The Romanian Exile of the 20th Century

Written with a philological subtleness, “The Romanian Exile of the 20th Century” (author Octavian Curpas) transposes the readers into the lives and the vast array of emotions immigrants feel while being uprooted from their own sweet yard, whose smell of flowers and folk songs of youth will ever reverberate in their minds. The trip of self-discovery is sprinkled with ambitions, pitfalls, frustrations, despair and inner-struggle as well as with achievements and rewards. From Sibiu, my own native region to LA, my own adopted City of Angeles, Dumitru Sinu aka Mitica (Mike) has seen it all and has, through trials and tribulations, achieved the much desirable- American Dream. A story of love, hard work, and determination!

Aura Imbarus, PhD Los Angeles, California

Author of Pulitzer Prize memoir entry “Out of the Transylvania Night”.

Castigatorii Concursului de poezie Poeme pentru Viata

Castigatorii Concursului de poezie Poeme pentru Viata sunt:

Premiul I – Tatiana Scurtu-Munteanu

 Premiul II – Ruben Bucoiu

Premiul III – Felix Martian

 

62 de concurenti din diverse orase ale tarii, SUA, Italia, Spania si Republica Moldova s-au inscris la Concursul de poezie Poeme pentru Viata.

Si Ziarul Faclia din Cluj a anuntat  ca,  in perioada 1 septembrie – 2 octombrie 2011, iubitorii de poezie au avut posibilitatea sa trimita versurile originale avand ca tema “Iubirea din Dumnezeu”.

Partener media: Radiofiladelfia.ro iar co-organizator este Centrul Arta pentru Viata. In 9 octombrie, la Gherla, judetul Cluj, se va desfasura Serata “Cantece si Poeme pentru Viata” la care sunt invitati iubitorii de frumos, poezii, cantece de suflet, un mesaj plin de speranta si noi prieteni. Participa Catalin Dupu si doua grupe muzicale din oras. In cadrul evenimentului se vor acorda premiile Concursului de poezie.

RVE Sibiu, prin Dorin Rus, a difuzat un interviu despre acest concurs.

http://evenimentcrestin.blogspot.com/?v=0

 

 

Parisul – piatra de temelie la edificiul succesului!

Iugoslavia – sedere scurta la Panciova si Kovacica, un an si câteva luni la Banovici, la Zrenianin pentru o vreme mai scurta,  apoi Italia – la Trieste, la Cinecitta pentru doua luni si în final la Torino, de unde a plecat în Franta, la Paris. Aceasta traiectorie a urmat-o viata din exil a lui Dumitru Sinu, de la trecerea granitelor României si pâna la popasul ceva mai lung, pe care l-a facut în Franta; traseul anterior ajungerii în tara lui Voltaire îl creionase într-un mod absolut original pe parcursul întâlnirilor noastre anterioare.
De data aceasta mi-a vorbit nenumarate ore despre Franta, despre Paris si despre oamenii pe care i-a întâlnit acolo. Nici n-am stiut cum a trecut timpul! Ascultându-l pe Mitica, timpul parca încremenise si ramasese, cuminte, într-un coltisor, atârnat de talpile batatorite ale amintirilor…
„Parisul  e o boala!”
„Parisul e o boala!” Cu aceste cuvinte a deschis nea Mitica discutia pe care o asteptasem cu nerabdare de ceva vreme. Stiam ca de data aceasta întâlnirea noastra va fi una de exceptie, ca destainuirile lui vor fi incitante, pline de farmec si inedit, si ca aveam sa aflu reale raspunsuri la întrebarile ce se mi se învalmaseau în minte, înca de la începutul cunoasterii noastre.
Despre Paris s-a scris enorm si s-au spus multe! Au curs râuri de cerneala pe kilometri întregi de hârtie si înca s-ar mai putea scrie, pentru ca niciodata nu se va putea cuprinde totul! N-a existat om care a ajuns la Paris si care sa nu se fi îndragostit de orasul luminilor, de la omul simplu care a pus piciorul acolo pentru prima data, pâna la intelectualul de marca, la oamenii politici si de cultura  sau chiar ilustri presedinti de stat.
Benjamin Franklin (1705-1790) spunea, facând referire la Franta: Fiecare om are doua patrii: patria mama si Franta!, presedintele american fiind un mare admirator al acestei tari si un înfocat iubitor al Parisului.
Franta a  fost  întotdeauna poarta deschisa a Occidentului spre lumea noua; de aici s-au îmbarcat  spre America  nume ilustre ale culturii de pe întreg mapamondul si în acest mod, continentul american a dobândit oamenii cei mai valorosi ai Europei. Când vorbeau despre Franta, americanii le spuneau confratilor lui Voltaire: Noi am facut pentru Voltaire mult mai mult decât voi: am facut biblioteci cu numele lui, am tradus cartile lui în engleza, am dat numele lui unor strazi… Replica francezilor  venea însa imediat, precum taisul unei sabii ascutite: Noi l-am dat lumii pe Voltaire!
„Cineva spunea ca exista un singur oras în lume unde poti sa traiesti si mai ales unde sa poti învata ceva si acela este Parisul. Parizienii te lasa sa faci ce crezi, ce poti, stiu însa ca le lasi si lor ceva, iar acest ceva le este de ajutor. Am observat un fenomen interesant: scoate-i pe parizieni din Paris, du-i pe marginea unui lac, a unui râu sau la poalele unui munte, da-le o casa superba si dupa trei zile s-au saturat de iarba! Înapoi la Paris! Parisul este mai rau ca drogul! Arata-mi un om care a vazut Parisul si nu ar vrea sa se întoarca acolo!” – a continuat relatarea barbatul înca plin de viata, care începuse, încet, încet sa mi se destainuie. Si avea mare dreptate! „Englezii au facut Londra pentru ei, francezii au facut Parisul pentru o lume întreaga!” Frumos, nu-i asa?
„Mai bine spalam vase la Paris, decât sa omorâm iepuri în Australia!”
„În gara din Torino nu mai erau multi emigranti din grupul din care facusem si eu parte. Plecasera aproape toti în Chile, Argentina, Brazilia, Australia si doua grupuri la Paris. Trenul sosise, peste o ora trebuia sa plecam, si eu aveam în buzunarul stâng biletul de tren Torino – Napoli, iar în buzunarul drept, biletul de vapor Napoli – Sidney, Australia”.  Da, Mitica Sinu hotarâse ca destinatia urmatoare sa fie Australia! Erau destui emigranti români care luasera aceasta decizie si el nu statuse mult pe gânduri si li se alaturase.
În acea ora însa, pe peronul garii din Torino s-au zbatut multe gânduri în mintea lui, sufletul i se framântase îndelung si lucrurile au luat cu totul si cu totul alta întorsatura, iar directia în care viata lui urma sa se îndrepte a suferit modificari majore. Paris scria pe fruntea lui Mitica! Desi trecusera decenii de când se petrecusera aceste momente din viata lui, povestindu-mi despre ele, nea Mitica le retraia cu aceeasi intensitate: Ba, Mitica, ce cautam noi la serpariile alea din Australia, mai ales ca tu-i ai pe Bunesti, esti un baiat muncitor si descurcaret; mai bine spalam vase la Paris decât sa omorâm iepuri în Australia!, îi spusese profesorul Ionescu amicului meu, înainte cu mai putin de o jumatate de ora de plecarea trenului. Auzindu-i despre ce vorbeau, Traian Constantin, un alt refugiat român ce facea parte din grupul lor, li s-a alaturat, au rupt biletele pe care le aveau,  si-au luat ramas bun de la ceilalti confrati care mergeau spre Australia
si s-au grabit sa ia trenul care-i ducea spre frontiera cu Franta.
Toate drumurile duc la…Paris!
„Din fericire detineam o schita trimisa de Vasile Târa si Eugen Stefanescu, acesta din urma fiind un inginer silvic român care studiase la Paris si pe care l-am reîntâlnit câtiva ani mai târziu, în Canada. Având reperele principale, ne-a fost mult mai usor sa trecem granita si am ajuns la Briancon, în Franta. Ne-am dat seama ca am trecut frontiera, vazând  în mâna unei fete care pastea vacile, o carte în limba franceza – mi-a spus râzând nea Mitica. Descoperisem micul oras francez Briancon, la imediata trecere a granitei dinspre Italia, o cetate medievala asemanatoare cu orasul Sighisoara, din tara noastra. De fapt aveam sa aflu mai târziu ca un maresal în armata franceza, dar si inginer faimos al lui Ludovic al XIV-lea, a construit si fortificat o multime de orase din Franta; construise aceasta cetate catre sfârsitul secolului al XVII-lea. Tehnica lui a fost preluata si raspândita apoi în întreaga Europa, ajungând chiar si în Transilvania; dovada este cetatea Alba – Iulia.”
Am înteles, în continuare, ca grupul de transfugi a fost preluat de jandarmeria franceza si românii au fost tratati omeneste: au primit mâncare si bautura, urmând procedura franceza privind regimul refugiatilor. „În acele momente mi-am amintit de fosta mea profesoara de franceza, madame Munteanu… Când jandarmii ne-au asezat la masa, profesorul Ionescu ma rugase sa spun Tatal nostru în limba franceza si dupa ce-am terminat, jandarmii m-au întrebat râzând, de când n-am mai spus rugaciunea aceasta. De ce? Când ajunsesem la Notre pain quotidien, pronuntasem pin!  Ne-au luat apoi sireturile de la ghete si centurile, ca nu cumva sa ne sinucidem si dupa ce-am urmat regulile prevazute în legile francezilor si-am petrecut o noapte la închisoare, ne-au dat drumul, înmânându-ne un permis de sedere în Franta, valabil pentru trei luni”.
Nea Mitica îsi amintea cu lux de amanunte totul: „Acuma? Acuma suntem liberi? – a întrebat profesorul Ionescu si ne-am îndreptat bucurosi spre gara sa luam trenul spre Paris!”
Vous connaissez monsieur Vasile Târa?
În tren au avut parte de o surpriza placuta: conductorul trenului, un francez cu o figura calma si în ochii caruia se citeau bunele intentii, dupa ce a constatat ca sunt români a exclamat: Vous connaissez monsieur Vasile Târa? Nea Mitica  i-a dat raspunsul imediat, surprins placut de atitudinea binevoitoare a conductorului francez. Îl cunoscuse doar, pe Vasile, în lagarul sârbesc si se împrietenisera, avea de la el schita de trecere a frontierei. Conductorul le-a povestit apoi cum îl cunoscuse pe Vasile Târa si cum acesta îl încântase, cu cât de multe stia; vorbisera mult despre comunisti si despre România! Îl fascinase românul!
Când trenul a ajuns la Paris, acelasi conductor de tren a telefonat parintelui Zapârtan de la Misiunea greco-catolica româna, pe care îl cunostea, anuntând sosirea românilor. Parintele acesta era omul care deschidea caile Occidentului pentru cei ce ajungeau din România la Paris – era un om minunat!  A fost norocul lui nea Mitica si al prietenilor sai!
Frânturi de viata la Paris, pe strada Ribera
Misiunea greco – catolica unde urma sa ajunga nea Mitica împreuna cu însotitorii lui se afla la Paris, pe strada Ribera; era cunoscut de toata lumea faptul ca în acel lacas binefacerea era la ea acasa, ca domnul Zapârtan era parintele tuturor românilor care ajungeau la Domnia Sa. Când îsi dadeau întâlnire la sediul misiunii, cei aflati la Paris, spuneau doar atât: Ne vedem la Ribera!
Nume ilustre ale diasporei române din Franta erau alaturi de parintele Zapârtan, si un exemplu elocvent este diplomatul si istoricul de exceptie, Neagu Djuvara; toti concurau la sprijinirea activitatii acestei cetati de suflet românesc.
Parintele Zapârtan împreuna cu Neagu Djuvara au preluat grupul celor trei români din gara pariziana: „Ei ne-au platit biletele, si-apoi parintele ne-a dus la Misiunea greco-catolica; am facut o baie si am dormit în biblioteca. De-abia asteptam sa întâlnesc familia Bunescu, pe Dan Isacescu, pe logodnica lui Mimi Stefanescu!” – au fost cuvintele lui nea Mitica, continuând epopeea pariziana.
Definitia fericirii în exil sau prima dimineata la Paris
„În dimineata acelei zile a fost prima data când m-am trezit foarte fericit de când eram în exil; am avut un sentiment pe care nu cred ca l-as fi putut avea daca plecam în Australia”, si-a amintit Dumitru Sinu, iar aducerile-aminte cu  gust de libertate îsi continuau nestingherite cursul…
„Distinsul domn Neagu Djuvara  a venit la noi, ne-a dat doua sute de franci si-apoi ne-a vorbit despre viata de acolo”. Diplomatul le-a furnizat o serie de amanunte despre viata pariziana, sugerându-le sa tina cont de ele pentru a se putea integra, adapta si a-si face un rost; erau sfaturi pretioase de care chiar aveau nevoie, pentru ca îi astepta o altfel de viata, cu reusite si esecuri, cu bucurii si necazuri, în acelasi timp…
Si amintirile octogenarului s-au derulat treptat, pentru ca ecranul sufletului sau se deschisese… Ce amintiri, ce vremuri!…
   Anton Stefanescu si „Sârma ghimpata”!
S-a întâlnit nea Mitica la Paris cu tot felul de oameni: pe unii îi cunoscuse înca din tara, asa cum era cazul doctorului Traian Stoicoiu, pe care-l stia de la Cluj; pe altii îi întâlnise în lagarele în care poposise înainte de a ajunge în Franta si unul dintre ei era Anton Stefanescu. Cu el se cunoscuse în Iugoslavia (dupa cum am mentionat în capitolul anterior). Apoi au continuat sa se vada în Italia, dupa trecerea frontierei, pentru ca întotdeauna se întelesesera foarte bine. La Paris se întâlneau din nou si amândoi savurau din plin bucuria revederii – se pare ca destinele celor doi se intersectasera si acolo!
De cum s-au întâlnit „la Ribera” (Misiunea greco-catolica ), Anton l-a invitat la o cafea. Erau dornici sa-si povesteasca întâmplarile petrecute în intervalul în care nu se vazusera si sa-si depene amintirile. Din cercul lor de prieteni facea parte si un alt Stefanescu, Dumitru sau Mimi, pentru cei apropiati, care a trait o experienta dura în încercarea sa de a parasi România. Mitica l-a întrebat de toti, a aflat cum reusise Anton sa ajunga în Franta si, la rândul sau, i-a istorisit cele întâmplate în viata sa de la ultima lor întâlnire încoace.
În cele din urma, Anton a parasit Franta si s-a stabilit în Chile. A scris o carte cu  titlul „Sârma ghimpata”. Dupa titlu, e lesne de înteles ce subiect a abordat!  Si acum regreta nea Mitica faptul ca n-a onorat invitatia lui Anton de a-l vizita în Chile, ar fi ajuns si acolo!
   Dumitru Stefanescu – un vis spulberat dupa gratii!
Din România pornisera sa treaca granita la sârbi trei prieteni: Anton Stefanescu, Mimi (Dumitru) Stefanescu (nu erau rude, doar o pura coincidenta de nume) si Petru.
Mimi Stefanescu avea logodnica la Paris, o chema Jacqueline, deci tinta lui era Parisul! Pe drum însa, Anton Stefanescu s-a ranit la un picior. Îi curgea sânge si le-a zis celor doi tovarasi sa-si continue drumul fara el, riscau prea mult! „Eu am sa ma bandajez la picior, îmi rup camasa si o sa-mi opresc cumva hemoragia”, le-a spus, si a ramas acolo, sa-si oblojeasca rana. Ceilalti doi si-au continuat drumul. La un moment dat au crezut ca au ajuns în Italia si s-au oprit. Ghinionul lor a fost ca se aflau tot în Iugoslavia; au fost prinsi de catre sârbi si-au fost închisi.
Mimi Stefanescu era în Iugoslavia, logodnica sa la Paris si mama la Bucuresti. Sa nu produca îngrijorare acasa, Mimi îi scria mamei sale din închisoarea iugoslava si trimitea scrisorile lui Jacqueline, la Paris, iar aceasta le expedia de acolo, mamei lui, la Bucuresti.
Pâna la urma sârbii l-au trimis pe Mimi în România; sosirea lui în tara a produs un adevarat soc pentru mama pe care pâna atunci o protejase, ascunzându-i necazurile prin care trecuse. Si totul s-a întâmplat în acea perioada în care mama lui aflase ca nu e la Paris, ci este închis la Bucuresti.
Anton Stefanescu, cu toate ca era ranit, avusese însa si noroc, trecuse granita în Italia unde s-a întâlnit cu nea Mitica si apoi a plecat la Paris.
O prietenie pe viata – Sonia si Alexandru Bunescu
Reîntâlnirea cu Sonia si Alexandru Bunescu a adus o nespusa bucurie în sufletele acestor oameni de mare caracter si a lui nea Mitica, în aceeasi masura. Se cunoscusera în lagar, în Iugoslavia.
„Ne-am bucurat când ne-am revazut si cât am stat eu la Paris ne-am vizitat constant. Mergeam destul de des la dânsii, la hotelul la care locuiau; daca la doua saptamâni nu ajungeam la ei, îngrijorarea-i aducea la mine. Îi cunosteau pe toti de la Misiunea greco-catolica, dar si pe multi altii: pe Neagu Djuvara, pe doi fosti ministri ai Guvernului Antonescu si carora se spune ca Antonescu le-ar fi dat multi bani când au emigrat. Cei doi ministri erau George Cretianu – fost însarcinat cu afaceri al României la Paris si Constantin Visoianu – fost Ministru al Afacerilor Straine.
Povestindu-mi despre familia Bunescu, Dumitru Sinu mi-a marturisit ca pentru toata lumea, prietenia lui cu acesti oameni constituia un mister. Atunci când curiosii îl iscodeau, Mitica le raspundea pe-un ton glumet: „Un pahar de apa face minuni!” – caci datorita unui pahar de apa oferit dezinteresat, îi cunoscuse pe Sonia si Alexandru Bunescu.
Mai târziu, nea Mitica l-a întâlnit pe doctorul Taranu, pe care îl stia de la Cluj, dar la Paris a cunoscut si alte persoane si personalitati: pe fostul pilot al generalului Antonescu, Max Manolescu, pe doctorul Metianu – pe unii datorita destinului, iar pe altii gratie familiei Bunescu, cu care a ramas prieten toata viata.
Când a parasit Franta si s-a îndreptat spre continentul american,  Sonia si Alexandru Bunescu, pe lânga faptul ca i-au platit biletul cu care s-a îmbarcat pe puntea vaporului „Queen Mary”, i-au înmânat lui nea Mitica si o scrisoare de recomandare catre Milica Marinescu, un proeminent om de afaceri român din acele vremuri, care era si cel care administra finantele cunoscutului industrias român, Nicolae Malaxa.
„Am fost un norocos, dar si tupeul a contat!”
Era un norocos nea Mitica, acesta este adevarul! Avea si tupeu, dar mai mult decât atât, stia când, cum si unde sa se foloseasca de el: „Multi m-au întrebat: dar cum ai ajuns tu sa-i cunosti pe toti astia? Avusesem norocul sa fiu în anturajul multor oameni importanti, asa mi-a fost scris. Am avut însa si tupeu! De exemplu, odata l-am sunat pe fostul ministru al României la Londra, Viorel Virgil Tilea si i-am spus: Dumneavoastra ati servit masa la Iosif Radu, la noi în sat!  În vremea aceea ma aflam într-un orasel din Anglia, iar el era la Londra.  Si Tilea mi-a spus fara sa stea pe gânduri: Vino repede la Londra sa ne cunoastem!” Mai apoi, Tilea l-a recomandat detinatorului uneia dintre cele mai mari si mai prospere companii din Franta, care, ulterior, i-a oferit de lucru.
S-a învârtit în cercuri de intelectuali de marca si a stiut cu dibacie sa le ramâna aproape; a fost un autodidact, bine spus! Nu i-a fost teama sa munceasca, dar cartile l-au fascinat mereu; era avid de cunoastere si studia cu sârguinta, iubea compania celor învatati si facea fata cu brio discutiilor lor.
 „Nu trebuie sa-nvat nicio meserie!”
La Paris, Dumitru Sinu a muncit tot timpul; nu-i era rusine sa spele vasele într-un restaurant, ba dimpotriva, era chiar multumit ca nu statea la mila celor mai înstariti sau a bisericilor la care altii mergeau cu mâna-ntinsa. Când cei care-l cunosteau îl îndemnau sa-nvete o meserie, Mitica le spunea glumind: „Cu meseria mea n-o sa ramân vreodata fara lucru!”
Si în acest context mi-a povestit o alta întâmplare de care-si amintise: cunoscuse o frantuzoaica cu care se împrietenise. Tatal fetei s-a oferit sa-l învete meseria de bucatar. „Numai sosuri erau vreo doua-trei sute! Paul, tatal prietenei mele fusese bucatar la una din camerele parlamentului francez”.
Mai târziu însa, când a ajuns în Canada, a regretat încapatânarea, refuzul sau, pentru ca acolo erau la mare cautare cunoscatorii bucatariei traditionale franceze si cele mai luxoase restaurante din Quebec preferau bucatarii sositi de la Paris. Dar lui Mitica nu i-a placut rutina! Pe el îl stimulase dintotdeauna ineditul, situatiile noi care-i puneau la încercare inteligenta si spiritul, si care-i ofereau apoi, satisfactii. Era descurcaret, îndraznet! Si asta l-a ajutat în viata cel mai mult si i-a adus succes.
Festival românesc la sala Odeon din Paris
Comunitatea româneasca din Parisul anului 1950 a avut parte de un eveniment deosebit de emotionant: într-un cadru festiv, sala Odeon a reunit de Ziua Mamei un mare numar de emigranti români aflati la Paris: personalitati de marca ale diasporei române, ca Mircea Eliade, Neagu Djuvara si alti învatati si fosti oameni politici, români din toate sferele sociale, de toate categoriile si toate confesiunile religioase: „Dar cine n-a fost? – si-a reluat sirul amintirilor Dumitru Sinu -. Toti! Catolici, ortodocsi, taranisti, liberali, fosti legionari – o adunare impresionanta de români aflati în afara granitelor si care, în acea zi memorabila, au petrecut împreuna momente de neuitat. Primul care a luat cuvântul a fost parintele Zapârtan, un om de aur si un mare român! Ce n-a facut parintele pentru cei din exil? N-a putut vorbi mult, el a rostit la început o fraza care cuprindea totul: Dumnezeu n-a reusit sa le faca pe toate si atunci a facut mamele! – si n-a mai putut spune niciun cuvânt. Cei din sala plângeau! Dupa ce s-a linistit lumea, parintele si-a continuat emotionanta prelegere si apoi a început sa cânte: O inima de mama! Au fost clipe unice care mi-au intrat în suflet atunci si au ramas cuminti, acolo…“
Suflete de copii
Omul pe care-l aveam în fata îsi amintea acum, cu ochii vii si plini de emotie, tot ce s-a întâmplat în sala Odeon în acea zi: dupa cuvântul de deschidere al parintelui Zapârtan, a tinut un discurs în limba franceza ilustrul Neagu Djuvara.
Mircea Eliade, cel mai cunoscut si iubit intelectual român din Parisul acelor vremuri si-al celor ce-au urmat, într-o maniera elevata si de neconfundat, a vorbit despre mama, lasându-i pe cei din sala fara grai.
Apoi alti si alti confrati au vorbit, despre cea mai apropiata fiinta de sufletul fiecaruia dintre noi, dupa propriile simtaminte iar sufletele lor – atunci si acolo – s-au unit într-unul singur: acela al copilului român, caci toti aveau o mama!
Petrecere româneasca pe bulevardul Saint Michel
„Dupa serbare, majoritatea ne-am oprit pe bulevardul Saint Michel la o cafenea, unde a s-a prelungit ceea ce începuseram la Odeon”, continua nea Mitica povestirea despre ziua aceea memorabila. Au spus poezii despre mama, au cântat, au plâns si-au râs în acelasi timp, pentru ca n-au lipsit nici momentele de umor sau picanteriile copilariei, de care multi si-au amintit cu nostalgie.
Dan Isacescu a venit cu propunerea ca fiecare dintre cei prezenti sa se gândeasca la o poezie, la un cântec sau sa rosteasca o fraza despre mama; cum inteligenta fara de spirit este ca si mâncarea fara sare, Isacescu a încercat sa destinda atmosfera si a spart gheata, recitând în dulcele grai moldovenesc, pe care nu-l uitase, un amestec hazliu de versuri. Stia sa anime atmosfera si sa aduca zâmbetul, chiar si pe fetele cele mai posace.
Au continuat ore în sir sa cânte si sa recite, sa-si depene amintirile copilariei, cu acele întâmplari nevinovate sau boacane, ce n-au ramas nepedepsite de catre cele care le-au dat viata. Cântece vesele sau triste au uns inimile lor rupte-n doua, caci într-o dupa amiaza prelungita pâna târziu, în noapte, timpul s-a scurs în ritmurile celor mai frumoase melodii dedicate mamei, iar clipele au trecut  mângâiate de cele mai frumoase versuri. Când s-a cântat melodia Plânge-ma maica cu dor, n-a existat niciun român dintre cei care erau acolo, sa nu plânga.
Ascultându-l pe nea Mitica nu puteai sa ramâi insensibil si sa nu dai timpul înapoi, retraind momentele inocentei, când mama, eterna mama, te tinea la piept, te mângâia si te-nvata de bine, te pregatea ca într-o zi sa poti sa te numesti atât de simplu, OM! Dar pentru el imaginea mamei se stinsese… avea doar trei anisori când mama îi plecase, sus, la ceruri.
„Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume… Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei… ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”

