”Ratat de Metafizică” – sau : despre erorile, de azi și de ieri, ale omenirii – în general – și ale omului, în special

Adrian Botez scrie. Mă bucur enorm să spun asta, azi, după ce am apucat în mână ultima (dar nu cea din urmă) carte de poezie a scriitorului. Care a revenit, la propriu, din morți, după cum îmi mărturisea, mai deunăzi. Adrian Botez scrie, dar nu scrie oricum. Cartea sa de poezie ”Ratat(sic!) de metafizică”, precedată de un ”Prolog” ușor explicativ,  alcătuită din trei părți, Partea I – ”Ratat de metafizică”, partea a-II-a, ”Rubaiyatele unor zori nemaiîncercați” și, respectiv, ”Epilog”,  nu este ușor de citit, mai ales pentru un neavizat, cum mă aflu. Pentru că Adrian Botez scrie cu patimă, scrie scrâșnit, aproape ostil, uneori batjocoritor, despre un subiect care a preocupat omenirea, încă din vremuri de mult apuse. Titlul cărții pare să fie și el batjocoritor, peiorativ. Prin simpla eliminare a literei ”T” din cuvântul ”tratat”, autorul obține un joc de cuvinte cu dublu sens: te-ai aștepta să fie vorba despre metafizică în înțelesul ei clasic, obișnuit, aristotelic, ontologic. Pornind , bineînțeles, de la sensul ”comun” al cuvântului, acela de studiere filosofică a realității (cf. Meta (gr.) – ”după”, ”conform cu” sau ”despre” și, respectiv, ”phisika” – ”realitate”, ”existență”, ”concret”) autorul ajunge la eșecul omului de a cunoaște realitatea, la ”rateul” demersului filosofic de a cunoaște ceea ce, el însuși, prin propriile forțe – NU POATE. Așa am înțeles eu, cu puținele mele cunoștințe, dar, mai ales, în urma lecturii poemelor, de o largă diversitate, formă și respirație, cuprinse în carte. Las a mai pomeni că, la așa-zisa confuzie  – voită, intenționată de autor –  contribuie, din plin, și celălalt sens, modern, al cuvântului în cauză. Dacă filosofii veacurilor recente au găsit de cuviință să recurgă la înțelesul ”pe dos” al cuvântului ”metafizică”, luând în considerare celălalt înțeles al particulei grecești ”meta”,  acela de ”peste” sau ”dincolo de”, și obținând astfel un cuvânt al cărui înțeles profan este exact contrar celui inițial, respectiv dincolo de realitate sau experiență, atunci înțelegem un pic mai bine, cred eu, intenția peiorativă, sau în răspăr, a titlului cărții. Oricum ar fi, autorul are, față de lumea în care trăim (ba, chiar și despre cea în care, după toate datele evangheliilor, vom ajunge după moarte), o atitudine crâncen critică, cu accente adesea batjocoritoare. Dacă, în ”Prolog”- poezia care deschide volumul –, lucrurile par cuminți, chiar cuviincios așezate :