Category: Romania

La malul Marii Imbrium exista un singur anotimp – Doar primavara!

On By nelursIn Interview, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

Poezii de Daniela Voiculescu, in turcoazul etern al cifrei doi”

“Zarurile au fost aruncate/ intre rasarit si apus…” (“Giving Up at All!”)

Malul mariiAutoare a opt volume, intre care se remarca “Nsoromma”, “Doimea materiei” (carte dedicata celui mai mare poet religios al neamului, Vasile Voiculescu), “Indigo si portocaliu” si “Orphika”, Daniela Voiculescu debuteaza pe 9 septembrie 1989, cu poezii, in revista “Arges”. Detinatoare a „Premiului Special al Palatului Culturii din Pitesti”, aceasta este colaborator la o serie de publicatii nationale si din strainatate, cum ar fi “Ecoul”, “Tanarul scriitor”, “Luceafarul romanesc”, “Oglinda literara”, “Destine Literare”, “Romania, Libera in viitor”.

In august 2008, alaturi de alti autori romani de pretutindeni, Daniela Voiculescu semneaza in volumul II din „Marturisirea de credinta literara”, ce face parte din seria depozitiilor colective initiate de Asociatia Romana pentru Patrimoniu si Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania. Marturisirea ei de credinta literara este de fapt, asa cum afirma poeta insasi, cheia adevarului. La Daniela Voiculescu, “nemasurata iubire, masura vietii…” se concretizeaza intr-un mesaj puternic, ce are la baza o filosofie simpla. “Daca dragoste nu e, nimic nu e.”

La inceputul acestui an, pe 11 februarie, are loc lansarea celui de al cincilea volum de poezii al Danielei Voiculescu, „Zeita de turcoaz”. Scrierea ii este dedicata singurului alpinist roman care a escaladat asa numita „Zona a mortii” din Everest, Alex Gavan. Doua saptamani mai tarziu, pe 24 februarie 2009, la editura Tiparg, vede lumina tiparului cel de al saptelea tom al Danielei Voiculescu, „Indigo si portocaliu”. Cu o prefata semnata de redactorul sef de la „Destine Literare”, Dan Vulpe, si avand pe coperta pictura „La querrera” (Razboinicul), realizata de Marisol Hume, cartea vine sa intregeasca experienta poetica a autoarei.

De numele Danielei Voiculescu se leaga si volumul „In memoriam ARTUR SILVESTRI”. Intr-un eseu si un poem… poeta isi exprima regretul pentru faptul ca nu a reusit sa il cunoasca pe marele om de cultura decat prin firul unei lumi virtuale… Si ca un tribut adus amintirii sale, pe care o va pastra mereu vie, Daniela Voiculescu isi propune sa scrie, sa traiasca si sa iubeasca adevarul.

“La malul Marii Imbrium”, cel de al noualea volum scris de Daniela Voiculescu, imbina intr-un mod cat se poate de fericit, simplul cu senzationalul, intr-un stil original. Universalizand propria experienta de viata, autoarea prezinta lupta sa pentru a fi inteleasa, iubita si pretuita, ce devine, in simbol, lupta oricarei femei… Cartea debuteaza sub semnul certitudinii. Primul poem, “Nicio nedumerire”, vorbeste despre o descoperire cu valoare initiatica, atat pentru poeta, cat si pentru cel pe care il iubeste: “ieri, am inteles ca nu exista nicio nedumerire, nicio farama de negru intre noi… si plictiseala, despre care tu vorbesti, nu va veni niciodata, pentru ca noi suntem inventatorii cuminti ai cuvantului, mangaierii, sarutului si timpului cu ingeri!”. De altfel, gandul plictisului, al spleen-ului, teama de acel azi sau maine in care nu se intampla nimic, i-a coplesit dintotdeauna pe cei ce scriu, indiferent de timpul in care au trait si de curenul literar caruia i-au apartinut. Probabil ca tocmai aceasta spaima de o stare sufleteasca apasatoare ce s-ar putea instala candva, intre ea si cel drag, o determina pe poeta sa se raporteze la “ieri”. Trecutul ramane un reper stabil, pe cand prezentul si viitorul nu ofera siguranta.

Timpul in sine este format din clipa, clipa cu valoare de simbol, pe care Daniela Voiculescu isi doreste sa o dumnezeiasca. In “Nesocotind logica”, aceasta ia o decizie esentiala: “nu mai plang de neimplinire,/ nu ma mai uit dupa albul/ pantofilor de mireasa…/ plang de fericire, calc liber,/ langa pasul tau rosu…”. Prea multe renuntari, prea multe negatii, iar de aici si pana la a ajunge la ideea ca “exista un scenariu de soarta” (Protestul ingerului) nu mai este decat un pas. Iata de ce, asa cum este si firesc, poeta constientizeaza efemerul existentei: “eu sunt un vis…/ si visul tine putin!/ eu sunt un vis frumos…/ si visul frumos tine si mai putin!”. De altfel, starea de tristete persista si devine emblematica pentru paradisul pierdut al Danielei Voiculescu: “lacrimile ma definesc. seamana cu un vers scris la vremea cand portocalii se scutura de floare… iubirea ma paraseste! din nou… a stat putin langa mine! el nu crede in dragostea mea, in verdele senin al inimii mele… si acest indecis sfarsit de aprilie imi zguduie presimtirea!” (Prin intuneric). Lucrurile merg atat de departe, incat intr-un final, in acelasi poem, autoarea reuseste sa frapeze prin sinceritate si fermitate absolute, recurgand la solutia extrema: “voi abandona jocul.”

Odata cu poemul “Sweet Basil”, Daniela Voiculescu gaseste “formula unei singuratati acceptate.” Ea intelege ca “oamenii nu se mai complica/ sa iubeasca…” (Via Dolorosa), de aceea, timpul “trece/ pe drumul suferintei,/ acolo unde stau doar sufletele/ care cred in Dumnezeu…”. Timpul isi pastreaza aceleasi valente, chiar daca poemul este diferit. “…timpul nu o sa ma asculte… si imi va aduce alte amintiri! si iubirea mea va ramane tot pe hartie, pustie!” (Mi ama pensare, pe favore!). Peste tot, Daniela Voiculescu ramane asa cum o stim – experimenteaza azi, acel ieri ce ii contureaza profilul si dragostea: “ma uit la ceas si vad trecutul./ fluturi de mai, vibrand pe inima noastra.” (Ultima dubla). “In extremis”, poeta se vede obligata sa penduleze “intre taina si delir, picurand alchimic un fir pe care se vor strange inimi de perle”. Aceasta echilibristica sfarseste in recunoasterea plina de franchete a unei nelinisti existentiale, ce are ca rezultat destramarea universului ce o tine captiva: “m-am tot luptat cu indoiala, cu moartea care imi pandea numele… si-acum pot sa evadez cu linistea unei nopti albe!” (Scoicile isi cauta locul).

Acest univers, amintind de spatiul lui Dostoievski, in care viata este vazuta ca inchisoare, la Daniela Voiculescu este viu si in expansiune. “si inchisoarea mea va creste ca un turn din vise, povesti si sperante… cat voi mai continua? poate… o vesnicie! traind din poezie. firava ca o frezie, minunata iluzie!” (Protestul ingerului). Obsesia timpului se proiecteaza asupra celui iubit, perechea alaturi de care poeta afla sensul echilibrului barbat-femeie: “esti timpul meu…/ lectia pierduta de tristul profesor,/ ca sa simta dulcele mister al jocului/ din rai… si toti, citind acest poem,/ isi vor dori sa moara… hai-hui…”. (A, da, iubesc!). ?i totusi, Daniela Voiculescu sfideaza moartea. Ea are puterea sa spuna: “am murit… si ma bucur!” Pentru ca “de fapt… am invins timpul! (Un mesaj de iubire). Insa Cronos nu poate fi biruit decat metaforic. Iar poeta intelege acest lucru.

