Author: nelurs

CHEMARILE BISERICII DIN ZILELE DE SARBATORI CRESTINE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Elena BUICA

De când ne stim ca neam, zilele de sarbatoare i-au adunat pe oameni în sânul bisericii, la masa sau la hora. În zarile îndepartate pe unde ne aflam, biserica îsi împlineste menirea ei de a ne aduna si de a ne darui frumusetile trairilor sufletesti înaltatoare. În mod obisnuit, duminicile merg la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Toronto. Românii ortodocsi aflati în zona în care locuiesc si eu  purtam o suferinta în suflet ca nu avem o biserica dupa traditia noastra. Pâna ni se va împlini aceasta dorinta, ne multumim si asa, adica, duminica sa mergem la slujba la ora 12 într-o biserica închiriata pentru câteva ore, sa ascultam toaca si clopotele bisericii  înregistrate pe banda,  iar preotul sa slujeasca în altar deschis.  Dar daca facem abstractie de ele, biserica îsi îndeplineste rolul ei de veacuri. E locul unde ti se umple inima de curatenie, mintea de gândul cel bun si sufletul de emotii, locul care ajuta la unitatea de neam oriunde ne-am afla. Aici coboara peste noi pacea Duhului Sfânt, uitam de vrajmasi, de suferinte, de neîmpliniri. E numai murmur si rugaciune în taina, cu sufletul larg deschis si plecam cu  nadejdea în suflet ca rugaciunea ne-a fost primita. Rugaciuni putem face oriunde, caci Dumnezeu este peste tot, dar în biserica sunt trairi de o factura speciala si sentimentul religios îl traim într-un mod diferit alaturi de ceilalti crestini de-un neam cu noi, alaturi de cunoscuti si prieteni.

Îmi trece prin minte o idee: cum ar fi viata noastra fara astfel de trairi? Ar fi posibil ca la baza religiei noastre sa stea alte adevaruri? [pullquote] Vechimea bisericii este dovada temeiului pe care a fost asezata. Singurul adevar cert este cel pe care Mântuitorul l-a dat ca raspuns ucenicilor: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.

Elena Buica [/pullquote]E posibil sa se rastoarne tot ce am crezut pâna acum?  Imposibil, îmi raspund. Misterul si miraculosul ne hranesc sufletul, îmi zic. În lumea “nebuna” de azi, încercam sa ne întâlnim cu sinele nostru Divin pe calea spiritului. În biserica, spiritul inunda natura noastra emotiva si îi uneste pe oameni. Vechimea bisericii este dovada temeiului pe care a fost asezata. Singurul adevar cert este cel pe care Mântuitorul l-a dat ca raspuns ucenicilor: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.

Asezata în banca alaturi de mini corul care da raspuns preotului, cânt si eu  ca pe vremea când eram eleva la Scoala normala si mai târziu participând la coruri bisericesti.  Cântând, simt ca darui ceva din mine si ca primesc în acelasi timp o calma bucurie. Alaturi de mine sunt multe familii prietene sau numai bune cunostinte pe care le simt ca-mi apartin cumva. Îi simt foarte aproape de mine pe Monica si Adrian  Patrascu, prietenii care ma aduc la biserica în fiecare duminica, oameni profund evlaviosi.  În credinta stramoseasca si-au crescut  cei 6 copii. Monica îmi sopteste: „Aici ma simt alt om, si am sentimentul ca apartin cuiva si nu sunt numai un fulg aruncat în lumea larga”.

În fata altarului seniorul Valerian Banu citeste tinând locul dascalului bisericesc. E din Alexandria, zona în care m-am nascut, cu radacini adânci în credinta si în participarea activa la biserica si ascultându-l parca ma simt acasa. Ceilalti slujitori ai bisericii, voluntari si ei, îsi fac cu pietate serviciul rânduielilor bisericesti. Lânga o masa alaturata,  zaresc o alta prietena, octogenara d-na Irina Nestorescu, figura parca desprinsa din tablourile distinselor doamne din perioada interbelica, cu modestia si simplitatea doamnelor de rang înalt – aseaza bunatati pentru pomenirea mamei sale. Ma asteapta sa particip la pomenirea pe care o face.

La sfârsitul slujbei, colaboratorul  revistei “Observatorul” si regizorul teatrului “T. Musatescu”, Ilie-Stelian Constantin, cu mândrie retinuta, îmi prezinta trupa teatrala. Ne spunem  câteva cuvinte pe care le simt ca un buchet de flori frumoase si pline de viata. 

Fac cunostinta cu mai multe persoane si întâlnesc multa lume cu care schimb câteve vorbe sau care ma saluta zâmbind. Pe multi îi cunosc numai dupa înfatisare, dar îi simt din lumea mea si murmur si eu: „Simt ca apartin cuiva”. 

 A urmat apoi  bucuria muzicii religioase cu iz de romanism, cu iz de acasa. Corala „Armonia”, purtatoarea simbolului spiritualitatii românesti –  nu întâmplator anagrama României –  ne-a delectat cu muzica Sfintelor Sarbatori ale Învierii a carei frumusete o sorbisem din alte timpuri. Mentinând aprinsa candela muzicii religioase la mari departari de originea ei, au creat o atmosfera cu totul aparte, speciala,  departe de agresivitatea vietii cotidiene. Trairea maxima a expresiei religioase, intensitatea emotiva, profunzimea  liniei melodice, farmecul armoniei si interpretarea remarcabila ne-au purtat în strafundurile trairilor ca sa ne înalte în taria frumusetilor Divine. Initiatorul si sufletul acestui cor, profesorul Augustin Medan, împreuna cu coristii, ca si trupele de teatru românesc din Toronto sau colaboratorii publicatiei “Observatorului” îsi aduc contributia lor voluntara pentru a tine sus faclia artei si a limbii române. 

Coristele cu ii românesti si fuste lungi neagre, barbatii în costume negre, camasi albe si papillon negru, cu totii, de la mic la mare, aveau fetele stralucind de bucuria daruirii. Miscarile dirijorului îi conturau întreaga personalitate. Îi cânta fata exprimând participare totala, gura rostea cuvinte fara grai, întelese numai de coristi, iar mâinile erau un adevarat poem, vorbind si ele parca, în grai omenesc. La marginea corului, frumoasa solista  Magda Medan,  dar si fiica ei, Mona, ma îndemnau sa le desprind glasurile  din restul corului  atât de bine închegat. Vrajita de frumusetea interpretarii, n-am bagat de seama ca de multisor ramasesem cu gura întredeschisa.

Si atunci, în zilele de sarbatoare, cum sa nu raspunzi chemarii maicii biserici, ca sa te bucuri de trairi pline de frumuseti înaltatoare ce-si trag seva din radacini adânci si întâlnindu-te cu cei din neamul tau, cunoscuti si cu prieteni, sa simti ca apartii cuiva, iar în zilele de mare sarbatoare ale Învierii sa rostesti cu buna cuviinta stramoseasca „Adevarat a înviat?!”

Elena BIUCA

Toronto, Canada 

august 2001  

TARZAN MAIDANEZUL

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 

Ovidiu CREANGA

 

Daniel când se ducea la joaca în Cismigiu venea calare pe un dulau voinic dar blajin care nu se scutura ca sa se scape de calaret… dar cred ca îi place si lui sa fie calarit de Daniel.

Toti copiii, si nu numai copiii îl stiiau si îl iubeau ca era un câine bine crescut, prietenos cu oamenii si culmea, era prietenos si cu alte animale. Nu se lua dupa pisici, veverite, iepurasi si alte vietuitoare pe care le întâlnea. „Specialistii” spuneau ca ar fi o corcitura între un Rottweiler si un Labrador.  Rottweiler e o rasa germana, si Labrador o rasa canadiana. Deci Tarzan al nostru, cu toate ca era un maidanez cules de pe strada putem spune ca era de vita nobila. De fapt nu de pe strada… ci din Cismigiu! Veti vedea cum a ajuns acolo.

Povestea lui e cât se poate de interesanta, sa o ascultati si o sa-mi dati dreptate. Acum vreo doi ani, Daniel care atunci avea 5 anisori, a iesit cu parintii sa se plimbe prin Cismigiu. Ei locuiau într-un bloc care dadea în parc. Deodata au auzit un scâncet stins ce venea de sub o banca. Daniel a dat o fuga sa vada cine plânge. Era în catel mic cât un pisoi, slab numai piele si os, si tremura din tot corpul ca era cam racoare… Daniel nu a stat pe gânduri, s-a aplecat si l-a luat în brate. Parintii nu prea au fost de acord. Daniel i-a pus numele Tarzan.

– Daniel da-l jos! Singur e plin de purici si o sa te umple si pe tine. Daca vrei catel o sa-ti cumparam unul de la un crescator de câini, care sa ne dea si un certificat de sanatate… Te pomenesti ca jigodiuta asta mica are si vre-o boala.

– Eu pe asta îl vreau! Tocmai ca e atât de nenorocit… Eu vreau sa-l salvez, ca daca sta aici va muri sigur.

Daniel vorbea ca un întelept. L-a luat strâns în brate si la învelit cu paltonul cu care era îmbracat. Catelul nu a mai plâns s-a gudurat si la pupat pe Ionel pe obraz gest de recunostinta. Parintii s-au înduplecat. L-au dus la veterinar care i-a dat ceva ca sa elimine presupusii viermi intestinali. Acesta i-a pus o zgarda la gât care alunga puricii si i-a facut toate vaccinurile care se fac la catei. Au cumparat mâncare speciala pentru catei mici si în vre-o doua saptamâni Tarzan s-a înzdranvenit. Daniel zor nevoie sa doarma cu el în pat, catelul era curat, si dormea tun pâna dimineta, învelit cu grija de Daniel. Cred ca Tarzan avea vre-o sase luni. Era un catelandru frumos cu parul de culoare caramizie, nici maro, nici rosu, si era scurt de parca era de foca. Tarzan era jucaus ca i-a cucerit si pe parinti si toti acum îl iubeau si el îi iubea pe toti… Ce mai, devenise un membru al familiei.

Era cam pe la miezul noptii, Daniel dormea dus, însa Tarzan era treaz si statea în pat în capul oaselor, adica în popou si îl zgâltâia delicat pe Daniel sa-l trezeasca. Daniel s-a trezit, dar înca era buimac de somn. Dupa ce si-a revenit, cu uimire, l-a auzit pe Tarzan ca vorbeste:

– Daniel sa nu te sperii, eu am sa-ti spun povestea mea care trebuie sa o stii numai tu. Numai tu trebuie sa stii ca eu înteleg tot ce se vorbeste si pot vorbi si eu.

– Vai, Tarzan… Sunt uimit! Este ceva nemapomenit. Ard de nerabdare sa stiu povestea ta care cred ca e minunata.

– Daca e sau nu minunata ai sa judeci tu, dar ce am sa-ti spun sa ramâna între noi si sa pastrezi acest secret, ca daca-l spui cuiva toata vraja se topeste si eu nu voi mai putea sa vorbesc si sa gândesc omeneste! Promiti?

– Desigur ca promit! ?i nu am sa spun nici la gradinita… cu toate ca as fi  tare mândru daca prietenii mei ar sti ce catel fantastic am eu.

– Deci fii atent la ce spun eu si daca se aude vre-un zgomot sau vine cineva ne facem ca dormim.

– Ieri, tot cam pe la ora asta, aproape de miezul noptii, tu dormeai tun… dar eu am simtit ca e cineva în camera, si într-adevar am zarit un omusor cu o barba lunga cu care era încins. În camera noastra era numai luminita aia mica de noapte, acum am sa povestesc asa cum am vorbit cu el.

– Cine esti tu si la ce ai venit la noi tiptil si la miezul noptii? Am constat cu uimire ca puteam vorbi omeneste, el s-a asezat la capul patului înspre partea unde dorm eu. Tu dormeai tun si cred ca visai ceva ca… mormaiai.

– Pe mine ma cheama Mos Poveste Barbalunga si Dumnezeu m-a lasat pe Pamânt sa spun povesti copiilor si sa ajut pe cei nevoiasi. ?tiu ca erai disperat si plângeai sub o banca în Cismigiu, plânsul tau m-a facut imediat sa fiu binefacatorul tau. Eu l-am îndreptat pe Daniel spre locul în care sufereai tu. Eu l-am urmarit si l-am ajutatat fara sa stie el, pâna te-ai inzdravenit tu. Am venit sa-ti spun ca te-am înzestrat cu darul vorbirii, dar numai când vorbesti cu Daniel! Cu altii esti catel ca toti cateii. Sa stii ca mamica ta Molda, traieste! A scos-o de la hingheri o familie de oameni cumsecade care stau nu departe de aici. S-ar putea sa îi întâlniti ca si ei vin si o plimba pe Molda în Cismigiu. Daca ai sa te întâlnesti cu mamica ta, sa nu te dai de gol, sa fii catel ca toti cateii. De câte ori vei avea nevoie de un ajutor, sa te gâdesti la mine si eu te ajut, si când nu ne vede nimeni poate am sa si vin. Sa-i spui lui Daniel ca peste doua saptamâni am sa vin noaptea sa vorbescu cu amândoi, si cu tine si cu Daniel. Te-am înzestrat cu darul vorbirii deoarece si tu si Daniel sunteti buni prieteni si nu faceti rau la nimeni. Tu nu fugaresti pisicile si veveritele, iar Daniel câteodata da pachetelul lui de mâncare la vre-un pisoi sau catel. Acum plec… Ramâi cu bine si saruta-l pe Daniel din partea mea, si sa-i spui tot!