Octavian Curpas

 

 

 

 

 

 

 

DORINTA

Am obosit

Parca mi s-a rupt dintr-o data,

Ca apa, lehuzei,

Legatura cu vreo farâma de bine –

Parca traiesc chinurile facerii

In igrasia neputintei

Care sapa

La radacina mea

Pâna când ma va face ruina –

 

Unde sa Te caut?

Când pretutindeni

Rugaciunea e munca,

Munca e  munca,

Viata  e munca,

Si odihna vesnica, e tot munca?

munca fara suflet, si cap?

 

Si cum s-ar putea

Elibera fiinta mea

De blestemul muncii?

 

As vrea sa ajung la Tine,

Ziditorule,

Caramida,

 

Dar sa nu o asezi,

in zidul oamenilor,

mai bine,

aseaza-ti capul pe ea,

si da-i grai…

 

JIANU LIVIU-FLORIAN

 

Trei instantanee cu copii, parinti si bunici din România, la început de secol XX

Arizona. Veri fierbinti, cu fruntile noptilor mângâiate de adieri pale de vânt si lumina diminetilor, limpede si clara, inundând fiecare coltisor al orasului molesit de caldura… Într-una din aceste dimineti stralucitoare si calde, îmi amintesc ca l-am cunoscut pe nea Mitica. Ajunsesem ceva mai devreme decât stabilisem, la unul dintre hotelurile din centrul orasului Phoenix, unde trebuia sa ma întâlnesc cu un om de afaceri din New Jersey. Am hotarât sa astept în fata receptiei, pâna la aparitia sa. În timp ce rasfoiam nerabdator niste pliante care se aflau la dispozitia vizitatorilor, atentia mi-a fost atrasa de o conversatie în limba franceza, între un domn si o doamna prezentabila, amândoi mai în vârsta. Pareau de-ai casei, asa ca m-am apropiat de ei, cu gândul sa le cer câteva informatii. Foarte amabil, barbatul a început sa-mi prezinte facilitatile pe care le oferea hotelul. Îl ascultam cu atentie. Mike, asa îl chema, vorbea cu o intonatie afectiva, un accent oarecum strain. Când l-am întrebat de unde este, mi-a raspuns: „Din România”. „Ce mica e lumea”, mi-am  spus, si din acel moment, nea Mitica – asa cum m-a rugat sa-i spun – mi-a devenit prieten. Am fi vrut sa mai vorbim, dar întrevederea mea de business urma sa dureze destul de mult. Dar am convenit sa luam masa împreuna, ceea ce s-a si întâmplat dupa vreo doua ore.
Un prânz cu nea Mitica
La ora stabilita am sosit la locul de întâlnire, unde nea Mitica ma astepta deja. Ne-am asezat la o masa si am comandat câte ceva. Ne-am antrenat într-un dialog placut, deschis, care parca prevestea ca vor mai urma multe astfel de întâlniri între noi. Asa a si fost! Din vorba în vorba, am ajuns la vremurile de demult. Observasem înca de la început, ca-i place sa vorbeasca mai putin despre sine, preferând sa aduca în discutie oameni, locuri si evenimente din alte vremuri. Intuiam ca ceea ce voi afla va fi interesant si pentru mine, dezvaluirile sale vor fi inedite. Eram sigur ca pe parcurs, îmi va vorbi, câte putin, si despre el.
Dupa ce locuise ani buni în Canada s-a decis sa vina în SUA. El si sotia sunt patronii hotelului în care ne-am cunoscut,  si au doi copii:  Nicolae si Sandra. Pe Nicolae îl si întâlnisem, de altfel, la receptie, unde îmi spusese ca vorbeste putin româna. Nicolae e pictor si am avut ocazia sa admir în holul hotelului câteva tablouri de-ale sale. Sandra este casatorita cu un francez si locuieste de peste 25 de ani în Franta. Aveam în fata mea un român, care vietuia de multi ani dincolo de granitele României, si caruia îi simteam dorinta sincera de a-mi dezvalui lucruri, poate nestiute de nimeni, despre viata si experienta sa din exil.
„Satul meu, gradina dulce”
Nea Mitica, pe numele sau Dumitru Sinu, parasise România în 1948. Avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1926.
Lui nea Mitica îi este dor de locul unde s-a nascut si a crescut. Îi place mult sa recite, iar versurile pe care mi le-a spus, mi-au patruns si mi-au ramas în inima pentru tot restul vietii: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”.
Gradina dulce în care venise pe lume Dumitru Sinu, se afla la poalele muntelui Suru, la 6 kilometri de Avrig, în Sebesul de Sus, judetul Sibiu. Dar sufletul lui e legat nu doar de vatra natala, ci si de toate locurile din apropierea Sebesului de Sus, a caror frumusete mioritica nu a putut-o uita, nici pâna acum: Avrig, Talmaciu, Racovita. Cu toata fascinatia plaiurilor natale, din amintirile lui Dumitru Sinu razbate o umbra de tristete, atunci când îmi spune:  „La noi în sat au fost trei nenorociri…”
     „Ce-i omul…”
Mai întâi, îsi aminteste de un consatean care s-a stins din viata si a carui poveste îsi lasase amprenta asupra sa, nenea Dumitru a lui Mateias (Dumitru Stanila). Tetea Dumitru îi fusese vecin, locuia peste drum de casa lui nea Mitica. Plecase sa faca bani în America si s-a întors de acolo bolnav. Cu banii agonisiti si-a cumparat pamânturi si acareturi, dar averea i s-a risipit curând pe doctori si pe leacuri. „Ce-i omul…”, îmi spune, amintindu-si cum au suspinat, ani de-a rândul, batrânele din sat. Au ramas în urma sa-l plânga, sotia si trei copii: Mitica (Dumitru), Ion si Nicolae. Unul dintre baieti, Mitica, a ajuns secretar principal la Facultatea de Medicina din Cluj, iar fata acestuia, Luciana Stanila, a devenit profesor universitar, în cadrul aceleiasi facultati. Prin ceea ce a dovedit a fi, ea a recuperat, în spirit si în duh, averea irosita a bunicului. Dar necazurile nu au ocolit nici familia Sinu…
Familia lui nea Mitica
Ancorat de amintirile unui timp demult trecut, astazi, Dumitru Sinu rasfoieste cu amaraciune câteva file din viata familiei sale. Din negura vremurilor, o alta amintire dureroasa prinde contur. Când i-a murit mama, la numai 27 de ani, nea Mitica avea doar trei ani, sora sa, Ana, avea  sase luni, Iosif – sase ani, Nicolae – opt si Ion – unsprezece ani. Nu peste mult timp, si micuta Ana a plecat sa-si întâlneasca mama în ceruri. „Napoleon avea o vorba: Moare o persoana – o tragedie. Mor 100 – o statistica”…
Cu un tata mai mult plecat la lucru, copiii au ramas în grija bunicilor. Si vietile lor sunt de luat în seama: bunicul din partea mamei, Ion Stanila, a cazut prizonier la rusi. Acolo a învatat sa faca tigla si caramida. Dupa aceea, si-a construit el însusi, propria fabrica de tigla si caramida. Era un barbat frumos, înalt, însa foarte dur. „Mila te ucide!” – zicea el. Copiii îi spuneau comunistu’, iar altii – nebunu’, ori  Tiglaru’, dar nu pentru ca era prost, caci mai degraba, el era un fel de filosof al satului. Adesea, venea dupa bani la tatal lui nea Mitica, nenea Niculita… În schimb, bunica din partea mamei, Ana, era o femeie cu suflet ales. Nea Mitica si fratii sai îi treceau zilnic pragul, iar ea îi tinea în poala si le dadea de mâncare. „Bunica era ca o sfânta”, adauga el.
Bunicul dupa tata, era un om blajin, caruia toti îi spuneau nenea Niculita. El îsi lua în brate nepotii si le cânta. Nenea Niculita a stat lânga patul de moarte al mamei lui nea Mitica, nora sa, si a vazut-o cât s-a zbatut înainte sa-si dea sufletul. Nu vroia sa moara! La vremea aceea, bunicul a scris în ceaslovul sau: „Da, Doamne, la toti si la toate / Cinci minute de liniste înainte de moarte”. „Mama e totul, spune nea Mitica. Daca îti moare mama, orice si oricâte ti se vor întâmpla în viata, nu le mai simti. Ce altceva ar putea sa ti se întâmple mai rau de atât?” Apoi Mitica Sinu îsi continua sirul amintirilor care-l ravasisera vizibil.
„O frumoasa floare vine”
Însa raul nu întreaba pe nimeni, atunci când vine… A treia nenorocire, pe care nea Mitica n-o poate uita, s-a petrecut în casa lui tetea (badea) Ion Vulc, fostul primar. Acesta avea trei copii (Ana, Maria si Ion). Maria a trecut în lumea dreptilor tânara, pe când împlinise 21 de ani. A murit de tuberculoza. La înmormântarea ei a fost si nea Mitica, care îsi mai aminteste si acum versurile-bocet compuse si cântate atunci de baietii si fetele din sat. Asa se obisnuia, când murea de tânar cineva din sat, fetele si baietii cântau despre viata mortului: „Veniti, feciori, de la foc / Caci am fost toti la un loc/ Si voi, fetelor, veniti / La nunta mea de priviti. // Ma marit tânara floare / Cu moartea cea rapitoare / Bucura-te, cimitire / Ca o frumoasa floare vine, / Dar nu vine sa înfloreasca, / Ci vine sa putrezeasca”. Cumplita durere lovise familia Vulc…
Copilul orb
Dupa câteva luni, lui Ion Vulc îi moare si sotia, iar apoi, la scurta vreme, baiatul, Ion. Mai ramasese doar Ana dintre cei trei copii. Ana îsi pune pirostriile cu Gheorghe Bobanga, dar nu are parte de fericire. La o vânatoare de mistreti, acesta pleaca dintre cei vii, într-un accident, împuscat fiind din greseala, de catre un coleg. Sotia lui, Ana, era pe-atunci însarcinata. Când îi naste fiica, batrânul Vulc se duce sa o vada la spital, bucuros ca are un urmas, care-i va duce mai departe numele. Aici însa, doctorul îl întâmpina cu vesti rele: „Bucuria-i mica, omule, caci copilul s-a nascut orb!”. Nepotul lui Ion Vulc a învatat, totusi, o bruma de carte, stie sa scrie în alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille), si mai stie sa cânte la acordeon.
Drama lui Ion Vulc încheie întâlnirea noastra. Timpul parca statuse în loc si eu nu ma mai saturam ascultându-l pe Dumitru Sinu, noul meu prieten, care-mi povestise atâtea, despre cele de demult. Si era doar începutul! O lume cu farmecul ei, o lume patriarhala, cu totul noua pentru mine, mi se dezvaluia acum, prin spusele lui. O lume care îmi rascolea, într-un fel, trecutul, amintindu-mi de basmele copilariei, care mereu începeau cu acel nemuritor „A fost odata ca niciodata”…

