Sfaturi biblice privind viata de cuplu si relatiile parinti-copii, in „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” de Cristian Barbosu

S-au scris multe carti despre viata de familie si ne-am putea intreba daca ar mai fi ceva de spus sau de adaugat in aceasta privinta. Multe carti care trateaza acest subiect merg pe o abordare foarte specializata, ce restrictioneaza numarul potentialului auditoriu. Nu acesta este cazul cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie. Sot, sotie, parinti, copii. Intrebari si discutii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Imbinand in mod armonios o abordare dinamica cu un continut plin de valoare, autorul reuseste sa ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalina, a gandurilor pe care ni le impataseste.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). S-a nascut la Arad, dar a copilarit la Curtici. Dupa o perioada in care a muncit ca vames in vama Nadlac, Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea sa studieze intr-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat aceasta chemare. Pasiunea pentru Scripturi l-a determinat sa urmeze trei scoli teologice in acest domeniu, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta. Impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani) care vorbesc fluent trei limbi. Cristian e pasionat de carti si de munte. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

„Nicio casnicie nu se zideste usor”

In mod sigur, „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” este o carte ce are la baza un studiu intens pe tema vietii de familie. Acest lucru e bine conturat prin bibliografia consistenta a acestei carti. Dar dincolo de studiu, cartea exprima o experienta de valoare acumulata in propria viata de familie a autorului. Acest al doilea aspect ofera o valoare deosebita sfaturilor pe care le primim, deoarece nu avem de-a face cu un stil academic, ci cu o maniera directa, la obiect, vizavi de problematica deosebit de complexa a vietii de familie.

„Cartea aceasta este pentru tine, cel care tii la casnicia ta sau la copiii tai, dar care cauti implinire intr-un mod realist si sincer, recunoscand dificultatile si problemele existente, fiind insa constient ca Dumnezeu are un plan si solutii potrivite pentru familia ta. Nu este o carte usoara, fiindca nicio casnicie nu se zideste usor si nicio cale parentala nu are un sablon anume, dar in randurile ei vei gasi principii biblice, practice si simple, aplicabile universal, indiferent de anii tai de casnicie sau de experienta ta de parinte.”

„Legamantul face diferenta”

Structura cartii contureaza doua arii mari ale vietii de familie: relatia dintre sot si sotie, respectiv relatia dintre parinti si copii. In ce priveste relatia dintre soti, autorul ne expune intr-o maniera didactica si usor de inteles, principiile bibice cu privire la actul casatoriei, scopul ei si nevoile ce se cer implinite. Nu este ocolita nici problema spinoasa a conflictelor din familie si a modului in care ele trebuie sa fie solutionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o expunere realista a complexitatiii problemelor cu care se confrunta orice familie, insa prezentandu-se metode si cai practice de rezolvare, pornindu-se de la invataturile de valoare din cuprinsul Bibliei.

„Casatoria este un legamant incheiat intre sot si sotie inaintea lui Dumnezeu. Aceasta inseamna mult si este baza de la care pornim in orice discutie sau studiu pe tema casatoriei crestine, fiindca legamantul face diferenta. Cand Scriptura vorbeste despre legamant, ea face referinta la ceva unic, un concept de o importanta si o valoare sacra inaintea lui Dumnezeu. De aceea, casatoria a fost vazuta de biserica crestina de-a lungul veacurilor ca fiind ceva sacru, un legamant incheiat nu numai o data in viata, ci si pe viata.”

„Idealul lui Dumnezeu”

Intr-o lume supusa relativismului in privinta valorilor si schimbarilor de abordare privind casatoria, cu greu am putea sa credem ca sfaturile biblice ar mai fi de actualitate. Cu toate acestea, deopotriva ratiunea si experienta demonstreaza ca nimic nu s-a schimbat in perioada moderna. Cartea „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” se constituie ca o chemare de intoarcere la ceea ce este autentic si adevarat, adica la ceea ce nu se poate schimba, indiferent de timp si circumstante. Ideea familiei nu i-a apartinut omului, ci lui Dumnezeu, iar pentru a avea succes in aceasta directie, trebuie sa urmam sfaturile Creatorului.

„Idealul lui Dumnezeu este clar prezentat: ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. De aceea, eu nu voi incuraja niciodata divortul, ci voi cauta, atat cat tine de mine, sa ii ajut pe soti sa-si reabiliteze casnicia, pentru ca regula Scripturii este impacarea, pocainta, mentinerea unitatii, si nu despartirea.”

„Combustibilul necesar casatoriei”

Un aspect inedit pe care-l subliniaza autorul este cel legat de „combustibilul necesar casatoriei”. „Exista oare vreun combustibil necesar relatiilor, fie ele conjugale, parentale, prietenesti sau de orice fel? Avem nevoie de un combustibil special in relatiile noastre? Avem. Care este acela? Raspunsul este dragostea. „Daca dragoste nu e, nimic nu e.” Dragostea ne-a adus la altar, ea ne-a legat pe viata. Dragostea ne tine vii amintirile, ea face parte din fiinta noastra. Ea este pusa acolo de Creatorul nostru si de aceea, dragostea este combustibilul relatiilor.”

Conflictele in familie si solutionarea lor

Un alt aspect original al acestui volum de Cristian Barbosu se refera la explorarea cauzelor conflictelor din viata de familie. „Dumnezeu cauta pacea, intelegerea, atat in societate cat si in familie. Oare de ce? Fiindca El stie, asa cum stim si noi, ca in general, conflictele sunt inevitabile, ca pacea vine de la sine, ca trebuie sa ne luptam pentru ea.”

Din acest punct de vedere, elementul de noutate se constituie din explorarea acelor tipare de reactie care conduc cel mai adesea la conflicte, conturandu-se de fiecare data metode specifice de abordare si contracarare a problemelor aparute. „Comunicarea dintre soti este extrem de importanta. Aveti grija, cei care urmeaza sa va casatoriti, sa discutati deschis, nu numai despre lucrurile bune din trecutul vostru, ci si despre evenimentele negative. Am asistat la drame generate de faptul ca el sau ea au aflat anumite lucruri din trecutul partenerului abia dupa ce s-au casatorit, si durerile au fost mari. Acest gen de amintiri apar cand nici nu te astepti, in locuri si in legatura cu lucruri la care nici nu te gandeai ca ar putea sa creeze astfel de complicatii.”

Ce trebuie sa schimbi

Am putea afirma ca aceasta carte este mai mult decat un manual ce trateaza relatiile de familie. Mai precis, la finalul fiecarui capitol, autorul ne ofera ocazia de a exersa „teoria” prezentata. Astfel, prin intermediul diferitelor chestionare sau al intrebarilor suntem provocati sa aplicam ceea ce am studiat, sa exersam principiile biblice ce privesc viata de familie. Acest gen de structurare si alcatuire a unei carti mareste valoarea invataturilor prezentate si ne provocaca sa experimentam si sa ne imbunatatim propria viata de familie. De fapt, aceasta carte se constituie ca o provocare adresata fiecaruia, avand ca principal obiectiv implinirea planului lui Dumnezeu in viata noastra.

„Daca citesti aceasta carte focalizat mereu pe schimbarea celuilalt, a partenerului sau a copilului tau, in mod sigur iti vei irosi timpul. Aceasta carte este pentru tine, nu pentru altul. Tot ce citesti aici, tie si nu altuia i se adreseaza. De aceea, nu arata cu degetul spre altcineva, ci cauta sa vezi ce trebuie sa schimbi ca Dumnezeu sa poata lucra si in familia ta.”

Parinti si copii

Dar viata de familie nu se rezuma la relatiile dintre soti, ci se refera si la relatiile ce se stabilesc intre parinti si copii. „Un studiu pe tema relatiilor de familie este incomplet fara o abordare a relatiilor dintre parinti si copii. Acesta este si modelul biblic, pe care-l gasim in multe dintre cartile Noului Testament.”

Prin urmare, este esential sa intelegem modul in care armonia dintre sot si sotie se transfera asupra relatiilor dintre ei si copii. „Un ingredient vital al cresterii sanatoase a copiilor nostri este linistea din familie. Am intalnit zeci de persoane adulte care inca mai sufera si astazi din cauza tulburarii care a existat in casa in perioada cand erau copii.”

Despre disciplina si disciplinare

Educarea copiilor presupune exercitarea cu intelepciune a autoritatii de parinte. Nu este simplu si nici nu se poate da o reteta generala, insa Biblia  ne ajuta si in aceasta privinta, oferindu-ne invataturi de valoare si solutii de urmat. „Regulile, limitele si consecintele incalcarii acelor reguli sau limite aduc siguranta in viata unui copil. Familiile care sunt disciplinate, in care viata este ordonata, ii ofera acea speranta copilului, acel mediu ce este propice atat dezvoltarii emotionale cat si celei psihologice. Copiii au nevoie de un mediu in care lucrurile sunt previzibile, iar disciplina si disciplinarea ofera acele granite intre care copilul isi gaseste siguranta.”

„Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, o carte sintetica

Aceasta scurta trecere in revista a cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” contureaza fara a epuiza in vreun fel, bogatia si valoarea principiilor biblice, pe care Cristian Barbosu le-a adunat si le-a prezentat intr-o maniera sintetica, usor de inteles si aplicabila fiecaruia. Acest lucru nu este intamplator, pentru ca nu in ultimul rand, a pastori oameni inseamna a-i calauzi la principiile dreptatii si adevarului, asa cum au fost ele prevazute de catre Dumnezeu. Prin urmare, volumul „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” i se adreseaza oricarui cititor, indiferent de varsta. „Dragul meu, ajunsi la finalul acesti carti, nu te intreb ce te-a impresionat, dar sper insa, ca ceva s-a schimbat sau macar s-a miscat in tine, nu datorita autorului acestei carti, ci datorita cuvintelor Autorului Cartii Sfinte, cuvinte care au fost presarate indeajuns cred eu, pe filele acestui volum.”

