Mituri americane : "Cine vrea sa faca rost de arma, tot face rost"

Tavi Curpas newOctavian D. Curpas

….Recentul masacru de la scoala din Newtown, Connecticut, este un semnal de alarma pentru societatea americana, ale carei standarde morale s-au redus simtitor în ultimii ani. Armele de foc se afla la dispozitia oricui si sunt doar mobilul prin care se poate pune în aplicare ceea ce copiilor li s-a inoculat deja in minte din filmele cu crime, cu care acestia îsi alimenteaza imaginatia înca de la o vârsta mica. Guvernatorul acestui stat, Dannel Malloy, a spus ca “raul a vizitat aceasta comunitate în ziua de vineri”.  Scolile din care binele a fost dat afara (copiii nu mai primesc nici un fel de educatie morala) sunt vizitate tot mai des de acest “rau”. Vina o poarta în primul rând, societatea, care este refractara în a-si gasi un timp minim pentru a stabili cauzele ce conduc la astfel de situatii. Daca încerci sa discuti despre violenta propagata în toate filmele si despre liberalizarea accesului la arme, nu te ia nimeni în seama. Se discuta putin despre aceste lucruri, în general doar când au loc astfel de masacre. Oamenii s-au obisnuit deja sa nu faca nimic în acest sens. Ce masuri se pot lua pentru prevenirea altor evenimente de acest gen (nu numai în scoli, dar si în alte locatii)? Din pacate, nu cred ca exista un remediu imediat. …. Ar trebui sa se înceapa prin a-i educa pe copii împotriva violentei si a restrictiona accesul la materialele care le sadesc în minte astfel de idei, continuând cu îngradirea accesului la arme. Daca legea ar interzice aceste arme, sunt convins ca numarul masacrelor ar scadea. Americanii au urmatorul mit: “Cine vrea sa faca rost de arma, tot face rost”.  Acesta nu este un argument, nu are nici un suport logic. În acest caz, ar trebui sa se liberalizeze de pilda, si drogurile. Prietenii mei care sunt proarme spun ca accesul la arme îi protejeaza împotriva unui eventual regim totalitar. Cine stie cum se mai schimba situatia pe viitor?
….Daca populatia din Siria ar detine 10% din armele pe care le au cetatenii americani, regimul Assad ar fi cazut demult, spun ei.Ar trebui sa fie obligatoriu un examen psihologic atent pentru cei care încearca sa achizitioneze o arma, iar detinerea permisului de port-arma ar trebui sa impuna controale periodice pentru a se stabili daca posesorul armei este pe mai departe o persoana fara probleme psihice.
….În SUA exista mai multe arme pe cap de locuitor decât în oricare alta parte a lumii. Americanii sunt de parere ca dreptul de-a purta arma este “sfânt”, fiind stipulat în al doilea amendament al Constitutiei, ceea ce înseamna mult pentru ei. Cred ca majoritatea nu gândesc mai departe de atât. Ei considera ca acest amendament ne separa de alte tari ale lumii. Libertatea, inclusiv aceea de-a purta arma, îi face mai puternici decât orice alta natie de pe glob. Este clar ca “plusurile” si “minusurile” nu sunt analizate în mod serios. Ce este mai important: sa ne credem liberi si diferiti fata de toata lumea sau sa reducem numarul unor astfel de mascare si copiii nostri sa fie mai siguri în scolile americane?
.

Octavian D. Curpas– Phoenix, Arizona

Imitați-L pe Dumnezeu (1)

Imitând pe tataUrmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.

  Efeseni, 5.1-2

CINE nu are aproape de sufletul său, copii mici sau nu-i iubește suficient, nu observă cum copiii  îi imită pe ceilalți, în gesturi,  în vorbire și în fapte.  Și se știe că copilul este înclinat spre rău, spre minciună și neascultare. De aceea e bine ca în preajma copiilor să se afle modele demne de urmat, în părinți și educatori, pentru că, după cum se știe, ceea ce seamănă omul aceea va și secera. Continue reading “Imitați-L pe Dumnezeu (1)”

Dar Dumnezeul nostru a schimbat blestemul în binecuvântare!

Daniela DelibasDaniela Delibas

Neemia 13:2 – Dar Dumnezeul nostru a preschimbat blestemul în binecuvântare!