In celalalt taler al balantei se afla sentimentul sacrului. Dialogul poetei cu divinitatea este nostalgic, cu valoare de experiment, dovedind vulnerabilitatea fiintei ei: ”ce caut eu, Doamne,/ in pustiul lumii?/ mangaie-ma, Doamne,/ cheama-ma la Tine!” (Black wind). In poezia Danielei Voiculescu, nimeni si nimic, in afara divinitatii, nu are legatura cu viitorul. ”as vrea… sa evadez in viitor! sa patinez pe refrenul unui cantec portughez… si sa te gasesc pe portocaliul inimii mele… luptand pentru filozofia simpla a unui licurici, cautand drumul ce duce spre vesnicie!” (Unio Mystica). In ”Fire de jasp”, zbaterile si cautarile acesteia se finalizeaza din pacate, ca si pana acum, cu o concluzie avand valoare de verdict: ”si nu mai stiu sa-mi privesc viitorul!”. Starea ei este una incompleta, pentru ca nicio fiinta nu poate fi intreaga, atunci cand nu are parte de bucurie. Din nou, in ”Oriental Swetness”, aceasta Il invoca pe Dumnezeu, de care depinde ca unica optiune viabila: ”Doamne, cata dezamagire ma impinge de la spate, cata tristete ma intampina!”.

Durerea poetei nu este o masca: ”este ca si cum ai incepe direct cu sfarsitul… gata, trebuie sa mori!” (Un numar prea mare). Incursiunea in propria existenta incepe la Daniela Voiculescu cu un punct terminus.
Povestea ei de viata are gust de ”sare de lacrima amara”, iar fericirea este elementul lipsa in poezie. Autoarea stie un singur lucru – ”trebuie/ sa accept viata… nefericirea.” (Sadness). Tocmai din acest motiv, cu o ironie stinsa, ea se separa de experientele obisnuite, cotidiene: ”nu mai vreau sa ma privesc in oglinda… nu pentru ca nu as fi frumoasa, ci pentru ca este prea multa durere in ochii mei!” (About immortality). Lucrurile evolueaza, pana cand aceasta se adanceste in ”cea mai neagra noapte”: ”sunt in mlastina… pana la gat! atata mi-a mai ramas… privirea disperata!”, se confeseaza Daniela Voiculescu in ”Roving Eye”. Aceiasi dezamagire marcheaza si momentele ce ar trebui sa fie de bucurie. La aniversarea zilei de nastere, autoarea recunoaste cu luciditate ca isi va ”sarbatori suferinta si-atat. un tort in forma de inima si un pahar de sampanie pentru tot circul… pentru prostia de a crede ca fericirea este simpla! simplu este sa daruiesti si sa deschizi mereu bratele sufletului! nu ai cum sa fii fericit, atunci cand deschizi usa si timpul iti trece prin fata ochilor, singuratic…” (Vine vremea sa plec!).

“Prostia de a crede ca fericirea este simpla” face ca trairile emotionale ale Danielei Voiculescu sa fie incarcate de dramatism. Declaratiile ei vadesc o sensibilitate acuta, cu o rezonanta afectiva ce aminteste de tragediile antice, asa cum este in ”Tristetea”: ”moartea s-a hotarat, demult…/ sa mor mai mult decat traiesc!”. Lacrimile si moartea au in poemele Danielei Voiculescu culoarea unui vis rosu. La malul marii ei, “cerul nu se vede…/ si rastignirea se face pe scena/ unei vrajitoare cu tipat/ de mandragora…/ totul e o sfasiere de suflet,/ o halucinatie de dor…” (In orezarie). In aceste conditii, devin cat se poate de firesti intrebarea si mirarea din acelasi poem mai sus amintit: ”ce haz mai au aceste lacrimi?/ sau aceasta moarte!”. Intr-un astfel de joc, ce aminteste de simbolismul lui De L’lsle Adam – ”si tu ma vei pierde,/si eu ma voi pierde/ caci eu sunt cea pierduta/ de indata ce a fost gasita” – poeta se intreaba retoric: ”la malul marii mele,/ cine ma va mai gasi,/ daca eu nu ma mai gasesc?”.

Pentru autoare, iubirea ar trebui sa fie elementul dinamic, menit sa ii asigure comunicarea, libertatea, sa destrame intunericul. Ea isi exprima credinta in perfectiunea cuplului edenic, primii parinti, Adam si Eva, revenind mereu la ei, in versurile pe care le scrie. ”cred in aerul domnesc al perechii, cred in semne si tipare… da, asta e talcul! noi ne punem, unul pe altul, in randuiala, in lumina! si Dumnezeu se va bucura de aceasta lucrare-mesaj!” (Passiflora). Divinitatea Insasi e chemata sa Se bucure de unirea ei cu cel iubit, asa cum S-a bucurat, de prima nunta, in Eden. Iata de ce, cu atat mai neagra, venita din semiobscuritate, cu strafulgerari oculte, este decizia omului pereche de a pune capat iubirii. Vinovat de crima, raspunzator pentru o situatie fara iesire, el este cel ce ar fi trebuit sa aduca si nu sa ucida lumina: ”m-ai ucis, iubitule, tocmai cand lumina/ imi patrunsese in suflet, cu luna…” (In orezarie).

Un element luminos in versurile Danielei Voiculescu este faptul ca dincolo de aceasta tristete ancestrala, poeta nu traverseaza o criza de identitate. Divinitatea o ajuta sa depaseasca momentele de cumpana. ”vom spune tuturor ca timpul trebuie trait in sensul ca Dumnezeu este mereu prezent… singura clipa in care putem sa folosim timpul in favoarea noastra este prezentul!” (Celebrul ”Acum”) sau ”Dumnezeu imi paseste in ochi, liber” (A sasea fericire). Spectacolul poeziei Danielei Voiculescu pune in valoare frumusetea sufleteasca a autoarei si vorbeste despre sansa noatra, ca oameni, de a trai intr-o lume de calm si echilibru. Conditia este ca fiecare sa gandeasca si sa traiasca, urmand modelul iubirii, modelul primordial: ”nu pot sa urasc pe nimeni, nu mai pot sa urasc… simplu! ce voi face? as vrea sa schimb ceva, sa ies in strada si sa strig! sa trezesc lumea din intuneric, sa o mangai… cine se va mai lupta cu diavolul, daca se ingroapa viata, trairea adevarata?” (Protestul ingerului).