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

Craciunul

by Delia Almajan

Canada

Covorul matasos de alb, despletit din roua norilor, se coborâse pe pamânt în trupuri gingase de fulgi de zapada. Brazii îsi înstelasera stoicismul cu straie pure de nameti, sclipind ca briliantele sub mângâierea lunii. Tot cuprinsul dealurilor râdea cu podoabe argintii, la complimentele noptii inundate de stele. Aceasta noapte de crunta frumusete era omega timpului si începutul Vesniciei, caci în ea se întrupase printre noi Dumnezeu în forma de prunc nou-nascut… Undeva, într-un sat obscur, sub privirile speriate ale unor parinti si mai obscuri, Cuvântul se îmbraca în carne si oase sa ne demonstreze cum respira Iubirea… În grajdul rece si ostil, strain de un leagan primitor si cald, Pruncul plângea sub sclipirea stelelor muritoare. În lacrimile Lui plângea Tatal, despartit de Fiul ce îi era bucurie si placere neîntrerupta pe tarâmul vesnic scufundat în lumina. Durerea Tatalui, atât de palpabila în scâncetul Pruncului, era bine definita si justificata. El vedea, dincolo de iesle, înspre sfârsitul sau începutul zidit o data cu vesnicia, undeva, la tâmpla Sionului. Dumnezeu striga în fulgii fragezi de zapada, puritatea întrupata în cel din urma Adam. El vedea multimile învesmântate în ura, sulitele unui razboi nebun, razvratirea dar si un Aleluia mai puternic decât rastignirea pe cruce… Îl vedea pe Fiul, înalt în statura Ascultarii, batând strazile prafuite ale Ierusalimului, vindecând ologii, înviind mortii, dezlegând limbile, deschizând urechile… Dar mai vedea, în acelasi timp, multimile atinse de roua eterna a lacrimilor prefacute în bucurie… Ei, ai caror prunci fusesera dezlegati de robia întunericului, vindecati de boli si saturati cu pâinea pâinilor si pesti din navoade ceresti, erau, în acelasi timp, tradatori de Cer si lumina, rataciti prin labirinturile mintilor otravite de dragoste de sine, pierduti cu tot ceea ce poate fi pierdut… În acea noapte din Betleem, când luna îsi revarsa razele tremurânde peste cuprinsul sclipitor, de iarna, Dumnezeu plângea dintr-un ochi si râdea de bucurie din celalalt. Bucuria Lui, reverberata prin plamânii fragezi ai Pruncului, era viata vesnica ce în curând va curge din ranile Lui. Viata în plinatatea ei trebuia sa izbândeasca asupra mortii, precum ziua trebuie sa triumfe asupra noptii. În ochii Lui era bucuria vesnica, biruitoare asupra unei întristari vremelnice, era cerul dintr-o data mai aproape, tot atât de aproape precum plânsul de pe buzele Pruncului. Au trecut doua mii de ani de când Pruncul Isus a atins planeta noastra, cu Dumnezeu în trup si în oase. A nins mult de atunci, si Tatal mai striga înca prin fulgii fragezi… Doar ca albul puritatii lor e mai alb acum, crescut în atâtea inimi pentru care Betleemul este nasterea dorului adevarat dupa o casa adevarata. Este începutul întoarcerii acasa!

Mama pe Pamânt

de Alexia Teodora Raicea – 11 ani

Te iubesc pe tine,
Mai mult decât pe-oricine.
Dar vrei sa-ti spun, acum,
Ce esti tu, mama, pe pamânt?

O zâna gratioasa,
O fata preafrumoasa,
Un înger necajit,
Un om nefericit.

Fecioara mica,
Lacrima pitica,
O inima zdrobita,
O flacara topita.

O floare ofilita,
O Doamna umilita,
O cruce uitata,
O stea colorata.

Padure retezata,
Nadejde spulberata,
Trandafir gatit,
Porumbel ranit.

Astfel te-as numi,
Dac-ai vrea sa stii,
Cum ar trebui sa fii
Numita de copii.

(scrisa la miezul noptii pentru Mama)

Fundatia Nadia Comaneci sustine campania «Suflet pentru România»

Fundatia Nadia Comaneci

COMUNICAT DE PRESA

Fundatia Nadia Comaneci împreuna cu Asociatia Viata Copiilor va sustine campania „Suflet pentru România”, intiata de prof. Mihaela Serban, prin organizarea unui teledon pentru strângerea fondurilor necesare dezvoltarii campaniei.

Campania «Suflet pentru România», lansata la finalul anului trecut, în cadrul «Galei Umanitatii», îsi propune sa strânga fonduri pentru sprijinirea copiilor strazii, orfani si abandonati, prin crearea si sustinerea unor centre de adapost si eduare dedicate acestora.

„În fata unei campanii precum «Suflet pentru România» nu poti ramâne indiferent, pentru ca ar însemna sa întorci spatele unor copii neajutorati, pentru care si o alinare constituie un sprijin extraordinar. Si am încredere ca, organizând acest teledon, vom putea sa le oferim acestor copii mai mult decât o vorba buna, sa le oferim o casa, o masa si un mediu familial în care sa creasca frumos. Pentru mine, în viata exista o dimensiune esentiala pentru a te simti cu adevarat împlinit: solidaritatea umana. Familia si prietenii reprezinta puncte-cheie în traiectoria personala si profesionala. În masura în care ai reusit sa-ti consolidezi aceste coordonate viata, sa te înconjori de dragoste si încredere, e imposibil sa nu iradiezi, sa nu comunici, la rândul tau, lumii, dragoste si încredere. Pentru noi si pentru toti cei care sunt alaturi de noi, ele pot fi rezumate într-un triptic: generozitate, gratie, gratitudine. De aceea, sper sa fiti alaturi de mine în sustinerea acestui proiect, pentru ca numai împreuna utem oferi o sansa acestor copii”, a declarat Nadia Comaneci.

Teledonul va avea loc în a doua jumatate a lunii aprilie si se va bucura de prezenta unor personalitati din lumea sportului si showbiz care, timp de 4 ore, vor raspunde la apelurile celor care vor dori sa faca donatii, orice suma fiind binevenita. Vedetele si-au exprimat deja dorinta de a face donatii pentru copiii abandonati si orfani, iar sumele colectate vor fi facute publice la finalul teledonului.

Totodata, în cadrul acestui eveniment, vor fi scoase la licitatie câteva tablouri donate de Alexandra Nechita, cunoscuta la nivel mondial drept Micuta Picasso, precum si alte obiecte oferite de vedete internationale, banii oferiti pentru acestea urmând sa fie folositi pentru derularea campaniei „Suflet pentru România” si a altor proiecte sociale initiate de Fundatia Nadia Comaneci.

Evenimentul va fi sustinut de institutii publice si private, precum si de oameni de afaceri din România si se va bucura de promovare în presa scrisa, radio si tv, urmând sa fie transmis în direct pe un post national de televiziune.

Conturile deschise de Fundatia Nadia Comaneci pentru strângerea fondurilor destinate campaniei „Suflet pentru România” vor fi facute publice de reprezentantii fundatiei înainte de eveniment si vor ramâne la dispozitia celor interesati si dupa încheierea teledonului.

Fundatia Nadia Comaneci

Fundatia Nadia Comaneci este o organizatie apolitica, nonguvernamentala si nonprofit, înfiintata la initiativa celei mai mari gimnaste a sportului românesc. Urmând modelul Nadiei Comaneci, o personalitate simbol a succesului, fundatia care îi poarta numele îsi propune sa încurajeze, sa sprijine si sa promoveze performanta, atât în sport, cât si în alte domenii de activitate, militând pentru o viata de nota zece pentru toate vârstele.

Campania Suflet pentru România

Campania «Suflet pentru România» doreste ocrotirea copiilor într-un mediu rezidential sau în centre speciale prin oferirea unor mese, asigurarea vestimentatiei si a tuturor lucrurilor necesare cresterii unui copil în conditii demne. În timpul sederii într-un astfel de centru, copiii, vor creste într-un mediu de viata decent, vor desfasura activitati educative cu educatori si asistenti sociali, eliminând totodata riscurile unei vieti fara adapost.

Virgil MUNTEANU
Director general Fundatia Nadia Comaneci
0744 3737 531
virgil.muntean@nadiacomaneci.eu
Bucuresti
4 Martie 2010

