CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
“Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu”
“Cenaclu Ion Chiric”
va invita sambata 26 februarie 2011, orele 16.00 in Club “Zod!ar”, la lansarea volumului de debut:
“SCULPTURI IN SUFLET” – Ed.”Sinteze” de Mihai MOISE
Evenimentul cuprinde lansarea cartii si poeme in lectura autorului.
Coordonator si moderator: Angela Baciu.
Va asteptam pentru autografe, intrarea este libera.
Va astept cu mult drag.
Angela Baciu
scriitor, membru U.S.R.
consilier cultural C.C.Sind.Gl
FENOMENUL PREVIZIONAR DE SORGINTE POETICA, LA ADRIAN BOTEZ
Studiile academice despre literatura intelectualista (Elie Faure, Rene Huyghe, Marcel Brion…) ne atrag atentia ca, intre doua directii-generatii – antagonice (in cazul de fata, Vasile Militaru – Adrian Botez), una cultivand intropatia, iar cealalta obiectivismul structurilor estetice, se pastreaza cadrul social-istoric, filtrat prin spiritul cartezianismului, dintr-o scolastica de traditie religioasa, punandu-se problema remarcii elementelor afective ale limbajului care, de la Charles Bally incoace, se numeste stilistica. Vom porni spre a judeca latura obiectuala, in grad intelectual exprimata, prin care forma lingvistica devine pecete a sintaxei poetice, a multora dintre versurile lui Adrian Botez, de aceasta data in ultimul sau volum, Cartea Profetiilor (Editura Rafet – 2010) – structurata de cele patru capitole: 1. Cartea profetiilor, p. 5-44; 2. Cartea glasurilor, gesturilor si tacerii, p. 45-87; 3. Cartea descantecelor, p. 89-119; 4. Cartea apocalipsei p. 121-134; in finalul cartii, exista o selectie a referintelor critice si note biografice. Numai un scriitor de rangul domniei-sale ne putea pune in fata unei situatii pe care nimeni nu o mai analizeaza ca raport sau dimensiune, in relatia emitent-receptor, si anume: Adrian Botez se adreseaza cititorului cult, pe cat posibil rafinat, in mod obligatoriu credincios si patriot, pentru ca orice poem se dovedeste a fi o constructie deliberata – si astfel il vom intelege, numai daca vom impartasi intentia ce-i sta la baza: „eu nu scriu pentru om – ci pentru stele/ fac semne – fierastrau la mari zabrele:/ sa nu-mi mai fie,-n noapte,-atat de greu/ sa-i strang – senin – mana Lui Dumnezeu! […] degeaba tragi cu ochiul pe la geamuri/ degeaba te urcasi pe-nalte ramuri:/ lucrarea mea – cu zimti de liberare/ nu e deschisa pentru fiecare” (Pentru cine scriu eu, p.48) De aceasta data, pe „fundatia” poeziei religioase, dascalul de integritate culturala va construi, din liantul intuitiei, cu ceea ce realitatea deruleaza in societatea contemporana, poezia de consistenta profetica: „voi – care veti urma smintelii mele/ sa nu ma plangeti – ci sa luati aminte:/ n-am apucat sa spun multe cuvinte/ dar cate-am spus – va fie neuitare:/ pe Crist nu-l pui la zuruiri de zare/ ci la icoana-n suflet – lumanare!” (Despre Hristos – tarziu, p. 115) Scrisul se realizeaza, in mare parte, cu ajutorul fantasmelor – activand ideologii din lumea reala, pe fondul emotiei contemplative a poeziei, cerandu-i-se cititorului de conditie elevata sa intre in rezonanta cu presiunea creatoare din climatul poetului: „prin jungla dreptatilor oarbe-ale mortii/ lepre tarasc peste apele-amiezii:/ demoni – ca viermii – in inima sortii/ podidit-au clopotnite – jalnici diezii!” …asociata fiind cu demascarea efectului psihologic transmis asupra maselor, de subcultura intretinuta tendentios la rang superlativ: „ce bezna-n lumina! cutremur de crez!/ bolnavele maduvi de ceasuri prelinse/ ne cara – cu viata cu tot – si-s incinse:/ refuz sa plutesc – intr-un dangat cu miez…” (Jungla dreptatilor oarbe-ale mortii, p. 55) Acest refuz de a consimti intr-un fel decesul spiritual (insusit si de subsemnatul) ni-l infatiseaza pe Adrian Botez sprijinindu-se cu piosenie pe soliditatea traditiilor – in care motivul moral superior determina actul atitudinii, ce abordeaza si fixeaza fragmentele unei lumi faramitate: „ce-a mai ramas din tara asta – demn?/ doar muntii convorbesc cu Dumnezeu-/ doar ei strivesc – sub creste – nori – mereu!/ …de ne-ar strivi pe noi – paduchi: al Tarfei semn!” (Ce-a mai ramas din tara asta?… p.22). Faptul ca s-a marcat cu majuscula echivalentul unei ere (al Tarfei semn) ne demonstreaza un soi de contradictie spirituala, pe fondul ironiei culte, amintindu-ne de Minna von Barnhelm, initiatorul acestui gen de arta. De fapt, in poezia lui Adrian Botez practica limbajelor curente fixeaza pana la detaliu obiectul exprimat, gradul de complexitate, capacitatea de cuprindere definind valoarea intrinseca. Prin caracterul activ pe care il tradeaza cu usurinta limbajul conventiilor sociale, in formularea tuturor acestor aspecte il descoperim si in cu totul alt gen de ironie pamfletara (prin sfichiuire), adresata factorului de decizie viciat (in speta liderului politic) : „prea multa sperma azvarlita la canal/ prea mult strain in laptele de mama:/ e jalnic sa devii din om – semnal/ si rau – cand muntele – nisip se farma.” […] „ …unde esti, unde – Codru Dumnezeu?/ respir cenusi – din ce in ce mai greu…” Aceasta este o caracterizare continuata de obtinerea fizionomiei „copilului din flori” (retinem strainul din laptele de mama, n.n.) Limbajul acesta este un instrument al actiunii de complicitate – subinteleasa – cu cititorul regasit in tensiunea spirituala a autorului, totul definindu-se sub auspiciul intentiei estetice, prin faptul ca neologismul include metafora proverbiala, la un moment dat – reprodus fiind intr-un vocabular retoric: „ai fost scapat din pantec – in hazna/ si garnisit : bulbuci de ras prostesc…/ nu esti slavit de pasari – o cazma/ iti tine loc de Arborele-obstesc!” (Prea mult si prea putin, p. 84).