Sobrietatea stihurilor sale arata ca Daniela Voiculescu isi traieste poezia pe care o creeaza si ii confirma stilul inimitabil. Poeta produce o stare, concretizata in aspiratii si nazuinte ce provin dintr-o altfel de lume, din lumea ei interioara, ce a ramas curata, neatinsa totusi, de dezamagirile traite: ”sunt un copil./ tresar si sper…/ iubesc si visez…/ rostesc, cu dor albastru,/ seninul unei inimi.” (Pneuma). Intr-o lume in care tinerii au inceput sa priveasca romantismul ca pe o bizarerie, poezia Danielei Voiculescu ne propune un univers paralel cu cel real, in care fiecare poate parcurge un drum ascendent, spre absolut. Acesta este drumul intelepciunii, este soarele unui anotimp al belsugului: “vreau…/ sa miros a pamant intelept,/ a toamna insorita de belsug!” (Khawwa). Imaginea profanata a iubirii este salvata de la disparitie, prin aceeasi intelepciune: ”noi ne iubim ca necuvintele,/ prin intelepciunea amanarii…” (Insolatia spirituala). In ”Tristetea unei iubiri”, Daniela Voiculescu se intreaba retoric: “ce se va alege de filosofia mea? chiar nu-mi va cunoaste nimeni numenul? chiar nu-mi va intelege nimeni visul?”. Natura feminina a versurilor din volumul “La malul Marii Imbrium” releva un spatiu al sinelui ce pastreaza dorinta dupa frumusetea si perfectiunea edenica: “ma duc in alta gradina,/ sa imi culeg narcise si lalele,/ sa te astept cu vers transparent!/ si pe banca din suflet, rotunda,/ voi asculta simfonii pierdute/ in zambet…” (Un mesaj de iubire).

Daniela Voiculescu iubeste si respecta literele, crede in lumea lor.
Versurile ce ii poarta numele se detaseaza ca o pledoarie pentru slefuirea unei emotii esentiale – iubirea – emotia sfanta a sufletului. La fel ca toate volumele ei, “La malul Marii Imbrium” reuseste sa uimeasca placut, atragand prin sinceritatea trairilor, prin grija pentru detaliu. Mesajul cartii se indreapta spre iubire, cel mai frumos sentiment, cel mai frumos dar in viata unui om. Poezia sa nu este un mars triumfal, ci un argument pentru acel soi de discretie incarcata de dramatism, in care iubirea, tristetea, perechea edenica, Dumnezeu sunt piese ale unui puzzle ce aminteste de “o combinatie de vis” (Doi adolescenti). Viata este surprinsa nefardata, iubirii i se aduce un elogiu profund, impostura in dragoste este demascata. Poeta marturiseste deschis, fara ascunzisuri de prisos, fara pudori inutile, ceea ce se intampla in interiorul sufletului ei. Starea de tristete a Danielei Voiculescu prinde, cu fiecare vers, un contur nou. Imaginile se imbina natural, intr-un amestec perfect de modern si romantic.

“La malul Marii Imbrium” este o carte a trairilor dinamice, a unui apogeu erotic, in care Viata si Iubirea isi dau intalnire intr-o metafora. Chiar daca “viata nu mai tine cont de nimic, ea aranjeaza cartile, ea triseaza!” (Symbol of the Power of Love), Daniela Voiculescu este in continuare, in cautarea dragostei.
Volumul de fata se dovedeste o incursiune in prezentul devenit pe negandite, trecut, in care balansul poetei “se intreaba ce iubire sa aleaga… reala sau virtuala?” (Symbol of the Power of Love). Volumul se incheie, asa cum era de asteptat, cu un gand despre iubire. Experienta descrisa este una reala, traita, risipita cu generozitate. Dragostea se transforma la Daniela Voiculescu, intr-o capodopera, in singura investitie de suflet cu valoare. Taina stihurilor sale izvoraste si aluneca “pe firul timpului in doi/ mai sus de viata amanata…” (Tristetea). Daniela Voiculescu percepe puterea ascunsa a destinului implacabil, dar are totusi, taria sa mai creada in iubire, in bine, in implinire. Experientele potrivnice, vrajmase – “Doamne, cata dezamagire ma impinge de la spate, cata tristete ma intampina!” (Oriental Sweetness) – nu i-au rapit puterea de a crede in dragoste. Concluzia la care ajunge Daniela Voiculescu, stand “La malul Marii Imbrium” este ca “eternitatea nu poate exista fara iubire!” (Twinflames song), ca “iubirea nu dispare niciodata!!!” (Respiratia semintei). De azi inainte, Marea Imbrium isi va purta si pe mai departe, valurile, dinspre larg catre tarm si poate ca odata, intr-un final, poeta care i-a cantat frumusetea va gasi nu doar idealul mult visat, ci si raspunsul la o intrebare ce pare retorica, in momentul de fata: “cine este Regina din Saba?” (Roving Eye).

“La malul Marii Imbrium” cu poeta Daniela Voiculescu. Versuri despre timp, culoare si un chip de cantec

Cum este sa traiesti din poezie, intr-un timp de inger. “La malul Marii Imbrium”, versuri de Daniela Voiculescu, despre esenta iubirii, sensul jocului si dorinta unei inimi curate

“La malul Marii Imbrium” exista un singur anotimp – “Doar primavara!”. Poezii de Daniela Voiculescu, in turcoazul etern al cifrei doi

Zambetul unui curcubeu rasarit “La malul Marii Imbrium”. Poezii semnate de Daniela Voiculescu

Ultimul dans al amintirilor, intr-un joc cu oglinda “La malul Marii Imbrium”.
Poezii despre un vis deschis, semnate de Daniela Voiculescu

Atunci cand autenticitatea si prospetimea devin o emblema in rime. Despre poezia Corinei Lupu

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania1 Comment

Corina LupuPoezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. In iulie 1989, isi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura romana si apoi, traducator. Pasiunile sale raman neschimbate, aceleasi ca si in anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta in general, si in special de literatura, preferandu-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. In ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar in pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe langa arta, una dintre preocuparile de capatai ale Corinei Lupu sunt lucrurile spiirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si inchinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina ii aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. In afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat in poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

“Literatura nu e in genere, o vocatie feminina, ci barbateasca”, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite in general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc in poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar in acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apeland la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de panze atent lucrate, de pictura in cuvinte, in culori vii, pastelate, insa in acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde in mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizand imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, intorcand totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, intr-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului “feminin”. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, in permanenta miscare. Iar optiunea sa ramane orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegand categorii limpezi in domeniul spiritului si avand vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, intrucat poeta prefera scenariul clasic, insa intr-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, in versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizandu-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, in speranta ca marturisirea in versuri ii va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, imbratisand intr-un mod miraculos o realitate necosmetizata.
Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva in poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii intr-un univers unic, real, insa in acelasi timp, estetic prin sine insusi.

De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, literature, Media, Ministry, News, Romania1 Comment

 

Ligia_Seman3Numele Ligiei Seman le este cunoscut iubitorilor de literatura crestina din tara si din diaspora, datorita romanelor “Funiile dragostei“, “Handicapul constiintei“, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii“. Succesul de care se bucura si acum, cartile ei, are la baza multe ore de munca, dar si un mesaj universal, ce incorporeaza atat trairi personale din copilarie, cat si experiente unice cu Dumnezeu, ale autoarei.

Se spune ca de obicei, copilaria este cea mai frumoasa si mai fericita perioada din viata. Atunci cand vine vorba de Ligia Seman insa, lucrurile stau cu totul diferit. La varsta la care majoritatea copiilor se bucura de o lume a inocentei, aceasta are parte de o tragedie. Parintii divorteaza, iar ea ajunge in grija uneia dintre bunici, care este nevazatoare. Incet-incet, copilul foarte puternic si curajos care fusese pana atunci Ligia Seman, devine retras si emotiv. Un singur lucru o mai intereseaza, iar acestea sunt cartile. In universul lor, romanciera de mai tarziu isi gaseste un adevarat refugiu. Pasiunea ei pentru condei incepe astfel, sa prinda contur si sa se slefuiasca, in timp. In prezent, Ligia Seman este scriitoare si misionara. 2009 marcheaza un moment important pentru ea si sotul ei, Timotei : aniversarea a 21 de ani de casatorie. Impreuna, acestia au doua fiice, Ruth – Diana, in varsta de 19 ani si Rebeca, de 16 ani. Ligia Seman s-a nascut pe 13 august 1968. Scriitoarea locuieste in orasul sau natal, Hunedoara. Continue reading “De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris” →

"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric

On By nelursIn Europe, Family, Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

luckyLucky Marinescu apartine unei generatii de artisti ce a ramas ca un reper pentru teatrul liric romanesc. Calitatile vocale excelente, talentul, pregatirea temeinica, dar si fizicul agreabil au ajutat-o pe aceasta sa ajunga foarte repede, o stea pe firmamentul muzicii noastre usoare. Oamenii se obisnuisera cu vocea ei si o ascultau de fiecare data, cu aceeasi placere. Devenise pentru foarte multi, artista preferata si facea o impresie buna asupra publicului.

