WHY ARE THE PEOPLE RUNNING AWAY FROM THE CHURCH ?

by John Urs

This week I was shocked to read in the news the story of a 7 years old boy who stole his dad’s car and drove as fast as he could being chased by police just to skip going to the church.

hypocriteThe story made a media world tour and I don’t know how may people paid attention to it, but for me it was like a cold shower.

Why?

This is the question that we all ask? How can you compare this situation with the past and present martyrs who are laying their own life for Jesus’ sake?

Oops, I forgot to tell you that this happened in America…

What is happening with our country ? What is happening with the Christians in America ? Or it’s only America, what about Europe ?

Is this happening in the historical Christian areas, why ?

This reminds me of the people of Israel and the times of Joshua. It reminds me of Joshua’s bold declaration to obey and serve the Lord and is also reminding me of what happened only one generation after that when Israel turned away from the Lord.

Somebody said that Christianity endures only one generation and that is why we have to live a life through which to make sure that we pass on the Christian values.

But why are the people running? Why do they prefer rather to surf on My Space, share on Twitter and Facebook than going to the House of the Lord?

There few answers that I have, not all of them but some…

Here we go:

Family is no longer a family. The church is so much affected by the divorce and remarriage phenomenon that sometimes you think if it still should be named church or a social club. If we read the Scriptures the children should be educated in the Christian values in the family and if you don’t have a normal family… you think about it.

Bible is no longer the Word of God and ultimate authority. The most successful preachers today are not the ’’conservative’’, limited and old fashioned preachers who are basing all their messages on the truth of the Scriptures, but the ’’innovative’’, free thinkers and pleasant to hear, messengers of a life without barriers and without pains, the preachers of the relative truths and the ones who fit the culture. The Bible is no longer dictating us how to live it is just our source of false comfort and delusional peace.

Most of the Christians don’t have a genuine relationship with Jesus Christ. We are the result of a ’’cheap Grace’’ gospel, we are the hypocrites of our days. Zacchaeus could not see the Lord because of the people around him and seems like today the most people around Christ are stopping even their children from seeing the Lord.

What do we need to do?

REPENT NOW!

Pot idolii sa moara?

by Dan Bercian
www.radiounison.ro

Despre idoli si blasfemie

Fara îndoiala ca stirea care a tinut capul de afis al tuturor publicatiilor din saptamâna care a trecut a fost stirea mortii lui Michael Jackson. Am aflat ca lumea a plâns si s-a întristat din cauza acestui eveniment nefericit. S-a aflat acum cât de mult a fost iubit Michael Jackson. Probabil ca s-ar fi bucurat sa stie acest lucru înca pe când traia. Michael Jackson dorea sa fie iubit. A facut tot ceea ce a putut pentru a fi iubit si acceptat. Poate mai mult decât oricare altul.
Lumea isi ia ramas bun de la un megastar, dupa cum a fost numit, dar daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit. În primul rând de el.

[pullquote]… daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit in primul rând de el.

Dan Bercian[/pullquote]

În contextul elogiilor care i se aduc înca celui ce a fost numit “regele muzicii pop” a spune despre el altceva decât bine pare o adevarata blasfemie. Si nu spun cuvinte mari doar de dragul de a le spune. Blasfemie este un cuvânt prin care se ultragiaza o divinitate sau un act de defaimare a lucrurilor considerate sfinte, sau demne de un respect deosebit. Poate nu ati stiut pâna acum ce înseamna blasfemie si ati folosit acest cuvânt doar atunci când v-ati gândit la Dumnezeu. Dar oare nu a fost Michael Jackson un dumnezeu? Si daca a fost, atunci ceea ce voi spune în continuare poate fi numit blasfemie. Sper sa nu aruncati cu pietre.

De fapt blasfemia este azi atât de comuna încât ma gândesc ca veti fi îngaduitori si fata de mine. În zilele pe care le traim blasfemia este la ea acasa. Numele lui Dumnezeu este vorbit de rau de dimineata pâna seara chiar de catre cei ce se numesc crestini. Cel putin crestinii din România parca si-au facut o preocupare deosebita din a înjura si a vorbi de rau Numele lui Dumnezeu.

Deci, de ce a-l vorbi de rau pe Michael Jackson poate fi considerata o blasfemie? Pentru-ca Michael Jackson a crezut ca este Dumnezeu sau a cautat sa ia locul lui Dumnezeu. Toti acesti fani care l-au plâns si înca îl mai plâng în aceste zile au spus cu gura lor ca Michael Jackson a fost (si înca mai este) idolul lor. Dar ce este un idol?

Întorcându-ne la dictionar iata ce explicatii gasim în dreptul acestui cuvânt: Divinitate pagâna, chip, figura, statuie reprezentând o asemenea divinitate si constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. Fiinta sau lucru care reprezinta obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. Persoana sau lucru care este obiectul unei adoratii.
Aceasta spune dictionarul dar mai exista o definite a idolului pe care o gasim în Biblie. Daca veti citi cu atentie veti vedea ca în Biblie idol era orice obiect sau lucru care lua locul lui Dumnezeu. Un zeu pagân, un obiect sau o imagine a vreunui lucru folosit în închinare si caruia i se atribuiau puteri magice. Aceasta imagine despre idol o gasim în special în Vechiul Legamânt. În Noul Legamânt termenul capata sensuri noi.

Prima epistola a apostolului Ioan se termina cu urmatoarele cuvinte (într-o traducere mai moderna): “Copilasilor, paziti-va cu strasnicie de orice lucru care ar putea lua locul lui Dumnezeu în inima voastra“. În traducerile mai vechi acest ultim verset al epistolei suna asa: “Copilasilor, paziti-va de idoli“.

Atât dictionarul cât si Biblia spun ca idolul poate fi o persoana sau un lucru care sa fie obiectul unei adoratii, care sa aduca omului confort si mângâiere, în care omul sa-si gaseasca linistea sau, si mai rau, în care sa-si puna sperante de mai bine, la care sa se gândeasca si sa apeleze atunci când are vreo nevoie. Nu în ultimul rând un idol este un model, ceva ca si care ai vrea sa fii.

Dupa toate acestea cred ca putem raspunde cu usurinta la întrebarea: A fost Michael Jackson un idol?
Un idol cere sa i se aduca închinare. Dumnezeu era foarte suparat pe poporul evreu atunci când acesta se închina si în fata zeitatilor pagâne a popoarelor din jurul lui, în fata chipurilor cioplite si în locuri speciale unde se aduceau jertfe acestor idoli, unde se ardea tamâie în cinstea lor. Referintele în acest sens sunt foarte multe. Iata doar câteva din ele:
Leviticul 26:1  Sa nu va faceti idoli, sa nu va ridicati nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; sa nu puneti în tara voastra nici o piatra împodobita cu chipuri, ca sa va închinati înaintea ei; caci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Deuteronomul 32:17  Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu Sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunosteau, dumnezei noi, veniti de curând, de care nu se temusera parintii vostri.

1 Împarati 14:15  Domnul va lovi pe Israel, si Israel va fi ca trestia clatinata în ape; va smulge pe Israel din aceasta tara buna pe care o daduse parintilor lor, si-i va împrastia dincolo de Râu, pentru ca si-au facut idoli, mâniind pe Domnul.

Iata în continuare un text din Ezechiel capitolul 8:
5  El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridica ochii spre miazanoapte!” Am ridicat ochii spre miazanoapte; iata ca idolul acesta al geloziei era la miazanoapte de poarta altarului, la intrare.
6  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urîciuni pe care le savârseste aici casa lui Israel, ca sa Ma departeze de Sfântul Meu locas? Dar vei mai vedea si alte urîciuni si mai mari!”
7  Atunci m-a dus la poarta curtii. M-am uitat, si iata ca era o gaura în perete!
8  Si mi-a zis: „Fiul omului, ia sapa în perete!” Am sapat în zid, si iata ca era o usa.
9  Si mi-a zis: „Intra, si vezi urâciunile cele rele pe care le savârsesc ei aici!”
10  Am intrat si m-am uitat; si iata ca erau tot felul de chipuri de târâtoare si de dobitoace urâcioase, si toti idolii casei lui Israel, zugraviti pe perete de jur împrejur.
11  Înaintea acestor idoli stateau saptezeci de oameni din batrânii casei lui Israel, în mijlocul carora era Iaazania, fiul lui Safan; fiecare din ei avea o cadelnita în mâna si se înalta un nor gros de tamâie.
12  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric batrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plina de chipuri? Caci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a parasit Domnul tara aceasta!”
13  Si mi-a zis: „Vei mai vedea si alte alte urîciuni mari pe care le savârsesc ei!”
14  Si m-a dus la intrarea portii Casei Domnului din spre miazanoapte. Si iata ca acolo stateau niste femei, care plângeau pe Tamuz.
15  Si El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea si alte urîciuni mai mari decât acestea!”
16  Si m-a dus în curtea dinauntru a Casei Domnului. Si iata ca la usa Templului Domnului, între pridvor si altar, erau aproape douazeci si cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului si cu fata spre rasarit; si se închinau înaintea soarelui spre rasarit.

Peste tot în aceste texte si peste tot unde este vorba despre idoli aflam ca oamenii se închinau înaintea lor. Fie ca erau chipuri cioplite sau imagini pictate, fie ca era soarele, oamenii se închinau înaintea lor. Michael Jackson, în aceasta acceptiune a termenului, a fost un idol. Iata câteva elemente care vin în sprijinul acestei afirmatii.
Asa cum am spus, mai întâi Michael Jackson a pretins închinarea. Aduceti-va aminte de marile concerte care au avut loc de-a lungul timpului, chiar în Bucuresti au avut loc doua astfel de concerte, de atmosfera din acele locuri. De fapt acolo nu avea loc un concert în sensul cu care noi ne-am obisnuit. Acolo era un templu în care i se aducea închinare unui zeu. Si zeul era Michael Jackson. El pretindea aceasta închinare. Am participat si eu la concerte de acest fel. Nu la concertele lui Michael Jackson dar la alte concerte unde erau prezenti alti idoli. Cei de pe scena nu acceptau o atitudine de pasivitate din partea spectatorilor. Spectatorii, sau altfel spus închinatorii, erau cumva obligati, sedusi, sa se închine în fata idolului si sa îi aduca laude.

În al doilea rând un idol promite fericirea. Frenezia care îi cuprinde pe fani, asteptarea cu nerabdare a evenimentului, dorinta aprinsa de a-l vedea si auzi pe idol, toate acestea ne duc cu gândul spre o împlinire la cel mai înalt nivel, o fericire de nedescris. Îmi aduc aminte ca un împatimit al muzicii rock, asa cum am fost si eu odata, spunea în urma cu circa un an de zile când a concertat în tara noastra formatia satanista Rolling Stones, ca se va duce la acel concert chiar daca ar trebui sa mearga într-un scaun pe rotile. Si cel ce facea aceasta afirmatie nu mai era un tânar adolescent ci unul care se apropia de finalul vietii. Semn ca idolii promit fericire.

În al treilea rând înaintea unui idol se aduc jertfe. Va spun ca jertfele sunt mari. Si nici nu suntem constienti de ele. Eu le-am adus în vremea în care eram un împatimit al muzicii rock, înainte sa-L cunosc pe Domnul Isus Hristos. Oamenii renunta la multe lucruri pentru a avea idolul. Fie la bani cumparându-i muzica, sau platind ca sa ajunga la concerte, fie la timp, pentru a sta în prezenta lui, si renuntand la compania altora, chiar a celor apropiati (sot, sotie, copii). Eu am jertfit mult platind bani grei pentru muzica dar cred ca cei mai multi jertfesc timpul lor pentru a sta în prezenta idolului. De fapt, datorita progresului tehnic la care s-a ajuns, oamenii petrec cu idolul lor tot timpul. Dar jertfele nu se opresc aici. Ultima stire este ca 12 fani ai lui Michael Jackson s-au sinucis. Nu au mai putut trai fara el. Si au adus jertfa suprema.

În al patrulea rând un idol îl modeleaza pe cel care crede în el, îl transforma dupa chipul si asemanarea lui, sau, cel putin, oamenii îsi doresc sa fie asa. Nici nu este de mirare din moment ce te închini înaintea lui, din moment ce astepti de la el fericirea, din moment ce îi aduci jertfe. Nu este de mirare ca vrei sa fii ca el.
Problema mare însa este ca toate aceste lucruri numai Dumnezeu are dreptul sa le pretinda si ca toti cei ce au aceeasi pretentie sau toti cei care ofera aceste lucruri altuia decât lui Dumnezeu, intra în conflict cu El.

De ce este Dumnezeu atât de suparat? Pentru-ca totul nu este decât o minciuna. Idolii nu pot da fericire celor ce o cauta la ei. Idolii nu sunt ceea ce pretind ca sunt. Singurul care poate da fericire este Dumnezeu. El este sursa fericirii pentru-ca El este Fericirea. Tot ceea ce este bun vine de la Dumnezeu si nu de la cei ce intra în conflict cu El pretinzând ca sunt ceea ce de fapt nu sunt. Când vorbim despre Dumnezeu, despre promisiunile Lui, despre ceea ce poate El face pentru noi oamenii, constatam ca El este ceea ce pretinde ca este. El nu se ascunde sub o masca, nu face promisiuni false, nu este un ipocrit. Este acelasi în veci. Nu are o fata când intra în scena si o alta în intimitatea Lui. El nu se poate schimba si El nu poate spune si face azi un lucru si mâine un altul care sa-l contrazica pe primul. El este perfect si desavârsit si nimeni nu mai este ca El. De aceea numai El poate sa-i asigure omului confort si fericire.