Viitorul poate începe astazi

by Tudor Petrut
Los Angeles, California
Numai în statul California functioneaza peste 50.000 de fundatii si alte institutii non-profit care încearca sa acopere o raza incomensurabila de cauze nobile în întreaga lume. Iar californianul, de la cetateanul de rând la vedeta de cinema, sunt generosi în a sustine, mai ales pe cei saraci si suferinzi. Orfanii si copiii bolnavi de SIDA din România au fost mereu printre sarmanii ajutati de americani.
Numai ca, în timp, du rererea lor a fost umbrita de alte si de alte cauze, în alte colturi de lume. Cum poate atunce o fundatie pentru copiii din România, una dintre multe altele care au aparut si disparut în ultimele doua decenii, sa devina cea mai importanta si recunoscuta în sudul californian? Pentru cine a avut placerea sa o cunoasca pe Stefania Magidson nu mai exista nici un dubiu, fundatia Blue Heron este rodul unei generozitati din dragoste.
”Atât de mult din viata mea este alaturi de copilarie. Ma intereseaza bunastarea copiilor, multiplele fatete ale vietii lor diurne, si cum sa facem sa le fie mai bine”, se destainuie Stefania. ”Simt ca lumea lor e înca foarte aproape de lumea mea. Înca îmi place sa ma joc ascunselea.” Pentru ca este mama a doi copii minunati, Stefania le împartaseste simtul ludic. Dupa ce s-a casatorit cu cineastul Mark Magidson, producatorul celebrului documentar Baraka, tânara brasoveanca emigrata în SUA recunoaste ca: ”am fost expusa la generozitatea neconditionata prin care sa împartasim din bunastarea si bucuriile noastre cu cei nevoiasi, sa sustinem cauze nobile. Am învatat ca misiunea mea este sa ajut, sa încerc sa îmbunatatesc viata unor suflete tinere, uitate si abandonate. Sa le ofer sansa unor oportunitati.”
Multe din initiativele caritabile se adreseaza unor nevoi de moment, necesare pentru minima supravietuire. Spre deosebire de alte actiuni de caritate, Blue Heron a optat pentru o perspectiva. Alaturi de colaboratori si de donatori, Stefania investeste în viitor. ”Eforturile organizatiei noastre s-au concentrat asupra unui program de burse universitare, acordate unor tineri orfani sau abandonati care studiaza în universitatile din România. Este o initiativa inedita, care nu a mai fost implementata în tara pâna acum.” Aceasta gândire novatoare asigura nu numai un trai decent bursantilor, cât mai ales necesarul acces la educatie.
Prin intermediul fundatiei, tinerii nu numai ca supravietuiesc, dar mai ales îsi construiesc un parcurs prin care vor functiona activ în societate si în viata.  Prin aceasta perspectiva, Stefania a reusit sa impuna cauza adolescentilor români si sa genereze interesul american, dar si al conationalilor români stabiliti în SUA. De la fosta ei colega de scoala generala, Nadia Comaneci si pâna la Anastasia Soare, Petru Popescu sau Liliana Cerepnalkoski, români-americani s-au alaturat eforturilor fundatiei, sponsorizând câte un tânar student român. De putine ori de-a lungul timpului a reusit comunitatea româneasca sa se concentreze firesc în jurul unei initiative, si prin aportul comun sa genereze un program coerent si plin de succes. Si de sperante.
Este eminamente rodul unei munci neîntrerupte si al dedicatiei prin care Stefania reuseste sa mobilizeze energiile celor din jur. Mare amatoate si sustinatoare a artelor si artistilor, Stefania este mereu prezenta la manifestarile care celebreaza artisti de origine româna. Printre altele, dupa ce a produs un spectacol teatral în România, ea a concretizat un proiect în Los Angeles, spectacolul-monolog al lui Silvian Centiu intitulat ”A Transylvanian in Silicon Valley”, foarte apreciat de public si de critica. Mereu atenta la promovarea valorilor românesti, Stefania face parte din comitetul de organizare al anualului South East European Film Festival care mereu prezinta pu blicului californian filme românesti si pe realizatorii lor. Oricând o prezenta pozitiva în mijlocul comunitatii românesti, Stefania nu face politica. Echidistanta în comentarii, ea se refera cu aceiasi generozitate la nevoi sociale: ”Peste tot în lume se gaseste mâncare organica, naturala. România ar trebui sa se evidentieze în acesta ramura pentru ca are resurse agricole traditionale. Acest lucru ar putea deveni si un punct de atractie tu ristica. Din pacate, multe din lucrurile care se gasesc în România sunt importate, desi taranul român stie cum sa cultive produse de cea mai buna calitate.
Din pacate au disparut si produse care erau atât de specific românesti. E trist sa pierdem o asemenea oportunitate. Poate este unul dintre motivele pentru care românii pleaca la munca în strainatate. Si îsi abandoneaza familia si copiii.” Si ca de fiecare data când vorbeste despre copiii nevoiasi, Stefania nu îsi poate ascunde o lacrima. O picatura de dragoste prin care Stefania Magidson si fundatia Blue Heron încearca cu sârg si omenie sa ajute, sa tamaduiasca. Sa investesca, cu speranta, în viitorul unor tineri care într-o buna zi vor fi floarea unei tari de care suntem departe, dar întotdeuna aproape.
Sursa: www.gandaculdecolorado.com

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

TABARA MEDIEVALA DE IARNA PENTRU COPII

Dragi prieteni,
Avem bucuria sa va anuntam organizarea editiei de iarna a Taberei Medievale pentru copii.
Tabara se va derula in perioada 30 ianuarie – 5 februarie (in timpul vacantei intersemestrale a copiilor). Locul de desfasurare este o pensiune (www.casamuntelui.ro) situata in localitatea Fundata (1330 m), pe platoul montan traversat de culoarul Rucar-Bran, la granita dintre judetele Arges si Brasov. Conditiile din tabara (pensiunea Casa Muntelui) sunt similare cu cele ale unei facilitati turistice de patru stele: fiecare camera are baie proprie, curatenia este exemplara, iar calitatea bucatariei este impecabila.
Intr-un timp in care oamenii sunt tot mai grabiti, copiii au nevoie de o schimbare. O schimbare de aer si de timp, care ii va transpune in alte timpuri, cand existau idealuri inalte si eroi adevarati. Prin jocuri, ateliere si activitati recreative si educative, ei vor evada din lumea reala intr-o lume de poveste.
Timp de o saptamana, aspirantii cavaleri si tinerele domnite vor fi inconjurati de decoruri medievale si vor primi costume medievale. Domnitele vor purta rochii, iar cavalerii vor avea tunici si scuturi cu insemne heraldice.
Atelierele de pictura si heraldica medievala, realizare manuala a hartiei, scrima cu spada medievala, tir cu arcul, le vor dezvolta abilitatile personale, le vor imbogati bagajul de cunostinte si ii vor familiariza cu codul de onoare, valorile ?i spiritul cavalerismului medieval.
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati site-ul www.tabara-medievala.ro sau sa luati legatura cu colega noastra Maria Petrescu (E-mail: maria@medievalpraxis.ro, tel. 0725.223.396.)

Laurentiu CONSTANTIN

Medieval Praxis

events and more

str. Zarii 6-8, ap. 5, sect. 5, Bucuresti

Tel:  031.710.03.22.   0725.22.33.64.

Email: laurentiu@medievalpraxis.ro

PRIMARIA MUNICIPIULUI CHISINAU COMUNICAT DE PRESA: „GRIGORE VIERU – O CARTE PENTRU FIECARE COPIL”

Primarul general Dorin Chirtoaca a lansat o initiativa prin care în anul 2010, an care va fi declarat „Anul Grigore Vieru”, fiecare copil din municipiul Chisinau sa primeasca gratuit o carte de poezii semnata de marele poet. Dorin Chirtoaca a declarat ca cinstirea memoriei poetului însemna în primul rând cunoasterea operei sale. Edilul capitalei propune ca din sursele municipiului Chisinau si elevii din cele opt scoli cu predare în limba româna din regiunea transnistreana sa primeasca câte o carte a poetului.

Primarul general considera însa ca actiunea trebuie extinsa astfel încât toti copiii de pe teritoriul întregii Republici Moldova, inclusiv copiii plecati împreuna cu parintii lor peste hotare, precum si copiii din regiunea transnistreana, indiferent de originea etnica si de limba în care studiaza, sa primeasca în aceleasi conditii, câte un volum de poezii al poetului Grigore Vieru, pentru ca opera lui Grigore Vieru sa uneasca cetatenii Republicii Moldova de pe cele doua maluri ale Nistrului si sa ne ajute sa fim mai aproape unii de altii.

Cartile lui Grigore Vieru trebuie sa ajunga în casele tuturor familiilor din Republica Moldova, dar si dincolo de hotarele acesteia, inclusiv peste Prut si mai departe în Europa unde se afla familiile celor plecati peste hotare în cautarea unei vieti mai bune. Grigore Vieru este prin excelenta un poet european, alaturi de marii poeti ai omenirii si opera sa merita sa ajunga pe toate meridianele lumii.

„Primaria Chisinau îsi doreste ca fiecare copil sa cunoasca poezia lui Grigore Vieru, sa-i ramâna în memorie si sa transmita mai departe generatiilor viitoare dragostea de mama, dragostea de pace, dragostea de neam si tara, valori pentru care a militat poetul Grigore Vieru”, a mentionat Dorin Chirtoaca.

Pâna la ziua de nastere a poetului, 14 februarie 2010, Directia Cultura si Directia Educatie a municipiului Chisinau urmeaza sa propuna conceptia actiunii si modul de distribuire a cartilor, precum si titlurile volumelor potrivite pentru fiecare categorie de vârsta, pâna la 18 ani.

O alta actiune a Primariei Chisinau este achizitia de carte în anul 2010 pentru bibliotecile municipale si cele scolare a volumelor de poezie semnate de Grigore Vieru. De asemenea, în anul 2010 unei strazi din capitala i se va da numele “Grigore Vieru”, va fi instalat bustul poetului pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfânt”, vor avea loc un sir de manifestari, festivaluri, lansari de carte dedicate poetului.

Astazi, 18 ianuarie 2010, la un an de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru, functionarii din cadrul Primariei Chisinau au depus flori la mormântul poetului, iar sedinta operativa a Primariei a început cu un minut de reculegere în memoria lui Grigore Vieru.

18 ianuarie 2010
Directia Relatii Publice a
Primariei mun. Chisinau
bd. Stefan cel Mare si Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chisinau, Republica Moldova
Tel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708
e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md

