Author: nelurs

INTERVIU CU ADRIAN PAPAHAGI

On By nelursIn InterviewLeave a comment


papahagi_ampress_0ADRIAN PAPAHAGI – consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei

Pina acuma am publicat citeva din materialele prezentate la conferinta anuala AFR tinuta la Cluj in aprilie. Printre vorbitori a fost si d-l Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, d-l Teodor Baconschi. Dl Papahagi nu a citit un discurs anume ci a tinut o prelegere spontana. Lipsa unui text specific insa nu ne impiedica sa il introducem pe dl Papahagi cititorilor nostri, mentionind ca AFR il considera pe dl Papahagi ca pe unul dintre cei mai profamilie si provalori intelectuali din Romania. In mai, dinsul a acordat un interviu d-nei Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media si jurnalista la Ziarul Lumina. D-na Iftime a impartasit cu noi interviul acordat dinsei de catre dl Papahagi, ii multumim, si vi-l recomandam si d-tra. Tot mai rar aflam in Romania contemporana intelectuali carre promoveaza valorile crestine si traditionale. Dl Papahagi este unul dintre ei. Redam in intregime interviul d-lui Papahagi.    http://www.ziarullumina.ro/articole;1591;1;56147;0;Nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism.html


“Nu concep civilizatia europeana fara crestinism”

Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al ministrului Afacerilor Externe

Introducere: Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor în România. Demolarea lumii românesti în cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un “salt” în vidul consumist. Pentru carturar, “cautarea lui Dumnezeu împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii”, accentueaza tânarul carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca “va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si, în principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic”, mai spune domnia sa.

 Care ar fi rostul carturarului în lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui în politic?

  Îmi place ca folositi cuvântul carturar, cazut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistica în care traim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunând ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte – si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba în biblioteca decât în studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera “calmul valorilor”; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.

  Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson într-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavârsit este închis în superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere calugarul carturar, îndragostit de litere si în cautarea lui Dumnezeu, împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul în care se situeaza, pastrând proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca în fireasca îmbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.

  Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pâna acum, s-ar gasi cineva sa ma întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.

Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman târziu. Era un aristocrat devenit “aristocrat al mintii”. Cum ati caracteriza “aristocratia mintii” românesti, unde, cum spunea tatal dvs., nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?

  Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Însa la origini, democratia era ea însasi o aristocratie. În vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restrânsa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Hristos Însusi este, dupa cum zicea Steinhardt, “cel mai mare boier”, iar boieria asta e darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa îsi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu întelege asta nu întelege nimic din crestinism.

 As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si în viata publica, si în cultura. O politica aristocratica e înfruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O “aristocratie a mintii” exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor “publici”. Din pacate, atât corpul politic, cât si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent în ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul înaltimii si al ordinii.

 Vorbiti si într-un manifest recent despre idealul unei “aristocratii generalizate”. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica “aristocratica”? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat în lumea noastra în ultimii 20 de ani?

  Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. În vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tâmp si fratele sau, multiculturalismul ignar.

  Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul în vidul consumist. Îmi pastrez asadar ancorarea într-un pesimism antropologic pur conservator, care ma îndeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii românesti a crescut în ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce în ce mai ignoranti, biblioteci goale în timpul sesiunii. Disparitia admiterii în liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, în fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.

  Aristocratia înseamna efort sustinut pentru un ideal. Înseamna credinta, comportament, doxa, înradacinare. ?aranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, în timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar câti tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Pârvanii, Brâncusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta între betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamântul si traditiile acestui neam? Ce înradacinare mai poate avea un tânar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am câstigat-o nu a devenit libertate launtrica, îmbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine îmbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare. Trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, în general, printre prioritatile schimbarii în bine a lumii noastre românesti?

Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge într-o directie gresita. Cine vrea sa înteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o “încuiere a mintii”). Nu cred într-o educatie bazata pe asa-zisele “competente”: pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare – deplâng, de altfel, declinul acestui tip de învatamânt vocational. Cred într-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred în eruditie si rafinament, ceea ce înseamna învatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator.

  Un învatamânt care înlocuieste cunostintele cu competentele va înlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu îndemânarea si nu va face decât sa erodeze traditia si cultura înalta. Va dau un singur exemplu: priviti în jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapâneau bine limba si citisera o biblioteca întreaga.. Astazi, sunt “comunicatori”: lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti.

  Solutia ar fi un învatamânt cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca în care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de vârf se pierd în învatamântul de masa. As vrea sa vad în România mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca în lumea anglo-americana. În ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori însa ca tinerii straluciti pe care îi produc sa nu fie exportati, ci sa ramâna în sistemul universitar românesc. Pentru asta, trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

  Cum vedeti aportul generatiei dvs., scolite în anii ’90 în Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?

  Cred în generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri în 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut în evul “media” pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si în tara, si în strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona între 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani în Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas întotdeauna extrem de legat de România. Pentru mine, România nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas înainte. Am prieteni admirabili pe care îi respect si îi iubesc. Nu am întâlnit niciunde oameni mai inteligenti decât în România, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, în jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat.

  Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes în afaceri, în administratie, în învatamânt sau în medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc în România, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si în principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea însa în excesele sale.

  Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica?

  Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia “intelectualului” si refuz acest cliseu. Pot vorbi în nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, începând cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si îmi este duhovnic, si cu Înalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia îi datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem.

  Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stângist, antireligios sau agnostic.. Este dreptul lor sa fie în ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramâne dincolo de veac. Într-o vreme în care traditia a intrat în disolutie, Biserica este ancora noastra de capatâi. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna va reusi sa ramâna punctul de referinta fix într-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mângâietoare si severa – Ortodoxia îsi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.

 Adrian Papahagi, carte de vizita: Adrian Papahagi este consilier al ministrului Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB – Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB – Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul “Gheorghe ?incai” (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure – Rue dâUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta în engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat în filologie – summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris – IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003).

Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice în reviste occidentale si câteva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) în “România Literara”, “Adevarul Literar si Artistic”, “Revista 22”, “Dilema”, “Cuvântul”, “Echinox”. (Interviu realizat de Larisa si Constantin Iftime)

————————————————————————————–

Alte informatii transmise de AFR

DESPRE ABSTINENTA

  Saptamina trecuta am scris despre abstinenta si am redat, ca material de fond, textul unei prelegeri a d-lui Pat Fagan de la Family Research Council in Washington. Redam astazi partea a doua a prelegerii. Va reamintim ca puteti cumpara prelegerea d-lui Fagan pe DVD la costul de 10 lei adresindu-va d-lui Bogdan Mateciuc la bogdanmate@yahoo.com. DVD-ul este subtitrat in romaneste.

Abstinenta crestina

  In general Biserica si desfranarea sunt incompatibile. Cultura poliamorista reuseste asta fara vreun atac direct. Este discreta sau aproape discreta, subtila, dar foarte consecventa în privinta reusitelor si urmarile lor. Ei stiu asta si isi apara controlul asupra acestor programe cu o ferocitate cu care cultura monogama nu poate rivaliza pe scena politica. De pilda, în ultimii zece ani, cresterea educatiei pentru abstinenta, care în esenta este educatie monogama, a facut ca multe intitutii din zona anticulturala sa se alieze pentru a lansa o ampla miscare de opozitie prin care au reusit sa elimine, cel putin temporar, o multime de fonduri destinate acestor programe. Asta s-a produs în ciuda tuturor beneficiilor abstinentei: reducerea avorturilor la adolescenti si a nasterilor în afara casatoriei, reducerea bolilor cu transmitere sexuala si cresterea performantelor educationale.

  Incepând din anii ’60, cultura poliamorista a condus la o slabire a SUA prin slabirea cetatenilor la cinci capitole de baza pe care orice societate le are în vedere, orice comunitate, orice familie, orice individ: sexualitate, religie, educatie, venituri si guvernare. Toate sunt clatinate. De obicei numim aceste domenii institutii, Institutia familiei, a Bisericii, a scolii, a pietei si a guvernului. Toate sunt subrezite acum, fiecare în parte. Iar noi, cetatenii de azi, suntem mai slabi în aceste domenii decat erau stramosii nostri. Poate am creat o economie mai buna, dar nu ne-am dezvoltat ca persoane.

 Cum pot familiile monogame sa supravietuiasca si sa prospere în aceasta era post-modernista si poliamorista a asigurarilor de stat, atat timp cat programele sociale au caracter universal si sunt favorabile poliamoriei, si tot mai ostile monogamiei? Din perspectiva politica, acest lucru e nedrept pentru ca cei ce aleg monogamia sunt cei mai eficienti, cei mai economici si cei mai siguri pentru cresterea generatiilor urmatoare. Avem un caz clar de dreptate si nedreptate.

  Educatia Sexuala

  E nedrept mai ales pentru ca exista un drept universal, inalienabil al parintilor de a-si creste copiii asa cum cred de cuviinta, inclusiv de a-i creste în cultura lor. De asemenea, orice copil are dreptul natural, inalienabil la casatoria parintilor lui. Fara ea, el/ea nu isi va putea dezvolta potentialul ca adult. si mai scandalos, sistemul ajutoarelor de stat le cere monogamilor sa-i sustina pe poliamoristi si foloseste asigurarile de stat pentru a se asigura ca platesc, chiar mai mult, pentru a-i sustine pe cei ce aleg poliamoria cu tot ce tine de ea, inclusiv punctele sordide sau chiar patologice.

  Cum se face asta? Foarte simplu. Cei casatoriti castiga mai mult si platesc mai mult ca impozite. Cu cat e mai falita familia, cu atat e mai mic venitul, multi nici nu intra în limitele impozitarii si nevoia de asistenta e mai mare. Deci pe de o parte sunt veniturile si impozitul, pe de alta e nevoia de asistenta si incapacitatea de a plati acea asistenta. Avem deci un transfer masiv de plati. Acest lucru e nedrept. Mai mult, monogamii nu au programe favorabile culturii lor iar copiii lor sunt tinta unor programe poliamoriste sau a ceea ce am numit eu strategia ienicerilor. S-ar face dreptate si s-ar reduce tensiunile daca cultura poliamorista si-ar plati singura cheltuielile.

 Rolul Parintilor

 Prezenta sau absenta tatalui este una dintre principalele diferente dintre aceste culturi. Barbatii care sprijina casatoria monogama trebuie sa afirme diferenta si sa-si apere dreptul la propria cultura. Acesta e rolul barbatilor mai ales, nu al femeilor. Barbatii sunt luptatorii, femeile îngrijesc si dezvolta comunitatea pe care o protejeaza barbatii. în problemele de familie din tara asta, de când sunt eu implicat, si sunt sigur ca barbatii prezenti deseori simt asta, multora le este mai usor sa le lase pe femei sa vorbeasca. E adevarat pentru ca familie înseamna formare, crestere de copii, nastere. Dar rolul principal al barbatului e acela de a proteja familia. Barbatii fac diferenta si ei trebuie sa fie în linia intai a acestei lupte. Ei trebuie sa vorbeasca despre monogamie. E o diferenta majora si stiu ca e dificil, pentru ca e total anti-cultural, dar asta e principala diferenta. Daca barbatii nu sunt pregatiti sa arate diferenta, nu mai e nicio lupta, nici o granita de aparat. Niciun teritoriu. Cale libera pentru ceilalti. Femeile si copiii lor au nevoie de ei în mijlocul sfant al familiei. Societatea si cultura au si ele nevoie de ei, dar în spatiul public unde sa duca aceasta lupta..

