“Un lucru este sigur: că istoriei recente începe să-i lipsească nu numai răbdarea, ci și fantezia. Tot mai mult, ceea ce ni se întâmplă are aerul unei operațiuni copy-paste, a unei reluări abia dacă într-o nouă interpretare. Trăim catastrofe și tragedii cu un obositor sentiment de déjà vu, ca și cum ni s-ar fi dat o istorie second hand.“
În discursul de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa, pe care i l-a acordat Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, poeta Ana Blandiana a vorbit despre prefacerile Europei contemporane.
Ea a spus că Europa a ajuns să se îndoiască de propriile valori, în ciuda faptului că acestea îi definesc identitatea: creștinismul, respectul pentru drepturile omului și familia.