CRACIUNUL COPIILOR

Am ajuns la scoala. Aveam sapte ani. Invatatoarea mea, neuitata doamna Ana, s-a gandit sa organizeze la sfarsitul primului trimestru, inaintea vacantei de iarna, o serbare.
Ne-a spus sa pregatim fiecare cate o poezioara, pe care sa o spunem in fata lui Mos Gerila cum i se spunea pe atunci, invitat si el la sindrofie. Acasa i-am comunicat mamei indicatiile invatatoarei, iar ea, incantata de idee, a inteles sa ma ajute. A luat volumul de “Poezii” al lui Octavian Goga, unul dintre autorii ei favoriti – pentru ca va spun sincer, nu aveam multe carti in casa, aveam doar ceea ce ne placea fiecaruia – si a ales poezia “Craciunul copiilor”. Pe indelete, intelegand cu mintea si cu inima fiecare vers al poeziei, am invatat-o si, tinand-o minte, intram cu gandul in odaile ceresti ale mosului. A venit si ziua serbarii. Imbracata frumos, ca o mica doamna, cu rochita de catifea visinie, cu guler alb brodat, – pe care mama nu uita sa ne-o cumpere si mie si Ninei in fiecare an de Craciun, cu ghetutele lustruite si curate – pentru ca mama ne mai cumpara si sosoni albi ca sa le aparam de noroi – am intrat impreuna cu mama in sala de
clasa. In coltul de langa catedra aparuse un brad impodobit cu hartie creponata de toate culorile si cu smocuri mici de vata pe ramuri, imitand zapada. Sub brad erau asezate cutii frumos ambalate, in interiorul carora parintii si invatatoarea pusesera cadouri pentru fiecare copil. Serbarea era pe punctul sa inceapa. Pana sa iau loc in banca, am vazut-o deja pe una dintre colegele mele – care in clasele unu-opt, la sfarsitul anului scolar, cand luam premiu, era chemata inaintea mea, chiar daca aveam aceeasi medie, instalata pe podiumul catedrei si recita, vorbind in felul ei afectat, fiindca pronunta toate vocalele deschis, cumva aproape ca pe “a”: “Mos Gerila, toti imi spun /Ca esti darnic si esti bun/ Eu iti spun…”. Ca prin vis am auzit parca numele meu si am simtit cum mama ma impingea usor sa ma ridic. Ajunsa inaintea micii adunari, cu ochii stralucitori de lacrimi care stateau sa tasneasca din cauza emotiei, m-am concentrat un moment si am spus rar: “CRACIUNUL COPIILOR”, DE OCTAVIAN GOGA. Dupa o scurta pauza, asa cum m-a invatat mama, am continuat ca una ce stia ceva: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi, cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?/Iata cum: va spune badea…”. Dar nu a putut “badea” sa explice cum se face ca mosul le stie pe toate, pentru ca invatatoarea, ingrozita de ce auzea, m-a intrerupt. Octavian Goga era unul dintre poetii interzisi de autoritatea comunista si in perioada aceea de epurari si arestari absurde era suficient sa vorbesti despre el, pentru a fi retinut de securitate; a recita din opera lui era curata erezie si daca poezia exprima iubirea pentru Mos Craciun, ei bine, asta intrecea orice masura. Mos Craciun trebuia uitat, se nascuse Mos Gerila. Asa se face ca pe vremea aceea, unii impodobeau bradul numai de Anul Nou sau il impodobeau de Craciun, dar aprindeau lumanarile sa fie vazut la ferestre numai de Anul Nou. Asadar, Mos Craciun trebuia uitat. In consecinta, doamna m-a luat de dupa umeri, m-a condus inapoi in banca si mi-a spus ca ma roaga sa ma gandesc la alta poezie. M-am asezat nedumerita. Vedeam cum parintii celorlalti copii se intorc spre mine si-mi zambesc cu simpatie. Mama imi tinea manuta intre palmele ei moi si calde, linistindu-ma. Dupa cateva minute, invatatoarea m-a chemat din nou, sa recit poezia la care presupunea ea ca m-am gandit intre timp. Dar eu am inceput hotarata: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?” Invatatoarea m-a oprit din nou. S-a apropiat de mine si mi-a soptit: “Daca te rog eu frumos, vrei sa spui o alta poezie?”. Eleva ascultatoare altminteri, i-am raspuns imperturbabil: “Nu”. Desi ma cunostea doar de cateva luni, invatatoarea a inteles ca nu trebuia sa mai insiste. S-a indreptat catre usa, a deschis-o prudent, a aruncat o privire in coridorul intunecat si, pazind clasa, pregatita sa opreasca actul artistic de s-ar fi ivit vreun musafir nepoftit, mi s-a adresat: “Spune, draga, ce poezie vrei tu.” Si eu am spus-o cu suflet si emotie, si nu m-am incurcat deloc, ba chiar am tras cu ochiul la sfarsit, intregind portretul mosului: “Si de-acolo stie Mosul, /Ca-i siret el, lucru mare”. Din cauza stanjenelii create de primele incercari esuate, toti cei de fata, copii si parinti, m-au ascultat cu mare atentie. Si versurile pline de credinta spuse cu patos si inima de un copil care nu cunostea spaima de comunisti i-au impresionat si i-au bucurat pentru ca de fapt, dadeau glas si simtirii unora dintre ei. Spun unora, pentru ca la cateva zile, am avut in casa o mica perchezitie. Pe Goga si nici alte carti de suflet pe care mama le pastra in loc numai de ea stiut, nu le-au gasit oamenii legii si am scapat din nou, basma curata. Copilul care a ramas neclintit in decizia lui de a povesti celorlalti despre Mos Craciun, atunci cand nimeni nu indraznea nici sa-i pronunte numele, a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. A aratat ca bunul-simt si puritatea sunt arme care dau putere celor ce se tem de dusmani vremelnici. A spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea, mangaiat pe crestet de aripa sfanta a ingerului din poezia lui Goga. Iar ingerul, daca e sa dam crezare poetului, sigur i-a povestit Mosului ce copil si ce purtare a intalnit el in clasa I, in Ajunul Craciunului, din anul…. “si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant, cum venira se facura…”. Parca asa spunea maria sa, Eminescu.

Rodica-Elena Lupu
www.phoenixmission.org

Isus Hristos – Singura si adevarata implinire a vietii noastre

“O lupta-i viata”, spunea George Cosbuc. Dar din pacate, pentru multi este o lupta pentru succes, afirmare, pozitie, o lupta care oboseste si pana la urma, doboara. Dorul de a urca scari de pozitii sociale, de a fi recunoscuti de semeni ne da ghes de multe ori si ne trezim pur si simplu, aruncati in valtoarea unei batalii. Batalia cu noi insine si cu cei din jur. Dorinta de a depasi sau de a ne autodepasi, de a arata ce putem ca si indivizi este un mare “off” pentru multi dintre noi.
Copiii cresc cu lozinca: “Trebuie sa fii cel mai bun! Trebuie sa fii om de success!” Si incepe lupta. Adolescentii isi tes vise marete si lupta pentru a le materializa. Oamenii maturi sunt intr-o continua lupta de a excela. Cei trecuti prin viata, daca nu au realizat mare lucru, lupta cu frustrarea ca nu sunt “cineva”.
Viata este o competitie, as putea spune. Ne uitam in gradina vecinului sa vedem daca intamplator, capra mai rezista, acum, cand situatia economica este deplorabila. Ne incoltesc cu rautate seminte de invidie, daca vecinul n-a falimentat.
Fiindca se apropie marea sarbatoare a nasterii Domnului, ma gandesc mult la cum Domnul Isus a… coborat. A lasat slava cereasca si a coborat smerit printre noi. A venit intr-un mod atat de smerit! S-a nascut intr-o iesle, nici macar intr-o casa de oameni obisnuiti, ci intr-un grajd. Ce umilinta!
A mancat la masa cu vamesii si oamenii rosi de pacate. “S-a dezbracat de Sine”, spune Cuvantul Domnului. “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).
A coborat atat de mult, incat a acceptat moartea pentru salvarea omenirii. “Si inca moarte de cruce”.
Privindu-I coborarea de dragul meu, nu pot sa nu privesc in interiorul meu, nu pot sa nu ma intreb: cat de mult ma las transformata de acest adevar? Oare traiesc smerenia sau doar vorbesc despre ea? Smerenia este o lectie de adevarata inaltare.
Nu e gresit sa dorim sa urcam, dar SA URCAM SPRE HRISTOS! Nu e gresit sa dorim mai mult de la noi, dar sa dorim sa fim mai sfinti! Nu e un pacat sa ne propunem idealuri inalte, dar sa o facem in sfera spirituala! Fiindca toate celelalte trec, fiindca scarile pe care le urcam in societate ne duc la mandrie, si mandria este pasul dinaintea caderii.
Nu as vrea sa intelegeti ca acest eseu este o pledoarie pentru coborare, nu, este unul care indeamna la a urca trepte in relatia cu Domnul si in relatia cu semenii. Dar acest lucru nu se poate realiza decat prin coborarea de pe soclurile regesti pe care ni le-am faurit, soclurile pe care “eul” nostru domneste.
Daca vrem sa gustam dulceata comunicarii cu Domnul, trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El, si El este sfant. În umblarea Lui pe acest pamant a fost smerit. Chiar si acum, desi este incununat de slava, faptul ca El sta la usi incuiate si bate, mi se pare un fel de… umilinta!… El, Domnul Universului, bate la usile ferecate de pacat ale inimilor noastre: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3: 20)…. Pentru ca El vrea ca nimeni sa nu piara, “ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)… Pentru ca El S-a dat pe Sine pentru toti si a oferit o mantuire deplina, dar de care nu pot sa beneficieze decat cei care cred, cei care Îl accepta pe Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Daca pana acum ati stat departe de Domnul, azi este timpul cu smerenie sa Îi deschideti usa inimii , sa fiti o iesle in care Isus sa Se nasca! Este cea mai de valoare inchinare pe care puteti sa I-o aduceti Domnului, acum, de sarbatoarea nasterii Sale!
Haideti ca la aceasta aniversare a Domnului sa venim cu umilinta in fata Sa, a Celui care cunoaste cele mai tainice sentimente si stari ale noastre si sa Îl rugam sa ne curateasca sufletul de orice intinare, pentru ca acolo sa se nasca, sa creasca si sa domneasca Domnul Domnilor si Regele Regilor!

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois
www.orizontcrestin.org

BUN GASIT LA „SLOVA COPIILOR!”

