George ROCA: Colaboram de putin timp, dar am ramas impresionat de munca buna pe care o faceti la revista dumneavoastra. Am aflat ca aveti o lista de aproape 2000 de cititori, corespondenti si prieteni care colaborati. Mi-a placut de asemenea designul si segmentarea publicatiei virtuale pe care ati conceput-o si o conduceti. Care au fost inceputurile, de unde ati plecat? O mica prezentare va rog!

Octavian LUPU: Initial am plecat de la un blog crestin, dar lucrurile au evoluat mult de atunci, iar in momentul de fata partea „crestina” este tot mai mult pusa in minoritate deoarece nu prea multa lume trimite materiale pe aceasta tema. Atunci m-am gandit sa ii dau o linie literara mai pura, mai laica, dar cu bun simt, fara compromisuri, fara balci, fara atacuri… Ceva ce incanta ochiul si mintea. Sper sa fie si cititorii multumiti!

Nu este simplu sa scrii despre tine, sa intocmesti o prezentare care sa nu semene cu un CV bun de trimis la firme, dar impersonal in a comunica trairile launtrice si motivatia ascunsa a sufletului in dorinta de a transmite un mesaj plin de substanta potentialilor cititori. Cu toate acestea, merita sa spun cateva cuvinte despre experienta pe care am acumulat-o in ce priveste scrisul, mai ales ca izvorul gandurilor exprimate sub forma de articole, brosuri sau emisiuni radio/televizate este reprezentat in principal de ceea ce am cunoscut, experimentat si trait de-a lungul vietii.

George ROCA: Cateva cuvinte despre experienta pe care o aveti in domeniul scrisului. Care a fost motivatia dumneavoastra de a scrie?

Octavian LUPU: Inainte de a expune datele sintetice ale evenimentelor relevante pentru experienta scrisului, as dori sa subliniez motivatia pe care o am dincolo de cuvintele pe care le exprim prin scriere sau vorbire. In primul rand, cititorul sau cel care vizioneaza programele pe care le alcatuiesc reprezinta cel mai important personaj din viata mea atunci cand incep sa rostesc, sa exprim, sa astern pe hartie sau sa dactilografiez in calculator. Transfigurarea pe care o traiesc imi creeaza o comuniune launtrica ce ma determina in alegerea formei de expresie, in utilizarea sau nu a anumitor cuvinte, in accentul pe care il pun asupra unor idei in detrimentul altora. Acest lucru imi modeleaza vorbirea sufletului, fiindca in cele din urma mesajul pe care doresc sa il transmit este unul pozitiv, plin de substanta, care sa determine explozie si fuziune deopotriva in cugetul celui care citeste.

George ROCA: Cateva dezvaluiri despre viata personala… Va cer prea mult oare?

Octavian LUPU: M-am nascut in orasul de la poalele Tampei, mai precis in Brasov intr-o frumoasa Duminica de Florii, pe data de 14 aprilie 1968, la ora 5 dimineata dupa o noapte teribila pentru cea care mi-a dat viata. Poate tocmai de aceea am iubit mereu primavara si dimineata, ca anotimp si moment al zilei. Toamna si asfintitul de regula ma deprima, fiindca iubesc cu toata fiinta viata, miscarea, explozia sevei pline de substanta la inceput de aprilie. Ofer aceste detalii fiindca ele continua sa imi modeleze existenta si modul de exprimare chiar si in prezent, fiind asemenea unui „big-bang” in urma caruia am aparut si care prin forta sa de expansiune ma directioneaza inca.

Am locuit in mega-cartierul muncitoresc „Steagul Rosu”, traind in mijlocul „clasei muncitoare”, invatand la scoli obisnuite, de cartier. Am invatat astfel de timpuriu lectia dura a batjocoririi celui care cauta sa studieze, sa invete, sa aprofundeze, atat din partea colegilor, ceea ce oarecum era explicabil, dar si din partea profesorilor, ceea ce a fost de-a dreptul lipsit de justificare. De aceea, in decursul timpului am inlocuit studiul materiilor de invatamant cu ceea ce studiam in particular, de unul singur. De la inceput m-au atras „cartea” si scrisul. In prima imi gaseam inspiratia, in al doilea ma refugiam din fata unei realitati pe care intr-o forma sau alta doream sa o modelez, sa o schimb.

