SOARELE DIN PRIMA ZI SI DAN PURIC

Carmen COMAN-MUSAT

 

Soarele din prima zi

 

poeziile lui Tagore, prezentate de Dan Puric, cartea cea mai vânduta a editurii Cununi de stele la Gaudeamus 2011

.

La Gaudeamus 2011, editura Cununi de stele a lansat volumul „Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Rabindranath Tagore” traduse în româna dupa originalul bengalez si nu dintr-o limba europeana, traducerea fiind realizata de Amita Bhose. Invitatul, Dan Puric – actor, regizor si scriitor precum Tagore si militant pentru independenta sufletului poporului, precum profetul Indiei – „nu a venit sa vorbeasca despre Tagore ci si-a marturisit marea dragoste pentru sufletul larg care ne-a cuprins pe toti”. Am asistat timp de o ora cum valurile de trecatori îsi opreau unduirea si se asezau pe trepte, fascinate de puterea cuvântului. A fost, într-adevar, o marturisire de dragoste. Pentru traducatoare, în primul rând, Amita Bhose, pe care Dan Puric a zarit-o cu multi ani în urma la Botosani, la zilele Eminescu: „Am vazut o umbra meditativa din alta lume, o picatura a omului profund venit în lumea asta. Parca transporta cu ea toata cultura Indiei si tot sufletul românesc de care se îndragostise. Peste ani si ani am vazut, am citit ce efort colosal a facut Amita Bhose din pretuirea si dragostea pentru Eminescu. E un destin aproape jertfit pe altarul culturii, e nepereche în aceasta dragoste pe care a avut-o fata de Tagore si de Eminescu.”

O marturisire de dragoste pentru martirii neamului, cei ce au murit în închisorile românesti, pentru alte mari suflete nepereche – Eminescu, Nicolae Steinhardt, Sergiu Al-George, cei ce, prin fiecare por ar fiintei lor, au ales libertatea. Caci, citându-l pe Tagore, Dan Puric ne-a reamintit ca „libertatea omului nu consta în faptul ca da într-o parte suferinta, cauta sa se eschiveze. Libertatea omului si forta lui si lectia lui constau în faptul ca ia suferinta si si-o face drum si poteca spre calea desavârsirii.” Tagore a simtit, când a venit în România anului 1926, ca „ne învecinam sufleteste”. O învecinare resimtita si de Sergiu Al-George si de Amita Bhose, prima traducatoare a lui în Asia, traitoare în România din dragoste pentru opera eminesciana si pentru poporul român.

Într-adevar, Dan Puric nu a vorbit despre Tagore. Nu a prezentat un om, o carte ci ne-a luat de mâna, cald, cu dragoste, pentru a ne conduce spre „Soarele din prima zi”. Cel din sufletele noastre, întru credinta si libertatea spiritului.

***

Ce va ramâne?

(poezie din volumul Soarele din prima zi)

Ce va ramâne din tot ce am scris?

O, stiu bine, valul necurmat al Timpului

Zi de zi va cauta sa întoarca

Creatia mea în neant.

Doar în Sinele meu sunt încrezator;

din aceasta cupa am baut zi si noapte

nectarul nesecatuit al universului.

Clipa de clipa

Rost si-a aflat aici iubirea.

Durerea n-a supus

praful n-a înabusit

arta sa.

Stiu, când voi parasi

terenul de joaca al lumii,

sta-vor crângurile martori

în toate anotimpurile înflorite

iubirii ce purtasem acestui univers.

Numai aceasta iubire e adevarata,

e tot ce mi-a daruit viata.

Când va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,

acest adevar nu se va ofili

el va nega Moartea.

28 noiembrie 1940

***

Fragment din prefata „Soarelui din prima zi”

Amita Bhose:Poet, filosof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântaret, muzician, coregraf, pedagog si pictor, Rabindranath Tagore a dat lumii tot ce este frumos în lume. Bogata sa activitate de peste 60 de ani n-a fost decât o sinteza a marilor valori culturale si spirituale ale lumii, imaginatia sa n-a lasat nici un domeniu de arta neexplorat, gândirea sa a cuprins cele mai înalte idei si cea mai subtila sensibilitate a sufletului omenesc. Viata pamânteana i-a fost mai draga decât orice imagine a unei lumi închipuite, lumea cealalta; însasi imaginea mortii i s-a prezentat sub un aspect tot atât de frumos si calm.

Complexitatea creatiei si a personalitatii lui Rabindranath Tagore a depasit pe intelectualii occidentului. Nestiind cum s-o explice, necunoscând nici o categorie în care sa poata încadra aceasta minte geniala, criticii apuseni au gasit un singur termen de caracterizare: poet mistic. Mesajul filosofiei Upanisadelor si cel al umanismului buddhist, recreate de acest artist savant, s-au pierdut în lumea codificata a Europei; poetul Indiei a ramas un mister adorat.

În acea perioada, o tara dintr-un colt rasaritean al Europei începea sa-si scuture lanturile opresiunilor multiseculare si cauta o noua semnificatie a vietii. Mesajul indian al adevarului, transpus în creatia poetului sau national, Mihai Eminescu, i se parea, poate, prielnic dezvoltarii sale spirituale în continuare. Cultura bogata si sufletul duios al acestui popor, poporul român, s-au exprimat tot prin Eminescu, a carui minte a fost atât de atotcuprinzatoare ca aceea a lui Tagore.

Crescut într-un climat cultural asemanator, accesul poporului român la operele lui Tagore a fost mai usor decât al altor popoare si, de aceea, marele scriitor si filosof a stârnit un ecou mai statornic în aceasta tara.”

***

Soarele din prima zi”, de Rabindranath Tagore, a aparut la editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose, singura traducatoare a poetului din limba lui materna, bengali, în limba româna. Volumul reuneste poezii, facsimile de manuscris, o poezie în limba bengali, fotografii inedite ale poetului si a fost lansat la Gaudeamus 2011, pe 25 noiembrie, ora 17:00, de catre actorul si regizorul Dan Puric. La editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose au mai aparut volumele Scrisori rupte, Dragostea încurca, dragostea descurca, semnate R. Tagore.

Carmen MUSAT-COMAN

director Cununi de stele

office@edituracununidestele.ro

www.edituracununidestele.ro

Bucuresti, decembrie 2011

ÎNCEPUT DE NADAJDUIRE…!

prof. dr. Adrian Botez

…Diversiuni securistice, în plina noapte…pubele incendiate, masini incendiate, tot soiul de golanasi, cu fulare peste nasuri si într-o „concordie” suspecta cu jandarmii… batai, batai, batai, pe capul nevinovatilor…! – …apoi, oameni mai multi, mai organizati si mai fermi, mai maturizati, mai solidari.

…Din 1989 încoace (tot e buna la ceva si …nenorocirea!), oamenii au învatat sa se fereasca de unele facaturi. Oamenii asteapta, acum, ALTE facaturi…Si, dupa puteri, se pregatesc sa-l înfrunte, apocatastatic, pe Cel Rau.

…Dar nu Raed este partea importanta a scenariului românesc (…Raed Arafat s-a dovedit a fi mai putin barbat…: a lins unde-a scuipat!) – …ci foamea, somajul, umilintele, umilintele fara de capat, parca: protestele continua.

…Pâna când? Pâna când nesimtirea macelarilor României va aprinde focul atotpurificator al Duhurilor Românilor. De pe Pamânt si din Ceruri! – pentru ca Martirii si Eroii si Sfintii Românilor nu ne lasa. Mai ales acum!!!

…Unii spun: „Si pe cine vom pune în loc? Si aia, care or fi – tot ca astia! N-am facut nimic” Ba da, ati facut Minunea de a va vedea SUFLETUL si a vedea Vointa Lui Dumnezeu de a fi VII!!!

…Pe cine veti pune în loc? Pe ORICINE – …oricum, nu poate fi mai rau decât cu aceste întruchipari COSMICE, de acum – ale Imposturii, Tradarii, Minciunii, Prostiei, Arogantei, Obrazniciei Sfruntate, ale Spiritului Distructiv întru TOT si TOATE… – …întruchipari ale tentatiilor, neîncetate, din partea Vitelului de Aur!

…De observat ca, în Bucuresti si în cele cca 63 de orase ale PROTESTULUI ANTI-BASISTMahalaua si Maneaua N-AU FOST ÎN FRUNTE!!! Nicio pancarta nu avea greseli de ortografie, nu pocea Sfântul LOGOS!

…Se vor amesteca, iar si iar, Zarafii Lumii, în treburile României…deci, în Sufletul Mâniei Sfinte, a Celor Drepti? Nici Zarafii Lumii nu sunt decât tot întruchipari (de alt rang, fireste – dar tot…întruchipari alunecoase, „iluzioniste”!) ale Satanei!

…Cu ajutorul Lui Dumnezeu, oamenii au învatat sa-l recunoasca pe Satana (…vasluienii îi spuneau, ieri, în fata, pe nume, sfidator!) – …oamenii, deci, se vor bate cu orice alta întruchipare a Satanei, care se va arata!

…Doar sa-si pastreze Credinta în Puterea Minunii Lui Dumnezeu, Credinta în „seismograful” sufletului, al constiintei lor crestin-ortodoxe!

18 ianuarie 2012


CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ

Wilhelm Busch

(Text din cartea „Isus – destinul nostru”, predici înregistrate pe bandă de magnetofon, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” Isaia, 38.1

POZIȚIA CRESTINĂ CARE ADUCE MÂNTUIREA

 Tot mereu se aude propoziția: „Religia este o chestiune personală!” E drept? Noi vrem să întrebăm: „Este creștinismul o chestiune personală?” – sau și mai bine: „Este poziția de creștin o chestiune personală?”

Înainte de a răspunde la aceste întrebări Continue reading “CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ”

VICTORIE…! Pentru Susan Pine & Valoarea vietii!

Dragi Prieteni,

Dumnezeu astazi ne-a binecuvântat cu o noua victorie, enorma, în lupta pentru libertate!

