ATENTIE! EXPLODEAZA TELEFOANELE MOBILE

Milioane de oameni folosesc telefoanele mobile ( celulare), care sunt niste instrumente  minunate, fiind o inventie moderna foarte utila. Un telefon mobil este un dispozitiv electronic portabil folosit in  general pentru comunicatii personale la distanta.
 
   DESCOPERIREA  TELEFONULUI  MOBIL
Inventatorul primului telefon  mobil este considerat MARTIN  COOPER, manager de sistem la Motorola. Primul apel de pe un  telefon mobil a fost facut de Cooper in 1973.
Abia in 1983 Motorola a  prezentat primul telefon mobil comercial din lume. Nu oricine si-l putea permite. Costa 3995$, masura 330 mm lungime si cantarea  aproape un kilogram- o adevarata caramida. Durata de incarcare a bateriei se ridica la 10 ore si puteai sa vorbesti maximum 30 de minute. Raportand la telefoanele  mobile ale momentului, primul telefon mobil starneste reactii ilare, dar sa nu uitam ca in cursa catre ideal pornim intotdeauna  de jos.
 Acesta a fost inlocuit cu unul mai elegant avand o clapeta care acoperea tastatura. Cu ea deschisa ajungea la 229 mm lungime, avand 303 grame si permitea purtarea lui in buzunar.

  TELEFOANELE  POT  EXPLODA       

Cu toate  ca telefonul mobil a devenit indispensabil, trebuie sa fim constienti de faptul ca acesta poate fi  un instrument periculos.
 Nu vorbiti niciodata la telefonul mobil in timp ce este in priza de acasa, la birou sau in masina, la incarcat. Noi incarcam de obicei telefoanele noastre in cea mai mare parte in timpul noptii, dar ocazional si ziua acasa sau in masina folosind incarcatorul auto. Pentru siguranta, in momentul in care vorbiti la telefon, debransati-l de la priza electrica.
 Va redau unul dintre cazurile de explozie a telefonului mobil care a dus la deces. O persoana a pus la incarcat telefonul sau mobil la domiciliu, dar in acel moment l-a sunat cineva, iar el a raspuns cu telefonul conectat la  priza. Dupa cateva secunde o energie electrica curgea prin telefonul mobil, iar tanarul a fost aruncat la podea cu o bufnitura grea. Telefonul explodase. Parintii au ajuns in camera, dar l-au gasit inconstient, cu bataile inimii slabe si degetele arse. A fost dus de urgenta la spital, dar acolo a fost declarat decedat.

  ALTE  EFECTE  NEGATIVE

 Telefonul mobil nu numai ca explodeaza, dar mai produce si alte efecte negative. Utilizarea  frecventa a telefonului mobil creste  riscul de cancer de gura, comparativ cu persoanele care nu au utilizat un telefon mobil., potrivit unui studiu realizat in Israel si publicat in American Journal of Epidemiology. De asemenea folosirea lor pe termen lung ar putea avea o legatura  cu unele forme de cancer  de creier si de ureche, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu condus de Word Heath Organisation.
 Persoanele care utilizeaza cel mai frecvent telefonul mobil prezinta cele mai mari probabilitati de a dezvolta tumori ale glandelor parotide, ea fiind o glanda salivara situata in spatele gurii. De asemenea se dezvolta o tumoare pe aceeasi parte a capului unde se tine de obicei telefonul, adica cancere la creier si la ureche.
 
  STUDII  PRO  SI  CONTRA

Majoritatea studiilor au analizat modul in care actioneaza campurile electromagnetice asupra tesuturilor din organism. Totusi nivelul campurilor este prea mic pentru a  provoca incalzirea tesuturilor, in schimb unele studii au scos la iveala faptul ca aceste campuri electromagnetice au puterea de a rupe legaturile chimice din interiorul celulei sau de a distruge ADN-ul.
 Unii specialisti spun ca nu se cunosc inca modurile in care telefoanele mobile interfereaza cu organismul. Studiile anterioare asupra asocierii intre utilizarea telefoanelor mobile si cancer au dat rezultate amestecate. Majoritatea  studiilor nu au scos la iveala dovezi ale unor serioase riscuri in ceea ce priveste sanatatea.
 Cercetatorii israelieni au recomandat precautie in analizarea rezultatelor si efectuarea unor studii suplimentare.
 O modalitate de reducere a riscului, deci implicit  de aparare, ar fi folosirea unor dispozitive hands-free si utilizarea moderata a telefonului mobil.
Felicia Mircea

1300 de semnaturi pentru o duminica pe luna fara masini in Bruxelles

By Tatiana Scurtu-Munteanu
Petitia este disponibila pe site-ul http://www.dimanchessansvoitures.be si are scopul de a atrage atentia guvernantilor si a obtine de la acestia luarea in considerare a proiectului.
Initiativa cetatenilor „duminici fara masini” de la Bruxelles a adunat deja 1291 de semnaturi in favoarea organizatiei promotoare pentru campania demarata. Pornind de la ideea diminuarii numarului de masini in capitala europeana, s-a ajuns la ideea reducerii acestora prin programul care prevede cel putin o duminica pe luna fara masini.

„Avem deja votul de sustinere al Secretarului de Stat, Bruno De Lille”, a declarat vineri Ilse Simoens, initiatorul acestui proiect, care spera sa stranga 10.000 de semnaturi. Petitia a fost lansata in mai anul trecut. Potrivit lui Ilse Simoens, numarul ciclistilor e in crestere sistematica in saptamana de dupa duminica fara masini.  Astfel inmultirea bicicletelor pe strazi nu poate avea decat un efect pozitiv, in timp ce parerile locuitorilor din Bruxelles sunt impartite. Unii dintre ei fiind de parere ca parcarile imense in afara orasului ar fi mult mai utile, pe cand altii isi doresc macar 12 zile pe an in liniste, aer curat, libertate si buna dispozitie.

Copiii au nevoie de spatiu de joaca

Cei care au semnat petitia sunt fericiti ca exista posibilitatea readucerii in orasul lor a unei zile de „carnaval” pentru copii, un spatiu mai liber pentru cei mici, bulevarde pe care sa poata iesi la plimbare si joaca.

Nu stim insa cati dintre navetistii din Bruxelles au semnat acest proiect, ce spun cei care muncesc la sfarsit de saptamana si cum ar fi o dimineata de ianuarie pe bicicleta…

PREZENT LA INTALNIRE

By Mihaela Arbid-Stoica , Beirut, Lebanon
Mi-a luat destul timp pana m-am hotarat sa scriu. Motivele sunt simple: mai mult de teama ca nu am sa reusesc, dupa 16 ani, sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.
In vara lui 1993, intr-una din zile, m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, crezand ca e o banala alergie, la care eram predispusa mai ales primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat – intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca „o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care asa-zisul „ciugulit” crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa ma vada un doctor ortoped. Mi-a prescris analizele de rigoare si am facut o radiografie in care se vedea ca osul avea o umflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si un antiinflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva lipsit de importanta. La cateva zile, o prietena m-a sunat si mi-a spus ca mi-a facut o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Foarte linistita, mai mult ca sa-i fac placere, am acceptat interventia ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat ce varsta am, cati copii si altele, pe care nici nu le-am luat in seama. Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin amuzata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii si mi-a spus cu un calm convingator:
– S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina.
Am zambit.
– Ai cancer la oase, 99%. Ce-ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale?

Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca ma aflu intr-o centrifuga sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si gandul mi s-a dus la fata mea care nu implinise inca 12 ani. Inainte de a pune o intrebare doctorului sau de a-l asculta, planul era facut. Pe fata trebuia sa o duc la mama, in Romania, iar eu sa ma sinucid. Doctorul – poate Dumnezeu l-a inspirat – inainte de a fi inceput sa-mi faca trimiterea pentru spitalul american, m-a privit si, ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta, mi-a propus sa repet radiografia si analizele, la un anumit spital, unde-l cunostea foarte bine pe radiolog. Am acceptat fara nicio sovaiala. Imi ramaneau cateva zile, in care aveam sa mai traiesc cu o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.

Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, era mai mult o stare nervoasa. Se intampla, cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment si, astazi, cand imi amintesc, nu-mi pot explica, dar era ca si cum acceptasem diagnosticul si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare, incat pierdusem contactul cu realitatea.
Peste doua zile, eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul stia ca vin, era deja anuntat de doctorul meu.
M-a primit zambind si, dupa cea mi-a facut mai multe radiografii, m-a lasat sa astept poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz spunandu-mi fericit:
– Nu ai cancer. Nu ai nimic, poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie. A doua zi m-am prezentat la doctorul meu cu aerul unei invingatoare. Analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa a sortii… nu avea importanta ce se intamplase, principalul era ca nu aveam cancer. Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani, m-am trezit din nou cu dureri ca la inceput, dar de o intensitate mai mare. L-am sunat pe doctor si mi-a spus ca este o cauza psihica. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut radiografiile, nimic. La doua luni de la primele investigatii, nu mai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si in bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de reumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar… etc. Absolut normal. Toti ma luau de nebuna, iar eu plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie, doctorul m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994, aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartaiau cand ma miscam. Intr-un fel, ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si, inconstient, incepeam sa ma scarpin, sa-mi infig unghiile in articulatie. Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte pentru fata mea, pentru ca incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte de a plati, mi-am aruncat privirea pe standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte, „Isus a facut din mine martorul Sau”, scrisa de un preot misionar, Tardif. Am cumparat-o imediat si, pana seara tarziu, era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, Dumnezeu este mereu prezent, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de Sud. La un moment dat, s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada, isi astepta sfarsitul intr-un spital, zilele fiindu-i numarate.
Intr-una din zile a intrat la el in camera un grup de tineri care i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea prin hol privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca, din fericire, Isus „era deja intrat”. Preotul se hranea artificial de mai mult timp si noua „problema” care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile, cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca rezultatul a fost bun.
Dupa ce s-a insanatosit, si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui Dumnezeu, cu si mai multa forta si convingere.
Intr-o zi, in timpul predicii, a auzit in cap o voce care i-a spus: „Vor fi vindecati cei care nu vad”…
De atunci, miracolele au curs in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate si chiar si cei de la distante mari, au inceput sa vina sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile, a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus, in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa. Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu in drumul sau oameni care il sprijineau, dispusi sa-i faca mici donatii.

Odata ajunsa la ultima pagina, am luat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin trebuia sa fie la prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si-l priveste pe fiecare in parte.

Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si nu mica mi-a fost mirarea cand am citit pe coperta ca pe data de 4 septembrie „Père Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de niciun doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa ajung intr-o adunare in care Isus avea sa fie prezent. El, Dumnezeul nostru, El, care a murit si pentru mine, El, care ne-a intors copii Tatalui, El, pe care, de cand eram mica il consideram Prietenul si Protectorul meu. La data fixata, am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara niciun regret: „Daca nu mor pana vara viitoare, un lucru este cert – voi ajunge intr-un scaun, imobilizata pentru restul vietii”.
Am ajuns devreme si am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copiii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut vreo problema. Dupa ce ne-a povestit cum s-a schimbat viata lui si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari in care Isus l-a indrumat si mai ales despre increderea si credinta lasate in urma lui, ne-a spus: „Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant”. Au inceput minunile; zeci de oameni s-au ridicat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi. La un moment dat, a spus: „Sunt doua femei care au cancer la oase, ele nu stiu si din acest moment incep sa se vindece”. In tot acest timp, cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata mi-L imaginasem pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura pe care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne fiecaruia. Plangeam si ma rugam: „Doamne, nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, a urmarit intalnirea cu Isus, in fata micului ecran. Au fost persoane care au fost atinse de miracol in fata sticlei televizorului.
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte de a se fi pus in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiesc ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si, fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz, am realizat ca nu mai aveam nicio durere, nici la bazin, nici la coloana, nici in zona cervicala. In sfarsit, eram ca la 20 de ani. Ma culcam pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici cea mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nicio durere, il miscam si pe celalalt, si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun de mai multe ori pe zi, mi-am reincaltat pana si pantofii cu toc, adica faceam tot ce nu mai facusem de un an. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu harul si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.
La sfarsitul saptamanii, l-am intrebat pe sotul meu daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns: „Da, dar asteptam sa-mi spui tu ca este adevarat”.
Multa vreme de-atunci, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data, de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus sunt lacrimi speciale.
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca si „umila pacatoasa” care sunt a fost privita si atinsa de harul lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc. Stiu ca in orice imprejurare ne priveste. Dumnezeu mi-a ascuns faptul ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-mi dovedesc iubirea dezinteresata pentru El. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu prezent.

