Category: Romania

TARGUL VINTAGE si HANDMADE -MADAME VINTAGE

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Va asteptam la

TARGUL  VINTAGE si  HANDMADE
“MADAME VINTAGE”

De “Sf. Constantin si Elena”, per. 20 – 22 mai 2011, Galati

Evenimentul va avea loc intr-o locatie speciala:
Gradina Restaurantului MONARCH, Str.Domneasca, Nr.70,
(Casa Auschnitt, fostul Consulat Italian cca.1900)

* vor fi prezenti artisti handmade, expozanti cu haine si accesorii retro si vintage, bijuterii si decoratiuni handmade.

din program:

Vineri, 20 mai  2011
– orele 11.00- deschiderea targului de primavara
– orele 13.00- demonstratie make-up profesionist cu Mira
* promovarea machiajului vintage
– ateliere handmade cu artisti decoratori
– orele 19.00 – inchidere

Sambata, 21 mai 2011
– orele 11.00- deschiderea targului
– orele  13.00- make-up profesionist cu Corina
– orele   14.00-19.00  ateliere  handmade cu artisti decoratori
– orele 19.00 – inchidere

Duminica, 22 mai 2011
– orele 11.00- deschiderea targului
– orele 12.00- make-up profesionist cu Cosmina
– orele 18.30 finalul targului
– orele 19.00-SURPRIZA – Fashion  Vintage
* prezentare  tinute retro si vintage – in incinta Restaurantului Monarch

Va invitam in atmosfera  calda si intima, lux,  eleganta, rafinament si muzica!
Toate acestea le puteti gasi in interiorul Restaurantului Monarch, intr-o adevarata atmosfera interbelica.
Veti  putea savura de la cele mai sofisticate mancaruri si bauturi pina la cele mai aromate ceaiuri si cafele intr-o atmosfera de neuitat.
Veniti si  nu veti regreta!
Paza si integritatea va fi asigurata de “SELECT SECURITY”

NU UITATI !– pe toata perioada targului continua colecta de jucarii pentru copiii defavorizati – “ADUCETI UN ZAMBET PE FATA UNUI COPIL !”

organizata de Constance VINTILA si Angela BACIU

Va asteptam!


MONARHIA – UN POSIBIL GARANT PENTRU ROMÂNIA

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

MONARHIA – UN IMPERATIV AL TRECUTULUI SI UN POSIBIL GARANT PENTRU VIITORUL ROMÂNIEI

 

de George PETROVAI

 

Situatia României de azi este tragica, în pofida sperantelor iscate din noua configuratie economico-politica a Europei: economia este incapabila sa se redreseze, fapt ce duce la deteriorarea continua a nivelului de trai, în timp ce pe plan extern, tara a înregistrat nenumarate esecuri (intrarea în NATO si acceptarea noastra în Uniunea Europeana sunt compensatii cu efecte de durata), cu atât mai dureroase aceste esecuri cu cât veneau dupa o suita de promisiuni si încurajari formulate elegant de prieteni traditionali. Dar se stie ca marele rege al omenirii îl reprezinta interesul, ori servirea lui constiincioasa, atrage nolens-volens dupa sine descotorosirea de tot „balastul” ce i-ar stânjeni deplina eficacitate – sentimente, angajamente formale, relatii inconsistente. Au crezut românii ca daca ei si-au deschis larg portile tarii (sa iasa avutia nationala si sa intre multe dintre rebuturile lumii civilizate), Apusul va proceda la fel. Când acolo, oficialii României sfârâind în uleiul încins al prefacerilor democratice, s-au vazut opriti, politicos dar ferm, în antecamera politicii occidentale.

Ulterioarele lor salturi spre împaratiile de la Soare-Rasare, n-au reusit sa fie nici pe departe concludente asa cum si-au dorit din toata inima. Cel mult au aratat lumii întregi rezistenta incredibila la tavaleala a diplomatiei dâmbovitene…

 

Iata de ce românul chibzuieste tot mai des la fatalitatea ce trage de urechi destinul nostru balcanic si ajunge sa creada ca monarhia ar fi cel mai rapid si mai eficace canal de legatura cu cancelariile apusene. Sigur ca în momentul de fata cei mai multi dintre români au o parere despre institutia monarhica ce oscileaza între dispretul vag (datorat neinformarii ori dezinformarii) si refuzul ei categoric, ce provine dintr-o detestabila inertie de sorginte iacobino-bolsevica. Majoritatea românilor se declara satisfacuti de actuala forma de guvernamânt, chit ca republica dinainte si cea de azi înseamna experiente dureroase pentru unii dintre ei.

 

Daca la noi lucrurile ar merge bine, e cert ca interesul românilor vizavi de politica ar scadea si el. Dar cum ele merg ca vai de lume, adica într-un inconfundabil stil românesc, este la mintea cocosului de unde izvoraste marele apetit al românilor pentru politica. Cu toate ca risipesc atâta timp si energie în chestiuni legate de politica, este de mirare cât de putine lucruri juste cunosc despre monarhiile României (dintr-o ireverentioasa indolenta inoculata de bolsevism?) si cât de multe amanunte neesentiale stiu despre casele regale europene…

 

Dar nici cei mai înversunati adversari interni ai monarhiei nu au curajul sa nege rolul decisiv al institutiei monarhice în formarea, propasirea si consolidarea statului român modern. Lunga domnie a regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, începuta în anul 1866, dupa rusinoasa detronare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza operata de monstruoasa coalitie, a însemnat dobândirea independentei în urma razboiului româno-ruso-turc din 1877-78, apoi un ansamblu coerent de masuri (legi, constructii, cai ferate, înviorarea agriculturii etc), care au contribuit esential la modernizarea tânarului regat al României. Fireste, avem tot dreptul sa ne imaginam ca procesul de modernizare început în forta de catre Cuza, ar fi înaintat în aceeasi directie si în mod sigur cu un alt entuziasm din partea taranilor, talpa tarii, cei care îl adorau pe principe dupa reforma agrara întreprinsa si care nutreau sentimente ostile fata de Hopântolul, cum îi spuneau ei, ajuns la Bucuresti cu mari riscuri din pricina ostilitatii dintre Prusia si Austria. Dar nu trebuie neglijat contextul politic international, asupra caruia era perfect edificat însusi domnitorul Cuza: Tânarul stat românesc avea nevoie de scutul de aparare al unei mari case domnitoare din Europa!

 

Înteleapta domnie a regelui Ferdinand I, desi începuta sub auspicii nefavorabile – declansarea primului razboi mondial, a continuat procesul dezvoltarii si afirmarii României pe arena internationala: Prin vointa românilor din toate provinciile, la 1 Decembrie 1918 are loc la Alba-Iulia marea Unire, act prin care se impune lumii o realitate incontestabila – existenta de drept si de fapt a României Mari! A urmat reforma agrara din 1921, adica rasplatirea eroismului demonstrat pe toate fronturile de soldatii nostri tarani, si apoi moderna Constitutie din 1923, fapte legislative de maxima importanta, ce au asigurat dezvoltarea impetuoasa a României pâna în anul 1938.

 

Domnia regelui Carol al II-lea a fost mai putin fasta, atât datorita caracterului sau nestatornic, cât mai ales contextului international din preajma celui de-al doilea razboi mondial, context favorabil dictaturilor, dar cumplit de nefavorabil României ciopârtite. De subliniat ca dictatura lui Carol al II-lea a venit mult dupa febra dictaturilor de care a fost cuprinsa întreaga Europa.

 

Domnia tânarului rege Mihai I, tescuita între dictatura autoritarului maresal Ion Antonescu si fioroasa dictatura comunista, în plin avânt dupa invadarea României de catre rusi, a fost prea scurta si nefericita pentru a putea atinge maretia celor 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand, cu toata asemanarea la fire, inima si nobile intentii dintre bunic si nepot.

 

Cu toate astea, insurectia armata de la 23 August 1944 ramâne un act de mare curaj si responsabilitate, gratie caruia – cu toate neajunsurile sale, s-a pus capat regimului autoritar al maresalului, iar România a întors armele împotriva nemtilor si aliatilor lor. Din pacate, jocurile politice de culise (întâlnirile dintre Stalin, Roosevelt si Churchill) n-au tinut cont de bunele intentii ale regelui, ele (aranjamentele de culise în ceea ce priveste stabilirea sferelor de influenta) batându-si amarnic joc de sperantele românilor.

 

Dar ma rog, ce ar putea face institutia monarhica în nelinistita si contraproductiva Românie de azi? Deoarece regele domneste, nu guverneaza, doar el ar putea sa realizeze ceea ce se dovedeste a fi peste puterile unui presedinte, oricât ar fi acesta de echilibrat si bine intentionat: Sa se ridice deasupra disputelor dintre partidele politice, sa netezeasca asperitatile politico-sociale si sa uneasca energiile într-un efort national de relansare economica. Iar pe plan extern, doar monarhul ar reusi deîndata sa asigure mult necesara noastra credibilitate, atât prin stabilitatea politica interna, cât mai ales prin garantatele si convingatoarele înrudiri dintre casele regale. Nu-i ilustrativ în acest sens exemplul oferit de Spania, redevenita monarhica dupa „joaca” de-a republica si dictatura franchista?

 

Sighetul Marmatiei

18 mai 2011


A TREIA FORTA- România profunda

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Recenzie de Drd. Stelian Gombos

A treia forta – România profunda. Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon. Editura „Logos”, Bucuresti, 2008, 367 pagini

 

[pullquote]Motto: “ Nu ni se potriveste nici un model extern de civilizatie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit sa fim lasati sa crestem organic, dinlauntrul nostru. Cred ca schema de baza, arhetipal-seminala, a fiintei noastre se gasea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lasat de izbeliste, la mijloc de drum, între preistorie si electronica. Nu avem un pattern, crestem si descrestem aiurea, dupa legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri cautând petrol si otel si negasind decât cimitire de folclor si limba.” Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal[/pullquote]


 

Am încheiat, în urma cu câteva ceasuri, si cu o oarecare întârziere, lectura volumului, scris „la patru mâini, doua suflete mari si doua caractere tari” de eseistii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon si recomandata cu multa sinceritate si responsabilitate de catre catre Actorul, Regizorul crestin, Apologetul si Marturisitorul autentic Dan Puric. În mod normal, as lasa sa treaca de la câteva zile la saptamâni, care sa lase ebulitia lecturii sa decanteze lin într-un text. Unele dintre recenziile mele sunt departe de momentul primei lecturi cale de mai mult de un an. De data aceasta nu va mai fi la fel, scriu la cald, adica la rosu. Voi mai face, marturisesc dintru început, ceva ce consider a fi impardonabil, un lucru pe care mi-l refuz din principiu: o recenzie la persoana întâi. În raport cu cartile pe care le citesc, sunt prea mic, nu exist. Volumul celor doi autori nu m-a întâlnit altfel, nici nu m-a lasat mai mare. Poarta însa cu el o încarcatura de Prezent care provoaca cititorul la o reflectie fatisa, fara jumatati de masura. Un Prezent agresiv ca o îndragostita care vrea sa stie: „Ma iubesti?” si careia nu-i poti raspunde decât afirmativ sau negativ, dar musai cinstit. Nu te poti angaja în fata acestui tip de întrebare decât la persoana întâi, strict personal. Deci si prin urmare, asa voi face. Am terminat lectura cu certitudinea întâlnirii cu unul dintre cele mai importante texte despre lumea noastra redactat în România, senzatie pe care n-am mai avut-o niciodata de la Omul recent a lui Horia Roman Patapievici încoace. Rog ca aceasta din urma observatie sa nu-mi fie judecata prea dur, neputând spune, la urma urmei, ca citesc toate lucrarile care se publica pe la noi, nici macar pe toate care merita acest efort. Este o impolitete fata de contemporaneitate, dar este preferabil asa, zic eu, decât sa fiu nerecunoscator celor ce ne vin din trecut. Observatia asemanarii dintre cele doua volume nu este, cred, lipsita de importanta, si o voi relua în partea finala a recenziei, acolo unde voi încerca sa schitez câteva anticipari ale impactului pe care îl va avea A treia forta: România profunda.