Dupa ce acuza vehement pe acei propagandisti ai lumii intunericului, ai declinului moral, vom observa incercarea lui Adrian Botez de a converti monstruosul, ratacitul din bezna, la lumina pe calea credintei consecvente, confirmandu-ne ca detine o constiinta incadrata maximei lui Publilius Syrus: Ignoscito saepe alteri, nunquam tibi (Iarta pe altii adesea, niciodata pe tine insuti) : „sa vii – de Craciun/ cu mine – in aceeasi biserica/ friguroasa – tu javra/ umflata/ buburoasa!/ sa-L privesti – dimpreuna cu/ mine – pe Pruncul cel/ dezgolit – pe/ Hristos Cel/ Pribeag si sarac/ Scuipat si Umilit!/ nu se cade sa-ti cauti/ tu – un Dumnezeu mai/ calduros decat al/ meu: ori suntem copiii/ aceluiasi Dumnezeu – ori/ Hristosul meu/ zgribulit – va/ bate razboi crancen – cu/ Veneticul tau – potrivit din/ burta si gusa – cu/ ticalosia ta – putind/ incinsa si ranceda – cat si/ credinta-ti!/ vino cu/ mine – tu jivina bortoasa – la incercarea/ Bisericii de Ger – pronaos la/ Cer!” (Vino cu mine, p. 71) Este vizibila similitudinea punctului de vedere crestin ortodox cu cel al lui Vasile Militaru, unde se consuma o constiinta a timpului, identificand tocmai in acest paralelism structura-fenomen, substratul leibnizian: „ eine durch menschliche Knust verfertigte Maschine ist namlich nicht in jedem ihrer Teile Maschine” (Masina realizata prin arta, nu este o masina partiala). Chiar si Leibniz constata faptul ca amprenta artei modifica esentialitatea tehnicului ca realizare, in timp ce tehnica, la randul ei, mediaza expresia esentialitatii. Doar determinarea actului creator – atat la Militaru, cat si la Botez – ramane legata de inspiratia filosofico-religioasa. Cateva repere importante de ordin tehnic extraarticulare, la nivelul formei si continutului, se cer a fi explicate in detaliu, deoarece se evidentiaza flexiunile, corelatia dintre eufonie si forta verbului, la care autorul recurge, oferindu-ne variantele silabice ale versului, ca efect al momentului de exaltata inspiratie: „stiu ca trebuie sa stai/ mereu – cu spatele la/ ceva/ cineva.” (Cu toate cele patru fete, p.12) sau: „zadarnica este/ lepadarea de sine/ tarzie – a/ omului” (Prea tarziu, p.14). Asadar, nu este vorba de o schimbare autonoma a formelor, ci de o modificare a functiei poetice, in raportul accent lexical-cantitate. Dialectica cu care Adrian Botez isi muzicalizeaza poemele deriva din existentialismul sartrian, prin amploarea negativismului acordat spectrului decadent, in favoarea preceptelor religioase stramosesti, ca baza a revigorarii factorului educational si, mai departe, redobandirea valorii spirituale a Neamului: „intr-o lume in care diavolii ne scriu leacuri/ nu se intampla decat farse, crime… fleacuri!/ sa te intorci acasa – lenes – fara cap/ e chiar normal – nicicum un handicap!/ […] a trada – huli – distruge,-e – un lucru bun/ necesar- hranace – cat un „big” dejun: […] caligrafiem pe cer minuni de-obraznicie/ toata ziua ne spreiem cu blasfemie” (Leac pentru aceasta lume, p. 82). Indemn, atitudine efervescenta, poet dominat de dorinta de a trezi, „din somnul cel de veci”, Natiunea: „dati jos urgent din birje vizitiii/ ce peste inimi au trecut cu roata:/ aceasta-i tara unde mor copiii -/ demonii sa-i inlocuiasca-s gata!” (Aceasta-i tara unde mor copiii, p.111). Adrian Botez are si nota de penalizare atribuita, la fel de prompt, „surzimii” : „vorbesti, vorbesti… – degeaba, pentru viduri – / vorbesti o limba a mutilor de tara:/ oricat te urci pe scara planetara/ te huiduie amoebele, in triburi! […] „batjocura tacerii te ucide” […] „profet mizeriei de-a te-ndoi de om,/ de-a lancezi pe muchia de atom – / esti doar o umbra pe un zid, in luna” (Batjocura tacerii, p. 54).
Bineanteles ca Materiam superabat opus, si in cazul lui Adrian Botez. Necesitatea de obiectivare creatoare face ca sentimentul sa ia forma si intensitatea starilor din mediul conviv. Aici, intr-o intimitate desavarsita, poetul isi descarca versului, tensiunile adancimilor sufletesti – unde stilistica detine actul de creatie a viziunii asupra lumii, prin natura filosofico-rationala, estetico – poetica: „batrane Doamne – intre – intunecate/ crengurile Tale – imi caut/ inima” […] e atata negraita/ Lumina – clocotinda tacere – asteptare ramasa/ ingerilor – in frunzisul din care/ spre omenirea-nsaracita dezlegatu-s-au in sfarsit/ glorioase – Radacinile Izvorate-ale/ Graiului-Graalului” (Graiul Graalul, p.15) …. continuand, in acelasi ton, sa divulge slabiciuni si profetii, se face auzit glasul sufletului solitar, cel opus sufletului practic, social… sufletul care se vede impins sa se exprime plin de clocotul trairii intense: „intre fulger si/ tunet – se desfasoara fiintarea/ mea: Dumnezeu fulgera – chiar/ trasneste – inspirat de puritatea/ stancilor – iar eu/ eu – puturosul om – intarzii/ potrivind sunetele/ tunetului – sa ia urma – sontac-sontac/ Ei – Triumfalei intru/ Fastul Exploziei Facerii/ Lumini./ Poezie – ajunge- L din urma pe/ Nevazutul Cosmic – sau macar pe/ Distinsul Dirijor!” (Intre fulger si tunet, p.37) Adevarul cum ca poeticitatea unei poezii consta in modul coerent al sentimentului indus de social, alternat de intuitie, care nu este altceva decat o viziune penetranta asupra realitatii, nu poate exclude forma unei contagiuni sugestive, ca si o impacare cu sine si cu lumea: „cand El ma va chema – se va face/ liniste in padure: razele lunii se vor/ impletici printre cele – ale / soarelui – aiurare de/ zodii.” […] „timpul inselarii s-a ghemuit/ spaimantat de moarte – la picioarele/ mele: gafaie cumplit – gata-gata sa/ sparga crustele de lumina-ale/ stelelor” (Cand El ma va chema, p. 41).
Cata forta are metafora boteziana, descifrata prin descrierea pasului facut peste pragul vietii in moarte, si inaltarea sufletului la stele… Vom lasa alte aspecte constatatoare asupra cartii in seama distinsului cititor, iar noi vom incheia tema analitica, exprimandu-ne convingerea ca Adrian Botez isi completeaza opera cu inca un succes editorial.
Cristian NEAGU
Ma umplu de tine…
Si iarasi ma umplu de tine
Ca Marea de murmurul ei,
Starea de veghe cand vine
Inapoi sa nu mi-o mai iei
Si asa e tarziu pe pamant,
Fara de tarmuri sa-mi fie
Pana la capatu-i sfant
Navalnica mea liturghie…
Eu stiu ce oftat o cuprinde
Pe Vita cu dor de araci,
Nimic dintre noi nu se vinde-
Saruta-mi cuvantul si taci…
Primavara imi umbla prin vine,
De muguri mi-s umerii grei,
Si iarasi ma umplu de tine
Ca Marea de murmurul ei…
Nicolae Nicoara Horia
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter a ucis 65 de persoane in Noua Zeelanda
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter s-a produs marti, 22 februarie 2011, in orasul Christchurch din sudul Noii Zeelande.
Este al doilea cutremur de mare intensitate produs in Noua Zeelanda in ultimele 6 luni, dupa cel cu magnitudinea 7,1 din septembrie 2010. Cel putin 65 de oameni, dintre cei 350.000 locuitori ai orasului, si-au pierdut viata marti seara la Christchurch. Cutremurul devastator, urmat de cel putin patru replici in tot atatea ore, a transformat orasul in ruine.
Adancimea foarte mica la care s-a produs seismul, de numai 4 kilometri, a alimentat gradul urias de distrugeri din Christchurch si localitatile invecinate. Noua cladiri s-au prabusit total, iar multe altele au suferit daune partiale. Asfaltul soselelor a crapat in multe locuri, au izbucnit incendii, iar conductele rupte au provocat inundatii.
Mai mult de 100 de persoane, inclusiv o duzina de vizitatori, studenti japonezi, sunt prinsi intre ruinele orasului. Echipele de salvare cu caini dresati s-au raspandit in intregul oras in cautare de supravietuitori, dintre care unii au trimis mesaje text sau apeluri telefonice de sub daramaturi.