La inceput, imi propusesem sa incerc sa descriu exuberanta pe care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus, cand am inceput sa scriu: „Doamne, da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta”, iar la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar in linistea interioara, imi soptea: „Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine nu au nevoie de argumente. Eu sunt mereu prezent, chiar si atunci cand ei se indoiesc”…
www.orizontcrestin.org

Recesiunea si efectele sale psihologice, intre vinovatia irationala si nevinovatia autentica

Efectele psihologice ale recesiunii

Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face.
Criza economica actuala face ca frica de ziua de maine sa atinga diferite nivele in randul populatiei. Fie ca este vorba de pregatirea in vederea pensionarii sau de lipsa posibilitatilor de a le asigura copiilor cele necesare, mai ales daca acestia se pregatesc sa urmeze un colegiu sau sunt deja la un colegiu – ori de teama de somaj, oamenii sunt preocupati si chiar ingrijorati de recesiune. De altfel, se asteapta ca o asemenea situatie sa aiba un important impact emotional asupra societatii. Teama, iertare, empatie, frustrare, compasiune, acceptare – acestea sunt doar cateva sentimente cu care ne confruntam in mod constant, de la inceperea crizei.
Izolarea inseamna stagnare
Iertarea fata de propria persoana si empatia fata de ceilalti este necesara, dar nu suficienta in afara contextului de iubire neconditionata. Antitodul sentimentului de frustrare, izvorat din impresia subiectiva de neajutorare si neputinta, incepe cu compasiunea si acceptarea, dar nu se incheie aici. El implica durere, suferinta sufleteasca, stari de tensiune, agitatie, recaderi, insa rezultatul final este cel care conteaza, cu conditia sa avem incredere si sa ne dorim acest lucru cu suficienta tarie. Avem nevoie de vindecare psihologica, insa nu separata de vindecarea lumii. Atitudinea noastra naste alte atitudini! Daca ne resemnam izolati pe particica noastra de viata, marile schimbari se vor lasa asteptate.
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie. Insa mania noastra publica, manifestata ca urmare a faptului ca ne simtim tradati de lacomia, managementul defectuos si  oamenii politici care au creat criza actuala, este compromisa de modalitatile subtile si imperceptibile prin care evitam confruntarea cu sentimentele dureroase de neputinta, inutilitate sau zadarnicie. In locul acestei confruntari, in locul unei atitudini proactive, ne coplesim cu reprosuri, ne incarcam de resentimente ce adesea ne impiedica sa intrezarim partea noastra de putere, in mod irational.
Acest lucru creeaza o problema politica: in timp ce sentimentul de neajutorare pe care il simtim este legitim, capacitatea noastra de a raspunde rational, incercand sa corectam cauzele sale structurale reale este compromisa de vina si rusinea pe care le-am pastrat inauntrul nostru.
Sta in puterea noastra sa schimbam lumea
Responsabilitatea noastra reala de a schimba lumea – ceva ce putem face – este subminata de sentimentele false de responsabilitate si autoinvinovatire pentru lucruri pe care nu le-am facut si nu tin adesea de noi insine. Paradoxul este ca trebuie sa facem fata acelor situatii in care ne simtim cu adevarat neajutorati, pentru a putea sa stapanim apoi, situatiile in care nu ne aflam in aceasta conditie, fara a cadea prada impulsivitatii sau unei reactivitati neconstructive.
In ce consta alternativa? Alternativa la vinovatia irationala este nevinovatia autentica. Alternativa pentru negare este acceptarea, care este departe de a insemna resemnare. Iar solutia la sentimentul de neajutorare este sa iei atitudine si sa ripostezi, sa ai o atitudine proactiva si nu una pasiv agresiva.
Progresivitatea – o problema practica
Problema progresivitatii nu este doar psihologica, ci si practica. Ne luptam cu totii cu pasivitatea, cinismul si confuzia legate de modul in care am putea schimba eficient climatul actual.
Unii dintre noi asteapta  pe margine, pentru a vedea ce va face Obama, criticandu-l sau bucurandu-se ca a stiut sa isi aleaga consilierii. Altii organizeaza si participa activ la diverse eforturi, pentru a influenta rezultatele  politice. Insa cei mai multi dintre noi, cred, ne confruntam cu dificultatea de a ne mentine si a ne construi speranta si pasiunea ce au prins viata anul trecut, in timpul campaniei prezidentiale.
Reactiile psihologice ascunse sunt raspunzatoare pentru vinovatia noastra irationala
Dupa parerea mea, capacitatea si energia noastra pentru angajamentul politic sunt subminate de reactiile psihologice ascunse fata de catastrofa economica actuala, reactii complicate de sentimentele de vina, responsabilitate si neajutorare.
Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face. Ne simtim vinovati atunci cand ar trebui sa ne simtim nevinovati, cinici – cand ar trebui sa ne simtim plini de speranta, si lipsiti de putere, atunci cand ar trebui sa ne simtim plini de putere. Intelegerea si rezolvarea confuziei ar trebui sa ajute enorm progresivitatea.
Penduland intre rational si irational
Criza nu s-a terminat si se anunta a fi dura. Efectele ei negative se vor face simtite inca mult timp de acum incolo. Fiecare proceseaza stresul economic si anxietatea in mod diferit. Pentru fiecare raspuns rational  la aceasta recesiune, exista unul irational – unul care deriva mai putin din circumstantele obiective si mai mult din ciudateniile psihicului uman. Astfel de ciudatenii nu sunt mai putin irationale, pentru motivul ca sunt comune. Sentimentele irationale de invidie, autoinvinovatire si negare isi itesc capetele urate in multi dintre noi, adesea cu rezultate dureroase.
Jeni Chiriac

Deliciu de weekend

Deliciile culinare belgiene
By Tatiana Scurtu-Munteanu

Gastronomia belgiana este caracterizata de bere, cat de ciudat n-ar parea, bautura nationala si cea mai apreciata de catre turisti, pentru ca se pune in mancare si langa mancare. Majoritatea celor peste 400 de feluri de bere sunt produse din hamei sau orz. Belgia are sute de fabrici de bere, locuitorii ei fiind pe primul loc in lume la consumul acestei bauturi, revenindu-le anual peste 150 de litri de persoana.

Bucataria belgiana se distinge prin consistenta sa. Dejunul e compus din produse de patiserie servite de obicei cu cafea.
Cofetaria este caracterizata de binecunoscutele praline de ciocolata belgiana, inventate la inceputul secolului XX. Mostre din cea mai fina ciocolata vom gasi, unde altundeva decat la Muzeul de ciocolata din Bruxelles.
Situat in centrul istoric al capitalei Belgiei, Muzeul de ciocolata si cacao ofera gurmanzilor si curiosilor o vizita plina de savoare si arome. La doi pasi de Grand Place, muzeul este gazduit intr-o cladire din secolul al XVII-lea, casa De Valk construita in 1697 si complet restaurata in 1943. Ideea acestuia este de reeditare a timpului pentru a prezenta publicului originea si istoria ciocolatei – cultivarea boabelor de cacao la azteci, aducerea lor in Europa, tehnici de productie si demonstratia unui ciocolatier. Muzeul se intinde pe trei etaje. Colectii de cupe de ciocolata, sculpturi din ciocolata si degustari, toate fac parte din aventura.

Bucataria locala este foarte populara si iese in evidenta prin mancarurile specifice, cum ar fi anghila cu legume si verdeata sau salata Liege. Cele mai multe meniuri din restaurante sunt inspirate din bucatele traditionale cu creveti, sparanghel, anghile, sunca, diverse feluri de placinta ca aperitiv, in timp ce pestele si carnea sunt servite la felul principal.

Waterzooi, o supa de peste sau de pui cu legume, este foarte apreciata atat de catre belgieni cat si de turisti. Specialitatile preparate cu bere, cum ar fi Carbonades, tocana cu carne de vita si bere, sunt renumite. Carnea de iepure, preparata in mod traditional cu bere este considerata o delicatesa  in Belgia. Rosii umplute cu creveti, sparanghel in stil flamand, rinichi de manzat, raci, cartofi fierti si slanina prajita, andive gratinate, chiftelute de iepure cu sos sau carnea de gasca cu sos de usturoi sunt doar cateva din cele peste 300 de retete traditionale. Exista, de asemenea, o gama variata de branzeturi. Gastronomia belgiana nu se rezuma la friptura, fiecare regiune are o selectie destul de variata de feluri de mancare de sezon. De exemplu, in sud se mananca pestele de rau (anghila, pastrav, stiuca), tocana de ciuperci salbatice. In partea de nord a tarii – fructele de mare (creveti, scoici). In toata tara se consuma foarte multe legume.

Pentru o masa de pranz sau o cina romantica se pot alege meniuri simple, dar gustoase. La restaurant va poate intampina un decor din lemn sau un zid de caramida cu un semineu, unde cu siguranta veti gasi cartofii prajiti si midiile sau poate veti fi curiosi sa gustati din gofrele traditionale, toate la un standard ridicat si o prezentare impecabila, caci se spune ca Belgia serveste mancare de calitate frantuzeasca si in cantitate germana.

Testele de saliva anti-drog ajung in Belgia

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Soferii vor putea fi supusi testului de saliva de la 1 octombrie cu ajutorul caruia ofiterii de politie vor determina daca conducatorul auto este sub influenta drogurilor. In consecinta, proba va fi prelevata printr-o sonda care va fi atinsa de limba individului si apoi introdusa intr-o „masina” computerizata care va detecta in 12 minute prezenta drogurilor in corpul persoanei testate printr-un rezultat pozitiv sau negativ.

Testul de saliva poate detecta prezenta in organism a substantelor active din canabis, amfetamina, metamfetamina, morfina, heroina, codeina, cocaina.

Pana acum doar testele de sange si de urina au permis detectarea stupefiantelor din corpul unei persoane. Asemanatoare testelor de sarcina, testul de saliva indica rezultatul printr-o bara roz. Aparitia primei bare semnaleaza faptul ca testul a fost efectuat corect, in timp ce aparitia celei de-a doua dezvaluie prezenta uneia sau a mai multor substante interzise. De asemenea, testul de saliva este de marimea unui test de sarcina si ambalat individual, de unica folosinta, devenind o adevarata revolutie in controlul rutier, iar politia nu va mai fi astfel afectata de pierderea de timp ca pana in prezent.

Astfel Belgia va fi prima tara din Europa care va putea detecta existenta stupefiantelor din organism luate in ultimele 12 ore.

Directorul politiei federale rutiere, comisarul diviziei Michael Jonniaux si responsabilul postului de circulatie, Lionel Deleu, ne explica modul in care acest test va permite efectuarea mai multor controale rutiere privind conducerea autovehiculelor sub influenta drogurilor. „ Verificarile realizate pana in prezent necesitau trei etape. Prima consta in formalitatea completarii mai multor formulare cu privire la starea automobilistului, bazate pe semnele exterioare ale fizionomiei. Dupa care trebuia sa i se ceara conducatorului auto suspectat de consumul de droguri sa efectueze o serie de exercitii fizice, o etapa care, odata cu intrarea in vigoare a testului de saliva nu va mai fi necesara. „Ofiterul trebuia sa-l faca pe sofer sa mearga de-a lungul unei linii albe… In cazul in care individul nu putea indeplini aceasta proba, trebuia sa se recurga la cea de-a treia etapa si anume prelevarea probei de urina, dupa care la analiza de sange, pentru toate acestea avandu-se un medic la dispozitie”, a declarat Lionel Deleu. Adaugand problemele de fiabilitate ale testului de urina, trei saptamani mai tarziu, dupa obtinerea rezultatelor de sange, politia se pomenea in fata unui rezultat negativ si retragerea inutila a unui permis de conducere.

Odata cu sosirea testelor de saliva toate aceste probleme nu ar mai exista si, prin urmare, numarul controalelor s-ar inmulti semnificativ, iar eficienta procedurii ar creste.

Impressions of Romania from a land far far away

Years ago, when I was beginning my adventure to Romania, I never knew what it was like over there. Much of my research I did while I was in Malaysia. Looking at the wild frontier, the old building structures caught my eyes and heart and then it also hit me that the country suffered the downfall of ‘communism’ and it was towards the road to recovery. One thing only was running in my mind that my wife comes from that country. I was curious about the people, food and culture and I know that I will not be able to find Romanian food here in Malaysia nor even find a trace of Romania here in Malaysia, probably they were not easy to identify, Romanian communities quite non-existent. After I spend a long time in Romania, I made it like my second home though initially when I arrived there life was different. It was like I went through a time machine and came to another land that is way beyond what I saw over the Internet. With images that caught me it was hard for me to blend in that society when I was like the first stranger and in this city called Oradea which lies on the West part of Romania closer to the Hungary border people at that time don’t take to foreigners too lightly and to walk with a Romanian girl was like robbing of their heritage ‘why does a colored guy takes our girl’?

