Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet

ExilulRomanescRecenzie la

<EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – “Paşoptişti” români în Franţa Canada şi Statele Unite>

de Octavian Curpaş

Dibăcia unui scriitor se “simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi “sudoarea frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea unui ocean de cuvinte şi citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă, “vizitezi”  locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu (30 noiembrie 1926 – 2 ianuarie, 2013), în cazul nostru, şi respiri aerul american. Da, ai pătruns pe “Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ţi îndrepţi atenţia asupra scriitorului. Distinsul domn Octavian D. Curpaş este autorul acestui  “testament de amintiri “. Aşa cum spuneam la început, numai dăruirea, pasiunea, dorul de locul natal şi binenţeles oportunitatea cunoaşterii lui Dumitru Sinu, l-a făcut să scrie această minunată carte. Profesionalismul si-a spus cuvântul şi astfel, într-un timp Continue reading “Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet”

SĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!

MuntenegruSĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!

MUNTENEGRUL BALCANILOR ŞI…”MUNTENEGRUL NORDULUI”!

Mândria de a fi român-ortodox. Nu sunt DELOC mândru că sunt european…cu o excepţie!

Scriu aceste rânduri la 24 de ceasuri, după Ziua de Doliu Naţional (26 iunie 2013), instituită, în România, cât şi în Muntenegru1, în urma tragicei morţi a 18 români (…să nu uităm, însă: catastrofa a lăsat acestei lumi, spre meditarea noastră, asupra celor ascunse, dar, uneori, pentru câteva clipe, revelate lumii, de Însuşi Dumnezeu – şi 29 de răniţi!), prin prăbuşirea unui autocar, de pe un viaduct, într-o râpă din Muntenegru – defileul Morača (24 iunie 2013). Scriu, impresionat de omenia unui minuscul popor ortodox, din Balcanii mult-huliţi, de-o istorie întreagă: de la simpli locuitori, până la alpinişti, medici şi autorirăţi, toţi muntenegrenii i-au tratat pe nefericiţii români, ca pe fraţii lor de sânge. Continue reading “SĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!”

FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2013

dancers[1]Dansatorii sunt atleții lui Dumnezeu.

Albert Einstein

Festivalul de Dans American este un important festival de dans modern și dans contemporan fondat în 1948. Are loc în fiecare an, în sala Teatrului „Reynolds Industies” a Universitații Duke din Durham, Carolina de Nord. Festivalul se desfășoară vara, în lunile iunie-iulie și oferă, de asemenea, cursuri de dans.

Acest Festival are un întreg istoric, originea lui datând din 1935, cu Festivalul de Bennington organizat de Colegiul Bennington din statul Vermont, SUA. Din 1969 este denumit Festivalul de Dans American (ADF). Continue reading “FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2013”

Un gând de despărțire – Școala Gimnazială din Uriu (Bistrița-Năsăud)

Scoala Ginnaziala Uriu

ONORAȚI PROFESORI,

dragi părinți și colegi,

.COPLEȘITĂ de emoția momentului festiv al despărțirii, permiteți-mi ca în numele clasei a VIII-a B să împărtășesc cu dumneavoastră succinte impresii de adio,  în urma celor  patru ani de școală petrecuți cu drag și mult folos, aici, în Școala Gimnazială din URIU (județul Bistrița-Năsăud).

Chiar dacă așteptam nerăbdători această zi, acum parcă suntem cu aripile frânte și tânjim la încă un timp în care să mai fim purtați de brațele ocrotitoare ale dascălilor noștri. Continue reading “Un gând de despărțire – Școala Gimnazială din Uriu (Bistrița-Năsăud)”

„MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE…”

Munca in constructiiMunca este definită ca o activitate fizică sau intelectuală, făcută pentru a crea bunuri materiale și spirituale.

Dintre toate tipurile de activități, munca ocupă locul cel mai important în viața omului. Ea trebuie exersată din copilărie și mai departe pentru formarea personalității și a identității adultului.

Munca este o condiție a existenței, dar și o dovadă a sănătății noastre fizice și sufletești. Rostim rugăciuni pentru sănătate, ne dorim sănătate pentru a putea munci. Omul harnic este pregătit în orice moment pentru muncă. Astfel el ajunge să fie mulțumit și să se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii împlinite. „Plăcerea serviciului aduce perfecțiune muncii”, spunea Aristotel, după cum, invers, perfecțiunea muncii aduce mulțumire și plăcere. Continue reading “„MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE…””

DELFT, orașul regal cu 600 de monumente istorice

Canal DelftOLANDA e o țară pe cât de mică pe atât de spectaculoasă, în care omul și-a ajutat și protejat mediul în care locuiește, i-a dat o formă și o cadență, iar istoria a trecut peste aceste ținuturi îmbogățindu-le cu arhitectură inedită și multă culoare.

