Category: Essays

„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

On By GeorgeIn Biblia, Christian Perspective, EssaysLeave a comment

ApostoliiMoto: „Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.”

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
„Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită”
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

Iubirea fără de (până la) sfârşit

On By GeorgeIn Essays, literatureLeave a comment

Vavila Popovici– Două cărţi de Vavila Popovici –

 

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri.

Precum melcul cu cochilia lui, Vavila Popovici a luat în suflet ţara. Iar cărţile pe care le scrie şi le tipăreşte peste oceanul cel mare au în miezul lor tot ţara, cu toate ale sale – mai bune, mai rele, – scriitoarea ştiind că o dragoste adevărată, pentru a fi completă, nu reţine doar părţile frumoase ale vieţii, ci şi pe cele de pe cealaltă parte a… monedei. În această ordine a lucrurilor, cele două cărţi la care voi face referire mai departe mi se par pe deplin edificatoare. Continue reading “Iubirea fără de (până la) sfârşit” →

Politicienii vor fi înlocuiți de oameni bionici

On By GeorgeIn EssaysLeave a comment

MDP - Editorial poza nouaMaria Diana Popescu, Agero

Fantomele mayaşilor s-au cuminţit, dar cum să trăim noi liniştiţi dacă presa de senzaţie a scotocit prin cotloanele Universului după  nişte afluxuri de raze gamma, mega-erupţii, furtuni solare, asteroizi sau chiar extratereştri? – toate, avînd ca ţintă Pămîntul. De ce periodic se nasc apocalipse în studiourile de ştiri? Păi, să ne ţină ocupate mintea şi voinţa, iar sistemul bielă-manivelă, butonat de marele puteri, să se mişte lejer. N-avem de ce ne teme de Univers, pentru că el toarce ascultător, minuţios programat de Creatorul Suprem. Chiar dacă vin extratereştrii, prima haltă o vor face în Parlament. De acolo îşi vor întregi colecţia grădinii zoologice de pe planeta lor. Ipotetic, să zicem, de ce ne-am teme de o civilizaţie ajunsă la un nivel tehnologic net superior nouă? Cu siguranţă au depăşit ideologia dominaţiei, distrugerii, colonizării, a lipsei de respect pentru viaţă şi Univers. Îngrijoraţi trebuie să fie ei! Dacă cumva pică în mijlocul colonizatorilor de pe planeta noastră, în curtea F.M.I sau B.M.? Vor fi torturaţi, storşi de informaţii, apoi li se vor da nişte împrumuturi. Vai de ei, nici nu bănuiesc ce-i aşteaptă! Continue reading “Politicienii vor fi înlocuiți de oameni bionici” →

Jurnalistul Lucian Oprea din Denver, Colorado

On By nelursIn EssaysLeave a comment

       LucianMihaela4    by Octavian Curpas

 .  „Gândacul de Colorado” este un ziar al românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, Statele Unite si care ne tine la curent cu activitatea românilor din oricare parte a lumii.
.   Ziarul s-a nascut din dorinta unui tânar ziarist „ratacit” – cum frumos afirma cineva – prin Statele Unite ale Americii, ca acest ziar sa fie o punte între românii de pretutindeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2001 a aparut ziarul „Gândacul de Colorado”, ajuns în prezent la numarul 132, cu un tiraj de 5000 de exemplare tiparite si distribuite în 49 de state nord-americane si noua tari de pe patru continente. Numarul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000.
 .  Primul numar a aparut pe o foaie ministeriala fata-verso, scoasa la o imprimanta achizitionata împreuna cu un calculator, cu fondurile strânse într-un an si jumatate pe „pamântul fagaduintei”. La început, ziarul a aparut doar pentru cele câteva sute de familii de români din statul Colorado, dorind sa fie o mica publicatie de informare si divertisment.
.   Ziaristul – fondatorul acestui ziar – este Lucian Oprea, nascut pe 5 august 1975, în orasul Câmpia Turzii, într-o familie de intelectuali. Licentiat în jurnalism si cu un masterat în studii americane la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea a luat în 2000 drumul spre Statele Unite. Ajuns aici, românul a petrecut doua zile la New York, dupa care s-a îndreptat spre Colorado, primind o oferta de munca în acest stat. În toamna aceluiasi an, s-a stabilit în Estes Park, un orasel frumos din acest stat, unde locuieste, de altfel, si în prezent.
.   Lucian Oprea este casatorit cu Codruta Mihaela si au un baiat, cu numele de Alexander Darius, nascut la 23 mai 2011. Aici, în statul Colorado, s-a împlinit visul sau din anii studentiei, acela de a avea un ziar propriu. Cu cele doua pagini la început, imprimate pe coala ministeriala, curând ajunge la patru, apoi la opt, iar în vara anului 2004, sunt scoase 16 pagini de ziar. Costurile de toner pentru imprimanta si timpul alocat acestui lucru, l-au determinat sa se îndrepte spre o tipografie adevarata, iar în luna decembrie a anului 2005, apare prima editie tiparita a „Gândacului de Colorado”, în format tabloid, cu opt pagini.
 .  A conduce un ziar românesc în Statele Unite, cu o echipa de ziaristi împrastiati prin toate colturile lumii, nu este un lucru usor. Dar, cu profesionalismul si pasiunea jurnalistului Lucian Oprea, precum si a colaboratorilor sai, se duce la bun sfârsit fiecare numar de ziar.
.   Alegerea denumirii ziarului a fost inspirata, Gândacul de Colorado fiind singura terminologie româneasca aflata în Dictionarul Explicativ al Limbii Române care are ceva în comun cu America, cu statul în care se stabilise jurnalistul Lucian Oprea.
.   Ziarul are stiri diverse, este o publicatie independenta, neavând nici o apartenenta politica sau religioasa. Apare o data pe luna, de obicei, la începutul lunii. „Gândacul de Colorado” poate fi citit si online. Adresa de web a ziarului este: http://www.gandaculdecolorado.com/
.   „Gândacul de Colorado” are un numar de aproximativ zece colaboratori permanenti si înca sapte care scriu în paginile ziarului în mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat si colaboreaza cu Lucian Oprea îi amintim pe Vasile Magradean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-sef adjunct la revista „Capital”, Marian Petruta din Chicago, actorul Tudor Petrut, filozoful si omul de cultura Mihai Bote, Vavila Popovici din capitala statului Carolina de Nord, laureata a unui important premiu al Uniunii Scriitorilor Români, Octavian Curpas din Arizona si altii.
.  Ziaristul Lucian Oprea nu are o parere prea buna despre presa americana, acest lucru datorându-se lipsei de obiectivitate în elaborarea stirilor. Unul din aceste motive fiind faptul ca, pe plan politic, în America exista doar doua partide politice puternice, acestea fiind si cele care de obicei, dicteaza „mersul lucrurilor”, iar în România s-a observat tendinta într-o directionare – în stil american, ceea ce nu este un exemplu bun, nu corespunde jurnalismului învatat de generatia lui, la scoala. Pe de alta parte, se observa aparitia multor publicatii de scandal, sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denota ca românul se abrutizeaza pe zi ce trece, trecând de la cultura eminesciana la un amatorism – caracter manelist al inculturii.      Ziarele locale încearca sa se mentina pe linia de plutire în ultimul timp, prin a taia multe din costurile redactionale si a se axa mai mult pe aparitia prin Internet. Fiecare publicatie va depinde de felul în care va fi structurata, de politica abordata la nivelul managerial si de aparitia acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp; sunt factorii care se vor impune, alaturi de ceilalti de ordin economic.
.   Lucian Oprea este de parere ca jurnalismul din Statele Unite se afla într-un punct critic în acest moment. Ziaristi ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc în fiecare zi… Presa americana scrisa, dar mai ales televiziunile se axeaza în ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism si pe relatarea stirilor din punctul de vedere al concernului de presa pentru care lucreaza reporterii. Presa online însa, a prins mult avânt în ultimii ani si a început sa aiba un contur bine definit, în multe situatii surclasând celelalte tipuri de presa.
.   Lumea însa, este de parere jurnalistul, va cumpara întotdeauna presa scrisa, fie ca se va afla într-un aeroport, într-o sala de asteptare sau, pur si simplu, placerea de a citi ceva tiparit nu poate disparea… „Este absurd sa spui ca într-o buna zi nu vor mai fi publicate carti, din cauza faptului ca lumea le poate citi pe ipad-ul personal sau descarca pe Kindle.” Considera ca evolutia ziarului „Gândacul de Colorado” în urmatorii ani va depinde de mai multi factori: evolutia presei scrise în lume, posibilitatile financiare si nu în ultimul rând, interesul românilor de a citi un ziar facut pentru ei.  Desi editia de luna aceasta (ianuarie, 2013) a fost ultima în care ziarul a aparut în forma tiparita, Lucian spera ca acest ziar sa ajunga la un punct în care problema autofinantarii nu se va mai pune, iar în acel moment, publicatia se va putea extinde cantitativ si calitativ.
.   Pentru tinerii care doresc sa faca jurnalism, îi sfatuieste sa încerce sa iubeasca neprevazutul, sa fie obiectivi în tot ceea ce relateaza si sa fie curajosi în a spune lucrurilor pe nume.
.   Despre comunitatea româna din Colorado, jurnalistul explica cum comunitatea românilor din Colorado este afiliata diferitelor biserici si organizatii non-profit, dar este destul de unita, lucru care se poate observa în cadrul festivalurilor românesti organizate în acest stat.
.   Întrebat într-un interviu cât de des merge în Romania, a declarat ca încearca sa plece în fiecare an, dar nu întotdeauna reuseste. De fiecare data însa, când ajunge în România, îl coplesesc amintirile si se gândeste cu nostalgie la vremurile de mult apuse…
.   Printre hobby-urile sale se numara filmele, sportul, filatelia, numismatica si nu în ultimul rând, arta. Cea mai mare parte a timpului liber, curajosul, devotatul jurnalist Lucian Oprea si-l petrece alaturi de sotia Codruta Mihaela – redactorul revistei sale si de adoratul lor fiu – Alexander Darius.
.
Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

163 DE ANI DE LA NASTEREA LUI EMINESCU

On By nelursIn Essays, poetryLeave a comment

Mihai Eminescu  „Suntem români, vrem sa ramânem români si cerem egala îndreptatire a natiunii noastre”

