Guyland. Ce o fi insemnind cuvintul acesta? Nu poate fi tradus exact in romaneste, dar denota un fenomen sociologic tot mai prevalent la barbatii tineri de astazi – persistenta lor imaturitate. Inabilitatea sau lipsa de interes de a se maturiza, de a intemeia o familie, de a deveni tati si soti maturi. Asupra acestui subiect va informam si comentam astazi.
Ca expresie definitorie a acestui grup, “Guyland” a intrat in vocabularul sociologic gratie unei carti de peste 300 de pagini publicate in 2008 pe aceasta tema si cu acelasi titlu: Guyland – The Perilous World Where Boys Become Men (“Guyland – Zona periculoasa unde baietii devin barbati”). Autorul cartii este Michael Kimmel, sociolog si profesor de sociologie la State University of New York at Stony Brook.Vreme de multi ani Kimmel a fost preocupat de aparenta inabilitate a barbatilor moderni de a confrunta diferite provocari ale vietii moderne, in special schimbarile sociale din ultimele citeva generatii privind viata de familie si relationarea. Titlurile cartilor pe care le-a publicat vorbesc de la sine: Manhood in America (Barbatia in America); Men Confront Pornography (Barbatii Confrunta Pornografia); The History of Men (Istoria Barbatilor); si Men’s Lives (Vietile Barbatilor). Iar subtitulul cartii Guyland continua aceasi tema – in epoca moderna transformarea baietilor in barbati, spune Kimmel, a devenit o afacere “periculoasa.”
 
Un fenomen international
 
Fenomenul “guyland,” insa, nu e unul tipic doar societatii americane ci unul international. In Marea Britanie si Australia e cunoscut ca “laddism” (de la cuvintul “lad” adica “tinerel, flacau, baietandru”), in Italia ca “bamboccioni sau mammoni,” iar in Franta ca “Tanguys,” dupa numele filmului francez de acum citiva ani care descrie fenomenul. Mai sunt numiti si “mamma’s boys,” adica baieti care nu se pot inca dezlipi de mamele lor sau de caminul parintesc. In Italia fenomenul acesta pare sa fie cel mai acut, estimindu-se ca jumatate dintre tinerii barbati italieni intre 25 si 34 de ani inca locuiesc cu parintii lor, fiind incapabili de a-si intemeia propria familie. Pe scut, toti acesti tineri dau dovada de dificultati cronice in tranzitia de la adolescenta la stadiul adult de viata.
 
Kimmel a fost determinat sa scrie Guyland in urma multor conversatii  avute de-a lungul anilor cu peste 400 de tineri care l-au alarmat datorita nivelului lor ridicat de imaturitate. Este deci nevoie, spune el, ca societatea sa poarte o conversatie asupra acestui fenomen si despre tinerii care aparent nu se pot maturiza, despre modul lor de viata si mai ales despre impactul pe care ei il au asupra prezentului, dar mai ales, al viitorului societatii.
Despre ce virsta e vorba? Tineri barbati in anii studentiei si pina la 10 ani dupa absolvire. Unii dintre ei insa au nevoie de si mai mult timp pentru a se maturiza. In SUA este vorba de tinerii intre 16 si 26 de ani, adica 22 de milioane de tineri sau 15% din intreaga populatie masculina a Americii.
 
Cum Era Altadata?
 
In alte vremuri acesti tineri dezorientati care astazi parasesc bancile universitatii ar fi fost sirguinciosi sa-si intemeieze o familie imediat dupa absolvirea facultatii, o afacere, sa-si gaseasca un loc de munca, sa devina liber profesionisti, sa-si gaseasca un rost in viata si un loc de prestigiu in societate. In alte cuvinte, sa devina viitorul societatii, liderii de miine, oameni de incredere, respectabili si respectati de semenii lor. Studiile sociologice americane insa reflecta o schimbare radicala in doar ultimele doua generatii. In 1960 77% dintre femeile si 65% dintre barbatii americani sub 30 de ani deja isi dobindisera un rost in viata: au parasit caminul parintesc, si-au terminat educatia, au inceput sa munceasca, s-au casatorit ori au devenit parinti. Pina in 2000 insa aceste procentaje au scazut la 46% pentru femei si la 31% la barbati. In 2000 20% din toti tinerii americani in virsta de 25 de ani inca locuiau cu parintii lor.
 