Curentul electric, apa si gazele au fost oprite in oras, aeroportul international a fost inchis, la fel si traficul feroviar. Potrivit politiei locale, pasagerii a doua autobuze, peste care s-au prabusit cladiri, si-au pierdut viata.
Autoritatea de transporturi din Noua Zeelanda a declarat pentru TVNZ ca nu a putut contacta angajatii din Christchurch si din tunelul Lyttleton, situat in apropiere de epicentru. Cutremurul a dizlocat chiar si o bucata masiva de gheata din cel mai mare ghetar din Noua Zeelanda, situat la 120 mile est fata de Christchurch.
Turla impunatoare din piatra a unei catedrale catolice s-a prabusit in centrul orasului, iar in vecinatatea ei zace o cladire cu patru nivele, daramata in intregime in cateva secunde, ca un castel de carti. O cladire cu mai multe etaje, Pyne Gould Guinness, in care lucrau mai mult de 200 de muncitori, s-a prabusit si un numar necunoscut de oameni au fost prinsi in interior. Echipele de salvare au tarat oameni raniti grav din moloz, majoritatea lucratori care se aflau in birouri. Multi erau plini de sange. Tipetele celori inca prinsi sub daramaturi se auzeau de afara.
Ghetarul Tasman, situat in Alpii de Sud, a fost zguduit de cutremur si aproximativ 30 de milioane de tone de gheata s-au prabusit si au format iceberguri in lac. Gheata care a cazut in lac a provocat valuri de pana la 3,5 metri, care au maturat in sus si in jos lacul timp de 30 de minute.
“Este o scena de devastare totala”, a declarat prim-ministrul John Key la cateva ore dupa cutremur. El a confirmat ca numarul mortilor ar putea creste in urmatoarele zile si ca: “Am putea fi martorii zilei cele mai intunecate din Noua Zeelanda.”
Primarul Bob Parker a decretat stare de urgenta in regiune si a cerut oamenilor sa foloseasca telefoanele mobile numai pentru urgente. “Guvernul este dispus sa utilizeze tot ce se poate in scop de salvare”, a declarat viceprim-ministrul neozeelandez. Echipele de salvare continua sa scoata numerosi raniti de sub ruinele cladirilor daramate. Australia a trimis o echipa de salvare de 40 de persoane pentru a sustine eforturile de recuperare a sinistratilor.
Presa locala scrie ca distrugerile sunt mai puternice decat la seismul de 7,1 produs in aceeasi regiune in septembrie anul trecut. Cunoscut in Noua Zeelanda ca Orasul Gradina, Christchurch avea un patrimoniu din secolul al XIX-lea, mostenit de la fondatorii sai, vorbitori de limba engleza. Un rau de mica adancime, Avon, trece prin centrul orasului, traversat de linii de tramvai istorice si punctat cu arhitectura gotica, parcuri si cafenele.
Cutremurul care a produs cele mai multe daune in Noua Zeelanda a fost cel care a lovit nordul tarii in 1931, la Hawke’s Bay, North Island si care a ucis cel putin 256 de persoane.
Surse: Associated Press; CNN; Fox News; ABC News.
Surse foto: The Christian Science Monitor, New Zeeland; Reuters
Simona Botezan, Washington D.C.
INTERVIU CU OCTAVIAN LUPU REDACTOR AL REVISTEI CONEXIUNI CONTEMPORANE
George ROCA: Colaboram de putin timp, dar am ramas impresionat de munca buna pe care o faceti la revista dumneavoastra. Am aflat ca aveti o lista de aproape 2000 de cititori, corespondenti si prieteni care colaborati. Mi-a placut de asemenea designul si segmentarea publicatiei virtuale pe care ati conceput-o si o conduceti. Care au fost inceputurile, de unde ati plecat? O mica prezentare va rog!
Octavian LUPU: Initial am plecat de la un blog crestin, dar lucrurile au evoluat mult de atunci, iar in momentul de fata partea „crestina” este tot mai mult pusa in minoritate deoarece nu prea multa lume trimite materiale pe aceasta tema. Atunci m-am gandit sa ii dau o linie literara mai pura, mai laica, dar cu bun simt, fara compromisuri, fara balci, fara atacuri… Ceva ce incanta ochiul si mintea. Sper sa fie si cititorii multumiti!
Nu este simplu sa scrii despre tine, sa intocmesti o prezentare care sa nu semene cu un CV bun de trimis la firme, dar impersonal in a comunica trairile launtrice si motivatia ascunsa a sufletului in dorinta de a transmite un mesaj plin de substanta potentialilor cititori. Cu toate acestea, merita sa spun cateva cuvinte despre experienta pe care am acumulat-o in ce priveste scrisul, mai ales ca izvorul gandurilor exprimate sub forma de articole, brosuri sau emisiuni radio/televizate este reprezentat in principal de ceea ce am cunoscut, experimentat si trait de-a lungul vietii.
George ROCA: Cateva cuvinte despre experienta pe care o aveti in domeniul scrisului. Care a fost motivatia dumneavoastra de a scrie?
Octavian LUPU: Inainte de a expune datele sintetice ale evenimentelor relevante pentru experienta scrisului, as dori sa subliniez motivatia pe care o am dincolo de cuvintele pe care le exprim prin scriere sau vorbire. In primul rand, cititorul sau cel care vizioneaza programele pe care le alcatuiesc reprezinta cel mai important personaj din viata mea atunci cand incep sa rostesc, sa exprim, sa astern pe hartie sau sa dactilografiez in calculator. Transfigurarea pe care o traiesc imi creeaza o comuniune launtrica ce ma determina in alegerea formei de expresie, in utilizarea sau nu a anumitor cuvinte, in accentul pe care il pun asupra unor idei in detrimentul altora. Acest lucru imi modeleaza vorbirea sufletului, fiindca in cele din urma mesajul pe care doresc sa il transmit este unul pozitiv, plin de substanta, care sa determine explozie si fuziune deopotriva in cugetul celui care citeste.
George ROCA: Cateva dezvaluiri despre viata personala… Va cer prea mult oare?
Octavian LUPU: M-am nascut in orasul de la poalele Tampei, mai precis in Brasov intr-o frumoasa Duminica de Florii, pe data de 14 aprilie 1968, la ora 5 dimineata dupa o noapte teribila pentru cea care mi-a dat viata. Poate tocmai de aceea am iubit mereu primavara si dimineata, ca anotimp si moment al zilei. Toamna si asfintitul de regula ma deprima, fiindca iubesc cu toata fiinta viata, miscarea, explozia sevei pline de substanta la inceput de aprilie. Ofer aceste detalii fiindca ele continua sa imi modeleze existenta si modul de exprimare chiar si in prezent, fiind asemenea unui „big-bang” in urma caruia am aparut si care prin forta sa de expansiune ma directioneaza inca.
Am locuit in mega-cartierul muncitoresc „Steagul Rosu”, traind in mijlocul „clasei muncitoare”, invatand la scoli obisnuite, de cartier. Am invatat astfel de timpuriu lectia dura a batjocoririi celui care cauta sa studieze, sa invete, sa aprofundeze, atat din partea colegilor, ceea ce oarecum era explicabil, dar si din partea profesorilor, ceea ce a fost de-a dreptul lipsit de justificare. De aceea, in decursul timpului am inlocuit studiul materiilor de invatamant cu ceea ce studiam in particular, de unul singur. De la inceput m-au atras „cartea” si scrisul. In prima imi gaseam inspiratia, in al doilea ma refugiam din fata unei realitati pe care intr-o forma sau alta doream sa o modelez, sa o schimb.
George ROCA: Interesant! Sunteti precis un romantic, dar mi se pare si un utopic. Continuati va rog!
