LUMEA DE DINCOLO

Experiența lui  Claudiu Lepădat,  aflat  în moarte clinică acum 9 ani


http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/mi-am-vazut-propria-inmormantare-marturia-unui-roman-care-spune-ca-a-fost-in-moarte-clinica.html

Povestirea lui Claudiu Lepădat

Într-o zi de Noiembrie acum câțiva ani eram înaintea unei călătorii mari, de 400 km, la o casă a noastră, la munte. De aceea, știind că drumul va fi greu, am intrat în biserică să mă rog. Am avut sentimentul că nu va fi ușor. Ajuns acasă am deschis Biblia, am citit un verset și Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt:  pericol Continue reading “LUMEA DE DINCOLO”

Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare

Paul DAN

(http://ioan8.wordpress.com/)

În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.” Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”                                                                                                                                                                     I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea? (Marcu 4:35-41)


Credința – busola creștinului

Atât ziarele românești cât și cotidianele din vest vorbesc Continue reading “Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare”

Iubirea Tatalui

IUBIREA CARE S-A JERTFIT

George Danciu

Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamântul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine.

                                                                                             Isaia, 54.10


Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!


Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânara mama îsi lasa copilul micut acasa în patut, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin sa cumpere pâine. Lipsind numai putin de lânga comoara ei, Alin- caci acesta-i era numele, cu pasi iuti îndreptându-se spre casa, observa fum, mult fum, dar când se mai apropie vede caci casa lor este cuprinsa de flacari. Inima-i bate navalnic, alearga, scapa pâinea din mâna si, fara nici o ezitare, intra prin flacari în casa dupa “inima” ei, Alin! Cu propriul corp îsi ascunde baietelul iubit la piept si-l scoate teafar afara la loc sigur. Dar pe ea nu s-a putut proteja. Mâinile si fata îi sunt arse si ramân asa, dizgratioase, si peste ani.

Baiatul, prin grija plina de iubire a mamei, a ajuns mare si, în aceste zile, curând, va absolvi Universitatea… dintr-un mare oras. Va fi o mare festivitate, cu înmânarea unor diplome de premiere a celor mai buni, unul din premianti fiind Alin. Parintii tinerilor sunt fericiti, ei sunt anuntati pentru participare la festivitate. Numai mama lui Alin nu fusese si ea invitata, deoarece lui Alin îi era rusine de ea. În urma incendiului ramasese cu cicatrici urâte pe obraji si mâini!

Însa, nu mai retin prin ce minune, s-a aflat despre curajul si dragostea extraordinarei mame tocmai în acele zile, poveste care ajunsese într-un ziar de mare tiraj si, întâmplator, aflase si Alin. A ramas perplex aflând ca acea poveste minunta vorbeste despre el si mama sa, eroina!

Abia atunci a înteles sacrificiul mamei si dragostea sa! A trimis o telegrama fulger prin care si-a invitat mama pentru ziua absolvirii.

Cu emotie, primind diploma de premiere, în fata tuturor a început sa spuna ca, de fapt, toate multumirile lui, odata cu respectul cuvenit profesorilor care l-au îndrumat, sunt pentru minunata sa mama care, cu pretul vietii ei, l-a scos din foc, când era doar un bebelus. Si-a îmbratisat mama cu dragoste, sarutând acele mâini si obrajii, arse de foc; de emotie, varsând împreuna si câteva lacrimi ale bucuriei si multumirii!

***

 

Din iubire de oameni, din Cer a coborât Isus – Fiul lui Dumnezeu, sa ne salveze din focul mortii !


Ca plata a pacatelor noastre, ale fiecarui om, înlocuindu-ne în moarte si suferinta,  Fiul lui Dumnezeu, Isus,  a luat asupra Lui ocara care trebuia sa cada peste noi si întreg supliciul rastignirii pe lemnul Crucii, ridicat pe Dealul Golgotei.

[pullquote] Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Evanghelia dupa Ioan, 3.16 [/pullquote]

Evanghelia dupa Matei ni-L prezinta pe Isus, Regele, nascut nu doar din Dumnezeu, ci si ca urmas al regelui David, caruia Dumnezeu i-a zis cu legamânt: împaratia ta va dainui vesnic înaintea Mea

Eu îi voi fi Tata, si el Îmi va fi fiu. Daca va face raul, îl voi pedepsi cu o nuia omeneasca si cu lovituri omenesti; dar harul Meu nu se va departa de la el, cum l-am departat de la Saul, pe care l-am îndepartat dinaintea ta. Ci casa ta si împaratia ta vor dainui vesnic înaintea Mea, si scaunul tau de domnie va fi întarit pe vecie.”, 2 Samuel 7.14-16 .

Evanghelistul Matei consemneaza celebra Predica de pe Munte (capitolele 5-7) unde Isus aduce ucenicilor (poporului Sau) promisiuni care întrec orice asteptari.

Rugaciunea “Tatal nostru”

Când va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pagânii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-I cereti voi.