M-a sarutat pe frunte eu i-am sarutat mâna si s-a topit ca o naluca.

– Draga Tarzan sunt pur si simplu uluit, nu am mai auzit o poveste atât de frumoasa, ard de nerabdare sa ne întâlnim cu Mos Poveste Barbalunga sa vorbesc si eu cu el! Din povestirea ta trebuie sa fie un om minunat.

– În doua saptamâni va fi aici si atunci poti vorbi cât vrei cu el ca si el vrea sa te vada fiindca te iubeste si pe tine ca si pe mine.

Doua saptamâni au trecut foarte încet pentru prietenii nostri. În acest timp Daniel se ducea la gradinita. El a pastrat acest secret arzator cu toate ca ar fi vrut sa spuna la toata lumea ce catel nazdravan are el. ?i a venit si ziua în care trebuia sa soseasca Mos Poveste Barbalunga. Era miezul noptii! Abia cântasera cocosii… Daniel si Tarzan nu adormisera înca si-l ateptau pe mosul cel extraordinar. Deodata si-au dat seama ca mosu era in camera lor.

– Bine v-am gasit dragii mosului, iata am venit si eu si putem sta de vorba cât vreti voi.

– Bine ai venit Mos Poveste Barbalunga, noi te asteptam cu inima la gura! au raspuns amândoi odata… si acum vorbeau între ei cine sa înceapa sa-i puna întrebari. A început Tarzan, care era mai familiar cu mosu’ ca mai vorbise cu el… ?i… începe:

– Mos Poveste Barbalunga, eu nu am apucat sa stiu povestea vietii mele pâna am ajuns zgribulit sub o banca, în Cismigiu. Cred ca matale care le stii pe toate stii si povestea vietii mele?

– Desigur ca o stiu dragul Mosului. Tu de fapt nu esti un maidanez fiindca taticul tau este un Rottweiler rasa pura si mamica ta este un Labrador tot rasa pura. Deci tu esti, cum zic englezii, un „Mix” sau un „Metis”, însa esti un catel vita nobila… Uite cum ai ajuns disperat sub o banca în Cismigiu! Famila voastra, adica mamica ta Molda si cei sapte puisori ai ei, adica tu cu fratiorii si surioarele tale – trei baietei si patru fetite – locuiati la stapânul vostru pe care îl chema George Roca. Stapânul vostru era un domn tânar si chipes… de mureau fetele de dragul lui! Era destept tare! Cred ca era avocat la baza si avea o functie mare la un minister. Deoarece George era foarte destept… iar seful lui, un prostanac notoriu – dar ruda cu ministrul – acesta îl invidia si îl persecuta gasindu-i mereu nod în papura. Atunci stapânul vostru s-a gândit ca cel mai bun lucru e sa plece din tara.

Ce sa faca cu voi? A gasit stapâni de treaba si i-a dat pe toti fratii si surorile tale pe la case de vaza, iar pe tine si pe mamica v-au dat unei distinse doamne cu care era de mult prieten… si ea mare iubitoare de animale! Aceasta doamna se numea Elena Buica si era cunoscuta de catre toata lumea ca Buni. Probabil ca vreun nepot caruia îi era bunica i-a pus numele acesta sau si-a castigat precla deoarece era buna cu toti! Buni avea o gospodarioara suficient de mare pentru nevoile ei si ale voastre. Ce avea Buni mai deosebit era… o gradina mare în care tu si mamica ta alergati si va hârjoneati toata ziulica. Noua stapâna va iubea foarte mult si avea o grija deosebita de voi. Buni avea în vecini doua fetite si un baietel care veneau mereu si se jucau cu voi. Mai avea si o fata plecata de multi ani în Canada… care avea si ea mare nevoie de ajutorul mama ei deorece nu stia pe unde sa-si scoata camesa de ocupata ce era cu trei copii mititei si cu unul mic-mic… pe care i-l adusese barza de curând.

Asa ca, Buni nu a avut încotro si a trebuit sa plece. Trebuia sa faca ceva cu voi, adica cu tine si cu mamica ta Molda. In fundul gradinii lu’ Buni era o casuta mica în care locuia o batrâna… fosta mare boieroaica, dar care saracise deoarece avusese un barbat care i-a pierdut toata averea la carti si care de las ce era… a fugit în America unde i-a pierit urma. Biata Polixenia, ca asa o chema, traia din ce mai vindea… câte-un lucru din casa. Fosta boieroaica avea un suflet de aur si iubea nespus animalele, în special câinii. Avusese multi la viata ei! Ei i-a cadorisit Buni pe Molda si pe tine Tarzane… înainte de a pleca în Canada.

Biata batrâna îsi împartea bucatica de pâine cu cele doua vietati si se întelegeau foarte bine! Într-o zi a facut o paralizie cerebrala si ambulanta a dus-o la spital.  Prietenii nostri Molda si Tarzan – adica tu cu mamitica ta – au stat trei zile flamânzi în casa apoi au iesit pe strada cautând de mâncare prin gunoaie. Pe Molda au prins-o higherii, iar tu Tarzane te-ai refugiat sub o banca în Cismigiu. Pe Molda au scos-o dela hingheri niste oameni cu suflet iar pe Tarzan l-ai gasit si l-ai salvat tu Daniel.

Atât Tarzan cât si Daniel au ramas foarte impresionati de povestea batrânului. Daniel nu s-a mai putut abtine si s-a dus si l-a imbratisat pe Mos Poveste Barbalunga si apoi pe Tarzan pretenul lui nedespartit.

– Mos Poveste Barbalunga, povestea asta m-a uns la suflet! Îmi dadeam eu seama ca Tarzan nu este un maidanez si am avut dreptate. Iti multumesc din suflet.

– ?i eu îti multumesc Mos Poveste Barbalunga, ca mi-ai spus povestea mea… dar stii cumva ce o fi facând stapânul nostru George?

– Dee suparare, a plecat la capatul pamântului, tocmai în ?ara Cangurului! S-a stabilit la Sydney un oras mare si frumos! S-a însurat cu o fata minunata… dar duce dorul de meleagurile natale si de cei lasati acasa! Asa ca… s-a apucat de scris. Scrie povestea vietii sale! Fiecare avem povestea noastra… Pacat ca nu avem timp sa ne-o facem cunoscuta… ?i am uitat sa va spun… nu si-a mai cumparat niciodata vreun câine… Pentru a ramâne voi… vesnic în amintirea sa!

– Dar Buni!? Cu Buni ce s-a întâmplat?

– Buni a fost si este fericita în Canada! A scapat de singuratate… I-a crescut cu dragoste si mare grija pe toti cei patru nepotei… i-a învatat multe lucruri utile si chiar si româneste! Dupa ce a „iesit la pensie” si-a descoperit vocatia de a scrie carti si acum trece drept un scriitor important de limba româna.

Mos Poveste Barbalunga i-a sarutat cu dragoste pe amândoi si le-a spus ca o sa-i mai caute când cei doi vor mai avea nevoie de el, deoarece el va sti în orice clipa ce fac ei si îi va feri de necazuri. Apoi s-a topit parca nici nu ar fi trecut pe acolo.

***

Tarzan crestea vazând cu ochii… Cu timpul s-a facut un dulau mare, voinic si frumos! Într-o zi s-a întâlnit cu Molda în Cismigiu! Tarzan a recunoscut-o imediat! Ea era neschimbata pe când el crescuse mare-mare… Mama abia si-a dat seama ca are în fata unul dintre puii ei. Însa când s-a apropiat de el l-a recunoscut dupa miros si l-a pupat, adica l-a lins cu multa caldura, treaba pe care l-a impresionat pe Tarzan pâna la lacrimi. Acum, nu pot sa bag mâna-n foc ca si câteii plâng… dar sunt convins ca erau amandoi topiti de fericire!

Deci dupa cum am început povestea cu Daniel care umbla calare pe Tarzan tot asa o sfârsesc ca pe Daniel tot calare pe Tarzan îl las, dar nu pot sa nu marturisesc ca Mos Poveste Barbalunga m-a ajutat foarte mult la aceasta poveste.

LA PUTNA

On By nelursIn poetryLeave a comment

Vavila Popovici

 

 

Cu fruntea plecata-n dantela verde a pamântului,

ascult taina tarânei si-al stramosilor plâns.

Un clopot cu sunet solemn rupe tacerea

chemând credinciosii la slujba.

Ma ridic brusc, îmi fac semnul crucii,

aminte-mi aduc de clipa si de Dumnezeu:

„Îngerul Iubirii este prezent

în delicatele fire de iarba,

caci iubireaeste în a da…”

Si mare e iubirea Ta, Doamne!

O lumina diafana scalda totul din jur,

privirea-mi cauta-n zadar

orizontul dincolo de hotar;

sarut cerul, padurile verzi,

pamântului îi cer iertare, pentru neputinta

si pentru multele semne de întrebare.

Caci ne-iubirea este în a se lua!

Ma apropii de lespedea mormântului lui Stefan,

privesc vrejurile meandrice – funii ale cerului…

Ma-nchin maretiei lui, spun o rugaciune

si-ntreb cerul:

Unde esti Stefane Mare? Unde e Moldova ta?

 

 

IN MEMORIAM: ROSA DEL CONTE

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Adrian NICULESCU

 

 

S-a stins un monument istoric. La spectaculoasa vîrsta de 104 ani împliniti, a încetat din viata, la Roma – în apartamentul sau din via dei Liburni, 14, aflat chiar în fata primei Universitati a Cetatii Eterne, numita La Sapienza, la care ani îndelungati a predat –, marea doamna a românisticii italiene, Rosa Del Conte. Un e-mail circular, trimis în dimineata zilei de miercuri, 4 august, de catre prietenul Bruno Mazzoni – profesor de limba si literatura româna si decan al Facultatii de Limbi Straine a Universitatii din Pisa, presedintele Asociatiei Românistilor Italieni – ne anunta tristul eveniment: „Cu profunda durere trebuie sa va comunic ca ieri seara, în jurul orelor 22.00, s-a stins în mod senin, în casa sa romana, din via dei Liburni, Rosetta (cum i se spunea, n.m.) Del Conte, decanul românistilor italieni, fosta titulara a celei dintîi catedre de limba si literatura româna create în Italia, pe lînga Universitatea din Roma – La Sapienza. Funeraliile sînt prevazute pentru (mîine) vineri, 5 august, n.m.t, dar corpul neînsufletit va fi transferat, ulterior, la Milano, pentru a fi îngropat în cavoul familiei“. De ani de zile a îngrijit-o, cu devotament, pîna în ultima zi, dna Manzone, fiica ultimului director, pîna în 1948, al Institutului Italian de Cultura din Bucuresti (de pe Calea Victoriei, colt cu General Manu, actualul Institut de Istorie a Artei) – închis vreme de peste 20 de ani, din ordinele Anei Pauker – si sora cunoscutului ziarist parlamentar RAI-TV, Adalberto Manzone.

Tînara filoloaga Rosa Del Conte fusese trimisa, în 1942, lector de limba italiana la Universitatea din Bucuresti, cam tot atunci cînd, „la schimb“, sosea în Universitatea din Padova (pandanta Universitatii din Bucuresti, gratie marelui Ramiro Ortiz, fondatorul, în 1909, al Catedrei de italiana de la noi, reîntors în Italia, la Padova), tot ca lector, regretata italienista Nina Façon, eleva preferata a lui Ortiz – expulzata însa din Italia, la scurt timp, în 1939, întrucît începusera sa se aplice sceleratele legi rasiale adoptate de Mussolini în 1938, la presiunea expresa a lui Hitler…

În 1945, Rosa Del Conte se va transfera la Universitatea din Cluj, din Ardealul proaspat redobîndit. Aici, va lega o trainica prietenie cu deja persecutatul Lucian Blaga. În 1948, odata cu funesta reforma comunista a învatamîntului si cu înghetarea abrupta a relatiilor cu Occidentul, este expulzata si ea din România. Prin forta lucrurilor, Rosa Del Conte va deveni o anticomunista activa, o apropiata a Exilului românesc. Profesoara italianca, revenita silit în tara sa, initial la Universitatea Catolica din Milano, apoi la Sapienza de la Roma, pentru a preda româna, va fi legatura lui Blaga cu Lumea Libera si va fi si executorul testamentar al acestuia, titlu cu care se mîndrea… Ea va fi autoarea acum uitatei propuneri de acordare a Premiului Nobel pentru Literatura lui Blaga – o idee geniala, ce a facut sa tremure autoritatile comuniste din România, aflate în plina continuitate stalinista, în 1956… Ce-ar fi însemnat, pentru rezistenta antiregim din tara, din închisorile doldora si din munti, pentru prestigiul României, în general, un Premiu Nobel acordat unui proscris precum Blaga, înainte de Pasternak (1958) sau de Soljenitîn (1970), nu este greu de intuit!