.    Delft-ul este orașul în care principele Wilhelm de Orania, făuritorul Țărilor de Jos, și-a mutat reședința în 1572 și a fost înmormântat la scurt timp tot aici. Supranumit capitală a porțelanului olandez, Delftul este un orășel din sud-vestul Olandei, cu o pupulație de aproximativ 100.000 de locuitori, ce datează încă din secolul al XIII-lea și pare neschimbat, mărturie fiindu-i edificiile conservate atât de bine, în ciuda războaielor, a revoltelor și a incendiilor care au cuprins orașul de-a lungul istoriei.
.    Pe lângă celebrul său bleu al ceramicii și al porțelanului antic, clasic sau modern, Delftul cuprinde în paletă și alte culori, cum ar fi albul, verdele, galbenul, negrul, roșul-cărămiziu sau policromia farfuriilor, a zidurilor și a faianței.Biserica Noua 2 Delft Este un oraș pestriț cu multe canale și podețe, scuaruri și fațade frumoase, magazine de artizanat care îți iau ochii și îi învăluie în strălucire. Centrul cuprinde mai multe monumente impozante: Biserica Nouă, construită în 1381, cu un turn de aproape 109 metri și 16 ferestre cu vitralii, este și necropola casei regale. Vizavi, în Piața Makt, se află clădirea primăriei Continue reading “DELFT, orașul regal cu 600 de monumente istorice”

Seminar despre “piatra de poticnire” (2)

Piatra de poticnirePrima datorie a fiecărui suflet este să-și găsească Stăpânul, nu libertatea.

 Peter T. Rorsythe

.

TOT CE NU ÎNȚELEGI sau nu vrei să urmezi, poate fi o piatră de poticnire.

În lumea noastră a coborât Însuși Creatorul – în Persoana lui Isus Hristos – pentru a-i da omului șansa de-a fi într-o relație plină de har cu Dumnezeu și cu semenii săi.

“Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”  (Ioan, 8.12) Continue reading “Seminar despre “piatra de poticnire” (2)”

Mesajul lui Adrian Năstase de Paștile Domnului Iisus

Adrian NastaseIisus a fost răstignit în urma unui act pe care astăzi l-am considera democratic!

by Adrian Năstase

Mai putem avea oare încredere în normalitatea lumii? 

Adrian Năstase, poate cel mai competent prim ministru de după 1989,  se întreba scriind pe blogul lui, dacă putem avea încredere în “normalitatea lumii” în conditiile în care “Iisus a fost răstignit în urma unui act pe care astăzi l-am considera democratic“, însă “manipulat prin dezinformare de către farisei“, după ce “Pilat a consultat poporul și i-a dat să aleagă între Baraba și Iisus“, pe care dintre cei doi  îl preferă să fie liber printre ei,  iar “mulțimile au decis răstignirea lui Iisus“, izvorul tuturor binecuvântărilor, și conviețuirea cu tâlharul Baraba. Continue reading “Mesajul lui Adrian Năstase de Paștile Domnului Iisus”

ŞOC DUPĂ ŞOC SAU REGIE DE OSCAR

MDP - Editorial poza nouaMaria Diana Popescu, Agero

Să fie o întîmplare că Iranul a fost îngenuncheat de cel mai mare val seismic la numai 24 de ore de la atentatele din Boston? Iar cu două săptămîni în urmă de un altul, care a afectat centrala nucleară de la Basher? Hm! Adevăr sau provocare? „De acia-ncolo”, vorba unui prieten, fiecare înţelege ce vrea. HAARP-ul nu se foloseşte decît în scopuri ştiinţifice, nu-i aşa? Bomba nucleară subterană poate declanşa cutremure la comandă în orice punct fierbinte al globului. Făcături „ştiinţifice”! La fel ca „revoluţia” română, la fel ca Primăvara arabă! Miliţienii planetei ar trebui să se intereseze din timp de temperaturile din iad, pentru ca nu cumva să aibă acolo locurile rezervate pe veci, în cazul în care nu se lasă de prostii. Nici vorbă de sentimente anti-americane.