Acum as vrea sa vedeti cât de diferit de Dumnezeu a fost Michael Jackson, desi i-a placut sa se creda Dumnezeu.
Mai întâi cum poate fi Michael Jackson un idol când chiar el era nemultumit de felul în care arata? Stim cu totii ca a fost tot timpul obsedat de felul în care arata. Pur si simplu s-a desfigurat în urma multiplelor operatii estetice pe care si le-a facut. Pentru început a fost nemultumit ca era negru si si-a dorit sa fie mai alb. Apoi nu i-a placut forma nasului, a fetei si a procedat la numeroase operatii estetice care l-au transformat într-un subiect de bancuri morbide. Idolul înaintea caruia se închinau si se închina milioane de oameni suferea de frica, era dependent de asistenti si bodyguarzi pâna acolo încât tremura de frica daca trebuia sa deschida singur o usa. În ultimul timp îsi mentinea cu greu echilibrul, purta o masca pe fata aproape desfigurata în urma operatiilor estetice, era dependent de medicamente, chiar de morfina. Medicii i-au descoperit celule canceroase pe pielea din partea superioara a corpului. A fost acuzat de pedofilie si abuzuri sexuale si obligat sa faca fata unor procese rusinoase.

Ma întreb: Cum putea un astfel de om sa fie un idol? Sau cum putea unul ca el, aflat în mari nevoi si probleme sa poata da fericire? Este un lucru simplu si la îndemâna chiar si a unui copil constatarea ca nu poti da ceea ce nu ai. Ca si în domeniul material si în cel spiritual. Ca sa poti da cuiva ceva trebuie mai întâi sa ai tu. Altfel nu esti decât un mincinos. Cum îmi poti da mie 10.000 de euro când esti sarac lipit pamântului, ba mai ai si datorii? Tot asa, cum poti sa-mi dai mie fericire când tu esti bântuit de teama, de angoase, de spaime, de durere? Cum ma poti ridica dintr-o stare de întristare sau apasare când tu esti mai rau decât mine?

În domeniul spiritual oamenii au duhovnici. Oameni cu o viata sfânta, care stau aproape de Dumnezeu si care cunosc voia Lui. Sau cel putin asa ar trebui sa fie, pentru-ca si în domeniul spiritual sunt multi înselatori. La acestia apeleaza oamenii atunci când au nevoi spirituale, nu se duc la macelar. În sensul acesta Michael Jackson a fost un mincinos. A promis ceea ce el nu avea. Dar nu îl interesa. Ceea ce îl interesa a fost el. Imaginea lui, faima lui, banii lui, sanatatea lui, el în centru atentiei. Adica IDOL.

Întelegem mai mult durerea lui Dumnezeu si de ce este El atât de suparat pe idoli. Pentru-ca îi iubeste mult pe oameni. Si stie ca idolii nu pot da oamenilor fericirea. Daca o puteau nu trebuia sa moara însusi Fiul Sau, Domnul Isus Hristos.
Dupa toate acestea ma alatur si eu fanilor lui Michael Jackson care plâng acum la moartea lui. Dar plânsul meu este de un alt fel. Pentru mine Michael Jackson nu este un idol ci o victima. Nu este “regele muzicii pop” ci nefericitul care s-a lasat înselat la rândul lui de alti idoli. Asa cum
s-a întâmplat si se va mai întâmpla. Un om nefericit care a amagit milioane de alti nefericiti dându-le sperante false. Si aici este cel mai mare necaz: amagirea pe care le-a dat-o altora. Nu fericirea. Michael Jackson nu a fost un star, o stea, o vedeta, ci un ratat, un învins.
Daca Michael Jackson si-ar fi ratat doar viata pe acest pamânt, si asa a fost daca suntem atenti la istoria vietii lui, nici nu ar fi fost o nenorocire atât de mare, desi fiecare suflet are o valoare imensa. Dar Michael Jackson a înselat multe milioane de suflete amagindu-le si furându-le vesnicia. Exact asa cum fac idolii. În spatele concertelor, a efectelor speciale, a focurilor de artificii si a tot ceea ce vrajea mintile oamenilor dornici de fericire a fost un plan satanic de amagire si de înselare.
Daca Dumnezeu a fost si este furios pe idoli si daca El nu-si schimba principiile si ramâne acelasi de-a lungul timpului, ceea ce eu cred cu toata taria, înseamna ca este furios si pe Michael Jackson. Si atunci stim unde se afla Michael Jackson acum. Nu a fost fericit pe pamânt si nu este fericit în vesnicie. A încercat cu disperare am zice, sa fie fericit. În plina glorie si-a construit o resinta luxoasa numita NEVERLAND (numele spune multe) încercând sa-si ofere ceea ce nu a avut în copilarie. A trebuit sa o vânda, fiind si el ajuns de criza.
A avut, de la Dumnezeu, talent si o voce deosebita. Ar fi putut sa le foloseasca glorificând Numele lui Dumnezeu si multumindu-I pentru tot ceea ce a primit. Dar a preferat sa se creada ceva si sa-si doreasca sa fie ca Dumnezeu. Sa pretinda închinare si sa promita fericire. Un destin ratat desi lumea spune ca va ramâne în istoria omenirii si a muzicii. La ce folos? Si pentru câta vreme? Caci istoria omenirii se apropie de sfârsit. Dar vesnicia nu se va termina niciodata.
A murit copil, la 50 de ani, bolnav si nefericit, nemultumit de el si de lumea de care se ascundea si de care îi era teama dar si pe care o dorea cu disperare. Înca o dovada, daca mai era nevoie, ca banii si faima nu sunt o garantie a succesului si fericirii. Singurul care le poate da este Dumnezeu.

Puteti sa ma acuzati de blasfemie. Asa si este. Am vorbit împotriva unui idol si înteleg ca sunteti jigniti si suparati. Dar am vorbit cu durere. Si cu dorinta de a va ajuta sa nu cadeti în capcana idolatriei, daca nu ati cazut deja.

Îmi aduc aminte de momentul descris în cartea Faptele Apostolilor, capitolul 19, când apostolul Pavel se ridica împotriva unui idol, mai precis împotriva zeitei Diana care avea un templu însemnat în Efes si era cinstita în toata Asia. S-a produs atunci o mare rascoala si oamenii au fost furiosi. Ma întorc la gândul de la început si ma mir ca ne suparam atât de usor când cineva se atinge de idolii nostrii dar nu ne pasa atunci când Numele lui Dumnezeu este necinstit si batjocorit. Si idolii sunt de multe feluri. Michael Jackson este doar unul dintre ei. Dar iata ca idolii mor, doar Dumnezeu este vesnic.

Despre iubire

de Preot Arhimandrit Teofil Paraian

Manastirea Brancoveanu Sambata de Sus:

Iubirea… iubirea este cuprinzatoare si de aceea ni se recomanda si chiar ni se cere din partea lui Dumnezeu. Iubirea, in acelasi timp, este fericire, si e bine sa-i cuprindem in iubirea noastra si pe cei care ne sunt dusmani. Niciodata nu-i mai fericit omul decat atunci cand iubeste si cand se stie iubit. si, daca putem sa inmultim iubirea, in intelesul de a cuprinde pe cat mai multi si chiar pe toti in iubirea noastra, indiferent de raporturile pe care le au oamenii cu noi, si, daca ne stim cuprinsi in iubirea celor ce ne iubesc si in iubirea lui Dumnezeu, avem o asezare pe care sigur o binecuvanteaza Hristos. Continue reading “Despre iubire”

Dialog cu poetul crestin Ionatan Pirosca despre stihuri de reintoarcere catre frumos si sensibil

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a întregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facând acest lucru de îndata ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a asternut primele rime pe hârtie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteste cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede în conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie. Ionatan Pirosca s-a nascut în 1958 la Braila, este licentiat în teologie si este casatorit cu Sorina.

– Cum si cand ati inceput sa scrieti in mod serios poezie? In ce an ati debutat si cu ce ? Care au fost volumele urmatoare si cand au aparut ? Cate poezii ati compus pana la ora actuala?

– Niciodata nu am scris poezie în mod neserios. E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate pânzele care poarta aceasta corabie pâna se rup si furtunile, dar si pânzele… Numai susurul blând si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.

Am debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. Tot în acel an, luam si primele mele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, în 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice prin diverse reviste literare, debutam editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era o cartulie alcatuita din poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel încât sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului meu: anume, întoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mântuitoare.

Nu pot spune câte poezii am scris, asa cum nu numar niciodata câte linguri de mâncare manânc la o masa. Pot doar sa va spun ca am publicat pâna acum sase volume de poezie si ca am pregatite înca vreo patru, pentru a le publica în urmatorii ani.

– Ce fel de poezie scrieti? Ati scris mai multe categorii de poezii? V-ati format deja un stil al dvs., inconfundabil? Dintre poemele pe care le-ati scris pana in prezent, aveti unul preferat?

– Îmi place sa cred ca ceea ce fac eu se cheama poezie crestina. Asta înseamna sa fie o poezie de doua feluri: de o buna calitate literara, ca poezie, si cu un autentic fundament ideatic crestin, ca si mesaj. Aceste doua aspecte trebuie sa se împleteasca în cel mai armonios chip si cu cel mai viguros impact atunci când se apropie de sufletul iubitor de frumos. Despre stil, ce sa va spun… “Le stil c’est l’homme”. E ceva ce s-a format dintr-un mine trecut prin sumedenia de lecturi, cenacluri, încercari mai bune sau mai putin bune de a scrie ca unul sau ca altul dintre marii poeti ai lumii… Daca e ceva inconfundabil la mine, nu scrierea poeziei este, ci modul cum interfereaza ea cu propria-mi biografie.

Nu am un poem preferat. Dar am o carte preferata. Vorbesc despre volumul Ferestrele Împaratiei, aparut în 2006.

– Descrieti-ne procesul aparitiei unui poem. Preferati sa fiti singur atunci cand scrieti sau sa ascultati muzica? Petreceti un anumit timp pentru a rescrie un vers sau va iese din prima?

– Scriu când am timp si când sunt suficient de odihnit ca s-o fac. Nu stiu dinainte ce voi scrie. Asta îmi sugereaza cuvintele însele, pe masura ce se tes în diverse sintagme. Asa se contureaza ideea, care preia apoi curgerea întregii constructii. Cuvintele care urmeaza momentului de cristalizare a ideii se subscriu acesteia, dar îsi pastreaza si un teritoriu de autonomie formala, îngaduindu-mi sa ma joc cu ele, la fel cum aranjam cubuletele colorate, în copilarie. Ba chiar îmi permit sa inventez cuvinte sau încarcaturi gramaticale noi, care prin aportul lor semantic si eufonic, creeaza sonoritati si sugestii noi, surprinzatoare, frumoase.

Nu depind de anumite conditii pentru a scrie. Îmi place sa ascult muzica, dar asta nu ma conditioneaza. E adevarat ca prefer sa fiu singur, dar ma stimuleaza la fel de bine prezenta alaturi de mine a cuiva drag. Nu încerc variante formale diferite pentru a definitiva un vers. Acest lucru se face în minte, în mod automat, în timpul procesului de scriere. Apare de obicei, forma definitiva a poemelor.

– Cum procedati pentru a ajunge de la o foaie de hartie alba la un poem finalizat? Cand si cum va dati seama ca un poem e finalizat, sa spunem ca traiti un anumit sentiment de calm, sau considerati ca un poem nu e niciodata cu adevarat incheiat?

– Nu am mai scris de multa vreme pe o foaie. Doar pe calculator. Si asta fiindca, din cauza bolii de care sufar, mâna mea refuza sa poarte pixul pe hârtie. De multi ani sunt ceea ce se numeste “persoana cu handicap”. Scriu foarte greu, dar scriu foarte mult. Ma instalez la computer si chiar daca trupul meu nu poate sa hoinareasca prea mult în lumea asta, imaginatia pleaca la cautat de comori. Curând dupa aceea, am un început, un cuvânt sau poate mai multe… Experienta îmi spune ce se poate face cu aceasta comoara. Ma las în seama ei, fiindca stiu ca e ceva ce se cheama talent si care nu îmi îngaduie sa pierd nici o comoara. Asa ca în ciuda bolii si a handicapului, fac exact ceea ce faceam si înainte de instalarea handicapului, ba se pare ca o fac chiar mai bine decât înainte. Scriu numai poeme “la gata”. Nu revin niciodata asupra vreunui text încheiat.

– Ce rol are cititorul atunci cand scrieti? Cum reactioneaza cititorul la poeziile dvs.? Cine este cel mai mare critic al dvs. (in afara de dvs. insiva)?

– Daca nu ar fi cititorii, dimensiunea orizontala a motivatiei scrisului meu s-ar pierde. Nu cred în conceptul de “arta pentru arta”, iar cel de “lucrare pentru Dumnezeu” este fals, daca nu ne gândim ca orice lucrare a noastra trebuie sa treaca pe la si sa fie în folosul semenilor, ca sa ajunga la Dumnezeu. Deci, un barometru natural pentru masurarea “presiunii” poeziei mele – si a oricarui altuia – sunt reactiile cititorilor. Tot cititorii îmi dau si nota. Fiindca, daca ar fi dupa sotia mea – care e cel dintâi cititor al meu – as merita mereu zece! Asa ca, de obicei, mai astept si alte pareri.

– Exista in poemele dvs. adevaruri care risca sa se piarda atunci cand lectura se face in gand? Aveti si poeme scrise pentru a fi citite in gand, poate ca o meditatie in tacere, poeme care nu trebuie recitate?

