LECTIA DE PEDAGOGIE: Violenta familiala si urmarile ei in procesul educativ

„Istoria umana, spunea H.G. Wells, devine tot mai mult o intrecere intre educatie si catastrofa”. Si asta pentru ca violenta umana a atins cote alarmante, iar educatia inca mai bajbaie.
Tinerii, inclusiv scolarii, se confrunta cu diverse tipuri de violenta, acestea variind de la abuzul copilului in familie la agresiunea stradala, de la violenta cauzata de framantarile sociale sau politice pana la conflictele deschise sau razboiul declarat. Indiferent de forma sa, impactul violentei asupra tinerilor este deosebit de nociv; aceasta le distruge increderea in sine si le diminueaza sentimentul ca pot avea o contributie pozitiva in societate.
Una din formele acute ale violentei isi are radacina in mediul familial, acolo unde copiii ar trebui sa intretina relatii intergrupale necesare socializarii si formarii sale ca personalitate.
Totul incepe cu neglijenta parintilor, grija prea mare pentru ziua de maine ii face pe acestia sa-si scape copiii de sub control si sa nu mai dea atentie nevoilor si modului de comportare al copiilor. La acestea se adauga anturajul din care fac parte adolescentii si dezinteresul lor fata de cei din jur. Traiesc continuu cu parerea ca lumea le apartine. O mare influenta asupra „micilor delincventi” o au, in alta odine de idei, criza nebuna de bani si faptul ca sunt crescuti intr-un mediu al alcoolemiei in care toti sunt invatati sa obtina ce vor prin fel si fel de metode, departe de a tine cont de o anume lege.
Sunt iesiti de sub control din dorinta de afirmare, de distractie. Vor sa copieze pe altii pentru ca ajung sa nu se mai cunoasca pe ei insisi. Pun in practica ce vad la televizor, in jurul lor si, din pacate, in familie: violenta, neglijenta, dezinteresul, razbunarea. Foarte multi dintre adolescenti abandoneaza scoala, iar sansele de a deveni un delincvent sunt mult mai mari.
Delincventa juvenila, tot mai des intalnita in ziua de azi, este masca „la moda” a acelor tineri care incep sa se maturizeze si trec printr-o perioada cu multiple schimbari ce implica tulburari comportamentale si crize de personalitate. Deci, o etapa de viata – normala dealtfel – stimulata de indiferenta si carente educationale, ce poate duce la conturarea unui psihic haotic si un ego traumatizat.
Societatea este un mediu care favorizeaza rebuturile umane pentru ca ea perverteste, corupe umanitatea din noi, o altereaza – cum ar spune Rousseau. Saracia este una din ranile societatii ce sangereaza mereu in mii de familii. De aici incolo, tinerii aceia firavi, curati, sunt impinsi la afaceri nu tocmai potrivite valorilor sociale: droguri, prostitutie, jaf, crima. Periferia societatii vine peste noi, sufocandu-ne, distrugandu-ne…
Un alt factor frecvent in lumea contemporana este dezbinarea familiei tanarului sau potentialele scandaluri provocate de gelozie, alcool si chiar droguri.
Ce-i de facut in sprijinul eliminarii efectelor negative ale societatii asupra adolescentului?
Un sistem educational corespunzator, deopotriva, valorilor societatii, dar si moralei comunitatii. In privinta sistemului educational, dincolo de litera manualului sau de perceptia socialului este relatia educator-educat, relatie in care trebuie sa primeze raportul instructiv-educativ bazat pe echilibrul dintre autoritate si libertate. Numai asa educatia poate deveni un control social.
Educatia fiind o colaborare intergeneratii, adultul, parintele sau profesorul au – ca reprezentanti ai maturitatii sociale – anumite prerogative rezultate din aceasta situatie: autoritate, control, coercitie, sanctiune etc. Tanarul trebuie sa suporte si sa se supuna rigorilor rezultate din caracteristicile sociologice ale acestui raport.
Relatia adult-tanar este o relatie de socializare prin care se transmit anumite modele ale raporturilor sociale scoala face acest lucru. Numai ca atunci cand adultul de acasa nu colaboreaza educational cu minorul, lasat prada violentei, efortul scolii este zadarnic, ea trebuind sa suporte actele violente ale tanarului care se crede prea liber, propriul lui stapan. Ca autoritatea adultului, profesorului sa fie eficienta in eliminarea comportamentului deviant ea trebuie sa fie de natura morala. Numai asa apar in educator doua conditii. Prima este vointa, a doua este autoritatea. Dar, autoritatea implica incredere, iar adolescentul nu poate avea incredere in cineva care ezita, care revine asupra hotararilor sale. Aceasta conditie este importanta numai daca educatorul insusi simte cu adevarat in el autoritatea pe care urmareste sa o faca simtita in copil. Educatorul, ca reprezentant al autoritatii, resimte totdeauna tentatia unui abuz de putere, a violentarii relatiei educator-educat, conform principiului: „eu sunt matur, prin urmare gandesc bine”. Aceasta stare, denumita de E. Durkheim „megalomanie scolara” rezulta din sentimentul exagerat al educatorului despre propria sa putere in raport cu educatul. In fapt, ea rezulta din decalajul psihosocial dintre cei doi. In acest caz relatia educationala este ineficienta, chiar nociva pentru copil care traumatizat devine violent, nu pentru ca si-a insusit modelul educatorului, ci pentru a se refula, a domina si el prin forta pe altii.
Autoritatea veritabila nu include nici orgoliul, nici vanitatea, nici pedanteria. Ea consta in intregime in respectul pe care educatorul il are fata de „functia sa”. Autoritatea fara libertate nu poate da nastere unui om cu personalitate bine formata, apta sa raspunda cerintelor sociale, politice, economice si culturale ale societatii. Dar libertatea sa fie fiica autoritatii bine inteleasa. „Caci a fi liber – spune Durkheim – nu inseamna a face ceea ce-ti place, ci a fi stapan pe tine, adica a te purta rational si a-ti face datoria. Pentru a dota un copil cu stapanire de sine, trebuie utilizata autoritatea educatorului, iar autoritatea acestuia nu este decat un aspect al autoritatii datoriei si ratiunii”.
Copilul va fi nevoit sa o recunoasca in cuvantul educatorului si sa renunte la o parte din prerogativele libertatii sale, constient ca prea multa libertate duce la disparitia unui model comparativ, la haos si dezumanizare. Numai in acest fel va sti mai tarziu sa o gaseasca in propria-i constiinta si sa i se supuna.
Un posibil dezechilibru intre autoritate si libertate ar duce, fie la despotism, fie la disparitia moralei sociale. In ambele cazuri numai violenta triumfa. Biruinta ei inseamna disparitia frumosului, a iubirii, a firescului dintre noi…
Scoala trebuie sa se deschida catre societate si sa constituie o viata interna bazata pe echilibrul autoritate-libertate in educatie. Considerand scoala ca o „societate scolara” unde au loc fenomene de contagiune sau de moralizare colectiva, de efervescenta, Durkheim spune ca educatorul trebuie sa precizeze prin actiunile sale sociale sensul notiunii de grup. Pentru ca in grup se invata bazele activitatii sociale transformatoare, se asimileaza regulile, se descifreaza intelesul autoritatii si iubirii, se intelege semnificatia lui „noi” in raport cu „ei”.
Marea problema a scolii de azi este disciplina, lipsa educatiei familiale, lipsa minimului de moralitate. Se poate vedea cu tristete ca tinerii – educatii nostri de toate zilele – fac parte din noi, din lacrima dulce plecata haihui inspre niciunde…
O putem strivi intre degete, ori saruta ca si cum am fi gresit cu noi insine.
_______________

Bibliolgrafie: Durkheim, Emile. – Education et sociologie / Emile Durkheim ; préf. de Maurice Debesse ; introd. de Paul Fauconnet. – [9e éd.]. – [Paris] : Presses Universitaires de France, 2005. – 130 p. ; 19 cm.,  ISBN 2–13–055329–X.

Prof. George Baciu

In cautarea raspunsului la intrebarile fundamentale ale existentei

„Alege viata”, de Iosif Ton, Editura Cartea crestina, 2007, Oradea, 154 p.