 

Asadar, iata, în rastimpuri, în orice cultura apar carti care dinamiteaza ideile considerate pâna atunci a fi de neconstestat. Carti inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective si creeaza un climat nou. Nu cred ca gresesc când afirm ca A treia forta: România profunda, cartea scrisa “de patru mâini si doua capete” – de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, cu postfata semnata de Gheorghe Fedorovici, si cu interviurile realizate cu cei doi autori si protagonisti de catre Silviu Man, va masura cu precizie cât de permeabili am ramas la idei cu adevarat noi, cât de ancorati suntem în realitatea zilelor noastre si, mai cu seama, adevaratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediata de nici o instanta politica ori slogan publicitar.

 

A treia forta: România profunda nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu provine din niscaiva fraze lungi si amenintatoare, delicat-ininteligibile, nici din docte si tepoase note de subsol, ci din faptul ca ei stiu sa ti se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilata dupa tufisul unor concepte costelive si arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeste, în cel mai viu si mai asumat mod cu putinta, despre stirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresiva a omului de omenie, despre cresterea deficitului de România în România si alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin marturisire. Iar Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon marturisesc, vorba aceluiasi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ti se poate lua la perchezitie”.

 

Ce înseamna a gândi? Eugen Ionesco spunea: “A gândi înseamna a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamna însa a jongla cu termeni prestabiliti – a gândi exista numai în afara locurilor comune si ale prejudecatilor vremii. Noi ne-am obisnuit sa credem ca vremurile noastre ne daruiesc libertatea, ceea ce n-a facut nici Evul Mediu (pentru ca “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru ca „vai, monarhist”), nici perioada interbelica (pentru ca, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, dupa 45 de ani de comunism si 21 de ani de tranzitie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearca sa si-l explice, ni se pare ca ne-am trezit, un pic buimaciti, în cea mai buna dintre lumile posibile. Libertatea noastra cea noua s-a nascut prin “spargerea prejudecatilor” lumii celei vechi… Ce uitam însa, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este ca în locul vechilor prejudecati, timpurile moderne ne-au facut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identitati, de posesori de drepturi, carduri bancare si ferestre cu geam termopan. În loc sa gândim singuri, ne-am învatat sa cântarim lumea în termeni vagi si smulsi de realitate, sa ne raportam existenta nu la oameni, ci la institutii, si sa etichetam definitiv adevarurile incomode pentru a nu fi perturbati din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forta: România profunda – acela ca demonstreaza, cu argument limpede si maximum de blândete, ca si lumea în care traim sufera de grosolane imprecizii si de insuportabile locuri comune. De exemplu: imaginea noastra despre “capitalism” este indisolubil legata de aceea a unor banci si corporatii uriase, care ruleaza în circuitul economic sume ametitoare. Nu ne putem, deci, închipui un asa-zis capitalism la scara umana. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar practicat de negustorii Frantei de dinainte de Revolutie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile si care nu aveau obsesia consumului si a maximizarii cu orice pret a profitului (elemente fara de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemâna ar fi sa afirmam ca exemplul este lipsit de relevanta, fiindca aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum si aici, “în cea mai buna dintre lumile posibile”… Daca am aduce însa aceasta obiectie, am uita, în mod nepermis, ca circuitul lumii nu este liniar si ca o crestere cantitativa nu înseamna neaparat un progres (“Chiar si despre o tumoare se spune ca se afla în progres” –Giovanni Sartori).

 

Într-un stil imbatabil, cu floreta luciditatii învelita într-o teaca stilistica de mare rafinament, Mircea Platon ridica masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentam zilnic: – iluzia dezvoltarii României prin rapt: “România îsi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie taraneasca prospera si 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai ramas de aparat? Micul întreprinzator);

– iluzia democratiei imaculate: “Dupa cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are înca de dat un raspuns la întrebarea daca democratia e posibila în lipsa existentei unei clase de tarani, de fermieri, de yeomen, de razesi, a caror independenta economica si virtuti rustice de autosuficienta, spirit de întreprindere, stocism, si prudenta au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice si pâna în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai ramas de aparat? Satul);

– iluzia dreptei intolerante: “Nu fortez pe nimeni sa fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeste de alta credinta, dar nu accept sa fiu “tradus”, sa fiu redefinit, reeducat, sa fiu fortat sa devin altceva sau sa renunt la parti din credinta mea sau din practica ei liturgica. Darul lui Dumnezeu e sa ne iubim fiind diferiti – chiar dusmani -, nu sa ne iubim pentru ca suntem la fel. Pentru ca trebuie sa-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poti fi conservator fara sa fii legionar si fara sa fii de stânga);

– iluzia învecinarii dintre conservatori si legionari: “Punctele unde se opereaza desprinderea de Miscarea Legionara sunt cele referitoare la: cultul violentei si folosirea atentatului politic ca raspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârsitor al statului în viata economica sau spirituala, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importanta fiind acum restaurarea libertatii omului dupa deceniile de manipulare comunista si pavlovianism social; antisemitismul si teoria conspiratiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinara a realitatii care cere instrumente mult mai nuantate de întelegere si actiune decât determinismul conspirationist” (idem);

– iluzia unui crestinism al elitelor, aseptic si urban: “Intelectualii spiritualisti se vor introvertiti într-o “biserica interioara”. Vor sa fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multa bibliografie ca sa ajunga acolo. Unui taran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin partile Basarabiei, si câteva gâturi de tarie.” (Ce-a mai ramas de aparat? “Ortodoxia babelor”);

A nu se întelege ca omul timpurilor noastre – fie ca locuieste la Lyon, Boston, Oradea sau Galati – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjuratoare si realitatea simulata, nascuta din prejudecatile despre care vorbeam mai sus. Omul poate înca intui raul, dar numai în manifestarile lui cele mai vizibile – ale nepasarii civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând sa caute cauzele prime ale raului ce-l înconjoara, el – constata Ovidiu Hurduzeu – sfârseste prin a-l echivala numai cu mizeria copioasa. Orizontul nostru de sensibilitate este micut si, în miopia noastra, credem ca de îndata ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea sa ne numim “civilizati”, uitând ca civilizatia nu înseamna neaparat omenie. Nu vad, de exemplu, daca ar putea fi preferabila limba dezinfectata, de cauciuc, a corporatistilor, înjuraturii cleioase de Strehaia: “În România, el nu vede decât gropile din asfalt, coruptia politicianului si spaga functionarului din spatele ghiseului, mitocania semenilor sai (dar nu si pe a lui însasi). În mintea sa toate ar trebui sa functioneze ca-n Elvetia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elvetie româneasca. Nici sclavii fericiti ai Americii nu vad mai departe de vârful nasului: îl înjura pe Bush pentru pretul ridicat al benzinei, dar continua fiecare sa mearga la birou într-un SUV de cinci tone. Se arata vag îngrijorati de “global warming”, dar sunt speriati de-a binelea ca fabricile se închid, tara se dezindustrializeaza iar viitorul se muta în China si India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane însotita de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, actioneaza prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse. E greu sa le deslusesti din habitaclul automobilului.” (Hipercomplexitatea paguboasa)

 

Odata ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu nu întemeiaza o doctrina sau o ideologie, nu propun regulamente noi si noi organigrame. Ofera un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfatisat de Forta a treia nu este Om Nou, nu este secretia ambigua a unor minti înfierbântate care vor sa încerce înca un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului sau. Nu partizani, nu adepti, nu purtatori de insigne si drapele, ci oameni – fara majuscule, oameni în carne, oase si suflet… Oameni care nu traiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hot vsersus Prost”. Oameni care nu jubileaza la gândul ca au sa-si îngroape viata undeva pe ruta birou – hipermarket. Care stiu ca “a te realiza” nu înseamna a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR si comunicare pentru a se face întelesi. Care nu fac binele doar pentru ca asa se recomanda la televizor în fiecare sâmbata seara si care stiu ca, orice ar spune cercetatorii americani, copiii pot creste cu hrana catodica pe baza de desene animate sângeroase si filme cu împuscaturi. Oameni normali.

 

În cele din urma, este bine sa ne întrebam, dupa ce lectura ia sfârsit: si acum? Ei bine, fara sa-mi arog daruri profetice, voi risca sa dau niste raspunsuri, jumatate în serios, jumatate raspunzând unei provocari agonice. Ziceam, la începutul acestei recenzii-eseu, ca A treia forta: România profunda, aminteste tulburator de Omul recent. Din diverse motive de ordin personal, am citit aceasta din urma lucrare „la spartul târgului”, când valurile pe care le-a suscitat se domolisera. Horia Roman Patapievici era deja institutionalizat si cuminte ca un berbec juganit, nimic din violenta razvratitului nu mai aparea în persoana lui publica. În Discernamântul modernizarii aveam ulterior sa asist la echilibristica puerila a celui care jinduieste sa pastreze varza (discernamântul traditional) fara sa loveasca, în numele Tatalui, capra (modernitatea). Dupa varii alte luari de pozitie de sorginte neoconservatoare, filosofenii pe tema 9/11 si deliruri hipercompetente despre Islam m-am lamurit: omul se golise de substanta, fusese vampirizat, devenise de-al lor. Îndraznesc sa spun ca, pe termen scurt-mediu Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sistemul îi va asalta si pe ei cu tentatia confiscarii.

În mediile României epidermice, cred ca nu se va întâmpla aproximativ nimic. Cartea va fi vag citita, eventual adulata pe ici pe colo, apoi peste ea se va depune praful uitarii. Toata lumea o stie, si o stiu si autorii prea bune: cartile nu schimba lumea. Atunci când par s-o faca, schimbarea e antrenata deja, cartile doar o înregistreaza après coup, si o cristalizeaza. În starea în care sunt lucrurile, este chiar lucid sa ne întrebam daca ceva mai poate fi schimbat, iar daca da, în ce fel, în bine sau în rau? Textele sacre vorbesc despre o ultima parte a ciclului cosmic ca despre o perioada de violenta, de ratacire si de ignoranta aproape totala. Ar fi o trufie sa identificam timpurile noastre cu cea mai neagra perioada din Kali-Yuga, dar ar fi o lejeritate sa îndepartam aprioric aceasta supozitie. În ambele cazuri însa, repet, cartile nu pot schimba nimic de la sinea lor, oricât de oneste ar fi ca opere de discernamânt.