Octavian LUPU: Aveam obiceiul de a vorbi cu obiectele inca de cand eram foarte mic, deoarece imi inchipuiam ca ele au un suflet al lor ce nu trebuie ranit sau distrus. Cu siguranta ca in alta cultura as fi devenit un „animist” convins. Dar aceasta dorinta de a vorbi, de a exprima, neavand un partener pe masura, m-a condus catre scris. Colindam librariile de cartier sau cele din centrul Brasovului si imi cumparam carti ce depaseau conditia mea de elev de gimnaziu si le studiam pe indelete acasa. Asa s-a nascut in mine pasiunea pentru istorie, geografie si stiinta. Lecturam din Nicolae Iorga, Xenopol sau Otetea cu o bucurie negraita. Bineinteles ca nu intelegeam totul, dar puterea copilariei nu sta in a intelege ci in a retine. Astfel, prin lecturi felurite mi-am format un bagaj de cunostinte ce aveau sa ma insoteasca mai tarziu.
De asemenea, scriam lucrurile pe care le traiam la inceput sub forma de jurnal, ulterior ca mini-eseuri. Uneori ma exprimam liber impotriva comunismului si a regimului corupt, a minciunii si fricii pe care o traiam „la colectiv” cu totii. Bineinteles ca imi era teama de ceea ce exprimam si distrugeam dupa aceea totul, dar satisfactia era imensa, pe masura.
George ROCA: Dupa cate am aflat… ati facut liceul militar. Posibil ca disciplina dumneavoastra s-a cristalizat acolo! Cum ati ajuns la o asemenea institutie de invatamant, sa-i zicem, rigida? Dumneavoastra, un romantic, un visator…
Octavian LUPU: Perioada liceului a fost extrem de dura. Desi eram o fire singuratica, la insistentele tatalui meu, fost ofiter de cariera, am incercat si din pacate am reusit la liceul militar din Breaza. Am inceput astfel o experienta pe care consider ca in mod normal nu ar fi trebuit sa o cunosc. Dar destinul nu intreaba pe nimeni, cel putin, asa consider in momentul de fata.
Cei patru ani petrecuti la Breaza (1982-1986) m-au marcat profund. Viata in comun, lipsa unui „spatiu personal”, programul orar, disciplina cazona, dar si isteria cadrelor militare din timpul perioadei decadente a regimului comunist, alaturi de ironia cruda a colegilor mi-au afectat profund structura interioara. Fiind o fire foarte sensibila, am receptionat in mod dureros loviturile primite in acel liceu, devenit un fel de „lagar de detentie” atat la propriu, cat si la figurat, pentru niste adolescenti prinsi in capcana din nestiinta sau din cauza parintilor lor.
In aceasta perioada, lipsit de cea mai elementara intimitate, am invatat sa ma ascund in spatele studiului matematicii, fizicii, dar si al istoriei. Practic, studiam inainte materiile de curs pentru a putea dispune de un timp personal, dupa care citeam si aprofundam diferitele carti pe care mi le procuram in scurtele „invoiri” sau „permisii”. Scriam foarte mult, dar ma exprimam codificat, fiindca stiam ca intotdeauna exista un „Big Brother” atoatevazator, care ne supraveghea neincetat, intrupat in ofiteri zelosi dupa avansare si colegi „binevoitori”. In vacante insa imi permiteam sa ma exprim liber in jurnale de impresii sau in mini-articole, ce stiam ca oricum nu puteau sa fie publicate. Asa am invatat arta „ascunderii gandurilor in spatele cuvintelor”, a incifrarii mesajului si a criptarii exprimarii.
George ROCA: Si totusi dupa terminarea liceului v-ati continuat studiile tot in acelasi domeniu devenind student al Academiei Tehnice Militare. Nu prea va inteleg?
Octavian LUPU: Asa este. Pornisem deja pe un drum si nu aveam de ales… Eram legat intr-un mod fatal de sistemul militar printr-un contract de scolarizare, iar contravaloarea ce trebuia a fi returnata in cazul retragerii din armata fiind suficient de mult „umflata” pentru a nu putea fi platita vreodata. Era un joc in care o data intrat, puteai iesi doar cand dorea sistemul. De aceea, trebuia sa ma conformez, sa merg cu valul. Experienta cea mai teribila din timpul „pregatirii militare” a urmat dupa admiterea mea la Academia Tehnica Militara din Bucuresti. Timp de noua luni a trebuit sa execut stagiul militar cu termen redus, lucru ilogic data fiind absolvirea unui liceu militar si admiterea la o institutie militara. Astfel, am cunoscut la modul extrem, ca infanterist, ce inseamna frigul, foamea si privarea de somn. Am fost socat sa vad ca viata din unitatile militare semana cu un film ce avea la baza un scenariu siberian, demn de un lagar de concentrare. Impresiile culese m-au determinat sa caut o cale de scapare, ceea ce ma conducea invariabil catre scris si studiu. Reuseam de multe ori „sa dispar” prin locurile pustii ale unitatii militare, si acolo in plin ger sau ploaie, sub acoperisuri improvizate, studiam carti de matematica, de limbi straine, de psihologie sau de filozofie, in special existentiala. Era greu sa ascund aceste carti in conditiile in care aveam doar o valiza la dispozitie, dar preferam sa renunt la haine sau alte la articole pentru a avea totdeauna macar o carte cu mine si bineinteles un caiet in care scriam sau imi notam impresiile. Dupa ce scriam, rupeam foile si le distrugeam. Acesta-i pretul libertatii in regimurile totalitare. Scrii, exprimi si retii in constiinta, dupa care distrugi urmele.
La Academia Militara lucrurile nu au stat mai bine. Desi eram un elev de elita, totusi nu eram bine vazut de catre cadrele „politice” ce ma solicitau sa fiu turnator pentru colegi si sa-mi lingusesc superiorii. Dupa un an, mai precis in vara anului 1988 inainte de sesiune, am fost descoperit cu o Biblie in format redus asupra mea. Imediat mi s-a inscenat un „proces” in fata consiliului profesoral si al colegilor. Este adevarat ca timp de un an de zile frecventasem aproape constant slujbele tinute de catre preotul Galeriu la biserica Sfantul Silvestru. In acea perioada am invatat sa dezvolt tehnica scrierii de eseuri pe teme filozofice si religioase, precum si arta de a vorbi in public. Aveam un jurnal consistent pe care nu l-am mai distrus si in care am consemnat toate experiente mele, precum si incercarile de natura literara.
Dupa aceste eveniment s-a decis sa fiu exmatriculat, dar dupa aceea s-a revenit asupra acestei hotarari, urmand ca in mod progresiv sa mi se scada notele la examinarile de curs, pana cand in urma presiunii psihologice „sa imi ies din parametrii”. Nu s-a intamplat insa acest lucru fiindca a intervenit revolutia din decembrie 1989, dupa care am putut pleca fara sa imi para rau si sa finalizez studiile universitare la Institutul Politehnic Bucuresti.
George ROCA: Deci v-ati transferat de la Academia Militara la Institutul Politehnic. Ce facultate ati absolvit? Unde ati fost repartizat… sau unde v-ati gasit un loc de munca?
Octavian LUPU: Am absolvit Facultatea de electronica si telecomunicatii in anul 1992, dupa care am avut ocazia de fi angajat la un institut de cercetare si timp de 8 ani sa avansez in directia cercetarii stiintifice. In paralel am continuat sa studiez intens lucrari de literatura si teologie, iar in plus am avut ocazia de a publica mai multe articole in care analizam impactul introducerii diferitelor tehnologii de comunicatii, in special al telefoniei mobile si Internet-ului. Am constatat in scurt timp ca partea care ma atragea in expunerile pe care le faceam nu era cea tehnica, pe care mai totdeauna o puneam „in fundal”, ci componenta umana, de comunicare, de transmitere a viziunii si gandirii catre potentialul cititor.
