SARBATOAREA POEZIEI SI A POETILOR

On April 27, 2011 By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Cenaclul Scriitorilor din Maramures a sarbatorit, în cadrul întâlnirii din 26 martie 2011, Ziua Internationala a Poeziei, zi fixata de catre U.N.E.S.C.O pe data de 21 martie. Sarbatoarea Poeziei si a Poetilor a fost deschisa de mai tinerii nostri colegi, Anamaria Polgar si Mihai Egli, care si-au marcat astfel si debutul. Dintre membrii traditionali ai cenaclului, au lecturat poetele Adela Naghiu, Rodica Dragomir, Claudia Tomescu, Ioana Ileana Stetco, Florica Bud. Au urmat poetii: Valeriu Sabau si Ion Georgescu, care au citit si din lirica lui Dumitru Fanatean si a lui Gelu Dragos. Un moment aparte a fost recitalul poetului Mihai Ganea, recital pregatit în colaborare cu criticul literar Virginia Paraschiv. Ne-a încântat cu câteva epigrame poetul Ion Bogdan. Nu au lipsit nici poetii Nicolae Scheianu, Dragomir Ignat, Aurel Pop, Ioan Voicu, Ioan Calauz, Vasile Muresan. Oaspete de onoare a fost artistul plastic Ioan Marchis, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Maramures, care ne-a prezentat o elocventa lectie de istorie a culturii reflectata în comorile arheologice descoperite cu ani în urma în localitatea Suciu de Sus. Ioan Marchis a venit printre noi dupa sustinerea cu brio a lectiei sale de istorie maramureseana integrata european, în mediile culturale de la Bruxelles.

Sarbatorirea Poeziei si a Poetilor a continuat, miercuri, 30 martie 2011, cu Seara de Poezie de la Teatrul Municipal din Baia Mare, unde au citit scriitorii Florica Bud si Radu Ulmeanu, programati pentru seara respectiva si prezentati de profesorul Saluc Horvat. Dupa o scurta pauza, au citit în premiera, elevi de la Colegiul ”Vasile Lucaciu” coordonati de profesoara Emilia Mihnea. Seara s-a încheiat cu un recital de poeme al membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramures. Întregul program a fost primit cu entuziasm de spectatorii prezenti.

Serile de Poezie desfasurate la Teatrul Municipal din Baia Mare au loc din doua în doua saptamâni la orele 18.00 sub genericul Poezia de Miercuri. În editiile anterioare si-au prezentat poemele scriitorii maramureseni: Vasile Muste, Echim Vancea, Vasile Morar si Viorel Muresan. Miercuri, 13 aprilie 2011, se vor prezenta în fata publicului, scriitorii Mihai Ganea si Ion Bogdan, prezentati de Virginia Praschiv. Acordurile de pian ale maestrului Petru Damsa însotesc armonios lectura poetilor. Acest eveniment cultural se desfasoara sub egida Centrului Creatiei Populare Maramures, în parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare, în colaborare cu: Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Maramures, Cenaclul Scriitorilor din Maramures, Asociatia Scriitorilor Baia Mare si Revista Nord Literar.

Conducerea Cenaclului Scriitorlor din Maramures aduce multumiri cu acest prilej scriitorului Radu Macrinici, director artistic, precum si întregii conduceri a Teatrului Municipal Baia Mare.

Florica BUD
Presedinta Cenaclului din Maramures
Baia Mare
Aprilie 2011

PASTE 2011…

On April 21, 2011 By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor, ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!

…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… – lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE: „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului – si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi, e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români), pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul1. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain2 (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: http://www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASA ÎNSETEAZA

On April 19, 2011 By nelursIn Romania, USALeave a comment

Într-o lume în care internetul ia locul tipariturilor, a investi în lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile românesti, la atâtea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa însemne o punte de legatura între românii din America si ceea ce au lasat în urma, acel personal si inconfundabil „acasa” cu tot ce înseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Multi copiii ai românilor din America, nascuti sau veniti la vârste fragede pe pamântul fagaduintei, pierd contactul cu România si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Copiii din România care au început scoala în Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti românesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna. În America, ei îsi doresc sa învete istoria si geografia României.

Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute în fosnetul unor pagini de carte, în orasul în care ne-am nascut, am trait sau am învatat? Sa oferim si copiilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotarât sa aducem carti românesti pe Pamântul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania „Carti pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din tara erau invitati sa doneze carti pentru înfiintarea unei biblioteci românesti în SUA.

Copiii români nascuti în America, sau veniti aici la vârste fragede, vorbesc limba româna dupa ureche, pentru ca o aud vorbita în casa si la televizor (daca familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna daca n-au facut scoala deloc în România, pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia româneasca a diferitelor sunete. Ei învata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu si citesc în engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare în tara, dupa 8-10 ani în America, au dificultati la citit si scris în limba materna si vorbesc limba româna cu un pronuntat accent englezesc.

Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec înca 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamânale, copiii au de învatat pâna la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul saptamânii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace. Ei pot citi si învata în limba româna doar în weekend, la scoala duminicala de la biserica româneasca (daca ea exista în zona, la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara târziu sau la sfârsit de saptamâna, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.

Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung târziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se întorc acasa seara la 7,00 – 8,00 PM. În aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba româna” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre România.

Cred ca fiecare familie de români din SUA are acasa cel putin 10 carti în limba materna, carate în geamantane la sosirea din România si de câte ori fac vizite în tara la rude. Dar vizitele în tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene accepta bagaje tot mai mici, asa ca posibilitatile de împrospatare a bibliotecii personale în limba materna sunt limitate. Copiii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti românesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua în engleza, sa se joace pe computer sau sa stea la TV.

O biblioteca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% româneasca, la carti românesti diverse, o ocupatie placuta si utila, în timpul în care parintii lor merg la slujba de duminica într-o biserica româneasca. Aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecilor românesti din SUA. Copiii nostri merg des la biblioteca, în timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa în sistemul de învatamânt american, daca avem ce sa le dam de citit în limba româna.

Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donând carti pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am nascut într-o tara, ne-am nascut într-o limba”. Din pacate, au trecut mai bine de doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gândit atunci la identitatea colectiva a comunitatilor de români care traiesc în afara tarii, peste ocean. Câte modalitati posibile cunoasteti pentru a-i ajuta si încuraja învatarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba „în plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei care traiesc în afara tarii. Noi ne-am gândit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune. Eu cred ca un rol strategic îl joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si televiziune, care au rolul de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat românilor din tara pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Românesti din strainatate, cred ca ar trebui sa încurajeze coeziunea sociala între români, dar si între români si societatea gazda, în acelasi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de „îmbogatire” reciproca.

Am vorbit si cu români care locuiesc în alte tari. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor în limba materna, chiar si în cazul în care ambii parinti vorbesc aceeasi limba. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cât am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba materna. Cunosc si cazuri de parinti români care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, însa din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proasta încât la un moment dat si copiii încep sa vorbeasca în acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, casatorita cu un japonez. Cam asa este la ei: mama le vorbeste copiilor în româna, tata le vorbeste japoneza, parintii între ei vorbesc engleza, iar copiii învata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii – le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o înteleg, nu pot sa o vorbeasca înca”.

Sunt foarte multe aspecte si situatii specifice familiilor mixte. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii române, indiferent de situatie. Studii de specialitate arata ca acei copii care în primii ani de viata (aproximativ 8 ani, numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective în aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2-3 limbi fara accent si influente de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limba cu mama, în alta cu tatal (daca este cazul) sau pot „comuta” de la una la alta fara probleme. La nastere, fiecare dintre noi este capabil “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cât un individ foloseste mai mult limba materna, cu atât aceasta preia în posesie toata aria din creier, care teoretic este destinata învatarii mai multor limbi, simultan.

Un individ care începe sa învete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) într-o alta regiune a creierului decât limba materna si va avea dificultati în a „auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi, adultii, sa vorbim limbi straine cu accent, iar copiii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici în a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a învata limba materna si mai multe limbi straine în acelasi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna parintii din diaspora si organizatiile românesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa învete si sa pastreze zestrea culturala si limba româna ca limba materna.

Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizeaza multe activitati pentru copii, spectacole, vizionari de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o baza de date computerizata foarte bine pusa la punct si accesibila publicului – practic, poti sa cauti în biblioteca orice ce ai nevoie si sa prelucrezi informatia la fata locului. Poti sa scanezi, sa copiezi carti sau pasaje, sa trimiti informatiile prin e-mail etc. Au foarte multe carti pe DVD sau CD si au carti pentru învatarea limbilor straine, pe care le iei din biblioteca în format scris plus suportul audio si CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasa. Chiar si bibliotecile din orasele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotari de ultima ora si arata ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte dragute, la fel si în librarii. În celebrele lor librarii Barnes&Noble functioneaza cafenele si ceainarii, dar exista si locuri de joaca pentru copii. Este o ambianta placuta, deosebita.

Din nefericire nu exista biblioteci românesti în SUA (sau nu stiu eu sa existe vreuna). Nu exista interes din partea autoritatilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca initiativa privata este foarte greu sa deschizi o biblioteca. Ar fi nevoie de carti, pentru ca multi copii ai românilor din SUA nu stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Multi nici nu mai vorbesc limba materna, mai ales daca s-au nascut aici. Ar fi bine sa stie si cei din tara de ce „uita” românii din diaspora limba materna. Bietii copii nici macar nu au de unde si din ce carti sa o învete. Eu am avut o tentativa în 2008, dar am renuntat. Costurile erau imense, desi cartile urmau sa fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) si „Jurnalul National”. Din pacate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Doneaza o carte pentru copiii din America”, fiindca nu am gasit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cartilor în SUA, închirierea si întretinerea unui spatiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar s.a.m.d.

Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru pastrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lânga bisericile românesti din SUA, acolo unde exista spatiu (sali anexe, sali sociale), functioneaza scoli de duminica. Practic, în timpul slujbei de duminica, preoteasa si câteva mamici cu daruri pedagogice aduna copiii românilor prezenti la slujba si se straduiesc sa-i învete câte ceva despre limba româna, putina literatura, gramatica, istoria si geografia României. E destul de greu daca n-ai nici macar abecedare sau alte manuale scolare românesti.

Cineva din Montreal, Canada, a reusit performanta de a deschide o librarie, în care vinde exclusiv carti românesti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar si asa accesul la cartile românesti ramâne dificil. Daca locuiesti la mii de mile distanta si nu poti sa mergi la librarie personal, libraria are nevoie de o logistica impresionanta – un site actualizat la zi; un sistem sigur si eficient de plati online; un sistem de livrare a cartilor prin posta pentru întreg teritoriul SUA si Canada, deci este destul de complicat si costisitor.

Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneste si n-a fost niciodata în România. S-a prezentat în engleza si mi-a spus cu mândrie ca este român pentru ca mama lui a fost românca, emigranta în SUA. Cu toate astea, nu stia o boaba româneste! E si normal, într-o familie mixta, daca nici macar carti n-a avut sa învete sa citeasca; abia daca întelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneste, dar, de vorbit… absolut nimic!

Mai stiu asemenea oameni. Am scris odata despre o fata, care a fost adoptata, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americana. Traind ani de zile rupta total de România, a uitat aproape complet limba româna. Acum s-a maritat cu un român si reînvata limba româna, dar deocamdata vorbeste mai bine în engleza decât în limba materna.

Am întâlnit un domn, în vârsta de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenti cetateni americani de origine româna. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze în limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se întoarce în tara, i-ar veni mai usor sa se exprime în engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza.

Am citit o lunga polemica pe site-ul unei biserici protestante românesti din SUA. Tinerii cereau sa se oficieze slujbele în limba engleza. A cui este vina? De ce exista români în strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime în limba tarii adoptive decât în limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile românesti în diaspora ar putea deveni o solutie.

Simona BOTEZAN
Washington DC
15 aprilie 2011

Folclor sacral daco-românesc

On April 13, 2011 By nelursIn Culture, RomaniaLeave a comment

PRICOLICIUL SI…ÎNVIEREA!

Noi consideram ca figura Lupului Fenrir (zeitate majora daco-geto-gotica, identificabila, functional, cu însusi Zalmoxis!) aduce, în toate cazurile, sugestia demiurgiei, a întemeierii Neamului Dacilor-DAOI (Poporul CAII DREPTE, dar si Poporul LUPULUI!) – sau, cel putin, a dorintei de schimbare a lumii (prin PURIFICARE – PURIFICAREA presupunând trecerea prin INITIEREA [MIORITICA] A MORTII). Munca acelor “Collegia fabrorum” (societati secrete, de la începutul mileniului I, cu misiunea de a “împaca”, în esenta lor spirituala, simbolurile divine ale antichitatii – zalmoxiene, în cazul României! – cu cele crestine) vadeste efecte limitate, din moment ce LUPUL SUPREM/ARHETIPAL, AXA DEMIURGICA A SPIRALEI LUMILOR, îsi pastreaza, pentru valahi, un chip aproape exclusiv negativ…!
Aceasta, în ciuda încercarilor unor Romulus Vulcanescu, Paul Lazar Tonciulescu sau Adrian Bucurescu de a-i restabili/restaura “aura” originara…Si, dupa ei, vin si alti ucenici – dar, din pacate, daca eficienta “Collegia fabrorum” a fost atât de limitata si de aproximativa, cum altfel poate fi cea a unor cercetatori singuratici si priviti chiorâs, de catre “modernitatea” cea cu mintea blocata, în borborosul materiei-Prakrti…?! “Lupul a fost un animal respectat în regiunea istorico-culturala din sud-estul Europei. El detine un loc important în fauna sgraffitata si pictata pe ceramica de Cucuteni, cu rost ritual sau ceremonial. Stindardul dac era un corp de balaur cu cap de lup, care apare figurat si pe columna lui Traian. Mircea Eliade raporteaza numele dacilor la termenul frigian dàos, dat “unui zeu sau stramos mitic lykomorf sau care s-a manifestat sub forma de lup“, patronul unei confrerii secrete de luptatori de tipul Männerbünde -ului german. În plus, romanii au adus cu ei cultul imperial al lupului, ce tinea de întemeietorul Romei si al statului roman. Aceasta mostenire a întarit si resemnificat unele aspecte ale culturii lupului la daci, care, combatut de crestinismul primitiv, a capatat în cele din urma un caracter anticrestin. Este vorba de lycantropie si de sarbatorile populare numite zilele lupului sau lupinii. Pentru a contracara puterea magico-mitica a lupilor, crestinismul primitiv i-a dat pe lupi în stapânirea lui Sânpetru, care îi tine în frâu, îi judeca si pedepseste dupa voia lui. Semnificatia extraordinara a acestui animal e dovedita si de faptul ca în cultura noastra populara îi sunt consacrate 35 de zile pe an. Aceste zile în care apar practici dedicate lupului sunt concentrate în perioada de toamna si iarna a anului: Sânpetru (29 iunie), Circovii Marinei (15-17 iulie), Martirul Lupu (22 august), Teclele (24 septembrie), Berbecarii (26-28 septembrie), Osie (17 octombrie), Lucinul (18 octombrie), Sâmedru (26 octombrie), Ziua Lupului (13 noiembrie), Filipii de Toamna (14-21 noiembrie), Filipul cel schiop (21 noiembrie), Sf. Andrei (30 noiembrie), Sâmpetru de Iarna (16 ianuarie), Tanase de Ciuma (18 ianuarie), Filipii de Iarna (25-31 ianuarie), Stretenie (2 februarie), Martinii de Iarna (1-3 februarie)” – cf. Cristina Cioara, Lycantropia1. Extrem de slabul efort al crestinismului de a asimila energetico-simbolistic zalmoxianismul este mai mult decât evident. Mereu, Lupul este expediat în tenebrele noptii si groazei si pustiului demoniac, în loc sa i se ofere/pastreze Tronul Solar-Demiurgic…sau, macar, bivalenta nocturn-diurn. (Bivalenta evidenta, totusi, daca luam în considerare „postarea” prioritara, a Sarbatorilor LUPULUI, în zona calendarului de toamna-iarna – din septembrie si pâna, hat, în februarie – 24 septembrie-2 februarie: de la A FACE/”FACATORUL” =”cvasi-etalarea”/cel putin, sugestia functiei circular-cosmico-demiurgice!!!): LUPULUI, deci, îi datoram „berbecirea”-împingerea duhurilor demonice/întunecate/”iernatice”, spre…SOLARITATEA ÎNVIERII NOULUI CICLU VITALISTIC-COSMIC!!!).
Iata, spre exemplu, cazul PRICOLICIULUI (a se observa cât de adânc a lucrat propaganda insidioasa a Bisericii Crestine “de zid”, “DISCURSUL TERORII”, în oamenii traditiei rurale – deci, în esenta lor, adepti ai zalmoxianismului, ca “umbra vestitoare” a Lui Hristos-Mântuitorul, Lumina Lumii si Învierea de Veci a Duhului) – cu atentie pe Obsesia Sângelui (“sângerozitatea” pricoliciului, “suge sângele” – de fapt, îl preschimba, prin metanoia… – “sângele spurcat/blestemat”, de fapt, garant al acelei “race faée”, de care vorbeste Vasile Lovinescu2) :
“O analiza «pozitivista» a textelor populare referitoare la pricolici releva faptul ca prin acest termen era desemnat un lup deosebit de rau, a carui cruzime si abilitate nu-si puteau afla explicatia decât prin invocarea unui amestec al puterilor demonice“ (cf. Mihai Coman).
Si: “Cel de-al doilea tip de strigoi este strigoiul mort, omologul vampirului din cultura occidentala, care, mort fiind, îsi poate parasi mormântul, în general cu scopul de a suge sângele rudelor mai apropiate sau al altor persoane. Exista numeroase cazuri în care pricoliciul este încadrat aici, superstitia afirmând ca acest strigoi mort se poate transforma în lup. De fapt, este vorba, în majoritatea cazurilor, de un pricolici sau un strigoi viu care, dupa moarte, devine strigoi mort, pastrându-si, însa, capacitatea de a se face lup. Marianne Mesnil arata ca “aceste cuvinte se reaseaza într-o serie de denominatii populare, care merg de la omul-lup la devoratorul de astre, trecând prin vampir (…)El apare în doua serii de termeni: vârcolac – priculici – striculici (devorator de astre – om-lup – forma compusa) pe de-o parte, priculici – striculici – strigoi (om-lup – forma compusa – vampir) pe de alta ” (cf. Cristina Cioara, Lycantropia).
Dar si: “Pricoliciul poarta uneori cap de om pe trup de lup, alteori cap de lup pe trup de om. El actioneaza numai noaptea, în pustietati, paduri neumblate (…). Împotriva puterii diavolesti a pricoliciului se foloseste o iarba rozacee, care creste în paduri, în locurile în care un om blestemat sau un lup, dându-se noaptea de trei ori peste cap, se preface în pricolici. Aceasta planta se numeste coada pricoliciului (Auruncus silvestris)” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magica.
Mai amanuntit si chiar mai relevant (n.n.: a se vedea cum Lupul Cosmic este asimilat, perfid-propagandistic, cu cele mai cumplite pacate ale sângelui – incesturile!): “Multe credinte populare atribuie originea lycantropiei unei întâmplari ciudate la nasterea copilului ce va deveni pricolici, sau unui atribut cu care se naste. În conceptia populara, cei nascuti cu caita sunt predestinati sa aiba stari extatice. Daca aceasta “tichie” este alba, avem de-a face cu un spirit pozitiv, un “dreptmergator”; daca e neagra sau rosie, cu unul malefic. Particularitatile, ciudateniile legate de nasterea cuiva, de momentul sosirii sale în lume, nu pot fi ignorate si par a-l urmari pe copil, pe tot parcursul vietii.
a) “Pricolici sunt toti oamenii care se nasc cu capul acoperit cu tichie (XI 19)” (cf. Ion Muslea, Ov. Bârlea). “Daca «chitia» pruncului este rosie, moasa o apuca repede, iese cu ea afara si striga: «Auziti lume, s-a nascut un lup pe pamânt! Nu e lup sa manânce lumea, ci e lup sa munceasca si sa aiba triste de ea!»” (cf. T. Pamfile) (n.n.: iata un prim semn – … din pacate, si singurul! – al DEMIURGIEI LUPULUI: nu doar distruge, ci…”MUNCESTE”!!!). “Strigoi e acela ce se naste cu «caciula» pe cap. Pe ce lucru îi sparge moasa caciula, pe ce va arunca-o mai întâi, pe acel lucru e acel om strigoi… Dupa moarte, acesti strigoi se hranesc… cu fiinte si lucruri… de acelea pe care au fost pusi. Astfel, se spune ca o fata, fiind pusa strigoaica pe un câine, dupa ce a îmbatrânit si a murit, s-a prefacut în lup si a mâncat toti câinii din sat.“ Aceasta credinta descrisa de Tudor Pamfile este un caz particular, deosebit de cele care afirma, pur si simplu, ca cei nascuti cu caita vor fi pricolici (n.n.: tocmai între aceste contradictii, trebuie cautat…”Adevaratul LUP”!).
b) “Pricoliciul se face din oameni sau femei cu coada“ (cf. Muslea, Bârlea). Tot aceasta coada, ca una dintre cauzele lycantropiei periodice, este mentionata si de N.L. Kostaki. “Aia care sa naste de strigoi are o coduta dinapoi, din nastere. Aia ase-i. Aia nu vre ei, da’ ase-i nascut.“ (cf. Despre omul-lup, în Maria Ionita, Cartea Vâlvelor).
c) “Pricoliciul se face din copil bastard, a carui mama a fost de asemenea «de dupa garduri» (XVII 103) (cf. V 194, IX 76, XVIII 28)“, “din a treia spita de fata necasatorita (VI 231 / 19)“, din al treilea rând de copii din flori, casatorit cu un alt individ, provenit tot din trei grade de nasteri din flori (IX 290)“, din “al saptelea fiu nelegiuit (XVII 126, 156), din a noua foachie (fata din flori) (XVII 22)“ (cf. Muslea, Bârlea). Pamfile afirma si el ca, “dupa unele credinti, tricoliciul se face dintr-un copil din flori, dupa altele este copilul unei fete gresita cu un flacau, nascuta si dânsa tot astfel, dintr-o mama zamislita la fel.“
d) Nascut din parinti incestuosi. Pricolici se fac din “copii din doi veri primari si chiar de gradul doi si trei (XV 168), din împreunarea tatalui cu fiica-sa sau a mamei cu fiu-sau. «Devenind mare, la epoci nehotarâte, îi vine o nebunie, fugind pâna se vede singur. Atunci se da de trei ori peste cap, se preface în lup, câine sau alta fiara si pleaca asa turbat, sa sfâsie pe cei din calea lui – chiar si pe ai sai » (VIII 92)“.
e) Nascut din încrucisarea cu lupi infernali. Este una din credintele pe care le expune Romulus Vulcanescu în lucrarea sa, Mitologie româneasca.
f) Nascut din al noualea frate din noua frati lunatici. Pamfile citeaza aceasta credinta , conform careia mezinul unei familii, în care toti cei noua frati sunt nascuti în aceeasi luna, este predestinat sa devina pricolici”.
…Cu alte cuvinte, prin intermediul Sângelui (ca-ntr-un POTIR GRAAL re-suscitat!), Esenta Sacra-LUP infiltreza si transcende esenta ne-sacra umana – RE-SACRALIZÂND-O!!!
…LYCANTROPOS este (sau devine, ceea ce, în situatia data, de METANOIA, e acelasi lucru!), de fapt, ARCHANTHROPOS/OMUL PRIMORDIAL!!!
…Ce pacat ca Biserica Crestina “de zid” (cel putin începând din Evul Mediu, când scopul Bisericii era si acela de a elimina foarte brutal si deloc “fair”, PRIN TEROARE, “adversarul” Religiilor Primare3, cum este si ZALMOXIANISMUL…despre care Religii Primare, Hristosul, prin spalarea picioarelor Sfintilor Apostoli, sugereaza ca sunt “radacinile arhetipal-religioase”, fata de care trebuie sa aratam profund respect!… – …dar neexistând buna-credinta si bunavointa de Duh, re-integratoare întru divin, nici pâna azi!) nu exploreaza hristicul implicit, ascuns sub exagerarile “distructive”: de fapt, “demonismul (pretins!) al Mortii” nu e altceva decât indiciul (continând valenta!) Mortii Hristice, INITIATOARE ÎNTRU ÎNVIERE/VIATA VESNICA!

