Category: Devotional

PANA LA URMA… S-A DUS SI ION BURNAR

On By nelursIn Devotional, News, RomaniaLeave a comment

“Pana la urma oi muri si eu”, mi-a spus acum vreo 20 de ani, la OJT-ul din Baia Mare, Ion Burnar. Eram mai tineri atunci, si eu – si el, am ras, am zis ca poetul poet ramane, ori ca iese din OJT-ul baimarean, ori ca isi baga picioarele in istoriile literaturii romane tot mai ambigue. Pe vremea aceea, Marian Ilea pleca in Italia. Pe vremea aceea nu exista Ioan Romeo Rosiianu, Dumitru Maris, Dorin Stef, Nicoara Mihali, prefecti, primari, increngaturi politice – nici macar Gheorghe Mihai Barlea, nici macar Gheorghe Parja nu existau, abia de-si scotea capul un Gheorghe Peter de la Borsa.

Pe vremea aceea am crezut in Augustin Cozmuta, in Ion Bogdan (Dumitru Iuga), in Vasile Dragomir si in acest Ion Burnar – ca restul mentorilor migrasera spre Bucuresti ori se inchisesera in „turnul de fildes”, dupa funestul an 1992, ale carei urmari le incasam azi cu varf si indesat.

Ion Burnar (si acum plang, imi curg lacrimile pe tastatura) mi-a spus cand toata revolutia noastra din 1990 a devenit apa de ploaie: „Stefane, Dorule drag, nu te uita la ei, tu esti un mare poet, tu trebuie sa fugi din Baia Mare ca astia is ca si canii, te-or manca de ziu”. I-am lasat pe Parja, pe Marchis, pe Barlea sa puna cu botul pe labe un Maramures care nu le apartine numai lor.

Asa cum l-ati vazut pe Burnar: surd, insignifiant, umbland de la un ziar la altul pentru a mai aduna oarece leuti sa traiasca, sa-si poata plati vodca la OJT, omul acesta mi-a spus ceva incredibil: „Nimeni nu-i profet in cetatea lui, Dorutule, mai bine ai pleca” – ceea ce am si facut.

Voiam sa lansez volumul „Scrum” la OJT in Baia Mare, cu el alaturi, sa-i dau revista „Singur” unde, la pagina 3, la rubrica „Scriitorul cu scrisul de mana”, era el, Ion Burnar. Chiar am vorbit cu Vasile Dragomir sa fac lansare acolo. Acum, ce rost mai are?

Odihneasca-te Dumnezeu in pace, bun parinte al meu care mi-ai spus: „astia is ca si canii, te-or manca de ziu”.

Stefan Doru DANCUS
Director al revistei „Singur”
http://www.revistasingur.ro
21 octombrie 2010

———————————————
Burnar Ion, (24 octombrie 1947 – 20 octombrie 2010), nascut la Dragomiresti, judetul Maramures. Absolvent al Facultatii de filologie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj. Om de litere, scriitor, poet,  jurnalist, secretar literar si traducator. Redactor si redactor sef la mai multe reviste de prestigiu din Baia Mare precum „Archeus”, „Babylon de Maramures”, „Clipa Zilei”, „Informatia Zilei”, „Maiastra” si din capitala precum: „Expres Magazin” si Evenimentul Zilei”. Carti publicate: „Adunarea si scaderea punctelor cardinale”, „Astept metropolitii” „Galceava scopului cu mijloacele”, „Memorandum liric”, „Viata la tara cu si fara Tanase Scatiu”, „Tratat de aristologie” si altele.  A tradus din limba franceza cartea lui Tenney Merill: „Isus Cristos in istorie”. (GR, Romanian VIP)

INTRE REAL SI IMAGINAR

On By nelursIn Children, Christian Life, Devotional, Family, ParentingLeave a comment

Fiicei mele, Maria Parascheva

Am pus telefonul la ureche pentru a treia oara. „Asculta-ma, te rog. As vrea sa iti trimit un cadou pentru ziua ta. Ce ti-ai dori?” Un numar complex de imagini mi-a facut asteptarea mai riguroasa spre infinit. Daca i reprezenta radacina patrata a numarului -1, atunci o mai vazusem, in imaginar, de un numar determinat de ori, poate in vis, poate  in fata fotografiilor, amintindu-mi.
Eram antrenata de cateva luni in activitatea literara a grupului artistic din regiunea Parramatta si, fara sa realizez, saptamana dupa saptamana, incetul cu incetul, distanta dintre noi determina cresterea fortei de gravitatie, desi, practic vorbind, nimeni nu aducea in discutie partea reala, atractia terestra, ci, mai serios, valoarea scrisa a existentei australiene contemporane. Cine ar fi crezut ca o simpla vizita la biblioteca centrala va crea punctul de inflexiune a curbei timpului, va schimba sensul concavitatii?
Asteptam, fara sa ma grabesc, un semn de la celalalt capat al firului, vocea care sa traverseze oceanele. „Pot sa imi doresc orice?” „Incearca.” Iterativa discutia noastra, nu prea parea sa isi doreasca ceva anume, sau oricum, nu se asteptase la intrebarea mea. „Stai sa inchid televizorul.” Evident, avea nevoie de liniste pentru a se concentra. stiam ce va face exact, cat de departe este de telefon, cum va intinde mana spre telecomanda, ce va ramane pe ecran, cat de repede se va intoarce. Apoi cum isi ridica ochelarii si fasaitul receptorului pana la ureche. „Asa, sa vedem…”
Este adevarat, eram impresionata de onestitatea cu care fusesem primita in grup. Nu intelegeam decat in parte mentalitatea australiana, cu atat mai mult cu cat ceream explicatii in plus atunci cand era vorba de diferente culturale, de limba locala sau de tendinte literare. si totusi… ceva gasisem acolo din moment ce ma simteam „acasa”. Mai tarziu mi-am dat seama de reflectarea literaturii in spatiu absolut si de norocul pe care il avusesem. E greu sa descopar o formula, e foarte greu sa descopar un numar complex, e aproape imposibil sa descopar un fractal. Ce sanse as fi avut sa ma intorc la literatura inainte ca lumea sa se distruga, inainte ca sa nu mai am ce spune? Toata chestiunea trebuia privita absolut, din punctul de vedere al luminii, relativitatea fiind punctul slab al teoriilor mentale. si daca aveam incredere in soarta, de ce n-as fi avut incredere in semne? Trebuia numai sa fiu atenta.
„Cred ca mi-as dori ceva greu de obtinut si te-ai putea speria.” Sa ma sperii? De cand un cadou poate provoca teama, sau, mai mult, teama ei de a nu ma speria? Ceva se intampla in Emisfera Nordica, si cum nu foloseam in aceasta discutie messenger-ul, imi era destul de greu sa inteleg prin privire. Aveam nevoie, intr-adevar, sa o vad. „Vrei sa deschid internetul?”
De concurs am aflat ceva mai tarziu, dupa cateva luni de la primele intalniri la care am participat. si m-am gandit ca, o data in plus, imaginarul avea sa isi largeasca cuantumul si sa participe in viata mea intr-o proportie covarsitoare. Oricum, dezvoltandu-mi abilitatile in conditii de suprafata (parasisem liniaritatea), aveam sa descopar o noua dimensiune argumentabila. De ce nu? Sa ma intorc inca o data la mine, la ceea ce intelesesem ca pot accepta, o noua incercare intelectuala dupa o perioada de liniste, intr-o tara straina.
Am deschis amandoua pagina de Yahoo! si mi-am amintit brusc cat de usor imi spusese adevarul si ma rugase, dupa cea de a doua operatie: „Mami, a fost bine, dar pe a treia nu o mai facem, nu-i asa?” Blandetea copiilor e covarsitoare si ne simtim cumva in mitoc, din moment ce am cauzat problema, a priori. Ar trebui sa gasim solutia inaintea lor, sa ii super protejam si sa scapam de regrete. Dar realul are o alta valoare si pronuntarea ei, verdictul, isi are intelesurile mai adanc. „Acum spune-mi, te rog, ce iti doresti de ziua ta?”
Cred ca momentul in care s-a hotarat sa raspunda a precedat imaginea transmisa de satelit, deoarece, in prima fanta de timp, nu i-am putut deslusi cuvintele. Cu siguranta, stiam ca ma voi face de ras in fata copilului meu, cu atat mai dramatic cu cat nici nu puteam recupera prea repede pierderea. Sufeream deznadejdea si neputinta, asteptand indurarea gandurilor ei. Poate nu va fi un cadou prea scump… Poate va intelege cat de mult as fi vrut sa fim impreuna.
Fie ce-o fi! Incercam sa raman cat de mult legata de real, sa recunosc departarea geografica si sa ascult dorinta fiicei mele: „Mami, as vrea sa castigi un premiu pentru mine!” De facto, cred ca Dumnezeu are o preferinta speciala pentru copii. Aceasta este, de jure, singura explicatie a premiului ce mi-a fost acordat.

