Un pictor pasionat de avocatura

“Am cautat un loc cu mai mult soare” afirma avocatul si pictorul Lucian Bistreanu.
Nume: Lucian Bistreanu
Data si locul nasterii: 30 Iunie,1971, Targu -Jiu, Gorj.
Studii: Scoala generala nr. 12 Tg -Jiu, Liceul ‘Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu, Facultatea de Drept din cadrul “Universitatii Romano- Americane”, Bucuresti.
Licentiat in Drept in 1999. Urmeaza intrarea in Baroul Gorj, unde a fost activ pana in noiembrie 2004.
Activitate: In Massachusetts a lucrat pentru o firma de avocatura, ca ‘Litigation Assistant” iar in prezent lucreaza intr-un domeniu similar, pentru o alta firma de avocatura din Phoenix, Arizona.
Stare civila: Casatorit cu Camelia Udristeoiu. Are un fiu de 12 ani.
Data si imprejurarile emigrarii in SUA: Dupa cateva vizite in SUA (prima fiind in vara anului 2000), in Noiembrie 2004 am ales sa dau curs impulsului de a experimenta viata in SUA, altfel decat ca turist. La aceasta decizie au contribuit mai multe imprejurari, pe care voi incerca sa le transpun in scris, candva.E un proiect de viitor, asa ca nu pot divulga acum prea multe detalii.
Am locuit la inceput in Malden, MA, un oras la vreo 12-15 mile de Boston, iar in prezent locuim in Phoenix, AZ.
Hobby: Cand inca traiam in Romania si eram intrebat cu ce ma ocup, nu de putine ori raspundeam ca sunt pictor si am ca hobby avocatura. Avand in vedere ca inca mai pictez, dar nu mai practic avocatura de ceva vreme, consider ca nu eram departe de adevar. Revenind la hobby-urile din prezent, as putea mentiona pictura si fotografia. In 1998 am avut primul vernisaj de pictura. Au urmat cel putin 10 personale si 6 de grup. Anul 2008 este anul in care am avut prima expozitie personala de fotografie.
Website personal: http://www.lucianbistreanu.com
-Domnule Lucian Bistreanu, va rog sa ne spuneti ce anume v-a determinat sa studiati avocatura?
– Ce m-a determinat sa studiez avocatura? La momentul admiterii la Scoala de Drept (1992) nu eram hotarat sa devin avocat. Eram hotarat sa studiez Dreptul, stiind ca la finele scolii existau mai multe optiuni in ceea ce priveste profesia ce putea fi urmata. Vorbesc despre posibilitatea de a deveni judecator, procuror sau avocat. In 1989 terminam liceul. Incercarea de a intra la Facultatea de Matematica – Fizica esueaza. In Septembrie 1989 ma alatur soldatilor romani care vor experimenta “Revolutia”, din aceasta postura. In 1990 ma angajez electrician la o intreprindere din Tg-Jiu. Dupa 2 ani de munca solicit transferul pe un santier minier. Dupa 6 luni de munca pe santier, tot ca electrician, decid ca e momentul sa merg mai departe. In sensul de a urma o scoala. Demisionez si gasesc un job ca paznic de noapte la un liceu, la marginea orasului. Aici incep sa invat. Peste un an sunt admis la Facultatea de Drept. Cred ca prin anul III am inceput sa colaborez cu un avocat, si cel mai probabil, asta m-a indreptat spre aceasta profesie.
– Ce ne puteti spune despre perioada de studentie?
-Faptul ca gasisem un post la arhiva Judecatoriei din Tg-Jiu, m-a ajutat mult, in ceea ce priveste procedurile civila si penala, ca student la drept. Da, un nou job, cumva trebuia sa platesc taxele de scolarizare. Daca nu ma insel, in 1994 plec la Bucuresti, unde gasesc de lucru la o agentie de paza si protectie. In 1992 am inceput sa frecventez cercurile artistilor, in randul carora aveam si inca mai am foarte buni prieteni. Am avut o studentie neobisnuita, frumoasa, plina de tot felul de evenimente, unele mai fericite, altele nu tocmai. As vrea sa ma refer la episodul (nu mai stiu in ce an a fost) examenului la Logica Juridica. Inainte de examen se vorbea pe holurile facultatii, ca “profu” de Logica e dur si ca examenul e si mai dur. Procentajul de trecere era foarte mic. Am intrat la examenul scris, afectat de aceste zvonuri. Dupa examen, asteptam pe acelasi hol, rezultatul. La un moment dat, una dintre secretare apare cu stirea ca notele sunt foarte proaste, insa completeaza cu faptul ca exista o singura nota de zece, a unuia numit Liviu, Iulian sau cam asa ceva. Imi iau gandul ca voi trece examenul de data asta, dar astept in continuare. Cand in sfarsit apare catalogul, numele celui care a luat zecele e dezvaluit: Lucian Bistreanu. Recunosc, au fost cazuri cand am picat examene si a fost nevoie sa le dau din nou. Imi amintesc un alt eveniment mai aparte, tot din perioada studentiei. In 25 Decembrie, 1995 pe scena Teatrului National din Bucuresti, cu ocazia spectacolului de Craciun, a avut loc prezentarea de moda a clasei “Textile”, a Academiei de Arte Plastice, Bucuresti. Impreuna cu modelele Doinei Levinta, am debutat ca model, printr-un concurs de imprejurari pus la cale de un bun prieten . Eram in anul 3 de facultate. A doua, zi am defilat la Casa Americii Latine, Bucuresti, iar peste cativa ani, am recidivat la insistentele unor prieteni, cu o prezentare la Hotel Gorj, din Tg-Jiu. Alt episod pe care mi-l amintesc cu placere se intampla intr-o vara (nu mai retin anul) cand am ucenicit pe langa un sculptor in lemn. Vreo doua-trei luni, mergeam aproape zilnic la el, la atelier si ciopleam lemnul. O experienta pe care as vrea s-o repet, candva. Amintesc doar in treacat ca am fost invatat sa imprim matasea si sa modelez lutul.
– Va rog sa enumerati cateva din abilitatile pe care trebuie sa le detina un bun avocat?
-Din perspectiva clientului e mai simplu, un bun avocat nu pierde procesul in care e angrenat. Din perspectiva profesionistului, un bun avocat e acela care cunoaste dosarul in care apara, legea/legile care sunt incidente cazului si are puterea de a intelege si a se face inteles (comunicarea). De asemenea, as aminti abilitatea de convingere in relatia cu judecatorul si eventual procurorul, insa aici intervin abilitatile personale ale celor din urma. Citeam recent intr-un ziar romanesc, o statistica a judecatorilor condamnati pentru infractiuni de coruptie, in Romania. Daca nu ma insel, era vorba de vreo 11 persoane, in ultimii 7-8 ani. Cand elemente de coruptie intervin in procesul infapturii actului de justitie, cu greu se mai poate vorbi despre un bun profesionist, fie el avocat, procuror ori judecator.
– Cum caracterizati sistemul juridic american?
– Nu sunt foarte familiar cu sistemul juridic american. Stiu ca e inspirat din dreptul englez, precedentul judiciar e folosit ca lege, spre deosebire de legislatia romaneasca. Stiu ca exista curtile cu jurati, care au functionate candva, si in Romania- daca nu ma insel intre cele doua razboaie mondiale. Am avut contact prin prisma job-ului din MA, cu procedura civila a statelor MA si Rhode Island. Pe alocuri sunt similitudini cu sistemul romanesc, dar desigur sunt si diferente. Cred sistemul juridic american este mai stabil decat cel romanesc. Din cate stiu, inca mai exista pedeapsa cu moartea in cateva dintre statele americane, pe cand in Romania a fost inlaturata din codul penal in 1989 sau 1990.
– Care considerati ca sunt punctele forte ale sistemului juridic american? Dar carentele?
– Punctul forte al Sistemului juridic al SUA este “Constitutia”. Punctul slab este paradoxal, tot “Constitutia” sau mai degraba, a fost, s-a intarit din nou, odata cu ratificarea amendamentelor.
– Ce anume credeti ca ar trebui sa invete romanii de la americani in ceea ce priveste sistemul juridic?
– Nu stiu daca romanii ar trebui sa invete ceva de la americani privind sistemul juridic sau americanii de la romani. Mai degraba gandesc ca oamenii in general, ar trebui sa invete sa respecte regulile.
– Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre Massachusetts.
– Massachusetts e unul din cele sase state care impreuna, formeaza regiunea “New England”. In ciuda climei care e foarte schimbatoare. mie imi lipseste Bostonul, oceanul. MA nu e un loc bun pentru cei care sufera de reumatism.
– Ce v-a determinat sa va mutati in Arizona si cum v-ati acomodat aici?
– Eu si sotia mea ne-am hotarit sa cautam un loc cu mai mult soare si mai multa caldura, pentru a uita de durerile de oase. Ea a ales Arizona. Eu am condus cinci zile. In 15 Iunie 2007, am ajuns aici. Cred ca ne-am acomodat destul de usor. In doua saptamani de la mutare, am deschis prima expozitie de pictura, urmata in decursul anului de inca 3-4. A trecut mai mult de un an, in care s-au intamplat atatea si suntem inca, aici. Cu siguranta vom mai fi multa vreme, de acum inainte.
– Care sunt diferentele pe care le-ati remarcat intre statul Massachusetts si Arizona?
– Ca si diferente majore intre MA si AZ, as aminti clima: foarte schimbatoare in MA – cu ierni reci, multa zapada, viscol, cu umiditate greu de suportat in timpul verii, desi cu toate acestea, mi-a placut sa traiesc acolo. Downtown Boston este diferit de Phoenix, indiferent de anotimp este foarte populat, oamenii se plimba pe strazi, arhitectura e altfel, de fapt se spune ca Bostonul e cel mai european oras american. Cred ca e adevarat. Oceanul era la 20-30 minute de casa. Aici, ca sa vad oceanul, ar trebui sa conduc 4-5 ore. De cand am plecat din MA am vazut oceanul o singura data, intr-o vizita la San Pedro, California.
– In final, va rog sa transmiteti un mesaj cititorilor nostri.
– Vreau doar sa multumesc pentru interesul acordat si nu uitati, daca aveti nevoie de un avocat bun…nu contati pe mine.
Octavian D. Curpas
Publicat in Phoenix Magazine – Septembrie, 2008