Cum e astazi?
 
Astazi insa lucrurile stau total diferit. Prinsi intre adolescenta si maturitate ca intr-o menghina, acesti tineri nu se grabesc sa se maturizeze. Viitorul nu-i intereseaza. Vor sa opreasca timpul sa savureze la nesfirsit viata fara griji din universitate. La carte nu sunt buni. Ajung in universitate pentru ca asa e la moda sau pentru ca ii imping parintii din spate. Trec prin holurile si aulele universitatilor ca pestele prin apa fara ca mai nimic sa se prinda de ei. Dispretuiesc studentii sirguinciosi si le dau porecle jignitoare. Dupa ce absolvesc universitatea sar de la un loc de munca la altul. Fara scop, fara intentia de a prinde radacini niciunde. Ca norii dusi de vint spre o destinatie nedefinita. Fara ambitii profesionale. Petrec mai mult timp jucinduse jocuri copilaresti la computer decit sa fie seriosi la locul de munca. Serile, noptile si weekendurile le petrec in baruri, joaca biliard, beau, fumeaza, inventeaza sau isi spun bancuri, dispretuiesc pe cei care lucreaza din greu, si sunt flegmatici. La ziua de miine nu se gindesc. Nici la semenii lor. Le place sportul si isi cheltuiesc energia si banii participind la evenimente sportive. Cistiga bani putini pe careinsa ii cheltuiesc aiurea. Putinii dintre ei care se gindesc la viitor viseaza ambitii grandioase dar nu fac nici planuri nici pasii necesari pentru a le realiza. Constituie un grup compact, un fel de “haita” in care nu intra decit cei care gindesc si se comporta ca ei. Se duc pe strada in grupuri, ca si lupii in haite, pentru ca le lipseste confidenta de sine sau autostima. Liceul e gata la 18 ani, facultatea la 22, dar stilul de viata imatur al acestor ani persista vreme de inca multi ani. Copilaria si adolescenta persista cu incapatinare in anii 20 ai vietii, iar pentru altii chiar si in anii 30. Isi prelungesc adolescenta la infinit. Cu greu incep sa iasa din “guyland” abia spre sfirsitul anilor 20 ai vietii. Sufera de “abulia,” adica o inabilitate cronica de a lua decizii. Nu pot naviga tranzitia spre o varsta matura. Li se pare ca au timp nelimitat pentru a se maturiza. Viata contidiana le este caracterizata de alcool, relatii sexuale multiple, si distractii.
Relatiile lor cu sexul feminin sunt complexe. Toti umbla dupa fete. Fetele sunt in centrul atentiei lor dar nu in centrul vietii lor. Ele exista doar pentru satisfacerea impulsului intim, pentru o noapte, o saptamina sau o luna. Relatiile serioase nu ii intereseaza. Dispretuiesc fidelitatea iar monogamia le este un concept necunoscut. Se lauda mereu si mereu cu aventurile si escapadele nocturne. Pe care insa le exagereaza si despre care mint. De ce? Pentru a parea mai “barbati” decit sunt. Pentru ca doresc sa fie validati de restul grupului ca “barbati.” Nu inteleg necesitatea familiei sau a casatoriei, sau implinirea personala prin relatii stabile si copii. Nu au capacitatea de a fi loiali, nici prietenelor, nici locului de munca, nici unui scop de viata. Singura loialitate cunoscuta lor este fata de tovarasii lor cu care traiesc in “guyland.” “Guyland” le este familia, fericirea, si implinirea vietii. Nu pricep de ce tinerele cer, pe buna dreptate, responsabilitate, fidelitate si respect, adica exact virtutile care nu se practica in Guyland. Unii dintre ei pretind pritenelor lor sa arate frumos, la fel de bine ca vedetele de cinema. Dar sa nu cumva sa caute sa-i trezeazca din somnolenta anilor traiti in guyland. Le cer sa-si modeleze trupurile sa fie in permanenta sexy, super-modele. Iar daca doresc sa fie si ele “admise” in “guyland” trebuie sa adopte acelasi stil de viata si vocabular vulgar. Sociologii numesc aceasta transformare “guyification.”
 