Mihaela Cristescu

Romania literara se prezinta. Targul de carte de la Frankfurt, 6-10 Octombrie 2010

On By nelursIn Devotional, Europe, InterviewLeave a comment

Reportaj de Viorel Baetu

Standul Romaniei, la Targul de Carte de la Frankfurt, unul din cele mai importante evenimente culturale internationale ale anului, a fost organizat si in acest an de Ministerul Culturii si Patrimoniului National.
Editurile care au fost prezente aici in 2010, au fost: AD LIBRI, ALL, Amaltea, Cartea Romaneasca, Casa Radio, Coresi, Curtea Veche, Corint, Egmont, Grupul Editorial Humanitas, Editura Niculescu, Editura Lider, Litera International, Lamserv Trading, Editura Logos, Meteror Press, EdituraMix, Nemira Publishing House, Polirom, Paralela 45, Rao International, Regia Autonoma Monitorul Oficial,Sedcom Libris, Simona kessler International, Editura Teora, EdituraTrei, Editura Tritonic, Editura Universitatii din Bucuresti, Editura Vivaldi, Editura Vremea.
Programul prezentat la standul Romaniei a adus pe platforma literara nume mai noi sau mai vechi, scriitori mai cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, dar care cu totii sau straduit sa faca cinste acestei tari de la poalele Carpatilor numita Romania.
Invitatii speciali din acest an au fost scriitorii:
Dan Lungu – Cum sa uiti o femeie (Polirom), carte aparuta si in limba germana la editura Residenz Verlag
Gabriel Chifu – Nastrusnica istorie a lumii de gabriel chifu traita si tot de el povestita (Ramuri)
Varujan Vosganian – Cartea soaptelor (Polirom)
La stand si-au prezentat cartile si scriitori:
Horia Garbea.(Foto) – Azer–focul viu (Editura Noua)
Karin Gündisch – Weit, hinter den Wäldern (Editura Schiller, Sibiu)
Joachim Gremm – Siebenbürgische Reise (Editura  Schiller, Sibiu)
Adriana Carcu – Povestea zilelor noastre. Artisti romani plecati in lume, (Editura Institutului Cultural Roman) – tradusa si aparuta in limba germana  la editura Waro Verlag din Heidelberg.
Aceasa prezentare a avut loc in cadrul unei mese rotunde la care au participat scriitori romani si germani.(Foto)
Doamna Ana Andreescu, consilier in Ministerul Culturii care a fost coordonatoarea acestui proiect mi-a acordat un scurt interviu.
R:Va rog sa faceti o scurta prezentare a standului.
A.A: Standul national al Romaniei organizat de ministerul Culturii si Patrimoniului National, gazduieste anul acesta 29 de edituri interesate sa-si promoveze autorii si operele publicate, pe plan international.
R:Targul de Carte in general, este la ora actuala vital pentru supravietuirea cartii romanesti, credeti ca suplineste deficientele difuzarii de carte dezastruoasa si monopolizata din Romania?
AA: Nu in nici un caz.
La targurile clasice romanesti, BooK Fest si Gaudeamus,  numarul vizitatorilor este in continua crestere si vanzarea de carte este foarte buna.
Lumea vine la targ si cumpara pentru ca aici preturile sunt mai mici.
Problema este pretul destul de ridicat al cartilor, raportat la puterea noastra de cumparare la ora actuala, dar speram in mai bine.
Distributia de carte este o problema spinoasa care nu este nici in ziua de azi inca total rezolvata. Distributia costa enorm si inca nu exista companii serioase care sa se implice constructiv in aceasta problema.
R:Care sunt liniile directoare ale Ministerului Culturii, privind scriitori romani din diaspora.
AA: In ultima vreme exista un reveriment al interesului general, din partea Ministerului Culturii, Uniunii Scriitorilor, ICR, pentru scriitori romani din diaspora, de fapt se organizeaza o intalnire anuala cu acestia.
Foarte bine structurata este relatia noastra cu scriitori de limba romana din Israel, din Germani, din Spania. De asemenea ne straduim sa largim aria de colaborare si cu toate tarile in care traiesc scriitori romani din diaspora.
R:Ce le lipseste autorilor romani pentru a fi la fel de cunoscuti ca cei din SUA si Vestul Europei.
AA: Trebuie cred eu sa depasim un handicap psihologic, handicapul unei limbi de mica circulatie, care nu are foarte multi traducatori.
Dar lucrurile se dezvolta in sens pozitiv, asa de exemplu cartea lui Dan Lungu aparuta anul trecut ”Cum sa uiti o femeie” a fost deja tradusa in trei limbi de mare circulatie.
R: Va multumesc si sper sa ne reantalnim la unul din targurile de carte din Romania la care Ministerul Cultelor va invita si scriitori din diaspora in anul 2011.

Deci nu ne ramane decat sa speram ca marile edituri din Romania, vor edita si vor distribui in librariile din tara, intr-un viitor apropiat, mai multe carti scrise de scriitori romani care traiesc in afara granitelor tarii.
O colaborare mai stransa in domeniu cultural, pe taramul literaturii intre asociatiile romanesti din tarile in care diaspora romaneasca este foarte bine reprezentata, Germania, SUA, Spania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Anglia, Canada, Australia, de altfel de peste tot pe unde s-a imprastiat neamul romanesc de-a lungul anilor si Ministerul Culturii, ar fi benefica pentru numele de Roman si Romania.

