noastra a numarat nume importante, fiecare cu vocea sa inconfundabila, autori tineri, foarte tineri, care s-au incapatanat sa nu abdice intr-o lupta pentru unii esuata inca de la inceput. Dan Coman, Claudiu Komartin, Theodor Duna, Elena Vladareanu, Adi Urmanov, Doina Ioanid, ii amintesc nerespectand vreo ordine, uitand probabil nume mai importante, dar nu aceasta conteaza acum. Ceea ce conteaza este efortul fiecaruia de-a nu lasa sa moara in sine farama de lumina si de cuvant.

Si de aceea au scris, au rostit. Eugenia Taralunga intra in aceeasi serie de autori neaplatizati. Poezia ei exprima o revolta jucausa, dar din care nu lipsesc accentele tragice. Nu vrea sa epateze, fiindca stie ca centrul de greutate pentru orice fiinta muritoare se afla in alta parte. Spre aceasta alta parte tanjeste si ea, iar poezia de fata nu e decat un substitut a ceea ce urmeaza sa primeasca altcandva si altundeva.

Deocamdata ne aflam pe pamant, in lumea aspra a criticilor literari, unde ce e pe hartie inseamna mai mult decat o mie de transcendente sugerate. Poeta are gratie si o usoara detasare de sine, in asa fel incat, incercand s-o musti printr-un verdict rau, constati ca dintii se infig intr-o maree de abur. Totusi, cine este „BIU”? Fara a va raspunde va spun doar ca la pagina 90 a cartii veti descoperi una dintre cele mai gingase si cutremuratoare marturisiri care s-au facut vreodata in literatura noastra, despre apropierea si departarea celui drag care poate fi copil, iubit, tata.

Un copil in cer (vezi poemul „Sange indesat intre coperti abia departate”) e ca mormantul in cer al lui Vintila Horia. Traim ce citim si invers…

Dan STANCA

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

On January 15, 2011 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

„Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

„Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

“ El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca, 2.27-30)

“Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

„In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

“În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. ”
“Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului! ”
“Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?”

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
“Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.”
“Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.”

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

“Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel. “

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

“– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor. ”

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

EVENIMENTE CULTURALE ROMANESTI

On January 14, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

CONCERT PENTRU MIHAI EMINESCU LA ORADEA

Va invitam cu drag la concertul

„Sunt ani la mijloc” unde veti fi incantati de poezii si sonete ale lui Mihai Eminescu, puse pe muzica in opt limbi – romana, franceza, engleza, spaniola, maghiara, italiana, rusa, germana, de catre artistii:

Lacrimioara Deac
Iuliana Chelu
Alexandrina Chelu
David Luke
Michael Bryan
Mircia Covaci
Matyas Zsolt Imre
Emil Sauciuc &
Florian Chelu Madeva.

Evenimentul va avea loc in data de 15 IANUARIE 2011,
la Casa de Cultura a Municipiului Oradea (sala Arlus),
la ora 19:00.

MULTUMIM!

Alexandrina CHELU

Misiunea „Sfanta Filofteia” organizeaza: CONCERT DE MUZICA ROMANEASCA IN BOONSBORO – SUA

Duminica, 30 Ianuarie, incepand cu orele 13,00, in Sala Sociala a Misiunii Sfanta Mucenita Filofteia de la Arges , timp de 5 ore, va avea loc spectacolul “Unde Dragoste Nu E, Nimic Nu E”.

Spectacolul va fi sustinut de artistii:

Gheorghe Gheorghiu
Cristian Faur
Mioara Velicu
Trupa Bambi si
Formatia Autentic

Pretul biletului este de $30/adult
Pentru rezervari online
si $35/adult in ziua spectacolului, la intrarea in sala.

In pretul biletului este inclusa mancarea traditionala romaneasca oferita de doamnele misiunii Sfanta Filofteia.

Copiii au intrare gratuita. Bauturile alcoolice vor fi disponibile contra cost la barul din sala sociala. Intalnirea va emotiona, va bucura si va fascina deopotriva.

Va asteptam in numar cit mai mare sa socializam impreuna la acest minunat spectacol!
Pentru rezervari online vizitati site-ul:
http://www.sfantafilofteia.org

Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la adresele:
webmaster@sfantafilofteia.org
sau
contact@sfantafilofteia.org
sau telefonic la unul dintre numerele:
301-302-3798; 301-991-0862 sau 771-342-9406

Adresa Misiunii Sfanta Filofteia este:

18313 Lappans Rd
Boonsboro, MD 21713

Florin ZAHEU

COMUNICAT DE PRESA:
„EVENIMENTE CULTURALE ROMANESTI LA STUTTGART”

Dragi membri, prieteni, colegi, sustinatori, simpatizanti si suporteri, dragi cititoare si cititori, stimat public al Forumului German-Roman Stuttgart, intre timp am mai primit o informatie deosebit de importanta:

Sambata, 15 ianuarie 2011, la ora 19:00
are loc la Biserica romaneasca din Zuffenhausen,
prezentarea picturii bizantine a bisericii!

In prima parte un octet (si Doamna Alina Abel) – la diferite instrumente muzicale – sustine un mic concert (40 de minute!) cu muzica de George Enescu.

In a doua parte Domnul Preot Mihaita Bratu prezinta (in limba germana) pictura bisericii cu caracterul ei specific bizantin.

Manifestarea este indicata tuturor, atat romani cat mai ales germani!

Intrarea este libera, se asteapta donatii benevole!

Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde Jesu Christi Geburt
Stammheimerstraße 104
70439 Stuttgart