 

Este drept sa ne întrebam, în cele din urma, ce va reprezenta aceasta carte pentru România profunda. Iarasi, sunt nevoit sa zic, nimic. Acolo unde profunzimea nu este atinsa de cangrena modernitatii, lucrurile vor continua sa curga pe fagasul lor si fara acest text, la fel cum o carte buna despre ecologie nu influenteaza cu nimic natura, care stie sa-si vada de ale ei si fara concursul specialistilor. Acolo unde România profunda se retrage în fata kitsch-ului, a manelizarii si a mârlanizarii, lucrurile vor merge în rau, dupa cum au apucat. Pe ici pe colo, câte un adolescent va gasi niste confirmari ale intuitiilor sale adânci, iar revolta lui va capata, poate, substanta si sens.

 

Dar sa ne întoarcem iar la autori. Din punctul de vedere al pragmatismului de gospodina care a invadat pâna la cele mai fine interstitii ale vietii noastre, A treia forta: România profunda trebuie sa para de un donquijotism desuet. Este genul de carte care se scrie pentru a te achita de o datorie de onoare fata de constiinta proprie, este cartea care capata deplin sens daca esti convins ca, pâna la urma, totul este doar între tine si Dumnezeu, e sfidarea perfecta care trebuie adresata postmodernitatii pentru a demonstra ca esti, în pofida tuturor lanturilor cu care te-a zavorât, un om liber. A treia forta… Este orice, dar numai o întreprindere rentabila nu. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sunt într-un moment de gratie. Au scris o carte onesta. Celor carora adjectivul li se pare zgârcit, îi asigur ca nu este asa, în vremurile noastre în care minciuna si înselatoria par simple conventii adoptate în vederea reusitei. Au provocat sistemul, desi s-ar fi putut strecura si ei în „elitele” globalizate si dezîntrupate. Din punct de vedere spiritual sunt însa, pe prag, cu aceasta critica a lumii moderne. Pot face cale întoarsa, cedând sistemului care va încerca „sa-i recupereze”, juganindu-i cu onoruri, ca pe Horia Roman Patapievici. Ar fi pacat. Pot ramâne linistiti si confortabil acolo unde stau deja, incoruptibili, criticând amar pâna la sfârsitul vietii agresarea României profunde (scriindu-i, eventual, dupa ceva vreme, epitafuri). Ar fi la fel de pacat. Sau îsi pot continua drumul mai departe, dorindu-si ceea ce orice crestin trebuie sa-si doreasca, nici mai mult, nici mai putin decât sfintenia. Povara acestei carti, integrala, este cea a autorilor, si în egala masura a celor care o vor trai si interioriza cum se cuvine, si vai celor care se vor apropia de acest text pentru a se întoarce comod la ale lor, dupa ce-l vor fi înteles…

 

Drept urmare, acum la sfârsitul acestui eseu – recenzie, multi dintre cititorii volumului A treia forta… se vor întreba: despre care Românie vorbesc Ovodiu Hurduzeu si Mircea Platon? Si trebuie sa admit, cu imensa parere de rau, ca vor avea impresia ca se afla în fata unui pseudo-concept intelectualist, a unei conventii de laborator. Lipsa nu va fi însa de partea autorilor, ci a cititorului. Si asta pentru ca multi dintre noi traim într-un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime. Locuitorul României desertificate despre care vorbeste Ovidiu Hurduzeu va crede ca este împins la un exercitiu livresc fara rost, experienta sa reducându-se la unul din multele orase „europene” tipice ale României, în care abunda „posibilitatile” dar în care oamenii interactioneaza vag, epidermic, fara sa-si împartaseasca nimic, în care se comunica, dar nu se intra în comuniune.

 

Cu alte cuvinte, ma veti acuza, cititori ai acestor rânduri, de pesimism, si-mi veti reprosa pozitia paradoxala, de admirator fara rezerve, sceptic în ceea ce priveste consecintele. Nu-mi permit, va asigur, derapajul unor asemenea sentimentalisme. Lumea noastra este, dupa cum scrie undeva marele filozof Platon, în dezordinea lasata în urma Zeului, dupa plecarea lui. Ca lucrurile sa revina în matca, este nevoie ca Zeul sa se întoarca, nici mai mult, nici mai putin. Pâna atunci, carti ca A treia forta: România profunda ne sistematizeaza dorul, ceea ce nu-i deloc putin, si în acest conditii sunt sigur ca veti fi de acord cu mine…

 

Prin urmare, acum la încheierea acestui material, voi sustine cu toata convingerea si responsabilitatea, ca Forta a treia este cea mai coerenta pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebarii cu înversunare iresponsabila. România normala aparata de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu este nici Românie pasunista adormita suav pe “Mugur de fluier”, nici teocratie musculoasa, ci o Românie ordonata, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joaca al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiti ca “manageri”, Biserica nu practica autismul institutional, politica nu este circ, iar justitia nu-i contorsionista angajata la negru în circul politic. O Românie alcatuita din oameni, nu din functii: “Daca sistemul economic actual, îti ofera o prostituata, personalismul îti propune o nevasta dragastoasa; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul masinii, o friptura într-o gradina de vara, la un pahar de vorba; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colt unde vânzatorul îti spune pe nume; în loc de o filozofie abstracta, un om întreg care-ti vorbeste; în loc de revolutii, utopii si experimente, nascute din haos si plictiseala, evenimente desfasurate în rânduiala.” (Ceva si cineva). Asadar, ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea înca întreba un sceptic. Pentru început, raspunsul ar fi: sa nu uitam ca, dupa cum spune Ortega y Gasset, “lamentatia bolnavului nu este numele bolii de care sufera”. Sa încercam, cu alte cuvinte, sa vedem cât mai departe, atât în afara, cât si pe dinauntrul nostru. Si sa nu ne pierdem speranta, uitând ca zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic masluite…

 

 


„Electrocardiograma” Tonitza Art Group

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

DE LA STATIC LA DINAMIC

[pullquote]

MOTTO: „Orice cunoastere care nu a urmat senzatiei îmi este inutila” (André Gide)

[/pullquote]

Asociatia de arta „Nicolae Tonitza”, din cadrul Universitatii „Stefan cel Ma­re” Suceava, a deschis, marti, 3 mai 2011, ora 18:00, în Galeria de arta a Auditoriumului „Joseph Schmidt” (Corpul F, USV) expozitia de pictura si grafica „Static & Dinamic”.

Tonitza Art Group a patruns frenetic în urbea bucovineana, fiind o miscare de artisti plastici ce oscileaza productiv între naivismul epic si impresionismul liric, cu usoare tendinte moderniste, transformând jocul artistic într-un veritabil spectacol vizual.

Evantaiul expozantilor este alcatuit de asta data din 18 artisti: Angelica-Mirela PAGU, Alina-Elena LAZAREANU, Andreea Alexandra Stela JUDUC, Ana-Maria OVADIUC, Cristina LAURIC, Cristina IACOB, David CROITOR, Gabriela POPOVENIUC, George SPAIUC, Ionela OLARU, Ioana Cezara POIATA, Liviana PÎNZARU, Mihai Pînzaru PIM, Oana CHINCHISAN, Rodica POSTOLACHE, Alexandru RACU, Olga GODOVANIUC si Marcela GRAMATIC.

În marea aventura a artei pe care o parcurg, ei îsi propun sa traiasca experienta eului si a senzorialitatii imaginative. Fiecare artist tinde sa coloreze prin “complementara” sa spatiul înconjurator, însa calitatea si încarcatura emotionala a fiecarei opere de arta evidentiaza expresia artistica individuala.

Acest grup de „boemi cu spiritul liber si sincer” este ghidat de o prezenta feminina pe cât de firava fizic, pe atât de energica spiritual – dna Ana-Maria Ovadiuc (AMO), presedinta asociatiei TAG. Artista, în creatia sa, trebuie doar sa exprime arderea interioara, sa asculte impulsurile inimii sale, adaugând, modificând, schimbând, interpretând, conform emotiei, realitatea înconjuratoare. Cel mai important lucru pentru ea fiind doar ca fidelitatea perceptiei sa fie respectata si sa exprime senzatia filtrata de propria viziune, descoperind în natura doar ceea ce o intereseaza si o atrage în mod evident. Lucrarea sa „A&D” (Abstract Degas) reprezinta o formula noua, cu tendinte de abstractizare a realului realizata sub auspiciile unei trairi intense. Prin forma si culoare, AMO sintetizeaza subtilitatile si echilibrul sufletului sau. Îi recomandam sa continue pe aceasta linie abstracta, întrucât îi reuseste din plin.

Rodica Postolache este unul dintre pictorii ieseni deja remarcati în expozitiile sucevene, iesind în evidenta printr-o tehnica si o compozitie foarte personale. Stilul sau si mesajul transmis ne duc cu gândul într-o lume utopica uneori, alteori fabuloasa, prin forma si lumina ne deschide calea spre visare si meditatie. „Palimpsest” este un pergament sau un papirus de pe care s-au sters semnele initiale, strabatând doar urmele vechiului text. Lucrarea Rodicai Postolache scoate în evidenta amprenta vietii umane lasata în sufletul ancestral precum un cod pe care îl putem descifra doar cu razele X.

Manifestându-si trairile zbuciumate de care este marcata, Liviana Pînzaru ne înfatiseaza, prin „Conversatii” si „De primavara”, un ritual al tandretii si al nevoii de comunicare întru împlinirea cuplului. Asteptam de la ea mai multa culoare si mai mult optimism, chiar o schimbare a opticii artistice în explorarea universului sau imaginar.

Suava si blânda, atât fizic cât, si prin prezenta artistica, Cristina Iacob abordeaza cu sobrietate discursul bicromatic în lucrarea “Dans”. Finetea cu care lucreaza si se exprima în contrast cu forma denota o fire puternica si mereu în cautare de frumos.

 Tehnica a ajutat si influentat în permanenta arta, însa în zilele noastre acestea doua merg mâna în mâna, astfel încât Cristina Lauric este fascinata de arta suprarealista în expresia ei computerizata. Prezenta în expozitie cu trei lucrari executate în tehnica „digital collage – dual-view”, subsemnata defineste staticul si dinamicul prin elemente compozitionale de tip simbolic. Ne place sa credem ca efectul estetico-vizual este dat de concept, cromatica si dinamism.

Mereu în cautare de sine si încercând formule inedite, Gabriela Popoveniuc îsi individualizeaza discursul plastic prin cromatica aleasa si prin curajul formelor de reprezentare. Colajul sau ilustreaza un gen de “perpetuum mobile” al fiicei sale Teodora-Dodo care, într-o suita de cadre fotografice, deschide si închide usile cunoasterii din primii sai ani de viata.

Ionela Olaru impresioneaza prin curajul temelor abordate si prin cromatica folosita, „Dansul erotic” si „Galop” incita senzorial si stimuleaza imaginatia. Artista utilizeaza clasicul procedeu al impresionismului, si anume diviziunea tonurilor în juxtapuneri violente de tuse de culoare, cu efect dinamic pe retina privitorului.