George ROCA: Interesant! Sunteti precis un romantic, dar mi se pare si un utopic.  Continuati va rog!

Octavian LUPU: Aveam obiceiul de a vorbi cu obiectele inca de cand eram foarte mic, deoarece imi inchipuiam ca ele au un suflet al lor ce nu trebuie ranit sau distrus. Cu siguranta ca in alta cultura as fi devenit un „animist” convins. Dar aceasta dorinta de a vorbi, de a exprima, neavand un partener pe masura, m-a condus catre scris. Colindam librariile de cartier sau cele din centrul Brasovului si imi cumparam carti ce depaseau conditia mea de elev de gimnaziu si le studiam pe indelete acasa. Asa s-a nascut in mine pasiunea pentru istorie, geografie si stiinta. Lecturam din Nicolae Iorga, Xenopol sau Otetea cu o bucurie negraita. Bineinteles ca nu intelegeam totul, dar puterea copilariei nu sta in a intelege ci in a retine. Astfel, prin lecturi felurite mi-am format un bagaj de cunostinte ce aveau sa ma insoteasca mai tarziu.

De asemenea, scriam lucrurile pe care le traiam la inceput sub forma de jurnal, ulterior ca mini-eseuri. Uneori ma exprimam liber impotriva comunismului si a regimului corupt, a minciunii si fricii pe care o traiam „la colectiv” cu totii. Bineinteles ca imi era teama de ceea ce exprimam si distrugeam dupa aceea totul, dar satisfactia era imensa, pe masura.

George ROCA: Dupa cate am aflat… ati facut liceul militar. Posibil ca disciplina dumneavoastra s-a cristalizat acolo! Cum ati ajuns la o asemenea institutie de invatamant, sa-i zicem, rigida? Dumneavoastra, un romantic, un visator…

Octavian LUPU: Perioada liceului a fost extrem de dura. Desi eram o fire singuratica, la insistentele tatalui meu, fost ofiter de cariera, am incercat si din pacate am reusit la liceul militar din Breaza. Am inceput astfel o experienta pe care consider ca in mod normal nu ar fi trebuit sa o cunosc. Dar destinul nu intreaba pe nimeni, cel putin, asa consider in momentul de fata.

Cei patru ani petrecuti la Breaza (1982-1986) m-au marcat profund. Viata in comun, lipsa unui „spatiu personal”, programul orar, disciplina cazona, dar si isteria cadrelor militare din timpul perioadei decadente a regimului comunist, alaturi de ironia cruda a colegilor mi-au afectat profund structura interioara. Fiind o fire foarte sensibila, am receptionat in mod dureros loviturile primite in acel liceu, devenit un fel de „lagar de detentie” atat la propriu, cat si la figurat, pentru niste adolescenti prinsi in capcana din nestiinta sau din cauza parintilor lor.

In aceasta perioada, lipsit de cea mai elementara intimitate, am invatat sa ma ascund in spatele studiului matematicii, fizicii, dar si al istoriei. Practic, studiam inainte materiile de curs pentru a putea dispune de un timp personal, dupa care citeam si aprofundam diferitele carti pe care mi le procuram in scurtele „invoiri” sau „permisii”. Scriam foarte mult, dar ma exprimam codificat, fiindca stiam ca intotdeauna exista un „Big Brother” atoatevazator, care ne supraveghea neincetat, intrupat in ofiteri zelosi dupa avansare si colegi „binevoitori”. In vacante insa imi permiteam sa ma exprim liber in jurnale de impresii sau in mini-articole, ce stiam ca oricum nu puteau sa fie publicate. Asa am invatat arta „ascunderii gandurilor in spatele cuvintelor”, a incifrarii mesajului si a criptarii exprimarii.