In luna Noiembrie v-am chemat la rugaciune pentru Susan Pine, credincioasa din West Palm Beach (FL) persecutata de doi ani de zile de guvernul American pentru ca a avut curajul sa vorbeasca despre valoarea vietii, în fata unei clinici de avort.

Eric Holder, Procurorul General al Statelor Unite, a încercat sa o amendeze cu 10.000 de dolari, si sa-i interzica sa mai paseasca vreodata pe trotuarul public.

V-ati alaturat de mine, în rugaciune, iar Domnuzeul nostru s-a dovedit din nou atotputernic!

Judecatorul Kenneth Ryskamp a decis astazi pentru Susan, si impotriva guvernului. Aducând un sfârsit dramatic si categoric inchizitiei impotriva lui Susan, Judecatorul Ryskamp l-a alungat pe Procurorul Holder afara din tribunal, si i-a restaurat lui Susan toate drepturile garantate de Constitutia Americii.

Susan este nespus de fericita cu aceasta decizie. Va puteti inchipui ca nu i-a fost usor sa se lupte cu propriul sau guvern timp de doi ani de zile. Ea continua sa apere VIATA în fiecare zi.

Va multumesc din nou pentru rugaciunile fierbinti si sprijinul vostru care aduc roadele acestea minunate. Servim unui Dumnezeu viu, puternic si mare.

Fie ca numele Lui Dumnezeu sa fie glorificat si înaltat prin aceasta victorie!

Al Vostru Pentru Libertate,

Harry

Horatio G. Mihet, Esq.

Senior Litigation Counsel

Liberty Counsel

PO Box 540774

Orlando, FL 32854

1-800-671-1776

Offices in Florida, Virginia, Texas, Washington, D.C. and Jerusalem, Israel

Licensed in Florida and Ohio

http://www.lc.org/

ESTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTA"- DE TINE DEPINDE

Carmen Bogdan

 (Preluat de pe Pentru ca exist)

 .

Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; înainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

.

În ajunul Craciunului  toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducte”.

 “Rezervolul” îl umpli si pe urma îl folosesti pâna se goleste pe când printr-o “conducta” tot timpul trece fluidul, folosesti si tu si merge si mai departe. Mie mi-a placut ideea asta mult si cred ca în viata unui crestin e bine sa o si aplicam.

 Eu am doi baieti, si deseori de-a lungul timpului am primit hainute pentru ei pe care si eu le-am dat mai departe. De multe ori între hainutele primite erau si rochite sau lucrusoare care nu li se potriveau. Evident nu erau pentru noi trebuia sa le dau mai departe pe “conducta”. Apoi ce am primit si a fost bun a stationat la noi o vreme pâna când au crescut copiii, apoi si la acestea le-am dat drumul pe “conducta”.

 Am citit cu ani în urma o poveste intr-o revista menonita care m-a impresionat si am tinut-o minte. Din lipsa de spatiu revistele acelea au plecat si ele “pe conducta” dar câteva articole din ele mi-au placut si in anumite imprejurari mi le amintesc cu placere.

 Motto-ul pus era versetul “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

 În zilele de dinainte de Craciun, o familie se hotaraste sa plece îmreuna cu copiii în vizita la parinti, iar ei locuiau departe. Pentru ca aveau o livada cu nuci, pun pe copii sa adune mai multe nuci pe care sa le ofere cadou parintilor si rudelor ce le vor întâlni. Drumul a fost lung si ajunsi la destinatie bucuria revederii a fost mare. Binenteles ca au veni multe rude sa îi viziteze. Au oferit nuci tuturor. O verisoara cu sotul ei dupa ce s-au întors acasa s-au gândit sa ofere cadou, nuci, unei vecine. Aceasta a fost asa de încântata si i-a rugat daca mai au sa îi mai aduca oferindu-se sa le plateasca. Ei când au ajuns sa se revada cu familia venita în vizita în localitatea lor au întrebat de nuci spunându-le pentru ce au nevoie. Si au mai primit multe nuci sa le ofere vecinei. Au dus nucile vecinei care s-a bucurat mult si le-a dat cinci dolari, cu toate ca ei au insistat ca sunt fara bani, vecina nu a acceptat sa ia nucile fara plata. Verisoara a luat banii si i-a dat pentru nuci rudei sale povestindu-i cele întâmplate. Bani au fost pusi în poseta.

 Trecusera cateva zile când tinerele femei hotarasc sa iasa în oras cu masina sa cumpere câte ceva de la magazine. Însa pe drum li s-a stricat masina. Peste drum de locul în care s-a întâmplat incidentul era un atelier de unde un om a vazut impasul femeilor. S-a apropiat de ele si s-a oferit sa le ajute. El a reusit sa puna iarasi masina in functiune. Brusc, tânara si-a adus aminte de cei cinci dolari si i-a oferit domnului ce le-a ajutat. Acesta a refuzat spunând ca nu primeste bani ca le-a ajutat in numele Domnului Isus. Atunci tânara l-a rugat sa primeasca si el cei cinci dolari tot în numele Domnului.

Seara, omul nostru ajunge acasa. Vede ca nevasta-sa tocmai pregatise o tava pentru vecina lor vaduva, pe care pusese câte ceva din ce avea ea în cas?. Atunci, barbatul amintindu-si de cei cinci dolari, i-a pus si pe acestia pe tava. Sotia credincioasa a sunat la usa vecinei.

 Vaduva tocmai ce sculase de pe genunchi unde ceruse Domnului sa o ajute sa plateasca o facture la care îi mai trebuiau înca cinci dolari.Tocmai citise versetul din Isaia 62:24: “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!

Mare i-a fost bucuria ca, pe lânga darurile aduse de sora sa în credinta, Domnul i-a trimis déjà banii pentru care tocmai se rugase Domnului cu credinta!

Cu o saptamâna mai devreme, Domnul stiuse ca aceasta vaduva avea nevoie de 5 dolari!

Imi amintesc ca inainte sa citesc aceasta poveste am auzit o sora ca trece prin strâmtorare si sotul nu lucra. Atunci am strâns câteva lucruri printre care si niste pantaloni ai sotului meu care îi ramasesera strâmti si nu îi mai purta. Eu nu stiam cum arata sotul sorei, dar asa am avut pe inima. Am auzit ulterior ca ar fi spus ca probabil eu nu am intrebat pe Domnul când am oferit acei pantaloni deoarece sotul si baietii ei erau mult mai mari de statura si acei pantaloni nu s-au potrivit.

 Am fost trista si necajita mai ales ca oferisem din toata inima acele lucruri. Ma gândeam ca am gresit ca poate nu a fost in voia Domnului. Apoi am citit povestea pe care v-am impartasit-o mai sus si am inteles difernta intre “rezervor” si “conducta”. Sora nu a inteles ca acei pantaloni probabil trebuiau sa ajunga la altcineva, si de atunci daca am încredintarea sa dau un lucru ca dar cuiva, o fac cu toata placerea, chiar daca persoana careia i l-am facut are ceva de comentat.

 Cred ca în timp ce strâng mai multi ani, Domnul îmi da tot mai multa întelepciune si ma ajuta sa nu mai judec cu mintea atât de mult lucrurile si sa las sa curga prin mine voia Sa. Desi sunt greu de modelat si învat greu, învat, si asta îmi da priceperea sa ma apropie mai mult de Domnul Isus. Si pacea si bucuria ce vin de la Domnul ma fac sa experimentez un nou stil de viata care ma împlineste mai mult decât orice alt lucru.

(Carmen Bogdan http://pentrucaexist.blogspot.com/2011/12/ce-vrei-sa-fi-un-rezervor-sau-o.html)

EȘTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTĂ"!

Carmen Bogdan

 (Preluat de pe Pentru ca exist.

Inainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

.

  DEPINDE NUMAI DE TINE

În ajunul Craciunului toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducteContinue reading “EȘTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTĂ"!”

Gladiatorii au stralucit la Viena

La invitatia si cu ajutorul dlui Corciova Ionel, un cunoscut prieten al hocheiului din Galati, echipa U12 Gladiators Dunarea Galati, antrenata de Cristi Munteanu, a avut in perioada 8-12.01.2012 un turneu de pregatire in Austria, la Viena. In ciuda faptului ca sportivii nostri au plecat cu sansa a doua, hocheiul austriac fiind ca infrastructura si valoare sportiva net superior celui romanesc, gladiatorii de la Dunare au avut un parcurs remarcabil castigand 3 din cele 4 jocuri disputate. Daca in prima zi, galatenii au fost spectatorii unui meci din extraliga austriaca (UPC Viena Capitals & Graz 99ers ), urmatoarele 4 zile au fost pline de emotiile jocurilor copiilor. Primul meci, cel cu WEV-Wiener Eishockey Verein U12 (echipa de traditie din Viena), antrenata de Aurel Voican (crescut ca jucator de hochei in Galati, capitan al echipelor nationale de hochei U18 si U 20 , generatia ’69), avea sa fie primul si ultimul esec al acestui turneu de pregatire , echipa galateana cedand cu 7:8, al doilea meci in compania aceleiasi formatii a fost o revansa obtinuta cu scorul 10:9. Ziua a treia a fost randul echipei Viena Capitals U 11 ( antrenata de un alt fost international roman Antal Csaba generatia ’67, fost coleg de echipa cu Marius Gliga si Antal Koecz) sa infrunte galatenii , vienezii au cedat cu un scorul de 16:7, recunoscand superioritatea echipei din Galati. Ultimul si cel mai puternic joc al turneului a fost disputat in compania echipei U13 WEV-Wiener Eishockey Verein, echipa care are in componenta jucatori vicecampioni ai Austriei de anul trecut. Desi nimeni nu dadea sanse de castig gladiatorilor, acestia s-au autodepasit si au castigat in stil de viitori campioni cu 7:5 (pe reprize 2:0, 4:3, 1:2). A fost un meci in care toti cei prezenti : jucatori , antrenori, parinti, sponsori si simpatizanti ai echipei, cu emotie in suflet, s-au simtit mandri ca sunt romani. Remarcatii acestui turneu din echipa noastra au fost: PETRICA DRAGOS, DIACONU DENIS, ZLATE CIPRIAN, BOSNA EDWARD, MAFTEI RAUL, ANDRISOI ANDREI, GRIGORE FLORIN, VANATORU MADALINA, GHETAU ANDREI , ANDRISOI IONUT…
Dorim in final sa multumim familiei Corciova care a asigurat cazarea , masa, biletele la meciul de seniori si care a fost promotorul acestui turneu, dlui Alexe Gheorghe un nou prieten al echipei de copii din Galati care a fost parte la initiativa dlui Corciova, dlor Aurel Voican si Antal Csaba pentru seriozitatea cu care au tratat acesta campanie a micilor gladiatori.

http://hocheigalati.com/

 

STAREA NATIUNII DE ZIUA CULTURII NATIONALE 2012

Liviu-Florian JIANU

Cetatene Comandant Dumnezeu,

 

Alesii poporului continua cu noi succesuri victoriile împotriva poporului. Demonstrantii si jandarmii si-au spart unii altora capetele. Intelectualii si lichelele au ramas cu meritele, veniturile, si capetele întregi. Discutiile dintre demonstranti si jandarmi au avut loc într-o atmosfera calda, tovaraseasca. Demonstrantii latra, caravana hotilor trece, si revine. Paria violenta s-a exprimat în cultura în care a fost educata de societate.