Cum se explica acest fenomen?
 
Care e explicatia acestui fenomen? Kimmel afirma ca “guyland” este un fenomen inevitabil al societatii de consum. Economia moderna s-a transformat din una de productie in una de consum. Suntem incurajati sa consumam, sa cheltuim, si sa ne simtim bine facindu-le pe amindoua. Intr-o astfel de societate, spune Kimmel, “men experience their masculinity less as providers and protectors, and more as consumers” (“barbatii isi exprima masculinitatea mai putin ca si protectori sau furnizori pentru familiile lor, si mai mult ca si consumatori.”) (Pagina 17)
 
Exista Vreun Remediu?
 
Care e remediul, intreaba Kimmel? In primul rind parintii trebuie sa ramina implicati in procesul de maturizare al baietilor lor pina cind se maturizeaza deplin. Majoritatea parintilor cred ca o data cu intrarea baietilor lor la facultate si-au incheiat obligatia de a le directiona mai departe cursul vietii. Gresala, spune Kimmel. In pustiul “guyland,” spune el, tinerii au cea mai mare nevoie de parintii lor. Este inca perioada formativa a caracterului lor. Societatea le da tinerilor libertatea mult dorita la 18 ani, printre altele libertatea de a folosi alcool, de a fuma, de a intretine relatii de intimitate. Libertati care insa intra in viata lor abrupt la 18 ani dar pe care nu stiu cum sa le foloseasca. Libertatea fara responsabilitate insa formeaza o combinatie volatila. Tocmai aici au parintii un cuvint de spus. Daca societatea le da tinerilor “libertati” la 18 ani, parintii trebuie sa le impuna responsabilitatile corespunzatoare. Si nu numai tatii, ci si mamele.
La rindul ei, si societatea are un rol important de indeplinit in tranzitia cu succes a tinerilor de la adolescenta la maturitate. Cum? Afirmind moralitatea, standardele morale si incurajindu-i sa abandoneze obiceiurile copilaresti. In plus, barbatii adulti trebuie sa fie un model pentru cei tineri. Societatea nu poate supravietui fara ei. Barbatii insa nu se nasc si nici nu se formeaza peste noapte ci sunt rezultatul unui proces care se cere a fi supravegheat. In alte cuvinte, barbatia nu se mosteneste. Se invata.
 
GUYLAND IN ROMANIA?

Se poate vorbi despre un fenomen “guyland” chiar si in Romania? Poate da sau poate nu. Ne-a atras insa atentia artiocul alaturat publicat pe 7 septembrie 2010 in ziarul Adevarul si intitulat “Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?” E un articol bun si vi-l recomandam. Din motive de spatiu l-am scurtat, dar poate fi citit in intregime aici: http://www.adevarul.ro//societate/viata/Ce_se_intampla_cu_tinerii_din_ziua_de_azi_0_330567440.html
 
Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?
La varsta la care societatea i-ar vedea intemeindu-si familii, multi dintre tinerii de azi depind inca financiar de parintii lor si experimenteaza ceea ce specialistii numesc “adolescenta prelungita”.
Din ce in ce mai multi tineri trecuti de 20 de ani se intorc in casa parinteasca, pentru ca nu pot sau nu vor sa-si asume responsabilitati. Se intampla peste tot in lume. (…) Astfel, potrivit unei analize realizate de “New York Times”, o treime dintre tinerii americani si canadieni cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani isi schimba caminul in fiecare an, iar 40% din ei se muta cel putin o data inapoi, in casa parinteasca. Totodata, in intervalul de varsta 20-30, tinerii isi schimba jobul, in medie, de sapte ori, fiind mult mai instabili decat la oricare alta varsta. Mai mult, doua treimi dintre ei locuiesc o vreme cu un partener fara a se casatori, intrucat casatoria nu reprezinta pentru ei o prioritate la aceasta varsta.Astfel, daca in anii ’70 femeile din generatia “baby boom” se casatoreau, in medie, la 21 de ani, acum, tinerele se marita pe la 26 de ani. La fel se intampla si in cazul barbatilor: in anii ’70, varsta medie la care se casatoreau era de 23, in timp ce astazi insuratoarea devine “normala” la 28 de ani. Avem de-a face cu un decalaj de cinci ani intr-un interval putin mai mare de o generatie. Sociologii numesc acest fenomen “schimbarea orarului de maturizare”, fenomen ce atinge o buna parte dintre culturile lumii si ce consta in indeplinirea tot mai tarzie a celor cinci criterii specifice maturizarii: finalizarea studiilor, parasirea casei parintesti, independenta financiara, casatoria si statutul de parinte. Potrivit datelor oficiale din Statele Unite ale Americii si a celor publicate de autoritatile canadiene, mai putin de jumatate dintre tinerii care aveau deja 30 de ani in anul 2000 indeplineau toate cele cinci criterii stabilite de sociologi, in timp ce, in anii ’70, criteriile erau realizate de acelasi procent de tineri care aveau insa 25 de ani.
 
