Căpitanul

Boris Marian

.                   [Boris Marian]

De două ori pe săptămână primeam un plic roz-bombon, de la o persoană pe care nu o cunoșteam după nume. Nu-i răspundeam că nu aveam ce. Ce-mi scria personajul? Că e singur, dar nu este nefericit. Avea ceva din personajele lui Dostoievski. Simțea tăcerea morții crescând în jurul său, că se simte ca o cruce pe propriul mormânt. Că o pedeapsă divină apăsa pe trecutul său. Că îl admiră pe Hegel pentru ura sa față de orice este edificator, că fiecare om are ceva de spus, semnificativ, dar nu are cui. Că ar vrea să salveze pe cineva, dar nu are pe cine. Singurul lui prieten era un baston cu care se plimba pe malul mării. Avusese un câine , dar murise de bătrânețe. Că nu are ce să lase nimic în urma sa. Descoperea zilnic un adevăr, aceste descoperiri îi distrugeau armonia din suflet, autoritatea sa de care se bucurase cândva, se evaporase. Considera că personalitatea este mai importantă decât orice autoritate. Poți fi un profet, un apostol, dar nimeni nu are nevoie de așa ceva. Din ceea ce citea, și citea enorm, înțelegea că prea puțini autori au trăit cele scrie de ei. Asculta spusele unor necunoscuți întâlniți întâmplător. Povestiri de viață. Când începea și el să vorbească, omul se ridica, își cerea scuze și pleca. Fiecare își trăia propria poveste , dar nu scria nimic. Le-ar fi rescris el, dar nu voia să fure gândurile altora. Uneori murmura versuri din Ovidiu, cel exilat la Tomis. Dar nu-l alinau. Înțelegea că individualitatea nu este acceptată prea ușor. Majoritatea oamenilor se simt bine în mijlocul unui grup, unei mase. Nimeni nu înțelegea că minunile adevărate se petrec în singurătate. Ca să admiri zborul libelulei, deschiderea florilor primăvara, trebuie să fii singur. Grecii antici știau acest lucru. Ca și înțelepții japonezi. Scriitorii nu încep un drum, ei îl închid. Ei fac drumul invers. O sută de cărți nu valorează câr mărturisirea unui înțelept spusă în câteva fraze. Nu se îndoia de existența Divinului, dar nu apucase să vorbească niciodată în fața Lui. Dumnezeu tace, trebuie doar să înțelegi tăcerea Lui. Citise Biblia de zeci de ori, spiritul ei pătrundea numai parțial în el. Unele capitole îi erau străine. Oricum , a înțeles că în Biblie păcatul este altul decât cel definit în legi, în cutume. Orice sistem este un castel care se poate nărui oricând. Iubise cândva o femeie, un înger și ea s-a dus la îngerii ei. Nu i-a mai dat un semn. Privea cu bucurie orice femeie frumoasă ori atrăgătoare pus și simplu, dar niciuna nu amintea de acea femeie. Îi invidia pe nebuni, ei trăiesc în lumea lor. Dar el nu putea fi nebun. Marea îl învățase că nebunia nu este un colac de salvare. Era, așa am înțeles, un om al mării. Disproporția dintre fragilitatea trupului și soliditatea, rezistența spiritului este una din cauzele nefericirii. A diminua această disproporție era și sensul vieții sale. La un moment dat nu am mai primit nimic de la corespondentul meu. Am aștept câteva luni, apoi m-am dus la adresa de pe plic. Nu stătea departe de mine. Am aflat de la vecini că în casa aceea mică, acum nelocuită, stătuse un bătrân ciudat, fost căpitan de vas, care murise de mult, chiar de mai mulți ani, nimeni nu cumpăra casa, erau prea multe de reparat, iar noaptea se auzea un sunet ciudat, de parcă un baston umbla singur prin casă, lovind podelele. Mi-au venit lacrimi în ochi de necaz că nu-l căutasem, că nu-i răspunsesem niciodată. De ce m-a ales pe mine drept confesor? Cine ar putea să răspundă?

BORIS MARIAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.