Un act imperativ (6)

“În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători … Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” (FAPTE, 13:2)

Fiți plini de Duhul!

POSTUL ȘI RUGĂCIUNEA

Creștinii zilelor noastre oscilează adesea în modul lor de percepție și de manifestare, stare care de fapt oglindește societatea de azi, în ansamblul ei, dar de la creștini Domnul așteaptă ca ei să rămâna alipiți de Dumnezeu și de învățătura apostolilor Domnului. Și, pe neașteptate, mulți creștini ajung să fie purtați de valurile învățăturii și ale lăudăroșiei lumii, când într-o parte, când într-alta. Așadar, apar ca legitime câteva întrebări pe care putem să ni le punem fiecare dintre noi – de ce s-a ajuns aici, care este cauza și ce avem de făcut?

Despre Ezra citim că atunci când el se afla încă în robia babiloneană el „îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile.” (Ezra, 7.10)

Să ne punem și noi inima și gândul în adâncirea și împlinirea Cuvântul Domnului. Să luăm din Cuvânt îndemnurile care ne apropie tot mai mult de Domnul și de voia Sa.
“Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei, 13.7)

Să medităm la textul din Fapte 13.1-5 și să vedem ce învățăminte putem lua. Mai întâi să observăm că în Antiohia se găsea un grup de creștini extraordinari, “niște proroci și învățători”, care erau deja implicați în lucrarea lui Dumnezeu. Ei slujeau Domnului, lucrau pentru proslăvirea Numelui Domnului, cu post și rugăciune. Să învățăm și noi această practică a apostolului Pavel, slujirea cu o atitudine umilă, prin post și rugăciune, recunoscându-ne dependenți întrutotul de Domnul căruia-i slujim.

Dar cine și ce este un proroc? Este acel om, numit așa de Dumnezeu, care vorbește pentru Dumnezeu și el primește mesajul de la Dumnezeu și-l comunică oamenilor, după voia Lui. În principal, acesta vorbește și pune în lumină trecutul și situația prezentă, în care un mic procent se referă și la viitor, dar toate sunt “vazute” din perspectiva lui Dumnezeu.

Din text aflăm că “În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători”. Apostolul Pavel le scrie creștinilor din Efes un adevăr demn de luat în seamă:

“El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos…„ (Efeseni, 4.11-12)
Dumnezeu a dat daruri oamenilor și i-a făcut destoinici pentru orice lucrare bună:

„Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efeseni. 6.6-8)
„Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” (Romani, 9.16-17)

Dar și cei pricepuți fac lucrarea trudind din greu, însă numai atunci când se pun la dispoziția lui Dumnezeu, prin post și rugăciune, sunt pe deplin în voia Lui și ajung să fie de folos Stăpânului, Celui care le dă pe toate și Care lucrează prin toți.
Înțelegem că cei care au fost proroci și învățători ai Domnului au practicat postul și rugăciunea pentru ca Domnul să le vorbească și să le spună:

„Puneţi-Mi deoparte pe […] pentru lucrarea la care i-am chemat.”

Cert este că Dumnezeu vrea să ne vorbească, chiar și pentru simplul și importantul motiv: “Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni, 3.9).

Apostolii, prorocii și învățătorii Domnului, știau că este necesar să aibă un timp pus deoparte pentru Domnul, să stea în părtășie cu Dumnezeu, să-și liniștească inima, să stea în “post”, să aibă o atitudine de închinare specială înaintea lui Dumnezeu, de pocăință, de umilire, de smerenie și de glorificare a tot ceea ce este El.

E nevoie de post deoarece nu trebuie să existe cumva “ceva” care să ne distragă atenția de la proslăvirea și comuniunea cu Dumnezeu. Nici trupul, nici mintea, nici inima, nici simțurile, cu totul trebuie să fim la dispoziția Lui, așa încât să se potrivească zicerea: “Vorbește Doamne, căci robul Tău ascultă.”

Apostolul Pavel sumarizează aceste îndemnuri când le scrie tesalonicenilor:

“Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” (1 Tesaloniceni, 5:17-24)

Apoi trebuie să avem în vedere și cuvântul care zice că trebuie să așteptăm “în tăcere” răspunsul (vorbirea) Domnului, cunoscând că “Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.”

Dumnezeu nu-i vorbește celui grăbit, ocupat și egoist și care nu are o atitudine corectă față de Dumnezeu, celui care nu are o stare de “post” și “rugăciune”, o stare după voia Lui. Trebuie să avem rezolvate problemele de neascultare și de păcat, să fim iertați și curățiți de tot ce este neplăcut și întinat în viața noastră.

Domnul vorbește celor care știu să se desprindă, să se dezlipească de lume și de tot ce înseamnă ea și să fie aproape și alipiti de El: “Vorbeşte-ne Isuse, ne spune iubitor:/ „Prin adevăr fiţi liberi, mereu învingători.”/ Vorbeşte-ne o, Doamne, mereu cu dulce glas,/ Să-Ţi auzim şoptirea: „Eu singuri nu vă las!”

Nu e lucrarea noastră
Creștinii au o mentalitate și un obicei care nu este biblic. Noi de regulă alegem o lucrare și ne oprim asupra ei, apoi alegem oamenii și strategia care o dorim. Abia pe urmă căutăm să obținem ajutorul Domnului ca El să dea binecuvântarea lucrării noastre (pe care o dorim a fi spre slava Lui).

Însă apostolul Pavel avea un cu totul alt obicei. El era mai întâi plin de Duhul, într-o stare după voia Lui Se așeza în post și rugăciune și aștepta să vadă ce lucrare îi încredințează Domnul, unde îl va trimite Domnul, pentru ce lucrare îl va chema.

Se știe că celebrul evanghelist și predicator din Anglia secolului XIX, Charles Haddon Spurgeon (1834-1892), nu primea ușor candidații la scoala sa biblică. Odată s-a prezentat un tânăr care avea chiar foarte multe recomandări, toate excepționale. Însă Spurgeon nu l-a acceptat. Omul lui Dumnezeu avea criterii mai înalte și un cântar mai fin de discernere.

Ce avem de făcut?

Intră într-o stare după voia lui Dumnezeu, prin post și rugăciunea
Fii stăpânit de o atitudine de umilință și de renunțare la eul tău
Să dorești ca Dumnezeu să te învețe, ca apoi să poți vorbi altora
Duhul să-ți vorbească din loc în loc și să te călăuzească în tot adevărul

Ce învățăm în mod special?

Niciodată Duhul Sfânt nu va vorbi împotriva Cuvântului Scripturii (Bibliei)
Vorbirea și călăuzirea Duhului va duce la proslăvirea Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul)
Biserica “locală” trebuie să practice periodic postul și rugăciunea, pentru ca Dumnezeu să vorbească și să îndrume biserica Sa spre desăvârșirea ei.

“Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta!”

George Danciu – Text inspirat de predica pastorului Nelu Urs, Hickory-N.C.