George ROCA: Deci ati facut nu numai cercetare tehnica ci si una care studia esenta umana, legaturile omului cu divinitatea, cu mediului inconjurator, cu impactul pe care il creeaza asupra acestuia. Cateva motivatii va rog, sau exemple?
Octavian LUPU: Cu titlu de exemplu, incepeam sa scriu un articol pur tehnic si dupa cateva randuri vorbeam despre impactul asupra utilizatorului, incercam sa intru in dialog cu cititorul, analizam canalul de comunicare creat prin intermediul a ceea ce exprimam s.a.m.d. Un astfel de articol, destul de amplu ca volum, a fost „Crestinismul si Societatea Informationala”, care s-a bucurat de o buna audienta in acea perioada, mai precis in cursul anului 1996 si ulterior. De indata ce a aparut Internet-ul, am avut sansa sa pot descarca materiale si carti de a caror existenta nici macar nu stiam. In mod special am fost atras de literatura motivationala fiindca imbina laolalta elemente componente din cadrul psihologiei, teologiei si filozofiei.
Dupa anul 2000 am decis sa parasesc terenul „cercetarii” prost platite si in proces de disparitie din Romania, si am inceput sa lucrez ca inginer de telecomunicatii. Timpul dedicat pentru activitati „extra” s-a restrans considerabil, dar am devenit mai selectiv si mai eficient in utilizarea lui. Astfel, am reusit sa alcatuiesc mai multe brosuri din diferitele articole pe care le-am scris si am inceput sa le distribui pe Internet si sub forma de materiale tiparite avand titluri in genul: „Vindecare prin Cuvant”, „Experienta vindecarii spirituale”, „Putere pentru ziua de azi” si „Pasi prin credinta”. In paralel, am avut ocazia de a participa sau chiar de a realiza emisiuni radiofonice, cum ar fi „Scoala Cuvantului” si „Jurnal de studiu”. In plus, am sustinut mai multe prelegeri publice pe teme de natura spiritual – motivationala, dintre care unele au fost inregistrate si distribuite prin Internet. Ocazional am participat si la emisiuni de televiziune dedicate impactului tehnologiilor moderne de comunicare asupra societatii contemporane.
George ROCA: Foarte interesant! Sa inteleg ca a urmat o noua deviere de la munca pe care v-ati ales-o si pentru care ati suportat timpuri grele de educatie cazona si ani multi de scoala. Cum ati ajuns la „Jurnal de studiu” si la revista „Conexiuni (Crestine) Contemporane”?
Octavian LUPU: In perioada in care am participat la emisiunile radiodifuzate (2005 – 2010), am considerat utila realizarea unui blog dedicat tematicii abordate in cadrul acestora, precum si distribuirii transcrierilor rezultate in urma sustinerii emisiunilor. Abordand o maniera de „full scripting” pentru realizarea emisiunilor, materialele generate aveau consistenta unor articole si prin urmare pagina „Jurnal de studiu si rugaciune” pe care am realizat-o a ajuns sa aiba un volum destul de mare in scurt timp. In plus, acest blog continea si diferite eseuri sau articole pe teme de natura spiritual-motivationala.
O etapa majora in evolutia acestui blog a constituit-o demararea colaborarii cu jurnalistul Octavian Curpas din Phoenix, Arizona – USA, in cadrul unui schimb de articole si promovare reciproca pentru publicatiile „Phoenix Magazine” si „Bruxelles Mission”. Dupa un an de colaborare mi-am dat seama ca blog-ul „Jurnal de studiu” nu mai corespundea tematicii – mult mai extinse – a articolelor publicate, fapt pentru care am schimbat dramatic structura site-ului, tehnologia de realizare si denumirea, care a devenit „Conexiuni Crestine Contemporane”. In aceasta perioada articolele pe care le-am publicat acolo au fost preluate si distribuite in cadrul diferitelor publicatii electronice, cum ar fi: „New York Magazine”, „Romanian Times”, „Gandacul de Colorado”, „Saltmin”, „Agero Stuttgart” s.a.
In acest context al presei virtuale, am avut ocazia deosebita de a va cunoaste si pe dumneavoastra, si de a extinde aria colaborarii si schimburilor de articole. Tematica publicatiei electronice pe care o editez a fost imbogatita, fapt pentru care titlul ei a devenit „Conexiuni Contemporane” (www.conexiunicontemporane.ro), iar platforma software a fost adecvat modificata pentru a pune in evidenta continutul mult diversificat si pe autorii care contribuie cu articole. Alaturi de accesibilitatea facila din partea cititorilor in baza unei clasificari tematice usor de intuit, publicatia „Conexiuni Contemporane” permite promovarea autorilor si reliefarea continutului furnizat. Astfel exista un sistem de rating al accesarilor pentru fiecare autor, acesta dispunand de o pagina de prezentare, iar profilul fiind completat cu diferite date de performanta in functie de numarul de articole publicate si de accesari. In momentul de fata sunt peste 150 de autori inregistrati in furnizarea diferitelor articole, iar numarul lor este in crestere. Desigur ca pe multi i-am cunoscut prin intermediul dvs. prin articolele pe care mi le-ati trimis spre publicare.
George ROCA: Colaborez cu peste 20 de reviste, dar sincer sa fiu, printre cele preferate este si „Conexiuni Contemporane”. V-am explicat la inceputul acestui interviu de ce. Consider ca este o publicatie „cuminte”, placuta la citit, atractiva… Ce planuri de viitor aveti?
Octavian LUPU: Nu as putea spune ca merita sa iti faci prea multe planuri pentru viitor, fiindca totdeauna realitatea, in vesnica ei schimbare, te va determina sa modifici sau chiar sa abandonezi ceea ce ti-ai propus. Cu toate acestea, intentia mea este de a continua scrierea de articole, eseuri si materiale pe teme spiritual-motivationale, in principal fiindca orientarea experientei mele de viata este in aceasta directie. In plus, am experimentat realizarea de articole ce exprima confluenta diferitelor curente spirituale majore din istoria lumii si a corespondentelor ce pot fi stabilite intre acestea. Astfel, am explorat „taramul” conexiunilor dintre crestinism si alte curente majore in genul taoismului, budismului si islamului. Am in pregatire astfel de abordari si in raport cu alte curente disparute in negura istoriei in genul maniheismului, zoroastrismului, mazdeismului etc.
In final, de ce ma intereseaza toate aceste lucruri? De ce sa investesti timp si efort pentru ceva ce nu iti aduce nici un fel de remuneratie materiala? Raspunsul pe care pot sa il dau decurge din faptul ca am inteles importanta fundamentala a urmatoarelor valori ce merita sa fie promovate intr-o lume care inca isi mai cauta reperele:
– in primul rand, bucuria de a trai si de a invinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta vietii;
– mai departe, libertatea de a exprima ceea ce gandesti sau simti in adancul fiintei tale, fara sa iti fie teama de eventualele consecinte actionand in deplin acord cu propria ta constiinta;
– si nu in ultimul rand, acceptarea si promovarea diversitatii de viziune asupra existentei, vietii si rostului pentru care suntem pe acest pamant.
Este posibil ca fragmentul de memorie al experientei mele sa ajunga astfel sa se integreze in memoria infinita a universului prin ganduri pe care nu le-am lasat sa treaca fara a fi consemnate, prin file de jurnal rupte, dar ale caror idei au rasarit cu si mai mare putere atunci cand iarna totalitarismului a trecut, sau prin simtaminte care transcend finitul in nemarginire, asemenea raului care in cele din urma se varsa in ocean…
A consemnat,
George ROCA
17 februarie 2011
Sydney – Bucuresti
A 75-a aniversare a poetului Marin Sorescu la Centrul Cultural hispano-roman din Coslada, Spania
La Centrul hispano-roman Coslada al fundatiei Iberoamérica Europa a avut loc miercuri, 18 februarie 2011, cea de-a 75-a aniversare a poetului roman Marin Sorescu. Celebrarea a constat intr-o seara poetica coordonata de poetul si jurnalistul Marin Trasca.