Lucky Marinescu s-a nascut pe 12 iulie 1934, la Cahul, in Republica Moldova. Este absolventa a Conservatorului Gheorghe Dima, din Cluj. De altfel, toata copilaria si tineretea ei prind forma si se deruleaza, in acest oras. De primii ani de viata, pe artista o leaga amintiri de neuitat. Ii placeau patinajul, echitatia, dansul, dar mai ales, isi dorea inca de pe atunci, sa devina vedeta. Nu o data, aceasta isi improviza din te miri ce, un microfon si ii incanta pe toti cu vocea ei. Cei care au sprijinit-o, au inteles-o si au ajutat-o pe Lucky Marinescu sa isi vada visul cu ochii, au fost bunicii si parintii, care nu au precupetit nimic pentru ca intr-o zi, copilul lor drag sa isi implineasca nazuintele. In prezent, Lucky Marinescu locuieste in Bucuresti. Are un fiu, Laurentiu, care a mostenit pasiunea pentru muzica a mamei sale. Continue reading “"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric” →

Bowling-ul romanesc la primul Campionat Mondial, in Las Vegas

On By nelursIn Europe, News, Romania, YouthLeave a comment

by Laurentiu Fulga
Sydney, Australia

bowlingFederatia Romana de Popice – Bowling este o structura sportiva de interes national constituita prin asocierea cluburilor sportive si asociatiilor de popice si bowling, fiind singura autorizata sa desfasoare, sa organizeze si sa controleze activitatile de popice si bowling din Romania. www.popice-bowling.ro
Bowling-ul in Romania este un sport nou ce abia acum incearca sa-si gasesca un culoar in miscarea sportiva romaneasca. Avand legitimati in prezent doar 20 de fete si 160 de baieti, bowling-ul romanesc se confrunta cu un buget extrem de limitat.
Din acest motiv si deplasarea lotului national de fete la Campionatul Mondial din Las Vegas, in perioada 23 iulie ? 3 august 2009, a fost sponsorizata de NIRO Group, gratie implicarii dnei Elena Pana, sprijin fara de care lotul ar fi ramas acasa, deoarece federatia nu oferea banii necesari acestei deplasari. Continue reading “Bowling-ul romanesc la primul Campionat Mondial, in Las Vegas” →

O ROMANCA DIN TIMISOARA TRATEAZA INIMI IN FRANTA – INTERVIU CU LAURA POP, MEDIC CARDIOLOG LA SPITALUL LAUTEUR, WISSEMBOURG

On By nelursIn Europe, Interview, News, Romania, Youth1 Comment

LauraPopLaura Pop, medic cardiolog, vorbeste cu dragoste despre profesia ei, din care si-a facut un adevarat crez. Pentru ca si-a propus inca din copilarie sa urmeze medicina, Laura Pop a muncit dintotdeauna, cu seriozitate si dedicatie pentru a-si implini visul. In prezent, aceasta este medic titular la Serviciul de Cardiologie din cadrul spitalului regional de la Lauteur -Wissembourg din Franta.

Laura Pop s-a nascut la intai de cuptor 1974, in Craiova. Desi a incoltit in pamant oltenesc, a inflorit in Banat, in orasul de pe Bega, Timisoara. Dupa ce promoveaza cu succes examenul de admitere la Facultatea de Medicina Victor Babes, din urbea natala, Laura se simte atrasa, in primii ani de studentie, de obstretica. Pe parcurs insa, isi descopera pasiunea pentru cardiologie si decide sa se specializeze in acest domeniu. Laura Pop isi ia licenta in 1988, iar in 2005, paraseste Romania, pentru Franta. In prezent, ea locuieste alaturi de fiul ei, in varsta de 12 ani, in orasul Wissembourg.

– Te-am ruga sa ne spui cand te-ai stabilit in Franta si in ce imprejurari?
– In urma cu patru ani, rezidenta de cardiologie fiind, mi-am depus CV-ul in mai multe centre universitare din Franta, nu foarte sigura ca as dori sa plec. La doar cateva zile, am primit raspunsul ca eram asteptata in Serviciul de Chirurgie Cardiaca Toulouse, pentru a incepe activitatea in urmatoarele zece zile. In timpul ramas, mi-am facut valiza in graba, am tras o fuga Timisoara-Bucuresti si retur, pentru a obtine o viza de student de la Ambasada Frantei si mi-am cumparat un bilet de autocar pentru destinatia dorita. In 2005, Romania nu era in CE, fapt pentru care angajarea mea in spitalul universitar era in calitate de FFI ( facand functia de intern), in cadrul AFS. Aceste abreviatiuni mi-au fost relativ straine la depunera actelor, dar am avut o incredere oarba ca erau poarta spre o alta lume.
Dupa sase luni petrecute in sudul Frantei, m-am mutat la Strasbourg, unde am lucrat timp de un an in Serviciul de Cardiologie. Inceputul a fost greu, si fiecare emigrant poate confirma, adaptarea la alt sistem, comunicarea, rezolvarea actelor, dorul de casa;… a fost dificil, dar cu incredere in Dumnezeu am fost intotdeauna sigura c-am ales calea cea buna. La plecare, baietelul meu a ramas in grija parintilor mei. Ca mama, mi-a fost cel mai greu, insa cand esti tanar si motivat, lucrurile se intampla repede.
Odata cu integrarea Romaniei in Comunitatea Europeana si confirmarea mea ca medic specialist, lucrurile au luat alt curs. Apreciata pentru eforturile depuse si confirmata Practicien Hospitalier, in urma examenului national de la Paris, din acest an, am fost titularizata in spitalul regional de la Lauteur -Wissembourg, unde lucrez de doi ani, in Serviciul de Cardiologie.

– Care au fost gandurile, visele, aspiratiile cu care ai venit in Franta, din punct de vedere profesional?
– Mi-am dorit sa pot deveni cat mai repede independenta profesional. Mirajul strainatatii si dorinta de a vedea cum se petrec lucrurile in ograda vecinilor, m-au determinat sa plec. Dar nu m-am gandit niciodata, la mai mult de o experienta. Am avut posibilitatea in Romania, la Timisoara, sa lucrez intr-un institut de cardiologie de rang european, cu medici extrem de pregatiti si competitivi, insa sistemul medical romanesc este bolnav, iar saracia creeaza monstri. M-am gandit ca in absenta mea, lucrurile se vor schimba in bine, dar n-a fost sa fie asa, fapt pentru care si planurile mele s-au schimbat pe parcurs si am decis ca nu-i momentul sa ma mai intorc.

– Cum a evoluat cariera ta aici?
– Multumitor, cu efort, dar munca mi-a fost rasplatita.