Octavian Curpas

MEDIA SOCIALA CENZUREAZA CRESTINII

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro”>contact@alianta-familiilor.ro

                                               6 octombrie 2011

 

STUDIU:   MEDIA SOCIALA CENZUREAZA CRESTINII


Cuvintul “cenzura” ne stirneste simtaminte neplacute. Ne aminteste multora dintre noi de regimul comunist sub care multi am trait. De anii totalitari caracterizati de absenta libertatilor, in special a libertatii cuvintului si de exprimare. Decembrie 1989 a schimbat totul in Romania si in timp cenzura a fost abolita. In mare parte. Cenzura continua sa se manifeste sporadic, uneori mai subtil ori mai viguros. In anii comunismului ne obisnuisem cu autocenzura, evitind sa ne exprimam opiniile in public, sau chiar in confidenta, de teama autoritatilor.

Istoria insa se repeta. Uneori in modalitati stranii. Cenzura oficiala a fost abolita, dar suntem confruntati cu o cenzura de tip nou, una care se manifesta tot in spatiul public, dar care e la fel de detestabila. E vorba de cenzura impusa de media sociala grupurilor care nu se conformeaza vederilor corecte din punct de vedere politic generate si promovate de gigantii care domina spatiul virtual, adica media sociala. Fie ca e vorba de Facebook, Google,  Apple, MySpace, Twitter sau retele de media sociala similare, cenzura practicata de aceste platforme este un fenomen tot mai des intilnit si iritant. Iar grupurile care mereu pierd in acest joc al cenzurii sunt crestinii, in special cei care promoveaza in spatiul virtual o viziune Biblica a societatii, a normelor de conduita sociala si a institutiilor sociale bazate pe traditia si valorile crestine. Un studiu pe aceasta tema tocmai a fost emis de organizatia americana National Religious Broadcasters (“NRB”) pe 15 septembrie. Infiintata in 1944, NRB promoveaza libertatea exprimarii religioase in spatiul public. Textul in engleza al studiului il aflati aici si are 43 de pagini: http://content.nrb.org/Webdocs/Legal/True%20liberty-in-a-New-Media-Age9-15-11.pdf

Studiul NRB se concentreaza in special asupra cenzurii impuse crestinilor de catre Apple, iTunesApp, Facebook, My Space, Google, Twitter, si alte platforme ale mediei sociale americane. Concluzia studiului este ca ideile crestine si religioase in general sunt in pericol constant de a fi cenzurate de catre acesti giganti ai mediei sociale. Cenzura se manifesta la patru nivele: (1) unele dintre aceste organizatii interzic publicarea materialelor cu continut crestin, iar altele au adoptat standarde de publicare care inevitabil duc la cenzura; (2) cu exceptia lui Twitter, toate celelalte platforme de media sociala aplica standarde de publicare care submineaza perimetrii libertatii de exprimare si a cuvintului stabiliti de Constitutia si Tribunalul Suprem al SUA; (3) noile companii de medie sociala cedeaza presiunilor grupurilor anticrestine si, dupa cum veti vedea mai jos, sunt dedicate suprimarii ideilor crestine; (4) daca legiuitorii nu intervin sa reglementeze media sociala, libertatea cuvintului si de exprimare vor continua sa sufere.

Reglementarea mediei sociale insa este o tematica dificila, deoarece garantiile constitutionale a libertatii cuvintului nu se aplica mediei sociale care este de natura privata.

Exemple de cenzura

Dintre multele exemple de cenzurare a crestinilor mentionate in studiul NRB redam urmatoarele.

*          De mai multe ori Apple a eliminat applicatii crestine care afirmau pozitiile Bibliei privind imoralitatea sexuala. De fiecare data Apple a recunoscut in mod specific ca acesta a fost motivul pentru eliminarea aplicatiilor crestine. Un incident s-a petrecut in toamna anului trecut cind Apple a blocat Declaratia Manhattan (The Manhattan Declaration), o Declaratie a consiintei crestine lansata de crestinii americani in toamna anului 2009. (Declaratia de la Timisoara, emisa de AFR in august 2010 este de aceasi natura). Al doilea incident s-a petrecut in martie anul acesta cind Apple a blocat aplicatia lui Exodus International, o organizatie crestina care asista persoanele care doresc sa abandoneze relatiile sexuale cu persoane de acelasi sex. Iar un alt incident s-a produs tot anul acesta in iulie cind Apple a dezactivat aplicatia lui Christian Values Network, o organizatie crestina americana care contribuie financiar la diverse proiecte caritabile, printre care si unele pe care homosexualii le-au etichetat ca fiind “antihomosexuale.”

*          La rindul lui, Google a refuzat de mai multe ori sa accepte reclame pro-viata, fiind dati in judecata din acest motiv de catre Christian Institute, organizatia avocatilor crestini din Marea Britanie. In SUA a blocat situri electronice crestine care promoveaza vederile biblice privind sexualitatea. In China a blocat situri electronice crestine. In Brazilia a blocat apelul unui pastor evanghelic catre cetateni sa nu voteze candidati cu pozitii pro-avort sau pro-homosexualitate. In martie 2011 Google a adoptat reguli noi care interzic publicarea  reclamelor organizatiilor care “discrimineaza” pe baza de orientare sociala. In plus, in ultimii ani a blocat accesul la siturile electronice ale unor organizatii cetatenesti care promoveaza casatoria barbat-femeie. Un exemplu de acest fel s-a produs recent in Massachusetts. Un alt tip de cenzura practicat de Google este discriminarea in tarifele impuse pentru reclame. Spre deosebire de alte grupuri, bisericle, grupurile pro-viata sau organizatiile care critica homosexualitatea nu beneficiaza de reduceri de tarife. In China, Google s-a dovedit a fi un pilon de incredere al cenzurii oficiale comuniste chineze. De necrezut, in cadrul unor audieri recente in congresul american, Google si-a aparat practicile de cenzura afirmind ca “Google respinge valorile Iudeo-Crestine.” Google deasemenea respinge reclamele pro-viata care afirma ca “avortul este omucidere.”

*          Nici Facebook nu se lasa mai prejos. Facebook a facut un parteneriat cu activisti homosexuali pentru blocarea afisarii de materiale cu continut “anti-homosexual.” Facebook promoveaza homosexualitatea si afisaza programe speciale de autoconstientizare  in homosexualitate. Facebook desemenea restrictioneaza mesajele anti-avort. La fel, MySpace interzice publicarea de materiale “homofobe.” Facebook are 500 de milioane de clienti rezultind intr-o interconectie de comunicatii mai mare decit cea mai mare companie telefonica din lume.

*          Impreuna, platformele de medie sociala interzic afisarea materialelor care ar putea fi interpretate ca “hate speech” (adica “incitare la ura”), ori “ofensive sau inflamatorii.” In aceasta categorie intra in primul rind  materialele crestine care dezaproba manifestarile pacatoase. Este de remarcat, insa, ca de-a lungul anilor Tribunalul Suprem SUA a mentinut o pozitie consistenta,  invalidind legile care restring libertatea cuvintului din aceste motive. 

*          Apple si Comcast deasemenea cenzureaza materiale pe care le evalueaza ca fiind “incorecte” sau nu in intregime “adevarate.” In ambele cazuri Apple si Comcast se erijaza in arbitri unici care determina in mod unilateral ce constituie un material “incorrect” sau nu in intregime “adevarat.” Un exemplu incredibil este blocarea de catre Comcast a accesului publicului la versiunea engleza a Bibliei online, cunoscuta King James Bible.

*          Singura exceptie notabila de la aceste norme este Twitter. Twitter a adoptat standarde de afisare identice cu cele stabilite de Tribunalul Suprem SUA privind libertatea de exprimare.

Crestinii si NRB insa nu sunt singurii care atrag atentia asupra cenzurii impuse de media sociala. Chiar si bine-cunoscuta organizatia seculara si anticrestina americana American Civil Liberties Union a emis un raport similar in care exprima ingrijorari similare in Octombrie 2010 (“Network Neutrality 101 – Why the Government Must Act to Preserve the Free and Open Internet.”) http://www.aclu.org/free-speech-technology-and-liberty/network-neutrality-101-why-government-must-act-preserve-free-and- New York Times a facut la fel acum citeva luni.

Cine e in spatele acestor campanii de cenzura?

In majoritatea cazurilor homosexualii si miscarile pro-homosexuale. Apple a dezactivat aplicatia lui Manhattan Declaration dupa ce organizatia pro-homosexuala Change.org a strins 7.000 de semnaturi impotriva Declaratiei. Apple a facut la fel dupa ce aceasi organizatie a strins online peste 150.000 de semnaturi impotriva lui Exodus International. Petitiile sunt insotite de amentati din partea grupurilor pro-homosexuale ca vor boicota Apple ori alte platforme de medie sociala daca nu restring mesajele cu continut crestin din aplicatiile lor. La zi, Apple are peste 425.000 de aplicatii, din care pina acuma a blocat doar doua – ambele crestine. Un exemplu similar s-a petrecut in California unde reteaua de hoteluri Hyatt a fost boicotata de homosexuali pentru ca proprietarul companiei a sprijinit financiar referendul constitutional californian din 2008 care a interzis casatoriile homosexuale in California. Asta a costat pe Hyatt 7 milioane de dolari. Exemple de genul acesta sunt foarte multe, iar pe unele dintre ele le mentionam periodic in Buletinul Informativ AFR care apare Martia. Ultimul exemplu de acest fel este PayPal. Din fericire PayPal nu a cedat presiunii homosexualilor.

Intoleranta fata de crestini

Pe de alta parte exista exemple multiple de intoleranta fata de crestini promovata in media sociala. Media sociala afisaza materiale anti-crestine fara sa le cenzureze. De exemplu, in 2005 Harper’s Magazine, una din cele mai prestigioase publicatii americane, a publicat un atac fara precedent impotriva crestinilor in care ii compara cu Hitler. Iar in 2010 un comentator politic american s-a referit la populatia mexicana a Americii ca fiind niste drogati, prostituati si traficanti in persoane si sclavi. Fara a i se reprosa nimic.

A MURIT STEVE JOBS

Tocmai cind ne pregateam sa lansam editia de astazi am aflat ca Steve Jobs, fostul sef al lui Apple, a murit la 56 de ani de cancer pancreatic. http://news.yahoo.com/steve-jobs-dies–apple-chief-created-personal-computer–ipad–ipod–iphone.html El a decis, sub presiune, acum un an, eliminarea aplicatiei Declaratiei de la Manhattan. Petitia a zeci de mii de crestini pentru reactivarea aplicatiei l-a lasat rece. Dumnezeu sa aibe mila de el. 

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php   

Iata ca, asa cum tocmai ati citit, celor care nu agreeaza cu valorile crestine nu le este rusine sa o spuna pe fata. Sa initieze si sa semneze petitii si apoi sa le foloseasca pentru a-si promova interesele si obiectivele. Dar noi? Haideti sa facem si noi la fel. Haideti sa dam cit mai multe semnaturi pentru Declaratia de la Timisoara. Cu ajutorul d-tra am ajuns la 7.350 de semnaturi, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Mai avem doar putin, dar trebuie sa terminam lucrarea de care ne-am apucat. Va rugam deci continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze. Ce ne impiedeca sa ajumgem la chiar 10.000 de semnaturi? Stim ca se poate.   

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)    

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”  

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.

BUCURIA UNEI FAMILII

Material este  tradus si adaptat de dl Bogdan Mateciuc, Director Executive AFR, dupa materialul original a lui Ron Fraserhttp://www.alianta-familiilor.ro/bucurie.html

Nepotul meu cel mai mare, David, a facut 21 de ani în aceeasi luna când eu am facut 70. Am pasit peste aceste praguri la distanta de câteva saptamâni unul de altul, lucru care m-a facut sa ma gândesc la bucuria de-a avea o familie. Îmi amintesc când îi ascultam bataile inimii cu putin timp înainte de nastere. Eu eram la telefon în Australia, iar sotia mea era în emisfera cealalta, în California, tinând receptorul la capatul stetoscopului care asculta bataile inimii bebelusului prin burta mamei. Am stat la telefon pâna am auzit primul lui plânset la nastere. M-a costat ceva bani convorbirea aceea telefonica, dar a meritat si cel din urma banut.

Acum baiatul are aproape 2 metri si e în ultimul an la colegiu. Au urmat alti sapte nepoti din casatoriile celor trei copii ai mei. A fost o încântare sa îi vad crescând catre vârsta la care pot lua decizii conforme cu voia lui Dumnezeu. Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat în viata alaturi de sotia mea a fost învatatura crestina despre casatorie si familie. Aceasta ne-a permis sa avem o baza solida pentru o casnicie frumoasa si pentru cresterea copiilor nostri în lumina credintei. Acum ne bucuram sa vedem ca si copiii nostri îi învata pe ai lor aceleasi lucruri. 

Daca ar fi sa ma laud cu copiii mei si cu nepotii mei, m-as lauda ca Dumnezeu ne-a deschis mintea mie si sotiei mele ca sa vedem natura, motivele si rostul casatoriei si al relatiilor de familie. Daca nu am fi primit acea binecuvântare, cine stie în ce situatie s-ar fi gasit astazi familia noastra! Din motive de El stiute, Dumnezeu ne-a aratat adevarul Lui iar noi ne-am straduit, cu caderi si ridicari, cu încercari si izbânzi, cu persecutii ocazionale si îndreptari necesare, sa traim potrivit cu învatatura lui timp de aproape jumatate de secol. În tot acest timp, pot spune, bucuria familiei le-a depasit pe toate celelalte pe care le-am avut în viata.

Privind lucrurile în perspectiva, bucuria este cu atât mai mare cu cât, privind la începuturi, aveam mici sanse sa reusesc în acest domeniu. Bunicul din partea tatalui a fost omorât de tovarasii lui de lucru pentru ca a refuzat sa participe la o greva, când tatal meu avea 13 ani. Era în vremea marii crize economice dintre cele doua razboaie. Tata a trebuit sa abandoneze scoala la acea vârsta pentru a merge sa munceasca într-o fabrica de lactate în Sydney, pentru a-si întretine sora si mama pentru ca ramasesera saraci lipiti pamântului, daca nu punem la socoteala casa. În anul în care m-am nascut eu, tata a plecat la razboi în Pacific, luptând în spatele unei mitraliere într-una dintre cele mai aprige lupte împotriva japonezilor, batalia de la Kokoda Trail din Noua Guinee. Din fericire, s-a întors teafar si s-a putut reangaja la patronul anterior. Cinci ani mai târziu însa a fost omorât într-un accident de masina, când un sofer beat de camion a intrat în caruta cu care el distribuia lapte. Aveam 10 ani atunci. 

Mama, de doua ori vaduva, a ramas cu mine si cu cele doua surori ale mele sa ne creasca. Primul ei sot murise de peritonita când ea era însarcinata cu primul copil. Dupa pierderea celui de-al doilea sot, a devenit instabila emotional. A continuat însa sa ni-l prezinte pe tata ca pe un erou. Nu s-a mai recasatorit. Avusese o relatie de iubire adevarata cu sotul ei. La procesul soferului cel beat, când curtea stabilea despagubirile pentru mama pentru moartea sotului ei, avocatul nostru a contestat ceea ce el considera ca e o suma prea mica pentru educatia si cresterea mea. Avocatul apararii a obiectat la orice încercare de crestere a valorii despagubirii.