S-au depus coroane de flori la mormântul Poetului Necunoscut, Caldurii Necunoscute, Hranei Necunoscute, Iubirii Necunoscute, Sanatatii Necunoscute, Învatamântului Necunoscut, Culturii Necunoscute, Serviciului Necunoscut, si al Viitorului Necunoscut.

Marimile s-au decorat între ele cu diverse ordine de Mari Licurici, clasa întâia, cu suzeta, si au elaborat poporului noi programe sa o suga.

Un cetatean, pe nume Mihai Eminescu, a fost batut, încarcat în duba, dus la sectie, amprentat, si amendat pentru tulburarea decimarii publice. La protestele lui, a fost închis la nebuni, unde a fost lovit cu o piatra in cap, de un locatar care se crede Institutul Cultural Român, si a sucombat. Certificatul de deces al cetateanului Eminescu Mihai a fost semnat, prin asomarea raspunderii gubernamentale, de un analfabet, si contrasemnat de Ministrul Colonizarii Nationale.

Pacea Domnului cu mine, si Reforma cu voi, cu toti!

Semnat:

informatorul divin Dictachiorul

Nume de cod

Geniul Crapatilor

16 ianuarie 2012

——————————————–

Pentru conformitate,

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU

————————————————–

JIANU Liviu-Florian, nascut la 19 aprilie 1961 la Craiova. Absolvent al Facultatii de Electrotehnica din Craiova. Membru al „Societatii Scriitorilor Olteni”, din mai 2000. Membru al cenaclului „Al. Macedonski” al Societatii Scriitorilor Olteni si al cenaclului „Marin Sorescu” al Sindicatului Electroputere-Craiova. Membru al Asociatiei Române de Patrimoniu (ARP).

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om…

Adrian Botez

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om:

ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX

de ION PACHIA-TATOMIRESCU – Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011


 Paradoxistul creator al salmilor („P”-ul Celest ocultat!) si vajnic teoretician al traco-zalmoxianismului mioritic, Ion Pachia-Tatomirescu, este un poet „de rasa”. Da, poetii autentici formeaza o rasa terestra aparte – exista si se manifesta altfel si superior, fata de ceilalti locuitori ai planetei Terra.

Spre exemplu, noul volum (din cele aproape 20) de poeme, Elegii din Era Arheopterix, dovedeste ca Poetul îsi poate depasi limba, pentru un limbaj care, daca i-ai crede pe unii, este „specializat”: limbajul poetic. Ei bine, Ion Pachia Tatomirescuvorbeste poezie” ca un MAG-DEMIURG întru LOGOS (nu doar în sensul ca-si „permite” jocuri demiurgice-creatii-inovatii de Cuvinte – unele paradoxal-mirabile: „În urma cu câteva secunde/s-a nascut verbul a (se) pesteriza” – cf. A (se) pesteriza) – nu ca „specialist”, ci ca Homo Poeticus (sunt sigur ca Ion Pachia-Tatomirescu face parte din rasa atlanteenilor, despre care, cu mare desfatare de Duh, face vorbire parintele antroposofiei, Rudolf Steiner!): adica, „vorbeste poezie” – asa cum respira. Poezia din Cuibarul „Stelei Polare”, Poezie Mistic-Sopotita, din Ouale Androginice ale Valurilor Temporal-Atemporale, Emergent-Imerse…, Poezia de sub Ouale Brâncusiene Palingenetic-Zalmoxiene („Coloana a Credintei fara Sfârsit”), ale Clostii cu pui de Aur… – spre Laptele-Lumina, al Caii Drepte-DAO/”Galaxie” – Poezie ca „Râu al Privighetorii Orfice” (cf. Într-o priveliste cu alt curcubeu). ”Sprinteioara viespe” alecsandrina (cf. Despre o neliniste în jocul de-a galaxia…) este tocmai simbolul palingeneziei tracico-orfice (tinzând, fulgerator, catre „stadiul Brahman”!), al metamorfozei sacre (ba chiar al metanoiei!), prin depasirea conditiei umane, spre cea divina: la Alecsandri, „mreana” imersa (cu vointa mistica!) vrea (si face eforturi de Duh!) sa (se) transgreseze în „viespea” Emergent-Celesta, Angelic-Zburatoare (de fapt, în primul rând, vehement-„impulsionanta” spre ZBOR…!)! Catre Raiul-Privire Revelatorie (de „Tata-Cer/Tinerete-fara-Batrânete-si-Viata-fara-de-Moarte”)-Re-Îndumnezeitoare (cf. Raiul meu cât o sprânceana, cât o pleoapa…), de dupa Plânsul (lustrant-soteriologic!) din „pestera-Biserica”: „Plâng în pântecul-pestera:/pestera rasuna ca biserica din Voronet,/ca zidurile celui mai pur albastru-de-cer,/ca ochii Soarelui-Mos” (cf. idem). Catre Trupul de Albina Divina, Fiu/Fiica a Soarelui/Dumnezeu („sa-ti pictez câte-un univers/în fiecare hexagon/al fagurelui-trup” – cf. În fiecare hexagon al fagurelui-trup…) – Hexagonul-Litera VAU fiind „simbolul Dragostei si Numarul Antagonismului si al Libertatii; Unirea; Munca; Saptamâna Creatiei” (cf. Eliphas Levi, Chei majore si Pantaclul lui Solomon).

Ion Pachia-Tatomirescu nu se poate stabili existential, în cosmos, decât printr-un etern „colocviu poetic” – discutând întru disputa cu toate ale lumii. Evident, într-un volum de „dispute poetice” care (daca ne-am lua dupa titlurile celor 7 parti-7 zile biblico-demiurgice, prin care vesnic nemultumitul demiurg re-creeeaza, vesnic, lumea, ca-ntr-un caleidoscop al infinitelor variante imaginabile poetic: Ars poetica, Elegiile elementului Aer, Elegiile elementului Apa, Elegiile elementului Foc, Elegiile elementului Lemn – element strict autohton! – , Elegiile elementului Pamânt, Elegii din Era Arheopterix) par a recapitula („elegiac”… – vom vedea, mai jos, de ce…!) cosmosul, în vederea unei re-creatii, din noi temelii manolice – Poetul intra în disputa demiurgica, în primul rând, cu…rânduiala-Logos-ul! Cu modul existential la care au „retrogradat” (de 20-22 de ani încoace, mai cu seama!) oamenii – „colegii” sai terestri. Deveniti „anti-eminescieni/anti-pelasgo-daci”, deci pervertiti întru Anti-Patrie/Anti-Logos Divin – nichitstanescienii „oameni-fanta” – „galactici mancurti”, „hiene-vârcolaci” trebuie anatemizati, descântati de/întru…vidul mitic/vidul de Anti-Logos (adica, nimiciti prin propria-le pornire distructiv-demoniaca, întoarsa împotriva-le, precum bumerangul) – sub conditia refacerii „ROST-ului”, ca Logos-Limba („gura” – de rai, ori de iad! – de Om-Hristic, ori de „om-fanta”…! – „Noua cometa strabate vidul/izbindu-se de cerul/Gurii de Rai/si de cerul gurii noastre/(…)pentru imperioasa autostrada/a libertatii absolute/dintre Yin si Yang” – cf. Cometa glontuitoare de vid si de ceruri ale gurilor…), Logos-semnificatie, Logos-Directie a Evolutiei Spirituale, Logos-Rânduiala Sacra-Cosmica (întru re-demiurgie sanatoasa!): „Eminescu i-a vazut adeseori/pe-acei oameni-fanta,/alcatuiti din antimaterie/(…) Însa, de douazeci de ani,/pe acesti oameni-fanta,/pe acesti galactici mancurti, eu îi vad si ca hiene-vârcolaci,/Sfârtecând exact Luna-Patrie,/Ce-i Sfânta Limba Pelasgo-Daca/una si-aceeasi cu Sfânta Limba Valaha,/fara întrerupere…/Si tot fara întrerupere, anatemizez/toti mancurtii din Patrie,/înfasor toti oamenii-fanta/într-al blestemului navod,/cu verb înspicat-raspicat:/Rostiti-va si rostuiti-va,/voi, vârcolaci-fanta,/voi, vârcolaci-mancurti,/duce-ti-va-nvârtindu-va, roindu-va,/pe toate-ncretiturile Genunii, desigur,/nu în preajma Daciei mele de Luna Plina:/nu-mi amenintati Lumina-Patrie,/ca ma-nfurii/si va fac mitul tandari…!” (cf. Rosteste-te, vârcolac…!).