Iata, dar, cum trebuie sa va rugati:

Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;

si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;

si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”

Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. (Matei, 6.7-17)

Apoi, în aceeasi împrejurare le vorbeste despre Adevaratele comori. – Neputinta de a sluji la doi stapâni. – Grijile si îngrijorarile.

Nu va strângeti comori pe pamânt, unde le manânca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; ci strângeti-va comori în cer, unde nu le manânca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (…)

Nimeni nu poate sluji la doi stapâni. Caci sau va urî pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.

De aceea va spun: nu va îngrijorati de viata voastra, gândindu-va ce veti mânca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gândindu-va cu ce va veti îmbraca. Oare nu este viata mai mult decât hrana, si trupul mai mult decât îmbracamintea?

Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele?

Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate sa adauge macar un cot la înaltimea lui? Si de ce va îngrijorati de îmbracaminte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, în toata slava lui, nu s-a îmbracat ca unul din ei. Asa ca, daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba de pe câmp, care astazi este, dar mâine va fi aruncata în cuptor, nu va va îmbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Nu va îngrijorati, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele.

Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va îngrijorati, dar, de ziua de mâine; caci ziua de mâine se va îngrijora de ea însasi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei, 6.19-34)

Întelegem ca Tatal nostru si Regele Isus ne îndeamna sa nu ne îngrijoram de ziua de mâine. Sa nu fim îngrijorati ce vom mânca, ce vom îmbraca si ce vom bea, ca, asa cum pasarilor – care nu seamana, nu ara, nu strâng vara pentru iarna –, Dumnezeu le da hrana de care au nevoie (preaiubitilor lui El le da hrana ca prin somn); apoi, cum sunt de frumos îmbracati crinii, nici chiar Solomon nu s-a îmbracat atât de bine, iar copiii Sai sunt mult mai importanti decât iarba de pe câmp, care azi e si mâine nu mai e!

Deci cu cât mai mult va purta de grija de toate nevoile omului credincios, copilul Lui? De aceea, prin credinta, trebuie sa cautam mai întâi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, iar toate celelalte ni le va da El pe deasupra.

Dar ce este împaratia lui Dumnezeu?

Apostolul Pavel clarifica problema noastra în Epistola sa catre Romani:

Caci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie în Duhul Sfânt. (Romani, 14.17).

Dar în versetele anterioare spusese si faptul demn de cunoscut si de luat în seama:

În adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului. Caci Hristos pentru aceasta a murit si a înviat, ca sa aiba stapânire si peste cei morti, si peste cei vii. (Romani, 14.7-9)

Sa ne punem toata încrederea în Dumnezeu. Sa umblam si sa traim prim credinta, nu prin vedere, si atunci, Tatal nostru va fi Cel care ne va da hrana si îmbracamintea necesara!

Glorie Domnului! Amin.

Iubirea Care S-a Jertfit

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

                     Evanghelia după Ioan, 3.16

George Danciu

Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!

Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânără mamă își lăsă copilul micut acasă în pătuț, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin să cumpere pâine. Lipsind numai puțin Continue reading “Iubirea Care S-a Jertfit”

Despre calauzirea crestinului

Sorin Sabou

Calauzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii spirituale. În acelasi timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii si umblarii cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.

Omul se crede foarte usor stapân pe propria viata. Chiar daca este credincios si îsi pune darurile în slujba celorlalti, în inima lui se naste usor atitudinea autosuficientei. Nu trebuie pierdut niciodata din vedere ca cel neprihanit traieste prin credinta, nu prin vedere. Desigur, noi vom cauta permanent sa conceptualizam totul si sa ne urmam logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credinta si ascultarea. De fiecare data când ni „se deface cuibul“ trebuie sa ne vedem ca pe niste oameni care trebuie învatati în continuare aceste lectii. Crizele financiare, noile slujbe, noile locatii sunt doar împrejurari care ne forteaza sa iesim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem si unde am fi.

Dependenta de Domnul este cea mai nestatornica virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconstient sa credem ca mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea si ne trezeste la adevar. Datoria noastra este ca, indiferent de bunastare, de saracie, de sanatate, de boala, sa ne desprindem de tot ce este pamântesc si sa ne legam de cele de sus.

Perioadele de ceata sunt cele mai formatoare. Daca este nevoie sa avem grija de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie asa se va întâmpla. Asteptarea trebuie sa duca la sensibilitate spirituala, la curatirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuarii lucrarii pe care Domnul o are pentru noi. Cresterea în statornicie si în dragoste fata de Dumnezeu este ceea ce se asteapta de la noi când e ceata, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmpla. S-ar putea ca ceata sa nu se ridice niciodata, iar daca va fi asa ceea ce se asteapta de la noi este sa-l iubim crescând, si acolo, în ceata, sa fim puncte de reper pentru toti cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceata este un subiect care depinde de creativitatea si de disponibilitatea noastra. Iesirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrari posibile. Noi suntem chemati sa proclamam permanent puterea mântuitoare si înnoitoare a evangheliei, iar uneori sa si vorbim.

Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/

Testarea vorbelor de bârfa

In Grecia antica Socrate (469-399) era foarte mult laudat pentru întelepciune.