Motto: „Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare.”

„Alege viata” reprezinta o provocare de a gandi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem si ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflecta in fiecare lucru din ceea ce numim atat de usor, ca fiind „viata noastra”.  A alege viata reprezinta prin urmare, un act fundamental de a merge in directia cea buna, de a renunta la orice carare ce duce in moarte, de a cauta sa iesim din labirintul situatiilor ce ne arunca in vartejuri care in final, ne distrug cu desavarsire.

Iosif Ton si scrierile sale

Iosif Ton s-a nascut pe 30 septembrie 1934. Licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana din Cluj, acesta isi continua studiile la Seminarul Baptist din Bucuresti si apoi, la Oxford University, in Anglia. Iosif Ton este pastor mai intai, la Biserica Baptista din Ploiesti, apoi la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea. Incepand din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ton este arestat de mai multe ori, astfel ca in 1981, obligat fiind de autoritatile comuniste, acesta paraseste impreuna cu familia sa Romania, stabilindu-se in Wheaton, Illinois, SUA.

Iosif Ton este autorul volumelor „Confruntari”, „Credinta adevarata”, „Fiti oameni”, „Traind prezentul in lumina viitorului”, „Curs de viata spirituala” (vol. 1, 2 si 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viata de familie”, „Sa ne cunoastem crezul”.

„Alege viata” – o carte apel

Cartea lui Iosif Ton – „Alege viata” este un strigat, un apel, o adresare plina de caldura si sensibilitate catre orice om, pentru a merge in directia cea buna, a-L alege pe Hristos si a urma destinul celor ce vor fi mantuiti. De fapt, „Alege viata” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se cauta explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.

Desi aceste cuvinte au fost gandite la inceput pentru a fi auzite, totusi punerea lor ]n forma scrisa nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reusit sa o aseze in cuvintele pe care le-a adresat la acea data. In general, trecerea de la cuvantul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de intelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, in cazul de fata putem spune ca exprimarea orala a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomanda de la sine cititorului prin intermediul unei abordari facil de urmarit, in fraze si expresii ce se retin cu usurinta, prin ilustratii care confera plasticitate mesajului scris si nu in ultimul rand, printr-un apel emotional care nu poate sa ramana fara ecou.

„Cine esti tu…?”

„Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare. Tu trebuie sa afli cine esti, sa stii de unde vii, unde te duci si de ce esti aici, in lumea aceasta. Acestea sunt intrebarile fundamentale ale existentei umane. Cine nu si le pune si cine nu gaseste raspunsul bun la ele isi iroseste viata si isi rateaza destinul.”

Intr-o astfel de atmosfera a cautarii, a regasirii, a cizelarii unei identitati in Isus Hristos, Iosif Ton ne poarta pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mantuire si astfel citim despre: originea raului in univers, pacatul si consecintele lui, cine este Isus Hristos, ce inseamna credinta, ce este pocainta, la ce se refera viata cu Isus Hristos, cum poti deveni un om dupa inima lui Dumnezeu si ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ton ne conduce in stilul sau caracteristic, adica sistematic si pas cu pas, catre o intelegere suficienta a drumului spiritual pe care trebuie sa il urmam in viata, cu alte cuvinte, ne indruma sa ajungem sa alegem viata.

„Sa avem certitudinea ca El exista”

„Mesajul acesta este dedicat cautatorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Il cunosc pe Dumnezeu, si acestora voi cauta sa le explic cat se poate mai limpede de ce este atat de greu sa Il cunoastem pe Dumnezeu, ce ne separa de El, cum putem totusi sa-L gasim si mai mult, sa fim siguri ca L-am gasit, sa avem certitudinea ca El exista si ca El este in fiecare dintre cei care L-au cautat din toata inima.”

Intr-un discurs ce evolueaza cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleaca de la izvoare, Iosif Ton ne conduce sa intelegem originea alienarii umane in raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul sau, chemandu-ne sa ne intoarcem la Cel care ne este Dumnezeu si Tatal, sa primim oferta Sa de mantuire si sa devenim oameni adevarati, oameni noi, oameni drepti, oameni dupa voia Sa.

Lumea si teoriile ei

Avand la baza o christologie foarte bine pusa la punct dogmatic si avand si talentul de a comunica in cuvinte simple si usor de inteles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu in Fiul Sau, scriitorul reuseste sa imprime in mintea cititorului o amprenta de nesters asupra intentiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Intr-o diatriba nemiloasa cu necredinta, intr-o polemica ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ton, cu un talent pastoral de exceptie, unit si cu vocatia de predicator, cauta sa il smulga pe cititor din adormirea pe care teoriile seducatoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care inainte de a-si da seama, ajung sa fie cuprinsi de o nestiinta condamnabila asupra planurilor lui Dumnezeu.

„Lumea aceasta te-a invatat sa gandesti ca ai aparut la intamplare si ca nu esti mai mult decat un animal. Esti mai mult doar prin faptul ca gandesti. Atata esti. Dar in esenta, esti o fiinta nascuta la intamplare, fara rost si fara viitor.”

„Acum este clipa de har”

Din aceasta conditie amorfa, din aceasta nebuloasa a pierii, Dumnezeu cauta sa ne scape si acesta este mesajul central al cartii „Alege viata” – fapt care o recomanda oricui, crestin sau ateu, oferindu-ne invatatura, calauzire, putere si o iubire mistuitoare fata de Cel care Si-a dat viata pentru noi, adica fata de Isus Hristos. Am putea spune ca nu este o carte pur si simplu religioasa, ca nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimarilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, usor de inteles si puternic in a-l transforma pe cititor.

„Acum este clipa de har. Acum este clipa in care hotarasti ce va fi atunci cand Hristos va reveni. Pentru ca acum vei hotari daca vei sta la dreapta sau la stanga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se afla alegerea vietii.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Sfaturi biblice privind viata de cuplu si relatiile parinti-copii, in „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” de Cristian Barbosu

S-au scris multe carti despre viata de familie si ne-am putea intreba daca ar mai fi ceva de spus sau de adaugat in aceasta privinta. Multe carti care trateaza acest subiect merg pe o abordare foarte specializata, ce restrictioneaza numarul potentialului auditoriu. Nu acesta este cazul cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie. Sot, sotie, parinti, copii. Intrebari si discutii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Imbinand in mod armonios o abordare dinamica cu un continut plin de valoare, autorul reuseste sa ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalina, a gandurilor pe care ni le impataseste.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). S-a nascut la Arad, dar a copilarit la Curtici. Dupa o perioada in care a muncit ca vames in vama Nadlac, Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea sa studieze intr-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat aceasta chemare. Pasiunea pentru Scripturi l-a determinat sa urmeze trei scoli teologice in acest domeniu, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta. Impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani) care vorbesc fluent trei limbi. Cristian e pasionat de carti si de munte. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

„Nicio casnicie nu se zideste usor”

In mod sigur, „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” este o carte ce are la baza un studiu intens pe tema vietii de familie. Acest lucru e bine conturat prin bibliografia consistenta a acestei carti. Dar dincolo de studiu, cartea exprima o experienta de valoare acumulata in propria viata de familie a autorului. Acest al doilea aspect ofera o valoare deosebita sfaturilor pe care le primim, deoarece nu avem de-a face cu un stil academic, ci cu o maniera directa, la obiect, vizavi de problematica deosebit de complexa a vietii de familie.

„Cartea aceasta este pentru tine, cel care tii la casnicia ta sau la copiii tai, dar care cauti implinire intr-un mod realist si sincer, recunoscand dificultatile si problemele existente, fiind insa constient ca Dumnezeu are un plan si solutii potrivite pentru familia ta. Nu este o carte usoara, fiindca nicio casnicie nu se zideste usor si nicio cale parentala nu are un sablon anume, dar in randurile ei vei gasi principii biblice, practice si simple, aplicabile universal, indiferent de anii tai de casnicie sau de experienta ta de parinte.”