prof. dr. Adrian BOTEZ

A FI SAU A NU FI RROM

On April 12, 2011 By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Se tot agita unii sa se revina la numele de tigan, titulatura care ar înlocui actuala denumire oficiala de rrom acordata etniei tiganesti. Cica, s-ar confunda românul cu rromul si apelându-se din nou la traditionala denumire de tigan, România ar scapa de aceasta stigma pentru totdeauna. Eu unul sunt neutru la toata aceasta tevatura vis-à-vis de tigania aceasta si îmi permit sa fiu putin cârcotas si sa va prezint niste statistici care s-ar putea sa va îngrijoreze putin.

Mi-e indiferent daca tiganusului nostru, venit din India medievala via Imperiul Otoman, i se zice rom(rrom) sau tiganus, deoarece indiferent de eticheta, fie ea de rom (rrom) sau de tiganus, mentalitatea lui va ramâne neschimbata iar perceptia occidentului vis-à-vis de România tot aceeasi va ramâne. Nu am sa intru în detalii tehnice amanuntite în încercarea de a fi pro sau contra termenului de „rrom” pentru ca pererile sunt împartite si adevarul probabil e undeva la mijloc… totusi am sa va prezint câteva amanunte interesante.

Unii sustin ca „rrom” este un cuvânt vechi al limbii rromani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenentei etnice a rromilor. Cica vine de la imigrantii indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat si au realizat casatorii mixte în Persia, formându-se ca popor acolo si pornind apoi spre Europa.

„John Sampson gaseste originea triburilor rome în nord-vestul Indiei determinând dupa cercetarea idiomului ca stramosi apropiati ai limbii romani (tiganeasca), limbile singhaleza, marathi, sindhi, punjabi, dardica si pahari de vest (dialecte hinduse vorbite de bastinasi). De asemenea graiul romilor contine amprente exacte ale limbii sanscrite, fiind identificate peste 500 de cuvinte a caror origine indica poate fi usor de recunoscut. Conform dovezilor lingvistice, proto-romii au trait în zona centrala a Indiei.

A existat o migratie initiala catre nord-vestul subcontinentului indian, urmata de migratia în afara Indiei.[19]” Altii sutin ca Etimologia cuvântului nu este clara: „o teorie spune ca numele de „tigani” („zingari”, „tsigans”, „Zigeuner”, „cigani”, „cikani” în alte limbi) provine din grecescul „athinganoi”, (tradus: „a nu se atinge”), numele unei secte din Bizant care practica izolationismul, cu care tiganii (rromii) au fost confundati [16]; o alta teorie spune ca numele vine de la cuvântul persan „ciganch” („lautar”„dansator”), de la cuvântul persan asinkan („fierarie”) sau de la un cuvânt cuman care ar însemna „sarac, lipsit de mijloace” [17] (sursa wikipedia).

Eu însa vreau altceva sa subliniez. Conform unor studii de specialiate, viitorul românasului si implicit al României nu arata prea pe roze. În anul 2050 se estimeaza ca populatia României va ajunge în jur de 15 milioane, în prezent fiind în jur de 21 de milioane de capete. ?i acum „cireasa de pe tort”… conform statisticilor o românca da nastere în medie la 1.3 copii, în timp ce o tigancusa produce în medie 3.1 copii. Asadar, exista o sumbra dar reala posibilitate ca rromul sa-si merite denumirea de rrom, deoarece ar putea deveni majoritar daca se continua acest trend în care natalitatea tiganilor depaseste de trei ori pe cea a românilor. Precum în Franta locuiesc francezi, în Spania sunt spanioli, în Italia sunt italieni, în Germania sunt germani, asa si în România sunt romi (rromi)… în concluzie romul se afla în tara lui si nu vad de ce am schimba denumirea cu cea de tigani… pentru ca daca am face-o, în 50 de ani România ar fi trebui sa se numeasca Tigania (si spun asta fara nicio tenta de rasisim, ci ca o posibilitate data de statistici), deoarece va fi locuita în mare parte de tigani… asa ca las ca-i bine ca se numesc romi, astfel ne pastram si noi identitatea nationala si numele de ROMÂNIA!! C-asa-i în România! O tiganeala care nu se mai termina…

Viorel VINTILA
http://vioryny.blogspot.com/
California, SUA

Sugestii pentru schimbarea Constitutiei

On April 11, 2011 By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Dupa 1990, emanatii loviturii de stat, comandata, sustinuta si finatata de serviciile secrete straine, s-au preocupat constant pentru a îndrepta tara exclusiv în directia dorita de diverse cancelarii straine. Pentru a salva aparentele si a preveni eventuale reactii negative din partea poporului român, cei în cauza, sfatuiti de noii lor stapâni, au declarat ca, în realitate, ei ar actiona exclusiv în interesul poporului, orientând tara spre valorile democratiei si civilizatiei. În realitate, scopul lor a fost unul singur: spolierea avutiei nationale, distrugerea economiei, agriculturii, sanatatii, învatamântului, cercetarii stiintifice, a artei si culturii românesti, astfel încât, noii lor stapâni sa-si poata implementa obiectivele de transformare a României dintr-o tara suverana, independenta si unitara, într-o colonie jalnica, dependenta de împrumuturi externe pentru a avea cu ce hrani un popor saracit, umilit, disperat etc.

Noile forte antiromânesti, beneficiind de largul concurs al asa zisei clase politice post decembriste (în realitate o gasca de indivizi fara scrupule, pusi pe capatuiala si înavutire, pe seama disperarii unui întreg popor), urmareau consecvent si pragramatic, perpetuarea starii de blocaj intern, concomitent cu distrugerea oricarei unitati economice profitabile, prin vânzarea, pe nimic, a zeci de mii de fabrici, doar spre a fi închise si a elimina orice concurenta interna. În felul acesta ne putem explica de ce, în prezent, în România s-au pierdut milioane de locuri de munca – românii, în general bine pregatiti profesional, fiind nevoiti sa emigreze spre a nu muri de foame, îngrosând rândurile, cot la cot cu alte milioane de cetateni de prin fostele colonii engleze sau franceze, fugiti din tarile lor de teama represaliilor noilor regimuri, dar si alungati de foamete si de lipsa unui loc de munca.

La mai putin de doua decenii de la aminta lovitura de stat, produsele românesti au fost practic scoase de pe vechile piete de desfacere din întreaga lume, iar unitatile care le produceau au disparut definitiv de pe harta tarii, lasând în urma lor mii si mii de someri, dar si saracie si lipsa oricarei sperante.
Dar avem mândria ca, desi lihniti de foame si vânati sistematic, mai rau ca niste ciumati prin tarile Europei civilizate, românii au „bucuria” de a fi devenit „cetateni europeni”. De mâna a VII-a, dar cetateni europeni. Cel putin cu numele. Caci de curând, speriati de nesfâsitul exod al flamânzilor, occidentalii ne-au trântit, pur si simplu, usa în nas, neadmitându-le, nici macar ca sclavi moderni, în spatiul elitisto-exclusivist Schegen.

Responsabilii politici, ascunzând adevaratul motiv al acestei atitudini (respectiv faptul ca se „privatizase”, a se citi „furase” tot ce era important din România, vest euopenii si-au cam dat arama pe fata si vor sa scape de rudele lor sarace din Est) încearca acum sa ne convinga ca, de fapt, noi, românii, suntem singurii vinovati pentru decizia neprimirii tari noastre în spatiul Schengen. Si, culmea, au dreptate! Caci, daca în aceasta perioada, tara ar fi fost condusa cu competenta si responsabilitate, luându-se, prompt si imediat, atitudine ferma si masuri de protejare a patrimoniului national, cei care au cumparat pe nimic mari unitati economice, doar spre a le închide si a ne obliga sa cumparam produse de calitate inferioara, în general rebuturi, dar la preturi mult mai mari decât în tarile lor de origine, astazi alta ar fi atitudinea Occidentului fata de România si fata de români. Dar nu a fost sa fie asa. Caci, în astfel de conditii, grupurile de interese mafiote din tara, sustinute nemijlocit de asa zisele partide politice, indiferent de nume sau coloratura, au putut jefui tara, protejate de Justitie si Politie, sporind zestrea de … miliardari de carton.

Pe acest fond s-au încurajat, prin acel nefast „restitutio in integrum”, pe de o parte recuperarea de minoritari rapace, fara scrupule, inclusiv a unor propretati pentru care, în baza celebrei „Legi a optantilor”, Statul român acordase despagubiri proprietarilor, de origine maghiara care, dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au decis sa plece în Ungaria. Cu concursul unor oameni politici care tin cu disperare de Putere, dar si a unei Justitii incompetente si corupte, s-au anulat, în fapt, efectele unor tratate si acorduri internationale, iar tara a fost nevoita sa plateasca din nou un tribut urias, inclusiv unor falsi proprietari sau unor organizatii sau persoane cu trecut horthyst si extremist.

De aceea, gratie unei astfel de politici tradatoare, o mare parte a avutiei Transilvaniei a încaput pe mâna unor grofi sau organizatii religioase si horthyste, care actioneaza fatis, sistematic si agresiv înpotriva statului ntional unitar si a intereselor lui.
În plus, printr-o atfel de politica s-a urmarit, mai ales de care UDMR, la comanda stapânilor lor de la Budapesta, pentru blocarea dezvoltarii economico-sociale a României si, implicit, pentru înrautatirea nivelului de trai al populatiei. Inclusiv prin lipsirea statului de resursele necesare sustinerii sanatatii, învatamântului, cercetari stiintifice si a culturii. Se urmareste, îndeosebi prin intermediul ministrior si demnitarilor UDMR, compromiterea oricarui program de dezvoltare economico-sociala, astfel încât România sa devina o tara saraca, care sa descurajeze, prin corupie si instabilitatea sociala, orice investitie straina de proportii.

Pe acest fundal, au aparut si devin pe zi ce trece tot mai obrznice si violente, manifestarile unor grupari maghiare extremiste, revizioniste si sovine, care organizeaza, nederanjate de autoritatile române, manifestari sfidatoare si jignitoare, de promovare a unor simboluri, principii si valori extremiste si horthyste, de sfidare a istoriei nationale române. Cel mai recent si nerusinat exemplu, în acest sens, este manifestarea anti româneasca de la Cluj-Napoca [1], cu concursul ministrului UDMR-ist al culturii, Kelemen Hunor [2], la care au defilat, cu specifica obraznicie, organizatii fanatice de tip si inspiratie fasciste. Din pacate, neîntelegându-si aributiile si competetele, conducerea Politiei[3] a neglijat grav îndeplinirea obligatiilor ce îi revin, tolerând proferarea, cu salbaticie, a unei obraznicii fara seaman si amenintari directe împotriva României si a poporului român.
Tolerarea la nesfârsit a unor astfel de manifestari va încuraja si mai mult extremismul unguresc sa provoace atacuri împotriva României, care ar putea duce inclusiv la acte sângeroase, importante pierderi materiale si de vieti omenesti.
Si pentru ca tot se doreste modificarea Constitutiei, cred ca se impune includerea în documentul suprem al tarii câteva prevederi menite a readuce siguranta si linistea si a descuraja astfel de situatii extrem de periculoase nu doar în ce priveste integritatea statului national român unitar, ci si nivelul de trai si linistea populatiei.
Pentru a fi pe placul stapânilor lor occidentali, politicienii români au eliminat pedeapsa cu moartea. Neexistând acest risc major, au sporit, în ultimul timp, actele de fraudare a economiei si de tradare a tarii. Recentele dezvaluiri gen Wikileaks sunt o dovada clara în acest sens. Nu suntem favorabili reintroducerii acestei pedepse, dar trebuie sa o înlocuim cu altele, la fel de grave, dar mai putin sângeroase. Poporul român trebuie sa aiba câteva pârghii menite a-i proteja interesele. De aceea, sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunu[4]. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala.

Orice decizii în acest sens ramân valabile doar daca sunt luate de reprezentantii Justitiei, pe baza probelor administrate. Sunt interzise orice fel de presiuni sau ingerinte din partea factorilor politici sau administrativi.
Durata exilului si surghiunului vor putea fi stabilite în raport cu gravitatea faptelor savârsite. Pentru subminarea si defaimarea statului si a economiei nationale e de dorit a se aplica pedepse maxime, cu interzicerea revenirii vreodata în tara, pierderea cetateniei române si confiscarea averii. Pentru delicte mai putin grave vor putea fi aplicate condamnari pe termene variind între 5 si 25 de ani, precum si pierderea unor drepturi.
În cazul implementarii unei astfel de masuri, am certitudinea ca, în termen foarte scurt, se va reduce substantial coruptia în Romania, se vor rari cazurile de jefuire a economiei sau cele de tradare a intereselor natiunii române. De asemenea, aplicarea unei astfel de prevederi va face imposibile manifestari[5], atitudini sau actiuni de tipul celor petrecute la Cluj-Napoca sau cele ce apartin acestui mare dusman al României – Lászlo Tökes. De asemenea, multi politicieni români vor fi descurajati în viitor sa colaboreze cu forte straine – din Est sau din Vest -, pentru a-si trada tara[6] si a-si pomova interesele lor personale[7] sau ale grupului politic din care fac parte.

O asemenea masura nu intra în contradictie nici cu legislatia europeana, nici cu cea a altor state democratice si civilizate. Ea ar reprezenta o masura sanatoasa de aparare a tarii, pe plan intern, împotriva detractorilor si dusmanilor ei. Un alt beneficiu enorm îl constituie faptul ca ar duce la reducerea – obiectiv urmarit frecvent si de partenerii nostri din U.E., dar si de alte cancelarii occidentale – coruptiei si aplicarea si respectarea legii de catre toti cetatenii acestei tari.
Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain[8]. Iar cei surprinsi la astfel de actiuni dusmanoase si sfidatoare sa fie, în regim de maxima urgenta, retinuti si alungati peste granita, indiferent de demnitatile ce l-ar detine, interzicându-li-se revenirea, vreodata, în România. Doar în felul acesta se va da un semnal clar si ferm ca România este un stat suveran si independent si nu o colonie a vreunui stat strain, iar ca teritoriul nostru national trebuie respectat.
Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara.

NOTE.
(1) Prilejuita de asa zisa inaugurare a statuii lui Matei Corvin de pe al carei soclu, la presiunea UDMR, administratia locala a acceptat (tolerat) sa fie eliminata placuta cu citatul marelui istoric Nicolae Iorga. Si în felul acesta, avem dovada indeniabila ca actuala putere este complet straina de interesul national, închizând ochii la nerusinatele manifestari antinationale inspirate sau comandate de partenerul ei de guvernare!

(2) Din câte se vehiculeaza prin târg, acesta ar fi nepotul unei extremiste de la Budapesta, fosta ministra a Justitiei din Ungaria, care actineaza violent si neobosit împotriva României. Simpla sa prezenta si totala lipsa de reactie critica fata de demersurile si actele gruparilor revizioniste prezente la Cluj-Napoca sunt dovada certa ca UDMR si Kelemen Hunor încurajeaza pe fata politica revizionista si revansarda a Budapestei.

(3) Din acest motiv, pentru vadita neglijenta în serviciu, tolerarea unor maifestari de sorginte fascista, dar si pentru încurajarea infractorilor, s-ar cuveni ca întreaga conducere a Politiei, municipale, judetene si de la nivel national, sa-si prezinte demisia si sa fie deferita Justitiei. La rândul sau, Parchetul ar trebui sa se autosesizeze si sa demareze urgent urmarirea penala atât împotriva grupurilor revizionist-fasciste participante, cât si împotriva liderilor UDMR prezenti la acest moment de rusine nationala. Aceleasi demersuri se impun si împotriva reprezentantilor autoritatilor române care au fost prezenti la aceasta rusinoasa manifestare în care s-a adus o grava atingere demnitatii noastre nationale, trecutului poporului român. În plus, conform legislatiei în vigoare, Politia Justitia si administrati publica sunt obligate sa actioneze prompt împotriva oricaror act si manifestari promovate de grupari fasciste, extremiste si sovine.
(4) Sugeram ca, de regula surghiunul sa fie pe o insula pustie, la mii de kilometri distanta, în Oceanul Pacific sau Atlantic. Pentru cei exilati si surghiuniti se va proceda, de asemenea, la confiscarea integrala a averii, iar la revenirea din surghiun, la decaderea din drepturi pentru totdeauna. Cei ajunsi în astfel de situatii, vor trebui tratati ca niste paria ai societatii. Doar în felul acesta societatea va descuraja acte si fapte de coruptie, jaf sau tradare nationala. În cazul în care cei exilati sau surghiuniti nu vor respecta locul în care au fost condamnati sa-si ispaseasca pedeapsa se poate proceda inclusiv la retragerea definitiva a cetateniei române si interzicerea, pentru totdeauna, pentru ei si urmasii lor, a accesului în România. Încalcarea acestei prevederi va fi sanctionata cu detentia pe viata.

(5) O atitudine similara, imediata, ferma si hotarâta se impune si împotriva ipochimenului ungur ce si-a permis sa spânzure papusa ce-l simboliza pe Avram Iancu. Acest individ trebuie surghiunit nu la Câmpeni, ci în Pacific, interzicându-i-se lui si tuturor apartinatorilor lui sa mai calce vreodata pe pamântul românesc.

