AFR: Un mesaj cald pentru ROMÂNIA

1-decembrie

ROMANIA, LA MULTI ANI!

Este o tradiție pentru AFR să ureze României “La Multi Ani”!  – de 1 decembrie…

O facem și anul acesta, puțin cam tardiv, având în vedere că 1 decembrie a fost luni iar ediția săptămânală AFR apare joia. Luni, Romania a implinit 96 de ani! Îi spunem la Mulți Ani și cerem binecuvântările lui Dumnezeu peste ea! E bine pentru o națiune să-și pună soarta în mâna lui Dumnezeu și să-I ceară călăuzirea. Mai ales în vremurile tulburi ca acestea în care trăim. Continue reading “AFR: Un mesaj cald pentru ROMÂNIA”

Lucruri pe care nu le ştiai despre noul preşedinte, Klaus Iohannis! Julio Iglesias i-a spus că va fi preşedinte

630x411_1416216812a16e7b90Deşi Klaus Iohannis este o persoană căreia nu i-a plăcut niciodată să iasă în evidenţă, s-au aflat câteva lucruri inedite despre fostul primar al Sibiului

A fost acuzat în campania electorală că ar deţine şase case, în condiţiile în care el este la baza profesor, iar soţia să la fel. Însă sibienii, susţinători fervenţi ai lui Iohannis, spun că adevărul despre locuinţele edilului lor este însă altul. Continue reading “Lucruri pe care nu le ştiai despre noul preşedinte, Klaus Iohannis! Julio Iglesias i-a spus că va fi preşedinte”

Iohannis despre familie!

iohannis-foto1Am evitat să fac politică pe blog, şi nici nu voi face. Doar că îmi place să admir oamenii care ştiu să preţuiască valorile fundamentale ale vieţii, cum ar fi căsnicia

De exemplu, pentru mine ar conta să ştiu în conducerea ţării un preşedinte care pune la loc de cinste familia. Recent am aflat despre celălalt candidat că este divorţat de prima soţie. Iată ce spune Iohannis în autobiografia sa: Continue reading “Iohannis despre familie!”

Cu grijă arzătoare. Apel către liderii religioși care citesc acest blog

Ilfov_BucurestiCentru Originally posted on Vaisamar:

Fiindcă știu că acest blog este vizitat în mod regulat de lideri religioși din mai multe confesiuni religioase (penticostali, baptiști, ortodocși, catolici), am luat hotărârea de a le adresa următoarea scrisoare deschisă. Nădăjduiesc că intertextualitatea din titlul acestei postări nu va fi socotită o hybris ori o impietate față de victimele unei epoci tragice, nu foarte îndepărtate, ci, păstrând proporțiile, o expresie a unei preocupări genuine față de soarta prezentă a țării mele. Continue reading “Cu grijă arzătoare. Apel către liderii religioși care citesc acest blog”

Buletinul informativ al Alianţei Familiilor din România, despre trendul lumii

pro-familia-Logo4 Noiembrie 2014

TENDINȚELE CARE EXISTĂ ÎN LUME PRIVIND FAMILIA, SEXUALITATEA, AVORTUL, RELIGIA

 

Slovacia protejează familia: În iunie Parlamentul Slovaciei a modificat Constituţia ţării interzicând căsătoriile homosexuale. De atunci mişcarea pro-familie din Slovacia a iniţiat un referendum care să interzică propaganda homosexuală şi adopţiile homosexuale. Curtea Supreme a Slovaciei a validat, săptămâna trecută, propusul referendum care urmează să fie pus la vot în viitorul apropiat: (LINK) Continue reading “Buletinul informativ al Alianţei Familiilor din România, despre trendul lumii”

EVENIMENT: Lansarea cărții „REVOLUȚIA SEXUALĂ GLOBALĂ”

Gabriele-Kuby-300x189 „REVOLUȚIA SEXUALĂ GLOBALĂ. DISTRUGEREA LIBERTĂȚII ÎN NUMELE LIBERTĂȚII”

de Gabriele Kuby (Germania)

serie de conferințe publice pe tema „Gender” – o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?

Între 3 și 6 noiembrie, în 4 orașe ale României (București, Bacău, Iași șiConstanța) va avea loc lansarea cărții Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății. Continue reading “EVENIMENT: Lansarea cărții „REVOLUȚIA SEXUALĂ GLOBALĂ””

CEDO, în cauză privind România: Nu există „dreptul de a muri” sau „dreptul de a nu fi născut”

Prolife-girls-signs380x230In 2013 Pro Vita si AFR au intervenit în Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul intentat României de un cuplu din Romania care se plângea că i s-a lezat drepturile conferite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

UPDATE 20 octombrie: textul deciziei CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis recent decizia în cauza „M.P. și alții contra ROMÂNIA” constatând că nu există un „drept de a muri” sau un „drept de a nu fi născut”, ci doar dreptul la viață. Continue reading “CEDO, în cauză privind România: Nu există „dreptul de a muri” sau „dreptul de a nu fi născut””

AFR: Blasfemia Norvegiană

bethany-paquette-olaf-amundsen-amaruk-wilderness-corpNu avem nimic împotriva Norvegiei și  am ales cu multă grijă titlul comentariului!