Desi a mai revenit, sporadic, în România comunista, începînd cu 1957 (cînd era urmarita pas cu pas – dovada se gaseste pîna si-n dosarul CNSAS al tatalui meu, Alexandru Niculescu, ce i-a fost emul si o cunoscuse cu ocazia Congresului de romanistica de la Florenta, din 1956…), ea a refuzat orice marire de la statul totalitar. De-abia în 1994, dupa Revolutia eliberatoare, a acceptat sa fie aleasa membra de onoare a Academiei Române, iar în 2001 presedintele Iliescu i-a conferit ordinul „Steaua României“ în grad înalt.

În calitatea sa de cel mai important eminescolog de la Perpessicius încoace (în manualul meu de româna de clasa a XII-a, din 1979, exista, spre final, un capitol intitulat „Limba si literatura româna în lume“; acesta era ilustrat de copertele a doua carti: un volum a doi lingvisti danezi, pentru limba, si, pentru literatura, volumul Eminescu o dell’Assoluto, opus magnum al Rosei Del Conte, Modena, 1962!… ), a fost sufletul si oaspetele central al adevaratului Centenar Eminescu, cel organizat la Paris, la Maison de la Chimie, la 15 si 16 iunie 1989, de catre Exilul Românesc (initiator: „Aurelio“ Rauta – prietenul lui Al. Rosetti, maestrul parintilor mei –, care a finantat si statuia poetului national, ridicata tot atunci de sculptorul Anghel, lînga Biserica Româneasca din rue Jean de Beauvais). Cu acea ocazie, doamna Del Conte a îndraznit, în fine, cu o vadita timiditate, sa-si prezinte si traducerile sale din poezia lui Eminescu la care, cu religiozitate, a cizelat timp de peste treizeci de ani – asta în conditiile în care, în Bucurestiul aflat înca în „vremea ciumei“, comemorarea s-a facut, e drept, la Ateneu, dar de catre un marunt activist de partid, înarmat cu ridicole citate din… Ceausescu.

De Rosa Del Conte ma leaga numeroase amintiri. Am avut sansa, prin parintii mei, sa o cunosc, de copil. Venea la noi acasa, în Militari, pe str. Apusului, uneori însotita de iubitul sau frate, disparut prin 1970, îi revedeam la Roma, cînd tatal meu, în anii ’60, era profesor la Padova (fascinat, ca orice copil, de masini, mi-a ramas întiparit precis în minte pîna azi ca aveau, împreuna, un Fiat 125, cu care ne plimbau!…). Mult mai tîrziu, în 1984, cînd deja luasem calea exilului, cu dînsa am mers la Ministerul italian al Învatamîntului, din „Transtevere“, sa depunem actele prin care tatal meu avea sa cîstige concursul de profesor la Universitatea din Udine. Despre o mizerie pe care i-o facuse ambasada RSR-ista la Roma aveam sa vorbesc în prima mea colaborare pentru Radio Europa Libera (decembrie, 1984). În acelasi an, fiind bursier al Institutului de istorie „B. Croce“ din Napoli, mi-a facut marea cinste de a ma lua colaborator – remunerat si cu numele meu – în redactarea titlurilor istorice si literare românesti pentru suplimentul II, de actualizare, al Marii Enciclopedii De Agostini (aparut la Novara, în 1985). M-a ajutat si m-a încurajat si am avut, astfel, prilejul de a-i cunoaste, în mod direct, marea exigenta profesionala, acuratetea si acribia ei proverbiale. Ulterior, din 1986, devenit docent cu contract la aceeasi Universitatea Catolica din Milano la care lucrase ea în anii ’50, am înregistrat, înca vii, ecourile activitatii sale, acolo, în slujba românisticii. Dupa lingvistul suedez Alf Lombard (1902-1993), si el, din 1947, membru al Academiei Române, cu literata Rosa Del Conte dispare ultimul mare stîlp al românisticii universale.

Rosa Del Conte nu a fost doar o extraordinara exegeta a literaturii române. Ea a fost chiar o autentica parte componenta, la propriu, a acesteia. Mai mult, daca-mi este permis sa descriu ceea ce am simtit eu atunci cînd, într-o zi de decembrie a anului 1984, mi-a deschis sertarul de la biroul sau, plin cu documente, scrisori, texte, acte, ea reprezinta, nemijlocit, si o pagina din Istoria României. Adica, exact un monument istoric… Requiescat in pace!

P.S. Cu prilejul unui colocviu ICR tinut la Milano, în iunie 2009, în întîmpinarea a 20 de ani de la Revolutie, am organizat, sub genericul „Dupa 20 de ani“, o ampla masa rotunda intitulata „Întîlnire cu prietenii din timpurile vitrege“, la care i-am invitat pe toti cei ce ne-au fost aproape (ziaristi, universitari, personalitati publice, oameni politici), înainte de Decembrie 1989. În  acest cadru, am avut bucuria de a-i putea aduce un omagiu public distinct, trecut, cu relief, în programul oficial al manifestarii, doamnei Rosa Del Conte, ce împlinise deja 102 ani. Au vorbit profesorii Marco Cugno (Universitatea din Torino) si Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa) – cei care, într-un fel, au preluat stafeta traducerilor si a studiilor de românistica de la Rosa Del Conte –, istoricul Cesare Alzati (Universitatea Catolica din Milano), Sorin Vasilescu (Universitatea de Arhitectura, Bucuresti), Roberto Scagno (Universitatea din Padova) si subsemnatul. Au fost doua astfel de omagii. Celalalt a fost dedicat marelui scriitor Claudio Magris ce, în volumul sau Danubio (1986) – prezentat, la vremea aceea, de Virgil Ierunca si de mine, de-a lungul a mai multe emisiuni „Povestea Vorbei“, de la Radio Europa Libera – a denuntat demolarile ceausiste.


P.P.S. Propun, pe aceasta cale, Accademiei di Romania din Roma sa dea numele Rosei Del Conte unei sali, sau încaperi, din vasta sa incinta. Prin 1949-50, doamna Del Conte strîngea, platind, de la precupetii din Campo dei Fiori, piata mare a centrului Romei (unde a fost ars Giordano Bruno – v. statuia de Ettore Ferrari!), hîrtie de împachetat (marfa rara, în saracia de dupa razboi…) provenita din cartile Accademiei, aruncate de autoritatile comuniste, ce o închisesera (avea sa fie transformata în depozit timp de peste 20 de ani…) si-i vandalizasera biblioteca… Ar fi un bine-meritat omagiu!

Adrian NICULESCU

http://www.observatorcultural.ro

august 2011

De ce ?

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Florian Guler

http://desculti.blogspot.com/ 

Intreb “DE CE?” a nu stiu cata oara!

Nu Te-nteleg si cum sa indraznesc?

Cand Tu iubesti pe cei ce Te omoara

Si-i rastignesti pe cei ce Te iubesc?

 

De ce cararea Ta spre ape de hodina,

Trece adesea prin umbrita vale?

De ce sunt pasii mei ingreunati de tina?

Si limpede izvoare, de ce nu las pe cale?

 

De ce ma dor toiagul si nuiaua Ta,

Cand Tu ma inconjori cu indurare?

De ce cand trist, imi plange inima,

Tu ma inalti cu sfintii-n sarbatoare?

 

De ce veghezi in jurul meu mereu

Precum in jurul ciutei capriorul?

De ce-mi asterni in nouri curcubeu?

De ce ma tii? Cand luneca piciorul.

PRIN ROMÂNIA ANULUI 2011

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

 Elena BUICA

O noua carte m-a întors acasa printre cei carora le-am purtat dorul, cei care mi-au încântat urechile cu graiul în care vietuiesc, graiul de care sunt lipsita în buna masura în tara stramutarii mele. Punând piciorul pe pamântul românesc, a înflorit iarasi în mine sentimentul apartenentei. M-am simtit iarasi în largul meu si mai „la mine acasa”. Familia mea cea mare m-a îmbratisat cu unde nevazute si i-am raspuns pe masura. Pentru prima data, s-a potrivit ca sa fiu împreuna cu nepoata mea, Mara, în vârsta de 19 ani. Nu i-a trebuit multa vreme sa ajunga la o concluzie pe care o spunea tuturor ca pe o revelatie: „Buni a mea este aici alt om, de care nu aveam habar. Aici este locul ei de pe pamânt, locul unde se misca în voie. Acum înteleg mai bine pretul pe care l-a platit ca sa vina si sa aiba grija de mine în Canada. Acum au alte întelesuri pentru mine rândurile scrise de ea prin care strabat fulgerele launtrice ale dorului de România.”

Si ca peste tot în lume, au fost pentru mine si în vara asta, atat zile în care am simtit ca plutesc, dar si din acela în care am mers pe brânci, târându-ma cu întreaga fiinta la pamânt, mai ales lânga pamântul care acoperea chipuri dragi care faceau parte din viata mea. Fratele mai mare n-a putut sa ma astepte înainte de a trece pragul cel mare, a intrat în sirul lung al disparutilor, multi din generatia mea sau altii mult mai tineri. Mâhnirile mi-au venit si din alte surse, unele foarte nelinistitoare. Am întâlnit suferinte de tot felul, saracie care impinge omul în pragul dezastrului, oameni aflati la limita rezistentei, disperati cautând de lucru. Într-un fel, România este înca o întreaga tara în suferinta. Pentru cei saraci cauza este bine cunoscuta, patura mijocie este inca foarete subtire si înca neconsolidata, iar pentru cei bogati, doar aparentele si teribilismele le aduc o falsa stralucire. Lacomia de a aduna averi nu le da liniste interioara. Sunt tulburati de invidia bine ilustrata prin zicala cu capra vecinului si nu de putine ori de teama dezvaluirilor adâncurilor mocirloase, izvorul averile lor de peste noapte.

N-am mai vazut anul acesta clocotul social în care fierbea tara anul trecut, pe vremea reducerii salariilor si pensiilor. Acum viata parea ceva mai calma, desi în adâncuri se simte ca nu e bine asezata. Marea industrie a tarii nu da multe semne de revigorare. Tara merge totusi înainte, încet, dar se misca. Revenind în tara dupa un an, am putut remarca unele schimbari în bine. Oamenii nu stau pe loc, multi realizeaza câte ceva pe batatura lor asa cum pot si pic cu pic se aduna, doar si marea este alcatuita din picuri de apa. Urechea mea a prins mai multe glasuri de intelectuali, artisti si oameni de bine care lupta pentru redresarea demnitatii nationale aflata la un nivel prea jos din cauza unor raufacatori care au cotrobait înjositor prin civilizata parte a Europei.

Mi-am gasit satenii mei din Tiganestiul Teleormanului traind ca si pâna acum, dupa rosturile stiute, vazându-si fiecare de treburile lui. M-au întâmpinat cu aceeasi caldura si cu bucurie înscrisa pe fetele lor. Primarul comunei, Gelu Florian Pisica, pe care îl credeam mai distant si cu tinuta mai oficiala, m-a întâmpinat cu deosebita caldura. A iesit bucuros din Primarie sa-mi cunoasca nepoata, placut impresionat ca în foarte scurtul timp de stat în tara, am adus-o din îndepartata Canada sa vada radacinile de unde se trage. Când a vazut-o încântata de lumea satului bunicii ei, i s-au luminat ochii si mai tare. Am auzit multe laude la adresa primarului, dar nu mi-am închipuit ca ma întâmpina cu citate din nenumaratele descrieri pe care le-am dedicat consatenilor mei, mentionând din memorie chiar si paginile citatelor. Îi parea rau ca timpul sederii mele în tara e prea scurt, fiindca voia sa pregateasca o sarbatoare în care sa fiu primita ca Cetatean de Onoare al Tiganestiului, dar si-a înscris în agenda lui de lucru sa o pregateasca în viitor.

