Când revoltele împotriva dictaturii pretins anti-Covid din spațiul euro-atlantic se situau la apogeu, Putin a atacat Ucraina. Și, brusc, au încetat atunci și “pandemia” și revoltele.
“Există o oboseală a sufletului şi e cea mai groaznică oboseală. Nu e grea, ca oboseala trupului, nu e înşelătoare, ca oboseala simţurilor, e greutatea conştiinţei, e imposibilitatea de a respira cu sufletul.” – Fernando Pessoa
Dicționarul o definește ca pe o stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens, sinonim cu: istovire, trudă, osteneală. Iar odihna este considerată a fi tratamentul oricărei stări de oboseală, în special al celor care au dificultăți în a se relaxa, fiind într-o continuă stare de tensiune. Alții spun că cele mai bune rezultate în tratamentul acestui sindrom, fiindcă totuși este un sindrom, îl are exercițiul fizic.
– Stimate și dragă MAESTRE (și Frate întru Duh), BEN TODICĂ –
...„EL – CEL PUTERNIC”… nu poate fi decât Dumnezeu… sau un Zeu…
Dacă v-ați închipuit că EU aș fi puternic, MĂREȚE MAESTRU BEN TODICĂ! – …din păcate, v-ați înșelat (din prea multă bunăvoință și din mult-plină CĂLDURĂ FRĂȚEASCĂ!): eu voiam, de copil, să fiu așa de puternic, încât să SCHIMB LUMEA, CU TOTUL – S-O FAC DREAPTĂ CA PLOPUL, ORI CA FUSUL!!! – …SĂ-I LECUIESC PE TOȚI CEI AFLAȚI (…ca și mine…) ÎN ADÂNCĂ ȘI NEMERITATĂ SUFERINȚĂ!
Este vorba de o nouă perioadă a literaturii române, a vieții ei și a rezistenței. Dacă până acum românul creștea, fierbea și înflorea în interiorul țării, azi se scufundă și se sufocă sub presiunile cotropitorilor hrăpăreți și nemiloși dinafară și a cozilor de topor din interior. Românii își dau mâna dintr-un capăt în altul al pământului pentru a se ridica și respira în continuare; doar astfel pot supraviețui.
Redactat în cele două limbi pe care le stăpânește cu ușurință și grație, română și engleză, noul volum de cugetări și reflecții al scriitoarei Vavila Popovici completează suita celor de până în prezent, publicate începând cu anul 2016.
Autoarea își crește textele în solul fertil al marilor teme și frământări omenești, între care nevoia de sens, fericirea, dreptatea socială, anotimpurile ființei, relația dintre părinți și copii, legătura cu patria și cu trecutul, singurătatea și alienarea, rostul artei în procesul devenirii sufletești, rolul iertării, mișcările națiunilor pe axele principale ale istoriei.
Tipărită peste ocean la sfârșitul Primăverii, anume pentru a ajunge în România de ziua Înălțării Domnului, noua carte de versuri a distinsei scriitoare Vavila Popovici aduce, în acestă societate confuză și peste măsură de anxioasă, mângâiere și un soi de bucurie în stare să prindă rădăcini.
„Dumnezeu ne aude!” reunește poeme-rugăciune vibrante, rostite cu fruntea sprijinită cu palme împreunate ale cuiva care a trait din plin și care din plin le-a pertrecut pe toate.
,,Dacă nu ar fi fost visele și speranța, cred că am fi murit de teama vieții.” Acesta este cercul în care autoarea cărții bilingve ,,Reflections”, Made in USA, LULU ENTERPRISES, 2022, circumscrie destinul omului, argumentându-și cât se poate de credibil gestul: ,,Impulsul Divin îi dă omului puterea de a însufleți spațiul, a înfrumuseța clipele prezente, a pregăti un viitor care să-l fericească.”
