AJUTORUL DE CARE AVEM NEVOIE

George Danciu

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”

                           PSALM 46, 1-2

 .

Nădejdea noastră

Cineva care nu are nevoie de ajutor în realitatea în care trăiește el, nu poate înțelege noțiunea de ajutor sau aceea de nevoie.

Dacă îi sunt asigurate toate nevoile  dorite de el, n-are de ce să-și dorească ajutor dinafara.

 Dar chiar și aceia care azi cred și zic că au tot ce le trebuie și se descurcă singuri, vine vremea când și pentru ei apar nevoi pe care nu și le pot asigura singuri.  Atunci încep să caute și să găsească soluții.

Copilul este ajutat de părinții. Ei sunt cei care îi asigură nevoile. Ei știu mai bine de ce are copilul nevoie și ei au responsabilitatea de a le asigura viitorul. Dar, nevoia îi prinde din urmă, când cu timpul ajunge matur și trebuie să ia viața pe cont propriu, când sunt singuri înaintea lui Dumnezeu, Creatorul lor!

***

Dumnezeu are un tipar simplu de lucru cu ce-i care-l ascultă

Dumnezeu l-a ales pe Avraam și i-a spus Ieși din casa tatălui tău și vino unde te voi duce eu, într-o țară în care curge lapte și miere. Te voi face un popor mare, te voi binecuvânta, îți voi purta de grijă ca un Tată. (Geneza, 12). Avraam l-a înțeles pe Dumnezeu, i-a ascultat chemarea. Iar Dumnezeu l-a trecut prin școala Sa și l-a încercat, l-a format, i-a testat de mai multe ori credința și ascultarea.

Avraam a crescut mereu, a învățat să se încreadă pe deplin în Dumnezeu. Și această trăire și umblare în ascultare de Dumnezeu i-a fost considerată ca neprihănire. Pe un astfel de om, Dumnezeu l-a numit prietenul Său!

Dumnezeu ne oferă și nouă prietenea Sa, dacă vom trăi în ascultare de El.

Așa cum a promis lui Avraam, din el s-a format un neam mare, poporul ISRAEL. Prin acest popor avem modelul cum lucrează Dumnezeu cu oamenii. Când ei aveau o viață în ascultare de El, de închinare și încredeau în El, nu aveau idoli cărora să le dea din timpul și atenția lor, Dumnezeu le purta de grijă și aveau pace și belșug.

Însă când inima poporului Israel se apleca spre idoli, uitând de Dumnezeu, Israel trecea prin încercări și lipsuri, asupriri și necazuri.

De ce erau atât de naivi să-L părăsească pe Dumnezeu și să aibă și ei idoli de care să se bucure?

Din cauza firii păcătoase a omului, cu inima împărțită, care atât de ușor cedează plăcerilor de o clipă ale păcatului. Ca niște copii, nu ascultau un timp, de Tatăl lor, dar în strmtorare și în nevoi strigau către Domnul. Lui i se făcea milă de ei, ca unui Tată, și le venea în ajutor.

***

Oricine cheamă Numele Domnului, va fi mântuit!

Oricine va experimenta întoarcerea la Dumnezeu din toată inima, acest tipar văzut la Avraam, va avea parte de toate binecuvântările promise poporului Israel.

Îmi pusesem nădejdea în Domnul și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut și s-au încrezut în Domnul. Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul și nu se îndreaptă spre cei mândri și mincinoși.

După ce-i spusese că-l face un popor mare, Dumnezeu mai zisese lui Avraam:

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei te vor blestema. (Geneza, 12.3)

Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă. (Psalm 122. 6)

Omul are câteva nevoi fundamentale: hrană, apă, îmbrăcăminte, adăpost, sănătate.

Când una dintre aceste nevoi îi lipsește, el va intra în panică și se va îngrijora. Însă dacă știe că are în Cer un Tată, asupra sa orice ar veni, nu-i va fi teamă. Asta dacă se va încrede în Dumnezeu și dacă va striga din toată inima către Cel care nu lipsește nici într-o nevoie!

***

Dumnezeu este un Dumnezeu care răspunde prin minuni.

Am publicat mărturia dnei Ana Tătar Andraș care povestește ce s-a întâmplat când avea pe fratele ei Daniel bolnav de cancer ultima fază în spital la Cluj. Ea a strigat către Domnul. Daniel nu era credincios, el nu-și pusese nădejdea în Domnul. El era vrăjmaș al Tatălui din Cer. Era un Fiu risipitor de avere și iubirii de Tată. Dar Ana își iubea mult fratele care era și bolnav și risipitor și nemântuit. A strigat ea, au strigat și alți frați de credință, mai multe săptămâni.

Fiindcă era pe moarte fratele, Ana a rugat o nepoată, să meargă în Spital și să roage un cadru medical să-i ducă un mesaj scris de ea, de împăcare cu Dumnezeu, și să i-l citească. Să găsească pe Cineva care va avea curajul și omenia să facă acest lucru.