Lumea lui Ion Pachia-Tatomirescu este una Pelasgo-Dacica, luând fiinta pe Axa („banatenita”!) a Kogaionului/Cogaionului („Ce alba e apa asta cereasca, minunos croita/în rochii albe de mirese, spre-a ninge/în sfânta parte – dinspre Cogaion – a Banatului”- cf. Ninge spre Cogaion…) – o lume care a luat fiinta din „colocviul” cvasi-amical dintre Vid si…AVID (Fartat-Ne-Fartat) – initial, forma existential-umana a Pasarii-Înger al Cunoasterii Divino-Umane Supreme! Vidul, pentru a putea dialoga-„demiurgi”, dimpreuna cu Avidul, are nevoie (se „formalizeaza”…acceptabil!) de ameliorarea Principial-Cosmo-Feminina-YIN – „Doamna Zâna”…: „Ti-am intrat în dialog/ca sa nu ma crezi olog…/Ti-am adus un scorpion/(ce-i la doamna în poseta)/sa-l atârni de-alba-ti manseta/pe-o absenta de buton…!” (cf. Dialogul învidarii de pe malul oximoronului).

Din pacate, Vidul s-a implicat demiurgico-social mai mult decât îi permiteau „clauzele tratatului cosmic”, cu Avidul – tentând chiar sa corupa esenta Avidului, înjosind-o (dinspre Duhul Cunoasterii Divino-Umane!), pâna la vulgara…lacomie! „Iisus Hristos a facut Constelatia Lirei:/cât este <<dreptul de autor>>,/domnule Prim-Ministru-al-Coasei…?” (evident ca, aici, nu se fac, neaparat, referiri personale, ci categoriale!) – cf. Despre o neliniste a „dreptului de autor”… În asa fel încât Starea Angelic-Cunoscatoare, Poezia, intra sub zodia exasperarii (iar Poetul nu mai poate ramâne, în aceasta dezbinare a eonilor – Poetul de Serviciu al Natiunii Valahe – cf. Poetul nu e mânatarca de vid, printre constelatii… – …adica, Paznicul Copacului Cosmic cu Radacinile Rasturnate, Paznicul Radacinilor Celeste ale Lumii/FIINTARII!), din pricina blocajului ei cosmic (o stare de „baltire” a sinelui, în curs de dezagregare – devenit anti-specular, care nu se mai oglindeste, în propria-i Creatie!), la nivelul comunicarii purificatoare (ca dinamica isihast-revelatorie a Sinelui, dar si a Sinei noiciene): „Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca oceanele nu citesc?/ Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca îngerii nu citesc? (…)/Si ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca Ea, Însasi,/nu se mai citeste?” (cf. Ce rost are…daca stelele nu citesc…). E nevoie, „avida” (în sensul profund gnoseologic!), în cosmos si, deci, în Logos – de o „revolutie” a Duhului, contra lacomiei „legea cohortei de omizi/pe frunze de dud”: „Ba, are rost o noua revolutie (…)/are rost o noua cibernetica/ a Verbului/(…) daca totul înainteaza/dupa legea cohortei de omizi/pe frunze de dud” (cf. Ba, are rost…).

Arheopterixul, conform tratatelor, este „pasare fosila, cu caractere intermediare, între reptile si pasari, descoperita în jurasicul din Germania” – dar, pentru „atlanteanul” Ion Pachia-Tatomirescu, cel cu Verbul care „calca tantos/pâna ajunge la marginea ninsa” (adica, pâna la Lumina Alba, Atotintegratoare cromatico-existential, a Paradisului Atemporal, deci, Anti-Dinamico-Exterior, intrând în starea isihast-interiorizata: „de unde înainteaza prudent,/pe partea de argint-viu,/carosabila, logosabila/ si verbos-abila/a hârtiei” (cf. Verbul calca tantos…) – transgresând, apoi, si colocviul-disputa „logos-abila”, si viziunea, în Tacerea Ritmica a Poemului/Logos Unic!), „arheopterixul” a devenit, din pacate, OMUL – dar ca simbol al Caderii în Istorie, al Haosului! – iar nu vitruvian simbol al Cosmosului/Orânduielii: „Când cartile bisericilor/sunt pline de sânge, Doamne,/(…) cineva ne scrie istoria,/sunt sigur,/în Cartea-Haos” – cf. Un psalm în fata Cartii-Haos. Omul este/a devenit ipostaza degradata, pâna la reptila, a fostei Pasari Angelice! Nu este exclusiv vina Omului ca nu mai este „capodopera divina”, ci si a unei mistice catastrofe, probabil „musamalizata” acolo, în Cerurile „Sinei”: „Pentru toate cele scrise de noi/în Cartea-Haos,/pentru toate cele zise/împotriva Haosului din sinea mirabila,/ nu trebuie sa vii, Doamne, spre mine,/cu levierul-steag/în mâna-ti dreapta” (cf. idem). Cu alte cuvinte, „ridicarea-retrezirea” (sugerata de… „levier”!) Duhului uman trebuie sa se faca nu „cu anasâna” divina, nu prin interventie divina autoritar-cezarica – ci prin constientizarea Autenticului Sine, chiar de catre Om!

De data aceasta, se trimite (rezonabil!) la referenti umano-terestro-anti-poetici (alesi, însa, TOT categorial!): „Nasule, de ce Muma-Aerului/te-ai apucat tocmai astazi/sa-mi strici sarbatoarea pe stil vechi (n.mea: zalmoxiano-hristic!)/clonând pasarea Arheopterix,/reptilo-zburatoarea aceea,/frumoasa ca Nina Cassian/ce zbura proletcultist/din Casa Scânteii în Padurea Baneasa” (cf. Clona). Pentru ca numele Celui Rau trebuie pronuntat, CU ORICE RISC, în orice ritual de exorcizare-descântare – pentru Restaurarea Cântecului Orfico-Soteriologic!

…Mai este posibila întoarcerea la „sanatatea Lumii”, negarea Genunii (Vidul Extrapolat-Proliferat-Vinovat), întru Gradina Hesperidelor, Gradina cu Mere-Astri-de-Aur? Da, prin Revelatia Logos-ului Divin, prin restaurarea Logos-ului Demiurgico-Divin/Poezia CA FORTA DE RE-ARMONIZARE/ÎNSANATOSIRE DE DUH A LUMII (voiculescian, de jos în sus, de la „moruni”, catre „nori de egrete”: „pot sa intru în somnul real,/nu-n somnul din imn,/caci poemul meu porneste/pe vaile Genunii si le-albeste/în toate punctele cardinale ale fiintei,/mai mult, ori mai putin pudrata,/sau fardata cosmic,/în armoniile gamei celeste-a izvoarelor,/în sinesteziile/ deltelor fundamentale/cu valatuci de moruni,/cu nori de egrete,/ori cu tezaure de flacari,/pentru merele de aur…” (cf. În somnul real, nu-n somnul din imn…).

Restaurarea Lumii Armonice, a Cosmosului-Logos, se face sub semnul „ELEGIAC”, autosacrificial-hristic, alchimic, al LEBEDEI („Lebada [hermafrodita]simbolizeaza forta Poetului si a Poeziei” – cf. Victor Magnien – Misterele de la Eleusis; „cereasca atotputernicie, element al dragostei si al uniunii” – cf. Novalis, dar si la Goethe: „Unda însasi peste unde,/Luneca spre locul sfânt”; emblema alchimica a Mercurului Auto-Sacrificial: centru mistic si unire a contrariilor – apa-foc -, unde se regaseste valoarea sa arhetipala de androgin: „ea cânta dumnezeieste pentru sine si pentru lume – Divina sibi canit et orbi – pentru ca Mercurul, harazit mortii si descompunerii, îsi transmite sufletul catre trupul launtric, iesit dintr-un metal imperfect, inert si descompus” – cf. Basil Valentin, Les clefs de la Philosophie, Ed. Minuit, Paris, 1956, p. 152). Iata de ce cartea „de hârtie” a lui Ion Pachia Tatomirescu are sapte carti alchimice într-însa – ELEMENTELE fiind cinci (LEMNUL este Crucea Lui Hristos/”Suportul” In-Suportabil al ZBORULUI/ÎMBRATISARE A COSMOSULUI, ÎNTR-O NOUA ERA FIINTIALA!!!), iar Ars poetica/Duhul POETIC este chiar Duhul Lui Hristos/UNITATEA – adica, Cel care re-uneste ELEMENTELE disparate – re-construind, alchimic, Lumea-Cosmos ARMONIC!

…Ne oprim cu sugestiile de lectura – aici. Nu am citit, în ultimii ani, o mai convingatoare pledoarie pentru Logos-ul Alchimico-Poetic, adica pentru Restaurarea Paradisului, prin Poezie. Numai un Maestru, precum Ion Pachia-Tatomirescu (si nu multi sunt ca el!), putea crea o astfel de Carte a Cartilor. Dar si MAGNUM OPUS.

Alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al ?i cuvântul grec khymeia (??????) care înseamna a topi , a lipi, a împreuna – iar Magnum Opus/Opus Alchemicum contine SAPTE procedure (se justifica, astfel, mathematic, structura cartii lui Ion Pachia-Tatomirescu!), necesare obtinerii “Mântuirii Duhului Umano-Divin”, a “Pietrei Filosofale” (…sunt patru operatiuni si trei faze: patru operatiuni – putrefactie, calcinare, distilare, sublimare – si trei faze: solve, coagula, unitas…).

Sau, cum spunea un Poet-Alchimist al Frantei secolului al XIX-lea, despre aceasta “elegiacaDURERE a FIRII – întru restaurarea Lumii, prin Iubire-Unire întru Duh ARMONIC: “Iubirea-ne isca-va o noua armonie, / O nimfa, cu durerea-mi unita pe vecie…”

Numai prin Alchimia Poetica, Supreama Re-Armonizare a Duhului/Logos-ului Lumii, ne poate veni Salvarea/Mântuirea. Nu prin revolutii ale glodului uman – si cu atât mai putin prin ceea ce tine de acumularea glodului-PrakrtiNumai Tentatia/NOSTALGIA/ELEGIA Meree catre PURUSHA/SPIRITUL/DUHUL – vindeca omenia din om!

Si nu veti afla un „tribun” mai convingator, întru demonstrarea acestei teorii, decât Ion Pachia-Tatomirescu – cel despre care însusi Romulus Vulcanescu afirma: „Combate teoria abisala a „spatiului ondulatoriu“deal-valea lui Lucian Blaga, înlocuind-o cuteoria semantismului sincretic a spatiului spiritual zigzagat, creasta de munte – abis – creasta de munte”.