În timp ce pregătesc cina, am pe masa din bucătărie Biblia deschisă la acest verset din Neemia 13:2 şi, în timp ce meditez asupra lui mă întreb: “Oare chiar a preschimbat Dumnezeu blestemul în binecuvântare?” Nu vreau să fiu o “Eva” a zilelor noastre ci îmi pun această întrebare cu intenţia sinceră de a aprofunda acest adevăr şi de a-i înţelege toate nuanţele. Vă daţi seama ce mare har!? Să transforme Dumnezeu blestemul în binecuvântare! Ce Mare, Puternic şi Minunat Dumnezeu avem! De dragul copiilor Lui, Dumnezeu schimbă chiar şi blestemul în binecuvântare! În Biblia Fidelă acest verset este tradus astfel: Totuşi, Dumnezeul nostru a întors blestemul în binecuvântare. Îmi place mai mult această traducere. Dumnezeu a întors roata iar blestemul a devenit binecuvântare! Continue reading “Dar Dumnezeul nostru a schimbat blestemul în binecuvântare!”

Marius Tuca: Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii (încheiere)

Sentimentul iubiriiAm sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Indiferent daca o sa se alinieze toate planetele,
Nu ma sperie informatiile de ultima ora,
Apocalipsa nici nu poate fi infirmata, dar nici confirmata,
Hai sa nu disperam, nu ne-ar ajuta la nimic,
Sa nu bagam toti disperatii lumii în seama,
Dar, în acelasi timp, sa ne pregatim pentru orice
Si, mai ales, pentru tot ce poate fi mai rau.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Ba chiar si pâna dincolo de sfârsitul ei
Iar pentru asta m-am pregatit cum scrie la carte,
Trusa de supravietuire sta marturie,
Am pus acolo toate cele necesare într-o astfel de împrejurare,
Nu lipseste nimic din ceea ce ne-ar putea ajuta
Sa trecem prin marea încercare a Planetei.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Chit ca va trebui sa luam în trusa de mâna
Toate nimicurile din lume fara de care n-ai mai fi tu,
Toate margelele, oglinjoarele, rujurile si cerceii
Toate câte-n luna si stele, fara de care
N-ai apuca nici sfârsitul liniei de tramvai 41
Daramite ditamai cataclismul universal

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Dar te rog sa nu-mi faci o scena tocmai acum
Daca n-o sa aiba loc esarfa-rosie, esarfa verde si clama de par sidefie,
Pentru numele lui Dumnezeu, ne pregatim de urgie
Nu pentru balul bobocilor, ceaiul dansant sau petrecerea de Craciun
Lasa si tu un pic de la tine, zece, douazeci de bratari,
Si, mai ales, lasa deoparte toate cele n perechi de pantofi.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Si daca ar fi sa ramânem desculti prin ea,
Totul e ca sa fie gata trusa de supravietuire,
Si ca sa vezi ca mai las si eu de la mine
Poti sa-ti iei toate talismanele si pietrele pretioase
Exista sansa ca astea sa ne poarte noroc,
Cum la o adica, estetic vorbind, poti sa-si iei si o  palarie

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Chiar daca asta ar însemna sa se deschida cerurile
Iar pamântul sa se dea de tot la o parte
Si sa nu mai fie nimic din ce a fost
Caci am pregatit pentru tine, de la rusi citire,
Pentru gongul final, ultima bataie de ceas care sa fie,
O sticla de votca si doua paharele, pentru ultima betie.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii…

Marius TucaCiteste si:
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
introducere
cuprins

Intrigi si fapte din culisele Revolutiei din'89

Dan VoineaDezvaluiri ale Generalului Dan Voinea

Felicitari Cotidianului evz.ro, Vlad Teodorescu si Horia Tabacu, care au reusit un interviu fabulos cu unul dintre cei mai importanti oameni care au avut acces la date reale privin revolutia.

Procurorul Dan Voinea a participat ca membru în completul care l-a judecat si condamnat pe Nicolae Ceausescu, la Unitatea Militara din Târgoviste, dumnealui având sarcina de întocmire a rechizitoriului. De aceasta data aduce la lumina mai multe episoade si peripetiile prin care a trecut în Zilele Revolutiei din decembrie ’89, aventuri care pot da scenariul unui film documentar de maxim interes si suspans.

Pe de alta parte, procurorul Dan Voinea a fost printre putinii care, împreuna cu echipa complexa cu care a lucrat, a adunat informatii si probe privind situatia reala de la Radio si Televiziune, privind terorismul, cine a tras si din ordinul cui …, însa “oamenii presedintelui” l-au împiedecat sa-si finalizeze munca (aflata in situatia de a aduce roade).

