DAVID SI MEFIBOSET

 

Scurta Meditatie din 2 Samuel, 9.1-11.

 

Împaratul David a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?” Si Tiba a raspuns împaratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (…) Si Mefiboset a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împaratului.” (2 Sanuel, 9)

 

Pe aceeasi tema am scris meditatia: „Frumusetea lui Dumnezeu este Bunatatea”. Caracterul si frumusetea lui Dumnezeu ne sunt dezvaluite de însasi bunatatea Sa, imensa si proverbiala!

 

Am auzit o povestioara care spunea ca Sarpele cel vechi, Diavolul, ar fi fost întrebat de ce e asa de rau, cum de el face mereu numai rau si aduce multe necazuri oamenilor. Acesta ar fi raspuns: – Cum, va mirati? Oare nu asta e starea mea normala, nu acesta e caracteul meu? Oare nu asta e slujba mea?

Insa omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Deci bunatatea este o stare naturala a omului si ne-am astepta sa fie bun, sa-i semene mai mult lui Dumnezeu.

Vedem cum o singura muscatura a Sarpelui a fost de-ajuns sa-l schimbe pe om atât de mult, încât sa-si arate mai mult rautatea „mostenita” de atingerea Sarpelui, decât bunatatea, ca trasatura definitorie a Creatorului care l-a plamadit dupa chipul Sau.

Spre deosebire de noi, carora ne sare tandara imediat ce nu ne convine ceva, când suntem calcati pe batatura mândriei, Dumnezeu are îndelunga rabdare si îndelunga îndurare fata de neascultarea omului pacatos coplesindu-ne adesea prin bunatatea Sa.

Psalmistul David spune „Caci mânia Lui tine numai o clipa, dar îndurarea Lui tine toata viata: seara vine plânsul, iar dimineata, veselia.„ (Psalm 30.5).

 

Inainte de a se numi Pavel, celebrul apostol era cunoscut sub numele Saul din Tars. In acea vreme – desi era evreu din evrei, un om foarte educat, care avea si cetatenie romana si studiase cu marele învatat Gamaliel -, îl gasim printre cei care prigoneau biserica lui Dumnezeu participand la omorârea evreilor care credeau în Isus Cristos si în învierea Lui, cum este relatat cazul martirului Stefan, omorât cu pietre (Faptele apostolilor, 6-7).

Stefan, plin de Duhul Sfant,  si-a manifestat bunatatea fata de calaii lui, strigând înainte de-a-si da duhul: „Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!”

[pullquote]

<Cuvântul lui Dumnezeu se raspândea tot mai mult, numarul ucenicilor se înmultea mult în Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta. Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari în norod. (… ) …Oameni tari la cerbice, netaiati împrejur cu inima si cu urechile! Voi totdeauna va împotriviti Duhului Sfânt. Cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi. (…) Ei au început atunci sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti într-un gând asupra lui. L-au târât afara din cetate si l-au ucis cu pietre. Martorii si-au pus hainele la picioarele unui tânar, numit Saul. Si aruncau cu pietre în Stefan, care se ruga si zicea: „Doamne Isuse, primeste duhul meu!” Apoi a îngenuncheat si a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!” Si, dupa aceste vorbe, a adormit. > Fapte 6-7

[/pullquote]

Daca Satana îl schimba mult pe om, îndemnându-l mai mult spre rau, prin prezenta lui Dumnezeu în viata si inima sa, omul se va schimba în bine. Are loc un proces de  renastere a vietii prin Duhul Sfânt, vointa si dorintele  i se vor schimba implinind voia lui Dumnezeu, iar lucrurile le va face în mod majoritar pe placul Domnului. Si astfel, bunatatea isi va face simtita tot mai mult prezenta in vietileunor asemenea oameni.

De aceea David preocupat sa faca voia Domnului,  intreaba: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?”. David vrea sa-si reverse bunatatea, dar nu orice bunatate, ci una ca a lui Dumnezeu si peste cei la care oamenii s-ar astepta cel mai putin.

La fel s-a intâmplat si cu Saul din Tars. Daca îl vedem pe Saul alaturi de cei care-l omorau pe Stefan, si apoi îl însotim pe drumul Damascului când umbla în cautarea celor credinciosi sa-i progoneasca, constatam ca trece prin punctul de inflexiune de unde incepe transformarea sa. Isi schimba deindata atitudinea atunci cand se confrunta cu glasul divin  care-i zice: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Tremurând si plin de frica, el a zis:  „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”,  i-a zis Domnul,  „intra în cetate,  si ti se va spune ce trebuie sa faci.”