  Nu vreau sa spun ca femeile sau mamele nu pot fi implicate în acest razboi. Fiecare barbat din cultura monogama si mai ales fiecare tata isi va gasi propriul mod, sper, de a se implica în protejarea copiilor si culturii lui. Cele doua sunt sinonime. Data fiind miza, toti barbatii si femeile culturii monogame trebuie sa astepte asta de la fiecare barbat. Cred ca asta e foarte interesant, trebuie sa începem sa gandim si sa actionam ca barbati. Barbatii monogami vor lupta pentru ceea ce e al lor, ca si familiile lor, în privinta impozitelor si a ceea ce pot folosi pentru cresterea copiilor, pentru controlul celor patru programe de stat: ajutorul de stat, educatia copiilor educatia sexuala, programele de sanatate pentru adolescenti. Asa toti parintii, chiar si cei apartinand culturii poliamoriste au acelasi control.

  Iata ca ne adunam, planificam si ne îndemnam unii pe altii si îi chemam de partea noastra nu doar pe barbatii monogami, ci pe toti tatii de buna credinta, în special cei aflati în zona indecisa si atrasi în zona poliamorista, poate nu neaparat prin dorinta lor, ci mai mult prin cimrcustante. Copiii lor au nevoie de ei ca sa-i salveze din propriile greseli si ar avea de castigat daca parintii lor ar avea control asupra acestor programe.

Asaltul Poliamoriei

  Cultura monogama din societatea occidentala nu a mai avut niciodata în istorie asemenea concurent. E prima oara când apare acest conflict, la un nivel atat de organizat politic, cu o competitie în ceea ce priveste natura familiei si a sexualitatii. Trebuie sa intram în lupta, daca vrem sa avem o minima egalitate si pacea ce vine odata cu ea. Mai mult, trebuie sa luptam pentru a da lucrurile înapoi si, evident, nu mai putem astepta. Pericolele sunt clare, semnele sunt peste tot. Cum mergem mai departe sa întarim cultura monogama la nivel local si national? Avem în fata o lucrare urgenta.

  Pentru a combate si schimba aceasta slabiciune, trebuie sa preluam controlul în Justitie si în acest important proces sa le oferim exemple celor din mijloc despre cum pot fi puternici. Trebuie sa tintim principalele nedreptati care trebuie eliminate. Trebuie sa avem control asupra scolilor. Parintii au acest drept. Eu am crescut în Irlanda si am apreciat sosirea în America. Sentimentul libertatii de aici era palpabil, dar unul din primele lucruri care m-a frapat a fost acela ca nu exista libertate, asa cum exista în toata Europa, în ceea ce priveste libertatea parintilor de a alege educatia copiilor. Aici America a fost pacalita de peste o suta de ani. Cu un cost urias care astazi ne facem foarte slabi. E timpul sa preluam controlul asupra scolilor si asta e o tinta politica prioritara. Împreuna cu aceasta vor veni alte avantaje. Stim ca scolile vor creste, absolventii vor fi mai multi, costurile vor scadea, cultura monogama e mai eficienta si mai ieftina.

  Controlul educatiei sexuale pentru copiii nostri. De fapt, cei ce au nevoie de ea sunt parintii, nu copiii. Parintii sunt experti în sex. Familia se refera la sexualitate, e institutia sexualitatii. Parintii sunt experti aici, au nascut copii pe cale sexuala deci, daca are nevoie cineva de educatie, parintii sunt aceia ca s-o poata transmite copiilor. Nu copiii, aici o inversiune totala.

  Controlul asistentei medicale. Avem nevoie de doctori care au depus juramantul lui Hipocrat pe viata si în care sa putem avea încredere în ceea ce priveste sanatatea si sexualitatea. E nevoie de o diferenta clara între doctorii unei culturi si ai celeilalte pentru a putea alege în cunostinta de cauza. Nu negam libertatea nimanui, dar vrem sa fie clar, sa stim cine esti ca sa putem alege. Sa poti alege singur.. Monogamii au nevoie de doctorii si medicamentele lor pentru ca lucrurile difera foarte mult în materie de sex, de viata si de moarte. Iar în medicina despre asta e vorba.

  Pentru a genera aceste reforme trebuie sa ne reformam pe noi mai întai. Iar reforma trebuie sa plece din Biserica. Bisericile, indiferent de confesiune, sunt foarte laxe în privinta castitatii, casatoriei si stabilitatii casatoriei. Refacerea apararii castitatii de catre barbati, în public, este esensiala. Dar mai exista o parte care trebuie dezvoltata, nu foarte cunoscuta si cred ca aici e treaba specialistilor. Datele sunt indicative dar spun multe. Barbatii si femeile care apartin culturii monogame, în domeniul sexual, unde apar tentatiile din partea poliamoristilor pentra a-i amagi si a-i atrage de partea lor, marele secret necunoscut este acela ca monogamii au cele mai multe relatii sexuale si cele mai calitative.

  Studiul Laumann indica asta, cel mai bun studiu pe acesta tema. Copiii nostri nu stiu asta. De fapt, când s-a publicat materialul si m-am uitat la niste grafice, am vazut ca femeile care participa saptamanal la slujbele religioase au cele mai bune relatii sexuale, cu anumite diferente între catolice si evanghelice. Evanghelicele aveau, am uitat care cum erau, frecventa si satisfactia relatiilor, evanghelicele stateau mai bine la una. Evanghelicele stateau mai bine la satisfactie, iar catolicele la frecventa. Sfatul meu este, daca esti tanar catolic, gaseste o femeie evanghelica ce s-a convertit la catolicism. Stiu ca daca sunteti evanghelici ati spune invers…)

  Comunitatea de culoare din America

  E necesara reforma casatoriei în bisericile negrilor. Foarte necesara. Nu stiu cum sa le-o spun, nu sunt negru si am un dezavantaj aici, dar e un scandal pentru Crestinism. E o piatra de poticnire, una uriasa. Daca primii crestini erau cunoscuti pentru iubirea dintre ei, crestinii de azi trebuie sa fie cunoscuti cred, si asta e marea problema azi, e un aspect profund al iubirii, trebuie sa fie cunoscuti prin castitate. Castitatea este calea catre iubire, între sot si sotie si iubirea de copii. De aceea e cineva cast. Pentru ca iubirea sa fie permanenta, credibila, neindoielnica si oferita pentru totdeauna.

  Rolul educatiei publice

  Revenind la scoli, în universitatile noastre trebuie sa dezvoltam stiintele economice si sa aratam clar legatura dintre casatorie si economie. Un lucru pe care Wall Street nu îl stie, dar el exista. Daca ne uitam la date, vedem unde e bogatia tarii. Ea se afla de obicei în familiile casatorite, în familia propriu-zisa si în cele prin alianta. Dupa aceea avem o reducere mare a averii familiei. Casatoria si cultul religios au o influenta profunda asupra economiei. Ambele au impact profund asupra dezvoltarii micilor afaceri, sectorul cu cei mai multi angajati din economie. 80% din cresterea economica vine din micile afaceri si, în marea lor majoritate, aceste afaceri sunt ale unor familii casatorite. E un domeniu necercetat, dar esential pentru întelegerea economiei. Iar unii libertarieni sunt complet orbi la asta. Stiintele economice sunt punctul lor forte. Trebuie sa studieze în profunzime. si daca nu cred, sa cerceteze si sa lase datele sa vorbeasca. Eu sunt sigur de concluzii.

  Vad aici un vechi prieten. E un exemplu. Intreprinzator, casatorit, dedicat si creeaza locuri de munca. Am spus-o de mii de ori. 80% din cresterea economica a tarii vine din firmele mici, nu din marile corporatii. Astea sunt miezul, baza stabila, dar cresterea vine de la firmele mici, de la familii si întreprinzatori. Revenind la tema barbatilor, a dezvolta o mentalitate de luptator la barbatii si femeile noastre si a ne creste copiii în acest spirit, cum nu a mai avut omenirea pâna acum, cum Crestinatatea nu a mai avut pâna acum, pentru ca nu am mai avut în istorie democratii care sa devina amare. Parintii natiunii au stiut ca democratiile devin amare si le-au studiat. Partea vulnerabila a omului e insa sexualitatea. si fiecare din noi face greseli aici la un moment sau altul. Toti suntem ispititi aici iar caderile noastre au legatura cu asta. E important insa sa te întorci. A ramane curat, în adevar. si libertatea si pacea sunt daruri care decurg din casatorie si rugaciune. Fara ele, democratiile devin sisteme ale conflictelor, stricaciunii si razboiului. Am început sa întelegem asta cu James Davis, sociolog vestit care a scris o carte, Inainte sa înceapa tragerea, [Nota AFR: “Before the Shooting Begins” in engleza] acum 20-30 de ani. Cred ca suntem aproape de tragere acum. Violenta creste, opresiunea politica e atragatoare.

  Putem întelege ce a spus Maica Tereza când a avertizat ca avortul va fi cauza razboiului. Nu am putut sa înteleg atunci logica ei. Acum lucrurile sunt putin mai clare. Sexualitatea genereaza fenomenul avorturilor. Iar cu asta vin tot felul de violente.

  Avem nevoie de barbati luptatori care sa-si protejeze familiile, care sa ceara si sa obtina dreptate pentru familiile lor, si educatie, sanatate si educatie sexuala. Sa ceara o rearanjare a societatii, daca e nevoie, pentru ca mai întai sa-si pazeasca familia si apoi sa recastige cat mai mult pentru o viata buna. Acesti barbati vor fi tari si tandri: tandri în familie si tari în public, în special când vor combate cultura poliamorista. Trebuie sa gasiti modalitati, sa fiti inteligenti, dar va fi nevoie de tarie. Trebuie sa protejati ce e al nostru si sa lucrati pentru recastigarea terenului. Aceasta lucrare ne sta înainte si cred ca cel mai bine se face de jos în sus.

  La Family Research Council facem multa munca de sus în jos pentru ca lucram mult cu Congresul, dar pentru majoritatea dintre noi trebuie facuta de jos în sus. Intai la nivel local, în familie, în cartier, în biserica. Apoi la nivel national. Aici traim majoritatea dintre noi, aici se presteaza serviciile, aici sunt scolile, spitalele si cabinetele medicale. Avem un razboi ideologic. Noi, protectorii familiei si copiilor, trebuie sa ne organizam cum n-am mai facut-o înainte. Tea Party ne-a dat un model, dar miza e mult mai mult decat o guvernare buna. Miza e institutia fundamentala a familiei. Va multumesc.