„Legamantul face diferenta”

Structura cartii contureaza doua arii mari ale vietii de familie: relatia dintre sot si sotie, respectiv relatia dintre parinti si copii. In ce priveste relatia dintre soti, autorul ne expune intr-o maniera didactica si usor de inteles, principiile bibice cu privire la actul casatoriei, scopul ei si nevoile ce se cer implinite. Nu este ocolita nici problema spinoasa a conflictelor din familie si a modului in care ele trebuie sa fie solutionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o expunere realista a complexitatiii problemelor cu care se confrunta orice familie, insa prezentandu-se metode si cai practice de rezolvare, pornindu-se de la invataturile de valoare din cuprinsul Bibliei.

„Casatoria este un legamant incheiat intre sot si sotie inaintea lui Dumnezeu. Aceasta inseamna mult si este baza de la care pornim in orice discutie sau studiu pe tema casatoriei crestine, fiindca legamantul face diferenta. Cand Scriptura vorbeste despre legamant, ea face referinta la ceva unic, un concept de o importanta si o valoare sacra inaintea lui Dumnezeu. De aceea, casatoria a fost vazuta de biserica crestina de-a lungul veacurilor ca fiind ceva sacru, un legamant incheiat nu numai o data in viata, ci si pe viata.”

„Idealul lui Dumnezeu”

Intr-o lume supusa relativismului in privinta valorilor si schimbarilor de abordare privind casatoria, cu greu am putea sa credem ca sfaturile biblice ar mai fi de actualitate. Cu toate acestea, deopotriva ratiunea si experienta demonstreaza ca nimic nu s-a schimbat in perioada moderna. Cartea „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” se constituie ca o chemare de intoarcere la ceea ce este autentic si adevarat, adica la ceea ce nu se poate schimba, indiferent de timp si circumstante. Ideea familiei nu i-a apartinut omului, ci lui Dumnezeu, iar pentru a avea succes in aceasta directie, trebuie sa urmam sfaturile Creatorului.

„Idealul lui Dumnezeu este clar prezentat: ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. De aceea, eu nu voi incuraja niciodata divortul, ci voi cauta, atat cat tine de mine, sa ii ajut pe soti sa-si reabiliteze casnicia, pentru ca regula Scripturii este impacarea, pocainta, mentinerea unitatii, si nu despartirea.”

„Combustibilul necesar casatoriei”

Un aspect inedit pe care-l subliniaza autorul este cel legat de „combustibilul necesar casatoriei”. „Exista oare vreun combustibil necesar relatiilor, fie ele conjugale, parentale, prietenesti sau de orice fel? Avem nevoie de un combustibil special in relatiile noastre? Avem. Care este acela? Raspunsul este dragostea. „Daca dragoste nu e, nimic nu e.” Dragostea ne-a adus la altar, ea ne-a legat pe viata. Dragostea ne tine vii amintirile, ea face parte din fiinta noastra. Ea este pusa acolo de Creatorul nostru si de aceea, dragostea este combustibilul relatiilor.”

Conflictele in familie si solutionarea lor

Un alt aspect original al acestui volum de Cristian Barbosu se refera la explorarea cauzelor conflictelor din viata de familie. „Dumnezeu cauta pacea, intelegerea, atat in societate cat si in familie. Oare de ce? Fiindca El stie, asa cum stim si noi, ca in general, conflictele sunt inevitabile, ca pacea vine de la sine, ca trebuie sa ne luptam pentru ea.”

Din acest punct de vedere, elementul de noutate se constituie din explorarea acelor tipare de reactie care conduc cel mai adesea la conflicte, conturandu-se de fiecare data metode specifice de abordare si contracarare a problemelor aparute. „Comunicarea dintre soti este extrem de importanta. Aveti grija, cei care urmeaza sa va casatoriti, sa discutati deschis, nu numai despre lucrurile bune din trecutul vostru, ci si despre evenimentele negative. Am asistat la drame generate de faptul ca el sau ea au aflat anumite lucruri din trecutul partenerului abia dupa ce s-au casatorit, si durerile au fost mari. Acest gen de amintiri apar cand nici nu te astepti, in locuri si in legatura cu lucruri la care nici nu te gandeai ca ar putea sa creeze astfel de complicatii.”

Ce trebuie sa schimbi

Am putea afirma ca aceasta carte este mai mult decat un manual ce trateaza relatiile de familie. Mai precis, la finalul fiecarui capitol, autorul ne ofera ocazia de a exersa „teoria” prezentata. Astfel, prin intermediul diferitelor chestionare sau al intrebarilor suntem provocati sa aplicam ceea ce am studiat, sa exersam principiile biblice ce privesc viata de familie. Acest gen de structurare si alcatuire a unei carti mareste valoarea invataturilor prezentate si ne provocaca sa experimentam si sa ne imbunatatim propria viata de familie. De fapt, aceasta carte se constituie ca o provocare adresata fiecaruia, avand ca principal obiectiv implinirea planului lui Dumnezeu in viata noastra.

„Daca citesti aceasta carte focalizat mereu pe schimbarea celuilalt, a partenerului sau a copilului tau, in mod sigur iti vei irosi timpul. Aceasta carte este pentru tine, nu pentru altul. Tot ce citesti aici, tie si nu altuia i se adreseaza. De aceea, nu arata cu degetul spre altcineva, ci cauta sa vezi ce trebuie sa schimbi ca Dumnezeu sa poata lucra si in familia ta.”

Parinti si copii

Dar viata de familie nu se rezuma la relatiile dintre soti, ci se refera si la relatiile ce se stabilesc intre parinti si copii. „Un studiu pe tema relatiilor de familie este incomplet fara o abordare a relatiilor dintre parinti si copii. Acesta este si modelul biblic, pe care-l gasim in multe dintre cartile Noului Testament.”

Prin urmare, este esential sa intelegem modul in care armonia dintre sot si sotie se transfera asupra relatiilor dintre ei si copii. „Un ingredient vital al cresterii sanatoase a copiilor nostri este linistea din familie. Am intalnit zeci de persoane adulte care inca mai sufera si astazi din cauza tulburarii care a existat in casa in perioada cand erau copii.”

Despre disciplina si disciplinare

Educarea copiilor presupune exercitarea cu intelepciune a autoritatii de parinte. Nu este simplu si nici nu se poate da o reteta generala, insa Biblia  ne ajuta si in aceasta privinta, oferindu-ne invataturi de valoare si solutii de urmat. „Regulile, limitele si consecintele incalcarii acelor reguli sau limite aduc siguranta in viata unui copil. Familiile care sunt disciplinate, in care viata este ordonata, ii ofera acea speranta copilului, acel mediu ce este propice atat dezvoltarii emotionale cat si celei psihologice. Copiii au nevoie de un mediu in care lucrurile sunt previzibile, iar disciplina si disciplinarea ofera acele granite intre care copilul isi gaseste siguranta.”

„Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, o carte sintetica

Aceasta scurta trecere in revista a cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” contureaza fara a epuiza in vreun fel, bogatia si valoarea principiilor biblice, pe care Cristian Barbosu le-a adunat si le-a prezentat intr-o maniera sintetica, usor de inteles si aplicabila fiecaruia. Acest lucru nu este intamplator, pentru ca nu in ultimul rand, a pastori oameni inseamna a-i calauzi la principiile dreptatii si adevarului, asa cum au fost ele prevazute de catre Dumnezeu. Prin urmare, volumul „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” i se adreseaza oricarui cititor, indiferent de varsta. „Dragul meu, ajunsi la finalul acesti carti, nu te intreb ce te-a impresionat, dar sper insa, ca ceva s-a schimbat sau macar s-a miscat in tine, nu datorita autorului acestei carti, ci datorita cuvintelor Autorului Cartii Sfinte, cuvinte care au fost presarate indeajuns cred eu, pe filele acestui volum.”