Adăugam, în plus, că în unele privinte Norvegia trebuie apreciata. Cei care cititi buletinele noastre informative care apar marția stiti că în ultimii ani cartea cea mai vândută în Norvegia e Biblia. E de asemenea de apreciat că Biserica Luterană de acolo refuză să ceremonieze căsătorii homosexuale. Continue reading “AFR: Blasfemia Norvegiană”

OLANDA: Promotoare a dreptului la moarte

euthEuropa, UN NOU DREPT:

DREPTUL LA MOARTE

 

Europa se transformă într-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenăscuti. A abolit pedeapsa cu moartea, fără a lua în seamă severitatea crimei, dacă ucigașul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori dacă crima e premeditată, făcuta cu cruzime, ori din ură pentru cei uciși.  Continue reading “OLANDA: Promotoare a dreptului la moarte”

„Copilul minune” – s-a născut după ce mama a refuzat să-l avorteze, purtând o sarcină cu risc foarte ridicat

Katy-Evans-baby-Leo by Beni Dradici

Este o veritabilă lecţie privind respectul pentru viaţa umană, înainte de a se naşte, mai ales în vremurile noastre, unde această problemă este considerată ca fiind retrogradă, aparţinând doar sectoarelor celor mai conservatoare ale societăţii şi ale căror rânduri se răresc văzând cu ochii. Continue reading “„Copilul minune” – s-a născut după ce mama a refuzat să-l avorteze, purtând o sarcină cu risc foarte ridicat”

Pervertirea sexuală a minţii copiilor

MG_0153-682x1024-e1410724498746by Teofil Gavril

Una din preocupările mele majore din ultima perioadă este cea referitoare la găsirea de metode adecvate şi eficiente de a face terapie cu oamenii care manifestă dependenţe pe capitolul sexualitate şi mă refer în special la pornografie şi tot ce decurge de aici. Este greu de înţeles de ce prinde atât de bine şi de tare fenomenul acesta la oamenii acestor vremuri, dar mai ales este greu să scoţi pe cineva dintr-o asemenea legătură. Asta mă provoacă mai mult la citit, meditat, cerut înţelepciunea divină a lui Dumnezeu peste fiecare caz pe care îl am de consiliat.

În aceeaşi măsură, o altă latură a activităţii mele de consiliere are legătură cu proiectul „Contra Curentului” unde avem de a face cu oameni care se luptă cu homosexualitatea. Iarăşi o zonă a distrugerii umane folosind sexualitatea pervertită şi de asemeni o zonă în care schimbarea apare foarte foarte greu, iar bătăliile sunt crunt de grele. Continue reading “Pervertirea sexuală a minţii copiilor”

Colapsul moralității și institutionalizarea imoralității

rreilly_makinggayokay_lgAFR –  Ne aflăm la un punct de turnură al civilizatiei:

Moralitatea ca fundament al ei se prăbușește și imoralitatea e instituționalizată.

Imoralitatea e institutionalizată iar moralitatea e dezinstituționalizată.

Explicatia acestui fenomen fără precedent e meritul principal al cărții lui Robert R. Rilley, Making Gay OK, How Rationilizing Homosexual Behavior Is Changing Everything  – “Normalizarea homosexualitatii: rationalizarea comportamentului homosexual transforma totul”.

Publicata mai devreme anul acesta, cartea lui Rilley, explică cum comportamentul homosexual a fost validat si normalizat in America. In cele 220 de pagini ale cărtii, Rilley descrie experiența americana cu homosexualitatea.

Continue reading “Colapsul moralității și institutionalizarea imoralității”

Unul din doi crestini vizualizeaza pornografie?!

Pasi dependenti de sex54% dintre creștini vizualizează pornografie

by AFR, Alianța Familiilor din România

Săptamâna trecuta am scris despre pornografie. Astazi scriem din nou. Nu pentru ca asa ne-a fost planul ci pentru ca recent ne-a parvenit o stire incredibila si foarte tristă. Conform unui studiu emis săptămâna trecuta, 54% dintre barbatii crestini americani vizualizeaza pornografie cel putin odata pe luna. Studiul a fost facut de una dintre cele mai prestigioase agentii de sondaje de opinie din Statele Unite, The Barna Group.

Continue reading “Unul din doi crestini vizualizeaza pornografie?!”