SFATURI PARENTALE: IGIENA COPIILOR

  Va iesiti uneori din minti cautind sa va convingeti copiii sa respectele regulile igienice? Daca da, nu sunteti singuri. Cu aceasi problema se confrunta partinti din treaga lume. In materialul alaturat, in engleza, aflati citeva sfaturi practice pe acest subiect: http://www.focusonthefamily.com/parenting/parenting_challenges/motivating_kids_to_clean_up.aspx?p=1&series=1

 PENTRU ROMANII DIN HOUSTON

  Anunt important pentru toti cititorii nostri romani din Houston, Texas: Simbata 6 august guvernatorul statului Texas, Rick Perry, impreuna cu organizatia American Family Association, bisericile din Houston, si lideri religiosi din diverse parti ale Statelor Unite, organizeaza pe Stationul Reliant din Houston, o zi de post si rugaciune. Detalii aici: http://theresponseusa.com/ Evenimentul se va desfasura intre 10 dimineata si 5 dupa masa. Incurajam pe toti romanii din Houston si Texas sa participe cu intregile lor biserici la acest eveniment deosebit. Scopul acestei adunari solemne este sa mobilizeze pe cetatenii statului si ai SUA sa caute Fata lui Dumnzeu in aceste zile dificile pentru societatea americana din toate punctele de vedere: economic, social, dar mai ales moral. Guvernatorul Perry, spun cei in tema, e inclinat sa candideze la presedintia Statelor Unite in 2012, dar inca nu si-a anuntat candidatura in mod oficial. A invitat la acest eveniment pe toti guvernatorii americani, cit si pe Presedintele Obama. Intre timp ateii l-au dat in judecata, invocind separarea bisericii de stat. Detalii aici: http://www.scribd.com/full/60055412?access_key=key-14yin198u9oedhbro4n5 Expertii insa opineaza ca actiunea judecatoreasca a ateilor va da esec. Adaugam ca ar fi de dorit ca si Presedintele Romaniei sa se inspire din aceasta actiune si sa cheme intreaga natiune romana la o zi de post si rugaciune. Ba mai mult: sa devina un exemplu de traire crestina pentru toti romanii. Doar reintoarcerea la valorile crestine autentice si umilinta inaintea lui Dumnezeu pot aduce binecuvintari in familiile noastre si tara in care traim.

  PENTRU ROMANII DIN SPANIA

  Romanilor din Spania le recomandam articolul alaturat privind costul social al casatoriilor unisex care au fost legalizate acolo in vara anului 2005. http://www.forofamilia.org/2011/07/15/el-coste-de-redefinir-el-matrimonio/

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

  Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

TEXTE CU NUME: DAN-SILVIU BOERESCU

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Florica BUD

L-am cunoscut în toamna anului 1994 sau 1995 pe criticul Dan-Silviu Boerescu, patronul spiritual al femeilor urâte, dupa cum se poate deduce simplist din titlul volumului sau Chef cu femei urâte. Am facut cunostinta cu ocazia Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmatiei, mai precis la Serile de la Desesti, în curtea Mamei Dochia, unde se face popas în fiecare an, la un blid mare de pancove. Mama Dochia este în primul rând mama poetului Gheorghe Pârja si apoi mama partcipantilor Serilor de la Desesti. Acel eveniment s-a încheiat cu un recital de poezie sustinut de poetii prezenti la festival în sala Muzeului „Nichita Stanescu”, amenajat la Caminul Cultural din localitate.

 Am pornit spre Desesti cu poetul Vasile Radu Ghenceanu si criticul Ion M. Mihai. Dumnezeu sa îi odihneasca! La întoarcere, l-am adus la gara din Baia Mare pe criticul Dan Cristea, grabit sa ajunga la Bucuresti. Pe vremea aceea îmi placea sa conduc autoturismul. Tot atunci i-am cunoscut pe scriitorii Ioan Es. Pop, Leo Butnariu, George Vulturescu, Mihail Galatanu, Horia Gârbea, Lucian Vasilescu si multi altii pe care i-am ratacit în memorie, patrunsa de importanta evenimentului. Pot sa va spun, în schimb, cum eram îmbracata: cu un costum din stofa barbateasca, de culoare neagra, cu dungi albe si dese, un deux pieces cu fusta lunga, cu revere din satin rosu si o bluza din acelasi material. De altfel, costumul respectiv mai traieste ajustat la noile dimensiuni mai generoase ale stapânei. Îmi plac foarte mult deux pieces-urile care îmi dau un aer decent de pofesoara de pension, mai putin vara, când rigiditatea lor ma încalzeste prea tare si atunci prefer frou-frou-ul rochitelor pline de feminitate.

 Scriitorul baimarean Vasile Radu Ghenceanu, primul meu redactor de carte, a fost cel care m-a învatat ce înseamna o corectura. Corectura… vorba vine! Ea se multiplica, ajungând ca pentru o singura greseala sa fiu nevoita a citi tot manuscrisul… o data, de doua ori… Domnia sa m-a sfatuit sa ies în lume, sa cunosc scriitori din tara, asa ca m-am conformat.

 Asadar, l-am cunoscut pe Dan-Silviu Boerescu în vremea când era unul dintre cei mai harnici critici si mare iubitoriu de scriitori. Altfel nu îmi închipui de ce ar fi târât dupa el sacose pline ochi de carti, per pedes prin toata capitala, cu oprire pe Bulevardul Dacia, la Muzeul Literaturii, pentru a le oferi celor care citeau la Cenaclul de Joi. La aceste întâlniri i-am cunoscut pe scriitorii: Ioana Dragan, Saviana Stanescu, Ioan Flora, Stefan Caraman, Catalin ?ârlea, Daniel Banulescu, Marius Tupan, Iolanda Malamen. Si, bineînteles, l-am reîntânit pe neobositul Horia Gârbea. La respectivele sedinte de cenaclu puteai sa-i întânesti pe Mihai Galatanu, Gheorghe Iova si Mihai Gramescu.

 Dan-Silviu Boerescu mi-a dat ocazia sa public, alaturi de ceilalti colaboratori, unii în formare, altii deja consacrati, în revista literara „Artpanorama”, patronata cu sârg de catre domnia sa. Am primit si un premiu al acestei reviste; unul pentru literatura dedicata tineretului si copiilor. În acest mod, refuzul meu de a ma maturiza prin înregimentare în universul scatologic – pe atunci mai putin frecvent, acum devenit un mod curent de exprimare, din pacate – mi-a fost rasplatit din plin.

 Prin prietenia care îl lega pe Dan-Silviu Boerescu de Nichi Draghici, poet si inspector la Inspectoratul de Cultura a Judetului Calarasi – mort într-un accident nefericit împreuna cu sotia sa si soferul institutiei – Dan-Silviu a putut organiza la Calarasi colocvii de literatura pentru copii si tabere de sculptura pentru artistii plastici. Am participat la doua dintre colocvii, unde l-am cunoscut pe regele neîncoronat al copiilor, scriitorul Mircea Sântimbreaunu, pe doamna Silvia Kerim, pe Iuliu Ratiu, pe Mihai Gramescu, pe scriitorii locului, respectiv Liviu Capsa si Laura Mara, de asemenea si inimosul colectiv al Inspectoratului de Cultura Calarasi. Au fost unele dintre actiunile care m-au facut sa ma simt ca la mine acasa, întâlniri de neuitat cu elevii liceelor din Calarasi. Ce vremuri frumoase!

 Dan-Silviu Boerescu are darul de a descoperi si a forma condeie, talentul acestora fiind confirmat în timp. Plecarea lui la o revista pentru adulti a lasat un gol, dar era îndreptatit sa plece spre mai bine, spre o redactie care îi rasplatea cum se cuvine munca. Pentru ca Dan-Silviu Boerescu a girat cândva pentru mine, am raspuns prompt atunci când el m-a invitat sa scriu pe blogul sau http://www.bucatarescu.ro, la sectiunea Retete de Scriitori. Înainte de aceasta, am dat curs invitatiei sale de a pregati o scurta povestioara, legata de copilaria mea pe malul Somesului, împthistrata cu feluri de mâncare din acele locuri, pe care ni le pregateau mamica si bunica si pe care le pregatesc si eu, material cuprins în cartea sa si a lui Catalin Paduraru, Retete de alta data.

 I-am avut musafiri si pe Dan si pe Horia Gârbea. Prin anul 1998, la Sarbatoarea Castanelor, cei doi, Dan-Silviu si Horia, au fost invitati în juriul Cartile Anului. În acel an, invitat de onoare al sarbatori a fost caricaturistul Stefan Popa Popa’s. Am întrebat, într-o doara, pe una dintre organizatoare, cine îl invita la masa pe maestrul Popa’s. Raspunsul a fost socant. Nu l-a invitat nimeni. Asa ca l-am invitat cu placere daca tot aveam musafiri. Eu si Horia ne-am ales cu câte o caricatura. În schimb, Dan-Silviu nu a avut aceasta favoare, pentru ca maestru spunea ca nu poate sa-l prinda sau surprinda. Dan-Silviu Boerescu nu s-a suparat nici când i-am facut în ciuda, fluturându-i schitele noastre prin fata ochilor. Credeam ca, maestrului placându-i mâncarea, m-a facut mai frumosa decât eram, dar acest lucru nu îl stim decât noi, cei prezenti la masa.

 Bineînteles, Preaînteleptilor Ordinatori de Gânduri, Dan-Silviu Boerescu nu a trecut înca în lumea dreptilor, ca sa fiu nevoita sa îi fac un Laudatio. Dar… fiindca viata este scurta si cu final neasteptat, mi-am spus ca poate este cazul sa îmi platesc datoriile… si celor care mi-au adus bucurii si celor care m-au facut sa ma simt prost. Atât unii cât si altii au procedat în acest mod, probabil din exces. Lucrul acesta se întâmpla pur si simplu, pentru ca exist si le sunt fie simpatica, fie… mai putin. Fiecare a daruit din suflet ceea ce îi prisosea; unora… generozitatea, iar altora… egocentrismul.

  iulie 2011

——————————————-

 Date despre autor:

Florica BUD s-a nascut la 21 martie 1957, în localitatea Ulmeni, judetul Maramures. Este membra a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998. A debutat în anul 1993, cu volumul de proza scurta: Iubire, sînt un obiect nezburator (Editura Gutinul). Autoarea intra cu adevarat în literatura cu romanul Barbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (Editura Dacia, 2005, Premiul ASB), asa cum semnaleaza prefatatorul acesteia, Horia Gârbea. În Mariatereza sunt eu (Editura Rao, 2007) romanciera pastreaza aceeasi arhitectura ce da o nota distincta volumelor sale. Ulterior, hotarâta sa îsi seduca permanent cititorii, potrivit afirmatiei criticului Alex Stefanescu, ea separa amalgamul de genuri din cartile anterioare, dând nastere culegerii de pamflete Reparam onoare si clondire (Editura Limes, 2009). Apoi abordeaza tarâmul poetic în Pierd monopolul iubirii si Crucificat între paranteze, ambele aparute la Editura Ramuri, în anul 2010. Florica Bud este o aparitie constanta în peisajul revuistic contemporan, fiind prezenta si în antologia Bookataria de texte si imagini.