Ascultand de glasulDomnului („Doamne, ce vrei sa fac?”) si urmându-L, viitorul apostol Pavel acum intra pe drumul credintei în Isus Fiul lui Dumnezeu!

De-acum, harul lui Dumnezeu si adevarata viata l-au umplut de dragoste si de bunatate pentru semeni, pentru cei pierduti în pacat si în deznadejde. De-acum  are o inima ca a lui Dumnezeu, care a dat ce a avut mai scump pentru om si omenire: pe Fiul Sau Isus, lasându-L sa-Si dea viata pe Crucea ridicata  intre Cer si Pamant,  ca Jertfa de ispasire pentru pacatele mele si ale tale, pentru ale intregii omeniri.

Pavel, nu numai ca a scris 14 epistole catre biserici, dar a facut câteva calatorii misionare, lungi si grele, ajungând pâna în Europa, la Filipi. Unii au numit acel ceas: Ora astrala a Europei.

Atunci, în acele locuri, prin propovaduirea lui Pavel s-a auzit pentru prima data vestea cea buna a Evangheliei, a rascumpararii  prin credinta a omului din starea veche, pacatoasa, infaptuita de Jertfa adusa de Isus, si multi au fost adusi la viata împreuna cu Hristos ( Efeseni, 2. 1-10).

Pavel scrie celor din Roma: „Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani, 5.5)

Multumim Domnului Isus ca slujitorii Cuvantului Sfintei Scripturi au dus vestea buna a Evangheliei si mai departe, ajungând si la noi innoindu-ne simtamintele si viata. Avem in inimi dragostea lui Dumnezeu, primita prin Duhul Sfant care ne-a fost dat, atunci cand am crezut!. Glorie Domnului!

Faptele omului firesc, bune, sunt considerate de Dumnezeu ca o „haina manjita”: „Toti am ajuns ca niste necurati, si toate faptele noastre bune sunt ca o haina mânjita „– Isaia, 64.6).

David din copilarie a umblat cu Dumnezeu si I-a preamarit Numele si  in Psalmii pe care i-a scris. Un loc unic avand  Psalmul 23, – Domnul este Pastorul meu.

In razboiul cu filistenii, ca tânar adolescent, calauzit de Duhul lui Dumnezeu si increzându-se in puterea si ajutorul Lui, David îl infrunta pe uriasul Goliat, înaintea caruia toti oamenii firesti tremurau numai vazându-l încins în armura-i mareata care-i ascundea trupul, cu coiful pe cap si cu sabia în mâna!

[pullquote]

David a zis lui Saul: „Robul tau pastea oile tatalui sau. Si când un leu sau un urs venea sa-i ia o oaie din turma, alergam dupa el, îl loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica împotriva mea, îl apucam de falca, îl loveam si-l omoram. – 1 Samuel, 17)

[/pullquote]

In Numele Domnului, tânarul David il infrunta cu mult curaj pe  gigantul Goliat, : „Si-a luat toiagul în mâna, si-a ales din pârâu cinci pietre netede si le-a pus în traista lui de pastor si în buzunarul hainei. Apoi, cu prastia în mâna, a înaintat împotriva filisteanului…”- 1 Samuel, 17

Omul schimbat de Dumnezeu poate face fapte marete atât in ochii oamenilor, cât si in ochii lui Dumnezeu!

 

“Domnul Isus in predica de pe munte le spune ucenicilor: „Tot asa sa lumineze si lumina voastra înaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este în ceruri.” -Matei, 5.16

Dumnezeu asteapta sa vada in crestini bunatate, o bunatate ca a lui Dumnezeu, jertfitoare. O bunatate vazuta de faptele omului credincios, care sa-l coste. El doreste sa avem si noi aceeasi mila fata de aproapele nostru.

Asa cum David l-a invitat permanent la masa sa de rege pe Mefiboset, cel olog de picioare, si Dumnezeu ne invita permanent la Cina Sa, la partasia cu El acum, dar si in eternitate:

„Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el,  si el cu Mine. „ – Apocalipsa, 3.20

[pullquote]

Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe  locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. – Ioan, 14.1-3

[/pullquote]

Dumnezeu doreste ca la masa noastra imbelsugata sa ia parte si cei aflati in nevoi. Sa intindem o mâna de ajutor si celor care au nevoie si sunt in lipsa.

Mai mult, Isus conditioneaza intrarea noastra in imparatia lui Dumnezeu de aceste fapte ale neprihanirii, facute de omul renascut la o viata noua impreuna cu Isus:

 

“Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.”