Activitatea s-a desfasurat in colaborare cu Biblioteca Municipala din San Fernando de Henares “Rafael Alberti”, care a pus la dispozitie volume bilingve ale poetului Marin Sorescu. La eveniment au mai participat Violeta Boboc, responsabila cu monitorizarea proiectului „Biblioteca deschisa” si Dragos Popa, coordonator al cercului literar al asociatiei socio-culturale „Dor roman” din Arganda del Rey.
75º aniversario del poeta Marin Sorescu, en el Centro Hispano Rumano de Coslada
(Coslada, 18/02/2011) La Fundación Iberoamérica Europa, a través del Centro Hispano-Rumano de Coslada, celebró el pasado miércoles el 75º aniversario del poeta rumano Marin Sorescu. La celebración consistió en una velada poética dentro del encuentro literario homónimo cuya actividad lleva un año desarrollándose en el CEPI, bajo la coordinación del poeta y periodista Marin Trasca.
La actividad se llevó a cabo con la colaboración de la Biblioteca Municipal de San Fernando de Henares “Rafael Alberti”, que nos facilitó tomos bilingües con los poemas de Marin Sorescu. Contamos también con la presencia de Violeta Boboc, monitora del programa “Biblioteca abierta”, y Dragos Popa, coordinador del circulo literario de la Asociación socio-cultural “Dor roman” de Arganda del Rey.
Centro Hispano-Rumano de Coslada
Gestionado por la Fundación Iberoamérica Europa
Consejería de Empleo, Mujer e Inmigración
Comunidad de Madrid
Targ vintage si handmade cu scop umanitar
Primul targ din acest an sub sigla “Madame Vintage si cufarul cu martisoare ” va invita sa intrati in atelierul nostru de cadouri in perioada 25 – 27 februarie 2011, orele 12 – 18 la cunoscutul club “Zod!ar”(fostul cinema “Popular”), in centrul vechi al Galatiului.
Pentru ca ti-e dor de vremurile de odinioara, de seri pariziene si fotografii la Turn Effel, vom avea si in aceasta editie colectionari vintage, tineri designeri, creatori de accesorii handmade de toate felurile si formele.
Organizatorii: Constance Vintila – artist decorator, Angela Baciu – scriitor, impreuna cu minunatele gazde echipa de la
Club “Zod!ar” va asteapta cu surprize intr-o atmosfera veche, interbelica, sa va bucurati de timpul dumneavoastra liber ascultand muzica frumoasa, servind un ceai cu gust de vanilie in mirosuri de betisoare parfumate si vizitand standurile cu cele mai ingenioase obiecte, cufere cu daruri, umerase cu lucruri deosebite, dar, mai ales, cadouri lucrate special pentru Ziua Martisorului si Ziua Femeii.
“Pe langa obiectele vintage si handmade, vom avea si creatii unicat, bijuterii realizate manual cu tema iubirii,a primaverii si martisorului, lumanari de tot felul, carnetele cu povesti de iubire, felicitari si semne de carte si multe alte surprize.
pentru inscrieri:
officedecoratiuni@yahoo.com – Constance Vintila
“Anul acesta vrem sa avem targuri mult mai interesante si cu un program cat mai deschis pentru toate gusturile si culturile, iar editia aceasta va avea si noi surprize: o mica expozitie fotografica, o mica expozitie cu palarii si momente artistice, un debut – lansare de carte si, ce este mai important, targurile noastre vor avea si un scop umanitar.
Asa ca sunt invitati toti galatenii si iubitorii de vintage si handmade la targul nostru si sa doneze o jucarie pentu copiii defavorizati” – Angela Baciu
“Nu uitati, treceti in agenda zilele de 25 – 27 februarie cand va puteti intalni in Club “Zodiar” cu prietenii in fata unui cappuccino fierbinte, povestim, ascultam muzica si ne bucuram de targ, totul la cele mai mici preturi.
Vom avea si promotii deosebite, surprize si chiar reduceri” – Constance Vintila
Programul cuprinde:
Vineri 25.02, orele 13.00 – deschiderea targului
prezentarea artistilor handmade – prezentare blog targ
colecta jucarii – scop caritbil
* orele 13.30 – lectura publica: invitat Angela BACIU – poet
* orele 16.00 – dans de societate: Beatrice Elena AXINTE & Razvan MANOLACHE
Grup Sportiv “Acanta” Galati
* ora 16.30 micro recital extraordinar Ansamblul “Estrada Copiilor” de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati: “Martisoare muzicale”
– coregraf: Andreea IGNAT
Vor evolua: formatia “Kristal”, “Angelli”& dans de societate:
Elena & Victor – Grup Sportiv “Acanta”
Sambata 26.02
– orele 14.30 recital extraordinar Ansamblul “Tinere Talente” de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati: “Carnavalul primaverii” – coregraf: Andreea IGNAT
a)vor evolua “Black Dance” & “Electrik” cu parada de epoca, si dansuri
b) solisti: Andreea Ion, Laura Darie s.a.
c) moment dans de societate: Elena & Victor – Grup Sportiv “Acanta”
* orele 16.00 lansare de carte – debut in poezie
Autor: Mihai MOISE – volumul “Sculpturi in suflet”, ed.Sinteze
* orele 16.45 – surpriza serii – invitat special/special quest
MARIA MAGDALENA DANAILA – concert folk
Duminca 27.02,
* orele 14.00 – recital muzica instrumentala: grup de artisti de la Liceul de Arta “D.Cuclin”, prof.coordonator: Elena ILIE
Pe tot parcursul targului vor putea fi vizionate si fotografii inedite realizate de fotograful Simona Andrei http://andreisimona.wordpress.com/
Ca si la celelalte editii, cunoscutul fotograf Cristian Nastase va fi prezent sa realizeze sedinte foto pentru cei interesati; nu lasati clipa, bucurati-va de o fotografie cu tema vintage si nu numai.
www.cristiannastase.ro
Nu uitati:
targurile noastre au si un scop caritabil:
donati o jucarie pentru copiii ce au nevoie de un zambet!!!
Echipa Madame Vintage
Cotropit de lumina…
Ma simt cotropit de lumina,
Libertate e numele meu,
Aceasta robie divina
As vrea sa dureze mereu!
Gandul miroase a Cer,
Cine il miruie-acum?