Într-o zi marele filozof s-a întâlnit întâmplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: 

– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
– Stai o clipa, îi replica Socrate. Înainte sa-mi povestesti, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
– Trei?
– Asa este, a continuat Socrate. Înainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gând sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
În regula, zise Socrate. Asadar, în realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa încercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotriva…
– Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
 Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat. 
– Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu, îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI  http://www.peginduri.com/2011/11/filozofia-birfei.html

 

 

OASE DE VANZARE

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

24 noiembrie 2011

OASE DE VANZARE

Oase da vanzare. Par de vanzare. Rinichi de vanzare. Sange de vanzare. Ovule de vanzare. Copii de vanzare. Femei de vanzare. Organe (plasma, inima, ficat, plamini, cornee, celule rosii, ligamente) de vanzare. Sanatate de vanzare. Pantece de inchiriat. Aceste “marfuri” se vand si cumpara pe “piata rosie,” o piata despre care nu se stie si nici nu se scrie prea mult. E o piata relativ noua, tipica societatii in care traim, in care totul a devenit o marfa si nimic nu a mai ramas sacrosant. O societate bolnava si lipsita de valori care a devalorizat fiinta umana transformind-o intr-o marfa. 

Mai devreme in an a fost publicata o carte pe acest subiect, scrisa de tinarul antropolog american ScottCarney si intitulata The Red Market: On the Trail of the World’s Organ Brokers, Bone Thieves, Blood Farmers, and Child Trafficeks (“Piata rosie: pe urmele traficantilor internationali de organe, hoti de oase, fermieri de sange si traficanti de copii”). Cartea a fost aclamata ca una de expertiza in domeniu si declarata model de investigatie jurnalistica. Obiectivul ei e sa deschida ochii lumii dezvoltate asupra unui fenomen dezumanizant care se intilneste tot mai des in Lumea a Treia si din care beneficiaza in principal occidentalii – oamenii saraci ai lumii isi vind organele, in speta sanatatea, pentru a da sanatate sau prelungi viata celor privilegiati sa traiasca in tarile dezvoltate. Nu o fac din altruism ci din cauza saraciei lucii in care traiesc, pentru un ban promis, dar deseori nedat, de traficantii in organe umane. Inselati, unii incearca de mai multe ori, nadajduind sa faca un ban sa-si hraneasca propriile familii. Trupul unei fiinte umane, dezmembrat si vindut “cu bucata” (asa cum se dezmembreaza o masina casata pentru piese) poate aduce unui traficant de organe un castig de pina la $250.000. Volumul anual al traficului in organe este de citeva miliarde de dolari. Organele se recolteaza din surse diferite, si, dupa cum veti vedea, unele mai stranii ca altele. Din comertul in organe sau sanatate nu castiga donatorul ci doar intermediarii, adica cei care le vind si le cumpara.  

Sa fie traficul in organe umane un semn al vremurilor din urma? Lasam asta la aprecierea dtra, dind, insa, un pasaj din cartea Apocalipsa care noua ni se pare relevant: “11. Si negutatorii lumii plang si se tanguiesc asupra ei, caci nimeni nu mai cumpara marfa lor, 12. Marfa de aur si de argint, pietre pretioase si margaritare, vison si porfira, matase si stofa stacojie, tot felul de lemn bine mirositor si tot felul de lucruri de fildes, de lemn de mare pret si marfa de arama si de fier si de marmura, 13. Si scortisoara si balsam si mirodenii si mir si tamaie si vin si untdelemn si faina de grau curat si grau si vite si oi si cai si carute si trupurisi suflete de oameni.” (Apocalipsa 19: 11-13) 

Recomandam cartea lui Carney tuturor celor interesati de declinul valorilor in societatea post-moderna ori in bioetica, dar mai ales legiuitorilor care cocheteaza cu legiferarea unor practici similare, asa cum a facut India, sub pretentia de a stimula economia ori crea locuri de munca. 

Carney a absolvit Universitatea Wisconsin-Madison in 2005. Vreme de citiva ani a predat cursuri in India unde a venit in contact direct cu “piata rosie” practicata pe scara larga acolo, dar si in alte tari sarace. Cele 240 de pagini ale lui Red Market ofera o lectura usoara, si contin date numeroase si interesante despre amploarea pietii rosii in India si in Lumea a Treia. Divizata in zece capitole, cartea trateaza comertul international al fiecarui organ uman care la ora actuala se vinde, cum, la cine, cine sunt vanzatorii, comparatorii, si ce ii motiveaza pe ambii. 