M.Eminescu

.    Mihai Eminescu a bucurat natia noastra cu doar 39 ani de viata, dar cu o imensa activitate literara. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost daruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator si jurnalist român, cea mai importanta voce poetica din literatura româna.
.    Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil si muzica”.
.    Ion Luca Caragiale spunea ca Eminescu avea un temperament de o excesiva inegalitate, oscilând între atitudini introvertite si extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând si când aspru; multumindu-se uneori cu mai nimica si nemultumit alteori de toate…  „Ciudata amestecatura! – fericita pentru artist, nefericita pentru om!”
.   Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui visator cu o extraordinara inteligenta, ajutata de o foarte buna memorie.
.   Constantin Noica îl considera etalonul poeziei românesti spunând ca „Arborii nu cresc pâna în cer. Nici noi nu putem creste dincolo de masura noastra. Si masura noastra este Eminescu. Daca nu ne vom hrani cu Eminescu, vom ramâne în cultura mai departe înfometati.”
.   Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani si a decedat la 15 iunie 1889 la Bucuresti. A fost al saptelea dintre cei unsprezece copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paterna) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatarii iobagesti si a persecutiilor religioase. Aproape toti fratii si surorile i-au murit. O posibila explicatie este aceea ca în secolul al XIX-lea speranta de viata depasea cu greu vârsta de 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoza, hepatita erau frecvente, chiar sifilisul era considerat boala incurabila pâna la inventarea penicilinei.
.   A urmat scoala primara la Cernauti, primele doua clase probabil într-un pension particular. Apoi a fost înscris la liceul german din Cernauti, singura institutie de învatamânt liceal la acea data în Bucovina anexata de Imperiul Habsburgic.
.   Se înfiinteaza curând o catedra de româna si este ocupata de profesorul Aron Pumnul, carturarul ardelean care a facut parte din conducerea Revolutiei Române de la 1848 din Transilvania, cel care a redactat programul revolutiei lui Avram Iancu si care s-a refugiat în final la Cernauti. La moartea acestuia Eminescu a publicat primul sau poem, La moartea lui Aron Pumnul, semnat Mihail Eminoviciu; avea 16 ani. Debuteaza în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan (jurist si scriitor din Ardeal), cu poezia  De-as avea. Iosif Vulcan îl convinge sa-si schimbe numele în Eminescu, adoptat mai târziu si de alti membri ai familiei sale.
.   Între16-19 ani calatoreste din Cernauti la Blaj, Sibiu, Giurgiu, oprindu-se la Bucuresti, luând astfel contact cu realitatile românesti din diverse locuri. În aceasta perioada se angajeaza ca sufleor si copist la teatru, unde îl cunoaste pe Ion Luca Caragiale.
.   Între19-22 ani este student la Viena, la Facultatea de Filozofie si Drept, ca „auditor extraordinar”. Audiaza cursuri ale diferitelor facultati, frecventeaza cu mult interes biblioteca Universitatii, având o sete nepotolita de lectura. În acest oras se împrieteneste cu Ioan Slavici si o cunoaste pe Veronica Micle.
.   Se întoarce în tara si se înscrie la Universitatea din Berlin (22-24 ani). În aceasta perioada a avut o bogata corespondenta cu Titu Maiorescu care îi propunea sa-si obtina de urgenta doctoratul în filozofie, pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Junimea i-a acordat o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate doua semestre, dar nu s-a prezentat la examene. Poetul a început sa sufere de o inflamatie a încheieturii piciorului; se îmbolnavesc trei dintre fratii sai, invoca lipsuri materiale. Se întoarce în tara. La acei 24 ani este numit director al Bibliotecii Centrale din Iasi. Trei ani, cei mai frumosi ani ai vietii lui a fost bibliotecar, revizor scolar, redactor la Curierul de Iasi. A facut ordine în Biblioteca si a îmbogatit-o cu manuscrise si carti vechi românesti. În aceasta perioada a fost bun prieten cu Ion Creanga, pe care l-a îndemnat sa scrie si l-a introdus la Junimea, asociatie culturala înfiintata la Iasi si a fost mereu în prezenta muzei sale – Veronica Micle, scriind multe poezii.
.   La vârsta de 27 ani i se propune postul de redactor, apoi redactor sef la ziarul Timpul din Bucuresti. Dupa 6 ani, în 1883 se îmbolnaveste. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întrerupta si este introdus cu forta în sanatoriul doctorului Sutu. Pleaca la tratament la Viena, în Italia, revine la Bucuresti, pleaca la Iasi, la Bai lânga Odessa, revine în tara, lucreaza la Biblioteca câtva timp, se reîmbolnaveste, se interneaza la ospiciul de la Manastirea Neamt. În decembrie 1888  pleaca la Botosani, unde este îngrijit de sora sa Henrieta. Este vizitat de Veronica si pleaca amândoi la Bucuresti; se bucura de o scurta activitate ziaristica si în februarie 1889 se reîmbolnaveste, este internat la Bucuresti. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineata, moare în sanatoriul „Caritatea” al doctorului Sutu, iar în 17 iunie Eminescu este înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucuresti. Un cor a interpretat litania Mai am un singur dor.
.   Vorbind despre poezia de dragoste a lui Eminescu, trebuie sa începem cu copilaria pe care a petrecut-o la Botosani si Ipotesti, în casa parinteasca si prin împrejurimi, într-o totala libertate prin frumoasele paduri ale Bucovinei. Fac o paranteza amintind ca numele de „Bucovina”  provine din cuvântul slav pentru fag („buk”), astfel termenul se poate traduce prin „Tara fagilor”. Nostalgia copilariei este evocata în poezia de mai târziu O, ramâi scrisa în 1979. Poetul aude glasul padurii care-i sopteste: „O, ramâi, ramâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ numai eu stiu sa le-ascult. În al umbrei întuneric/ te aseman unui print. Ce se uit-adânc în ape/ cu ochi negri si cuminti/ Si prin vuietul de valuri,/ Prin miscarea naltei ierbi,/ Eu te fac s-auzi în taina/ Mersul cârdului de cerbi…” Copilaria este pierduta si poetul constata cu durere: „Astazi chiar de m-as întoarce/ a-ntelege n-o mai pot…/ Unde esti copilarie,/ cu padurea ta cu tot?”
.   Întâmplarea care i-a marcat ciclul poeziilor de dragoste a fost întâlnirea cu Veronica Micle, întâlnire pasionala dintre doi poeti; unul dintre ei trebuia sa straluceasca! Iubirea pentru femeie si natura, în poezia lui Eminescu, lumineaza si tulbura totodata, cele doua sentimente însumându-se ajung sa aiba o energie cosmica care, pâna la urma, pare sa scape de sub imperiul vointei, determinând destinul fiintei umane.
.   La începuturile vietii dragostea lui este senina, frumoasa, împlinita cel mai adesea într-un cadru feeric al naturii, ca în poeziile Dorinta,  Atât de frageda, Freamat de codru, Somnoroase pasarele, La mijloc de codru des si altele.
.   Plenitudinea sentimentului iubirii este redata însa, în poeziile Lacul: „Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarca;/ Tresarind în cercuri albe/ El cutremura o barca./ Si eu trec de-a lung de maluri,/ Parc-ascult si parc-astept/ Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piept…” si în poezia Lasa-ti lumea, în care natura se însufleteste alaturi de cei doi îndragostiti, îi ocroteste: „Lasa-ti lumea ta uitata,/ Mi te da cu totul mie,/ De ti-ai da viata toata,/ Nime-n lume nu ne stie./ Vin’ cu mine, rataceste/ Pe carari cu cotituri,/ Unde noaptea se trezeste/ Glasul vechilor paduri./ Printre crengi scânteie stele,/ Farmec dând cararii strâmte,/ Si afara doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte./ Parul tau ti se desprinde/ Si frumos ti se mai sede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede./ Tânguiosul bucium suna,/ L-ascultam cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea luna/ Dintr-o rariste de fag./ Îi raspunde codrul verde/ Fermecat si dureros,/ Iara sufletu-mi se pierde/ Dupa chipul tau frumos […] Înaltimile albastre/ Pleaca zarea lor pe dealuri,/ Aratând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri./ E-un miros de tei în crânguri./ Dulce-i umbra de rachiti/ Si suntem atât de singuri!/ Si atât de fericiti!/ Numai luna printre ceata/ Varsa apelor vapaie,/ Si te afla strânsa-n brate/ Dulce dragoste balaie.”
.   Mai târziu, dezamagit de loviturile vietii, de lipsa de întelegere a contemporanilor sai, constient de societatea nedreapta în care îsi ducea traiul, Eminescu creeaza poezii profunde, din ce în ce mai triste si pline de renuntari. Codrul nu mai are bogatia frunzisului verde, culoarea, lumina, aerul pur din prima parte a tineretii, cineva parca stinge încet lumina, culorile devin din ce în ce mai pale, poetul începe sa-si puna întrebari, încearca sa defineasca amorul în poezia Ce e amorul: „Ce e amorul? E un lung/ Prilej pentru durere/, Caci mii de lacrimi nu-i ajung/ Si tot mai multe cere./ De-un semn în treacat de la ea/  El sufletul ti-l leaga,/ Încât sa n-o mai poti uita/ Viata ta întreaga.[…] Dispar si ceruri si pamânt/ Si pieptul tau se bate,/ Si totu-atârna de-un cuvânt/ Soptit pe jumatate./ Te urmareste saptamâni/ Un pas facut alene,/ O dulce strângere de mâini,/ Un tremurat de gene…”
.    Poetul simte ca iubirea pleaca, neputând fi înlocuita cu alta si regretul este redat cu sfâsierea fiintei, în poezia S-a dus amorul…: „S-a dus amorul, un amic/ Supus amândurora,/ Deci cânturilor mele zic/ Adio tuturora/ Uitarea le închide-n scrin/ Cu mâna ei cea rece,/ Si nici pe buze nu-mi mai vin,/ Si nici prin gând mi-or trece./ Atâta murmur de izvor,/ Atât senin de stele,/ Si un atât de trist amor/ Am îngropat în ele!/ Din ce noian îndepartat/ Au rasarit în mine!/ Cu câte lacrimi le-am udat,/ Iubito, pentru tine!/ Cum strabateau atât de greu/ Din jalea mea adânca,/ Si cât de mult îmi pare rau/ Ca nu mai sufar înca! […] Si poate ca nici este loc pe-o lume de mizerii/ pentr-un atât de sfânt noroc/ strabatator durerii.”
.   Pasiuni si despartiri, poetul devine dezamagit si dezamagirea a dat limbii românesti o capodopera – Luceafarul,  poezie în care e mistuit de iubire, gata sa-i jertfeasca iubitei nemurirea, dar, în cele din urma renunta, alege izolarea: „Traind în cercul vostru strâmt/ Norocul va petrece,/ Ci eu în lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.”, versurile sugerând destinul omului de geniu.
.   În Gradina Copou din Iasi se afla Teiul lui Eminescu, numit si „Copacul îndragostitilor”, lânga el fiind scrise, pe o placa, versurile de mai sus. Marele poet a cautat adesea inspiratia la umbra ramurilor acestui tei, batrân de aproape 250 de ani. Sub crengile teiului au avut loc discutii între marele poet si prietenul sau Ion Creanga. Tot aici Mihai Eminescu o aducea pe iubita sa Veronica Micle, fiinta care a influentat puternic opera poetului.
.   Eminescu a scris si Rugaciuni închinate Fecioarei Maria. Amintim Rugaciunea: „Craiasa alegându-te/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalta-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie,/ Fii scut de întarire/ Si zid de mântuire,/ Privirea-ti adorata/ Asupra-ne coboara,/ O, maica prea curata/ Si pururea fecioara/ Marie!”
.  Se spune ca Eminescu a adus rugaciunea în închisorile comuniste, deoarece detinutii politici recitau aceasta Rugaciune, punând accentul pe versurile: „Înalta-ne, ne mâtuie / Din valul ce ne bântuie“.
.   S-a consemnat ca Eminescu a fost una dintre „personalitatile hibride, filozof-poet”. Opera sa poetica a fost influentata de marile sisteme filozofice ale epocii sale, de filozofia antica, dar si de gândirea romantica a lui Arthur Schopenhauer si de filosofia lui Immanuel Kant ( Eminescu a lucrat o vreme la traducerea Criticii ratiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse sa-si ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pâna la urma).
.   Sa amintim filosofia din poezia La steaua, care trebuie înteleasa ca o metafora a calatoriei luminii. Viteza luminii era deja calculata cu aproximatie înainte de 1889, prima determinare experimentala a vitezei luminii din sec. XVII datorându-se unui astronom danez care a stabilit la acel moment valoarea constantei c de 213 000 km/s., iar Eminescu era la curent cu datele stiintifice si filozofice. Ulterior, Einstein care avea vârsta de zece ani la moartea lui Eminescu, în 1905  a demonstrat ca cel mai rapid lucru din Univers este lumina (aprox. 298.000 km/s); a explicat de asemenea ca lumina Soarelui ajunge pe suprafata planetei noastre în aprox. 8 minute, iar lumina reflectata de Luna în aprox. 30 de secunde. În aceeasi teorie spune ca daca lumina Soarelui ar disparea brusc, noi abia peste 8 minute am observa întunericul, deci anumite stele de pe cer care se afla la distante foarte mari, de milioane de ani lumina, desi ele ar putea sa fie de mult stinse, noi înca le putem percepem lumina. Frumusetea este si a ultimei strofe a poeziei, în care Eminescu a proiectat superb imaginea în spatiul iubirii, al dorului. De fapt, Einstein a expus într-un limbaj de fizica, iar Eminescu într-un limbaj poetic. Amândoi geniali.
 .  „La steaua care-a rasarit/ E-o cale-atât de lunga,/ Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii sa ne-ajunga./ Poate de mult s-a stins în drum/În departari albastre,/ Iar raza ei abia acum/Luci vederii noastre./ Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie;/ Era pe când nu s-a zarit,/ Azi o vedem si nu e./ Tot astfel când al nostru dor/ Pieri în noapte-adânca,/ Lumina stinsului amor/ Ne urmareste înca..”
.   Eminescu a dus o imensa activitate jurnalistica. Articolele pe care le scria constituiau o educatie politica pentru cititori, prin analiza profunda asupra situatiei în care se afla tara.
.   Înca de la 17 ani când scria poezia Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie: „Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie,/Tara mea de glorii, tara mea de dor?/ Bratele nervoase, arma de tarie,/ La trecutu-ti mare, mare viitor!” si în continuare, pe vremea când era redactor sef la Timpul, oficiosul Conservatorilor, Mihai Eminescu a afirmat puternice sentimente patriotice, în dezacord cu linia partidului, a Puterilor Centrale, chiar si împotriva lui Maiorescu. Eminescu a fost un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal si pentru unitatea nationala. El critica aspru Parlamentul pentru înstrainarea Basarabiei, era intransigent atât fata de politica de opresiune tarista cât si fata de cea a Imperiului Austro-ungar; dorea o Dacie Mare, o Românie Mare.
.   Cu ocazia Sarbatorii de la Iasi, de la începutul lunii iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Stefan cel Mare, Eminescu a citit la „Junimea” poemul  Doina, care a iritat Puterile Centrale: „De la Nistru pân’la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s-a/ Ca nu mai poate strabate/ De-atâta strainatate./ Din Hotin si pân’ la Mare/ Vin Muscalii de-a calare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o atin…”
.   Dupa ani întregi de cercetare si verificare a arhivelor despre Mihai Eminescu, renumitul eminescolog, astazi în viata – profesorul, scriitorul Nicolae Georgescu – a încercat sa desluseasca misterul bolii si mortii poetului prin prisma contextului politic de la acea vreme, scriind cartea „Boala si moartea lui Eminescu”. În rezumat, scriitorul leaga soarta lui Eminescu de implicarea acestuia în sustinerea Ardealului, deoarece Eminescu se pronunta pentru dezlipirea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar. Dovedeste ca Eminescu era incomod si trebuia executata comanda trasata de la Viena: „Si mai potoliti-l pe Eminescu!”. Era mesajul pe care francmasonul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii – francmasonul si parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda a fost executata întocmai de cei din tara, pe 23 iunie 1883. Eminescu care era marcat de o mare suferinta pe fond psihic, o psihoza maniaco-depresiva, a fost internat fortat, i-au pus diagnosticul de alcoolism si sifilis, care le putea permite administrarea unui tratament cu mercur pentru distrugerea lui fizica. Cei care au regizat totul, porneau de la convingerea ca odata ce Eminescu va fi internat cu acte în regula, va intra în constiinta publica drept nebun si nimic din ceea ce a scris sau va mai încerca sa scrie, nu va fi luat în considerare. Eminescu a fost declarat nebun si internat la psihiatrie, în clinica francmasonului – dr. Sutu, într-un moment în care guvernul României urmarea sa încheie un pact umilitor cu Tripla Alianta (Austro-Ungaria, Germania si Italia), prin care renunta la preten?iile asupra Ardealului si se angaja sa îi anihileze pe toti cei catalogati drept „nationalisti”. Pactul a fost încheiat în secret în acel an 1883. În timp ce era spitalizat la clinica doctorului Alexandru Sutu, Eminescu a fost lovit intentionat de un alt pacient cu o caramida în cap, lovitura provocându-i moartea, si nu sifilisul. În argumentarea sa, eminescologul Nicolae Georgescu se sprijina pe declaratia unui frizer, martor ocular al episodului. Se stia despre marturia acelui frizer, ea fiind publicata în ziarul Universul în 1926, dar a fost ignorata cu buna stiinta.
.   Scriitorul ne mai aduce la cunostinta ca Vlahuta l-a vizitat la spital în ultimele zile ale vietii poetului si a redat versurile retinute pe care Eminescu le-a citit în prezenta lui: „Atâta foc, atâta aur/ Si-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vietii/ Ai revarsat, Parinte!” Apoi, spunea Vlahuta, a lasat tacut privirea în pamânt… Dupa câteva minute de tacere si-a împreunat mâinile, si ridicându-si ochii în sus, a oftat din adânc si a repetat rar, cu un glas nespus de sfâsietor: „Of, Doamne, Doamne!”
.   O, Doamne, Doamne, zic, da-ne puterea sa-l întelegem si sa-l iubim pe Eminescu al nostru!
.
Vavila Popovici
Raleigh NC, SUA