Da, mereu, din Genune, “Nostalgia Paradisului”! – Nostalgia/ELEGIA despre/catre “CREASTA MUNTELUI AXIAL AL LUMII”-MERU/Vârful Duhului”-SINEA DIVINA, ca LOGOS DIVIN – pentru a ne elibera de ambiguitatea “arheopterixa”, de “Era Arheopterix”: din “eu”, în “noi” – si din “noi”, în EL!

***

Nota Redactiei:

Foto 1– Ion Pachia-Tatomirescu ; Foto 2– Adrian Botez; Foto 3 – Ion Pachia-Tatomirescu

 

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

Carmen MUSAT-COMAN

.

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

.

Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011

www.edituracununidestele.ro

 .

Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.

Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?

Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.

Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.

Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.

Carmen MUSAT-COMAN

 

Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011

noiembrie 2011, 144 pagini

www.edituracununidestele.ro

——————————————————

 

Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.

În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.

O PREOTEASA A CUVÂNTULUI SI ODISEEA EI SUFLETEASCA

 Georgeta Minodora Resteman


Descatusari

 Farâme de azima


Versuri vechi si noi

 Editura „Armonii culturale” – Adjud, 2011

 .

Nu e putin lucru sa strabati odiseea sufleteasca a unui poet, cu atât mai putin a unei poete, fiindca acolo s-a strâns noian de simtaminte si trairi învesmântate în haina metaforica, trecute prin turnesolul iubirii care desparte albastrul de rosu, starile meditative de cele nevoit cotidiene în care se afla natura umana pe parcursul existentei sale. Nu întâmplator, cei care au iscusinta de a sti sa plamadeasca aluatul cuvintelor în chip fericit, sunt binecuvântati, poate mai mult decât ceilalti traitori terestri, cu viziuni lirice menite sa-i înscrie în marele catalog al creatorilor de opere nemuritoare. Pastrând proportiile, Georgeta Resteman – cu o cumintenie brâncusiana, îsi decanteaza prin propriul filtru farâmele cunoasterii universale, într-o albie prin care curg aluviuni, când limpezi, când învolburate, dar toate având acelasi sens, spre marea revarsare cosmica.

Poemele din volumul de fata, adunate cu migala pe parcursul a doi ani si mai bine (primul ei poem datând din 13 martie 2009), sunt firisoarele de aur din musuroaiele de nisip pe care mâna si ochiul culegatorului, cu rabdare si iscusinta le-a descoperit si depozitat în tezaurul de suflet iar acum doreste sa ni le împartaseasca. Pentru ca nu se cuvine, daca posezi o comoara, s-o îngropi adânc în pamânt, sa n-o afle nimeni, ci dimpotriva, s-o înmultesti si sa darui din monadele ei tuturor celor care vor sa primeasca. Vom descoperi noi însine în acest tezaur: dorinte, îmbratisari, cuvinte-mpreuna, „picuri scursi dintr-o lumina” care au darul sa ne serveasca drept candele, flori de suflet, un „izvor imens de apa vie”, flacari roditoare, „scântei de floare dalbe”, „muguri de magnolii” care se desfac în „floarea sufletului viu”, dar si suficiente motive de ravasire sufleteasca, nascatoare de vers menit sa dainuie. Peste toate acestea, „tandru, versul” – prelins din calimara, picurând în „calde, mirifice unde” (Renastere). El are darul de a o face pe autoare sa pluteasca „înspre nouri si-n eternitate/ Cuprind infinitul si-n taina-mi tin dorul…” (Renastere). Ravasirea e ascunsa în taceri ancestrale, dupa marturisirea poetei, cautându-si sfios, „drum de Lumina-n destin”. (Ravasire).

Sentimentul cosmic este omniprezent în lirica acestei autoare, împletit armonios cu cel terestru: „Universul mi-e leagan de dor si visare”, dar, fara sa uite de acesta, ea se întoarce cu picioarele pe pamânt: „Ravasita ma-ntorc dintr-a astrelor lume,/ Pamântul îl simt sub picioare si sper/ Sa birui furtuni iar tristetea din mine/ S-o mistui în flacari de suflet …mister” (Ravasire). Ea si-a ales drept crez sacru Iubirea, dorind sa-i fie un festin continuu: „iubirea/ Sa-mi fie de-a pururi al vietii festin” (Ravasire). În asteptarea ei, sufletul se înfioara de un dor fara satiu si sub pleoape se nasc bobite de cristal.

Radiografia sufleteasca pe care o opereaza Georgeta Resteman asupra ei însasi e un motiv si un prilej bun de a ne-o aduce aproape, si de cunoastere profunda, asa cum numai visul si marile prietenii apropie si fac sa empatizeze. Ea ne permite sa-i privim direct în „cavitatea umorala a sufletului” ca în fântâna din ograda si sa luam aminte ca ne-a considerat demni de aceasta cinste, de a-i descifra fiecare freamat si fiecare geamat al acelei plamade de inefabil care nu poate fi atinsa decât cu razele altei inimi aidoma.

Poeta îsi socoteste destinul înscris „într-un templu sacru/ Al viselor si-n al sperantelor altar” (Trifoi cu patru foi), iar reprezentarea exterioara poate lua forma unei flori norocoase, asa cum e trifoiul cu patru foi aducator de noroc si fericire – reflex al ritualurilor magice si datinilor pastrate din strabuni. Credinta si mit, traditie si dogma religioasa, educatie morala, pastrate cu aceeasi sfintenie, scot la iveala un suflet sensibil, generos, doritor de bine, edificat pe virtutile teologale si cardinale existente si preluate din parinti. Respectul si iubirea vecina cu adoratia, fata de icoana parintilor constituie semnul distinctiv al unui caracter demn si luminos care împrastie în jur bunatate si pace. O anume tristete si nostalgie se degaja din unele versuri, reflex al amintirilor care nu-i dau pace: „Gândul meu dus spre nicaieri/ mi-apasa greu tâmplele ude/ iar boabele ochilor umbriti/ îsi cauta-n freamatul timpului,/ amintirile/ (…)//
Tremurul de ieri,/ ramas aninat de-un coltisor/ al sufletului trist,/ unde mugurii abia plesniti/ acopera goliciunea/ tristei primaveri/ desenate-n contur de sotron/ da acum anotimpului/ nesfârsitul ecou/ al eternitatii scufundate/ în teluricul iubesc”
(Un gând spre nicaieri, Oradea, 30 iunie 2009).

Asadar, nesfârsitul ecou al eternitatii este dat de teluricul „iubesc”, în viziunea poetei. Si n-ar fi de mirare, de vreme ce Iubirea este de sorginte divina si tot catre Divinitate se îndreapta. Catre o astfel de iubire jinduieste sufletul poetei, care s-o înalte, s-o edifice spiritual. Iata si un îndemn catre sine însasi, pe care poeta si-l adreseaza, atunci când povara zilei o apasa: „Tu daruieste dragostea-ti mereu/ Asterne pe carari de vis iubirea/
Stapânul tau e numai Dumnezeu/ Si-ti vei gasi în tine fericirea…”
(Povata).

De la epitetizarile de început, cu iz de pastel si elegie, nu rareori impregnate de locuri comune de genul: freamatul frunzelor, verdele codrului, tristetea norilor, fereastra sufletului meu, freamatul codrului, strunele dorului, pe-a timpului aripa, mirajul fericirii, tandre soapte, balsam pe rani, castel de vise, cântec lin pe strune de vioara, miresmele florilor, liniste vrajita, lacrimi – bobi de roua de pe flori, muguri de lumina, mirific decor, minunat dor, dimineti senine, soarele iubirii, floarea tainica-a iubirii, glasul tacerii, mantii de culori, roua diminetii, mirajul fericirii, cristalul râurilor, raze de luna, punti de suflet, geana zorilor, a stelelor cununa, mirific cântec etc., poeta face un salt catre esentializarea trairilor, catre adâncirea în propria cunoastere si explorarea tainitelor necunoscute ale sufletului smerit în adorarea Supremului Cântec al Luminii Necreate. Astfel lirica sa devine: „Un câmp de flori de suflet nesfârsit” (As vrea…). Acest demers liric grabeste cristalizarea Crezului poezic, care este subsumat în versurile urmatoare: „Sunt umbra si suflet nascut din esenta/ Cuvântului lin ce se scurge din suflet/ Sub lava încinsa ascund chintesenta/ Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.// Stindardul ce flutur mereu printre semeni/ E alb si el poarta sub falduri Lumina!/ Suntem frati cu totii în toate, si-asemeni/ Copacului-tara, sfintim radacina// Cu picuri de roua ce lin se-nfiltreaza/ Spre secile-adâncuri uscate de vreme,/ Lumina si Pacea mereu ne vegheaza/ Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.// Din limpezi izvoare îmi iau apa vie/ Si fosnetul frunzei din codru mi-e cântul/ Iar soarele toamnei si mustul ma-mbie/ Sa darui cu dragoste, vesnic, Pamântul…// Sub raze de Luna o pânza de vise/ Asterne-se tandru-n pridvorul Iubirii…/ Desfac legatura de chei, usi închise/ Deschid – lasand loc cuvenit implinirii.// (…)// Sunt umbra si suflet nascut din esenta/ Cuvântului lin ce se scurge din suflet/ Sub lava încinsa ascund chintesenta/ Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec//”. (Sunt, Oradea, 7 octombrie 2009).