George ROCA: Si totusi dupa terminarea liceului v-ati continuat studiile tot in acelasi domeniu devenind student al Academiei Tehnice Militare. Nu prea va inteleg?

Octavian LUPU: Asa este. Pornisem deja pe un drum si nu aveam de ales… Eram legat intr-un mod fatal de sistemul militar printr-un contract de scolarizare, iar contravaloarea ce trebuia a fi returnata in cazul retragerii din armata fiind suficient de mult „umflata” pentru a nu putea fi platita vreodata. Era un joc in care o data intrat, puteai iesi doar cand dorea sistemul. De aceea, trebuia sa ma conformez, sa merg cu valul. Experienta cea mai teribila din timpul „pregatirii militare” a urmat dupa admiterea mea la Academia Tehnica Militara din Bucuresti. Timp de noua luni a trebuit sa execut stagiul militar cu termen redus, lucru ilogic data fiind absolvirea unui liceu militar si admiterea la o institutie militara. Astfel, am cunoscut la modul extrem, ca infanterist, ce inseamna frigul, foamea si privarea de somn. Am fost socat sa vad ca viata din unitatile militare semana cu un film ce avea la baza un scenariu siberian, demn de un lagar de concentrare. Impresiile culese m-au determinat sa caut o cale de scapare, ceea ce ma conducea invariabil catre scris si studiu. Reuseam de multe ori „sa dispar” prin locurile pustii ale unitatii militare, si acolo in plin ger sau ploaie, sub acoperisuri improvizate, studiam carti de matematica, de limbi straine, de psihologie sau de filozofie, in special existentiala. Era greu sa ascund aceste carti in conditiile in care aveam doar o valiza la dispozitie, dar preferam sa renunt la haine sau alte la articole pentru a avea totdeauna macar o carte cu mine si bineinteles un caiet in care scriam sau imi notam impresiile. Dupa ce scriam, rupeam foile si le distrugeam. Acesta-i pretul libertatii in regimurile totalitare. Scrii, exprimi si retii in constiinta, dupa care distrugi urmele.

La Academia Militara lucrurile nu au stat mai bine. Desi eram un elev de elita, totusi nu eram bine vazut de catre cadrele „politice” ce ma solicitau sa fiu turnator pentru colegi si sa-mi lingusesc superiorii. Dupa un an, mai precis in vara anului 1988 inainte de sesiune, am fost descoperit cu o Biblie in format redus asupra mea. Imediat mi s-a inscenat un „proces” in fata consiliului profesoral si al colegilor. Este adevarat ca timp de un an de zile frecventasem aproape constant slujbele tinute de catre preotul Galeriu la biserica Sfantul Silvestru. In acea perioada am invatat sa dezvolt tehnica scrierii de eseuri pe teme filozofice si religioase, precum si arta de a vorbi in public. Aveam un jurnal consistent pe care nu l-am mai distrus si in care am consemnat toate experiente mele, precum si incercarile de natura literara.

Dupa aceste eveniment s-a decis sa fiu exmatriculat, dar dupa aceea s-a revenit asupra acestei hotarari, urmand ca in mod progresiv sa mi se scada notele la examinarile de curs, pana cand in urma presiunii psihologice „sa imi ies din parametrii”. Nu s-a intamplat insa acest lucru fiindca a intervenit revolutia din decembrie 1989, dupa care am putut pleca fara sa imi para rau si sa finalizez studiile universitare la Institutul Politehnic Bucuresti.

George ROCA: Deci v-ati transferat de la Academia Militara la Institutul Politehnic. Ce facultate ati absolvit? Unde ati fost repartizat… sau unde v-ati gasit un loc de munca?

Octavian LUPU: Am absolvit Facultatea de electronica si telecomunicatii in anul 1992, dupa care am avut ocazia de fi angajat la un institut de cercetare si timp de 8 ani sa avansez in directia cercetarii stiintifice. In paralel am continuat sa studiez intens lucrari de literatura si teologie, iar in plus am avut ocazia de a publica mai multe articole in care analizam impactul introducerii diferitelor tehnologii de comunicatii, in special al telefoniei mobile si Internet-ului. Am constatat in scurt timp ca partea care ma atragea in expunerile pe care le faceam nu era cea tehnica, pe care mai totdeauna o puneam „in fundal”, ci componenta umana, de comunicare, de transmitere a viziunii si gandirii catre potentialul cititor.