INTERVIU CU LIVIU ANTONESEI, SCRIITOR, CRITIC, CERCETATOR, PUBLICIST SI…

Iulian SÂRBU

 

Liviu Antonesei s-a nascut în 1953, în satul Vladeni, judetul Iasi. Scriitor, cercetator, publicist, politician democrat (actualmente retras din politica), profesor universitar la Universitatea A.I. Cuza din Iasi. A publicat numeroase volume stintifice, eseuri si poezie, amintim: Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei (Polirom, 1996), Managementul univesitar (Polirom, 2000, în colaborare cu trei colegi de la Universitatea Assiut), Încercari de sociologie spontana (Polirom, 1995), Apatitia Eonei si celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnoze (Axa, 1999). Va invit sa urmariti un scurt dialog cu Liviu Antonesei, în interviul acordat pentru Hyperliteratura.

Iulian SÂRBU: Considerati ca publicul românesc este mai apropiat de  proza (în special de roman) decât fata de poezie? Observ în librarii ca lumea nu prea mai este interesata de poezie.

Liviu ANTONESEI: Se spune ca românul este nascut poet si, daca ne uitam la numarul de autori de poezie mereu în crestere, am putea spune ca asa este! În fapt, este vorba despre o anume evolutie a culturii noastre care, o buna bucata de timp, a avut în inima sa poezia si folclorul, ca orice cultura venita mai tîrziu în modernitate. Aceasta dominatie a scazut evident în perioada interbelica, cum pare sa scada acum, fiind clar ceva legat de procesele de modernizare generala. În timpul comunismului, s-a facut din acest punct de vedere un pas înapoi – literatura a ajuns sa tina loc si de istorie, sociologie, gîndire politica autonoma etc., fiind, vorba lui Mircea Dinescu, un fel de moasa comunala. În context, poezia care, datorita caracteristicilor sale legate de imagistica, metaforizare, limbaj aluziv etc., permitea o crescuta libertate de expresie, oferea niste sanse mai mari de evitare a controlului ideologic si a cenzurii, a ajuns sa fie din nou supra-reprezentata, ca în culturile minore.

În ultimii vreo douazeci de ani, prin eliberarea întregii literaturi, de fapt a întregii lumi culturale, de controlul ideologic si cenzura, lucrurile au început sa se aseze într-o anumita normalitate. Cultura devine iarasi una poli-centrica si prin urmare, literatura nu mai este inima culturii. Si, pe de alta parte, în cuprinsul literaturii, poezia însasi îsi pierde pozitia centrala. Astfel încît, în ciuda faptului ca productia de poezie pare sa creasca necontenit, numarul cititorilor de poezie scade la fel de constant. Dar sa nu o luam în tragic – tocmai sta sa-mi apara un volum de poezii inedite, iar la sfîrsitul anului o ampla antologie! – niciodata si nicaieri, în epoca moderna cititorii de poezie n-au fost mai numerosi decît cei de proza!

Iulian SÂRBU: Aveti o activitate foarte diversificata: sunteti scriitor, jurnalist, profesor universitar, critic literar, cum reusiti sa le împacati pe toate?