Judecatorul a fost de acord cu avocatul apararii, spunând ca având în vedere situatia socio-economica a lui tata si viitorul pe care l-ar fi oferit copiilor lui daca ar fi trait, suma era potrivita. ?i-a completat opinia cu afirmatia „La urma urmei, ce poate sa iasa din fiul unui laptar?”

Nivelul despagubirii a fost cel minim. Însa acele cuvinte ale judecatorului, pe care mi le-a redat mama, au intrat adânc în mintea mea de copil. De atunci încoace, am fost hotarât sa arat lumii ce poate sa faca „fiul unui laptar”. Dumnezeu vorbeste despre o înviere a mortilor, când toti cei ce au trait odata vor reveni la o viata asa cum a vrut Dumnezeu de la început (Apocalipsa 20:12). Probabil ca ma voi întâlni cu acel judecator australian si îi voi spune despre Dumnezeu meu care m-a învatat despre casatorie si familie. Despre cum sa ai o casnicie buna si cum sa formezi o a doua generatie pentru a o forma pe a treia, despre cum poti sa le descatusezi incredibilul potential uman pentru a avea succes în viata. I-as spune despre Dumnezeul care îi da fiecarui om nascut din femeie – fie el muncitor, fiul de laptar sau judecator la Curtea Suprema – ocazia de a se folosi de incredibilul potential uman si de a trai o viata cu Dumnezeu.

SIMPOZION DESPRE FAMILIE LA CLUJ

Va recomandam tuturor sa participati la simpozionul international “7” care se va tine la Cluj pe 14 si 15 octombrie 2011 incepind de la ora 9. Locul de desfasurare este: Universitatea Babes-Bolyai, Cluj – Aula Magna. La simpozion vor participa conferentiari prestigiosi din Romania, Italia, Ungaria, Franta, Austria. Printre ei vor fi si personalitati proeminente ale cultelor religioase din Romania, iar conferinta in sine se incadreaza in evenimentul “Casatoria si Botezul 2011” lansat de Biserica Ortodoxa Romana si a evenimentului “Familia 2011” lansat de Biserica Romana-Catolica din Romania. Cei interesati in mai multe detalii sunt rugati sa o contecteze pe d-na OanaGotia la gotia@istitutogp2.it.   

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Un roman cu cheie initiatica

PREAPLINUL TACERILOR                            de Vavila Popovici

– prezentare de Eugen EVU –

Restaurat ca un sit al Memoriei nu mult trans – figurative, cât realist scrutator, sit-ul – carte, din care inteligenta senectutii, înnobilata si decantata de arderile suferintelor – din perioada dictaturii, dinainte de exilul în U.S.A., romanul „Preaplinul tacerilor” – este, unul al despresurarii marilor tensiuni suferite într-o viata, prin marturisiri si marturii de dinainte de emigrare, de ceea ce  pentru multi români pare a fi un Canaan, dupa exodul peste ocean. Cartea a aparut româneste, în California sa rezidentiala, înteleg dupa alte câteva – eseuri, proze, poezii,- si desigur este una parabolic – evangheliara, as spune cumva profetica, daca întelegem ca istoria se repeta, dupa comunismul evocat de Vavila Popovici , milioane de români  sunt siliti la un nou exod spre „ canaanurile” occidentale.

   Cartea fiind a regresiunii si evocarii, a fost desigur si a descarcarii acelui „ preaplin” – adica a traumaticelor, frustrantelor reprimari – din frica, din oroare, din instinctul auto-apararii Fiintei feminine – familiale…de sotie ajunsa în vaduvie… Povestea curge fluent, cu un stil alert si în spirit crestin traditional, al Originii bucovinene…. Cred ca în acutele schimbari de paradigme în literatura actuala, cel putin în România unei culturi implozive si deviationista altfel, critica  unui roman biografic  mai ales,  pe fond clasic, NU ARE ROST sa re-povesteasca „ sfatuitor” si cum se-ntâmpla „ scolareste”, didacticist, cartea distinsei doamne… Asadar calea buna ar fi sa ÎL CITEASCA direct, sau prin internet, cei ce vor sa înteleaga ce a fost nu demult cu „ noi”, ca popor –experiment – mai ales dupa ultimul razboi, si, sa extraga din cartea-initiatica a autoarei, iluminare si har – spre a le fi pilduitor. Romanul este de profunda morala crestina, prin sinceritatea marturiei si prin buna lectie a  descrierii fara tinte estetizante, asadar este un roman – neo – testamentar în sensul teologic.  Cum autoarea  a avut primele  încercari  literare înca  din tara, dinainte de  exil,  este greu pentru mine sa  disting carui  public anume  îi este adresat – atât celor de „acasa”, cât si diasporei, desigur… Meritul d-sale este – consider – ca „grupul – tinta” al scrierilor suntem noi, ceilalti care scriem, de pretutindeni!

Vavila Popovici scrie într-un stil alert, captivant si cu nerv narativ aproape telenovelistic, iar zona unde îl situez, este cea a cartii crestine, unde gestul cartii este gestul preotesei, al Mamei Dolores, cumva… Am citit si cunosc multe carti de marturie – marturisitoare ale unor români din diaspore… Diverse ca stil, dar cu aceeasi tinta în fond teologica sau teosofica, indiferent de apartenenta confesionala. La urma urmei, romanul de acest tip este 1) catarsic, decantator de „ preaplinul” memoriei  reprimate – subliminate, sa-i spunem memoriei FREATICE.  2) demn a fi comunicat – cuminecat cu scop de învatatura si adevar istoric restaurat…

   Este ora marturiilor si a marturisirilor impregnate de empatia inconfundabila a unei vieti traite dramatic dar DEMN, exemplar, asadar modelator pentru sufletele deschise si sinergice, într-o lume accelerat a coruptiei, asadar a unei NOI STRICACIUNI.

  Concluzie: Poate ca „preaplinul” este nu atât cel al memoriei rationale, agitându-se în zonele subconstientului si prin scriere, evocare, autoarea, aflata la o vârsta venerabila,  ni se  confeseaza din irepresibila impulsie psihica  de aparare, de luciditate: nu doar celor personale, ci in extenso, ale unei memorii colective frustrate bestial de Monstrul Istoriei.

Povestea – parabola romanului este astfel nu doar a cuiva, ci a mai multora…

Iar monstrul istoriei este monstrul perpetuat divers, disimulat, camuflat sau explodând hidos la rascruci, monstru Puterilor manipulatoare, „ secret – serviciile” – care fac si desfac…lumea.

EUGEN EVU

NOTA:

Recomand cui primeste aceasta carte.

Cititorilor nostri, le recomandam si excelentele eseuri ale Vavilei Popovici, în care vom distinge axiomatic ceea ce domnia –sa practica literara în roman, sau în poezie: un sens al devenirii umane întru divinitate.

Preaplinul tacerilor

( viata în comunism)

Fragment

Daca se va întâmpla acum, nu va veni pe urma.

Daca nu va veni pe urma, se va întâmpla acum.

De nu se va întâmpla acum, totusi va veni pe urma.

Totul e sa fii pregatit.”

William Shakespeare

Stii, dragule, nu-mi venea sa cred ca vei intra în acel somn adânc, din care nu te vei mai putea trezi. A MURI, ce înseamna a muri? Nu vazusem nici o persoana dându-si sufletul si cu-atât mai tare ma înspaimântam… Zarisem pâna atunci, pe strazi, trecând câte un cortegiu de înmormântare si întorceam privirea în alta parte, soptind: „Dumnezeu sa-l ierte!” Mi-era teama, o teama nemotivata si grabeam pasul… Mai târziu mi-am dat seama ca moartea se-nvata precum viata…

Stând la marginea patului tau, îmi ascundeam cu palmele fata plina de lacrimi, ascultam spovedania ta: „Omul în fata primejdiei si în fata mortii îl cauta si îl gaseste pe Dumnezeu. Si oricât de nedezvaluit ar fi Dumnezeu în omul ascuns în putregai si ruina morala, el apare ca o raza, licareste într-un colt, începe sa radieze lumina în jurul lui si tu începi sa descoperi încaperile sufletesti pe care le ai; oricât de mici ar fi, ele pot fi încalzite, pot sa lumineze întreaga-ti fiinta. În momente de entuziasm, atunci începe cunoasterea propriei tale fiinte, începe lupta între binele care exista în tine si care era neglijat, dispretuit poate, si mizeria morala, raul care tindea sa acopere în cele din urma, sa distruga totul din om… Dumnezeu te-ar fi putut lasa, dar în marea Sa bunatate te-a înteles! A înteles ca aceasta fiinta trebuie ajutata si a început sa te ajute… Ne nastem din lumina si ne-ntoarcem în lumina…” La un moment dat ai obosit. Vorbeai prea încet si nu-ti mai întelegeam cuvintele. Ca o strafulgerare mi-a venit în minte destainuirea lui Vlahuta la vizitarea lui Eminescu în ospiciu: „Mi-aduc aminte ca doua vorbe – foc si aur – reveneau mereu. N-am putut retine decât aceste patru versuri: Atâta foc, atâta aur/ Si-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vietii/ Ai revarsat, Parinte!”

Mai târziu mi-ai spus ca vezi o cladire frumoasa, luminata în interior de o lumina puternica, stralucitoare si în acea lumina, un barbat îmbracat în frac te cheama, îti face semn sa vii spre el… M-au trecut fiori de spaima… Voiam sa strig dupa ajutor, dar acesta nu mai putea veni de nicaieri. Citisem cartea „Viata de dupa viata” a medicului, psihiatrului Raymond Moody, cel care culesese marturii cu privire la moarte, ajungând la concluzia ca toate marile religii aduc acelasi adevar, uneori într-n mod mai restrâns, alteori mai detaliat. Marturiile culese de el erau cu privire la moartea temporara, date de persoane scoase din moarte clinica prin reanimare, persoane accidentate grav care au fost aproape de moarte. Una din declaratiile comune era cea a aparitiei „fiintei de lumina”. Fiecare relata oarecum diferit aceasta fiinta, chiar modul plecarii, dar exista o similitudine. Probabil si moartea difera de la om la om, asa precum viata noastra este unica pentru fiecare individ.

Despre acea fiinta spirituala, calda, duioasa, plina de iubire si întrajutorare, citisem ca poate aparea înainte sau chiar în momentul parasirii trupului fizic, si iata, tu îmi relatai întâlnirea cu acea fiinta. Se vorbea, în cartea pomenita, de o perceptie extracorporala pe care o au cei ce trec prin aceasta moarte clinica, cum li se pare ca trec printr-un tunel întunecat si simt ceva ca o adiere de vânt… Se crede ca tunelul de lumina se datoreaza unei cresteri temporare a activitatii partii scoartei cerebrale care priveste interpretarea perceptiilor vizuale, în conditiile în care lipsa de oxigen reduce inhibitia fiziologica operata de unele celule asupra altora. Gândeam ca deseori omul nu se multumeste cu învatatura religioasa si cauta explicatii rationale, stiintifice care duc în final la aceeasi concluzie… Aceasta activitate, mai ridicata decât cea normala a celulelor din cortexul vizual, ar produce efectul de tunel luminos. Iar la capatul tunelului omul vede figuri cunoscute ale prietenilor, rudelor, figuri stralucitoare. Apoi vede gradini, flori, râuri, insule, lumini si urmareste filmul propriei vieti. Exista, da, o similitudine în perceptia vizuala pe care mi-o relatai. Si dupa acea marturisire privirea ta a plecat undeva departe… Ti-am respectat tacerea. Stiam ca nu fabulezi! Nu ti se administrasera droguri. Ai refuzat morfina adusa, ai rabdat chinurile, în dorinta de a trai lucid ziua intrarii fiicei celei mici în facultate. Trebuia sa sustina examenul peste câteva saptamâni. „Vreau sa te stiu o luptatoare…” i-ai spus si ea îsi freca mânutele, lacrimile cadeau ca niste perle transparente, pe obrajii ei frumosi de adolescenta si îti promitea ca va intra la facultatea de medicina. Asistam, dopata cu calmante, la acea scena…

Într-o zi când medicii – colegii tai – mi-au spus ca nu mai simti nimic si au plecat fiindca era ora prânzului, se schimba si tura personalului mediu, atunci am simtit ca ramasesem numai noi doi, neputinciosi în fata sortii… Stiind ca nu ma mai poate auzi nimeni, am strigat, nu din egoism, ci din disperare: „Cui ma lasi?” Si din ochiul tau drept s-au prelins lacrimi. Ramânerea mea pe pamânt, era în acea clipa tot atât de incerta ca si vindecarea ta. Stateam la capatâiul tau si retraiam realizarile, zbuciumul, clipele dragostei noastre si-mi dadeam pentru prima oara seama ca viata ne-a fost atât de scurta, totul a fost atât de putin, cu un sfârsit pe care nu l-as fi putut banui niciodata. Poate viata noastra de pâna atunci fusese doar câteva clipe?

Înainte de a pleca m-ai întrebat: „Cum ai sa te descurci în lumea asta plina de rechini?

Si consolându-te si încurajându-ma ai adaugat: „Esti un amestec de ratiune si pasiune, sper sa pastrezi acest echilibru!” Era o recunoastere, o pretuire a momentelor cruciale ale vietii în care am fost alaturi de tine, luând decizii corecte… Ultimele clipe, chinuitoare, nespus de chinuitoare pentru tine si pentru mine, parca nu se mai sfârseau.

Tacerea mea în momentele de despartire a fost tipatul interior de durere si deznadejde. Constientizam plecarea din viata aceasta a unei stele ce se departa trista, dar poate, în acelasi timp fericita… Mi-am dat seama ca m-ai parasit cu adevarat, când ti-am auzit ultima suflare pe care am simtit-o ca pe un cutremur…

Si nu stiam ce trebuie sa fac, durerea pusese stapânire pe întreaga mea fiinta, dar oamenii cu care ai lucrat si cei carora o parte din viata ta le-ai dat, mi-au sarit în ajutor. Prietenii, în acele clipe, m-au smuls mortii. Trebuia sa rezist, sa dovedesc copiilor ca le-a mai ramas… o mama.

Am plâns în toate zilele dupa disparitia ta, scrâsneam din dinti, noptile te visam: te pierdeam, te cautam si te gaseam… Uneori parca plecai de acasa pentru o scurta vreme, la niste cursuri, ori la specializare, ori în garzile de noapte, nu mai stiu… Mereu plecai si când te gaseam, îmi spuneai ca esti ocupat; îmi aruncai priviri blânde si eu speram, de fiecare data speram, ca te vei întoarce… În vis erai asa cum ai fost în viata noastra: mereu plecat la datorie… Ce mult ti-ai iubit profesia! Când deschideam ochii si constientizam realitatea, doream sa ma întorc în vis…

Ai plecat! Moartea a fost o trecere la viata vesnica, cea fara de sfârsit. Tacerea se asternuse definitiv între noi. A urmat acea apasare a pleoapelor reci, pentru a-ti pregati somnul lung, linistit, pâna dupa sfârsitul acestei lumi, mâinile pe piept în semn de rugaciune, sa te poti ruga încet pentru iertarea pacatelor si pentru odihna ta vesnica…

De câte ori ma duceam la Biserica, una dintre cele sase ectenii, ma emotiona profund, aceea în care cerem sfârsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neînfruntat în pace si raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos.” Ne rugam, ne rugam, dar suferinta nu ne ocoleste, ea este esenta conditiei umane; suferim la nastere, traim si murim în suferinta.

Surorile s-au grabit sa-ti aprinda o lumânare, lumina din lumina lui Hristos, simbolul vietii crestinesti pe care ai dus-o. Lumina ai fost pentru bolnavii tai, pentru colegii tai, pentru familia ta… Erau orele noua ale serii zilei de 29 mai 1987. Am plecat singura. Era noapte, orasul era mort, doar mizeria lui întâlnita la tot pasul, era poleita de cuvintele politicienilor optimisti ai vremii, în ziarele pregatite pentru dimineata zilei urmatoare…

Strabateam strada întunecata, trotuarul acela îngust, marginit de un gard de beton, batrân, înclinat de vreme, fisurat de cutremur, gata sa se naruiasca… Peste gard se aplecau salcâmii, îsi scuturau florile albe, împrastiind parfumul inconfundabil cu efect sedativ… Mi se parea ca aveau parfumul mortii si calcam florile în picioare ca si cum as fi vrut sa lovesc moartea, sa ma razbun… Dincolo de gard lasasem spitalul, rezerva în care zacea trupul tau nemiscat si rece. Pasii ma duceau spre casa si ma obsedau gemetele tale, chemarile vietii în lupta cu boala, agonia care se prelungise atât de mult… Moartea intrase în viata, iar viata, ca un copil naiv, se încapatâna sa o accepte…

Asteptam sa-mi strâng copiii la piept si sa plâng în bratele lor… Ajunsa acasa am scos hainele din dulap. Aveau, parca, mirosul trupului tau. Erau haine curate, cu care trebuia sa fii îmbracat; asa se obisnuieste, pentru ca Mântuitorul a fost înfasurat cu giulgiu nou, curat. Le-am dus la spital, te-au îmbracat. Nu puteam crede ca pleoapele tale s-au închis pentru totdeauna, ca s-a sfârsit pentru noi tot ce existase pâna în acea clipa.