Dupa Credinta Vine Fapta

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, DevotionalLeave a comment

Un grup de tineri credinciosi petrecusera revelionul impreuna si acum se indreptau spre casele lor. Era dimineata devreme si un ger aspru intampina prima zi a anului. Deodata le aparu in cale un om intins pe pamant, cu pieptul si burta dezgolite, lipit de gheata care acoperea strada. Apropiindu-se, si-au dat seama ca era un tanar, de varsta lor. Bolborosea cuvinte abia auzite, ca pentru sine insusi. Tinerii crestini l-au ridicat de jos si, cu mare greutate, l-au induplecat sa intre cu ei in holul unui bloc din apropiere, unde s-a incalzit putin stand cu spatele rezemat de calorifer. Era si baut, dupa cum se cuvenea unui barbat tanar in noaptea de revelion, lucru care stanjenea si mai mult comunicarea cu el. Curand au aflat ce era mai important din istoria lui; singur-singurel pe lume, dezamagit si satul de viata, tanarul voia sa moara. Se intinsese pe gheata, abandonat racelii, asteptand sa se imbolnaveasca si sa scape de toate necazurile.
Una din fete si-a dezbracat “alain-delon”-ul si l-a pus pe umerii celui pescuit din intunericul acestei lumi, in noaptea cea mai plina de sperante a anului.
– “N-am sa racesc, locuiesc la doi pasi de aici”, spunea ea, “in doua minute sunt acasa”. A incercat sa explice tanarului esuat pe marea de gheata a iernii romanesti, ca avea sa fie asteptat in aceeasi zi, seara, la biserica din cartier, unde urma sa inapoieze haina imprumutata. Dandu-si seama ca avea putine sanse de a se face inteleasa, ori ca tanarul sa retina adresa bisericii, a incercat o alta metoda; a scris pe o hartiuta adresa bisericii si cum se putea ajunge acolo, apoi a strecurat hartia in buzunarul hainei, insistand ca tanarul mahmur sa retina doar atat; sa caute in buzunar mesajul lasat de ea. Altceva nemaifiind de facut, l-au lasat in holul blocului, grabindu-se fiecare spre casa lui, cu gandul sa puna laolalta macar doua-trei ore de somn, inainte de a se pregati de plecare spre biserica, la primul serviciu din anul pe care tocmai il intampinasera.
Gest necugetat din partea tinerei fete crestine, vom fi tentati sa gandim! Daca ar fi s-o si spunem cu gura, poate ca am zice doar “riscant”. Sa imbraci cu haina ta pe un betiv necunoscut, cules de pe drumuri si sa mai si astepti sa ti-o aduca inapoi! Inteleg, sa imprumuti o haina ca aceea, care costa pe vremea respectiva salariul pe cateva luni de zile, unui prieten, sau unui cunoscut de incredere, de la care esti convins ca o primesti inapoi. Dar unui strain cu mintea incetosata de bautura?…
Interes pentru aproapele cazut intre talhari? Credinta naiva, de copil? Incercare de a trai practic cele citite in Scripturi? Cum am putea califica aceasta fapta in adevarata ei luminaa Poate chiar asa, simplu, ca pe o fapta a credintei.
Ne vine sa credem sau nu, dar in seara aceleiasi zile, tanarul cules de pe drum a fost prezent la intalnire cu binefacatorii lui. Trezit din mahmureala, a venit sa inapoieze haina imprumutata. Pentru el intalnirea a fost marcata la inceput de multa stanjeneala, aflandu-se dintr-odata intr-un mediu nefamiliar lui, unde nu stia nici cum sa se poarte, nici ce sa spuna si, pe deasupra, imbracat cam pestrit. Dar exuberanta si caldura cu care tinerii crestinii il inconjurau au topit repede gheata dintre ei. Anul nou inceput cu stangul, in disperare si dezgust pentru viata, lua o turnura nevisata pentru el prin intalnirea cu cativa tineri credinciosi, aflati in dragostea dintai, dornici a implini literal cuvintele Domnului, asa cum numai tinerii sunt dispusi s-o faca, fideli atat in cuvinte cat si in fapte. In seara primei zile din an, el venea, fara sa stie, la intalnire cu Cel ce se identifica pe Sine cu facatorii de asemenea fapte.
Iar tanara crestina, care si-a pus haina pe umerii necunoscutului inghetat de gerul iernii, cum odinioara Ilie si-a aruncat mantaua peste Elisei, era aceeasi fata credincioasa, a carei rugaciune scurta castiga o mare batalie prin credinta, situatie descrisa in articolul precedent. Prin credinta ea se adresa Domnului ei in rugaciune, iar prin fapte vorbea, la fel de convingator, semenilor.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

NASCUT DIN NOU!

On By nelursIn Christian Life, Devotional, Inspirational, poetryLeave a comment

Din ceata cautarilor indelungate, m-am trezit la viata…
Si ca o corabie batuta de furtuna, am ancorat la mal.
Departe de pericolul abisului adancului, departe de val,
Sunt acum pregatit si gata de zbor spre Cer, in siguranta!

Ma simt nascut din nou in Lumina tesuta-n eterna viata
Si-n suflet port o floare-a credintei in Iisus ce ma cheama
Sa urc treptele vesniciei cu bucuria din anii de dimineata,
Ca sa merg fericit spre Casa de Sus de-acum fara teama…

De cand credinta mi-a pregatit sufletul meu pentru Cer,
Ma simt – inca de pe pamant – renascut, bucuros si fericit,
Caci infiat in Familia lui Dumnezeu, nu sunt un stingher,
In lumea de ger, pe drumul spre Cer, caci stiu ca sunt mantuit!

Dumnezeu mi-a dat un dar minunat: aripile Duhului Sau,
Cu care sa zbor in bucurie sfanta spre Cer, ca un porumbel,
Fara grija zilei de maine, ci ca un copil ce-i ferit de-orice rau,
Sa traiesc pe pamant, ca mantuit, in asteptarea-ntalnirii cu El.

Dumitru Buhai

Casatoria. O lectie de intelepciune si modestie

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Family1 Comment

“Doua suflete pereche astazi unul s-au facut
Si pe tarmul fericirii impreuna au trecut,
Unul stea cazuta-n mare, altul pasare maiastra,
Astazi ingerii canta-vor, azi e cununia noastra.”

Prima taina cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu, inca de la inceputuri, este casatoria – unirea barbatului si a femeii “intr-un singur trup” in dragoste si intelegere, caci “ Domnul Dumnezeu a zis : “Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el” si “ de aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup” .(Facerea 2:18,24)
Ne intrabam astazi, intr-o epoca informationala, in care razboiul informatic ne desfiinteaza factura sensibila si pe cea religioasa, transformandu-ne, picatura cu picatura, intr-un mecanism automatizat, care este scopul existentei noastre si a vietii de cuplu, ce ar trebui sa insemne casatoria si cum sa ne comportam dupa acest eveniment din viata noastra?
Raspunsurile la aceste intrebari le gasim cu usurinta, uitandu-ne unii la ceilalti sau uitandu-ne in sufletul nostru, caci omul se naste prin dragoste si cu dragostea inserata in constiinta, precum si cu dorinta de a trai si de a duce viata mai departe. Dupa ce Dumnezeu a creat omul – barbatul si femeia – “i-a binecuvantat zicand : “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti” (Facerea 1:28) incolo, fiecare din voi sa-si iubeasca nevasta ca pe sine; si nevasta sa se teama de barbat. (Efeseni 5:33), rezultatul vietii de cuplu fiind acela de unire in iubire a sotilor pentru nasterea copiilor, apoi de intelegere si ajutor reciproc intru slava lui Dumnezeu, pentru ca in lume sa nu existe desfrau si faradelege trupeasca.
Pentru a intari importanta acestui eveniment ne vom aduce aminte care a fost prima minune a Mantuitorului si unde a fost savarsita aceasta. Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 2, ne prezinta o nunta din Cana Galileii, la care Isus si mama sa erau prezenti impreuna cu alti cativa ucenici. Isus indeplineste rugamintea mamei sale, care ii spune ca s-a terminat vinul, fapt care ar fi dus la terminarea petrecerii si la dezonoarea gazdei. Scopul prefacerii apei in vin insa este acela de a ne arata transformarea mirilor din acel moment, etapa nuntii fiind treapta de trecere catre o viata mai buna, asa cum si vinul a fost mai bun decat cel servit inainte. Fiecare dintre miri paraseste stilul de viata dus acasa la parintii sai, unde era ingrijit si protejat sau viata pe care o ducea de unul singur, in care nu trebuia sa-si imparta timpul si bunurile cu nimeni si intra intr-o uniune caracterizata prin lepadarea de sine si formare a unui nou nucleu in care fiecare sa traiasca pentru fericirea celuilalt ca pentru propria fericire.
Ma intreb acum ce poate avea o putere mai mare decat modelul de viata cu care ne-a miruit Dumnezeu? Care dintre „intelepciunile” laice ale vremii are conditii mai dure ca sa ne poata tine cat mai mult timp impreuna? Cum sa ne impartim copiii sau averile agonisite, despre care Dumnezeu spune sa ne lepadam ca sa putem ajunge la El? Revenind la Cartea tuturor cartilor si la singurul regulament de comportare morala si placuta in fata lui Dumnezeu, gasim raspunsul limpede la Matei 19:6 :”ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta”, iar cele mai bune vieti, dupa cum spunea Michel de Montaigne, sunt cele ale oamenilor obisnuiti, care nu cauta miraculosul sau extravaganta.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Punti nevazute: monografie de suflet a satului Garbesti