(6) A se vedea, în acest sens, si recentele dezvaluiri cu privire a intentiile grupului Iliescu de a chema fortele armate sovietice pentru a asigura succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Oricând, dupa acest nefast model, lucrurile se pot repeta, punând în grav pericol tara si interesele poporului român.
(7) Mihai de Hohenzollern, fostul stipendiat, cu mii de dolari pe luna, al regimului comunist pe toata perioada exilului sau, pentru a nu sprijini grupurile ostile comunismului constituite în rândurile emigratiei românesti, a revenit în tara, dupa caderea comunismului. Dar revenirea sa în tara a urmarit nu sprijinirea României într-un moment grav al existentei sale, asa cum, mincinos, au sustinutel si partizanii lui, ci recuperarea unei averi uriase si obtinerea altor avantaje nemeritate pentru el si familia sa!
(8) Sa nu se uite niciodata ca atoritatile de stat unguresti s-au opus pâna si închirierii unor spatii închise unde ar fi urmat sa aiba loc manifestari dedicate sarbatoririi Zilei Nationale a României! Asta în vreme ce diversi trepadusi politici unguri ne otravesc, an de an, sufletul pentru a omagia diversi odiosi criminali unguri are au îndoliat, prin crimele lor, poporul român de-a lungul veacurilor.
(Dr. Dan BRUDASCU)

Cel mai mare provider din domeniul educatiei media din lume, deschide cea mai moderna facultate în Bucuresti!

On April 8, 2011 By nelursIn Media, News, RomaniaLeave a comment

Comunicat de presa

4 aprilie 2011: Institutul SAE a anuntat ca de azi îsi continua planul de extindere a retelei deja impresionante de campusuri universitare si în România, cu orasul Bucuresti, care în curând se va alatura celor 57 de orase cheie în care Institutul SAE opereaza în prezent, incluzând Londra, New York, Berlin, Munchen, Paris, Milan, Istanbul, Madrid, Atena, Sidnei, Dubai,Los Angeles si Singapore.

Deschiderea SAE Bucuresti va îmbogatii experienta impresionanta a celor 35 de ani în industria educatiei internationale media cu acoperire în 26 de tari, pozitionând Bucurestiul ca si centru regional pentru renumita educatie digitala si new media în domeniile Audio Engineering, Film making, Multimedia & Web development, Games Design and Develoment, Digital Journalism si 3D Digital Animation.

Noul campus va dispune de cele mai moderne echipamente si facilitati, un curriculum contemporan si practic de predare si lectori experimentati ai industriei în domeniu, care intentioneaza sa ofere studentilor din România si vecinatati un standard la nivel mondial în domeniul creativitatii media.

SAE îsi propune sa ofere ceritificate, diplome, masterate si doctorate (doctoratele vor fi acreditate de Universitatea Middlesex din Londra) încrucisând patru sisteme de curs prin intermediul carora scoala va functiona la capacitate maxima.

Romy Hawatt – Senior Executive al grupului SAE a declarat: “ Lumea educatiei media se micsoreaza si se extinde în acelasi timp. Se micsoreaza prin felul în care distantele geografice se restrâng si se extinde prin virtutea numarului vast al tintelor demografice si geografice, audientei si teritoriilor care acum pot fi atinse într-o secunda.

Va fi astfel de neconceput ca cineva sa subestimeze efectul profund pe care noua revolutie a educatiei media îl are si va continua sa-l aibe în infiltrarea adânca si extinsa în comunitati locale si globale la orice nivel”.

Hawatt a mai adaugat: “România, cu populatia sa tânara si talentata, trebuie sa faca un pas înainte, hotarâror, în studiul si aprofundarea limbajului educatiei media, sa inteleaga cum sa conecteze audienta prin intelegerea sinergiilor existente între diferitele nivele de piata si segmente, sa finiseze în mod rafinat aptitudinile din continutul creativ si sa-si ceara dreptul asupra bucatii lor din aceasta imensa prajitura de media si comunicare, nu numai pe plan local, dar si international”.

Lansarea oficiala a SAE România are loc în timpul festivalului Musikmesse 2011 din Frankfurt, Germania, care se desfasoara în perioada 6 – 9 aprilie, iar deschiderea oficiala este programata pentru toamna 2011, pentru a coincide cu începerea anului universitar.

“A existat o incredibila crestere în industria multimedia în aceasta regiune, iar cerintele de cursuri de înalta calitate în domeniul educatiei media, ca cele pe care le ofera SAE, sunt clar în ascensiune. Suntem entuziasmati sa aducem Institutul SAE în Romania pentru prima data si asteptam cu nerabdare sa-i primim pe noii nostrii studenti”, a adugat Mircea Kiraly, General Manager SAE Bucuresti si Senior Executive, Full Production S.R.L.

Despre Institutul SAE

Institutul SAE este cea mai mare instiutie de învatamânt superior particulara din lume în domeniul Audio Production, Film Production, Interactive Animation si Applied Multimedia, oferind cursuri practice de specializare cât si programe de cursuri academice în 56 de scoli în 25 de tari.

Institutul SAE a fost înfiintat ca si “Scoala de Inginerie Audio” (SAE) în octombrie 1976 de catre inginerul/producator Tom Misner, care a dezvoltat primul curiculum de practica si teorie combinata în domeniul ingineriei de sunet din lume.

Sistemul unic de învatamânt al SAE ramâne singurul de acest fel în lume si s-a dezvoltat permanent oferind programe în diferite domenii, cum ar fi cel de filmmaking, multimedia si alte domenii ale creativitatii media.

Pentru mai multe informatii:
Office: 021 202 3227
Mircea Kiraly 0741 106 618
Madalina Diaconu 0737 508 316
Bucharest@sae.edu
http://bucharest.sae.edu/en-gb/home/

…„CE CÂNTI, AIA ESTI!”

On April 7, 2011 By nelursIn Europe, Media, Opinions, RomaniaLeave a comment

Citesc, de pe Internet, ceva în „pasareasca” economistilor („pasareasca” pentru mine, un biet profesoras de Româna…!), dar nu atât de ininteligibil, încât sa nu pricep ca România este jupuita (dimpreuna cu românii!) …”cu mare stiinta” – de ai nostri conducatori, în cârdasie tradatoare cu toti pacalicii planetei Terra!
„Prof. Dr. in economie Constantin Cojocaru a prezentat ieri la TVR R situatia rezervei Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sustinand ca graficele privind majorarea rezervei valutare prezentate de BNR nu sunt altceva decat niste tentative penibile de manipulare. El a aratat ca, de fapt, cea mai mare parte a rezervei BNR (73%) este compusa din titluri de valoare, adica niste simple hartii, plasamentele BNR in aceste bonuri nefiind altceva decat un imprumut mascat acordat de catre Romania altor state, in principal, Statelor Unite ale Americii (pe axa Bucuresti-Washington-n.r.). Ca urmare a acestor plasamente, BNR a ramas fara valuta, banca nationala fiind nevoita sa apeleze, astfel, la imprumuturi inrobitoare la FMI. PERDANTUL ESTE, IN OPINIA LUI COJOCARU, POPORUL ROMAN CARE S-A ALES CU NISTE HARTII CE AR PUTEA SA NU AIBA NICIO VALOARE, INSA ESTE NEVOIT SA PLATEASCA COMISIOANE GRASE SI DOBANZI PENTRU CREDITELE FMI. TOTUL CU SACRIFICAREA INTREGII POPULATII A ROMANIEI!! Un fel de fumarici modern!
In opinia lui Cojocaru, banii <<imprumutati>> de SUA si de alte state de la Romania au fost injectati in dezvoltarea anumitor economii si sutinearea anumitor razboaie”.
Aceasta megaschema financiara face parte, in opinia lui Cojocaru, dintr-o strategie la scara planetara de sifonare a fondurilor statelor vulnerabile, cu o conducere corupta, <<subordonata>> structurilor de putere internationale sau santajabila.
Canalale de difuzare a acestei inginerii sunt, fara indoiala, cele masonice, avand in vedere ca guvernatorul BNR, MUGUR ISARESCU, UN VERITABIL ASASIN ECONOMIC AL ROMANIEI, ESTE PRESEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA DIN ROMANIA SI UNUL DINTRE MEMBRII MARCANTI AI OCULTEI MONDIALE [s.n.] (…)<<Rezerva nationala a unui stat, in acest caz a Romaniei, este transformata in hartii fara valoare printr-o inginerie financiara iar banii sunt sifonati intr-o anumita directie>>, a aratat Cojocaru. EL A PRECIZAT CA SCHEMA NU ESTE NOUA, FIIND FOLOSITA CU SUCCES PENTRU <<SALVAREA>> MARILOR CONGLOMERATE FINANCIARE DE PE WALL-STREET, ACTIUNE PRIN CARE AU FOST SIFONATI PESTE 700 DE MILIARDE DE DOLARI, SUMA PROVENITA DIN FONDURILE CONTRIBUABILULUI AMERICAN (s.n.).
La acesta schema contribuie, din plin, organismele internationale de rating precum Fitch si Moody’s, care, evident au cotat bondurile americane, in momentul cumpararii acestora de catre Romania cu calificativul AAA. Potrivit lui Cojocaru, din cele 37 de miliarde de euro, cat este acum rezerva BNR, aurul reprezinta doar 7%, respectiv 2,59 miliarde de euro, depozitele in valuta (euro si dolari) reprezinta 20% din structura rezervei, adica 7,4 miliarde euro, in vreme ce o covarsitoare parte, respectiv 73% (peste 27 miliarde de euro) reprezinta titluri de valoare, hartii cumparate de Romania care a imprumutat, astfel, mascat SUA. (…)IN FINAL, RMO ESTE ADUSA LA ZERO, NOI SUNTEM DATORI VANDUTI LA FMI, BANII NOSTRII SUNT <<DATI CU IMPRUMUT>> GUVERNULUI AMERICAN SI ALTOR GUVERNE CA EI SA FINANTEZE FMI, SA-SI SUSTINA ECONOMIA SI SA POARTE RAZBOAIE (s.n.). Dobanzile si comisioanele grase nu le incaseaza poporul roman pe hartiile de trezorerie, ci FMI pentru <<imprumuturile>> date Romaniei. <<IN FINAL, ACEASTA SCAMATORIE FINANCIARA CONDUCE LA JUPUIREA CETATENILOR TARII>>, a aratat, in final, Cojocaru”.
…Deci, repet, în gând: ACEAST? SCAMATORIE FINANCIAR? CONDUCE LA JUPUIREA CET?TENILOR T?RII… Da? Pai, daca-i asa, unde-s tepele si spânzuratorile, pentru toti tradatorii nostri…?! – si unde-s câinii de stâna, pentru toti furii dinafara, chemati de leprele noastre politice?!
Nu vad nimic, nu aud niciun strigat mai ca lumea (doamna Cristina Anghel, de atâta greva a foamei, pentru demnitate, vorbeste, acum, prea încet si grozav de civilizat, la TV, unor brontozauri, stegozauri si altor reptile puturoso-guvernamentale…bietul Adrian Sobaru n-a prea facut zgomot, când a zburat pe deasupra sufletelor noastre…prea multa discretie strica!), nu aud niciun latrat sanatos, afara de al cotarlelor carora bravii nostri primari se pregatesc sa le “bata” mare razboi… – …dar cu ce va rezolva euthanasierea criminala si fariseica a javrelor-javre, pricina poporului român, PRICINA CREATA DE JAVRELE POLITICIANISTE SI ATÂTA DE PAGUBOS AFACERISTE, pentru poporul român, ca nici bani de cartofi nu va mai avea locuitorul Tarii Barabulelor…nici bani de malai, locuitorul Tarii Mamaligarilor (…în care, fireste, “mamaliga nu explodeaza!”)?!
Cu nimic, fireste. Ca doar nu credeti ca madama aia de Udrea lui Cocos se va îndupleca sa valorifice macar pielea bietilor câini autohtoni, înlocuindu-si vizoanele, cu …blana de …“câine national”!
…Bun, eu înteleg ca „ e de jale”, dar economistii României, pentru care toate aceste date si initiale au un sens adânc si tragico-catastrofal – ce fac?! Dorm?! De ce nu ies pe „micul ecran”, sa-l descongestioneze de Pepe si Oana, de Iri si Moni, si sa traduca toata daravera aia economico-apocaliptica, în limbajul omului simplu, sa vesteasca, cu voci de stentori, apocalipsa artificiala si „sa incite la violenta metafizica”, adica, la veghe si la reactie vitalista, precum o fac cei din Anglia, Franta, Grecia, Spania…?!
…Le este frica, zic multi. Si cum, adica – te lasi sa mori…de frica de a nu muri?! Nu mai bine mori cu arma în mâna, sa dai un sens (cum zice românul: „un haz”…) mortii si vietii tale meteorice, de pe Planeta Terra?!
Nu. Frica e mai importanta decât orice sens/semantica ontica.
Da? Bine. Atunci, este BINE! Sa crapam, deci, de frica. În mod…NATIONAL!!!
…SA CRAPAM DE FOAME, SA CRAPAM MAI REPEDE, DE ORICE SE POATE CRAPA, PE LUMEA ASTA!
Eu, unul, m-am saturat de aceasta agonie lasa, a poporului român. „Profesorii nu ies la greva (ne spunea, la un post TV, o profesoara) de frica sa nu-si piarda pâna si acel salariu de mizerie…” . Da? Atunci, sa dea Bunul Dumnezeu sa-l piarda, sa ne ia Boc si restul de 75%, sa ne ia 175%…1175%!!! Sa ajungem sa ne târâm ca râmele, pe fata pamântului… – „târâisul sarpelui si pasul gândacului”, vorba blestemului Mariei Tanase! – pentru ca nu meritam sa vedem soarele, nu meritam sa vedem cerul si lumina lui Dumnezeu!
Cine a ales, vorba lui Cosbuc, sa moara nu „leu”, ci „câine-nlantuit”, apoi asa sa fie, cum vrea el! Amin! Si sa n-o mai lungeasca-prelungeasca/”târâiasca”, „ca gaia matul” – cum, iar, întelepciunea Vechiului Neam gaseste cea mai nimerita expresie a situatiei noastre.
Nu se întrevede, în viitorul apropiat si mediu, ca acest popor va mai atinge standardele de Neam Românesc, re-amintite de acelasi Profet al Demnitatii De Neam Românesco-Zalmoxian, George Cosbuc: „Iar a tacea si lasii stiu!/Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!/Sa râdem, dar, viteaz rasad,/Sa fie-un hohotit si-un chiu/Din ceruri pâna-n iad!(…) Si-acum, barbati, un fier si-un scut!/E rau destul ca ne-am nascut:/Dar cui i-e frica de razboi/E liber de-a pleca napoi,/Iar cine-i vânzator vândut/Sa iasa dintre noi!//Eu nu mai am nimic de spus!/Voi bratele jurând le-ati pus/Pe scut! Puterea este-n voi/Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,/Ca zeii sunt departe, sus,/Dusmanii lânga noi!”
Da, mai exact: “Dusmanii-s PRINTRE noi!!!” Iar razboiul este împotriva tuturor, împotriva railor si tradatorilor tarii, cât si împotriva lipitorilor mondiale/mondialiste…Negustorii/Zarafii TEMPLULUI LUMII !!!
Si ce daca? “Nici nu ma gândesc sa ma-mpotrivesc, în vreun fel! Pe mine numa’ sa ma lase sa suflu, ca sa-i vad la procesul televizionistic, pe Pepe si …Iepe…!”
?STIA AM AJUNS NOI, POPORUL LUI PEPE SI IEPE!!! Ce zalmoxieni, ce demnitate crestina? Nooo: ”TIRCUS!” Atât! Câta vreme este “tircus”, toate “se rabda”…ba chiar se fac bancuri pe seama acestei rabdari tembele si rusinoase, ca “boala frantuzeasca”/sifilisul!
…Asta e si sa ne împacam cu soarta: SUNTEM CEA MAI PERFECT RATATA DINTRE TOATE GENERATIILE RATATE, de pe fata Pamântului si din istoria, mai departata sau mai apropiata, a României! De ce? Pentru ca…”noi nu credem în nimic (…)Toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dânsa suntem noi!”, explica alt mare/Maxim „Doftor” al Cuvântului/Logos-ului Sfânt de Neam Românesc, Eminescu.
…Vedeti domniile voastre, un popor se cunoaste ca e viu ori ca pute a hoit si dupa CUM SI CE CÂNTA: generatia pasoptista cânta DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!, generatia urmatoare, de final de veac XIX, cânta PE-AL NOSTRU STEAG si TRICOLORUL, ale lui Ciprian Porumbescu, la început de secol XX, în freamatul primului razboi mondial, se cânta „TRECETI, BATALIOANE ROMÂNE, CARPATII!”
(…Frantujii cânta si-acum Marseilleza, care are versuri mai cumplite cu mult decât deja prea-hulitul nostru imn, Desteapta-te, române!, devenit inutilizabil, de catre un popor de adormiti : „Aux armes citoyens,/Formez vos bataillons./Marchons! Marchons!/Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons” – “Hai la arme, cetateni!/Sa mergem! Sa mergem! Sa facem ca un sânge spurcat/Sa ude brazdele noastre!” – si le merge, francezilor astora “broscari”, binisor!!! La fel, Imnul National al Italiei este un vechi cântec garibaldist, de la 1860 – versurile i-au fost compuse de catre Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro: “Uniamoci, amiamoci,/l’Unione, e l’amore/Rivelano ai Popoli/Le vie del Signore;/Giuriamo far libero/Il suolo natìo:/Uniti per Dio/Chi vincer ci può?” – “…Uniti de Dumnezeu (n.n.: destul de târzior…mai târziu decât românii, cu un an!), /Cine oare ne poate învinge?” – NIMENI!, nici macar Umberto Bossi si halucinatia lui de Padanie… – de aia italienii “macaronari” n-au…”ungurii” si “udemeristii” lor… – doar escrocii-“mascaltonii”/mafiotii lor, dar, si aia, foarte…sentimentalo-”nationali”: omoara numai dupa ce-au cântat sicilieneste si dupa ce-si fac o cruce mare, cu toata raspunderea! – …si, iarasi, pot ca sa zic ca n-o duc prea prost, nici astia, din moment ce români de-ai nostri îi slugaresc pe italieni si le…pe italience, iar nu…viceversa!)…

…Pâna si Generatia Agnita-Botorca ori Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni etc. avea cântecele ei avântate – pe care zeci de mii de tineri, râzând sincer, ca toti tinerii, le zbierau în cor… – chiar daca usor sau mai…greu…ridicole, foarte primitiv-stângace, voind sa imite, fara pic de succes, cântecele legionare (nu aveau, ca poeti, vreun Radu Gyr, sau, ca muzicieni, vreun Ion Mânzatu!) : „Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti” etc. etc. ) – deci, chiar si generatia stalinist-comunista CREDEA ÎN CEVA! Bine, prost (…pentru viitorul apropiat, de atunci – FOARTE prost!) – …totusi, CREDEA!
Care sunt cântecele…”generatiei 2000”?! Manelele cele lesinate si cu matele de puscarias pe-afara. Strigoi dabalazat si paiata de muzica…
…Pai, atunci, zic si eu o vorba, ca sa o fac pe „mama Omida de Adjud”: „CE CÂNTI, AIA ESTI!”
prof. dr. Adrian Botez