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

"Mamelor noastre le datoram in cea mai mare masura, faptul ca astazi, Basarabia mai simte romaneste." Interviu cu Eugenia Guzun, redactor la Radio Romania Actualitati

eugenia guzunCand stai de vorba cu Eugenia Guzun, redactor la Radio Romania Actualitati, iti dai seama ca inaintea ta se afla un intelectual, un om bogat sufleteste, un patriot. Apartinand generatiei venita pe lume dupa foametea din 1947, precum si datorita originii sale basarabene, aceasta a avut ocazia sa vada scriindu-se istoria. Eugenia Guzun s-a nascut pe malurile Nistrului, in localitatea Criuleni, din centrul Basarabiei. A prins vremuri complicate, dar s-a bucurat si de sansa de a fi intalnit oameni interesanti si de a studia cu profesori eruditi. Despre zile frumoase si senine, dar si despre lipsuri, despre teama de a nu scapa cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania sau despre raziile facute in caminul studentesc de activistii de comsomol, Eugenia Guzun ne-a povestit cu har, cu modestie si cu un autentic simtamant al datoriei. Continue reading “"Mamelor noastre le datoram in cea mai mare masura, faptul ca astazi, Basarabia mai simte romaneste." Interviu cu Eugenia Guzun, redactor la Radio Romania Actualitati”

Poluarea spiritului sau debusolare cvasi-totala

maria_diana_popescuDiana Popescu, Agero, Stuttgart
http://www.agero-stuttgart.de

Aproape douazeci de ani de libertati si debusolare cvasi-totala, timp in care noi forme de poluare au vindecat pina si urmele notiunilor de respect, generozitate, demnitate, adevar, compasiune, in locul lor fiind sustinute altele, precum: vulgaritate, vedetism, prostie, violenta, tupeu, senzational, sexualitate. Cind vorbim de poluare, nu ne gindim numai la apa, aer si pamint, ci la o grava poluare a spiritului, foarte evidenta in ultima vreme. Lumea si poluarea ei se invirt in jurul televiziunilor, a televizoarelor sau mai bine spus, televiziunile invirt lumea pe degete, antrenind in flux tot mai multi doritori de macabru. Sintem asaltati de imagini violente, cu caracter sexual, la ore de maxima audienta, interesele comerciale ale televiziunilor au redus la minimum sau au anulat cu totul orele rezervate culturii, educatiei si religiei. Sex cu minori, crime, cadavre, singe, vorbim despre escaladarea violentei in aria vizualului si de efecte asemanatoare cu ale wasabi-ului. Faimoasele crime prezentate in fiecare zi pe ecrane pe un ton tragic si sobru, pentru o si mai mare gravitate, maltrateaza, schingiuie, timoreaza milioane de ochi, care vor ramine cu sechele. Eventual, dintre ei multi isi vor gasi in aceste imagini modelul perfect pentru crima, vor ajunge poate criminali. Continue reading “Poluarea spiritului sau debusolare cvasi-totala”

WHY ARE THE PEOPLE RUNNING AWAY FROM THE CHURCH ?

by John Urs

This week I was shocked to read in the news the story of a 7 years old boy who stole his dad’s car and drove as fast as he could being chased by police just to skip going to the church.

hypocriteThe story made a media world tour and I don’t know how may people paid attention to it, but for me it was like a cold shower.

Why?

This is the question that we all ask? How can you compare this situation with the past and present martyrs who are laying their own life for Jesus’ sake?

Oops, I forgot to tell you that this happened in America…

What is happening with our country ? What is happening with the Christians in America ? Or it’s only America, what about Europe ?

Is this happening in the historical Christian areas, why ?

This reminds me of the people of Israel and the times of Joshua. It reminds me of Joshua’s bold declaration to obey and serve the Lord and is also reminding me of what happened only one generation after that when Israel turned away from the Lord.

Somebody said that Christianity endures only one generation and that is why we have to live a life through which to make sure that we pass on the Christian values.

But why are the people running? Why do they prefer rather to surf on My Space, share on Twitter and Facebook than going to the House of the Lord?

There few answers that I have, not all of them but some…

Here we go:

Family is no longer a family. The church is so much affected by the divorce and remarriage phenomenon that sometimes you think if it still should be named church or a social club. If we read the Scriptures the children should be educated in the Christian values in the family and if you don’t have a normal family… you think about it.

Bible is no longer the Word of God and ultimate authority. The most successful preachers today are not the ’’conservative’’, limited and old fashioned preachers who are basing all their messages on the truth of the Scriptures, but the ’’innovative’’, free thinkers and pleasant to hear, messengers of a life without barriers and without pains, the preachers of the relative truths and the ones who fit the culture. The Bible is no longer dictating us how to live it is just our source of false comfort and delusional peace.

Most of the Christians don’t have a genuine relationship with Jesus Christ. We are the result of a ’’cheap Grace’’ gospel, we are the hypocrites of our days. Zacchaeus could not see the Lord because of the people around him and seems like today the most people around Christ are stopping even their children from seeing the Lord.

What do we need to do?

REPENT NOW!

Despre iubire

de Preot Arhimandrit Teofil Paraian

Manastirea Brancoveanu Sambata de Sus:

Iubirea… iubirea este cuprinzatoare si de aceea ni se recomanda si chiar ni se cere din partea lui Dumnezeu. Iubirea, in acelasi timp, este fericire, si e bine sa-i cuprindem in iubirea noastra si pe cei care ne sunt dusmani. Niciodata nu-i mai fericit omul decat atunci cand iubeste si cand se stie iubit. si, daca putem sa inmultim iubirea, in intelesul de a cuprinde pe cat mai multi si chiar pe toti in iubirea noastra, indiferent de raporturile pe care le au oamenii cu noi, si, daca ne stim cuprinsi in iubirea celor ce ne iubesc si in iubirea lui Dumnezeu, avem o asezare pe care sigur o binecuvanteaza Hristos. Continue reading “Despre iubire”

Naturalete si forta epica intr-un roman de referinta despre oameni obisnuiti care lupta si ajung sa invinga

„Fetita padurarului”, „Portret de fetita”, „Catiusa lipoveanca”, „Portret de copil” sunt tot atâtea chipuri de copii ce te privesc expresiv, din tablourile pictorului Nicolae Toniza. “Ochii lui Tonitza”, ochii mari, rotunzi, inocenti, melancolici, naivi si plini de poezie ai micutilor zugraviti de el ne urmaresc cu lumina lor profunda. De-a lungul timpului, copiii au fost o veritabila sursa de inspiratie nu doar pentru artistii plastici, ci si pentru scriitori si compozitori. Daca în arta, acestia au un loc bine delimitat, în religie ei fac subiectul unei recomandari de exceptie din partea Mântuitorului lumii. Cu mai bine de doua mii de ani în urma, Isus a spus – ” Lasati copiii sa vina la Mine.” Câti dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui Dumnezeu a poruncit sa nu îi oprim pe copii sa ajunga la El? De câte ori am vazut în ei un model de desavârsire, de dragoste, de nevinovatie? Parinti fiind sau educatori, cât de des am meditat asupra responsabilitatii pe care o avem cu privire la odrasle? Ne-am pus vreodata, problema ca un copil poate fi un model crestin pentru un adult? Cum ne îndeplinim ca indivizi, dar si ca societate, datoria ce ne revine fata de micutii nostri? Iata tot atâtea interogatii la care raspunde cu succes romanul crestin al Ligiei Seman, “Tragedie si triumf”. Daca în romanele obisnuite scriitorul urmareste sa proiecteze cât mai bine anumite aspecte din realitate – sentimente, framântari, experiente, toate acestea vazute din perspectiva umana – romanul crestin are menirea de a-i arata cititorului ca dincolo de experienta omeneasca limitata, se afla divinitatea. De altfel, romanul crestin are o veche traditie. Inspirata în general, dintr-o întâmplare adevarata, o astfel de creatie îsi propune sa aduca la lumina framântarile si cautarile noastre, în dorinta de a-l descoperi pe Dumnezeu si de a începe o viata noua, alaturi de El.