Liviu ANTONESEI: Asta ma întreb si eu adesea! Daca ma refer la jurnalistica, activitatea universitara si studiile stiintifice, e limpede ca sînt lucruri care tin de meserie, pe care trebuie sa le fac pentru ca mi-am ales un anume drum profesional. Adaug si faptul ca jurnalistica este pentru mine un mod de a mai elimina tensiunile, nu putine, provocate de lumea în care traiesc, un fel de terapie. Eu sînt o structura „reactionara”, în sensul ca reactionez. Sigur, trebuia sa scriu reactiva, asa este corect, dar îmi plac jocurile de cuvinte! Daca nu reactionez, acumulez tot felul de otravuri în mine, iar asta nu este benefic sanatatii, nu doar mentale, ci si fizice, puzderie din afectiunile noastre fiind în fapt psiho-somatice. Si, daca ajungem acum la literatura, observ si eu ca nu ma limitez la un singur gen, ca scriu poezie, proza scurta – dar am în minte si romane –, eseu, articole de critica literara si atitudine culturala. De ce aceasta risipa, ma întreb si eu adesea. As putea raspunde ca nu stiu, ca exista un mister înlauntrul fiecarui om, deci si în mine si ca eu „nu vreau sa distrug corola de minuni a lumii”. Dar n-ar fi cinstit, pentru ca stiu totusi ceva în aceasta privinta! În primul rînd, stiu ca am avut mereu, de cînd ma stiu, un exces de curiozitate si unul de energie. Mai mult, desi ma apropii de vîrsta concluziilor si a întelepciunii, sînt în continuare bîntuit de acest fenomen. Decît sa se fi manifestat aiurea, prin violenta sau printr-un hybris prost orientat, am preferat – si am reusit în oarecare masura, beneficiind si de sprijinul tehnicilor buddhismului tibetan – sa le dau o orientare mai blînda si mai utila, pîna la urma. Probabil ca aceasta structura a provocat în mine o colectie foarte bogata de „metafore obsedante”, cum ar spune psihocriticii, un „mit personal” complicat, o explozie de teme. Mai cred ca acestea îsi cauta singure calea cea mai buna de manifestare, care uneori este poezia, alteori proza sau eseul speculativ.

As mai adauga ca aceasta complexitate spontana a „mitului personal” contribuie la constructia unui eu care este nevoit sa încerce sa împace o multime de contrarii, cu mai mult sau mai putin succes. Uneori, cred ca as putea deveni mai bun prin asceza, alteori din contra, ca prin conduita inversa, plecînd de la ideea gnostica ca raul nu poate fi eliminat decît prin exces, prin epuizarea acestuia. Cel mai mult îmi place sa asist la desfasurarea unor stralucite exercitii ale inteligentei sau imaginatiei, atît în viata de zi cu zi, cît si în operele de creatie artistica sau filosofica. Mizez pe autenticitate, dar ma tulbura si constructiile abstracte extrem de sofisticate. Îmi place sa-mi exercit spiritul critic, dar adesea ma las purtat de fantasme poetice. Sînt „trairist”, dar alunec puternic si des în livresc. Sînt un singuratec care are nevoie de comunicare, de dialog, un „singuratec cordial”, cum spuneam altadata. Pîna la urma, tine de noroc sau de un miracol ca reusesc sa le împac pe toate. Cred ca reusesc, altfel, cred, mi-ar fi explodat deja mintea!

Iulian SÂRBU: O perioada ati fost implicat în viata politica. Ce ati reusit sa faceti pentru cultura si literatura în special din aceasta pozitie?

Liviu ANTONESEI: Desi functia mea „prim-secretar de tip nou”, de presedinte de judet în terminologia democratica de azi, nu implica obligatii fata de cultura, am reusit sa fac cîte ceva. Nimeni nu uita de unde a sosit într-o demnitate sau cel putin asa ar trebui sa stea lucrurile. Între altele, am „inventat” o taxa pentru „cultura si sport” – trebuia sa împac si capra si varza membrilor Consiliului! –, o taxa modica platita lunar de toate firmele din judet. Suma adunata o împarteam cît mai echitabil între cele doua domenii. Am reusit astfel sa sprijin institutii de cultura, reviste, aparitia unor carti importante, activitatea unor fundatii de profil. Pentru multe activitati si initiative culturale, acesti bani au fost gura de oxigen absolut necesara. Si îmi mai amintesc o nebunie. Filarmonica din Iasi, care este una din cele mai bune din tara, ramasese fara pian, acesta trebuia acordat uneori nu doar înainte de concerte, ci si de cîteva ori în timpul acestora! Practic scîrtîia din toate încheieturile, se uzase fizic, era batrîn si bolnav. Am recurs atunci la rezerva bugetara la dispozitia presedintelui, destinata interventiei în caz de urgenta, de catastrofa – dar sa lasi Filarmonica din Iasi era o catastrofa! – si am achizitionat cu pian Steinway, care costa, în banii de atunci, 1 miliard si doua sute de milioane. Nebunia a fost ca am asteptat un an pîna l-am scos din vama, ca baietii aia, care erau la fel de cinstiti si atunci, cum sunt si acum cînd au arestati cu zecile, voiau sa-mi perceapa 300 de milioane vama, pe care nu aveam de unde sa le mai scot. Noroc ca a venit Ion Caramitru, ministru la Cultura, care la rugamintea mea, a intervenit la ministrul de Finante si a obtinut o scutire de vama. Poate am mai facut si alte lucruri, dar nu mi le amintesc. Ba da, am finantat o parte a lucrarilor de la refacerea Casei Pogor si de la alte cladiri de patrimoniu laic si bisericesc din Judet.

Iulian SÂRBU: Stiu ca sunteti foarte activ pe planul lansarilor de carte. Din aceasta perspectiva cum vi se pare literatura româna actuala? Care este calitatea scriitorilor din generatiile mai tinere?

Liviu ANTONESEI: Nu doar de lansari este vorba, ci si de faptul ca încerc mereu, cum am procedat mereu, sa ma tin la curent cu literatura vie, cu cei în activitate intensa, cu cei care vin. Nu doar ca m-am tinut, cît este omeneste posibil, la curent, dar am încercat si sa sprijin tinerii, fie prin revistele culturale pe care le-am condus, fie participînd în juriile unor concursuri literare ale editurilor sau de la nenumarate festivaluri de literatura, fie facînd recomandari, uneori verbale, alteori si scrise catre edituri. Nu stiu cîta lume stie, dar am fost un factor catalizator în exceptionala initiativa a Polirom-ului din 2004, „Votati literatura tânara!”, care a ajuns sa scoata la lumina circa 40 – 50, daca nu mai multi, prozatori tineri, din care macar 7 – 8 vor ramîne în istoria literaturii noastre. Cred ca, dupa 1990, au aparut un numar neobisnuit de mare de autori foarte buni – si nu doar în poezie, cum se întîmplase pîna la optzecisti, ci si în proza, eseu literar si filosofic, stiinte antropologice etc. Cred ca, în ciuda tranzitiei si, mai nou, a crizei, traim un moment cultural, inclusiv literar, fast, comparabil cu cel interbelic. Sigur, rezultatele finale se vor vedea mai tîrziu, cînd noi, probabil, nu vom mai fi aici…

Iulian SÂRBU: Cum scrieti, cum va vin ideile? Dezvaluiti-ne putin din bucataria scrisului.