– Ce iti place si ce iti displace cel mai mult in munca ta?
– Ca si cardiolog, lucrez cu inima oamenilor si cand spun asta, ma refer la un tot unitar cord-suflet, inclusiv la sentimente, trairi, emotii. Este fascinant si nu cred ca exista ceva similar. Cand faci lucrurile cu pasiune, nu stiu ce ar putea sa-ti displaca, eventual ca nu reusesti sa faci mai mult si mai bine.

– Care sunt cele mai riscante si mai obositoare aspecte in activitatea ta profesionala?
– Boala implica riscuri. Lucrand cu vieti omenesti, nu-ti poti permite riscuri majore; fiecare decizie trebuie sa fie cea corecta, iar balanta risc-beneficiu trebuie sa incline intotdeauna in favoarea celui din urma. Meseria de medic trebuie s-o faci cu daruire, fara sa calculezi energia depusa sau timpul petrecut pentru binele aproapelui tau, motiv pentru care se ajunge la stari de surmenaj si oboseala. Personal, imi pare rau cand situatia este evident pierduta si trebuie sa accept sfarsitul, sa accept ca moartea face parte din ciclul de viata al omului.

– Ce impedimente ai intalnit in aceasta profesie?
– Sistemul medical romanesc nu este pregatit sa primeasa tineri formati in strainatate.

– La ce manifestari internationale in domeniu ai participat?
– La numeroase conferinte si congrese legate de specialitatea de cardiologie, evident.

– Cine sunt cei pe care ii admiri in profesia ta?
– Imi admir profesorii ce m-au instruit, colegii si intreg personalul medical – si cand spun asta, ma refer inclusiv, la infirmierele si asistentele medicale cu care lucrez si am lucrat. Ii admir pentru devotamentul si daruirea lor.

– Esti membra a vreunei organizatii internationale de specialitate?
– Sunt membru al Societatilor Franceze si Europene de Cardiologie si ecocardiografie.

– Cum crezi ca va evolua acest domeniu in urmatorii zece ani?
– In ultimii ani, tehnicile de imagerie, precum si cele invazive s-au dezvolat foarte mult si trend-ul exista inca; se vor pune la punct tehnicile de transplant celular si cordul artificial complet.

– In ce oras locuiesti acum si de cand?
– Eu si fiul meu suntem stabiliti la Wissembourg, oras situat pe frontiera de nord-est a Alsaciei, amplasat strategic pentru nevoia noastra de deplasare – la 150 km de Frankfurt, 125 km de Stutgart si 70 km de Strasboug.

– Prin ce se remarca acest oras, are ceva special?
– Craciunul in aceasta regiune este o poveste de basm. Imi place de asemenea, aceasta zona pentru ca este extrem de verde si frumoasa. Oraselul este renumit pentru muscatele ce impodobesc geamurile. Istoria tumultoasa a Alsaciei si a Lorenei a creat aici, un amalgam de culturi si obiceiuri, ce imbina rigurozitatea germana cu spiritul boem francez. Dialectul zonei este alsaciana, germana vorbita de francezi.
La Ligne Maginot, cel mai impresionant sistem fortificant din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, este atractia turistica a zonei. Acesta traverseaza Alsacia de la nord la sud, pe o lungime de 200 km.

– Care sunt planurile de viitor?
– Sa plantez pomi si flori in curtea casei mele. Dar mai intai, sa-mi cumpar casa.

– Cat de frecvent vizitezi Romania? Cand ai fost ultima data in tara si cu ce impresii ai plecat de acolo?
– In general, de trei ori pe an imi vizitez parintii, iar ultima data, am fost in vacanta de Pasti. Sarbatorile religioase petrecute in tara muma sunt incomparabile. Romania este foarte frumoasa, dar pacat ca nu stim s-o aratam lumii. Care strain are curajul sa o viziteze, daca nu exista autostrazi? Dupa 20 de ani de la Revolutia inceputa la Timisora, as fi dorit sa vad altceva, o tara cu adevarat prospera.

– Tii legatura cu comunitatea romana din orasul unde locuiesti? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– Da. Membrii acestei comunitati sunt medici tineri, suntem colegi la spital. Comunitatea romana locala este mica si recent infintata, cu aspiratii si preocupari comune.

– Care este filosofia ta de viata? Cine este modelul tau in viata?
– Sa fiu impacata cu mine insami in tot ceea ce fac. Nu am un model clar, am incercat sa invat de la fiecare cate ceva.

– Ce recomandare le-ai face celor care doresc sa urmeze o cariera asemanatoare?
– Satisfactiile merita efortul. Deci, sa incerce.

– Cum obisnuiesti sa iti petreci timpul liber?
– Timpul liber il petrec in general, cu fiul meu si in activitati sportive.

– Ce hobby-uri ai?
– Sa calatoresc si sa pictez.

O tanara din Baia Mare spune "DA" picturii

On By nelursIn Europe, Romania, YouthLeave a comment

IoanaFarcasOrice arta presupune pasiune si dedicatie. Pe langa acestea, mai este nevoie de bun gust si de inspiratie. Si nu in ultimul rand, de un strop de iubire, de puterea de a oferi ca artist, ce ai mai de valoare in tine. Mai presus de toate, insa, arta inseamna pana la urma, si destin. Un astfel de destin i-a fost harazit si Ioanei Farcas, un talent in devenire. La numai douazeci de ani, cati numara in prezent, aceasta face cinste generatiei tinere de plasticieni. In viziunea ei, pictura este pe deplin sinonima cu un legamant, asemenea celui al casatoriei. Cine opteaza pentru arta trebuie sa isi aminteasca intotdeauna, ca a facut o promisiune solemna pentru toata viata. Cine opteaza pentru arta nu are voie sa uite ca si-a luat angajamentul de a trai pentru si prin frumos, pana in ultima clipa ce i-a fost harazita in marea sa trecere pe pamant. Continue reading “O tanara din Baia Mare spune "DA" picturii” →

Sfintirea noii biserici penticostale din Baita de sub Codru

On By nelursIn Christian Life, Ministry, News, Romania1 Comment

by Zaharia Bonte

Bruxelles, Belgia

baitaN-am mai fost din vremuri uitate in satul de unde incepe sau unde se gata codrul, maria sa. Mici ca intindere, josi ca inaltime si redusi ca importanta Muntii Codrului s-ar putea lauda doar ca vara improspateaza aerul cu frunzisul lor bogat si ca iarna isi imprastie cu generozitate multi, multi… metri steri de lemn uscat sa incalzeasca mii de camine din zeci de sate zise codrenesti de prin preajma, sate cu oameni harnici si gospodari, indeobste o populatie imbatranita si secatuita. Atunci cand inaltimile impadurite incep la Poiana Codrului se termina – parca, parca asa ziceau si localnicii – se termina la Baita, iar de jur imprejurul culmilor cu cantec vesel de cuci si cerbi si mistreti si latrat inselator de vulpi se insiruiesc sate cu oameni blanzi si veseli si patimasi… si credinciosi. Dar am putea socoti si ca lantul ”jos-muntos” numit Codru incepe aici si apoi se duce si se tot duce, fara sa intre adanc in niciunul din cele trei judete pe care le infrateste, ori le margineste : Maramures, Satmar si Salaj.