Ligia Seman debuteaza în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul constiintei” (1999), “Tragedie si triumf” (2004) si “ Domnind peste împrejurarile vietii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminina, îmbinate cu psihoterapie, propunând solutii biblice. Primele doua carti mentionate prezinta pe lânga experienta crestina a personajelor, si o poveste de iubire bine conturata, ce aduce un plus de umanitate si da o nota romantica naratiunii. Prin antiteza, în “Tragedie si triumf”, registrul tematic se schimba radical. Actiunea este extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, Ligia Seman dând viata unor povesti încarcate de dramatism, relatate într-o nota grava, dureroasa. Asistam la scene violente, lipsite de moralitate, care uimesc prin notele descriptive naturale, sfâsietoare. Eroii au parte de necazuri, de încercari, de situatii limita, pe care nu le pot depasi decât prin harul lui Dumnezeu. Poate ca tocmai de aceea, în finalul romanului, unul dintre personaje, capelanul Edi, afirma : « Cu cât visam mai mult, …, cu atât visurile au sansa sa devina realitati. Si, nu suntem îndreptatiti sa visam visuri marete când avem un Dumnezeu atât de mare? » Dincolo de elementele zguduitoare care predomina, cartea are un deznodamânt apoteotic. Biruinta binelui asupra raului aduce cu sine regasirea sensului initial, primordial al vietii. Se asterne pacea si asistam în sfârsit, la triumf, ca la un element ce tine de prezent si de viitor.

Cu toate ca în carte are întietate tragismul, rasturnarea de situatie careia îi suntem martori la final, defineste si contrabalanseaza întâmplarile zguduitoare ce marcheaza întreaga scriere, de la prima pâna la ultima pagina. O familie ramasa pe drumuri, cu multe guri de hranit, acesta este tabloul de debut al romanului scris de Ligia Seman. Copiii sunt trimisi la cersit, tatal se îmbata, mama, Valeria, traieste undeva, la limita dintre dementa si normalitate. Dintre atâtia prunci, se detaseaza doua figuri, Ana, fiica mai mare si Vlad, imediat urmator ca vârsta, de care ea are grija. Destinele lor se despart de îndata ce se produce ireparabilul: Valeria este ucisa de sot, iar odraslele iau drumul orfelinatelor. Si astfel, începe cu adevarat, tragedia.

Casa de copii unde nimereste Vlad, un baietel cu o sensibilitate exacerbata, îi ofera un mediu complet ostil. Personaje precum Doroftei sau Miron Gura vin sa îi amplifice spaimele, nelinistile, durerile. Anii trec si dupa multa suferinta, umilinta si traume greu de descris, Vlad alege sa depaseasca faza institutionala, încercând sa “zboare” spre un nou tarâm – strada. Alaturi de Cristi, un micut adus de pe drum la caminul de orfani, acesta se decide sa încerce. Cu atât mai mult cu cât în mintea lui persista cuvintele spuse cândva, de fostul vagabond. “Eu eram domn pe strada. Acolo faci numai ce vrei tu, nu ce zice altul. Vrei sa dormi? Dormi. Vrei sa manânci? Manânci. Si acolo nu te bate nimeni. E rai viata când nu te bate nimeni.”

Vlad încearca sa se apropie de “rai”. Un rai în care un copil lipsit de parinti are macar sansa de a nu lua bataie. Cei doi evadeaza si, în drumul lor spre libertate, înteleg ca mai este nevoie de înca un element pentru reusita: “Eu ma rog, zicea Cristi, si se oprea din când în când, pupa pamântul în fata lui Vlad si zicea: Doamne ajuta, Doamne ajuta sa nu ne prinda. Fa si tu asa, îi zicea lui Vlad.” Iar Dumnezeu îi ajuta. Si astfel, cei doi învata sa traiasca de azi pe mâine, în canal. Nu singuri, ci alaturi de alti nefericiti, la fel ca si ei. În fond, moda copiilor strazii nu a început azi si nici ieri. Sa ne gândim la “Fetita cu chibrituri”, din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen, la Gavroche, micul erou din “Mizerabilii” lui Victor Hugo, la Oliver Twist, personajul principal din romanul cu acelasi nume scris de Charles Dickens, ori la Remi din “Singur pe lume” sau Romain Kalbris, din cartea cu titlul similar, ambele apartinându-i lui Hector Malot.

Vlad evolueaza pe strada. Ajunge unul dintre cei mai de temut sefi de gasca. Pentru ca iadul în care traieste nu îi poate oferi altceva. Si totusi, el plecase spre rai. Exista însa, si raiul, caci are sansa sa o întâlneasca pe Magda, o fetita de familie buna, educata, pe care o cunoaste din întâmplare. Cum reactioneaza Vlad, la întâlnirea cu un personaj desprins din acest rai spre care nazuieste de când se stie? “Îi venea sa plânga, se dezobisnuise sa plânga în public. La insitutie, tuturor lacrimilor adunate si neplânse le dadea voie sa curga numai când se retragea în padure, unde era sigur ca nu-l vede nimeni plângând. Ciudat ca aici, în mijlocul acestei aglomeratii, acestei civilizatii frematatoare pentru care era ca inexistent, se simtea mai singur, mai izolat chiar decât în padurile din împrejurimile institutiei.”

Pe lânga lipsuri, ura, încrâncenare, Vlad are ocazia sa traiasca si alienarea produsa de marele oras. Oras care îl transforma într-o specie ce poarta un nume inconfundabil – aurolac. De fapt, chiar Cristi, tovarasul alaturi de care fugise, îi spusese: “De la aur vine aurolac.” Si atunci, “lumea în care traia era vinovata de durerea si rautatea lui? Erau vinovati cei mari, care aveau resurse sa-l ajute pe el si alte suflete aflate în situatia lui, dar nu o faceau? Era vinovata societatea? Era vinovat Însusi Dumnezeu?”

La rândul ei, singura fiinta ce îl protejase pe Vlad, în copilarie – Ana, sora sa mai mare, trece printr-o experienta similara. Cei doi sunt despartiti imediat dupa moartea mamei, iar Ana, aidoma lui Vlad, traieste în canal. Se prostitueaza. Are o fiica abandonata la spital. Visul ei dintotdeauna, acela de a-si cladi o familie, lucru banal în conceptia multora, nu se împlinise pâna atunci. Destinele paralele ale celor doi frati se intersecteaza, iarasi. Vlad si Ana se întâlnesc într-o noapte, pe strada, si se recunosc. Iar revederea îi trezeste celui dintâi bruma de sentimente umane uitate undeva, în adâncul inimii sale chinuite. “Amintirea iubirii ei din copilarie îl încalzea, îi dezmortea sufletul, degerat în noptile când sorbea aurolac. Daca o întâlnise, în sfârsit, dupa atâta timp si ea nu-l mai iubea, simtea ca s-ar fi prabusit.” S-ar fi prabusit, din simplul motiv ca relatia aceasta de rudenie, suplineste pentru el o alta lipsa. Aceea a dragostei pe care numai mama si tata ti-o pot oferi. “Legatura copil parinte, una dintre reflectiile cele mai pregnante ale necuprinsului încredintat de Dumnezeul infinit cuprinsului; maretie a exprimarii chipului Tatalui în spiritele în care El a suflat viata-I pentru a da primului contur de lut forma dumnezeirii. Zâmbet, mângâiere, vorba cu alin, învatate de Adam de la Dumnezeu Însusi în racoarea diminetilor edenice.”

Vlad creste pe strada si pe masura ce anii se scurg, în inima îi încolteste dragostea pentru Magda, singura fiinta coborâta din raiul adevarat, nu din cel contrafacut. Aflati la vârsta întemeierii propriului camin, o relatie între ei se dovedeste imposibila. Mai mult, Magda este pe cale sa se casatoreasca cu Raul Oprea, misionar. În viziunea Ligiei Seman, Raul reprezinta acel tip de slujitor care se bazeaza pe abilitatile proprii si chiar se mândreste cu ele. El este tipul crestinului dornic a face lucruri înalte pentru Împaratia lui Dumnezeu, dar care nu e înca zdrobit. Oamenii nezdrobiti actioneaza prin puterea intelectului si a abilitatilor proprii. Ei au rezultate în misiune, chiar extraordinare, dar caracterul lor nu se remarca prin blândete, iar lucrul acesta se vede în relatiile cu semenii. Raul dovedeste abnegatie fata de cei pierduti, dar are si o anumita doza de aroganta. Nu îi trateaza pe toti cu aceeasi masura, ci le ofera mai mult interes si timp persoanelor pe care le considera mai importante. „Raspunsese cu mai multa atentie si meticulozitate întrebarilor puse de personalitati din conducerea orasului, pe când celor pe care nu-i considera atât de însemnati le acorda mai putin timp, uneori chiar fara sa-si dea seama, era chiar expeditiv cu ei.” În antiteza cu el este Adrian, prietenul lui. Oamenii, toti, indiferent de statul social sau slujirea lor în biserica – simteau ca se afla în fata unui om care îi întelege, care le va spune cu blândete cuvintele lui Dumnezeu, de aceea aveau curajul sa-i destainuie esecurile lor, fara teama ca ar putea fi judecati.”