Liviu ANTONESEI: E o întrebare grea. Cu articolele, e simplu. Traim într-o tara interesanta si în vremuri si mai interesante! Nu am decît o singura angoasa, cea a alegerii, pentru ca subiectele dau buzna peste mine de cum deschid ochii dimineata. Însa, dupa ce-mi aleg tema, subiectul, în 20 de minute, o jumatate de ora, articolul e scris si deja trimis prin mail la „Adevarul” sau alta publicatie care mi-a solicitat colaborarea. Cu literatura, e însa altceva. Nu scriu decît atunci cînd „ma apuca”, cînd ma obsedeaza o imagine, o formula, o întîmplare reala sau imaginata. Sînt, ca sa spun asa, un scriitor, mai ales un poet, ocazional. Ca si Goethe, doar ca marele poet a avut mult mai multe „ocazii” decît mine! Si, mai este ceva – din clasa a X-a, cînd am primit cadou de la parinti prima masina de scris, n-am mai scris de mîna, nici articolele, nici eseurile, nici povestirile. Nu e însa si cazul poeziei, care se naste ca prima imagine, adesea în întregime, în mintea mea, si apoi este scrisa mai întîi de mîna, abia dupa aceea e culeasa la computer si lucrez pe ea pîna mi se pare în regula.

Iulian SÂRBU: Cititi foarte mult, uneori si din obligatie. Ce va place sa cititi în mod special?

Liviu ANTONESEI: Citesc enorm dintotdeauna si în cele mai diverse domenii, de la filozofie si teologie la literatura politista. În sinistrii ani 80, citeam 4 – 5 romane politiste pe saptamîna, nici nu puteam adormi fara sa citesc macar cîteva pagini din „série noire”, John Le Carré sau San Antonio. Mai citesc si acum astfel de carti, desi timpul fiind dramuit, mult mai putin. Citesc enorm si acum, dar constat, ca dincolo de dorinta mea de a ma tine la curent cu noutatile, cu vîrsta, am capatat obiceiul de a reciti, de a reveni la cartile si autorii tineretii mele, ai formarii mele, de la Biblie si literatura talmudica si hasidica la textele buddhiste, de la Dostoiesvki la Henry Miller si Borges, de la Rimbaud si Mallarmé la René Char si Kavafis, Seferis sau Rilke. Chiar am recitit si „Robinson Crusoe” sau unele carti de Jules Verne.

Iulian SÂRBU: Ce planuri de viitor aveti, atât ca scriitor cât si în viata personala?

Liviu ANTONESEI: În momentul de fata, astept sa-mi apara volumul de poezii inedite la Herg Benet si unul de povestiri la Polirom. Dar gîndul meu este sa ma apuc macar de unul dintre romanele care se zbat în mintea mea, unele de peste douazeci de ani! Cred ca a venit vremea sa fie eliberate. Poate ca m-am maturizat destul si am capatat deprinderea de a sta mai mult pe scaun! În viata personala, vreau în primul rînd sa fiu macar la fel de sanatos cum sînt acum, macar vreo 10 – 15 ani, ca sa-mi pot duce la bun sfîrsit aceste proiecte legate de roman. Si, desigur, ca sa pot calatori în continuare în locurile care îmi plac, mai ales în insule, cum ar fi Creta, Azore sau Insula Mare a Britaniei…

Iulian SÂRBU: Domnule Antonesei, de ce nu v-ati facut o firma, având în vedere ca sunteti o persoana cu relatii diverse? Si de ce nu ati ramas în politica asa cum au facut altii?

Liviu ANTONESEI: Nu am facut o firma de frica. Nu, nu este vorba despre frica de riscuri, nici de teama de faliment, ci de aceea ca, prin falimentul meu, as fi facut o multime de oameni, angajatii mei, sa sufere din pricina nepriceperii mele sau a ghinionului meu. Asa ca am preferat sa MA fac pe mine o firma, cu un singur angajat, care pare sa fie profitabila din multe puncte de vedere si ferita pîna acum de faliment. Nu am ramas în politica, pentru ca, de fapt, desi am facut politica în ilegalitate, în opozitie si la putere, politica nu-mi place. De asta, probabil, m-am si ales cu un diabet de pe urma ei. Prefer s-o observ, s-o analizez si s-o comentez, nefiind cu totul autist si netraind într-un turn de fildes.

Iulian SÂRBU

http://hyperliteratura.ro

13 martie 2012

SCRISORI DE DEPARTE (POEME)

 by Carmen BARBU

.

NIMICURI

.

Te-am iubit acum o vara

Aveam fluturi în stomac

Sufletu-mi era „pe-afara”

Stiai bine ca te plac.

.

O iubire pe furate…

N-o doream, dar a venit

De ce tu, plecat departe

Tocmai tu, nu m-ai iubit?

.

Chip romantic, aventura

Alte lumi duceai cu tine,

Eu voiam iubire pura

Tu zâmbeai, trecând de mine

.

Asteptam cu dor cuvinte

Orice lucru ai fi spus

Cine râde, cine minte

Nu credeai ca m-ai sedus.

.

Si-n trecuta lunga vara,

Eu traiam cu tine-n gând

Asteptam sa te vad iara

Batalii duceam pe rând

.

Cu himere de iubire,

Inventam povesti de amor

Tot cu tine, tot cu tine…

Un iubit ratacitor.

.

Timpul trece, tot te plac

O iubire de o vara…

Si am fluturi în stomac??

.

COJI DE PORTOCALE

.

Sunt înca femeia cu mâini delicate,

Care-ti cojea adesea portocale dulci

În vase vechi de dragoste patate,

Iubeam arome tari si ne hraneau… naluci.

.

Când ai plecat de-aici, pe drum de primavara,

Ti-am dat o portocala, cu tine sa o iei,

De-ti va fi greu sau sete în arsita de vara

Sa bei o picatura stoarsa din trupul ei.

.

Eu sunt înca aici, si de pamânt ma rup,

Caci de-atâta vreme, te uit, amar suspin…

Naucitor ma doare, ca boala e în trup,

Manânc o portocala si de dureri m-alin!