– Pierderea vreunui adevar în poezie sau revelarea vreunuia înseamna ceva foarte relativ. Aspectul acesta depinde de atât de multe variabile, încât nu m-as aventura sa apreciez când are cel mai valabil impact poezia mea. Îmi place, e adevarat, sa-mi recit poeziile proprii, conferindu-le o rezonanta deosebita prin tonalitatea vocii sau accentuarea anumitor lucruri, dar nu pot spune ca se schimba ceva în structura de profunzime a poemelor, astfel. Meditatia în tacere precede scrierea, nu o înlocuieste. Cât despre procesul de receptare a gândurilor, trairilor expuse sau a ideilor, acesta este descoperit de fiecare cititor în momentul lecturii.

– Ce obiectiv urmariti in poeziile pe care le scrieti? Ne puteti vorbi despre influenta crestinismului in poezia dvs.? Ce alte concepte, in afara celui crestin, v-au mai calauzit in ceea ce ati scris?

– De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieti. Ca o reîntoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavârsit si curat pe pamânt si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta în poezie, ci însasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza întregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este, asa cum mai spuneam, aceea de… poezie, de excelenta literara.

– Ce poet crestin cititi in prezent? Ce parere aveti despre poezia crestina contemporana? Ce plusuri si ce minusuri are? Exista in prezent, o miscare poetica crestina?

– Daca privesc la apartenenta confesionala a autorilor, pot spune ca nu citesc altfel de poezie decât din cea crestina. Dar se întâmpla sa regasesc atât de putin din crestinism în operele imensei majoritati a scriitorilor de azi, ca nu pot spune cu mâna pe inima ca acum citesc vreun poet crestin. Poezia de azi se umple de postmodernitatea haosului în care traim, a unei realitati al carei stapân este cel rau. Unele opere poetice stralucesc de frumusete literara, dar “vâna” lor spirituala e de tot nula, daca nu daunatoare, desfigurata moral.

Am initiat în 2001, un grup literar crestin pe Internet, intitulat Cuvinte la schimb. Aceasta pare a fi unica reprezentare de acest gen a crestinilor evanghelici din România.

– Se spune ca sunteti cel mai mare poet crestin in viata. Pe ce credeti ca se bazeaza aceasta afirmatie? Cum se raporteaza tinerii la creatiile dvs.? Care este cea mai recenta recunoastere pe care ati primit-o din partea celor in bransa?

– Discutabila, aceasta afirmatie. Probabil ca sunt lideri de opinie care considera aceasta ca fiind adevarat. Nu spun ca nu-mi face placere sa aud asa ceva, dar credeti-ma: mare “e unul singur, Dumnezeu”. În ce ma priveste, Îi multumesc ca înca sunt “în viata”.

Tinerii încearca si ei sa-si gaseasca un drum în hatisul ofertelor acestei lumi. Unii iubesc poezia si încearca sa scrie. Ajung astfel, ca uneori sa citeasca si ce scriu eu. Tare m-as bucura daca ar gasi ceva care sa-i ajute sa vada pe ce drum au apucat-o, citindu-ma. Poate ca le-ar folosi mai mult ce scriu eu, daca ar sti ca recent am devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu (pentru întâia data!) poezie crestina de inspiratie evanghelica.

– Ati fost incurajat de cei din jur sa continuati sa scrieti sau se poate vorbi mai degraba de o incredere in Dumnezeu si in capacitatile proprii? Ce anume v-a ajutat sa va concentrati pe scris? Au existat si momente cand ati fi vrut sa abandonati?

– Încurajat!? Dimpotriva! A fost un moment, dupa aparitia primei mele carti, când afirmatia unora care erau obisnuiti cu un anume fel de predicute rimate, care si azi se practica prin biserici, ca poezia mea “nu este poezie crestina”, ar fi putut fi de natura sa ma demobilizeze. Am fost însa atât de suparat pe o astfel de abordare, ca am vazut-o ca pe o provocare. Asa ca am mers înainte, convins fiind ca am dreptate, ca Dumnezeu nu m-a înzestrat degeaba si ca nu m-a chemat degeaba la un astfel de razboi. Nu am avut niciodata de gând sa abandonez scrisul, dimpotriva, am considerat ca trebuie schimbat ceva în modul de a întelege poezia al fratilor mei crestini evanghelici, asa ca am luptat si în acest sens.

– Care a fost cea mai mare provocare de pana acum, ca poet? Cum va promovati poemele? Ce surse de inspiratie aveti in prezent?

– Cea mai mare provocare ca poet si nu doar, este aceea de a-mi depasi propriile limitari fizice impuse de starea sanatatii mele. Nu sa scriu îmi este greu, ci sa-mi promovez si sa-mi vând cartile. De aceea, am deschis un blog pe Internet, la adresa http://ionatan.wordpress.com, unde îmi postez unele dintre lucrari. Este cel mai bun mijloc de deplasare pentru cineva pe care nu-l ajuta picioarele. Cât despre sursele de inspiratie, nu-mi fac probleme. Întotdeauna se gaseste ceva demn de iubit. Cea mai importanta sursa de inspiratie pentru mine este dragostea lui Dumnezeu. Dar în aceasta dragoste a Lui încap atât de multe feluri de sentimente înaltatoare si atâtea frumuseti de împartasit încât, începând de la dragostea fata de firul de iarba alintat de racoarea din roua, pâna la dragostea pentru parinti, prieteni, sotie si copii, totul ma poate inspira.

– Sunteti multumit de statutul dvs. de poet sau v-ati dori sa fiti altceva? Ati fost implicat si in publicistica? Ce altceva vi se pare relevant in experienta dvs. de pana acum si ati dori sa ne impartasiti?

– Sa scriu poezie consider a fi ceea ce vrea Dumnezeu de la mine. Chiar si boala mea, o privesc ca pe o punere speciala de o parte. Dumnezeu ma obliga sa scriu. Nu pot sa fac altceva. Asadar, cum sa nu fiu multumit cu asta?

Apoi, tot ce consider relevant în experienta mea, trece automat în poezia mea. Tot ce-mi ramâne de facut este sa va provoc sa o cititi.

– Unde va vedeti in viitor, ce aspiratii aveti? La ce lucrati in prezent? Ce i-ati sfatui pe cei care abia acum incep sa scrie? Unii sunt de parere ca a scrie poezie este o “pierdere de timp”. Ce le-ati spune celor care gandesc astfel?

– De fapt, nu în viitor ma vad eu, ci în vesnicie. De când Hristos m-a asigurat de posibilitatea asta, nu-mi doresc mai putin. Aspir catre El cu toata fiinta mea, cu tot scrisul meu. Lucrez pentru asta, chiar si prin cartile mele. Acum am gata înca patru manuscrise, doua de poezie si doua de proza si am înca alte câteva carti începute, pe care ma rog sa-mi dea Dumnezeu putere si timp sa le termin! Astfel, am acoperit viitorii sapte ani cu câte doua aparitii – poezie sau proza – pe an.

Daca sunt tineri atrasi de poezie, îi sfatuiesc sa citeasca mult, sa vada ce este si cum se face poezia buna. Sa citeasca multa poezie si multa critica de poezie. Apoi, sa exerseze, sa nu se sperie de esecuri si sa exerseze iar. Fiindca a scrie poezie este ceva de foarte mare importanta. Poate cineva sa spuna ca el însusi este o pierdere de timp, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, care si-ar fi irosit timpul creându-l? Suntem creatia lui Dumnezeu. Poezia este o creatie a noastra. Ea nu este o pierdere de timp pentru noi, asa cum nici noi nu suntem o pierdere de timp pentru Dumnezeu…

Naturalete si forta epica intr-un roman de referinta despre oameni obisnuiti care lupta si ajung sa invinga

„Fetita padurarului”, „Portret de fetita”, „Catiusa lipoveanca”, „Portret de copil” sunt tot atâtea chipuri de copii ce te privesc expresiv, din tablourile pictorului Nicolae Toniza. “Ochii lui Tonitza”, ochii mari, rotunzi, inocenti, melancolici, naivi si plini de poezie ai micutilor zugraviti de el ne urmaresc cu lumina lor profunda. De-a lungul timpului, copiii au fost o veritabila sursa de inspiratie nu doar pentru artistii plastici, ci si pentru scriitori si compozitori. Daca în arta, acestia au un loc bine delimitat, în religie ei fac subiectul unei recomandari de exceptie din partea Mântuitorului lumii. Cu mai bine de doua mii de ani în urma, Isus a spus – ” Lasati copiii sa vina la Mine.” Câti dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui Dumnezeu a poruncit sa nu îi oprim pe copii sa ajunga la El? De câte ori am vazut în ei un model de desavârsire, de dragoste, de nevinovatie? Parinti fiind sau educatori, cât de des am meditat asupra responsabilitatii pe care o avem cu privire la odrasle? Ne-am pus vreodata, problema ca un copil poate fi un model crestin pentru un adult? Cum ne îndeplinim ca indivizi, dar si ca societate, datoria ce ne revine fata de micutii nostri? Iata tot atâtea interogatii la care raspunde cu succes romanul crestin al Ligiei Seman, “Tragedie si triumf”. Daca în romanele obisnuite scriitorul urmareste sa proiecteze cât mai bine anumite aspecte din realitate – sentimente, framântari, experiente, toate acestea vazute din perspectiva umana – romanul crestin are menirea de a-i arata cititorului ca dincolo de experienta omeneasca limitata, se afla divinitatea. De altfel, romanul crestin are o veche traditie. Inspirata în general, dintr-o întâmplare adevarata, o astfel de creatie îsi propune sa aduca la lumina framântarile si cautarile noastre, în dorinta de a-l descoperi pe Dumnezeu si de a începe o viata noua, alaturi de El.

Ligia Seman debuteaza în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul constiintei” (1999), “Tragedie si triumf” (2004) si “ Domnind peste împrejurarile vietii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminina, îmbinate cu psihoterapie, propunând solutii biblice. Primele doua carti mentionate prezinta pe lânga experienta crestina a personajelor, si o poveste de iubire bine conturata, ce aduce un plus de umanitate si da o nota romantica naratiunii. Prin antiteza, în “Tragedie si triumf”, registrul tematic se schimba radical. Actiunea este extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, Ligia Seman dând viata unor povesti încarcate de dramatism, relatate într-o nota grava, dureroasa. Asistam la scene violente, lipsite de moralitate, care uimesc prin notele descriptive naturale, sfâsietoare. Eroii au parte de necazuri, de încercari, de situatii limita, pe care nu le pot depasi decât prin harul lui Dumnezeu. Poate ca tocmai de aceea, în finalul romanului, unul dintre personaje, capelanul Edi, afirma : « Cu cât visam mai mult, …, cu atât visurile au sansa sa devina realitati. Si, nu suntem îndreptatiti sa visam visuri marete când avem un Dumnezeu atât de mare? » Dincolo de elementele zguduitoare care predomina, cartea are un deznodamânt apoteotic. Biruinta binelui asupra raului aduce cu sine regasirea sensului initial, primordial al vietii. Se asterne pacea si asistam în sfârsit, la triumf, ca la un element ce tine de prezent si de viitor.

Cu toate ca în carte are întietate tragismul, rasturnarea de situatie careia îi suntem martori la final, defineste si contrabalanseaza întâmplarile zguduitoare ce marcheaza întreaga scriere, de la prima pâna la ultima pagina. O familie ramasa pe drumuri, cu multe guri de hranit, acesta este tabloul de debut al romanului scris de Ligia Seman. Copiii sunt trimisi la cersit, tatal se îmbata, mama, Valeria, traieste undeva, la limita dintre dementa si normalitate. Dintre atâtia prunci, se detaseaza doua figuri, Ana, fiica mai mare si Vlad, imediat urmator ca vârsta, de care ea are grija. Destinele lor se despart de îndata ce se produce ireparabilul: Valeria este ucisa de sot, iar odraslele iau drumul orfelinatelor. Si astfel, începe cu adevarat, tragedia.

Casa de copii unde nimereste Vlad, un baietel cu o sensibilitate exacerbata, îi ofera un mediu complet ostil. Personaje precum Doroftei sau Miron Gura vin sa îi amplifice spaimele, nelinistile, durerile. Anii trec si dupa multa suferinta, umilinta si traume greu de descris, Vlad alege sa depaseasca faza institutionala, încercând sa “zboare” spre un nou tarâm – strada. Alaturi de Cristi, un micut adus de pe drum la caminul de orfani, acesta se decide sa încerce. Cu atât mai mult cu cât în mintea lui persista cuvintele spuse cândva, de fostul vagabond. “Eu eram domn pe strada. Acolo faci numai ce vrei tu, nu ce zice altul. Vrei sa dormi? Dormi. Vrei sa manânci? Manânci. Si acolo nu te bate nimeni. E rai viata când nu te bate nimeni.”

Vlad încearca sa se apropie de “rai”. Un rai în care un copil lipsit de parinti are macar sansa de a nu lua bataie. Cei doi evadeaza si, în drumul lor spre libertate, înteleg ca mai este nevoie de înca un element pentru reusita: “Eu ma rog, zicea Cristi, si se oprea din când în când, pupa pamântul în fata lui Vlad si zicea: Doamne ajuta, Doamne ajuta sa nu ne prinda. Fa si tu asa, îi zicea lui Vlad.” Iar Dumnezeu îi ajuta. Si astfel, cei doi învata sa traiasca de azi pe mâine, în canal. Nu singuri, ci alaturi de alti nefericiti, la fel ca si ei. În fond, moda copiilor strazii nu a început azi si nici ieri. Sa ne gândim la “Fetita cu chibrituri”, din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen, la Gavroche, micul erou din “Mizerabilii” lui Victor Hugo, la Oliver Twist, personajul principal din romanul cu acelasi nume scris de Charles Dickens, ori la Remi din “Singur pe lume” sau Romain Kalbris, din cartea cu titlul similar, ambele apartinându-i lui Hector Malot.