On By nelursIn Devotional, Essays, Inspirational, literature, Romania2 Comments

Georgeta Tudora, Nana Popescu

Argument
Satul natal este inceputul lumii, este primul univers
Motto:
„Satul natal este inceputul lumii,
este primul univers.“
E locul unde s-au topit razele de soare, in primul zambet din ochii
mamei. Satul natal e izvorul vietii, pentru ca aici au inceput toate, pentru
noi. Aici sunt cararile copilariei, pe unde cutreieram padurile, in cautarea
fragilor dulci-acrisori si a buretilor insirati precum cele mai frumoase margele.
Aici ne rostogoleam in iarba cu flori din poienita sau ne imbatam cu
mireasma toporasilor si a lacrimioarelor, intinse in cel mai pretios covor.
Aici regasim, in clipele de duioasa amintire, toate nazbatiile si bucuriile
vietii de copil, figurile luminoase ale batranilor si ale femeilor gospodine si
frumoase, ale barbatilor vrednici si de isprava. Aici regasim, peste ani, traditiile
si obiceiurile, muzica si horele, care nicaieri nu sunt mai frumoase.
Aici ne reamintim de mirosul carnatilor si al slaninii afumate, al scrijelelor
si al perjelor uscate in loznita, al mamaligii aburinde, taiate cu ata, al placintelor
„poale-n brau“, al painii scoase din vatra cuptorului, al sarmalelor
bine fierte in oala de lut, al laptelui sanatos, cu caimac gros…
Aici si acum putem spune fara tagada: „Cred ca vesnicia s-a nascut
la sat…“
Fie ca aceste nestemate sa dainuie peste vremuri, spre a ne regasi, pe
noi insine, in clipele in care ni se va parea ca ne-am pierdut radacinile…
Autoarele

Cuvant inainte
Chemarea satului
Veniti voi, fii ai satului, in Garbestiul nostru drag!
Nicaieri nu-s locuri mai frumoase, mai calde si oameni mai curati,
mai plini de viata, mai scumpi. Veniti aici, in sanul familiei
noastre, sa depanam impreuna amintiri din copilarie! Veniti de aprindeti
o lumanare si varsati o lacrima pe mormintele acelora care
s-au stins! Veniti sa va inchinati in biserica satului si sa va plecati cu
respect si piosenie in fata scolii!
Sa ne amintim, impreuna, de povetele preotului Gheorghe
Stoica, vesnic ramas in memoria noastra ca un pogorator din slavi, sa-i
privim pe dascalii din cer, prin ochiul nevazut al mintii, si sa-i asemuim
cu niste icoane izvoratoare de mir: Aurica Horobet, Eugen
Stoica, stefan Dorofte, Vasile Popovici, Ene Diaconu, care, cu rabdare,
ne-au ajutat sa deslusim slovele cartii si sensurile vietii!
Va cheama privighetoarea
Padurii din Cetate.
Femeia cu sarcina
De lemne in spate,
intr-o mana tine
Oala cu fragi,
Asteptandu-va,
Ca o sfanta vaduva
Pe voi, cei plecati,
Pe cei dragi.
Va cheama susurul
Apei din Veja,
Cuptorul cu paine,
Ulcica de lut;
Cosul, lucindu-si mlaja,
E gata umplut,
Cu strugurii
Ca inima copti,
Pregatiti pentru must.
Aici, totul are alt gust!
Nazdravan pulsand,
Va cheama Roibu
inhamat la plug,
Caci in ogor a crescut
Cam mult rug.
Va cheama fanul,
Proaspat cosit,
Cu mireasma lui
De neinlocuit.
Eu nu mai pot…
Veniti cu mine
si scarmanati
Cuvintele-mi duioase,
si firul, si firea
Trezesc amintirea…
Va cheama, cheama
Noptile de iarna,
Ghergheful si stativele
Stranse-n camara,
Cea vartelnita
Aruncata in salita.
Veniti acasa,
Baiat si fetita!
La impletit
si crosetat
Cu iglita…
Va cheama
Ulita copilariei
si casa frumoasa,
Stare a poeziei!
Veniti acasa,
Veniti…
(G. T.)

Franturi din viata de misionar iulie-septembrie 2010

On By nelursIn Children, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Ministry1 Comment

By Daniel Pop
Dupa o vara cu munca asidua cu copiii si adolescentii, privind inapoi, vedem cum Dumnezeu a lucrat  intr-un mod deosebit in aceasta perioada. A fost una dintre verile cele mai incarcate, dar si pline de roduri.

Tabara de fotbal

Am inceput slujirea din vara asta intr-o tabara pentru baieti. Am luptat sa ajungem acolo pentru ca am vrut sa ducem si baieti de la orfelinat cu noi, ceea ce am si reusit. A fost un timp in care  am legat o relatie de prietenie cu baietii de la orfelinat, care ne da acum mai multa autoritate in viata lor.

O altabinecuvantare a fost faptul ca baietii si-au facut prieteni dintre baietii din tabara, prietenii din care ei au invatat dragostea lui Dumnezeu intr-un mod nou, fiind copii de varsta lor. La sfarsitul taberei baietii au spus ca a fost cea mai frumoasa tabara si, ori de cate ori m-am intalnit cu ei dupa, m-au intrebat daca mai mergem si anul viitor.

Tabara de copiii

Pentru ca noi lucram cu copiii de rromi din vecinatatea noastra si pentru ca am vazut nevoia de a scoate acesti copii din mediul in care traiesc, fie doar si pentru o saptamana, ne-am luptat sa-i ducem vara aceasta intr-o tabara crestina.

Am fost acceptati sa-i ducem pe copii cu conditia sa mergem si noi cu ei. Am petrecut aproape o saptamana cu copiii , aceasta perioada fiind o binecuvantare. Dincolo de invatatura zilnica care o aveam in tabara, am putut sa discutam cu copiii de la unu la unu, sa-i incurajam in mod personal (cand ne intalnim cu ei nu-i putem lua pe fiecare separat din cauza timpului scurt si a conditiilor – vin toti pe noi).

Am avut timp sa vorbim cu ei despre principii de viata(unul dintre baieti, Catalin, are 13 ani si deja se gandeste la relatii cu fete – am vorbit cu el despre ce asteptari are Dumnezeu de la noi cand intram intr-o relatie si despre ce a creat Dumnezeu sa se intample doar in cadrul familiei). Am fost surprins sa aflu de la Catalin ca el nu stia nimic despre limitele pe care Biblia le pune in legaturacu relatiile, mai mult de atat el mi-a dat exemplu pe sora lui care are o relatie fara limite. Am discutat despre asta si l-am incurajat sa-si puna limite, pentru a avea o familie frumoasa mai tarziu.

Intalnirea de tineri la TPM Medias

Am fost binecuvantati sa avem si echipe din occident care ne-au ajutat in aceasta perioadala slujirea in orfelinat (au fost perioade cand am mers zilnic, timp de o saptamana), cu copiii din vecinatate sau in biserici.