 Oase de Vanzare: Mortii tarilor sarace nu se odihnesc. Oasele lor au devenit o marfa mult cautata in tarile occidentale, iar tarile sarace sunt grabnice sa satisfaca aceasta cerinta. Cimitire intregi in India sunt asaltate in timpul noptii de hoti care dezgroapa mortii pentru a le lua oasele. Tratate si curatate, ele sunt apoi vindute in Butan calugarilor budisti care din femure si tibii fac fluiere si le vind la profit. Scheletele mortilor se vind facultatilor de medicina din tarile dezvoltate pentru pregatirea viitorilor doctori. Vanzarea de schelete e interzisa in majoritatea tarilor lumii, dar cumva tot se vand. Atita vreme cit exista cumparatori, vor fi si traficanti. In 1985 India a interzis exportul legal al scheletelor, generind astfel traficul ilegal in oseminte umane. Din India s-a extins in China si Europa de Est, Europa de Est insa dovedindu-se a fi o sursa nesigura pentru traficanti. Nigeria a devenit si ea un centru important in traficul international de oase. In India hotii de morminte s-au inmultit, dar la fel si paznicii cimitirelor. Cartea descrie cazuri cu totul bizare despre familii care isi ingoapa membrii de familie si apoi angajaza paznici sa le pazeazca mormintele pina cind sunt siguri ca organele mortului au putrezit de totul. 

  Rinichi de Vanzare: Se stie ca omul are nevoie de doar un singur rinichi. Saracii Lumii a Treia o stiu si ei. De aceea isi preleveaza si isi vind al doilea rinichi. Saracii Indiei o fac pentru $1.000 bucata. Comertul in rinichi a luat amploare acolo in 2005 imediat dupa ce un tsunami a inundat coasta Indiei si a lui Shri Lanka in decembrie 2004, cauzind dislocarea a mii de oameni de pe malurile oceanului. Lipsiti de locuri de munca si venit, fostii pescari si crescatori de orez, au invatat repede ca pot face bani din vinzarea rinichilor. Iar traficantii nu au intirziat sa apara si sa-i ademeneasca cu promisiuni. La doar putina vreme 52 de spitale indiene s-au specializat in prelevarea rinichilor. Multi donatori au avut complicatii in urma operatiilor, unii au bolit multa vreme, iar citiva au murit. Vinzarea rinichilor insa nu este limitata doar la India. Cartierele saracacioase ale marilor metropole din Egipt, Africa de Sud, Brazilia si Filipine au devenit si ele peste noapte donatoare de rinichi. Saracii vad in vinzarea rinichilor o sursa de castig. La un pret de intre $800 si $1.000 de riniche, venitul acesta e o suma incredibila pentru acesti saraci care supravietuiesc cu doar un dolar pe zi. Pe linga asta, multe spitale din Lumea a Treia s-au specializat in transplantul rinichilor, costul uni transplant fiind cu mult mai ieftin acolo decit in Statele Unite sau Canada. In Filipine, de exemplu, un transplant costa $6.000, in timp ce in SUA costa $259.000. Saracilor li se promite $3.000 pentru un riniche, dar primesc cel mult $1.000. Toata lumea stie ca traficul in rinichi e inselatorie. Cazurile de diabet sunt in crestere in intreaga lume, anticipindu-se ca in 2030 vor ajunge la 366 de milioane. Inevitabil, cererea pentru rinichi va creste si ea. 

  Situatia cea mai tragica insa e in China. Tot mai multe dovezi se strecoara afara din China ca autoritatile chineze executa detinutii pentru a le preleva organele si a le vinde strainilor. Se estimeaza ca intre 2000 si 2005 China a efectuat 60.000 de transplante de rinichi. Doar 18.500 de rinichi au putut fi identificati cu donatori specifici, restul parvenind de la intemnitati neindentificati. In ultimii ani, afirma cei in tema, mii de detinuti chinezi au disparut subit din inchisorile chinezesti fara ca cineva sa le cunoasca identitatea sau cind si unde au disparut. Detalii despre aceste practici oribile parvin de la medicii chinezi care primesc azil in strainatate. Unii au declarat fiind martori la executia detinutilor si prelevarea organelor lor. In unele inchisori cite trei detinuti erau “injectati”zilnic, pusi pe masa de oparatie, si “dezmembrati” asemenea unei masini casate. Organele lor ajungeau dupa aceea in spitalele chinezesti unde strainilor li se faceau operatii de transplante de organe la preturi mult mai reduse decit cele de acasa. Mai nimic din trupul detinutului executat nu se risipeste in China. In 2006 preturile transplantelor organelor erau de $62.000 pentru un riniche; $98.000 la $130.000 pentru un ficat; $150.000 la $170.000 pentru un plaman; $130.000 la $160.000 pentru o inima; $30.000 pentru o cornee. Pretul pielii era de $1.20 centimetrul patrat. Unele marturii ale medicilor chinezi erau cu totul ingrozitoare, afirmind ca executia detinutilor era uneori programata sa coincida cu sosirea in China a pacientilor straini candidati la transplantul de organe. In doar ultimii ani China a facut o jumatate de miliarde de dolari doar din transplantele de rinichi facute strainilor, asa numitii “medical tourists”, adica turisti medicali. 