.

Dar ce-i un fruct zemos alaturea de tine?

Nici nu-mi aduc aminte prea bine cum a fost,

Iubirea ta o uit, se stinge-ncet în mine

Mocnit, dar cu durere, si vise fara rost!

.

Trecut-au anii-n zbor, o lume ne desparte…

Doar amintiri ramas-au pe farfuria goala,

Si gândurile sumbre – vechi dorinti desarte

Si cojile uscate din trup… de portocala.

.

.

PLATONIE PE FORUMUL UNUI CENACLU VIRTUAL

(Improvizând o parodie cu poetul G.R.)

.

Ea: Tulburatoare îmbratisare, tulburator sarut,

Înfiorata le-am primit fara sa stiu ca-s de-mprumut
Mi le-ai lasat în suflet doar un pic,
Eterna clipa pentru mine, pentru tine nimic!

El: Nu-s de-mprumut iubita mea stapâna,
Dar eu te vad cam rar pe net… o zi pe saptamâna,
Si am uitat sa merg, pe calea cea batuta
Doar stii zicala cu… ochii care nu se vad se uita!

Ea: De calea ce-ai uitat, pot sa-ti aduc aminte,
Dar ce rost are, când tu nu esti cuminte!
De acuma, alteia-i, oferi al tau dulceag amor
Aceeasi serenada veche si-acelasi trist decor!

El: În trupul tau, vazut-am mai multe universuri
Ce nu le pot descrie, nici dac’-as vrea, în viersuri
Când ma gândesc la tine, din unghiul meu obtuz
Ma pierd în labirintu-ti si-apoi devin confuz!

Ea: De ma iubeai era de ajuns un singur univers,

Oriunde-n departari cu tine as fi mers,
Te mai gândesti la mine? Cât vrei sa mai astept?

Ca unghiul cel obtuz sa redevina drept!

El: O, cât esti tu de buna, vrând sa-mi mai dai o sansa
De-atâta bucurie, ma pierd si cad în transa.
Ma vad batând pamântul, ca sa ma-ntorc la tine
Dar ma trezesc si cuget ca ceea ce fac nu-i bine!

Ea: De vrei sa te întorci, eu dorul nu-mi amân
Macar pentru o zi, cu tine sa ramân!

Sa retraim trecutul si tot ce am fi vrut

Astept înfiorata, sarutul de-mprumut!

.

NOSTALGIE
(Improvizând o parodie cu poetul G.R.)


GR: Reverie printre glastre
Admirând florile-albastre
Ca un pui de bogdaproste
Care cânta a dragoste…
Gângurit de gugustiuc
Ma-ndeamna sa ma duc…
Sa ma duc ori unde, aiurea,
Sa ma iubesc cu padurea.
Sa vad o turma de oi
Pascând iarba în zavoi
Si un munte cu tichie
De zapada argintie
Sa ascult frunza cum creste
Si o vorba-n româneste…

CB: Pe la porti sa vad matusi
Prunci frumosi scâncind la usi
Veselie cu cirese la ureche
Zambetul fara pereche
Scoate pâinea din cuptor
Cânta jale, cânta dor
Dragoste pe fân uscat
Vara dulce, pere coapte
Luna plina, stele-n soapte
Cuget liber, trup usor
Câmpuri multe, drumuri line
Calator… eu vin spre tine!

Carmen BARBU

Bucuresti

martie, 2012

O FEREASTA DESCHISA

DIALOGUL OMULUI CU NATURA

by Dr. DOREL SCHOR

O fereastra deschisa presupune o vedere spre afara. Metaforic are si alte sensuri: perspective si sperante, orizonturi noi, sansa unor transformari, ocazii norocoase. Pentru pictori, fereastra deschisa ofera o excelenta formula de a crea compozitii pe doua planuri, exercitii si studiu pentru introspectie, pentru relatia dintre lumina din interior si din exterior…

De cele mai multe ori, subiectul este o camera cu vedere…La mare, la munte, la cring sau la oras, ba chiar catre…paradis, cind artistul doreste o alegorie. Subiectul este, probabil, incitant pentru ca numerosi sunt artistii plastici care au recurs la acest procedeu, “tratindu-l” in toate stilurile cunoscute. In secolul 19 motivele erau inocent romantice sau intimist victoriene, mai tirziu il gasim la impresionisti (ca de exemplu la Eduard Vuillard) sau post impresionisti (Raul Dufy), la cubisti (Jean Gris), la fovisti (Pierre Bonard), la suprarealisti (Rene Magritte), in pop art (Roy Liechtenstein), ba chiar la Picasso cel proteic si la Chagall… Si cel mai adesea, la Henri Matisse care ignora conotatiile speculative sau filosofice, dar exceleaza in ansamblul colorat al unor circumstante ezoterice.

Uneori languroasa si indolenta, ca in siesta, calma ca o tapiserie cromatica – imaginea surprinde obiecte familiare recunoscibile, dar usor transfigurate, pentru a permite maximum de folosire a luminii, ascunsa in structura volumelor pictate. Nu conteaza maniera de a picta, mai intotdeauna fereastra deschisa permite evidentierea ipostazelor concrete ale frumosului.

Am intilnit la mai multi artisti imaginea unui buchet de flori intr-o glastra asezata chiar pe marginea ferestrei . Se obtin astfel trei planuri: interiorul-cadru, o natura statica si, prin fereastra deschisa, un peisaj citadin, marin sau campestru. Perceptiile spatiale cu imagini si senzatii aparent fugitive, trecute sub controlul intelectului, ofera uneori o ambianta metafizica, o alternativa posibila la realitate.

O privire prin fereastra deschisa poate fi si un soi de evadare, de indepartare de realitatea imediata, o contemplare pasiva…. Dar, de cele mai multe ori se realizeaza un dialog intre creatia umana – constructia, arhitectura cadrului– si, peste pragul vizual, creatia naturii.Vederea fiind focalizata simultan catre intimitatea interiorului si presupusul infinit din afara.

.

Nota: Picturile, în ordine, sunt de urmatorii autori

1.  Chagall Marc

2. Avraham Naton

3. Liana Saxone Harodi

4. Juan Gris

.

Seminar despre cea mai mare nevoie

George Danciu

Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.  Evanghelia lui Luca, 24.47

.

.

Care este cea mai importantă nevoie a omului?

.

a) Părerea oamenilor de știință

Interesantă,  si acceptabilă dpdv al unei logici cu care opereaza omul,  este teoria cercetătorului american Abraham Maslow (1908 – 1970) cu privire la stabilirea unei piramide a nevoilor omenești Continue reading “Seminar despre cea mai mare nevoie”

ISTORIE SI ADEVAR!

by George Danciu

.