Poeta nu se sfieste, cu acest prilej sa-si manifeste dragostea de meleag, fara a fi suspectata de patriotism vetust, retrograd, fara acoperire. Ba, s-ar putea afirma ca aceste valori perene ale sufletului românesc, cum sunt: dragostea de neam, de meleag, limba, religia, cultura, datinile, sunt reînviate, asezate într-o lumina favorabila, împrospatate. Corespondenta dintre ciclicitatea anotimpurilor si vârstele omului este evidenta în pastelurile elegiace de toamna în care poeta îsi reflecta propriile stari sufletesti. De pretutindeni razbate o dorinta vie de bine, de frumos si de pace, categorii pentru care omul trebuie sa lupte fiecare întru fericirea comuna. Pâna si natura îndeamna omul la bine si la respect fata de creatie, în poeme care par rugaciuni-psalmi, îndeosebi cele care au ca motiv central casa parinteasca, Ardealul iubit. E aici un soi de mândrie ardeleneasca pentru faptul ca autoarea a trait pe acest sfânt meleag, atât de încercat în istorie, dar cumplit de frumos, mai ales în amintirile celor plecati. În Ardeal dorul e mai intens, iubirea e mai apriga, toate lucrurile sunt asezate parca altfel, cu alte rânduieli si pe alte temeiuri: „Sub streasina casei ce straniu rosteste taceri/ Ferita de vântul nebun, de ploi, de ninsori si furtuni/ Zaresc lâng-o frunza uscata, ca-n dulci primaveri,/ Pe-un petec de verde, papadia soptind: «sa fim buni».// E-o liniste care-aduce frumosul în suflet, dorinta-n priviri,/ Doar un dangat de clopot se-aude departe pe deal,/ Din cosuri ies pale de fum, la geamuri rasar amintiri/ Asa e toamna târzie acolo, acasa la mine-n Ardeal” (Acasa, Sacuieu, 26 noiembrie 2009). De aceea, ardelenii se recunosc între ei, chiar daca nu s-au vazut niciodata. Limbajul lor comun este iubirea tara si de om care întrece orice alta virtute morala si doare mai mult decât cea mai adânca rana trupeasca. Cea mai curata carne de român, cel mai pur suflet românesc, asa s-ar putea vorbi despre locuitorii lui. Oameni pentru care istoria nu este doar un obiect de studiu, nu este doar un cuvânt uitat ori azvârlit fara noima, ci carne si sânge din propriul trup arzând pe rugul dreptatii si al libertatii.

Poezia de simtire religioasa este poate, cea mai reusita din creatia acestei poete. Ea picura fiori mistici în suflet si trezeste sufletele la smerenie si pietate. Ea e legata, de asemenea, de tinutul Ardelenesc, de credinta strabuna, de casa si de traditie: „Îmi ninge si sufletu-si cerne dorinta/ Iar fulgii de nea îmi alunga tristeti/ Surâs de copil în dragi dimineti/ Renaste pe-aripa de înger credinta.// Troiene de vis ce acopera drumuri/ Astern curatimi si croiesc idealuri/ E-atâta liniste-n jur si pe dealuri/ Departe, se vad unduind albe fumuri.// Se-aud cânturi line si-alamuri rasuna/ Întinderea alba de-argint straluceste// O raza de Sus catre suflet tinteste/ Si picuri de stele-mpletesc în cununa.// Vine Craciunul si-n cânt de colinde/ Ne umplem cu har si Iubire divina/ Suntem mai buni, însetati de lumina/ Si-n suflete flacara sacra se-aprinde.// Îmi ninge în plete cu lacrimi de Cer/ În suflet credinta si dragostea-nvinge/ Prin rugaciune chiar si ura se stinge// Va colind cu Iubire linu-i lin, leru-i ler…” (Îmi ninge, Sacuieu, 13 decembrie, 2009).

Arderea launtrica pe rugul iubirii este atât de intensa încât cu ea se pot aprinde muntii: „În clipele sublime am ars în vâlvataie/ Margaritare-n tihna cules-am de sub gene/ Am stins cu ele focul, a inimii vapaie/ Si-am exilat trairea într-un ocean de stele.// Din zborul de albine si-a dorului credinta/ Am împletit sperante, descatusari de vise,/ Cortine ridicat-am purtând cu staruinta/ Cununi de gânduri pure spre verile promise” (Nostalgie). Aici dorul arde, rascoleste si chiar viscoleste, facând sufletul sa vibreze. Iar în aceste retorte sufletesti, din flacarile vii se nasc scântei: „Ma arde-un tainic dor, ma viscoleste/ Cu fulgi de foc si straluciri de stele” (Dorul). Si nu o data, viscolul launtric rascoleste scântei. De notat faptul ca prozodia este perfecta, simtul ritmului si al masurii fiind înscris în firea poetei, nu exista asonante, versurile curg liber precum un suvoi limpede de munte, în sopote si eufonii fara cusur.

Exista bogatii neasemuite în sipetul sufletesc si poeta e gata sa le dezvaluie, sa le împarta, fara teama ca va fi dezamagita si înselata pentru ca aceasta este menirea ei pe lume: sa împarta daruri. Surprinzator de matura, aceasta lirica, eminamente pozitiva, stenica si binecuvântata de har, este oglinda unei femei împlinite care a iubit, iubeste si pâna la sfârsit, va iubi oamenii, viata, natura, lucrurile din jur. Nimic nu pare sa împieteze peisajul natural si livresc al poemelor din care parca izvorasc lumini solare si stelare ce se revarsa din belsug asupra semenilor. Se pare ca exista si o explicatie logica: sufletul poetei izvoraste nectar iar acest nectar nu este decât iubirea: „Din lacrimi cristaline durute sub zapezi/ Un giuvaer de floare si-ascunde în petale/ Întreaga-i prospetime, iubirea din amiezi/ Si bucurie-ascunde, lumina din pocale.// Vesteste primavara minunea cea suava/ Si ochii ni-i încânta cu straiul alb si pur/ Ridica gingas capul si parca zice-n slava:/ Nu-i vreme de tristete, e bucurie-n jur!// Privesc spre ghiocelul ce mi-e atât de drag/ Si-i sorb duios lumina ce-mprastie în cale/ Nectar din suflet, tandru astern tacut în prag/ Si-astept din departare… chemarea vocii tale.// De-ai stii câta iubire am adunat în suflet/ Si câta primavara am strâns la pieptul meu/ Câti ghiocei sadit-am si-al ramurilor scâncet/ L-am ascultat cu jale ori l-am trait mereu…// Ai alerga prin valuri, prin nori ti-ai face cale/ Si lumea ai strabate, mi-ai cauta privirea/ Nectarul meu din suflet s-ar scurge prin petale/ De ghiocei, si-n soapte ti-ar darui iubirea.// Te-mbraca-n primavara, iubito, vino-n graba/ Adu-mi iubirea-n dar si linistea-mi vegheaza/ Un colier de vise ne-asteapta, tu… te-ntreaba/ De-s eu sau de nu-s eu, ce mai conteaza…// Si printre ramuri crude, priveste-mi neputinta/ Eu voi patrunde tainic pamântul ce musteste/ În juru-mi totu-nvie se-mbraca-n flori dorinta/ Dar asta primavara… «Malinul nu-nfloreste…» (Nectar din suflet, Oradea, 22 februarie 2010”.

Deosebit de relevanta pentru creatia poetei este dragostea fata de satul natal, „satul cu dor”, unde „Miroase codru-a floare si absint”, sat pe care ne asigura ca nu l-a uitat si unde se reîntoarce cu nostalgie sa-i sarute glia: „Sub munte plin de doruri, rasfirat/ Pe firul apei ce oglizi împarte,/ Râtul Romanilor a fost odat’/ Satucul ce mi-a fost întâia carte// Din care am citit despre-omenie/ Despre onoare, despre bunatate,/ Nimeni nu-ti cere-acolo o simbrie/ Si nici vreo taxa pentru libertate.// Casute-mpodobite cu stergare/ Dar si gradini de vis si curcubee/ Se-astern covoare de margaritare/ Ce rupte-s parca din Calea Lactee.// Doar freamatul padurilor ti-ajunge/ Sa-ti umpli sufletul de armonie,/ Cu roua care fruntea îti atinge/ Si tril de pasari într-o simfonie// Te ‘nalta si te poarta-n zari senine/ Plutesti, iubesti si speri si daruiesti/ Precum dulceata-n stupul de-albine/ Cu dragostea din oameni te-nsotesti” (Satul cu dor).

Începând cu a doua secventa lirica, cerul poetic se deschide într-o revarsare de picuri de mir, lacrimi de cer, binecuvântari de la Dumnezeu îmbratisari de copil, mângâieri de mama, toate dorurile strânse în cununi de margaritare, amintiri dragi ramase intacte pe retina, care tâsnesc în cascade si racoresc pamântul sufletesc al cititorului. Pentru ca nu se poate sa nu faci conexiuni spirituale între versurile Georgetei Resteman si propriile tale amintiri. Si într-aceasta consta adevarata valoare a liricii sale, pentru ca este universal valabila si-n ea se regaseste oricine. Cuvântul de ordine este: încântare fata de tot ce înseamna creatie divina si umana la care si noi suntem partasi directi. Si în acest peisaj paradisiac apare beneficiarul iubirii: „tu, tesator de vise/ cântând la harpa imnuri divine/ îti limpezesti / privirile-n boabe de roua/ intonând imnuri de slava/ si daruind pace…/ ce minunati sunt îngerii!” (Iubire). Toate acestea, bineînteles, poarta un singur nume: Iubire!

Revelatii, încântare, amintiri, visari, asteptare… un buchet de simtaminte devenite poeme. Se spune ca poezia se naste din rana. Ba mai mult, Jose Marti spusese odinioara ca: „Dintr-o rana mai cumplita/ iese versul mai frumos”. La Georgeta Resteman – poezia se naste din iubire, din împlinire, din senin, dor care compun împreuna cântecul inimii. Astrul tutelar – soarele iubirii îi protejeaza pe cei care-si daruiesc inima unul celuilalt. Ca într-un fel de magie. Iubirea este pentru poeta – talismanul pur pe care si-l atârna la gât si care o protejeaza de tot raul. Drept pentru care ea spune: „O port cu drag si simt ca urc spre cer/ Ating în treacat norii prin albastru/ Iar drumul lin ce duce spre mister/ Îl desluseste-ncet maretul astru.// Lumina vie-n suflet da putere/ Sa birui orice urma de-ntristare/ Cu floarea de salcâm uit de durere/ Parfumul ei sublim e alinare”. (Salcâmii-au înflorit târziu).