Frumoase si emotionante momente am trait si la cele doua lansari ale celui de al cincilea volum intitulat „Luminisuri”. Prima lansare a fost organizata de Liga Scriitorilor Români, Filiala Bucuresti, în frumoasa sala a Bibliotecii Metropolitane din inima Bucurestiului, aproape de Piata Romana. Caldura cu care am fost primita si cuvintele ce mi s-au adresat mi-au întarit convingerea ca efortul de a scrie nu a fost o chiar o zadarnicie. Cea de a doua lansare a fost organizata de catre Academia Dacoromâna în somptuoasa sala a Bibliotecii Pedagogice din strada Zalomit, asezata în umbra Cismigiului. Aici am primit si o Diploma de Excelenta „pentru remarcabila creatie literara româna”. Peste câteva zile m-am prezentat împreuna cu câtiva scriitori de seama la o emisiune de doua ore la TV România de Maine, la emisiunea „Dor de casa”.

In tara scrierile mele mi-au adus multe bucurii, fara sa pierd legatura cu pamântul. Am avut si doua familii, chiar dintre cele mai apropiate, care au dat în vânt tot ce am scris, dar mi-am amintit ca nu dai cu piatra în vânt, dai în pomul care da roade si ata cum nu se asteaptau, eu m-am bucurat si de încrâncenarea cu care îmi neaga scrierile si voi încerca sa mai dau roade pe cât ma vor tine puterile.

Nu mai putin încântatoare au fost întâlnirile cu prietenii uneori la o cârciumioara în fata cu câte o bere rece care ne-a încalzit inimile, ne-a rascolit amintirile si ne-a revigorat sentimentele.

Scriind aceste rânduri, îmi vine în minte gândul ca, dupa tiparul frecvent al scrierilor de acest fel, ar fi trebuit sa iasa de aici doua lucrari separate, una despre cum am vazut România în aceasta vara si alta cu evenimente si trairi personale. N-am avut puterea sa le separ. România este în mine cu toate ale ei, bune sau rele, iar eu sunt parte a ei cu tot ce mi se întâmpla. Pentru mine asta e România, cu tot ce am vazut, am gândit, am simtit sau mi s-a întâmplat pe plan personal sau pe acel plan al întregului. Si oricâte neajunsuri ar fi, ea mi-a adus si deosebite satisfactii si bucurii si eu nu uit asta. Oricum ar fi, Romania îmi apartine si în ea las nadejdea sa-si teasa urzeala zilelor mai bune, caci întotdeauna dupa ploaie vine soare, dupa noapte urmeaza zorii zilei. E în firea lucrurilor, nu se poate altfel. Au mai fost vremuri când se parea ca nu va mai fi iesire din impas, dar schimbarea vremurilor si-a urmat pasii. Chiar daca nu curând, chiar daca n-as apuca sa le mai vad, simt cum în straturile mai adânci ale fiintei neamului nostru se pregatesc prefacerile benefice.

Elena BUICA

Toronto – Bucuresti


 

PRIVIND CU NOSTALGIE, TINERETEA, COMUNISMUL…

On By nelursIn literatureLeave a comment

(ESEU UMORISTIC IMAGINAR)

Gabriela CENUSA

Paris,Hôtel de la Paix Tour Eiffel, camera 173, locul în care îmi astern acum memoriile. Tânara jurnalista de succes, cunoscuta în toata lumea, un nume notoriu, o viata perfecta. Asa suna un titlu banal dintr-o revista glossy, înaintea interviului acordat de mine, unei jurnaliste cu totul fastidioase. Desi buletinul îmi arata onorabila vârsta de 48 de ani, cred ca existenta mea încetase sa mai înainteze dupa prabusirea regimului comunist din România. Ramasesem blocata în acea perioada atât de noroasa a vietii mele. Am venerat comunismul, am fost dependenta de el, am trai cu el zi de zi, în casa, în redactie, pe platoul de filmare… Era ca o a doua natura a mea. Cum exista sute, mii, milioane de clinici pentru dezintoxicarea dependentilor de droguri, alcool si altele, asa ar trebui sa existe si pentru cei dependenti de comunism, cei care nu îsi imagineaza evolutia într-un regim ce se vrea a fi democrat.

Bine, recunosc, tânjesc dupa acele vremuri, sunt o dependenta, o comunista, închideti-ma! Îmi spuneam toate acestea într-un zâmbet ce parea a nu se mai termina. Am aruncat valorosul stilou primit cadou de la nimeni altul decât prim-ministrul Frantei, Dominique de Villepin, sau pe numele întreg, si pe care sunt mândra ca am reusit sa îl retin… Dominique Marie François René Galouzeau de Villepin! Mi-am aprins o tigara, iar primul meu gând a fost… întrebare. Oare tatal domnului prim-ministru a avut ceva în comun cu tatal lui Nicolae Ceausescu. Eram chiar cinica, îmi aminteam de acea povestioara absolut savuroasa, în care se relata cum tatal marelui conducator se prezentase în perfecta stare de ebrietate la legitimarea fiului. Pasiunea pentru numele românesti, îmbinata cu fericirea momentului. l-au facut pe tatal dictatorului sa uite ca acasa mai vietuieste un copil Nicolae!

Zâmbetul meu devenea din ce în ce mai persiflant, iar legatura pe care am reusit sa o stabilesc este de-a dreptul impresionanta. Mi-am spus în gând ca tatal domnului prim-ministru nu s-a putut opri asupra unui singur nume, sau a unui singur copil, l-a numit pe acesta si pentru viitorii nenascuti. În fine, îmi ocupam memoria degeaba. Poate pare impresionanta prezenta mea la Paris, fiind o maniaca a regimurilor totalitare, dar nu. Ma aflam aici pentru o importanta gala de decernare a celor mai buni jurnalisti si oameni de televiziune ai epocii comuniste. Speram sa îmi revina acel mare premiu, îl meritam din plin. Am fost un sprijin al regimului, un adevarat om de nadejde. Nu exista în mintea mea la vremea aceea ideea de tradare. De ce as fi tradat regimul?! Când tot ceea ce îmi oferea era în favoarea mea, a familiei mele, a cunostintelor, a tot ceea ce ma înconjura. L-am adorat pe tovarasul Ceausescu pentru tot ce mi-a oferit, dar l-am si urât în multe momente pentru ce mi-a luat. Mi-a luat inocenta vârstei fragede în care am început sa lucrez în favoarea regimului, si marea mea dragoste.

28 februarie 1987. An nebisect! Bucuresti. Ziua ce urma sa devina cea mai importanta din viata mea. Noaptea de dinainte îmi paruse cea mai lunga din toata existenta mea, nu izbutisem sa închid un ochi, eram plina de emotii. Reusisem sa primesc un post în TVR. Era o imensa realizare în acele vremuri. În special pentru o tânara de douazeci si patru de ani, proaspat iesita de pe bancile facultatii si fara un minim de experienta. Desi cu mintea de acum, adica la dublul vârstei de atunci, pot sa realizez alegerea lor si de ce au pus atât de multa baza pe mine… Atunci credeam înca în norocul începatorului! Toata familia era contra alegerii mele, nimeni nu ma întelegea nici pe mine, nici alegerea în sine. Ai mei erau frapati de spiritul meu atât de conservator,de viziunea mea comunista. Am uitat sa mentionez ca familia mea era liberala, desi eram foarte saraci, ai mei au încercat sa ma creasca într-un alt fel de spirit. Facând parte din clasa muncitoare, fiind plini de lipsuri, nu reprezentam un pericol pentru sistem, si sa nu uitam ca pe cei asemeni mie îi dorea regimul în fata. Deh! Asa zisa origine sanatoasa! La universitate nu îmi amintesc sa fi excelat într-un anumit domeniu, eram însa o împatimita a literaturii proletcultiste, elogiam comunismul la fiecare pas, cântam doar cântece dedicate marilor dictatori, si eram prototipul perfect pentru a fi o mâna dreapta în sistem. Am sa mentionez cel mai important aspect si cel care a determinat alegerea celor mari din TVR. Eram un bun denuntatot! Poate printre cei mai buni! Spiritul meu de observatie era excelent, tot ceea ce îmi parea mie ca ar iesi din dogmele comunismului, ajungea în scurt timp pe mâna securitatii. Aveam aproape o placere malefica în a face aceste lucruri, atât de placute mie. Toti cei din jurul meu care se încumetau în a-l jigni pe „marele tovaras” sau pe sotia sa, ma înfuriau teribil si nu aveam nevoie de foarte multe minute pentru a-i anunta pe militieni, care în timp ma doreau a fi o sageata a lor, a securitatii. Spiritul meu totalitar a fost rapid remarcat de anumiti profesori, care îmi citeau lucrarile proletcultiste si le trimiteau apoi mai departe la diferite redactii. Toate acestea pâna într-o zi, când am stârnit interesul producatorilor postului national. Nu detineam un CV, dar detineam lucruri mult mai importante, ca de exemplu o buna recomandare din partea „baietilor cu ochi albastri”, frapati si ei de caracterul meu impasibil, de cinismul cu care reuseam sa denunt pe toata lumea, de la vecini, prieteni, pâna la rude.

Le-am câstigat simpatia întrutotul, când mi-am denuntat verisoara pentru vorbe jignitoare aduse tovarasei Elena Ceausescu. Sunt convinsa ca acel denunt a fost cheia care mi-a deschis apoi toate usile. Aveam ceea ce ei cautau, si anume mult sânge rece, nu tineam cont de familie de prieteni, în prim plan era ceea ce stabilea regimul, apoi restul. Obtinerea acelui scurt interviu cu producatorii a fost doar o problema de timp. Eram convinsa ca voi avea o ascensiune de succes, eram constienta de armele pe care le detineam pentru a-mi obtine viitorul mult visat. Nu îmi doream altceva decât un nume notoriu si sa îmi pot scoate parintii din saracia în care am copilarit.

Stiam foarte bine ce mi-ar fi oferit un post de crainic TV. O locuinta frumoasa, scutirea statului zeci de ore la cozi interminabile, deschiderea multor usi… fara ca macar sa apas pe clanta si multe altele. Tocmai de aceea, desi aveam multe emotii în acea dimineata, am reusit sa le canalizez într-un scop cu totul constructiv. Mi-am deschis larg fereastra, mi-am savurat cafeaua si trei tigari poloneze procurate cu mare greutate, apoi am îmbracat rochia împrumutata de la o vecina ce facea munca de cercetare în Germania. Mi-am permis chiar pentru prima data sa ma si fardez cu câteva cosmetice aduse tot de vecina mea, care îmi repeta sâcâitor ca voi ajunge sus, atât de sus, poate chiar o umbra a lui Ceausescu.

Recunosc ca îmbratisam aceasta posibilitate cu mare drag, ba mai mult decât atât,am transformat-o într-un scop. Dupa doua ore eram gata, nu exista În mintea mea posibilitatea de a auzi un refuz. Stiam, aveam certitudinea faptului ca voi primi postul fara niciun efort. Nu aveam ce sa fortez, totul era în mine, în natura mea. Când mi-am parasit locuinta, în poarta ma astepta mama cu ochii în lacrimi, dar cu o binecuvântare pe buze. I-am raspuns ca nu am nevoie de binecuvântare, ca ma am pe mine… iar asta mi-e suficient! Îmi amintesc chiar ca am avut timp si de o scurta teorie, i-am impuns sa scoata icoanele ascunse prin casa si sa le arda cât mai repede, iar mersul la biserica pe furis sa îi ramâna în vise. Nu îmi doream sa îmi stea ceva în calea ascensiunii mele, i-am impus de asemenea sa nu îndrazneasca sa scoata un cuvânt jignitor la adresa regimului, pentru ca de altfel voi uita de faptul ca îmi este mama si va plati ca toti ceilalti cu detentia. Am sarutat-o pe frunte dupa care, pasind apasat spre masina ce urma sa ma duca la redactie, am auzit-o tipând ca nu mai sunt copilul sau si ca nu a crescut un urmas ci o… monstruozitate! Reactia sa mi s-a parut inutila. Ma lasa la fel de rece. Am si uitat-o într-o fractiune de secunda. Eram mult prea ocupata în a ma gândi ce voi spune la redactie, îmi faceam un plan cu ceea ce stiam deja ca vor sa auda. Totul era perfect, eram la un pas de îndeplinirea visului meu, a unuia dintre ele. Urmatorul ar fi fost sa intru în familia Ceausescu cu orice pret.

Eram captiva în visele mele, atât de captiva încât nu l-am auzit pe sofer când mi-a adresat o întrebare cu totul denigratoare pentru sistem. Ma întrebase cu o detasare completa, cum o femeie atât de frumoasa poate sa îsi doreasca sa ajunga sa ia parte la acel bal grotesc care ne vroia pe toti sclavi. Enervata de întrebarea lui si hotarâta sa ma folosesc de toate resursele pe care le aveam pentru a-l trimite undeva „la racoare”, sub motivul devierii de la drumul impus de comunism, i-am oferit un raspuns pe masura întrebarii. I-am spus ca cele mai frumoase lucruri în viata sunt si cele mai înselatoare, ca suntem singurii care hotarâm daca vrem o viata anosta în sclavie si ca scopul scuza întotdeauna mijloacele. Cred ca l-am dezgustat atât de tare încât nu a mai pastrat nici o ramasita din remarca facuta initial. Acest lucru nu putea decât sa ma încânte teribil, desi cu siguranta, avea în posesie mai multi bani decât aveam eu în poseta crosetata de mama. Aveam orgoliul de a nu reprezenta idealul de frumusete al unui sofer, sau al unui fost sofer, îmi spuneam în gând, zâmbind ironic, pentru ca urma sa îl trimit la o scurta sezatoare cu cei de la „secu”.