Doamne, atat iti mai cer,
Vindeca-i Dorul postum,
Cearta-i din lacrima vantul,
Ispita sa se duca-n pustie,
Lasa-mi din toate cuvantul
Pana la capat sa-mi fie…
Tacerea sa-si arda pe cruce
Intunericul daca-i de vina,
Oriunde iubirea ma duce
Ma simt cotropit de lumina…
Nicolae Nicoara Horia
Botrange – cel mai inalt varf din Belgia
Signal de Botrange este, dupa 1919, cel mai inalt varf din Belgia, situat la 694 de metri altitudine. Se afla pe platoul Hautes Fagnes din masivul Ardeni, in provincia Liege. Pozitia i-a adus un climat aspru, inregistrat de catre o statie meteorologica. Punctul culminant al Belgiei este, prin urmare, si cel mai inalt punct din regiunea valona, Ardeni si Benelux, depasind Weisser Stein (693 m), coliba Michel (674 m) si coliba Fraiture (652 m). In 1923, cu ajutorul unei movile mari de pamant, se atinge in mod artificial, dar simbolic, inaltimea maxima de 700 de metri. Iar in 1934 se construieste un turn din piatra care ajunge la 718 m. Signal de Botrange a gazduit o perioada lunga de timp o statie meteorologica. Dupa 1999 ea a fost inlocuita de o statie automata a Institutului Regal de Meteorologie din Belgia, instalata la Mont Rigi (statie stiintifica Hautes-Fagnes a Institutului din Liege), situata intre signal de Botrange si coliba Michel. Astfel s-au observat cel mai frecvent vanturi puternice in centrul Belgiei, de exemplu. Temperaturile medii si cele extreme sunt adesea mai scazute la Botrange decat in orice alt loc din regiune: temperatura minima inregistrata fiind de -25,6°C, iar la signal de -30,1°C. In timpul iernii, se poate observa o medie de trei luni in care temperatura medie ramane sub 0 ° C, precipitatiile sunt de asemenea mai frecvente, peste 200 de zile cu precipitatii pe an. Temperaturile maxime din timpul verii nu depasesc decat in cazuri exceptionale 30°C. Numarul zilelor cu inghet este de peste 130 pe an, iar numarul zilelor cu zapada depaseste 35. Grosimea maxima a zapezii, inregistrata pe 9 februarie 1935 a fost de 115 cm. Inghetul si zapada pot fi observate de la finele lunii septembrie si pana la mijlocul lunii martie.
Cel mai inalt varf al Belgiei detine numeroase surse de apa curgatoare, cum ar fi raurile ardene, apartinand toate bazinului Meuse: Helle, Roer, Schwarzbach la nord (dar care curg spre est), Bayehon la sud, si Trôt Marets la vest. Dupa cum sugereaza si numele acestor rauri, chiar daca signal de Botrange nu a fost o frontiera de stat, acesta marcheaza o frontiera lingvistica in regiune, intre limbile romanice la vest si cele germanice la est.
Signal de Botrange a devenit cel mai inalt punct al Belgiei abia in 1919, atunci cand Valonia si localitatile din Est au fost atasate la Belgia, in urma Tratatului de la Versailles. Anterior cabana Michel detinea intaietatea. In ciuda pozitiei sale remarcabile, Botrange nu a fost niciodata frontiera de stat, aceasta fiind stabilita pe cursul apei Helle la nord, Rouge la sud si pe varful Michel. Locul a facut succesiv parte din colonia romana Civitas Agrippinensium, iar apoi a fost inima domeniului carolingian. In cele din urma a fost integrat in Prusia, Germania si Belgia.
Tatiana Scurtu-Munteanu
Romania a ajuns Codrul Vlasiei
Apel catre clujeni si Justitia Romana
Dupa cate se stie, dupa 1990, avand in vedere vidul legislativ, creat dupa lovitura de stat din decembrie 1989, dar si semnele tot mai evidente ale lipsei de fermitate a unor functionari publici, politisti, judecatori, procurori etc., in impunerea respectarii legii si apararii avutiei nationale in Romania, asistam la un proces, absolut singular in Europa, vizand distrugerea sistematica a economiei nationale si sustragerea bunurilor acesteia , pe diverse cai, fie de „baietii destepti”, fie de diverse grupuri sau asa-zise personaje istorice. Doar in Romania, intre toate tarile est-europene foste comuniste, pe baza principiilor enuntate de un falimentar partid politic, s-a crezut de cuviinta sa se respecte principiul proprietatii prin jefuirea avutiei nationale. In acest proces de asa-zisa recuperare de proprietati s-au inscris intre altii Mihai I de Hohenzollern si alti membri ai familiei regale, dar mai ales biserici si organizatii, dar mai ales unele cu activitati extremiste sau fasciste ce apartin sau au apartinut minoritatilor etnice.
Sesizand ca este o oportunitate deosebita de a obtine cu relativa usurinta inclusiv pe baza de declaratii mincinoase sau prin dovezi trucate, falsificate, diverse imobile sau mari proprietati de terenuri, in toata tara s-a trecut, adesea cu sprijinul tacit al autoritatilor publice sau al celor judetene, la realizarea unui jaf autentic. Din pacate, municipiul Cluj-Napoca nu a scapat atentiei celor cu pofte de inavutire.
Nu avem in vedere aici doar raptul odios la care s-au dedat si inca se mai dedau reprezentantii cultelor, minoritatilor etnice sau ai unor organizatii fasciste cu sediul in afara tarii, ci si activitatile la fel de condamnabile ale unor asa-zisi baieti destepti de pe plan local. N-au scapat pe dinafara nici chiar imobile in care si-au desfasurat activitatea institutii de utilitate publica, scoli, gradinite, spitale, institutii de autoritate publica etc. N-a scapat atentiei baietilor destepti nici sediul, ocupat, de cateva decenii, de catre Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, institutie culturala de interes comunitar. Prin fabricarea de false dovezi sau pretinzand ca sunt continuatorii unei institutii ce a functionat inainte de Primul Razboi mondial in acest spatiu, solicitantii spatiului respectiv au ajuns sa profereze chiar si in fata instantei de judecata minciuni si neadevaruri, in speranta ca, astfel, vor reusi sa intre in posesia imobilului in care ne desfasuram activitatea.
Intre altele, reprezentantii firmei care se pretinde justificata, legal si moral, sa solicite restituirea a ceva ce nu i-a apartinut niciodata de drept, a afirmat, recent, starnind, deplin jstificat, inclusiv afirmatia presedintei completului de judecata, cum ca in imobilul revendicat de ei nu ar exista o sala de spectacole si aici nu s-ar desfasura activitati culturale. Afirmatia, reprezentand o grosolana mistificare a adevarului, a determinat-o pe presedinta completului de judecata sa intervina si sa atraga atentia individului in cauza ca dansa, personal, a asistat de nenumarate ori, inca din copilarie, la manifestarile cultural – artistice, inclusiv spectacole, desfasurate pe scena Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca.
In conditii de normalitate, avand dovada certa a lipsei de onestitate a reprezentantului firmei in cauza, instanta de judecata ar fi trebuit sa demareze, din oficiu, un proces pe baza declaratiilor mincinoase facute de acel individ, pentru marturie mincinoasa si sperjur, avand in vedere faptul ca declaratia era facuta dupa prestarea de juramant.
Facem precizarea ca nici subsemnatul, nici restul colectivului Casei de cultura a municipiului nu suntem impotriva restituirii catre proprietarii de drept a bunurilor ce le-au apartinut solicitantilor sau inaintasilor acestora. Daca acestia exista cu adevarat, nu apar, peste noapte, prin inginerii ioneroase. Nu putem si nici nu vom ramane, insa, indiferenti si impasibili in fata unor tentative de insusire, prin recurgere la fals si uz de fals, a unui imobil in care se desfasoara de mai multe decenii activitati culturale de care beneficiaza toti locuitorii municipiului Cluj-Napoca, indiferent de apartenenta culturala, profesionala, etnica religioasa sau de nivel de pregatire.
Avand in vedere gravitatea acestei situatii, fac un apel la toti locuitorii municipiului Cluj-Napoca sa nu ramana indiferenti in fata acestui abuz nepermis si sa intervina, prin mijloace legale, sprijinindu-ne pentru a nu deveni si noi, cei care slujim interesele culturale ale acestui municiiu, victime ale rapacitatii unor „baieti destepti”, preocupati sa mai distruga o institutie publica, ca eventual sa poata deschide ulterior vreo noua carciuma in centrul municipiului, sacrificand, insa, cu indiferenta si cinism, sansele clujenilor de a beneficia de un act cultural inscris in categoria educatiei permanente sau a loisir-ului.