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.”  

                                                          Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU istorie si adevar împlinit sub ochii oamenilor

 

Ma aflu acum în a cel de-al doilea ciclu de tratare prin acupunctura a unei dureri de umar. Dupa ce am suferit cca 3 luni m-am prezentat la acest medic generalist care trateaza multe traume prin acupunctura (Valentin Gherman, din Mun.Turda). Medicul m-a conectat la un dispozitiv care lucreaza pe baza de impulsuri electrice dotat cu aparate de masura si control. Un electrod îl tin în mâna stânga, iar pe celalalt îl plimba pe spate, pe coloana, pe cap… si, functie de ce sunete se aud si ce date afiseaza aparatul, medicul stabileste algoritmul zilnic de dispunere pe corp a acelor de acupunctura. Unii pacienti vin pe picioarele lor, altii sunt adusi pe sus atunci când sunt imobili. Cineva aflat într-o astfel de stare de blocaj, poate opta pentru o solutie clasica, traditionala în România, sau una neconventionala cum e acupunctura. Omul are speranta ca solutia aleasa îi da sanse bune de reusita sau poate sa creada ca metoda nu e decât o aberatie… Oricare e opinia sa, cert e ca adevarul e adevar, adesea unul singular. Adevarul nu e ceva democratic, nu poate fi stabilit prin vot, ci e ceva independent de ceea ce gândim sau facem noi, cum a declarat Isus ca El este Adevarul. „Toti ceice au venit înainte de Mine, sunt hoti si tâlhari…” (Ioan, 10.8).

***

Lipsa cercetarii si documentarii de catre oameni, nu scade cu nimic valoarea si adevarul ce exista în lume (fizic sau metafizic).

Dumnezeu, ca un Tata iubitor al creatiei Sale si responsabil, a vorbit cu Adam si i-a purtat de grija. Înmultindu-se oamenii pe pamânt si crescând si faradelegea, Dumnezeu a trimis peste pamânt potopul. Au ales sa se salveze de potop doar 8 persoane, Noe si familia sa.

A venit vremea când Dumnezeu l-a invitat pe Avraam sa-l urmeze, prin credinta si ascultare, promitându-i o mare binecuvânatare:

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Lui Iacov, nepotul lui Avraam, Dumnezeu i-a schimbat numele în ISRAEL. Fiul sau Iosif, dupa mai multe peripetii, ajunge la cârma tarii Egipt, unde e asezat de însusi Faraon:

Si faraon a zis slujitorilor sai: „Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?” Si faraon a zis lui Iosif: „Fiindca Dumnezeu ti-a facut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care sa fie atât de priceput si atât de întelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea, si tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie ma va ridica mai presus de tine.

În acea vreme de foamete, când Iosif era mare dregator, Israel (Iacov, tatal sau)) împreuna cu familia sa de cca 66 de persoane s-a asezat în câmpia Gosen din Egipt.

Dupa cca 430 ani, Dumnezeu l-a ales pe Moise sa scoata poporul Israel din Egipt (600.000 de oameni care mergeau pe jos afara de copii) si sa-l conduca în tinutul Canaan. Însa Faraon, care trona acum în Egipt, nu iubea poporul Israel si îl tinea ca rob pentru muncile cele mai grele. Moise este pregatit de Dumnezeu 40 de ani, dupa care, prin Moise, Dumnezeu pune la cale cele 10 urgii (1.Prefacerea apei în sânge; 2. Broastele; 3.Paduchii; 4.Mustele câinesti; 5. Ciuma animalelor; 6.Buba-varsatul negru; 7.Focul si piatra; 8.Lacustele; 9.Întunerecul mare de trei zile; 10. Moartea întâilor nascuti).

Cum era si normal, pentru evrei hotarârile pe timpul primelor noua urgii le-a luat Dumnezeu, iar Faraon pentru egipteni, opunându-se a lasa poporul egreu sa plece cale de trei zile sa aduca jertfe lui Dumnezeu. Însa, pentru urgia a zecea decizia a apartinut oamenilor, fiecaruia în dreptul sau, egiptean sau evreu.

În acea Noapte trecea îngerul mortii si acolo unde omul nu a luat masura de protectie stabilita de Dumnezeu – ungerea cu sângele mielului, de un an fara nici un cusur, a usiorilor usii -, acolo Dumnezeu lovea cu moartea pe întâiul nascut în casele oamenilor, dar si pe întâiul nascut al animalelor.

În acea noapte au fost credinciosi si dintre egipteni care au crezut cuvântul poruncii lui Dumnezeu si au stat sub protectia sângelui uns pe tocul usii casei. Dumnezeu mai face ceva extraordinar: schimba calendarul (Exod, 12.2), aceea va deveni de-acum prima luna. De atunci se va începe numararea zilelor, odata cu momentul rascupararii, când omul a avut ocazia si si-a pus încrederea în Dumnezeu. Asa a asezat Dumnezeu Pastele Domnului, asa a încheiat El un legamânt cu poporul Sau, legamânt care va fi onorat an de an înaintea Domnului printr-o sarbatoare închinata Lui, prin ritualul de jertfire a unui miel fara cusur de catre fiecare casa (familie).

***

IATA MIELUL LUI DUMNEZEU CARE RIDICA PACATUL LUMII!

Dar Noul Testament vine si consemneaza lucrarea si istoria lui Isus, Mântuitorul Lumii, care a împlinit ceea ce doar prefigura Pastele Pascale vechi testamentale.

Ioan Botezatorul a profetit si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii (Ioan 1.29)

Fara varsare de sânge, nu este iertare, caci plata pacatului este moartea. În omenire nu a trait nimeni care sa fie fara de pacat. Jertfa trebuia sa fie fara cusur pentru a fi primita. Omul era vinovat si pacatos, oricare am dori sa-l avem în vedere, dar absolut oricare si toti. Cuvântul vine si zice Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Nu este nici unul neprihanit, nici unul macar. (Roamni, 3.10;23)

Isus S-a facut Preot prin juramântul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat si nu Se va cai: „Tu esti Preot în veac, dupa rânduiala lui Melhisedec” – prin chiar faptul acesta, El S-a facut chezasul unui legamânt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoti în mare numar, pentru ca moartea îi împiedica sa ramâna pururi. Dar El, fiindca ramâne „în veac”, are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sa mântuiasca în chip desavârsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururi ca sa mijloceasca pentru ei. Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi si înaltat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe în fiecare zi, întâi pentru pacatele sale, si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, când S-a adus jertfa pe Sine însusi. În adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvântul juramântului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavârsit pentru vesnicie. (Evrei, 7.21-28)

De aceea, vine în ajutorul nostru si rezolva plata pacatului (moartea) Dumnezeu Însusi. Fiul Sau a zis: Iata-Ma, trimite-Ma. El a coborât din Cer, de la Tatal, a parasit gloria Sa si a luat chip de om si rob, traind asemenea omului (în familia lui Iosif si a Mariei), dar El a fost neprihanit, fara pacat, în gura sa nu s-a gasit nici un viclesug. A trait 33 de ani printre oameni si a facut lucrarea pentru care a venit, fiind lumina si viata oamenilor. Le-a vindecat bolile, a înmultit pâinea, i-a învatat, le-a dat cuvântul lui Dumnezeu. Si, la vremea hotarâta de Dumnezeu, S-a adus ca Jertfa pe Dealul Capatânii, pe Crucea de la Golgota, când s-a încarcat cu pacatele noastre, facându-se pacat pentru ca noi sa traim. El ne-a înlocuit în moarte. Pedeapsa care trebuia s-o suferim noi a cazut peste El, prin ranile lui suntem tamaduiti.

Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta în Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte sa fie, prin credinta în sângele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, în vremea îndelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui în asa fel, încât sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede în Isus. (Romani, 3.21-26)

Dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfacuta de Jertfa Mielului Isus, care „a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.” (Romani, 4.25).

Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har în care suntem; si ne bucuram în nadejdea slavei lui Dumnezeu. (Romani, 5.1-2)

Dar daca umblam în lumina, dupa cum El însusi este în lumina, avem partasie unii cu altii; si sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. Daca zicem ca n-avem pacat, ne înselam singuri, si adevarul nu este în noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi. Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1 Ioan, 1-2)

Glorie si multumire Domnului! Amin.

Trepte ale cunoașterii și înțelegerii…

George Danciu

Ateism: Nimicul preexistent, a explodat!

Creație: Dumnezeu a creat totul din nimic

.

Uneori, existența sau gândurile și ideile unora, nu fac sens…


Copil fiind, elev în primele clase, am citit Biblia. Am avut deseori probleme de înțelegere, nici nu se putea altfel. Sunt puțini autodidacți competenți, asta depinde de capacitatea intrinsecă cu care e dotat copilul și de vârsta sau maturitatea sa. A fost dificil să înțeleg sau să accept cum a creat Dumnezeu totul din nimic. Continue reading “Trepte ale cunoașterii și înțelegerii…”

UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL

Adrian BotezCĂRȚILE PARADOXALE ALE LUI FLORENTIN SMARANDACHE1

…Avem în față două cărți, trimise nouă, într-un plic, de către un român stabilit în SUA – cu o personalitate puternică si cu o viață care, în sine, este, cum ar zice Edmund Hillary, „Înaltă aventură” – o „odisee” a înălțimilor (în primul rând, spiritual-existentiale!):

1- Frate cu meridianele și paralelele – vol. 6, Ed. Silviana, Rm.-Vâlcea, 2010 – si

2-Dragă domnule Rotaru – antiscrisori, Ed. Dacoromâna TDC, Buc., 2011.

Doua cărți ciudate, precum autorul lor – Florentin Smarandache, o adevarată forță Duhului logico-stiintific și informatic. Continue reading “UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL”

A fost un vis sau doar frânturi strafulgerate?

Irina Lucia Mihalca

Urci. Urci mereu, urci pe firul unui vis,

Tot mai sus. Tot înainte. Sus, cât mai sus.

Crezi ca acolo pe creste, în vârf Iubirea te-asteapta

cu buchete de maci rosii si albi.

 

Inutile noduri fac oamenii în viata lor,

te leaga cu noduri. Multe noduri, de nedesfacut…

 Urci. Mereu urci. Înainte. Mereu mai sus.

Îti cauti poteci. Îti deschizi drumul. În iubire

nu sunt facute carari. Singur îti despici cararile.

 

Parfum de cires batut – timpul înghite totul,

Mergi mai departe, în urma uitarea se-asterne

pe un drum înghetat si pustiu. Pe rând,

gazda sau oaspete, moartea îsi joaca rolul.

 

Urci. Chiar daca florile si-au împrastiat demult petalele

în trecerea vântului nebun. Urci. Chiar daca stii

ca iubirea înfocata iubire e doar ceata, abur si fum.

 

Pe pamânt sufletul este un nou nascut,

cel ce poate sa gaseasca urmele unui alt timp

îsi va cauta si sufletul pereche, corespondentul trairilor.

Pasim pe urmele lor, sufletul pastreaza memoria tuturor clipelor!

.

Închide ochii, o lacrima te vede, pastreaz-o!

Aproape de inima s-o pui la lantul de la gât,

E ca un bob de roua pe petala unui mac

ce dulce se joaca cu gravitatia si o înseala!

.

Prizoniere inimii dureri rostogolite prin dorul gândurilor,

Prin timp, mereu navighezi spre infinit

în cautarea iubirii visate. Urci chiar daca în varf

în locul macilor gasesti doar spini.

 .

Urci si multumesti – nu florilor, nu spinilor –

Multumesti doar Cerului – Puterea Divina

prin care-ai putut urca si simti tot ce-ai simtit.

.

O sa faci undeva o delta sa-ti lasi durerea,

Focul îl arde doar pe cel ce se-aproapie de el,

de departe privindu-l poetii cad în melancolie si scriu!

– A fost un vis sau doar frânturi strafulgerate?

.

Ce bine sa fac…?

George Danciu

.

Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis:

„Învatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” El i-a raspuns: „De ce ma întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile.”

                                                                               Matei, 19.16-17

.

Ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?

.

În trecut se auzea o vorba pe care azi doar ecoul ei mai razbate cu greu: meseria e bratara de aur. O bratara de aur, nevazuta, poarta omul care are darul unei meserii. Cu ea poate face banii necesari  pentru el si familie.   

Nu orice poate învata sau lucra orice, fiecare om are o valoare intrinseca. Dumnezeu e cel care a dat daruri oamenilor, unuia un talant, altuia mai multi talanti, dar omul întelept îi va pune în negot sa aduca profit stapânului (Dumnezeu), celui care l-a binecuvântat cu îndemânare la lucru (fizic si/sau intelectual).

Cât de bine punem în practica vietii darul primit, ne va califica sau nu pentru scopul vietii, acela de-a intra în viata vesnica pregatita de Dumnezeu pentru cei care doresc aceasta!

***

Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis: „Învatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” El i-a raspuns: „De ce ma întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile.

Poruncile Domnului, în esenta lor, sunt:

  • Ascultarea
  • Credinta
  • Iubirea (dragostea)

Pentru a avea viata vesnica, omul trebuie sa aiba fata de Dumnezeu o atitudine de asculatare si credinta, si de dragoste fata de Dumnezeu si de apropele sau.