Cine au fost complicii lui Adam Peter Lanza, ucigasul din Newtown?

On By nelursIn Christian Perspective, EssaysLeave a comment

 call-of-dutyDan Bercian

 

…..Scriam în urma cu exact un an de zile un articol în care vorbeam despre faptul ca în SUA se întâmpla lucruri iesite din comun, lucruri care nu ar trebui sa se întâmple într-o tara care înca se declara a fi crestina. ….Spuneam atunci ca înainte de sarbatoarea de Craciun a anului 2011 s-au vândut în SUA circa 500.000 de arme de foc! Acesta a fost probabil cel mai apreciat cadou de Craciun.
…..Azi, înainte de Craciunul anului 2012, iata ca o stire, care a produs consternare si durere, face înconjurul lumii: un tânar din SUA, de 20 de ani, si-a împuscat mama apoi a intrat într-o scoala si a mai ucis înca douazeci si cinci de persoane, sase adulti si douazeci de copii în total, dupa care s-a sinucis. …..Acesta a fost “cadoul” lui de Craciun pentru SUA.
…..Doar un singur caz de felul acesta l-a depasit în dramatism si durere în istoria Americii, atunci când vorbim despre atacurile armate în scoli din SUA. Este vorba despre atacul comis în anul 2007 în Virginia, atac soldat cu 32 de morti.
…..Evident ca toata lumea se arata a fi consternata. Presedintele SUA a iesit în public si a facut declaratii. Toti vor ca astfel de atacuri sa înceteze dar ele se înmultesc de la an la an, devenind deja ceva obisnuit.
…..Se propun tot felul de solutii si fiecare îsi da cu parerea de ce s-a întâmplat asa si ce ar trebui facut ca sa nu se mai întâmple pe viitor.
…..Fiind vorba despre arme de foc unii propun sa se restrictioneze vânzarea acestora în SUA, apreciind ca în felul acesta se vor reduce numarul de evenimente nefericite ca si cel despre care vorbim azi. Dar este greu de crezut ca se va întâmpla asa ceva în aceasta tara, deoarece Constitutia garanteaza dreptul la port arma. Se pare ca si interesul producatorilor de arme îsi va spune cuvântul, vânzarea de arme fiind o afacere profitabila în SUA. Dar, si daca va fi asa, nu aceasta este solutia pentru rezolvarea problemei. …..Nu se va rezolva absolut nimic daca anumite arme vor fi interzise de la comercializare, pentru ca nimeni nu îsi imagineaza ca în SUA se va interzice comercializarea oricarei arme de foc. Cine va dori o arma ca sa poata ucide o va avea, va gasi modalitati pentru a o procura.
…..Problema, problemele sunt în alta parte.
…..Barack Obama s-a aratat a fi consternat de ce s-a întâmplat în Newtown în urma cu câteva zile, poate a varsat si câteva lacrimi. Dar nu ar fi trebuit sa fie surprins. Are si el o contributie la crima care s-a produs. De când a devenit presedinte face tot ce poate ca sa distruga familia traditionala, asa cum a lasat-o Dumnezeu.
…..Adam Peter Lanza, tânarul de 20 de ani care a comis oribila crima în Newtown, era un copil fara tata, parintii lui fiind divortati. Asa ca s-a retras în el si si-a construit propriul lui univers, refugiindu-se în televizor si jocuri pe calculator. El locuia la subsolul casei lor si cei ce au avut acces la acel subsol spun ca peretii camerei lui erau tapetati cu postere cu toate tipurile de armament militar american. Armele pe care le-a folosit când a comis crimele care au înfiorat din nou America sunt arme folosite si în jocul “Call of Duty”, joc pe calculator foarte violent si care era o pasiune a lui Adam, alaturi de alte jocuri pe calculator în care violenta este numitorul comun. Interesant de stiut este si faptul ca jocul pe calculator “Call of Duty” era o pasiune si pentru Anders Breivik, autorul masacrului din Norvegia, din anul 2011, atac în care au fost ucise 77 de persoane, dar si al altui criminal, Mohamed Merah, un fan al organizatiei teroriste Al-Qaeda, implicat în atacul armat din Toulouse (Franta), atac în care sapte persoane si-au pierdut viata.
…..Mama lui Adam, posibil sa fi fost si ea traumatizata prin divort, nu a fost capabila sa îl creasca pe Adam asa cum ar fi trebuit, dimpotriva. Ea a fost cea care l-a initiat pe fiul ei în folosirea armelor de foc pe care le cumparase si pe care apoi Adam le-a folosit când a comis acel atac armat care a dus la moartea a 26 de oameni. Daca Adam ar fi avut un tata probabil ca lucrurile ar fi stat altfel.
De ce este vinovat si presedintele tarii? Pentru ca, prin atitudinile lui si sprijinul pe care îl acorda minoritatilor sexuale (lesbiene, homosexuali, transexuali, etc) Barack Obama nu face altceva decât sa distruga familia. Si o familie distrusa este o prada usoara pentru influenta diavolului.
…..Cunosc o familie de români plecati în SUA cu multi ani în urma. Evident ca au divortat, un lucru obisnuit în America tuturor posibilitatilor. Cel mai mic dintre copii lor a ajuns sa fie neglijat si crescut cu televizorul, nimeni nu a mai avut timp de el. Astazi, cred ca are peste treizeci de ani, este un handicapat. Nu se descurca singur, nu poate lucra, nu vrea sa socializeze, nu se simte bine în compania altor oameni, televizorul este viata lui si lumea virtuala în care s-a obisnuit sa traiasca. Este un caz ”fericit” pentru ca înca nu a omorât pe nimeni, dar este nenorocit.
…..O spun din nou si o voi repeta atât timp cât voi putea: îndepartarea Americii de Dumnezeu este cauza tuturor nenorocirilor ei.
…..În anii 1962-1963 în SUA s-a dat o lege prin care se interzicea ca în scolile publice sa se mai practice rugaciunea. Prin urmare L-au scos pe Dumnezeu din scoli si le-au interzis copiilor lor sa se mai roage. De atunci încoace au facut tot ce le-a stat în putinta pentru a-L îndeparta pe Dumnezeu din natiune. În numele tolerantei au îngaduit lucruri care L-au întristat pe Dumnezeu si care L-au facut sa-si întoarca fata de la aceasta natiune. Ceea ce face azi Barack Obama nu este decât un vârf al pacatelor, pentru ca degradarea a început cu multe zeci de ani în urma.
…..În istoria poporului lui Dumnezeu avem o lista cu împaratii care au domnit peste aceasta natiune. Biblia consemneaza în legatura cu fiecare dintre ei fie ca “a facut ce este placut înaintea Domnului” fie ca “a facut ce este rau înaintea Domnului”. Un împarat care a facut ce este bine înaintea Domnului a fost împaratul Asa (1 Împarati 15). Unul dintre lucrurile bune pe care le-a facut si pentru care a primit aprecierea Domnului a fost ca “a scos din tara pe sodomiti, si a îndepartat toti idolii pe care-i facusera parintii lui” (1 Împarati 15:12). De fapt el nu a facut altceva decât sa asculte de porunca data lui de Dumnezeu în multe locuri din Scriptura. Levitic 20 cu 13 este doar unul dintre ele: “Daca un om se culca cu un om cum se culca cineva cu o femeie, amândoi au facut un lucru scârbos; sa fie pedepsiti cu moartea, sângele lor sa cada asupra lor.”
…..Daca azi ar trebui Dumnezeu sa confirme despre un împarat sau altul probabil ca nu prea ar fi conducatori despre care sa poata spune ca fac ce este bine înaintea lui Dumnezeu. Am zice ca traim vremuri moderne si ca lucrurile s-au schimbat. Nu este adevarat, inimile oamenilor s-au schimbat în sensul ca astazi, mai mult ca oricând, iubesc pacatul, îl beau ca apa. Prin urmare îsi aleg conducatori dupa poftele lor, care sa îi sprijineasca în dorinta lor de a pacatui.
…..Nici România nu sta cu mult mai bine în aceasta privinta. Poate ca nu am ajuns ca Sodoma si Gomora, adica ca si America, dar deja ne-am înscris pe orbita, suntem pe acelasi drum, cu concursul mai marilor nostri, evident, dar si al bisericii majoritare care nu mai protesteaza si tace în fata atacului furibund care se duce pe toate caile pentru a distruge singurul lucru bun care i-a mai ramas acestui popor român: credinta în Dumnezeu sau macar bunul simt. Putem spune ca deja bun simt nu mai exista iar credinta în Dumnezeu este doar o poveste veche spusa de bunici care de mult nu mai sunt printre noi. Si în România se înmultesc îngrijorator de mult cazurile de divort, si în România deja a devenit o normalitate relatia de curvie, chiar daca i-am dat un nume mai putin scandalos de “parteneriat civil”.
…..Despre orasul Newtown din Connecticut, locul în care a fost comis ultimul masacru în SUA se spunea ca este unul dintre cele mai sigure locuri în care sa-si cresti copiii. Oare nu vrea Dumnezeu sa spuna ceva? Ca nici un loc nu este sigur daca El îsi trage mâna si nu mai acorda sprijin? Daca atacul ar fi avut loc într-un oras sau un cartier rau famate am fi spus ca nu este o mare surpriza si ca acolo se pot întâmpla astfel de lucruri. Eu cred ca America nu mai este în siguranta nicaieri, oricât s-ar baza pe una sau pe alta, asa cum nimeni nu este în siguranta atunci când se ridica împotriva lui Dumnezeu. Când încalci legile lui Dumnezeu suporti consecintele, n-ai cum sa fii în siguranta.