What ran in their minds, people were staring at me and giving me the eye that made me very uncomfortable, but I did not care though at times they do get me on my nerves. I had made a choice to stay there because of my wife and also to learn about the Romanian history and culture in any great depth. I found myself wanting to find out more about my wife’s culture, looking for her roots and her identity as a Romanian. The story of the immigrant is always deeply emotional and melancholic. I left my country where I was born living all what was left of me in Malaysia, for different reasons and chose to live among Romanians. But no matter where we go, and no matter for how long we stay away from our home country we carry our identity with us, we become very fond of small objects and memories that remind us of home. For each of us there is always only one home. It is where our heart is, and not necessarily where we live. But to me, Romania is a mixture of feelings – good and bad, memories of a world I have found nowhere else, it’s the little diamonds of Romania that makes me treasure it. My wife is from Maramures and how happy she was coming from that little town that holds a lot of good memories. When we were there together, she showed me her home, the school she studied, where she did all her growing to teenage hood. I was going through a kaleidoscope of images she painted to me when we were communicating with each other before my trip to Romania. I recollect my childhood days when I used to live in a beautiful country side called Malacca where my brother was born. Chances like this was given to me because my dad works with the police force and whenever my dad gets posted from town to town it was our opportunity to taste the towns we lived in. So when I was growing a short while in Malacca, which is situated in the south of Malaysia, after school I used to run to an open field and sit under palm trees and watch the sheep, cows, goats, gazing in a open field and farmers plough their rice fields. Just watching nature and its wonders, feeling the warm sun on your skin is such a feeling as the day slips through your fingers. Time has so much to offer when you enjoy these beautiful moments. This was missing home and I am sure my wife has her golden moments in her home town running around, mingling with friends, and going to the market in Maramures was a nice sight I saw and the other was the butcher house just next to the market great walls. The monasteries and antique buildings have so much history to it. Walking up the hill in the mid summer and watching the mountain tops and endless hills I feel that I could communicate with GOD, as he is so close by. Walking about through small villages and towns I used to see shepherds sell cheese, and sweet honey from the market place brought in by villagers. I am pretty sure that my wife has her collection of traditional objects that belong to the national customs, painted glass, handmade traditional blouses and skirts, ceramics. I carry memories with me and they fill my Malaysian small universe in Romania. Romania has amazing historical small towns and cities that carry the international culture and customs acquired over past centuries from different foreign occupations. It is hard to remain a stranger once you get to Romania as everyone is so friendly and willing to feed you and to introduce you to the people and customs of the area where you find warmth and caring. Far away from the winding roads there are small villages, traditional ones. Maramures is a region that is very rich in tradition where old people carry on the region’s pride and customs. When they celebrate they wear national costume. In winter they rejoice in the traditional songs. One can see small children wrapped in colored clothes, sheepskins, as is the custom, young girls with red cheeks who are very fond of the colorful scarves that cover their heads. The people of Maramures are warm and friendly. I remember as me and my wife were walking through the market and through lanes breathtaking scenes and greenery beautiful mountain tops and antique buildings. It was when I approached a beautiful painting gallery and saw beautiful crafted paintings that hung on walls. There was this lady sitting on a chair and let her fingers run through cloth skins mastering her craft when I greeted her and asked her to explain me about the paintings. Instantly we became friends and she invited us for an evening barbeque they planned. I took up the offer and we were warmly greeted by her husband who is a painter and two lovely teenage children a son and a daughter and later part of the day to my surprise they told me check out from the place we were renting and to move in with them. I felt so warm and very welcome from a very beautiful family who in the end became my family. One morning they took us to Morgosa, a beautiful mountain retreat where there is a huge open lake and a beautiful ski place, where you can lose yourself in the great wonders of pure nature. It was breathless and I relived my wife’s growing years in her hometown and how she explained to me in detail how she used to go into those cable with her winter clothes and skiing equipment and glide down the snowy tops. What a lovely feeling though I have not skied in my life! I can imagine the feeling my wife went through. It was a memorable moment we spent with this wonderful family, something I will treasure with all my heart. Romania will still hold a memory in my heart and someday I hope that I will be able to make a home in this wonderful land.
By Joshua Raj
Kuala Lampur, Malaysia

Sfaturile bioterapeutei Djuna Davidajvili

Eugenia Davidasvili, cunoscuta azi in intreaga lume ca Djuna (Giuna), s-a nascut pe 22 iunie 1949, in Georgia.
S-a afirmat atat prin eficienta tratamentelor sale, cat si prin acuratetea diagnosticelor, testele efectuate la Washington Research Center aratand o acuratete de 97% in diagnosticare.
In prezent, Djuna detine o clinica extrem de solicitata in Moscova. Djuna Davitasvili este un nume foarte cunoscut, cu puternice rezonante speciale pentru milioane de oameni.
Dar nu despre persoana sau personalitatea vestitei vindecatoare vom vorbi mal jos, ci vom reproduce – fara comentarii – o serie de sugestii si retete pentru terapia (sau profilaxia) diverselor afectiuni ce macina astazi lumea vie. Sunt, de fapt, reguli de viata general valabile, bazate exclusiv pe ceea ce ne ofera natura.

Alimentatia sta la baza sanatatii, prin modul in care stim sau nu sa o facem prin prisma ratiunii, si nu doar a pornirilor instinctuale. Djuna identifica trei categorii mari de alimente, dupa cum urmeaza:

1. carne, peste, zeama de carne, oua, fasole (bob), ciuperci, nuci, floarea soarelui (seminte), vinete.

2. verdeata, fructe, legume, pepene verde, pepene galben, vin sec, unt, grasimi, ulei vegetal.

3. paine, peste, fainoase, orez, cartofi, zahar, miere de albine.

Pentru curatirea organismului de substantele daunatoare acestuia, introduse in corp prin alimentatia curenta, trebuie sa se tina seama de cateva reguli usor de respectat.

– Categoria nr. 1 de alimente reprezinta acizii, iar categoria nr. 3 – bazele. Nu se amesteca la aceeasi masa alimentele din categoria 1 cu cele din categoria 3.

– Se pot combina categoria 1 cu categoria 2 sau categoria 2 cu categoria 3.

– Diferenta dintre mesele acide si cele bazice trebuie sa fie de minimum 3 ore.

– In curatirea organismului, lactatele sunt excluse.

– Nu se bea apa in timpul mesei, ci abia la o ora dupa aceasta.

– Tot cu o ora mai tarziu se pot consuma si fructe, intrucat ele se digera mai repede decat restul alimentelor.

– Pe langa alimentele enumerate mai sus, dimineata si seara se consuma cate un catel de usturoi.

– Curatirea organismului se face, de preferinta, in luna iunie.

Curatirea limfei si a sangelui
Dimineata, se beau 100 ml de apa rece, in care s-a dizolvat sare amara, atat cat sa fie baubila. Se prepara un suc din portocale (900 ml), grapefruit (900 ml) si lamaie (200 ml). La o ora dupa ce s-a baut solutia de sare amara, se beau 100 ml din sucul respectiv si 100 ml de apa fiarta si racita. Apoi, aceeasi cantitate (100 ml suc si 100 ml apa racita) se bea la fiecare jumatate de ora, pana se termina cantitatea de 2 litri din fiecare. Tratamentul dureaza 3 zile, perioada cand nu se mananca si nu se bea nimic altceva.

Curatirea ficatului
Timp de 2 zile, se beau cate 5-6 pahare de suc de mar. In a treia zi, bolnavul se culca la ora 19 pe partea dreapta, cu o sursa de caldura (perna electrica) sub ficat. Se prepara un amestec din 3 linguri de ulei de masline si 3 linguri zeama de lamaie, care se bea din sfert in sfert de ora, pe durata a circa 2 ore. Cantitatea totala trebuie sa fie de 300 ml ulei de masline si 300 ml zeama de lamaie. A doua zi de dimineata se face clisma, care va elimina toate reziduurile de la ficat.

Curatirea rinichilor (calculi renali)
Pe parcursul unei saptamani, nu se mananca decat pepene verde cu paine neagra. In ziua a saptea, intre orele 2 si 3 (noaptea), se face o baie calda, cu corpul cufundat in apa pana la gat si se mananca pepene verde rece. Dupa circa o ora, vor fi eliminate pietrele. Eventual, procedura se repeta dupa doua saptamani.

Curatirea articulatiilor de saruri (spondiloza, artrita, poliartrita)
Se fierb 5 g foi de dafin in 300 ml apa, timp de 5 minute, dupa care se tin intr-un termos, 3-4 ore. Pe parcursul a 12 ore, se consuma lichidul, luandu-se cate o lingurita. Tratamentul dureaza 3 zile, insotit de alimentatie de regim, dar o singura data pe an.

„Elixirul tineretii” (indicat in special persoanelor care au probleme legate de inima si de circulatia sangelui)
Se piseaza foarte bine 300 g usturoi, intr-o piulita de lemn. 200 g din cantitate se scot de la fundul vasului si se pun intr-un borcan de sticla, impreuna cu 200 ml alcool de 90º. Se inchide bine si se tine 10 zile la macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese, preparatul luandu-se in cate 20 ml lapte rece, dupa cum urmeaza:
ziua 1 – 2 picaturi dimineata (D), 2 picaturi la pranz (P), 2 picaturi la cina (C);
ziua 2 – 4 D, 5 P, 6 C;
ziua 3 – 7 D, 8 P, 9 C;
ziua 4 – 10 D, 11 P, 12 C;
ziua 5 – 13 D, 14 P, 15 C;
ziua 6 – 15 D, 14 P, 13 C;
ziua 7 – 12 D, 11 P, 10 C;
ziua 8 – 9 D, 8 P, 7 C;
ziua 9 – 6 D, 5 P, 4 C;
ziua 10 – 3 D, 2 P, 1 C;
ziua 11 – 25 D, 25 P, 25 C.

O reteta relativ mai simpla se bazeaza pe amestecul obtinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24 de lamai. Se pune intr-un borcan, se acopera cu tifon si se tine 24 de zile, amestecandu- se periodic. Se consuma cate o lingura la o jumatate de pahar cu apa, seara, inainte de culcare.

Anexite, fibrom, boli vaginale
Se toaca marunt ceapa, se pune intr-un tifon si se unge acest tampon cu unt nesarat. Se introduce in vagin, noaptea. Acelasi procedeu se poate face cu untura de gasca.

Boli de plamani (tuberculoza, bronsita etc.)
Se face un amestec din 500 g miere de albine, 5 capatani de usturoi, pisate si 5 lamai tocate in masina, amestec care se lasa 7 zile la macerat. Se consuma cate 4 linguri, seara, inainte de culcare, inghitindu-se foarte incet.

Hipertensiune
In fiecare dimineata se consuma o sfecla rosie coapta. Seara – o salata din sfecla rosie cruda, usturoi, morcov ras si ulei.

Reumatism
Se pun, intr-un borcan de 0,5 l, rame, intr-un strat de circa 2-3 cm grosime. Peste ele se toarna gaz sau alcool, atat cat sa le acopere cu 2 cm si se tin la soare 7 zile. Tratamentul propriu-zis consta in frectii pe zonele afectate cu gazul (alcoolul) respectiv.

Spondiloza (lumbago)
Se aplica la cald frunze de brusturi, cu partea nelucioasa pe locul dureros. O alta procedura – dintr-un amestec obtinut din ridiche neagra tocata marunt si o capatana de usturoi pisat, aplicat pe locul respectiv.

Scleroza vasculara cerebrala
Se rade marunt o lamaie si se amesteca cu macese (un pahar), rachitica (un pahar) si miere de albine (un pahar). Se iau cate 20-40 g inainte de masa. De asemenea, acelorasi bolnavi li se recomanda ceaiul din radacina de patrunjel sau 20 g scoarta de scorus fiarta in 0,5 l apa, timp de 2 ore si bauta zilnic, de 2-3 ori cate o lingura.

Varice (tromboflebita)
Timp de 20 de zile, se imbraca piciorul de la coapsa pana la talpa cu frunze de varza alba incalzite bine si unse o seara cu miere, o seara cu alcool de 90s, alternativ. Se infasoara cu prosoape calde si se doarme in acest fel.
Hemoroizi
O procedura simpla consta in taierea unui cartof in fasii (de forma supozitoarelor! ), care se ung cu ulei si se tin in anus cat mai mult. Acelasi lucru se poate face cu un catel de usturoi uns cu saliva si tinut pe toata perioada noptii.

Prostata, impotenta
E recomandabil sa se consume mult praz, precum si ceaiul de ghimpe si busuioc. Daca boala vine pe fond nervos, se pun circa 750 g gheata intr-un tifon impaturit in opt si se leaga. Compresa se tine un minut la baza creierului, un minut la inima si un minut pe organele genitale. Se repeta procedura de 4-5 ori pe zi.

SOTUL MEU

In clipa in care Isac a iesit din cabinetul medicului, a simtit ca sfirsitul vietii lui se apropia si doar o minune il va putea salva. Transplantul de ficat! A incercat sa-si reprime gandurile negre, constient ca trece printr-un colaps si ca daca nu va fi puternic, o poate lua razna. Stia ca moartea este individulala si ca intr-o zi va bate si la usa lui, dar inca nu era pregatit sa se retraga de pe scena vieti. Se gindea mai ales la cei doi copii ai lui, care aveau nevoie de el.

In urma cu un an se mutasera cu toti  intr-un apartament nou, in speranta ca aici nu vor mai fi urmariti de ghinion. Fata era la facultate iar baiatul deabia ii sarbatorise barmitva si el ii promisese ca vor face impreuna o calatorie in Europa. Copii stiau ca este bolnav din momentul cand isi intrerupsese munca de la Haifa Chimicale, unde lucrase aproape douazeci de ani. Sufereau alaturi de el cu toate ca tatal lor nu se plangea niciodata, incercand sa-i menajeze si parand foarte optimist. Acum cand primise vestea, inima lui de parinte plangea tacut in pieptul lui, gandindu-se ca poate destinul nemilos nu-l va ajuta sa supravetuiasca.

A iesit in curtea spitalului Adassa din Ierusalim si s-a asezat pe o banca. Privirea lui pierduta s-a atintit spe pamintul pe care, pentru prima oara simtea ca il uraste, la gandul ca doar la numai patruzeci si sapte de ani acesta il poarte inghiti. Trist cu ochii in lacrimi a ridicat pentru o clipa privirea spre cerul luminos si a implorat ajutorul celor dragi, care disparusera lasand in inima lui multa durere. Parintii lui si sotia! Viata il pedepsise destul de mult si ii lasase sa duca in spatele o povara foarte grea, pe care scria cimitir. Gandul ca si el ar pleca cit de curand acolo il ingrozea si era hotarat sa faca totul ca sa traiasca, asa ca s-a incurajat si a plecat spre masina.