Mai mare însa, decât contrastul dintre Adrian si Raul este cel dintre Raul si Vlad. Sperantele ultimului se naruie înca o data, atunci când afla de relatia dintre Magda si Raul. La ce altceva ar putea sa se gândeasca decât sa îsi faca singur dreptate?De ce sa nu repete gestul tatalui sau – acela de a ucide? “Nenorocirile îi transfigurasera inima într-o rece si neînduplecata stânca. În noapte, Vlad astepta ca Raul sa iasa de acolo, din casa de unde împreuna cu Magda se bucurase de frumusetea cerului… Vlad planuise sa se razbune cumva pentru a-si alina durerea ca el nu poate si nu va putea vreodata sa traiasca o asemenea bucurie.” Sa comiti o crima pentru ca nu îti este dat sa cunosti bucuria! Are loc confruntarea. Fostul copil al strazii îl ataca pe cel ce aduce vestea buna a mântuirii. Se reia o lupta ancestrala, ce a început probabil, cu multe milenii în urma, în ceruri. Lucifer atenteaza asupra Fiului lui Dumnezeu, deoarece îsi doreste fericirea. “Acum erau fata în fata… Raul – o icoana reala a ceea ce poate pune Dumnezeu mai frumos si minunat într-un tânar: calitati fizice, energie, inteligenta, vitalitate si Vlad – o relicva diforma, o imagine distorsionata a ceea ce ar fi putut fi un tânar si nu era… Se auzeau doua inimi batând în acelasi timp, dar atât de diferit ca si cum ar fi fost din doua lumi, ca si cum n-ar fi avut acelasi Creator Atotputernic, Stapân peste toate, desavârsit în bunatate si dragoste pentru orice pamântean, fara deosebire.”

Dar tocmai pentru ca Dumnezeu este “desavârsit în bunatate si dragoste pentru orice pamântean, fara deosebire”, tragedia lui Vlad nu mai are când sa se extinda si asupra lui Raul si a Magdei. Creatorul Atotputernic intervine si îl opreste pe Vlad sa ucida. Dreptatea si dragostea lui Dumnezeu nu se contrazic. Oricât ar suferi un om, oricât ar fi de traumatizat, nu îi lipseste puterea de a constientiza binele si raul. În sufletul lui Vlad mai exista înca intacta o farâma de iubire si astfel, reuseste sa-si învinga gelozia si dorinta de razbunare, renuntând în ultima clipa la ideea diabolica de a înfaptui omorul. Raul însa – cu toata masura înalta de iubire pe care o primise de-a lungul vietii – nu este capabil sa-si învinga „egoismul de a-si trai tineretea si a face lucruri mari pentru Dumnezeu” , alegând sa se protejeze. În consecinta, îl paraseste pe Vlad, desi acesta ranit, se zbate între viata si moarte.

La început – aceste lipsuri ale caracterului lui Raul nu ies la suprafata si nu par atât de însemnate în fata oamenilor, pâna la momentul incidentului din Afganistan, în urma caruia Adrian îsi pierde viata. Dumnezeu este suveran, Stapân peste viata si moarte, si abia în acest context se evidenteaza în mod special orgoliul lui Raul, astfel ca el se simte vinovat de moartea prietenului sau. Dar toate acestea, constientizarea caracterului sau în Lumina lui Hristos pe care Îl vede în dedicarea sincera pâna la moarte a lui Adrian – îl vor schimba pe Raul. Inima lui este transformata, zdrobita, iar poeziile si eseurile pe care le scrie, dar mai ales faptele lui vorbesc despre schimbarea petrecuta. Întâlnirea cu Vlad ramâne un episod de referinta, din acest punct de vedere. „Acum, la lumina zilei, atacatorul, bicisnicul din noapte se mira de umilinta acestui tânar dotat si elegant, care cutremurat de plâns, îl îmbratisa cu nespusa iubire, tocmai pe el… Raul insista ca Vald sa-l duca si pe el sa vada în ce conditii traieste. În canal mirosea oribil: a urina, a haine si trupuri nespalate, dar Raul, desi Vlad insistase, nu se dadu înapoi…”

Vlad se recupereaza, atât fizic, cât si psihic. Începe sa îsi faureasca de acum înainte, altfel de vise. Iar acestea se leaga de biserica si de Cuvântul lui Dumnezeu. Si astfel, vagabondul de pe strada intra în lacasul unde se predica salvarea. Vlad deschide la propriu, usa si iata-l în Casa Domnului. “Fascinat de melodie si cuvinte, biata fiinta nestiind ce înseamna conformismul, mânat doar de noua lui descoperire a iubirii pe care o cautase de atâtia ani, înainta si mai mult. Deja aproape toti ochii îl descoperira. Unii îl priveau cu mila, altii cu dispret, altii cu teama, gândind ca venise sa tulbure.”

Cine sa înteleaga de ce oamenii au numai dispret fata de cei ce mai încercati de viata? Tragedia lui Vlad este perfecta. Zbaterile lui se finalizeaza în moarte. Aparent, o înfrângere. Doar aparent, pentru ca din aceasta tragedie se naste triumful. Vlad întelege ca nazuintele sale nu trebuie sa se îndrepte spre ceea ce aleg oamenii – bogatie, faima, orgoliu. El îsi da seama ca sansa autentica înseamna o viata desavârsita în Hristos, în care nu ti se interzice sa traiesti bucuria. Judecata doar din unghiul dimensiunii perceptibile si efemere – viata lui pare a fi o catastrofa, iar Dumnezeu ar putea fi considerat nedrept favorizând-i pe unii în detrimentul altora, prin faptul ca a îngaduit sa se nasca într-o anumita familie, prin oportunitatiile oferite, prin inteligenta sau frumusete… În carte, modul în care Dumnezeu judeca si semnificatia pe care o da El adevaratelor valori sunt sugestiv descrise în visul capelanului Edi.

La rândul ei, Ana ia hotarârea sa renunte la traiul de pâna acum. Înmormântarea lui Vlad, la care asista împietrita de durere, marcheaza un moment de rascruce în viata acesteia. Întoarcerea Anei la Dumnezeu se produce ca un triumf suprem. Pâna aici a fost tragedia. Creatorul Atotputernic i-a pus capat. Ana si fiica ei nu mai au de ce sa se teama.

« Cu cât visam mai mult, …, cu atât visurile au sansa sa devina realitati. Si, nu suntem îndreptatiti sa visam visuri marete când avem un Dumnezeu atât de mare? » Un început trist, o evolutie dramatica si un final prin care se celebreaza victoria. “Daca nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu”, afirma Ligia Seman, “care sa ofere un cadru de referinta, omul ar fi ca o corabie purtata de valurile vietii, aruncata de pe un mal pe altul, fara o busola dupa care sa se îndrepte, fara o tinta spre care sa navigheze.” Toata aceasta tragedie, tot ce s-a întâmplat în roman a avut ca scop tocmai acest final, pentru ca oamenii sa înteleaga ce simte Dumnezeu pentru ei. Cartea se transforma într-un adevarat apel pentru ca pamântenii sa fie motivati a-L sluji cu daruire. Creatorul nu apreciaza mai mult lucrarile apartinând semenilor nostri rasfatati de soarta, în detrimentul celor venind din partea copiilor Sai mai neînsemnati, care I-au pus totul la dispozitie, cu credinta ca El poate sa înmulteasca. Lucrarea cea mai mare pe pamânt este dragostea. În ochii Tatalui, martir nu este cel care îsi da doar o singura data viata pentru El, ci cel ce zilnic traieste o existenta de renuntare, pentru altii.