A doua zi dimineata mi te-au adus acasa în sicriu. Si te-au asezat în casa cu fata la rasarit, întrucât de la rasarit a venit Hristos. Dormeai în sicriu, pluteai în odaie… Simteam atunci ca omul nu este numai corp fizic ci si spirit, o existenta aparte, partea cea mai usoara a creatiei care nu mai comunica cu lumea materiala. Iesirea din corp a spiritului tau a fost, probabil, o usurare. Ochii mei nu-l vedeau, mi-l închipuiau doar, dar „el” ma vedea si-mi cunostea gândurile. Îmi aminteam de cele stiute, patruzeci si doua de zile necesare spiritului de a se desprinde definitiv de lumea pamânteasca, dupa care se înalta, pleaca în lumea astrala, într-un loc corespunzator gradului sau de evolutie. De aceea, în aceasta viata pamânteasca trudim, evoluam spiritualiceste, încercam o firava îndumnezeire…

Ma plimbam prin odai, în lungul si latul lor, cu pasi din ce în ce mai iuti, cu bataile inimii din ce în ce mai repezi; nu puteam privi în oglinzi sa ma linistesc, ele erau acoperite cu pânza, sa nu pot privi în ele, în acele momente triste sa privesc doar chipul tau… Ma cuprindea câte un tremur, dupa care ma simteam vlaguita de puteri… Îti priveam trupul neînsufletit în acele zile si nopti, rosteam rugaciuni, uneori cu glas soptit, alteori în gând. Mai venea preotul si savârsea slujba de toata noaptea… Sufletul tau mai era lânga mine, plutea usor prin casa. Devenise un simplu spectator; privea totul în liniste, eliberat de stresul vietii… Si Doamne, „Vesnica pomenire” acea cântare care îmi producea fiori si lacrimi… În acele clipe constientizam, mai mult ca oricând, despartirea… Si ma rugam ca tu, ramânând în amintirea noastra, sa nu fi uitat de Dumnezeu… Si sarutul, ultimul sarut pe care l-am asternut pe chipul tau, a fost sarutul promitator al iubirii vesnice… Si mai stiam ca locul unei vaduve, de aici înainte, este lânga Dumnezeu! Copiii ma priveau si nu stiu daca-mi mai suportau plânsul.

BELEA CONSTANTIN

UN SAVANT CU GENIUL IN NORI, SI CU INIMA PE PAMANT

Primind doua fotografii din partea unui coleg, facute in 1985 la terminarea facultatii promotiei lui, il zaresc pe profesorul Belea, intr-o fotografie de grup, cu parul alb, asezat discret, intr-o extremitate. Era vara anului in care profesorul avea sa se desparta pentru totdeauna de studentii si facultatea lui.

Il caut repede pe profesorul Belea pe Internet. Sa imi aduc aminte câte ceva despre dânsul.

Surpriza! Nu figureaza in Wikipedia! Gasesc, totusi, un document de o singura pagina, la adresa:

http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati…/belea%20constantin.pdf

Iat-o:

“BELEA, CONSTANTIN

Profesor universitar

N. 6 mart. 1929, Slanic, Prahova – m. 12 dec. 1985, Craiova. A studiat la Academia Tehnica Militara din Bucuresti; Doctor inginer.

A lucrat ca sef de laborator la Institutul Energetic al Academiei Române. A facut aspirantura la Institutul de Aviatie Jukovski, Moscova. A sustinut teza de doctorat si i s-a acordat direct titlul de doctor (echivalent la noi cu titlul de doctor docent) – exceptie în viata stiintifica. Lucrarea, cu calitati deosebite, a fost publicata în URSS: Nelinejnye kolebanga sistemandi avtomaticeskoyo regulirovanya i upravlenyo, Masghiz, Moscova, 1962. În 1966, a venit la Facultatea de Electrotehnica a Universitatii din Craiova, formând specialisti în domeniul automaticii si teoriei sistemelor. Având conducere de doctorat, a îndrumat multi specialisti. A fost seful Catedrei de automatica si prorector al Universitatii din Craiova. A dotat Universitatea cu aparatura performanta si tehnica de calcul. A luat premiul Traian Vuia al Academiei Române. A initiat Simpozionul National de Teoria Sistemelor, care se desfasoara cu regularitate la Craiova (din 1980). A publicat articole stiintifice în reviste de prestigiu din tara si strainatate.

Opera: Teoria sistemelor (Craiova, 1971); Introducere în teoria sistemelor (1971-1972); Teoria sistemelor (1982); Automatici neliniare: teorie, exemple si aplicatii (1983); Metode algebrice si algoritmi cu sinteza optimala a sistemelor dinamice (1985); Sisteme giroscopice si aplicatiile lor (în colab, Craiova, 1986).”

Asta este tot.

Caut si in fisele memoriei mele. Regasesc timpul primului examen de Teoria Sistemelor. Eram sef de an. Inaintea examenului, un grup de colegi ma inconjoara, si imi spun: voua, celor buni, nu va pasa. Stiti materia foarte bine. Va descurcati de minune in matematica. Dar noua ne e frica de examenul de Teoria Sistemelor. Uite, am adus ceva pentru profesorul Belea. Si imi intind o sticla invelita cu grija, si un buchet de flori. Spune-i sa fie mai ingaduitor cu noi. Mai, le spun. Va inteleg. Dar nu am curajul sa ma duc la profesor. Nu poti sa ne lasi. Raspund ei. Bine, raspund. Am sa ma duc la Tudoroiu. (Nicolae Tudoroiu era asistentul nostru la teoria Sistemelor, si al profesorului Belea). Cu el am curajul sa vorbesc despre asta. Si am mers la Nicolae Tudoroiu. Acesta, nici mai mult, nici mai putin, ma ia pe sus, imi spune ca trebuie sa-i spun chiar eu ce am sa-i spun profesorului, si ma introduce in biroul acestuia. Imi aduc aminte ca profesorul statea la birou. Mic, cu parul alb, si o privire de poet. Dusa, si in acelasi timp, extraordinar de atenta. Pe birou, era o plansa de hârtie imensa. Parea caroiata milimetric. Si pe ea, o mâna de o siguranta si frumusete de arhitect al universului desenase o bijuterie spatiala: traiectorii, ecuatii, calcule de stabilitate. Vazându-ma privind desenul, Tudoriu mi-a soptit: Omul acesta este un geniu.

Tudoroiu a facut prezentarile.Si m-a indemnat sa îi spun pasul. Domnule profesor, stiti, colegii mei va admira, am spus. Dar sunt in acelasi timp timorati in fata dv. Va rugam sa îi tratati cu blândete la examen. Si va ofer din partea noastra, a tuturor, acest mic dar. Profesorul a luat buchetul de flori cu o mâna, si sticla, cu cealalta.A intrebat: Ce sunt astea, flori cu dop? Apoi, profesorul a desfacut hârtia de pe sticla. Si aici este… coniac Unirea? a intrebat el, citind eticheta. Tudoroiule, scoate paharele! Hai sa ne unim!

Nu va mai spun cum asculta profesorul Belea la examen, si cum raspundea, in locul câte unui student pierdut, Tudoroiu. Toti au trecut examenul. Profesorul Belea era o legenda. Si legendele nu examineaza. Vegheaza.

Vor spune unii ca profesorul Belea bea. Si nu acorda notele “political corect”.

La acea data, proefsorul Belea avea deja parul complet alb. Si doi ani pâna la moarte. Ori, parul alb are dreptul la ceea ce spunea Petre Tutea:

Nu pot evita neplacerile batrânetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pâna aproape la nouazeci de ani. Însa batrânii au o supapa foarte înteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Când ma gândesc la suferintele batrînetii, îmi dau seama ca în natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

Intr-o buna zi, am organizat un spectacol in amfiteatrul facultatii. Un colaj despre dragoste. Repetitii, afise in facultate, anuntat conducerea UASCR a facultatii, al carui vicepresedinte cu probleme culturale eram, invitat foarte multi profesori. Multumit toti, promis sa vina.

La ora inceperii spectacolului, in sala era un singur spectator. Profesorul Belea. In fata, protagonistii, si un munte de aparatura: magnetofon, pick-up deck, preamplificator, statie, boxe, cabluri, cabluri, cabluri.

La terminarea spectacolului, profesorul s-a ridicat si a aplaudat. Am aplaudat si noi, de pe scena improvizata. Noi aplaudam. Profesorul aplauda. Nu se mai oprea. Incurcati, ne-am oprit, in cele din urma. Profesorul Belea continua sa aplaude. Aplauda rar, si ne zâmbea larg. Apoi, a urcat treptele amfiteatrului. In capul scarii, s-a intors din nou spre noi, ne-a zâmbit , si a iesit.

La sedintele de partid, profesorul Belea vorbea rar, si scurt. Avea un limbaj total diferit de festivismul si repetarea sau inflorirea sablonelor directivelor de partid. Profesorul trata de fapt, o singura tema:

Ce-i de facut. Ce avem noi de facut. Cu câte o gluma, doar, sau o vorba in doi peri, care insenina teribil atmosfera.

In 1986, primul calculator care conducea in timp real doua bucle de reglare in circuit inchis (putea conducea pâna la 8 bucle simultan), a functionat. Eu l-am programat. Pe genunchi. In cod masina. Fara cititor de banda. A luat premiul 1 la Cluj. La Sesiunea Nationala a Cercurilor Stiintifice studentesti. Dar profesorul Belea nu mai era. As fi dorit sa il vad, intrând in laboratorul de regulatoare, si sa ma bucur de bucuria micului om cu geniul in nori, si cu inima pe pamânt.

Privesc fotografia de la predarea cheii de an. Din fata facultatii. Promotia 1985. Sef de an: Dobra Marius.

Profesorul Belea IN FOTOGRAFIE. Mic. Cu parul alb. Asezat discret intr-o parte.

Omul acesta este un geniu, a spus Tudoroiu Nicolae.

Uite câte raman dupa un geniu: an dupa an, generatii de profesori si ingineri. Care isi predau cheia anului. O sticla de coniac Unirea, servita si gustata impreuna. Un spectacol studentesc, la care el a fost singurul spectator. O harta, pe biroul lui. Cu traiectorii de vieti. Cu traiectorii de sateliti. Trasate ireprosabil. Desenate perfect. Cu mâna lui. Libera. Si omenesc de goala.

4 octombrie 2011

Cu deosebit respect,

Jianu liviu-Florian

 

BALADA TOAMNEI

INTALNIREA DE TOAMNA DE LA HICKORY, NC

 – a prietenilor romani (crestini baptisti) din USA, Canada si Romania –


 7 – 9 OCTOMBRIE 2011

                                                                                                       Florian GULER

Toamna-isi desfata nurii,
rosu galben ruginiu.
Si pe verdele padurii,
pune semne de tarziu.

Subtirel si sprinten vantul,
la rever cu-o crizantema,
Fluirand colinda campul
cu scaietii in dilema

Prin zavoi si in gradina,
o suspecta-ngrijorare,
Despre vremea ce-o sa vina,
pune totul in miscare

Printre pasari un cocor,
tine curs de geografie,
Si antrenament de zbor
pentru mers in pribegie

Un bondar ce stie carte –
medic de profesie –
Scrie florilor gripate,
leacuri de depresie.

O furnica-n disperare,
numara a noua oara,
Cate boabe-s necesare
sa ajunga-n primavara!

Greieri s-au alarmat
si luand sub brat vioara,
Cer acum la sindicat
Sa se prelungeasca vara.

Cand ingrijorarea creste,
in gradina si zavoi
Iata ca aduce-o veste
un “blogar” de pitigoi,

Internetul da-nstiintare
spre stiinta celor multi
Ca la Hickory-ii cantare
si homecoming cu “desculti”.

Vin romani din tara asta
cu trompete si ghitare,
Unii vin doar cu nevasta
si cu prunci-n carucioare.

Vin voiosi la marturie,
vorbareti si cu “bonn ton”.
N-au joben sau palarie
si nici frac ori papion.

Unii au conservatoare,
altii-s amatori cu rosturi,
Dar se-aduna la cantare,
descaltati de stil si mofturi!

Unii parca sunt artisti
Canta ca si la baptisti…

Altii canta joviali
Parca sunt penticostali….

Si se canta in quartet
Cantece de tineret

Iar la Hickory, normal,
Canta un quartet local.

La desculti insa cum spun
Se canta mult in comun

Tineri si bartani alaturi,
vin pe trepte de cantare,
Cum in vremile Scripturii,
se venea la sarbatoare.

Ca o roua ce descinde,
de pe culmile Harmon,
Si racoare ei cuprinde,
muntele cel sfant, Sion,

Cantul urca si coboara
strabatind in larg taria,
Si ca ploile de vara,
ploaie-n inimi partasia.

Un refren s-aude-ntruna,
fosnitori ca valul marii:
“Domnul ni-i intodeauna,
Domn in mijlocul cantarii”.

Vor canta apoi colinde
pana in tarziu de seara,
Cand un strigat se aprinde….
Vine Domnul Vine iara!

 

Richard Wurmbrand

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

Michael Wurmbrand

Richard Wurmbrand a trait 91 de ani si este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa si 14 ani in inchisorile comuniste.

A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la incepeutul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi.

Familia Wurmbrand, iubita si respecata de multe personalitati romane ortodoxe, a reusit sa fuga prin intermediul unui domn Lungulescu, editorul sef al celui mai raspandit ziar roman, Universul. Parintii Sabinei, doua surori si un frate au pierit in lagarele naziste.

Isaac Feinstein, un misionar crestin evreu deosebit de eficient printre evreii romani, si cel care a jucat un rol important in convertirea sotilor Wurmbrand, a fost si el ucis de catre legionarii nazisti romani.

Viata cuplului in acea perioada este descrisa in cartea lui Richard Wurmbrand numita Hristos pe ulita evreiasca. In scurta perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi si tranzitia Romaniei spre comunism (1945-1947), Richard Wurmbrand a tiparit si organizat distribuirea ilegala a unui numar de un milion de evanghelii in limba rusa soldatilor rusi care ocupau Romania. A fost pastorul unei biserici compuse din 1000 de evrei convertiti la crestinism.

In februarie 1948, desi aflat sub protectia diplomatica a suedezilor, Richard Wurmbrand a fost rapit de pe strada de catre guvernul comunist si a disparut in reteaua de inchisori comuniste. In vederea unei judecati formale, el a fost intemnitat sub un nume secret, timp de trei ani, singur intr-o celula. Acolo, a fost torturat si ulterior condamnat la 25 de ani de inchisoare ca inamic al statului comunist. Procesul formal n-a avut loc niciodata, datorita faptului ca el a rezistat torturilor. El a petrecut 14 ani in temnitele comuniste, in doua etape: 1948-1956 si 1959-1964. Sotia sa, Sabina, a fost arestata si trimisa la munca silnica intre anii 1950-1953. Richard a reusit sa convinga cativa ofiteri securisti sa devina crestini.

In 1956, unul dintre acestia, domnul Sandu Franco, a obtinut in mod clandestin eliberarea sa din temnita, convingand unul din capii distrati ai Securitatii sa-si puna semnatura pe ordinul de eliberare. In 1964, crestinii luterani norvegieni impreuna cu crestinii evrei britanici au platit suma de 10.000 $ pentru rascumpararea sa si a familiei sale din Romania comunista. Doi dintre fratii sai, dar si Iser Harel, un fost cap al serviciilor secrete din Israel, au avut o substantiala contributie in eliberarea sotilor Wurmbrand. Cartile sale, Torturat pentru Hristos si Cu Dumnezeu in subteran, descriu unele din detaliile de mai sus. Evenimentele care i-au adus recunoastere mondiala in lumea occidentala n-au fost culese si publicate in nici o carte si, de aceea, sunt prezentate aici. Ele releva minunata imbinare a credintei sale cu curajul si perspicacitatea sa cu care a fost inzestrat.

Familia Wurmbrand a sosit in decembrie 1965 in Oslo, Norvegia, si, fiindca nu intelegeau norvegiana, au vizitat, in prima lor duminica, Biserica Luterana Americana. Impresionati de libertatea de inchinaciune la care au asistat, au plans tot timpul cat a tinut serviciul din biserica. Rev. Myrus Knutson, pastorul bisericii, profund impresionat de aceasta familie de refugiati, si-a deschis usa casei sale pentru a-i adaposti. In acelasi timp, acest pastor a verificat, prin ambasada SUA, veridicitatea relatarilor incredibile ale familiei Wurmbrand. “Demni de toata increderea!” a venit raspunsul. Ca urmare, Rev. Wurmbrand a fost invitat sa vorbeasca in fata membrilor bazei NATO adunati in cea mai mare capela din Oslo.

Pentru ca se puteau pune intrebari, capelanul, colonel Cassius Sturdy, l-a intrebat pe Pastorul Wurmbrand de ce occidentul nu ar trebui sa incerce sa coexiste impreuna cu comunismul.

Wurmbrand, intotdeauna dramatic in actiunile sale, s-a dat repede jos de pe podium, i-a smucit colonelului portofelul din buzunar si a zis: “Ti-am luat banii, banii tai sunt in buzunarul meu. Hai acum sa coexistam pasnic!” Apoi, a continuat, spunand:

N-ar fi o problema pentru comunism sa coexiste, acum, dupa ce a ocupat jumatate de glob. Adevarul este ca, dupa cum nu exista leac impotriva cancerului, nu exista nici o solutie impotriva comunismului. Si tot asa, dupa cum nu ne putem multumi cu ideia ca trebuie sa ne resemnam in fata cancerului, n-ar trebui sa ne resemnam si cu ideia ca acest comunism n-are leac.