În cele din urma am ajuns la redactie. Ma astepta o întreaga echipa acolo! Nici macar nu am mai fost supusa scurtului interviu pe care îl asteptam atât de nerabdatoare si la care ma gândisem cu atâtea zile înainte, din cauza caruia nu dormisem atâtea nopti. Am dat mâna cu producatorul jurnalului. M-a complimentat pentru munca prestata în folosul regimului, dar a dat dovada de lipsa de profesionalism printr-o remarca adusa fizicului meu, cu un usor caracter cuceritor. Faptul ma multumea nespus! Îl vedeam ca pe o treapta în ascensiunea mea… Auzisem de relatia sa strânsa cu familia Ceausescu, asa ca nu avea de ce sa ma surprinda un compliment neoriginal. Am fost asezata pe un scaun incomod si am simtit pe pielea mea rezultatul unei cantitati semnificative de pudra pe fata. Mi-au fost conturate buzele într-o nuanta de maro-roscat, iar ochii reliefati perfect de un dermatograf negru. Mi s-a pus în mâna microfonul alaturi de texte, mi s-a dat jumatate de ora sa le învat si mi s-a spus ca este proba eliminatorie. Stiau foarte bine ca acea proba nu reprezenta nimic pentru mine. Erau constienti ca voi face fata fara un minim efort. Am memorat rapid textele. Erau banale! Aceleasi subiecte se repetau pâna la saturatie. Ce era putin mai obositor, era atunci când eram silita sa învat pe de rost numele celor ce ajungeau la militie pentru denigrarea familiei Ceausescu, pentru jignirea sistemului, pentru ponegrirea celor cu functii înalte. Mi se pareau atât de stupizi acesti oameni, stiau consecintele vorbelor lor si cu toate astea riscau pâna în ultima clipa… Nu reuseam sa îi înteleg. Oare nu auzisera de vorba: „Pune-te bine cu necuratul pâna treci puntea”? Sau poate vroiau sa arate cât de curajosi sunt! Oricum acest curaj se pierdea dupa primele zile de detentie. Din temerarii care intrau acolo se transformau în cei mai mari sclavi ai sistemului.

Rupsesem legatura cu familia mea, ai mei nevrând sa beneficieze de câstigul meu. Am încercat în nenumarate rânduri sa le trimit bani, sa îi scot din infernul în care traiau, sa încerc sa îi aduc în oras alaturi de mine, dar mereu îmi primeam banii înapoi fara raspuns. De fapt primisem un ultim bilet în care îmi transmiteau ca nu au nevoie de bani patati, murdari, din partea unei sageti a comunismului. Ma conformasem relativ usor cu ideea de a fi orfana si stiam ca trairile mele nu trebuiau sa se reflecte in fata sticlei, de aceea le lasam cu succes la machiaj.

Profesional,eram fericita, împlinita. Faceam ceea ce îmi placea, asistam la o serie de reuniuni, evenimente, aveam o viata la care putini aveau acces. Elogiam comunismul, iar pentru asta eram rasplatita!

Toate acestea le scriu privind din balconul hotelului, ce îmi ofera o panorama superba asupra turnului Eiffel. Îmi pare grandios. Mi-ar fi placut sa stiu toate dedesubturile acelei constructii, dar nu îl puteam compara cu creatia lui Ceausescu, cu „Casa noastra a poporului”,si îi spun creatie ceausista pentru ca asta a fost. Acea arhitecta tânara ce câstigase proiectul era acolo doar cu numele. Ce construia ea într-o zi darâma Ceausescu a doua zi. Acea perioada m-a marcat profund prin faptul ca puterea cuvântului era mai mare decât orice altceva. Nu aveau nevoie de mari dovezi, simple cuvinte aruncate la suparare, la nervi, te înfundau în detentie, sau în cazurile fericite erai anuntat de un om cu suflet mai mare sa parasesti tara cât mai poti. Eram profund impresionata de puterea de manipulare pe care o aveam si eu. Ceea ce transmiteam din spatele micului ecran era subiect national, lege nescrisa, stabilita doar prin vorbe, prin cuvinte.

Nu as fi crezut vreodata ca toate acestea aveau sa se sfârseasca, tot din cauza unor cuvinte, a unui moment de neatentie, de slabiciune. Eram tânara aveam o cariera de succes, reprezentam un model pentru multe tinere aspirante la postul de crainic TV. Toate acestea pâna în ziua în care m-am îndragostit de un membru al familiei Ceausescu, iar într-un moment inconstient i-am marturisit acest lucru unei colege de redactie. A doua zi vuia tot institutul! De la poarta am fost dusa de militie la director, pentru a da o scurta declaratie si pentru a ma forta sa îmi prezint demisia. As fi putut dezminti acuzatia cu succes, dar nu am facut-o! Deja îmi provoca repulsie ceea ce faceam! Consientizasem ca minteam oamenii cu stiri jenante, ca îmi pierdusem familia… Nu vroiam sa îmi pierd cu totul constiinta. Am recunoscut ceea ce vuia în toate birourile. Am fost data afara si sfatuita sa parasesc tara!

Asta am si facut! M-am mutat în Franta, unde am continuat sa scriu cu succes, pe multi bani, articole din cealalta parte a „cortinei de fier”. Am reluat legaturile cu familia, care de aceasta data era mândra de realizarile mele. În 1996, în timp ce ma aflam în Café Atelier Montmartre, am aflat de moartea lui Nicu Ceausescu, subiect care m-a bulversat multe zile, saptamâni si luni întregi. Multe episoade de dinaintea plecarii mele din tara vor ramâne un mister al sufletului meu. Ceea ce ar fi vrut sa fie… ceea ce ar fi trebuit sa fie… ceea ce ar fi putut sa fie!

Gabriela CENUSA

Vaslui

28 mai 2011

Ploua cu vise

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cârdei V. Mariana

Am iesit la promenada
este ora noua…
Sub umbrela mea albastra
nu-mi pasa ca ploua.

I-am vazut de la distanta
mersul leganat
E inalt si poarta barba,
parul grizonat.

Mi se pare amuzant,
si privesc in zare…
Este putin ametit,
sau mie imi pare?

Zambetu-mi tradeaza gandul
prin conturul buzelor.
Dar deodata el intreaba
cu un glas domol:
Vrei sa-mi dai umbrela ta?
Nu, am nevoie de ea…
Te-ai cupla cu mine? Da?
Ha, ha, ha….Ha, ha, ha…

Dintr-o data-s fericita
chiar daca sunt vorbe-n vant…
Se pare ca nu fac umbra
inutil pe-acest pamant!

Ma trezeste din visare
un semn mare de intrebare:
„Ce-ai sa faci cu viata ta?”
Doamne, ce-ntrebare grea…


 


AM TRAIT CU SENZATIA CA IMAGINILE POETICE ALE LUI POLIDOR ÎMI IAU PAMÂNTUL DE SUB PICIOARE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Eugen CRISTEA

 

 

Mai mult decât surprinzator volumul semnat de Paul Polidor, „De dor mai moare câte un Actor…” De ce încep astfel, o sa va întrebati. Ca de obicei, sunt foarte sincer si marturisesc ca nu ma asteptam ca maestrul Polidor sa mai gaseasca resurse în a ma surprinde – o data în plus! – cu discursul sau poetico-politic… Am colaborat foarte mult cu Paul în ultima vreme, mai ales pe tarâm muzical si aproape ca uitasem ca se pricepe atât de bine si la exprimarea prin cuvânt scris. Cuvânt niciodata scris la întâmplare, ci elaborat cu sensibilitate, bucurie, de cele mai multe ori si cu mânie – total îndreptatita, de altminteri – si, mai ales cu imens respect pentru artistii disparuti atât de devreme si de nedrept dintre noi…

Personal, am trait cu senzatia ca imaginile poetice ale lui Polidor îmi iau pamântul de sub picioare.

Cu alte cuvinte, asocierile sunt atât de ciudate, de neasteptate, dar – O, Doamne! – câta poezie adevarata se ascunde dinapoia lor, încât, de multe ori, a trebuit sa re-re-recitesc multe dintre poemele prezentate în volum. Ce sa mai vorbim, Polidor si-a atins scopul: sa ne apropie pe nesimtite de ideile ascuse dibaci în spatele rimei. Sau al non-rimei… Pentru ca Polidor se joaca cu talent cu aproape toate formele de exprimare si expresie poetica. O face, asa cum spuneam, cu îndemânarea si lejeritatea dintotdeauna.

Poetul ne readuce în memorie unele figuri actoricesti care au marcat din plin scenele si pelicula, unele dintre aceste chipuri deja trecute într-o uitare care caracterizeaza din plin modalitatea în care sunt tratati artistii autentici de catre o societate penibila, aculturala si materiala pâna la saturatie. Vorbeam de partea materiala care ne-a luat mintile în ultimii ani. Or, tocmai aici rezida talentul lui Polidor: ne determina sa ne mai îndreptam gândurile sufocate de televiziuni mai mult decât comerciale si catre sufletele noastre chinuite si neglijate de catre cei care nu au în cap (mic, de altfel) altceva decât yahturi, pitipoance de doi lei (vechi, desigur!) si cât mai multe lanturi de aur la gâtul îngrosat de consumul nemasurat al fleicilor si berii…Polidor evoca si o serie de filme fundamentale care ne-au marcat din plin anii negri în care un bilet la Cinemateca se masura în echivalentul în aur. Ma simt ultraonorat ca Polidor ne-a inclus pe sotia mea si pe mine în rândul celor evocati în cartea sa. Poate ca asta reflecta si faptul ca nu muncim chiar degeaba. A ne afla alaturi de titani ai culturii române în acelasi volum ne onoreaza si ne obliga.

În mod intentionat nu am dat vreun citat din volum, tocmai pentru a va determina sa cititi singuri totul din scoarta în scoarta. Veti descoperi si redescoperi un Paul Polidor altfel decât îl stiati. Revoltat, duios atunci când trebuie, mâhnit de tot ceea ce vede în jur (si atunci, el chiar înjura!!!) si, cu osebire, atasat de minunatul sau condei, care nu-l tradeaza nici de aceasta data. Dimpotriva…

Eugen CRISTEA

Bucuresti

6 august 2011

CUM SA FACETI SA TRAITI BINE

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Stefan Doru DANCUS

 

Prin 1997 eram seful editurii „D&T Press” din Sibiu. Dar înainte de-a sta în spatele unui birou de „sef”, am fost „carne de tun” a mass mediei, indiferent ca am lucrat în presa scrisa ori în audio-vizual. Datorita acestei meserii am cunoscut incredibil de multi oameni, de la opicar la presedinti de tara.

Am scris o brosura care se numea „Cum sa faceti bani rapid” (sub pseudonimul Tudor Vadean) în care ilustram diverse mici afaceri de succes create de oameni simpli care au pornit aproape fara niciun capital si pe care am tiparit-o. Am avut o audienta redusa si n-a mai fost nevoie de al doilea tiraj (ca toti prostii ce fac o afacere fara a-i cunoaste dedesubturile, n-am stiut ca actualul falimentar RODIPET avea distributie nationala, si poate ca a fost mai bine asa).

Azi, cautam ceva într-un teanc de publicatii pe unde am scris ori s-a scris despre mine; si de la publicatie la publicatie, de la teanc la teac de publicatii îmi vine brusc un gând: cea mai rentabila afacere e sa faci un partid! Oare cum am fost asa naiv pe vremuri? Mi-am adus aminte de Melescanu – care pe vremea A.p.R.-ului a luat bani frumosi „pentru partid” de la oseni (Oas, jud. Satu Mare), si stiu asta pentru ca eram redactor sef la saptamânalului „Accent” ce aparea la Negresti-Oas. Mi-am adus aminte de „sarpele cu ochelari”, cum era poreclit Virgil Magureanu (el „aspira” bani din Baia Mare, Maramures, unde avea sau poate mai are latifundii pline de pruni, din fructele carora face horinca – vezi „Evenimentul Zilei” din 1998 în care am scris despre asta).

Nu vreau sa ma întind: daca aveti rabdare sa cititi presa de dupa 1989 si sa faceti niste simple racorduri, veti vedea de unde au bani miliardarii români.