Drumul spre casa era destul de lung si in timp ce conducea imaginile si amintirile din viata lui au inceput sa se desfasoare in fata ochilor. Se vedea pe el la varsta de saisprezece ani, cand insotit de parinti si cele doua surori au sosit in Israel. Primi ani a invatat si a lucrat in Chibut, apoi a plecat in armata. Cand a izbucnit razboiul de sase zile, mama lui care era foarte bolnava s-a stins. Isac o iubea enorm si a fost o lovitura cumplita! Inainte de eliberare viata i-a scos in cale prima dragoste. Dupa cateva lui s-a casatorit, apoi a venit si ziua fericita cand a devenit tatal unei fetite. Era fericit, tanar si cu dorinta de munca! Anii care au urmat a reusit sa-si cumpere o casa si el cu sotia au fost binecuvantati din nou cu inca o fetita. Isac cu gandul la familia lui muncea zi si noapte facind ore suplimentare si nimic nu i-se parea greu. Cu sotia se intelegea foarte bine si se iubeau, dar peste fericirea lor a venit o zi in care nenorocirea s-a abatut brusc. El era la lucru, iar fetita cea mare la scola. Acasa se afla sotia lui cu fetita cea  mica care se juca in salon cu o papusa. Mama a plecat putin pana la baie, iar fata a mers la geamul deschis sa priveasca afara. Papusa i-a scapat din mana, iar ea s-a aplecat mult peste balustrada intinzand manutele si a cazut. Un militar care trecea pe trotuar s-a repezit sa prinda fetita, dar a aruncat mai intii arma de pe umar jos si a fost prea tarziu. Fetita i-a scapat printre degete si s-a zdrobit de pamant. Imi este greu sa descriu ce a urmat in sufletul mamei si al tatalui care a sosit disperat. Tot ce a urmat, moartea fetitei, ancheta, i-au distrus sufleteste pe cei doi ca si pe toata familia.

Ani care au venit spre ei, au fost foarte grei, dar o raza de soare a aparut din nou in viata lor. Sotia lui a adus pe lume un baiat! Isac nu traia decat pentru fericirea copiilor lui si a sotiei. Viata a devenit mai prietenoasa cu destinul lui si se credea un om implinit. Anturajul si prieteni din jur l-au c-am facut sa iubeasca bautura, dar nu intr-o masura foarte mare incat sa-i schimbe comportamentul. Ramasese acelasi sot si parinte foarte devotat familiei. A urmat moartea tatalui de care el era foarte legat si inca odata umbra mortii a venit peste sufletul lui, dar se obisnuise cu toate loviturile vietii. A luptat mai departe ca celor dragi sa nu le lipsesca nimic si cand boala l-a lovit, nu s-a lasat doborat si a continuat sa munceasca.

Cand toata familia era ingrijorata pentru el, sotia lui s-a imbolnavit si ea brusc. Doctorii au spus ca multa lume sufera de aceiasi boala si doar la aproximativ un milion exista o situatie ca a ei. O infectie care era foarte grava si spusele lor s-au dovedit adevarate. Nu dupa mult timp a fost nevoita sa stea numai in spital. Isac a facut totul pentru ea, ca sa aiba cele mai bune tratamente si conditii. A mers in toate locurile sfinte, la cei mai mari Rabini, dar speranta nu aparea. In tot acest timp el a continuat sa munceasca, sa aiba grije de copii. Fata era deja la facultate, dar baiatul abia implinise zece ani. Desi el era suferind, isi ducea viata intre fabrica, casa si spital.

Perioada care a urmat a fost groznica si durerea lui pentru sotia iubita, care s-a stins l-a doborat. In lunile care au venit el a incercat sa-se ridice sprijinit de dragostea celor doi copii. Cand a sosit anul in care trebuia sa faca barmitva baiatului, Isac  se afla in spital, dar a gasit puterea sa-i ofere acestuia o petrecere de vis, intr-un local superb. Toata familia lui si a sotiei au fost prezenti, desi cu totii purtau in inima spaima, ca el era macinat de boala. Multi dintre cunoscuti si prieteni nu au venit la petrecere, iar unii s-au prezentat fara sotii si Iasc a pierdut multi bani, deoarece comandase foarte multe locuri. Dezamagit de pierdere, nu s-a lasat si a scos din economiile pe care le avea, plecand cu baiatul intr-o excursie prin Europa.

Desi foarte slabit, cu fata palida, el a incecat sa faca totul ca fiul lui sa fie fericit. Au fost momente cand nu reusea sa-se tina pe picioare, dar a rezistat eroic pana la revenirea in tara, cand s-a internat din nou. Intr-o zi medicii l-au anuntat ca este pregatit pentru el un ficat, dar pe masa de operatie si-au dat seama ca era o problema si norocul lui a fost ca nu incepusera operatia, astfel totul se termina. Din nou ghinionul l-a lovit si el astepta o alta sansa!

Prin foarte multe interventii, a reusit sa plece in Oklahoma unde a fost ajutat sa isi gaseasca o locuinta langa spital si sa astepte. Renuntase la serviciul de la fabrica, unde l-au pus sa semneze ca accepta sa-l ajute cu o suma, dar sa renunte la pituimi*, la orice ajutor, daca va scapa cu bine de la operatie… Cum era disperat a fost de acord, dar mai tirziu a  regretat ca s-a lasat pacalit si s-a consolat la gandul ca poate viata il va ajuta sa-se salveze. Avea nevoie de multi bani si s-a apelat la prieteni, la oameni care l-au ajutat si pentru care el se roaga si acum. Dupa o jumatate de an copiii au venit si ei acolo deoarece, erau singuri donatori de sange in cazul unui transplant. Au trecut inca cateva luni si doctorii i-au spus, ca nu s-a ivit un ficat compatibil pentru el, iar al lui se petrificase. Acest fapt insemna ca isi traia ultima luna din viata si l-au indemnat sa-se intoarca in Israel dar el a refuzat.

Dupa inca doua saptamani, intr-o noapte a sunat telefonul si a fost dus la spital. Se ivise un donator, deoarece un tinar avusese un accident cu motocicleta. Problema era ca pentru acel ficat era inca un pacient, iar doctorii au facut din nou teste si Isac a trebuit sa treaca prin emotii cumplite. A primit vestea ca era cel ales si bucuria a rasarit din nou in sufletul lui! Si-a imbratisat copii cu inima stransa, de spaima ca poate sa nu-i mai vada, dar s-a gandit ca speranta moare ultima si el trebuie sa fie increzator. Operatia a reusit si dupa inca o luna se afla in avionul care il aducea acasa. Se simtea bine si ii multumea vietii ca nu il parasise.

Dupa operatie nu mai avea bani, decat pensia. Vanduse masina lui si a fetei, toti bani din banca se terminasera, asa ca i-a fost greu dar a rezistat. Fabrica nu l-a mai ajutat cu nimic, ratele pentru casa de la banca erau in urma si a trebuit sa faca sacrificii. Familia il sfatuia sa-se casatoreasca, asa ca el a incercat sa isi refaca viata. Fata plecase cu prietenul ei sa munceasca in America, iar baiatul era inca la scoala.

Intr-o zi cineva i-a facut cunostinta cu mine. Nu are importanta cum ne-am cunoscut, cert este ca in cateva luni ne-am casatorit. Am depasit impreuna greutatile si ne intelegem bine. Avem aproape paisprezece ani de casatorie si traim la fel ca ceilalti, intre bucurie si durere, intre bine si greu, dar amandoi multumim cerului ca ne-am cunoscut. Eu nu am copii, dar am reusit sa castig pe parcurs prietenia copiilor lui si acest fapt ma bucura. Fata lui s-a casatorit si a adus pe lume doua fete si un baietel minunat.

In ziua in care Isac alaturi de celalalt bunic, si-a tinut primul nepot in brate ca sa i-se faca brit**, a fost cel mai fericit om! Nici nu visase la acel moment! Am vazut lacrimi in ochii sotului meu si am inteles ca in sufletul lui se impletea bucuria cu dragostea de viata. Iubeste viata chiar si acum cand a implinit virsta de saizeci de ani, iar eu sunt fericita ca l-am cunoscut. Este un barbat de aur si il iubesc foarte mult! Sper ca dragostea noastra sa mearga inainte si sa ne bucuram de multi ani de acum incolo, deoarece eu stiu ca dragostea este tot ce ramine intre noi si dupa noi…
Doar dragostea!
—————————–
*Pituim (ivr) – Indemnizatie oferita de patron unui salariat atunci cand acesta paraseste voluntar locul de munca. Plata de separare.
**Brit (ivr) – Eveniment ritual care marcheaza descendenta patrilineara.

Silvia KATZ
Israel
septembrie 2010

PASTILA SAPTAMÂNII (9) – MULTUMESC

by Zoltan Terner

Pentru tot ce mi se întâmpla bun, ma simt dator sa spun cuiva: multumesc!

Câte unii îmi spun: Nu mai multumi ! Dar eu nu pot. E ceva neîmplinit în ce mi se întâmpla bun daca nu multumesc.

Când am început sa vorbesc, printre primele cuvinte pe care am fost învatat sa le rostesc, acesta a fost: „Multumesc”. Mama m-a învatat ca de fiecare data, când primesc ceva în dar, chiar si un cuvânt bun sau o privire calda, sa spun: Multumesc! Acest cuvânt mi-a intrat în adâncul-adâncului fiintei si nu ma mai pot „dezbara” de el. Si nici nu vreau.

Prietenul meu israelian a cam râs de mine, când, dupa ce soferul de autobus mi-a dat biletul de calatorie, i-am spus: Multumesc! Iar acesta mi-a si raspuns.

Casieritei de la supermarket, când îmi da restul si bonuletul, cum sa nu-i spun multumesc? Dar uneori ea mi-o ia înainte. Si-atunci îi spun: Eu multumesc.
Celui care ma pofteste sa intru în lift înaintea lui, cum sa nu-i spun „Multumesc”?

Spunând „multumesc”, ma simt bine cu mine însumi, ca si cum mi-as fi spus si mie „multumesc, ca ai spus multumesc”.

Se gaseste mereu câte unul care ma întreaba nedumerit/ironic: de ce tot multumesti? Nu îi raspund. Desi stiu de ce. Si îi multumesc (în gând) aceluia pentru întrebare. Asa cum multumesc multor altora pentru unele întrebari si pentru raspunsurile lor la întrebarile mele.

Asa cum multumesc cuvintelor ca nu ma parasesc si ca ma ajuta.
Asa cum multumesc pâinii ca e atât de buna cu mine.
Asa cum multumesc fiintelor dragi pentru ca mi-au devenit dragi.
Asa cum multumesc adânc întâmplarii care mi te-a adus în cale, iubito.
Asa cum multumesc clipei aceleia care ne-a cununat pe viata.
Asa cum multumesc luminii ca nu ma ocoleste si lupilor ca ma ocolesc.

Multumesc si iar Multumesc. Scriu cu majuscula acest cuvânt, pentru ca zace în el ceva sacru, misterios si hieratic si teribil de frumos. În acest cuvânt si în gândul care îl însoteste. Pentru ca, am uitat sa spun un lucru esential-esential: daca e rostit fara gândul corespunzator, gândit în plenitudine, acest cuvânt nu valoreaza întreaga lui valoare.

Sunt atât de bolnav de acest cuvânt ca Multumesc în stire si-n nestire, în stânga si în dreapta. Multumesc câinelui când vine la mine si îmi linge mâna. Multumesc calului ca ma încalzeste cu grumazul lui stralucitor si puternic. Multumesc pisicii ca sta lânga mine ghemuita si toarce în tihna, cafelei îi multumesc pentru ca este aromata si dulce, florilor ca îmi bucura simturile cu culorile si miresmele lor uluitoare, mamei ca ma ocroteste de acolo de sus unde se afla, multumesc lacrimilor ca îmi umplu ochii. Ce trist as fi sa nu mai am lacrimi! Ce orfan m-as simti sa nu mai am mama nicaieri. Ce pierdut m-as simti sa nu mai am pe nimeni si nimic carora sa le spun „Multumesc”.

Când cel drag se întâmpla sa sada tacând lânga mine, îi multumesc din suflet ca este aici, cu mine, ca respira acelas aer ca si mine, ca exista în aceeasi lume cu mine, în acelas timp de viata si în acelas spatiu fizic si sufletesc.

Prietenilor dragi aflati departe/aproape, le multumesc ca ma cauta si ma au cu ei si în ei.

Multumesc bucuriei ca a poposit la mine. Multumesc cuiva, nu stiu bine cui, pentru întâmplarea atât de buna, de miraculoasa, de a fi primit viata. Fireste, trebuie sa multumesc mamei, dar nu e destul, Darul e mult prea covârsitor. E incomensurabil.

Viata! Multumescul meu nu este destul de mare pentru asta.

De aceea trebuie sa-L am si sa-l avem aproape, pe El, pe Dumnezeu. Ca sa am, ca sa avem cui multumi, Cuiva mai presus de oameni. Nu e un motiv destul de puternic pentru ca El sa existe? Dar mai sunt si multe alte motive.

Zâmbiti? Am batut câmpii? Am repetat banalitati? Am însirat prea multe cuvinte? E adevarat. Nu stiu ce-mi veni. Poate gândul ca toate lucrurile acestea carora trebuie sa le zicem „Multumesc” sunt atât de mari si de încapatoare încât nu le pot umple nici toate cuvintele lumii, ale oamenilor si ale timpurilor.

Oricum, îti multumesc fireste si dumitale, stimate cititorule, si nu în ultimul rând, pentru ca ai avut rabdarea si bunatatea sa te opresti din drumul vietii, si ti-ai rupt din timpul trairii ca sa citesti aceste nevrednice si simplute rânduri. E un dar de pret pe care mi l-ai facut. Cum as putea sa nu-ti multumesc? Poate ca, în marea mea vanitate, chiar de-aceea scriu, ca cineva sa aiba pentru ce sa-mi multumeasca.