…..SUA are în mijlocul ei un altar mare si puternic la care se închina în fiecare zi. Nu bisericile sunt locurile unde americanii se închina ci Hollywood-ul. Sunt deja zeci de ani în care, prin intermediul filmelor, se promoveaza o cultura a desfrâului si imoralitatii, a violentei. Copiii acestei tari cresc în acest mediu si nu au cum sa fie altfel decât mediul în care cresc. Sigur, deja nici românii nu cresc mai bine. Pentru ca SUA exporta pacatul peste tot în lume, chiar si în România.
…..Adaugati la aceasta jocurile pe calculator cu toata violenta din ele, televiziunea si Internetul si veti putea foarte bine sa-l întelegeti pe Adam Lanza care si-a omorât mama si înca alti douazecisicinci de oameni. Adam nu a facut decât ceea ce societatea l-a învatat sa faca! Presedintele lui si parintii lui nu sunt mai putin vinovati.
…..Cine si-ar fi putut imagina vreodata ca în România, la ora de limba româna, la compunere, copiilor din clasele mici sa li se dea un început de poveste horror (de groaza) si apoi sa li se ceara sa continue povestea, fiecare dupa imaginatia lui?… Este strigator la cer! Învatatorii copiilor vostri va învata copiii cum sa omoare, sa decapiteze, sa bea sânge, sa umble noaptea prin morminte si alte lucruri “nevinovate” de felul acesta! si apoi ne miram ca violenta creste si copii o iau razna. Dar este normal sa fie asa. Ar trebui sa ne miram ca nu este mai rau!
…..Culegem ceea ce semanam.
…..Am citit în aceste zile biografia unui om al lui Dumnezeu. Mama lui era foarte credincioasa. Când l-a nascut, acasa, si-a pus mâinile peste el si s-a rugat asa: “Doamne, fa din copilul aceasta un predicator, sau nu-l lasa sa traiasca”. Apoi l-a înfasurat într-un pled si a plecat cu el la o strângere de rugaciune. Copilul avea doar doua ore si se afla la prima lui partasie cu sfintii lui Dumnezeu. Acest copil, la vârsta de 15 ani deja predica Evanghelia pe strada, expunându-se batjocurii oamenilor. A mers apoi sute de kilometri pe jos predicând Evanghelia din sat în sat, din localitate în localitate, strabatând tara în lung si-n lat. A predicat întreaga lui viata, pâna când a trecut la Domnul, la vârsta de 87 de ani.
…..Desi a trait o mare parte din viata în SUA nu avea preocupari ciudate. Nu colectiona arme si nu era un pericol social. Dimpotriva, facea tot ce putea pentru a salva oameni. A trait o viata întreaga pentru a face bine oamenilor. Iubea oamenii nu-i ura. Azi astfel de oameni sunt considerati în SUA nebuni si fanatici religiosi. În curând vor fi amendati sau pusi în închisoare pentru “nebunia” lor.
…..Acum comparati aceasta cu felul în care mama lui Adam a procedat. Ea a fost cea care i-a cumparat fiului ei trei arme de foc, dintre care o arma semi-automata, si l-a initiat în folosirea acestora. În ultimele sase luni au fost des la un poligon de tir pentru ca ea dorea ca fiul ei sa devina mai responsabil. Rezultatele la care s-a ajuns arata cât de responsabil a devenit.
…..O mama cu adevarat credinciosa creste copii pentru Împaratia lui Dumnezeu în primul rând dar si pentru binele societatii. Un om predat cu totul lui Dumnezeu nu va face decât bine, asa cum a facut Cel pe care Îl urmeaza, Domnul Isus Hristos. O mama care îsi initiaza copilul în arme de foc si în jocuri pe calculator face din el un criminal.
…..Dar nu trebuie sa îl initiezi în folosirea armelor de foc ca sa-l nenorocesti. Îti poti nenoroci copilul în multe feluri. Cei mai multi azi sunt nenorociti prin faptul ca parintii lor îi lasa sa traiasca în pacat, ba chiar le creeaza conditii sa traiasca în pacat. O sa va dau doua cazuri pe care le cunosc personal.
…..Un tânar din Zalau are o relatie cu o fata de pe la vîrsta de 13 ani. Parintii fetei l-au încurajat la aceasta relatie si, pe la vârsta de 17-18 ani, tânarul s-a mutat acasa la parintii fetei. Asa traiesc si azi, evident ca nu sunt casatoriti.
…..Un alt caz. O mama credincioasa are un baiat, aflat al vârsta adolescentei, care are o prietena. Între mama si baiat a izbucnit un conflict puternic deoarece baaitul vrea sao aduca acasa pe prietena lui si sa traiasca împreuna asa cum traieste un sot cu sotia lui, iar mama credincioasa nu este de acord cu acest lucru. Nu este usor pentru mama dar ea a hotarât sa ramâna tare în hotarârea de a nu tolera pacatul în casa ei. Mai greu i-a fost atunci când alti credinciosi i-au spus ca nu face bine ce face, ca asa s-ar putea sa îsi piarda copilul, ca ei nu asa procedeaza.
…..Mirarea mea a fost o vreme, acum nu ma mai mir, sa vad ca unii dintre cei ce se numesc crestini evanghelici nu mai au discernamânt si coloana vertebrala nici macar în lucruri care ar trebui sa le fie clare si simple, ca si curvia de exemplu.
…..Despre Adam Peter Lanza, cel ce a comis masacrul din Newtown, se spune ca era un geniu cu tulburari de personalitate. Da, poti fi geniu în ale raului. Putea fi însa un om al lui Dumnezeu daca avea o familie care sa-l îndrume pe calea adevarului, daca ar fi crescut într-un mediu sanatos. Ar fi putut salva oameni nu sa-i omoare cu sânge rece. Pentru ca atunci când un om daruit cu inteligenta nu o foloseste pentru a-L cinsti pe Dumnezeu o va folosi pentru a face rau. Cu cât mai multa inteligenta fara de Dumnezeu cu atât mai mare pericol. Tatal acestor oameni este diavolul, si el unul care îsi foloseste inteligenta pentru a distruge si a face rau, pentru a tulbura personalitatea altora, mai bine zis pentru a-i strica de cap. Noi oamenii suntem experti în a numi lucrurile în asa fel încât sa nu ofenseze, sa nu se simta nimeni rau. Despre cel a carui minte s-a stricat spunem ca are o “tulburare de personalitate”. …..Despre homosexual nu spunem ca pacatuieste ci ca are o “alta orientare sexuala”.
Solutia pentru a nu mai fi masacre prin scolile Americii nu este restrictionarea câtorva arme de foc ci readucerea lui Dumnezeu în aceste scoli si în societate. Un om care va vrea sa omoare îsi va gasi o arma, indiferent de restrictii, în cel mai rau caz pentru el va gasi un cutit. Ar parea absurd sa auzim ca un om politic a propus, ca masura pentru a stopa rata criminalitatii, interzicerea comercializarii si folosirii cutitelor de bucatarie, pentru ca unul cu mintea stricata a omorât folosind un astfel de cutit. Nu cutitul si nu pistolul sunt problema criminalitatii de azi ci mintea stricata si gândul pervertit.
…..Mântuitorul Isus Hristos a venit sa dea o inima noua si un gând (sau cuget) curat. Sa schimbe si sa transforme omul din interior. Spunea El ca în vechime s-a zis sa nu ucizi, si ca daca ucizi vei fi pedepsit de societate, dar nici macar sa nu te mânii pe semenul tau. Pe cel ce se mânie Dumnezeu îl si pune în categoria criminalilor si îl declara ucigas. Dupa Domnul Isus Hristos nu doar Adam Peter Lanza este ucigas ci si Barack Obama daca are ura pe cineva, si presedintele Basescu sau primul ministru Ponta care nici macar nu se sfiesc sa spuna cât de mult se urasc unul pe altul, si nu doar ei ci tot spectrul politic de care avem parte. Toti politicienii, fiecare om, indiferent de rang sau pozitie sociala, chiar religiosi care tin slujbe si înaintea carora oamenii se închina, daca au ura în inimile lor sunt declarati de Domnul Isus Hristos ca fiind ucigasi.
…..Statea de vorba Domnul Isus cu astfel de oameni religiosi, cei mai religiosi din vremea Lui, (gasim textul în Evanghelia lui Ioan, capitolul 8 ) si le spune lor, care aveau o parere foarte buna despre ei si care credeau ca sunt copiii lui Avraam, adica copii ai lui Dumnezeu, ca sunt copii ai diavolului, ucigasi! Ce surpriza! Ei nu omorâsera pe nimeni dar urau, erau plini de ura.
…..Dar Domnul Isus Hristos din ucigasi poate face copii ai cerului, îi transforma dupa chipul Lui si îi trimite apoi printre oameni ca sa faca bine oamenilor. Si cel mai mare bine este sa îi ajute sa devina copii ai lui Dumnezeu. Uitati-va la un criminal, la Saul din Tars, apostolul Pavel de mai târziu. Câta ura era în el! Nu putea sa faca atât de mult rau cât ar fi vrut! Dar i-a iesit în cale Isus Hristos si a avut loc acea convertire minunata. Dupa aceea era un alt om. Ura si dorinta de crima au disparut si a venit în loc iubirea. Pentru cei pe care odata vroia sa-i omoare acum era gata în orice clipa sa-si dea viata si sa le faca bine.
…..Aceasta a respins America. Aceasta respinge azi România. Aceasta respinge azi lumea întreaga. Adica pe Isus Hristos. Si acestea sunt rezultatele. Culegem ce semanam.
Sigur ca SUA nu doreste sa mai aiba astfel de evenimente nefericite, copii împuscati prin scoli. Dar oare va mai avea? Daca doar va da o lege împotriva armelor de foc nu va rezolva nimic. Daca, însa, se va întoarce la Dumnezeul pe care L-a parasit, cu pocainta, atunci va fi bine.