Unul dintre liderii unei echipe din Germania a fost si anul trecut la noi si a lucrat cu copiii de rromi.  A fost surprins anul acesta de progresele facute de copii. Noi, pentru ca lucram tot timpul cu ei, nu am observat progresele, dar el venind dupa un an le-a observat si ne-a incurajat sa mergem mai departe cu ei, pentru ca Dumnezeu lucreaza in viata lor (cu un an in urmaerau extrem de nelinistiti in timpul lectiilor, neatenti, fara scrupule, violenti). A fost o incurajare pentru noi sa auzim aceasta.

Una din echipele din Germania a vrut sa faca o minitabara pentru adolescenti la baza noastra de misiune. Am chemat tineri crestini si necrestini la noi si timp de 3 zile am impartasit Evanghelia  si dragostea lui Dumnezeu cu ei. Am adus si 3 baieti de la orfelinat, unii dintre cei mai neastamparati. Directorul orfelinatului ne-a spus canu merita sa vina, iar noi i-am raspuns ca tocmai de aceea ii luam pe ei, pentru ca nici noi nu meritam nimic de la Dumnezeu.

Baietii au fost foarte cuminti si placuti. La inceputul taberei au fost provocati toti tinerii sa scrie pe o foaie care sunt asteptarile lor de la acea perioada. Unul dintre baietii de la orfelinat a scris ca el are asteptarea de a invata cum sa comunice cu Dumnezeu, cum sa afle daca Dumnezeu ii vorbeste si sa invete cum sa se inchine lui Dumnezeu.

Ne-am rugat impreuna cu ei, ne-am inchinat impreuna cu ei si am avut invatatura despre subiectele mentionate de acel baiat si continuam sa ne rugam pentru ei si sa-i vizitam la orfelinat. Adolescentii s-au simtit binecuvantati in aceasta perioada, si ne gandim sa mai organizam astfel de minitabere in care sa vorbim tinerilor despre Dumnezeu, in acelasi timp, sa fim impreunacu ei si sa le fim modele.

Privind inainte – planuri pentru toamna 2010

Dupa douasaptamani de concediu incepem din nou slujirea.
… continuam si dezvoltam lucrarea cu copiii …

In toamna aceasta vom continua sa lucram cu copiii de rromi, dar ne gandim sa dezvoltam lucrarea. Daca anul trecut am lucrat la alfabetizare si dezvoltare doar cu 4 dintre copii, anul acesta ne gandim sa luam mai multi dintre ei (probabil 8) si sa facem alfabetizare, aceasta deoarece multi dintre ei au mers la scoala un an sau doi si au renuntat inainte sa invete sa scrie si sa citeasca.
… orfelinatul ramane un loc de investire …

Vom continua sa mergem la orfelinat (din doua in doua saptamani) si sa avem lectii biblice si alte activitati cu baietii. Ne gandim sa incepem o lucrare cu tinerii din localitatea Agarbiciu (localitatea unde este orfelinatul) in care sa includem si adolescentii si tinerii din orfelinat.

SPCBL

Pe data de 26 septembrie incepe scoala de Perspectiva Crestina Biblica asupra Lumi (SPCBL). Pentru ca liderul scolii a fost nevoit sa plece din tara, Lidia a fost rugata sa preia conducerea acestei scoli,  astfel ca pe perioada septembrie-decembrie Lidia va fi implicata in conducerea scolii.

Aceasta scoala se concentreaza pe invatatura despre cum se aplica principiile biblice in societate, indiferent de domeniul acesteia (sanatate, invatamant, politica, arta, etc), cat si despre cum sa intelegem lumea din jurul nostru (atat Europa cat si culturile asiatice sau africane). Vor fi invitati profesori din tara si strainatate, profesori cu experienta, implicati in societate, dar si cu studii teologice. Voi fi student in aceasta scoala cu gandul de a-mi imbunatati cunostintele despre lume din perspectiva biblica(cum sa intelegi lumea in care traiesti, asta implica si cum sa intelegi o cultura in care mergi ca misionar) si despre cum sa avem impact in societatea in care traim.
Rugati-vaimpreuna cu noi pentru:

– Dumnezeu sa continue sa vorbeasca baietilor de la orfelinat (cu care am lucrat vara aceasta),

– sa ne dea o solutie pentru a putea sa luam mai multi copii cu care sa lucram la alfabetizare si dezvoltare (avem nevoie de o sala de intalnire),

– intelepciune Lidiei  in conducerea scolii, iar mie putere de a lua tot ce-i bun din aceasta scoala.

Multumim mult pentru sustinerea si increderea pe care ne-o acordati.

Daca doriti sa stiti mai multe detalii despre lucrarea noastra ca familie intrati pe :

http://www.ganduridemisionar.wordpress.com

AM REVAZUT IZVORUL!

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, poetry, RomaniaLeave a comment

E destul doar o clipa,
Ca sa-ti pierzi echilibrul
Si sa-ti simti rupta o aripa
Ce-ti ingreuneaza de tot zborul!

E destul doar o vorba naroada,
Ca sufletul tau alb sa ti-l roada
Si sa te trezesti pierdut in gandire,
Cand invinge, in tine, a ta fire…

E destul doar sa privesti balciul
Si sa-ti dai seama de instrainare;
Fie locul un vacarm din stadion
Sau in tacerea la-nmormantare!

E destul doar o clipa-n gandire,
Ca sa revii la pace si linistire!…
Si cat am nevoie si eu acuma de ea,
Ca sa am elixirul fericirii-n viata mea!