Procurorul Dan Voinea, unul dintre personajele cheie ale acelor evenimente dezvaluie ca întreg completul de judecata urma sa fie lichidat cu rachete trase din elicopter

Discutia cu Generalul Dan Voinea a avut loc într-un apartament din zona Pietei Universitatii, amplasat la etajul opt. De la balcoanele lui si de la ferestre tot perimetrul se vede foarte bine. În asa fel încât tot dialogul, care a depasit trei ore, a fost aplicat, cum s-ar spune. Cei doi reporteri, martori si ei ai evenimentelor, în locuri diferite si în momente diferite, au pus mai ales întrebari punctuale, care vizau situatii concrete si drame bine cunoscute.
Cel care raspundea la întrebari a fost procurorul care a contribuit la condamnarea cuplului Ceausescu, el întocmind rechizitoriul. Ulterior el a anchetat dosarele evenimentelor din decembrie ’89. Activitatea lui a durat cam 20 de ani de cercetari. Foarte multi vinovati au fost trimisi în instante si condamnati. Pentru foarte multi acest moment înca nu a sosit.
Generalul Voinea este înca tânar si viseaza sa-si duca rechizitoriile la bun sfârsit si sa se faca dreptate pâna la capat. În cursul acestui interviu el ne-a declarat multe fapte inedite din timpul evenimentelor de atunci. Acestea constituie dezvaluiri în exclusivitate.

EVZ:Care este cel mai mare secret al revolutiei din 1989?
Dan Voinea: Acela ca miscarea populara a încercat sa fie înnabusita în sânge de catre fortele de represiune ale regimului comunist…

Cititi mai mult: CLICK AICI

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusivitate-despre-dosarele-revolutiei-generalul-voinea-au-vrut-sa-ma-omoare-imediat-101655.html

Cântecul mâinilor, auzul ochilor

Oda BucurieiJianu Liviu-Florian

.    “Daca deschizi ochii bine, poti vedea stelele a caror muzica o auzi demult”.
 .   Elevii Centrului Scolar “Beethoven” nu au auzit niciodata muzica stelelor. Si nici nu o vor auzi vreodata.
 .   Le-au  ramas pentru ascultat, numai ochii. Si pentru grait, numai mâinile.
.   Doua mâini, cu trei degete strânse caus, ca un potir de ghiocel, leganate în aer, înseamna “Colindam”.  Este gestul colindatorului care scutura un clopotel.
 .  Mâinile ne colinda din nou. “Colindam”.
Doua palme ridicate, cu fata spre noi, care coboara, cu degetele fluturându-si falangele, înseamna “iarna”. Este gestul cu care Dumnezeul Tacutei Simfonii Universale rasfira din nori, fulgi de zapada.
 .   Asa începe pentru elevii fara grai si auz, un colind.
.  “Colindam, colindam, iarna”
 .   Gesturile si  ochii. Pe acompaniamentul tacerii. Acesta este colindul lor, încropit dintr-un  alt fel de alfabet.
Fiecare deget, clapa unui pian.
  .  Fiecare miscare, o apasare pe clape.
.  Fiecare nuanta, un ton, un timbru, o masura, un ritm.
. Grupul de colindatori nu a auzit si nu va auzi niciodata.
 .   Dar cânta cu mâinile. Si asculta cu ochii.
   Un colind pe care îl aud numai sufletele lor.
.  Îi privesc si ma gândesc în fata câtor simfonii universale ale binelui si frumosului, mâinile celor care aud si vorbesc adasta indiferente sa imagineze speranta, iar ochii si urechile lor  ramân in voluptatea intunericului si a surzeniei.
  .  Colindul elevilor continua.
. O palma deschisa, care se roteste, peste incheietura altei palme deschise, fixa.
 .   Doua palme care se deschid, ca o fereastra.
.  “Pe la usi, pe la feresti “.
 .   Gest de clopotel.
.  “Cu colinde”…
. Palmele lor, departate, in unghi drept, se apropie, si isi ating varfurile degetelor, stranse manunchi. Apoi palmele se departeaza iar, spre unghiul drept.
 .   Doua aripi, vâslind prin aer.
   Zborul este românesc. Românesc înseamna zbor.
 .   …”românesti”.
  .  Românesc este si motto-ul scolii “Beethoven”, in toata cunoasterea si libertatea lui etern umana
.  “Dati-le aripi si lasati-i sa zboare”.
.  Fiecare deget, pana unei aripi.
  .  Fiecare miscare a palmei, un elan al vietii.
  .  Fiecare câtime de intelegere si armonie, un început de plutire si  bucurie.
 .   Oda Bucuriei Zborului Universal.

    17-18 decembrie 2012, Craiova

.

"Si eu sunt mama lui Adam Lanza"

mediafax-foto-mario-tama UN SEMNAL DE ALARMA, AUZIT SI DIN ROMÂNIA!