Slova CopiilorRevista de vacanta – Supliment al publicatiei: SLOVA CRESTINA

by Cezarina ADAMESCU
www.copii-crestini.ro

In Iubirea Lui nesfarsita, Dumnezeu nu cunoaste odihna. Nici momente de oboseala, nici plictis, nici clipe de lancezeala. Dragostea Lui este mereu aceeasi pentru toate creaturile sale. Dar, mai presus de toate pentru OM. Dumnezeu a ales, dintre toate creaturile, Omul – dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a-L reprezenta pe pamant, a-i face cunoscut Planul de mantuire, a-i raspandi mesajul de Pace si Bucurie precum si venirea Imparatiei lui Dumnezeu.
De aceea si oamenii, nu trebuie sa oboseasca ori sa-si ingaduie perioade de ragaz in dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Si mult trebuie iubita Iubirea Aceluia care ne-a iubit” – spunea Sfantul Francisc, care, dedicat cu totul sublimului Rastignit, le arata fratiorilor din ordinul sau, ca „Iubirea nu este de ajuns iubita” (Amare non amatur). De aceea, chiar si in clipa mortii, le-a spus aceste cuvinte testamentare: „Sa incepem sa facem si noi cate ceva, caci pana acum nu am facut aproape nimic”.
Cum este posibil ca un om, dedicat lui Dumnezeu in intregime, sa considere ca nu a facut „mai nimic” si ca ar fi putut face mult mai mult?
„Limpede nu poti vedea decat cu sufletul” – spunea Antoine de Saint Exupery in povestea „Micul Print”. Si, cine ar putea vedea mai limpede cu sufletul decat UN SUFLET DE COPIL?
Suntem in vacanta!!! In vacanta oare trebuie sa-L neglijam pe Dumnezeu? Sa ne rugam mai putin? Sa uitam ca trebuie sa-l iubim si sa-l ajutam pe aproapele ca pe noi insine? Sa nu respectam Poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii?
Desigur, nu. Fiindca Dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de orice Programa analitica, plan de lectii, activitati extra-curriculare, mai presus de catalog, de note si, in chip deosebit, mai presus de Absenta. Dragoste permanenta, de cand copilul deschide ochisorii dimineata si pana la rugaciunea de noapte care cheama ingerii la patuc, sa-i vegheze somnul.
Ce putem face in acest rastimp, cand nu trebuie sa mai mergem la ore, la alte activitati, cand ziua e luuuunga si e timp destul pentru toate: pentru joaca, pentru plimbare, pentru scaldat, pentru cinema, pentru jocuri electronice, pentru calculator, astfel ca Dumnezeu sa nu se simta neglijat si sa nu ne indepartam de el nici o clipa?
Iata: Intreaga zi poate fi inchinata LUI, sa ne consacram Iubirii Sale fara limite pentru Om, sa nu uitam nici o clipa ca fara Dumnezeu, n-ar exista nici scoala, nici vacanta, nici profesori, nici diriginti, nici olimpiade si nici o activitate umana.
Publicatiile: „Slova Crestina” – revista de creatie, atitudine si cultura, si „Glas comun” – revista cultural-crestina, – prin redactorii ei si in special prin redactorul sef, Parintele Radu Botis din Maramures, s-au gandit ca voi, copiii din intreaga tara si chiar, virtual, din intreaga lume, va puteti manifesta in chip fericit parerile, gandurile, creatiile, ideile de orice fel, legate de orice subiect pe care-l doriti, va puteti crea legaturi trainice de prietenie, in care schimbul de opinii este mijlocul cel mai eficient de a va cunoaste. De aceea, a creat, o sub pagina anume pentru voi, intitulata sugestiv: „Slova Copiilor”.
Aceasta revista este ca o paine rotunda din care va puteti infrupta pe saturate si sa ramana totusi intreaga si calda pentru toti cei ce se vor simti flamanzi si insetati de frumos, de adevar, de Lumina, de cantec, de poezie, de culoare, de armonie si intelegere frateasca.
Posibilitatile de manifestare a talentelor voastre sunt multiple: voi puteti trimite pe adresa redactiei scrisori, sugestii, propuneri, creatii, desene, icoane realizate de voi, mici filmulete care v-au placut si ati dori ca si ceilalti copii sa le vada. De asemenea, puteti sa impartasiti din experienta voastra de MICI CRESTINI, aspecte din parohia la care sunteti arondati, de la lectiile de religie, pilde si invataminte, intamplari traite de voi care v-au impresionat, ori pe care le-ati auzit de la parinti sau cunostinte.
Este ca un fluviu imens care aduna apele de peste tot, devenit mai puternic si mai navalnic, pana se va revarsa in Oceanul de Iubire al lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este calauza cea mai sigura. Sfanta Scriptura este, de asemenea, Cartea din care, oricat ai citi, tot mai descoperi lucruri nebanuite.
Vietile Sfintilor, de asemenea, ofera pilde vii de viata crestina.
De asemenea, revista poate fi un forum de invatatura, in care puteti clarifica diferite aspecte pe care nu le-ati inteles din Biblie sau din manualul de Religie.
Puteti afla despre Drepturile copilului, intre care, Dreptul la exercitarea cultului religios este unul primordial.
Despre datinile si obiceiurile din satul sau orasul vostru, din zilele de sarbatoare ori, legate de anotimpuri, puteti sa va exprimati parerea si sa le impartasiti.
Daca stiti poezii sau cantece religioase, nu intarziati sa le trimiteti pentru ca, tot mai multi copii sa le invete.
Revista va initia periodic, Concursuri de creatie pe teme religioase, desen, icoane, poezie, povestire, compunere, concursuri care vor fi stimulate cu premii in carti, dulciuri, mici obiecte de cult, iconite si cruciulite, sau publicatii religioase.
Olimpiada crestina – pe Internet – poate sa va ofere cadrul in care sa va manifestati talentele si cunostintele acumulate.
Si voi puteti fi MICI TEOLOGI, care sa-i invete pe ceilalti din ceea ce ati aflat la scoala sau in familie. Se poate spune, astfel ca veti fi Misionari ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Ne putem infrupta impreuna din Intelepciunea sfintilor, din vietile si pildele lor, lasate peste veacuri, urmasilor. Aceste margaritare duhovnicesti vor fi, periodic, inserate in paginile revistei voastre.
Multe, multe minunatii puteti afla si participa chiar la infaptuirea lor, prin intermediul paginii care s-a creat ASTAZI pentru voi.
Dar, cel mai important lucru pe care il puteti descoperi, este CHIPUL LUI DUMNEZEU, in sufletul vostru. Poate va veti mira la inceput, dar, nu-i nimic, cu trecerea timpului, veti putea singuri sa aflati florile rare numite: Adevar, Frumos si Bine. Si, mai presus de toate, Lumina Lumii, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care a iubit atat de mult copiii, incat le spunea apostolilor sai: „Atunci I-au adus niste copilasi ca sa-Si puna mainile peste ei si sa se roage. Dar ucenicii il certau. Dar Iisus a zis: Lasati copilasii sa vin la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei. Si dupa ce Si-a pus mainile peste ei, a plecat de acolo.” (Mt.19,13-15).
De asemenea, cand ucenicii l-au intrebat: „Cine este cel mai mare in Imparatia cerurilor?”, Iisus Hristos „a chemat la el un copilas, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu veti deveni ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor. Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.” (Mt. 18, 2-5).
Sa ne amintim ca Iisus Hristos a vindecat pe un copil indracit, ca a inviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Naim si ca, de cate ori mergea prin sate si prin orase, el primea copiii, ii lua in brate, ii mangaia, le vorbea in pilde si parabole, ii invata Cuvantul lui Dumnezeu. Ce dovada mai mare de iubire decat aceasta?
Putem sa ne aratam astfel, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu, care pentru noi si-a dat pe Fiul Sau Unul Nascut, ca sa ne mantuiasca de pacate.
Nu este nevoie de ceva peste puterile noastre. Trebuie doar sa luam aminte la aceasta dragoste si grija prevenitoare a lui Iisus fata de copii. Si atunci, noi vom fi cei care, vom incerca sa-i intoarcem dragostea, dupa puterile fiecaruia.
Suntem incredintati ca, prin paginile acestei reviste, care va avea si o rubrica de Scrisori de la voi, vom putea sa-i aratam lui Dumnezeu dragostea si recunostinta noastra pentru toate darurile primite de la El si, in chip deosebit, pentru Darul Vietii.

Redactia revistei „Slova Crestina”, ureaza noii pagini pentru copii, Bun venit, vant bun din pupa si cat mai multi cititori corespondenti si chiar creatori, spre bucuria lui Dumnezeu si a noastra, deopotriva.

„Iubirea inlacrimata” – Rime despre harul Celui din Vesnicii, iscalite de Cristina Francu


Motto: „Abia atunci pricepem pretul jertfei Tale/ Si lacrimile sfinte ce-au curs ca doua perle…” (Suntem asa de slabi)

„Eu nu scriu pentru mine, ci pentru altii: pentru cel ce imi citeste creatiile. Este adevarat ca scriu ceea ce gandesc despre anumite teme, cum vad eu un fapt ori un lucru, cum primesc lumina asupra unor pasaje din Scriptura. Scriu despre lipsurile vietii mele de credinta, despre cum tanjesc sa fiu. Ma gandesc ca la fel ca mine, si cititorul trece prin aceleasi lupte interioare si vreau sa stie ca nu este singurul. Vreau ca inima indurerata a cititorului, sufletul mistuit de dor, mintea ingandurata sa primeasca din Mana Divina eliberare. Iar peste toate lucrurile, sa nu uite ca exista Unul care vegheaza si care nu va ingadui nici o incercare peste puterea fireasca a fiecaruia de a o suporta…”, spune poeta iubirea.inlacrimataCristina Francu. In continuare, ea declara: „Stiu ca imi citesc poeziile oameni din toate categoriile de varsta, fara nici o exceptie. Primesc e-mail-uri de incurajare de la ei, comentarii constructive la versurile postate pe diverse site-uri crestine. Cei mai multi sunt oameni in varsta, peste care au trecut multe vanturi si ploi. Acestia se simt imbarbatati, incurajati sa mearga inainte pe Calea catre Cer. S-au aratat multumiti si bucurosi ca Dumnezeu are in generatia tanara poeti cu valori crestine inalte, ce scriu pe masura chemarii lor, la fel de inalta. Mai sunt cei tineri, placut impresionati ca una de-a lor scrie atat de sensibil. Apreciez acest lucru, mai ales ca in ziua de azi, din ce in ce mai putini tineri sunt interesati de literatura, in general, lumea virtuala ocupandu-le tot mai mult din timpul liber. Cei mai mici pretuiesc simplitatea unor poezii scrise de mine.”

Cristina Francu – poeta si jurnalista

Cristina Francu s-a nascut pe 18 ianuarie 1984, la Galati. Aici a crescut, a mers la scoala, apoi la liceu, aici s-a casatorit si tot aici locuieste si in prezent. Poeta este licentiata in Stiinte ale Comunicarii, la Facultatea de Filosofie si Jurnalism, din cadrul Universitatii “Spiru Haret”. In prezent, aceasta isi pregateste masteratul – Mass-media si comunicarea – la aceeasi institutie de invatamant. Cristina este casatorita cu Petrica Francu.

Cristina Francu este o admiratoare si o cititoare fidela a versurilor ce abunda de adevaruri biblice ale lui Costache Ioanid, dar si ale poetelor Tatiana Topciu si Sanja Cristea Tiberian. Anul trecut, autoarea a descoperit un nou poet care scrie pe placul ei. Este vorba de Simion Martian Felix, care a primit „Premiul de Excelenta” la „Concursul de Poezie pe teme biblice” organizat de revista „Cuvantul Adevarului”, la sfarsitul anului 2008. Cristina Francu ii lectureaza de asemenea, cu placere, pe Mihai Eminescu si Nichita Stanescu.

Timpul prezent

In prezent, Cristina Francu lucreaza la o povestire pentru copii si un roman pentru tineri, amandoua cu continut crestin. Povestirea relateaza experientele hotaratoare ale unei adolescente aflata in vacanta, la o matusa din partea mamei. Personajul e surprins de intamplari si faptele deosebite ale unor oameni care Il iubesc pe Dumnezeu si Il slujesc cu devotament. Copila este pusa fata in fata cu realitatea pacatului din viata sa, fiind dezgolita de falsa impresie a unui crestinism sec in esenta, inradacinat in traditii si obiceiuri. In urma unui accident din care scapa teafara, aceasta decide sa isi predea viata in mana Creatorului. De aici, existenta ei se schimba total.

Romanul, intitulat “Mama copilului meu”, descrie viata mai multor personaje surprinse in conflicte ce genereaza fapte cu urmari deosebite. Actiunea se petrece in jurul unui copil disparut de cand era in fasa. Toata lumea il crede mort, mai putin cea care il adusese pe lume. Ea continua sa il caute si il gaseste, dupa numeroase intamplari in care vede clar, Providenta lui Dumnezeu.

Ascunde-ma-n iubirea Ta cereasca

Cea dintai poezie religioasa purtand semnatura Cristinei Francu, intitulata „Isus”, a fost publicata in anul 2002, in „Buletinul Duminical” al Templului Penticostal din Galati. Erau versuri fara rima. Adevaratul debut insa, a avut loc la sfarsitul lui 2008, cu volumul de poezii „Iubirea inlacrimata”, aparut la Editura Succed Publishing, Medgidia. De ce acest titlu? „Pentru ca dintre toate sentimentele ce se nasc in inima umana, iubirea este cel mai frumos. Despre ea s-a scris si s-a cantat dintotdeauna. Fara ea nu suntem completi. La fel ca foamea si saracia, lipsa dragostei distruge omul. Nu ura, ci indiferenta”, spune autoarea.

„Ascunde-ma-n iubirea Ta cereasca,/ Dulceata ei adanc sa ma patrunda;/ In rauri mii din mine sa porneasca/ Si ura-n ea pe veci sa o cuprinda.” (Cuprinde-ma)
In lumina acestor stihuri, poeta adauga: „Eu nu imi pot imagina existenta fara dragoste, insa atunci cand iubesti, se intampla, uneori, sa suferi. Dar nu despre aceasta dragoste omeneasca am scris, ci despre cea divina; o iubire jertfitoare care n-a tinut cont de Sine, daruindu-Se fara regrete pentru salvarea lumii instrainata de Creatorul ei. Iubirea e inlacrimata, deoarece lacrimile sunt rodul suferintei, iar omul care intalneste Iubirea Divina trebuie sa nu uite niciodata tot ce a indurat Isus pentru el. Titlul volumului este de altfel, titlul poeziei cu care se deschide cartea”.

“Am scris mult mai profund si mai matur”

Referindu-se la “Iubirea inlacrimata”, Cristina Francu marturiseste ca a existat o perioada de doi ani in care nu a scris deloc versuri. “Parea ca Cerul e inchis pentru mine”, declara ea. “Nu aveam inspiratie deloc. La aceasta s-au adaugat si unele critici neconstructive din partea unei persoane. Tin minte ca ma consumam mult din aceasta cauza inlauntrul meu si imi faceam mai mult rau, atunci cand stateam in singuratatea fiintei mele, in liniste, si analizam spusele acelei persoane. Apoi, intr-o noapte, m-am trezit din somn si am simtit imboldul sa iau o foaie de hartie si sa scriu. Versurile curgeau unul dupa altul, asemenea unui izvor. Atunci am scris poezia „Am vrut”. Dupa aceea, am scris mult mai profund si mai matur. Incepusem un nou capitol din viata mea.”

Dovada ca asa stau lucrurile este si faptul ca majoritatea poemelor adunate sub genericul “Iubirea inlacrimata” vorbesc despre dragostea dumnezeiasca fata de fiinta umana. Cititorul este invitat sa isi aminteasca intotdeauna cat L-a costat pe Isus rascumpararea sa; pretul salvarii a insemnat moartea unui Sfant pentru un pacatos. “Si s-a oprit la crucea-nsangerata/ Proptita pe Golgota ce plange iar/ Si picurii din dragostea-Ti curata/ Imi daruiesc deplin iertarea-n dar.” (Sa ma smeresc)

Si un chip se contureaza

„Iubirea inlacrimata” este rodul educatiei crestine primite de Cristina Francu in copilarie, de la parinti ei, care au si incurajat-o in permanenta, sa scrie. Asa se face ca fiecare poezie din “Iubirea inlacrimata” are in centru dragostea de Dumnezeu, de adevar si de frumos si promoveaza invataturile morale ale Bibliei. Un poem ii este inchinat celei care i-a fost primul indrumator pe calea lui Dumnezeu – mama. „Si un chip se contureaza/ Dintre miile de fete:/ E fiinta cea mai draga -/ Mama plina de blandete./ Si din Biblie-mi citeste/ De-o Imparatie sfanta/ Si Cuvantul mi-l sadeste,/ Sa m-ajute in ispita./ Ma invata rugaciunea:/ Convorbirea cu eternul;/ Ma invata si cantarea / Inaltata doar prin Duhul…” (Mama)

Acest poem se numara printre poeziile din acest volum de debut pe care autoarea le percepe ca fiindu-i cel mai aproape de suflet. Alaturi de „Mama”, se afla „Iubirea inlacrimata”, „Mai urc o treapta”, „Primeste, Doamne, ruga mea tarzie”, „Lacrima”, „M-ai desteptat”, „Ma pierd intr-un ocean de indurare”, „Comoara in cer”, etc.

Mi-e sufletul cuprins de dor

Volumul de versuri „Iubirea inlacrimata” poate fi considerat o analiza a tristetii. In estetica, tristetea ramane de altfel, una din categoriile esentiale ale poeziei lirice. Tristetea implica diferite moduri de manifestare, cum ar fi melancolia sau resemnarea. In „Principiul poetic”, E. A. Poe vorbeste despre tristete-melancolie. Aceasta tristete-melancolie se regaseste si in stihurile Cristinei Francu, insa mult innobilata, intrucat este aordata dintr-o perspectiva crestina. Trebuie subliniat in acest context faptul ca tristetea, ca si categorie estetica, implica preponderent trairile subiective, dar nu arbitrariul. Poeta reda in detaliu propriile trairi sufletesti aflate in conexiune cu experienta crestina acumulata, pastrand insa un ton grav, serios, fara a cadea in lamentatie. Mai mult, tristetea se actualizeaza prin categorii artistice precum ritmul, rima sau melodia, pe care Cristina Francu le stapaneste in mod exemplar. Autoarea insasi afirma ca atat experienta de viata, cat si cea religioasa reprezinta pentru ea surse de inspiratie, deoarece scrie despre neimplinirile sale, despre lacrimi si zambete, despre cum este si despre cum ar vrea sa fie pe plan spiritual. „Mi-e sufletul cuprins de dor/ De slavile albastre,/ Suspin ades si ma-nfior/ Privind mai sus de astre.” (Dor de cer)

Dorul, suspinul, infiorarea apartin acelei stari poetice ce predispune la tristete, fara a lasa insa loc, teatralitatii sau ludicului. Autoarea ne transmite o stare afectiva pura, in care lacrima devine cel dintai simbol al tristetii, fara a cadea in dramatism. „Din umbra-ntunecata-a lumii,/ Din acest colt uitat de zile,/ Astern pe florile Iubirii/ Doar rugaciuni si lacrimi grele.” (Cununa Iubirii) Nemultumita de propria stare spirituala, poeta doreste sa se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Intelegand lupta care se da intre bine si rau, intre Duh si fire, aceasta vrea sa se sfinteasca zi de zi, sa acceada catre idealurile adevarate. „Dar eu urc tot mai departe/ Pe o scara pan’ la cer/ Si-n al inimii ungher/ Tot sadesc franturi de soapte./ Le pastrez caci ele poarta/ Vis ceresc descris nedemn/ Cand Te-au rastignit pe lemn/ Preotii si lumea toata.” (M-am indragostit)

„Iubirea inlacrimata”

Poemul ce da titlul cartii debuteaza sub semnul iubirii si al jertfei. Golgota este evocata metaforic, in centrul tabloului aflandu-se agonia prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu. Un nevinovat este dus la locul executiei si singurele cuvintele rostite de El erau: „Iarta-i, caci nu stiu ce fac.” „Iubirea Ta stropita e de sange;/ Un sange care-a curs pentru iertare,/ Cand pe un deal ce si acuma plange/ Tu Te jertfeai pe lemnul de salvare./ Caci Tu vroiai sa-ntorci la alta viata/ Intreaga Terra plina de urgie/ Care zacea in bezna, necredinta/ Si-n ea, incet, speranta sa invie.” Multimi de oameni se aflau la Ierusalim, cand Hristos a fost rastignit, iar inscriptia prin care se certifica faptul ca Isus din Nazaret este Mesia urma sa fie citita de toti. Era un adevar scris sub inspiratie divina. Astfel, avea „sa vada muritorul nemurirea/ Iar pasul sa-si indrepte catre ceruri/ Si sa priceapa care-i e menirea;/ Tu sa-i fii Dorul dintre zeci de doruri./ Si sa-i mai fii Iubirea-nlacrimata/ De stropi de har, de sange si sudoare,/ Sadita intr-o inima curata,/ Sfintita si crescuta-n adorare.” (Iubirea inlacrimata)

In trup de slava am sa ma nasc

Platon vorbea despre bine, adevar, frumos, sacru, ca valori independente de om si la care acesta nu poate ajunge decat prin educatie. Aceste valori sunt specifice crestinsimului si il caracterizeaza doar pe cel care asemenea lui Pavel, s-a intalnit cu Isus pe drumul spre Damasc. Acesta este momentul deplinei transformari, al schimbarii inimii, care nu se realizeaza decat prin forta mijlocitoare a Celei de a Treia Puteri a Dumnezeirii, Duhul Sfant. Autoarea isi doreste sa traiasca experienta de pe drumul spre Damasc, constienta ca numai astfel va primi plinatatea puterii dumnezeiesti. „Tanjesc sa Te-ntalnesc ca Pavel/ Pe drumul care duce in Damasc/ Si de-as muri ca si un Abel/ In trup de slava am sa ma nasc.” (Fiu si Tata) Poeta este constienta ca nu are cum sa fie imuna la non-valoarea si raul promovate de societatea in care traieste. Reflectiile ei asupra starii spirutuale a crestinului denota convingerea ca numai in unirea cu Hristos gasim puterea de a fi biruitori. „Suntem asa de slabi si chinuiti, Isuse,/ De arsita si vanturi ne sunt caile pline/ Si-atatia hoti incearca prea mult sa ne doboare/ Si sa ne smulga iarasi increderea in Tine./ Suntem batuti de soarta, de ploile vietii/ Si parca incercarea e mult peste puteri./ Cand Tu ne iei in brate si ne ridici pe munti/ Abia atunci pricepem pe ce ‘naltimi ne pui.” (Suntem asa de slabi)

„Nu scriu de dragul de a scrie”

„Nu scriu de dragul de a scrie, insirand expresii frumoase, aranjand cuvinte meticulos in versuri, pentru a arata ca am talent”, ne marturiseste Cristina Francu. „Incerc sa creez imagini redand sentimente, marturisind ingrijorari, slabiciuni si atitudini gresite. Nutresc nadejdea ca fiecare cititor se va regasi in versurile mele si va constientiza nevoia de schimbare in mai bine din viata sa, ca va fi mustrat de pacat, dar ca va primi atat mangaiere, cat si incurajare.” Despre acest lucru vorbeste si poemul Vasul de lut. Poetei ii este straina pendularea intre a urma calea lumii si calea lui Hristos. Deplina predare in mainile Olarului este pentru ea o decizie radicala, determinata de pocainta autentica si de dispozitia de a se lasa modelata in armonie cu cerintele lui Dumnezeu. „Si-atunci am zis Olarului/ Ca-mi pare rau de fapta mea/ Si c-am sa stau pe roata Lui./ Iar El a continuat milos/ Sa plamadeasca vas dorit,/ Sa moaie lutul gaunos./ Si de atunci la vasul meu/ Tot a lucrat cu al Sau har.”

„Poezia e o parte din mine”

In creatia sa de capatai, „Republica”, Platon declara ca arta „nu raspunde unei logici strict rationale: ceva este si, concomitent, nu este ce se vede; imaginea nu corespunde semnificatiei sale artistice.” Dupa Kant, opera de arta ne ofera „placerea estetica”, iar aceasta este rezultatul unei „judecati estetice”. Kant considera ca desi arta nu corespunde nici unei utilitati, avem nevoie de ea. Ce se poate spune insa, despre arta crestina si in speta despre poezia crestina? Exista o utilitate a acesteia, si daca da, atunci mai este arta? Daca avem in vedere confesiunea Cristinei Francu, arta crestina isi dovedeste atat utilitatea, cat si rolul estetic. „Pot spune, fara sa exagerez, ca nu pot trai fara poezie”, afirma autoarea. „M-as simti goala pe dinauntru daca ar trece zile la rand in care sa nu fi citit ori sa fi scris versuri. Poezia e o parte din mine, este o lucrare spirituala care ma defineste si ma completeaza. Prin ea, imi exprim cel mai bine trairile interioare, framantarile mintii, durerile si bucuriile deopotriva… In peisajul liricii crestine, in vremea in care traiesc, nu stiu cata nevoie are poezia de mine; stiu cata nevoie am eu de ea!” Confirmarea celor de mai sus este poemul „Ma pierd”. „Ma pierd intr-un ocean de indurare/ desi-s un val tivit cu broderie/ de-un Sfant cu rani in maini si in picioare./ Cand unda mea manata e de vanturi/ ce vin cu-nfrigurare peste mine,/ mana-I strapunsa ma alina-n canturi/ Si-mi linisteste dorul meu navalnic/ ce vrea sa se descrie in cuvinte.”

Fiul ratacitor

Cuvintele Cristinei Francu sunt inspirate de un Mantuitor care nu Si-a retras harul nici de la cel ce Il tradase. Ucenicii insisi erau oameni pacatosi si cu toate acestea, El le-a spalat picioarele, aducandu-i prin gestul Sau, la pocainta. Acest maret exemplu al lui Hristos ne vorbeste despre faptul ca suntem asteptati la masa Domnului. „Blandetea Ta o simt, Domnul meu,/ Cand crucea in jos ma apasa;/ Ma-ndemni sa alerg pan’ la capat, caci Tu/ M-astepti sa sedem la masa.” (Iubirea Ta) Cum putem, pacatosi fiind, sa ajungem sa traim o asemenea experienta absoluta? Printr-o intoarcere totala la el, asa cum este zugravita in poemul Esti gata? – „Esti gata sa pasesti dincolo/ De carapacea ta de fier,/ S-alergi incoace si incolo/ Si sa te prinzi apoi de cer?/ Sa scoti afara-n vazul lumii/ Toti zeii ce i-ai adunat?/ Caci ai umblat sub legea firii/ Si doar gunoi ai castigat” – sau in aceste versuri din Tu stai nehotarat – „Caci El te-asteapta cu brate deschise/ Ca sa te tina la piept iubitor./ Intoarce-te din lumi de-acum apuse/ Ca te primeste, fiu ratacitor.”

„Imi doresc ca fiecare crestin sa iubeasca Adevarul”

„Pentru ca lumea in care traim e tot mai corupta, plina de minciuna, de oameni cu masti ce creeaza false aparente, imi doresc ca fiecare crestin sa iubeasca Adevarul”, spune Cristina Francu. „Este suficient acest lucru ca toate celelalte – sentimente, fapte, ganduri si vorbe – sa le fie cumpatate. Dragostea de Adevar transforma si da putere sa-l iubeasca si pe vrajmas. Nu ei vor fi cei care vor iubi cu simtaminte sfinte, ci Isus, Adevarul va iubi prin ei. Si atunci cand intunericul acestei lumi se va risipi, in acea Dimineata glorioasa, vor fi stramutati in vesnicie, pentru eternitate…” Purtand in cugetul nostru acest adevar, vom descoperi ca de fapt, „Nu este greu s-oferi un zambet/ Cand gandul tau de cer e prins,…/ Nu este greu s-arati iubire/ Celui ce-ti este apropiat;/ Iubind vrajmasul cu iertare/ Vei fi in ceruri stramutat.” (Nu este greu)

Invata de la Isus sa iubesti!

„Iubirea inlacrimata” ne stimuleaza sa privim spre cer, locul unde vom fi stramutati. Pentru ca pe cruce, Iubirea inlacrimata a rostit „S-a sfarsit!”, pentru ca El a platit “cu insusi sangele Sau”, pentru ca „miroase-a flori de rai si-a primavara/ Si a parfum de cer inlacrimat/ Si-n suflete tresalta -a cata oara?/ Mesajul sfant: “Cristos a inviat!” (Cristos a inviat!”), noi, cei pacatosi ne vom bucura de viata vesnica. Pana atunci insa, mai avem ceva de invatat. Iubirea Lui a fost inlacrimata, pentru ca noi sa nu mai trebuiasca sa deprindem plansul. In antiteza cu lacrima Lui, noua ne este adresat un indemn cu valoare de veste buna: “Invata de la toate sa zambesti,/ Invata de la Isus sa iubesti!” (Invata) Sa urmam aceasta chemare si sa daruim la randul nostru, iubire, insa nu o iubire inlacrimata, ci acea iubire insotita de zambet, despre care apostolul Pavel spunea ca „este indelung rabdatoare,… plina de bunatate,… nu pizmuieste,… nu se lauda,… nu se umfla de mandrie,… nu se poarta necuviincios,… nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” Aceasta este iubirea pe care ne-o propune Hristos.

Constiinta lucrului bine facut. Interviu cu Rodica Danciu, director la Scoala "Avram Iancu" din Dej, judetul Cluj

scoala-avram-iancu-dejRODICA DANCIU,  directoare   la   SCOALA „AVRAM IANCU”  din DEJ, judetul CLUJ, s-a lasat condusa de un gând al lui Nicolae IORGA

Nu spune niciodata “nu se poate”, ci incepe cu “sa vedem“. Gând  pe care l-a tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.

Acest principiu l-a aplicat totdeauna, oriunde s-a aflat. Fie atunci cand a predat la catedra    geografia,   fie ca director.

A indrumat  generatii de elevi cu personalitati diferite, avand mereu in minte si in suflet principiul lucrului bine facut. Pentru ea, satisfactiile au venit in mod firesc, dar nu usor, in timp, ca o rasplata pentru munca, dragostea si seriozitatea cu care a stiut sa isi desfasoare activitatea de educator sau director.

Performanta scolara a discipolilor ei inseamna pentru Rodica Danciu o si mai mare implinire. Nu putini sunt cei care au optat pentru  geografie, ca  obiect de examen la bacalaureat, iar altii au ales geografia pentru  viitorul lor in pregatirea universitara.
Scoala condusa de ea a prosperat atat pe linia performantei elevilor la diferitele olimpiade, dar mai ales printr-o pregatire omogena, de foarte buna calitate a majoritatii lor. Scoala „Avram Iancu” Dej, straluceste nu numai de curatenie si de  o atmosfera prielnica practicarii unui invatamant sanatos, dar si prin implinirea aspiratiilor dascalilor  la catedra. Pentru ei, nimic nu e mai inaltator decat sa vada ca munca si  daruirea  lor a dat rezultate excelente.

Rodica Danciu s-a nascut pe 10 februarie 1951 in Cotusca, in judetul Botosani. Isi aduce aminte cu mare placere de primele clase la care invatatoare i-a fost sora mamei, tanti Tincuta. Dupa absolvirea cursurilor preuniversitare in Botosani, Liceul „Mihai Eminescu”, dorea sa faca Medicina, dar mama a îndrumat-o spre Geografie, absolvind Institutul din Suceava în 1973.

Îmbratiseaza cariera pedagogica. Dupa ce a profesat în satul Podriga (Botosani) sau Tarlisua (Bistrita-Nasaud), satul unde s-a nascut Liviu Rebreanu, primeste postul de profesor titular la scoala „Mihai Eminescu” din  Dej si la Scoala „Avram Iancu”-Dej.
Rodica Danciu locuieste in prezent in Dej,  este casatorita, are o fiica, Adina, si patru nepoti (doua fete si doi baieti gemeni) si, impreuna cu ginerele, Nelu, traiesc in  Hickory-NC, din 2004.

Cum si de ce ati ales învatamântul pentru manifestarea personalitatii dvs. si câstigarea pâinii cea de toate zilele?
– Doream sa fac medicina, dar viata grea de atunci, a facut ca mama sa ma determine sa scurtez perioada de pregatire universitara si sa optez pentru geografie.  Am simtit ca mi se potriveste si ca poate fi o alternativa viabila. Iubesc mult natura, drumetiile si calatoriile, trebuia sa stiu  totul in amanunt, dar si sa impartasesc cu ceilalti ceea ce stiu, ceea ce vad, ceea ce iubesc.  Asa se face ca pasul de a fi profesoara a venit de la sine. Nu cred ca as fi putut lucra într-un birou.  Nu suport stereotipia, simt nevoia sa ies mereu din cotidianul anost,  cum altfel decât inconjurata de copii!  Imi place si stiu sa iau decizii. Nu trec indiferenta pe unde merg. Observ, constat si vad ce trebuie facut. Cu elevii am avut întotdeauna o relatie buna, calda. Am facut impreuna numeroase excursii în care ne-am cunoscut mai bine tara si pe noi insine…

Cum ati ajuns pentru prima data directoare de scoala?
– Dupa 1989, s-a introdus pentru un timp regula  ca directorul sa fie ales de colectivul de profesori-invatatori.  Nu aspiram la asa ceva, dar colegii m-au ales. Am avut, laînceput, emotii mari. Ma întrebam,  cum voi putea sa ma achit cu bine de sarcini într-o scoala care era si infiintata de curând?  Scoala generala nr. 5 Dej, cu oameni noi, profesori si elevi, circa 45 de dascali si peste 700 elevi. Dar am luat-o pas cu pas.
Pricipiul care m-a calauzit a fost dupa o vorba a lui Nicolae  Iorga, botosanean ca si mine: Nu spune niciodata “nu se poate”, ci începe cu “sa vedem“. Acest gând l-am tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.  Acest principiu l-am aplicat totdeaunat. Când am predat la catedra   geografia,   dar  si in cei  16 ani de ani de directorat.

Dar director la Scoala  „Avram Iancu” cum ati devenit?
Banuiesc ca asta s-a întâmplat  deoarece   activitatea mea de director era bine cunoscuta la Inspectoratul Judetean Cluj, iar postul mi s-a propus ca o alternativa normala.  Scoala „Avram Iancu” urma sa treaca prin schimbari de innoire. Asa se face ca trebuia sa vina si un nou manager. Aici activeaza peste  65 de cadre, didactice si nedidactice, si invata 850 elevi. Iar noua etapa a impus sustinerea unui  concurs  de ocupare a postului, atât in 2002, cât  si  in 2006, odata la patru ani.

Cum arata o zi obisnuita la scoala?
La ora 7.30 sunt în scoala. Imi deschid “agenda” în care am trecute probemele în curs de rezolvare si de perspectiva. Îmi fixez obiectivele si sarcinile pentru  ziua respectiva. Stabilesc prioritatile si intâlnirile  pe care urmeaza sa le am.  Ma consult cu directorul adjunct Dana Herineanu în organizarea, coordonarea si controlul activitatilor din scoala. Dau dispozitiile necesare (directorului adjunct si serviciilor, secretariat, contabilitate  etc., dar si urmaresc sau îndrum aplicarea acestora.  La baza sta  planul manageral al scolii  care se intocmeste la inceputul fiecarui an. Insa apar si multe situatii  neprevazute, intâlniri cu parintii pentru diverse probleme, problemele elevilor  indisciplinati, probleme medicale ale profesorilor-elevilor,  intâlniri cu reprezentanti din Comunitatea locala (primaria, politia,  biserica etc.) si altele. Exista si cazuri când trebuie  sa particip la diferite  activitati din cadrul  Primariei, aniversari locale, deplasari la  Inspectoratul scolar.  Fiecare zi e unica. Se incheie dupa ora 16.00. Dar ai si satisfactia lucrului bine facut.

Ce realizari deosebite aveti?
De la preluarea conducerii acestei scoli gândul meu a fost ca trebuie sa-i schimb imaginea. Fiind o scoala construita in  1964 am trecut imediat la executarea de  proiecte de modernizare. Am realizat  si obtinut aprobarea multor proiecte  pentru înlocuirea  usilor si ferestrelor, modernizarea  sistemului deîncalzire prin dotarea cu o centrala proprie cu functionare pe gaz metan, acestea fiind realizate prin accesarea de fonduri europene. Scoala este zugravita  frumos la interior-exterior si a devenit prezentabila!  Am realizat si  modernizarea  mobilierului cu sprijinul unor organizatii nonguvernamentale, din lipsa fondurilor de la minister.

Pe de alta parte, am gasit solutii de dotare cu material didactic,  materiale pentru laboratoarele de chimie, fizica, biologie. Dotarea  cabinetelor de   geografie , istorie si  de  logopedie (care deserveste toate scolile si gradinitele din oras).

Pe  linie de invatamnat am cautat sa pun in valoare capacitatea profesionala a fiecarui cadru didactic. Le-am creat cadrul necesar si i-am stimulat,  pe diverse cai,  pentru a da randamentul optim. Elevii nostri au obtinut premii la olimpiade si concursuri locale, judetene si nationale.

Ce activitate metodico-stiintifica aveti?
La nivelul scolii, judetului si la nivel national am participat la activitati diverse in cadrul comisiei metodice a profesorilor de geografie din Dej (pe care o conduc), a cercului pedagogic, realizand lucrari de specialitate prezentate la nivel de municipiu in sesiunile de comunicari. Am participat la conferinte organizate de societatea de geografie din Romania cu diverse lucrari. Am publicat lucrari stiintifice de specialitate in Revista Terra in Studia Universitatis Babes Bolyai Ca exemplu de lucrare, mentionez «  Procese geodinamice in Bazinul Vaii Ilisua ».

Va  rugam sa ne vorbiti despre colaborarea cu colectivul didactic din scoala.
Colaborarea este foarte buna. Se bazeaza pe valori si principii morale binecunoscute, pe respect reciproc, pe accentul pus pe deontologia profesionala. Caut intotdeauna sa pun in valoare capacitatea si personalitatea celuilalt. Stiu ca este loc de mai bine.De aceea, initiativele colegilor sunt bine venite daca acestea duc la obtinerea performantelor scolare. Ca urmare,  elevul are numai de castigat, si, totodata, noi ceilalti.

Ce proiecte de parteneriat ati avut ?
Scoala nostra este parte la numeroase proiecte. Proiectele sunt grupate pe cinci mari teme: [1] Democratia-idealul tuturor (cu 12 proiecte); [2] Sanatatea pentru toti (cu 2 proiecte); [3] Mediul curat- premisa pentru sanatate (cu 4 proiecte); [4] Unitate in diversitate (cu 9 proiecte); [5] Arta pentru frumos (cu 3 proiecte).

Ce finalitate au avut?
Majoritatea au avut finalizare si rezultate.  Scoala si-a consolidat prestigiul bun. A crescut totodata nivelul civic al elevilor si profesorilor.

Mentionati cazul uni proiect?
As mentiona proiectul european „e-Twinning Painea in Europa” care a avut ca scop  dezvoltarea spiritului inovator si antreprenorial al elevilor din scoala noastra si o scoala din Slovacia. Finalitatea s-a concretizat intr-un targ de paine in 23 mai 2009 care a scos in evidenta, cu prisosinta,  obiectivele mentionate.

Va  rugam sa ne dati  o definitie a educatiei.
– Educatia cuprinde un ansamblu de masuri didactice aplicate sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor , avand ca scop buna crestere si pregatire in vederea unui  comportament adecvat in societate.
Educatorii,  avem aceasta dificila responsabilitate, de a forma educatia tinerilor pentru a putea  intra in activitatea sociala.

Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care doresc sa aleaga o cariera in invatamant?
Sa iubeasca materia pe care o preda, sa se instruiasca permanent si  sa aiba o mare dragoste fata de copii.

Cum va petreci timpul liber? Ce hobby-uri aveti?
Imi place sa fiu activa. Dorm putin. Ma trezesc devreme. Beau o cafea si incep sa fac cate ceva. Dar, cum am spus, imi plac excursiile.  In tara si afara. De curand am fost la Viena, Praga si Bratislava. Si am avut ce vedea, varietatea formelor geografice traversate, orasele pline de istorie si cibilizatie. Toate acestea  “vorbesc”  daca stii sa asculti!

Ce ganduri aveti pentru viitor?
Intrucat numai un an ma desparte de …. pensie, nepotii mei  sunt “viitorul” meu. Ei ma umplu de bucurie. Prezentul si viitorul meu sunt ei.  Nu ma vad fara ei!  E posibil ca unul din ei sa-mi calce pe urme, sa urmeze cariera de profesor.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa citeasca site-ul dumneavoastra, acest interviu, dar nu numai. Sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa urmam exemplul lor. Constantin Brancusi spunea undeva ca: “Lucrurile nu sunt greu de facut, greu este sa te pui in starea de-a le face”.