Pe vremuri codrul era masurat la pas si trecut mult mai des de la Barsau la Marius, ori de la Asuaj la Chilia, de la Baita la Bicaz… si nu lipseau nici povestile cu lupi, cu cerbi si mistreti, ori macar cu nelipsitele rataciri de la drumul ”bine stiut” asa cum ii place fiecarui codrean sa se laude ; ca pe vremea lui tata nu exista un om din toate satele acelea ”de peste codru” sa nu-si doreasca sa-l strabata inainte de zori ca sa duca de vanzare in targul de la Ardihat, astazi Arinis, doi cai nazdravani, ori sa se intoarca a doua zi tarziu si la pas ‘catingan’ cu un bivol tocmai cumparat din targul de vite, acelasi din vremi nestiute, cu care sa strabata apoi in toiul noptii cu luna acelasi codru frematand si sa asculte huhurezul cantand.

Dar m-am luat cu vorba, cu gandul la targurile de vite din Arinis, la cel de cepe, ori de fete din Asuaj si la folclorul si portul atat de bogat si pestrit al locurilor ce strabatem, ca trilul pasarilor pe care nu il mai uiti vreodata de il asculti in apropierea unui izvor in revarsatul zorilor intr-o sfanta zi de mai, la noi in codru, bineinteles.

Dar noi am si ajuns in Baita, desi nu am pornit dimineata devreme, iar praful de pe drum il rascolesc una dupa alta zeci de masini si limuzine, ca dinspre Baia Mare curge multime de popor, multi dintre ei, cei mai multi, sunt fiii satului ce vin acasa la sarbatoare sfanta. Suntem in unul dintre cele mai mari sate codrenesti, atat de rasfirat ca nu ne-ar ajunge o jumatate de zi sa-l strabatem la pas. Am aflat ca se imparte simplu ardeleneste in trei parti : Deal, Groapa si Peste Vale.

Oamenii iti raspund la orice ii intrebi, iti dau orice fel de explicatii fara sa fie banuitori, ori rauvoitori, dar atat de scurt si simplu de ai zice ca a cantat cucul. Asa aflam ca de vreme ce in satele noastre indeobste oamenii deveniti varstnici se lasa biruiti de patima betiei, si cad in descurajare, satenii din Baita traiesc o puternica revigorare spirituala : exista in sat si biserica ortodoxa si greco-catolica si preot la fiecare si turlele lor se inalta semete si cladirile sunt renovate si enoriasii sunt evlaviosi, dar pocaitii s-au inmultit atat de mult, incat au devenit mai numerosi decat toti ceilalti la un loc. Au fratii, pocaitii adica, au de ani buni o casa de rugaciune, mare de vreo 500 de locuri, dar uite ca si-au mai construit una, avem de acum patru biserici in sat imi spune un satean cu mandrie, sau poate cu talc. Toti satenii sunt insa de aceeasi parere : e mai bine ca au mai construit o casa decat sa o fi largit pe cea devenita neincapatoare. Pana « peste vale » unde au prima casa de rugaciune e drum de un ceas de vreme pentru cei batrani, greu sa-l strabati si asta mai ales in iernile lungi si bogate in ingheturi si zapezi, dar si in sezoanele ploioase. Aici « pe deal » unde si-au construit noul locas de inchinare fratii sunt mai multi si cam toti varstnici ; asa se face ca n-au fost nici un fel de disensiuni in infaptuirea a-cestui vis al lor despre care sunt cu totii de acord ca este o necesitate adevarata, bucurandu-se de el.

?i iar sunt nevoit sa imi opresc sirul povestirii pentru ca iata incepe slujba sfanta de « Sfintire a noii biserici – Consacrarea casei de rugaciune » asa cum s-a incetatenit la noi expresia aceasta in ultimii ani. ?tiati probabil ca pentru fruntasii Cultului Penticostal din Romania acest cuvant este dintre cele mai des utilizate ; am aflat cu prilejul de fata ca avem pana acum in tara 2746 de case autorizate ca lacasuri de inchinare pentru fratii penticostali, evident special construite in scop de inchinare, ca in duminicile urmatoare, unul dupa altul, vor fi dedicate noi asezaminte penticostale de cult…

Spre bucuria si cinstea baitenilor lista invitatilor la aceasta sarbatoare sfanta, a personalitatilor prezente este mai mult decat onoranta. Pentru prima data este prezent in satul lor chiar presedintele Cultului penticostal, fratele pastor Pavel Rivis Tipei. Dar in acelasi timp sunt prezenti primarul localitatii, preotul catolic, supraveghetorul comunitatii penticostale regionale de care apartin, un pastor romano-american, pastori si lucratori penticostali din Baia Mare, si satele de primprejur, grupul vocal Bethel din Sarbi, corul, pastorul si un grup numeros veniti din Banat, orasul Sanicolau Mare, multi dintre ei urmasi ai fiilor satului, ca pe vremuri tinerii plecau sa-si caute rostul prin zonele mai bogate ale tarii asa cum astazi ‘incercam marea cu degetul’ prin Spanii si Italii…

Rugaciunile rostite au fost fierbinti si pline de patos, cantarile armonioase, vesele si patrunzatoare, iar predicile miscatoare si imbracate intr-un vesmant ceremonios si foarte cucernice.

Ma asteptam la o procesiune lunga si bogata in repetitii, asa ca dupa un timp am incercat sa fac cativa pasi pe ulitele satului. Atmosfera de duminica molcoma, fetele zambitoare ale oamenilor, ‘te-deum-ul’ placut si totusi cam sec ce razbatea de sub cupolele impozante ale bisericilor traditionale si mai ales sarguinta cu care unul dintre sateni se indrepta spre noua casa de rugaciune m-au facut sa nu zabovesc pe alaturi. Doar ca am retinut cuviosia cu care oamenii care mai erau ramasi pe acasa aveau ferestrele deschise si privirile indreptate spre locul din care difuzoarele imprastiau peste sat cant de pace si vestea buna a manturii ; masina politiei revenea si ea destul de des prin preajma.

Toate vorbele rostite, desi am pierdut o parte din mesajul evanghelic in timpul cat am zabovit pe ulitele satului de sub codru, toate cuvintele au fost de multumire adusa Tatalui ceresc si de incurajare a obstii crestine sa traiasca in pace si in armonie, sa fie buni gospodari, sa cultive omenia, sa pazeasca credinta, sa nu slabeasca in credinciosie.

S-au facut dese referiri, fara sa se pomeneasca vreun nume si la cei care au daruit din prisosul visteriei lor pentru ca aceasta casa de rugaciune cu circa 200 de locuri sa poata fi pusa la dispozitia credinciosilor in timpul scurt de numai un an si trei luni ; oare de ce le-o fi zicand « sponsori » ? Asa cum bine baga de seama unul dintre diaconii ce m-a insotit in aceasta placuta misiune, inaltii nostri ierarhi au preluat si preiau cu mare usurinta cuvinte si denumiri cu conotatie politica, chiar si de ar fi usor vulgare, dar se feresc ”cu sfintenie(!)” de cele ‘traditional-crestine’ : Asa se face ca nu zicem « Sfintirea Bisericii » desi cunoastem si recunoastem si aceasta valenta a cuvantului, a expresiei ‘’sfant – pus deoparte pentru Domnul” si am putea sa o folosim cu folos si acoperire pentru « dedicarea-consacrarea » locasurilor de inchinare si a barbatilor care ‘oficiaza’ in ele. In schimb avem presedinte in loc de episcop, avem secretar general (oare de ce, sau pentru ce ?) si pana nu demult am avut si inaugurare, ca la ”ceapeu”, atunci cand se dadea in folosinta o noua casa sfanta!

Apropo, am aflat tot aici ca au avut bietii sateni si CAP in sat si ca in trei saptamani de la darea edictului de demolare nu a ramas urma nici de vita nici de vaioaga, nici de ceapisti ; numai ca impartirea prazii nu s-a facut frateste cum a fost vorba la inaugurare. La drept vorbind nici nu aveau ce imparti.