Vlad evolueaza pe strada. Ajunge unul dintre cei mai de temut sefi de gasca. Pentru ca iadul în care traieste nu îi poate oferi altceva. Si totusi, el plecase spre rai. Exista însa, si raiul, caci are sansa sa o întâlneasca pe Magda, o fetita de familie buna, educata, pe care o cunoaste din întâmplare. Cum reactioneaza Vlad, la întâlnirea cu un personaj desprins din acest rai spre care nazuieste de când se stie? “Îi venea sa plânga, se dezobisnuise sa plânga în public. La insitutie, tuturor lacrimilor adunate si neplânse le dadea voie sa curga numai când se retragea în padure, unde era sigur ca nu-l vede nimeni plângând. Ciudat ca aici, în mijlocul acestei aglomeratii, acestei civilizatii frematatoare pentru care era ca inexistent, se simtea mai singur, mai izolat chiar decât în padurile din împrejurimile institutiei.”

Pe lânga lipsuri, ura, încrâncenare, Vlad are ocazia sa traiasca si alienarea produsa de marele oras. Oras care îl transforma într-o specie ce poarta un nume inconfundabil – aurolac. De fapt, chiar Cristi, tovarasul alaturi de care fugise, îi spusese: “De la aur vine aurolac.” Si atunci, “lumea în care traia era vinovata de durerea si rautatea lui? Erau vinovati cei mari, care aveau resurse sa-l ajute pe el si alte suflete aflate în situatia lui, dar nu o faceau? Era vinovata societatea? Era vinovat Însusi Dumnezeu?”

La rândul ei, singura fiinta ce îl protejase pe Vlad, în copilarie – Ana, sora sa mai mare, trece printr-o experienta similara. Cei doi sunt despartiti imediat dupa moartea mamei, iar Ana, aidoma lui Vlad, traieste în canal. Se prostitueaza. Are o fiica abandonata la spital. Visul ei dintotdeauna, acela de a-si cladi o familie, lucru banal în conceptia multora, nu se împlinise pâna atunci. Destinele paralele ale celor doi frati se intersecteaza, iarasi. Vlad si Ana se întâlnesc într-o noapte, pe strada, si se recunosc. Iar revederea îi trezeste celui dintâi bruma de sentimente umane uitate undeva, în adâncul inimii sale chinuite. “Amintirea iubirii ei din copilarie îl încalzea, îi dezmortea sufletul, degerat în noptile când sorbea aurolac. Daca o întâlnise, în sfârsit, dupa atâta timp si ea nu-l mai iubea, simtea ca s-ar fi prabusit.” S-ar fi prabusit, din simplul motiv ca relatia aceasta de rudenie, suplineste pentru el o alta lipsa. Aceea a dragostei pe care numai mama si tata ti-o pot oferi. “Legatura copil parinte, una dintre reflectiile cele mai pregnante ale necuprinsului încredintat de Dumnezeul infinit cuprinsului; maretie a exprimarii chipului Tatalui în spiritele în care El a suflat viata-I pentru a da primului contur de lut forma dumnezeirii. Zâmbet, mângâiere, vorba cu alin, învatate de Adam de la Dumnezeu Însusi în racoarea diminetilor edenice.”

Vlad creste pe strada si pe masura ce anii se scurg, în inima îi încolteste dragostea pentru Magda, singura fiinta coborâta din raiul adevarat, nu din cel contrafacut. Aflati la vârsta întemeierii propriului camin, o relatie între ei se dovedeste imposibila. Mai mult, Magda este pe cale sa se casatoreasca cu Raul Oprea, misionar. În viziunea Ligiei Seman, Raul reprezinta acel tip de slujitor care se bazeaza pe abilitatile proprii si chiar se mândreste cu ele. El este tipul crestinului dornic a face lucruri înalte pentru Împaratia lui Dumnezeu, dar care nu e înca zdrobit. Oamenii nezdrobiti actioneaza prin puterea intelectului si a abilitatilor proprii. Ei au rezultate în misiune, chiar extraordinare, dar caracterul lor nu se remarca prin blândete, iar lucrul acesta se vede în relatiile cu semenii. Raul dovedeste abnegatie fata de cei pierduti, dar are si o anumita doza de aroganta. Nu îi trateaza pe toti cu aceeasi masura, ci le ofera mai mult interes si timp persoanelor pe care le considera mai importante. „Raspunsese cu mai multa atentie si meticulozitate întrebarilor puse de personalitati din conducerea orasului, pe când celor pe care nu-i considera atât de însemnati le acorda mai putin timp, uneori chiar fara sa-si dea seama, era chiar expeditiv cu ei.” În antiteza cu el este Adrian, prietenul lui. Oamenii, toti, indiferent de statul social sau slujirea lor în biserica – simteau ca se afla în fata unui om care îi întelege, care le va spune cu blândete cuvintele lui Dumnezeu, de aceea aveau curajul sa-i destainuie esecurile lor, fara teama ca ar putea fi judecati.”

Mai mare însa, decât contrastul dintre Adrian si Raul este cel dintre Raul si Vlad. Sperantele ultimului se naruie înca o data, atunci când afla de relatia dintre Magda si Raul. La ce altceva ar putea sa se gândeasca decât sa îsi faca singur dreptate?De ce sa nu repete gestul tatalui sau – acela de a ucide? “Nenorocirile îi transfigurasera inima într-o rece si neînduplecata stânca. În noapte, Vlad astepta ca Raul sa iasa de acolo, din casa de unde împreuna cu Magda se bucurase de frumusetea cerului… Vlad planuise sa se razbune cumva pentru a-si alina durerea ca el nu poate si nu va putea vreodata sa traiasca o asemenea bucurie.” Sa comiti o crima pentru ca nu îti este dat sa cunosti bucuria! Are loc confruntarea. Fostul copil al strazii îl ataca pe cel ce aduce vestea buna a mântuirii. Se reia o lupta ancestrala, ce a început probabil, cu multe milenii în urma, în ceruri. Lucifer atenteaza asupra Fiului lui Dumnezeu, deoarece îsi doreste fericirea. “Acum erau fata în fata… Raul – o icoana reala a ceea ce poate pune Dumnezeu mai frumos si minunat într-un tânar: calitati fizice, energie, inteligenta, vitalitate si Vlad – o relicva diforma, o imagine distorsionata a ceea ce ar fi putut fi un tânar si nu era… Se auzeau doua inimi batând în acelasi timp, dar atât de diferit ca si cum ar fi fost din doua lumi, ca si cum n-ar fi avut acelasi Creator Atotputernic, Stapân peste toate, desavârsit în bunatate si dragoste pentru orice pamântean, fara deosebire.”

Dar tocmai pentru ca Dumnezeu este “desavârsit în bunatate si dragoste pentru orice pamântean, fara deosebire”, tragedia lui Vlad nu mai are când sa se extinda si asupra lui Raul si a Magdei. Creatorul Atotputernic intervine si îl opreste pe Vlad sa ucida. Dreptatea si dragostea lui Dumnezeu nu se contrazic. Oricât ar suferi un om, oricât ar fi de traumatizat, nu îi lipseste puterea de a constientiza binele si raul. În sufletul lui Vlad mai exista înca intacta o farâma de iubire si astfel, reuseste sa-si învinga gelozia si dorinta de razbunare, renuntând în ultima clipa la ideea diabolica de a înfaptui omorul. Raul însa – cu toata masura înalta de iubire pe care o primise de-a lungul vietii – nu este capabil sa-si învinga „egoismul de a-si trai tineretea si a face lucruri mari pentru Dumnezeu” , alegând sa se protejeze. În consecinta, îl paraseste pe Vlad, desi acesta ranit, se zbate între viata si moarte.

La început – aceste lipsuri ale caracterului lui Raul nu ies la suprafata si nu par atât de însemnate în fata oamenilor, pâna la momentul incidentului din Afganistan, în urma caruia Adrian îsi pierde viata. Dumnezeu este suveran, Stapân peste viata si moarte, si abia în acest context se evidenteaza în mod special orgoliul lui Raul, astfel ca el se simte vinovat de moartea prietenului sau. Dar toate acestea, constientizarea caracterului sau în Lumina lui Hristos pe care Îl vede în dedicarea sincera pâna la moarte a lui Adrian – îl vor schimba pe Raul. Inima lui este transformata, zdrobita, iar poeziile si eseurile pe care le scrie, dar mai ales faptele lui vorbesc despre schimbarea petrecuta. Întâlnirea cu Vlad ramâne un episod de referinta, din acest punct de vedere. „Acum, la lumina zilei, atacatorul, bicisnicul din noapte se mira de umilinta acestui tânar dotat si elegant, care cutremurat de plâns, îl îmbratisa cu nespusa iubire, tocmai pe el… Raul insista ca Vald sa-l duca si pe el sa vada în ce conditii traieste. În canal mirosea oribil: a urina, a haine si trupuri nespalate, dar Raul, desi Vlad insistase, nu se dadu înapoi…”

Vlad se recupereaza, atât fizic, cât si psihic. Începe sa îsi faureasca de acum înainte, altfel de vise. Iar acestea se leaga de biserica si de Cuvântul lui Dumnezeu. Si astfel, vagabondul de pe strada intra în lacasul unde se predica salvarea. Vlad deschide la propriu, usa si iata-l în Casa Domnului. “Fascinat de melodie si cuvinte, biata fiinta nestiind ce înseamna conformismul, mânat doar de noua lui descoperire a iubirii pe care o cautase de atâtia ani, înainta si mai mult. Deja aproape toti ochii îl descoperira. Unii îl priveau cu mila, altii cu dispret, altii cu teama, gândind ca venise sa tulbure.”

Cine sa înteleaga de ce oamenii au numai dispret fata de cei ce mai încercati de viata? Tragedia lui Vlad este perfecta. Zbaterile lui se finalizeaza în moarte. Aparent, o înfrângere. Doar aparent, pentru ca din aceasta tragedie se naste triumful. Vlad întelege ca nazuintele sale nu trebuie sa se îndrepte spre ceea ce aleg oamenii – bogatie, faima, orgoliu. El îsi da seama ca sansa autentica înseamna o viata desavârsita în Hristos, în care nu ti se interzice sa traiesti bucuria. Judecata doar din unghiul dimensiunii perceptibile si efemere – viata lui pare a fi o catastrofa, iar Dumnezeu ar putea fi considerat nedrept favorizând-i pe unii în detrimentul altora, prin faptul ca a îngaduit sa se nasca într-o anumita familie, prin oportunitatiile oferite, prin inteligenta sau frumusete… În carte, modul în care Dumnezeu judeca si semnificatia pe care o da El adevaratelor valori sunt sugestiv descrise în visul capelanului Edi.

La rândul ei, Ana ia hotarârea sa renunte la traiul de pâna acum. Înmormântarea lui Vlad, la care asista împietrita de durere, marcheaza un moment de rascruce în viata acesteia. Întoarcerea Anei la Dumnezeu se produce ca un triumf suprem. Pâna aici a fost tragedia. Creatorul Atotputernic i-a pus capat. Ana si fiica ei nu mai au de ce sa se teama.

« Cu cât visam mai mult, …, cu atât visurile au sansa sa devina realitati. Si, nu suntem îndreptatiti sa visam visuri marete când avem un Dumnezeu atât de mare? » Un început trist, o evolutie dramatica si un final prin care se celebreaza victoria. “Daca nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu”, afirma Ligia Seman, “care sa ofere un cadru de referinta, omul ar fi ca o corabie purtata de valurile vietii, aruncata de pe un mal pe altul, fara o busola dupa care sa se îndrepte, fara o tinta spre care sa navigheze.” Toata aceasta tragedie, tot ce s-a întâmplat în roman a avut ca scop tocmai acest final, pentru ca oamenii sa înteleaga ce simte Dumnezeu pentru ei. Cartea se transforma într-un adevarat apel pentru ca pamântenii sa fie motivati a-L sluji cu daruire. Creatorul nu apreciaza mai mult lucrarile apartinând semenilor nostri rasfatati de soarta, în detrimentul celor venind din partea copiilor Sai mai neînsemnati, care I-au pus totul la dispozitie, cu credinta ca El poate sa înmulteasca. Lucrarea cea mai mare pe pamânt este dragostea. În ochii Tatalui, martir nu este cel care îsi da doar o singura data viata pentru El, ci cel ce zilnic traieste o existenta de renuntare, pentru altii.

Am asistat la un adevarat bildungs roman, un roman al devenirii. Procesul maturizarii eroilor este de durata, dificil si gradual, implicând nenumarate conflicte între dorintele si nevoile lor si ordinea impusa de societate. Asa cum este si firesc, romanul « Tragedie si triumf » este realizat în tonuri cenusii, reflectând faptul ca dimensiunea personala a vietii personajelor are ca principala caracteristica întunericul, neputinta, tenebrele. Noaptea este în armonie cu starea sufleteasca a acestora. Constiinta lor pare înclinata sa se scufunde în haul obscurantismului si sa ramîna acolo cât mai mult. Iesirea din neant devine chinuitoare. Sentimentul fricii, asa cum îl traiesc protagonistii cartii, declanseaza în mintea cititorului o serie de întrebari existentiale.

Ar mai fi de remarcat multimea de persoanje secundare, gravitând în jurul eroului principal, Vlad. Între acestea se detaseaza preotul Mihail Stânca, Vandana, un copil al strazii, Calin, singurul prieten al lui Vlad la casa de copii, Misu, protectorul temporar al Anei sau sotul acesteia. Foarte bine conturate, aceste figuri de planul doi vin sa întregeasca si sa aprofundeze profilul moral al celor aflati în centrul cartii. De asemenea, un rol la fel de important il joaca si Raul Oprea, Adrian Marcu, Edi si Magda, de ei legându-se momentul de întoarcere totala a lui Vlad si implicit, a Anei, de la tragedie, la triumful unei vieti noi, în Hristos.