Colonelul Sturdy s-a ridicat imediat in picioare si a zis:

Domnilor, Wurmbrand este omul care ne trebuie! Hai sa-l trimitem in America ca sa le sterpeleasca portofelele tuturor simpatizantilor de stanga si sa le deschida ochii.

S-a trecut de indata la colectarea unor fonduri si s-a stabilit un itinerariu pentru ca, peste o luna, Rev. Wurmbrand sa tina discursuri, in special in estul Statelor Unite.

Ajuns la New York, a constatat ca audienta era compusa din pacate numai din cativa militari adunati intr-o micuta capela. Dezamagit, Wurmbrand si-a programat biletul de plecare inapoi in Europa, considerand toata actiunea lipsita de orice succes. Inainte de a pleca insa, a fost invitat la Philadelphia, unde urma sa-si viziteze unicul prieten american pe care-l cunostea, un pastor evreu crestin. Acesta nu l-a incurajat de loc, in ceea ce privea ramanerea definitiva in SUA, considerandu-l mult prea in varsta si prea slabit pentru a fi in stare sa pastoreasca o biserica.

Nu vei fi in stare sa-ti castigi existenta”, au fost ultimele cuvinte ale prietenului sau. Richard l-a rugat sa-l plimbe putin prin centrul din Philadelphia si “s-a intamplat” ca tocmai atunci sa aiba loc acolo cea mai mare demonstratie impotriva razboiului din Vietnam, eveniment la care urma sa vorbeasca un pastor presbiterian, un partizan al miscarii de stanga. Oprindu-se sa asculte, din curiozitate, Wurmbrand, indignat de ceea ce se spunea s-a repezit in fata, a pus mana pe microfon si, de la inaltimea staturii lui de aproape doi metrii , a urlat cat il tineau puterile:

N-ai nici o idee ce inseamna comunismul! Uita-te la mine, eu sunt doctor in comunism. Ca pastor crestin, locul tau ar trebui sa fie alaturi de victimele comunismului si nu alaturi de calaii care-i tortureaza.

Cum poti fi doctor in comunism?” i s-a replicat sarcastic.

Uite diploma mea,” a raspuns Wurmbrand, si, desfacandu-si pana la brau camasa, le-a aratat tuturor cicatricele adanci de pe torace. Multimea a vuit uimita. A venit politia. L-au dat jos si l-au rugat politicos sa-si incheie camasa la loc.

Incidentul, desi petrecut foarte repede, a fost suficient pentru ca niste fotografi priceputi sa poata poza intamplarea dramatica si sa-l roage sa le dea niste interviuri.

A doua zi, toate ziarele importante din SUA aveau pe prima pagina imaginea pastorului care cu pieptul gol acoperit de cicatrice. A urmat o serie de interviuri si solicitari de discursuri. Wurmbrand si-a amanat plecarea si si-a mai prelungit sederea cu inca aproape doua luni in SUA. Din cauza solicitarilor, a urmat inca o prelungire de alte trei luni, timp in care a facut turnee si a tinut peste tot discursuri si conferinte.

Marturia sa din mai 1966, inaintea Subcomitetului de Securitate Interna a Senatului SUA, a devenit publicatia cea mai bine vanduta a Guvernului SUA pentru urmatorii trei ani. In noiembrie 1966, Richard, Sabina si Michael, care intre timp s-au stabilit in SUA, au inceput infiintarea misiunilor crestine pentru tarile comuniste. In 1990, misiunea a fost denumita Vocea Martirilor Inc., cu sediul in Bartlesville, O|., director general actual Tom White, o organizatie mondiala care are ca tinta ajutorarea crestinilor persecutati de catre regimurile comuniste si evanghelizarea simpatizantilor de stanga. O atentie deosebita este acordata, acum cand regimurile comuniste au cazut, tarilor musulmane. Misiunea are filiale in peste 35 de tari din lumea libera. Rev. Wurmbrand a calatorit in toata lumea si a dat numeroase intervieuri spectaculoase televizate. De exemplu, el a lasat-o pe Madeleine O’Hare, o ateista notorie, fara grai, atunci cand a intrebat-o, intr-un intervieu televizat in direct, daca cunoaste adresa vreunei societati de caritate ateiste, in timp ce lumea este plina de tot felul de societati caritabile religioase. Activitatea misiunii “Vocea Martirilor,” cat si discursurile reverendului Wurmbrand, au atras atentia lumii intregi asupra sortii triste si uitate a fratilor crestini de pe tot pamantul.

Mesajul lui Wurmbrand a fost intotdeauna: “Urati sistemul rau, dar iubiti pe cei ce persecuta si cautati sa-i convertiti la crestinism.” O credinta profunda, o minte ascutita si agerimea sa il prezinta pe Wurmbrand ca pe o persoana deosebit de placuta si calda. Principiul sau a fost: “Ajuta pe oricine si daruieste oricui iti cere.” Conducatori crestini din lumea intreaga au scris carti si au depus marturie despre el, numindu-l “martirul viu” si “Pavel al cortinei de fier.” Cateva din predicile sale au fost publicate in cartile “Predicile izolarii solitudinii” sau “Atingand inaltimile.”

Pana si dupa varsta de 85 de ani a continuat sa calatoreasca si sa tina discursuri. Dar in ultimii cinci ani a fost retinut la pat, datorita comotiilor numeroase si neuropatiilor de la picioare contractate in timpul inchisorilor, unde era nevoit sa stea mai mult in picioare si sa sufere de foame. A decedat in Torrance, CA, pe data de 17 februarie 2001, din pricina unei insuficiente respiratorii. Sotia sa, Sabina a decedat pe data de 11 august 2000. A ramas in urma fiul lor, Michael.

Sursa: Amintiri cu sfinti

Nota: Din alte surse, precum si din marturia aceluiasi Mihai Wurmbrand, se pare ca Richard Wurmbrand vorbea fluent 14 limbi.

Apostolul de dincolo de Cortina de Fier

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

 Michael Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND A TRAIT 91 DE ANI. Este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa, inclusiv cei 14 ani petrecuti in inchisorile comuniste din Romania.

 A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

 Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

 Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

 Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi. Continue reading “Apostolul de dincolo de Cortina de Fier”

Cerul ca o mare, si norii ca niste insule

TOVARASEI INVATATOARE DINICA SANDA

Înalta, cu ten masliniu, ochi negri, ochelari cu rama subtire, par negru cu spice albe, strâns la spate, barbia autoritara, obrajii plini, buzele carnoase – tovarasa învatatoare Dinica Sanda se pierduse de tot. Nu mai ramasese din dânsa nicio farâma scrisa în memoria elevilor clasei a IV-a C, a Scolii generale numarul 5, care poarta astazi numele celui care si-a investit averea pâna la ultima ei caramida: boierul Petrache Triscu.

Nu îmi aduc aminte mai nimic despre tovarasa învatatoare; doar faptul ca într-o buna zi ne-a spus ca la cercul de matematica, pe care îl conducea, vom avea oaspeti de onoare: viitori absolventi ai Facultatii de Matematica din oras. De aceea, sa fim atenti, si sa nu o facem, si sa ne facem si pe noi, mai ales, de râs. Aveam cu totii emotii. Noi, fruntasii la matematica ai clasei a IV-a C, si nu numai la matematica: Liviu, Marina, Liliana, si altii, ale caror nume, si rezultate de frunte, mi s-au sters din minte. Si iata ca intram în clasa, ne asezam în banci, si iata ca tovarasa intra si dânsa, si pofteste studentii sa intre, si studentii erau doar studente, si iata ca tovarasa învatatoare ne zâmbeste, ne spune sa ne gândim bine la problemele pe care ni le va spune, înainte de a raspunde, si începe cu prima:

Doi elevi au fiecare, câte un borcan cu pesti. Daca se ia un peste din borcanul unuia, si se pune într-al celuilalt, unul din ei are în borcan cu doi pesti mai mult decat celalalt. Câti pesti se aflau înainte de mutare, în borcanul fiecarui elev?

În spatele clasei, unde se asezasera, tovarasele studente, viitoare profesoare, vor fi scris, probabil:

Fie X numarul de pesti din borcanul primului elev.

Fie Y numarul de pesti din borcanul celui de-al doilea elev.

Atunci:

X + 1 = numarul de pesti în borcanul elevului care a primit un peste.

Y – 1 = numarul de pesti în borcanul elevului din care s-a luat un peste.

Cum diferenta dintre numerele de pesti din cele doua borcane, dupa mutare, este 2, atunci:

X + 1 – ( Y – 1 ) = 2.

Adica:

X – Y + 2 = 2.

Adica:

X=Y.

Asadar, cei doi elevi aveau initial în borcane acelasi numar de pesti.

Asa vor fi scris tovarasele studente.

Dar noi, elevi în clasa a IV-a, nu stiam algebra!

Ne-am tot gândit, si am ridicat pe rând degetele:

         Unul are 6, altul 4!

         Unul are 7, altul 5!

         Unul are 8, altul 6!

Pai, sa facem proba! A zâmbit tovarasa învatatoare.

Si proba ne arata la toti ca, în cazul tuturor raspunsurilor noastre, dupa mutarea câte unui peste, cei doi elevi ar fi avut în borcane nu doua numere de pesti a caror diferenta ar fi fost de 2 pesti, ci un numar egal de pesti. Adica, proba ducea la un rezultat gresit.

         Tovarasele studente din spate, au vreo idée? A întrebat tovarasa învatatoare.

Spre mirarea noastra, tovarasele au zâmbit stingherit, si au plecat capetele. Nu stiau nici dânsele raspunsul corect.

– Tovarasa, tovarasa, stati putin…

Am strigat noi, Liviu, Marina, Liliana, si altii, de care nu îmi amintesc.

         4 cu 4!

         5 cu 5 !

         6 cu 6 !

        

         Tovarasa învatatoare, proba este verificata pentru toate aceste numere!

         Tovarasa, tovarasa!

         Spune, poftim!

         Cei doi elevi au avut initial în borcane un numar egal de pesti!

         FOARTE BINE! ASA ESTE! A zâmbit tovarasa învatatoare.

Nu va mai spun ce încântare a fost pe mine, pentru ca în fata tovarasei si în fata atâtor studente la matematica, am dat raspunsul corect.

Tovarasa învatatatoare Dinica Sanda era un vorbitor de limba româna mestesugit: curgator, fluent, avea dictie, avea intonatie, nuante, caldura, asprime, tact, diplomatie, rabdare, sensibilitate, emotie, bucurie, daruire, cumpanire.

Pentru sustinerea lectiilor, avea urmatoarele materiale didactice auxiliare de mare pret: vocea, privirea, zâmbetul (pentru încurajare) , sprâncenele (pentru mustrare), mâinile, batul aratator, creta si tabla.

La sfârsitul clasei a IV, tovarasa învatatoare a fost regizor, scenograf, costumier, sufleur, si sufletul unui spectacol, având ca personaje albinele si trântorii. Fruntasii, si codasii unei clase. Albinele intra în trântori, si îi dau pe brazda. Pentru ca scoala nu are menirea sa formeze genii pustii, si tineri care putrezesc de vii. Ci formeaza un stup de albine. În care – pentru a culege mierea vietii – este nevoie de fiecare. Spectacolul, prezentat la serbarea de sfârsit de an, a fost un succes. Toti profesorii se mirau: au jucat atât de bine, atât de firesc, fara emotii, fara trac! Nu i-am vazut niciodata asa! Si asta pentru ca piesa, si felul în care tovarasa învatatoare ne-o intona, ne mersese la inima tuturor.

Am auzit acum ceva timp ca tovarasa învatatoare Dinica Sanda ar fi murit. Nu stiu când. Nu stiu de ce. Nu stiu de la cine. Nu stiu daca e adevarat. Poate a fost un simplu zvon.

As fi vrut sa îi spun tovarasei învatatoare ca am uitat aproape tot. Din copilarie. Din tinerete. Din studentie. Dar azi, mi-am adus aminte de dânsa. Si sunt fericit. Ca un preot batrân a avut dreptate. Cu trecerea timpului, ne vom aduce aminte tot. Si mai ales, ne vom aminti de cei care ne-au dat totul. Au facut, cât de cât, tot. Ca sa fim si noi, mai departe, câte un exemplu de mentor de limba româna, de matematica, de teatru, de agerimea mintii, de caldura, de disciplina, de simplitate, de maternitate, de dascal, de inteligenta, de calm. Stiti, pe vremea tovarasei învatatoare, nici nu am auzit de iubire : se traia prin exemplele enumerate, doar, si iubirea era atât de discreta, încât ramânea, cuminte, acasa. În intimitate.

La parterul locuintei tovarasei, în care nu mai sta demult, este o florarie. As vrea sa o fi deschis eu acolo, în semn de recunostinta.

Scriu aceste rânduri, si le expediez pe internet, cu o speranta:

Sa scrieti si Dumneavoastra, tovaraselor Domniilor Voastre, învatatoare.

Azi m-am gândit la tovarasa învatatoare Dinica Sanda. I-am cautat chiar si locuinta, pe Aleea Recunostintei. Asa cum mi-a aprins tovarasa, lumina dragostei pentru carte, sa îi aprind si eu, lumina, în casa, pentru prima oara. Dar nu i-am gasit adresa.

Cerul era ca o mare, si norii, ca niste insule…

1-3 octombrie 2011

Jianu Liviu-Florian

 

CANCER CU CIUPERCI…!

prof. dr. Adrian Botez

 

…Ma uit la mine, privesc în mine, adânc-adânc… – …ma uit la lume, la oamenii cei de curând nascuti – privesc în jur, cu tot mai multa oboseala si deziluzie: dupa noi, generatia asa-zis „ceausista”, care am trait în cultul muncii (dar si generatie care, tacit ori explicit, nu si-a uitat Dumnezeul, NICIO CLIPA!), ce fel de generatie va urma? Ce se va întâmpla cu o tara în care elevii, tinerii, au fost opriti, PREMEDITAT, de la studiul IDENTITATII LOR, adica de la studiul Istoriei!!! – …deci, nestiind ca se trag din Neamul Sfintilor/Luminatilor TRACI si din Neamul Împaratilor Asanesti si al Voievozilor Martiri… – ce respect, ce responsabilitate vor mai considera ei ca au fata de acest tarâm sacru: Gradina Maicii Domnului?! Probabil – NICIUNA…!

…Ce spiritualitate poate dezvolta o generatie care vede ca Hrana Gradinii noastre Sfinte se usuca si piere „cu zile”…poti sa vâri amândoi pumnii în crapaturile pamântului… – …din pricina ca sistemul de irigatii al diabolizatului Nicolae Ceausescu (cca 80% din suprafata arabila a României fusese „acoperita” de sistemul de irigatii, sistem faurit la decizia „demonului” Ceausescu, pentru a autonomiza, biologic si energetic, România, de „crizele” Antihristilor Lumii! – multe pacate grele va fi avut Ceausescu, Dumnezeu sa-l ierte, dar n-a fost tradator de tara si a fost un gospodar neobosit!!! – iar ce blasfemii se comit, azi, de catre cei de la TV, care, în loc sa-si faca „mea culpa” pentru ca au fost complicii unui asasinat oribil, CALOMNIAZA GRETOS MORTII, nelasându-i în pace nici macar în linistea mormântului…unde o fi fiind acela! – sa fie blestemul dumnezeiesc pe capul lor!!! ), înca din iarna lui 1990, sub pretextul „democratiei”, a fost distrus sau lasat paraginii, de catre prim-ministrul Petre Roman-Neulander (si, dupa el, de toti ceilalti responsabili cu România…presedinti, prim-ministri si ministri…azi, de catre târfa politica numita VALERIU TABARA!) – pentru a se realiza, treptat, cu o subtilitate cu adevarat draceasca, saracirea si înfometarea românilor, pentru ca, nu-i asa? – daca te gândesti, obsesiv, ca vaca, la ce smoc de iarba sau urzici sa mai gasesti, pentru „ogoirea” ghioraielilor pântecelui – nu mai ai timp si chef si vreme de meditat si, deci, de criticat pe conducatorii/”stapânii”/”jupânii” tarii si ai planetei Terra!!!

…Eu nu sunt unul dintr-aceia cuprinsi de „diareea frondei”, s-o fac pe nebunul, cu orice pret, si sa fiu, pururi, un „Gica Contra” – ci sunt un om obosit de cât a cautat Adevarul si a vorbit despre El si faptuit în numele Lui… – …degeaba, într-un pustiu de constiinte!