Poate îsi va aduce aminte de mine si când eu nu voi mai fi iar el va fi si pentru asta nu pot sa nu-i spun „Multumesc” înca de-acum.

Nu, nu pot si nici nu vreau, în ruptul capului, sa ma vindec de aceasta boala copilareasca, naiva si caraghioasa, de a zice la tot pasul „Multumesc”.

„PERENNA” DEVINE CELEBRA ÎN LUME

PerenaAPA MINERALA „PERENNA” PUNE ÎN PERICOL SUPREMATIA CELEBREI „EVIAN”

Apa minerala „Perenna”, care izvoreste dintr-un satuc uitat de vreme din Banat, este singura din lume care pune în pericol suprematia celebrei „Evian” din Franta, cea mai pura apa din lume.

Organizatia Mondiala a Apelor Minerale a comparat diferentele dintre etalonul mondial al puritatii apei, „Evian”, si sute de alte probe trimise de producatori de pe toate continentele. Testele au aratat ca „Perenna” din România si „Evian” din Franta sunt identice în proportie de 96,1%. Rezultatele analizelor arata ca atât gustul, cat si calitatile apei „Perenna” sunt aproape identice cu ale celebrei ape minerale din Alpi.

Izvorul apei românesti cu aceste calitati deosebite este în satul Calina, Caras-Severin, unde nu mai locuiesc decat 40 de oameni, dintre care jumatate lucreaza pentru scoaterea la suprafata, prelucrarea si îmbutelierea apei Perenna. Apa izvoraste din stânca de calcar, se filtreaza prin sisturi cristaline de 200-300 de metri, are o durata de valabilitate foarte mare, de pâna la 7 ani, si o puritate microbiologica extraordinara.

Capacitatea sursei este una dintre cele mai mici din tara, iar fabrica n-are mai mult de 400 mp. În sat sunt peste o suta de case parasite, deoarece, din cauza solului stâncos nu se poate face nici macar agricultura. Ceea ce s-a dovedit un mare avantaj pentru puritatea apei minerale din zona este lipsa oricarei activitati industriale sau agricole fapt care contribuie la calitatea sursei de apa.

Apa „Perenna” este exploatata de Teodor Craciun Tuducan, un om de afaceri din Timisoara, care din 2004, apare în mod constant în Top 300 Capital, al celor mai bogati români. Tuducan, care este de profesie avocat, a intrat în afaceri din 1992 si a facut avere din imobiliare si constructii. Ideea de a cumpara dealul Moghila i-a venit în 2006, iar pontul i l-a dat profesorul geolog Costel Gruiescu, pe care l-a întâlnit în timpul unei vizite la muzeul din Ocna de Fier. A investit 4 milioane de euro în linia tehnologica, fabrica reusind sa exploateze în acest moment 10 milioane de litri, dintr-un debit total de 72 milioane litri anual.

„Perenna” detine în acest moment o cota de doar 3,9% din piata româneasca, evaluata la 1,2 miliarde de litri. Desi nu numara mai mult de doi ani de viata, într-un singur an, vânzarile s-au triplat. 70% din productie este distribuita în retelele HoReCa, existând momentan contracte de distributie cu un singur lant de hipermarketuri (Real), precum si cu benzinariile OMVPetrom V. „Perenna” iese si la export, în Germania, Statele Unite si Israel.

În ciuda calitatii sale certificate, apa Perenna costa de patru ori mai putin decât Evian, iar producatorul promite ca nu o va scumpi: sticla de doi litri va costa în continuare 1,69 lei plus TVA.

SURSA: http://aplr-doctorat.blogspot.com/2009/11/apa-minerala.html

***

DATE OFICIALE DESPRE APA MINERALA NATURALA „PERENNA”

CONTACT:

S.C. APOLLINI COMPANY S.R.L.
300588 Timisoara, Str. Linistei, Nr. 7;
tel: 40 256 215 500; fax: 40 256 214 086
mobil: 0741 122 844; 0788 938 624

COMPONENTE:

Componentele caracteristice ale apei minerale sunt, prin definitie, cationii si anionii care au un minim de concentratie de 20 meq Principalele componente ale apei de la Calina sunt calciu si hidrogen carbonat.

Compozitia apei minerale naturale PERENNA-PREMIER este :

CATIONI

SODIU (Na) – 1.7 mg/l
POTASIU (K) – 0.6 mg/l
MAGNEZIU (Mg) – 7.8 mg/l
CALCIU (Ca) – 94.5 mg/l

ANIONI

FLUORURI (F) – 0.07 mg/l
CLORURI (Cl) – > 1.0 mg/L
NITRITI (Na) – 0.005 mg/L
SULFURI (SO4) – 15 mg/l
REZIDUU SEC
LA 180ºC – 329
PH-20ºC – 7.20
Hidrogen Carbonat (HCO3) – 312
Total minerale= 329 mg/l

Extras din analizele:

Conform Certificat 425727 din data 06.02.2008
Controlat la intervale reeeegulate de catre SGS Institut Fresenius.

Puritatea apei face ca azotul sa fie de 0,03 mg/l, azotitii 0,005 mg/l si azotatii 1,22 mg/l. Echilibrul perfect intre Natriu si Potasiu al apei PERENNA-PREMIER insumeaza 3 mg/l, acesta fiind ceea ce denumim noi in termeni populari sarea si piperul unei ape, sau o apa moale.

Alaturi de celelalte minerale rezulta o duritate a apei de 15° GE, incadrand-o in randul apelor minerale naturale rare din lume. Avand aceste proprietati si cu un reziduu sec de 329 mg/l masurat la 180°C, apa minerala naturala, denumita comercial PERENNA-PREMIER, se situeaza intre primele 10 cele mai bune ape minerale naturale necarbogazoase din lume.

Apa PERENNA-PREMIER din izvorul de la Calina contine 329 mg de substante minerale la 1 litru de apa.

In Romania, conform datelor statistice oferite de ANMR si SNAM, in apele care se incadreaza in mineralizatia de 250-400 mg/l reziduu sec la 180°C se mai afla doar o singura apa.

Analizele au fost efectuate de catre renumitul Institut Fresenius SGS din Germania, institut care controleaza regulat izvorul – sursa PERENNA-PREMIER. SGS Fresenius a catalogat apa Perenna-Premier ca fiind o apa cu origine pura.

Calitatea microbiologica este, fara discutie, in conformitate cu directiva UE. Colonia, socotita la o temperatura inalta de incubare de 20°C este probabil potrivita pentru conditiile de analiza si transport.

Ca urmare a rezultatelor obtinute prin inspectia locala, analizele locale, analizele fizice, fizico-chimice, chimice si microbiologice, efectuate de Institutul Fresenius, si dupa evaluarea acestor rezultate, apa Perenna-Premier din izvorul de la Calina, langa Resita, este considerata:

in stare naturala – de origine pura

Echilibrul ideal al mineralizatiei face ca apa PERENNA-PREMIER sa fie una dintre cele mai bune ape minerale naturale imbuteliate in Romania si nu numai.

GAMA DE PRODUSE:

APA MINERALA NATURALA PLATA
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,25l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,33l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,7l
TIP DE AMBALAJ PET 0,5l
Cutie carton 16 sticle/cutie
Paletizare 60 cutii/960 sticle/palet
Bax folie 12 sticle/bax
Paletizare 96 bax/1152 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 1,1l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 95 bax/570 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 2l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 64 bax/384 sticle/palet

APA MINERALA NATURALA CARBOGAZIFICATA
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,25l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,33l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,7l
TIP DE AMBALAJ PET 0,5l
Cutie carton 16 sticle/cutie
Paletizare 60 cutii/960 sticle/palet
Bax folie 12 sticle/bax
Paletizare 96 bax/1152 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 1,1l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 95 bax/570 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 2l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 64 bax/384 sticle/palet

Imbutelierea se face incepand cu anul 2008 si in recipiente de sticla, de unica folosinta, la urmatoarele gramaje”

0.25 ml/0.33ml. 0.7ml

Societatea comerciala APOLLINI COMPANY din Timisoara a investit in fabrica de imbuteliere si captare de la Calina 4.000.000 Euro. Hala tehnologica a fost construita in anul 2006 dupa normele igienico-sanitare ale Comunitatii Europene.

Linia de imbuteliere are o capacitate de 6.000 butelii/ora.

Imbutelierea se face in PET-uri de 0,5l, 1,1l si 2l pentru apa minerala naturala plata si in PET-uri de 0,5l si 1,1l pentru apa minerala naturala carbogazificata.

Din anul 2009 capacitatea a fost dublata prin achizitia unei noi linii pentru ambalaje de sticla.

Capacitatea totala fiind de 56 de milioane de unitati anual.

DISTRIBUTIE:

distribuitori de referinta:
InterTrade-DeSilva Bucuresti
Lorena – Bucuresti
Apollini Company Timisoara
Power Team – Sibiu
Seaview – Constanta

ISTORIC:

Satul Calina, comuna Dognecea, judetul Caras-Severin se afla situat in extremitatea sud vestica a muntilor Dognecei, la baza varfului Moghila (496m altitudine), la 12 km de soseaua Resita-Oravita.

Satul este atestat inainte de anul 1736, anul in care este ridicata prima biserica de lemn, care exista si azi. Calina, desi numara doar 50 de familii (110 locuitori), pastreaza cele mai vechi traditii din Banat. Numele locuitorilor satului, precum : Boru, Vic, Dia, Ghila, Hersia denota vechimea si perenitatea locuitorilor acestei asezari, precum si originile mult mai timpurii ale satului.

Monografia satului, documentele existente in biserica ortodoxa din sat, cartile si cercetarile renumitului profesor geolog Costica Gruescu, dar si declaratiile autentificate ale locuitorilor din Calina, dovedesc faptul ca inca din anii 1700 principala sursa de apa potabila a zonei este izvorul de la poalele Moghilei, situat la altitudinea de 235m.

DESPRE IZVOR:

Profesorul geolog Costica Gruescu aminteste ca exista relatari in folclorul local care spun ca in preajma anilor 1860 apa izvorului de la Calina era apreciata de curtea imperiala de la Viena, drept pentru care erau organizate transporturi regulate de apa cu carele trase de boi. Acest fapt denota calitatile extraordinare ale apei din izvorul de la Calina, sursa de imbuteliere pentru apa minerala naturala PERENNA-PREMIER, inca din acele timpuri cand nu exista posibilitatea sudierii mineralizatiei si a caracteristicilor fizico-chimice.

Izvorul de la Calina debuseaza din stanca calcaroasa si dolomitica cu probabilitatea de filtrare prin straturi de sisturi cristaline de 200-300 de metri, ceea ce conduce la o puritate microbiologica extraordinara si un bun echilibru al mineralelor existente in apa. Debitul izvorului, sursa de imbuteliere a apei PERENNA-PREMIER, este de 2,1l/sec, ceea ce in decursul unui an inseamna o cantitate de 67 de milioane de litri… din pacate tot ce este bun este putin.

ZONA DE PRODUCTIE:

Zona de protectie se intinde pe o suprafata de cca. 100 kmp, in toata aceasta suprafata aflandu-se doar cele 50 de familii din satul Calina. Este o zona cu pondere de impadurire de 60 continand 40 formatiuni calcaroase si dolomitice.

Nu au existat in perimetrul respectiv erbicidari, unitati agricole sau industrie, ceea ce denota nealterarea din punct de vedere biologic sau fizico-chimic a apei din izvorul captat pentru PERENN-PREMIER.

Terenul accidentat, cu pereti abrubti si paduri de foioase, va mentine multa vreme de acum inainte agricultura si industria departe de aceasta zona, acestea din urma fiind factori de poluare.

Zona imprejmuita, ca limita de protectie sanitara in norme, este de 50×20 m insa, in cazul nostru, izvorul este protejat cu gard pe o distanta de 1000×1000 (100 ha), toate acestea fiind posibile datorita acordului Consiliului Judetean Caras-Severin si a Primariei comunei Dognecea.

ULTIMELE NOUTATI:

Conform datelor oficiale date de catre Organizatia Mondiala a Apelor, apa perenna premier, se afla pe locul 2 in topul celor 20 de ape comparative cu evian. (www.mineralwaters.org)

– La Berkley Springs USA in 2008 Perenna Premier intra in top 10 mondial, din 250 de participanti la prima testare a apei.

Perenna Premier… un gust inegalabil!

Bruxelles 2009 – ITQI Institutul International al testului si gustului decerneaza apei Perenna Premier doua stele recunoscute de renumitul ghid Michelin si Gault Milau din juriu facand parte cele mai celebre case culinare din intreaga lume.

Academia culinara franceza, Federazione Cuochi Italiana, Asociatione dela Sommelliere Internationale (ASI) precum si alte noua Institutii printre cele mai celebre din Europa.

De Ziua Mondiala a Apei la un concurs national cu juriu international, Perenna Premier s-a clasat pe locul 1 la sectiunea Apa Minerala Naturala Plata si pe locul al 2-lea la sectiunea Apa Minerala Naturala Carbogazificata. La acest concurs participand 10 producatori de apa minerala din Romania.

Este singura apa din Romania care a intrat vreodata in cel mai celebru ghid alimentar ce catalogheaza cele mai renumite locatii si produse culinare din intreaga lume.