Stilul romanului « Tragedie si triumf » este intelectual si echilibrat, dovedind o documentare serioasa si o maturitate literara. Tema narativa nu este complicata. Analiza psihologica si introspectia, prezentarea mecanismelor psihilogice si a motivatiilor interioare, surprinderea vietii launtrice, cugetarea si sensibilitatea dau consistenta acestei creatii semnata de Ligia Seman. În plus, autenticitatea experientelor relatate, perspectiva larga asupra realitatii transforma « Tragedie si triumf » într-o carte a solutiilor. “Eu cred ca oamenii când citesc o carte, nu au nevoie sa fie pusi fata în fata cu realitatile zguduitoare ale vietii si atât”, spune Ligia Seman. “Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieti si când lecturam o carte nu e suficient sa urmarim spectacolul altor vieti în care sa ne regasim si nimic mai mult… Oamenii au nevoie de solutii, sa înteleaga ca durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confrunta exista Cineva care le poate da raspunsuri nu doar pentru viata aceasta efemera, ci pentru vesnicie.”

« Tragedie si triumf » ramâne de asemenea, o sursa inepuizabila de vitalitate în ceea ce priveste valorile crestine, raspunsurile la cautarile noastre spirituale si religioase, dar si o lectura obligatorie pentru oameni din orice categorie sociala. “Convingerea mea personala este ca un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stari sufletesti sau evenimente, daca exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu si-a atins întru totul menirea”, afirma Ligia Seman. “În cartile mele – dorinta de a-i ajuta pe cititori sa gaseasca acest cadru de referinta, portul înspre care sa navigheze pentru a-si regasi identitatea – a fost obiectivul de baza care m-a calauzit si cred ca m-a ajutat sa-mi formez un stil propriu: roman crestin psihologic.”

Cand pe lume vine o minune… de fetita

by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta.  Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam –  în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar.  Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Iar daca  ar fi s-o spun pe cea dreapta, as recunoaste aici, pe hârtie ca atunci când ma încearca vreo pizma prin valurile vietii, vad – evident ca o vad în ceata – barca aceea de care nu stiam si pe care n-o visam, atunci când cei din generatia mea treceau Dunarea cu ea si apoi Atlanticul…    Dar oricum, nu m-as fi napustit printre gloante si obuze !

Un prieten bun în America era oarecând o mare comoara, azi e tot pe atâta, oriunde l-ai gasi, asa ca tin mult la Octavian, la lucrurile care ne apropie si caut mereu altele noi; asta si pentru ca el a ajuns si a reusit în America; iata ca un fericit prilej s-a si ivit:
În familia lui a poposit azi-noapte un îngeras de fetita ! Acum sa nu ma întrebati daca era noapte la noi sau la ei, ca am început sa le amestec, la gândul ca as fi putut razbi si eu; asa ca va voi povesti ceea ce stiu mai bine, ca am aflat mai de demult…
Octavian s-a nascut, a copilarit si s-a maturizat în Bihorul vecin mie.  America l-a fascinat si l-a atras pe când era cu sufletul sfâsiat de durerea pierderii tatalui sau, prin anii ’97, dar n-au putut America si Cordilierii si Arizona cu Canioanele lor, cu soare, caldura si racoare, sa-i racoreasca pe deplin nici dorul, nici durerea unui suflet vajnic de român. Octavian a ramas un vesnic cautator. Am citit ca a scris undeva sa se fi bucurat copilareste si atunci când m-a gasit si pe mine în partea aproape opusa a globului pamântesc, asa ca am ramas tot vecini: de la Oradea la Satu Mare sau din Arizona la Bruxelles… Când m-a apelat pentru prima data, suferea iarasi aceeasi durere pricinuita de vremelnicia si neputinta triumfului vietii pamântesti în fata mortii – sotia lui pierduse prima sarcina.
Ca oriunde ai fi în lumea aceasta – si America nu face exceptie – viata umana este vremelnica si marcata de suferinta. De aceea credinta, pe care am capatat-o deopotriva, ca dar ceresc, ne este idealul cel mai de pret pentru care luptam, pe care îl pastram nealterat si de mare pret. În acest spirit am scris si publicat eseurile despre Nicolae Moldovan, Octavian Paler…,  de unde mi-a gasit el urma.
Ziceam ca i s-a nascut lui Octavian o fetita, cred eu  ’un mesager anticriza’; si daca avem în vedere ca la Nasterea Mântuitorului au venit din Rasarit niste magi sa-I aduca daruri Pruncului nou nascut, ma gândesc ca printesei lor mi-as putea îngadui sa le duc în zbor – prin spatiul virtual, ca în el am ramas – si darul meu de bunic si sa mi-o alatur pe Janice celor sase, in curând sapte, nepotei ai mei.

CASA CU ZÂMBET

Casa cu zâmbet si soare si vorbe domoale;
Toti calca pe vârfuri sa nu mi te scoale
Pe tine, printesa, ce bine-ai venit,
În casa cu nou rasarit !

E soare si multa caldura,
Veselia si harul casa umplura;
Cum pot sa citesc pe chipul ceresc,
Bucuria, lumina, curajul, ce toti îti doresc ?

Ca magii, cu daruri, de pretutindeni venim
La casa-n lumina… sa va împartasim
Bucuria ce Domnul voua v-a dat,
Rodul iubirii binecuvântat.

Un sol de iubire
Îmbracat în inul subtire,
Un zâmbet de mai pe al vostru plai
În casa voastra cu soare, zâmbet si cu alai !

*****

Ca nu-s bucuriile vietii si nici orele diminetii
Mai duioase ca pruncii facuti în anii tineretii
Ferice este de oricine tolba si-o umple cu ei
Iar voi, Roxi si Tavi, si fericitul vostru temei…!

Ziceam ca îi stiu pe Octavian si pe Roxana Curpas ca pe niste cautatori de comori, comori asezate în vase de lut, cautatori adica, de suflete sensibile, iubitoare de arta cuvântului, asa cum sunt si ei. Nu mi-a fost înca dat, dar sunt sigur ca  daca m-as numara printre participantii la o sindrofie literara în casa lui,… l-as auzi recitând cu voce de bariton:
« Venisem flacau de pe Crisuri/ Cu sufletu-n trei învelisuri:/ De jale, de dor…
de libertate’(sau poate de literatura) ! »
?i asta pentru ca este nu doar un talentat si harnic cronicar literar, cunoscator  si pastrator al limbii strabune,  ci si un luptator si un factor si un sol al gasirii si al strângerii laolalta a multor fii ai neamului împrastiati prin lumea larga, suflete sensibile ce se mângâie si se încurajeaza reciproc, prin puterea cuvântului rostit raspicat, scris frumos.
Venit parca din epoca patriarhala, pentru Octavian, familia trebuie sa fie mare, unita si întregita. As putea spune ca în Suveranitatea Lui nelimitata, Dumnezeu i-a îndeplinit doar în parte dorinta; asemeni patriarhului Avraam,  prietenul meu l-a pierdut pe tatal sau înca de tânar, asa cum si parintele sotiei lui i-a parasit pentru plaiuri mai bune, ceresti, de multi ani de zile.
Pe mica printesa o întâmpina în Arizona, plaiul cel mai însorit din toata America, alaturi de mama si tata, fericitii parinti, cele doua bunici, unchi, matusi, verisori, biserica unde tatal ei este prezbiter, ca familia trebuie sa fie mare, unita, sa locuiasca  aproape… Familia trebuie sa fie si biserica si biserica trebuie sa fie familie.
?i noi suntem aproape, noi, cei pe care Octavian ne-a gasit, ne-a pretuit si ne stimeaza, vrea sa ne aiba în juru-i în spatiul nostru comun, fie si virtual, mostenirea strabuna: literatura crestina, morala si cultura iudeo-crestina.
Ne bucuram cu tine, prieten drag, ne bucuram de fiica ta. Te întâmpinam în numele Domnului, Janice, si iti descifram zâmbetul, gânguritul: Domnul fie laudat !

Tabăra creștină în orasul montan Payson din Arizona în perioada 25-30 mai, 2009

lucian-oniga-penielLucian Oniga si fundația “Peniel” au devenit deja o marcă.

Bistriteanul in varsta de 36 de ani, licentiat in teologie la “Continental Theological Seminary” din Bruxelles si avand master degree de la University of Wales, este presedintele si fondatorul acestei organizatii de tineret din Romania. In SUA a ajuns prima data in 2001, in vizita la parintii si fratii sai mai mici, care s-au stabilit in Arizona, in 1997. De atunci, i s-a mai oferit de nenumarate ori ocazia de a calatori pe pamantul fagaduintei, dar nu a avut nicicand dorinta de a ramane permanent aici, intelegand ca voia lui Dumnezeu pentru el este de a se dovedi credincios lucrarii in care s-a implicat cu multi ani in urma. In prezent, Oniga se ocupa de tinerii din biserica “Sfanta Treime” din orasul natal, Bistrita. El si Veronica formeaza un cuplu si impreuna au doua fetite, Thea si Petra.

Am dori sa ne povestesti cate ceva despre activitatea ta de pana acum in cadrul fundatiei “Peniel”. Ce rol ai avut la infiintarea fundatiei si ce functie ocupi in prezent, la “Peniel”?

Lucrarea “Peniel” a inceput in Romania in anul 1995, cu o tabara de tineret in Muntii Birgaului, langa Bistrita. Impreuna cu un coleg de facultate, George Gavrus, am avut initiativa acestui demers, fara a detine un plan de lunga durata, pe care Dumnezeu, in intelepciunea Lui nu a ales sa ni-l descopere de la inceput, ca sa nu ne sperie. In decursul anilor, viziunea lucrarii a devenit mai clara si s-a dezvoltat in ceea ce este acum: o unealta pe care o foloseste Dumnezeu pentru mantuirea tinerilor romani de pretutindeni.

Avand un rol de coordonare inca de la inceputul lucrarii, din anul 1999 cand a luat fiinta din punct de vedere juridic Fundatia “Peniel”, am preluat functia de presedinte al organzatiei.

Ce isi propune fundatia “Peniel”? Ce loc ocupa organizarea de tabere si alte evenimente in cadrul fundatiei? Ai vrea sa ne dai cateva exemple de astfel de activitati? Unde au fost organizate si carui segment de varsta s-au adresat cu precadere?

Fundatia «Peniel» are drept scop castigarea generatiilor tinere pentru Cristos si motivarea acestora pentru a trai o viata crestina autentica. Taberele si conferintele Peniel sunt principalele mijloace pe care le folosim pentru implinirea acestui deziderat.
Daca in vara anului 1995, am inceput cu o tabara la care au fost prezenti aproximativ o suta de tineri, din 1999, datorita numarului mare de participanti, a trebuit sa oferim cate doua tabere de vara, unde iau parte pana la opt sute de persoane intr-o serie.
La cererea tinerilor, din anul 1997 am inceput si organizarea unor conferinte nationale cu caracter motivator. Astfel, daca la prima editie din 1997, au participat aproximativ sapte sute de persoane, in anii urmatori numarul acestora a crescut pana la aproape cinci mii.
Din 2001 avem si conferinte regionale, mai restranse, la care vin pana la o mie de tineri.
Bineinteles ca toate aceste activitati nu s-au putut si nu se pot realiza fara ajutorul unei echipe de voluntari inimosi, pe care ne-am straduit sa o formam in cele patrusprezece conferinte de strategie si echipare a liderilor.
Avand ca grup tinta adolescentii si tinerii adulti, “am mers dupa ei” in toate regiunile tarii si in aproape toate orasele mari din Romania.
Acum ne confruntam cu o mare “problema buna”, nu mai gasim orase romanesti in care sa existe o sala suficient de mare pentru a gazdui minimum doua mii de persoane. Prin urmare, suntem nevoiti sa revenim cu intalnirile Peniel in orasele in care am mai fost cu ani in urma.

Cum s-a nascut ideea de a planifica o astfel de tabara in AZ si ce isi propune? In SUA au mai avut loc pana acum asemenea tabere sau in AZ vom asista la o premiera?

Ideea s-a nascut din insusi scopul organizatiei noastre. Avand ocazia sa intalnesc multi tineri romani din SUA cu aceleasi aspiratii, intrebari si probleme ca ale celor din Romania, am simtit indemnul Domnului de a veni si eu in intampinarea nevoilor lor. Pe langa intalnirile din cadrul bisericilor si din alte locuri, cred ca tinerii trebuie sa se separe de cotidian pentru a se retrage intr-un loc special, in mijlocul naturii, pentru a-L descoperi pe Creatorul lor intr-un mod inedit. Numele Peniel inseamna fața lui Dumnezeu. Ori de cate ori cineva merge la Peniel si vede fața Domnului, se intoarce acasa schimbat. Acest lucru ni-l dorim si pentru tinerii care vor participa la prima tabara Peniel din SUA, sa se intoarca transformati si mai asemenea Domnului Iisus!

Te rugam sa ne dai cateva detalii despre acest camping, in ce perioada va avea loc si orice altceva ti se pare relevant si crezi ca ar merita mentionat.

Tabara va avea loc in Payson, Arizona, la Tonto Rim Christian camp (www.tontorimcamp.com), in perioada 25-30 mai 2009. Avand ca titlu “Extreme Experience”, in aceasta tabara sunt asteptati toti tinerii care doresc sa guste din bunatatea Domnului (Ps. 34:8a) si sa-L intalneasca pe El ca Mantuiror, Eliberator, Vindecator si Datator al plinatatii Duhului.

