Lavinia IANCU
De ziua mea…
Dragii mei, probabil v-ati întrebat ce am facut… de ziua mea! Ei, în primul rând va spun ca nu simt ca a mai trecut un an… Parafrazându-l pe regretatul Gica Petrescu, în simpaticul sau cântec „Vârsta mea” zic si eu ca „Peste mine nu a trecut vremea, Numai el e Gica-nenea…”. Asa o fi?! Principalul e ca sunt optimista! Se zice ca oamenii veseli si optimisti arata mai tineri… Cine stie!
De ziua mea nu am facut ceea ce mi-as fi dorit si anume sa vizitez Gradina Zoologica din Londra, si London Eye, si Madame Toussaud, si Aquarium si poate sa mai si „chefuiesc” putin seara cu amicii de aici… Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg, nu mi-am putut permite sa fac prea multe din cele propuse initial, asa ca tot eu am hotarât ca pâna în 8 iulie 2012… în fiecare zi va fi ziua mea de acum încolo si ca voi încerca sa ma bucur de fiecare zi ca si cum ar fi ziua mea de nastere! Si cum ma aflu pe meleaguri britanice am sa zic si eu „make and take the best of it”, precum spune englezu’.
Mai întâi rezolvam finantele…
Asadar, de ziua mea, am ajuns sa rezolv în primul rând niste probleme administrative si anume banii cu care am venit, euro sa-i schimb în lire,
pentru ca din pacate nu am venit cu lire de acasa, ceea ce a fost o greseala! Dar omul cât traieste învata, asa ca am învatat si eu tot pe pielea mea si am pierdut ceva bani la paritate. De exemplu, aici banca nu primeste bancnota de 500 de euro, chiar daca acestea exista pe piata monetara. Asta e politica lor, si de ce o au nu îti explica, ci pur si simplu îti spun „that’s it”… asta e si trebuie sa o accepti asa cum e. În fine pâna la urma am reusit, ca norocul, sa schimb ultimii banuti cu ajutorul unui amic de aici si… totul a fost ok. Dar oricum paritatea e mai buna daca se face tranzactia în România, adica, daca, cumparati lire de acolo atunci când vreti sa veniti aici… Altfel pierderile sunt destul de substantiale!
Si daca tot am fost la capitolul finaciar, va spun ca am fost invitata la banca unde am contul deschis sa îmi arate cum se foloseste aici „online banking”! Da! Ca un cadou de ziua mea! Ce draguti! Si cu asta… basta! Gata cu treburile administrative!
Lupta cu pizza!
Mai pe la „lunch” am luat masa cu un amic la un restaurant cu specific italian, unde chelnerii erau spanioli! Multiculturalism 100% în Londra anului 2011!
Asa ca… daca e italian am comandat normal… PIZZA. Pâna aici toate bune si frumoase. Vine pizza, hmmm ce miresme! Dar stai putin, ca nu prea ma pot apuca de ea, fiind rotunda si nefeliata! Interesant, ma gândesc, probabil au uitat tacâmurile! Ei asta e, îmi zic eu în sinea mea! Nici o problema, se întâmpla oricui, agitatie, clienti, graba, ginta latina… No problem sir! Îl rog pe „spanish waiter” sa o felieze… la care ma trezesc ca îmi aduce feliatorul la masa sa mi-o feliez singura. Pizza, desigur! Am uitat sa spun ca nu era restaurant cu autoservire! Mai pe urma am aflat ca în unele localuri de aici se practica si chestii de genul asta pentru ca sunt atât de multi cretini si de exagerati „cu datul în judecata pentru orice”, încât te trezesti ca ma apuc sa dau restaurantul în judecata ca nu mi-au taiat felia de pizza cum trebuie! Dar la varianta ca ma pot taia cu feliatorul în incinta restaurantului lor nu s-au gândit! Hmm trebuia sa vina românca Lavi, cea desteapta si logica (am voie sa ma laud de ziua mea! Sic!) sa le explice ca daca omul e procesoman si vrea sa îi dea în judecata o poate face sub orice motiv… cum de altfel se practica aici si în domeniul muncii si nu numai! Si culmea e ca se mai si câstiga procese! Si uite asa sunt vesnic ocupati avocatii „engleji”.