  Copii de vanzare: Copii au devenit si ei o narfa care se vinde si se cumpara. Principalii cumparatori sunt agentiile de adoptii din Lumea a Treia care “vand” copii clientilor din tarile dezvoltate. Una din sursele de copii ale agentiilor de adoptii este furtul. In India mii de copii dispar de la joaca, de pe drum spre scoala sau spre casa, ajung in orfelinate unde li se emit acte de identitate false si sunt pusi pe lista adoptiilor internationale. Clientilor straini le este indiferent daca copiii pe care ii adopta au sau nu parinti ori daca au fost furati. La urma urmelor e imposibil sa verifici adevarata identitate a copilului adoptat. Politia indiana lucreaza din zor sa taie filierele traficului in copii furati, dar fara mult succes. Parinti disperati alearga ani de zile sa-si afle copiii, isi epuizeaza micul venit pe care-l au, si de cele mai multe ori nu-i afla. In 2005 pretul unui copil furat in India era de $236. Atita primea cel care fura un copil. Iar pretul de “vanzare” era de $12.000. Intre 1991 si 2003 o agentie indiana de adoptii a facut un profit de $250.000 oferind 165 de copii pentru familii din SUA, Olanda si Australia. Pe linga India, cazuri de copii furati si adoptati sunt raportate si in Ciad, Samoa si Haiti. 

  Ovule de Vanzare: Si ovulele au devenit o marfa care se vinde si se cumpara. Centrul mondial al traficului in ovule este Ciprul. Parinti disperati din lumea occidentala care nu pot avea copii calatoresc in Cipru sa cumpere ovulele femeilor tinere care le doneaza. Cine sunt donatorii? Fete tinere din Europa de Est si America Latina. Anunturile publicitare se fac in Ucraina, Rusia, Romania si Moldova. Tinerele care raspund sunt duse in Cipru unde zile la rind sunt supuse unor doze ridicate de hormoni pentru a le face sa ovuleze. Ovulele sunt apoi recoltate si vindute cuplurilor infertile din tarile occidentale. Urmeaza fertilizarea in vitro, la un cost intre $8.000 si $14.000, cu mult mai mic in Cipru decit in tarile occidentale. In SUA o procedura in vitro costa $40.000. Anual  in intreaga lume 250.000 de copii se nasc prin procedura in vitro. Cele mai multe clinici de fertilitate sunt in Cipru. In cartea sa, Carney relateaza si o discutie interesanta cu o tinara dansatoare romana in Cipru si Grecia, careia i s-a oferit $2.000 pentru a dona ovule. A refuzat oferta, crezind ca ceea ce i se cerea sa faca e imoral. Carney mentioneaza si arestul in Romania, in iulie 2009, a doi medici israeliti care incercasera sa demareze in Romania o retea de trafic in ovule. In ultimii ani Spania si ea a devenit o destinatie preferata a donatoarelor de ovule. Tinerele din America Latina insa, au invatat repede lectia rasismului european, cuplurile europene preferind sa cumpere ovule de la imigrantele europene din Spania, in special cele romane si moldovene. 

 Mama Surogat – Pantece de Inchiriat: Daca nu vrei sau nu poti sa fii insarcinata dar totusi iti doresti copii, ai o alternativa – surogatul. Si in domeniul surogatului India detine titlul mondial. Spitale si clinici intregi din India au fost transformate in “baby factories” (adica fabrici de copii). Mii de copiii se nasc in India in acest fel. Pentru $50 pe luna, sau $6.000 la sfarsitul sarcinii, mii de femei tinere sunt intr-o gestatie aproape permanenta. Duc la termen copilul unei alte femei sau familii. Pretul e bun pentru ele, avind in vedere ca $6.000 e mai mult decit ar putea castiga in 10 ani de munca. Noua luni tinerelor nu li se permite sa plece din spital, iar nasterea copilului se face doar prin cezariana. India a legalizat surogatul in 2002 sub pretentia de a stimula economia tarii si a crea locuri de munca. Preturile oferite de clincile de surogat sunt intre $15.000 si $20.000 de sarcina. In contrast, pretul in SUA e de intre $50.000 si $100.000. Amploarea surogatului e imensa, la ora actuala India avind nu mai putin de 350 de clinici de surogat care generereaza un venit anual de 2.3 miliarde de dolari. 

  Sange de Vanzare: Sangele nu poate fi vandut sau cumparat legal, dar totusi se vinde. Il cumparam chiar si noi cind ajungem in spital, dar despre asta nu se vorbeste, nici macar in soapta. Din nou, India detine recordul mondial si la vanzarea de sange, iar tarile occidentale la cumparatul lui. Nu doar indienii insa vind singe in India. Nepalezii, mult mai saraci, se duc cu sutele in India pentru a-si vinde sangele. Unii dintre ei dispar fara sa li se dea de urma. In ultimii ani politia indiana a depistat adevarate “ferme crescatoare de sange” in zonele adiacente Nepalului. Nepalezi si indieni saraci, aflati singuri pe cimp sau pe drum, sunt rapiti si dispar. Sunt dusi cu forta la ferme de animale izolate unde li se extrage sangele cu forta. Sunt hraniti putin sa fie tinuti in viata doar pina cind trupul isi da ultimul strop de sange, iar apoi sunt ingropati, fara ca cineva sa le cunoasca numele, sa le dea de urma, sau sa li se afle mormintul. Cu ani in urma unul din acesti prizonieri a scapt, informind autoritatile. In urma unei razii, politia a descopert 17 fiinte umane zacind pe dusumea cu tuburi inserate in vene si litri de singe colectati si tinuti in frigidere. Pretul? Trei dolari pentru un sfert de litru!  