SURSA: http://www.perennapremier.ro/

———————————–
A consemnat,
4 ROM VIP
George ROCA
roca@rexlibris.net
29IAN10

A ridica pe cel cazut…

Atunci Te-ai pravalit sub bici,

Sfârsit, cu crucea Ta, cu tot,

Si n-ai putut sa Te ridici,

Ca de pe cruce sa spui: “Pot!”

Cadeau sudalmele suvoi,

Si bicele pe carnuri goale,

Dar Dumnezeul de Apoi,

N-avea putere sa se scoale –

Si-ai fi ramas acolo-n drum,

Un Hrist ce nu putea sa urce,

De n-ar fi fost un om de fum,

Sa-Ti duca crucea, catre cruce –

Pesemne-avem un rost mereu –

Noi, oameni, care vesnic cer –

Sa-L ajutam pe Dumnezeu

Sa-si duca crucea pâna-n cer –

27 ianuarie 2010

Jianu Liviu-Florian

SACALIZAREA „INTELIGHENTIEI” ROMÂNESTI CONTEMPORANE

by Prof. Dr. Adrian BOTEZ
februarie 2010

Deschideti, va rugam, televizorul (oriunde îl aveti, în casa…). Apoi, dati-va, cu scaunul sau fotoliul (sau, pur si simplu, asezati-va capul pe speteaza canapelei), cât mai departe (în spatiul camerei dvs.), de televizor. Evident, acest îndemn este adresat oamenilor obisnuiti, ca mine, iar nu „baietilor destepti”! Caci acestia fie sunt „jucatori”, pe ecranul televizorului – fie, din umbra, procura premizele Ospatului Sacalilor (care NU se va da, însa, în direct, la televizor!).

Ce vedeti, acum, pe ecranul televizorului, când va departati, pâna la a vedea, totul, din „zarea perspectivei”? Si asta vedeti, de fapt, zilnic – numai ca nu bagati de seama, de obicei, pentru ca prea sunteti cu nasul în ecran – „implicati” de o foame de imagine, maladiva (în niciun caz „empathica”)! Cred ca vedeti ceea ce vad si eu: o satra „actanta”, o menajerie scârbavnica, în plina manifestare. Un bâlci, de o vulgaritate puturoasa (mai ceva decât de la o ciurda de sconcsi), care tine, de-acum, de „science fiction”! Dar bâlciul la care sunteti spectatori, devenind, treptat, prin lipsa de reactie, COMPLICI, nu este pentru distractie, ci pentru DISTRUCTIE! (Si nu e deloc „science fiction” ci ”ciné-verité”). Si nu pentru distructie a oricui, NICI M?CAR „A ALTORA” – ci a noastra, A TUTUROR CELOR „NE-DESTEPTI”/ NE-DESTEPTATI! De fapt, asistati (în loc sa actionati) la PARADA SACALILOR, care nu mai au rabdare: vor sa ne prefacem trupurile (prin tembelizarea si depersonalizarea/„virtualizarea” televizionistica!), cât mai grabnic, în cadavre (multe, cât mai multe cadavre, care sa le sature ne-satiul!), în care sa-si înfiga ei balele si coltii!

Nu e tara mea, nu e tara ta – România asta sfâsiata, sub ochii nostri?! Cum sa nu fie! Este extrem de nociv sa confundam „tara”, care este Gradina Lui Dumnezeu – cu acest moment istoric, populat, spatio-geografic, pe de o parte, de „baietii destepti”, pe de alta, de privitori „nedesteptati”, precum noi (lasi, inactivi, care nu-si simt responsabilitatea spectacolului de bâlci, în care s-a transformat istoria tarii lor, nici macar cât si-o simt niste râme ori testoase – ca tot au trimis iranienii, zilele astea, la „universitati cosmice”, un soricel, doua testoase si niste râme). Sa plecam/fugim NOI din tara?! Ba! Ar fi, din partea noastra, culmea lasitatii si tradarii de Dumnezeu! Sa faca bine sa iasa EI afara, de-a berbeleacul sa iasa, toti sconcsii si sacalii, toti invalizii de Duh – ca doar n-or iesi, din Gradina Maicii Domnului – Paradisul Noului Ierusalim, cei (înca!) teferi la Duh!

Cum adica, faptul ca îi vedeti bulucindu-se, zilnic, ceas de ceas si clipa de clipa, sa sufoce ecranul, cu prostia si mârlania si mârsavia lor obraznica, dementa, cu urletele lor de sacali, amusinând groapa de gunoi a crimei si amoralismului, ca îi vedeti „brand”-uiti (cu „brand de tara”!), pe niste indivizi de doi bani gramada, precum Gigi Becali (analfabetul care se lasa pe spate, pe perna-soclu, atoatestiutor întru toate, inclusiv întru eminescologie), Bercea Mondialu’ (care a adus Ierusalimul la Cotroceni), Guta „Imnologul Prezidential” etc. – pe toate târfele Babilonului/Târfa Babilonului Însasi! – nu va scoate din minti?! Nu. Nu va scoate, nu va cuprinde impulsul sa dati macar cu televizorul de pamânt, daca nu cu toti cei „reprezentati imagologic de/prin televizor”! În curând, vor aparea, pe piata româneasca, salamuri cu eticheta „Florin Salam”, caviar cu eticheta „Bercea Mondialu’”, parfum (de brânza) marca „Gigi Becali” Si, totul, va fi în ordinea firii!

Parada personalitatilor, a „MODELELOR NATIONALE DE SUCCES”!!! Pentru ca succesul se masoara, azi, în tone de nesimtire moluscos-flescaita si de obraznicie hidoasa, exasperanta – iar nu în CREATIE/CREATIVITATE, ÎNTRU SFÂNT? MORALITATE – CUM NE-A ÎNV?TAT NAZARINEANUL CEL BLÂND!

Si nu va este rusine ca, pe ecran, apare „spuma”-nveninat-cremoasa, care ne conduce destinele, si în care se balacesc, ca în „sânul lui Avrum”, alde Traian Basescu-Cavalerul (Pilit…) al Justitiaritatii „zonale”, sau Boc-Deloc (varianta: Adevar-Deloc) – si Nuti- Spaima… („Constitutii”) Udrea, care capata NUP, din partea unei eminente si absolut ne-înfeudate Justitii, înainte sa-l fi cerut?! Nu. Nici acest fenomen „behavioristic” nu se întâmpla, cu domniile voastre. De fapt – noastre. Noi tacem (filosofie de doi bani: „eh, toate trec, o sa treaca si astia!”– si zâmbim, ca drogati! Nu, N-O S? TREAC?, CI O S? SE PUIASC?, CEVA DE SPERIAT! – a se vedea toti „honoriusii” si „ebele”!

Si nici atunci nu „blestim” ceva, nici macar când un narcisiac, chel de atâta infatuare, CTP-ul, îl numeste, pe Eminescu-Aminul Românilor de Deasupra de Veac : „ateu” – cu sastiseala, cu grasa si gretoasa suficienta, aducându-l, pe Luceafar, cot la cot cu el, „inginerul” brav, la o „berica” si o pipita (pentru ca azi, daca vrei sa te numesti, credibil, „intelectual”, e de bon-ton sa fii ateu, cum era-n Franta postbelica, de bon-ton, sa fii comunist! – si sa-L ridiculizezi, în primul rând, pe Dumnezeul Crestin!) – habarneavând despre mistica existetei si Misiunii Aminului, pe planeta Terra.

Hai sa zicem, precum respectatul, dar gresitorul întru interpretarea semanticii Liturghiei Mioritice, OCTAVIAN PALER, ca Neamului Românesc nu-i pasa de istorie si e comod, fatalist etc. etc. (cam nesimtit si „slavit de lenes”, în rezumat).

Dar când afli urmatoarea stire, nu despre interlopii-vedete nocturno-diurne, nu despre politicienii-caracatite televizionistice si nici despre ziaristii-sacali, în genere, si despre Florin Calinescu, în special – umflatul agramato-bolborositor (acord, pe loc, un premiu, din salariul meu de profesoras, aceluia care a auzit – SI O SI DEMONSTREAZ? ASTA, CREDIBIL! – macar o fraza ispravita cu bine, în ultima vreme, de bolborositorul batracian de serviciu, la „turul” basescian – unde întâlneste, „carambolistic”, nasul lui Ion Cristoiu), cel care, când nu candideaza la Senat, o face pentru a medita asupra candidaturii Preagratioasei Sale Flatulatii, la Presedintia României si când nu face nici asta, se cere de la dom’ presedinte Basesc’ – „ambasador la Washington, saaaa traiti!” – ci despre unul care, în orice tara si vreme normala, ar trebui sa fie, din pozitia sa, un model culturalo-moralo-spiritual NATIONAL, extrem de credibil, autoritar de credibil, prin austeritatea, onorabilitatea si verticalitatea sa – ei bine, te pune, serios, pe gânduri, problema Calauzelor Moral-Spirituale ale Neamului, problema ELITELOR DE DUH CONSTRUCTIV (probleme obsedante, la români, înca de la jumatatea veacului al XIX-lea!), si, implicit, soarta de Neam si Tara a Românilor. Ma refer, evident, la dl prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Presedintele USR, dar si ambasadorul UNESCO la Paris (simultan si coplementar, se pare) etc.:

„Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, presedinte al Uniunii Scriitorilor din România, presedinte al Consiliului National de Acreditare Titluri si Diplome Universitare de pe lânga Ministerul Educatiei si Cercetarii, membru de vaza al Comisiei Tismaneanu, profesor doctor la Universitatea Bucuresti, director al revistei „România literara“, comentator sportiv la „Evenimentul Zilei“ si editorialist la „Adevarul“ lui Patriciu si, în acelasi timp, simultan si concomitent, ambasador la Paris al României, la institutia internationala însarcinata cu protejarea patrimoniului cultural si natural mondial, UNESCO, s-a gândit ca, în folosul banilor, poate nesocoti decizia Academiei Române. Drept urmare, si-a pus revista pe care o patroneaza, „România literara“, cu tot cu angajatii ei, intelectuali de la sate si orase, în slujba „Gold Corporation – Rosia Montana“, care o sponsorizeaza oficial, ca pe o echipa de fotbal oarecare, împreuna cu Fundatia Anonimul, dar nu venetian, ci moscovit, tinând cont ca e vorba de însusi vânzatorul Rompetrol, Dinu Patriciu” (cf. Victor Roncea, Nicolae Manolescu a pus „România Literara” în slujba Gold Corporation, sursa: CURENTUL INTERNATIONAL, http://www.curentul.ro/, vineri, 29 ianuarie 2010).

Si asta, dupa ce Academia Româna, prin „conclavul” specialistilor ei geografi, mineralogi, istorici, sociologi etc., afirmase (iar dl Nicolae Manolescu e membru corespondent al Academiei probabil, actiunea sa tine de oarece ranchiuna personala, tradusa printr-o razbunare care incumba o TR?DARE A INTERESULUI NATIONAL: „E drept, s-ar putea sa fie vorba si de niscai resentimente, tinând cont ca distinsul intelectual a fost rejectat chiar de doua ori de catre forul academic, ultima oara anul trecut. «Respingerea titularizarii (pentru a doua oara!) a lui Nicolae Manolescu e cel mai limpede indicator al dezastrului moral în care Academia se balaceste de ani si ani de zile», avea sa afirme, la vremea respectiva, angajatul sau Mircea Mihaies, evident, chiar în «România literara» – sursa: idem) si daduse urmatoarea Declaratie: „Academia Româna este dispusa sa participe, prin specialistii ei, la aceste operatiuni care ar putea salva un spatiu care are pentru români si o valoare emblematica. Este vorba, sa nu uitam, de «tara» lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a românilor din Transilvania“, se spunea, cu claritate de cristal, în Declaratia Academiei, cu privire la „cazul Rosia Montana”.