De aici as trece direct la frumoasele cuvinte bine ticluite prin care inaltul ierarh penticostal a incheiat serviciul divin proclamand autoritatea divina asupra locasului de inchinare si asupra credinciosilor din el : loc unde Dumnezeu sa fie glorificat, unde Evanghelia sa se vesteasca in dimensiunea ei pura si insotita de putere, unde Duhul Sfant sa se exprime prin semne vadite, oamenii sa fie luminati si transformati si mantuiti. In rugaciunea rostita de dumnealui a staruit si in a cere protectie divina impotriva dezbinarilor, impotriva duhurilor rautatii, a descurajarii, a influentelor demonice…

Bine si intelept au procedat toti cei care au rostit aici in public Numele Domnului in aceasta zi de minunata sarbatoare, iar punctualitatea cu care a inceput, s-a desfasurat si incheiat procesiunea, mult mai repede decat ma asteptam, i-a surprins placut pe toti cei 500-600 de participanti, fie ca au reusit sa se inghesuie inauntru, fie ca am participat de afara in acelasi duh al inchinarii si smereniei crestine.

Nu as vrea sa raman dator, cu o scurta referinta macar desprinsa din cuvantul pe care l-a rostit pastorul Vasile Campian venit din Portland, Oregon, dupa cum am inteles in calitate de trimis al unor fii ai satului traitori pe pamant american si probabil « sponsori » de nadejde, dupa regula bine stiuta si aproape sigur epuizata. L-am reascultat cu placere dupa ce il intalnisem cu ceva timp in urma si in capitala UE. De data aceasta a confirmat printre altele si faptul ca America este zguduita de criza, ca acolo oamenii isi pierd cu gamada, locurile de munca, veniturile, casele, averile ; si romanii plecati de zeci de ani peste ocean, nici ei nu sunt scutiti…

Presedintele lor, atat de vartos ales, despre care s-a vorbit atat de mult si care vorbeste atat de mult… nu face de fapt nimic pentru omul de rand supus recesiunii ; de face ceva o face in favoarea bogatasilor, a bancherilor si miliardarilor care l-au sustinut si pe care se bizuie si acum. Ne-a asigurat insa – si asta ne-a bucurat mult – ca credinciosii romani de acolo in vremuri de prosperitate ca si in cele de criza, in bogatie sau in lipsuri isi pun nadejdea in Imparatia care va veni, ca il asteapta pe Mesia Ceresc, nu un conducator omenesc ce ar putea sa indrepte vremile si caile oamenilor…

In biserica romaneasca penticostala din Portland, poate cea mai mare din toata diaspora noastra, unde dumnealui este pastor asistent, Duhul Sfant se revarsa ca si peste apostoli la inceput, oamenii si tinerii urmeaza calea credintei ; acum o saptamana fratii de acolo au organizat un botez in apa : 60 de persoane au fost botezate in raul Columbia…

Nici pe ”fratele presedinte” Lutu Tipei nu l-am mai vazut de mult ; ne-a impresionat ravna cu care ’slujeste’, impetuozitatea si ingeniozitatea cu care isi prezinta mesajul, modul intelept in care imbina citatele biblice cu experienta dumnealui si cu traditia penticostala pe care o respecta, o cultiva chiar.

Speram ca la ‘agapa – masa de dragoste’ ce s-a servit la caminul cultural sa ne putem saluta, sa aflu si cateva din preocuparile si grijile si povetele dumnealui, dar acolo n-a mai venit…

O echipa foarte harnica de ospatari ai comunei ne-au servit repede si cu multa bucurie pe cei, pe putin, 400 de frati meseni pe care mirosul patrunzator si imbietor de sarmale ne-a readus mai aproape de pamant. L-am intrebat pe unul dintre ei – si m-am straduit sa il ghicesc pe cel care sa fi fost seful – cum ar explica in satul lor cu putin tineret o crestere atat de mare a numarului credinciosilor penticostali ? « Nu stiu !» a fost raspunsul raspicat, aidoma cantului acelei pasari ce isi striga numele doar pana la sfarsitul primaverii si pe care mi-ar fi placut sa o aud si astazi, ca nu degeaba am strabatut zeci de kilometri pe sub poalele codrului! ”Dar vad ca ne serviti cu mult zel, cu zambet larg… cred ca ne respectati, ne iubiti chiar !?” am continuat…

« Respect pe toti oamenii » a venit prompt si al doilea si ultimul raspuns, dupa care a fugit sa mai aduca o strachina de sarmale. Sunt convins ca a spus adevarul asa cum tot ce s-a spus si propovaduit in acea zi la Baita de sub Codru nu numai ca mi-a placut si am ascultat cu incantare, dar chiar martuirisesc ca a fost adevarat si vrednic de primit, Domnul merita toata lauda pentru fericitul prilej ce mi-a harazit !

In schimb grupul de tineri adunati in preajma dirijorului de cor din oraselul banatean cu care am stat iarasi de vorba au fost mult mai imbelsugati in a-si destainui impresiile, in ciuda faptului ca e stiut lucru : cel care crede si se tine de sintagma ca ”Eu mi-s banatean” si se da si lat in frunte, ca doar ”Banatu-i fruncea” nu vorbeste multe. Au admirat si le-a placut mult peisajul deluros din aceasta parte a tarii, Maramuresul, nu cel istoric ; le-a placut casa de rugaciune in care au cantat si s-au inchinat, iubesc cantarea sfanta, cuvantul de invatatura crestina si partasiile fratesti si sarmalele romanesti si munca si viata si vesnicia pentru care se pregatesc cu sarg si elan tineresc…

Ei cred ca e adevarat ce spun batranii lor truditori pe campia incinsa de caldura verii de unde au pornit de doua zile, ca daca fiii satului s-ar intoarce toti acasa atunci adunarea din Sanicolau care numara la 500 de membri ar creste pana pe la 2500. Poate ca-i drept, ii stiu si eu pe cativa dintre ei.

Pe drumul spre casa ne mai asiguram inca o data ca a fost inaltator momentul, ca o adunare crestina nu seamana cu un ’sediu de ceapeu’, ca Domnul binecuvanteaza straduintele celor mai neinsemnati credinciosi si le asculta rugaciunile le implineste nazuintele. Raman si semne de intrebare… De ce oare multi tineri codreni nu urmeaza in credinciosie calea si pilda si credinta parintilor ?

Insa cea mai noua si staruitoare pare a fi intrebarea : cum ii vor primi fiii gliei de ar fi sa se intoarca in satul lor, la vatra lor, pe toti fiii pribegiei ? De ar veni acasa toti plecatii nostri din Italii si din Spanii si Britanii, de s-ar prezenta la portile cetatilor de obarsie spasiti americanii, intre ei si acei pastori cu toiag slab sau stramb de care unii au facut atata vorbire in ultima luna, oare cum s-ar invesmanta iubirea crestina din noi ? Oare cum ar vorbi glasul sangelui de frate ce apa nu se face ? Ar exista si batjocotitori si neprimitori si hulitori ?

Oare Domnul care carmuieste vremurile si alege, ori leapada popoarele, oare sa aduca El timpul cand vom aduna colecte, cand vom face ’sponsorizare’ pentru cei care in anii ce au trecut au strans averi in America de ne-au construit si noua sute si sute de lacasuri de inchinare ? ?i de va veni vremea sa se intoarca roata, oare vom sti sa gasim echilibrul, masura dreapta ?