.
Cotidianul online  Gândul.info priveste masacrul de la scoala elementara din Newtow, statul american Connecticut, prin marturia  mamei unui baiat de mentalitate si violenta asemanatoare aceleia a lui Adam Lanza, tânarul de 20 de ani care în 14 decembrie si-a ucis mama si alte 26 de pesoane (6 profesori si 20 de elevi) – din motive încetosate (neascultarea de parinti, vizionarea în mod repetat a programelor si filmelor needucative, fiind caracterizat si de teribilism, violenta, ocultism, autism).

*.

Masacrul de la scoala din Connecticut, în care au fost ucisi 20 de copii si sase adulti, a motivat o mama sa îsi faca povestea cunoscuta, unul dintre fiii ei având o afectiune mintala, care îi provoaca accese grave de furie, la fel ca în cazul ucigasului Adam Lanza, scrie Huffington Post.

Marturia Lizei Long a venit la nici o saptamâna de la tragedia din Connecticut, încercând sa traga un semnal de alarma asupra numarului mare de copii cu afectiuni care îi fac foarte violenti si pentru care singura solutie este închisoarea. Dincolo de repornirea dezbaterii privind controlul armelor, sustine femeia, cel mai important este ca societatea americana sa aiba o discutie reala despre bolile mintale.

“Locuiesc cu fiul meu, care este bolnav psihic. Îl iubesc, dar ma înspaimânta”, începe povestea mamei. Femeia descrie mai departe un episod din viata fiului ei, care s-a enervat peste masura doar pentru ca purta o pereche de pantaloni de alta culoare decât accepta scoala în care învata. În momentul în care i s-a atras atentia cp trebuie sa se schimbe, Michael, în vârsta de 13 ani si cu un IQ mult peste medie, a luat un cutit în mâna si si-a amenintat mama cu moartea. “Esti o nenorocita! Pot sa port ce pantaloni vreau eu. Suntem în America, am drepturi!”, a tipat copilul la mama lui, care i-a interzis apoi sa se mai joace pe calculator.

Mai târziu, baiatul s-a scuzat, dar, când mama i-a spus ca este pedepsit, a amenintat ca se sinucide. În acel moment, însa, Liza Long a întors masina si l-a dus pe Michael la spitalul de psihiatrie. Scena din fata spitalului, în care mama îsi îmbratisa fiul, în timp ce acesta o musca si se zbatea violent, a fost oprita abia de politisti. Asistentul social al lui Michael a sfatuit-o pe Liza Long sa depuna plângere împotriva lui, tocmai pentr

“Nu cred ca locul fiului meu este la închisoare, mai ales ca este un mediu haotic si asta n-o sa-l ajute în niciun fel cu boala lui. Dar se pare ca SUA folosesc închisoarea drept solutie pentru oamenii bolnavi psihic. Nimeni nu vrea sa trimita acolo un geniu de 13 ani, care iubeste Harry Potter si colectia lui de animale de plus. Însa sistemul nostru defect, societatea noastra, nu ne ofera alte optiuni. Trebuie sa facem ceva”, a mai scris Liza Long, adaugând ca statisticile arata ca numarul bolnavilor psihic din închisori a crescut de patru ori în perioada 2000-2006 si este în continua crestere.

Totodata …..  putetiI citi AICI continuarea articolului din Gândul.info.

.

Scrisoarea integrala, în limba engleza, poate fi citita pe blogul The Anarchist Soccer Mom.

Sursa: http://www.gandul.info/international/apelul-impresionant-al-unei-femei-pentru-natiunea-americana-si-eu-sunt-mama-lui-adam-lanza-10398679

Un act imperativ (6)

Charles  SpurgeonÎn Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători … Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” (FAPTE, 13:2)

.

Fiți plini de Duhul!

  .

POSTUL ȘI RUGĂCIUNEA

.

Creștinii zilelor noastre oscilează adesea în modul lor de percepție și de manifestare,   stare care de fapt oglindește societatea de azi, în ansamblul ei, dar de la creștini Domnul așteaptă ca ei să rămâna alipiți de Dumnezeu și de învățătura apostolilor Domnului.  Și, pe neașteptate, mulți creștini  ajung să fie purtați de valurile învățăturii și ale lăudăroșiei lumii, când într-o parte, când într-alta. Așadar, apar ca legitime câteva  întrebări pe care putem să ni le punem fiecare dintre noi –  de ce s-a ajuns aici,  care este cauza și  ce avem de făcut? Continue reading “Un act imperativ (6)”

ATAC CRIMINAL

atac-scoala-cnn[1]Teama-i obsesia de care nu se izbaveste
cel caruia credinta îi lipseste!