CÂND SCRIU…

On By nelursIn poetryLeave a comment

Nicoleta MILEA

Când scriu
Simt o prezenta discreta,
Fascinanta, cuceritoare…

Si nu-nteleg
Cine si-a uitat sufletul
În salbatica miere a dorului…

Un copil îsi mâna agale
Cuvintele spre casa
Lasând în urma
Lumina primului rasarit…

Tot ascultând
Tacerile profunde,
Ma trezesc cuvânt
În locul unde
Soarele-a apus!

PATRU COPII ROMÂNI PREMIATI DE PRESEDINTELE BARACK OBAMA

On By nelursIn CultureLeave a comment

PRESEDINTELE BARACK OBAMA A PREMIAT PATRU COPII ROMÂNI PENTRU REZULTATE DEOSEBITE LA ÎNVATATURA

  La finalul anului scolar 2010-2011, presedintele Barack Obama a acordat premiul President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence elevilor: Stefan Mehedincu, Mary Lungu, Matthew Balinisteanu si Thomas Ion D’Orazio. Cei patru copii români studiaza în Washington DC Metropolitan Area.

 Stefan Mehedincu locuieste la Hagerstown, MD si a obtinut Oustanding Academic Award pentru rezultate exceptionale la matematica, la terminarea clasei a V-a. Stefan este fiul preotului Dan Mehedincu de la Biserica Ortodoxa Româna din Rockville, MD si este în SUA de sapte ani. Deoarece din clasele prescolare si pâna acum a obtinut numai calificativul excelent, i s-a propus sa se mute la o institutie de învatamânt pentru copii supradotati. În sistemul Magnet Schools copiii supradotati au sansa sa avanseze mai repede si sa acumuleze credite pentru liceu si facultate.

 „Odata cu aceasta recomandare, Stefan, pasionat de matematica si de muzica – cânta la pian si la saxofon – a primit si diploma de la Casa Alba”, scrie ziarului Libertatea. Doamna Maria Mehedincu ne-a declarat telefonic: „Premiul obtinut de Stefan este o mândrie si o onoare pentru noi ca familie, dar si pentru comunitatea româneasca de aici. De asemenea, este o responsabilitate deosebita pentru Stefan pe viitor.”

 Dând dovada de modestie si o maturitate uimitoare pentru vârsta lui, Stefan spune ca “este mai usor sa ajungi în vârf decât sa ramâi acolo”. El este constient ca acest premiu îl va obliga sa confirme, sa învete mai mult, sa demonstreze celor din jur ca nu a fost o performanta accidentala si ca merita cu adevarat atentia si aprecierea presedintelui.

 Mary Lungu a obtinut President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence la Springfield Middle School din Williamsport, Maryland. Mary Lungu este premiata pentru a doua oara, dupa ce anul 2010 a obtinut acelasi premiu – Outstanding Academic Excellence, ca absolventa a Maugansville Elementary School. Ea a fost cooptata deja în programul Magnet School pentru copii supradotati. La absolvirea clasei a sasea, odata cu premiul Casei Albe, Mary Lungu a primit si o diploma din partea National Junior Honor Society, care a acceptat-o ca membru. Organizatia este formata din copii cu rezultate academice si sociale de exceptie, care, pe lânga rezultatele deosebite la învatatura, în timpul liber voluntariaza în scoli si în sprijinul comunitatii.

 Doamna Clara Lungu, a declarat pentru cititorii nostri: „Când Mary a primit prima data premiul, au fost premiati 16 copii. A doua oara au fost premiati 28 de copii. Dar eu am fost extrem de fericita pentru ca fetita mea era unul din ei. Este o cinste, o bucurie si o mare onoare pentru mine, dar mai ales pentru Mary. Aceasta recunoastere publica o va ajuta sa se dezvolte armonios, sa-si formeze principii sanatoase si un caracter puternic. Sunt foarte mândra ca sunt mama ei! Mary are de dus o munca grea în scoala si în societate, dar merita efortul pentru viitor. As vrea ca toti copiii români sa fie apreciati si recunoscuti în acelasi fel, toti parintii sa simta aceasta bucurie. Sa nu va fie rusine niciodata ca sunteti români! Avem o tara frumoasa. Românii sunt oameni talentati. Avem copii cuminti, frumosi si inteligenti. Ne mândrim cu voi! Voi sunteti oglinda noastra. Acesta este mesajul meu pentru copiii mei (mai am o fetita de 5 ani, Andreea) si pentru toti copiii români. Ei reprezinta neamul românesc, viitorul si sunt mândra ca unul dintre acesti copilasi speciali este Mary a mea.”

 Matthew Balinisteanu are 11 ani si locuieste în Fairfax, VA. A obtinut premiul President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence 2011, la absolvirea clasei a cincea. Mama lui Matthew spune ca premiul a sosit prin posta. Anca Balinisteanu este din Suceava, lucreaza ca designer vestimentar si a emigrat în SUA cu multi ani în urma. Initial Matthew a fost elev în SUA. Ulterior, dar nu stia sa scrie si sa citeasca deloc în limba mamei sale. Pentru ca Matthew sa învete limba româna, parintii l-au trimis pentru doi ani la Suceava, la bunci, unde a absolvit clasele a 3-a si a 4-a.

Thomas Ion D’Orazio este cel de-al patrulea premiant român, distins cu Outstanding Academic Excellence în anul 2011. Are doar cinci ani si a absolvit clasa pregatitoare- kindergarten. Thomas provine dintr-o familie mixta. Daniela, mama lui Thomas este din Bucuresti. Thomas studiaza într-o suburbie a capitalei, situata în Maryland. Thomas este unul dintre cei mai mici câstigatori ai prestigioasei distinctii prezidentiale.

 Conditiile de eligibilitate pentru President Award for Education si, respectiv President’s Award for Educational Achievement, sunt disponibile la adresa:

http://www2.ed.gov/programs/presedaward/eligibility.html

 Festivitatile de premiere ale copiilor cu rezultate deosebite la învatatura se desfasoara anual, în lunile mai si iunie. Pentru a fi eligibili, scoala si premiatii trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte. Premiile sunt înmânate de catre directorii scolilor în care învata copiii. Diplomele sunt însotite de o scrisoare, semnata de Presedintele Barack Obama. Se acorda mai întâi premiile President’s Award for Educational Achievement, pentru realizari academice în situatii deosebite. Aceste premii au ca scop recunoasterea valorii unor elevi care si-au îmbunatatit performantele scolare în ciuda unor nevoi speciale. Ele recompenseaza studentii care muncesc din greu pentru a-si mentine performantele, desi o boala, probleme personale, sau faptul ca au nevoi speciale, îi determina sa depuna un efort mai mare decât colegii lor. De asemena, sunt recompensate realizarile deosebite în domeniul artelor.

 Apoi se acorda premiile de excelenta President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence. Premiile se acorda pe baza rezultatelor de la testele statale sau nationale, recomandari, eseuri si participarea la activitati extrascolare corelate cu performanta academica. Recomandarile reflecta realizari de exceptie la diferite obiecte de studiu, precum si orice alte rezultate care depasesc programa scolara de baza. Ele trebuie sa fie sustinute de dovezi tangibile, evaluarea portofoliului, sau proiecte speciale. Se pot lua în considerare, de asemenea, ca parte a criteriilor, activitatile în care un student demonstreaza motivatie, initiativa, integritate, profunzime intelectuala, calitati de lider si / sau hotarârea exceptionala.

 Directorul scolii tine o cuvântare în care mentioneaza faptul ca are onoarea de a fi delegat de catre Presedinte pentru a înmâna premiile. Apoi copiii primesc diplomele semnate de presedinte si o moneda de aur, special edition. De asemnea, premiantilor li se înmâneaza câte o scrisoare de felicitare semnata de presedinte. Parintii sunt felicitati si li se înmâneaza embleme (un Pin cu stema USA pe el), pe care copiii le vor purta în piept ca semn al performantelor academice deosebite.

 În 2009 si 2010, în cadrul unor ceremonii organizate la Casa Alba, presedintele Barack Obama a acordat 100 de premii PECASE pentru cercetatorii stiintifici de exceptie. Trei dintre premianti au fost românii: Rada Mihalcea; Emilia Morosanu si Eric Pop. Cei trei români au obtinut finantarea proiectelor lor de cercetare pentru cinci ani. În anul 2011, presedintele Obama l-a premiat pe Ionut Cristea, primul român absolvent al Academiei Navale Americane.

 Simona BOTEZAN

Washington D.C.

21 iulie 2011


CULOARE SI VESELIE

On By nelursIn ArticolLeave a comment

Concurs:

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI

Departamentul Cultural Artistic &

“Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu”

organizeaza un concurs inedit de desene cu tema:

CULOARE SI VESELIE

Concursul se adreseaza doar copiilor cu varste cuprinse intre 4 – 15 ani cu dizabilitati

 Proiectul are ca scop descoperirea, promovarea micutilor artisti, cat si dezvoltarea acestora in societate.

Proiectul incurajeaza si sustine participarea activa a tinerilor cu dizabilitati in viata sociala, dezvoltarea talentelor si a creativitatii.

Proiectul se desfasoara pe perioada: 20 iulie – 20 septembrie 2011.

Conditii de participare:

– fiecare participant va trimite 2 desene (format bloc de desen) , tehnicile sunt la alegere (creion, acuarele, etc.) cu tema data;

– fiecare desen va fi semnat

Plicurile cu cele 2 desene vor fi insotite de un scurt c.v. si trimise prin:

posta la adresa: Galati, Str.Brailei, Nr.134 – pentru concurs desene copii cu dizabilitati “Culoare si veselie” la secretariat, et.1 sau departamentul cultural artistic, orele 9 – 17

coordonatori proiect: Angela BACIU si Andreea IGNAT

tuturor mult succes!

Dir.C.C.Sind.Gl: ec.Ovidiu Ioan MANOLE

detalii si pe:

http://casasindgalati.blogspot.com/ cat si pe facebook

Angela BACIU

scriitor, membru U.S.R

consilier cultural CCSG

manager proiecte culturale

http://angelabaciu.blogspot.com/

INTERVIU CU DARIE DUCAN

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Raluca BERCEANU

 Raluca: Darie, voi începe cu aceeasi întrebare, cu Google. Pentru cine nu îti cauta numele pe net, cine esti tu?

 

[pullquote]

Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede?”

Darie Ducan

[/pullquote] Darie: Vreau sa cred ca sunt un poet al dracului si al lui Dumnezeu deopotriva, un om cu o taraba care vinde creier ca vata de zahar în parcul unde se dau pe role Istoria lui Calinescu si Istoria lui Manolescu. Dar mai ales cartile de carne, alea, sângeroasele pentru care au crapat ochi si au aparut basici la mâini unora si, apoi, când si-au mângâiat iubitele, acestea le-au spus – Ce mâini de taran ai!

 Sunt un om care scrie si are ambitii putin mai mari ca Balzac si care cred ca tot o va razbi cât un Cârlova. Sunt un aprig consumator de hârtie, un animal care papa coli A4, cheltui pentru aceasta mai mult decât unii pe tigari. Pâna la urma tot despre fumuri e vorba.