Pisica de mare cea buna
Astfel mi-am petrecut o jumate de zi de nastere, dupa care m-am despartit de amicul cu care am prânzit. Apoi m-am dus frumos, singurica-singurica, ca doar tot îmi face placere compania propriei mele persoane, la Aquarium, cu castile în urechi pe ritmurile muzicii anilor ’80… chiar daca afara e când noros când soare ba chiar la un moment dat ploaie! Acolo am avut o experienta foarte interesanta cu o pisica de mare. Am sa va povestesc! La un moment dat dupa ce te plimbi prin „aqvarium”, care de fapt e ca un labirint cu bazine, cu fel de fel de pesti, de la soiuri de rechini si pisici de mare, pâna la meduze, boraste testoase, corali, caluti de mare, ba chiar si un schelet de balena. În fine, dupa slalomul facut în acest labirint de bazine, ajungi la un bazin deschis, si destul de jos, care ajunge ca înaltime pâna la buric (pardon!) unde erau mai multe pisici de mare mai mici si pesti… La un moment dat apare nici nu stiu de unde o pisica de mare mai mare pe care o vad îndreptându-se spre mine foarte elegant si lin… ca si cum ar vrea sa faca o reverenta si sa-mi ureze la multi ani! A venit pâna în fata mea, atât de aproape ca daca ma aplecam putin puteam sa o mângâi, s-a ridicat, s-a uitat la mine câteva secunde, s-a intos peste cap facând un un flick-flack foarte elegant si a plecat mai departe unduindu-se gratios. Mi-a placut atât de mult, si m-a facut sa ma simt atât de bine ca am iesit zâmbind de acolo si ma gândeam ce mult înseamna sa ne putem bucura de un lucru atât de marunt care uite ca îti poate face o zi, sau macar câteva ore mai frumoase. Abia mai apoi mi-am adus aminte de simpaticul australian iubitor de animale, Steve Irwin, si moartea lui tragica cauzata de o întepatura a unei (alte) pisici de mare! Brrr! Aia cred ca era o pisica rea!
Dupa ce am iesit de la Aqvarium, pe când traversam podul de lânga Parlament, am vazut acolo un domn care cânta atât de frumos la acordeon! Erau secvente din operele lui Albinoni si Ceaikovski! Foarte frumos! Un alt motiv sa ma simt bine si sa zâmbesc… „Life it’s beautiful”, mai ales pe ritmurile muzicii. Si cam asa… mi-a trecut „ziua mea” care… a fost o zi de vineri londoneza.
La Harrods cu Brad Pitt!
Dar cum weekendul se apropia m-am gândit sa o prelungesc si sa „ma sarbatoresc” si sâmbata si duminica! Asa ca sâmbata mi-am pastrat-o pentru shopping si cum am prins „reduceri”… am profitat putin. Aici când sunt reduceri, încerci sa cumperi ceva, deoarece se zice ca sunt reduceri reale, uneori pâna la 70%! Inclusiv chiar si de la faimosul Harrods îti poti permite sa îti cumperi ceva! Apropo, am fost înauntru! Arata ca un muzeu. Nu e de mirare ca era locul preferat pentru shopping al Printesei Diana! Foarte frumos! Ba chiar si Brad Pitt a fost acolo! Dar nu când am fost si eu… Deci nu ne-am întâlnit! Pacat! Se zice ca au închis magazinul doar pentru el, bietul de el… A platit pentru ca a fost pus la dispozitie sa (magazinul desigur!) câteva milioane de lire. Media vânzarilor de la Harrods pentru o zi e în jur de doua milioane de lire! Numai pentru zi! Doamne câti copii si batrâni, câini si pisici ar putea fi satui si sanatosi pe banii astia!
Cine mi-a sterpelit „sidiul”?
As vrea sa va mai spun ca daca am stabilit ca e „ziua mea” si sâmbata si am fost la shopping, am cumparat niste cadouri si pentru cei dragi de acasa, nu numai pentru mine. M-am cadorisit cu trei „sidiuri” cu Andre Rieu, care erau la reducere. Hmm, nici nu stiti cât de încântata am fost… hahaha! Dar cum nu am cd player la mini laptopul asta al meu, nu am avut posibilitatea sa ascult minunata muzica cumparata… asa ca, abia dupa vreo trei zile ma trezesc sa ma uit eu mai atenta la cd-uri… si sa caut încântata pe youtube secvente cu concertele respective… Când il deschid pe cel mai important (zic asa, deoarece avea si un dvd bonus) ia „sidiul” si „dividiul” de unde nu-s! Mi se daduse doar carcasa, pentru care am platit cinci lire! Scump doamna, scump…., ma gândeam în sinea mea… Credem ca cineva a sterpelit cd-ul înainte de al cumpara eu!