Sigur, nu-i asa? Când vecinul nu-ti raspunde la „buna ziua”, pentru ca l-ai înjurat de mama, trebuie, musai, sa dai foc satului si padurii, cu toate anexele naturalo-sociale! […Ne pare rau s-o marturisim, dar asta este adevarul-adevarat: europarlamentarul liberal Adina Valean, sotia lui Crin Antonescu (presedintele PNL), a avut, la Antena 3 si Realitatea TV, pe 2 februarie 2010, cu privire la „cazul Rosia Montana”, o prestatie absolut penibila, manolesciano-dinupatriceasca, din/de sub care transpareau atât de multe lucruri rele si jegoase, încât „achiesarea”, tradatoare, la interesele lui Gold Corporation (adica, la jefuirea dementa, absolut iresponsabila, a României, de cel mai mare zacamânt, din Europa, de aur, argint si uraniu! – în schimbul a 17 ani de „ocupare a fortei de munca din zona”!), parea a fi cel mai putin nociv dintre ele! A avut prilej „popa” Tökes sa se dea mai român decât Valeanca (tocmai pentru ca fura canadienii1, ceea ce voia sa fure numai ungurii lui: „Initiativa europarlamentarului Adina Valean, sotia presedintelui PNL, Crin Antonescu de a organiza la Parlamentul European un seminar de promovare a proiectului minier Rosia Montana a fost dur criticata de o buna parte din europarlamentarii români care nu au fost informati de aceasta initiatia. Tonul acuzatiilor a fost dat ieri chiar de colega sa de partid, eurodeputatul Renate Weber, iar astazi stafeta criticilor a fost preluata de europarlamentarul Laszlo Tökes, care a acuzat caracterul propagandistic si de lobby pe care l-a avut actiunea eurodeputatului PNL” – cf. Antena 3.ro]

Întorcându-ne, iarasi, la „înjuraturile” dlui profesor N. Manolescu. Si ce „înjuraturi de mama” a proferat dl profesor N. Manolescu? Pai, sfruntarea nerusinata si minciunile lui sfruntate, toata cariera sa ante- si post-decembrista, de tradator profesionist (a-toate-cele!) – au valabilitate de „înjuratura de mama”, la adresa Neamului si „intelighentiei” românesti, pe care o conduce, prin sefia USR-ului: „Nicolae Manolescu, devenit milardar în 2005, gratie unui premiu oferit de aceeasi marinimoasa Fundatie Anonimul Patriciu, a mimat dizidenta înainte de 1989 pentru a se urca, în 1990, pe cadavrele Pietei Universitatii, la conducerea Aliantei Civice care, la fel ca si Frontul Salvarii Nationale, avea sa se transforme rapid în partid, tradând propriile declaratii de la întemeiere. În memoria celor care le pasa de România, Manolescu a ramas bine întiparit, dupa ce, imediat dupa sângeroasa mineriada din iunie 1990, când înca se aflau închisi studenti arestati ilegal de regimul FSN, distinsul intelectual s-a înfatisat cu Zigu Ornea la poarta lui Ion Iliescu pentru a-i lua un „interviu cretin“, dupa cum l-a caracterizat Paul Goma, de spalare a noului „conducator iubit(…). Iata cum, dupa 20 de ani, aceeasi „principala revista literara din tara“ socoteste firesc sa puna „simpatia scriitorilor si intelctualilor“ între faldurile trenei celor care platesc mai bine, indiferent ca reprezinta un proiect distrugator al valorilor României, cele pe care trebuie sa le apere, nu-i asa, un ambasador la UNESCO. Ce sperante pot avea toti realii intelectuali români care se lupta sa prezerve siturile arheologice milenare, pentru înscrierea localitatii Rosia Montana în patrimoniul UNESCO, atunci când însusi reprezentantul României la forul mondial este platit de firma care si-a propus distrugerea acestuia?

Duplicitatea si decaderea morala a lui Nicolae Manolescu, consacrat drept demolator al lui Eminescu, cu scopul de a-l instala pe soclul românului absolut pe fiul sau literar nelegitim, Cartarescu – nu dureaza de azi-ieri. Într-un interviu publicat anul trecut în (acelasi) „Adevarul“, Manolescu afirma fara jena: „Înainte de 1989 n-am scris niciodata despre 23 August, sarbatoarea nationala a Republicii Socialiste România. Desi numerele festive ale revistelor erau de rigoare, am reusit sa evit orice comentariu. Compromitator, indiferent ce ar fi continut.“

Manolescu se pare ca uitase o parte importanta din biografia sa. Astfel, în „Contemporanul“, nr. 34 din 21 august 1964, în cinstea „marii sarbatori“, distinsul „anti-comunist“ scria: „23 august 1944 a avut urmarile cele mai profunde în literatura pusa în fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotarâtor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…

Întregul nostru front scriitoricesc a înteles ca literaturii noastre îi revine – asa cum spunea tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinta pe tara a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare raspundere de a contribui prin toata forta ei de înrâurire la formarea si dezvoltarea constiintei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste(…) Începând din anul 1961 (cf. „Viata româneasca“, nr. 7) si pâna 1965 (cf. „Literatura româna de azi“, încercare de sinteza, în colaborare cu D. Micu), domnul Manolescu a fost un incredibil propagator al ideologiei literare bolsevice… La vârsta de 23 ani, proaspat absolvent si colaborator la revista, de mare prestigiu pe atunci, „Contemporanul“, condusa de comunistul-ilegalist George Ivascu, seful lui Nicolae Manolescu, tânarul critic facea exact contrariul a ce se spune în Postfata de catre Sorin Alexandrescu.

Sa citam de ici-de colo: „Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzând mutatiile profunde, determinate în cunostinta de ideea socialismului, promovând idealuri de viata noi, îndeplinind, adica, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavârsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugravirea acestui erou al revolutiei.“ (cf. Înnoire, în „Contemporanul“, nr. 34, 24 august, 1962).

A se observa ca este vorba de articole aniversare. Ultimul slaveste cele doua decenii de la Eliberare. Un bilant literar al socialismului victorios. Manolescu a semnat saptamânal asemenea cronici în «Contemporanul» si, normal, era bine stipendiat.

În anul 1965, împreuna cu D. Micu (binescolit la «Scânteia» ani de zile!), editeaza volumul «Literatura româna de azi» (se reia titlul aniversar de mai înainte!), într-un tiraj de 12.120 de exemplare. Un diluviu de laude Partidului, lui Marx, Lenin, Gh. Gheorghiu-Dej si lui Nicolae Ceausescu si literaturii socialiste/comuniste“.

Asadar, echipa de intelectuali profitori, de la Ceausescu la Iliescu, la Constantinescu si, apoi, iar la Iliescu, pâna la Basescu, se pare ca stie sa profite cu brio de toate oportunitatile „Gold“ (cf. Victor Roncea, art. cit.).

Am insistat pe “activitatea” tradatoare de sine si de Neam a dlui prof. univ. dr. Nicolae Manolescu (a se observa si contributia pretioasa a „interpusului” sau, în Afacerea Gold Corporation, dl scriitor Mircea Cartarescu, , foc de gelos pe Eminescu, dar foarte decisi, el dimpreuna cu “mecena” si “ciceronele” sau spiritual, dl N. Manolescu, sa…”taie acest nod gordian”, dintr-o singura lovitura de… revista!).

Dar acum doi ani… Oare trebuie sa facem uitata tradarea Duhului Românesc, Crestin-Ortodox, tocmai de catre unul dintre cei mai „oficiali dintre oficialii” culturii române contemporane, un alt exponent al „intelighentiei tradatoare/sacalizate românesti”, dl Director al ICR: Horia Roman Patapievici, cel care expunea, la New York, „România Paranoia” (dupa ce respinsese/exclusese, categoric, un Omagiu lui Nichita Stanescu, mult mai ieftin, dar si mult mai…non-paranoia!), în care „rolul principal” l-a jucat un ponei roz-bonbon, cu swastika pe… „dos”, apoi, la Bochum-Germania, „Omagiul lui Iuda”, ambele ale naibii de scumpe kitschuri, dar cu pretentii de a reprezenta, cât se poate de fidel, Duhul Românesc! Iata cum comentam atunci (punând fenomenele “culturale” patapievicene în legatura si cu miscarea suicidara a tinerilor – EMO):

“De ce, mai neica „TOT”, supranumit „Patapievici” (de la „pata”/”a pata”… – TOTUL, evident!!!), vrei ca România sa se arate lumii (ma rog, New York-ul, dupa mine, este, mai curând, anti-lume… – dar e vorba ca vestea „expozitiei”/expunerii lui Patapievici (nu ma intereseaza cei trei „artisti”-gunoieri, pentru ca EI AU FOST SELECTATI EXPRES DE DL PRESEDINTE AL I.C.R., CEL CU GRAD DE SECRETAR DE STAT!) s-a dus, cu tot cu scârnavele imagini, în toata lumea…ailalta – poate o lume mai breaza decât cea americana!) – deci: de ce vrei mata sa ne arati lumii ”Paranoia”?! Acum îmi dau seama de ce te „excrementai” matale pe „România” pai, saracul Pata/Patapievici, daca asta e România LUI! Unul vede Raiul, ca asa-i e dat, altul – Iadul tot asa, pentru ca iad îi cere „sufletelul” lui! Fiecare vede dupa boala de care sufera. Ce poti sa-i faci, daca, în paranoia lui, îsi închipuie ca toti suntem ca el. Auzi ce titlu de expozitie da domnul de la ICR: „România Paranoia” Daca te simti „paranoia”, domnu’ Pata/Patapievici – macar fii discret si nu o mai si zi, tare si la ora de vârf si nu-ti expune-cracana, pe toate continentele lumii, leprele si zdrentele împutite ale „constiintei” matale!
Hai sa zicem ca americanii, care sunt demult zbanghii si dilii (nu toti, evident – ci majoritatea – adica, majoritatea aia care l-a votat presedinte pe George W. Bush, cel ce sta la telefonul scurt/„rosu”, de vorba cu Dumnezeu, când e sa dea peste oamenii de treaba, peste neamurile de treaba peste tarile cu petrol), poate ca merita ce le arata Pata/Patapievici-Cel–Cu-Fundita-Rosie. Pata-Cea-Romana (si ”horita”/zorita, de Piaza-Rea izbita…). Dar noi, românii, chiar nu meritam asa ponegrire! Ce ne arata sifilitica asta de „expunere” patapieviceasca? Ne arata niste, în loc de icoane crestin-ortodoxe (care, da, ar fi exemplificat Spiritul/Duhul Românesc) – niste „femei de serviciu” (mai curând, niste „boarfe”, în pauza dintre schimburi!) – apoi, obsedant, niste „scule”, cum noi românii (vestiti prin „ciobania” noastra viguroasa, iar nu prin „urina”, excremente, starea de „patibulatie” si alte delicatesuri patapievicene) chiar nu avem. Un martian cu erectie orizontala (spre-în-jos!) – fie acolo la el! – alt martian, cu alta erectie, la fel de prapadita si o Mâto-Camila, cu o erectie doar de mâta. Pai ce faci, Pata/Patapievici?! Îti exhibi neputintele, mascându-le sub sclifoseli freudiene?! Nu mai bine te duceai în baia matale, si trageai un bocet, peste aceste monumente ale matale, ruinate din nastere?! Dupa care, trageai lantul. Nu, caci tot prostul, pâna nu-i fudul, parca nu e prost destul…

Deci, expozitia cu pricina NU este (caci nu poate fi, din punct de vedere logic, etnologic, sexual, sau cum vreti domniile voastre!) expozitia României – CI ESTE EXPOZITIA PERSONAL? A COMPLEXELOR FREUDIENE ALE DLUI PATA-CU-FUND?! Dar, va întreb chiar pe dvs., asa-zisii intelectuli – „lideri de opinie” (confectionati si re-confectionati, dezgropati si re-dezgropati, pâna ne sufocati cu duhorile putrefactiei dvs. morale – de fiecare presedinte postdecembrist, pe rând da, i-ati servit, dlor zombi, cu credinta, pe rând, pe Iliescu-Constantinescu-Basescu, imoralitatea dvs. funciara „sublimându-se” în fariseismul unor autoapeluri „catre lichele”, sau în minime „moralii” daca atâta puteti ca-n comunism: „de la fiecare dupa putinta, fiecaruia dupa nevoi” si, pentru ca putinte aveti minuscule, dar pofte/nevoi – URIASE asta e!): dlor Liiceanu, Plesu, Cartarescu, Manolescu etc. – de ce exhibarile freudiene ale UNUI cetatean român (chit ca e un cetatean holeric/diareic, în raport cu propria „bastina” – noi evitam orice discriminare!) – de ce aceste exhibari ABSOLUT PERSONALE – trebuiau facute pe banii nostri, bani munciti amarnic, bani de oameni/contribuabili care nu (ne) „expunem” (si nu o vom face, probabil, daca ne va feri Dumnezeu de contaminare cu… „Pata-Cea-Romana”) NICIODAT??!

Nu-i corect. Si, daca m-ati fi banuit de cârdasii cu „dusmanul” (cui?!) sau cu cine v-o mai fi trecut domniilor voastre prin cap (cam tot asa stau lucrurile si cu „cabala mârsava”, având drept scop „însingurarea” prezidentiala…), sa vedeti, acum, cum va fac de râs: APELEZ LA SPIRITUL JUSTITIAR AL PRESEDINTELUI T?RII/ROMÂNIEI, DOMNUL TRAIAN B?SESCU, S?-I IMPUTE DOMNULUI PATAPIEVICI TOAT? NENOROCIREA/NEFERICIREA AIA A LUI, EXPUS? LA NEW YORK, PE BANII NOSTRI, „F?R? ÎNTREBARE”/CONSULTARE PREALABIL?!!! Si sa-i impute si scandalul international iscat, somându-l sa plateasca, din propriu-i buzunar, daune morale tuturor popoarelor Pamântului, care au fost scârbite, în direct si la ore de vârf, cu/prin asa niste mascari/porno-imagini/iazme teratologico-fistichii si oribile/”horror”!!! Cred ca, pentru exhibarea, absolut indecenta, în public, daca „adamistii” fac pârnaie… – pai, musiu Pata musai sa nu scape prilejul de a vizita, pe dinauntru, un astfel de stabiliment al discretiei, numit „puscarie”.

Dar, daca Presedintele, care l-a numit, prin propria sa semnatura (deci, vointa si dorinta si în urma proriei sale selectii!) nu va face ceea ce este OBLIGAT sa faca – ACTUL DE JUSTITIE MAI SIMPLU SI FIRESC, MAI SUS ENUNTAT – atunci, sa-mi fie cu iertaciune, dar se va dovedi complice si co-partas cu Pata Neamului Românesc/Patapievici, la TOT ce a facut acesta, pentru a jigni România si bunul simt al Umanitatii! – si iata de ce ar trebui sa aiba parte unul de ceea ce are si celalalt parte…Puscarie sau balamuc unul, puscarie si balamuc si celalalt: fratern si con-sensual!!! Deoarece înseamna ca împartasesc despre Neamul Românesc si despre Umanitatea Terestra exact aceleasi opinii, în totala convergenta „ideatic-activistica”!