Și în această carte, care urcă valoarea creației – nu doar numerică ‒ a autoarei la cifra 65, are ca personaj principal Omul. Omul privit din față și din profil, dar mai ales, dinlăuntrul lui, împlinind astfel un portret rațional / emotiv în conținut, nu în formă. Pentru că ceea ce se află la vedere este una – o imagine exterioară; cele ce nu se văd alcătuiesc adevăratul portret – structura de rezistență. ,,Doar omului i s-a dăruit gradul înalt de gândire și ar fi cu adevărat păcat să nu fie fructificat, bonusul de Divinitate dat.”
,,Doar gândul, visul și rugăciunea pot rupe granițele timpului și spațiului în care ne-a fost încorsetată viața” – mărturisește Vavila Popovici în deschiderea cărții sale de versuri intitulată ,,Dumnezeu ne aude!” –
Made in USA, LULU ENTERPRISES, 2022.
Un volum cu un conținut de o bogăție relevantă pentru structura poetică a autoarei, prezentat într-o grafică elegantă, armonizată perfect cu opera în sine.
Solicitările pe care autoarea le adresează Divinității nu sunt meschinării umilitoare; ele o înfățișează ca pe un credincios dăruit necondiționat crezului său. Cerințele sale nu sunt cerșetorii: ,,Redă-mi lumina, Doamne, / în trista dimineață / și frunții mele sprijin – un strop de adevăr!” În adâncul ființei sale, ea simte ocrotirea unui înger păzitor, care ,,Cuvinte de mângâiere-mi șoptește, / când trece cu aripile-ntinse / peste cuvintele scrise, / peste viața cu întâmplări fericite-nefericite, / peste așteptări tăcute, / peste visele irosite, și altele abia ivite… / Doamne, lasă ușa deschisă Îngerului!” Iar bunul Dumnezeu i-a ascultat ruga și a împlinit-o cu recunoscuta-i blândețe: ,,Și îngerul a tresărit și m-a privit / cum parcă până atunci nu o făcuse”.
În calitate de jurnalist, Brodcastar din Comunitatea română din Melbourne Australia, am fost invitat și anul acesta să iau parte prin „zoom” la Festivalul-Concurs Internațional de Gimnastică și Dans „PRIETENIA”, ediția XXXVIII-a. Longevivul Festival a fost inițiat ȋn anul 1985 de profesoara de educație fizică și sport, Elena Anușca-Doglan, un competent profesionist, OLIMPIC cu mare dragoste pentru copii. Sub îndrumarea și coordonarea domniei sale, de la început până la această ediție, Vasluiul devine o dată pe an „Olympia” românească, unde se întâlnesc echipe cu înaltă pregătire și ținută sportivă în domeniul gimnasticii și dansului.
Aerosolii salini în aer liber din stațiunea turistică Băile Figa, care pot fi testați încă din 2020, se găsesc în Europa doar în Polonia și Germania. Efectul pe care îl au aerosoli salini de la Figa este similar cu cel avut de aerosolii marini.
O PUNTE DE LUMINĂ ȘI POEZIE, ÎNTRE ÎNCEPUT ȘI SFÂRȘIT
În cartea Vezi omenirea care piere?, apărută la Editura Rafet, Rm. Sărat (în anul 2021) – scriitorul Adrian Botez ne provoacă, prin această întrebare, adresată direct, celor care citesc și sunt interesați de evoluția (sau involuția?) omului, de vremurile de pe urmă. Este o carte cu o anumită dimensiune misionară, Poetul punându-se pe poziția celui care vede evenimentele și prezice un final omului, ca specie – iar societății, ca organizare a ființelor vii, după un model, cât de cât, coerent. Versurile sunt calibrate ca fiind Poezie, eseu, analiză socială, dinamică istorică. Autorul își asumă riscurile acestui demers, abordează tema de pe poziții elevate, trece prin viziunea joasă, mundană, apelează la sonet, vers liber, rubaiyat, limbajul are influențe spirituale evidente etc.