….   Nu a trecut mult timp de la alt incident armat, când a fost redeschis subiectul armelor de foc, usurinta cu care ele se procura, folosind reclame comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alti oameni” si din nou, iata, America este însângerata! Din nou omor în masa, baie de sânge în Newtown, statul Connecticut, cu 26 de victime, dintre care 20 de copii împuscati într-o scoala. Adam Lanza, acesta este numele atacatorului, în vârsta de 20 de ani, si-a omorât mama, vineri, 14 decembrie, dupa care a mers la o scoala elementara din Newtown si a împuscat mortal cele 26 de persoane, apoi s-a sinucis.
..   Ma întrebam de fiecare data si ma întreb si acum, pe buna dreptate, daca este în regula ca un tânar care nu poate merge la scoala, sa poata merge la un magazin sa-si cumpere o arma, sau armele sa fie la dispozitia copilului, a tânarului, în casa în care locuieste cu parintii – în acest caz. Îl controleaza cineva daca este în deplinatatea facultatilor mentale atunci când se duce sa-si cumpere un om o arma, sau atunci când acestea se afla la dispozitia lui? I se cere un astfel de certificat? În fond, pentru ce are nevoie omul de arma? Pentru a se apara? Traim în jungla? Beneficiem de libertate nelimitata? Câta ura trebuie sa se fi acumulat în sufletul acestui tânar de numai 20 de ani, pentru a putea recurge la asemenea gest? Ce se poate face pentru ca asemenea acte de violenta sa nu se mai repete?
..   Aminteam cândva de spusele unora, cum ca violenta ar fi rautatea genetica care trebuie stapânita prin vointa si prin educatie. Dar daca nu avem vointa si nici educatie? Indiferent, daca le avem sau nu le avem, nu ar fi bine sa cautam a ne îndrepta fata spre credinta si a ne calauzi pasii dupa ea? Cunoasterea legilor divine bazata pe duhul blândetii, întelepciunii si iubirii, ar putea salva aceste suflete! Fiindca cert este ca sunt suflete ratacite! Numai cunoscând sentimentele nobile, opuse violentei, prostiei, urii, pot merge pe calea cea buna, se pot vindeca de aceste boli ale sufletului. Numai astfel se vor convinge ca nu trebuie sa puna mâna pe arma pentru a-si domoli ura, setea de razbunare. Recurgerea la violenta este un mod de a te sinucide, de a renunta la viata aceasta care are si frumusetile ei, la oamenii si natura care ne ofera dragoste la tot pasul, dar care trebuie cautata, gasita, apreciata. Ar trebui sa fim mai iubitori unii fata de ceilalti, constientizând scurtimea si valoarea acestei vieti. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie în primul rând sa respecte legile bunei cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Buna-cuviinta si comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate; un comportament frumos este si moral, iar moralitatea sta la baza relatiilor sociale.
..   Copiii, tinerii se joaca de multe ori de-a uciderea si parintii nu observa aceasta placere a lor, ba uneori chiar este încurajata. Mai demult jocul de-a uciderea si uciderea din realitate se deosebeau enorm. Astazi însa, odata cu progresul tehnologiei calculatoarelor, virtualitatea si realitatea s-au apropiat foarte mult. Ce sa mai spunem de filmele din care nu lipsesc actele de violenta! Pentru regizori, violenta, îmi pare, ca a ajuns ca „sarea si piperul”- condimentele necesare pentru a da gust unui film. Ajuns în spatiul audio-vizualului sau al celui cibernetic, constiinta omului se schimba si crimele virtuale trec usor, pe neobservate în lumea reala. Efectele sunt dureroase, dar cauzele sunt prea putin analizate. Scriitorul român Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor, filozof si profesor român la Universitatea din Chicago, scria printre altele: „Comportarea religioasa a oamenilor contribuie la mentinerea sfinteniei lumii”. Viata ne demonstreaza valabilitatea acestei afirmatii.
..   Legea da dreptul oricarui cetatean sa-si cumpere unelte pentru atac. Bun, nebun, de voie, de nevoie, cu bani îti cumperi arme dupa bunul plac. Ati vazut cu câta placere, chiar dragoste îsi aleg unii armele?  Oare nu este aceasta o dragoste perversa? Traditie? Teama? Trufie? Cred, mai curând, ca este instinctul salbatic din noi, de sute de ani perpetuat. S-au schimbat atâtea-n jurul nostru, în viata noastra, dar noi, în noi, nu ne-am schimbat. Nu dialogam cu propriul suflet, nici cu sufletele din preajma noastra, ne lipseste respectul fata de noi însine si fata de cei de lânga noi. Pe semne salbaticia, ura, invidia, se afla adânc înradacinate. Si nu ne straduim a ne transforma, a ne înalta sufleteste. Dar paralel cu aceasta gândire cu aspect uman, o încercare de modificare a legislatiei regimului armelor si munitiilor, cred ca ar fi bine venita în lume. De ce armele sa nu se afle doar în mâna celor specializati si apti a le folosi?
..   Violenta repetata, iata unde poate duce libertatea fara de constienta. Cu ce i-au gresit victimele, acei copii nevinovati? Viata unui copil e ca floarea al carei boboc sta sa-nfloreasca si vine, iata, un vânt al mortii, într-o scoala unde copiii învata ce-i bucuria si cum s-o traiasca. Un vânt al nebuniei care a rapit fapturi plapânde, trupuri nepângarite, nelasându-le sa creasca, sa se-mplineasca, iar vietile atâtor parinti dintr-o data naruite… Ne doare, sigur ca ne doare si pe noi cei multi care traim aceste zile sub puternica impresie a acelei tragedii.
..   Dar, speranta, cea care nu moare niciodata, ne face sa fim încrezatori în masurile care se vor lua, pentru ca aceste fapte reprobabile sa nu se mai repete, oamenii afectati sa-si regaseasca linistea dorita, sa poata uita acest episod atât de dureros pe care l-au trait.