 Cine sa spun ca sunt? Cel din cartile mele, mai bune sau mai proaste, cel de pe strada, cel care scrie la biblioteca de la Litere la masa 42. Cel netuns uneori pentru ca parul i se termina într-un vers, neras pentru ca l-a certat cândva un poet pentru asta, cel timid, cel rau, cel nedrept, cel afurisit, cel…alalt. Sunt un om a carui cam singura treaba pe lumea asta este sa scrie dar care face mai mult altele ca sa aiba despre ce sa scrie. În parcul despre care spuneam, deocamdata am doar bani sa îmi cumpar ceata de a nu sti exact cine sunt.

 Raluca: Boemul tau profil de Facebook ne spune ca lucrezi la Poezia Româna. Vorbeste-ne despre fisa de post si obiectivele acestui job. Ai un program de functionar sau esti freelancer?

 Darie: Profilul meu Facebook nu e unul boem neaparat, adica nu e cautat boem. E pur si simplu partea mea dintr-un soi de cenaclu al vietii. Si, cum «cenaculum» vine din «cena», cina, constat ca mare parte din dezbaterea literara s-a mutat aici. Câta Capsa online!

 Am scris ca lucrez la Poezia româna pentru ca asta fac. Si când nu lucrez nicaieri tot acolo lucrez. Nu pot fi dat afara, nu îmi pot da demisia. Fireste ca nu am un program foarte fix, desi scriu foarte mult si, practic, asta ma tine în viata.

 În copilarie, când îmi faceam mâna si înca nu plecasem din Târnaveniul natal, scriam cu norma, cred ca 5 poeme pe zi – si acum pastrez în familie câteva mii bune de poeme pe care, scriindu-le, m-am format si pe care nu le voi publica niciodata. Ce a fost atunci norma e poate acum cazuistica. Nu filtru, ci devenire. Nu voi fi pedant, caut ceva mult mai pamântesc de lucru, o editura, dar, pâna una-alta, nu prea îmi pasa daca acest «loc de munca» e vazut de unii ca o megalomanie.

 Când chiar faci poezie si pui totul de la tine pentru ajungerea ei la cititor, când nu te ajuta absolut nimeni dintre cei care întorc fonduri cu lopata, vorbind aici si de  Uniunea Scriitorilor, de Ministerul Culturii si de ICR, macar atâta meriti, sa fii serb în aceste plantatii, le numeam cândva de singular, dar constat ca sunt multi prin ele doar ca le e rusine sa recunoasca faptul ca scriitorul tânar o duce foarte rau în România.

 E trist nu ca spun eu un cliseu, ci ca el e cliseu prin faptul ca toti o duc rau. S-a ajuns, prin asta, cumva, la ce voiau cei mai crânceni comunisti, poetul sa fie exclusiv al maselor. Si, daca se poate, mai prost ca ele. Traim într-o tara cumplita. Un permanent amendament la Kafka.

 Ma reîntorc la cuvântul «boem» si constat ca e o boemie, dar nu una tipica, e un fel de nebunie personala a mea, aceea de a nu ma înhaita literar cu nimeni. Stiu ce paguboasa e lumea literara si o dispretuiesc profund când o iau en gros. În detaliu spiritul meu critic devine mai tolerant. Când trec prin cârciumi si îi vad, plec acasa si noaptea le visez ficatii cirotici. Se ridica din vis ca o madona, ma pupa pe frunte si se cara. În redactii, prin suse, se îmbata fara alcool, altfel, cu relatii false de dependenta publicistica. Boemia mea e chiar libertatea, dar nu aceea cu dedesubturile miluirii cu vreun premiu, cu vreo sinecura. Ma lasa rece carierismul marunt de acest fel.

 Raluca: Esti întrebat, de obicei, despre scriitorul sau omul Darie. Cine este însa revolutionarul Darie? Care e proiectul lui grandios? Viseaza el o pagina în cartea de istorie sau doar una în cartea de româna?

 Darie: Despre scriitor sunt întrebat, cu omul se ia contact mai des decât cu cartile mele, din pacate. Nu stiu care e revolutionar dintre cei doi. Cred ca aici devin unul tocmai de rusinea ca nu stiu. A fi revolutionar e o natura, nu un deziderat. Proiectul meu grandios, si de care încerc sa ma tin, e sa scriu 100 de carti. Cred în felul de scriitor care a fost Sadoveanu. Le va puti unora acest nume aparent rasuflat, dar e fix problema lor. Daca as fi sarit cu gurita pe Blecher m-ar fi aplaudat multi pentru ca e la moda.

 Nu visez nicio pagina nici în cartea de istorie, nici în cartea de româna, nici macar în cartea de telefon. A avea o pagina într-una din aceste doua carti pe care le-ai enumerat e o consecinta, nu o tema de visat. Daca te apuci sa visezi maruntisuri din acestea te trezesti ca n-ai ce cauta acolo si ca îti maimutaresti natura prin demagogism. În manuale sunt si multe mediocritati puse chiar de unii dintre profesorii generatiei mele, din motive marginale literaturii, vezi-doamne, din acea stupida idee ca un manual de literatura româna trebuie sa aiba un criteriu democratic de alcatuire.

 Daca vrei, de pilda, sa îl resuscitezi pe Blecher, ca vizibilitate, scrie studii despre el, vântura-l prin lumea buna, dar nu îl trece în criterii, caci procesul descoperirii lui ar fi prea scurt si fara nicio satisfactie. Sau poate l-ai nascut sa-l îngropi. De aceea manualele de literatura au ajuns un fel de gazeta, un fel de revista mondena a literaturii. Sunt foarte constient ca spun asta când mâine-poimâine cei dintr-o generatie cu mine poate le vor calari paginile. Trebuie privit mai obiectiv decât facându-ti pipota monoclu!

 Raluca: Fiecare tânar poet român poate fi înca un Nicolae Labis. Un geniu liric descoperit si iubit precoce, un revolutionar al vremurilor lui, un boem care îsi bea noptile la Capsa, cu junele dansatoare din trupa Armatei. Ce doza de Labis e în tine? Ce crezi ca ai putea avea în comun cu libertinajul boemei, lupta politica si extremismul literar din generatia noastra?

 Darie: Ma bucura aceasta întrebare pentru ca la debutul în volum, petrecut la 15 ani, am fost comparat cu Labis, dar cu totul altele sunt motivele din care îmi place acest poet. Acum am 23, dar trebuie sa recunosc faptul ca la 21 de ani n-am luat niciodata tramvaiul, desi, unde locuiesc, acesta trece în mod obsesiv prin fata blocului meu si, dimineata devreme, vara, când balconul camerei mele e deschis, îl aud cum huruie ca o broasca. M-am temut de el cu un fel de blândete dar constient ca nu se mai întâmpla nimic.

 Cred ca am în comun întreg amalgamul, dar m-am saturat de lupta politica. Cel putin în acest moment când politica guvernului actual  e una înjositoare si murdara, mincinoasa si de neiertat. Cred ca toata adunarea de la Argentin, unde dupa o  anumita ora se mureaza oamenii la desimea noptii, pe sub mese, ar fi mai buna decât presedintele Basescu si aceasta chirie de neg care e Boc. Sper sa nu devin mâine un Labis calcat de o coloana oficiala! Am 23. Sunt batrân. Dar si ei, din tramvaie, au îmbatrânit în Rolls-uri.

 Raluca: Te voi întreba si asta. Care e, dupa credinta ta, adevarata poveste a accidentului de tramvai care l-a ucis pe Labis? Putem sa consideram ca acesta este cel mai boem episod din istoria literaturii române?

 Darie: Nu stiu, nu am cercetat. Si nici nu am cum. Dar cred ca mai trista e o continuare la care mi-e frica sa ma gândesc: ca balerina spre care alerga în acea noapte, dupa ce el a murit, a plecat cu cerbul caprioarei ucise. De cerb m-as mira. De ea, nu.

 Raluca: Mai este boema europeana un fenomen real sau supravietuieste doar ca instrument de marketing cultural? Este Darie boem? Proiecteaza-l în câteva cuvinte pe Darie cel ideal, cu viata lui ideala.

 Darie: Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede. Sunt si nu sunt boem. Sunt boem în felul meu. Am scris si în cârciumi si stiu ca în unele momente ai fost si tu de fata, am pierdut multe nopti în multe feluri, probabil sunt boem, probabil sunt doar trist si înfrânt, nu stiu.

 Daca as sta sa ma analizez as lua o pozitie ecvestra dar mi-e mila de cai si, în toata joaca mea, m-as vrea ecvestru numai pe aburii lor. Ca sa fie mereu vii. Desi aburul lor pare, ei nu îti sufla fumul tigarii în fata, ca decanii. Darie ideal e o prostie. Darie ideal e Darie mort.

 Raluca: Jack Kerouak era profund deranjat de faptul ca devenise regele beatnik. Operele lui nu fusesera menite sa fie doar un manifest pentru Beat Generation. Acum, imagineaza-ti ca tu ai deveni rege al unei miscari neo-boeme, ca o întreaga generatie ar dezvolta pasiuni si revolutii pe baza scrierilor tale, doar ca asta s-ar întâmpla interpretând într-o cheie gresita mesajele lui Darie. De unde am trage seva unei astfel de miscari? Cum ar arata generatia aceasta si care ar putea fi atitudinea ta în acel moment?

 Darie: As schimba tactica. As scrie altfel ca sa neg ce au înteles ei. În plina epoca Beat, daca as fi fost Kerouak as fi scos boxele la geam si le-as fi dat Monteverdi. Înainte sa am vise de genul acesta as vrea sa fiu citit si citit.

 Dar nu neaparat de toate salopetele puse direct pe oase si numite (unii) critici, adica nu de mercenarii revistelor si editurilor, zglobii figuranti remunerati, copii de casa ai unuia sau ai altuia, ci de tinerii din Facultatile de Litere din tara, de tinerii deschisi si mai inteligenti decât îi cred toti profesorii lor, uneori prea timizi si lehamisiti sa se arate. Ei sunt de fapt literatura vie pentru ca ei sunt cititorii în care am foarte multa încredere.

 Raluca: Ai publicat de curând Spirt, un nou volum de versuri. Ce poti sa spui despre el? Despre Alexandra?

 Darie:Spirt e o carte la care tin foarte mult. S-a scris ca pâinea pe unt, în transa, din iubire, din disperare si frumusete. Niciodata n-am scris o carte atât de repede si atât de direct. M-am copt uman în usurinta scrierii ei aproape ca un cartof.

 Despre Alexandra nu am ce sa spun mai mult decât am spus deja. Cartea aceasta si-a sarit rândul. Multe altele îsi asteptau la rând publicarea. Spirt însa, ca o mutare de sah, a devenit irezistibila în a se scrie si în a se publica. Aici nu avea ce sa se cearna, ce sa se decanteze. A iesit exacta. Numai buna de sicriu pe masura unei amintiri.

 Vor urma alte carti, în toate genurile literare, dar în principal poezie, caci am scris foarte multa poezie. Traim si vedem. Sau murim si stim.