Prof. Dumitru Buhai
Cand am urcat in avionul ce urma sa ne duca spre Romania, mi s-a parut ca trec un deal si ajung intr-un sat romanesc, in care graiul strabun este pastrat cu sfintenie. Cuvintele ce le auzeam imprejur imi pareau versuri de cantec si melodia sufletului nascut langa apa de izvor… Si cuvintele ce le auzeam imi dadeau linistea ce-o cautam…
Pe valuri de nori si in zumzetul motoarelor, inconjurati de razele de soare si de albastrul cerului fara sfarsit, am calatorit ore in sir si am avut ragazul sa reflectez la vatra stramoseasca si la pretul ce l-am platit ca sa raman cu sufletul curat ca apa de izvor si cu credinta in Dumnezeu nealterata de valurile napraznice si reci ale vietii. De dragul parfumului si al frumusetii trandafirului, se merita sa induri si intepaturile dureroase ale unor spini ascunsi sub petalele rosii, galbene sau albe, ori sub frunzele de un verde crud, cum poti indura si tradarea, lacomia si trufia unor oameni de neomenie si plini de trufie!…
Aterizarea la Otopeni mi-a implinit dorul atator ani de speranta si surghiun… Mi se parea ca visul si realitatea se impletesc, iar spiritul mi se linisteste si ranile incep sa se vindece. Imi venea sa imbratisez pe oricine imi zambea sau se uita la noi uimit ca atatia romani revin sa-si regaseasca izvorul, sa respire aer romanesc si sa li se sature dorul de tara aceasta frumoasa, cu oameni de omenie, cu glia ce o numim „acasa”, impodobita de Dumnezeu ca o mireasa frumoasa… O, Romanie, ne-a adus la tine dorul de casa!…
Eram intr-o mare de oameni ce vorbeau in frumoasa romaneasca si parca fredonau un imn, o oda, un bocet, o balada, o doina, o elegie sau un basm… Ii ascultam pe oamenii acestia: frati si surori de neam cu mine, si-mi simteam sufletul linistit, regasindu-se in poezia graiului strabun…
Si mi-am inceput calatoria in cautarea izvorului, la Bucuresti: orasul vietii mele de pana la plecare in aventura credintei si a biruintei, ca sa ma satur de apa lui curata si sa-mi racoresc sufletul. Imi incepeam calatoria de revedere, dar si cea de fiu revenit sa-si vada casa parinteasca de sub glia stramoseasca, unde tarana din tarana se odihnea, si sa simta in fiecare fir de iarba ecoul pasilor strabunilor lui… Si pomii in floare, in strai de sarbatoare, parca, imi salutau sosirea, ca sa pasesc pe urmele pasilor parintilor si strabunilor mei ce mi-au lasat mostenire dorul si sufletul de omenie, ca si credinta in Dumnezeu, ca si iubirea pentru neamul meu…
Am vizitat biserici, unde am intalnit prieteni si frati, surori de credinta si de suferinta, prieteni cu inima sincera pentru Adevarul lui Dumnezeu; si mi s-a umplut inima de bucurie, cand am putut sa le marturisesc credinta constienta din sufletul meu… Am reintalnit colegi de scoala – altadata cu inima goala si fara credinta – dar acum, ingenunchind la altar si inchinandu-se cu mine, lui Dumnezeu. Ce bucurie pentru sufletul meu!… Si ce biruinta pentru Dumnezeu!
Ce surpriza fericita si bucurie am avut, in sufletul meu, cand am intalnit, in biserici, colegi, profesori sau ingineri, doctori, prieteni de scoala si oameni de toate profesiunile, inchinandu-se liberi lui Dumnezeu!…
Sa aflu ca in tara mea exista facultati, licee si scoli crestine a insemnat o implinire a unui vis al meu: sa-L vad in scolile din tara mea pe Dumnezeu… N-am fost de fata la schimbarile minunate facute in tara dorului meu, dar cu sufletul si cu rugaciunea m-am simtit parte din minunile acestea ale lui Dumnezeu pentru neamul meu…
La Resita si Orsova, am admirat noile locasuri de inchinaciune intr-un stil arhitectonic al zilelor noastre si cu conditiile cele mai moderne. M-am simtit si in aceste orase, ca si peste tot pe unde am colindat in tara, cu sufletul imbobocit intr-o realitate plina de bucurie, vazand ca Dumnezeu a readus libera credinta si in tara sufletului meu…
Intalnind atatia prieteni si sceptici intorsi la Dumnezeu, mi-am intarit – si eu – credinta in sufletul meu. Mi-au venit in minte cuvinte din Cuvantul lui Dumnezeu care vorbea – vocea Lui rasuna si astazi… – de multa vreme si neamului meu: „Omul va trebui sa-si plece in jos privirea semeata si ingamfarea lui va fi smerita; numai Domnul va fi inaltat in ziua aceea , caci este o zi a Domnului ostirilor impotriva oricarui om mandru si trufas, impotriva oricui se inalta, ca sa fie plecat…” (Isaia 2/11-12).
Am spus – si o spun – ca Dumnezeu vrea sa readuca la credinta si ascultare poporul roman, pentru ca vrea ca romanii, sau romancele sa nu piara , ci sa aiba viata, prin pocainta si credinta. Proorocul Zaharia transmite mesajul divin de chemare la ascultare, ca sa nu vina ceva mai greu si mai de nesuportat: „Intoarceti-va la Mine – zice Domnul ostirilor -; si ma voi intoarce si Eu la voi… Intoarceti-va de la faptele voastre rele!…” (Zaharia 1/3, 4-b).
In continuarea calatoriei, am poposit pe Valea Prahovei, locul unei parti din copilaria mea, acolo unde se afla giuvaierul Bucegilor nostri, unde muntii, padurile si raul Prahova isi etaleaza frumusetea si-ti dau curajul revenirii la matca. La Sinaia, mi-am mangaiat privirea pe frumusetile de pe Valea Furnica, de la Peles, Pelisor, Cota 1400, dar mi s-a innegurat privirea si am simtit cum tristetea isi cauta culcusul in sufletul meu la vizitarea orfelinatului din localitate, aflat langa manastirea, de pe povarnisul ce duce spre lumea de tacere si mister a muntilor Bucegi, cand mi-am amintit de trecut si am vazut prezentul. Ma gandeam, pe cand revedeam orfelinatul cu frumoasele lui alei, de pe coama de deal, dar si cand intalneam fetele triste si ingandurate ale copiilor orfani, cat ii iubeste de mult si le poarta de grija acestora Mantuitorul….
Sa ne apropiem de sufletul orfanilor cu gingasie si sa punem pe ranile sufletului lor balsamul de mangaiere si alinare; si uleiul binefacator al credintei si al sperantei, prin bunatate, omenie si dragoste sfanta. Cine face rau unui orfan se atinge de ochii lui Dumnezeu, caci El il iubeste si il ia, pentru totdeauna, sub pavaza Sa!…
La Busteni: mica cetate de granit, unde mi-am petrecut trei ani frumosi din copilarie, am calcat pe urmele ce le-am lasat pe cand incercam sa patrund tainele vietii si ale naturii ce o vedeam cu panorama muntilor Caraiman, mereu acoperiti de nori, si care, acum, cand am revenit de pe meleaguri straine, mi-au stamparat al meu dor, cand si-au aratat piscul cu crucea de beton si piatra de pe creasta lor, cand m-am apropiat de poalele Bucegilor. Vedeam aceeasi cruce, ca atunci cand aveam 12 ani, la marginea prapastiei, de straja inaltimilor, luminand cu lumina electrica trasa pana la ea, imprejurimile, luminitele becurilor ei vazandu-se pana departe. Crucea aceasta ce mi-a fascinat copilaria a ramas neclintita de vanturi si ploi, de zapezi furtunoase sau de frig sau de caldura si nici de rugina vremii, ci statea mai departe, de straja in varful de munte numit Caraiman, in lumea ei: lumea tacerii de stanca ce mi-a umplut si mie sufletul de mister si am sapat cuvinte in poemul

„Templul tacerii de stanca”…

La Busteni, intr-o sambata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa; mai spre seara,
Cand am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna…

M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier
Ce statea cu fata-i intoarsa spre prapastia aceea adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte, in templul tacerii din piatra de stanca…

Pe cer, au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala de vis!…
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele…

Cu fiecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.

N-as fi vrut sa trezesc pe Cineva acolo: in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Isus…
De-atunci, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca nu acolo-i Templul tacerii lasat de mine, departe!…

Din Busteni, am urcat muntii Bucegi, la „Babele”, si, in ceata in care ne-a lasat funicularul, am simtit linistea de stanca. Soarele ne-a zambit doar cateva minute si ne-a dat ragazul sa admiram crucea misterioasa de pe varful Caraiman, martora din templul tacerii de stanca…
La orfelinatul de copii din Busteni m-am simtit ca acasa, dar am lasat, pentru cateva minute, sa ma cuprinda tristetea si nostalgia, intelegandu-i pe copilasii aceia, cu fetele acoperite de zambetele lor palide, cand ma priveau cu o curiozitate neobisnuita, iar vorbele lor, cand le rosteau, parca erau venite din ungherele ascunse ale sufletelor lor zbuciumate si lipsite de dragostea parinteasca, caci ei traiau greutatea cu care soarta stie, pe unii din noi, sa-i loveasca… Traiam sentimentele infratirii cu acesti copii fara copilarie…
Iarasi ma rugam lui Dumnezeu sa aiba grija de sufletele si viitorul lor… Ma rugam si ma rog lui Dumnezeu sa ne dea si noua: tuturor romanilor sa n-avem inimile paganilor, ci sa avem suflete pline de mila si bunatate, de gingasia intelegerii si iubirii semenului tau, caci si tu sau eu putem fi, oricand, intr-o situatie similar de precara, stand in fata sortii cu mana goala, sau la groapa mortii!…
Daca nu ne-am fi dus si pe litoral, poate nu s-ar fi realizat visul de a pasi pe urmele tineretii verzi ce a zburat…; si cu pescarusii galagiosi ce mi-au tinut tovarasie, in revarsatul multor zori, cand soarele abia incepea sa se iveasca ca un imparat infocat peste uscat si-ntinderea imensa de apa sarata si binecuvantata, din anii tineri si de mai tarziu…
Litoralul este o capodopera naturala pe chipul binecuvantat al Romaniei. M-am bucurat si am fost fericit la reintalnirea locurilor, unde am regasit imaginea unica a intalnirii infinitului cu finitul, a vesnicului cu temporalul, a nostalgiei si a bucuriei in fata peisajului, in auzul zumzetului sau vuietului valurilor marii, dar si in admiratia albastrului apei si a zarii, ca si in cea de rasarit sau apus de soare, ca si fericirea de a vedea orizontul din departare…