Vavila Popovici
Raleigh NC

Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor sef la Jurnalul National

MarinaConst1Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

 Secretul profesiei de jurnalist:

Totul sta în puterea unui virus – virusul presei!

Cuvântul scris a fost si va ramâne o forta care poate schimba lumea, ceea ce confera jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existential al fiecarei natiuni. În acest context, conditia sine qua non pentru transmiterea informatiei si prezentarea fidela a realitatii este propria informare si documentare a specialistului din presa scrisa. Acuratetea si rigurozitatea informatiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramura de top a genului gazetaresc. Jurnalistul – în general, cel de politica externa – în special are nevoie în permanenta de documentare si informare corecta.

Un astfel de profesionist, fin analist de politica externa pentru care munca reprezinta o adevarata pasiune este si Marina Constantinoiu, redactor sef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionata de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumarate ori, dar am fost si în Iordania si Siria. Am vizitat multe tari din Europa, în jur de 20, si am ajuns de doua ori în Statele Unite”. Munceste intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul National, mai întâi ca sef al departamentului de politica externa si apoi ca redactor sef, considerând ca alegerea acestei profesii nu-i apartine, hotarârea în acest sens luând-o „viata însasi”.

Bucuresteanca 100%”, Marina Constantinoiu este pasionata de tot ce înseamna politica externa, înclinatie evidenta manifestata înca din copilarie. Licentiata a Facultatii de Jurnalism si ?tiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti (1994), în prezent preda studentilor de aici doua materii de specialitate. Ca o „Leoaica” ce este (nascuta la 13 august 1970), reuseste sa-si exercite obligatiile profesionale cu abilitate si dedicare, în pofida faptului ca timpul alocat familiei nu este întotdeauna asa cum si-ar dori. Este casatorita cu fostul sau coleg de banca din liceu, caruia ar vrea sa-i poata aloca mai mult timp decât o face, pentru ca, inevitabil, meseria de jurnalist înseamna multa munca, un program aleatoriu si implicare permanenta.

Daca are abilitatea de a depasi greutatile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru ca „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fara a fi nevoie de o „reteta speciala” si asta pentru ca „totul sta în puterea unui virus: virusul presei!”

***

Octavian D. CURPAS: Explicati-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinisti pe care o aveti în frumosul scop ales pentru viata si daca nu este prea mult pentru o femeie care trebuie sa se achite si de alte obligatii?

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viata a vrut sa fie asa. Am fost pasionata de mica de tot ceea ce însemna presa, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Libera, Vocea Americii si Deutsche Welle, dar si Radio France Internationale sau BBC. În aceeasi masura urmaream si Telejurnalul ceausist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinata de modurile în care putea fi masluita realitatea.