Raluca BERCEANU

http://laboheme.ro

Bucuresti

iulie 2011

CUVÂNTUL CA TESTAMENT – Zoe Dumitrescu-Busulenga

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

      CUVÂNTUL SCRIERILOR BUSULENGE –

      perle in muzeul valorilor universale 

 

Cum reactionam acum, când se taie toate radacinile, când se taie trecutul, când spu­nem ca nu mai exista trecut? De ce nu mai exista trecut? De fapt oamenii nu se refera numai la trecutul istoric, ei neaga pe Dumnezeu. Pentru ei exista doar prezent. Atât. Doar placerile. Crase. Cât despre viitor, nici el nu intereseaza, doar prezentul.

[pullquote] Ceea ce lipseste sunt modelele. Si din cauza aceasta tinerii nu stiu cum sa se comporte, cum sa traiasca. Dar si parintii sunt de vina. Ei aplauda pornirile copiilor lor. S-a distrus si satul, care era matricea spiritualitatii nea­mului. La noi, majoritatea oamenilor mari au iesit de la tara; începând cu Brâncusi, Enescu, Pârvan, Simion, Mehedinti. Am desfiintat satul, am desfiintat si familia si credinta. Si atunci, ce facem, cum iesim din aceasta încurcatura îngrozitoare pe care noi însine ne-am facut-o si am acceptat-o ca atare?

Zoe Dumitrescu-Busulenga [/pullquote]

Va dati seama ce despuiere este aceasta, din punct de vedere spiritual, si nu numai?

Noi românii, oare nu putem învia? Oare nu ne putem trezi? Oare trebuie sa acceptam dezradacinarile acestea? Noi, ca crestini, putem sa acceptam, asa, sa vedem cum copiii nostri vor intra de mici în desfrâu? Ce se aude cu familia, vom mai avea familie oare, nucleul societatii? Daca se termina familia, ce am facut? Se termina nea­mul.

Ceea ce lipseste sunt modelele. Si din cauza aceasta tinerii nu stiu cum sa se comporte, cum sa traiasca. Dar si parintii sunt de vina. Ei aplauda pornirile copiilor lor. S-a distrus si satul, care era matricea spiritualitatii nea­mului. La noi, majoritatea oamenilor mari au iesit de la tara; începând cu Brâncusi, Enescu, Pârvan, Simion Mehedinti. Am desfiintat satul, am desfiintat si familia si credinta. Si atunci, ce facem, cum iesim din aceasta încurcatura îngrozitoare pe care noi însine ne-am facut-o si am acceptat-o ca atare?

Nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne pedepseasca. Nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne pedepseasca. Am impresia ca ne lasa din mâini, ca prea s-a înmultit fara­delegea. Credem ca Domnul ne poate ierta si ne-ar accepta mai departe daca ne îndreptam, daca înviem si noi.

 Maica Benedicta. (Busulenga-Dumitrescu, Zoe). Caietul de la Varatec: convorbiri si cuvinte de folos. Bucuresti: Editura Lumea Credintei, 2007.

PORTRET DE SCRIITOR: DOINA DRAGUT

On By nelursIn literatureLeave a comment

Georgeta NEDELCU

 

 

Nascuta într-o zi minunata de toamna, Doina Dragut a fost asteptata cu drag de catre parinti si rude. Toti s-au bucurat când au aflat ca va veni pe lume o fetita. Perioada copilariei în care timpul trecea încet, pare mai departe ca niciodata. În cazul meu, ca si în cazul scriitoarei Doina Dragut, copilaria pe care ne-am petrecut-o la tara, la bunici, nu poate fi comparata cu cea din timpurile actuale. Doina Dragut a facut clasele elementare în satul Silistea Crucii – Dolj, iar liceul la Craiova, unde a avut parte de profesori deosebiti. Nu i-a scapat nicio carte din biblioteca comunala, pe care sa n-o citeasca.

 O asemenea persoana nu se putea sa nu termine si o facultate si dupa terminarea ei a devenit o buna matematiciana. De-a lungul vietii ei, matematica a concurat cu literatura. A debutat cu un volum de poezii „Ceasuri de îndoieli” publicat de editura Spirit Românesc din Craiova, în 1994, caruia i-au urmat alte trei volume de versuri: „Detasare într-un spatiu dens”, aparut la editura Spirit Românesc din Craiova, în 1995; „Spatiul din nelinisti”, aparut la Slatina, în 1998, publicat de editura Scribul; „Ochiul de lumina”, editat de Fundatia Scrisul Românesc, Craiova, în 2000, urmate de experientele eseului „Arabescuri”, la editura Spirit Românesc, Craiova, în 1995. A urmat romanul „Suferintele unui redactor”, aparut la editura Alma din Craiova, în 2006.

 Doina Dragut trece de la functiile matematicii la functiile estetice ale rostirii, dedicându-se jurnalismului, informându-si cititorii prin stirile de ziar, facându-si meseria cu aceeasi dezinvoltura, indiferent daca este vorba despre o cronica plastica, literara sau chiar eseuri.

 „Nelinisti prin timp”

 Cartea „Nelinisti prin timp” este împartita în patru parti, în care sunt cuprinse: articole si eseuri (partea I), prefete (partea a II-a), recenzii si cronici (partea a III-a) si cronici plastice (partea a IV-a).

 În prima parte a cartii, Doina Dragut îmbina evenimentele artistice, literare, istorice si religioase, având ca subiect personalitati de seama ale culturii si spiritualitatii românesti, ca: Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, George Calinescu, Constantin Brâncusi, Marin Preda, Mircea Eliade, Patriarhul Teoctist, Marin Sorescu, dar si personalitati ale culturii universale: Ernest Hemingway, Jorge Luis Borges, sau Denis de Rougemont.

 În partea a II-a a cartii „Nelinisti în timp”, Doina Dragut scoate la suprafata elementele de valoare ale unor carti scrise de autori debutanti sau autori consacrati, ca de exemplu: Daniela Luca, general N. Portocala si Nicolae Maroga Enceanu.

 În partea a III-a a acestei carti, scriitoarea Doina Dragut ne prezinta recenziile a unor carti de proza, lucrari stiintifice sau poezie ale Nicoletei Maroga Enceanu, Florentinei Smarandache, Janet Nica, ?tefan Marinescu, Al. Florin Tene, N. Portocala, Alexandru Dobos, acad. Radu P. Voinea, Ion Zamfirescu, Eugen Caraghiaur, Alexie Al. Buzera, Ion Toba, Nicolae Balasa, George Geafir, Dan Rotru, Mihai Dutescu, Mircea Andras, Zenovie Cârlugea, Alex Gregora, Virgil Dumitrescu, Nicolae Truta, Ion Zbârcot si altii.

 Impartiala în criticile ei, dar documentata, scriitoarea se dovedeste a fi meticuloasa si datorita disciplinei impuse de intelectul ei ca matematician. În expunerile ei, autoarea foloseste fraze scurte, dar exacte.

 Îar în ultima parte a acestei carti, autoarea prezinta impresii asupra operelor artistilor nostri plastici: Marcel Chinoaga, George Vlaescu, Claudia Mandu, Paula Tudor. Dar este la fel de meticuloasa si sensibila si în prezentarea operelor artistilor straini, ca de de exemplu – danezul Soren Skov si Michael Lodberg Olsen.

 Parcurgând aceasta carte, descopar la Doina Dragut, preocupari complexe ale unei intelectuale de anvergura. Aprecierile critice ale autoarei sunt simple, inteligibile, sensibile, incitante chiar.

 Citind aceasta carte din scoarta-n scoarta, am descoperit între paginile acestei cartii o neliniste profund umana si bineînteles, am realizat ca autoarea da dovada de o profunda cultura generala, argumentând ca tot ce a scris pâna acum, a scris cu seriozitatea si meticulozitatea unui talentat scriitor.

 Cartea „Nelinisti prin timp” scrisa de Doina Dragut, este o carte reusita si o aparitie editoriala necesara în spatiul literar actual si de ce nu, pe piata craioveana.

 Craiova

21 iulie 2011

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Octavian CURPAS

Dumitru Sinu, alias Nea Mitica, simpaticul si fascinantul meu prieten, neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe „sacul plin cu amintiri”; ma avertizase înca de la prima noastra întâlnire ca viata lui este un adevarat roman si iata ca spusele lui îmi dovedeau de fiecare data câta dreptate avusese! Îi priveam cu admiratie fiecare gest, fiecare traire si tresarire a muschilor fetei, fiecare licarire din privirea lui agera si inteligenta, pe parcursul relatarilor pline de miez si tâlc, minunându-ma de felul în care transmitea informatia si reusea fara prea mult efort sa captiveze pe cel ce-l asculta si sa-l încânte. Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-ti descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija si potrivita contextului, astfel încât timpul scurs în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt pentru câte ar fi avut de spus… Asa s-a întâmplat si atunci când mi-a povestit despre Nichita Tomescu, un personaj care a jucat un rol deosebit în viata plina de inedit si aventura pe care nea Mitica a trait-o dupa plecarea din tara.

„De acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti spun nepoate!”

Închisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viata lui nea Mitica a început sa-si schimbe cursul si sa serpuiasca sinuos pe cararile necunoscutului… Aici, prietenul meu l-a întâlnit pe Nichita Tomescu, un avocat din Bucuresti care reusise si el sa scape din ghearele comunistilor si pornise în lumea larga pentru a-si fauri o noua viata.

De cum l-a remarcat pe nea Mitica, Nichita l-a privit îndelung cu ochi scrutatori si ageri, cautând sa-i patrunda fiinta; s-a apropiat de dânsul si l-a întrebat: „De unde esti?”. „Din zona Sibiului” – i-a raspuns calm prietenul meu. „Aha, banuiam eu ca esti ardelean!” si a continuat pe un ton întrebator si foarte circumspect: „Cine sunt astia cu tine? Sunt comunisti?” „Nu, sunt refugiati. Pe noi ne-au trecut legionarii granita” – i-a raspuns nea Mitica, cu aceeasi fata senina si cu bine cunoscuta cumpatare ardeleneasca. Cu ochii mari de mirare si surprins de raspunsul ardeleanului, Nichita Tomescu a Întrebat imediat: „Pai legionarii treceau granita?”. „Da”, i-a raspuns zâmbind nea Mitica. Lovindu-se cu palma peste frunte, si parca reprosându-si pentru aceasta carenta de informare, avocatul a exprimat cu o unda de regret în glas: „Oooo, cum n-am stiut asta?!”

Dupa primele minute de conversatie, intuind caracterul puternic si cinstit al lui nea Mitica, l-a batut prieteneste pe umar si i-a spus zâmbind: „Auzi tu, de acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti voi spune nepoate. Nu se stie când vom mai avea nevoie unul de altul”. Si asa au facut!

„Cu asta înveti cea mai formidabila meserie!”