George ROCA: Deci ati facut nu numai cercetare tehnica ci si una care studia  esenta umana, legaturile omului cu divinitatea, cu mediului inconjurator, cu impactul pe care il creeaza asupra acestuia. Cateva motivatii va rog, sau exemple?

Octavian LUPU: Cu titlu de exemplu, incepeam sa scriu un articol pur tehnic si dupa cateva randuri vorbeam despre impactul asupra utilizatorului, incercam sa intru in dialog cu cititorul, analizam canalul de comunicare creat prin intermediul a ceea ce exprimam s.a.m.d. Un astfel de articol, destul de amplu ca volum, a fost „Crestinismul si Societatea Informationala”, care s-a bucurat de o buna audienta in acea perioada, mai precis in cursul anului 1996 si ulterior. De indata ce a aparut Internet-ul, am avut sansa sa pot descarca materiale si carti de a caror existenta nici macar nu stiam. In mod special am fost atras de literatura motivationala fiindca imbina laolalta elemente componente din cadrul psihologiei, teologiei si filozofiei.

Dupa anul 2000 am decis sa parasesc terenul „cercetarii” prost platite si in proces de disparitie din Romania, si am inceput sa lucrez ca inginer de telecomunicatii. Timpul dedicat pentru activitati „extra” s-a restrans considerabil, dar am devenit mai selectiv si mai eficient in utilizarea lui. Astfel, am reusit sa alcatuiesc mai multe brosuri din diferitele articole pe care le-am scris si am inceput sa le distribui pe Internet si sub forma de materiale tiparite avand titluri in genul: „Vindecare prin Cuvant”, „Experienta vindecarii spirituale”, „Putere pentru ziua de azi” si „Pasi prin credinta”. In paralel, am avut ocazia de a participa sau chiar de a realiza emisiuni radiofonice, cum ar fi „Scoala Cuvantului” si „Jurnal de studiu”. In plus, am sustinut mai multe prelegeri publice pe teme de natura spiritual – motivationala, dintre care unele au fost inregistrate si distribuite prin Internet. Ocazional am participat si la emisiuni de televiziune dedicate impactului tehnologiilor moderne de comunicare asupra societatii contemporane.

George ROCA: Foarte interesant! Sa inteleg ca a urmat o noua deviere de la munca pe care v-ati ales-o si pentru care ati suportat timpuri grele de educatie cazona si ani multi de scoala. Cum ati ajuns la „Jurnal de studiu” si la revista „Conexiuni (Crestine) Contemporane”?

Octavian LUPU: In perioada in care am participat la emisiunile radiodifuzate (2005 – 2010), am considerat utila realizarea unui blog dedicat tematicii abordate in cadrul acestora, precum si distribuirii transcrierilor rezultate in urma sustinerii emisiunilor. Abordand o maniera de „full scripting” pentru realizarea emisiunilor, materialele generate aveau consistenta unor articole si prin urmare pagina „Jurnal de studiu si rugaciune” pe care am realizat-o a ajuns sa aiba un volum destul de mare in scurt timp. In plus, acest blog continea si diferite eseuri sau articole pe teme de natura spiritual-motivationala.

O etapa majora in evolutia acestui blog a constituit-o demararea colaborarii cu jurnalistul Octavian Curpas din Phoenix, Arizona – USA, in cadrul unui schimb de articole si promovare reciproca pentru publicatiile „Phoenix Magazine” si „Bruxelles Mission”. Dupa un an de colaborare mi-am dat seama ca blog-ul „Jurnal de studiu” nu mai corespundea tematicii – mult mai extinse – a articolelor publicate, fapt pentru care am schimbat dramatic structura site-ului, tehnologia de realizare si denumirea, care a devenit „Conexiuni Crestine Contemporane”. In aceasta perioada articolele pe care le-am publicat acolo au fost preluate si distribuite in cadrul diferitelor publicatii electronice, cum ar fi: „New York Magazine”, „Romanian Times”, „Gandacul de Colorado”, „Saltmin”, „Agero Stuttgart” s.a.