Tradare, blasfemie, jignire/afront adus unui Neam/unor Neamuri, cele ale Pamântului. Adica, România adevarata icneste si suspina din greu, sub povara inundatiilor, care au ras de pe fata pamântului, oameni, animale, case…au distrus destine si agoniseli de-o viata – si lui Pata/Patapievici îi arde sa devina CUTREMUR DE 9 GRADE (pe scara Richter), asa, ca supliment si divertisment, în plina napasta a apelor – sa-si puna/aplice „pata” anti-umana, anti-crestina, anti-bun-simt etc. peste România, batându-si joc de suferinte, saracie, moarte, plânsete – si sa cheltuiasca banii (care, în mod judicios, trebuiau dirijati, din ordin prezidential, catre nenorocirile Neamului), pentru sinistrati, pe „România Paranoia”?! Un pic de obraz, totusi „domnilor”! (faptuitori si complici, deopotriva!). Vedeti ca au dat în rosu pâna si bucile poneiului vostru (…”roz bonbon”… de degenerati), numai tovalul vostru pace! Patatilor/Patapievicilor, la pârnaie sau la (dusurile reci de la) balamuc! – ca nu vad alta solutie, pentru trezirea voastra din propria-va PARANOIE DEZL?NTUIT? FURIBUND (cf. Adrian Botez, Pata/Patapievici -si, eventual, Traian Basescu & Comp! La pârnaie sau la balamuc! – în revistele ARP – Monitor cultural)

(…) „Emo kids sunt o combinatie de goth kid, rock kid si punk kid, de la fiecare dintre aceste subgenuri preluand cate ceva, din muzica, stil si atitudine”), pentru a patrunde DIRECT, fara intermediarul ratiunii, în sufletele bietilor tineri-cobai, spre a împlini un dezastru, caracterizat, în primul rând, prin DIZARMONIE INTERIOAR? TOTAL?, CARE DIZARMONIE S? ÎMPIEDICE ÎNCHEGAREA NUCLEULUI DUMNEZEIESCO-DEMIURGIC DIN TINERI – S? ÎMPIEDICE, DEFINITIV, FORMAREA LUI „HOMO RELIGIOSUS” ELIADESC… – SI DEFORMAREA UMANULUI ÎN TOT CE ESTE CONTRAR LUI „HOMO RELIGIOSUS” SI, DECI, DUMNNEZEULUI/ CREATORUL LUI („De multe ori, aceste persoane au tendinta sa se urasca, sa se considere inferioare, toate culminand, uneori, cu tentative de sinucidere. Emotional a fost folosit pentru a descrie trupe precum: A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral for a Friend, My Chemical Romance, Panic! at the disco, Taking back Sunday”- observati, va rugam, panica si depresiunea sufleteasca dezesperanta, pe care le induc CHIAR TITLURILE PIESELOR MUZICALE!) – obtinând o biata fiara solitara, incapabila de solidaritate, de iubire, de încredere în semenii-frati, complet debusolata, alienata total, deci gata sa dezerteze, fie si prin îngrozitorul gest final, demonic, al suicidului, dintr-un loc/zona pe care Diavolul le sopteste ca nu e al lor… ca este complet strain/a de orice nadajduire oarba a lor.

SI, DECI, S-O URASC?! (…aceasta zona-lume) – precum Iuda, CEL OMAGIAT DE DL PATAPIEVICI, LA EXPOZITIA DE LA BOCHUM-GERMANIA!!! Da, DL HORIA ROMAN PATAPIEVICI PROMOVA, ACOLO, SUICIDUL DE TIP EMO, ÎN NUMELE DUHULUI ROMÂNIEI! Si nimeni nu s-a aratat dispus, pâna acum (nici macar seful/directorul sau onorific, dl Traian Basescu!), sa-l aresteze, sub acuzatia de crima morala, DE IMPOSTUR? MORAL? (cu grave repercusiuni asupra imaginii României în lume!) si de subminare a intereselor de stat si nationale!

DA, „MISCAREA EMO” FACE PARTE DINTR-O STRATEGIE MONDIAL?, DE DISTRUGERE A TINERETULUI…PENTRU ÎNTÂRZIEREA DRUMULUI DUHULUI EVOLUTIV AL PLANETEI TERRA!

Dar, ATENTIE, VOI CARE ATI PORNIT BOLOVANUL LA VALE: TOTDEAUNA, SUICIDUL NU ESTE DECÂT CEALAT? FAT? A CRIMEI – UCIDEREA DE SINE SE POATE SCHIMBA, ÎNTR-O FRACTIUNE DE SECUND?, ÎN UCIDERE DE „ALTUL/ALTII”! (cf. Adrian Botez, Miscarea EMO si misionarismul socio-religios. „Sa se duca naibii lumea voastra!” – în revistele ARP – Ecoul).

Si daca am vrea sa continuam cu enumerarea „ispravilor” acestor pseudo-intelectuali, impusi noua, la modul diversionist-televizionistic, dupa 1989, ca „modele spirituale de urmat”, am vedea lucruri cel putin demne de suspicionat: „filosoful fara de opera”, Gabriel Liiceanu, face figura de Hamlet neguros, cât timp tace pe scaun, la TV – dar când vorbeste, spumega de banalitati, iar când scrie, narcisismul sau luciferic si cam tembel îl trage catre descrierea parfumului sampoanelor sale de baie, cu care îsi desfata trupul gol(!) si flescait. El trebuie luat „la pachet” cu Andrei Plesu, pentru ca „dizidenta” lor ante-decembrista, „pute rau”, sau, folosind registrul academic, „ridica serioase semne de întrebare”… – la fel de puturoasa fiind si cârdasia „idilica” a celor doi, cu un infractor moral (daca nu mai mult), Traian Basescu – si aici ar trebui sa vorbim de alta zona a „intelighentiei” românesti, „populata” de un Sever Cotoi, ori Traian Ungureanu – dar stomacul nostru, zau, nu mai rezista!

Sau dl „istoric” Adrian Cioroianu, intelectual de rasa, care, dupa ce i-a aratat Maiestatii Sale, Regelui Spaniei, cu degetul gros ridicat, „good point”, se legana aseara (3 februarie 2010), labartat, pe scaun, la Realitatea TV, si îl îngâna pe cheliosul killer de idei, CTP-ul, în ce priveste „revolta” fata de initiativa unui atât de stimabil patriot, precum dl Alexandru Florin Tene, care, traind, dimpreuna cu mine, disperarea lipsei de Elite Spirituale, de Modele de Duh Românesti, propusese otioasei B.O.R. (e drept, cam stângaci si cu argumente nepertinente, netinând de domeniul mistico-religios, spiritualist-ortodox), sanctificarea lui Mihai Eminescu!

Pai, si de s-or pune cu „dosul în sus”, si B.O.R., si domnii N. Manolescu, A. Cioroianu etc., Aminul tot Amin va ramâne, indiferent daca este recunoscut în calendar, ori ba! Daca stam si analizam viata si faptele sfintilor, si la noi, la greco-bizantini (a se vedea, spre-o pilda, asa-zisul „Sfânt” Cosma, care a fost sanctificat pentru ca i-a îndemnat pe greci sa-i macelareasca/aneantizeze pe aromânii din Grecia, dupa ce-i calomniasera, ca homosexuali!), dar, mai cu seama, la „politicienii” romano-catolici, care-si fac sfinti din cei mai suspecti papi si „activisti” religiosi. NU! Nu stau lucrurile deloc bine si nici macar, totdeauna, curat! Asa cum am mai scris, Eminescu, atât prin martiriul si mucenicia mortii sale, cât si prin actiunea Societatii “Carpatii”, fondata cu scop de eliberare a Ardealului si a unirii Ardealului cu Patria-Muma – dar, în registru mistico-spiritualist, mai cu seama pentru ca este PRIMUL RECEPTACUL TERESTRU AL EPOCII MIHAELICE, ADIC? DOMINATE DE ARHANGHELUL SPIRITULUI, MIKAËL, este un „sfânt militar”, Duh Protector si Conformator al Neamului Românesc, cel de peste veac!

Julien Benda, în cartea sa Tradarea carturarilor (La trahison des clercs – publicata în 1927, reeditata în 1946 si în 1958), spunea, despre realitati de atunci, în care stau ascunsi-colaciti viermii realitatilor de azi: „Carturarii moderni au propovaduit acest realism nu numai natiunilor, ci si claselor. Au spus atât clasei muncitoare, cât si burgheziei: organizati-va, întariti-va, luati puterea sau, daca o detineti, straduiti-va s-o pastrati; nu va sinchisiti, în relatiile cu clasa adversa, de mila, dreptate sau alt moft cu care destul ati fost pacaliti. Si nici macar n-au spus: fiti asa, fiindca asa trebuie; au spus (si în asta sta noutatea): fiti asa, fiinca asa cer morala si estetica; dorinta de putere este semnul unui suflet elevat, dorinta de dreptate este semnul unui suflet josnic” (cf. Julien Benda, Tradarea carturarilor, Humanitas, Bucuresti, 2007).

Pai, uite cum dl Liiceanu, Marele Patron al fostei Edituri Politice Antedecembriste (caci asta este, de fapt, Humanitas-ul pentru care el, Marele Profitor Comunist, Gabriel Liiceanu, si-a vândut sufletul, lui Ion Ilici! – iar apoi, „din creanga în creanga”, din presedinte tradator în presedinte tradator… TOT ASA, CU TR?DAREA de sine si de Neam/Duh de Neam Românesc! – dar, de altfel, sigur ca da: înversunat campion al luptei pentru “democratie” si „anticomunism” scrâsnit… – mama-mama! – alaturi, umar la umar, de cel al carui tata a adus, „komisareste”, pe tancuri si prin ziare, comunismul în România – politrucul „pocaito-metanoiat” Tismaneanu/Tismenetki) si-a pus singur streangul de gât, publicându-si parca, prin publicarea textului lui Benda, propriile „Memorii”!

Regretam ca a trebuit sa ne scufundam pâna la 1927, pentru a afla simptomele tradarii acestor sobolani, pentru a afla explicatiile „filosofice” ale comportamentului de SACALI, al „intelighentiei” din 2010…al celor pe care ni-i însira, zilnic, pâna la obsesie paranoida sau paralizie cerebrala, ecranele cele mici dar eficiente – ale naibii de eficiente, de au pacalit peste 5 milioane de români, basca majoritatea diasporei pe 6 decembrie 2009!

Pe vremuri (pe la sfârsitul anilor ’90, când profesorii universitari, „dezabiati” nocturn, jucau pe mese manèle, în aplauzele fascinat-lingusitoare ale orfeilor tuciurii – ERA DE BONTON S? FII RRROM!), spuneam ca toata România e o mahala; acum, în 2010 – spunem ca „mahalaua” suntem noi, ca „mahalaua” este, în definitiv, o zona fericita… – totdeauna „se poate si mai rau”! – este “provincia iadului” – o rezervatie a cvasi-linistii, departata de mandragorele veninoase si de sconcsii puturosi, de la Centru!

Da, SACALIZAREA „INTELIGHENTIEI” (nu tu morala, nu tu mila! – NICI VORB? DE DREPTATE! – „E-O PROSTIE, dovada unui suflet josnic!” – ci doar „pura” sete de putere – dar, mereu, VAMPIRESCO-SACALESC: putere prin sângele altora!) nu are, în esenta, nimic nou („nil admirari”, sau: „nimic nou sub soare”), dar, pentru ca noi n-om fi ajuns, înca, total rinocerizati, NE REVOLT? PÂN? LA EXASPERARE! – pentru ca simtim cum clestele implacabilului monstru socio-politico-masonic (comunisto-liberal!) se strânge în jurul gâtului nostru, si nu avem solutii „mundane” – DECÂT, FIRESTE, PE HRISTOS-DUMNEZEU-MÂNTUITORUL!

Iar duhorile cadaverice, care se scurg, în lungi efluvii, din boturile rânjite ale SACALILOR, ale celor care ne asteapta moartea, pentru a se hrani cu roadele victoriei lor anti-spirituale, ne sufoca înca dinainte de ceasul mortii noastre clinice!

Dar, parafrazând celebra zicala româneasca, NOI SPER?M S? SE SI ÎMPLINEASC?: „Nu mor caii când vor SACALII!” Acum, dupa ispravirea experimentului nostru, va rugam sa va apropiati, din nou, de televizor, si sa-l închideti! Si tineti-l asa, închis, pâna ne vom decide, cu totii, sa ne TREZIM – si sa dam de pamânt cu Sacalii si Vampirii, cu Salamii-Gutii-Mondialii si cu Patapievicii-Manolestii-Liicenii-Ungurenii etc. Daca nu ne vom decide, TOT ÎNCHIS S? V? STEA TELEVIZORUL! Oricum, tot mai salubra atmosfera veti/vom avea (cu el asa, închis!), în casa si în minte-suflet-Duh, daca nu veti/vom mai participa, complice, „virtual” (…dar, cine poate sti: în registru spiritual, poate ca este o participare chiar „de-a binelea/de-adevaratelea”) la Bâlciurile Pustiei Satanice!

Daca mai credeti în salvarea mintii si sufletului si Duhului vostru, în teandria mistica, în Mântuire – DESCHIDETI (acum) BIBLIA – si, mai cu seama, Cele Patru Sfinte Evanghelii Hristice! Si cititi, cititi, „cu sudori de sânge” cititi…poate iese, odata, dracul – din madularele paralizate ale Tarii asteia, ale biet Neamului astuia, care, din radacini, a fost binecuvântat de Dumnezeu, cu Mare Misiune pe Pamânt!

1 – În Canada, cianurarea, în industria extractiva, ESTE INTERZIS?!