Profesorul Ionescu, un alt refugiat bucurestean care era împreuna cu nea Mitica în închisoarea din Panciova, l-a întrebat într-o zi: „Mai Mitica, dar cum ai devenit tu nepotul lui Nichita, tu din Transilvania iar el din Bucuresti?”. „Pai el m-a facut nepotul lui”, i-a raspuns zâmbind prietenul meu. Atunci profesorul a început sa-i dezlege câteva din misterele ce-nvaluiau personalitatea celui cu care, parca îi era harazit sa se reîntâlneasca mereu de-atunci înainte, pe traiectoria pe care nea Mitica o va urma în exil…

„Cu asta înveti cea mai formidabila meserie. ?sta joaca la cai”, i-a spus Ionescu, destainuindu-i câte ceva din trecutul avocatului Nichita Tomescu, cunoscut ca unul care „aranja” cursele de cai în Bucuresti, sport cunoscut din cele mai vechi timpuri ca fiind o ocupatie importanta pe care o practicau în timpul liber oamenii bogati. Nichita Tomescu îi platea pe cei care aveau potential sa câstige si paria pe calul care stia ca o sa iasa învingator. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc si ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna.

Nea Mitica si Nichita s-au reîntâlnit în Franta, la Paris. Acolo s-a constituit o asociatie a studentilor români (care avea în jur de 700 de membri), iar Nichita Tomescu era presedintele acestei asociatii. Cunoscut în toate cercurile diasporei pariziene, activa cu abilitate în cadrul asociatiei care se voia a fi strigatul exilului românesc catre cei ce nu-si uitasera obârsia, neamul si valorile culturale.

Neuitându-si hobby-urile, si în Franta, Nichita a început sa joace la cursele de cai; punea pariuri pe cai, asa cum facea odinioara la Bucuresti. Întotdeauna cu adrenalina în concentratii crescute, avocatul îsi vedea de drum luptând pentru telul vietii sale si în acelasi timp amintindu-si mereu de radacinile din care se tragea, de tara în care se formase ca om si ca profesionist.

Desi Parisul nu se compara cu niciun alt loc din lume, el oferind posibilitatea realizarii atât profesional cât si pe tarâm spiritual, o mare parte dintre românii refugiati acolo si care au luptat cu mijloacele pe care le-au avut la îndemâna împotriva comunismului, au decis sa paraseasca Franta, în momentul în care a început razboiul din Coreea. Principalul motiv care i-a determinat sa ia aceasta decizie a fost teama de dominare a comunismului în Europa. Asa ca, au traversat Atlanticul plecând în spre Canada, zona Quebec, mai exact la Montreal, unde se vorbea tot franceza. Printre cei care au parasit atunci Franta au fost, bineînteles si nea Mitica si „unchiul” sau, avocatul Nichita Tomescu…

Tainele prieteniei si secretele „succesului”!

Începuta în Iugoslavia la închisoarea din Panciova si continuata la Paris, prietenia lui nea Mitica cu avocatul Nichita Tomescu a ramas constanta, ba mai mult, s-a intensificat dupa ce au ajuns la Montreal.

Nea Mitica mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat care stia sa ajunga acolo unde îsi dorea, pe care îl fascina întotdeauna ineditul si risca totul, si care stia sa-si directioneze actiunile în directia tintita. Asa a ajuns Nichita Tomescu sa practice avocatura, la Montreal. Devenise în scurt timp un avocat recunoscut, neîntrecut în meseria sa. Jurnalele canadiene au scris mult despre el ca fiind cel mai bun avocat din Montreal. A avut clienti din toate sferele sociale, cazuri delicate, rezolvate toate în mod profesionist, beneficiind si de o minte ascutita, împletita armonios cu un fler deosebit în meseria sa, fapt care l-a facut celebru pe avocatul român. La un moment dat ajunsese sa reprezinte mari mafioti.

Nichita avea doi prieteni apropiati: pe nea Mitica si pe Radu Bumbaru. Când ieseau cu el la o cafea sau la o cina, le povestea ore în sir despre „secretele” succesului sau. „Cel mai greu este sa platesti un judecator” – le spunea el. „Daca nu stii cum sa o faci, poti sa-ti pierzi meseria”. Si Nichita le povestea ca pentru a mitui un judecator el cauta oameni din anturajul acestuia pentru a-i studia preferintele si pentru a afla ce ar putea accepta. Când identifica un judecator care accepta mita, el apela la prietenii acestuia pentru a-l contacta si a-si atinge scopul. Niciodata nu oferea direct cadourile celui vizat pentru a-si rezolva cazurile, era inteligent si agil, si astfel faima lui a crescut si clientela s-a extins în rândurile mafiotilor care-l preferau pe avocatul român pentru rezolvarea unor cazuri delicate.

De exemplu, trei italieni furasera un vagon care transporta rom. L-au arestat pe unul dintre ei. Mafiotii au mers la Nichita si i-au spus: „Nu conteaza cât ne costa. Noi vrem sa-l scoti afara pentru ca trebuie sa dam o alta lovitura mai mare, în alta parte si numai el ne poate ajuta”. Si Nichita a fost angajat!

„Bine, mai Nichita, dar cine plateste?”

Sirul destainuirilor lui nea Mitica despre avocatul bucurestean a continuat si ma captivase atât de mult încât uitasem cu desavârsire de trecerea timpului. Stateam si-i analizam mimica în timpul relatarilor si observam cum muschii fetei se contracta sau se destind, functie de momentele pe care reusea sa le ilustreze cu o precizie si minutiozitate rar întâlnita. Pe masura ce discutia noastra se adâncea, îmi dadeam seama cât de mult si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu personalitatea lui Nichita Tomescu.

„Mergeam cu el la restaurant si ne spunea sa comandam ce dorim”, a continuat nea Mitica si uitându-se în gol, parca se reîntorcea în timp, retraind momentele petrecute împreuna cu Nichita Tomescu. „Noi întrebam: bine, mai Nichita, dar cine plateste?” la care avocatul raspundea cu un zâmbet complice: „Lasa, ca este deja aranjat!”.

„Când plecam din restaurant, la o masa de lânga iesire erau niste mafioti, care la vederea noastra se ridicau în picioare si-l salutau pe Nichita, facând o reverenta în fata acestuia”, a spus nea Mitica si în ochii lui am zarit pentru o clipa o altfel de stralucire… „Vedeti mai, cine a platit?”, le raspundea avocatul iesind din restaurant. Mafiotii îi plateau masa ori de câte ori mergea la un restaurant de lux din Montreal. Era un subiect tabu.

„Unde-s banii?”

Nea Mitica s-a oprit un moment din povestit; l-am vazut cum se lumineaza la fata si izbucneste apoi într-un hohot de râs. Amintirile se derulau cu repeziciune în mintea interesantului si simpaticului meu prieten si nu reusea sa-mi povesteasca în ritmul în care îsi aducea aminte de acele vremuri. L-am urmat si eu cu un zâmbet, asteptând nerabdator sa aud continuarea povestii lui Nichita Tomescu.

Îsi amintise de Radu, un român pe care-l chema asa, dar care era poreclit „Radu Spital” pentru ca era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, la care lucrau zece români, printre care se numara si nea Mitica.

„Radu Spital” împrumutase bani cu dobânda de la un evreu, avocat de profesie. Împrumuta câte 1000 de dolari, apoi 5000, apoi 10.000, apoi 50.000 cu dobânda mare, pe termen scurt si îi returna la timp. Pâna i-a câstigat încrederea. La un moment dat i-a spus evreului ca are nevoie de 250.000 de dolari. Evreul i-a dat suma de bani solicitata, iar Radu a disparut cu banii. Autoritatile canadiene l-au prins si l-au bagat în puscarie. Nichita Tomescu a fost angajat sa-l apere. Ajungând la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Când si-a început Nichita Tomescu pledoaria în favoarea acuzatului, s-a ridicat în picioare, calm si cu un zâmbet plin de carisma, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o întrebare completului de judecata: „Pai dânsul, ca avocat, nu stia ca nu are voie sa împrumute bani cu o asemenea dobânda?” Si astfel l-a scapat Tomescu pe „Radu Spital” de ani grei de puscarie.

Înainte de proces însa, Nichita Tomescu l-a întrebat pe Radu: „Bine, bine, eu te scot din puscarie, dar unde-s banii?” Radu i-a raspuns spasit: „Mai Nichita, tu ma întrebi asa ceva? Doar de la tine am învatat: pe ei, pe ei, pe ei!” (adica pe cai). „I-am cheltuit la cursele de cai”.

„De atunci a ramas o vorba printre noi, românii din Montreal: Unde-s banii?”, mi-a spus zâmbind nea Mitica, încheind episodul „Radu Spital”, din povestea lui despre Nichita Tomescu.

Aflasem de la prietenul meu amanunte despre jocurile lor: Nichita miza uneori si pe sume exorbitante, cea mai mare suma ridicându-se la 100.000 de dolari. Erau bani foarte multi la vremea aceea.

„Tu nu stii nici cine a fost Cicero!”

Cel mai interesant episod din relatarea lui Dumitru Sinu a fost acela în care mi-a povestit cum Nichita i-a tras o palma logodnicei sale pentru ca aceasta i-a spus: „Mai Nichita, tu nu stii nici cine a fost Cicero!”. Înfuriat la maximum, indignat de afrontul care i se adusese prin acuza ce i-o atribuise logodnica sa, Nichita i-a raspuns rosu de furie: „Eu am dat lucrarea de licenta din Cicero si tu ai neobrazarea sa ma insulti si sa-mi spui ca nu stiu cine a fost Cicero?” si i-a tras o palma zdravana, ca sa-l tina minte.

Fata l-a dat in judecata si la proces, judecatorul i s-a adresat: „Domnule Tomescu, am înteles ca v-ati revoltat ca v-a spus domnisoara ca nu stiti cine este Cicero. Va rog sa ne spuneti ce stiti dumneavoastra despre Cicero?”. Nichita Tomescu a vorbit mai mult de o ora despre marele filozof. Judecatorul a fost impresionat si a afirmat: „O astfel de pledoarie nu am auzit pâna acum”, iar Nichita, cu tupeul de care nu ducea lipsa, slava Domnului, i-a raspuns zâmbind: „Pai unde ai fi vrut sa auzi, la Montreal? Asa ceva nu auzi decât în Europa”. Era un tip foarte spontan si îndraznet. Apoi, judecatorul s-a întors catre fata si i-a spus contrariat: „Sa stii ca ai scapat ieftin cu o palma. Cum ti-ai permis sa spui ca acest om nu stie cine a fost Cicero?”.

„Toata lumea în genunchi!”

Nea Mitica s-a oprit la un moment dat din povestit; tacea si se uita într-un punct în care numai el stia ce vede… Asteptam cu sufletul la gura sa vad ce urmeaza pentru ca îi simteam emotia si i-o observam în tremurul abia perceptibil al barbiei, dar si în cele doua boabe de roua care se chinuiau sa nu se rostogoleasca din ochii prietenului meu si care aveau, de data aceasta, o stralucire aparte.

Calm, cu o atitudine solemna si admirativa, nea Mitica mi-a povestit apoi o întâmplare de suflet petrecuta în locul de închinare al românilor ortodocsi din Montreal, biserica ortodoxa pe care o frecventa cu regularitate si el si avocatul bucurestean. Era locul în care se întâlneau când le permitea timpul si îsi povesteau bucuriile si necazurile inerente ale vietii traite departe de tara.