…..Rândurile de mai sus le-am scris în data de 18.12.2012. În ziua urmatoare, 19.12.2012, am gasit în presa urmatoarea stire: “Înca un macel în SUA. Patru morti într-un atac armat în Colorado”…

Sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/cine-au-fost-complicii-lui-adam-peter-lanza-ucigasul-din-newtown.html

Cântecul mâinilor, auzul ochilor

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Oda BucurieiJianu Liviu-Florian

.    “Daca deschizi ochii bine, poti vedea stelele a caror muzica o auzi demult”.
 .   Elevii Centrului Scolar “Beethoven” nu au auzit niciodata muzica stelelor. Si nici nu o vor auzi vreodata.
 .   Le-au  ramas pentru ascultat, numai ochii. Si pentru grait, numai mâinile.
.   Doua mâini, cu trei degete strânse caus, ca un potir de ghiocel, leganate în aer, înseamna “Colindam”.  Este gestul colindatorului care scutura un clopotel.
 .  Mâinile ne colinda din nou. “Colindam”.
Doua palme ridicate, cu fata spre noi, care coboara, cu degetele fluturându-si falangele, înseamna “iarna”. Este gestul cu care Dumnezeul Tacutei Simfonii Universale rasfira din nori, fulgi de zapada.
 .   Asa începe pentru elevii fara grai si auz, un colind.
.  “Colindam, colindam, iarna”
 .   Gesturile si  ochii. Pe acompaniamentul tacerii. Acesta este colindul lor, încropit dintr-un  alt fel de alfabet.
.  Fiecare deget, clapa unui pian.
  .  Fiecare miscare, o apasare pe clape.
.  Fiecare nuanta, un ton, un timbru, o masura, un ritm.
. Grupul de colindatori nu a auzit si nu va auzi niciodata.
 .   Dar cânta cu mâinile. Si asculta cu ochii.
.    Un colind pe care îl aud numai sufletele lor.
.  Îi privesc si ma gândesc în fata câtor simfonii universale ale binelui si frumosului, mâinile celor care aud si vorbesc adasta indiferente sa imagineze speranta, iar ochii si urechile lor  ramân in voluptatea intunericului si a surzeniei.
  .  Colindul elevilor continua.
. O palma deschisa, care se roteste, peste incheietura altei palme deschise, fixa.
 .   Doua palme care se deschid, ca o fereastra.
.  “Pe la usi, pe la feresti “.
 .   Gest de clopotel.
.  “Cu colinde”…
. Palmele lor, departate, in unghi drept, se apropie, si isi ating varfurile degetelor, stranse manunchi. Apoi palmele se departeaza iar, spre unghiul drept.
 .   Doua aripi, vâslind prin aer.
.    Zborul este românesc. Românesc înseamna zbor.
 .   …”românesti”.
  .  Românesc este si motto-ul scolii “Beethoven”, in toata cunoasterea si libertatea lui etern umana
.  “Dati-le aripi si lasati-i sa zboare”.
.  Fiecare deget, pana unei aripi.
  .  Fiecare miscare a palmei, un elan al vietii.
  .  Fiecare câtime de intelegere si armonie, un început de plutire si  bucurie.
 .   Oda Bucuriei Zborului Universal.

    17-18 decembrie 2012, Craiova

.

ATAC CRIMINAL

On By nelursIn EssaysLeave a comment

atac-scoala-cnn[1]Teama-i obsesia de care nu se izbaveste
cel caruia credinta îi lipseste!

….   Nu a trecut mult timp de la alt incident armat, când a fost redeschis subiectul armelor de foc, usurinta cu care ele se procura, folosind reclame comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alti oameni” si din nou, iata, America este însângerata! Din nou omor în masa, baie de sânge în Newtown, statul Connecticut, cu 26 de victime, dintre care 20 de copii împuscati într-o scoala. Adam Lanza, acesta este numele atacatorului, în vârsta de 20 de ani, si-a omorât mama, vineri, 14 decembrie, dupa care a mers la o scoala elementara din Newtown si a împuscat mortal cele 26 de persoane, apoi s-a sinucis.
..   Ma întrebam de fiecare data si ma întreb si acum, pe buna dreptate, daca este în regula ca un tânar care nu poate merge la scoala, sa poata merge la un magazin sa-si cumpere o arma, sau armele sa fie la dispozitia copilului, a tânarului, în casa în care locuieste cu parintii – în acest caz. Îl controleaza cineva daca este în deplinatatea facultatilor mentale atunci când se duce sa-si cumpere un om o arma, sau atunci când acestea se afla la dispozitia lui? I se cere un astfel de certificat? În fond, pentru ce are nevoie omul de arma? Pentru a se apara? Traim în jungla? Beneficiem de libertate nelimitata? Câta ura trebuie sa se fi acumulat în sufletul acestui tânar de numai 20 de ani, pentru a putea recurge la asemenea gest? Ce se poate face pentru ca asemenea acte de violenta sa nu se mai repete?
..   Aminteam cândva de spusele unora, cum ca violenta ar fi rautatea genetica care trebuie stapânita prin vointa si prin educatie. Dar daca nu avem vointa si nici educatie? Indiferent, daca le avem sau nu le avem, nu ar fi bine sa cautam a ne îndrepta fata spre credinta si a ne calauzi pasii dupa ea? Cunoasterea legilor divine bazata pe duhul blândetii, întelepciunii si iubirii, ar putea salva aceste suflete! Fiindca cert este ca sunt suflete ratacite! Numai cunoscând sentimentele nobile, opuse violentei, prostiei, urii, pot merge pe calea cea buna, se pot vindeca de aceste boli ale sufletului. Numai astfel se vor convinge ca nu trebuie sa puna mâna pe arma pentru a-si domoli ura, setea de razbunare. Recurgerea la violenta este un mod de a te sinucide, de a renunta la viata aceasta care are si frumusetile ei, la oamenii si natura care ne ofera dragoste la tot pasul, dar care trebuie cautata, gasita, apreciata. Ar trebui sa fim mai iubitori unii fata de ceilalti, constientizând scurtimea si valoarea acestei vieti. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie în primul rând sa respecte legile bunei cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Buna-cuviinta si comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate; un comportament frumos este si moral, iar moralitatea sta la baza relatiilor sociale.
..   Copiii, tinerii se joaca de multe ori de-a uciderea si parintii nu observa aceasta placere a lor, ba uneori chiar este încurajata. Mai demult jocul de-a uciderea si uciderea din realitate se deosebeau enorm. Astazi însa, odata cu progresul tehnologiei calculatoarelor, virtualitatea si realitatea s-au apropiat foarte mult. Ce sa mai spunem de filmele din care nu lipsesc actele de violenta! Pentru regizori, violenta, îmi pare, ca a ajuns ca „sarea si piperul”- condimentele necesare pentru a da gust unui film. Ajuns în spatiul audio-vizualului sau al celui cibernetic, constiinta omului se schimba si crimele virtuale trec usor, pe neobservate în lumea reala. Efectele sunt dureroase, dar cauzele sunt prea putin analizate. Scriitorul român Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor, filozof si profesor român la Universitatea din Chicago, scria printre altele: „Comportarea religioasa a oamenilor contribuie la mentinerea sfinteniei lumii”. Viata ne demonstreaza valabilitatea acestei afirmatii.
..   Legea da dreptul oricarui cetatean sa-si cumpere unelte pentru atac. Bun, nebun, de voie, de nevoie, cu bani îti cumperi arme dupa bunul plac. Ati vazut cu câta placere, chiar dragoste îsi aleg unii armele?  Oare nu este aceasta o dragoste perversa? Traditie? Teama? Trufie? Cred, mai curând, ca este instinctul salbatic din noi, de sute de ani perpetuat. S-au schimbat atâtea-n jurul nostru, în viata noastra, dar noi, în noi, nu ne-am schimbat. Nu dialogam cu propriul suflet, nici cu sufletele din preajma noastra, ne lipseste respectul fata de noi însine si fata de cei de lânga noi. Pe semne salbaticia, ura, invidia, se afla adânc înradacinate. Si nu ne straduim a ne transforma, a ne înalta sufleteste. Dar paralel cu aceasta gândire cu aspect uman, o încercare de modificare a legislatiei regimului armelor si munitiilor, cred ca ar fi bine venita în lume. De ce armele sa nu se afle doar în mâna celor specializati si apti a le folosi?
..   Violenta repetata, iata unde poate duce libertatea fara de constienta. Cu ce i-au gresit victimele, acei copii nevinovati? Viata unui copil e ca floarea al carei boboc sta sa-nfloreasca si vine, iata, un vânt al mortii, într-o scoala unde copiii învata ce-i bucuria si cum s-o traiasca. Un vânt al nebuniei care a rapit fapturi plapânde, trupuri nepângarite, nelasându-le sa creasca, sa se-mplineasca, iar vietile atâtor parinti dintr-o data naruite… Ne doare, sigur ca ne doare si pe noi cei multi care traim aceste zile sub puternica impresie a acelei tragedii.
..   Dar, speranta, cea care nu moare niciodata, ne face sa fim încrezatori în masurile care se vor lua, pentru ca aceste fapte reprobabile sa nu se mai repete, oamenii afectati sa-si regaseasca linistea dorita, sa poata uita acest episod atât de dureros pe care l-au trait.

Vavila Popovici
Raleigh NC

Alexandru Lucan "live" –

On By nelursIn EssaysLeave a comment

o poveste despre un maraton psihologic, economic, juridic si chiar politic

 

 

S-au spus multe despre românii care au venit în Statele Unite, hotarati sa îsi faca un viitor în lumea noua. Simplu sau nu, acestia au invatat aici ce inseamna munca sustinuta, puterea de a nu se descuraja si de a o lua de la capat ori de câte ori este nevoie, perseverenta în a-si pune în valoare atuu-rile. Bineînteles ca nu toti imigrantii sunt predispusi la succes, însa printre cei care au reusit sa deschida deja o usa pe pamântul fagaduintei se numara si Alexandru Lucan, 39. Dupa un periplu prin Florida, New York, California, acesta se stabileste in Las Vegas, Nevada, in 1999. Când a ajuns în America, avea deja o serie de rezultate, lucru normal daca ne gandim ca desi a obtinut nota 10 la lucrarea de stat în Psihologie – în Iasi, a mai frecventat cativa ani Stiintele Economice in ASE-ul din Bucuresti. Mai mult, a luat primul contact cu sistemul de drept britanic in Leicester – Anglia , la “De Montfort University” – School of Law, unde pe o bursa oferita de “Medecins du Monde” a studiat legile europene ale imigrarii, cunostinte necesar-obligatorii in lucrul cu refugiatii, pe linie umanitara. Intrucat experienta ii demonstrase ca are calitatile necesare pentru a lucra in bransa – capacitate de analiza, “people-people skills”, gandire mobila si fluenta în conversatie in cel putin doua limbi straine – Alexandru se decide sa urmeze in continuare, de data aceasta in Statele Unite, asistenta legala. Dupa absolvire, face parte ani la rând din echipa juridica a fostului procuror de emigrari Rolando Rex Velasquez, avocat de elita, in prezent presedintele statului Nevada pentru “American Immigration Lawyers Association”. El insusi notar public si interpret de tribunalitraducator autorizat pentru limbile româna si franceza al Curtii Supreme a acestui stat, Lucan este ales ca voluntar, în comitetul de organizare al Conferintei Anuale a Avocatilor de Imigrari ai SUA (AILA), în Orlando, 2007, si in Vancouver (Canada), 2008.

Alexandru Lucan considera ca de baza pentru un paralegal ramân profesionalismul, corectitudinea si confidentialitatea si recunoaste ca în cazul lui, dragostea si pasiunea intense pentru domeniul în care lucreaza s-au dezvoltat si datorita oamenilor pe care a avut sansa sa îi intâlneasca. Ne-a dezvaluit ca intre acestia se detaseaza dl. avocat Armand Fried, membru al baroului din Nevada, mentorul sau, cel ce l-a ajutat sa inteleaga mecanismele sistemului juridic si sa se formeze ca specialist. De aceea, intrucat sustinerea primita i-a oferit posibilitatea de a evolua si a se afirma, se simte implinit in ceea ce face si ii sprijina la randul sau, pe imigranti, fara a uita ca el insusi s-a aflat candva, intr-o situatie similara. Tocmai din acest motiv, nu si-ar dori sa fie pus vreodata in ipostaza de a refuza un roman sau un imigrant doar pentru ca omul nu dispune de banii necesari sa-i plateasca serviciile juridice.

De altfel, lui Alexandru îi place sa lucreze cu legea… pe hartie, ceea în opinia lui, se dovedeste a fi o provocare de neegalat, atat in interpretare, cat si in aplicare. Daca este sa îi dispalca totusi ceva, atunci îl nemultumeste faptul ca ziua are doar 24 de ore, dar la fel de dezagreabile i se par si interminabilele discutii cu unii clienti de etnii est-europene, in jurul eternului “vreau sa inteleg procesul”. Totusi, unde-i lege nu-i tocmeala, legea trebuie aplicata asa cum este, insa din nefericire, interpretarile partinitoare cateodata sau influentate de factorul uman duc adesea, la erori care se propaga prin tragedii în viata personala. In ceea ce priveste evolutia domeniului în care s-a specializat, Lucan a ajuns la concluzia ca globalizarea reprezinta principalul motiv pentru care imigrarea are un viitor nebanuit. Tot astfel dupa cum “dreptul familiei” s-a desprins prin complexitate, din dreptul civil, devenind ramura de sine statatoare, la fel dreptul imigrarii a ajuns la o asemenea anvergura, incat a devenit necesara desprinderea lui din dreptul international public, conducand la aparitia unei ramuri distincte în drept. La ora actuala, exista tribunale, judecatori si serviciu de procuratura federal, specializate strict pe acest tip de jurisprudenta, iar convingerea lui Alexandru este ca progresul in materie teoretica va fi alimentat de necesarul cazurilor din penal, ce implica drepturile federale ale imigrantilor si diversifica si complica interpretarea strict penala locala, la nivel de stat.