Nu sunt nici unul apucat de sinistrul delir al Apocalipsei! – desi, se pare (zic si scriu unii…) semne ar cam fi pentru apropierea „plinirii vremii” (numai cât de ticalosi, tradatori, egoisti si lasi am devenit, cu totii, si tot ar fi îndeajuns…”s-ar face de-o Apocalipsa”, cum zice un cinic amic de-al meu!). Gasesti, pe Internet, spre pilda, stiri de genul:

Cititi pe internet despre cometa ELENIN:se pare ca nu este o cometa ci o planeta in toata regula, de foarte mari dimensiuni, cu o orbita eliptica, ce o intersecteaza pe cea a Pamantului. S-au facut calcule matematice si s-a ajuns la concluzia ca la fiecare mare cutremur din Noua Zeelanda, Chile si Japonia, ELENIN s-a situat pe aceeasi axa cu PAMANTUL si SOARELE, ea fiind la distanta de aproximativ 600 mil km fata de pamant la primele doua cutremure si la aprox. 200 mil km fata de Pamant la cutremurul din Japonia. Pe 27 septembrie are loc o noua aliniere, insa de data aceasta ELENIN va fi la aproximativ 30 mil. km fata de Pamant, adica mai aproape decat Marte si se va interpune intre Pamant si Soare. Datorita dimensiunilor gigantice, ea va genera o eclipsa totala de soare tinand 3 zile calendaristice si se asteapta sa fie influente fara precedent din punct de vedere gravitational. Deja la noi se inregistreaza cutremure in fiecare zi, in toate zonele tarii, am primit azi de la stirile PROTV ca este la Marea Neagra un fenomen fara precedent, in sensul ca marea s-a retras cu 16 m, exact ca in cazul unei maree oceanice, insa problema este ca nu revine la loc, asa cum se intampla in cazul mareelor . Probabil vom auzi din ce in ce mai des despre tot felul de alte fenomene ciudate.

…Dar eu sunt unul dintre cei care vad CANCERUL ANTI-SPIRITUAL, care a cuprins România si Terra – dar nu foloseste, ca remediu, „mâncatul de ciuperci”…! (pentru cancerul „pur-si-simplu”, se administreaza, în România…ALGOCALMIN!!!). Prefer sa va ofer informatii foarte precise si reale, verificabile de toata lumea – pe care informatii, cei mai multi dintre voi, desi v-au trecut pe la urechi (sunt sigur!), nu le-ati auzit sau nu le-ati dat importanta si/sau greutatea cuvenite. Iata, spre exemplu, un grupaj de stiri, care par foarte diferite, prin continut, una de alta, dar care au un numitor comun: strategia Guvernului Mondial Iudeo-Masonic (realizabila doar prin cozile noastre de topor!) de a prapadi specia umana – atât fizic, cât, mai cu seama, la nivelul Duhului.

Iata urlete prezidentiale, din „Patria Democratiei Mondiale” (…si a Crimei Terestre, fireste!) – SUA (urlete care se aud cam peste tot în lume, în ciuda „ciupercilor” mâncate de… Traian Boc:

I – „27 Iulie 2011, 11:04, Simona Haiduc

Datoria SUA: Barack Obama cere ajutorul americanilor in conflictul cu republicanii

A mai ramas mai putin de o saptamana pana cand Trezoreria SUA nu va mai dispune de bani pentru achitarea facturilor curente. Este vorba de salarii, pensii si obligatiuni finan­ciare(s.mea). In total, aproape 84 mld. $. Altfel spus, SUA vor intra in incapacitate de plata, daca pana la 2 august nu vor fi convenite conditiile de ridicare a plafonului de indatorare a tarii, fixat la 14.300 mld. $. Absenta unui acord va arunca SUA in recesiune, cu efecte nefaste asupra lumii economice. Exper­tii vorbesc chiar despre o catastrofa mondiala (s.mea).

In acest context si dupa mai multe tentative esuate de a gasi o rezolvare a conflictului dintre Casa Alba si repu­blicani, presedintele Barack Obama (foto) a iesit la rampa luni seara. Un discurs scurt, de numai 15 minute, adresat insa americanilor, nu pietelor financiare. Obiectivul presedintelui a fost de a-i convinge pe concetateni ca partidul republican este vinovat de impasul la care s-a ajuns. In ajun, Fondul Monetar International (FMI) evocase pericolul „unui soc grav” pentru econo­mia SUA  fara o solutie la datoria statului. Prin urmare, FMI a cerut republicanilor si democratilor sa ajunga rapid la un acord. Continuand ideea, Obama a declarat ca o eventuala „criza economica va fi provocata in intregime de disfunctionalitatea politica de la Washington”.

Doua planuri, doua abordari

Planul republicanilor prevede redu­cerea deficitului bugetar cu 3.000 mld. $ in urmatorii 10 ani, ridicarea imediata a pragului de indatorare cu 1.000 mld. $ si cu 1.600 mld. $ intr-o etapa ulterioara. Planul democratilor, aprobat de Obama, include reducerea cheltuielilor bugetare cu 2.700 mld. $, cu o majorare de 2.400 mld. $ a plafonului, ceea ce ar insemna ca Trezoreria va avea bani si pentru 2012, an electoral. Pe acest fundal, pietele bursiere au continuat ieri sa scada, aurul s-a indepartat de recordul absolut stabilit luni, cand a urcat la 1.624 $/uncie, iar petrolul a evoluat pe o nota incerta, osciland la New York in jurul valorii de 99 $/baril, iar la Londra de 118 $/baril. – cf. fin.ro

…Apoi, sa ne întoarcem, iar, la noi:

II – a-„Un bebelus de opt luni din Iasi a ajuns la spital pentru ca matusa care-l îngrijea l-a hranit doar cu ceai, compot si ciuperci. Bebelusul mai are patru frati si toti traiesc de pe o zi pe alta, pentru ca rudele lor sunt foarte sarace” – cf. realitatea.net. Sau:

b-“Gimnastele de 10 ani, din lotul national, se pare ca sunt motivate, la Ploiesti, sa se antreneze mai cu spor, atunci când asculta manele, astfel ca antrenorii le îndeplinesc dorinta(s.mea). Melodia aleasa nu este întâmplatoare, ba din contra, este menita sa le “spele” creierele micutelor care trebuie sa se claseze numai pe locul întâi.

Locul unu, numai unu/ Sunt mereu pe locul unu/ Nu dau un pas înapoi si nu cad pe locul doi… Am fumat smecheri ca voi/ Ciocu’ mic ca fac razboi sunt versurile repeat,te la infinit, de manelist.

La un moment dat, crainica Salii Asesoft din Ploiesti, acolo unde se întâmpla “actiunea” din acest video, anunta ca fetele din lotul care se pregatesc pentru Campionatul Mondial mai au patru minute de ascultat manele. La finalul reprezentatiei manelistice a lui Nicolae Guta în sala de sport se aude muzica Shakirei”– cf. cancan.ro

I-…În legatura cu Obama…sa se descurce! Evreii de la Lehman Brothers au dat semnalul „crizei” artificiale a lumii, comandata de Guvernul Mondial Iudeo-Masonic (care, prin catastrofa financiara, pritocita, în Grecia, ameninta, prin toti mercenarii posturilor TV, nici mai mult, nici mai putin decât…UN AL TREILEA RAZBOI MONDIAL!…Date fiind afirmatiile masonilor-sefi, despre stocurile uriase de armament care mucegaiesc…nimic n-ar trebui sa ne mire!!!) – tot ei sa-si rezolve treburile, „în familie”!

II…Cât despre necajitii de noi, aici, da, as avea de comentat asupra unui…comentariu! Si, apoi, o subliniere, absolut necesara…

Pe data de 27 septembrie 2011, la Antena 3, un avocat afirma/pledatcomenta, în legatura cu „bebelusul de opt luni din Iasi, care a ajuns la spital pentru ca matusa care-l îngrijea l-a hranit doar cu ceai, compot si ciuperci”: “Trebuie ca matusa sa fie decazuta din drepturile de tutore (!), la fel si parintii (?), iar copilul sa fie luat spre crestere de stat!”

Mai, latraule – în primul rând ca matusii i-a cazut copilul…”din pom!” I l-au lasat parintii copilului – “plocon”, sa se spele pe cap cu el – deci, n-a existat nicio legiferare a “tutelei”! N-ar fi mai sfânt sa nu …“ieniceriti” copilul, dându-l la stat – sa-l lasati în câta biata familie mai are! – …si sa-i ajutam noi, comunitatea/Statul– ÎNTREAGA LUI FAMILIE? Ca, daca-l iei pe ala micul de la matusa, mai ramân patru copii sortiti mortii prin înfometare: “Bebelusul mai are patru frati si toti traiesc de pe o zi pe alta, pentru ca rudele lor sunt foarte sarace”. NU TOT DISTRUGETI LEGATURILE SFINTE, DE AFECTIUNE SI DUH, DIN FAMILIE – SI MAI RESPONSABILIZATI SI COMUNITATEA!!!

Si acum, sublinierea promisa:

Pe vremea mea, la sat, nu murea nimeni de foame (nu vorbesc, aici, de seceta, ca Mânie a Lui Dumnezeu, din 1946!), NICI NU CERSEA VREUN ROMÂN DE LA SAT (ar fi fost rusine mare pentru satul acela si pentru conducatorii lui!!!): batrânii satului, în Bucovina mea, erau mult mai întelepti decât “politicienii” de azi (dâmboviteni…), astia cu învataturi masonice (în cap si-n surogatul lor de suflet!), porniti pe distrugerea Sfintei Familii – …iar satenii aceia, “de ieri”, aveau o mult mai buna calitate de oameni, decât orasenii de azi…

Monica din Arad, cea moarta prin autoînfometare si care avea nevoie de dragostea mamei sale, nu de banii acesteia! – a fost înmormântata…CU DRICUL PENSIONARILOR! De cap sa va fie, românilor dezumanizati/dez-româniti/dez-dumnezeiti!

O mama saraca, de copil sarac si flamând, zice, la televizor: „Când n-ai ce mânca, pui capul jos si dormi…!” Unde ne-ati adus, nemernicilor: LA…”AUTO-MORFINA”, APLICATA CANCERULUI SARACIEI SI FOAMEI!!!

Dar chestiunea “reducerii populatiei prin alimentatie” este destul de veche si destul de bine pusa la punct, în România – … ca si, în general, pe întreaga planeta Terra (cu mici exceptii de popoare care se trezesc, în ceasul al… 23-lea!):

13 January, 2010 15:05 PM

Experimentul “Codex Alimentarius” incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea “Codexului”, alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). “Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de“Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca “beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta.” Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne”(S.L.) – cf. senator Urban Iulian, Presedintele Asociatiei de asistenta pentru Consumatori – si un comentariu, pe blog: “Si totusi, România este premiera mondiala? De ce? Sud-americanii s-au razgândit? De ce? CE ANUME i-a facut sa se razgândeasca? Si acolo foamea de spagi în rândul guvernantilor si parlamentarilor este cel putin tot atât de mare ca si în Europa Centrala si de Est. Asadar, tarile din America de Sud AU REFUZATsa îsi transforme cetatenii în cobai, si unde în lumea asta mare se pot gasi niste fraieri ? In Românica !” – cf. www.urbaniulian.ro.

Iata si un document politico-militar, care îi incrimineaza pe conducatorii tradatori de azi, ai României – multi dintre ei, alogeni, care au adus (prin ei însisi, sau prin parintii lor – bolsevismul comunist în România!) – dar, din pacate, si multi fiind, vorba lui Codreanu, “jidoviti”, dedulciti la tradare, din lacomie, ticalosie congenitala si lipsa de suflet si Duh:

La începutul lunii decembrie 1989, presedintele României socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie este faptul ca, alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operatiunea “ Malta ” au mai adus si o harta.

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Române si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului, care se afla la Biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o Conferinta de Presa ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot încearca sa destabilizeze România si sa enclavizeze sudul Olteniei. Adica sa constituie o veritabila “Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca “se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si de cei implicati în fenomenul prostitutiei. Daca nu tinem sub control fenomenul, în timp, e posibil sa devina un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania , cu ajutorul bandelor infractionale civile gen “zona” si “garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist.

Adica întelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord si zona de sud; Belgia se divide în Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe în doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de România si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine României; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma “Dniester” în cadrul Ucrainei. Publicatia franceza “L’evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.

 Ce spune harta si ce s-a întîmplat

Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batrînul continent, din 1990 pîna astazi:

– În 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.

– Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. În 1991 începe razboiul dintre sîrbi si croati, iar în 1992 cel dintre sîrbi si bosniaci.

– În 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.

– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia .

– În februarie 2008 Kosovo îsi declara independenta fata de Serbia , cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania în urmatoarea perioada.

– În noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei înainte de alegerile regionale din 2011.

– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, în 1830.

– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.

– “Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub “opresiunea franceza”, este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a început activitatea înca de la începutul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.

– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de Guvernul de la Madrid.

– “Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapînita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada între clanurile mafiote din Banie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cînd razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul orasului, lînga Tribunalul Judetean, în plina zi.

 Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de România în decembrie 2000?

Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinta de Presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real. Oltenia urma sa se desprinda oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cîte stiu, nu s-a renuntat înca la acest plan. În România s-au facut si se fac greseli politice ce intra în categoria erorilor istorice, care, tare ma tem, nu se vor putea spala decît cu sînge”. Generalul Mircea Chelaru, nascut în 1949, este doctor în stiinte militare si a absolvit – pe lînga Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din România – Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezerva.

 De ce a disparut Dosarul Balotesti?

Din informatiile pe care le detinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad si, prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informatiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prabusit la Balotesti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata în actiunea româneasca de spionaj de la Malta ”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. În accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata în 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate pe ruta Bucuresti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut ca în România am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii încearca sa afle cum au disparut documentele, înainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…România a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim, însa, o idee aristotelica, conform careia o comunitate în care dispare Justitia este pe cale de disolutie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este în prabusire.

 De ce ne urasc fiii celor care au bolsevizat România?

Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au aparut voci care au început sa ne rastalmaceasca istoria, minimalizînd si denaturînd faptele de glorie ale înaintasilor, sa ne defaimeze personalitatile devenite simboluri si valori ale spiritualitatii românesti si, în general, sa-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fara cultura, fara demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astazi, ele sa devina un fapt obisnuit, de care nu se mai simt deranjati nici macar cei direct vizati, adica românii. Constrînsi sa se îngrijeasca de propria existenta, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activistii neoliberalismului postdecembrist, multi dintre ei nu si-au mai dat seama ca în România se instaura, cu ficare actiune politica sau asa-zisa reforma administrativa, economica, culturala etc., un regim de ocupatie. N-au sesizat, desi s-au straduit unii sa le deschida ochii, ca atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai sa înlesneasca realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolati stîlpii de rezistenta ai unitatii si coeziunii poporului, ai credintei sale stramosesti, ai dorintei sale de a trai într-o tara libera si independenta, în care sa se simta stapîn pe munca si bogatiile sale, valori pentru care si-au dat viata generatii întregi de înaintasi. Multi au fost dusi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar sa creada ca trecutul istoric al poporului român, în spiritul caruia au fost educate atîtea si atîtea generatii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunista. Campania furibunda de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al actiunilor de demolare a structurilor institutionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefica si pentru propaganda denigratoare îndreptata împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc. A trebuit, însa, sa treaca 20 de ani, sa vedem tara prabusita, cu economia devastata, cu bogatiile ei în mîna a tot felul de aventurieri straini, cu valorile noastre spirituale defaimate, cu învatamîntul, cultura, sanatatea si chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca sa ne dam seama ca tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proportii, care continua si în prezent si care nu are alt scop decît sa ne piarda ca neam, pentru ca aceste teritorii si cine or mai ramîne pe ele sa ajunga pentru totdeauna sub stapînire straina. Daca mai sînt unii care se îndoiesc de aceasta perspectiva si nu înteleg ca tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor actiuni premeditate, le supun atentiei, ca un argument suplimentar, o scurta analiza asupra unora dintre cei mai aprigi detractori si defaimatori ai neamului românesc. În primul rînd, cred ca nu-i o simpla coincidenta ca, în marea lor majoritate, acestia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru tara, respectiv spre sfîrsitul celui de-al II-lea razboi mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stapînire straina, facîndu-se cunoscuti prin zelul lor nemasurat fata de ocupantul sovietic. Activisti ai bolsevizarii tarii si dusmani ai poporului român, acestia ne-au ramas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmarit anihilarea fizica a intelectualitatii, considerata, pe buna dreptate, stîlpul rezistentei nationale. A se constata ca analizele si rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevaratii vinovati. Au fost supusi, însa, oprobriului public tot românii, care, din ignoranta, au devenit victime ale manipularii si au fost folositi în asemenea actiuni barbare. Adevaratii criminali de atunci si-au dus traiul tihnit pîna la adînci batrînete si si-au lasat urmasi de nadejde, care le continua “opera” si în vremurile noastre. Iata, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismaneanu, nascut Leonid Tisminetki, Walter Roman, nascut Neuländer, Dionis Patapievici, nascut Denys Patapiewicz, si Mihai Oisteanu, nascut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul ca toti sînt evrei, proveniti din teritoriile unde sovieticii si-au pregatit actiunile împotriva României, toti, dupa 1964, si-au românizat numele pentru a-si ascunde originea, dar, mai ales, crimele savîrsite în perioada de bolsevizare a României, toti au ajuns, cu sprijinul Moscovei si al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toti si-au lasat cel putin cîte un urmas carora le-a transmis atitudinea lor ostila fata de români si misiunea de a continua sa-i dusmaneasca.