Maturizare cu termen-limita
 
Astazi, tinerii iau in serios macar cateva dintre aceste criterii, daca nu pe toate, in apropierea varstei de 30 de ani. Psihologul Jeffrey Jensen Arnett, de la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, SUA, sustine ca pana la 30 de ani, tinerii experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, adica exploreaza propria identitate ceva mai profund decat o faceau in perioda propriu-zisa a adolescentei lor. Abia cand se apropie de varsta de 30 de ani, orizontul lor se ingusteaza, astfel incat incep sa se gandeasca serios la angajamentele pe care le au de facut, intrucat pentru ei aceasta varsta coincide cu un “termen-limita” al adolescentei prelungite.
 
Neintelegerile asupra statutului
 
In Occident, “adolescenta prelungita” a nascut dezbateri aprinse intre sociologi si psihologi. Si asta pentru ca implicatiile acestui fenomen se rasfrang asupra serviciilor sociale, asa cum s-a intamplat in urma cu un secol, cand s-a descoperit ca adolescenta este o etapa din viata oricarui om, iar institutiile de invatamant, cele medicale, dar si legile au fost schimbate in asa fel incat nevoile celor cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani sa fie protejate. Astfel au aparut ciclurile secundare in scoli, dar si legile potrivit carora intre 14 si 18 ani, desi inca minori, adolescentii sunt suficient de maturi sa-si aleaga tutorele legal, in cazul in care parintii lor mor. Neintelegerile asupra statutului tinerilor reies si din regulile de zi cu zi. Astfel, la 18 ani, tinerii au voie sa voteze, dar in unele state din America, orfanii parasesc caminele abia la varsta de 21 de ani. Mai mult, baietii sunt chemati in armata la 18 ani, dar nu au voie sa consume alcool pana la 21 de ani. Tot in America, permisul de conducere este acordat incepand cu varsta de 16 ani, insa companiile de inchirieri auto percep comisioane celor care nu au implinit 25 de ani. De aceea, psihologii si sociologii straini se intreaba daca tinerii de azi ar trebui sa se bucure mai mult timp de beneficiile acordate adolescentilor de catre institutiile statelor, pentru a evita reintoarcerea in caminul parintesc pe considerente financiare.
 
Adolescenta si “curba deznadejdii”
 
Adolescenta ca si concept a fost descoperita in 1904, odata cu publicarea studiului “Adolescenta”, de catre G. Stanley Hall, psiholog si primul presedinte al Asociatiei americane de psihologie. Hall a atribuit aceasta etapa schimbarilor sociale ce intervin odata cu implinirea varstei de 20 de ani. Fiind totodata primul presedinte al Universitatii Clark, unde preda acum psihologul Arnett, Hall a descris adolescenta ca acea perioada de “furtuna si stres” in care tulburarile emotionale se imbina cu starile de intristare si de rebeliune. Potrivit lui, “curba deznadejdii” incepe la varsta de 11 ani, creste la cote maxime in jurul varstei de 15 ani si scade simtitor pana la varsta de 23 de ani. Incepand cu 1990, Arnett a inceput sa suspecteze ca un fenomen asemanator se instaleaza in jurul varstei de 20 de ani, la tinerii de atunci. Fenomenul persista si acum.
 
