Un video fotoclip recitare la textul poetului intitulat: Omul de Neanderthal (film românesc) ~*~ Nu mai sunt ce am fost: fasole de post, că nici așa periculos, n-am fost, că nu mi-i firea să fiu. / Un cor îngeresc. / Eu mă încred în Domnul. / Mulțumesc, nemaipomenit de curajos. Sper într-un viitor nu prea îndepărtat / spre consternarea generală. În plin război.
Un foto videoclip recitare la versurile poetului intitulate: ŞI CE DACĂ TE LEGENI – LUNTRE ? / şi ce dacă te legeni – luntre ? / nu duci în pântecu-ţi iubirea / nu-mparţi în două fericirea… / …da – pentru tine se bat cutre…
Când revoltele împotriva dictaturii pretins anti-Covid din spațiul euro-atlantic se situau la apogeu, Putin a atacat Ucraina. Și, brusc, au încetat atunci și “pandemia” și revoltele.
“Există o oboseală a sufletului şi e cea mai groaznică oboseală. Nu e grea, ca oboseala trupului, nu e înşelătoare, ca oboseala simţurilor, e greutatea conştiinţei, e imposibilitatea de a respira cu sufletul.” – Fernando Pessoa
Dicționarul o definește ca pe o stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens, sinonim cu: istovire, trudă, osteneală. Iar odihna este considerată a fi tratamentul oricărei stări de oboseală, în special al celor care au dificultăți în a se relaxa, fiind într-o continuă stare de tensiune. Alții spun că cele mai bune rezultate în tratamentul acestui sindrom, fiindcă totuși este un sindrom, îl are exercițiul fizic.
– Stimate și dragă MAESTRE (și Frate întru Duh), BEN TODICĂ –
...„EL – CEL PUTERNIC”… nu poate fi decât Dumnezeu… sau un Zeu…
Dacă v-ați închipuit că EU aș fi puternic, MĂREȚE MAESTRU BEN TODICĂ! – …din păcate, v-ați înșelat (din prea multă bunăvoință și din mult-plină CĂLDURĂ FRĂȚEASCĂ!): eu voiam, de copil, să fiu așa de puternic, încât să SCHIMB LUMEA, CU TOTUL – S-O FAC DREAPTĂ CA PLOPUL, ORI CA FUSUL!!! – …SĂ-I LECUIESC PE TOȚI CEI AFLAȚI (…ca și mine…) ÎN ADÂNCĂ ȘI NEMERITATĂ SUFERINȚĂ!
Este vorba de o nouă perioadă a literaturii române, a vieții ei și a rezistenței. Dacă până acum românul creștea, fierbea și înflorea în interiorul țării, azi se scufundă și se sufocă sub presiunile cotropitorilor hrăpăreți și nemiloși dinafară și a cozilor de topor din interior. Românii își dau mâna dintr-un capăt în altul al pământului pentru a se ridica și respira în continuare; doar astfel pot supraviețui.
Redactat în cele două limbi pe care le stăpânește cu ușurință și grație, română și engleză, noul volum de cugetări și reflecții al scriitoarei Vavila Popovici completează suita celor de până în prezent, publicate începând cu anul 2016.
Autoarea își crește textele în solul fertil al marilor teme și frământări omenești, între care nevoia de sens, fericirea, dreptatea socială, anotimpurile ființei, relația dintre părinți și copii, legătura cu patria și cu trecutul, singurătatea și alienarea, rostul artei în procesul devenirii sufletești, rolul iertării, mișcările națiunilor pe axele principale ale istoriei.
Tipărită peste ocean la sfârșitul Primăverii, anume pentru a ajunge în România de ziua Înălțării Domnului, noua carte de versuri a distinsei scriitoare Vavila Popovici aduce, în acestă societate confuză și peste măsură de anxioasă, mângâiere și un soi de bucurie în stare să prindă rădăcini.
„Dumnezeu ne aude!” reunește poeme-rugăciune vibrante, rostite cu fruntea sprijinită cu palme împreunate ale cuiva care a trait din plin și care din plin le-a pertrecut pe toate.
,,Dacă nu ar fi fost visele și speranța, cred că am fi murit de teama vieții.” Acesta este cercul în care autoarea cărții bilingve ,,Reflections”, Made in USA, LULU ENTERPRISES, 2022, circumscrie destinul omului, argumentându-și cât se poate de credibil gestul: ,,Impulsul Divin îi dă omului puterea de a însufleți spațiul, a înfrumuseța clipele prezente, a pregăti un viitor care să-l fericească.”
Și în această carte, care urcă valoarea creației – nu doar numerică ‒ a autoarei la cifra 65, are ca personaj principal Omul. Omul privit din față și din profil, dar mai ales, dinlăuntrul lui, împlinind astfel un portret rațional / emotiv în conținut, nu în formă. Pentru că ceea ce se află la vedere este una – o imagine exterioară; cele ce nu se văd alcătuiesc adevăratul portret – structura de rezistență. ,,Doar omului i s-a dăruit gradul înalt de gândire și ar fi cu adevărat păcat să nu fie fructificat, bonusul de Divinitate dat.”
,,Doar gândul, visul și rugăciunea pot rupe granițele timpului și spațiului în care ne-a fost încorsetată viața” – mărturisește Vavila Popovici în deschiderea cărții sale de versuri intitulată ,,Dumnezeu ne aude!” –
Made in USA, LULU ENTERPRISES, 2022.
Un volum cu un conținut de o bogăție relevantă pentru structura poetică a autoarei, prezentat într-o grafică elegantă, armonizată perfect cu opera în sine.
Solicitările pe care autoarea le adresează Divinității nu sunt meschinării umilitoare; ele o înfățișează ca pe un credincios dăruit necondiționat crezului său. Cerințele sale nu sunt cerșetorii: ,,Redă-mi lumina, Doamne, / în trista dimineață / și frunții mele sprijin – un strop de adevăr!” În adâncul ființei sale, ea simte ocrotirea unui înger păzitor, care ,,Cuvinte de mângâiere-mi șoptește, / când trece cu aripile-ntinse / peste cuvintele scrise, / peste viața cu întâmplări fericite-nefericite, / peste așteptări tăcute, / peste visele irosite, și altele abia ivite… / Doamne, lasă ușa deschisă Îngerului!” Iar bunul Dumnezeu i-a ascultat ruga și a împlinit-o cu recunoscuta-i blândețe: ,,Și îngerul a tresărit și m-a privit / cum parcă până atunci nu o făcuse”.