SATUL ROMÂNESC – CA DISPOZITIE METAFIZICA SPRE TRANSCENDERE

On March 30, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

1. SATUL-NATURA
La Eminescu, nu apare Taranul (“oameni cu coasa-n spinare” sunt arhetipul-Thanathos multiplicat, cu aripa de fier-întunecare), dar apare Calugarul (ipostaza ascetic-spiritualizata a Omului Locului, Omul-Axa (ca sens de transcendere), Magul-Regele-Împaratul fiind doar diversele trepte de intensitate a actiunii metafizice; nu apare ogorul (spintecare spre plutonic), dar apare Mosia-Mocsa (tarâmul mitic). Arhetipurile poeziei eminesciene sunt arhetipurile Satului Arhaic Românesc, ca dispozitie metafizica spre transcendere – Satul Arhaic Românesc, ca singura forma complexa (vag fixata terestru) structurata supraindividual (si cu finalitate supraumana, aproape invizibila ca arhitectura terestrizata, dar absolut determinanta, ca forta de impunere a gestului si gândirii-Logos. Ca-n filozofiile (sugestii de existenta) buddhista sau zen-buddhista (a iluminarii), nu au importanta constructiile pentru în-temeiere terestra, ci Acoperisul Arcuit spre Cer al Pavilionului, asezat peste încaperea-cuptor initiatic (încaperea templu, nesemnificativa spatial, infinita ca radiatie spirituala), sustinuta nu atât de pereti, cât de mediul natural (profund energetizat spiritual): la Eminescu, odaia, cu bolti, stresinile (uranizate: “Stresine vechi casele-n luna ridica”) – iar în odaie Râsnita Timpului, Polita cu icoana Arhetipala, Candela, Cuptorul Alchimic-Athanorul, Crivatul (loc de meditatie, anulare a individualitatii, prin somn-visare, dar si situarea în Buricul Lumii, pentru iluminarea luciferica: I-124 “Si când în pat se-ntinde drept / Copila sa se culce (…) … din oglinda luminis / Pe trupu-i se revarsa, / Pe ochii mari, batând închisi, / Pe fata ei întoarsa”), eventual Cotlonul Motanului (Motanul în flacari – Amon-Rá al egiptenilor). Si cam atât, din compozitia formala. Constructia numita – este, de regula, la Eminescu (în afara de castel-palat, echivalente ale spatiului edenic sau ale Muntelui Cosmic), coliba (“atunci intra în coliba…” sau, mai simplu, odaia (“Si pas cu pas pe urma ei / Aluneca-n odaie”), ca uter pregatit pentru transcendere) – cu “pareti coscovi”, gata sa se dizolve în oglinda uranica, în lumina neagra-oculta, prin fereastra (uranizata: “Lânga fereastra, unde-n colt / Luceafarul asteapta”) sau fereastra în curs de uranizare-ocultare (“besica-n loc de sticla e întinsa-n ferastruie, / Printre care trece-o dunga mohorâta si galbuie” – I-66).
În general, nu sunt relevate elemente ale constructiei aparente satesti – ci elemente ale experientei interioare, ale ritualului demiurgic interior (initiatic) de existenta umana arhaica: mediu de existenta este labirintic – codrul, energia de existenta are sens ascensional – muntele, regenerarea este dinspre valurile (neptunic-fenomenal) spre a) halele sure, halele albastre ale marii (zone subacvatice de reinstaurare a starii de Mythos: rude mari împaratesti sunt zeii nediferentiati de la ospatul energetizant – mitic din Odin si Poetul) b) munte (sinteza-cale, dinspre plutonic spre uranic); exista si sinteza trestie (subacvatica si supraacvatica, demonica si celesta, oricum, de contingenta cu falicul divin: “… toiag / Încununat cu trestii” (I-125), iesit, prin Voievodul-Lucifer, din Rotirile Marii). Muntele poate fi substituit de Arbore (radacini plutonice, coroana uranica): copacul-tei, copacul-salcâm, copacul din care ies zeitele etc.
Apararea trupului (mistic) si a cugetului uman se face prin zidul codru-sacralitate orfica a doinei sau a Sunetului Pur, suspendat (“Numa-n zarea departata suna codrul de stejari”), doma-munte: (I-72) “În dom de marmur negru ei intra linistiti…”). Zidul nu este niciodata integrat complet în constructia-casa, ci, mai curând, este o entitate metafizica (de sorginte spirituala) care sustine boltile odaii (“Din umbra falnicelor bolti / Ea pasul si-l îndreapta…”), deschizând odaia catre uranic (“…Lânga fereastra, unde-n colt / Luceafarul asteapta””). Odaia cu bolta devine sinonima poienii, cu ziduri de arbori (labirintici, prin multiplicare) si cu centru balta-monada sau Muntele-cu-Vârf(Âthman)-Stea. Fata de odaia cu bolta uranica (din Luceafarul, spre exemplu), geamul-fereastra este transparentizarea(obtinuta, paradoxal, prin întunecare semn al zonei oculte, spre care se transcende: “Dupa geamuri tremur numa / Lungi perdele încretite, care scânteie ca bruma ” – sau prin des-fiintare în lumina lunara sau mistica: (I-100) “[tu luna] lin patruns-ai prin feresti”, sau (I-143) “La geamul tau ce stralucea…”, iminenta Revelatiei, ca eliberare a Sinelui (captiv în trup-forma), spre Sinele Suprem. Repaosul (din meditatie, din starea-crivat, din singuratatea ascetica a Calugarului “în scorburi de parete” (I-306) este starea care contine, de fapt, energiile care se concentreaza în vederea unui nou asalt demiurgic-Creatie, sau pentru a strapunge amprenta-forma, spre a trece, iar, în uranic: norii, negura (care sunt despicate-strapunse de raze). Actiunea de strapungere este una procesual-initiatica: privirea (care “descojeste” aparenta, pentru a fuziona cu esenta). Pasii sunt suportul actional, caci ei desfac-sectioneaza aparenta, pentru a ajunge la starea plutire uranica spre esenta, ca alunecare spre misticul-sacral, situat în uranic, sau în oglinda terestra, în care se rasfrânge uranicul (“Ea pasul si-l îndreapta (…) [El, Luceafarul]Aluneca-n odaie (…) Si din oglinda luminis / Pe trupu-i se revarsa” etc.): nu este o situare uranica sus, ci în sensul în sus este semnul spiritual superior, erectil, pregatit pentru Revelatie – iar sensul în jos, chtonian-plutonic, este sinonimul decaderii, degenerarii, prabusirii – ca latente re-generative, resurectionale, ale Spiritului (aflat în permanenta dispozitie demiurgica – potentiala sau cinetica). De aceea, uranicul poate fi, oricând, convertit în terestru: confirmare a fiintei Spiritului, a sansei sau a succesului conglomerarii, con-centrarii fortei spirituale – este pamântul-cale în labirintul-codru (sau pe coaste de piatra), pâna la Vârf Muntelui, pâna la plutirea-zbor ca stea (sau pe stea, calare – Povestea magului… (I13-304). Pamântul este Mocsa-mosie – spatiul initierii spre cunoasterea suprema, Moartea – deci, pasii sunt spre plutire, spre fuziunea lumilor divergente într-o convergenta energetica absoluta – spre Vatra Cosmica.

2. SATUL-FIINTA; ARBORELE SEPHIROTH (AL VIETII)

Crestetul-fruntea (vertexul fiintei energetice, fontanela si fruntea cu ochi-privire) se situeaza, cu raza-privire, spre luna, soare-stele, se pierde în nouri (în Gemenii – Zamolxe, sau Magul din Strigoii, sau din Povestea magului…, sau Nordul-zeu comun germanilor si dacilor – în Memento mori), iar picioarele se pierd în ocean-mare (Memento mori), sau în împietrirea chtoniana (Strigoii), sau piciorul atârna deasupra oglinzii apei (Freamat de codru), ca o amânare-pregetare, între cer si pamânt, o ezitare-suspendare, înainte de fuziune, prin calcarea Mocsei, a uraniculu-foc si chtonicului-foc: plutirea Luceafarului între voievod si demon, pe linia de unire a Zburatorului (mort-viu, ca fuziune propulsatorie spre tarâmul Initierii Supreme), Luceafarul este ipostaza Spiritului uman ca locuitor al Mocsei – spiritul constient de propriile tensiuni-energii, nelinistit în eros, ca forma de titanesca creatie a formulei mistice-mitice de Fiintare, ca structura simultana a formulei (coborârea-urcarea-zbor este Marea Spirala a Creatiei: venirea si întoarcerea sunt miscarile ritualice de evidentiere a Spiralei Creatiei si la fel, coborârea-aruncare (cercul-apa reluat, pe coordonatele unei Spirale Cosmice, în cercul-foc: “Si apa unde-au fost cazut / În cercuri se roteste”, respectiv: “Iar ceru-ncepe a roti / În locul unde piere; / În aer rumene vapai…”), urmata de zborul spre uitarea-origine (anamneza sacra), si revenirea – sunt ilustrarea miscarii Spiritului, pentru a se în-fiinta liturgic, ca imagine hieratica a Sinelui-Spirala.
Arhetipurile eminesciene sunt, evident, anistorice, negând proliferarea formelor, simplificând-purificând orice sentimente-amprente energetice parazitare, adica scapate din forta modelatoare în Logos (reiterator al Mythos-ului) a Spiritului. Nimic din complicatiile inutile ale mediului urban nu strabate în poezia eminesciana , ci totul se produce în cadrul miraculoasei economii a Ritualului, existenta rituala arhaica. Totul este ordonat conform liturghiei traditionale a gândirii (aduse al efervescenta de Spiritul Etern, atemporal) si a grandorii simple rurale (care este structurata conform grandorii simple a cosmosului): Râul, Roata-Cerc, Sfera, Cararea-poteca, pierdere-regasire în Codru-Mare, Scara-Munte-Zbor-Hala submarina (prin coborâre-înecare-aruncare); verticala în sus – verticala în jos sunt forma de conservare a energiei supreme, demiurgice, fie în Mocsa Uranica – Soare-Luna, fie în Mocsa-Apei – Halele-sure, fie în Mocsa-mosie, mandala chtonica, Codrul cu Izvoarele.
Atitudinea eminesciana fata de Creatie este una religioasa, în sensul cel mai profund al cuvântului: el leaga Mocsele energetice prin permanenta efervescenta (dor-deznadejde paroxistica, amar, scepticism, revolta) a substantei pentru modelare spirituala, a zonei-proiect de amprentare a haosului: vânturile-valurile sunt “efigia” acestei zone-proiect, a Entelehiei Dinamicului (Arhetipul Dinamismului de amprentare spirituala, dar si reversul: de retragere a amprentelor, în cântecul-orfic, energia purificata de diversele miscari sensuale: erectia-catarge, strabaterea-patrundere (în pamânt, pentru a-l izbavi de valul lui Ormuzd) a pasarilor etc. Cântul este energia potentializata, este energia de Creatie, adica la Forma Hieratica. A cânta înseamna a structura în stare, ceea ce s-a destructurat prin actiune. Codrul cu doina este ipostaza hieratica a codrului-cu-izvoare (ipostaza dinamica a Creatiei). Ambele ipostaze a) codrul-loc ca “tinere”, nedesprindere de originar: “Iara noi locului ne tinem” – ca si b) codrul leganat cu crengile la pamânt, adica zona cu izvoarele sensuale evadate spre conformare dinamica, revelatorie a Titanului Pamânt, serpuind crengi-izvoare în chip de carari labirintice initiatice – revin la origine, mereu: pe de o parte, familia uranica (“Marea si cu râurile, / Lumea cu pustiurile, / Luna si cu Soarele”) si, pe de alta parte, rândurelele – siruri care duc gânduri, duc noroc, întuneca, ducând clipe, scuturând aripe, pustiind, vestejind si amortind) – nu sunt decât aversul si reversul efectelor Zborului spre/dinspre Centrul Cosmic, Cântecul-Sinteza a Mocselor: doina si dorul de îngânat sunt acelasi centru orfic al Spiritului revenit în starea de conservare energetica, structura statica: Spiritul-Icoana, revelat în La mijloc de codru…: luminisul, leganat si patruns în inima-oglinda-monada, este tocmai icoana (mocsele uranica, subacvatica, erotico-chtonica se contopesc într-o imagine energetica potentiala a Creatiei).
Stâlpul-Icoana, realizat prin vârtejul smârcurilor-Rovine – este , de fapt, Stâlpul-Om, iar Arborele Cosmic este, de fapt, Fiinta umana ca Faptura Hieratizata, unind Cerul cu Pamântul. Un phalus etern genetic si re-generat, e Cruce a Rastignirii Dorului Etern, pentru a crea etern, pentru a fuziona etern cele trei Mocse.
Arborele Sephiroth (arborele vietii) este icoana cea mai potrivita, unind, peste timp, gândirea omenirii, trecând peste geografia popoarelor si sintetizând o geografi e a Spiritului. Zamolxis- Arborele Sephiroth are doua stari:
a) dinamica (efectiva): viata-moarte (expresie-tacere),
b) proiect, virtualitatea autoreflectata a Spiritului.
Iata Sephirothul – Figura 6:
I. Malkuth-Le royaume (regatul amprentelor potentiale, haosul care asteapta punctul de miscare = vointa-forta de amprentare a Spiritului-Proiect Divin): regatul este marcat prin punctele de suspensie (care urmeaza unui ciclu de fiintare din care s-au închis ranile (“Soarele… se-nchide ca o rana printre nori întunecosi”), s-au retras frunzele-stele ale aparentei (“Ca si frunzele de toamna, toate stelele-au pierit”), în Arborele-Stâlp mistic.
Practic, toate Scrisorile (cinci) – întruchiparile lui Vishnu (cinci) sunt bipartite, structura sugerând bipolaritatea lumii, reluarea ciclica a Logos-ului, nu într-un alt Logos, ci în alta stare a Logos-ului: cel înaltat decade, cel decazut se ridica).
II. Naissance de l’Être (nasterea Fiintei înseamna desprinderea amprentelor virtuale, din Proiectul-Spirit, pentru a deveni amprente efective): “Începând la talpa însasi a multimei omenesti”. Talpa este forma-amprenta (virtuala) spirituala asupra Haosului, prin care din pamântul pacificat-Eden, cu ranile multiplicarii închise (norii-rani retrasi în Sori-Negri – Sori-Mistici) se desface amprenta sprijinirii-pentru-desprindere-pentru-înaltare. Sensul înaltarii, dupa desprinderea din Virtualitatea haosului-Pamânt (Geea cea neagra = Zona mistica, a reciclarii energiei spirituale si a resurectiei) este dat de indicatia: “suind în susul scarii pân’la fruntile craiesti”; o subliniere stilistica a sensului de înaltare (suind în susul) pe verticala Arborelui Sephiroth sunt trei ca si cele trei Mocse: I. tarâmurile fiintei psihice, matrice-triunghi, II. tarâmul fiintei spirituale, matrice-triunghi si III. Fiinta divina, matrice-triunghi-(semi)cerc. Finalitatea, capatul de sus al scarii, este coroana (Couronne-Naissance dernière): fruntile craiesti. De subliniat: nu doar fruntea, ca fiinta divin-spirituala, ci si Nimbul-Coroana (coarnele sacre), care sunt nasterea de dupa desavârsire, adica deschiderea (potentiala) pentru re-creare. În primul rând, însa, coarnele-coroana reprezinta potentarea maxima a energiei demiurgice. De aceea, coroana-coarne este tarâmul mistic, absolut nevazut, din care se (re)-creeaza regatul (Malkuth) = starea de pregatire-proiect perpetuu a demiurgiei (stare de Demiurgie Potentiala). Magul invizibil, relevat dor celor care suie coasta Muntelui – scara cu trei trepte a Arborelui Sephiroth. Creatia, în reprezentarea Arborelui Sephiroth, are 7 trepte – 3 de o parte, 3 de cealalta parte, la care se adauga Vârful-Coroana.
III. Primul triunghi, cel al fiintei psihice, matricea triunghiulara (1), este compus din fundamental enigma (partea din talpa care sta în contact cu Pamîntul-Regat Mistic, al Potentei Demiurgice Infinite): “De a vietii lor enigma îi vedem pe toti munciti” – enigma care se transfigureaza, din fundamentul mistic al triunghiului 1, în baza de relansare, într-un triunghi 2 (cel al Fiintei Spirituale), în Nasterea Fiintei Spirituale. “îi vedem pe toti munciti” de enigma: deci, Spiritul se amprenteaza în toate formele Logos-ului interogativ, ca rezultat al impactului dintre fiinta expresiva a Regatului Spiritului si inertia non-expresiva, ambele fiind amprente produse de catre Regatul mistic (si impuse expresiv). Trecerea de la a) starea hieratica la b) starea dinamica a Arborelui o produce dorul nemarginit (vointa oarba, adica mistica:privirea ochiului mistic, Al Treilea Ochi) de a fi. Este o forta ne-explicabila, aceasta vointa-dor. Noi-exprimatii vedem doar efectul: cauza ramâne dincolo de Logos, dincolo de portile “dezlegarei”, în Mythos, în cânt. Apoi, lateral, pornesc:
A. stânga: Gloria-Maiestatea (Maretia),
B. dreapta: Victoria-Puterea
În stânga, ramura vizibila, în dreapta, cea mistica: Maretia – “deasupra tuturora se ridica cine poate”, “deasupra tuturora va vorbi vrun mititel” – este tradusa în adevarata Putere-Victorie, obtinuta prin “inima smerita”, “stând în umbra” – adica, retragându-se, ca amprenta, din lumea expresiva, peste hotarul-umbra, în energia mistica a Proiectului Divin, în Sinele Divin. Fiinta se ascunde “în taina, ca si spuma nezarita” – spuma (aici) este umbra valului, amprenta energetica ce se retrage si se condenseaza, din forma spre Spirit (a se vedea si “caii de spuma ai marii”, caii mistici ai Regatului-Malkuth).
IV. Smerenia din umbra – Victoria-putere (adevarata) duce la explozia nucleului triunghiului al doilea – dreapta Inima (Tipheret). Este nucleul energetic ascuns, continând ritmul sacru: ritmul sacru ascunde proiectul – Fiinta Divina: Zeul – si vadeste proiectul expresiv. Dansul inimii este Dansul ascunderii si vadirii Zeului. Dansul inimii este a) fiinta vadita în forme ritmice si b) fiinta ascunsa, cauza pulsarilor-amprentele formelor, virtualitatea-proiect a formelor expresive. Este agresiune si retragere, este Nodul Vietii si al Mortii, este venire si plecare, este Spirala Demiurgica, între demon si înger, între Luna si Soare, între Soarele Alb si Soarele Negru.
A. Ramura stânga (vadita) este:Ordinea-Rigoarea (Severitatea) si Dreptatea (Justitia).
B. Ramura dreapta (mistica) este: Mizericordia, îndurarea, mila. Numai datorita schimbarii acestor doua stari ale Fiintei Spirituale, se poate naste nucleul-explozie pentru al treilea cerc: nucleul Nastere a Fiintei Divine, pentru triunghiul continând Fiinta Divina: este singurul triunghi (pentru ca e ultimul) care are vârful în sus, deci nu mai are nevoie de nucleu de explozie (se va produce implozia-concentrarea spre UNU) – va urma ascunderea în sine ca fiintare în propria virtualitate-proiect: în Cercul-Coroana, între coarnele de consacrare.
Dreptatea nu se face aici, Fiinta Spirituala este purtata pe valurile iluzionarii, în ce priveste posibilitatea de impregnare a tuturor formelor avansate de Spirit: întelegere, comunicare, deci, comuniune spirituala, pentru a înfrânge timpul prin re-nuclearizare temporala (comprimarea amprentelor energetice în nucleul atemporalitatii, rezultând cunoasterea prin moarte, întelegerea divina). Adapostul scrierii (adapostul proiectului cosmic-demiurgic) este creierul mistic, nevazut (Spiritul). Speranta adapostului (uter sacru) pentru reunificare nuclear-spirituala este echivalentul Milei-mizericordiei: salvarea tuturor prin re-spiritualizare, prin revenirea la semn-proiect si la somnul-adapost în Mythos. (I-103) – Apare clar conformata imaginea Arborelui Spiritual: “Ca si iedera din arbor (spirala dinamica a Arborelui) de-o idee i se leaga” (viata-fiintare). Apar semnele rupturii-Revelatie: Fiinta spirituala ramâne în urma, ca amprentare-vointa exprimata, si se transfigureaza mistic (prin implozie) în Fiinta Divina. Semnele rupturii: uitarea, Logos-ul dispersat în trei zone (I-103) “câte-n lume-ai auzit”, “ce-ti trecu pe dinainte”, “câte singur ai vorbit” – a) logosul formator al lumii orfice, b) logosul ordonator al succesiunii “pe dinainte”, prin unghiul agresiv al demiurgiei spirituale, c) recluziunea Logos-ului, retragerea Logos-ului în sine, tacerea mistica-demiurgia proiectului, virtualitatea Logos-ului care va readuce starea Mythos). Rezulta, din retragerea Logos-ului catre Mythos, sfâsierea lumii amprentate de Spirit si sfâsierea-desfiintare a succesivitatii-ordonare-Logos expresiv: “De ici, de colo (distrugerea succesivitatii) de imagine-o fâsie (Logos secvential, fara rost-rostuire, fara logica, nelinistit, nelegat-ratacitor, în raport cu nucleul interior-Spirit, în cautarea-cale mistica spre Graal = receptaculul Logicii Sublime, Logos Sublim, sinonim al Mythos-ului), vre o umbra de gândire (cugetarea retrasa în limita-umbra, pentru reintegrarea în vointa-potential, proiect expresiv, iesire în afara efectivitatii), ori un petec de hârtie (stergerea semnelor evidente-coerente, odata cu secventialitatea-ruptura Fondului Fiintei-fiintare – ruptura Hârtiei Unice, lume ca plan-amprente însirate în semne: semnele se pierd odata cu fundalul lor cosmic, deci, semn si fundal al semnului – Hârtie Unica – sunt consubstantiale, sunt din aceeasi esenta si se auto-absorb în Esenta-Fiinta Divina )”.
“… propria viata n-o sti pe de rost / O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?” (I-103).
Pasajul de mai sus este un amestec de folosire figurata si proprie a verbelor, rezultând o “cimilitura” mistica, reintegratoare, Logos revelator spre Mythos: pe de rost înseamna Logos repetat “la indigo”, similitudine în forma a Logos-ului – amprentare cu Logos-ul-proiect. Dar, pe de rost înseamna si pe gura, gura expresiva lipita de gura mistica, una trecând suflul-vointa în cealalta: vointa de expresie, dinspre gura mistica spre cea expresiva (“lumeasca”), vointa de re-absorbtie a Logos-ului în Mythos, de la gura expresiva la gura mistica. Este pulsatia unei alte inimi decât cea de la primul triunghi sephirotic: nu mai este dansul expresiv al sacrului, ci este însasi Sacralitatea, este suflul cu numai doua sensuri, înainte si înapoi, cercul de jos si cercul de sus, Spirala Demiurgica, continând expresia si reintegrarea în sacral, ca simultaneitati. Deci, viata expresiva însasi figureaza ca proiect, face parte din Mythos. Nimic nu exista în afara Mythos-ului, Logos-ul nu este decât aspectul dinamic al Mythos-ului. Spiritul absoarbe Logos-ul, dupa ce la regurgitat-rasuflat – si-l transfigureaza în Fiinta Divina-Mythos.
Nu cantitativul, meschin si fara seva, fara “causa causorum” deci nu bracuirea (“Printre tomuri bracuite, asezat si el, un brac”) nu formele în succesivitatea absurda a bracului – ci calitatea spirituala din tomul-carte Cartea revelata-ca-lume si lumea revelata ca stâlp spiritual-Arbore Sephiroth – calitatea vrafului-brac, de a se înalta în pofida neîntelegerii si cu tot cu neîntelegerea. Revelatia are loc în toiul chinului, iar chinul este o orânduire aparent haotica în haos, de fapt, rânduind mistic haosul sa nu mai fie haos, structurându-l (mistic) sa redevina Regat. Pedantul cu ochi verzui si ochelari (gheata demonica), stapân al colbului, este Satan însusi. deci, înaltarea calitativa a Stâlpului Lumii se face fie în pofida, fie cu tot cu Satan (de fapt, Satan participa efectiv – fara el nici nu se poate – la înaltarea calitativa, la transfigurarea vrafului (brac) în stâlp, a cozii în frunte (“te-o strânge-n doua siruri, asezându-te la coada” – cele doua siruri marcând centrul stâlpului-cu-frunte), a duplicitatii sirurilor în coarnele consacrarii, a paginii neroade în planul semnele divine, proiectul demiurgic: Cartea exista, tocmai prin manevrele, aparent negativiste în realitate remarcabile, ale lui Satan. El-Satan preface semnele din carte în colb, colbul se ridica spre privirea demonica de foc înghetat, focul privirii demonice re-transforma colbul, transfigurându-l în semne divine. Demonul care desface cartile, cantitativ în vraf-vrac, le si strânge, ca vraf-înaltare, Demonul care desface semne în colb, el si strânge colbul în semne (ca Piatra a Muntelui, recompusa din colbul-nisip) – semne care sunt re-sacralizate prin Privirea Foc. Demonul, desfacând în coada si frunte, el se situeaza deja în fruntea vrafului-stâlp “asezat si el (deasupra) un brac”, – deci este cooperant la înaltarea Arborelui Sephiroth; desfacând, în pustie si întelepciune, Spiritul – el îl si ascunde-adaposteste (de vârtejul-M?y?), în zona mistica a prizaririi.
V. Sephiroth-ul s-a echilibrat, pe ultima treapta, într-o inteligenta demonica, ambitia înaltarii vrafului-stâlp, prin Satan si întelepciune, ostoirea vârtejului-stâlp-spirala, în Cântul, forta de patrundere-întelegere, de atotrelativizare, din care dispare Satan, se absoarbe în cooperantul sau pozitiv-demiurgic. Ambitia demonica s-a relativizat: “poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami – orice-ai spune, / Peste toate, o lopata de tarâna se depune”. Suisul si coborârea, zidul si non-zidul, limita si dez-limitarea – trebuie retrase în zona neagra, mistica – ascunse-depuse în matricea-pântecele Geei: “lopata de tarâna” le-ngroapa prin rasturnarea tarânei, dar prin sugerarea lopetii, ca remanenta a focului fertilizator, deasupra în-groparii, se sugereaza resurectia viitoare. Deocamdata, “totul cade” în virtualitate divina.
Sceptrul falic (“Mâna care au dorit sceptrul universului si gânduri / Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri”) al înaltarii-erectie demiurgica ce combina cu crucea-patru scânduri. Crucea cuprinde sceptrul – mâna erectila si gânduri amprentate spiritual: jertfa pentru transcendere contine viitoarea victorie sublima-cristica.
Urmeaza relativizarea Sinelui spiritual: urma ta (“or sa vie pe-a ta urma, în convoi de-nmormântare …”) devine convoi de-nmormântare (în-covoierea mistica, îngropata, trecuta în registrul ocult: urma se transforma în în-covoiere sarpe-ouroboros), sub semnul întunericului demonic al privirii nepasatoare-luciferice: este curba ironiei supraindividuale, splendida demiurgie demonic-luciferica. Deasupra devine zona relativa, a mititelului lustruit: Satan se dizolva, se auto-persifleaza, focul interior este pastrat acoperit, la suprafata nu mai ramâne decât umbra focului – lustrul (urma mistica a efortului de razbire spre focul interior, prin Logos). Totul este sub a numelui tau umbra: umbra numelui este umbra Semnului Mistic, triunghiul erectil (din Arborele Sephiroth), opus celor doua triunghiuri prabusite în relativitate. Victoria este a umbrei, a misticului.
Din fostele forme, nici una nu-l mai ajunge pe om. Ei sunt tu divin (“ta twa asi, tat aham asmi”), iar tu-Fiinta Divina lasi în urma, te rupi de Fiinta ta spirituala care dezvolta un suflu si un ritm formale: aplauzele (“Ei vor aplauda …”), ritm desprins de inima, expulzând suflu-ser, care este desprins de plamânii sacri. Biografia “se subtiaza” – formele Fiintei Spirituale amprentate se retrag, se omogenizeaza în umflaturi ale narilor – amprente carora li s-a retras energia vital-expresiva: narile umflate (un efort fizic, nu spiritual) nu mai transmit aer-prana inimii si plamânilor (biografia e “subtire”, pentru ca se rafineaza dincolo de inima-plamâni, în zona Spiritualitatii Pure – devine biografie sacra – hagiografie). Deci: blocajul primelor doua trepte cu vârf în jos. Apneea Yoghina care interiorizeaza energia-sine. Cuvântul-Logos îsi pierde si el, deci, energia – devine lauda – formalitate lipsita de continut (“… sa te laude-n cuvinte”). Mâna erectila-demiurgica (sceptrul) devine mâna a oricarui (“Astfel încaput pe mâna a oricarui …”) – pronumele nehotarât releva omogenizarea si stârpirea-sterilizarea actiunii, ea drege (“te va drege …”), nu face (a drege înseamna a repara ceva stricat-ruinat – pâna la ruinarea-disparitie finala, a cârpi, pâna la aneantizarea peticului însusi – opus lui a face, ca simultaneitate si originaritate stihiala, divina). Se produce o stare de continuitate a formelor golite, unirea lor prin substratul dinamic: Raul (“Rele-or zice ca sunt toate câte nu vor întelege”). Vor zice, deci Logos decomprimat, dar recuperat de Satan-Demiurgul, Satan care a trecut în Mocsa a treia, cea a Fiintei Divine.
Tot ceea ce a fost în triunghiurile unu si doi (viata) devine moarte (transfigurare): pete (zona mistica a întunericului, penetrant spre/prin lumea noastra, zona în care Raul e în curs de transfigurare divina), rautati (esenta Rau, absorbita de Demiurg-Fiinta Divina), mici scandale (Logos derizoriu, vehementa sterila, reciclata, în Mocsa a treia, în tacere-potentialitate demiurgica). “Astea toate te apropie de dânsii”. Iata efectul soteriologic al Arborelui Sephiroth: Apropierea-contopirea celor reciclate în Mocsa a treia (pâna la identificarea cu “ta twa asi, tat aham asmi”): disparitia-resorbire a iluziei-multiplicare în acel unu-una (Ying si Yang), nuantat dintru început, ca axa de dezvoltare pe verticala a Sephiroth-ului: “Unul e în toti, tot astfel precum una e-n toate”.
Negarea luminii vinovate si pacatoase (= karma) este re-sorbire în lumina mistica a noptii bogate. “Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de o mâna de pamânt, / Toate micile mizerii unui suflet chinuit, / Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.
Cele 3+2 (cele trei triunghiuri + unul-una (Ying-Yang) sunt înfatisarile lui Vishnu, cu semnul inversat. Toate se scurg pe sira spinarii, pe tulpina Arborelui Sephiroth (semnul întors = scurgere în jos), pâna la radacina Regat (Malkuth), unde redevin Kundalini = inertia (sarpele) originara. Se îngroapa în Pamânt-(Soare Negru) -Geea, pentru a se supune resurectiei. Chinul suprem, vehementa suprema a chinului cristic-demiurgic este ceea ce atrage, ca liant si resorbire în UNU, înafara cugetarii-gând (amprentele cugetarii sunt parasite, pe linia descendenta spre Regatul Inertiei – Kundalini).
Ca în nici una dintre Scrisori, în Scrisoarea I exista trei parti: al doilea rând de puncte de suspensie marcheaza Nasterea de Dupa…, Nasterea Mistica, Coroana, Coarnele de Consacrare a Fiintei Divine: Luna = Cunoasterea Suprema (Moartea) – “Raza ta si Geniul Mortii”. Între coarnele Lunii este comprimat Edenul, Regatul Mistic, Mythosul: “ea (Luna) deschide poarta (poarta-de-coarne!)-intrarii în propria-ne lume”) Sinele Suprem Impersonal)… “Mii de pustiuri scânteiaza sub lumina ta fecioara” (lumina fecioara = lumea mistica, de neatins, decât de initiati; pustiul ce scânteiaza = Mythos-ul plin de lumina mistica, dar vid de forme si de vointa formei-amprenta: doar proiect, fara semne iesite în evidenta-expresie) “… codri-ascund în a lor umbra stralucire de izvoara” (din nou, “stralucire de izvoara” sugereaza nu dinamismul resurectiei, ci potentialitatea infinita a resurectiei; valuri cu stralucire lunara = semicercuri în zona mistica-jos, “miscatoarea marilor singuratate” = semicercuri aparente, erectile, în zona expresivitatii-amprente; singuratatea, însa, este nucleul stare divina, care uneste cele doua semicercuri în Cercul Mistic – Dumnezeu-Singuratatea Suprema, caci e Virtualitatea Suprema. Puterea sortii, de la primul triunghi sephirothic, este cuprinsa-absolvita în reîntoarcerea la Unu, identitatea Raza ta – Geniul Mortii (lumile resorbite în zona mistica a Cunoasterii absolute).