Dar casele noastre de rugaciune, tot mai multe, mai frumoase si mai trainice sa aibe oare ceva in comun cu sediile CAP-urilor ? Ca intr-o vreme fratii ziceau ca le inaugureaza ; auzi ‘inaugureaza’ biserica !? Eu cred ca Domnul o sfinteste, ca El iubeste si binecuvanteaza Biserica Lui vie, dar si casele in care ne adunam, ne inchinam si invatam despre El si Calea Sa.

WHY ARE THE PEOPLE RUNNING AWAY FROM THE CHURCH ?

On By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, Media, News, Parenting, Romania, Theology, YouthLeave a comment

by John Urs

This week I was shocked to read in the news the story of a 7 years old boy who stole his dad’s car and drove as fast as he could being chased by police just to skip going to the church.

hypocriteThe story made a media world tour and I don’t know how may people paid attention to it, but for me it was like a cold shower.

Why?

This is the question that we all ask? How can you compare this situation with the past and present martyrs who are laying their own life for Jesus’ sake?

Oops, I forgot to tell you that this happened in America…

What is happening with our country ? What is happening with the Christians in America ? Or it’s only America, what about Europe ?

Is this happening in the historical Christian areas, why ?

This reminds me of the people of Israel and the times of Joshua. It reminds me of Joshua’s bold declaration to obey and serve the Lord and is also reminding me of what happened only one generation after that when Israel turned away from the Lord.

Somebody said that Christianity endures only one generation and that is why we have to live a life through which to make sure that we pass on the Christian values.

But why are the people running? Why do they prefer rather to surf on My Space, share on Twitter and Facebook than going to the House of the Lord?

There few answers that I have, not all of them but some…

Here we go:

Family is no longer a family. The church is so much affected by the divorce and remarriage phenomenon that sometimes you think if it still should be named church or a social club. If we read the Scriptures the children should be educated in the Christian values in the family and if you don’t have a normal family… you think about it.

Bible is no longer the Word of God and ultimate authority. The most successful preachers today are not the ’’conservative’’, limited and old fashioned preachers who are basing all their messages on the truth of the Scriptures, but the ’’innovative’’, free thinkers and pleasant to hear, messengers of a life without barriers and without pains, the preachers of the relative truths and the ones who fit the culture. The Bible is no longer dictating us how to live it is just our source of false comfort and delusional peace.

Most of the Christians don’t have a genuine relationship with Jesus Christ. We are the result of a ’’cheap Grace’’ gospel, we are the hypocrites of our days. Zacchaeus could not see the Lord because of the people around him and seems like today the most people around Christ are stopping even their children from seeing the Lord.

What do we need to do?

REPENT NOW!

Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania2 Comments

ligyaNumele jurnalistei si scriitoarei Ligya Diaconescu este sinonim cu dorinta de autodepasire. Cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, aceasta considera ca intotdeauna exista loc de mai bine si… mai mult. De aceea, daca ar fi sa poata schimba ceva in lumea noastra, Ligya Diaconescu ar schimba doar… conceptia oamenilor.Ligya Diaconescu s-a nascut pe 14 iulie 1960. Vorbind despre inceputuri, despre parintii ei, ea afirma ca deoarece Dumnezeu a harazit-o sa iubeasca frumosul , cultura , sa asculte cum creste iarba, sa simta mirosul romanesc al fanului proaspat cosit, i-a daruit tata valcean… Si pentru ca tot Dumnezeu a harazit-o de asemenea, sa auda muzica valului ce se sparge la poale de Ceahlau in Bistricioara si sa colinde potecile Duraului , i-a daruit mama, din judetul Neamt. De la amandoi, scriitoarea a invatat optimismul si a dobandit mentalitatea de invingator si puterea de a lupta pentru a-si realiza nazuintele. Ligya Diaconescu detine o licenta in finante-contabilitate, luata la Iasi si una in jurnalism, obtinuta la Bucuresti , cu specializare la BBC Londra. Este casatorita si are o fiica, Andrada-Victoria, care a terminat anul acesta, liceul. Continue reading “Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori” →

Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii

On By nelursIn Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

DanielaVoiculescuDintotdeauna, poeta Daniela Voiculescu a stiut sa aleaga dintre toate cate le avem pe Planeta Albastra, doar binele si frumosul. Puterea cu care a purces la drum zi de zi, harul de a deosebi noroiul de stelesi arta de a zbura pe aripile sperantei, acestea le-a descoperitin copilarie. In plus, lumina magica a unor buchete de lalele galbene ori parfumul zambilelor din gradina bunicii, dar si sentimentul prezentei si al ocrotirii ingerilor, pe care mica pamanteana ii simtea alaturi, in acel colt de rai, au fost pentru ea scanteia ce i-a luminat mai tarziu, ochiul mintii.

Nascuta pe 27 octombrie 1969 la Pitesti, unde locuieste si in prezent, Daniela Voiculescu isi trage radacinile spirituale dintr-o lume simpla si inteleapta. Insa la fel de importante sunt pentru poeta, si originile omenesti, intrucat parintii i-au insuflat forta de a luptain viata cu iubire si de a da valoare numelui pe care-l poarta. Ceea ce au si facut, atat ea, cat si cei doi frati pe care ii are. Asa se explica si faptul ca unul din marile regrete ale Danielei Voiculescu este ca tatal ei a trecut prea repede, in nefiinta. De altfel, nu doar cei care au adus-o pe lume i-au fost indrumatori si protectori poetei, ci si profesorii cu care a invatat la Scoala Generala Nr. 10 “Marin Preda”, din Pitesti. Intre acestia, se detaseaza figura unui dascal de exceptie, Bucur Oprica, omul care ii remarca talentul literar si o incurajeaza sa scrie. In continuare, autoarea termina in iunie 1989, in urbea natala, Liceul de stiinte ale naturii “Zinca Golescu”si un an mai tarziu, cursurile de specializare analisti-programatori, la Centrul de Perfectionare in Informatica. Poeta este casatorita din 1990, cu Ion Deaconescusi are un fiu, Horia, elev in clasa a X-a, la Colegiul National Liceal “Zinca Golescu”, din Pitesti. Continue reading “Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii” →

Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara

On By nelursIn Interview, News, Romania, YouthLeave a comment

Urban.IulianSenatorul de Ilfov Iulian Urban crede in sansa Romaniei de a-si asuma responsabilitatea de a fi in stare sa formeze lideri tineri, credibili, capabili sa schimbe fata cenusie a realitatii pe care o traim, si considera ca romanul nu este nici prost si nici lacom, asa cum i s-a pus pana acum pe nedrept, eticheta. Alegerile din 2012 sunt testul ce va demonstra ca poporul nostru nu poate fi mintit sau mituit electoral, insa pana atunci Urban si-ar dori ca mentalitati precum comunism, furat, inselat alegatorul sa nu mai afecteze clasa politica din tara noastra, ce trebuie sa invete sa isi respecte obligatiile si sa renunte la a-si promova interesele personale. Se spune ca orice lucru are timpul lui, iar in conceptia lui Urban, a sosit momentul ca odata cu imprumutul obtinut de la FMI, Romania sa isi relanseze productia prin intermediul firmelor autohtone, depasind stadiul de tara de consum, condamnata sa ramana pentru totdeauna colonia multinationalelor puternice din statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Cel mai tanar ocupant al unui fotoliu de senator vede euro-parlamentarele ca pe o oportunitate pentru propria democratie si considera ca este benefic pentru Romania ca actuala coalitie de guvernamant sa reziste. Continue reading “Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara” →