P.S. Un fragment din romanul meu „Emigrantii”, in curs de pregatire sa iasa la Lumina…

Prima conferinta Peniel, in Austria

On By nelursIn Bible, Christian Life, Devotional, Europe, Media, News, TheologyLeave a comment

Va auntam cu bucurie ca Fundatia Peniel va organiza in aceasta toamna prima conferinta de tineret Peniel din Austria! Preocuparea noastra este ca tinerii romani de pretutindeni sa cunoasca harul lui Dumnezeu, sa accepte identitatea lui Cristos si sa traiasca o viata calauzita de Duhul Sfant, care sa largeasca Imparatia Domnului pana va veni El.
Detalii:
1. Conferinta se va desfasura sub denumirea “Noi Perspective”. Motto: Ieremia 29:11.
2. Locatie: Vienna Christian Center aflat pe Baumgasse, nr. 72 (www.viennachristiancenter.at).
3. Vor predica evanghelia: Lucian ONIGA, Adi FISCA si Iuliu CENTEA. Vor sustine diverse seminarii: Adi FISCA & Peniel band (Despre inchinare), Lucian ONIGA (Cum sa te casatoresti bine) si Sami PETER (Plinatatea Duhului Sfant). La sesiunea panel vor raspunde la intrebari: Stefan PESEL, Martin SCHASER, Ioel ROTARIU, Iuliu CENTEA si Lucian ONIGA.
4. Ne vor conduce in inchinare: Peniel band – RO si alte formatii muzicale din Linz, Salzburg si Viena (Agape & Hebron).
5. Participarea la conferinta va fi conditionata de:
a. Inscrierea pe situl Peniel (www.peniel.ro) pana la data limita de 8 OCTOMBRIE. Recomandam ca fiecare lider de tineret sa-si inscrie grupul de care va raspunde pe intreaga perioada a conferintei! La registratura, numai liderul de grup se va prezenta pentru a face demersurile necesare intrarii in sala!
b. Achitarea unei contributii de 10 Euro la locul conferintei.
Avand in vedere numarul limitat de locuri, numai primele 650 de persoane inscrise vor putea participa la aceasta conferinta! Va rugam sa nu va inscrieti pe lista decat daca veti participa cu siguranta la conferinta!
6. Program:
Vineri, 15 oct.:
Receptia: 17:00 – 18:00
Sesiunea I: 18:00 – 20:00 (sesiune comuna)
Sambata, 16 oct.
Sesiunea II: 10:00 – 11:15 (seminarii paralele)
11:15 – 11:45 – pauza de cafea / ceai
Sesiunea III: 11:45 – 13:00 (sesiune comuna de intrebari si raspunsuri – panel)
Timp liber: 13:00 – 18:00
Sesiunea IV: 18:00 – 20:00 (sesiune comuna)
7. Organizatorii Peniel nu vor asigura cazarea participantilor, dar vor acorda asistenta pentru cazare, in masura locurilor oferite de catre bisericile evanghelice din Viena. Pentru a ne usura munca si pentru a va rezolva singuri cazarea, va rugam sa luati legatura direct sau prin pastorul dv. cu crestinii din Viena! De asemenea, va puteti caza si la locatiile afisate in linkul din mesajul de pe www.peniel.ro. In cazul in care nu va descurcati, va rugam sa luati legatura cu Beni Lavu, la tel. 0043-660-658.35.60, prin e-mail la benylavu@yahoo.com sau pe messenger la id-ul benylavu.
Pentru pregatirea spirituala a acestei conferinte, va rugam sa fiti alaturi de noi in post si rugaciune speciala pe data de 10 octombrie.
Multumim si va asteptam cu drag!
In numele echipei,
Lucian Oniga
PS 1. Speram sa reusim transmirea live a conferintei pe internet.
PS 2. Recomandam intalnirile Global Leadership Summit (GLS) care se vor desfasura in mai multe orase din Romania. Indiferent de varsta si experienta ta in lucrare, participarea la aceasta conferinta va fi o incurajare si o buna provocare pentru tine. Pentru detalii si inscrieri: www.willowcreek.ro.
Pasi.ro

PREZENT LA INTALNIRE

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Life and Health, Miracles1 Comment

By Mihaela Arbid-Stoica , Beirut, Lebanon
Mi-a luat destul timp pana m-am hotarat sa scriu. Motivele sunt simple: mai mult de teama ca nu am sa reusesc, dupa 16 ani, sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.
In vara lui 1993, intr-una din zile, m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, crezand ca e o banala alergie, la care eram predispusa mai ales primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat – intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca „o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care asa-zisul „ciugulit” crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa ma vada un doctor ortoped. Mi-a prescris analizele de rigoare si am facut o radiografie in care se vedea ca osul avea o umflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si un antiinflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva lipsit de importanta. La cateva zile, o prietena m-a sunat si mi-a spus ca mi-a facut o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Foarte linistita, mai mult ca sa-i fac placere, am acceptat interventia ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat ce varsta am, cati copii si altele, pe care nici nu le-am luat in seama. Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin amuzata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii si mi-a spus cu un calm convingator:
– S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina.
Am zambit.
– Ai cancer la oase, 99%. Ce-ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale?

Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca ma aflu intr-o centrifuga sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si gandul mi s-a dus la fata mea care nu implinise inca 12 ani. Inainte de a pune o intrebare doctorului sau de a-l asculta, planul era facut. Pe fata trebuia sa o duc la mama, in Romania, iar eu sa ma sinucid. Doctorul – poate Dumnezeu l-a inspirat – inainte de a fi inceput sa-mi faca trimiterea pentru spitalul american, m-a privit si, ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta, mi-a propus sa repet radiografia si analizele, la un anumit spital, unde-l cunostea foarte bine pe radiolog. Am acceptat fara nicio sovaiala. Imi ramaneau cateva zile, in care aveam sa mai traiesc cu o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.

Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, era mai mult o stare nervoasa. Se intampla, cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment si, astazi, cand imi amintesc, nu-mi pot explica, dar era ca si cum acceptasem diagnosticul si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare, incat pierdusem contactul cu realitatea.
Peste doua zile, eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul stia ca vin, era deja anuntat de doctorul meu.
M-a primit zambind si, dupa cea mi-a facut mai multe radiografii, m-a lasat sa astept poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz spunandu-mi fericit:
– Nu ai cancer. Nu ai nimic, poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie. A doua zi m-am prezentat la doctorul meu cu aerul unei invingatoare. Analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa a sortii… nu avea importanta ce se intamplase, principalul era ca nu aveam cancer. Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani, m-am trezit din nou cu dureri ca la inceput, dar de o intensitate mai mare. L-am sunat pe doctor si mi-a spus ca este o cauza psihica. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut radiografiile, nimic. La doua luni de la primele investigatii, nu mai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si in bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de reumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar… etc. Absolut normal. Toti ma luau de nebuna, iar eu plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie, doctorul m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994, aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartaiau cand ma miscam. Intr-un fel, ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si, inconstient, incepeam sa ma scarpin, sa-mi infig unghiile in articulatie. Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte pentru fata mea, pentru ca incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte de a plati, mi-am aruncat privirea pe standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte, „Isus a facut din mine martorul Sau”, scrisa de un preot misionar, Tardif. Am cumparat-o imediat si, pana seara tarziu, era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, Dumnezeu este mereu prezent, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de Sud. La un moment dat, s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada, isi astepta sfarsitul intr-un spital, zilele fiindu-i numarate.
Intr-una din zile a intrat la el in camera un grup de tineri care i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea prin hol privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca, din fericire, Isus „era deja intrat”. Preotul se hranea artificial de mai mult timp si noua „problema” care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile, cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca rezultatul a fost bun.
Dupa ce s-a insanatosit, si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui Dumnezeu, cu si mai multa forta si convingere.
Intr-o zi, in timpul predicii, a auzit in cap o voce care i-a spus: „Vor fi vindecati cei care nu vad”…
De atunci, miracolele au curs in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate si chiar si cei de la distante mari, au inceput sa vina sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile, a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus, in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa. Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu in drumul sau oameni care il sprijineau, dispusi sa-i faca mici donatii.