*
* *
(I-147, Oda (în metru antic) -“Suferinta tu, dureros de dulce”: sunt marcate doua etape, aduse în simultaneitatea Revelatiei: chinul paroxistic este conditia sine qua non a trecerii în zona dulce, zona mistica a echilibrarii orfice, între Apollon si Dionysos, între lumina si vârtejul întunericului (lumina oculta). Dulce este starea zonei mistice, în care toate respira împlinirea-extaz. Dulce este neantul succedând chinului adus la paroxistica vehementei, ca vârtej purificator, care ridica-trasfigureaza zona amprentelor energetice – în zona energiei pure, absorbante a amprentelor energetice. Oximoronul dureros de dulce este sinonimul zonei neutre “vânturile-valurile” (“gândul nenteles” – mistic devine Cânturi, strabatute de Revelatie, intra în rezonanta cu stihiile reechilibratoare: Sagesse si Intéllingence, unde inteligenta-valurile alternative miscari sus-jos pe verticala Arborelui, sunt contracarate de Întelepciunea-vânturile, ca parasire a mediocritatii alternantei, pentru Vârtejul atotintegrator – ridicând Spiritului, din Kundalini, pe sira spinarii-arborele Sephiroth, si aducându-l – linistindu-l (dulce) în Fiinta Divina Încoronata (coarnele strâng mitul si redeschid, spre Logos-ul-virtualitatea-amprentelor-lume, Logos-ul-proiect).
Gândul nenteles este Logos-ul-amprente, impregnate de Spirit, Cugetare sacra. Împlinirea te sa fie privirea gândului, strabaterea spre sacru si a sacrului. Pasarile strabat negrul (mistic) pamânt (zbor al reintegrarii în Spirit), în paralel, arhetipul pasarilor (gândul nenteles strabate albul-lumina (zbor al reintegrarii în Fiinta Divina). Pasarile sunt amprentele fenomenale, gândul este arhetipul unificator al Zborului: zborurile (fenomenalitate, spre zona ascunsa) sunt absorbite în Arhetipul zborului, Gândul nenteles, fiinta Spirituala – care, la rândul ei, e absorbita în Cânturi = Fiinta Divina, Fiinta ce integreaza valurile-fenomenalitate si vântul-energie ascensionala, dinspre Kundalini spre vertex (Om si Cosmos au aceeasi structura spirituala: de la energia originara-Kundalini, la centrul uranic al Fiintei cosmicizate: fontanella, fântâna tâsnitoare a Spiritului, vertexul-Vârf de Munte, condensator al tâsnirii (acvatice) a Energiei).
Acvaticul si mineralul sunt ipostaze paralele, care se convertesc una în cealalta, prin transparenta acvaticului – ? MUNTE, prin izvoarele de la poalele Muntelui ? MAREA, Susul si Josul, Verticala si Orizontala (“crengile” triunghiurilor Arborelui Sephiroth) capata, ritualic, aceeasi semnificatie (unitara): de imagine hieratica a Fapturii Divine, Arborele Vietii, Arborele Sephiroth.