Am asistat la un adevarat bildungs roman, un roman al devenirii. Procesul maturizarii eroilor este de durata, dificil si gradual, implicând nenumarate conflicte între dorintele si nevoile lor si ordinea impusa de societate. Asa cum este si firesc, romanul « Tragedie si triumf » este realizat în tonuri cenusii, reflectând faptul ca dimensiunea personala a vietii personajelor are ca principala caracteristica întunericul, neputinta, tenebrele. Noaptea este în armonie cu starea sufleteasca a acestora. Constiinta lor pare înclinata sa se scufunde în haul obscurantismului si sa ramîna acolo cât mai mult. Iesirea din neant devine chinuitoare. Sentimentul fricii, asa cum îl traiesc protagonistii cartii, declanseaza în mintea cititorului o serie de întrebari existentiale.

Ar mai fi de remarcat multimea de persoanje secundare, gravitând în jurul eroului principal, Vlad. Între acestea se detaseaza preotul Mihail Stânca, Vandana, un copil al strazii, Calin, singurul prieten al lui Vlad la casa de copii, Misu, protectorul temporar al Anei sau sotul acesteia. Foarte bine conturate, aceste figuri de planul doi vin sa întregeasca si sa aprofundeze profilul moral al celor aflati în centrul cartii. De asemenea, un rol la fel de important il joaca si Raul Oprea, Adrian Marcu, Edi si Magda, de ei legându-se momentul de întoarcere totala a lui Vlad si implicit, a Anei, de la tragedie, la triumful unei vieti noi, în Hristos.

Stilul romanului « Tragedie si triumf » este intelectual si echilibrat, dovedind o documentare serioasa si o maturitate literara. Tema narativa nu este complicata. Analiza psihologica si introspectia, prezentarea mecanismelor psihilogice si a motivatiilor interioare, surprinderea vietii launtrice, cugetarea si sensibilitatea dau consistenta acestei creatii semnata de Ligia Seman. În plus, autenticitatea experientelor relatate, perspectiva larga asupra realitatii transforma « Tragedie si triumf » într-o carte a solutiilor. “Eu cred ca oamenii când citesc o carte, nu au nevoie sa fie pusi fata în fata cu realitatile zguduitoare ale vietii si atât”, spune Ligia Seman. “Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieti si când lecturam o carte nu e suficient sa urmarim spectacolul altor vieti în care sa ne regasim si nimic mai mult… Oamenii au nevoie de solutii, sa înteleaga ca durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confrunta exista Cineva care le poate da raspunsuri nu doar pentru viata aceasta efemera, ci pentru vesnicie.”

« Tragedie si triumf » ramâne de asemenea, o sursa inepuizabila de vitalitate în ceea ce priveste valorile crestine, raspunsurile la cautarile noastre spirituale si religioase, dar si o lectura obligatorie pentru oameni din orice categorie sociala. “Convingerea mea personala este ca un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stari sufletesti sau evenimente, daca exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu si-a atins întru totul menirea”, afirma Ligia Seman. “În cartile mele – dorinta de a-i ajuta pe cititori sa gaseasca acest cadru de referinta, portul înspre care sa navigheze pentru a-si regasi identitatea – a fost obiectivul de baza care m-a calauzit si cred ca m-a ajutat sa-mi formez un stil propriu: roman crestin psihologic.”

Cand pe lume vine o minune… de fetita

by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta.  Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam –  în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar.  Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Iar daca  ar fi s-o spun pe cea dreapta, as recunoaste aici, pe hârtie ca atunci când ma încearca vreo pizma prin valurile vietii, vad – evident ca o vad în ceata – barca aceea de care nu stiam si pe care n-o visam, atunci când cei din generatia mea treceau Dunarea cu ea si apoi Atlanticul…    Dar oricum, nu m-as fi napustit printre gloante si obuze !

Un prieten bun în America era oarecând o mare comoara, azi e tot pe atâta, oriunde l-ai gasi, asa ca tin mult la Octavian, la lucrurile care ne apropie si caut mereu altele noi; asta si pentru ca el a ajuns si a reusit în America; iata ca un fericit prilej s-a si ivit:
În familia lui a poposit azi-noapte un îngeras de fetita ! Acum sa nu ma întrebati daca era noapte la noi sau la ei, ca am început sa le amestec, la gândul ca as fi putut razbi si eu; asa ca va voi povesti ceea ce stiu mai bine, ca am aflat mai de demult…
Octavian s-a nascut, a copilarit si s-a maturizat în Bihorul vecin mie.  America l-a fascinat si l-a atras pe când era cu sufletul sfâsiat de durerea pierderii tatalui sau, prin anii ’97, dar n-au putut America si Cordilierii si Arizona cu Canioanele lor, cu soare, caldura si racoare, sa-i racoreasca pe deplin nici dorul, nici durerea unui suflet vajnic de român. Octavian a ramas un vesnic cautator. Am citit ca a scris undeva sa se fi bucurat copilareste si atunci când m-a gasit si pe mine în partea aproape opusa a globului pamântesc, asa ca am ramas tot vecini: de la Oradea la Satu Mare sau din Arizona la Bruxelles… Când m-a apelat pentru prima data, suferea iarasi aceeasi durere pricinuita de vremelnicia si neputinta triumfului vietii pamântesti în fata mortii – sotia lui pierduse prima sarcina.
Ca oriunde ai fi în lumea aceasta – si America nu face exceptie – viata umana este vremelnica si marcata de suferinta. De aceea credinta, pe care am capatat-o deopotriva, ca dar ceresc, ne este idealul cel mai de pret pentru care luptam, pe care îl pastram nealterat si de mare pret. În acest spirit am scris si publicat eseurile despre Nicolae Moldovan, Octavian Paler…,  de unde mi-a gasit el urma.
Ziceam ca i s-a nascut lui Octavian o fetita, cred eu  ’un mesager anticriza’; si daca avem în vedere ca la Nasterea Mântuitorului au venit din Rasarit niste magi sa-I aduca daruri Pruncului nou nascut, ma gândesc ca printesei lor mi-as putea îngadui sa le duc în zbor – prin spatiul virtual, ca în el am ramas – si darul meu de bunic si sa mi-o alatur pe Janice celor sase, in curând sapte, nepotei ai mei.

CASA CU ZÂMBET

Casa cu zâmbet si soare si vorbe domoale;
Toti calca pe vârfuri sa nu mi te scoale
Pe tine, printesa, ce bine-ai venit,
În casa cu nou rasarit !

E soare si multa caldura,
Veselia si harul casa umplura;
Cum pot sa citesc pe chipul ceresc,
Bucuria, lumina, curajul, ce toti îti doresc ?

Ca magii, cu daruri, de pretutindeni venim
La casa-n lumina… sa va împartasim
Bucuria ce Domnul voua v-a dat,
Rodul iubirii binecuvântat.

Un sol de iubire
Îmbracat în inul subtire,
Un zâmbet de mai pe al vostru plai
În casa voastra cu soare, zâmbet si cu alai !

*****

Ca nu-s bucuriile vietii si nici orele diminetii
Mai duioase ca pruncii facuti în anii tineretii
Ferice este de oricine tolba si-o umple cu ei
Iar voi, Roxi si Tavi, si fericitul vostru temei…!

Ziceam ca îi stiu pe Octavian si pe Roxana Curpas ca pe niste cautatori de comori, comori asezate în vase de lut, cautatori adica, de suflete sensibile, iubitoare de arta cuvântului, asa cum sunt si ei. Nu mi-a fost înca dat, dar sunt sigur ca  daca m-as numara printre participantii la o sindrofie literara în casa lui,… l-as auzi recitând cu voce de bariton:
« Venisem flacau de pe Crisuri/ Cu sufletu-n trei învelisuri:/ De jale, de dor…
de libertate’(sau poate de literatura) ! »
?i asta pentru ca este nu doar un talentat si harnic cronicar literar, cunoscator  si pastrator al limbii strabune,  ci si un luptator si un factor si un sol al gasirii si al strângerii laolalta a multor fii ai neamului împrastiati prin lumea larga, suflete sensibile ce se mângâie si se încurajeaza reciproc, prin puterea cuvântului rostit raspicat, scris frumos.
Venit parca din epoca patriarhala, pentru Octavian, familia trebuie sa fie mare, unita si întregita. As putea spune ca în Suveranitatea Lui nelimitata, Dumnezeu i-a îndeplinit doar în parte dorinta; asemeni patriarhului Avraam,  prietenul meu l-a pierdut pe tatal sau înca de tânar, asa cum si parintele sotiei lui i-a parasit pentru plaiuri mai bune, ceresti, de multi ani de zile.
Pe mica printesa o întâmpina în Arizona, plaiul cel mai însorit din toata America, alaturi de mama si tata, fericitii parinti, cele doua bunici, unchi, matusi, verisori, biserica unde tatal ei este prezbiter, ca familia trebuie sa fie mare, unita, sa locuiasca  aproape… Familia trebuie sa fie si biserica si biserica trebuie sa fie familie.
?i noi suntem aproape, noi, cei pe care Octavian ne-a gasit, ne-a pretuit si ne stimeaza, vrea sa ne aiba în juru-i în spatiul nostru comun, fie si virtual, mostenirea strabuna: literatura crestina, morala si cultura iudeo-crestina.
Ne bucuram cu tine, prieten drag, ne bucuram de fiica ta. Te întâmpinam în numele Domnului, Janice, si iti descifram zâmbetul, gânguritul: Domnul fie laudat !