Maturizare in trei etape
 
Potrivit psihologului Erik Erikson, adultii trec prin trei stadii de-a lungul vietii lor. Astfel, “maturitatea tanara” incepe la 20 de ani si se termina la 45, moment in care incepe “maturitatea mijocie”, ce se sfarseste la 65 de ani. Peste aceasta varsta, oamenii experimenteaza “maturitatea tarzie”.
 
Ce ii tine pe tineri in casa parinteasca
 
Nevoia unei educatii solide care sa permita supravietuirea intr-o economie bazata pe informatie este doar unul dintre factorii ce au condus la aparitia fenomenului de “adolescenta prelungita”, sustine psihologul american Jeffrey Jensen Arnett. Totodata, el arata ca la aparitia acestui fenomen au contribuit si alte aspecte ce tin de schimbarile culturale.
Consimtamantul general asupra raporturilor sexuale inaintea casatoriei – situatie ce reduce presiunea resimtita de tineri pentru a se casatori -, concubinajul si metodele de contraceptie, precum si accesul femeilor la tehnologii moderne pentru a ramane insarcinate in afara perioadei fertile, in asa fel incat sa-si poata vedea linistite de cariere, toate aceste aspecte inlesnesc amanarea procesului de maturizare, arata Arnett.
 
Adulti si nu prea
 
Totodata, intr-un studiu realizat de psihologul american in randul a 550 de tineri din invatamantul superior din Columbia, New Orleans, Los Angeles si San Francisco, Arnett a constatat ca studentii erau extrem de preocupati de propria persoana, nesiguri in privinta viitorului si, totodata, mult mai optimisti decat orice alta categorie de varsta analizata. Potrivit psihologului, toate aceste concluzii arata ca tinerii de 20 de ani experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, intrucat niciunul dintre participanti nu si-a putut imagina ca viitorul i-ar putea aduce un job istovitor, un divort urat sau niste copii care-l vor trata cu dispret sau il vor dezamagi. Totusi, Arnett a observat ca majoritatea se confrunta in acelasi timp cu sentimente de nesiguranta, tristete, frustrare, dar si cu impresia ca nu inteleg foarte bine regulile jocului.
 
Ce se intampla in creierul lor
 
 
Astfel, peste 60% din ei au marturisit ca se simt si adulti, si “nu chiar adulti”. De altfel, aceasta stare duala reflecta si ceea ce se intampla cu creierul lor, care este “deopotriva matur si nu prea”. Neurologii au descoperit recent, in urma unui studiu sponsorizat de Institutul National de Sanatate Mintala din SUA, realizat pe un esantion de 5.000 de persoane, ca dezvoltarea creierului continua pana in jurul varstei de 25 de ani, cand acesta atinge, de regula, stadiul de maturitate. Totusi, aceasta maturizare nu intervine in mod automat, ci depinde de conexiunile dintre sinapse folosite de fiecare. Astfel, creierul functioneaza dupa principiul “foloseste sau pierzi”, intrucat sinapsele neutilizate se inchid si se formeaza conexiuni doar intre cele utilizate. Acest proces se intensifica in perioada copilariei si in cea a adolescentei, dar si dupa implinirea varstei de 20 de ani, cand celulele creierului se inmultesc.
Totodata, blocajul tinerilor intre adolescenta si maturitate este generat uneori si de parinti. De cei supranumiti de psihologi “parinti elicopter”, care “survoleaza” zona problemelor cu care se confrunta copiii lor chiar si dupa ce acestia cresc indeajuns de mult incat sa-si poarte singuri de grija.”Parintii ar putea regreta ca s-au grabit sa se casatoreasca sau sa-si construiasca o cariera si spera ca macar copiii lor sa beneficieze de mai multe oportunitati decat ei. Sau si-ar putea dori o relatie mai stransa cu copiii lor, atunci cand acestia se hotarasc sa plece de acasa”, explica Robin Marantz Henig, jurnalist la “The New York Times” ce anume ii tine sau ii readuce pe tineri in casa parinteasca.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA