ÎN ASTEPTAREA CERTITUDINII

de Liviu Florian Jianu

Ce vrea sa ne spuna, în esenta, Stefan Doru Dancus, în Bocitorii?

(Stefan Doru Dancus, Bocitorii. Asteptatorul, Editura Singur – Târgoviste)

Ca omenirea a devenit o turma bocitoare.

Daca vine lupul, boceste. Daca este razboi în Gaza, boceste. Daca este razboi în Irak, sau Iran, sau Coreea de Nord, sau Iugoslavia, sau Balcani, sau al III-lea razboi mondial, boceste. Daca este criza mondiala, boceste. Daca numarul de avorturi întrece de doua ori numarul nasterilor, boceste. Daca dincolo de ban nu mai conteaza nimic, boceste. Daca asomizeaza porcul, boceste. Daca i se interzice sa-si vânda brânza, vinul, ori carnea, neambalate, boceste. Daca vine cancerul de col uterin, aviara, tuberculoza, razboiul, sau apocalipsa, boceste. Daca nu are de mâncare, loc de munca, caldura, ori racoare, apa, sau bautura, boceste. Daca animalele, si omul sunt marcate cu cipuri de identificare, boceste. Daca Universul va sfârsi prin marea înghetare, sau marea implozie, boceste. Daca nu mai sunt petrol, apa, sau resurse,  boceste. Daca Dumnezeu nu exista, boceste. Daca exista, boceste. Daca o covârsesc drogurile, prostitutia, afacerile cu carne de turma, ori arme, boceste.

Pe lume nu mai exista lupta împotriva raului. Nici raul, poate.Doar bocitori ai binelui.

Ce vrea sa ne spuna, în esenta, Stefan Doru Dancus, în “Asteptatorul”?

Ca el, Stefan Doru Dancus, a obosit. Sa lupte cu toti. Si cu sine. Pentru toata lumea.  Ca este si el, un om, doar. Care are nevoie de ocrotire. De o mângâiere. De o alinare. Si atunci, dincolo de microscopicele  lui victorii în lupta cu Hidra, Asteapta. Si  asteapta. Sa vina apocalipsa. Sa îsi ia fiecare recompensa. Sau pedeapsa. Cumpanita de Dumnezeul si omul care a împartit totul. Învatatura, Cuvântul, Viata, Calea, Adevarul,  chinul, sângele, si trupul. Ca sa vedem pentru ce a fost creat omul. Nu pentru apocalipsa alienarii. Nici pentru triumful dictaturii. Fie ea si a libertatii si democratiei.

Între bocitorii si asteptatorul, Dancus iubeste viata. Femeia. Oamenii. Chiar si atunci când sunt viciosi. Când îi vând sperantele. Când îl înseala. Iubirea poate fi palpata în scurte proze, sau poeme în proza de o hipersensibilitate, emotie, si încredere, oarbe. Între bocitori si asteptatori, este atâta lumina oarba. Atâta samânta de bine, calcata de rinoceri, sub copite.

Am citit cartea pe nerasuflate. Risc sa spun ca este de o frumusete mizerabila. Frumusetea vietii noastre ratate. Mizeria vietii noastre reusite. Un judecator nebun de maculata iubire a adus pe lume o oglinda în care porcii se vad îngeri care  se admira unii pe altii. Sau fiecare, pe sine. Si pentru sine.

Nu ne priveste. Noi suntem oameni.