 Asistam la zugravirea (usor ironica) a unui fenomen real surprins de catre David Croitor în lucrarea “Evolutie”: etalarea tehnologiei audio-video într-un cartier tiganesc! În tabloul sau, artistul scoate în evidenta realitatea cruda din România acestor timpuri, în timp ce “Iarna la Dorna” ilustreaza “curtea gunoaielor” din realul citadin, învaluita însa într-o lumina calda si concesiva. Frumusetea trista a sordidului si umilinta derizoriului sunt surprinse prin simbolistica motivelor obiectuale si sensibilitatea evocatoare a culorilor.

George Spaiuc, static prin definirea formelor, devine dinamic prin culoare. Exceleaza prin obtinerea unor tonuri cromatice tari si penetrante precum si subtile griuri colorate, de ambianta, ce îmbraca formele puternic conturate.

Un gen de metamorfoza a Timpului pe axa trecut-prezent-viitor este redata inteligent de Andreea Juduc. Aceasta ne propune abstractizarea (usor decorativa) a timpului prin includerea artistei însasi, ca simbol antropomorf, în compozitia picturala. Ascunderea de propriul ego în fata timpului prin “masca faraonica” si inscriptionarea pe pânza a cuvintelor-simbol ca vehicul de trecere a timpului în oglinda, ca mit catoptric, ne dezvaluie o Andreea Juduc plina de mister si originalitate. Este fascinata de lumea Nilului si de transpunerea timpului antic în prezentul aluziv, evocator de istorie. Prezentul sau reprezinta, de fapt, o punte de legatura între vremurile ancestrale redate prin simboluri egiptene si spiritualitatea ipotetica a viitorului, folosind o alchimie expresiva foarte personala. De fapt, artista ne reveleaza “capsula timpului” cu ajutorul careia vom putea avea acces la “amintirile sale din viitor”…

 Dinamismul echilibrat al formelor si culorilor este redat de Angelica Mirela Pagu într-o lucrare ce evidentiaza dualitatea spiritului feminin. Prin contrastul cald-rece si formele pregnant geometrizate artista transforma “jocul ielelor” într-o atmosfera lirica.

 Pictura devine uneori o poezie a culorilor, însa poate primi adesea accente ironice sau malitios-idolatrizante. Astfel, Alexandru Racu, student la UAGE Iasi, sectia Pictura, anul II, prin „Gagalactica” ne invita la un periplu muzical-cosmic. Dansul acrobatic al luminii, materialitatea diafana a formelor corporale, gama cromatica unitara si finetea detaliilor sunt redate cu pasiune si profesionalism, acesta având-o ca muza pe… Lady Gaga!

 Olga Godovaniuc, de asemenea studenta la UAGE Iasi, prin imaginea latent-senzuala intitulata „Virtual-Erotic”, descompune realitatea înconjuratoare ca apoi sa o reconfigureze într-un spatiu virtual inspirat din filmul “Matrix”. Tânara artista da dovada de maiestrie si multa imaginatie sustinuta de un simt cromatic aparte. Într-o viziune cu accente critice ea transpune plastic ipostazele imorale ale videochat-ului, ce degradeaza si distruge femeia contemporana, convertind-o într-o fiinta robotizata, lipsita de sensibilitate si mister.

 Maestrul Mihai Pînzaru – PIM, prezent si de aceasta data cu o lucrare în stilul sau personal inconfundabil, intitulata „Fiat Lux”, ne propune întoarcerea la originea Lumii, la acel Big-Bang generator de creatie. Staticul initial, transformat într-un urias angrenaj dinamic, având ca impuls cuvântul imperativ rostit de Dumnezeu, are ca suport primordial Lumina.

 Ioana Cezara Poiata prin cele doua lucrari, „Peisaj din Mitoc” si „Pictorul înflorind primavara”, surprinde, în lumina si culoare, trairile si efervescenta primaverii în bucuria creatiei.

 Alina Elena Lazareanu, de aceasta data, prin tehnica modelajului, ne ajuta sa intram în lumea copilariei si sa privim inocenta pura din aceasta etapa a vietii.

 Prin pata de culoare si transparente, Marcela Gramatic ne prezinta universul sau abstract plin de contraste si enigme, sustinute de o creativitate nativa speciala. Finetea si fluiditatea formei ne trimit cu gândul la acele imagini NASA ce redau, spre bucuria visatorilor, spectacolul cosmic.

 Oana Chinchisan iubeste natura si o transpune pe pânza cu o forta interioara dominanta. Peisajul sau ne face sa contemplam vegetalul si atmosfera naturista scaldate într-o lumina specifica.

 Aceasta este „electrocardiograma TAG” de astazi, cu dinamice impulsuri sinuoase si colorate acceleratii de ritm…

 Cristina LAURIC

Suceava

Mai 2011

 

DICTIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI

On By nelursIn News, Romania, WorldLeave a comment

Din initiativa lui Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin a aparut la Editura „Portile Orientului “, Iasi, 2011, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, din România, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentala, Israel si America.

Dictionarul se deschide cu „Galeria scriitorilor români din anul 2010”, prefata semnata de Boris Craciun în care arata scopul acestui dictionar „de a înregistra, într-o banca de date, autorii de carti literare care se exprima în limba româna (din România, Republica Moldova si din toate zonele de pe Mapamond unde traiesc slujitorii scrisului frumos), oferim iubitorilor de literatura si scriitorilor care activeaza în zilele noastre o prima varianta a unui cuprinzator dictionar al literaturii române de azi”.

 

Dictionarul, având 600 de pagini, cuprinde, pe lânga fisele de autor, fotografiile acestora, si imagini cu scriitorii prezenti la diferite actiuni cultural-literare, astfel întregind un evantai de informatii despre „starea” literaturii noastre în primul deceniu al secolului XXI.

 

Aceasta ampla lucrare este un tot unitar informativ de mari dimensiuni din care nu lipsesc marii scriitori, precum: Nicolae Manolescu, Herta Muller, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Eugen Simion, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Alex Stefanescu, Doina Uricariu, dar si clujenii: Irina Petras, Titina Nica Tene, Doina Cetea, Dumitru Cernea, Petre Poanta, Ionut Tene, C. Zarnescu, Persida Rugu, C.Marutoiu, Al. Florin Tene, Mircea Popa, Mircea Oprita, Ion Cristofor, Ion Vadan, Dora Pavel, Marcel Muresanu, etc.

 

În acest dictionar sunt cuprinsi 2000 de scriitori români ai prezentului, majoritatea membrii ai Uniunii Scriitorilor, dar si 78 de membrii ai Ligii Scriitorilor Români, din care peste 300 de scriitori din zona de responsabilitatre a Clujului.

 

De asemenea, volumul acesta cuprinde o serie de autori din diaspora româneasca occidentala, din Franta, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Austria, Canada, Statele Unite, o parte din acestia sunt membrii ai Ligii Scriitorilor Români.

 

Din pacate lucrarea a omis cuprinderea a doi importanti scriitori din Australia: George Roca si Ion Miclau, iar din tara pe George Baciu, Ion Hiru, Elisabeta Iosif, si altii… Din Cluj lipsesc: Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca, Ioan Benche, Raveca Vlasin, etc. Poate în viitorul volum vor fi eliminate aceste lipsuri.

 

Este laudabila initiativa autorilor Dictionarului, acesta devenind un instrument de lucru pentru istoricii literari, dar si „lada de zestre“ cu care intram în Europa literara si „cartea de vizita” cu care ne „legitimam„ n fata mapamondului literar si cultural, în procesul fenomenului de globalizare.

Al Florin TENE

Presedintele Ligii Scriitorilor Români

14 mai 2011

 

DISPARITIA ROMÂNIEI…???!!!

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 

…De „Ziua Europei” (în loc de ZIUA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMÂNIEI, platita cu sângele a zeci de mii de dorobanti si calarasi si rosiori români, în „Razboiul nostru pentru Neatârnare”, 1877-1878!!!), oamenii se bat, în plin Bucuresti, pentru trei sarmale – si plâng, când nu ajung la cele…trei sarmale, „donate” de Primaria Capitalei – iar, când n-au mai fost sarmale, si-a ramas doar…”varza fara de sarmale”, a izbucnit… „razboi civil” pe… varza! – …de fapt, un fel de mârâiala si învârtejire generala a zdrentelor, de parca se bateau câinii vagabonzi/”comunitari”…

…Femei si copii mor de foame, dimpreuna, în colibele/blocuri ale „Capitalei” României – …în indiferenta „suverana” a vecinilor (cât despre politicieni, ei se amuza, pe seama acestei situatii demne de statul african Ciad – …ca tot îi purtam steagul, din pricina prostiei de la casa popii Tökes, din 1989! – …se amuza, pentru ca, iata, în felul acesta „bantustanesc” au mai… „iesit din sistem” niste…”nedoriti” – …decât ca votanti!) – …vecini insensibili, care…ÎNCA n-au murit de foame!

…Cadavrele (din Bucuresti) ale celor asasinati de inanitie si de tradarea conducatorilor României au fost descoperite abia la DOUA SAPTAMÂNI DE LA DECES…fireste, într-o stare de descompunere…foarte avansat-„putitoare”…!!!

…În spitale, miroase a pustiu si a mucegai: medicii si asistentele se raresc, medicamentele dispar complet, banii de medicamente, cel putin pentru batrânii pensionari, nu sunt DELOC!!! Zeci de mii, sute de mii de oameni bolnavi de cancer, SIDA, diabet, inima etc. etc. – SUNT CONDAMNATI LA MOARTE, prin „disparitia” medicamentelor pentru tratarea, sau ameliorarea, sau „stabilizarea” bolii lor!!!

Pentru ca, evident, acesti bolnavi n-au bani sa se duca la Viena, sa se trateze, precum besnitele politico-mafioto-banditesti, din „fruntea” (stigmatizata!) a României!

…Trei mii de scoli au fost, deja, „comasate” – adica, DESFIINTATE! Bate, la poarta României, din nou, analfabetismul începutului de veac XX…

…Spitalele, la fel, desfiintate „pe capete” (daca managerii n-au…”capete portocalii”!!!) – …deci, curând foarte, în România se va dezvolta („în draci”!)…”SAMANISMUL”!!!

…Ne mor, zilnic, tineri în razboaiele altora (ale Zarafilor Lumii! – razboaie în care doar România a mai ramas, de parca EA ar avea vreun interes ori folos, iar nu escrocii din NATO/SUA/ISRAEL!) – …tineri ne-vinovati decât ca-s orbi, hipnotizati de Cobrele Lumii… deci, fara minte…!!!

…”Privatizarile”, adica TRADAREA, JAFUL ORGANIZAT SI ASASINAREA ROMÂNIEI INTEGRALE, continua (de 21 de ani!), în ritm de mars funebru-infernal – îmbogatind sute de politicieni români…de toate culorile si, totusi, în materie de hotii, DECOLORATI COMPLET!!! – si care, apoi, îsi borasc tradarea catre Zarafii Lumii, cu care împart, în raport de 1 la 1000, ce-au fost lasati si îndemnati si ajutati, de catre Aspidele Terrei, sa jefuiasca si sa sufoce si sa prapadeasca DEPLIN: pamânt, subpamânt, minti, suflete, valori de Duh Dumnezeiesc…poate si Cer, prin prostitutia „morala” si ateismul golanesco-imbecil, care bântuie, azi, mai rau decât în comunism!

Elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonita”, din Bucuresti (cel mai stralucit si important liceu, de acest profil, din tara!), sunt siliti sa intre în PDL, CU CARNET DE PEDELISTI!!! – …ADICA SA SE PROSTITUEZE (…si sa prostitueze însasi notiunea de Arta!), în cel mai jalnic mod, daca vor sa-si vânda vreo pânza…sau sa-si organizeze vreo expozitie: NUMAI ÎN SEDIUL PDL-BUCURESTI!!!

…UNDE ESTE JUSTITIA, CA SA SE AUTOSESIZEZE, PENTRU ÎNCALCAREA FLAGRANTA, UNEI LEGI PE CARE A CLOCIT-O ÎNSUSI LIMBRICUL DE FUNERIU, SI SI-A ASUMAT-O ÎNSUSI BOCUL VALAHILOR???!!! Vezi sa nu existe, azi, Justitie independenta politic (cu câteva exceptii…exceptionale, pe care PDL-ul le persecuta si carora le doreste, „cordial”, moartea!)!!!

 

…Asa ca, anunturile de azi, 10 mai (când ar fi trebuit sa fie Ziua Monarhiei Românesti…), conform carora banditii de la FMI, care conlucreaza exemplar, mâna-n mâna, cu…banditii nostri, din toate partidele (PDL, PSD, PNL etc.) – preconizeaza, pentru perioada 2010- 2013, masuri draconice:

a- sectorul sanitar va fi „binecuvântat” cu înca o plaga: reducerea subventiilor de stat cu 10%…,

b-…la CFR, 1.000 de km nu vor mai fi întretinuti de stat, DE NIMENI (vom merge, curând, de la Flamânzi/Botosani, si pâna la Bucuresti, pe jos, ca Badea Cârtan, sau cu carutele…pe care nu le mai avem, precum Ilie Moromete, la 1936, avea!)…,

c-…la Metrou, se vor taia subventiile pentru întretinere/”mentenanta”, pe vreo 50 de km… – …si înca, probabil, sute de alte catastrofe, devenite…”cancan” cotidian, pentru românul anesteziat la Duh… – de exemplu:

d-reducerea PIB-ului României, cu 0,8 %

e-privatizarea (adica, înstrainarea, poate chiar distrugerea, cinica si premeditata!) a TAROM;

f-Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subventiei la încalzire, facturile pot creste cu pâna la 60%;

g-FMI cere directori straini în companiile de stat – etc. etc. etc. –

…nu ne mai mira deloc (ba, ne asteptam la MULT MAI RAU!!!), când avem, în fata, un cadavru în plina putrefactie, numit…România!

 

…În fata atacurilor repetate sistematic, ale zarafilor de la FMI, prin pitt-bull-ul „cu gaura” româneasca (în suflet si-n pantof!), Jeffrey Franks – si în fata tradarilor tot mai cinice si mai plictisite ale asa-zisilor nostri „politicieni”, de fapt, slugoi nemernici si preaplecati ai Asasinilor nostri, Zarafii Europeni si Mondiali – ne punem, cu toata seriozitatea, tot mai grav, întrebarea: se pregateste („se pune de”), oare, doamnelor si doamnelor, DISPARITIA (fizica si de Duh) a ROMÂNIEI?!

Daca da, si noi nu putem face nimic, pentru ca ne-ati legat mintile, prin MAGIE NEAGRA (pentru ca, în mod normal, de mult trebuia sa izbucneasca Sfânta Furie a Poporului, care sa le zdrobeasca, cu pietre, capetele acestor serpi si napârci!), macar anuntati-ne din vreme…macar lasati-ne un ultim drept: acela de a muri crestineste, cu mâinile pe piept, în cruce, si culcati în copârseu, iar nu azvârliti, de-un picior, precum „câinii comunitari”, la râpa…!!!

 

…Va iertam pentru miile de „talmaceni”, „tinei”, „boureni”, „blageni” si „videni”, care ne fura si ne strâng de gât, „ziua, în amiaza mare”!… – va iertam si pentru EBELE trimise la Zarafii Mondiali (cu salarii astronomice, DIN P.I.B.-ul ROMÂNIEI!!!), sau pentru Anastasele-Mincinoasele (si Tragic-Hoatele de pensii si, deci, DE VIETI OMENESTI!!!) , duse la coaforii autohtoni, cu câte SASE bodigarzi… va iertam pentru miile de hidre si gorgone, monstruos de lacome si…”întelepte”, tip „placintele”…- si va iertam pentru toate miile de „eleneudre” („Belles-de-Jours”…), pe care le întretineti cu miliardele din COLIVA noastra…si care cheltuiesc, numai ca sa se-ncalte, pensia unui judet întreg!!! – …dar va blestemam ca hoitul vostru sa nu putrezeasca si sufletul vostru sa arda în fundul-fundului iadului, mai jos decât chiar…TALPA! – daca nu ne îngaduiti sa ne prezentam cuviincios, macar o data în viata, în fata Lui Hristos-Mântuitorul Lumii!!!

…Cioclilor blestemati, aveti, macar, curajul (când le vorbiti) de a va uita la cadavrele vii, pe care le aveti, înca, în fata, si vestiti-le, sub absolut ce forma vreti, Apocalipsa!

…Macar o data în viata voastra de PARAZITI LETALI (carora n-am stiut, la vreme, sa le strivim capetele, cu toata vlaga, între degetele noastre muncite de pamânt si arse de soarele cerului) – spuneti, SPUNETI!!! -…chiar si cu hahaieli si cu gura dusa la urechi!!! – ADEVARUL ÎN FATA!!!

 

…Nemernicilor…România asta, mai bogata decât o planeta întreaga, mai sfânta decât orice parte a Terrei si a Cosmosului/Creatiei Orânduite al/a Lui Dumnezeu – ne va primi, speram, hoiturile…desi am tradat-o, nestârpindu-i, fara nicio mila, pe calaii ei – …dar nu stim daca Dumnezeu, la Judetul Cel de Spaima si Ultim, ne va ierta, pentru ca ne-a dat Sfânta Noima/ROST si Misiune, în lume, fiecaruia în parte si poporului, întru deplinatatea lui… – iar noi l-am lepadat de la noi, pe Cel Ce S-a Rastignit pentru Mântuirea noastra… – Mântuire dement refuzata, de ticalosia noastra atât de putin credincioasa si lasa!

…Din pacate si spre exasperarea noastra, inclusiv înalti ierahi ai B.O.R., L-au tradat pe Mântuitorul-Hristos!!!

…Pentru cei care (frati si surori dintre noi), totusi, mai au vlaga sa spere – facem, cunoscuta o deosebit de importanta PROCLAMATIE, ca fisa a bolii Duhului nostru – si vestindu-ne despre înfiintarea MIREM – Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala :

“PROCLAMATIE
a monahilor ortodocsi români,
catre binecredinciosul popor ortodox român,
Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai nostri Arhipastori si preaiubiti frati întru Hristos,

Semnatarii, parinti ai manastirilor din România, stareti, ieromonahi, monahi si monahii, ridica glas de chemare la unitate si marturisire catre toata suflarea ce-si marturiseste ortodox crezul si vietuirea. Cu totii mostenim rînduiala – încredintati fiind de Sfintii Parinti – ca orice hotarîre în Biserica Ortodoxa sa se faca canonic, unanim si conform predaniei patristice. Noi, monahii, ca unii ce întreit ne-am fagaduit lui Dumnezeu si ni s-a încredintat Adevarul ortodox spre marturisire, nu putem încalca si nici trece peste ceea ce Proorocii au profetit, Sfintii Apostoli au propovaduit si De-Dumnezeu-Purtatorii Parinti au hotarnicit la cele Sapte Soboare Ecumenice si Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Noualea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune, despre cei ce propovaduiesc public eresul, sau îl învata în Biserici – sa fie îndepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarîma unitatea Bisericii. În acest fel, toti devenim strajuitorii adevarului în Biserica si purtatori de grija ai Sfintei Traditii calauzitoare catre mîntuire.

Ramînem înmarmuriti privind la hotarîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o pastoresc. Am tot nadajduit ca toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început sa credem ca de la înaltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, ca deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adînca mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovniceasca, pentru ca sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Parinti (s.n.).

Din aceasta pricina, atitudinea noastra fata de noile erezii si schisme trebuie sa se faca auzita de catre toata suflarea ce-si lucreaza în chip ortodox mîntuirea. Asadar, întemeiati fiind pe cuvintele Sfintilor Parinti, declaram ferm si categoric:

* Nu este posibila unirea cu catolicii, atîta timp cît acestia nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima, botezul prin stropire sau turnare, s.a.), la neo-rînduielile scolastice si nu primesc botezul ortodox prin afundare. Nu putem uita istoria înca sîngerînda a uniatiei catolice din Ardeal si nu putem fi ignoranti la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de Marele Apus. Planul masonic în cauza consta în a pecetlui unirea religioasa fara a se tine cont de divergente, printr-o recunoastere reciproca a tainelor si a mostenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalti drept Biserica, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitata, apoi largita (s.n.). Dupa care va ramîne sa fie pusa problema diferentelor dogmatice, considerate depasite si dezbinatoare. Pentru aceasta ne ridicam împotriva oricaror rugaciuni în comun cu catolicii si protestantii, mai ales asupra unitatii si reconcilierii ecumeniste ce defaimeaza Sfintele Taine. Toti cuviosii si marturisitorii Parinti de dupa Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latinesti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, si s-au sfintit, împotrivindu-se pîna la sînge. Cuvintele lor au pîna azi puterea si lucrarea Duhului Sfînt si ne îndreptatesc a crede ca: „Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, cea Ortodoxa, apostoleasca si soborniceasca, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Biserica îl afuriseste si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamt) (s.n.).

* Ramînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de tradare a adevaratei credinte, prin acceptarea hotarîrilor ce contrazic fatis dogmele Ortodoxiei si canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este radacina, trunchiul, frunza si rodul Bisericii al carei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii si nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestantii, evreii, budistii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupeaza Adevaratul Hristos Cel nascut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocsii nu avem nimic de adaugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieste cele de mai sus spunînd ca: „În materie de credinta nu exista concesie iar chestiunile credintei nu îngaduie iconomia” (s.n.).

* Demascarea politicii globaliste de integrare religioasa în UE ca fiind demonica si fundamentata pe principii anticrestine, luarea de masuri împotriva noilor buletine cu cip si a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice. Vadirea manifestarilor new-agiste ce îndracesc pe tineri, rescrierea adevaratei istorii bisericesti-nationale si revigorarea valorilor traditionale (s.n.). Nu avem pricina de a supune Biserica presiunilor politice si de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împaratia noastra e în ceruri, dar trebuie sa o dobîndim înca din viata, fara a ne vinde ortodoxia si românismul.