In acest context al presei virtuale, am avut ocazia deosebita de a va cunoaste si pe dumneavoastra, si de a extinde aria colaborarii si schimburilor de articole. Tematica publicatiei electronice pe care o editez a fost imbogatita, fapt pentru care titlul ei a devenit „Conexiuni Contemporane” (www.conexiunicontemporane.ro), iar platforma software a fost adecvat modificata pentru a pune in evidenta continutul mult diversificat si pe autorii care contribuie cu articole. Alaturi de accesibilitatea facila din partea cititorilor in baza  unei clasificari tematice usor de intuit, publicatia „Conexiuni Contemporane” permite promovarea autorilor si reliefarea continutului furnizat. Astfel exista un sistem de rating al accesarilor pentru fiecare autor, acesta dispunand de o pagina de prezentare, iar profilul fiind completat cu diferite date de performanta in functie de numarul de articole publicate si de accesari. In momentul de  fata sunt peste 150 de autori inregistrati in furnizarea diferitelor articole, iar numarul lor este in crestere. Desigur ca pe multi i-am cunoscut prin intermediul dvs. prin articolele pe care mi le-ati trimis spre publicare.

George ROCA: Colaborez cu peste 20 de reviste, dar sincer sa fiu, printre cele  preferate este si „Conexiuni Contemporane”. V-am explicat la inceputul acestui interviu de ce. Consider ca este o publicatie „cuminte”, placuta la citit, atractiva… Ce planuri de viitor aveti?

Octavian LUPU: Nu as putea spune ca merita sa iti faci prea multe planuri pentru viitor, fiindca totdeauna realitatea, in vesnica ei schimbare, te va determina sa modifici sau chiar sa abandonezi ceea ce ti-ai propus. Cu toate acestea, intentia mea este de a continua scrierea de articole, eseuri si materiale pe teme spiritual-motivationale, in principal fiindca orientarea experientei mele de viata este in aceasta directie. In plus, am experimentat realizarea de articole ce exprima confluenta diferitelor curente spirituale majore din istoria lumii si a corespondentelor ce pot fi stabilite intre acestea. Astfel, am explorat „taramul” conexiunilor dintre crestinism si alte curente majore in genul taoismului, budismului si islamului.  Am in pregatire astfel de abordari si in raport cu alte curente  disparute in negura istoriei in genul maniheismului, zoroastrismului, mazdeismului etc.

In final, de ce ma intereseaza toate aceste lucruri? De ce sa investesti timp si efort pentru ceva ce nu iti aduce nici un fel de remuneratie materiala? Raspunsul pe care pot sa il dau decurge din faptul ca am inteles importanta fundamentala a urmatoarelor valori ce merita sa fie promovate intr-o lume care inca isi mai cauta reperele:

–    in primul rand, bucuria de a trai si de a invinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta vietii;
–    mai departe, libertatea de a exprima ceea ce gandesti sau simti in adancul fiintei tale, fara sa iti fie teama de eventualele consecinte actionand in deplin acord cu propria ta constiinta;
–    si nu in ultimul rand, acceptarea si promovarea diversitatii de viziune asupra existentei, vietii si rostului pentru care suntem pe acest pamant.

Este posibil ca fragmentul de memorie al experientei mele sa ajunga astfel sa se integreze in memoria infinita a universului prin ganduri pe care nu le-am lasat sa treaca fara a fi consemnate, prin file de jurnal rupte, dar ale caror idei au rasarit cu si mai mare putere atunci cand iarna totalitarismului a trecut, sau prin simtaminte care transcend finitul in nemarginire, asemenea raului care in cele din urma se varsa in ocean…

A consemnat,
George ROCA
17 februarie 2011
Sydney – Bucuresti