Octavian D. CURPAS: Am ramas impresionat de munca intensa pe care o faceti la ziarul dumneavoastra. Poate ne spuneti din ce punct ati plecat? Poate si câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienta pe care o aveti în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

MarinaYaffoMarina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul National? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca sef al departamentului de politica externa a ziarului. Veneam de la agentia de presa Mediafax, unde lucrasem patru ani si jumatate la politica externa. Eu am lucrat efectiv în presa înca din primul an de facultate, din primul semestru de scoala. Am avut ocazia sa colaborez la postul national de radio si nu am ratat-o. A fost o scoala extraordinara si cred ca asa a si ramas, de aceea o recomand oricarui tânar jurnalist. Nu cred ca regret nimic din toti acesti ani. În ciuda faptului ca recunosc din ce în ce mai putin profesia în ceea ce se numeste azi „presa” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

Octavian D. CURPAS: Cred ca sunteti o fire optimista, aveti cu prisosinta în suflet bucuria de a trai si de a învinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta cu animozitatile vietii, fiindca banuiesc ca ati întâlnit si greutati. Cum le-ati trecut? Care este secretul fortei dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimista. Dar poate uneori e bine sa fii ca mine. Sa pui raul înainte, pentru a nu avea dezamagiri socante. Greutati? Evident ca am întâlnit. Am trait, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpana uneori, au fost oameni care m-au dezamagit, au fost subiecte care m-au rascolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu exista o reteta speciala pentru asta, nu exista niciun tonic secret care sa poata fi administrat. De fapt, totul sta în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

Octavian D. CURPAS: Credeti în libertatea de a exprima ceea ce gândesti sau simti în adâncul fiintei tale, fara sa îti fie teama?

Marina CONSTANTINOIU: Ati astepta, poate, un raspuns-standard si simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru ca nu cred ca traim vremurile potrivite pentru asa ceva. Nicaieri. Cred, mai degraba, ca trebuie sa învatam a fi mai diplomati decât oricând.

Octavian D. CURPAS: Va rugam sa ne dati câteva date biografice, mai amanuntite si mai relevante, din existenta si evolutia dvs. ca jurnalist, ca om de cultura.

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultura este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilarie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisa, mai întâi ca reporter, care nu se sfia sa opreasca oameni pe strada pentru a le pune întrebari, ulterior ca redactor la departamentul de politica externa, apoi ca sef. Sefia în presa poate parea atractiva celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranta îi stirbeste din placere. Presupune multa rutina, te lipeste de scaun si îti fura tocmai contactul cu lumea pe care se presupune ca ar trebui s-o cunosti cel mai bine.

Octavian D. CURPAS: România, tara în care traiti si va desfasurati activitatea, cum vi se pare astazi fata de „altadata”, de vremurile copilariei dvs., de exemplu? Sunteti aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreti sa fiti mesager în activitatea de jurnalist extern?

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le traiesc, ca doar sunt aici. Jurnalul National este ziarul care a reusit sa resusciteze reportajul în presa scrisa din România si îl tine în viata, tocmai pentru ca jurnalistul sa fie acolo unde îi este locul: lânga oameni.

Octavian D. CURPAS: Lucrul cel mai greu în viata este sa-ti gasesti locul. Locul în societate care sa te multumeasca. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu nasterea pasiunii pentru jurnalism?

Marina CONSTANTINOIU: Da si nu. Eu mi-am gasit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul ca nu am schimbat locul.

Octavian D. CURPAS: Vorbiti într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului si aceasta în multele directii. Reusesc oare jurnalistii sa acopere toate domeniile cunoasterii? Câte vieti ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visam noi, toti jurnalistii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viata? Credeti în acele posibile punti dintre oamenii de stiinta, arta, filosofie etc. si noi jurnalistii, cu dorinta de a veni unii spre altii?

MarinaConst2Marina CONSTANTINOIU: Evident ca jurnalistii nu pot acoperi toate domeniile cunoasterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretentie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultura generala sunt vizibile. Se taxeaza pe loc, într-o secunda. Pentru jurnalisti publicul nu gaseste scuze. Nici macar nu încearca.

Octavian D. CURPAS: Si în final, ce reprezinta activitatea de jurnalist pentru dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Sapte zile din sapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, caci si noptile sunt jurnalistice, în sensul ca problemele nu te parasesc, iar subiectele în desfasurare peste zi se continua în minte, noaptea. Mai înseamna si izolare într-o lume în care altora nu le place sa traiasca, în care e multa adrenalina, dar care este extrem de egoista, care acapareaza.

Octavian D. CURPAS: Am înteles ca vorbiti fluent franceza si engleza, stiti putina germana si un pic de ebraica. Franceza este însa limba pe care stiu ca o stapâniti foarte bine.

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, putin neobisnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut sa învat teorie, care a facut conversatie cu mine, care nu stiam o boaba de franceza. L-am urât aproape un an, caci nu îl întelegeam când îmi vorbea, dar pe urma l-am iubit. Francezei îi datorez si mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe usi, mi-a adus în viata multi oameni interesanti.