 Recomandari AFR: Va recomandam o recenzie a cartii lui Carney publicata pe 4 august in Businessweek: http://www.businessweek.com/printer/magazine/book-review-the-red-market-by-scott-carney-08042011.html Va recomandam deasemenea un alt articol a lui Carney, publicat in publicatia americana Foreign Policy in mai anul acesta si intitulat “The Rise of the Red Market” (“Piata Rosie”)http://www.foreignpolicy.com/articles/2011/05/31/the_rise_of_the_red_market 

HAPPY THANKSGIVING!

Cu prilejul Zilei Multumirii care se sarbatoreste astazi in America, uram cititorilor nostri din America un Happy Thanksgiving! 

DUPA DOI ANI

Saptamina aceasta AFR celebreaza doi ani de la lansarea scrisorii saptaminale de Joi. Multumim voluntarilor nostri pentru aportul car l-au facut si il fac pentru a asigura aparitia ei saptaminala. Multumim deasemenea tuturor care ne scrieti, aprecierilor si observatiilor care ni le faceti. Apreciem atentia care o acordati materialelor noastre. Stim ca va zidesc si ca va sunt folositoare. Saptaminal materialele noastre sunt citite de multe mii de cititori. Multumim deasemenea tuturor care transmiteti mai departe sau postati materiale noastre. Va rugam insa sa ne acordati creditul cuvenit. 

PENTRU ROMANII DIN FLORIDA

Va reamintim ca romanii din aria metropolitana Miami (South Florida) organizeaza, duminica 27noiembrie 2011, o zi de post si rugaciune privind calamitatea avortului la romani. Evenimentul e organizat de bisericile romane din Miami si suburbiile lui. La acest eveniment s-au alaturat deasemenea, ca initiatori, diverse organizatii proviata din Romania si Statele Unite, printre ele, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Pro Vita (Bucuresti), Mercy’s Action Ministries (Florida), Asociatia Generala a Romanilor Uniti Greco-Catolici (Baia Mare), Alianta Evanghelica Romana din SUA si Canada, Forumul Civic Crestin (Bucuresti), PNTCD, Organizatia Gratia Pro Deo (Bucuresti), Uniunea Femeilor din Bihor, Prison Ministries – Romania (Cluj), Alianta pentru Salvarea Familiei (Republica Moldova), etc. Evenimentul se va desfasura la Biserica Romana din Hollywood, Florida, aflata la 1811 Arthur Street, Hollywood, Florida 33020, va incepe la ora 9 dimineata si se va incheia la orele 13. Persoana de contact este dl Florin Vancea, Tel. 954-410-5633. Detalii aditionale pot deasemenea fi aflate de la dl Petre Costea, la costealaw@yahoo.com La evenimentul acesta sunt programate sa participe personalitati marcante ale vietii religioase si sociale a romanilor din Statele Unite. Printre participanti se afla si dl Mircea Lubanovici, deputat PDL, care reprezinta diaspora romana din SUA si Canada in Camera Deputatilor. Toti romanii din Florida si SUA sunt invitati cu caldura sa participe. Criza demografica a Romaniei, cauzata in principal de dimensiunile exagerate ale avortului practicat de romani, ne impune tuturor obligatia sa ne ridicam impreuna catre Dumnezau vocea pentru salvarea viitorului tarii, prin salvarea vietii celor mai inocente fiinte umane – copiii nenascuti.  

NOAPTE DE VEGHE LA TIMISOARA

Colegii de la Darul Vietii din Timisoara ne informeaza ca au organizat si ei o noapte de rugaciune si veghe pentru oprirea avortului in Romania care va avea loc la Timisoara Vineri seara (de la ora 5) pina Simbata dimineata (la ora 7). Detalii aici: http://www.darulvietii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=519:noapte-de-veghe&catid=47:evenimente&Itemid=79 sau scriind lui Gerda Chisarau chisaraug@yahoo.com. 


VESTI (BUNE) DE ULTIMA ORA – NU EXISTA UN DREPT LA CASATORII POLIGAME!

Ieri, 23 noiembrie, Tribunalul Suprem al provinciei canadiene British Columbia (Columbia Britanica) a emis o decizie istorica – nu exista un drept la casatorii poligame. Textul integral al deciziei, lunga de 277 de pagini, il aflati aici: http://www.adfmedia.org/files/PolygamyDecisionBC.pdf Decizia e extrem de importanta si constituie un precedent bun pentru stoparea pretentiilor poligamistilor de a li se recunoaste un drept la casatorii pluraliste (“plural marriages”). In 2002 un tribunal din Ontario a declarat existenta unui drept la casatorii unisex, iar de atunci incoace lumea a fost inundata cu pretentii de a legifera casatorii unisex peste tot. Cazul poligamistilor canadieni a fost declansat acum citiva ani cind un grup de mormoni razvratiti din British Columbia au fost arestati pentru ca practicau poligamia. Au atacat in instanta interdictia poligamiei incercind sa o declara neconstitutionala. Au pierdut. 


DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Declaratia de la Timisoara ramine disponibila sa fie semnata in continuare:

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php    


VRETI SA FITI INFORMATI? 

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  

 

 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  


ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.   

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

 

Multumesc oamenii pentru mine?

Ziua multumirii

În ce conditii am multumi lui Dumnezeu pentru oameni? De Ziua multumirii în acest an să căutam răspunsul la aceasta întrebare. Multumirea adusă lui Dumnezeu de Apostolul Pavel pentru Filimon ne ajută să vedem în ce fel cineva poate ajunge să multumească pentru noi. Cunosti pe cineva care multumeste lui Dumnezeu  pentru tine? De ce o face?

       Termenii generali ai relatiei dintre noi trebuie să fie dati Continue reading “Multumesc oamenii pentru mine?”

Valoarea unui cuvânt

Thanksgiving Day

Duminica dupa amiaza am fost cu sora mea si familia ei la Biserica la San Ramon. Când fratele pastor Ioan Pascut a citit textul de predica era exact acelasi care îl avusesem de dimineata la Biserica mea. Numai ca înca odata am realizat cât de nesecate sunt izvoarele de inspiratie ale Bibliei. Am sa povestesc despre cele doua predici mai încolo. Acum vreau doar sa va spun o scurta si mica istorioara care mi-a placut grozav si pe care am auzit-o dupa amiaza la San Ramon.

Cum joi 24 NOIEMBRIE 2011 (a patra zi de Joi, din luna Noiembrie, începând cu anul 1621, când pe coasta de Est a Americii, în statul Massachusetts, a avut loc prima   Sarbatoare de Multumire) o sa fie în America, Ziua MultumiriiThanksgivind Day, subiectele graviteaza în mod normal spre tema multumirii. A multumirii oamenilor, prin închinare cu rugaciune de multumire înaintea lui Dumnezeu, pentru multele motive pentru care-i suntem Lui recunoscatori.

Se zice ca un scriitor, nu-i stiu numele, ca de obicei, posibil autorul unei carti de copii, cum ar fi …”Cartea Junglei”, o carte cumva asa…ei bine, dupa o perioada de succes, scriitorul a început sa faca ceva bani cu cartile scrise. Un journalist curios, s-a gândit sa faca un calcul sa vada cât face scriitorul nostru pentru un cuvânt, cât i se plateste pentru fiecare vorbulita scrisa…si a a ajuns la concluzia ca scriitorul face 100 de dolari/cuvânt!

Uimit de aceasta descoperire are o idée…si solicita un interviu scriitorului. Printre altele, când îl întâlneste pe scriitorul nostru, îi spune ce calcule a facut si cum a descoperit ca este platit pentru scrierile sale cu 100 de dolari pentru un cuvânt… Apoi baga mâna în buzunar si scoase o bancnota de 100 de dolari,  pe care i-o ofera scriitorului si-i spune:

– Vedeti,  aici am 100 de dolari! Puteti sa-mi dati si mie un cuvânt, un singur cuvânt, care sa merite banii astia?

Scriitorul se uita la journalist, se uita la bancnota si, dupa câteva clipe, întinde mâna si foarte politicos raspunde simplu…

– Multumesc!!!

Intr-adevar, cuvântul isi merita banii…mai ales daca este rostit din toata inima. Noi stim ca tot ce este bun vine de la Domnul Dumnezeu. Si mai stim ca pentru toate lucrurile trebuie sa-i multumim Lui. Multamul pe care îl dam noi, nu îl schimba pe Dumnezeu si nu-i facem cu asta nici o favoare, dar faptul ca o facem ne transforma pe noi, apropiindu-ne tot mai mult de Cer.

Se cuvine, ca, cel putin în Zilele de Multumire, sa ne amintim multele binecuvântari lasate în viata nostra de Dumnezeu si de care ne-am bucurat in anul care a trecut. Sunt sigura ca lista va fi incompleta, desi mare, si ca o sa uitam o gramada de lucruri; ca de unele lucruri nu ne amintim decât atunci când le pierdem…

(Rodica Botan, PE GÂNDURI, http://www.peginduri.com/2011/11/valoarea-unui-cuvint.html)

Thanksgivind Day

Valoarea unui cuvânt

Duminică după amiaza am fost cu sora mea si familia ei la Biserică la San Ramon. Când fratele pastor Ioan Pascut a citit textul de predică, era exact același care îl avusesem de dimineață la Biserica mea. Numai că încă odată am realizat cât de nesecate sunt izvoarele de inspiratie ale Bibliei. Am sa povestesc Continue reading “Thanksgivind Day”

Saul din Tars, gasit de Dumnezeu

Pe Drumul Damascului

by George Danciu

Dumnezeu priveste spre omul cazut si pacatos, prin Jertfa Domnului Isus, si-l vede curat doar pe acela care  la rândul lui îsi îndreapta privirea spre Dumnezeu, cu credinta, si asteapta ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de pacare, mântuirea, nasterea din nou si viata vesnica).