Într-o zi în care se afla în acea biserica alaturi de alti confrati români, la un moment dat, Nichita Tomescu a strigat: „Toata lumea în genunchi! În dimineata aceasta aveti în mijlocul vostru un sfânt”. Lumea a amutit pentru câteva secunde si toti cei care erau în biserica au cazut în genunchi. În mijlocul lor se afla poetul Aron Cotrus având o vârsta venerabila si intimidat fiind de atitudinea surprinzatoare a lui Nichita Tomescu. Acesta avusese placerea sa-l cunoasca pe onorabilul domn Cotrus pe vremea când facea scoala la Brasov. Toti românii din Montreal îl cunosteau pe Nichita Tomescu, asa ca, nu au fost prea surprinsi de gestul acestuia. Stiau ca în ciuda faptului ca era plecat de ani buni din România, ramasese un adevarat patriot si un mare iubitor de cultura.

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Trecusera deja câteva ore bune de când stateam si povesteam cu domnul Sinu. Nici n-am simtit cum a trecut timpul si cum povestile adevarate ale pretiosului meu prieten mi-au captivat atentia si m-au facut sa traiesc alaturi de dânsull emotia amintirilor. Stiu, da stiu, ca sirul amintirilor lui înca nu a ajuns la capat. L-am privit atent si am simtit ca mai vrea sa-mi spuna ceva.

„Nichita Tomescu era un tip foarte cult si vorbea franceza mai bine decât canadienii”, mi-a spus nea Mitica la sfârsitul întâlnirii noastre. „În momentele lui de liniste scria. Avea niste poezii extraordinar de sensibile. Îmi pare rau ca nu i le-am cerut. Îmi aduc aminte ca una din ele spunea: „Când plecam din lume nu luam cu noi nici greutatea scamei”…

Un mare jucator la cursele de cai, acest Nichita Tomescu! Fusese o patima a lui care durase foarte multi ani. Într-o zi însa a spus: „Gata, de acum n-am sa mai joc” si n-a mai jucat. „Era un om puternic!”, a încheiat nea Mitica si în ochii lui se putea vedea limpede nostalgia anilor trecuti si se puteau citi sentimentele care-l legasera atât amar de vreme de avocatul Nichita Tomescu, omul care i-a marcat puternic existenta si de la care a avut ce învata de-a lungul timpului…

CÂSTIGATORII CELEI DE-A PATRA EDITII A FESTIVALULUI “TITEL CONSTANTINESCU’’

On By nelursIn News, WorldLeave a comment

EDITURA RAFET

A DESEMNAT CÂSTIGATORII CELEI DE-A PATRA EDITII  

a Festivalului International de Creatie Literara

“TITEL CONSTANTINESCU’’!!!


        În acest an, numarul celor înscrisi a fost cu 47% mai mare decât anul trecut, însumând 237 de creatii literare, dintre care 43 au fost descalificate  (fiind carti publicate deja, ori care au depasit 220 pag., format A5 – cf. Regulamentul de concurs!), ramânând în concurs 194, dintre care 39 au fost nominalizate la marile premii. 

Premiile care s-au acordat:

Marele Premiu „Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de eseuri:

CAZUL DACIA…ROMÂNIA DE AZI: PREGATIREA CEA TAINICA (a Drumului spre ROMÂNIA SACRA, de ieri, de mâine…de PURURI!) – de Adrian BOTEZ

Marele Premiu „ Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de proza:

ROLURI DE COMPOZITIE, ACTE IMPURE – de Geo VASILE

Premiul „Victor Frunza” – cu publicarea volumului de eseuri:

PSIHOTECA – Aforisme si eseuri – de Eugen EVU

Premiul „ Octavian Mosescu ” – cu publicarea volumului de proza:

PE MASA DE OPERATIE – de Constantin STANCU

Premiul ,,Alexandru Sihleanu’’ – cu publicarea volumului de versuri:

CAFEAUA DIN PAHARUL IUBIRII – deValeriuMATEI (CHISINAU)

Premiul  ,,C.C. Datculescu ‘’ – cu publicarea volumului de versuri:

TACERI ASURZITOARE de Tatiana DABIJA (CHISINAU)

Premiul „Florica Cristoforeanu” – cu publicarea volumului de versuri:

 A DESCHIS O FLOARE OCHII – de Marin MOSCU

Premiul „ Dumitru Pricop” – cu publicarea volumului de fabule:

LA ÎNCEPUT A FOST… UMORUL – de Lucian MANAILESCU

Premiul ,, MIRCEA MICU” – cu publicarea volumului de proza:

THE GODMOTHER – de Ion IFRIM

Premiul  ,,Slam Râmnic” – cu publicarea volumului de versuri:

CÂNTECE DIN PREPELEAC – cronica pictata-n rime – de Marian ILIE

Editura Rafet a hotarât suplimentarea premiilor de la 5 la 10 premii, si acordarea de premii speciale, constând în publicarea într-o antologie. Cei care vor primi premiul special al editurii Rafet (si vor fi, deci, publicati în antologie) sunt: Ionel Necula, Luminita Dascalu, Liviu Ofileanu, Horia Criosteanu, Manuela Macelaru, Lica Pavel, Ion Maria, Ioana Voicila Dobre, Vasile Popovici, Florentina Dalian, Carmen Tania Grigore (Anglia), Valerian Calin, Albert Catanus, Constantin Kapitza, Elena Niculescu, Petru Solonaru, Stan Brebenel, Bogdan Mereuta, Iulia Streanga, Carla Schoppel, Monica Muresan, Cristi Iulian Avram, Elena Olariu, Aurel Avram Stanescu, George Pasa, Elena Chesov (Chisinau/R. Moldova), Tincuta Bernevic, Ruxandra Niculescu (Elvetia), Mircea M. Pop (Germania).

Cei 10 autori câstigatori  îsi vor vedea creatiile publicate în volum, de catre Editura RAFET – si lansate în cadrul Festivalului International de Creatie Literara “TITEL CONSTANTINESCU’’, împreuna cu “Antologia” ,  în   data  de 13 AUGUST 2011, ora 11.00, la restaurantul ,,OVIDIU’’, din Râmnicu Sarat.

Constantin MARAFET

Râmnicu Sarat,

20 Iulie 2011

O CONFESIUNE DE EXCEPTIE

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

Baia de frumusete

Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA

[pullquote]

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusete în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusete. În rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

Zoe Dumitrescu-BUSULENGA

[/pullquote]

„Per total nu m-am gândit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atât de importanta încât sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine.


…Când eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. În jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe înca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat însa nici pâna azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de câte ori le vorbeam studentilor. Si aveam pâna la sase ore pe zi. Eram înclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decât dupa 50 de ani, când am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut însa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Înaintea sfârsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

…Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin înca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte strânse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. În ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir în acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au încetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Îl caut pe Dumnezeu.

….Cei care ma viziteaza acum îl cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai vârstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta în atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o întelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am încercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam într-o lume sigura, în masura în care cultul valorilor stabile îti poate da tie sensul unei stabilitati.

…Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt într-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem însa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se întâmpla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai cânta…


…Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai cânta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a început sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

[pullquote]

” Moartea pentru mine înseamna eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea în lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mântuitorul stie.”

Zoe Dumitrescu-BUSULENGA

[/pullquote]

…Din fericire, mai sunt câtiva scriitori din cei vechi. Nu stiu în ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma întreb însa de ce nu mai scriu cei vechi – D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii în numele postmodernismului. Am încercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am întrebat pe ei. N-au fost în stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi – totul este farâmitat – mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers – ne diseminam, ne risipim.

…Eu nu înteleg un lucru: când e atâta frumusete întreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, când eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca farâmitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?

…De la Freud încoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau – nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum „cuviinta”, cuvântul acesta, a disparut din dictionar.


…Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul în care ne purtam ucide frumusetea. „Trupul este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? îl expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a întâmplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savârsit o crima. Fiorul primei întâlniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se întâmpla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat înca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bântuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urât, si asta e bine. Mântuitorul este în noi, e lumina necreata, si noi îl pironim cu fiecare cuvânt al nostru, rau sau murdar.


…Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusete în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusete. În rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

…Pentru ca intram în zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura îti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gândire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit sa pun mâna pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

…Moartea pentru mine înseamna eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea în lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mântuitorul stie.”

———————————————–

 Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA

(Maica Benedicta de la Varatec)


Traiasca toti romanii! Traiasca Romania!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

N-am sa va dau nici apa, n-am sa va dau nici paine –
A voastra este munca de-a le avea pe masa –
Un sunet de chitara, si-un vers, de azi, pe maine,
Am sa va darui, prieteni, din tot ce ma apasa –

Cantati si voi, cu mine, creati si voi, cu mine,
Voi sunteti toti, cenaclul, in arderea-i frumoasa,
Lumina, libertate, si lupta – pentru bine !
Cantati cu mine-n limba romana, de acasa!

Traiasca toti parintii! Traiasca toti copiii!
Traiasca strabunicii, stiut, si nestiutii!
Murind, nu avem moarte! Am fost, si suntem viii
Romani, uniti pe viata, in cantecul virtutii!

Traiasca toti romanii! Traiasca Romania!
Cantati, cantati, prieteni! Atata va mai spun!
Rasar apocalipse, apune vesnicia,
Tu nu uita vreodata, romane, sa fii bun!

Cantati si voi, cu mine, istorii legendare,
Mihai, Stefan, si Mircea, poeti si voievozi!
Un Rai, sa facem, macar, din Romania Mare,
Chiar daca este Lumea ticsita de Irozi!

Vin cumpene, vin lipsuri, vin necurmate rele,
Si cine sa ma stie, ce toane ne mai vin –
Noi sa cantam, prieteni, calcand pe toate cele:
Traiasca toti Romanii, si Tara lor! Amin.

Autor –   Jianu Liviu-Florian

 

Cântec de Sfântul Ilie

On By nelursIn Memories, TraditionLeave a comment

                   Jianu Liviu-Florian

In amintirea parintelui Cleopa Ilie, zis si parintele comunistilor

De o viata, viata-i cruda:
Tu mi-esti Iuda, eu ti-s Iuda –

Si-n noi toti, atata bate:
Doar sictir si strainatate!

De o viata, viata-i crunta:
Om cu frate se infrunta –

Om cu frate concureaza
Spre perfecta metastaza –

De o viata, viata-i chin:
Ia-ncercati pe un crestin,

Sa-i cantati si impotriva:
Sa va scrie-n gand misiva

De blesteme si coliva –

De o viata, toti stiu bine
Totul ce li se cuvine –

Dar nu stiu si de rusine –

L-am gasit si pe Hristos
Zugravit ca ranchiunos,

Pedepsind un biet fartat,
Pe furis, ca a mancat –

Nu a-ntors Hristos, obrazul,
La dusman, n-a dat si prazul,

Ci-a vrut, sangele, gramada,
Din flamanda lui plamada –

De o viata, viata-i cruda:
Tu mi-esti Iuda, eu ti-s Iuda –

Eu, de te sarut, vicleanul,
Tu, prin spate, da-mi pumnalul –

Si-amandoi, aceeasi Iuda,
Sa ne vindem – Viata-i cruda !

20 iulie 2011