De ce cred în Dumnezeu?
.
„Weekend Adevărul“, în 21 Decembrie 2013, prezenta mărturiile intime rezultate în urma a nouă întâlniri unice. Scriitori, medici, deţinuţi politici, artişti, matematicieni şi istorici povestesc despre momentul în care au găsit împlinirea în vieţile lor.
“OMUL FĂRĂ ROST“
Dan C. Mihăilescu, critic literar Continue reading “Noua personalitati raspund pe ce se intemeiaza credinta lor”
Este aprecierea psihologului Ilie Marinescu (foto 1), în urma lecturării unui volum despre viața românilor în exil. Inspirat de cartea scrisă de Octavian Curpaș (foto 2) – „Exilul românesc de secol XX – Un alt fel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite” – Ilie Marinescu a făcut o „psihanaliză” a celor citite, dacă ne este permis să ne exprimăm astfel:
„Iată o carte pe care lecturând-o și trecând narațiunile prin ochiul psihologului, pot afirma că trecutul nu există; doar prezentul există, deoarece persoana extrage din memoria sa ceea ce a înregistrat, reținut, interpretat – din evenimentele petrecute ieri. Există o diferență importantă între trecut, între situațiile în ansamblul lor, descrise din interior de fiecare dintre protagoniștii acestei cărți, chiar în acel moment și evenimentele traumatizante și lecțiile de viață, sentimentele sau modelele pe care le reținem mai târziu. Continue reading “RECOMANDARE – Pentru a trai bine în prezent, trebuie sa te împaci cu trecutul!”
CEI BINECUVÂNTAȚI
…cei din urmă – la ospățul luminii – au
pășit – ca pe străfulgerări de
nori albi – întru
nimic tulburați – cei
binecuvântați
toți sunt – pe sub de purpură straiul
uimirii – dincolo de logostele
logofrați Continue reading ““Cei binecuvantati””
Dumnezeu trimite un Salvator
Au fost odata 3 pitici care au crescut mari, si au ajuns sefi de stat.
Unul era avocat, altul era somnoros, iar al treilea era preot.
Si toti se certau cum sa conduca statul mai bine.
– Tu esti un mincinos, i-a spus somnorosul, avocatului. Continue reading “POVESTEA CELOR 3 MARI PITICI”
. Boris Marian
Mi s-a spus că trebuie să mă comport normal. Pensionat fiind, văduv, fără copii, să-mi iau un câine. L-am luat. Mare, roșcat, din spate seamănă cu un leu. Latră rar, dar îngrozitor. Mă urmărește peste tot, ca o slugă-deținut. Îmi aduce papucii la pat, eu îl mângâi uneori, el nici nu clipește, seamănă cu mine la fire. Nu am bătut pe nimeni în viața mea. Eu am fost cel bătut, un maior, beat să fi fost, mi-a tras niște pumni în nas, în spinare. Nu-i curățasem arma, iar eu eram deja lt. major. Îmi spunea, băi soldat, l-am corectat și mi-a mai tras vreo două. Îmi venea să-l împușc. Continue reading “DOM’ COLONEL”
by Vavila POPOVICI
“Poetul înțelege natura mai bine decât savantul.“– Novalis
Creația poetului Nicolae Labiş, destul de extinsă având în vedere anii vieții lui, este astăzi prea puțin cunoscută. „Buzduganul generației șaizeciste”, cum l-a numit criticul Eugen Simion, s-a născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini (ce nume frumos!) din județul Suceava, cu „Pădurile de pini, de zadă și tisă, cu cerbi, căprioare, râși, cocoși de munte și alte aripate, cu furtuni și încremeniri…”, după cum nota scriitorul argeșean Vladimir Streinu. Fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, Nicolae Labiș a început școala primară în clasa mamei sale, apoi, din cauza refugiului din timpul celui de al Doilea Război Mondial, a continuat școala într-o comună de lângă Câmpulung-Muscel, iar în 1945 s-a întors cu familia acasă.