Octavian D. CURPAS: Ati vizitat foarte multe tari în Europa, în jur de 20 la numar, ati vizitat si Israelul si ati afirmat ca va atrage aceasta tara. Puteti sa ne vorbiti despre toate aceste tari, în rezumat desigur, despre politica lor si care sunt aprecierile facute de catre dvs. dupa vizitarea lor si contactul cu anumite personalitati? Puteti face o comparatie, asupra politicii acestor tari?

Marina CONSTANTINOIU: Oooo… e un întreg interviu concentrat în aceasta întrebare. Da, ma pasioneaza Israelul. Si Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezinta, prin fiecare piatra pe care scrie Istorie cu majuscule, este o tara minuscula care – profesional vorbind – da de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am vazut multe tari europene, pentru fiecare am câte o parere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multa sau mai putina placere, în functie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însa as reveni oricând.

Octavian D. CURPAS: Ati putea sa ne vorbiti despre tarile mici din Uniunea Europeana care se afla la vârful deciziilor importante pentru Uniune si cum explicati acest fapt?

Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, daca Germania nu e, nimic nu e.

Octavian D. CURPAS: Puteti face o comparatie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, si cel al României?

Marina CONSTANTINOIU: Îmi dati voie sa nu fac o astfel de comparatie? România este o tara cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democratii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

Octavian D. CURPAS: Cum vedeti viitorul Belgiei, cele doua entitati existente vor putea convietui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?

Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeana ar trebui sa fie casa noastra, a tuturor. Si discutiile despre autonomii si secesiuni sa devina glume. Nesarate.

Octavian D. CURPAS: Daca înveti politica româneasca, lucrurile întotdeauna se complica, nu le mai dai de capat si adesea te trezesti ca tot ce ai învatat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totusi, exista tari cu politica mai stabila. Care sunt ele si în ce consta stabilitatea lor?

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativa. Dar acolo unde exista, de exemplu în Germania sau Elvetia, ea exista doar pentru ca legea este mai presus de toate. Fara respect pentru lege nu exista nici democratie, nici stabilitate, nici progres.

Octavian D. CURPAS: Cum considerati ca va evolua situatia din Afganistan în perioada urmatoare si ce impact posibil va avea asupra participarii României ca membru al Aliantei Nord Atlantice? Cât de oportuna este continuarea implicarii României în acest teatru de razboi?

Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutam despre cât de oportuna e sau nu e participarea României la aceste operatiuni. Situatia din aceasta tara este departe de a se clarifica.

Octavian D. CURPAS: Data fiind actuala criza financiara din zona euro, cât de utila va fi aderarea la moneda unica de catre România? Poate România sa corespunda standardelor necesare ramânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finantate din bugetul de stat în raport cu performantele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeti ca se va afla criza din zona euro la data când România si-a propus sa adere la moneda unica europeana?

Marina CONSTANTINOIU: Nu cred ca suntem pregatiti pentru o asemenea aventura prea curând. ?i nu cred ca Europa mai este pregatita sa riste noi aderari, date fiind experientele recente cu state din zona euro.

Octavian D. CURPAS: Cum se vede astazi America de peste ocean, dupa dobândirea libertatii, atât de mult dorita de noi, românii?

Marina CONSTANTINOIU: Bunicii si strabunicii nostri i-au asteptat pe americani sa vina. I-au asteptat atât de mult, ca au si murit asteptând. Acum au venit americanii. Multi spun ca au venit prea târziu, altii spun ca au venit degeaba. Si câtiva spun ca sunt aliatii nostri strategici. E clar ca este mai bine cu ei, decât fara ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care sa-si doreasca sa ramâna în echipa si sa faca treaba buna. Timpul ne va arata daca suntem pregatiti pentru asta.

Octavian D. CURPAS

Slava Domnului S-a coborât

Pastorii vad slava Domnului stralucind!

În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.

LUCA, 2.8-9

Doamne, arată-ne slava Ta!

.

Lumina și Adevărul sunt de la Dumnezeu, de aceea oamenii care n-au primit lumina și adevărul Lui  vorbesc despre Crăciun și sărbătoresc Crăciunul. Dar cei care înțeleg și cunosc adevărul, sărbătoresc un eveniment excepțional pentru omenire, Întruparea lui Dumnezeu în Pruncul Isus.

Astăzi și noi avem obiceiul de a cânta despre acele unice și minunate  evenimente. Dar, oare, îngerii cântau? Și în ce gama cântau ei? Continue reading “Slava Domnului S-a coborât”