3. DIMENSIUNILE COSMOSULUI ROMÂNESC EMINESCIAN

Templul românului este Biserica. Dar Biserica eului eminescian este Codrul: codrul pregateste eternitatea, codrul pregateste, heraldic, liturghia organizatoare întru firesc a celor divine în esenta (si trecatoare în forma, dar trecatoare, mereu, spre esenta divina, ca-ntr-un Râu Demiurg neistovit). Codrul are izvoarele, are Arborele – Axa a Lumii, are Pasarile (zbor si cântec, raza si Logos…îngeri paradisiaci!). Codrul are ca Preot teiul vechi si sfânt (Povestea teiului, Fat-Frumos din tei), dar are si Cavalerul Ocrotitor al dimensiunii Mortii, Ocrotitor al Tainei Supreme: Cavalerul Templului apare fie Calin-Mirele (Cavaler al Florii Albastre), adica stâlpul Templului-Casa Divina a Eternei Nunti (-codrul), fie calaretul pe cal negru si au cornul lumii la brâu, ca taina comprimata, asa cum palatele-cosmosuri sunt comprimate în mere de aur, în basm (Fat-Frumos este Cavalerul Lucifer-Luceafar: “Flori de tei în parul negru / Si la sold un corn de-argint” – aduce aminte de “Pe negre vitele-i de par / Coroana arde pare”, caci florile de tei sfânt sunt flori de foc – iar cornul de argint este substitut metonimic si invocator al Lumii-Fata din rude mari împaratesti).
Codrul este în centrul Vârtejului Cosmic, dar el este centrul cosmosului-vârtej : trece vremea lui, dar vremea lui trece în eternitate: “noi locului ne tinem”. Noi – este si forma de plural gramatical, dar si semn al majestatii, regale si divine (pluralul majestatii). Codrul este ipostaza eternitatii, pentru omul-vremelnicie, pentru Spiritul exprimat-amprentat, a Muntelui Cosmic-Arbore Cosmic. Ca si Muntele, Codrul primeste pe cel inocent-paradisisac (copilul cosmic din Revedere, cel dinainte de re-vedere si dinainte de departare, este copilul din Fiind baiet paduri cutreieram, care se culca la sursa eternitatii: izvorul), sau pe initiatul în moarte (Povestea teiului, Fat-Frumos din tei: “Trec în umbra, pier în vale / Iara cornul plin de jale (…) Mai încet, tot mai încet… / Mai departe… mai departe…” topindu-se – transfigurându-se, iar si iar, în izvor-resurectie: “Iar izvorul, prins de vraja, / Rasarea sunând din valuri”), sau primeste zeii si zeitele (Memento mori: (I-263) “Din copaci ies zâne mândre…”) – oricum, efortul initiatic este recompensat prin starea de codru: eul cosmic complex, cu axa bipolara Soare-Luna, cu oglinda-Eros (“… se patrunde balta/ Si de chipul dragii mele”) si forta de propulsie demiurgica a zborului (La mijloc de codru… este autoportretul ciobanului mioritic ajuns Om cosmic, Om Transcendental). Codrii adapostesc piscul Lunii (“Sus în codri de pe dealuri / Luna blânda tine straja” (I-82). Sub bolta codrului se savârseste jertfa purificatoare a Omului-Munte (coif: “Codrul si cu ramurile / Coiful nalt cu penele”), a Omului-Poiana (revelat: “Codrul cu poienele / Ochii cu sprâncenele”): fiul al treilea (Âthman) scrie testamentul-legamânt de nunta cu draga-craiasa Moarte, pentru constructie-patrie (mosia) eterna-monastire. Omul-Christos este sanatos pentru sanatatea-foc a Monastirii-Patrie (Mosie). Daca ar fi sa nu ne îndoim de stiinta limbii, Mosie ar fi cel mai potrivit cuvânt, caci Mocsa, în sanscrita = tarâmul Mortii. Adica, tarâmul-re-nasterii initiatice, “în care se realizeaza eliberarea din lantul karmic de reîncarnari, eliberarea care se poate realiza numai prin cunoastere” (Mioara Calusita, Zalmoxis, Ed. Gemenii SRL, Buc.,1993). Astfel se explica de ce Eminescu spune foarte rar “tara” (asimilând-o, când îi spune, totusi, asa, lui Terra-Titanul Pamânt (sfânt, deci: “.. pân’si numele tau… tara”), care mentine nestinse aspiratiile Spiritului la Fire (con-formarea la divinul Spirit, Originea Pura a lumii), Dreptate, Adevar – iar patrie nu-i spune decât fie gândindu-se la Tatal-Origine (“L-a patriei dulci plaiuri” -I-10), fie îi da nuanta derizorie, trimitând cuvântul Pretentiei de Tata Autarh Sacru în gura demagogului, unde se degradeaza Logos-ul despre sacru: “Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul…?” Deci, a vorbi despre Tatal-Origine este o problema extrem de dificila, pe muchie de cutit, atunci când nu s-a lamurit, în primul rând, problema Revelatiei: cum sa stii (si sa pretinzi si în fata altora ca stii) despre Origine, daca nu stii despre Spirit, daca nu te jertfesti-initiezi pentru a-ti revela dimensiunile Spiritului (originaritate, forta demiurgica-virtute etc.)?
Timpul Templului este, dupa gândul lui Blaga, timpul-cascada: o continua retragere în doma-Munte al Originii, codrul pare a fi istorie, dar transfigurata în anistorie, pentru români: în codru se trag-resorb cranii, si devin focul-stele comete: mii de capete pletoase, devin munti-stele (Vârf de Foc): mii de coifuri lucitoare.
Deasupra a toate, hyperionic, este întrebarea Demiurg, Expresivul mistic, care “nedând vo dezlegare, duc (e) l-a dezlegarei usi”. Astfel conceputa, întrebarea se “calmeaza” (autodizolva) în cosmos (sofianismul codrului) si se pastreaza în Vârtejul Cosmic (Mircea, Vânturile-Valurile), care însa, produce, prin paroxismul vehementei, transparenta ca limita spre eternitate.
a) Magul este ipostaza semne (“Magul îi scrie… strâmbe semne” (I-249), “Magul… a citit semnul întors” (I-251), “[Magului] Ca o poveste-uitata [lumea Carte] Arald în minte-i suna” (I-78), “El [Magul] cartea-si deschide (…) / Cu semnele strâmbe întoarse-arabeste; /Sunt legile-nsemne din ast univers” (I-292), de rânduire din Vârful Muntelui, prin fire demiurgice (“zodii descurca” (I-292)) tesute si trimise, toarse gata (predestinare), spre lucruri, dându-le si retragându-le sub semnul aripii de înger (cf. Povestea magului…) soarta-candela-stea. Âthmanul-Mag (punctul-vârf stabil) este proiectat ca replica la punctul de miscare, de neliniste: prin paradox mitic, nelinistea împaca (deci, suprematia o detine Vârful-Mag) – împaca toate, în marea initiere a Mortii;
b) Împaratul care e frate cu Magul, impregneaza cu divin (miscare subtila, de aducere la numitorul comun a Fortelor Spiritului) si apoi oboseste si trimite Fiu de Împarat la Mag, pentru o noua coborâre în infern, Somnul spre Visare – pentru a completa, iarasi, “depozitul” energetic pentru impregnarea lumii cu dorul nemarginit: si acela de a fi, si dorul unic de îngropare în (substituire prin) Titanul-Pamânt – ca revenire la originara Mare-cu-Valuri, dar, mai cu seama, la Marea-Oglinda (marginea marii este marginea valurilor, este aplatizarea în Pamântul Transparent al Începuturilor, dinainte de Cain-Crima Necesara anularii iluziei).
c) Cavalerul Templier, Calugarul ascet (Mircea) care, în di-sperarea-Profetie (iesire din Logos/ul-Cosmos în Logos/ul Proiect-Divin), se arunca si devine Vârtej Cosmic, pentru a extrage, din starea Mlastina-Rovine – Muntele Nimbat. Piciorul Cavalerului (“calca totul în picioare”) este androgina ipostaza a Calcatorului de Cosmos: este fata de împarat (“de la Arges mai departe” – “pe Arges în gios…”) si este pajul (îngenunchiat, ghemuit pentru re-energetizare sacra-semne: “Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte”), pas cu pas reluând, la infinit, liturghia de re-edenizare a Pamântului (al treilea fiu + “draga sa” sunt ipostazele Cavalerului Calugar-Mircea, care situeaza, prin demiurgia sa, Rovinele în zona Munte Nimbat, sau “de la Arges mai departe” – sinonime ale lui “Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai”.
Vârtejul este format din doua fuioare împletite, al disperarii izbavitoare (luciferice) si al sperantei pervertitoare: Lucifer si Nenumitul Divin, Ahriman si Ormuzd.
Spune Blaga, în Trilogia culturii : “În neorânduiala vie a acestor sate (românesti) simti prezenta unei imaginatii umane care prelungeste natura pâna dincolo de ea, pâna la zona de miracol si poveste.”
Într-adevar, Logos-ul eminescian este echivalentul acestui Logos arhitectonic românesc – de fapt Logos eminescian este Logos-ul-Mythos românesc: Spiritul românesc si-a amprentat spatiul de expresie într-o omogenitate armonioasa, de la vegetal-mineral pâna la uman, realizând firescul originar, paradisiacul. Nimic nu impresioneaza mai profund în poezia eminesciana mai mult decât firescul curgerii-ordonarii-Logos, amprentari ale Spiritului în sunete si tâlc, care realizeaza în mintea cititorului Ordinea, rasturnând si facând de rusine toate structurile artificiale din mintea celor care, acum, citind Logos eminescian, sunt obligati ori la refuzul Logos-ului, ori la Revelatie. Refuzând Logos-ul, se expun haosului pretentios si pretios, cu forme sterile, avortate – iar acceptând Revelatia, sunt transfigurati, sunt absorbiti în Logosul-Eminescu, care este Logos-ul Mocsei românesti.
Iarasi din Blaga (op. cit., p. 246): “Ascetul atonit se simte, datorita unei necautate, dar reale rasturnari a rânduielilor sufletesti, din capul locului integrat în ordinea salvarii. Salvarea nu e o speranta, ci o experienta. Nu o problema, ci ceva dat. Salvarea nu este o perspectiva conditionata a existentei, ci mediul cert al existentei. trairea salvarii, iluminarea launtrica, transfigurarea întru rânduiala salvarii, convingerea organica de a participa la ea gratie împrejurarii ca omul e un vas al transcendentalului, care coboara, acestea sunt fenomenul primar ortodox (…). Credinta si actiunea sunt asa-zicând efecte, sau mai bine-zis aspecte secundare ale acestei existente, iluminata de atmosfera si rânduiala salvarii”.
Aici, dupa parerea noastra, suntem în fata unei probleme foarte seriose, care nu trebuie nici trecuta sub tacere, nici etichetata drept problema superficiala, colaterala etc. Este vorba de problema nu a credintei (despre aceasta am vorbit în lucrarea de fata – a se vedea supra, p. 101), ci a re-ligiei eminesciene. Cum si de ce anume, sau de cine anume, îsi leaga Spiritul-Eminescu forta amprentatoare întru Logos? Pentru ca Eminescu porneste, demiurgic, propulsat de forta Spiritului. Spirit (re)legat de Spiritul suprem. Cine este acest Spirit Suprem si în ce modalitate determina expresia-amprentare? De raspunsul la aceasta întrebare depinde în ce atmosfera îl situam pe Eminescu: în atmosfera carpatina, în atmosfera germanica, în atmosfera indiana (exotica) – sau într-o atmosfera hibrida, versatila, labila?
Am putea fi acuzati de fanatism si de fariseism, daca nu am recunoaste afirmatiile lui Blaga, care se potrivesc perfect ortodoxiei, nu se potrivesc întocmai ideilor poetice eminesciene. Sau, cel putin, la o prima vedere, nu se potrivesc.
Protestantul e zbuciumat (dar des-centrat, în raport cu esenta), catolicul e ambitios (de a-si merita, sau chiar forta, salvarea prin fapte), afirma tot Blaga.
Alaturi de ulterioara noastra argumentatie, am lua un subcapitol, la Firea fiintei: Tagaduirea fiintei: opozitie si limitare : “Negatia româneasca nu are caracter existential, ci esential. Românul se opune totdeauna la un fel de a fi, nu la faptul de a fi. El spune, deci, totdeauna, unui fel, alt fel de a fi. Nu e deci negativist, ci limitator! Spirit esentialmente concesiv este românul, daca-i precizez planul în care îti propui sa ai dreptate! Ceea ce nu-ti îngaduie el este sa ai dreptate în bloc sau în perspectiva lui. Acest fapt lamureste si îngaduinta excesiva – poate neasemanata – a românului fata de altul. E pentru ca, în fond, nimeni nu este, pentru el, absolut altul. Cum nu e, pentru el, nimeni absolut altfel”.
Sau, la pagina 80, a aceleiasi carti: “Pentru conceptiunea româneasca a existentei, lupta aceasta dintre rau si bine are un puternic caracter de iluzie venita din partialitatea vedeniei, din necuprinderea tuturor rosturilor lucrurilor, de scapare din vedere a tuturor posibilitatilor, ci nu un caracter funciar”. Apoi, la p. 110: “…între lumea de aici si lumea de dincolo este deci un fel de întrepatrundere. Dincolo nu înseamna propriu-zis înafara, ci alt fel. Cei de aici trec uneori dincolo în vis ori în trezie. Cei de dincolo staruie pe aici. Nu este, deci, între aici si dincolo o prapastie, ci vama, pe care, daca o platesti, treci. Dincolo nu defineste un hotar spatial, ci o calitate a fiintei (…). De unde “fatalismul” românesc, definit nu ca indiferenta fata de conditiile concrete ale faptei, ci ca integrare a faptuirii în ritmul universal, socotit ca aratare a vointei dumnezeiesti. De unde si caracterul ritualist (s. n.) al faptuirii românesti, în sensul nerealist, derivat si simbolic”.
Mircea Vulcanescu dezvolta, aici, înalta metafizica a gratuitatii gestului (ritualic). Gestul facut ca ne-integrare în pragmatismul social – are, însa, strapungeri în planul sacral, care îi este, gestului românesc, mediu de dezvoltare si motivare. Orice se face nu se face pentru a câstiga social, ci pentru a spori calitatea energetica-morala a fiintei. A fiintei cu dubla fiintare: aici si dincolo, nediferentiat.
De aceea, oricare gest-fiintare trebuie sa fie un RITUAL.
*
*        *
La început, Eminescu este un revoltat. Poemul Împarat si proletar marcheaza trecerea de la postura si calitatea de om social-neinitiat – la cele de Poet-Cezar-Initiat. Apare Întelepciunea, constiinta faptului ca nu conteaza (în economia cosmica) forma si pozitia spatiala-morala prin relatie, ci calitatea spirituala, care este absoluta: Cezarul vegheaza singur, ca un Cavaler-Calugar – si are revelatia Regelui Lear (nod energetic dublu, spre desfacere si spre re-facere: Înselaciune si Adevar-Visare). Nu exista, în fapt, bogat si sarac, ci forma bogat si forma sarac (relative la Spiritul Absolut) – împietriri ale hazardului, amprentari absolut fara logica (umana), ale unor forte opuse: Spiritul coerent si Demonul – Haos incoerent. Coerenta spirituala este calitatea ce face dintr-un om – centrul energetic al universului, Punctul de Miscare al nasterii universului si tamaduirea-leac pentru rana despartirii luminii-soare de întuneric – întoarcerea în linistea eterna.
Totul este sa elimini nefirescul si impostura (sa smulgi si sa distrugi toate mastile Histrionului), care sunt forme de fixare aberanta în iluzie. Totul este sa te înscrii în cursul firesc al Râului-Demiurg: sa curgi si sa stii sa curgi; Eminescu, prin antonimia codru etern – codru agresat de timp, rezolva criza trecerii timpului. Nu exista trecere a timpului care sa afecteze esenta orfica (“Vara doina mi-o ascult”, “Cu doru-mi singurel / De ma-ngân numai cu el” – stare de ascetism orfic, stare de izvor alimentat din Izvor), izvorul si doina codrului, îngânarea cu dorul este limita spre eternitate.
Constiinta mortii ca teroare îi lipseste cu desavârsire lui Eminescu. El e convins ca moarte e înger cu chipul frumos, adica este calea-aripa-zbor spre cunoasterea suprema, mistica (s-a vazut cum civilizatiile spirituale umane, nuclei energetici, din Memento mori, nu mor, de fapt, ci-si transmit, în mod ocult, energia specifica, pentru a realiza, într-o nevazuta structura, Desenul Mântuirii Omului). Nu exista, deci, lumea de aici si lumea de dincolo, ci calitatea superioara a Spiritului, prin care se înlatura impostura, tradusa în nefiresc, demonic (monoclu-ochi demonic-ciclopic, pomada-minte, bâlbâiala-degradare caricaturala a Logos-ului – dar, toate, promitând, prin vehementa lor, o stare post-apocaliptica, de destindere edenica) si în inflatie a formelor: starea monstruoasa (broasca, ochi-privire-mparosata, ilot, fonf, gagaut) este starea de degradare a Logos-ului Divin. Sau, dimpotriva, oboseala Spiritului, care provoaca impostura, fixatia în iluzia, creatoare de inflatie a formelor (ascunzând-mascând arhetipurile luminoase ale Frumusetii, Adevarului, ascunzând matca Firii, ca suma a entelehiilor).
Consecinta este uitarea (ignorarea, mai exact) a fenomenului. Si, mai exact, descoperirea, darea la o parte a valurilor de peste gesturi si cuvinte, si regasirea starii de Ritual. Roata poate fi sterila, daca o agatam de fenomenalitatile-culturi ale Egiptului Iudeii etc. Dar Roata este forma arhetipala a Soarelui-Spirit, care exclude, suveran, invazia, deformatoare de cerc, aceea ce vrea sa fie forma autonoma (sectiune în Desenul Unic si Unitar). Dictatura Soarelui-Cerc este acceptata de Eminescu, dictatura Ritualului (cea mai profunda si unica forma de existenta a Omului ca Dumnezeu) înlatura dictatura Haosului.
În acest fel, acceptând dictatura Spiritului, respinge democratia înjositoare a lumii. Prin aceasta pozitie, Eminescu este tiranic, caci toleranta sa extrema fata de formele sociale, deformarile cosmico-existentiale, îsi are izvorul în ignorarea suverana, în suprimarea draconica si definitiva a tuturor canalelor de legatura dintre Spiritul-Centru nascator si dizolvator al Logos-ului expresiv – si dezmatul gregaritatii contingentului. În definitiv, în fiecare întelept de pe prispa unei case (cosmos) taranesti zace un tiran, un monarh (cosmic) absolut: toleranta fata de toti si de toate este un exclusivism suveran, o ignorare a tot ceea ce este trivial, banal, neinitiat – si de aceea “de gloata”, plebeu.
Tolerantul român este, de fapt, cel mai intolerant dintre monarhii lumii: este metafizicianul prin excelenta, filtrând întreaga fenomenalitate prin Sita Suprema a Ritualului (Garantia Suprema a Divinului, el însusi, Ritualul, fiind Dumnezeu ca în-sumare oculta de gesturi-cuvinte, Logos-uri mântuite de expresie individuala). Aristocratia absoluta a “fatalistului” român consta în conservarea, de o încapatânare infinita, a libertatii infinite de a nu fi liber în nici un gest, în nici o vorba. Totul este jertfit supra-individualitatii. “Înrobirea” fata de hieratism (a se vedea icoanele ortodoxe române), fata de absolut, este suprema libertate a conservatorului Eminescu, la fel cu conservatorul taran anonim, ramas la stelajul sau fecundator, cu vita imemoriala si fierul stihial înfipt în brazda Mamei Eterne (Geea).
Eminescu nu-si pune problema salvarii în sine, ci a colaborarii firesti (perfecte, deci) dintre Satan si Dumnezeu. Sa nu fie impostor oare Ormuzd – aceasta este singura nemultumire si grija a lui Eminescu. Pentru a nu gresi Dumnezeu, îl exalta (în Andrei Muresanu) pe Satan: “O, Satan, geniu…” Totul trebuie sa fie înscris în schema cosmica a Compensatiei. Înecul (din Odin si Poetul) compenseaza (prin resurectie divina-Revelatia Frumusetii) chinul paroxistic.
Eminescu nu forteaza absolut nimic, Eminescu nu are nicio ambitie, Eminescu este nelinistit doar de un singur lucru, acelasi care-l face sa fie cuprins de dor si amor: ca trebuie sa uzeze de gesturi suplimentare de vointa si curaj, pentru a se mentine în calitatea de Om Liturgic (Ritual-Omenire), de Initiat. Ca genialitate-geniu e o nefericire, ca virtutea e o nerozie – acestea sunt slabiri ale fortei originare, sunt degenerescente: Basarabii (domnii Soarelui) si Musatinii (Domnii Frumosului) sa fie aparati de Focul-Tepes – si totul re-intra în Logos-ul firesc (Divin), în Entelehiile-Lumii-Mythos.
(II-37): “Craiasa alegându-te / Îngenunchem rugându-te / Înalta-ne, ne mântuie / din valul ce ne bântuie; / Fii scut de întarire / Si zid de mântuire… / Noi, ce din mila sfântului / Umbra facem pamântului / (…) O, maica prea curata / Si pururea fecioara / Marie!”.
Alegând punctul central al Lumii-Geea-Maria, e îl vrea zid de mântuire – mosia-Mocsa din Scrisoarea III (“iubirea de mosie e un zid…”) al transcenderii. Privirea ei sa fie focul coborât ca cerc-încercuire a Curateniei = neproliferare a formelor în Haos. El se simte umbra din mila sfântului, amprenta cu energie-Spirit: directia de raportare este sinele Luceafar al Marilor, Soarele Negru, Hristosul nearatat, mistic. Regina peste îngeri sa pastreze starea de Revelatie (Sanatate a Spiritului), aparata de cercul de foc al arhangelilor-îngeri (cercul-Eden): Lumina dulce, clara, a Revelatiei eterne, este Edenul, echivalent cu forta Maria-ochiul mistic al Lumii.
Eminescu este ipostaza cea mai înalta si cea mai constanta a gratuitatii metafizice a existentei românului. El este Poetul Românilor. Românul este cel mai constant dintre ortodocsi, Suveranul Ortodoxiei: românii sunt un popor de Monarhi Mistici (excludem complet din vedere, cum exclude si Eminescu (-Rege-Împarat-Mag-Cavaler al Graalului-Calugar), gloata ignoranta, ca proliferarea nefericita a fenomenalului expresiv, si ne referim doar la Spiritele românesti, la adevaratii, misticii, arhetipalii Tarani-revelatori ai Titanului Pamânt, stâlpii de foc ai acestui tarâm-Mocsa, în care Zamolxe, prin rugaciunea sa, facea (face) sa tâsneasca lumina Akes Samenos-urilor, Gradinile Vrajite strabatute (nediscriminatoriu stânga [moarte]-dreapta [viata]) de Râul Demiurg, râul sfânt Naparis.
*
*        *
Arhetipul iubirii, Fiinta iubirii (cuplul originar, adamic), ca Ritual-Fiintare – poate fi înca un argument pentru optiunea lui Eminescu pentru re-legarea spirituale de zona crestina. Nu exista o singura picatura de ura (ca sentiment degradant, nu ca sentiment demiurgic) în acel înalt Spirit, ci doar îngrijorare si dezgust (urmate de întetirea prompta a Focului-Spirit) pentru rezultatul degradarii Logos-ului. Dezgustul este urmat de vehementa-Foc (a se vedea Tepes-Focul, din Scrisoarea III care rezolva problema monstrilor-proliferari), îngrijorarea este urmata de vehementa-Foc – a se vedea în Sara pe deal, unde fumul-vale este urmat de coasa (a) – taiere a surselor lumi-inflatie de forme-oameni, b) – semicercul de foc alb, atragând semicercul mistic, pentru Cercul Divin, refacut în Sfera-Foc – clopot-sfera a focului metalic, toaca-sfera a focului vegetal) si de focul sufletului: “Sufletul meu arde-n iubire ca para”. Si Logos-ul Sacru se reface în Muntele Cosmic, Muntele Mistic: noapte bogata (semantica re-trezita spre împlinire).
Avântul, pregatirea pentru Revelatie, nu sunt alimentate de pragmatismul salvarii sufletului (ca la catolici) : Eminescu este Marele Pur, iar cautarile se înscriu în înalta, suverana metafizica a gratuitatii eforturilor spirituale.
Cautând si negasind, el ramâne la fel de încordat si, totodata senin, ca si cum ar fi la începutul gândului: stie, dupa cautare si negasire, ca abia aceasta este starea gândului: stie, dupa cautare si negasire, ca abia aceasta este starea în care sufletul este pregatit sa transcenda.
Firescul lui Eminescu? Firescul lui Dumnezeu.
Panteismul si teologia lui Eminescu sunt ale oricarui om traditional-român, Om-Natura, Om-Ritual: nuanta lui Calin-Soarele se întrepatrunde (transpune) cu/în nunta Fluturelui (Zbor solar), feminitatea complementara fiind viorile, amintind de finalitatea sacra a Eros-ului – celesta Floare albastra (Femeia este sclava si arhetipala: rosie ca marul: cerc al soarelui, simbolul erosului pentru împlinire în cosmos-nunta). Zburatorul Calin si Zburatorul-Fluture tind catre acelasi ideal: Cercul uranic (ros si albastru, foc si sfintenie orfica a echilibrului). Nunta trece prin vârtejul Craiului cu barba în noduri (valuri, smârcuri, degradarea Rovine), sarac-ascet prin nebunie ispasire a trufiei carnii (valuri înselatoare, mosneagul rege Lear) si bogat-cosmic, ca noapte bogata. Codrul este labirintul si Craiul este, prin confirmarea nuntii initiatice, Muntele cosmic: “Mult bogat ai fost odata, mult ramas-ai tu sarac” – I-65) – este starea circulara: încrederea demiurgica, prindere în valuri, saracia-ascetism pentru Revelatie – revenire la bogatie-noapte bogata.
Lacrimile sunt ploaie fertilizatoare, prin durere, a starii hieratice, a cercului paradisiac: (I-64) “Nu uita ca-n lacrimi este taina ochilor albastri” (albastrul cercului-Eros împlinit este fecundat si confirmat prin ploaia fertila, ploaia de foc a lacrimilor).
La fel (I-117): “Sa sfintesti cu mii de lacrimi un instinct atât de van” – lacrimile sunt ploaie sfânta, de foc, revarsare de monade spirituale, care transfigureaza zona instinctului în zona demiurgiei spirituale-eros.
Sfintenie, la Eminescu, este în tot si peste toate, atâta timp cât tensiunea spirituala este maxima: “Si noptile-s de-un farmec sfânt / Ce nu-l mai pot pricepe” (Logos-ul mistic, de neînteles, dar asimilabil prin absorbtia în uranic, readuce la Muntele Cosmic al noptii, prin farmec-rapire a energiilor-amprente; aceasta, pentru ca iubirea ei este vesnica, euharistica, hyperionizând-o: “În veci îl vei iubi si-n veci / Va ramânea departe” – ceea ce simte si Luceafarul, în legatura cu Ea: iubirea este creatoarea departarii, adica a Cercului Infinit al Sacralitatii.
*
*        *
4. SAT – CASA, SAT – VATRA