Vor predica din Cuvantul lui Dumnezeu pastori cunoscuti in comunitatea romaneasca, precum: Nelu FILIP, Lazar GOG, Petru LASCAU, Marinel MESAROS, Leonard SEMENEA, Ioan SZASZ, plus alti lideri de tineret din bisericile locale din Arizona. De asemenea, il avem ca invitat special pe Ron BROWN din CA, un frate de culoare pe care speram ca Dumnezeu sa-l foloseasca intr-un mod deosebit.
Inchinarea va fi condusa de catre Peniel band – AZ si de alte grupuri de inchinare din bisericile penticostale din Arizona.

De ce ai ales orasul Payson?

Pentru ca acolo am gasit oferta cea mai buna la vremea cand cautam locuri de tabara. In plus, este o zona foarte frumoasa in care te simti parca mai aproape de Dumnezeu.

In ce va consta programul derulat in cadrul acestui camping? Ce beneficii au cei care se decid sa participe?

Programul taberei incepe luni seara cu cina si se incheie sambata, la amiaza, cu pranzul si include intalniri duhovnicesti zilnice si multe activitati sportive si recreative precum archery, target shooting (pellet guns), low ropes course, zip line, mountain boards, mountain scooters, canoeing, low-rock jumping (into water), crafts, volleyball, basketball etc. Bineinteles ca nici focul de tabara nu va lipsi. Pe langa lucrurile mentionate anterior, tinerii care vor participa la Peniel vor beneficia de cazare si trei mese pe zi, toate incluse in costul de numai $200. In pret nu intra transportul la si de la locul taberei!

Cum trebuie sa procedeze cei interesati sa se inscrie in acest camping? Cu cine sa ia legatura si care sunt datele de contact ale persoanei care se ocupa de inscrieri (numar de telefon, fax, e-mail)?

Tinerii care doresc sa participe la tabara sunt rugati sa se inscrie prin liderul de grup care ii va insoti, la adresa penielcampusa@yahoo.com. Inregistrarea va fi valida in momentul in care vor depune cei $200 de persoana in contul Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. 457007350160, deschis la Bank of America, AZ.

Pentru mai multe informatii privind inregistrarea, doritorii sunt rugati sa ia legatura cu Marta, la tel. 602-653.31.75. Pentru informatii financiar-bancare, Paul poate fi contactat la paul_oniga@hotmail.com sau la tel. Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. 602-757.12.37.

Am dori sa ne spui daca tabara din AZ este “one time” sau doar primul eveniment de acest gen dintr-o serie mai lunga? Ti-ai propus sa organizezi in fiecare an un asemenea camping si daca da, urmatorul va avea loc din nou in AZ sau te vei orienta spre un alt stat?

Mi-ar placea ca tabara din acest an sa fie doar inceputul unor serii de tabere care sa se extinda in fiecare stat american unde traieste o comunitate de romani. Chiar daca Peniel nu va putea organiza aceste tabere, mi-as dori ca tinerii romani din SUA sa-si asume o asemenea viziune pe viitor. In cazul in care va fi nevoie, imi voi oferi sprijinul si experienta pentru realizarea unor astfel de proiecte.

In prezent, as dori sa-mi focalizez atentia pe acest inceput din Arizona, urmand ca detaliile legate de desfasurarea taberelor viitoare sa fie stabilite ulterior.

In cazul in care se va opta pentru AZ si se va merge pe varianta ca taberele sa se desfasoare anual, urmatoarele editii se vor tine tot la Payson sau prin rotatie vor fi alese si alte locuri, ca Prescott, Flagstaff, Sedona sau chiar Grand Canyon?

Ar fi frumos sa gasim si alte locuri de tabara in Arizona.

E corect sa afirmam ca vom asista la o lansare in SUA a camping-urilor cu care romanii sunt deja familiarizati?

Da.

Ce diferente si ce asemanari exista intre taberele pe care le organizezi in SUA si cele din RO?

Asemanarile au de-a face cu organizarea, programul si accentul pus pe spiritual. Deosebirile sunt de natura materiala: in Romania taberele au loc in corturi si in conditii mai rudimentare, iar in SUA beneficiem de o baza dotata cu toate facilitatile.

Chiar daca nevoile tinerilor sunt comune, indiferent de rasa si de cultura in care traiesc, abordarea slujirii lor va trebui sa fie adaptata mediului din care provin. Acest lucru ni-l dorim si in cazul taberei din Arizona.

Pentru mai multe informatii legate de activitatile Peniel, vizitati http://www.peniel.ro.

Shuffling worlds

Laura Potra Walsh was born in November 1976, in Bucharest, a city that she left together with her parents, George and Mariana Potra, when she was 13 years old, to come to Chicago, USA. In 1995, the Potra family moved to Modesto Ca, where Laura currently lives with her husband and daughter. She has two brothers, Julian and Mario, and a sister, Carmen, who live in the relaxed vacation destination, Hot Springs, Arkansas. Her parents also live in Hot Springs, and Laura visits them a few times a year. Passing through Arizona with her husband, Laura graciously agreed to give us an interview.

-Tell us about your educational background. What are your impressions of Turlock? What would you like to tell us about the university and the religious culture there?

After finishing high school, Laura attended the University of Illinois at Chicago, as a Biology major. After her freshman year she transferred to CSUS, California State University, Stanislaus so that she can be closer to her parents who had moved to Modesto, Ca. Later, her parents moved to Hot Springs, Arkansas. During her college years, Laura lived in Turlock where CSUS is located. Turlock and Modesto are neighboring towns located in the middle of the state, in a region called the Great Central Valley, a place conducive to agriculture, due to its mild climate. West of the valley lies the coast of the Pacific Ocean, and just east of it are the Sierra Nevada mountains. San Francisco and the Sierra Nevada hills are less than 2 hour drive from Modesto. Sacramento, Lake Tahoe, and Los Angeles, are not too far either. Modesto, as well as Turlock, has many churches, including a Romanian one.

– Tell us about your life after graduating from college? What did you teach? What do you presently do?

– At the university I studied Biology, Math, and Psychology, obtaining a Bachelor of Arts and a Masters of Science in Psychology. I was involved in the educational system for a while teaching math at the high school and college level. I was also a social worker and therapist under the Stanislaus County Social Services department, working with children and adolescents who were in their system. I think as long as you like what your doing, most likely you will be successful at it. Currently, I am a stay at home mom for my baby daughter, Anna, who is 11 months old. I like my new profession and I think it is an investment well merited.

– How long have you been married? How would you describe your husband? How did you two meet?How fast did your relationship progress, considering that you were originally from a different culture?
I’ve been married to my husband Richard Walsh for about five years now. He is Irish – American, and we met about seven years ago at Big Valley Grace Community Church, in Modesto, a church that we continue to attend. Rick is 37 years old, has a BA in Communication and a Commercial pilot’s license with Instrument & Multi-Engine ratings. Currently he works for a company that his family owns called AdClub Advertising in Modesto, which is a national recruitment advertising agency.
– How easy was it for you to adapt to the American culture? To what extent did your husband detect the cultural differences among you, if one can speak of such differences? What similarities, of education or thinking, do the two of you have?

When I arrived in the US I was in 7th grade and it was somewhat difficult to adapt to the new culture, especially since I didn’t speak English. However, by the time I met Rick, 12 years later, I was by then well familiarized with the American culture. My husband and I have the same religion, educational level, and political orientation. Not to mention, he likes Romanian food.

You have an investment property in Tucson, Arizona, a university town. What did you find attractive in Arizona, particularly in Tucson? How often do you visit Tucson with the family and what do you like to visit in the Grand Canyon state? Have you considered moving here in the future?
We’ve chosen Tucson because it was a good investment place for real estate. We like the city, unfortunately, we don’t get to visit it often. For now our future plans are to remain in California.

-How often do you visit Romania? When you were there last, what were your impressions of it? Do you keep in touch with the Romanian community in the city were you live? How would you characterize this community?

Since I’ve been in the US, I went back to visit Romania twice. The first time I went with a group of American Christians from Modesto on a missions trip to an orphanage in Bucharest. I’ve also taught Romanian to a number of such missionaries. Big Valley Grace has missionaries in many parts of the world, including Romania. In my last visit to Romania three years ago, I was accompanied by my husband, who has never been there before. During both of my trips to Romania I was able to visit with family and friends who live there. The Modesto Romanian community here in Modesto is very small compared to what I was used to in Chicago and therefore very different.

I understand that you like to travel. How many countries did you visit and which one did you like the most (in what month/year were the trips).

I’ve mostly traveled in the US, including Hawaii. I went to Romania twice, also in Canada, Italy, Australia, and New Zealand. I think every place I’ve visited has its beauty. In Rome, we were impressed with the ancient architecture and art. Australia and New Zealand seemed exotic. We were there at the end of November, beginning December, the winter season for us in the US, but summer for them over there.

What did you think about Australia ? What did you especially liked or disliked about the Australian continent ?

Sidney is a renown metropolitan city. The Sidney Opera House and the Hillsong Church were memorable. Hillsong is pastored by Brian Houston, and is known for its worship music that is sung all over the world. In the north west region of Australia, we went to Cairns and Port Douglas, to see the Great Barrier Reef, one of the seven wonders of the world. A beautiful place with a tropical climate. The one thing we weren’t too excited about was the fact that this region is considered one of the most dangerous places to live in the world because it is home to many wild and venomous animals, of both land and water. I remember “admiring” the huge Australian crocodiles on one of our boat tours as the guide was describing the “crocs” surrounding us.

How about New Zealand? Tell us please a few things that you specifically liked about this place?

In the south, we liked Queenstown. The people there are very laid back and friendly and seemed to always have a pleasant disposition. New Zealand is the opposite of Australia in terms of having wild and dangerous animals ? New Zealand has none. There were some very beautiful places to see. There were even some icebergs from Antarctica floating by when we were there, Antarctica being relatively close to New Zealand.
Which country did you find to be the most beautiful out of the ones you visited?
The scenery in New Zealand was the most moving.

Who would you consider to be your role model?

– Mother Theresa is a person that for me embodies the heart of a servant. I believe the life of a Christian should be a life of giving and of compassion, especially for those less fortunate than we are.

“FUNIILE DRAGOSTEI”- când răul pierde prinsoarea cu omenirea, iar infernul se transformă în cer

Ligia SemanIn 1970, regizorul american Arthur Hiller castiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, “Love story”. Ecranizarea sa dupa cartea lui Erich Segal, avandu-i in rolurile principale pe Ali McGraw si Ryan O’Nael, prezinta povestea de dragoste a doi tineri, studenti, ce se casatoresc si au parte de o fericire de scurta durata (tot incercand sa aiba copii, vor descoperi ca ea sufera de o boala incurabila). Drama, lacrimi, suferinta, un tagline celebru – “love means never having to say you’re sorry”  si o coloana sonora de neuitat, aceasta ar fi in cateva cuvinte istoria filmului. Un love story oarecum similar ne propune si Ligia Seman in cea mai populara ei carte “Funiile dragostei“, tiparita la editura Cetate Deva, in anul 2008, care ne emoționează prin aceeasi reluare a clasicei povesti de iubire frântă inainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. In creatiile sale, “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii”, autoarea impresionează prin capacitatea de a ne oferi o abordare practica a vietii, ideala de altfel, daca ne gandim ca in acest mod ni se transmit adevaruri de mare actualitate. Conceputa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de fata este patrunzatoare si convingatoare, abundenta in conversatii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

funiile_dragostei_de_ligia_seman“Funiile dragostei” debuteaza cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din orasul T., ocazie de a-i strange laolalta pe cei de care depinde mersul lucrurilor in carte. Intriga amoroasa se contureaza chiar de la inceput, pentru ca exista un cuplu cu care facem deja cunostinta, Anca si Relu, ea studenta la filologie, el la stiinte economice, si altul despre care aflam din relatarile Ancai. Este vorba de Lia Muresan, colega de facultate si de camera cu aceasta si de Florin Plesa, politehnist, amandoi crestini. Din acest moment, curgerea evenimentelor poate fi cat de cat predictibila, pentru ca a fi crestin cu doi ani inainte de revolutia din decembrie 1989 presupune o serie de riscuri. Tocmai aceasta calitate de crestin complica lucrurile si transforma cartea Ligiei Seman dintr-o simpla drama ce s-ar fi putut incadra fara probleme in “Colectia romanul de dragoste”, intr-o pledoarie pentru viata, acceptare, iertare, promovarea valorilor autentice. Odata cu intrarea in scena a personajele negative, Mircea Gabor (“un tanar imbracat cu un costum negru, a carui haina demodata o tot aranja din mers cu o grimasa de nemultumire”) si Mihai Andreescu, nepotul sefului securitatii din orasul T., decorul se modifica, si primele note mefistofelice se fac simtite. Mircea se remarca prin dorinta de a parveni cu orice pret, materializata in colaborarea cu securitatea, Mihai prin frustrarea generata de constientizarea unei iubiri neimpartasite (despre el ni se spune ca este indragostit de Lia, aleasa Miss Boboc cu un an in urma, in prezent prietena lui Florin si marea absenta de la bal, din cauza credintei in Hristos). Asistam la trasarea in nuante de gri inchis a coordonatelor unei societati in miniatura, o societate in care la fel ca in basme, domina eterna lupta dintre bine si rau.