Facem un ultim apel catre Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-va cît nu e prea tîrziu! Hotarîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngariti altarele cu rugaciuni împreuna cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu va plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem rabda privind noile rînduieli ce desconsidera Sfintele Canoane, cenzureaza Sfintii Parinti, ignora dogmele si hotarîrile Sfintelor Soboare si rastalmacesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinari în Biserica, nu încercati sa uniti ce e despartit, caci singurul lucru care-l veti reusi e sa distrugeti unitatea Ortodoxiei, sa fisurati adînc temelia Bisericii si sa ridicati cea de-a doua Mare Schisma. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. actioneaza individual, fara încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fara a fi împuternicita printr-o hotarîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarata oricînd ca fiind schismatica si eretica de catre celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-va în fire si treziti-va! Atît timp cît veti ramîne cu Hristos, va vom urma, iar de va veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, va vom socoti apostati. Lepadati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-va, sa se lepede de Biserica lui Hristos (s.n.).

Toate aceste lacrimi de sînge voim a le sterge de pe chipul Bisericii, altminteri vom trece peste ascultarea de pacat si vom înainta proteste oficiale, vom iesi în strada si vom alcatui sinod de rezistenta. Nimanui, nicaieri si niciodata nu i se va îngadui a sacrifica pentru binele sau, cea mai mica particica din Credinta Ortodoxa. Cu noi este Dumnezeu si pentru Hristos voim a merge pîna la capat, CHIAR SA NE VARSAM SÎNGELE , daca situatia o cere, pentru ca nici o litera din sfintele cuvinte sa nu sufere vreo vatamare, pentru ca toti cu urechi de auzit sa priceapa si cu ochii ce vad sa-nteleaga (s.n.).

Iertare tuturor pentru toate si primiti, rugamu-va, acestea – ca o cununa, ca o sulita, ori ca o Cruce (s.n.).
Semneaza,
Tot Soborul de monahi si monahii, înca vii (s.n.),

ai României Ortodoxe” – – cf. ortodoxliber.wordpress.com

…Iata si un articol, despre actiunea în forta, asupra mânastirii Negru Voda…ducând cu gândul la prigoana mânastirii Esfigmenu, de la Muntele Athos, de acum câtiva ani (2007), dar si de anul acesta (cf. Traditia ortodoxa, art. Din nou despre prigonirea de la Esfigmenu, 20 martie 2011), sau a episcopului Artemie:

“ORTODOXIA ROMÂNEASCA, SUB ASEDIUL MASONERIEI

În primavara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel. 12 calugari au disparut peste noapte si nimeni nu a dat o explicatie coerenta (s.n.). Un singur ziar local din Arges a avut curajul sa relateze faptele si sa înceapa o ancheta. Dupa mai bine de patru ani, acest caz este tot învaluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp dupa lansarea „PROCLAMATIEI MISCARII ORTODOXE DE REÎNVIERE MONAHALA”. Aceasta misterioasa miscare alcatuita, dupa declaratiile care circula pe Internet, din 500 de calugari, calugarite, stareti, preoti ortodocsi si având sustinerea unor calugari de la muntele Athos, protesteaza împotriva unor hotarâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxa Româna. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamatia care ataca, de asemenea, prezenta masonilor în fruntea Bisericii.

COMANDO LA MANASTIRE. FENOMENE PARANORMALE SAU CONSPIRATIE?

Manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel a fost ctitorita în 1215 de domnitorul Radu Voda. În 2003 aici îsi duceau viata 12 calugari, condusi de staretul Vichentie Punguta.

Într-o noapte din Saptamâna Luminata (saptamâna de dupa Sarbatoarea Pastelui), trupele Departamentului de Interventii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt manastirea. Toti calugarii sunt îmbarcati în forta, fara nici o explicatie, în dubele parcate în fata portii. Destinatia? Necunoscuta. În ziua urmatoare este adus în manastire un grup de maicute, care sustin cu tarie ca ele sunt acolo de la întemeierea manastirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea facuta pe Internet a manastirii Negru Voda, în care se afirma ca aceasta este o manastire de calugari.

Dupa o saptamâna, câtiva dintre cei luati pe sus de mascati în plina noapte apar la manastirea Curtea de Arges, însa au „interdictie de a vorbi”. Despre parintele Vichentie se spune ca a plecat în America „în pelerinaj”. Dar calugarii ortodocsi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu exista locuri sacre pentru ortodocsi acolo.

Minciuna maicutelor, cum ca ar locui dintotdeauna la Manastirea Negru Voda, era totusi prea gogonata. Mult mai târziu, reprezentantii Arhiepiscopiei Argesului au dat câteva declaratii oficiale, dar nici versiunea lor nu lamureste ce s-a petrecut. Explicatiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul sa investigheze subiectul, sunt însa cusute cu ata alba si pline de contradictii. Pozitia oficiala a Bisericii, care ar fi trebuit sa protejeze calugarii de abuzurile autoritatilor statului, dovedeste din contra implicarea acesteia în evenimente.

Fostul staret de la Manastirea Negru Voda, expediat sau autoexilat în strainatate, reuseste sa trimita de acolo un material cutremurator despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mâna în mâna si poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficiala: la manastirea Negru Voda s-au facut… reparatii?! curatenie?!

Purtatorii de cuvânt ai Episcopiei Argesului si ai Episcopiei Muscelului, ca si episcopul Calinic Argeseanul admit, în cele din urma, trei ani mai târziu, ca a avut loc o mutare a comunitatii de calugari. Însa una temporara, se dezvinovatesc ei. „În urma cu trei ani, la Manastirea Negru Voda din Câmpulung au fost executate niste lucrari de reparatie. Cu acea ocazie au fost mutati calugarii la alte lacasuri de cult din judet,” declara în 2006, pentru un ziar electronic argesean, consilierul episcopal Ovidiu Vlasceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea sa îi tina isonul, dar vorbeste despre o actiune de curatare a manastirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, calugarii de la Manastirea Negru Voda au fost repartizati la alte lacasuri de cult din judet, deoarece în cadrul complexului monahal s-a facut curatenie. În toata aceasta perioada, la Negru Voda au fost aduse maicute pentru a pregati masa muncitorilor si a face rânduiala asa cum se cuvine într-un sfânt lacas.” De ce nu puteau face calugarii de mâncare muncitorilor si a fost necesar sa fie aduse maicute, practica nemaiîntâlnita în nici un alt caz de renovare a unei manastiri, ramâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioada de câteva luni în care s-a facut mutarea, Eugeniu Matei abate atentia de la faptul ca toti cei 12 calugari au fost mutati într-o singura noapte si nu s-au mai întors apoi la manastire.

MIREM, MISCAREA ORTODOXA DE REÎNVIERE MONAHALA

„Curatenia” de care vorbesc reprezentantii episcopiei este însa una simbolica. Mascatii au intervenit în forta întrucât se credea ca la Negru Voda se afla un nucleu al Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reactiile nascute la ultimele evolutii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, si la hotarârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învataturilor lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii.”

Proclamatia lansata în primavara anului 2003 de Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala probabil ca a venit ca o lovitura pentru Biserica Ortodoxa Româna (BOR). Aceasta proclamatie afirma ca peste 500 de calugari, calugarite, preoti, stareti sunt „înmarmuriti” de hotarârile capilor Bisericii, care vin în contradictie cu credinta seculara ortodoxa si sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamatia cere Patriarhiei retragerea B.O.R. din Consiliul Ecumenic si cere ca Biserica sa ia pozitie împotriva politicilor de globalizare, precum si împotriva intrarii României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Manastirea Negru Voda din primavara anului 2003, evenimente care au survenit la o saptamâna de la lansarea Proclamatiei, sa nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia sa fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenta MIREM si a extermina aceasta Miscare. Cert este ca nu s-a reusit anihilarea ei. Dupa trei ani si jumatate, aceasta continua sa existe si întelegem discretia care o înconjoara pe de o parte ca prudenta a celor care fac parte din MIREM si ca musamalizare, din partea oficialitatilor.

Actiunile MIREM sunt cu precadere orientate împotriva masonizarii si ecumenizarii Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat pozitie împotriva introducerii în România a noilor carti de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens si a postat afise în principalele orase (s.n.). Presa a relatat destul de putin despre aceste actiuni, ridiculizând si minimalizând importanta acestei miscari alcatuita din 500 de calugari, asa cum face de fiecare data când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuti de masonerie.

Biserica trebuie totusi sa dea explicatii pentru cazul Negru Voda

Revenind la cazul de la manastirea Negru Voda, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicatii. Citam câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastra de a face cunoscuta parerea avizata a oficialilor episcopali în legatura cu disparitia nocturna a obstii de la Negru Voda, am fost respinsi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tacere! Este clar un abuz, o încalcare flagranta a drepturilor de vietuire într-o tara ortodoxa, dar de cine îngaduita? De cine pusa la cale? Cine sade în spatele întregii regii, caci actorii îi cunoastem? Sa fi fost acolo salasul vreunui cuib terorist ce pregatea atentate la adresa Ortodoxiei si care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem sa ne lansam în afirmatii neîntemeiate, dar ca o coincidenta, descinderea a avut loc cam la o saptamâna dupa lansarea Proclamatiei Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala. Daca mercenarii au crezut ca în Negru Voda este centrul Miscarii s-au înselat amarnic. Ceea ce ne stârneste pricini de neliniste este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteste întrucâtva de sinistrul an ‘59, când calugarii si monahiile au fost evacuati „legal“ din manastiri prin decretul 410 (ce luati aminte, nu a fost înca abrogat!) semnat de liftele rosii în acordul si sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelatilor vremii.

Problema ce o ridicam este însa de constiinta:

• Ce-ati face dumneavoastra, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi – de ati fi pusi în situatia de a fi declarati de oficiali pur si simplu disparuti sau chiar nenascuti, si sa va treziti înghititi de beciurile Securitatii pentru oarece banuieli de propaganda ortodoxa antiecumenista? Sa fiti condamnati pentru aceasta, conform decretului x, la temnita sau internati în vreun ospiciu pentru „actiuni teroriste de destabilizare a României“!

• Ce-ati face de veti afla apoi ca toti v-au uitat, ca nimanui nu-i pasa, ca tuturor le e frica de represalii si tac mâlc, ca cei responsabili nu vor sa bage de seama.

• Ce-ati face daca v-ar disparea peste noapte duhovnicul – cica ar fi plecat sa-i încrestineze pe eschimosi?

Cât despre cele ale credintei, ortodocsii si Ortodoxia din România se manifesta în plin spatiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregatit mii de contre, unele chiar în forma de bâta. Dar cui îi e frica de beci, de lanturi, de marturisire? Batrânii cercati au sfatuit cam asa: „Vremea noastra a cam trecut, voi sunteti cei ce trebuie sa duceti pâna la capat nestinsa flacara Ortodoxiei. Noi am înfundat temnitele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmati, sa nu mai treceti prin iadul acela. Nu va siliti spre eroisme gratuite. Nu denigrati arhiereii apostati. Înca nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaste lamurit aceasta, caci atunci „urâciunea se va trufi pe fata în locasurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevarul fara sa se bata cu pumnul în piept; poti ajuta poporul fara a crea dizidenta, panica si razvratire si fara „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obstii Manastirii Negru Voda este doar un nor ce prevesteste furtuna ce va sa vina. Asadar, oare cine urmeaza?”