Florile de tei, raspândind miresmele tari ale iubirii, constituie un leit-motiv statornic în creatia Georgetei Resteman si nu e de mirare pentru ca orice poet se îmbata de aromele lor, echivalente cu aromele iubirii pamântesti, care naucesc, îmbata, ametesc si molesesc totodata. Cât de armonios se împletesc natura cu simtamântul sacru, religios, în lirica acestei poete! „Pamântul reavan, cu mantii divine/ E sacra legatura si loc de-nchinaciune/ Trifoi cu patru foi zâmbeste catre mine/ Si ma îndeamna tainic la dulce rugaciune.// Doamne, sfinteste-mi viata si daruie-o cu pace/ Da-mi bunatate-n suflet si-o mare de iubire/ Mai da-mi întelepciune din grâul ce se coace/ Pâinea credintei da-mi-o si-un dram de fericire! Sacuieu” (Rugaciune, 4 iulie 2010). E de notat ca în iubire, sufletul nu e nelinistit, zbuciumat, ci mai degraba încrezator, plutind precum o barca pe ape line, pe un lac cu nuferi. Poezia Georgetei Resteman are o frumusete candida, linistitoare, limpezime de suflet, care cheama la speranta si lasa în urma tot ce e rau, precum zapada care acopera toate denivelarile, toate asperitatile si tot noroiul. Fixându-se mai mult spre fiinta launtrica si cautând noi filoane freatice care sa-i defineasca crezul artistic, Georgeta Resteman are sansa de a-si afla drumul propriu spre marea poezie a lumii.

Crâmpeie de liniste, seninatate si bucurie, iubire lina – apa vie a sufletului, degaja aproape toate poemele Georgetei Resteman, asa cum am spus, fiind o poezie stenica, luminoasa, solara, benefica spiritului. Si asta pentru ca, asa cum marturiseste autoarea: „Gândesc prea mult, iubesc frumos si poate sper/ În visele frumoase sau limpezimi de cer/ Sunt lan aprins de maci sau fosnetul de frunze,/ Am flori de tei în plete si-al lor nectar pe buze?” (Întrebari). În retortele sufletesti poeta pastreaza si prepara elixiruri, precum marii alchimisti, din: visari, mângâieri, doruri ascunse, lacrimi calde, sperante de bine, împletite-n taceri, toate framântate cu lumina blânda. Ceea ce rezulta e un balsam de cuvinte bun de tamaduit rani vechi si noi, de trezit la viata si la creatie de orice fel.

Însa nu o data, natura, în corespondenta intima cu sentimentele umane, se înaspreste, ploaia ameninta, furtuna domina. Sufletul e ravasit. Dar pentru ca structura intima este pozitiva, poeta asteapta cu încredere raza de soare sa încalzeasca din nou si cerul sa se însenineze: Ploua si cerul se scurge spre noi/ Ma biciue aprig rafale de vânt/ Alunec pe iarba-n sarut de pamânt/ Mi-e sufletul searbad si ochii-mi sunt goi.// Ramân neclintita si-mi las fruntea lin/ Sa-si spele tristetea în lacrimi de flori/ Culeg cu iubire si-asez subsiori/ Petale ranite din cupe de crin…// Ma-nvaluie apele tulburi ce curg/ Suvoaie m-acopar dar eu le ignore/ Mi-e gândul durut de tristete si dor/ Îmi tremura trupul în tristul amurg.// Deodata potopul din jur se opreste/ Dar stau nemiscata timid-asteptând/ O raza de soare s-apara râzând/ Caci ploaia din mine caldura-si doreste.// Sperante de bine-mpletesc în cununi/ Si doruri astern în taceri ferecate/ Carari de lumina râvnesc, din pacate,/ În linisti se-ascund blestemate furtuni…” (Ploaia, Sacuieu, 7 august 2010).

Un oarecare fior de revolta sociala razbate din poemul „Sufletul nostru nu-i de rastignit” dar totul e de un bun simt proverbial, chiar atunci când mustra, poeta o face cu glas rugator si ponderat, cu delicatetea ce o caracterizeaza. Chiar si în vremuri aprige, sufletul gaseste puterea de a se redresa, prin rugaciune, de a-si regasi pacea si speranta, iar un firicel de iarba îi poate din nou aduce surâsul pe buze: „Cu ce ne-a mai ramas fecund în noi/ Visam mereu si nazuim, sperante…/ Nu ne vor speria nici vânt, nici ploi/ În universul plin de discrepante.// Îmi limpezesc plina de dor, privirea/ În nesfârsirea cerului albastru/ Cu ruga sfânta de-a-mi pastra iubirea/ Îmi darui pace-n sufletul sihastru.// Printre noian de gânduri ce m-apasa/ Caut în mine linistea râvnita/ Si-n moliciunea ierbii de matasa/ Mi-afund truditul gând, sunt ostenita// De-atâta zbucium si de umilinta…/ Sarut cu-ardoare firicel de floare/ Si ma hranesc cu muguri de credinta/ Lasând de-o parte orice-ncrâncenare.// Din cânt de frunze plasmuiesc iubire/ Din nuferi gingasie, puritate,/ Nimic din mine nu e amagire/ Mi-e dor de-o oaza de sinceritate”. (Caut în mine linistea râvnita, Oradea, 10 august 2010).

Lirica Georgetei Resteman respira iubire prin toti porii. Si chiar daca, dupa spusa poetei, „se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepante” – ea biruieste pentru ca: „sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har// Si-i harazit sa darui iubire tot mereu/ Gasesc putere-n mine sa-nving si sa zâmbesc/ Tu suparare pleaca si de-o vrea Dumnezeu/ În liniste si pace de-acum o sa traiesc”. (Azi nu mai vreau sa stiu de suparare!, Sacuieu, 22 august 2010). S-ar zice ca autoarea, prin plinatatea iubirii rascumpara raul lumii. Ea nu cunoaste înfrângere, dezastru, tristete, neliniste, îndoiala, gelozie, disperare, singuratate, teama, minciuna, întreaga gama de sentimente amestecate cu stropul de fericire. Ea spune limpede: „Singuratatii nu-i platesc simbrie/ Te ocrotesc cu gândul meu si sper/ Sa-ti fie viata-n linistea dorita / Într-un tarâm de vis si-un colt de cer/ Te port în suflet si sunt fericita”. (Dragoste de tine, Oradea, 30 august 2010). Este una din acele preafericite persoane care-si fac din dragoste crez si au sansa de a primi dupa cum daruie. Si daruieste din plin. Dar câte persoane nu daruiesc totul si primesc în schimb, reversul darului?

Epopeea iubirii sau odiseea iubirii s-ar putea intitula întreaga lirica a autoarei. O trasatura remarcabila a acestei lirici este lipsa totala de vulgaritate si de frivol, autoarea alegând din paleta cuvintelor erosului, doar pe acelea care inspira candoare, gingasie, puritate, frumusete interioara si exterioara, reflexe ale unui suflet primenit în apa lustrala, înaltat si edificat, ajuns la un catharsis desavârsit. Si e de mirare cum dragostea a ramas la fel de proaspata si intensa în pofida anilor care au trecut peste ea.

Georgeta Resteman si-a ales o deviza pe care o urmeaza si-i îndeamna si pe altii s-o faca: „Viseaza, traieste, iubeste!” – nu neaparat în aceasta ordine, dar sunt trei coordonate fundamentale ale drumului omului în viata. Faptul ca ea aseaza visul pe primul loc se datoreaza firii sale visatoare, romantice, nostalgice, înclinate spre mister si taina, dar calata pe prezentul acerb, plin de surprize neasteptate. Ea marturiseste ca ridica altar iubirii din lacrimi curgânde din cer. Si mai detine o reteta a fericirii: „Speranta-mpletind cu iubire/ Culeg praf de stele si soapte/ Din doruri îmi tes fericire” (Viseaza, traieste, iubeste!) Si cu asemenea ingrediente, cum sa nu rezulte o potiune magica în stare sa vrajeasca orice fiinta?

Exista o asteptare permanenta, omniprezenta, un dor nesfârsit, o neîmplinire în toi de-mplinire, un jind fara satiu, aproape de obsesie, o dorinta de daruire si de iubire care acopera lucrurile si persoanele în jur. În virtutea acestei asteptari a împlinirii dorului, versurile striga, cheama, ademenesc, atrag cu putere magnetica. Poeta a scris si un „Imn al iubirii” în care orice cuvânt e împletit cu fir de lumina. Cu un manunchi de „vise-atârnate în colturi de stea”, Georgeta Resteman si-a propus sa vina în întâmpinarea noastra si sa ne ofere din preaplinul iubirii sale, cu o sinceritate dezarmanta. Este de fapt, radiografia sufletului sau, pe parcursul multor ani, în care trairile se amesteca aproape de neseparat, cu amintirile, în care imaginarul se suprapune realului si planurile se întrepatrrund. Un experiment care merita asternut pe hârtie pentru ca dragostea sa capete si mai mare constitenta, pentru a nu se uita nimic din aceasta feerie traita frumos si demn, dar mai ales, crestineste. Mai ales când iubirea încolteste, devine tulpina, da muguri, înfloreste si da rod bogat, neasemuit: „Dar stiu ca iubirea ramasa-n tulpini/ Va tine viu focul ce pâlpâie lin/ În frunzele stoarse de verde-pelin/ Si muguri nascând primaveri din lumini.// Nici gerul, nici neaua cazând pe pamânt/ Nu pot sa ucida, nici flori, nici iubirea/ Ce vine de Sus primenind omenirea/ Cu pace si linisti în Sfânt legamânt” (Flori sub zapada). Aceasta ardere continua pe altarul iubirii poate fi comparata cu cea a unei alte poete din secolul trecut, Magda Isanos, cea care a deschis portile inimilor cu versuri de o frumusete negraita si cu un patetism demn de marile iubiri arse pe rugul sacru al credintei.

