„Când Îngerul se pregătește de plecare, / îmi pune cuvintele-n palmă, / ne mai având vreme să mi le șoptească, / și-mi spune să le folosesc cum știu. / Fiindcă îngerii au multă treabă / într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / ca o haină întoarsă pe dos. / Privesc cuvintele de el dăruite / – flori din muguri ieșite – / purtând lumini albe-n petale / și sufletu-mi se frământă: / Ce pot face cu darurile sale, / când cuvintele și gesturile de dragoste / ca printr-o vrajă au fost răsturnate –  / „Iubirea și credința pe dos și blestemate!” –  / iar sufletele oamenilor – pietrificate? Într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / îngerii au multă treabă.”

– Din volumul „Îngerul scrie poemul”.

   Există o limită a răbdării. Cred că există și rușinea pe care omul o simte în fața neputinței sale de a reacționa față de nesiguranța vieții creată de politicienii vremii. Cred, fiindcă tendința de a se împotrivi, a se răzvrăti la un moment dat, când răbdarea ajunge la limită – există totuși. Parafrazându-l pe Descartes, Camus scria: „Mă revolt, deci sunt”, revolta părându-i-se o normalitate a existenței. Desigur că nu toate răzvrătirile sunt justificate, dar atunci când oamenii și-au atribuit un timp de meditație, de informație, de cântărire a evenimentelor din viața lor, se poate ajunge la a hotărî că „așa nu se mai poate!”, înlocuind formula, tot de ei însușită în unele momente ale vieții, și anume, că „se poate și așa!”. Iaca, nu se poate! Nu se mai poate! Și nu se mai poate fiindcă este viitorul în joc. Continue reading “Vavila Popovici: NU POT SĂ CRED!” →

 „…Ce s-a-ntâmplat cu noi? / Ce s-a-ntâmplat cu sufletele noastre ? / Ne-am abrutizat! / Instinctelor primare ne-am încredințat: / cinismului, brutalității, promiscuității. / Trăim fără iubire, vai nouă! / Uităm că zilele ne sunt atât de puține, / c-ar trebui în fiecare clipă / să iubim orice și pe oricine! ”

 ( Din volumul de versuri „Închin acest pahar iubirii”.)

Compasiunea este sentimentul de înțelegere, de milă, compătimire față de suferința sau de nenorocirea cuiva. Înseamnă conectare, judecată, înțelegerea suferinței celuilalt. Cel lipsit de acest sentiment, este un om nemilos, lipsit de empatie, egoist. El refuză sau nu este în stare să intuiască realitatea, nu se identifică afectiv, este un om nepăsător; în golul sufletului său intră cu ușurință orgoliul, răutatea. Continue reading “DESPRE COMPASIUNE, DEZINTERES ȘI CRUZIME” →

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.

Poate, în zilele de acum, cineva se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru. Continue reading “VAVILA POPOVICI: CEL MAI URÂT DINTRE PĂMÂNTENI” →