OARE CINE VA URMA?

Asa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvaluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astazi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la manastirea Petru Voda din Bucovina, unde staretul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason ( N.R. – ???? – ramane de verificat asta). Acest lucru a dat nastere unor ample proteste din partea calugarilor si credinciosilor, care au fost înabusite cu ajutorul politiei. Se urmareste chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuti” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea si ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al parintelui Calistrat de la manastirea Bârnova, care a îndraznit sa îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta înca nu era Patriarh), tragându-l chiar în gluma de barba, fapt care a facut sa fie interzis de la cele sfinte, pe termen nelimitat.

Parintele Amfilohie Brânza de la schitul Diaconesti din Bacau, discipol al lui Cleopa, este si el amenintat cu caterisirea (raspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop ca trebuie „sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducatorii de tot felul”. Si cum acesta nu a fost de acord cu aceasta afirmatie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfintia voastra sunteti mason?”. Iar episcopul, lasând la o parte orice menajamente i-a raspuns: „Bai baiatule, tu nu stii ce e asta, ia cel mai mare mason si îmbraca-l în vesmintele arhieresti si se topeste tot raul din el”. Parintele Amfilohie nu s-a lasat: „Daca sunteti mason, Prea-sfintite nu va mai pomenesc la sfintele slujbe, ca multi sfinti si sinoade au condamnat masoneria!”

În timp ce astfel de preoti si calugari, care iau pozitie împotriva masoneriei, sunt marginalizati, persecutati sau pusi sub interdictii de tot felul, vedem cum tot mai multi reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în laturi sa participe fatis la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittis ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfasurat la Arad într-o catedrala ortodoxa si o alta a fost oficiata la Suceava cu participarea unui preot ortodox” – cf. ziaraxa.wordpress.com.

…Cine stie? Dincolo de neputintele noastre tot mai jalnic înmultite, va lucra (cum a tot facut-o – si noi nici n-am bagat în seama!), prin Calvarul Asumat si prin Moartea Sa pe Cruce si, mai ales, prin Învierea Sa! – TOT MÂNTUITORUL-HRISTOS – …lucrator la Duhul nostru, acum, prin mediul monahal, adica singurul mediu în care se mai practica MARTIRIUL, PENTRU ADEVARUL-HRISTOS SI PENTRU SFÂNTA PATRIE SI PENTRU SFÂNTUL NEAM ROMÂNESC! – MARTIRIUL ÎN NUMELE MÂNTUITORULUI OMENIRII SI LUMINA A LUMII!!!

 

…Tot El sa se rastigneasca, oare – tot numai El sa suporte Calvarul Regasirii Luminii Duhului Dumnezeiesc din Om (pentru NOI, caci EL ESTE LUMINA!!!) – iar noi, care ar trebui, macar de 2000 de ani încoace, sa avem grija fie si numai de sufletul nostru, daca nu, cum zice Dostoievschi, sa gemem de pacatele si vinile si durerile lumii întregi… – iar noi…DELOC…???!!!

…Luati aminte, zarile se întuneca a Amurg al Lumii!!! Daca mai vreti sa va salvati – ACUM ESTE ULTIMA VREME A SALVARII!!!

***

 

Expozitie foto despre Torino

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

EXPOZITIE

de Mihaela CHIRVASUTA


CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
CENACLUL “ION  CHIRIC”

“Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu” va invita la expozitia inedita de fotografie:

“VIATA, CREDINTA SI  ISTORIE”

autor: MIHAELA CHIRVASUTA

* expozitia cuprinde fotografii  inedite din TORINO
– “imagini de basm, de neuitat, un loc mirific in care sufletul ramane acolo pentru totdeauna” – cum spune chiar autoarea
* in expozitie, alaturi de imagini publicul poate citi poeme haiku si ganduri inspirate din fotografii semnate de Angela Baciu si Antohe Chirvasuta

* expozitia va fi deschisa publicului larg pe perioada vacantei de vara,
incepand cu data de 16 mai 2011 la et.1, Casa de Cultura a Sindicatelor Galati.
sponsor eveniment: “CHIROMAX”
(afis realizat de “adquest image”, foto afis: mihaela chirvasuta)
Va asteptam!

Angela BACIU scriitor, promotor cultural, membru U.S.R consilier cultural C.C.Sind.Gl.

CASA REGALA A ROMANIEI

On By nelursIn News, Romania, WorldLeave a comment

DECIZIE ISTORICA

Regele Mihai anunta ruperea legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern.

Casa Regala româna va fi cunoscuta drept “CASA REGALA A ROMANIEI”-  citim in GÂNDUL din 10 Mai 2011

 

“Noi, Mihai I, în virtutea autoritatii noastre nedisputate ca sef al Casei Regale a României, luând în considerare decizia iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter national si independent dinastiei si Casei Noastre Regale, si urmând datoria mea fata de istorie si fata de urmasii si succesorii mei, tinând cont de articolele 1(10), 15 si Anexa 1 ale Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, adoptate de noi la 30 decembrie 2007, actionând în conformitate cu vointa mea libera, fac cunoscut: Art. 1 Ruperea tuturor legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern”

“Începând cu data de 10 mai 2011, niciun membru al familiei regale a României nu va mai purta si nu va mai avea dreptul sa poarte, sau sa foloseasca vreun titlu conferit (ereditar sau ad personam) de orice sef al casei princiare de Hohenzollern. Capul Casei Regale a României ramâne singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricarui titlu sau distinctie”

“Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, amendate, vor fi transmise membrilor Familiei Regale a României”

 

http://www.gandul.info/news/decizie-istorica-regele-mihai-anunta-ruperea-legaturilor-istorice-si-dinastice-cu-casa-de-hohenzollern-casa-regala-romana-va-fi-cunoscuta-drept-casa-regala-a-romaniei-8257617

LANSAREA SECTIUNII DE SELECTIE

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

 

PENTRU

sustinerea financiara a taberelor de creatie nationale si internationale

 

Ministerul Culturii si Patrimoniului National anunta organizarea sesiunii de selectie a ofertelor culturale pentru Programul Cultural National pentru sustinerea financiara a taberelor de creatie plastica nationale si internationale, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale, cu modificarile si completarile ulterioare.

La sesiunea de selectie poate participa orice persoana fizica autorizata sau persoana juridica de drept public sau privat, româna sau straina, cu sediul în România, care sa îndeplineasca calitatea de operator cultural. Înscrierea la sesiunea de selectie se va realiza fara taxa, prin depunerea documentatiei/iilor la sediul Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Sos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Bucuresti sau prin transmiterea acesteia/acestora prin posta la aceeasi adresa. Termenul limita de depunere a ofertelor culturale: 6 iunie.

Relatii suplimentare la:

Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Compartimentul Monumente de For Public si Arhitectura Contemporana, E-mail: cmfpac.mccpn@gmail.com, Tel.: 021. 222.32.13;

sau pe site-ul MCPN: www.cultura.ro.

 

Biroul de presa

05.05.2011

COMUNICAT

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Marti, 10 mai a.c., ora 14,00, în sala EXCELSIOR a Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca, va avea loc un eveniment de exceptie: debutul expozitional al doamnei Rodica NEGRESCU – grafica digitala.

Este si pentru prima oara când institutia noastra ofera clujenilor, tuturor iubitorilor de arta o expozitie de acest gen. Lucrarile expuse pe simezele noastre va invita sa descoperiti o lume în care tehnica, arta, imaginarul, precizia, inspiratia, elaborarea, coexista si se întrepatrund surprinzator, dar organic, cu transcendent-oniricul si memoria senzoriala a fiecaruia dintre noi. Prin subiectele si temele abordate, lucrarile artistei Rodica NEGRESCU, sunt o adevarata “sarabanda vizuala” ce declanseaza perceptii, senzatii si experiente estetice inedite.

Totodata, artista ne demonstreaza simbioza extraordinara existenta între tehnica si arta. Ele nu sunt domenii incompatibile, nu se exclud. Prin stapânirea lor, asa cum ne demonstreaza doamna Rodica NEGRESCU, rezulta opere de arta de o exceptionala profunzime, un univers complex, prin nimic inferior celui al operelor executate manual de artistii autentici, cu har. Artista ni se confeseaza, afirmând: Dintotdeauna am avut arta în suflet, fie ca a fost muzica, poezie sau pictura, ea, arta, a fost un vis amânat, dar la care nu am renuntat niciodata.

 

De ce grafica digitala? Pentru ca este un subiect inepuizabil: aceasta tehnica îti da posibilitatea sa depasesti orice limite, sa lasi libera fantezia, sa îndraznesti, sa inventezi.

Cu certitudine ca altul ar fi fost parcursul artei plastice universale daca Michelangelo, El Greco, Tizian si atâtia alti mari pictori ai secolelor anterioare ar fi beneficiat de cuceririle si avantajele tehnicii moderne!

Invitam pe cei interesati sa descopere nu doar universul artistic de exceptie al doamnei Rodica Negrescu, ci si posibilitatile extraordinare deschise artei de tehnicile moderne de care dispunem azi.

 

Manager (director general),

Dr. Dan BRUDASCU

 

„VIATA CA O PUNTE” DE TITINA NICA TENE

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

 

La Editura „Dacia XXI”, în Colectia DUAL, a aparut cartea „VIATA CA O PUNTE” de Titina Nica Tene – membra fondatoare a Ligii Scriitorilor Români -, cuprinzând 30 de povestiri, structurata în doua cicluri:

„Pietre de-aducere aminte” si „Bucuria întoarcerii în timp”.

 

Imaginea epico-lirica a autoarei are la baza o recuzita exclusiv rememorativa. Prozele sale concise, slefuite pâna la cristalizare, sunt imagini traite de-alungul vietii, în care amintirea lucreaza cu fervoare, dând la iveala lumina unor teme si simboluri dintr-un timp întunecat, dar care pentru copilul de atunci era înteles ca frumos, prin naivitatea copilariei, si azi reverberând în nostalgie. Stilul dens, ca o lumina, ne descopera o naratiune cu o inteligenta regie a miscarii, iar trairile sincere alterneaza între transcrierea lor într-un real perceput de copilul de atunci si surprinderea evanescentelor.

 

Despre o parte din aceste povestiri, cunoscutul critic literar Alex Stefanescu scria în „România Literara”, pe buna dreptate: „Amintiri din copilarie pe care autoarea si-a petrecut-o, ca atâtia alti scriitori români, la tara. Ea nu imita însa pe nimeni. Modesta, cuvincioasa, plina de duiosie, ne câstiga simpatia, tocmai prin aceasta cuminteniea pamântului”.

 

Povestirile sunt legate între ele nu numai prin o succesiune de evenimente, începând din copilarie si pâna în momentul devenirii autoarei bunica, dar si prin stil, procedeu narativ caracterizat mai ales printr-un fel comun de a privi viata, fiind produsul unei acuitati analitice, oscilând între seriozitate si jucausenie. Lucru observat si de scriitoarea Mariana Zavati Gardner, din Anglia: „Am savurat cartea de povestiri a talentatei Titina Nica Tene din Cluj-Napoca. M-a impresionat prospetimea limbajului si am ramas cu dorinta de a citui mai mult (…) talentul didactic al autoarei se simte în limbajul copilei, care are o alta întelegere privind sensul cuvintelor comparative cu adultii, mereu preocupati cu muncile epuizante de la sat.(… ).”