A face un partid e simplu:

1. Trebuie sa fii un coate goale care vrea sa parvina

2. Trebuie sa-ti creezi „un nume”; ori de poet, ori de scriitor, ori de ziarist, ori de fluiera-vânt prin mass media (un nume pe care sa-l bage-n seama mass media)

3. Ajuns în atentia publicului, trebuie sa „lupti”, ca n-ai de ales, „împotriva nedreptatilor”

4. Când vezi ca ai o cota de audienta ridicata – pac!, pui de-un partid (cazul OTV)

5. Programul poate fi copiat de la alte partide, nu-i problema, dar trebuie sa iesi cu ceva în evidenta (mai modifici pe ici, pe colo, câte ceva – si promiti mai mult decât altii)

6. Normal, o parte a plebei române va fi de partea ta; le iei cotizatii, donatii, participi la mese festive prin tot felul de sate si mici orasele, treci la nivel mai mare si tii conferinte prin municipii

7. Sponsorizarile, donatiile, legitimatiile „de partid” îti aduc suficient venit ca sa mai dai si tu ceva plase din plastic cu „daruri” pe la case de copii, pe la pensionari, pe la defavorizati etc.

8. Odata ce ai „partid” în atentia publica, aparitiile în mass media devin mai dese, ceea ce înseamna mai multe „sponsorizari”, „donatii” etc.

9. Toate acestea – egal „întelegeri”, „coalitii”, „aliate” cu alte partide

Asa ca tu si prietenii tai puteti trai bine mersi toata viata. Daca nu câstigi un ciolan în alegeri, faci putina galagie, „pecumca”, vorba lui Paul Goma, s-au falsificat alegerile. Si stai bine mersi 4 ani pe banii altora – în „opozitie”.

La noi, dragi români – numai asa se poate trai bine!

Stefan Doru Dancus

România

30 iulie 2011

BONUS:

http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=541%3Aciup-ciup-pies-folk-de-tefan-doru-dncu&catid=61%3Avideo&Itemid=103

 

CONSTANTIN SEVERIN: „IMPROVIZATII PE CIFRAJ ARMONIC”

On By nelursIn poetryLeave a comment

sau „Arhetipalele mesaje ale poeziei – componente ale unui univers liric inovator”

Gheorghe A. STROIA

Constantin Severin este o personalitate a culturii române, un Om în care se reunesc profilul Scriitorului cu cel al Artistului de renume. Ca manifestare a creativitatii sale si sintetizând activitatea sa literara ca poet, îsi publica în anul 2011, OPERA OMNIA, intitulata: „Improvizatii pe cifraj armonic” (Editura Tipo Moldova, Iasi – 2011) – proiect sustinut de Universitatea „Petre Andrei” din Iasi. Cartea, aparuta în conditii grafice excelente, este structurata în cinci parti, inegale ca întindere, formate din poeme selectate din cele cinci titluri de carte ce poarta semnatura distinsului poet. Astfel, sunt prezentate poeme din volumele: „Duminica realului” (Ed. Junimea, 1984), „Zid si neutrino”( Ed. Vlasie, 1994), „Improvizatii pe cifraj armonic”(Ed. Axa, Botosani – 1998), „Axolotul”(Ed. Masina de scris, Bucuresti – 1998), „Orasul alchimic”(Ed. Dacia, 2002).

Universul poetic al lui Constantin Severin este unul de factura speciala, uneori tern – alteori colorat, uneori calm – alteori feroce, împletirea starilor contrarii facându-se printr-o arta poetica vibranta. Se constata în structura poemelor cartii, prezenta din abundenta a formelor geometrice, în care predominate sunt: hexagonul – ca forma a prefectiunii naturale (nici albina „nu stie” de ce, dar tinde catre…) si cercul – ca forma a perfectiunii absolute (nici omul „nu stie” de ce, dar tinde spre…). Adeseori, poemele sunt strabatute de linii cromatice usor sesizabile, ce pasteleaza prin efect si viziune, trairea starii poetice. Simbolurile întâlnite în poezia lui Constantin Severin sunt de tip expresionist, adeseori arhaice, venite din rastimpurile genezei si prefigurând un contur al viitorului. Prin poezia sa, Constantin Severin este unic, cum si în domeniul artelor frumoase, alaturând simboluri antice, cu simboluri moderne, într-un tot unitar cu valente speciale. Aproape fiecare poezie seamana cu o pictura în ulei sau în acuarela, unde umbrele amurgurilor se întrepatrund cu dârele de lumina ale soarelui.: „ea poarta o cununa de mirt/ si un cos de cetina/ cu un con de brad/ un sarpe în spirala/ un ou si un mesaj/ într-un sul de papirus/ ”nasterea-i un cataclism cosmic/ care-i preface pe cei vii în morti” (Orasul alchimic, p. 131).

Poezia lui Constantin Severin este de un lirism introvertit (subiectiv), vâltoarea creata de empaticele sale unde atragând ca într-un ochi de apa – aparent linistit – tot ceea ce prinde. O poezie de substanta, deloc facila, mai ales prin îmbinarea de simboluri si timpuri. Ca într-o paradigma, poetul priveste fie retrospectiv, fie profetic, murmurul vibratiilor timpului sau poetic tulburând trecutul sau prefigurând viitorul. Universul poetic descris este amplu, prinzând între „diafragmele” sale, dimensiuni ale începuturilor si constante ale sfârsitului. Printre hexagoane si coloane minoice, se aud simfoniile psalmilor: „E prima noapte de primavara/ o febra muta/ si suferinta precede semnificatia”.(IV. Presto, p. 85). Fiecare vers este un experiment subcuantic, note ce oscileaza armonic pe portativul eului. Pauzele, sincopele si ritmurile acestor note sub subliminale, codate si încifrate într-un ancestral alfabet: „o noua eclipsa în densa claritate/ coaguleaza un orizont/ de obiecte figurale// orchestra continua sa traseze/ diafane tesuturi sonore/ în reteaua filtrata de magie si liniste/ usor petruska poate fi prins/ în levitatia unei nebuloase miscari”(IV. Presto, pag. 84).

În poeziile lui Constantin Severin, timpul devine – pe cât de imperceptibil , pe atât de abstract – un lut moale, framântat în palme si modelat la o invizibila roata a olarului, transformat apoi în esente. Din când în când, timpul se reînsufleteste, convertindu-se în arteziene fântâni, ce tâsnesc din adâncuri, pentru a inunda arterele poetului cu viata: „mâna mea prin care curge maduva orei/ coboara în focul tau de vocale celeste/ aidoma cuiburilor ce apasa/ iedera exacta din liniile gândului”.(Numele tau are auzul tacerii VIII, p. 11). În acest timp al extremelor ancestral-prefigurative, poetul îsi gaseste ragaz de a se simti acasa, Însusi acest loc – pe care poetul îl numeste „acasa” – are o alchimie speciala, o geometrie fluida, forme ale liniilor eterice care-l inspira: „umil alchimist în/ textul vietii/ unde plaga materiei/ e indescifrabila/ prin porii culorilor/ am zarit/ forma nocturna a cuvântului” (Casa la Sucevita, p. 15). Tot aici – ACASA – rasare padurea de liliac, la care poetul se reîntoarce cu penitenta, definindu-se pe sine însusi – veritabila patrie a esentelor tari: „blând poet visator al realului/ teama îmi era sa nu orbesc/ „orbii nu au patrie – gândeam – / doar un oras de carbune/ o tara se învata/ pe linia de uimire a ochilor”// teama îmi era sa nu orbesc/ pâna într-o noapte a tuturor noptilor/ hublou prin care îti privesti/ muscatura astrala:/ – cândva poetii orbeau/ în piscul oglinzilor” (Padurea de liliac, p. 17).

Cartile lui Constantin Severin au ceva special, implicit o lirica profund-meditativa ce necesita o lectura atenta, o stare anume. Fara a exagera cu nimic, invitatia este facuta cu persuasiune, sublimitatea detaliilor, incredibilele asocieri de cuvinte întru zamislirea unor noi sensuri, chemarile retortice ale fiintialului, extaticele gânduri topite în zapezi de cuvinte, toate acestea recomanda poezia sa, ca arta facuta cu un deosebit simt de raspundere, care ajunge pâna acolo unde se va dori sa se ajunga. Poetul dovedeste efemeritatea artistului, în fata artei sale, transformata – indubitabil – în „secvente” de nemurire. Casa timpului este, pentru autor, un dom al papadiei, pe cât de efemer, pe atât de bine structurat din punct de vedere arhitectural: „în aerul ozonat al uzinei electrice/ într-o înserare a înserarilor/ auzeam cu trupul/ o idee legile/ ondulau câmpii si orase/ cu o eclipsa aerul/ negru negru/ din domul papadiei/ întunericul masura orice întâmplare/ lânga bufnita alba”(Zid si neutrino. Poetul la New York, p. 22).

„Improvizatii pe cifraj armonic” este o carte în care autorul îmbina spectacolul vietii „inconstiente” (firesti, naturale, logice), cu spectacolul vietii „pur tehnice” – ca o constructie gigantica, ascunsa sub un clopot de sticla – (visate, rationale, meditate, închipuite, asumate). Majoritatea scrierilor, ce poarta semnatura lui Constantin Severin, abunda în constructii tehnice, într-o paradigmatica geometrie a formelor, cu elemente cubiste. Fiecare poezie este reflectarea pe o imensa pânza a unei constructii picturale, semiabstracte, într-o gama cromatica larga. Însasi genul liricii sale este o îmbinare a mai multor tendinte literare. Daca accentele expresioniste (introversiunea) le preced pe cele impresioniste (subiectivismul constructiilor), ori elemente realist-magice (reticenta auctoriala) le completeaza pe amândoua, atunci poezia lui Constantin Severin este o poezie a realului (asa dupa cum spune însusi autorul) – o realitate pe care poetul o transmite într-o maniera proprie si originala.

Valentele filosofice ale poeziei sale sunt evidente, amintind de filosofia nietzscheniana, ca instrument pentru întelegerea lumii. Astfel “esenta cea mai intima a existentei – vointa de putere” este si pentru poetul sucevean o componenta a modului sau de a percepe lumea: omul nu este atotputernic fizic si intelectual, ci reprezinta o tendinta în evolutie, asteptata si dorita. Putem concluziona ca „Improvizatii pe cifraj armonic” este o simbioza de tendinte poetice, ce impresioneaza prin originalitate. O poezie în esenta tare, dublata de un univers artistic special, creat precum o sacra aureola în jurul unui valoros artefact. Îmbinând valente pur estetice, cu valente pur literare, cartea este o reusita în sine, argumentând valoarea – unanim recunoscuta – a poetului. O carte valoroasa, publicata în editie limitata, a unui scriitor si artist unic în panteonul culturii române contemporane, poate nu atât de apreciat sau de promovat, pe cât ar merita. O carte care va reconfirma – cu certitudine adevaratul sens al dictonul latin: „Ars longa, vita brevis!”.

Gheorghe A. STROIA

Adjud

15 august 2011

DECLINUL PATERNAL SI CRIZA IDENTITATII MASCULINE

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

   De câteva  saptamâni Marea Britanie e zguduita de revolta generatiei tinere


Multi dintre cei implicati sunt adolescenti, multi educati in scolile si universitatile de prestigiu britanice. Unii sunt elevi sau studenti de nota 10. Altii personalitati de renume, printre ele o balerina faimoasa (de 17 ani), o ambasadoare olimpica (de 18 ani), un muzician de 19 ani care a furat o vioara, si o activista sociala de 24 de ani. Iar altii sunt doar copii, printre ei o fetita de doar 11 ani care a spart ferestrele unor magazine. Peste 3..000 de tineri au fost arestati. Au incendiat cladiri, au spart si furat din magazine, au distrus proprietati, s-au luat la harta cu fortele de ordine, s-au comportat intr-un mod cu totul necivilizat. Intreaga lume a privit cu nedumerire aceste imagini intrebindu-se cum de astfel de lucruri se pot petrece intr-o tara atit de “civilizata” ca Marea Britanie. http://news.yahoo.com/london-police-charge-1-000th-person-riots-probe-112907909.html

Ce a cauzat aceasta revolta? Comentarii pe tema aceasta s-au scris cu sutele sau poate chiar mai mult si inca se scriu. Multe dintre ele insa o explica ca fiind rezultatul declinului moral prin care Marea Britanie trece de citeva generatii incoace. Revolta, spun aceste comentarii, reflecta criza morala in care se afla Marea Britanie la ora actuala. 

Din anii 60 incoace, generatii de britanici au fost crescuti si educati intr-un mediu moral tot mai vicios si fiecare generatie a mutat hotarul imoralitatii cu inca un pas inspre si mai multa imoralitate. Generatia tinara contemporana nu e exceptie, fiind produsul cumulativ al imoralitatii care s-a acumulat in Marea Britanie de la o generatie la alta. Tinerilor britanici li s-a oferit si continua sa li se ofere o gama larga de produse imorale din care pot alege in voie, fara a li se explica consecintele. Fiecare viciu e denominat ca un“drept al omului,” iar lista viciilor pare fara sfarsit: pornografie, avort, drepturi sexuale, imoralitate sexuala, alcoolism, consum de droguri, lenevie, ateism, indiferenta sau chiar ura fata de traditie ori valorile crestine, indoctrinarea in secularism. Consecintele acestor nonvalori se vad astazi si sunt de netagaduit. 