Într-o zi, pe coridorul lung și liniștit al Secției de reanimare, venea o doamnă doctor. Ea, parcă asta aștepta, cererea, a luat hârtia cu mesajul și a intrat singură în salon la Daniel. Dna doctor a stat un timp important cu Daniel, iar la ieșire nepoata a întrebat, cine sunteți, care vă e numele, să pot transmite cărei persoane trebuie să-i mulțumim…. Nu a vrut să-si spună numele, strcurându-se, ușor, pe nesimțite din vizorul nepoatei. Din acele momente, Daniel s-a făcut treptat bine. De această dată Ajutorul Tatălui din cer a venit , la timp si a dat vindecarea d ecare avea Daniel nevoie. Și El i-a vorbit, fie direct, nemijlocit, fie folosindu-se de o Dna Doctor care adorit ca toată slava sa-i fie adusă doar Creatorului!

Și, Cel ce poate da vindecare și ajutor, L-a dat!

Când strigă un nenorocit, cu credință, Domnul aude și vine de-l scapă!  Glorie Domnului!

***

O SURPRIZĂ DE PROPORȚII!

Un mare evanghelist din  Germania secolului XX (W.Busch), povestește cum pe vremea când lucra ca pastor (preot) într-un orășel de mineri, este căutat în miez de noapte de către o tânără doamnă, disperată, iar cazul mi-a rămas în memorie așa cum l-a prezentat pastorul:

Cineva bate disperat la ușa mea și trezindu-mă, îi deschid imediat să văd cine are nevoie de mine. La usă, agitată, se află o tânără doamnă, care mă solicită cu toată ființa ei:

Domnule preot, veniți repede, Hans, soțul meu, e în stare gravă în spital și are nevoie de împărtășanie!

Îi cunoșteam foarte bine pe cei credincioși, așa cum îi știam și pe cei care nu aveau credință. Hans făcea parte din ultima categorie. Iau în grabă hainele necesare și servieta gata pregătită pentru astfel de situații și parcurgem distanța în timp record. În spital eram cunoscut așa că nu a fost nici o problemă prezența mea la acea oră. Intrăm în salon. Hans era cu ochii închiși, probabil inconștient. Femeia nu-mi da deloc răgaz să lucrez după planul meu, îmi repeta mereu:

– Domnule preot, dați-i împărtășania! Împărtășania, repede! Însă eu gândeam că, pentru omul muribund care părea că se mai află printre noi doar pentru puțin timp,important era ca el să plece mântuit. De aceea am dat să-i vorbesc deîndată.

– Hans, te-ai împăcat cu Domnul? Ți-ai pus încrederea în Jertfa de la Golgota a lui Isus Hristos? Crezi în Domnul Isus? Vrei să-L primești ca Domn și Stăpân, în inima ta? Și doream să-i vorbesc lui Hans, pe această temă, a împăcării cu Dumnezeu pe ultima 100 de m, care, acum păreau să fie doar centimetri. Aveam convingerea că până nu e declarat mort, până ce sufletul lui nu pleacă din trupul muribund la Cel ce l-a dat, Hans încă mă aude, el are încă o minimă șansă de a-L alege pe Isus ca stăpân al sufletului, gata de a pleca în veșnicie (fie la stânga-în Iad, fie la dreapta, în Rai).

– Domnule preot,repede, împărtășania!, se lansa din nou femeia cu aceste cuvinte, în tirada ei de-acum binecunoscută. Presat, de tânăra și grijulia femeie, n-am avut loc decât să-i dau împărtășania. Am oficiat participarea solemnă, așa cum s-a putut, la împărtășania cu trupul (pâinea) și sângele (vinul) lui Isus. Hans era aproape inconștient, dar, minune de la Dumnezeu, imediat după oficierea Cinei cea de Taină, în Numele prețios al Domnului, s-a însănătoșit. Curând s-a sculat în capul oaselor, fericit, noi de asemenea. Eu, recunoscător Domnului, i-am spus că, acum, ar fi momentul potrivit să se hotărească de a-L urma pe Domnul și de a-i mulțumi fierbinte…

Însă Hans, a afișat un zâmbet strâmb și, de necrezut, a spus:

– O, acum sunt încă tânăr, mai am vreme, colo mai încolo să mă hotărăsc pentru Domnul, când voi fi mai bătrân! Dar n-a mai apucat să mai zică nimic, capul  i-a căzut pe pernă, MORT!”

O, CE MARE TRAGEDIE! O adevărată și grozavă tragedie că omul nu ia în serios bunătatea și harul lui Dumnezeu! El  poate să ne ia sufletul chiar și în clipe de sănătate, de fericire, de tinerețe…

Doamne ai milă!

Doamne, dă-ne înțelepciunea de care avem nevoie, mintea românului de pe urmă, să știm să ne numărăm bine zilele! Amin.!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.