Odata ajunsa la ultima pagina, am luat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin trebuia sa fie la prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si-l priveste pe fiecare in parte.

Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si nu mica mi-a fost mirarea cand am citit pe coperta ca pe data de 4 septembrie „Père Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de niciun doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa ajung intr-o adunare in care Isus avea sa fie prezent. El, Dumnezeul nostru, El, care a murit si pentru mine, El, care ne-a intors copii Tatalui, El, pe care, de cand eram mica il consideram Prietenul si Protectorul meu. La data fixata, am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara niciun regret: „Daca nu mor pana vara viitoare, un lucru este cert – voi ajunge intr-un scaun, imobilizata pentru restul vietii”.
Am ajuns devreme si am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copiii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut vreo problema. Dupa ce ne-a povestit cum s-a schimbat viata lui si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari in care Isus l-a indrumat si mai ales despre increderea si credinta lasate in urma lui, ne-a spus: „Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant”. Au inceput minunile; zeci de oameni s-au ridicat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi. La un moment dat, a spus: „Sunt doua femei care au cancer la oase, ele nu stiu si din acest moment incep sa se vindece”. In tot acest timp, cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata mi-L imaginasem pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura pe care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne fiecaruia. Plangeam si ma rugam: „Doamne, nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, a urmarit intalnirea cu Isus, in fata micului ecran. Au fost persoane care au fost atinse de miracol in fata sticlei televizorului.
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte de a se fi pus in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiesc ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si, fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz, am realizat ca nu mai aveam nicio durere, nici la bazin, nici la coloana, nici in zona cervicala. In sfarsit, eram ca la 20 de ani. Ma culcam pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici cea mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nicio durere, il miscam si pe celalalt, si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun de mai multe ori pe zi, mi-am reincaltat pana si pantofii cu toc, adica faceam tot ce nu mai facusem de un an. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu harul si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.
La sfarsitul saptamanii, l-am intrebat pe sotul meu daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns: „Da, dar asteptam sa-mi spui tu ca este adevarat”.
Multa vreme de-atunci, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data, de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus sunt lacrimi speciale.
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca si „umila pacatoasa” care sunt a fost privita si atinsa de harul lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc. Stiu ca in orice imprejurare ne priveste. Dumnezeu mi-a ascuns faptul ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-mi dovedesc iubirea dezinteresata pentru El. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu prezent.

La inceput, imi propusesem sa incerc sa descriu exuberanta pe care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus, cand am inceput sa scriu: „Doamne, da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta”, iar la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar in linistea interioara, imi soptea: „Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine nu au nevoie de argumente. Eu sunt mereu prezent, chiar si atunci cand ei se indoiesc”…
www.orizontcrestin.org

Roua de dor

On By nelursIn Christian Life, Devotional, Inspirational, literature, poetryLeave a comment

By Sorin Micutiu

Pe calea-ngusta,
umbrele serii
tainuiesc
gene-nlacrimate.

Mi-e dor!…
Mi-e dor de-acele zile
cand ganguream,
in dragostea dintai:
,,O, Doamne, Te iubim!”

As vrea,
in zorii diminetii,
in mireasma florilor,
sa-Ti soptesc cu roua:
,,Pentru rabdare,
Doamne, multumesc!”

Iarta-ma, Doamne!
De atatea ori suspinand
si plangand Te-am auzit
pana-n zori, langa mine…

Azi plang si eu cu dor
dupa dragostea frateasca,
ce pret de jertfe pentru ea
a trebuit sa se plateasca…

Din ce prigoane
s-a nascut iubirea,
frumoasa si sfanta iertare
ce ne-a aprins inimile…

Doamne, pe calea-ngusta
se simte o stare frumoasa…
Nu stiu ce pierd
cei ce nu vor sa iubeasca!

Chiar daca sunt lacrimi,
ele nu-s de jale,
sunt doar roua sfanta
ce picura pe cale…

Genele-nlacrimate
in zorii diminetii
vor scutura podoaba…
Zambindu-Ti, Tie, Doamne!

MUZICA, DOAR MUZICA

On By nelursIn Devotional, Inspirational, poetryLeave a comment

Il apreciez foarte mult pe Paul Ciprian Surugiu ca OM caruia ii pasa si iata-ma asternand pe hartie cateva ganduri. Am ascultat si ascult tot ceea ce Paul interpreteaza, cantece de muzica usoara, populara, colinde si versuri, si cu interes, iar nu o data, ca atunci cand am ajuns la „Seara de Craciun”, „Casa parinteasca”, „Prin straini m-a dus visarea”, „Sarut, femeie, mana ta”, „Ce seara minunata”, „Elena”, „Astazi este ziua mea”, „Muzica e viata mea”, „Cantati cu mine!”, „Clar de luna”, „Cantec pentru romani”, cu o emotie tulbure.
Paul Ciprian Surugiu – FUEGO canta cu sufletul, canta ceea ce simte, canta romaneste, canta asa cum vorbeste. Este exact ceea ce simti ascultand cantecele sale.
Pot sa va spun ca nu sunt cantece de dragoste aceste versuri pline de lirism si puse pe muzica. Este – daca vreti – ceva mai mult, sunt cantece care apartin unui melos ancorat in vastitatea unor trairi sedimentate si apoi filtrate din adancurile insondabile ale acelui suflet pe care-l purtam cu totii, dar unde nu toti au acces sau ragaz sa-l cerceteze.
Muzica e viata mea, ne spune Paul. Canta si va canta! Fiecare zi este un cadou daca Paul Ciprian Surugiu – FUEGO poate sa deschida ochii, sa se concentreze pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-a adunat de-a lungul anilor. Aceasta este ca un cont in banca, iei de acolo exact ce ai adunat. Sfatul lui este sa faceti la fel toti cei care il iubiti, voi care sunteti timpul insirat pe generatii! Sa adunati multa fericire si tot ce e frumos in contul vostru de amintiri si sa le multumiti la fel cum le multumeste FUEGO celor care au contribuit la contul lui de amintiri, unde si astazi strange si mai strange.

Nici daca ar fi copilul meu nu l-as iubi mai mult.
DAR
Lui Paul Ciprian Surugiu – FUEGO, cu pretuire
Azi cu pana si cuvantul
Astern gandurile mele,
Ca sa afle-ntreg pamantul
Doruri, vise ardelene.

Randuri scrise pe hartie
Oamenii sa le citeasca,
Dincolo de timp sa stie
Limba noastra romaneasca.

E dovada cea mai sfanta
Prin care vreau sa se afle
Ca in viata asta scurta
Tuturor le-oi fi aproape.

Este tot ce poate gandul
Voua sa va las in dar:
Dragostea, versul si cantul,
Numele de ardelean.

Rodica Elena LUPU
Scriitor, poet