(I-62) “Acatat de pietre sure un voinic cu greu le suie”.
Eminescu desira si dizolva toate firele care încearca sa limiteze avântul demiurgic al Spiritului (care suie, acatat de pietre sure). Liniile patrulaterului-salon se dizolva în cercul codrului:
a) de la sala-patrulater (II-6) “Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala”),
b) prin stihiile vânt-omat (III-6) “Se uita cum omatul copaci si case-ncarca”) – privirea reuseste transparentizarea-fereastra (“Se uita prin fereastra cum ninge-ncet … mereu”),
c) ajungându-se la cercul-coliba, cu cercul erectil (printre stânce încuibate) spre Munte: “Din pragu-i sa se uite la munte” (Âthman, prin intentia-realizare mitica a privirii),
d) prin camera bogata în noapte (I-9) “E noapte. În camera bogata …”) se sugereaza paradisul pierdut (II-10): “Ce vrei? Îmi pare-n ochii-ti ca vad o veche vina. / În vorba amintirea a unei crude munci, / În inima e-o parte a totului straina – / De-ai fost vreodata tânar, e foarte mult de-atunci” – batrânetea este starea de pacat (sau efectul starii de pacat), este acceptarea decaderii-degenerare; tineretea este anularea pacatului, prin Eros-Logos (refacerea Logos-ului prin Eros-ul Divin, agapé).
Regretul este dupa Mythos: “Sa-mi deie-un mar în care închisa e o lume, / Palat frumos la munte, în codri înfundat” (deci, cvadratura urbana este respinsa clar, prin nostalgia colibei de paie, prin care se ajunge la originaritatea codru, cu palate magice, cosmosuri condensate (niste poiene tâsnite pe verticala luminii). Cuplul din palatele magice este cel din Luceafarul (II-11): “Sa fii un paj din basme si eu sa fiu regina!”
Satul amuteste în vale, pentru a ceda prioritatea esentei sale, vatra de jaratec (I-61). Starea de sat este starea care exclude, la modul absolut, trasaturile, limitele, formele, acceptând dizolvarea în esenta: vatra-foc si tacerea (amintire) sau valea (moarte-prag spre noapte bogata), în care se dizolva cetatuia, boltile, strasinele.
Orasul e labirintul-infern (tavane, ulite, baricade, feresti murdare, ziduri, usi care au clampe, ivare care sar, permitând invazia sterilitatii, a Logos-ului monstruos: congres de rubedenii, ca mumii egiptene). Presiunea orasului naste implozia-regresiunea spre originar, scufundarea spre castel (care nu înseamna urbanistica arhitecturala, ci solitudinea verticala, Muntele cu Vârf-Âthman).
Satul accepta docil, dizolvarea unghiurilor în (semi)cercuri naturale: luna, valuri, coroanede copaci – si explozia spirituala deal-munte-stea (Soare-Luna), prin stresine vechi (I-277).
Satul-vatra contine, deci, centrul-crucea-Hristos. Satul dispare în stihiile cosmice, satul este în stelele cosmice. Satul este anamneza – (arhitectonic-spiritualizata) : “Se uita cum omatul copaci si case-ncarca (…) Atunci i se nazare un vis frumos … si pare ca / Revede tineretea-i cu ochii sufletesti (…) ar vrea ca sa mai vada colibele de paie / Prin stânce încuibate (…) Când luna printre nouri, craiasa cea balaie, / Se ridica prin codri din fruntea unui deal (…) Sa aiba-ar vrea coliba de trestii, mititica, / În ea un pat de scânduri, muschi verde de covor (…) Ar vrea sa rataceasca (…) Unde-nvata din râuri o viata linistita (Râul Demiurg), / Parând sa n-aiba capat, cum n-are început”.
Deci, prin satul docil la invazia eternitatii (-Natura), omul redevine colaboratorul lui Dumnezeu. Satul este stare de antropogonie si theogonie, simultan si sinergic.
Muntele se construieste la modul primitiv-stihimic (piramide – jumatate în lume, jumatate în infinit), palatele soarelui au, la ferestre, flori-sfinte ceruri-scari, ca si casa taraneasca (Memento mori, I-266-269). Vatra, în palatul Soarelui e vatra de rasarire a zorilor (I-265). Icoanele sunt imagini de tranzitie spirituala spre spatiul divin: sunt tablouri zugravind miturile dace. Gradinile Edenului se dezvolta din explozia vizionara a gradinii spiritualizate a satului românesc: “si gradinei arbori mândri (…) Conjurati s-acoperiti cu edera (…) Miscând florile ei albe (…) în scari pe flori pendante (…) Spânzura din ramuri nalte vitele cele de vis (…) Si albine roitoare luminoasa miere sug” (I-126).
Deci, satul este starea de sat, adica starea de Eden regasit (Vatra-Spirit), de mântuire, de regasire a originilor (nu exista, în fapt, un infern al deznadejdii la Eminescu – ci infernul face parte din structurile initierii prin efort spiritual, nu prin umbre perpetue: finalitatea este, mereu, regresia spre originar). La Eminescu, initierea este eroica, zeiasca – spre a anula-depasi, mereu, conditia banal-umana.
Templul Cosmic e pângarit prin infiltrarea în strane (faguri ai Edenului) a starii infernale, obtinuta prin înjosirea Logos-ului (cu evlavie de vulpi, bâlbâiti, gusati, etc.) urma, implacabil, furor sacer purificatoare, re-stabilizatoare în centrul sacru: interventia Cavalerului-Calugar (Âthman), Mircea-Tepes (Focul-Vatra a neamului).

5. LINISTEA SACRALA. ANOTIMPUL POEZIEI EMINESCIENE

Eminescu nu este un poet al linistii domestice, ci al linistirii sacrale. Aparenta linistire eminesciana, aparentul interior domestic tihnit, care duce la somnolenta – sunt, în realitate, retrageri temporare, din fata iernii cosmice. (Dezvoltam aici, dar ne si delimitam, nuantat [de] sugestiile lui Edgar Papu – Poezia interiorului domestic, din vol. Poezia lui Eminescu, Junimea, Iasi, 1979). Se produce, uneori în poezia eminesciana, o retragere din fata permanentului vârtej cu dubla functie: cosmogonica si apocaliptica. Este o retragere în nucleul spiritual în vatra vesnicei regenerari arhetipale, aceea a somnului-somnolenta în vederea reenergetizarii, pentru succesivele reluari ale asaltului spirituale al viziunii, care trimite la vis-visare (I-100): “Când cu gene ostenite care suflu-n lumânare” (genele ostenite se pleaca peste ochii orbiti, modul ocult, pentru a pregati privirea interioara, viziunea – în zona somnului-visare; lumânare este nucleul mistic al Focului, ocultat în derizoriul domestic – dar imediat dilatata, consecinta a ostenirii genelor-ochi, pentru descatusarea privirii interioare – în vatra cosmica, eruptiva, a lumii: “luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie”).
La fel, în Când crivatul cu iarna (I-224), impactul dintre iarna din nord (ofensiva oculta a Hyperboreei: “Când crivatul cu iarna din nord vine din noapte”) si Spiritul înca nepregatit pentru initierea finala – produce o repliere temporara în repaosul aparent al zonei vetrei re-energizante (“Îmi place-atuncea-n scaun în drept de vatra”) – urmând descatusarea-viziune (unirea initiatica cu noapte bogata, cu semantica plenara a iernii hyperboreene), revigorata de scurta contractie în zona nucleului abisal al vetrei Spiritului: “Iar nu s-ascult pe gânduri, si sa ma uit de lume, / Cu mintea s-umblu drumul povestilor ce-aud” (situare în zona caii-umblare initiatica a Mythos-ului-povesti). Si zona arhetipala îsi reveleaza, în somn-visare, semantica ei exploziva: “Somnul m-apuca-n brate – Dar toate aceste basme în somnu-mi ma urmeaza (…) Copilele din basmu (…) Si feti-frumosi cu plete în haine luminoase (…) mândra Ileana Cosânzeana” etc. – regasind Frumusetea Eterna lunara, Ea (“Ea vine si pe sânu-mi dulce ea se lasa!”), si regasindu-se, pe sine, ca Soare (“În vis ma arde soare …”) – recucerind, astfel, supremul echilibru orfic Misterul-Tacere, surâsul Hieratic: “frunza este muta – Misterul lin surâde pe lumea cea tacuta”.
*
* *
Si atunci, la întrebarea: “Care este anotimpul poeziei eminesciene?”, raspunsul este: ANOTIMPUL MISTERULUI ÎN EXPANSIUNE. Primavara catre vara. Atunci când cade (cosmogonic) ploaia de foc a florilor de tei (caci exista si ploaia de foc apocaliptica, autumnala: “ca si frunzele de toamna, toate stelele-au pierit”), când se poate trece peste cercurile concentrice ale Styxului-Lac, printre constelatiile-nuferi galbeni, catre Centrul Misterului, atunci când Eros-ul este atât de expansiv, încât are loc miscarea inversa, asupra Sinelui Hieratic – si apar arhetipul-eros, Arhetipul Feminin, apare tendinta de razbatere a lui Eros în Eros agapé (aceasta stare de tranzitie în Eros si Eros agapé, este numita prin cuvântul DOR).
Esoterismul poetic eminescian, însa, contine si marcarea fazelor de comprimare, de retentie, de dezagregare, în vederea unei noi, circulare reagregari – si, în acest sens, viziunea lui Arald, din Strigoii (I-73) este deplin semnificativa: “El vede toata firea-amestecat-afara – / Ninsoare, fulger, gheata, vânt arzator de vara” sunt marcate, arhetipal, semnele stihiilor ciclului complet.
“Oceanul cel de gheata” (I-89) marcheaza “stergerea” cercurilor concentrice si revenirea în Unicul Centru (deocamdata, cu valente apocaliptice, dar, tocmai prin moarte, proiectându-se, anamnezic, într-o noua cosmogonie: “… ea (pasare-pereche) moare, / Visându-se-ntr-o clipa cu anii înapoi”. Exista si expresia vointei de a se pastra într-o permanenta a centrului-Mocsa (Mosneag): “Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!” – dar formele de viitor, respectiv viitor anterior (structura vei fi murit figureaza, deja, în versul patru, ca prezumare: “ca tu vei fi murit”) tradeaza imposibilitatea înghetarii definitive a procesului ciclic.
Asa cum afirmam mai sus, despre poemul Când crivatul cu iarna: iarna este faza de latenta, de comprimare originara a germenilor Focului, revenirea în Hyperboreea, pentru un fel de recapitulare – “reinventariere” si reordonare-revigorare a arhetipurilor, care vor fi descatusate, în faza ulterioara a ciclului. Iarna, din acest punct de vedere, este sinonimul arhetipal al marii, în care starea de reordonare si revigorare a energiei arhetipale este marcata prin imaginea ospatului zeilor Valhalei (si Daciei Hyperboreene), din Odin si Poetul (I-243).
Iarna nu este starea de noapte bogata, ci starea de vehementa ascunsa, care precede vehementa cosmogonica. Deci, iarna nu marcheaza misterul ajuns deja la faza orfica, expresiva: iarna este starea de pregatire a vehementei-hybris, starea de introvertire totala-imploziva, a evidentelor orfice (“O sete care-l soarbe, / Eminescu un adânc asemene / Uitarii celei oarbe”). Este starea care împresoara, din toate partile si pregateste descatusarea în viitoarea faza expresiv-orfica, a noptii bogate.
Speranta puterii de reluare a ciclului o pastreaza imaginea (estompata, dar existenta!) a Lunii, ca motivare esentiala a reluarii spiralelor ciclice, prin atragerea, perpetua, în procesualitate, a Soarelui Negru (Soarele Miezului Noptii): “Departe doara luna cea galbena – o pata” (I-89).

6. NEAM-NATIE

Vor fi fiind junimistii francmasoni, dar Eminescu este prea intens nationalist, pentru a se lasa fascinat (ca mod exclusiv de viziune) de Marele Arhitect.
Eminescu este nationalist într-un sens special: acela de ocultist (esoterist). El dezvolta o metafizica a Spiritului Neamului, în care a fi român = a fi initiat. Nasul subtire, ceafa groasa, ochii bulbucati, bâlbâiala etc. sunt deficiente de initiere spirituala – iar nu simple si banale deficiente fizice. Deficientele de initiere exclud de la starea de român, demascându-l pe emasculat (exclus de la conditia de Om-Demiurg), blestemat a nu apartine unei zone spirituale creatoare (Traian-demiurg de Neam), ci zonei de împotrivire fata de Fire-adevar-Dreptate: Raul (“Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni …”). Neapartinând zonei de initiere, sunt exclusi de la conditia umana (caci om = initiat) : “I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni!”
Nu e vorba de sovinism, ci de austeritate a initierii. Nu se poate accepta fiintarea-Logos întru degradare, fara sa intervii purificator, redând functionalitate sacrului (traditia-Ritm Orfic-Ritual, pastrate prin jertfa cristica: cranii transfigurate în comete, în Vârfuri de Munte-Âthman etc.). Starea de Neam este prioritara fata de Neamul-din-istorie/Poporul. Nu conteaza Neamul ca istorie profana, ci ca initiere spirituala întru Mocsa-Mosie – arbore înflorit al Neamului (Neamul este starea de nod energetic ocult, înscris în structura oculta-soteriologica a omenirii-Ritual).
Pata putrejunii este cauza segregarii, a discriminalitatii – iar nu nationalitatea. Semnul petei este, oarecum, predestinat-însemnat într-un plan al naturii, prin care Natura (sfera Oculta) îi exclude pe cei sterili spiritual, neputinciosi (pe drumul initierii spirituale): forme disparute “în calea de-a da roada”. Exista un circuit al initierii, de la rob (supus probelor initierii) la împarat (stare de initiat). Deci, înca o data, Eminescu nu poate fi socotit sovin, caci el condamna disparitia (de pe calea initierii), neputinta de fiintare (pe calea initierii) – iar nu fiinta.
(I-213 – 213): “În sâmburul de ghinda / E un stejar … asa, poporul meu, în tine e puterea-ti, naltarea-si si pieirea-ti / Eu cred ca tot ce este menit de a fi mare / Sa-si înaspreasca trebuie superba radacina / Prin viscole turbate, prin arsita si-nghet. / Mai tare e-acea stânca ce a trecut martira / Prin vijelii mai multe”.
Pentru Neam, chinul este izbavitor, având finalitate hristica. Neamul lui Eminescu este Cel Ales. Unicitatea poporului – este firescul nationalism al unui geniu sintetizator: Stejarul este prototip de Cruce Universala (pe care se rastigneste, în istoria initiatica, Neamul), ghinda este prototipul Edenului comprimator (ocult) de soarta si de spatio-temporalitate initiatica.
Eminescu ramâne la denumirea primara, de ginta (“viata gintii mele”), pentru a numi Arhetipul de neatins al Neamului-Patrie (de nedesprins, aici, Neamul de Patrie, precum Spiritul de Logos, iar Logos-ul de Mythos). Pentru ginta, expresia este Monarhul Ascuns, starea de Hrist-Împarat al lumilor. Neam si Patrie – o fuziune a omului si Pamântului, în Mocsa-Mosie: spiritualizare (a Omenirii în Om Cosmic).
Neamul-patrie trebuie sa fie mare (I-213), nu fericit: “Voi sa te vad, iubito [natie] nu fericita mare! / Decât o viata moarta, un negru vis de jele, / Mai bine stinge, Doamne, viata gintii mele” etc. Fericirea este starea nepamânteasca, daca e vorba de dobândirea sacralitatii – sau starea de impotenta spirituala, daca nu s-a ajuns la zona sacrala, el doreste dinamismul chinului vesnic, doreste ciclicitatea Golgotei, pentru o Patrie (natie-neam) – Hrist. Aceasta este viata spirituala, Maretia Golgotei. Maretia Golgotei este expresia-Logos, cu finalitatea, nezbatuta, spre Spirit-Mythos. Dar nu un chin steril, ci finalizat în triumful cristic; nu starea Sisif, ci fixatia-crucificarea cristica, Mântuirea. Fara mântuire – este doar mare moarta (“Decât o soarta aspra din chin în chin s-o poarte, / Mai bine-atinga-i fruntea suflarea marii moarte”), adica Neant, lipsa a) – vointei de amprentare a Spiritului, b) – de regresie a expresiei-Logos spre mântuirea Mythos.
Înca o data subliniem, acum: nu acced la starea de neam (stare complet esoterica) decât alesii, initiatii. Nu gloata, nu oricine se pretinde uman este neam – ci doar cel care, prin merit cine se pretinde uman este neam – ci doar cel care, prin merit spiritual, se initiaza si este confirmat întru esenta Mocsei: Marirea în afara marirei- sunt doar mortile-canale spre Revelatie, deschise sau obturate, în functie de gradul de initiere al aspirantilor spre Mocsa-Neam. Marirea este echivalenta cu noapte bogata, adica o concentrare mistica a esentelor, revenite la originea-Spirit. Marirea este starea de spiritualizare desavârsita a Mocsei, resorbirea totala în samânta-Mythos.
*
* *
7. DUMNEZEU SI “MODERNITATEA” ARTISTICA

Lumea fara Mag este supusa valului si furtunii fenomenalitatii; însisi zeii sunt respinsi din zona fenomenalitatii – ei stiu sa ramâna esentiali, retragându-se în propriul lor mit – sub valurile marii (Odin si Poetul). Cel care vine sa ia putere de la ei, pentru a înfrunta, prin vis-visare, fenomenalitatea, reimpunând, starea de Mythos, este doar Poetul-Geniul, zamislitorul de lumi eterne (weltbildend, dupa Heidegger), prin forta Poeziei: (I-284) “Ele (întrebarile) trec pustiul mândru s-apoi se coboara-n mare / Înecând a mele gânduri de lungi maluri la nisip” (spre infinitatea sensurilor si esenta arhetipala). Poetul are curajul titanesc-irational de a reinstaura Logos-ul originar, împotriva tuturor monstrilor fenomenalitatii si împotriva versatilitatii limitei impersonale a fenomenalitatii (vânturile-valurile).
Poetul-Orfeu stie despre caderea lumilor, dar stie ca orice cadere este preludiul unei noi transcenderi: Roata are, deci, dubla functionalitate – distrugând în apocalipsuri ciclice, dar creând sansa de autorecuperare si resurectie.
Arta este noua forma de credinta, de religie (I-322 – Dumnezeu si om): “Azi artistul te concepe [pe Dumnezeu] ca pe-un rege-n tronul sau, / Dara inima-i desarta mâna-i fina n-o urmeaza …/ De a veacului suflare a lui inima e treaza / Si în ochiul lui cuminte tu esti om – nu Dumnezeu. / Azi gândirea se aprinde ca si focul cel de paie – / Ieri ai fost credinta simpla – însa sincera, adânca, / Împarat fusi Omenirei, crezu-n tine era stânca, / Azi pe pânza te arunca, ori în marmura te taie”.
Eminescu avertizeaza clar asupra pericolului, din lumea moderna, care consta în escamotarea esentialului si în importanta disproportionata (si ruinatoare, din punct de vedere spiritual) acordata fenomenalitatii: artistul modern nu mai face efortul de a fi (dând, astfel, fiinta reala si lumilor create si lumilor create de visul-visare), si se multumeste cu a face (verbalitate care desemantizeaza lumea, o saraceste de existenta-sacralitate: pânza si piatra ramân pânza si piatra netranscense în Idee-sacral – fara sansa, deci, de a se în-dumnezei prin fuziunea dintre ele si Spiritul Viu-demiurgic al Artistului). A face, lipsit de a fi, creeaza chinul si distrugerea esentei divine (aparent cel putin) – care, însa, reverbereaza la nivel cosmic. Se pune, deci, întrebarea daca, în momentul de fata, al artei moderne, nu suntem cumva condamnati la caderea fara resurectie (din moment ce ne aruncam si ne taiem dumnezeul-suflet-credinta, a fi al nostru, singura sansa de autorecuperare a Fiintei).
Eminescu nu concepe, însa, Disparitia, Neantul – si Roata Sacra. A arunca va însemna a înalta. A taia va însemna a unifica în comuniune sacra. Pânza va însemna Mreaja-M?y?, în care aruncarea înseamna strapungerea iluziei, trecere de dincolo de pânza, în Piatra Munte – unde caderea – este saparea de trepte initiatice, catre taietura suprema – Vârf spre Cer.
Deci, poate tocmai Golgota Credintei, creata prin arta moderna, va deveni premiza resurectiei cristice a Artei: aruncarea va deveni Revelatia, taierea va deveni cadrul teofagiei, ritual al euharistiei artistice (remitizante) a Omenirii – refacerea, din omenire-fenomenalitate – în Ritual-Omenire.
Astfel, arta va putea deveni izbavitoare integrala, prin sacrificiul voluntar-hristic (exorcizator si cosmogonic) – a propriei esente si ca re-sacralizare a Fiintei-din-lume.

***
prof. dr. Adrian Botez

Nota

Trimiterile la versul eminescian s-au facut catre editia Petru Cretia (M. Eminescu – Poezie si proza, vol. I-II, Cartea Româneasca, Buc., 1978) ca fiind nu cea mai erudita si completa, ci cea mai operationala. Au fost consultate si editiile Perpessicius si D. Murarasu.