Actiunea romanului se invarte intre caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Chiar a doua zi dupa Balul bobocilor, in incinta campusului universitar se produce o drama, care declanseaza actiunea propriu zisa. Are loc un accident pus la cale de securitate, in care este ucis Dani, un student crestin implicat in misiunea de transport si distribuire secreta de Biblii. Se ajunge destul de rapid deci, la momentul crucial, definitoriu, cand eroii iau decizia fie de a se aseza de partea binelui, fie de a trece in tabara celalata. Relu, unul din numerosii martori la nedreptatea comisa, alege sa nu taca, in timp ce Mircea realizeaza ca pentru el a sosit clipa cheie, ocazia mult asteptata de a se alia cu securitatea pentru a obtine bani. Drama sa, aceea a omului de rand dornic sa isi depaseasca dintr-o data conditia, renuntand la orice scrupul, il face sa piarda de la inceput simpatia cititorului, iar drumul pe care il traverseaza in carte este intunecat, sinuos, plin de meandre. Misiunea grea a lui Dani va fi preluata de Florin Plesa, un om matur, profund, constient ca odata ce si-a asumat responsabilitatea, “precautia pe de o parte, zelul, curajul pe de alta parte, trebuiau imbinate cu credinta si rugaciuni”.

Printre eroii care oscileaza si in care se lupta doua forte, una productiva, luminoasa, curata, amplificata de dragostea pentru Lia, iar alta intunecata, semanand mai degraba cu un travaliu, aducand cu sine consecintele tragice dezvaluite in finalul cartii, este Mihai. Daca initial, nostalgia iubirii sale pentru Lia ii da putere sa colaboreze cu Florin, sa nu uitam ca el il transporta pe Dani cu masina la spital dupa accident, in continuare, mediul in care se invarte, dublat de o anumita lipsa de sens, de banalitatea unei vieti din care Dumnezeu si orice preocupare spirituala lipsesc, il determina sa se apropie de Mircea, devenind partas la “sansa” de a face rau in mod gratuit si inutil.

Pe de alta parte, revelatia feminina este Anca, personajul care desi in primele pagini pare sa fie in mod categoric opusul Liei, pe parcurs se descopera ca una dintre firile dispuse sa priveasca in propriul suflet si sa inlature de acolo non-valoarea, marsavia, compromisul. In acest context, cuplul Anca-Relu se echilibreaza perfect cu cel format de Lia si Florin, iar dragostea neimplinita dintre ultimii isi gaseste adevaratul sens in cazul celor dintai. Autoarea stie sa accentueze ideea ca in ceea ce o priveste pe Anca, brusca ei convertire, altminteri neverosimila, se datoreaza in primul rand iubirii puternice pe care i-o poarta lui Relu, ajuns la inchisoare tot datorita tradarii lui Mircea, iar apoi prieteniei oferite de Lia. In final, descoperim ca avem de-a face cu un dublu love story, unul concretizat, definit prin bucuria experientei traite, Anca-Relu, celalalt amintind de tragediile antice, distrus prematur, dezumanizant, Lia-Florin.

La fel ca in romanele realiste, despre care Sthendal spunea ca sunt ca o oglinda ce reflecta in mod obiectiv starea de fapt, goana dupa lucrurile materiale il determina pe Mircea, cel ce joaca rolul lui Iuda, sa dea in vileag, exact in momentul cand Lia si Florin se pregatesc sa isi oficieze logodna, secretul legat de ei si de Bibliile ilegale. Urmeaza derularea rapida a evenimentelor, drama generata de hartuirea celor doi de catre securitate, ce culmineaza cu uciderea lor. La o abordare superficiala, am putea spune ca Ligia Seman se foloseste de Romeo si Julieta din Romania comunista doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obisnuit, caruia i se mai pune pe deasupra si eticheta de crestin. La o citire profunda insa, vom intelege ca tot ceea ce se petrece in carte este in Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti se intretes pe acest fundal, argumentand cu realism, absurdul si abisurile promovate de un sistem absolutist si acaparator, ale carui tentacule distrug fiorul sublim al idealului tineretii.

Eroii sunt pana la urma, niste vizionari, ei actioneaza motivati de credinta, de valorile supreme pe care le stiu din Cartea Sfanta, iar forta lor nemaintalnita, in contact cu derizoriul lumii marsave in care traiesc, departe de a se slabi, castiga, in detrimentul pretentiilor omenesti care intr-un astfel de tablou se detaseaza prin ridicol. Faptul ca Mircea si Mihai ajung sa isi rateze partial tinta (“Mircea fusese pionul pe care Dumnezeu il indepartase, impiedicandu-l sa-si duca la implinire planurile prin care Cuvantul Sau ar fi putut fi calcat in picioare”) indica inca o data rolul supranaturalului, de asemenea personaj in roman. Se vorbeste foarte des in “Funiile dragostei” despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din cand in cand, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mantuirii. Personajele se aduna in jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, ii uneste pe cei ramasi in viata, ajungand sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de invataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte in felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, ii trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire – situatia lui Mihai si a lui Mircea – iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si in cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea. Rugaciunea lui Florin ramane cat se poate de sugestiva, putand fi foarte bine un lait motiv al romanului: “Doamne, Te rog nu ma lasa sa cedez. Mai bine orice suferinte, mai bine moartea decat sa ma aplec asupra acelei hartii din fata ochilor mei si sa semnez in favoarea fericirii mele personale si in detrimentul fratilor mei, pe care as putea sa-i tradez.” La fel de dedicata si de devotata se dovedeste a fi si Lia, dispusa sa accepte planul Sau pana la capat. “Indiferent ce va fi”, spune ea, “Dumnezeu ne va intari, indiferent ce s-ar petrece, noi stim… stim ca El ne iubeste.”

La o analiza atenta este evident ca pe langa autenticitatea celor intamplate, actiunea din “Funiile dragostei” nu lancezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului in care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, insa in acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea se defineste ca o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat in serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. “Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, intalnite in special in perioada intemeierii crestinismului. Insasi Lia, rememorand clipele petrecute alaturi de cel ce ii fusese logodnic, ajunge la o concluzie cu valoare de verdict. “De fapt, numai pentru ca el murise ca martir, cu siguranta, in urma mortii lui, Dumnezeu va face sa straluceasca si mai mult lumina Evangheliei. In toate veacurile, in urma martirajului miilor de crestini, in arenele romane ori in timpul inchizitiei ori al altor imprejurari istorice – moartea martirilor nastea valuri mai puternice, mai inalte de alti urmasi ai lui Hristos.” Ca este un martiraj o adevereste ceea ce urmeaza. “Si toata aceasta invioarare spirituala pornise de la consacrarea deplina a lui Florin, care se rugase in noaptea aceea, inainte de a incepe misiunea de transport a acelor Biblii. – Te laud Dumnezeul meu ca alaturi de fratii mei, pot sa-ti spun fara retineri: chiar cu pretul vietii mele, salveaza aceste Biblii scumpe, prin care Tu poti sa faci sa Te cunoasca mii de oameni din acest mare oras universitar.”

Din carte nu lipsesc nici accentele filosofice, in special in ultima parte, atunci cand Lia mediteaza asupra celor intamplate si incepe sa se gandeasca din ce in ce mai mult la trecerea in nefiinta. “Asemanarea dintre persoana ta si o picatura dintr-un val care inoata cu curentul impreuna. Cat de bine era sa stie ca simplul ei gand, simplul ei pas, insemna infinit mai mult in ochii lui Dumnezeu, decat o simpla picatura purtata de curent, decat un simplu zbor de pasare in vazduh.” Desigur ca nuantele filosofice sunt general umane, de bun simt, fara a avea pretentia ca ar putea raspunde unor intrebari esentiale si existentiale. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma intr-o jertfa ce ii uneste pe fostii ei colegi, candva hulitori de Dumnezeu, acum insa discipoli ai lui Hristos, intr-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei.

Ca modalitate de expunere, Ligia Seman foloseste caracterizarea directa (descrierea personajului de catre autor – Lia, “din nou cea mai frumoasa, si pentru aceasta baietii o admirau, iar fetele o invidiau”), autocaracterizarea (personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari sufletesti -“De ce sa fie tot timpul inferior? Pentru ca nu avea bani ca si Relu, ca si ceilalti cunoscuti de-ai lui . Nici macar un costum pentru o seara deosebita?”), caracterizarea indirecta (personajul se detaseaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, imbracaminte, infatisare, etc.- “Si aceasta impresie se conturase nu numai la vederea costumului pe care-l purta Mihai, mai mult decat elegant, croit dintr-o stofa asemanatoare cu cea pe care Mircea o vazuse purtata doar de profesorii sai in momente festive. Ochelarii cu rame subtiri, negre, in contrast cu fata alba, prelunga, ii evidentiau parca mai mult decat altceva aerul de intelectual”), caracterizarea de catre celelalte personaje – care-si exprima opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului (“Ajunse fata in fata cu Relu. Din nou remarca faptul ca arata bine”; “Pentru Florin, fiecare clipa traita in viata aceasta insemnase Cristos, insemnase proslavirea Lui”).

Ar mai fi de remarcat ca “Funiile dragostei” nu este scrisa intr-un stil greoi, ci intr-un stil, modern, antrenant, insa laborios, care reuseste sa-l introduca pe cititor in universul unor tineri ce lupta pentru propriul lor ideal. Usurinta in exprimare a Ligiei Seman demonstreaza autenticitate si puterea de a stapani un limbaj bine cristalizat, pe un fond liric, pe alocuri pedagogic. Indiferent ca este vorba despre dragostea agape sau cea eros, cuvantul cheie este convertire, atat in planul limbajului si al continutului, cat si in cel al metodei si al tehnicii de realizare. Avem de-a face cu o carte sentimentala, romantica, populara despre un cuplu tragic, fara a cadea insa in banalul “best seller-urilor” ce se citesc in tren sau in avion. Dragostea innobileaza si purifica totul si are puterea de a depasi complicatiile ivite. Dupa obstacolele intalnite si sacrificiile facute, el si ea au sansa de a se intalni in ceruri, asa cum isi dorise Lia, atunci cand ca o presimtire a evenimentelor ce aveau sa urmeze, a propriei morti, are o premonitie, o viziune, gandindu-se “cat de frumos ar fi fost ca impreuna, ea si Florin, tinandu-se de mana, sa paseasca amandoi in fata zambetului Mantuitorului.” Asa se si intampla, pentru ca Lia i se alatura logodnicului ei in viata de dincolo, lasand in urma iertare si impacare. Suntem martorii unor evenimente plasmuite de dragoste, astfel ca nu exista loc pentru regrete, pentru ura, pentru pareri de rau. Iar lectia pe care o invatam este una simpla si la obiect – “love means never having to say you’re sorry.”

BUCURIA îNVIERII MÂNTUITORULUI ISUS

the joy of Jesus' resurrection

by George Danciu

Matei 28: 1-8
La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze inspre ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena si cealalta Marie au venit sa vada mormantul. Si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant; caci un inger al Domnului s-a pogorat din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormantului, si a sezut pe ea. Infatisarea lui era ca fulgerul, si imbracamintea lui alba ca zapada. Strajerii au tremurat de frica lui, si au ramas ca niste morti. Dar ingerul a luat cuvantul, si a zis femeilor: Nu va temeti; caci stiu ca voi cautati pe Isus, care a fost rastignit. Nu este aici; a inviat, dupa cum zisese. Veniti de vedeti locul unde zacea Domnul;  si duceti-va repede de spuneti ucenicilor Lui ca a inviat dintre cei morti. Iata ca El merge inaintea voastra in Galilea; acolo Il veti vedea. Iata ca v-am spus lucrul acesta. . Ele au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui

Marcu 16: 1-7
Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salome, au cumparat miresme, ca sa se duca sa unga trupul lui Isus. In ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis-de-dimineata, pe cand rasarea soarele. Femeile ziceau una catre alta: Cine ne va pravali piatra de la usa mormantului? . Si cand si-au ridicat ochii, au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese pravalita. Au intrat in mormant, au vazut pe un tinerel sezand la dreapta, imbracat intr-un vesmant alb, si s-au inspaimantat. El le-a zis: Nu va spaimantati! Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit: a inviat, nu este aici; iata locul unde il pusesera. Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui, si lui Petru, ca merge inaintea voastra in Galilea: acolo Il veti vedea, cum v-a spus

Luca 24: 1-6
“In ziua intai a saptamanii, femeile acestea, si altele impreuna cu ele, au venit la mormant dis-de-dimineata, si au adus miresmele, pe care le pregatisera. Au gasit piatra rasturnata de pe mormant, au intrat inauntru, si n-au gasit trupul Domnului Isus. Fiindca nu stiau ce sa creada, iata ca li s-au aratat doi barbati, imbracati in haine stralucitoare. Ingrozite, femeile si-au plecat fetele la pamant. Dar ei le-au zis: Pentru ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a inviat. Aduceti-va aminte ce v-a spus pe cand era inca in Galilea”

Ioan 20: 1-8
In ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineata la mormant, pe cand era inca intuneric; si a vazut ca piatra fusese luata de pe mormant. A alergat la Simon Petru si la celalalt ucenic, pe care-l iubea Isus, si le-a zis: Au luat pe Domnul din mormant, si nu stiu unde L-au pus. . Petru si celalalt ucenic au iesit, si au plecat spre mormant. Au inceput sa alerge amandoi impreuna. Dar celalalt ucenic alerga mai repede decat Petru, si a ajuns cel dintai la mormant. S-a plecat si s-a uitat inauntru, a vazut fasiile de panza jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea dupa el, a ajuns si el, a intrat in mormant, si a vazut fasiile de panza jos. Iar stergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fasiile de panza, ci facut sul si pus intr-un alt loc singur. Atunci celalalt ucenic, care ajunsese cel dintai la mormant, a intrat si el; si a vazut, si a crezut

Cine se bucura?

1. Cerul si ingerii sunt primii la mormant

Primii care se bucura sunt si primii la marmantul Domnul Inviat: ingerii. Atunci se bucura Cerul intreg, toti cei care-l populeaza.