Nimeni nu se bucură cînd mor oameni nevinovaţi. Dacă americanii şi românii au conducători de doi bani, nu înseamnă că aceşti cetăţeni trebuie să moară în războaiele altora. Continue reading “ŞOC DUPĂ ŞOC SAU REGIE DE OSCAR”

Politica și compromisul

Uniunea EuropeanaOmul s-a născut liber şi este pretutindeni în lanţuri

J. J. Rousseau

Omul se află continuu în procesul evoluției; el nu se oprește într-un punct, ci tinde mereu spre perfecționare, întotdeauna, cum se spune, este loc și de mai bine. Experiența vieții face ca fiecare dintre noi să devină mai mult decât este.

Viața omului e un întreg proces spiritual al cărui sfârșit nu poate fi prevăzut. În laboratorul ființei se amestecă o mulțime de substanțe, sunt adăugați o mulțime de reactivi, uneori catalizatori care măresc vitezele reacțiilor, dar niciodată un putem fi siguri de ceea ce se va obține. Presupunem doar, ghidându-ne după rezultatele experiențelor asemănătoare. Deducem sau intuim. Deducem implicând simțurile dar și gândirea – judecata, raționamentul; intuim, adică încercăm să ne imaginăm viitorul, bazându-ne pe cunoștințe și experiențe acumulate. Continue reading “Politica și compromisul”

Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)

LucianHetco1Pamflet – de Lucian Hetco
.

Într-o Românie heterogenă, unde duminica suntem neimitabili în bigotism, în ţara în care biserica se înconjoară în genunchi de x-ori, sau unde popa are întotdeauna ceva de zis (nu contează ce, important e că zice ceva), în ţara în care ne facem cruce până la buric, în ţara în care moaştele se pupă obsesiv cu ochii în lacrimi, ca să vadă şi vecina, în ţara în care suntem conduşi de antena 3, în ţara în care nu mai putem fi laici ori atei, că nu se cuvine, în ţara unde suntem mai degrabă, cu plăcere, manelişti ori revoltaţi anti-manelişti (şi îi ascultăm, când nu ne vede nimeni), în ţara în care suntem ba băsişti, ba antibăsişti, când muncitori, când delăsători, când corecţi, când descurcăreţi (adică nu mai e cazul să se schimbe ceva…), exact …, în ţara în care industria și agricultura, turismul au fost puse pe butuci, iar pe butucii ăştia nu s-a mai construit mai nimic, în ţara în care nu se (va) schimba probabil mai nimic, în țara în care corupții și mișeii au pretenții de mari personalități, unde premierul plagiază și toată lumea i-o trece cu vederea, vocea cea mai puternică este cea a disperării. Şi aşa suntem maeştri în doine şi cântece de jale… iar de vină e întotdeauna altcineva! Noi suntem perpetue victime! Că doar teoriile conspirațiilor antiromânești sunt in floare! Continue reading “Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)”

POVESTEA OULUI DOMNULUI STAMATIADE

La TalciocPentru a-şi permite un ou proaspăt la câteva zile, domnul Stamatiade, contabil pensionar, şi-a ales un hobby cât de cât mai banos. În timpul liber, acum, atât de generos, se delecta cu traficul de armament. Mai vindea o puşcă mitralieră în Orient, mai punea de un bombardier invizibil în Lumea Nouă, şi aşa, din puţin în puţin, chibiţând pe lângă marii furnizori, şi micii beneficiari, din comisioanele de vânzare/cumpărare, nu trecea săptămâna, şi punea pe masa din sufragerie, spre delectarea sa, şi a soţiei, un ou de ţară, total ecologic, pe care îl savurau în reprize, o sâmbătă, şi o duminică întreagă. Doar oul este alimentul cel mai complet, care există! Continue reading “POVESTEA OULUI DOMNULUI STAMATIADE”

THE STORY OF THE UGLIEST FLOWER OF THE WORLD

Florea urâtăBy  Liviu Florian Jianu

Once, upon a time, there was an ugly flower.

She hasn’t color, she hasn’t petals, she hasn’t smell, she was pale and shapeless, and all the other flowers, and all pedestrians who look at her, told themselves: Look, what an ugly flower!

The flower would has wished to have also something to offer to sun, flowers, and people. But, she hasn’t anything to give. Until someday, when she starts to cry.

The sun, above, looking happy the terrestrial globe full of beautiful flowers, nectarous, and smiling, he has seen shining the water drops of ugly flower.

–           Why are you crying flower? Asked her, the sun. When everybody is so happy, are you crying? Continue reading “THE STORY OF THE UGLIEST FLOWER OF THE WORLD”