Sindromul antichristului ?

Sursa: http://www.ziua.net

Șocant: O mamă și-a executat fiul cu sânge rece la poligonul de trageri!

Soc in Statele Unite. Marie Moore, o mama din Florida, care credea ca este Anticristul, si-a executat fiul, cu sange rece, la un poligon de tragere din Casselberry, Florida, titreaza “Mail Online”. In vreme ce baiatul se concentra asupra tintei din fata, femeia in varsta de 44 de ani, a luat un pistol l-a indreptat spre capul acestuia si a tras. “Imi pare rau. Trebuia sa-mi trimit fiul in Rai, iar eu sa merg in Iad”, a notat aceasta in biletul de sinucidere. Intr-un mesaj audio emotionant, inregistrat inaintea evenimentului sangeros, femeia povestea cum va salva lumea de violenta daca isi va omora fiul. “Ai un pistol. Poti sa o faci!”, l-ar fi auzit pe Dumnezeu spunandu-i. “Trebuie sa mor si sa ajung in Iad pentru ca pe Pamant sa fie 100 de ani de pace. Dumnezeu m-a transformat in Anticrist. Sunt o persoana buna, insa diavolul si Dumnezeu m-au schimbat in cea mai rea persoana din lume. Sunt atat de rusinata si imi este foarte frica. Voi plati pentru totdeauna”, explica femeia pe caseta.

Anchetatorii au dezvaluit ca Moore era bolnava mintal. Pe casete ea povesteste cum a petrecut lungi perioade de timp in spitale de psihiatrie si, de asemenea, despre halucinatiile pe care le avea adesea. De multe ori femeia credea ca era ingropata de vie, devorata de furnici, arsa pe rug si gazata. Acum, autoritatile vor sa afle de ce Marie a putut inchiria doua pistoale de la poligonul de tragere, dupa ce, in urma cu sapte ani, incercase sa se sinucida chiar acolo. De asemenea, Marie Moore fusese condamnata de doua ori pentru conducere sub influenta alcoolului.

Martorii la incident au declarat ca femeia era nelinistita si ca intre ea si fiul ei au observat o tensiune. Moore se plimba nervoasa in jurul lui cu cateva minute inainte sa-l execute. Insa, ea a fost observata si razand cu o persoana din apropiere. Camera de securitate din incapere a inregistrat oribilul moment, in care femeia s-a intins pe langa fiul ei si a luat pistolul suplimentar, in timp ce baiatul se pregatea sa traga. Apoi, l-a pus la doar cativa centimetri de baza craniului si a tras o data.
Mitchell a cazut fulgerat la pamant si a murit pe loc, in vreme ce mama sa a facut un pas in spate, si-a bagat pistolul in gura si a mai tras o data. Femeia a decedat la spital. “M-am uitat si am vazut adolescentul pe jos scuipand sange”, a declarat martorul, Bobby Davidowitz.

Mama criminala era divortata, dar avea un iubit care apare pe casete drept “Regele”. La randul sau, femeia isi spunea “Regina decazuta”. “Imi pare rau. Te voi iubi mereu. Diavolul a ajuns la mine si vrea sa ma distruga. Sper ca ma vei putea ierta. Cand ajungi in Rai te rog spune-i fiului meu cat de mult il iubesc”, suna mesajul acesteia pentru iubit, titreaza “Mail Online“.

***

Adam si EvaCand ai dat peste un adevar, n-ai voie sa-l tii pentru tine. Adevarul e ceva public. Ai datoria sa-l imparti cu toti. -Cugetari, D.I. Suchianu

Instrainarea de Dumnezeu duce foarte usor la catastrofe personale, in familie sau in societate.

Prima catastrofa a fost a Evei, care a intrerupt partasia cu Dumnezeu din gradina Edenului si a ascultat de soapta diavolului. Insa s-a complacut si Adam. Apoi intimitatea cu Cel care i-a creat s-a stricat. Samanta pacatului era intrata in om.

Moartea spirituala l-a cuprins pe om colorandu-i intraga viata asa cum turnesolul coloreaza intreaga solutia in care se afla. La Cain a incoltit dorinta de-a-l ucide pe fratele sau Abel din ura ca acesta a inteles sa aiba o relatie de ascultare de Dumnezeu. Si l-a ucis. Cu timpul s-a ajuns la Sodoma si Gomora. Aceleasi comportamente animalice anima omul si in zilele de azi.

Pentru a-l recrea din nou pe omul decazut, Dumnezeu a trimis in aceasta lume pe Fiul Sau Isus Christos care sa ia asupra Sa pacatul si vinovatia noastra acceptand sa fie rastignit in locul meu si al tau pe lemnul Crucii.

Nicodim si IsusLui Nicodim, un fruntas al iudeilor, Domnul Isus i-a spus: < “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: “Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?”  Isus i-a raspuns: “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: ‘Trebuie sa va nasteti din nou.'”>

2 Corinteni cap 3. –  “Nu ca noi, prin noi insine, suntem in stare sa gandim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastra, dimpotriva, vine de la Dumnezeu, care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata.

“Dar ei au ramas greoi la minte: caci pana in ziua de astazi, la citirea Vechiului Testament, aceasta marama ramane neridicata, fiindca marama este data la o parte in Christos. Da, pana astazi, cand se citeste Moise, ramane o marama peste inimile lor. Dar, ori de cate ori vreunul se intoarce la Domnul, marama este luata. Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.”

2 Corinteni cap 5. – “Si El a murit pentru toti, pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei. Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si, chiar daca am cunoscut pe Christos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. Caci, daca este cineva in Christos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Christos si ne-a incredintat slujba impacarii; ca adica, Dumnezeu era in Christos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari. Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Christos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Christos: impacati-va cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”

Fara aceasta nastere din nou suntem cu totii niste ucigasi chiar daca nu toti apasam pe un tragaci. Aprobam avortul, eutanasia s.a. Ucidem cu vorba, cu gandurile, cu imprejurarile in care ne place sa traim. Numai Dumnezeu, prin credinta in Domnul Isus si harul Sau, ne poate transforma si innoi. Fara o natura noua, divina, aprobam ca bune casatorii homosexuale, barbat-barbat, femeie-femeie.

Solutia ar fi reintroducerea deindata a Bibliei in scoli si institutii, rugaciunea si meditatia inspirata de Dumnezeu, Cuvant si Duhul Sfant.

EROU LA NUMAI 5 ANI

Marcus Hammond

Pentru ca si-a salvat mama, un copil de 5 ani este declarat “erou” de catre pompierii din Surprise, Arizona!

Un baietel de 5 ani din Surprise, statul Arizona, SUA, a fost ovationat in cadrul unei ceremonii organizate de catre Departamentul de Pompieri al urbei, pentru o fapta mai putin obisnuita la un copil de varsta lui.

In dimineata zilei de 16 august 2008, Erica Hammond se afla acasa doar cu fiul ei, Marcus, in varsta de cinci ani, cand a intrat in coma diabetica, situatie ce necesita o interventie medicala imediata. Continue reading “EROU LA NUMAI 5 ANI”