Tot la capitolul perspective, Alexandru Lucan isi doreste sa devina membru al baroului din Nevada, sa isi deschida un birou de avocatura de unde romanii (si nu numai…) sa plece multumiti de nivelul serviciilor oferite, dar si o cariera academica, intr-o universitate de drept…, poate chiar in Vegas. O alta idee cu care cocheteaza este si cea legata de intrarea in politica. În campania din 2006, acesta a avut sansa sa fie introdus de catre doamna Lia Roberts, Consul General Onorific în Las Vegas, in mediile politice ale Nevadei, pana la nivel de guvernator. Cu aceasta ocazie, i-a cunoscut indeaproape pe cei care decid viitorul la Carson City si a ajuns sa se bucure de respect in randul lor. Adept al valorilor democratice, el sustine ca “democratia americana nu e perfecta, dar ofera cel mai democratic sistem juridic si legislativ din lume”.

Toate acestea vin in cazul lui Alexandru Lucan, pe fondul unei filosofii de viata cat se poate de practice. In viziunea lui, prima impresie nu o faci decat o singura data, este mai greu sa mentii o pozitie decat sa o castigi, iar sansa ajuta doar mintile pregatite. Adept al ideii ca o educatie solida si diversificata se cultiva, Alexandru isi petrece cea mai mare parte a timpului liber citind, insa ii place de asemenea, sa calatoreasca si sa mearga la concerte si la teatru. Chiar daca pentru el Las Vegas is what I call “home”, Lucan nu intentioneaza sa isi uite radacinile, stiind ca doar astfel isi va putea pastra identitatea etnica. Ramane si pe mai departe un om multumit de realizarile sale, ce isi doreste sa onoreze profesia pe care o practica, sa îsi ia licenta in drept si sa intre in barou, dar si un mare admirator al lui Nicolae Titulescu. “Idealul este in sine o realitate in devenire”, spunea cândva, marele istoric si diplomat, iar Alexandru Lucan isi traieste si pe mai departe idealul, preocupat fiind de prezent pana acolo incât nu mai vede altceva decat viitorul.

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

DECENTA SAU VULGARITATE?

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Exista o decenta care trebuie pastrata în cuvinte ca si în tinuta.”
Francois Fénelon

 

……Dictionarul explicativ al limbii romane defineste DECENTA: respect al bunelor moravuri, buna-cuviinta; pudoare. Ca atare, omul decent respecta regulile de buna purtare, convenientele si morala. Un om cu un suflet sensibil este imun la vulgaritate, fiindca vulgaritatea jigneste, umileste. Vulgar este omul neslefuit, precum o piatra care zgârie, raneste, fiindca este colturoasa.
……Nu avem cum sa cerem tuturor sa se încadreze în niste norme sau linii trasate de societate, deoarece exista printre noi unii care vor sa iasa din tipare, sa epateze într-un fel, fie din cauza unui dezechilibru mintal, fie din lipsa bunei cresteri, fie din cauza unor trasaturi vicioase de caracter, iar pentru acest comportament sunt priviti si catalogati, în cel mai blând caz, ca fiind niste oameni ciudati. Daca nu ar face rau societatii, sigur ca nu ne-am alarma, dar se întâmpla tocmai contrariul – umilesc conduita normala de bun simt a majoritatii oamenilor. Si poate ca ei nu ar exista sau ar fi în numar foarte mic printre noi, daca societatea în ansamblu ar fi una normala; dar se pare ca ei se înmultesc în conditiile unei societati anormale, dupa cum societatea devine din ce în ce mai putin normala din cauza înmultirii numarului lor.
……Metoda brutala cu care actioneaza acesti oameni, stilul pe care-l adopta, este o sfidare la adresa bunului simt, a bunei cuviinte. Iata ca râsul lor sfidator, vorbele de amenintare, limbajul de cea mai joasa speta – limbaj de mahala -, tonul vorbirii – urlet uneori -, sau îmbracamintea, obiectele preferate, pozitia corpului, gesturile în intimitate, dar si în societate – vadesc vulgaritate.
……Bine ar fi ca în folosirea cuvintelor, dar si în toate manifestarile noastre, sa ne comportam cu decenta si responsabilitate. Sa dezaprobam aspectul, atitudinea si limbajul agresiv. Decenta se învata! Nu ne nastem nici decenti, nici cu caracterul frumos format! Socrate spunea ca „oamenii nu sunt virtuosi de la natura”, iar Aristotel adaugase la faptul ca virtutile noastre nu ne sunt date de catre natura, constatarea ca din contra „ele sunt date contra naturii, dar avem dispozitia naturala sa le primim în noi”. Adica o deprindere „un stil al actiunilor pe care-l capatam prin exercitarea lor, prin modul în care-l realizam”, cu care sa cautam sa fim altfel si în felul acesta se poate întâlni „mijlocia” pe axa pe care se misca vointa sufletului nostru; macar aici, daca nu putem ajunge în cealalta parte – opusa! Tot Aristotel arata ca trebuie evitate trei lucruri în viata: „rautatea, lipsa de retinere si primitivitatea animala”.
……În zilele noastre ramân valabile aceste percepte filozofice. Omul nu este ad litteram trup si spirit, ci dupa cum trupul întra în actiune – sa-i spunem într-un proces trupesc – si spiritul are întregul sau proces spiritual, ca atare omul nu este ceva împlinit, ci este în continua lucrare. Filozoful Giovanni Gentile spunea: „Omul este om întrucât se face om.” A fi oameni înseamna a ne crea pe noi însine, a ne crea viata, beneficiind de libertatea daruita de Divinitate.
……Se coboara atât de jos, încât putem auzi înjuraturi din gura unor oameni de la care ne-am fi asteptat sa fie exemple de comportament civilizat, cuviincios si unde? – într-un mediu unde s-ar fi cerut decenta… Cum de ies din gura lor înjuraturi, dracuieli, uneori chiar blesteme? Cum se naste aceasta placere diavoleasca, înscrisa în sentimentul unei vieti neîmplinite sau râvnite? Scriam cândva – si nu ma dezmint – ca oamenii devin din ce în ce mai rai, capabili sa loveasca si sa ucida pe cel de lânga el, cu cuvinte – scrise sau graite -, cu propriul corp, cu arme, în special atunci când interese de ordin material sunt în joc. A disparut toleranta, sentimentele nobile, decenta, a disparut morala dupa care s-au ghidat strabunii nostri atâtea veacuri! Cuvintele, gesturile nu mai sunt spiritualizate, în asa fel ca sa-l faca pe cel de lânga noi sa înteleaga, sa-l mângâie, sa-l alinte… Nu ne mai apropiem unii de altii prin acel sentiment de iubire, nu mai suntem înamorati de bine, de înalt…
……Am avut o colega de facultate care înjura printre dinti când nu-i convenea ceva si multe nu-i conveneau si am întrebat-o într-o zi: „De ce înjuri?” „Sa-mi vars focul, sa-mi treaca nervii!” „Dar de unde ai învatat sa înjuri?” „La mine în casa nu era zi fara înjuraturi! Mama-l înjura pe taica-meu ca se misca încet si n-o facea fericita, tata o – înjura pe mama ca n-are minte sa-nteleaga!” Si-am înteles cum în acea familie lipsea iubirea si respectul, si cum s-au imprimat cuvintele în mintea ei. Când am lucrat în fabrica, am întâlnit un coleg, inginer, fiu de preot, care înjura. Si erau unii care îl priveau admirativ pentru curajul de a sfida educatia pe care o primise de la parinti, aceea a bunei cuviinte si a credintei. Era pe vremea comunismului! L-am întrebat odata: „De ce înjuri?” „Fiindca sunt un om sincer! Eu sunt prieten cu muncitorii din sectie: ei înjura, eu înjur…” Cunosteam atmosfera si am realizat învoirea sufletului sau cu gândul rau. Am cunoscut un intelectual, profesor la un liceu care la cinci minute trebuia sa-l pomeneasca pe „cel rau”. Si l-am întrebat si pe acesta: „De ce dracuiti tot timpul?” „Da, asa fac? Nu-mi dau seama, dar, oricum, cei din familia mea nu se sfiau sa mai si dracuiasca! Probabil ca ma «racoresc»!” Si-atunci am realizat evolutia pacatului, de la atacul gândului rau, pâna la obisnuinta cu el. Am avut o vecina care înjura, dracuia si am întrebat-o pe un ton glumet: „De unde ati învatat atâtea înjuraturi «frumoase»?” „Din piata, draga doamna! Du-te si dumneata de vezi ce se bate la gura alora de acolo!”
……Si m-am tot întrebat, de ce oare oamenii un pot gasi un mijloc decent de defulare? De ce au ajuns sa considere normala o astfel de atitudine, încât nu-i deranjeaza? De ce toate aceste emotii nu le transfera în cuvinte frumoase, într-un strigat catre Dumnezeu, într-o rugaciune? Si daca gresim – fiindca nu este om sa nu greseasca -, de ce nu folosim scuzele sau acel atât de frumos cuvânt: „Iarta-ma!”? Fara educatie, important fiind acceptul ei (spun aceasta întrucât de multe ori auzim câte un parinte plângându-se de copilul sau: „Îi intra pe-o ureche si-i iese pe cealalta!”), omul ramâne prada fanteziei sale, iar fara credinta în Dumnezeu fantezia poate lua caile cele mai urâte, ale pacatului, ale vulgaritatii, iar pacatul este lucrarea diavolului, a întunericului. În Romani 13:12 scrie: „Sa ne dezbracam dar de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii”.
……Cauzele pacatului se spune ca sunt mai multe: natura noastra animalica, anxietatea, înstrainarea existentiala, lupta economica, individualismul, ispitirea de catre Diavol. Oare nu ne putem da seama ca toate aceste cuvinte si manifestari vulgare, indecente, sunt curse ale Raului? Ca prin ele ne înstrainam de aproapele  nostru si de Dumnezeu? Apostol Pavel spunea: „Duhul vorbeste lamurit ca în vremile cele de apoi, unii se vor departa de la credinta, luând aminte la duhurile cele înselatoare si la învataturile demonilor ”(I Timotei 4, 1).
Un om decent este un om curat sufleteste si trupeste; el nu se murdareste, nu se încredinteaza vulgaritatii pentru a soca, a se refula, a pacatui.
Parerea mea este ca ne lipseste evlavia, acea atitudine de respect si duiosie fata de cineva sau de ceva, despre care pomeneste Thomas Mann în cartea sa  „Doctor Faustus”: „Libertatea pe care o avem înseamna si libertatea de a pacatui, iar evlavia înseamna a nu face uz de aceasta libertate, din dragoste pentru Dumnezeu, care a trebuit sa ne-o dea”.

Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord

În asteptarea certitudinii

On By nelursIn EssaysLeave a comment

ÎN ASTEPTAREA CERTITUDINII

de Liviu Florian Jianu

Ce vrea sa ne spuna, în esenta, Stefan Doru Dancus, în Bocitorii?

(Stefan Doru Dancus, Bocitorii. Asteptatorul, Editura Singur – Târgoviste)

Ca omenirea a devenit o turma bocitoare.

Daca vine lupul, boceste. Daca este razboi în Gaza, boceste. Daca este razboi în Irak, sau Iran, sau Coreea de Nord, sau Iugoslavia, sau Balcani, sau al III-lea razboi mondial, boceste. Daca este criza mondiala, boceste. Daca numarul de avorturi întrece de doua ori numarul nasterilor, boceste. Daca dincolo de ban nu mai conteaza nimic, boceste. Daca asomizeaza porcul, boceste. Daca i se interzice sa-si vânda brânza, vinul, ori carnea, neambalate, boceste. Daca vine cancerul de col uterin, aviara, tuberculoza, razboiul, sau apocalipsa, boceste. Daca nu are de mâncare, loc de munca, caldura, ori racoare, apa, sau bautura, boceste. Daca animalele, si omul sunt marcate cu cipuri de identificare, boceste. Daca Universul va sfârsi prin marea înghetare, sau marea implozie, boceste. Daca nu mai sunt petrol, apa, sau resurse,  boceste. Daca Dumnezeu nu exista, boceste. Daca exista, boceste. Daca o covârsesc drogurile, prostitutia, afacerile cu carne de turma, ori arme, boceste.

Pe lume nu mai exista lupta împotriva raului. Nici raul, poate.Doar bocitori ai binelui.

Ce vrea sa ne spuna, în esenta, Stefan Doru Dancus, în “Asteptatorul”?

Ca el, Stefan Doru Dancus, a obosit. Sa lupte cu toti. Si cu sine. Pentru toata lumea.  Ca este si el, un om, doar. Care are nevoie de ocrotire. De o mângâiere. De o alinare. Si atunci, dincolo de microscopicele  lui victorii în lupta cu Hidra, Asteapta. Si  asteapta. Sa vina apocalipsa. Sa îsi ia fiecare recompensa. Sau pedeapsa. Cumpanita de Dumnezeul si omul care a împartit totul. Învatatura, Cuvântul, Viata, Calea, Adevarul,  chinul, sângele, si trupul. Ca sa vedem pentru ce a fost creat omul. Nu pentru apocalipsa alienarii. Nici pentru triumful dictaturii. Fie ea si a libertatii si democratiei.

Între bocitorii si asteptatorul, Dancus iubeste viata. Femeia. Oamenii. Chiar si atunci când sunt viciosi. Când îi vând sperantele. Când îl înseala. Iubirea poate fi palpata în scurte proze, sau poeme în proza de o hipersensibilitate, emotie, si încredere, oarbe. Între bocitori si asteptatori, este atâta lumina oarba. Atâta samânta de bine, calcata de rinoceri, sub copite.

Am citit cartea pe nerasuflate. Risc sa spun ca este de o frumusete mizerabila. Frumusetea vietii noastre ratate. Mizeria vietii noastre reusite. Un judecator nebun de maculata iubire a adus pe lume o oglinda în care porcii se vad îngeri care  se admira unii pe altii. Sau fiecare, pe sine. Si pentru sine.

Nu ne priveste. Noi suntem oameni.

RAVAGIILE URAGANULUI SANDY

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Peste zvârcolirile vietii, vremea vine nepasatoare, stergând toate urmele.
Suferintele, patimile, nazuintele, mari sau mici, se pierd într-o taina
dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapânde într-un uragan urias.”

 Liviu Rebreanu

.

 ……    Uraganele – furtuni tropicale de mare intensitate – iau nastere atunci când o furtuna se deplaseaza deasupra oceanului. În contact cu apa mai calda, energia furtunii creste, ia nastere un vânt rotativ care, daca depaseste 119 km/h este considerat uragan. Uraganele apar în oceanele Atlantic, Pacific si Indian, la latitudini de 10-30 de grade si au denumiri diferite, în functie de regiune. De exemplu, în Asia de est  uraganul se numeste taifun. Uraganele pot dura de la o zi la cca. o luna, dupa cantitatea de energie înmagazinata. În afara temperaturii apei, un rol important îl are si forta care confera furtunii miscarea de rotatie specifica.
……   În functie de intensitate, uraganele sunt clasificate pe cinci trepte. Un uragan de categoria 1 are o viteza a vântului cuprinsa între 119 si 153 km/h, unul de nivelul 5 depaseste 251 km/h, iar efectele sunt devastatoare: copaci smulsi din radacina, vehicule si alte corpuri grele ridicate în aer, valuri marine foarte înalte, inundatii puternice etc. În momentul în care atinge tarmul, uraganul poate provoca pagube uriase, afectând suprafete de ordinul sutelor sau miilor de km patrati, cum a fost cazul în anul 2005, când uraganul Katrina a afectat sudul SUA, cu un impact maxim asupra orasului New Orleans.
……   În Atlanticul de nord, sezonul uraganelor începe în luna iunie si dureaza pâna spre sfârsitul lunii noiembrie, când oceanul se raceste si nu mai poate beneficia de energie suficienta. Într-un sezon mediu, se pot produce aproximativ 6 uragane, din care doua sunt de categoria a treia sau mai mari (peste 178 km/h). În ultimii ani, în special dupa 1995, numarul uraganelor puternice s-a marit. Oamenii de stiinta pun aceasta intensificare pe seama încalzirii globale. Experti din cadrul Agentiei americane pentru studiul oceanelor si conditiilor atmosferice (NOAA) au anuntat din timp ca vor fi între 12 si 17 furtuni tropicale în perioada 1 iunie-30 noiembrie. Doua au fost uragane, Chris în iunie si Ernesto, care au atins Peninsula Yucatan (în sud-estul Mexicului), unde au fost, din cauza ploilor si intensificarii puternice ale rafalelor de vânt, importante pagube materiale. Peste 5 milioane de oameni din Statele Unite au ramas atunci fara curent electric si mai multe orase au fost inundate.
……   Un proverb spune ca „banii pe care îi aduc vânturile, îi iau apoi uraganele”. Cam asa a fost si acum, cu acest uragan Sandy, abatut asupra partii de N-E a Statelor Unite.
……   Au murit câteva zeci de persoane din cauza rafalelor violente de vânt si a inundatiilor provocate de catre uragan. Localitatile afectate au fost cele din statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Virginia si Carolina de Nord. Aproximativ 250.000 de locuinte au ramas fara electricitate în seara zilei de 29 octombrie, în Manhattan, dar si peste un milion de persoane la nivelul statului New York au ramas în bezna, din cauza unor pene de electricitate provocate de catre uragan si remedierea va necesita timp. 29-30 octombrie 2012 a fost cea mai lunga noapte la New York. Incendiile provocate de scurtcircuite si penele masive de curent au agravat problemele create de inundatiile masive care au afectat coasta de nord-est a SUA. Au murit oameni, majoritatea loviti de copaci în cadere. Foarte multi au fost salvati de la pieire datorita efortului celor care au avut menirea sa salveze, sa protejeze populatia. La New York, spun unii, mirosul de fum era foarte puternic pe strazile inundate. Zeci de cladiri au ars din temelii în Queens din cauza incendiilor, pompierii luptându-se din greu cu flacarile. În New York generatoarele au fost distruse, iar apa a inundat subsolul unui spital facând necesara evacuarea unui numar de pacienti. Vântul a batut puternic, iar mijlocul Manhattan-ului arata ca si cum ar fi fost strabatut de un râu. Orasul Atlantic City, din statul New Jersey, parea o prelungire a Oceanului Atlantic, dupa cum scria CNN pe website-ul sau. Algele si aluviunile pluteau în apa pâna la genunchi care acoperea strazile orasului. Milioane de americani au stat în întuneric (cartierul Manhattan fiind cufundat complet în întuneric) si în frig în casele lor din cauza lipsei de electricitate. Unele masini erau complet în apa. Metroul din New York a fost inundat pentru prima oara de când a fost construit, în urma cu 108 ani.
……   Efectele uraganului Sandy s-au facut simtite nu numai pe întreaga coasta de est, dar si mult spre vest, pâna în zona Lacului Michigan. Ploi puternice au afectat statul New England si parte a Vestului Mijlociu, iar viscolul a adus zapada în muntii din Virginia de Vest. Mii de curse aeriene au fost anulate. Un reactor nuclear (unele informatii vorbesc de doua reactoare) a fost scos din functiune în statul New Jersey situat în estul SUA.
 ……  Uraganul a provocat distrugeri pe scara larga pe coasta de est a SUA si Presedintele Obama a decretat în data de 30 octombrie, stare de „catastrofa majora” în statele New York si New Jersey, unde orasele au fost inundate si circa 8 milioane de oameni au ramas fara curent.
……   Dar, întotdeauna, dupa furtuna, vine vreme buna!
……   Si gândul mi-aluneca spre una din reflectiile lui Gide: „Aveam nevoie de un plamân, mi-a spus copacul; atunci seva mi s-a prefacut în frunza, ca sa pot respira prin ea. Apoi, dupa ce am respirat, frunza mi-a cazut, iar eu n-am murit… Fructul meu cuprinde întreaga mea conceptie despre viata.”

Vavila Popovici, 

Raleigh, N.C. – USA

.