 

Prozatoarea nu pare deloc straina de un anume clasicism al meditatiei si rememorarii, trasatura vizibila în efortul de a sonda trecutul prin adâncimile starilor si sentimentelor fundamentale. Despre acest fapt scriitorul si editorul Ioan Miclau din Australia scrie: „Opera scriitoarei Titina Nica Tene este întradevar prodigioasa, deosebit de variate teme alese, slefuite pâna la stralucire. Poezia doamnei Titina are, cum este si natural, un specific propriu, de fapt acea lege pe care o pronunta clasicul B.P. Hasdeu, asemuind literature româna cu o câmpie unde e loc sufficient pentru fiecare floare cu mirosul si culorile ei”.

 

Remarcam tinuta grafica deosebita a cartii, asa cum ne-a obisnuit Editura DACIA XXI, si coperta semnata de Ovidiu Tomoiag în care regasim o fotografie facuta de scriitorul George Roca din Australia.

 

Dorina COSTEA

Cluj-Napoca

mai 2011

MI-E DOR DE PRIMAVARA ROMÂNEASCA

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Pluteste în aer mireasma primaverii si mi s-a facut un dor nebun de primavara româneasca! Mi-e dor de primavara din timpul copilariei mele, de acel anotimp când striga zburdalnicia copilului din noi si ne cheama îndarat în tesatura de frumuseti ale primaverilor românesti. Copil batrân ce sunt! De primavara din satul copilariei mele mi-e dor, de Tiganestiul din Teleorman asezat în partea cea mai de sud a tarii unde poposea mai întâi primavara si simteam ca soarelele trezea din somnul lung al iernii toate fiintele pamântului perpetuând ritualul renasterii din fiecare primavara. Mi-e dor de curtea casei cu pasaretul foind si cotcodacind, de cocosul tantos dând rotocoale în jurul gainilor, de fluturii zburând în zig-zag, de ramurelele cu muguri gata sa plesneasca, de pisica ce mergea agale prin curte pâna o stârnea la goana câinele suparat ca i-a trecut chiar pe sub nas, de adierea usoara a unui vânticel strecurat printre crengile încarcate de floare si de zbor de albine, de zborul bondarilor dupa care alergam rupându-ne picioarele ca sa-i prindem si sa-i facem avioane, ori de gargaritele pe care le descântam surâzând cu o retinuta taina ca sa aflam dupa directia de zbor “încotro ne-om marita”. De florile caisului meu drag, de-o sema cu mine, mi-e tare dor. De fiorul cântecului unui cuc ce cânta ca nebunul fara oprire în nucul falnic din vecini mi-e dor, de rândunelele si berzele satului care îmi stârneau fascinatia migratiei, ca în povestirea “Bunicul” a lui Delavrancea, de soarele care se înalta vesel si plin de viata peste casa parinteasca, de florile pomilor, ale gradinilor si ale câmpului si de mirosul îmbatator al pamântului reavan, de zburdalniciile mieilor, iezisorilor, ale copiilor de seama mea cu care plecam la joaca si uitam sa mai ne întoarcem, iar strigatele si voia buna erau la ele acasa si de câte alte frumuseti simple, dar cu trairi adânci nu ma poarta adâncul dor al primaverilor copilariei.
Si de primavara Bucurestiului tineretii mele mi-e dor. Mi-e dor de Cismigiul încarcat de florile timpurii ale magnoliilor, cu iarba cruda si cu aleile mirosind a pamânt jilav, cu porumbeii gângurind, cu luciul lacului rasfrângând umbrele unduitoare ale salciilor înflorite sau apa valurind sub lopetile barcilor în care plutesc ca în vis îndragostitii, cu perechile înlantuite plimbându-se pe alei, cu toporasi si viorele si cu tigancusele vesele îmbiindu-te sa cumperi flori.
Mi-e dor de acele limpezimi de soare care ne fac mai tineri si aduc în atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie. Ma trezeam facând poezii, iar inima îmi cânta imnuri înaltatoare în cadenta iubirii. Primavara o simteam ca pe un miracol de care aveam nevoie, caci în el gaseam infinitul si simteam cum se plamadeste viata, acea viata care clocotea si în mine dând peste rascoale.
În visele mele, mai pastrez înca parfumul primaverilor tineretii mele si lumina care se limpezea si se facea floare în suflet.
Si de primaverile deplinei mele maturitati mi-e dor. Le pastrez si pe ele în tainitele sufletului. Cum sa uit, când începând din luna martie, primavara îmi trimitea primul semn – mirosul acestui anotimp, de verde crud, de vânt caldicel, de pamânt strapuns de firele de iarba. Apoi mi se parea ca aud cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, cum se împrastie generoasa lumina din orice rasarit de soare. Parca auzeam urzeala vietii, iar noaptea parca auzeam muzica stelelor. Începeam sa simt dorinta de miscare. Totul mi se parea nou asa cum nu am mai vazut parca niciodata. Redescopeream lumea cu bucurie si ma redescopeream pe mine. Aveam impresia ca eu – omul neînsemnat de pâna atunci – devin alt om. Simteam ca prind puteri, ca devin mai usoara, transparenta, cu o puternica aspiratie de puritate, de generozitate. Simteam ca vreau sa darui mai mult, numai sa aiba cineva nevoie de acest dar al meu pornit din prea plinul inimii. Ma trezeam rostind cuvinte bune si frumoase si vorbeam cu sufletul în glas. Fetele vesele ale oamenilor erau oglinda sufletului meu. Îmi venea sa-mi iau zborul si pasii ma duceau parca pe sus, parca nu mai încapem în mine.
Primavara îmi sorbea sufletul cu culorile ei suave si îmi placea sa ma scald în lumina si în culorile ei. Ma scaldam si vibram în verdele regenerarii, culoarea vietii, a multumirii, a vindecarii si a concilierii contrariilor, a expansivitatii.
Ma scaldam si traiam intens în culoarea albastra, culoarea cerului senin, a aspiratiilor înalte, a trairilor interioare, a libertatii launtrice, a calmului, a iubirii altruiste, în acest anotimp al iubirii si al îndragostitilor. Îmi cârpeam sufletul cu petice de albastru.
Îmi placea sa ma scald în culoarea galbena, culoare vesela, culoarea luciditatii, a optimismului si a dragostei de viata, a cutezantei, a generozitatii, a initiativei si inventivitatii.
Îmi placea sa ma purific în culoarea alba a florilor de primavara, adevarat izvor de pace, de liniste si curatenie sufleteasca, un adevarat balsam pentru toate tensiunile emotionale care calmau gândurile si sentimentele, ma alina si ma facea sa simt încarcatura spirituala a lumii îngerilor, a aspiratiilor spre sublim.
Acum, în toamna vietii, pentru mine primavara este tot primavara si retraiesc visând pe rând toate etapele primaverilor vietii mele. Acestea s-au confundat cu cele ale tarâmurilor românesti pe care acum le privesc doar prin sita vremii din îndepartata Canada care îmi ofera multe satisfactii, dar nu si o primavara ca cea româneasca. Aici e o primavara scurta si precipitata, n-ai timp sa gusti pe îndelete, n-apuci sa ai acea stare de primavara cu acel farmec special ca în România si în special primavara în sat.
Si atunci, cum sa nu îmi fie dor de acea primavara româneasca ce trezea în mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastâmpar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cânt cu gura mare asa cum cânta Tudor Gheorghe “Au înnebunit salcâmii/ De atîta primavara/… Au înnebunit salcâmii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate câte-am spus mai sus si de înca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti în acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins în vraja primaverii!

Elena Buica – Toronto, Canada

CUI ÎI E FRICA DE CNSAS?

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Cine anume are de câstigat din „dezvaluirile” abuzive, grosolane, calomnioase ale acestei entitati, departe de a fi o institutie europeana? Chiar este nevoie de aceasta entitate distrugatoare? Nu este o povara prea scump platita din bugetul tarii în vremuri de criza economica, morala?

Purtatorul de cuvânt al CNSAS, dna Ancuta Median, ne-a informat – într-un limbaj departe de a fi civilizat, amabil, departe de a se circumscrie rigorilor comportamentale ale unui functionar public – surprinzator, ca presa, sa auzi si sa nu crezi!… a aflat de la tribunal stirea, contrazicând astfel – jenant, ca sa nu spun penibil! – întreaga presa nationala în care se scrie raspicat ca informatiile provin din surse ale CNSAS; nicaieri, interesant, n-am gasit vreo trimitere la sursele tribunalului. La mijloc, da, e acelasi CNSAS, transformat – dupa cum se sustine tot mai convingator, tot mai argumentat, nu-i asa? – în sursa de intoxicare, poluare, învrajbire, calomniere, terfelire, distrugere a legendelor vii ale literaturii române: Stefan Augustin Doinas, Cezar Ivanescu, Nicolae Balota, Eugen Uricaru, Augustin Buzura, Ion Caraion, Adrian Marino, Ioan Grosan, Nicolae Breban s.a. – opera carora face parte, de buna seama, din patrimoniul national al României.

CNSAS – o fantoma (se zvoneste ca e vorba, de fapt, de… o „noua politie politica”, asa sa fie oare?!) care distruge imaginea unor personalitati de prim rang, distruge vieti, destine, instrumentând cazuri, bricolând dosare, în functie de interesele unor grupuri aflate în spatele acestei entitati, nu-i asa? Cu totii cunoastem care anume sunt acele grupuri de interese; multora le este frica sa vorbeasca despre ele din varii motive. Multora le este frica sa vorbeasca onest si deschis despre CNSAS, GDS – Grupul de Dialog Social, transformat într-o secta exclusivista. Despre rolul nefast jucat de aceste entitati. Pentru prima data, Breban – în cartile d-sale Tradarea criticii si Aventurierii politicii românesti; si nu numai în acestea! – si revista Contemporanul a pus în discutie detaliat, cu franchete, radicalism, aceste subiecte incomode, ca sa nu spun, incendiare – amanunt care, se pare ca, evident, contrazice tabieturile în voga pe malurile vesel-absurde ale Dâmbovitei!

O fantoma malefica, rau intentionata, bântuie, asadar, lumea româneasca post-decembrista: CNSAS – entitate care functioneaza pe bani publici, nota bene – o fantoma care duce, evident, o politica antinationala, atacând patrimoniul spiritual al României, nu-i asa? Pâna când? Pâna unde? Ce scop se urmareste în esenta? Si cine anume are de câstigat din „dezvaluirile” abuzive, grosolane, calomnioase ale acestei entitati, departe de a fi o institutie europeana? Chiar este nevoie de aceasta entitate distrugatoare, CARE RECURGE LA DIVERSIUNI ÎNTR-O TARA FALITA DIN PUNCT DE VEDERE MORAL SI ECONOMIC? Nu este CNSAS o povara prea scump platita din bugetul tarii în vremuri de criza economica, morala?
Cui îi este frica de CNSAS?

Aura CHRISTI
ideeaeuropeana.blogspot.com
12 aprilie 2011
Bucuresti