În anii de dinaintea întânirii istorice cu Datatorul Vietii, Saul din Tars – viitorul Apostol Pavel – nu a fost un sfânt si nu a fost dupa voia lui Dumnezeu. Îsi are obârsia in Tarsul Ciliciei, fiind evreu din semintia lui Beniamin, un fariseu care a  “ … învatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi” – va marturi, de-acum apostolul Pavel la acuzele aduse peste ani de mai marele preot de la Ierusalim.

Dumnezeu, care e bogat în bunatate si îndurare, l-a cautat si pe el si l-a gasit. L-a gasit,  deoarece si Saul era in cautare dupa adevar, de Dumnezeu si de viata eterna.

Si, unde l-a gasit Dumnezeu pe Saul din Tars? L-a gasit în omul plin de ura fata de cei care erau ucenicii Domnului Isus. Isus Hristos Domnul a venit sa mântuiasca pe pacatosi. El e cel care poate ridica pacatul omului. Numai la El este iertare si spalare de pacate, prin Sângele Sau Sfânt. Fara varsare de sânge nu este iertare, caci plata  pacatului este moartea. Isus Hristos ne-a înlocuit în moarte. Glorie Lui! Amin!

Saul, având în buzunar scrisori de acreditare din partea mai marilor preoti, pentru actiuni de prigonire a celor care credeau în Isus, înainta pe drumul Damascului în cautarea celor care nu mergeau pe calea lor, a preotilor, oficiala, prigonindu-i pâna la privarea  acelora de libertate,  în închisoare,  sau omorârea cu pietre.

Dar, de aceasta data, fara nici un preaviz, Saul a fost trântit la pamânt de Dumnezeu si  orbit de o lumina puternica.

 – Frate Saule! Asa l-a numit ucenicul Anania, la porunca Domnului,  pe asasinul Saul din Tars,  care, nu cu mult timp mai înainte, privise cu însufletire cum este omorât cu pietre martirul Stefan (Fapte, 6, 7).

Dar Saul sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”„Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.”  Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.” (Fapte, 9)

Saul, avea râvna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere. Numai Dumnezeu ne poate îndruma –  nemijlocit si a ne curata si a ne înnoi -, prin Duhul Sfânt.

Saul s-a sculat de la pamânt; si, macar ca ochii îi erau deschisi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini si l-au dus în Damasc.Trei zile n-a vazut si n-a mâncat, nici n-a baut nimic. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga;si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.”

Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. (Fapte, 9)

Observam ca prigonirea e perceputa de Domnul Iisus ca personala!

Mai târziu, dupa convertirea sa, Pavel spune ca traieste, dar nu mai traieste el, ci Isus Christos traieste în El. Când e marturisit Iisus, El e si prigonit, nu Pavel.

Nu e prigonita calea preotilor de azi, pentru ca nu prezinta strict Calea si Adevarul lui Iisus. Ei fac loc si altor cai si canoane (ale lor). Observati, în biserica ortodoxa, cât  timp e propovaduita Evanghelia lui Isus si cât timp se fac si alte propovaduiri sau ritualuri (cultul maicii Domnului, careia, în Biblie i s-a acordat câteva versete, necesare, însa despre Jertfa lui Isus ponderea e însemnata, ocupând peste o treime.

Cine are urechi  sa auda ce zice bisericii Duhul.

Oamenii, ziaristii, cei care sunt obijnuiti sa aiba o pozitie, se revolta doar atunci când sunt de-a dreptul oripilati de atitudini inumane din partea preotilor (nu si de doctina lor): botezul copiilor mici care produc traume copiilor (sau decesul), refuzul slujirii la serviciul de înmormântare a celor sarmani, care nu pot sa platesca suma pretinsa abuziv pentru o slujba pentru care sunt platiti  din bani publici si alte abuzuri sau pacate grave!

Fiecare ucenic (autentic) al Domnului, si nu al maicii Domnului sau al altor sfinti (sfinti parinti, preoti, etc) trebuie sa aiba (si are) un Drum al Damascului în care l-a întâlnit pe Domnul Vietii, Isus Christos! Glorie Lui!

Ai avut si dumneata, scump cititor, un drum al Damascului, personal, de care sa-ti amintesti, care ti-a schimbat viata si numele? Din pacatos, sa devii un copil al lui Dumnezeu?

Daca, da, Slavit sa fie Domnul!

Daca, nu, Domnul sa-ti rezerve un astfel de moment divin! AMIN!

Busola – Gândirea și Iubirea

Cuget și Exist

              George Danciu

Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

                                                                              PETRE ȚUȚEA

De-a lungul secolelor, încă de la începuturile existenței sale, omul a crezut despre el ba una, ba alta. I-a fost grau să creadă realitatea imediată. Când René Descartes (1596 – 1650) a spus simplu Cuget, deci exist!, oamenii n-au prins  profunzimea  cuvintelor sale.

Descartes  a avut o lumină a mesajului divin. Acum, beneficiind și de alte pârghii Continue reading “Busola – Gândirea și Iubirea”