Disperata si nervoasa, ma pun sa caut în gunoi dupa chitanta, desi eu mereu pastrez chitantele… dar deja trecusera trei zile… asa ca m-am usurat de câteva hârtii. De obiceim dupa cum v-am mai relatat, aici totul se tine, de la cea mai mica chitanta pâna la orice bonisor… Dupa ce m-au trecut toate transpiratiile dau într-un final (fericit!) de chitanta. Evrika! Asa ca „mâine” foarte hotarâta ma duc înapoi la magazin sa cer sa îmi dea un cd nou. Asa s-a si întâmplat! Doar sunt într-o tara civilizata! Fara nici o problema am primit un cd-ul nou, cu tot „necesarul”! Se pare ca e ceva obisnuit si aici sa se fure compact discuri din carcasele lor! Asa ca prefera sa pastreze doar ambalajul la vedere.
Hoinarind deprimata prin London si împrejurimile ei
E un furnicar de nu va puteti imagina, aici în zonele de shopping: Piccadilly Circus, Marble Arch si Oxford Circus. Exact ca în filme. Precum la New York în Times Squre. Obositor, dar palpitant totusi. Continuam deci povestirea! Tot în ziua de sâmbata dupa masa, am dus un tort la salonul unde fac practica, sa le cinstesc si pe colegele de acolo! Am primit de la seful salonului o sticla de rom cu aroma de cocos (!!!), ca deh, Domnia Sa e mare bautor de alcool… desi nu e englez! E polonez, dar nu conteaza… Fetele mi-ai oferit un minunat buchet de flori.
Duminica am fost invitata de fosta colega de liceu, care e pe aici unsprezece ani, sa merg la ea în vizita. Sta în zona Kent, în oraselul Tunbridge Wells, la 40 de minute, cu trenul, de Londra.
Si uite asa mi-am petrecut weekend-ul dedicat mie! Desi, initial în pusesem în gând sa organizez un party de ziua mea, sub forma de croaziera pe Tamisa… M-am razgândit din pacate deorece în ultimele doua saptamâni am trecut (inclusiv de ziua mea!) printr-o perioada mai deprimanta, cu toate ca nu era nimic trist ci doar îmi pierdusem din entuziasm si simteam o oarecare indiferenta fata de orice. Mi-am dat seama de ce! Pentru ca eram obosita! Pentru ca în perioada respectiva dormeam foarte putin. De la ora 1, 2, 3 noaptea pâna pe la 8, 8 jumate… când îmi dadeau desteptarea urletele de copil si plânsetul de bebelus al vecinilor… Plus ca am pierdut câteva nopti în perioada respectiva hoinarind prin Londra, asa în plimbare, si dupa cum v-am mai spus… orasul nu doarme deloc, e luminat „al giorno”, si te asteapta cu bratele deschise sa îl cuceresti… Si cum, un om normal are nevoie de opt ore de somn, probabil ca am ajuns în faza în care mi s-a acumulat foarte multa oboseala. Dar slava Domnului am depasit-o, zic eu!
Iar ma chinuie NIN-ul!