Chiar si premierul britanic, David Cameron, a afirmat ca revolta este consecinta unui “colaps moral”, al culturii relativiste si nihiliste promovata in Marea Britanie de generatii. A criticat si timiditatea cu care societatea britanica trateaza colapsul familiei, al absentei parintilor din casa, si refuzul de a critica vedetele si personalitatile antimodel. Britanicii, a afirmat el, au fost prea multa vreme indiferenti sa-si invete copiii diferenta dintre bine si rau, sa-si fortifice familiile, si au lasat statul sa se transforme in pedagogul principal al copiilor lor. http://news.yahoo.com/cameron-riot-hit-uk-must-reverse-moral-collapse-231015878.html

Dar tatii? Printre multele comentarii despre revolta adolescentilor britanici am depistat unul care o explica ca fiind rezultatul absentei tatilor din familie. De mult timp casatoria si familia au fost in declin in Marea Britanie, iar in ultimii 20 de ani cultura politica britanica, in loc sa le sprijineasca, le-a subrezit prin masuri ostile si promovarea stilurilor de viata paralele cum ar fi uniunile civile, concubinajul, promovarea notiunii ca familia nu este atit de necesara societatii cum se credea in trecut, ori a homosexualitatii si a drepturlor homosexualilor, drepturi care se bat cap in cap cu valorile traditionale care au asigurat stabilitatea sociala vreme de mii de ani. Ocazional judecatorii si sociologii britanici au atras atentia asupra impactului pe care destramarea familiei il are asupra societatii britanice fara insa ca liderii britanici sa ia aminte sau atitudine. Dimpotriva, socialistii si secularistii britanici au promovat si inca promoveaza notiunea ca statul poate sa inlocuiasca mama si tatal ca parinti in familie. http://www.crossrhythms.co.uk/articles/life/Rioters_Are_NOT_Scum_They_Are_The_Fatherless/44210/p1/?utm_medium=twitter&utm_source=twitterfeed

In 2010 sociologul britanic Mark Stibbe a publicat I Am Your Father (“Eu sunt tatal tau”), in care a descris efectele dezastruoase ale politicii britanice antifamilie din ultimii 20 de ani. Declinul familiei in Marea Britanie e cel mai pronuntat din intreaga Europa, afirma el, dupa cum indica statisticile comparative. 75% din familiile britanice care primesc asistenta sociala de la guvern sunt familii din care lipsete un parinte, de obicei tatal. In doar 15% din aceste familii este prezent sotul si sotia. 15% din toti copiii nascuti in Marea Britanie se nasc in familii unde tatal e absent, iar pe 7% din certificatele de nastere emise in Marea Britanie nu se inscrie numele tatalui pentru ca e necunoscut. Consecintele acestei destramari a familiei sunt din cele mai rele: 75% dintre copiii crescuti fara tata au o predispozitie mai mare ca ceilalti copii sa falimenteze in scoala, 70% sa fie consumatori de droguri, 50% sa devina dependenti de alcool, 40% sa traiasca in datorii, 35% sa fie someri. 70% din adolescentii recidivisti sunt tineri crescuti fara tata. In 2008 11.000 de copii britanici au fost tratati pentru dependenta de droguri si alcool. Actualmente, Marea Britanie are incidenta cea mai ridicata din Europa Occidentala la categoria sarcinii adolescentelor. 

Deci intrebam: unde sunt tatii responsabili? Au disparut? Aceasi intrebare o putem pune si despre tatii din Romania. Unde sunt tatii romani? O intrebare si mai actuala insa este, ce se intimpla cu genul masculin in general? Ne pierdem identitatea? Devenim tot mai iresponsabili? Suntem afectati si noi de trendurile care se reliefeaza tot mai pregnant in alte tari unde barbatii nu mai sunt luati in serios ci sunt priviti ca o specie inferioara, molateci, iresponsabili, imaturi? Intrebarile acestea sunt cit se poate de relevante si importante si pentru societatea romana. Asa dupa cum veti vedea in materialul care-l publicam astazi, avem de invatat din experienta altora. Am selectat articolul aparut pe 19 iunie in publicatia americana Wired for Success cu titlul The Decline of Fatherhood and the Male Identity Crisis (“Declinul paternal si criza identitatii maculine”) scris de psihologul american Ray Williams. Textul a fost tradus si adaptat pentru noi de Marieta si Daniel Tut, membri AFR Timisoara. Le multumim. Textul integral in engleza a articolului este aici: http://raywilliams..ca/blogs/the-decline-of-fatherhood-and-the-male-identity-crisis/ 

DECLINUL PATERNAL SI CRIZA IDENTITATII MASCULINE 

America devine rapid o societate fara tati, sau mai bine zis o societate al tatilor absenti. Importanta si influenta tatilor in famile se afla intr-un declin major inca de la inceputul Revolutiei Industriale iar acum au ajuns la un nivel critic. Alexander Mitschlerlich sustine, in Society Without a Father (“Societatea fara un tata”), ca astazi se poate vorbi despre o ” pierdere progresiva a autoritatii paternale si o diminuare a autoritatii tatalui in familie si in afara acesteia.” Iar daca tendintele prezente continua, adauga David Popenoe, profesor de sociologie la Universitatea Rutgers din Statele Unite: “procentajul copiilor americani separati de tatal lor biologic va ajunge la 50% in urmatorul deceniu”.. Popenoe sustine ca “eroziunea paternala masiva contribuie substantial la problemele majore ale societatii din zilele noastre … Copiii fara tata au un factor de risc mai mare de doua si chiar de trei ori comparat cu cei care au un tata, privind o gama larga de rezultate negative, asta incluzand abandonarea scolara liceeala, nasteri in timpul adolescentei sau delicventa juvenila.” 

Date Statistice 

Iar dupa David Blakenhorn, autorul cartii Fatherless America (“America fara tati”) si presedintele Initiativei Nationale Paternale din cadrul Institutului American de Valori (American Values Institute), datele statistice privind copiii crescuti fara tata sunt infioratoare:  

           *          aproximativ 30% din copiii americani sunt nascuti in familii cu un singur parinte iar in comunitatea de culoare acest procent se ridica la 68%. 

          *          conform statisticilor, copiii fara tata au un risc mult mai mare de a abuza droguri sau alchool, de a dobindi boli mintale, tedinte de suicid, performanta scolara deficitara, sarcini in timpul adolescentei si criminalitate. Statisticile acestea parvin de la Departamentul  Sanatatii si Serviciilor Sociale a Statelor Unite, si de la Centrul de Statistici de Sanatate. 

            *          peste jumatate din copiii care locuiesc doar cu mama traiesc in saracie, o rata de 5-6 ori mai mica decat a copiilor care traiesc cu ambii parinti. 

        *          abuzul copiilor este mai prevalent in familiile cu un singur parinte decat in familiile intacte cu ambii soti. 

            *          63% din suicidurile tinerilor provin de la cei fara de tata, in conformitate cu Biroul de Recensamant al Statelor Unite. 

           *          72% din adolescentii criminali au crescut fara tata, precum si 60% din tinerii care fac viol, precizeaza un studiu a lui D. Cornell publicat in Behavioral Sciences and the Law (“Stiintele Comportamentale si Dreptul”) 

          *          63% din peste 1500 de directori de intreprinderi si directori de personal care au fost anchetati sustin ca nu este justificat pentru ca un tata sa paraseasca familia dupa nasterea unui copil 

        *          71% din abandonurile scolare in timpul liceului provin din camine in care tatal lipseste, avertizeaza un raport al Asociatiei Nationale a Directorilor de Licee Americane

           *          80% din tinerii care fac violuri sadice provin din case in care tatal lipseste, sustine un raport publicat in publicatia Criminal Justice & Behavior (Justitia Criminala si Comportamentul) 

        *          in familiile din America in care doar mama este prezenta rata saraciei este de 66% 

            *          90% din copiii care fug de acasa provin din familii in care tatal nu este prezent          

        *          copiii proveniti din familii intregi, cu venit bugetar redus, intrec semnificativ din punct de vedere academic pe cei proveniti din familii instarite dar cu un singur parinte. Nivelul reusitelor academice este de doua ori mai mare la cei care provin din familiile integre sustine un studiu realizat de Fundatia Charles F.Kettering. 

            *          85% din toti copiii care manifesta tulburari de comportament provin din familii despartite afirma si Centrul de Control al Bolilor din America. Dintre toate crimele si violentele intime asupra femeilor aproximativ 65% sunt comise de fosti iubiti sau prieteni in comparatie cu doar 9% de soti. Fetele care locuiesc cu tati vitregi sau prieteni ai mamei sunt mult mai mult predispuse la abuz sexual decat cele care locuiesc cu tatii lor naturali. 

         *          fetele crescute de mame singure sunt cu 53% mai predispuse sa se casatoreasca in adolescenta, 111% sa aiba copii in adolescenta, 162% sa aiba copii ilegitimi si 92% sa divorteze in propriile casatorii. 

         *          un sondaj de amploare efectuat la sfarsitul anilor 80 a descoperit ca 20% din tatii divortati nu si-au vazut copiii in ultimul an iar 50% ii vad doar de cateva ori pe an. Rata criminalitatii juvenile, comisa in mare majoritate de adolescenti, a crescut de sase ori fata de 1992. 

          *          intr-un studiu longitudinal efectuat pe un numar de 1197 elevi de clasa a patra cercetatorii au observat nivele crescute de agresiune la baietii crescuti de mame singure comparat cu cei crescuti de ambii parinti. Studiul a fost publicat in The Journal of Abnormal Child Psychology (Jurnalul Phihologiei Anormale a Copilului). 

          *          Testul de aptitudini scolare a scazut cu mai mult de 70 de puncte in ultimele doua decenii, copiii din familiile cu un singur parinte tinzind sa obtina scoruri mai mici la testele standardizate si note mai mici la scoala, afirma si raportul serviciului de cercetare a Congresului american. 

In plus, David Blankenhorn sustine ca America se confrunta nu doar cu pierderea rolului tatilor in familie, dar mai ales si cu eroziunea imaginii si conceptului de tata. Prea putini oameni se indoiesc de rolul fundamental pe care mama il are, afirma si Popenoe, dar rolul tatalui ridica intrebari pe care multi spun ca il pot substitui altii, cum ar fi tatii vitregi, unchi sau matusi, sau chiar bunici. 

Tatilor – Va Vrem Banii!! 

“Scala defalcarilor maritale in Occident incepand cu 1960 nu are precedent istoric cunoscut afirma Lawrence Tone, un binecunoscut istoric familial de la Universitatea Princeton. N-a mai fost nimic asa de grav in ultimii doua mii de ani sau poate mai mult”. Luati in considerare ce s-a intamplat cu copiii. Majoritatea estimarilor arata ca doar 50% din copiii nascuti intre 1970-1984 mai locuiesc cu parintii naturali la varsta de 17 ani, o scadere uimitoare de aproape 80% in comparatie cu statisticile precedente.  

In ciuda interesului actual in ce priveste implicarea tatilor in familie, majoritatea studiilor si a cercetarilor se centreaza pe mame si copii, dar nu pe tati. Agentiile de ingrijiri sociale si alte multe organizatii exclud tatii, de multe ori fara sa vrea. Incepand cu sarcina si pana la nastere majoritatea vizitelor medicale sunt efectuate atunci cand tatii sunt la lucru.. La fel si vizitele pediatrice. Dosarele scolare si fisele de asistenta a organizatiilor cu prestatii familiale includ numele copiilor si al mamei, dar exclud pe cel al tatalui. In majoritatea acestor agentii peretii sunt vopsiti in culori pastelate, tablourile de pe pereti includ poze cu mame, flori si bebelusi, in camerele de asteptare revistele de rasfoit sunt pentru femei, iar angajatii sunt predominant de sex feminin. In birourile de ajutorare sociala tatii nu sunt implicati, iar atunci cand un control la domiciliu este efectuat iar un barbat deschide usa, de obicei este ceruta mama pentru comunicare. Date fiind toate aceste scenarii, tatilor li se comunica ca sunt invizibili sau irelevanti in bunastarea copiilor lor, in afara suportului financiar. 