A debutat în literatură la vârsta de 15 ani, în ziarul Zori noi din Suceava, în timp ce frecventa liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, și la 16 ani în Viața Românească din București, după primirea unui premiu la Olimpiada de nivel național ținută la București, fiind remarcat de scriitorii vremii Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi. Continue reading “AURUL DIN POEZIA LUI NICOLAE LABIS”
Melania Cuc – Mersul pe Apă
De multe ori (este plină lumea de pilde care vin să ateste asta) există realitatea jocului, uneori, de-a cuvintele; alteori de-a ideile, în care ne găsim prinși… Cele mai des însă, sunt prezente tentațiile de-a ne desprinde de pe marginea ringului și de-a ne arunca, cu o pretinsă neutralitate, în sintagma „pe viață și pe moarte” a luptei, a jocului dacă vreți, asumându-ne drepturi și puteri de arbitru. Toate acestea ar fi bune, desigur, dacă ar exista un set de reguli, reguli cunoscute de toate părțile combatante, prin care, arbitrajul nostru pune si menține o ordine. Și, da, umbletul pe apă, cuprins în bunul simț al metaforei de dragul proporției, este mai mult decât necesar în haosul absolut al cuvintelor lăsate de capul lor. Continue reading “CU O FLOARE CA SCEPTRU”
„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”
Antoine de Saint-Exupery
Căci cea mai de preţ avuţie pe care o avem în viață ne este copilăria, cea care ne îndeamnă spre cunoaștere și ne dă încredere în viaţă. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut, îmi amintește… Continue reading “ALBA IULIA”
. [Boris Marian]
De două ori pe săptămână primeam un plic roz-bombon, de la o persoană pe care nu o cunoșteam după nume. Nu-i răspundeam că nu aveam ce. Ce-mi scria personajul? Că e singur, dar nu este nefericit. Avea ceva din personajele lui Dostoievski. Simțea tăcerea morții crescând în jurul său, că se simte ca o cruce pe propriul mormânt. Că o pedeapsă divină apăsa pe trecutul său. Că îl admiră pe Hegel pentru ura sa față de orice este edificator, că fiecare om are ceva de spus, semnificativ, dar nu are cui. Continue reading “Căpitanul”
Draga mea,
Ție nu îți place nici Biserica, nici muzica religioasa, nici de Dumnezeu. Ai dreptate. Ce sa vezi tu in Biserica? Niste ziduri. Unele mai frumoase, altele mai saracacioase. Si cât de frumoase s-au impodobit unele! Niste garduri, ca toate gardurile. Niste pomi. Niste verdeață. Niste grădini. Casa preotului. O casa ca toate casele. Ce sa asculti tu acolo? O muzica care nu iti place. Ce sa pipăi tu acolo? Niste icoane? Sticla lor este rece. Niste haine? Tu ai o multime de haine, care nu îți țin de cald. Ce să gusti tu acolo? Paine – anafura, si apa – agheasma – sfintite? Tu, care mănânci cea mai buna ciocolata? Ce sa mirosi acolo? Tămâie? Ce sa iei tu de acolo? Sfaturi – tu care stii atât de multe, si ai personalitate? Si vrei un serviciu in care sa câstigi cât mai mult, pe măsura personalității tale? Cuminecatura – sângele si trupul lui Dumnezeu? Pâine înmuiată in vin? Ce tablouri sa vezi pe pereti? Niste oameni cu numele lor? Ce prieteni ai acolo? Niste oameni care privesc inainte, si se inchina? Cu cine sa vorbesti, cand nu cunosti pe nimeni? Cu un preot la usa caruia vine atâta lume? Cand tu nu ai rabdare sa astepti? Te inteleg. Continue reading “DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE”
SEMNE DE ÎNTREBARE
.
La ce imi folosesc ochii, daca nu vad?
Urechile, dacă nu aud?
Limba, dacă nu am gust?
Pipăitul, dacă mângâi pe dos? Continue reading “Întrebarile…”
CADOURI
* Nu toți cățeii ajung dulăi.
* Nu mai stiu dacă am uitat unde l-am pus sau de unde l-am luat..
* Are atât de mult noroc că lumea a inceput să-l creadă prost.
* Vindem rochii de mirese. Reducere clientelor fidele (reclamă). Continue reading “CADOURI – ziceri de Dorel Schor”
Revista ARMONIA - Saltmin Media