Apocalipsa 5: 9-14
In Cer, apostolul Ioan a vazut clar intr-o rapire in Duhul pe cei care se aflau acolo ? .. cantau o cantare noua, si ziceau: Vrednic esti tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost injunghiat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor imparati pe pamant!
M-am uitat, si imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batranilor am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii. . Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost injunghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! . Si pe toate fapturile, care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare, si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: A Celui ce sta pe scaunul de domnie, si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor! Si cele patru fapturi vii ziceau: Amin! Si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant, si s-au inchinat Celui ce este viu in vecii vecilor!?

2. Cei care îl cunosc: femeile si ucenicii Săi

Se bucura toti cei care-L cunosc pe Domnul, incepand cu femeile care-L cunoscusera si-L urmasera indeaproape.. Ele sunt si primele, dis-de-dimineata, la mormant. Au cumparat miresme, cu gandul sa unga trupul lui Isus. Dar, cand au vazut si au inteles ca El Inviase dintre cei morti ?? au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui?.

3. Cei care îl cauta din toata inima, chiar si atunci când totul pare fără speranță

Imediat dupa inviere Domnul Isus Cristos se arata Mariei Magdalena din care scosese sapte duhuri necurate, aceea care I-a demonstrat ca-L iubeste foarte mult “Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Isus, si I-a sters picioarele cu parul ei; si s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Ioan 12:3)

Ioan 20: 11-23Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare.
13. “Femeie”, i-au zis ei, “pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: “Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.”
14. După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.
15. “Femeie”, i-a zis Isus, “de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: “Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”
16. Isus i-a zis: “Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: “Rabuni!”, adică: “Învăţătorule!”
17. “Nu mă ţine”, i-a zis Isus, “căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
18. Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.
19. În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: “Pace vouă!”
20. Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21. Isus le-a zis din nou: “Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: “Luaţi Duh Sfânt!
23. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.

Bucuria este ceea ce Insusi Mantuitorul a poruncit femeilor. Ele au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui. Dar iata ca le-a intampinat Isus, si le-a zis: Bucurati-va! Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele, si I s-au inchinat. (Mt 28:9)

Este vorba de o bucurie care nu salasluieste in locurile pamantesti, ci isi are originea dincolo de existenta noastra efemera. Este bucuria biruintei asupra pacatului si a mortii pe care Insusi Domnul a adus-o la inviere.

Dragi crestini bucurati-va pentru ca moartea nu mai are nici o putere asupra celor ce sunt a lui Christos.

CHRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PE MOARTE CALCÂND, ȘI CELOR DIN MORMINTE VIAȚA DĂRUINDU-LE!

Va duce criza la pocaință?

Sursa: http://www.hotnews.ro

Criza financiară indreaptă britanicii catre lăcașele de cult

de E.M. HotNews.ro

Britanicii se indreapta mai mult spre religie din cauza crizei financiare, pentru consolare spirituala, dar si pentru sfaturi legate de credite si de finante, indica Financial Times Cererea in crestere de .consultanta financiara si legala din partea lacaselor de cult determina ca multe dintre acestea sa lanseze servicii adaptate timpurilor.

 

Sursa: http://www.ft.com

Britons turn to religion over debt worries
By Vivienne Raper

Britons are turning from Mammon to religion as the downturn bites ? for advice about debt and redundancy, not simply spiritual consolation.
The growing demand for financial and legal advice from places of worship is prompting many to launch a new type of service.

***

Picture11In Biblie, in cartea JUDECATORI, Dumnezeu arata poate cel mai bine o lecție, deoarece ea se repeta: cand copiii lui Israel erau intr-o relatie buna cu El, de ascultare, atunci poporul nu ducea lipsa de apa si paine, de hrana necesara.

Insa cand poporul parasea pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor, care-i scosese din tara Egiptului, si au mers dupa alti dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i inconjurau, s-au inchinat inaintea lor, si au maniat pe Domnul, atunci Domnul nu le mai acorda ?perdeaua? de protectie si popoarele vecine devenea un ghimpe si un asupritor care le lua hrana, pacea si prosperitatea de care se bucurasera pana atunci. Oriunde mergeau, mana Domnului era impotriva lor ca sa le faca rau, cum spusese Domnul, si cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel intr-o mare stramtorare.

Se intampla ca venea iarasi momentul cand se intorceau spre Domnul cu pocainta si-I cereau ajutorul, iar Dumnezeu care era plin de mila si indurare pentru poporul Sau le dadea un “judecător” care se ridica impotriva asupritorilor iar Domnul le dadea izbavirea.

Si in zilele noastre, deoarece atatea popoare au ramas mai mult cu numele crestine si de fapt au imbratisat alte forme de religii care L-au maniat mult si indelung pe Dumnezeu, vedem ca El s-a indepartat si nu a mai dat binecuvantarea si prosperitatea cu care ne-am obisnuit.

Dar exista speranta, intoarcerea sincera si cu pocainta la Dumnezeu, deoarece avem vie promisunea Sa din 2 Cronici 7.13-14:

“Cand voi inchide cerul, si nu va fi ploaie, cand voi porunci lacustelor sa manance tara, cand voi trimite ciuma in poporul Meu: daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fața Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, si-i voi tămădui țara”

Acum nu mai e ploaia de prosperitate specifica occidentului, deoarece Dumnezeu a poruncit unor “lacuste” sa bantuie mai toate tarile trimitand ciuma crizei economice care imbraca cele mai sumbre forme, insa trebuie sa venim inaintea Lui Dumnezeu smeriti, sa cautam fata Sa si sa ne abatem deindata de la caile noastre rele si atunci El conform promisiunilor Sale ne va asculta si va trimte vremuri de inviorare spirituala si economica. Amin!

by George Danciu

Sindromul antichristului ?

Sursa: http://www.ziua.net

Șocant: O mamă și-a executat fiul cu sânge rece la poligonul de trageri!

Soc in Statele Unite. Marie Moore, o mama din Florida, care credea ca este Anticristul, si-a executat fiul, cu sange rece, la un poligon de tragere din Casselberry, Florida, titreaza “Mail Online”. In vreme ce baiatul se concentra asupra tintei din fata, femeia in varsta de 44 de ani, a luat un pistol l-a indreptat spre capul acestuia si a tras. “Imi pare rau. Trebuia sa-mi trimit fiul in Rai, iar eu sa merg in Iad”, a notat aceasta in biletul de sinucidere. Intr-un mesaj audio emotionant, inregistrat inaintea evenimentului sangeros, femeia povestea cum va salva lumea de violenta daca isi va omora fiul. “Ai un pistol. Poti sa o faci!”, l-ar fi auzit pe Dumnezeu spunandu-i. “Trebuie sa mor si sa ajung in Iad pentru ca pe Pamant sa fie 100 de ani de pace. Dumnezeu m-a transformat in Anticrist. Sunt o persoana buna, insa diavolul si Dumnezeu m-au schimbat in cea mai rea persoana din lume. Sunt atat de rusinata si imi este foarte frica. Voi plati pentru totdeauna”, explica femeia pe caseta.

Anchetatorii au dezvaluit ca Moore era bolnava mintal. Pe casete ea povesteste cum a petrecut lungi perioade de timp in spitale de psihiatrie si, de asemenea, despre halucinatiile pe care le avea adesea. De multe ori femeia credea ca era ingropata de vie, devorata de furnici, arsa pe rug si gazata. Acum, autoritatile vor sa afle de ce Marie a putut inchiria doua pistoale de la poligonul de tragere, dupa ce, in urma cu sapte ani, incercase sa se sinucida chiar acolo. De asemenea, Marie Moore fusese condamnata de doua ori pentru conducere sub influenta alcoolului.

Martorii la incident au declarat ca femeia era nelinistita si ca intre ea si fiul ei au observat o tensiune. Moore se plimba nervoasa in jurul lui cu cateva minute inainte sa-l execute. Insa, ea a fost observata si razand cu o persoana din apropiere. Camera de securitate din incapere a inregistrat oribilul moment, in care femeia s-a intins pe langa fiul ei si a luat pistolul suplimentar, in timp ce baiatul se pregatea sa traga. Apoi, l-a pus la doar cativa centimetri de baza craniului si a tras o data.
Mitchell a cazut fulgerat la pamant si a murit pe loc, in vreme ce mama sa a facut un pas in spate, si-a bagat pistolul in gura si a mai tras o data. Femeia a decedat la spital. “M-am uitat si am vazut adolescentul pe jos scuipand sange”, a declarat martorul, Bobby Davidowitz.

Mama criminala era divortata, dar avea un iubit care apare pe casete drept “Regele”. La randul sau, femeia isi spunea “Regina decazuta”. “Imi pare rau. Te voi iubi mereu. Diavolul a ajuns la mine si vrea sa ma distruga. Sper ca ma vei putea ierta. Cand ajungi in Rai te rog spune-i fiului meu cat de mult il iubesc”, suna mesajul acesteia pentru iubit, titreaza “Mail Online“.

***

Adam si EvaCand ai dat peste un adevar, n-ai voie sa-l tii pentru tine. Adevarul e ceva public. Ai datoria sa-l imparti cu toti. -Cugetari, D.I. Suchianu

Instrainarea de Dumnezeu duce foarte usor la catastrofe personale, in familie sau in societate.

Prima catastrofa a fost a Evei, care a intrerupt partasia cu Dumnezeu din gradina Edenului si a ascultat de soapta diavolului. Insa s-a complacut si Adam. Apoi intimitatea cu Cel care i-a creat s-a stricat. Samanta pacatului era intrata in om.

Moartea spirituala l-a cuprins pe om colorandu-i intraga viata asa cum turnesolul coloreaza intreaga solutia in care se afla. La Cain a incoltit dorinta de-a-l ucide pe fratele sau Abel din ura ca acesta a inteles sa aiba o relatie de ascultare de Dumnezeu. Si l-a ucis. Cu timpul s-a ajuns la Sodoma si Gomora. Aceleasi comportamente animalice anima omul si in zilele de azi.

Pentru a-l recrea din nou pe omul decazut, Dumnezeu a trimis in aceasta lume pe Fiul Sau Isus Christos care sa ia asupra Sa pacatul si vinovatia noastra acceptand sa fie rastignit in locul meu si al tau pe lemnul Crucii.

Nicodim si IsusLui Nicodim, un fruntas al iudeilor, Domnul Isus i-a spus: < “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: “Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?”  Isus i-a raspuns: “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: ‘Trebuie sa va nasteti din nou.'”>

2 Corinteni cap 3. –  “Nu ca noi, prin noi insine, suntem in stare sa gandim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastra, dimpotriva, vine de la Dumnezeu, care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata.

“Dar ei au ramas greoi la minte: caci pana in ziua de astazi, la citirea Vechiului Testament, aceasta marama ramane neridicata, fiindca marama este data la o parte in Christos. Da, pana astazi, cand se citeste Moise, ramane o marama peste inimile lor. Dar, ori de cate ori vreunul se intoarce la Domnul, marama este luata. Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.”

2 Corinteni cap 5. – “Si El a murit pentru toti, pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei. Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si, chiar daca am cunoscut pe Christos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. Caci, daca este cineva in Christos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Christos si ne-a incredintat slujba impacarii; ca adica, Dumnezeu era in Christos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari. Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Christos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Christos: impacati-va cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”

Fara aceasta nastere din nou suntem cu totii niste ucigasi chiar daca nu toti apasam pe un tragaci. Aprobam avortul, eutanasia s.a. Ucidem cu vorba, cu gandurile, cu imprejurarile in care ne place sa traim. Numai Dumnezeu, prin credinta in Domnul Isus si harul Sau, ne poate transforma si innoi. Fara o natura noua, divina, aprobam ca bune casatorii homosexuale, barbat-barbat, femeie-femeie.

Solutia ar fi reintroducerea deindata a Bibliei in scoli si institutii, rugaciunea si meditatia inspirata de Dumnezeu, Cuvant si Duhul Sfant.

Banii creează dependență

banii un drogSursa: http://www.newsreport.ro

Stiința confirmă: banii sunt un drog!

Un studiu stiintific realizat la Universitatea din Bonn, Germania, dovedeste ca banii actioneaza asupra creierului uman asemeni drogurilor, si ca ajunge sa ne imaginam doar ca primim un salariu mai mare, pentru ca organismul nostru sa fie stimulat.

Cercetatorii au descoperit ca atunci cand ne gandim la bani, este stimulat centrul recompensei din creier, care este implicat in declansarea senzatiei de placere  si ca intensitatea placerii generate de creier este direct proportionala cu marimea salariului, chiar daca este vorba doar despre un salariu imaginat.

 Pana aici, nimic cu adevarat surprinzator, se confirma niste concluzii trase pe cale empirica. Surprinzator cu adevarat este insa faptul ca aceste concluzii raman valabile chiar si atunci cand obiectele pe care dorim sa le cumparam costa mai mult, cum este cazul in periade de inflatie ridicata, cand puterea de cumparare reala scade.

 Citeste articolul integral in Romania Libera

Biblia a prezentat foarte multe afirmatii despre diverse domenii: creatie, om, stiinta etc

Oamenii de cele mai multe ori le-au contestat, dar nu de putine ori si oamenii de stiinta.

Dumnezeu a zis ca El este Creatorul a tot ce vedem, ca le-a facut din ceea ce nu se vede (atomi), ca pamantul este rotund si se sprijina pe nimic, dar intre timp sangele multor martiri a curs (Galileo Galiei) pentru ca l-au crezut pe Dumnezeu si rezultatele stiintei la care au avut acces.

La fel, Dumnezeu ne-a atentionat in cartea 1Timotei cap. 6, versul 10 ca “iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii care au practicat-o au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri“.

Asa si cel care iubeste drogul isi strapunge sanatatea sau insasi aceasta viata, iar despre aceea vesnica promisa pentri cei credinciosi, le este compromisa!