Doua trasaturi esentiale îi anima autoarei toate manifestarile: floarea din suflet si albul din gând. Câti oameni se pot învrednici de asemenea daruri? Dar si pentru acestea, a fost necesara o lupta continua pentru a putea beneficia de ele în plenitudine. Vrând sa le înmulteasca, poeta le daruieste, dupa principiul steinhardt-ian si dupa regula de aur a crestinismului. Aspiratia catre sublim, nazuinta de alb,de armonie, de curat, de frumos, de adevar, de bine – coordonate sufletesti si totodata virtuti care se oglindesc în lirica Georgetei Resteman. „Setos de alb, avid de curatime/ Flamândul suflet pacea îsi primeste/ Din al ninsorii dans, din Înaltime/ Îsi soarbe fericirea si traieste.” (Flamând de alb).

Cam acestea ar fi si coordonatele Poeziei si rolul ei de a aduce bucurie, pace, senin, armonie si dragoste între oameni si nu sa-i incite la rau. Pentru ca raul doare si raneste mai mult decât orice având un rol esential în pierderea sufletului. În acest sens, Georgeta Resteman poate fi asemuita cu o Preoteasa a Cuvântului bun si ziditor. „Departe de mine disperarea” – spune poeta. De remarcat sentimentul profund religios ce se degaja din versuri si modul de adresabilitate direct lui Dumnezeu. Tablouri feerice hibernale de sarbatorile Nasterii Domnului, îi aduc chipul sfânt al Pruncusorului, alaturi de Maicuta Domnului si de toti ai casei, ascultând colinde. Totul e învaluit în aer de poveste în corul de îngeri care cânta la ieslea sfânta. Tabloul este completat cu imaginea perfecta a unei familii crestine care sarbatoreste în jurul bradului Nasterea Domnului. În asemenea momente festive, „Si dorul de viata renaste, / bucuria învinge în sufletul bun/ cu pace si dragoste, linisti sub brad/ si nadejde deplina-n Ajun de Craciun” (Doruri sub zapada). Ultimele poeme sunt scrise în tara straina, din Limassol–Cipru, cu pana înmuiata în dor de meleag si de casa. Faptul ca poeta ne face partasi la odiseea ei sufleteasca reflectata în adieri de flacari poematice, ca ne dezvaluie poezia Ardealului cuibarita în sine, constituie pentru noi, cititorii, o sarbatoare aleasa si un bun prilej de a o cunoaste, îndragi si pretui în aceeasi masura.

Cezarina ADAMESCU

Redactor „Agero” Stuttgart

Membra a Uniunii Scriitorilor din România

DEMOCRATIA… „BULANULUI LIBER”!!!

prof. dr. Adrian Botez

În aceste zile, ale protestelor de strada, din majoritatea marilor orase ale României, constatam ca nici anul care s-a napustit peste noi, 2012, nu are semne faste – cel putin în ceea ce priveste „scuturarea lanturilor”…

Impostorii, tradatorii, hotii si golanii care conduc tara (sfruntând si înfruntând si zdrobind orice încercare de ridicare, de sub „spuma înveninata”, a valorilor autentice, de Duh si de Munca Dedicata!), acum (dar nici cei din ’89, încoace, n-au fost cu mult mai breji!), n-au cum sa-si respecte poporul – când nu-i înteleg si, deci, nici nu stiu sa-i respecte Duhul – pe AMINUL-EMINESCU (…care, din paginile cartilor, le vorbeste, zilnic, „pe sleau”: „Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,/Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?/Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca/Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,/Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,/Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?/Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,/Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,/Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,/Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste misei!/Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire!”) – …a carui nastere ar trebui aniversata, azi, 15 ianuarie 2012!

…În noaptea de 14 spre 15 ianuarie, jandarmii/politistii-„copoii” puterii tiranic-despotice (da, „copoii”, cum îi numea, înca din veacul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu) au „recitat” (ritmat/scandat!) versetele eminesciene, în Bucuresti, cu acompaniament de „bulane” („LIBERE”, cum altfel?!), pe spinarile unor manifestanti care, pâna sa fi fost stârniti de fortele de…DEZORDINE (pentru ca, daca jandarmii si politistii ar fi plecat acasa, dupa ce protestatarii se „campaseraNU la Cotroceni, ci în simbolistica martirica a Pietii Universitatii! – respectivii protestatari s-ar fi retras, posomorâti de necazuri si nevoi, dar complet pasnici! – …cum au facut-o si cu o zi înainte, când jandarmii s-au purtat omeneste, cu niste manifestanti care ajunsesera chiar sub zidurile Palatului locuit de catre GOLANUL-SEF AL ROMÂNIEI!) – strigau, fiecare dintre ei, ce-i trecea prin stomac ori prin minte – adica, ceea ce-l durea mai tare si de mai aproape: „Salvati Rosia Montana!”, „Basescu=Ceausescu, PDL=PCR”, „Ne este foame!”, „Destul ne-ati saracit, destul ne-ati umilit!”, „Jos Basescu!”, „Alegeri anticipate!”, „Iesi afara,/Javra ordinara!”, „Raed Arafat, Român adevarat!” etc. etc. etc.

…Tot ce s-a întâmplat dupa ora 20, s-a efectuat, prin magistrala interpretare securistica a „capelmaistrilor” Jandarmeriei si Prefecturii Capitalei – … cu acompaniament de racnete de durere si groaza, de grenade lacrimogene si de fum de razboi… – …RAZBOIUL PE CARE GOLANII SI TRADATORII VAMPIRICI, DE LA CONDUCEREA ROMÂNIEI DE AZI, ÎL DUC CU PROPRIUL LOR POPOR! – … CARE, ÎN MAJORITATE (SE PARE…) I-A VOTAT, CÂNDVA…!!!

…Iar în timp de razboi, fireste ca „guvernantii haosului…organizato-premeditat” s-au „postat”, strategic…LA SINAIA!!!

…Hotarât lucru: NU votul va rezolva disperarea acestui popor înselat, jupuit si jefuit (zi de zi si ceas de ceas!) – si plin, pe fata, pe ochi – de zoaiele si de scuipatii, revarsati, asupra lor, de catre… „conducatorii” si „organizatorii” dezastrului sau!

Nesimtitii astia, de la conducerea DEZASTRULUI României de azi – nu se dau urniti decât cu FORTA!!! Apelul internetistic al Maestrului CORNELIU LEU este foarte nimerit, în aceste momente dramatice, de limita a suportabilitatii poporului celui mai îngenuncheato-anesteziat, mai umilit si mai „jumulit” (de catre straini si de…”bastanii” autohtoni!) din Europa: „RASTURNATI-I!” – cf. www.corectnews.com

Din pacate, un calcul simplu ne cam “scutura”, ca de un soc electric: Bucurestii au cca. 2,5 milioane de locuitori… – iar demonstrantii (adunati prin… FACEBOOK!) nu depasesc numarul de…1,5 mii sau, cel mult, doua mii! România are, cica, 22 de milioane de locuitori – iar totalul manifestantilor români nu depasesc, se pare…10.000 de locuitori (ba chiar se lanseaza, insidios, “informatia” ca, de fapt, asistam, în direct, la manifestatiile suporterilor echipelor de fotbal, Steaua si Dinamo… – ooo, nu stiam unde este Monopolul Patriotismului Românesc – ACUM AM AFLAT! UFFF!!!)!!!

Cam putini îsi constientizeaza somajul, umilinta, jaful “zapciilor”, buzunarele goale…?! Nu: lipseste “unitatea”-solidaritatea umana, lipseste curajul, asumarea gestului, responsabilitatea gestului vital-reactionar… – si “oamenii” (?!) prefera, mai ales pe frigul asta, sa priveasca, în mod confortabil, “filmul necajitilor” …de la televizor!!! De parca totul ar fi virtual, iar nu o realitate foarte…REALA! – … care i-a lasat “fara pene” pe toti oamenii cinstiti si muncitori, din România – silindu-i, pe multi, sa plece ca sa “experimenteze” si …scuipatii straini!!!

N-ar fi de preferat, oare, sa plece (…la dracu’! – fie si NUMAI pâna în Pacific!) hotii si banditii, criminalii României – decât oamenii de treaba…?!

O „isteata” de reporterita TV a trâmbitat, glorios (pe acest fond de razboi civil incipient…) si cu ifos în glas, pe la orele 23,30 – adica, în plina atmosfera de „cafteala” macelareasca, din partea „servitorilor (DEZ)ordinii”, asupra unor amarâti de tineri/studenti: „Subliniez, înca o data (n.mea: deci prostia ei avea…antecedente!): aceste demonstratii (n.m.: ea se referea, probabil, la „demonstratiile” verbale ale protestatarilor, zgribuliti de frig… – … dar noi, telespectatorii, vedeam pe ecrane, de fapt, „demonstratii” de forta, cu scop de descurajare-intimidare definitiva, din partea jandarmo-politiei! – care „târnosea” lumea teribil de comunisto-echitabil: fara deosebire de sex, vârsta si nationalitate!) arata, fara gres, izbânda democratiei în România: oamenii se pot exprima liber!”

Tare as fi dorit (în clipele-acelea!) sa-i „izbândeasca”, vreun „macelar de serviciu”, vreo doua „bulane” peste cap (…precum medicului psiholog Bogdan Pîrnau si multora ca el!), acestei cretine cu fumuri politologo-sociologice…Nu de alta, dar pentru ca sa-i întareasca si „sublinieze”, definitiv, astfel, buna ei opinie despre…”democratia” masonic-româneasca!

…Merita eminenta cotofana („televizionistica”) o astfel de „premiere” – de ce nu?! Eu opinez ca aceasta „demonstratie democratica de exprimare libera” (a „Bulanului LIBER”!) ar fi satisfacut-o deplin (pe apologeta „copoilor” Golanului-Sef!) si fara dubii sau…”incomprehensiuni” ulterioare (intelectuale, fireste!).

 

AJUTORUL DE CARE AVEM NEVOIE

George Danciu

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”

                           PSALM 46, 1-2

 .

Nădejdea noastră

Cineva care nu are nevoie de ajutor în realitatea în care trăiește el, nu poate înțelege noțiunea de ajutor sau aceea de nevoie.

Dacă îi sunt asigurate toate nevoile Continue reading “AJUTORUL DE CARE AVEM NEVOIE”