Mai fac precizarea ca, in cazul in care s-ar ajunge, totusi, ca acest demers oneros sa aiba castig de cauza, voi sesiza instantele europene, inclusiv forurile Consiliului si Parlamentului European cu privire la modul in care se intelege si se aplica principiile de drept si legea in tara noastra.
Solicitam sprijinul tuturor celor care ni-l pot oferi pentru a aduce noi dovezi cu privire la totala lipsa de justificare din partea celor care formuleaza astfel de pretentii fals revendicative privind spatiul in care ne desfasuram activitatea, in interesul si in slujba locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, al culturii romane.
Dr. Dan BRUDASCU
Ion Maldarescu, OM sau firea romanului de-a fi in lume
Trebuie sa spun, de la inceput, ca pot numara pe degete oamenii despre care am scris, fie si numai contextual. Si asta nu din rautate, nu din egoism, nu din egocentrism si nici din nepricepere, ci din rezerva ce mi-a sugerat-o, mai tot timpul, stiinta contemporana, si, mai ales, filosofia (in termenii kantieni, tot stiinta!) despre om. Vreau sau nu, chiar si cand trec pe ulita satului si o vad pe baba Floarea, femeia care, in urma cu vreo 40 de ani, se lua cu joarda dupa mine ca sa nu rup crengile ciresului in care dadeam buzna de cum i se parguiau fructele, ma plec, imi scot palaria, salut respectuos, apoi, ametit, la prima vedere, de un fel de gol in timp, ma intreb: cine e ea?, cine sunt eu?, ce este lumea? Cum nu pot indruga mai nimic, ma tot framant daca celelalte intrebari puse de Kant: „ce pot sa stiu”, „ce pot sa sper?”, „ce pot sa fac?”, isi mai au rostul, cata vreme nu pot raspunde nici macar la prima ,,ce este omul?” Dumneavoastra, citind aceste randuri, o sa ziceti: „speculatie!”. De data asta, n-am sa va contrazic, desi, de aci, din a bate apa in piua (a se intelege a pisa cuvantul, intr-o vesnica intoarcerea a fetelor, nu pierdere de vreme!), din despicarea firului in patru, din contradictii, s-a mai limpezit omenirea la cap (daca s-o fi limpezit?!), dar nici n-am sa va las (macar pe cei apropiati, pe cei ce ne cunoastem), fara sa intreb: cine esti tu? cine sunt eu? (despre mine puteti spune cate-n luna si-n stele tot am sa ma bucur!), dar mai ales, cine este Ion Maldarescu? Eee?! E altceva! Intrebare cu subiect si predicat. Vedeti, nici macar eu nu ma mai pun de-a contra (doar de dragul unui anume Gica!) si las gandurile sa curga. Mda! Hai, ziceti! Aud! ,,Pai, ca o fi, ca o patii…” „…si el ca ca si noi, ceilalti”, „…domnule, mare profesor! Carturar de vita veche!” ,, ma nene, asculta-ma pe mine: artist, nu gluma!” Altul: „…dumneata l-ai cunoscut?” Personal, adica, fata in fata, nu! – ii raspund cu sfiala. „Pacat! Dar mai ai vreme, altfel…”
Altfel? – m-am intrebat si m-am rusinat peste masura. – Altfel umblu si eu, ca multi altii, prin lume, fara sa vad Oamenii! In graba, imi propun o intalnire, insa pana atunci, rasfoiesc reviste, carti, privesc in trecut, rascolesc prezentul, caut cumva si-n viitorul nostru si, culmea, abia acolo il descopar ca intreg. Da! Ion Maldarescu, OM sau firea romanului de-a fi in lume! Si nu e putin, ascultati-ma pe mine!
La multi ani, Maestre!
Nicolae Balasa
DRAGOBETELE – SARBATOAREA DRAGOSTEI LA ROMANI
„Inc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.”
Lucian Blaga.
Sarbatorit pe 24 februarie, Dragobetele, Divinitate mitologica, este asimilat cu Eros, zeul iubirii la greci sau Cupidon la romani. Este considerat fiul Dochiei, Baba Dochia fiind identificata cu intoarcerea primaverii, iar Dragobetele este inchipuit ca fiind un barbat frumos, al carui suflet este cuprins de dragoste.
Zi a indragostitilor, inceput de primavara, acesta este Dragobetele!
Sarbatorit de tinerii satelor pana la mijlocul secolului al XX-lea la 24 februarie sau la inceput de martie, Dragobetele dateaza dinaintea aparitiei crestinismului. In mitologia dacilor, Dragobetele era petitorul si nasul animalelor, cel ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. Exista credinta ca in aceasta zi si pasarile ne-migratoare se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Cu timpul, de la pasari obiceiul a fost preluat si de catre oameni, Dragobetele ajungand sa fie considerat zeitate ce ocroteste iubirea si poarta noroc indragostitilor. Motivatiile preluarii au fost profunde, intrucat pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc „pasare” insemnand chiar „mesaj al cerului”. El este Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit „Logodnicul Pasarilor”, dar si „Cap de Primavara”.
Se povesteste ca in jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor, in aceasta zi se adunau fete si baieti care discutau, glumeau si cochetau. Spre pranz, fetele coborau in fuga spre sat; fuga in unele parti era denumita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca o ajungea, urma sarutul in vazul tuturor, sarut ce semnifica logodna ludica, care de multe ori era finalizata cu logodna adevarata. De aici a ramas zicala: „Dragobetele saruta fetele!” Era un semn rau daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete fata sau baiatul care sa-i placa, era semn ca tot anul nu putea fi iubit.
Credinta populara romaneasa mai spune ca cei care participau la aceasta sarbatoare erau feriti de boli tot anul.
Astazi, sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine’s Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinatatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat frumos, aratos, cu un temperamentul navalnic.
Simtim de pe acum, in preajma acestei zile, un inceput in toate! Pamantul se trezeste la viata, natura renaste. Soarele revarsa de pe acum o caldura mangaietoare, vantul sufla din plamanii sai aer mai cald, sangele isi schimba culoarea, inima – pulsatiile, o mireasma dulce se-mprastie pe carari, chipul bland al primaverii ne zambeste, mainile ei ne mangaie… Seva pomilor musteste, dragostea incepe sa domine pamantul. Zilele devin mai lungi si mai blande, natura incepe sa-si arate farmecul. In curand se va imbraca in hainele-i frumoase, va da coltul ierbii, copacii vor fi ninsi de flori albe.
Miros de inceput, miros curat, proaspat, miros de ghiocei, mirosul dragostei…
Copacii saruta statornic vazduhul./ Aripi de gand saruta nevazutul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/ Pasarile, inoculate cu virusul dragostei,/ se cauta falfaind din aripi,/ dansand printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina
Cantec amar de dulce
Mai canta-mi, lautare,
Un cantec nou de leagan,
Caderea in uitare,
Sa-mi fie fara seaman –
Mai pune pe o struna,
Pe una, oarecare,
Macar o fapta buna,
Ce am facut sub soare –
Mai canta, ostenite,
Sa imi aduc aminte,
Cum sarutam iubite,
Dar numai pe cuvinte –
Mai canta, draga bade,
Copiilor cuminti,
Le spune cumsecade,
Caderea in parinti –
Mai canta-mi o suflare
Parintii chiar, cum pier
Sa treaca pe carare
Copiii lor, spre cer –
Si daca vor ramane
Firimituri de versuri,
Din cantul tau, batrane,
Cu-ntoiegite mersuri
Petrece-le de ramuri,
In codrii si poieni,
Si pune-le in hamuri
Lor, cailor troieni –
Sa intre lumea toata,
In suflete, la noi,
Sa ia cat va sa poata
Iubi, doi cate doi …
Jianu Liviu-Florian