Asa se întâmpla când te napadesc gândurile. Mai ales ca prima aplicatie pt NIN mi-a fost refuzata pe baza ca nu am furnizat acte suficiente din domeniul muncii. Ceea ce era de fapt imposibil, pentru ca aici toata lumea te întreaba de NIN la interviu, atunci când mergi pentru angajare. E simplu! Fara NIN nu te angajeaza nimeni, si fara loc de munca nu mi se acorda NIN-ul! Asa ca iesi din cercul asta vicios daca poti! Mai ales ca aici nu sunt încântati sa lucreze cu PFA, pt ca daca eu as fi PFA si as colabora cu un salon si la sfarsit de an nu-mi platesc taxele, plecând de la salonul respectiv, administratia fiscala poate merge sa ceara salonului sa plateasca în locul celui care se ocupa de tepe! Asa ca se feresc sa lucreze cu persoane fizice autorizate. Asta înseamna sa fii român! Singura varianta e sa devii student si atunci ai dreptul la munca cu jumate de norma, adica 20 de ore pe saptamâna. Dar si aici e o chichita! Nu te considera student numai daca faci minimum un an de scoala, curs lung la ei! Si desigur, taxa de scolarizare o platesti tu! Va mai aduceti aminte ca am dorit sa fac un curs de machiaj, care are o durata de sase-noua saptamâni. Acest curs de scuta durata, nu te considera „student” si nu îti ofera dreptul la munca! Cea mai simpla varianta pentru mine ar fi sa scot din buzunar suma de 3.200 de lire sterline, plata unui curs pe o durata de doi ani (acesta fiind cel mai ieftin curs ca pret!) Chiar si cei de la salon mi-au spus ca… nu ma pot angaja, deoarece si pentru ei e prea complicat sa aplice pentru „bule card” pentru mine. Pentru ei înseamna ca… trebuie sa demonstreze ca nu au gasit pe nimeni mai bun aici si au fost nevoiti sa ma aduca pe mine din România si sa mai si plateasca pentru asta o suma de bani! Si nu se încurca nimeni cu asemenea fapte de caritate! Asa ca, dupa o luna de voluntariat la acest salon, am renuntat sa mai merg acolo! Începusem deja sa nu ma simt în largul meu, pentru ca desi la început italianca cu care ma întelegeam bine, se comporta conform vârstei (19 ani!) si ma trata ca pe un una inferioara, care nu stie sa faca ce face ea… si ma tot verifica fata de clienti, desi nu ea era manager… Asa ca, nu, multumesc! Ma consider la fel ca ele doar ca am alt stil, adica cel învatat în România!
Sperante… de viitor
Dupa atâtea ganduri si framântari am primit totusi o mâna de ajutor. O propunere de a conduce un salon de cometica nou-nout! Eu sa fiu responsabila cu partea de cosmetica si… daca e nevoie de mâna de lucru, sa aduc din România, dar numai daca aici nu gasesc staff! Asa ca urmeaza sa vedem ce-o sa iasa de aici încolo! Ideea e ca m-am linistit si am ajuns singura la o conlcuzie simpla. Eu am venit aici sa traiesc o noua experienta! Si anume sa vizitez tot ce pot sa vizitez, sa ma distrez, sa merg la concerte, la spectacol de balet, sa fac un curs, sa leg prietenii, sa fac shopping putin si daca pot, sa reusesc sa îmi gasesc ceva de lucru si sa strang niste banuti, bine! Daca nu, atunci cele de mai sus mentionate si go home!
Am reusit sa fac rost de câteva recomandari (ca aici se merge foarte mult pe recomandari) si sa îmi mai întocmesc niste facturi…….extrase si alte hârtii si mai aplic a doua oara si ultima data pentru acest NIN pacatos! Asa ca mai pe scurt, asa sta treaba cu statutul de român în Anglia. Chiar daca ai psihicul tare si ai prieteni care vor sa te ajute si te sustin, nu ai cum sa nu te framânti la ce si cum ai putea face, si de acolo mintea nu te lasa sa dormi… Tot asa de acolo se trag alte probleme… Somnul insuficient si de proasta calitate duce usor la indispozitie, stress si oboseala! Apoi… mai departe la iritabilitate, proasta dispozitie si irascibilitate.
E musai sa fiu bine… si auto-sugestia ma ajuta! Încerc cât de tare pot sa fiu optimista si sa vad mereu partile bune si frumoase. Numai asa voi reusi sa merg mereu mai departe. Looking to the future!
A sa încerc sa ma bucur macar de viata de turist. Am fost de curând cu un amic la Stonehenge si într-un oras numit Exeter, din sud, care e ca marime cam al cincilea sau al saselea din UK, dupa Londra. Acolo, majoritatea sunt britanici, doar câtiva studenti… E un oras frumos, plin de dealuri. E un oras istoric. Pe vremuri a fost un oras roman. Acolo în Exeter mai sunt ramasite ale unei fortarete romane. Drumul spre Stonehenge si Exeter l-am facut pe ocolite pentru a vedea cât mai mult din country side-ul britanic. A fost minunat, plin de verdeata, de soare, cu cer curat cum nu am prins decât de doua ori în cele sase saptamâni de când sunt la Londra. Minunata experienta a fost, chiar daca am impresia ca totul se deruleaza foarte rapid si nu apuc sa stau si sa savurez fiecare loc vizitat asa cum îmi doresc. Dar macar ajung sa le vad… chiar si daca unele doar fugitiv.
(Pe curând)
Lavinia IANCU
Londra, UK
20 august 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 