Lasatul Secului intr-un sat din inima Olteniei

On March 1, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

Tocmai cand Sarbatorile de Iarna deveneau amintire, in anii cand inca mai purtam in suflet mirajul basmelor cu feti frumosi si ilene cosnanzene, satul dintre luncile Oltului se imbraca intr-un fel de abur caldut si strapungea cosurile caselor ce pareau de turta dulce. Aveam si de ce sa simt asa, o data in an era seara de Lasatul Postului de Peste. Asteptam cu infrigurare acea seara si aveam motivele mele. De cum se insera, imi pregateam nuiaua, o asezam dupa usa, ca nu cumva s-o vada tata, altfel Lasatul Secului trecea fara ca eu sa iau drumul in sus, spre capatul celalalt al satului, unde sta nasul si astepta sa vina finul, adica eu, sa-i sarute mana. Era plina ulita de fini mici si piperniciti care se zgribuleau pe langa gard spre casele nasilor de botez. Era un fel de pelerinaj al micului spre mare, al celui slab spre cel tare, al celui nestiutor spre cel de toate aflator. Tin minte ca in timpul unui an intreg tata ma speria cu nasul, dar nu sub forma de bai-bau, ci in senasul ca, daca faceam o trasnaie, auzea nasul si nu ma mai lasa sa-i pup mana si sa ma ierte, astfel eu eram pagubit de doua ori, una de iertarea micilor pacate facute cu fetele de leatul meu pe care, cand le prindeam la inghesuiala le controlam daca li s-a umflat bluza la piept si a doua ca ramaneam fara cei cativa banuti asezati in palma
Nici pomeneala ca nasul sa fie suparat pe mine, mai ales cand afla de nazdravaniile mele, ba se punea pe un ras sanatos, cum numai un taran sadea o putea face
Lasa capul pe spate si radea de ziceai ca tuna din senin a bucurie
“Asa, ba, fine”, zicea, si iar se punea pe ras. Eu roseam tot, dar el un ma vedea, tocmai ii duceam mana la frunte dupa ce i-o sarutam. Tata, ca un soldat instruit, ramasese asa din armata, dar mai ales din anii de prizonierat, astepta afara, pe prispa, isi facea de lucru cu cainele , bucuros nevoie mare ca avea sa primeasca mancare cat nu ar primi in alte zile din an. Aproape ca nici nu-i da atentie, sta tolanit pe prag si ciulea urechile la orice zgomot din casa. Masa intinsa in mijlocul casei, patura cea noua pe pat, focul in soba duduia de zor, iar pisica torcea a bine, cum zicea maestrul Nicolae Fulga, plecat dintre noi tot intr-un inceput de martie, oala cu capac din care tasnea mirosul de tuica fiarta, presurile tesute de nasa, vorba vine, ca erau facute de o femeie de la Greci pe care toata vara o vedeai intinzand ata alba pe garduri pentru urzeala, intregeau atmosfera de sarbatoare care marca inceputul celor sase saptamani de post. Cum era firesc, incepeam de la nasul care ma astepta cocotat intre perne, in varful patului, avea naduf, se astupa daca nu avea toate pernele la spate. Dupa ce se minuna cat de mare m-am facut, desi ma vazuse cu doua zile inainte cand venisem cu tata “in recunoastere”, ma mangaia pe crestet, apoi imi da smechereste un bobarnac peste ceafa. Zicea ca asa e bine, altfel, daca nu da el, da altul si nu dadea cu mila
Cand ieseam afara, racoarea serii amortite de sfarsitul lui februarie, sau inceputul lui martie, imi rosea obrajii mai rau ca ai lui nasu de atata tuica fiarta. Cei cativa lei care poposisera in buzunarul de la haina erau deja arvuniti, deja stiam unde sa asez cartile pe care voiam sa le am, cu toate ca cizmele nu mai depuneau niciun efort in a opri frigul si zapada peticita de pe ulita. Nu mai simteam nimic, poate doar o urma de regret ca, pana la anul, s-ar putea ca locul in care sta nasul sa ramana gol, dupa cum rasufla de greu. Nu a fost asa, ma speriam eu degeaba, se pare ca tuica fiarta il colora destul pentru ca paloarea sa puna stapanire pe el.
Am mai facut zeci de drumuri spre casa lui, el tot acolo era, numai ca timpul trecuse peste el ca si peste mine, dar noi tot o tineam cu ”sarutatul mainii” de Lasatul de Sec. Exista in aer o combinatie de bine si cald incat nu puteai sa gandesti altfel, nu puteai fii tu insuti daca nu te aplecai la cele sfinte ale noastre, nu puteai merge mai departe daca nu-ti faceai un mic proces de constiinta si nu te iertai cu cel caruia i-ai gresit, sub o forma sau alta. Capitolul “iertare” era unul care ne placea noua, baietilor, cel mai mult, pentru ca, atunci cand ne intalneam, in seara de Lasatul de Sec, ne ceream iertare la fete. Si cum poti demonstra acest lucru decat prin a pupa pe cel caruia ii soliciti iertare?
Cum noi deveniseram evlaviosi din fire, pupam tot ce intalneam, ca si cand toate pacatele lumii noi le-am fi savarsit. Nu aveau, saracele, ce sa faca, le prindeam la inghesuiala,cu mainile ocupate de cosul cu imparteala dusa pe la alte case din vecini, si le luam de gat, fara sa uitam a zice, ”sa fim iertati”. Dar si lor le placeaaaaa, mama, mama! Pai luau cosul cu pomana si se duceau tocmai in cealalta parte a satului, la o ruda careia in tot anul nu-i calca pragul, iar cand ajungea sa zica femeia “bogdaproste” nu avea decat pentru niste paine amestecata cu ciorba varsata din oala, cateva cornulete albite cu zahar pudra dar umezite de vin, si ultimele coaste de porc, oprite special pentru seara aceea, infipte in botul de mamaliga pus in paner, cu dedicatie pentru nu stiu care mort mai stirb. Si uite asa mai trecea inca un post pe langa altele impuse si lungi, care aveau sa vina cand eu insumi stau in varful patului.

Marin Trasca

SECURITATEA NU DOARME, DOMNILOR

On March 1, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

De curand, aici, la Cluj-Napoca, s-a ajuns intr-o situatie inedita: fondurile europene, destinate unor scopuri educative si de pregatire, au ajuns sa fie o sursa suplimenara de venituri grase pentru fosti ofiteri de Securitate (Oare U.E. stie in ce scopuri le sunt folosite fondurile si cine le sunt beneficiarii !?!).
Asa se face, de exemplu, ca un ONG clujean, de care nimeni nu a auzit pana in prezent, sa castige un astfel de proiect, pe care a gasit de cuviinta sa-l puna in practica recurgand la serviciile unui fost securist, care, de cativa ani, fara sa aiba vreun motiv minim, se da de ceasul mortii sa convinga comunitatea locala ca ar fi un remarabil intelectual post-decembrist. Si, ca sa fie cat se poate de convingator, sarmanul securist, nepot de mahar al vechii Securitati, a ajuns tocmai el, securistul, sa acuze si sa puna etichete. Inclusiv in ceea ce priveste persoana mea. Eu m-am saturat de astfel de lichele si, de o vreme, refuz ,pur si simplu, sa le mai bag in seama.
Individul in cauza m-a atacat de multe ori, poate tocmai pentru ca nu stau de vorba cu semidoctii de duzina de teapa lui. Intr-o emisiune din urma cu vreo doi ani, pe un post obscur de televiziune locala, ale carui transmisiuni se prindeau pe doar cateva strazidin jur, ipochimenul m-a atacat cu o violenta primitiva, iesita din comun. Cum era si firesc, nu era sa bag in seama un astfel de neisravit si am plecat din infecta emisiune unde, culmea tupeului, au ajuns mari si tari iste nulitati umane si intelectuale.
De atunci, ori de cate ori are ocazia, individul, care, cu certitudine, are niscai betesuguri de ordin psihic, sare la gatul meu. Afland ca este un terchea-berchea, ce traieste din pensia de boala a consoartei, am decis atunci sa nu il actionez in juecata pentru calomnie si insulta, fiind rugat insistent, in acest sens, de mama mea.
La sfarsitul saptamanii trecute, individul a recurs din nou la abjectele lui acuzatii si etichete. Numai ca, spre deosebire de nefericitul personaj, la cei aproape 60 de ani, ce-i voi implini curand, eu am realizat ceva. Am pubicat, in tara si in publicatii de pe multe continente, in jur de 2500 de articole, la care se adauga aproape 100 de volume, inclusiv cateva publicate peste hotare. Am, de asemenea un doctorat in filologie si mi s-a conferit, de o universitate nord americana, titlul de profesor onorific adjunct. Eu mi-am facut toate studiile la timp si pe toate le-am absolvit cu rezultate de care nu imi este rusine. Spre deosebire de ipochimenul in discutie, eu am absolvit doar institutii civile, nu Scoala de Securitate de la Baneasa, ca in cazul bietului frustrat de pe Somes.
Data fiind aceasta situatie hilara in care s-a ajuns ca securistii sa implementeze programe finantate din fondurile U.E., ma voi adresa institutiilor comunitare europene si voi intreba daca rostul acestor fonduri este acela de a spori veniturile fostilor securisti. Iar daca nu, pe viitor sa existe o clauza clara prin care astfel de proiecte si programe sa nu mai permita unor nulitati securiste, asemenea acestui ratat clujean, cu aere (si doar atat !) de rasat intelectual, sa se infrupte din ele.
Deoarece acest nemernic securist continua proferarea de abjecte acuzatii la adresa mea, il anunt atat pe el, cat si pe cei ce recurg la serviciile lui execrabile, ca ma lasa rece. Nu se vor bucura din partea mea decat de scarba si dispret, pentru ca nu am ajuns, si sper sa nu ajung niciodata, la nivelul lor moral, ce produce mila oricui ii cunoaste.
Trag, totusi, un semnal de alarma: dupa cum vedeti, simtind ca e rost de un castig substantial, fostii securisti sunt la datorie si nu se dau in laturi sa se infrupte din fondurile finantate de U.E. !

Dr. Dan BRUDASCU

Romania a ajuns Codrul Vlasiei

On February 19, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

Apel catre clujeni si Justitia Romana

Dupa cate se stie, dupa 1990, avand in vedere vidul legislativ, creat dupa lovitura de stat din decembrie 1989, dar si semnele tot mai evidente ale lipsei de fermitate a unor functionari publici, politisti, judecatori, procurori etc., in impunerea respectarii legii si apararii avutiei nationale in Romania, asistam la un proces, absolut singular in Europa, vizand distrugerea sistematica a economiei nationale si sustragerea bunurilor acesteia , pe diverse cai, fie de „baietii destepti”, fie de diverse grupuri sau asa-zise personaje istorice. Doar in Romania, intre toate tarile est-europene foste comuniste, pe baza principiilor enuntate de un falimentar partid politic, s-a crezut de cuviinta sa se respecte principiul proprietatii prin jefuirea avutiei nationale. In acest proces de asa-zisa recuperare de proprietati s-au inscris intre altii Mihai I de Hohenzollern si alti membri ai familiei regale, dar mai ales biserici si organizatii, dar mai ales unele cu activitati extremiste sau fasciste ce apartin sau au apartinut minoritatilor etnice.
Sesizand ca este o oportunitate deosebita de a obtine cu relativa usurinta inclusiv pe baza de declaratii mincinoase sau prin dovezi trucate, falsificate, diverse imobile sau mari proprietati de terenuri, in toata tara s-a trecut, adesea cu sprijinul tacit al autoritatilor publice sau al celor judetene, la realizarea unui jaf autentic. Din pacate, municipiul Cluj-Napoca nu a scapat atentiei celor cu pofte de inavutire.
Nu avem in vedere aici doar raptul odios la care s-au dedat si inca se mai dedau reprezentantii cultelor, minoritatilor etnice sau ai unor organizatii fasciste cu sediul in afara tarii, ci si activitatile la fel de condamnabile ale unor asa-zisi baieti destepti de pe plan local. N-au scapat pe dinafara nici chiar imobile in care si-au desfasurat activitatea institutii de utilitate publica, scoli, gradinite, spitale, institutii de autoritate publica etc. N-a scapat atentiei baietilor destepti nici sediul, ocupat, de cateva decenii, de catre Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, institutie culturala de interes comunitar. Prin fabricarea de false dovezi sau pretinzand ca sunt continuatorii unei institutii ce a functionat inainte de Primul Razboi mondial in acest spatiu, solicitantii spatiului respectiv au ajuns sa profereze chiar si in fata instantei de judecata minciuni si neadevaruri, in speranta ca, astfel, vor reusi sa intre in posesia imobilului in care ne desfasuram activitatea.
Intre altele, reprezentantii firmei care se pretinde justificata, legal si moral, sa solicite restituirea a ceva ce nu i-a apartinut niciodata de drept, a afirmat, recent, starnind, deplin jstificat, inclusiv afirmatia presedintei completului de judecata, cum ca in imobilul revendicat de ei nu ar exista o sala de spectacole si aici nu s-ar desfasura activitati culturale. Afirmatia, reprezentand o grosolana mistificare a adevarului, a determinat-o pe presedinta completului de judecata sa intervina si sa atraga atentia individului in cauza ca dansa, personal, a asistat de nenumarate ori, inca din copilarie, la manifestarile cultural – artistice, inclusiv spectacole, desfasurate pe scena Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca.
In conditii de normalitate, avand dovada certa a lipsei de onestitate a reprezentantului firmei in cauza, instanta de judecata ar fi trebuit sa demareze, din oficiu, un proces pe baza declaratiilor mincinoase facute de acel individ, pentru marturie mincinoasa si sperjur, avand in vedere faptul ca declaratia era facuta dupa prestarea de juramant.
Facem precizarea ca nici subsemnatul, nici restul colectivului Casei de cultura a municipiului nu suntem impotriva restituirii catre proprietarii de drept a bunurilor ce le-au apartinut solicitantilor sau inaintasilor acestora. Daca acestia exista cu adevarat, nu apar, peste noapte, prin inginerii ioneroase. Nu putem si nici nu vom ramane, insa, indiferenti si impasibili in fata unor tentative de insusire, prin recurgere la fals si uz de fals, a unui imobil in care se desfasoara de mai multe decenii activitati culturale de care beneficiaza toti locuitorii municipiului Cluj-Napoca, indiferent de apartenenta culturala, profesionala, etnica religioasa sau de nivel de pregatire.
Avand in vedere gravitatea acestei situatii, fac un apel la toti locuitorii municipiului Cluj-Napoca sa nu ramana indiferenti in fata acestui abuz nepermis si sa intervina, prin mijloace legale, sprijinindu-ne pentru a nu deveni si noi, cei care slujim interesele culturale ale acestui municiiu, victime ale rapacitatii unor „baieti destepti”, preocupati sa mai distruga o institutie publica, ca eventual sa poata deschide ulterior vreo noua carciuma in centrul municipiului, sacrificand, insa, cu indiferenta si cinism, sansele clujenilor de a beneficia de un act cultural inscris in categoria educatiei permanente sau a loisir-ului.
Mai fac precizarea ca, in cazul in care s-ar ajunge, totusi, ca acest demers oneros sa aiba castig de cauza, voi sesiza instantele europene, inclusiv forurile Consiliului si Parlamentului European cu privire la modul in care se intelege si se aplica principiile de drept si legea in tara noastra.
Solicitam sprijinul tuturor celor care ni-l pot oferi pentru a aduce noi dovezi cu privire la totala lipsa de justificare din partea celor care formuleaza astfel de pretentii fals revendicative privind spatiul in care ne desfasuram activitatea, in interesul si in slujba locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, al culturii romane.
Dr. Dan BRUDASCU

Cu Martin la sala Concordia, cenaclul Lucian Blaga, 1976

On February 18, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

Gelu DELASTREI
Arhive cu si fara scopalamina….
Fragmente din jurnale nepierdute
…Regimul Ceausescu a vandut pe valuta unor tari ca Israelul, sub pretextul pseudo- umanitar ” reintregirea familiei”, sute de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, respectiv Germaniei occidentale, pe sasi si pe svabi. Ungurii au avut un „ parleaz” mai aparte, refugiindu-se in Ungaria, de unde aveau mai usor poteci spre Austria sau Germania. Cateva mii de marci au platit rude din Germania pentru concitadinul hunedorean, prieten si coleg de cerc literar, Martin Szeghedi, despre care am scris in revista Provincia Corvina si in revista internet Agero din Germania ca si in pagini de memorialistica din seria “ Cartea intalnirilor” . Am de la el corespondenta cat de o carte si, o vreme, am stiut unul de altul, numai ca exista detalii in vietile fiecaruia ce trebuie sa ramana sub semnul discretiei si stocate in arhivele personale ale unui trecut ce nu incape intre copertile unei carti, nu ar face decat sa mentina rani deschise fie si ale memoriei. Martin era un om harnic si bun familist, si ca scriitor, castigase pe merit dreptul de a edita prima carte, in urma unui concurs national, la editura timisoreana Facla,( editor ar fi urmat sa fie Ion Anghel…),editura severa dar cu exigente maxime, unde eu insumi am concurat cu … de 303 candidati, debutand editorial si unde l-am recomandat apoi si pe el. Cartea se numea ” Plecarea poetilor” insa ea nu a mai aparut niciodata ( red. de carte Ion Anghel), deoarece Martin, care era ca si subsemnatul, urmarit de securitate, el mai ales pe motive etnice, nemtii fiind considerati ” tradatori” si suspecti de ” contacte cu spioni”, acuzati ca “ascultam Europa libera”, etc. In realitate ei mai aveau amaratul privilegiu de a primi macar de sarbatori cate un pachet controlat la vama Deva, incat ajungea jumatate la familia lor, deoarece trebuia sa ” unga” vamesii sau amici influenti….Unul dintre acesti “ amici” era turnator – asa cum am aflat din propriile-mi dosare de la securitate… La ce bun sa-l mai amarasc pe Martin cu dovezi . Asupra cenaclului erau presiuni si eu fiind salariat si avand in indrumare culturala tinerii care-l frecventau, mereu eram chestionat de ofiterul de resort, sau de activisti, asta pe langa infiltrarea in gruparea noastra de informatori, santajati sau ” benevoli”. Pe unii ii stiam si exista intre noi un soi de joc cinic, din care uneori ieseau scantei…Un ostil declarat chiar public, pe atunci el insusi urmarit de securitate, V.B., il insultase pe Martin ca ar fi ” lifta ungureasca, nici macar neamt” si ca poarta o camasa pe care era brodata cu verde o .. coronita verde, semn de …fascism! Tin minte ca asta era la o calatorie de grup la cetatile dacice, organizata de noi, in grup fiind Dan Constantinescu ( cel ulterior mort in exil in Germania), Neculai Chirica, seful cenaclului Flacara al sindicatelor, Petrisor Ciorobea, activist judetean la cultura, apoi inspector cu “ probleme de infestare religioasa”, la fosta Casa a Armatei din Deva, responsabil de miscarea literara, Ioan Evu, Eugen Evu si Mariana Pindaru- (Birgau). Cand astfel a fost jignit, Martin, om de peste 30 de ani, a izbucnit umilit in plans. Acel sovinism avea sa-l faca a izbucni in plans si pe el, pe atunci cadrist inspector personal la asa- numita Paza militarizata a fabricii de paine din Deva… cand, intr-o alta imprejurare, la Hunedoara, vajnicul activist de la C.C. si adjunctul lui Paunescu la revista ” Flacara”, Niculae Stoian, (lector la academia de partid Stefan Ghiorghiu) intr-o stare de betie avansata, certandu-se cu ” protejatul ” lui, pe care il publicase la “ Flacara”, l-a numit ” sarpe ciangau din cartioerele de cusitari din Bacau”….V.B. a izbucnit in plans si a parasit masa unde eram eu, fratele meu Ioan si viitoarea sotie a sa, Mariana Pindaru, care, desigur, nu a uita scena…( La “ Doi cocosi”…). Aceasta zizanie era si ea un efect al securismului care functiona in virtutea ” dezbina si vei cuceri”, iar falseturile ” patriotice” abundau, mai ales la unii atinsi de boala propagandei ceausiste. Nu intru in detalii in ceea ce ma priveste, deoarece in reviste, presa, carti, am redat sute de file despre propria-mi odisee a dosarelor, si efectelor hartuirii din acei ani 1980-1989… in cazul recent al premierii Nobel pentru literatura a Hertei Muller, am scris cateva insemnari, deoarece ea a fost sotia poetului roman de etnie germana Richard Wagner, temporar locuitor al Hunedoarei, si care deasemenea mi-a fost coleg de cenaclu literar, pe cand ne intalneam la clubul Siderurgistul in fiecarfe luni.. Wagner fiind profesor de literatura.Herta Muller avea sa ii devina sotie dupa plecarea lui la Timisoara, la filiala scriitorilor germani din Uniunea Scriitorilor, unde am fost deasemenea colegi ” de filiala USR”, cu Wiliam Totok, Nicolaus Berwanger, Herta Muler si Riki…Emigrati, sau mai bine zis vanduti statului german si ei, am corespondat dupa 1989 cu Riki, afland ca ei divortasera, iar ea si-a reluat numele de fata. Richard a murit se pare, apoi, la Berlin si mi-au ramas doar doua carti de-ale sale,trimise dupa 1990, poeme scrise aici dar si dupa plecare, cu acute biografice, protestatare, sau subtil contestatare, in care se evoca Hunedoara acelor ani crunti. La Timisoara aveau sa fie preluati de securistii de acelasi soi, iar Herta Muler, iata, avea sa ajunga celebra in lume abia dupa anii 2000, cand repetat a candidat si a fost nominalizata pentru un Nobel. Desigur, tema a prelevat si desigur exista in decernarea acestui premiu unele circumstante cu vadit caracter politic global, mesajul umanitar, drepturile omului, excesele regimurilor totalitare, cu atat mai mult ca era vorba de o minoritate germana din Romania, care suferea aceleasi sicane si frustrari ca si scriitorii romani sau maghiari, mai ales, numai ca nemtii aveau curaj contestatar mai puternic si sprijin teoretic din afara. Ca lider de grupare literara si salariat la cultura, atat pentru unguri ( scriitori si pictori), cat si pentru nemti, am suportat frecvent consecintele, hartuieli, amenintari, de la partid, securitate si militie. Orice greseala a unuia, era exploatata pentru a santaja, sau a recurta persoana pentru a le fi turnator, ” cu scop preventiv” deoarece, cum mi-a spus cinic anchetatorul meu cpt. Haicu Ion, ” daca am fi pe vremea lui Dej, ti-as fi bagat pistolu-n gura”! Dar asa, ei ” actionau preventiv”, adica prin intocmirea sistematica a dosarelor de urmarire informativa ( D.U.I.), , chemari la securitate, interogartorii, provocari, teste grafologice, expertize, verificari ale unor delatiuni, pana la a patrunde ilegal in locuinta in abesnta ta, a fotocopia, scotoci, instala microfoane, ( inlcusiv la biroul de la casa de cultura, ori la ” discutii cu numitul”, si chiar la mijloace mai ” moderne”, strecurarea in pahar a scopalaminei, care provoca reactii delirante, vorbire incoerenta, agitatie si depresie,etc.