 

Influenta Tatilor in Caracterul Copiilor 

Popenoe si multi altii au examinat cu deamanuntul rolul tatilor in cresterea copiilor si au gasit diferente uimitoare comparat cu cel al mamelor. Spre exemplu, o dimensiune prea trecuta cu vederea a rolului de tata este joaca. De la nasterea copilului pana la adolescenta tatii pun mai mult accentul pe joaca decat pe purtarea de grija. Deseori asta se rasfrange in relatii de pregatire si invatare, cu accent pe lucrul in echipa, teste si abilitati de competitie. Modul in care tatii se joaca afecteaza totul la copii, incepand cu controlul emotiv, inteligenta si succesul academic iar in final auto-controlul si stapinirea de sine. 

Un comitet asamblat de consiliul de copii si al famililor al Consiliul National de Cercetare a tras concluzia urmatoare: “copiii invata lectii critice despre cum sa recunoasca si sa intampine emotiile supraincarcate. Tatii la randul lor practica stapanirea propriilor emotii si recunoasterea indiciilor emotionale”. La joaca, cat si in multe alte contexte, tatii tind sa puna accentul pe competitie, provocare, initiativa, asumarea riscului si independenta. Mamele sau bonele in shimb pun mai mult acentul pe securitatea emotionala si siguranta personala. Implicarea tatalui pare sa fie legata de imbunatatirea competentelor cantitative si verbale, de abilitatea imbunatatirii rezolvarii problemelor si un grad ridicat de succes scolar. Barbatii joaca si un rol important in promovarea cooperarii si al altor virtuti. Tatii implicati au rol special in invatarea empatiei la copiii, afirma un studiu longitudinal efectuat pe o perioada de 26 de ani. 

Perspectiva Moderna a Masculinitatii 

Viata de familie, de casatorie si cresterea copiilor reprezinta o forta civilizatoare pentru barbati. Ii incurajeaza sa dezvolte prudenta, cooperare, onestitate, incredere, sacrificiu de sine si alte abilitati care aduc succes si ca furnizor economic, dovedind un bun exemplu de urmat. Mark Finn si Karen Henwood, scriind un articol despre problema masculinitatii si paternitatii in Jurnalul Britanic de Psihologie Sociala intaresc ideea ca masculinitatea conceputa in mod traditional, bazata pe tarie, securitate economica si “barbatie” in comparatie cu conceptul nou despre tati, care incorporeaza multe aspecte maternale, este o sursa enorma de lupta interna pentru noii tati. 

Un studiu realizat de catre Timothy Allen Pehlke si colegii lui pe sitcom-urile TV au tras concluzia ca tatii sunt priviti in general ca fiind relativ imaturi, neajutorati si incapabili de a purta de grija de familiile lor in comparatie cu alti membrii ai familiei. In plus, pe seama tatilor se faceau bancuri si glume proaste. Toate aceste caracterizari, chiar cu scop umoristic, descriu tatii ca fiind incompetenti si ca obiecte de batjocura. 

Cercetatoarea Suzanne M. Flannery Quinn, analizand peste 200 de carti pentru copii dintre cele mai bine vandute, a ajuns la concluzia ca in 24 de carti tatii apareau singuri si in doar 35 de carti ambii parinti apareau impreuna. Autoarea concluzioneaza ca “deoarece tatii nu sunt prezenti sau proeminenti intr-un mare numar din aceste carti, cititorilor li se da doar un set de imagini restranse si de  idei pe care pot sa construiasca  sau sa inteleaga asteptarile culturale si ce inseamna intradevar sa fii tata”. 

Mi se pare ca problema declinului paternal si a crizei de identitate al sexului masculin sunt strans interconectate. Intr-un articol precedent la intrebarea referitoare la criza masculinitati si ce se va intampla cu barbatii? am raspuns: “intr-o lume post-modernista privata de frontiere clare si distinctii, este greu sa stii ce inseamna cu adevarat sa fii barbat dar si mai greu sa te simti mandru sa fii unul. Limitele multe impuse de o lume gen-costruita in jurul opozitiei de productie de munca si a familiei fata de reproducere, competitie fara cooperare, greu fata de usor de dobandit, s-au estompat iar barbatii dibuie in intuneric pentru identitatea lor.” 

Mai mult decat atat, portretizarea barbatului si a identitatii masculine in societatile contemparane occidentale este predominant negativa. Barbatii sunt adesea demonizati, marginalizati si obiectivati, intr-un fel reminescent a ceea ce s-a intamplat si cu femeile. Problema identitatii masculine are o importanta cruciala deoarece baietii se incadreaza in urma in performantele scolare, comit mai multe sinucideri si crime, mor mai tineri si se trateaza de boli precum ADHD mai frecvent decat fetele. Se inregistreaza si o pierdere tot mai mare a paternitatii in societate deoarece inseminarea artificiala cu donatori anonimi este in crestere. Mai mult, experimentele medicale demonstreaza ca sperma barbatului poate fi produsa artificial in laborator. Rata divorturilor este in crestere iar in majoritatea cazurilor custodia este data mamelor. Continuarea portretizarii negative in media, feminizarea barbatilor si pierderea paternitatii in societate au cauzat confuzie si frustrare in randul generatiei tinere masculine, care nu numai ca nu are un model de urmat, dar intampina greutati in a se defini. 

De la odata fiind vazuti ca intretinatori cu succes al familiei, capi ai familiei si conducatori respectabili, barbatii din ziua de azi sunt subiecte de glume in mass media. Un grup de cercetare canadian, Nathanson & Young, ce viza analizarea schimbarii rolului barbatilor si influenta mediei au concluzionat ca programele TV larg vizionate, precum The Simpsons, prezinta caracterul tatalui Homer ca fiind unul lenes, sovinist, iresponsabil si stupid iar fiul Bart, rautacios, crud si nepoliticos cu sora lui. Prin comparatie, mama si fiica apareau ca si grijulii, atente si usoare din fire. Majoritatea show-urilor si emisiunilor TV descriu barbatii ca bufoni prosti, tirani agresivi si de mica adancime pentru placerea femeilor. 

Dupa spusele lui J.R.MacNamara in cartea sa Media si Identitatea Masculina: in creerea si recrearea imaginii barbatului mai putin de 20% din profilele media reflecta aspecte pozitive despre barbati. Crime violente, incluzand omoruri, atacuri si furturi armate aduna peste 55% din ceea ce media prezinta despre barbati. MacNamara spune ca peste 30% din toate discutiile purtate pe media in ce priveste sexualitatea masculina se refera la pedofilie, heterosexualitatea  masculina, dominanta si agresiune. Nu de putine ori se arata la TV barbati fara simtul raspunderii in relatii si care-si inseala nevestele. Si cu aceasta crestere, si femeile sunt descrise ca fiind mame singure, independente care nu au nevoie de barbati pentru a fi ajutate. 

Guy Garcia, autor al cartii The Decline of Men: How the American Male is Turning Out, Giving Up and Flipping Off His Future ( Declinul Barbatului: ce devine barbatul american si cum isi vinde viitorul), argumenteaza ca multi barbati deplang o “fragmentare a identitatii proprii” in care sunt rugati sa preia roluri familiale neobisnuite, precum grija copiilor si munca menajera, in timp ce tot mai multe sotii cistiga mai mult si aduca banii in casa. “Intradevar femeile au devenit  genul dominant”, spune Garcia. “In ce ma priveste, cred ca barbatii raman in urma rapid. Femeile devin mai educate decat ei, castiga mai bine, si la mod general vorbind nu mai au nevoie de barbati deloc. In acelasi timp, barbatii ca si grup incep sa-si piarda urma.” 

“Criza paternitatii in fond si in definitiv e o criza a culturii, o criza de declin de la sensul traditional de responsabilitate comunala” sustine Poponoe astfel ca “pentru a salva institutia paternitatii pe cale de disparitie, trebuie sa ne redobandim sentimentul de comunitate”. In concluzie, asa cum celebram anual Ziua Tatilor si meditam la semnificatia ei pentru stabilitatea societatii, tot mai multi barbati ai timpului nostru trebuie sa-si gaseasca identitatea lor masculina si sa promoveze importanta centrala a paternitatii.  

PENTRU ROMANII DIN MELBOURNE, AUSTRALIA 

Homosexualii australieni fac presiuni asupra guvernului australian sa introduca casatoriile unisex. Guvernul australian a lansat o campanie consultativa nationala asupra acestui subiect, 24 august fiind data limita pentru ogranizatiile civice din Australia sa-si declare pozitiile. Crestinii din Australia organizeaza conferinte si intruniri cu biserici cu acest scop. Vineri, august 19, 2011 la ora 7:30 seara e organizata o intrunire pe aceasta tema la O’Hanlon Centre, Mitchell Street in Mentone, Victoria, o suburbie a metropolei Melbourne. Rugam pe toti romanii de buna credinta, preotii si pastorii romani ai bisericilor din Melbourne sa participe. RUGAMINTE: Rugam pe toti cititorii acestui paragraf sa trimita aceast anunt la toate cunostintele lor din Australia cu rugamintea de a participa. Va multumim. 

MICHELLE BACHMANN 

Simbata trecuta a avut loc primul sondaj de popularitate al candidatilor republicani la presedintia SUA. Surprinzator, pe locul intii a iesit o femeie crestina, Michelle Bachmann. Tinara si casatorita cu un psiholog crestin, Bachmann este doar una din tot mai multele femei crestine americane care se implica in viata politica americana. Este un semn de bun augur pentru societatea americana, aceste femei devenind modele pentru tinara generatie de femei americane. Pro-valori, pro-familie, pro-casatorie, pro-viata, ele definesc ceea ce sociologii americani incep sa eticheteze ca “noul feminism american”, un “feminism” crestin. Recent publicatia americana New Yorker a publicat un articol lung despre viata si credinta lui Michelle Bachmann si catapultarea ei in pozitia in care se afla astazi. Articolul poate fi citit aici: http://www.newyorker.com/reporting/2011/08/15/110815fa_fact_lizza?currentPage=all  Este de dorit ca si femeile crestine din Romania sa se implice tot mai mult in definirea politicii sociale a tarii. 

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Am trecut de 6.900, dar tinta este de 7.500. Deci, inca mai avem putin de alergat pina la incheierea maratonului timisorean. Haideti sa ne continuam alergarea cu curaj si persistenta! Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.      

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)     

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”  

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.   

Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.. 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro. 

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

ADEVARUL COMUNIST SI CAPITALIST…

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Viorel ROMAN

Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagarul ortodoxo-comunist decreta adevarul si pentru ca acesta sa nu fie pus la îndoiala închidea granitele si daca cineva avea îndoieli… avea dificultati. Minciuna marxist-leninista a libertatii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de catre om era însa atât de evidenta, ca nimeni nu credea în propagada oficiala.

În capitalism adevarul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreaba: „Ce-i adevarul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar daca un sarman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta ramâne numai al sau personal. Adevarul maselor largi populare, care se bucura de audienta si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevarat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevarul. Trei saptamâni de campanie de presa si prostimea cunoaste adevarul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fara întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retorica din antichitate nu era axata pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se marginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea sa convinga neîncetat. Ea trebuie sa puna opinia publica fara încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o forta financiara mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare forta în spatiul public. În acest moment steaua polara a opiniei publice se modifica, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevar si ca si când s-ar trezi dintr-o data din somn.“ (Prabusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)

Asa s-a întâmplat de exemplu din România dupa actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si dupa actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzator ca tranzitia este organizata si implementata de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul dupa 1944 si capitalismul dupa 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV pâna la moarte. Asta fara a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevarului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimba numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantata celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însa se confrunta doua forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevar si cautarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot traii în afara adevarului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materiala).

Care-i adevarul istoric?

Pentru împaratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciuna, asupra careia ne-am înteles”… în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupa România. ?ara e dezmembrata si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlaturat si se impun chirilicele, o noua limba si istorie. Dupa retragerea rusilor, Ceausescu înlatura kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirma ca în Moldova, tara româneasca, se vorbeste aceiasi limba latina. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protesteaza pentru ca Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostinta de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinau, Budapesta, Bucuresti înca nu s-au înteles asupra adevarului. Care-i acela?

În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupida doctrina marxist-leninista cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culmineaza cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismaneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Basescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA nascocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dicteaza. Evreii respecta istoria, Holocaustul e sacralizat.

Germania trebuia distrusa în razboiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau sa supravietuiasca din cultivarea cartofilor, fara industrie, universitatii, sali de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despartiti de Cortina de Fier, istorii care se bateau cap în cap. Prabusirea Lagar-ului permite reunificarea, istoria este înca nesigura, fratele din USA, evreii monitorizeaza. Cine nu-i conform, la puscarie. Marina Germana patruleaza în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germana?

Care-i adevarul istoric? Sunt facuti oamenii sa-l afle? De la Mircea Eliade stim ca religiile asa zis „primitive” vad si interpreteaza realitatea prin mituri. Realitatea confirma mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adreseaza oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Sau. Vechiul si Noul Testament.

Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitatii rationale” periferizeaza credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închina „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credinta”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însa noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tarile dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

1 august 2011