 

Ti s-a aratat, omule, ce este bine, si ce alta cere Domnul de la tine decât sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau?” (Mica, 6.8)

 

***

Seminar despre viata

Asta e conditia fiintei: viata, nu durata vietii. (Ion Luca Caragiale)

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. (…) Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Evanghelia Ioan, 14.6; 17.3)

Averea cea mai de pret este viata, si viata noastra, va rog sa ma credeti, nu atârna decât de un fir de par. (Alexandre Dumas)

Viata este munca si numai munca îi da omului dreptul la viata. (Ioan Gura de Aur)

Viata nu-i decât o suflare. (Katherine Beauvoir)

Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. (Isus – Ioan, 5.24)

Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine. (Isus – Ioan, 5.26)

Dupa cum o zi bine întrebuintata ne da un somn linistit, tot astfel o viata bine folosita ne da un sfârsit fericit. (Leonardo da Vinci)

Viata-i o gluma foarte serioasa. (Victor Hugo)

Ce-i viata, daca nu umbra unui vis care fuge? (Umberto Eco)

Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica; dar tocmai ele marturisesc despre Mine. (Isus, Ioan.5.39)

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata. (Isus – Ioan, 6.63)

Isus le-a vorbit din nou si a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Isus – Ioan, 8.12)

Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine o va câstiga. (Isus – Matei, 16.25)

Cine îsi iubeste viata o va pierde; si cine îsi uraste viata în lumea aceasta o va pastra pentru viata vesnica. (Isus – Ioan, 12.25)

Isus a mai facut înaintea ucenicilor Sai multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Isus – Ioan, 20.30-31)

Totul se sfârseste pentru ca totul sa reînceapa, totul moare pentru ca totul sa traiasca. (Jean Henri Fabre)

Adevarata savoare a vietii se gaseste înlauntrul vostru. (Osho)

Spre a se bucura de viata, omul are de o mie de ori mai multa nevoie de o inima plina si de un cuget bun, decât de un portofel tixit si de o trasura de lux. (Friedrich Wilhelm Foerster)

O singura viata avem si ea ne este data odata pentru totdeauna. (Ion Gavanescu)

O imensa dragoste de viata ti o puternica încredere în trumful ei spulbera orice neliniste în fata mortii. (Ion Dodu Balan)

Viata ia prea mult timp oamenilor. (Stanislaw Jerzy Lec)

Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne îngadui luxul de a ne plictisi? (Friedrich Nietzsche)

A reflecta asupra vietii – asupra vietii în fata mortii – nu înseamna fara îndoiala decât a ne aprofunda interogatia. (Andre Malraux)

Nu exista compasiune profunda pentru cei a caror viata nu are sens. Vieti închise. Lumea se reflecta deformat în ele, ca într-o oglinda strâmba. (Andre Malraux)

Nu accepta viata asa cum ti-o propun oamenii. (…). Din ziua în care vei începe sa întelegi ca nu Dumnezeu, ci oamenii sunt raspunzatori de aproape toate nenorocirile vietii, nu te vei mai resemna. (Andre Gide)

O data ce ai aflat ce reprezinta cu adevarat viata ta, nu mai poti sterge si ignora aceasta cunoastere. Daca vei încerca sa faci altceva cu viata ta, vei avea mereu senzatia unui gol. (James Redfield)

Viata este o lupta, dar nu un razboi. (John Burroughs)

A trai înseamna sa simti si sa gândesti, sa suferi si sa te bucuri. Orice altfel de viata înseamna moarte. (Vissarion Grigoryevich Belinski)

Viata e scurta dar, nevrednic folosita, scurtimea ei ar fi înca prea lunga, chiar daca asezându-ne calare pe acul de ceasornic am opri viata în loc dupa ora. (William Shakespeare)

Viata nu e numai o contemplare întelegatoare, plina de mila, fata de tine sau fata de altii, ci si o lupta necurmata împotriva tuturor piedicilor care se opun realizarii binelui, frumosului, dreptatii, fie în viata ta, fie în aceea a semenilor tai. (Ion Agârbiceanu)

Viata-i o taina. (Ion Agârbiceanu)

Viata îti are farmecul ei, depinde numai cu ce ochii o privesti. (Al. Dumas fiul)

Viata este o piatra de încercare a cuvintelor. (Alessandro Francesco Tommaso Manzoni)

Viata este o tragedie plina de bucurie. (Bernard Malamud)

Viata este un drum mare cu multe semne. (Bob Marley)

Viata este un voiaj spre acasa. (Herman Melville)

Viata ne obisnuieste cu moartea prin somn. Viata ne avertizeaza ca exista o alta viata prin vis. (Eliphas Levi)

Privesc viata precum un pasager important de pe Titanic: s-ar putea sa nu ajung la destinatie, dar macar merg la clasa întâi. (Arthur Buchwald)

Viata e un risc. (Diane von Furstenberg)

În viata, daca nu te multumesti cu putin, de regula primesti mai mult. (Somerset Mugham)

Viata este o aventura în iertare. (Norman Cousins)

Viata este ceea ce as fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. (Emil Cioran)


Zapada de peste drum

Boris Marian

 

 Zapada de peste drum nu s-a topit,

Moartea lui Labis, ar fi avut 77 de ani,

Hoelderlin a stat în turn o viata, nebun,

 Primesc o scrisoare din adolescenta mea

 Sfâsiata,

 Picuri de sânge pe hârtia virgina,

 E ceasul trei spre dimineata,

  liniste funebra învaluie orasul,

 Dormi, orasul meu etern,

 Am sa ma culc si eu, cine se va trezi

 si unde?

CREDINȚA – într-o realitate istorică, prezentă și viitoare

George Danciu

… Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea:

S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”  Marcu, 1.14-15

.Credința este în legătură cu cineva. Când vorbim despre cedință, aceasta implică imediat și o persoană față de care ne raportăm credința. În creștinism, ideea centrală și Persoana față de care ne manifestăm credința este Isus Hristos. Continue reading “CREDINȚA – într-o realitate istorică, prezentă și viitoare”

SEDINTA DE LUCRU A DIAVOLULUI!

(Tradus de Rodica Botan)

Satan a convocat de urgenta o conventie a demonilor. Ca introducere a spus…

Nu putem nicicum sa oprim crestinii sa mearga la biserica si nici sa citeasca Biblia în care o sa afle adevarul. Si nici nu-i putem opri să caute sa aibă o relatie intimă cu Salvatorul lor. Iar odată ce au facut conectia cu Mântuirorul lor, noi nu mai avem nici o putere.

Asa că lăsati-i să se ducă la bisericile lor si sa încerce sa aibă părtasie…dar noi o sa le furăm timpul ca să nu mai poată să dezvolte o relatie cu Isus Christos. Continue reading “SEDINTA DE LUCRU A DIAVOLULUI!”