 (…)Unii au mai apucat momentul razbunarii din decembrie 1989, asa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, altii au lasat pe seama urmasilor dusmania împotriva românilor si, din cîte se constata, acestia se dovedesc extrem de zelosi în a-si executa aceste obligatii testamentare. Îi recunoastem, prin ostilitatea ce o manifesta fata de români, prin înversunarea cu care încearca sa ne înstraineze de valorile nationale si, în general, prin raul imens facut tarii în acesti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismaneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oisteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalitatilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria si ne-au ridicat spiritualitatea nationala ce ne da identitate, legitimitate si ne plaseaza în rîndul natiunilor civilizate etc.

Si ei, ca si bolsevicii din care, biologic, se trag, tot de pe functii de autoritate îi dusmanesc pe români. Puterea ce le-o confera aceste functii le permit sa actioneze cu mai multa eficienta si, totodata, sa beneficieze de privilegii si sa duca un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Daca parintii lor i-au dusmanit pe români în numele comunismului, iata ca ei o fac de pe pozitie de anticomunisti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a ramas însa acelasi, adica sa-i mentina pe români într-o stare de înapoiere culturala pentru a-i putea domina. Pentru români se pun, însa, niste întrebari: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit si reinvestit în functia de presedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui sa ne promoveze cultura si valorile în lume si de care el, de fapt, se foloseste pentru a ne batjocori si a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o alta odrasla de bolsevic, în speta Tismaneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de aceasta ocazie, autoritate si, bineînteles, fonduri substantiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce si celelalte odrasle de bolsevici se situeaza bine în zona privilegiatilor postdecembristi, nimeni nu-i deranjeaza cu nimic, ocupa functii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continua sa-i umileasca cu abjectiile lor anticomuniste? Sunt întrebari la care ar trebui sa raspunda cel care le-a încredintat aceste functii si continua sa-i încurajeze în actiunile lor, desi acestea oripileaza tot mai multa lume. Sînt, desigur, întrebari retorice pentru ca si individul numit Basescu Traian, prin tot ceea ce face, se pozitioneaza împotriva intereselor poporului român. În aceste conditii ar trebui sa-i întrebam pe cei care l-au votat pe acest individ daca nu cumva prestatia lui începe sa-i dezamageasca, daca nu cumva încearca un sentiment de culpabilitate fata de raul ce s-a abatut asupra tarii?

 ***

Pretioasa contributie lui Sörös la marele haos financiar mondial

(…) în realitate, Sörös are vederi de stânga aproape extremiste, fiind în Statele Unite un sustinator zelos al democratilor, întemeiat pe un tip de discurs foarte apropiat de tezele leniniste.
În cartile sale se declara adeptul unui organism supranational care sa limiteze drepturile statelor nationale în materie de libertati democratice, viziune internationalista tipica în care, desigur, ca orice personaj cu ambitii tiranice mondialiste, Sörös se vede pe sine plasat la butoane. Tot în cartile sale, Sörös afirma fara sfiala ca fostul imperiu sovietic se numeste acum Imperiul Sörös si se proclama pe sine un om de stat fara de stat.
Cadrele “pepinierei Sörös” – asa-zisii “bursieri” – au reusit în tarile est-europene, inclusiv în România, sa controleze societatea civila si spatiul politic, coordonarea si controlul Fundatiilor sale fiind plasate în mâinile unor fosti securisti, atât în România, cât si în alte tari din spatiul ex-sovietic. Fostul presedinte american George Bush, atacat sistematic de catre Reteua Sörös, declara ca scopul malefic al lui Sörös este sa creeze un pol mondial de putere, paralel, parazitând societatea civila din principalele state ale lumii si intervenind din underground în sistemul politic.
Sub masca generozitatii si a activitatilor filantropice, a promovarii “valorilor democratice, ale societatii deschise”, George Sörös a actionat sistematic în cadrele gândirii sale de tip leninist, în scopul delegitimarii si anihilarii fortei partidelor politice si a statelor nationale, parazitând prin membrii retelei sale institutiile statului, interferând în maniera oculta tipic securistica sistemul politic al statelor-tinta. În interiorul fundatiilor si organizatiilor înfiintate sau finantate de Sörös a existat o adevarata “coloana a cincea” alcatuita din fosti agenti ai serviciilor secrete.
Pe acest tipar, la noi, exemplar este modelul oferit de Alin Teodorescu, deconspirat ca agent a nu mai putin de doua servicii secrete comuniste, primul sef al retelei Sörös, în perioada de formare si recrutare a “pepinierei”.
Profil de “asasin economic”
George Sörös (Schartz, pe numele sau original) s-a nascut la Budapesta, pe 12 august 1930, într-o familie de evrei unguri. În timpul razboiului, ca adolescent, Sörös a participat la schimburi valutare ilegale, dovedind de timpuriu un adevarat talent si o mare pasiune pentru speculatiile financiare. În 1944, când nazistii au preluat conducerea Ungariei horthyste, spre deosebire de alte familii evreiesti, care au fost deportate de germani, familia Sörös s-a capatuit chiar de pe urma dramei propriilor co-sângeni, deoarece bunicul lui George Sörös prinsese o functie oficiala în stat, respectiv era chiar cel care supraveghea confiscarea proprietatilor evreiesti.
Tânarul George Sörös s-a uns si el cu o slujbulita buna, pentru nazisti, lucrând pentru Judenrat – consiliul evreiesc înfiintat de nazisti pentru a le face treburile murdare. În loc ca nazistii sa îi strânga în fiecare zi pe evrei pentru îmbarcarea pe trenuri, ei delegau aceasta sarcina criminala acelor evrei care erau gata sa o faca, precum “filantropul” George Sörös.
Odata cu ocupatia sovietica a Budapestei, care a urmat celei germane, situatia familiei s-a albastrit putin, deoarece multi evrei unguri si-au adus aminte ca bunicul lui George Sörös era cel care supervizase confiscarea averilor acestora. Nepotelu’ Sörös a stat bine mersi la Budapesta pâna s-a hotarât sa plece, în 1947, în Anglia, unde este educat de Karl Popper, teoretician stângist al “societatii deschise”, apoi din 1956 Sörös se stabileste la New York, pe Wall Street, unde inventeaza formula “fondurilor anonime”, despre care scrie entuziasmat ca: “Aceste fonduri secrete imense, scoase în localitati , pot produce câstiguri astronomice”.
Prin scheme secrete – ce ascundeau adevaratii investitori din spatele lui Sörös si speculatii financiare, companiile acestuia încep sa controleze proprietati din Argentina, Brazilia, Mexic, precum si banci din Venezuela (al cincilea producator mondial de petrol) etc.
Conform biografului sau, William Engdahl, George Sörös a fost identificat ca fiind “omul de paie” al concernelor bancare anglo-franceze ale Rothschildzilor. “Relatiile lui Sörös cu cercurile internationale ultrasecrete ale Rothschildzilor nu sunt relatii bancare întâmplatoare sau obisnuite, iar succesele extraodinare al lui Sörös ca speculant pe nisipurile miscatoare ale pietelor financiare sunt greu de explicat doar prin simplul sau talent si instinct de pradator. Sörös are acces la informatiile interne ale unuia dintre cele mai importante canale de informatii private din lume”.
Rolul lui Sörös, rezervat lui de Rothschildzi ca reprezentanti ai unei oculte organizatii mondiale, este acela de agent de influenta la nivel planetar pentru promovarea unei asa-zise “economii de piata”, ce urmareste de fapt sa capteze si sa disperseze proprietatea unor state. Legaturile dintre Rothschildzi si Sörös se tin prin oameni-cheie, cum ar fi R. Katz, care face parte atât din comitetul director al concernului lui Sörös (Quantum Fund), dar, în acelasi timp, este director al Rothschild Italia SPA din Milano si în N.M. Rothschild & Sons).
În 1965, George Sörös pune bazele “Open Society Institute”, sustinut financiar de “Sörös Fund Mana – gement” – organizatie prin care patrunde în Africa de Sud, Europa Centrala si de Est (statele comuniste), în fosta URSS, precum si în multe state din Africa, Asia, America Latina.
Reteaua sovietica de jaf organizat.
George Sörös si-a axat activitatea asupra Uniunii Sovietice înca din perioada Gorbaciov, adica din anii ’80 (dupa ce invadase cu agentii sai Cehoslovacia, Ungaria si Polonia), având timp sa creeze o întreaga retea “rusa” de organizatii si sa sustina un mare grup de colaboratori care calatoreau în afara Rusiei sovietice.
În 1997, Sörös a distrus, prin schemele sale financiare, economia Thailandei. Un bancher thailandez a declarat atunci: “Îl privim pe George Sörös ca pe un soi de Dracula. Efectiv, suge sângele oamenilor”. Acelasi scenariu avea sa functioneze si în Malaezia. La rândul lor, chinezii aveau sa-l porecleasca pe Sörös “crocodilul”, datorita insatiabilei sale pofte de câstiguri financiare, obtinute prin “schemele” speculative.
Pentru a se infiltra în zona de influenta a familiei Bush, George Sörös a fost cel care l-a salvat de la faliment, în 1987, pe viitorul presedinte George W. Bush, devenit mai apoi inamic personal, când nu i-a mai fost util, achizitionând de la acesta compania de explorari petroliere “Harken Energy Corporation”, aproape falimentara. Bush a încasat, cu acea ocazie, un miliard de dolari, iar George Sörös a declarat apoi ca facuse târgul numai pentru a câstiga influenta politica prin tatal acestuia, pe atunci vicepresedintele SUA.
Conform investigatiilor cercetatorilor americani si europeni (Stefan Lemieszewski, William Engdahl, Mark Burdman, Elisabeth Hellenbroich, Paolo Raimondi, Scott Thompson si altii), cercul lui Sörös include familia lui Jacob Rothschild, pe Marc Rich, ca si pe traficantul de arme israelian Shaul Eisenberg si pe “Dirty Rafi” Eytan, ambii conexati laturii financiare a Mossadului. (Dupa ce a fost introdus Sörös în spatiul ex-sovietic, Shaul Eisenberg a fost acuzat în Uzbekistan de o uriasa frauda si coruptie, trebuind sa dispara.) În lucrarea “Nasul Kremlinului”, Paul Klebnikov (editor al revistei “Forbes”) dezvaluia ca, pâna la caderea URSS-ului, Mark Rich a fost asociat cu persoane importante din partidul comunist si din KGB, facînd afaceri cu directorii companiilor de stat, celor care îl ajutau livrându-le comisioanele în conturi din Elvetia, “centru important de spalare a fondurilor rusesti”.
Conform investigatiilor lui Klebnikov, Rich însusi a fost cel care “i-a învatat pe oligarhii rusi sa ocoleasca legile prin suveici internationale de companii off-shore si conturi anonime elvetiene”. Majoritatea firmelor anonime ale acestor “magnati rusi” au fost înfiintate în cantonul elvetian Zug, unde îsi are Marc Rich resedinta. Tot în Zug sunt înregistrate si companiile-paravan prin care “oligarhii rusi” controlati de Rich si îndrumati de familia lui. Iacob Rothschild si ai sai au preluat o felie din economia României, si tot aici sunt înregistrate firmele intermediare ce livreaza României gazul metan rusesc.
Majoritatea miliardarilor moscoviti au fost creati de Marc Rich, de la “oligarhii” Igor Ziuzin si Vitali Machitski pâna la Oleg Deripaska si Mihai Cernoi, un ruso-israelian locotenent al “mafiei ruse”, cu totii prezenti în afaceri pe pamânt românesc, scormonit pâna la epuizarea tuturor resurselor. Tot Mark Rich a contribuit si la educatia actualului sef al SIE, Mihai Razvan Ungureanu, beneficiar cu ani în urma al unei burse Rich, dupa ce a fost lansat în politica de reteaua Sörös, via Andrei Plesu, actualul “creier” al “capului de crima organizata” Dinu Patriciu (conform Rechizitoriului Rompetrol). De altfel, si Patriciu tot pe retea ruseasca a prosperat, transferând Rompetrolul unui stat-anexa al Imperiului moscovit, Kazahstanul, fondator al CSI.
Muntii nostri care “aur poarta”, în timp ce noi “cersim din poarta în poarta”, sunt deja pe mâna “investitorilor” rusi, iar Sörös este direct implicat, ca actionar la “Newmont Mining Corporation” în proiectul Rosia Montana, respectiv “proiectul” de golire a rezervelor de aur ale României, resursa extrem de pretioasa mai ales acum,adrian când lumea revine la aur dupa prabusirea fondurilor speculative lansate tot de catre cei ca Sörös & comp. –
de George Roncea
Marinel BRINCAU • Postfach 830119 • 81701 MÜNCHEN / GERMANY
Mobil: +49 (0)175 – 370 86 12
E-Mail:
marinel.brincau@gmail.com
www.brincau.com

Între BOLSEVIZAREA (de atunci) si MANELIZAREA (neo-bolsevizarea, destructurarea catastrofala a Corpului României si a Duhului Românesc, de azi!) a României nu este nicio diferenta esentiala, în ce priveste efectele devastatoare de Duh!

Pâna si Germania se plânge de aceste efecte dezastruoase (ale unei “manelizari”, prin ocupatie militara si tentative extrem de agresive, de a destructura spiritual, de a “mediocriza”, jalnic si penibil, bravul popor german!) – efecte mascate sub forme ceva mai subtile, poate, decât la noi (dar ATÂT!):

Dupa reunificarea si recapatarea suveranitatii Germaniei – trupele rusesti s-au retras în 1991, cele anglo-saxone se retrag în 2020 – tabuul reeducarii dublat de un control? Politic corect? Strict a fost preluat de elita pregatita de ocupatii. Libertatea de expresie este garantata de Constitutie, dar când Sarrazin, membru în conducerea Bancii Centrale Germane si fost ministru social-democrat de finante, si-a permis sa publice o carte cu un titlu si un mesaj cât se poate de clar: „Germania se autolichideaza. Cum ne jucam cu soarta tarii? Si fara ocupantii”, a intervenit Presedintele… si a fost dat afara din serviciu. Si conducerea Partidului Social-democrat a vrut sa-l dea si ea afara, dar a renuntat, pentru ca un milion si jumate de cititori au cumparat cartea si populatia este la curent atât cu planul Morgenthau cât si cu cel al re-educarii, dar este înca timorata, nu vrea sa-si riste pozitia sociala si profesionala ca Sarazzin, care a riscat si e acum un autor multimilionar independent.

Modelul din perioada de ocupatie nu este cel natural, darwinist în sensul de supravietuire a celui mai competent, „Survival of the fittest”, ci cu un model cultural artificial de selectie si reeducare facut de oameni, cu scopul ca singura materie prima germana, inteligenta si pregatirea profesionala, sa fie diminuata în mod relativ si absolut. Sistemul scolar este de ani buni precar, universitatiile mediocre. Institutiile fundamentale germane: Familia, Armata si Biserica sunt din ce în ce mai subrede! Prima se destrama, a doua devine una de mercenari, a treia începe acum un program de reevanghelizare. Natalitatea germanilor este în scadere, cea a imigrantilor,preponderent islamici, e în crestere. Ajutorul social de 700 Euro pe luna a creat o patura parazitara în crestere, interesata numai în perpetuarea privilegiilor, nu în munca si pregatire profesionala.

Nu este nimic spectaculos sau nou în ceea ce afirma Sarrazin! Nou este numai faptul ca cineva îsi pierde situatia daca nu-i …! Politic corect? Si ca… astfel de la Presedinte si Cancelar, dna fusese reeducata de rusi în RDG, (ea a recunoscut ca n-a citit cartea, dar este împotriva ei), pâna la omul de rând se recunoaste public, parafrazandu-l pe Hamlet, Ca ceva e putred în Germania!” – cf. Prof. Dr. Viorel ROMAN, Akademischer Rat a.D., Bremen, Germania, art. “Germania se autolichideaza”, în revista Armonia, din 3 septembrie 2011.

Despre România (si alte “colonii”), presedintele israelian afirma, înca de pe 10 octombrie 2007: “Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit presedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmatie naucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, in fata a sute de reprezentanti ai cercurilor diplomatice evreiesti: “ISRAEL CUMPARA MANHATTAN, CUMPARA UNGARIA, CUMPARA ROMANIA, CUMPARA POLONIA… (…)”. In ceea ce priveste Romania, bancile sunt toate privatizate, cedate catre structuri conduse de oligarhia evreiasca, iar tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza in urma ultimului acord stand-by. In sondajele de opinie, romanii se considera o natiune ce se afla in fata unei crize economice si politice fara iesire, cu o datorie ce ii va atinge pe durata a zeci de ani, majoritatea crezand ca ne-am intors in urma cu 20 de ani(…)PERSONAJE POLITICE AUTOHTONE AFLATE IN LINIA INTAI A DECIZIEI ECONOMICE SI POLITICE, INCEPAND CU ION ILIESCU, PETRE ROMAN, EMIL CONSTANTINESCU, ZOE PETRE, ADRIAN NASTASE, MIRCEA GEOANA, MUGUR ISARESCU, ADRIAN SEVERIN, VIOREL HREBENCIUC, S.A., AU MIZAT PE LOBBY-UL EVREIESC PENTRU A ACCEDE SI A SE MENTINE LA PUTERE.

Pentru acest fapt au facut orice compromis posibil, mergand de la culpabilizarea si desfiintarea Serviciilor Secrete romanesti, pana la vanzarea economiei nationale. Pe acest fond, CADRE SPECIALIZATE ALE SERVICIILOR SECRETE ISRAELIENE AU PENETRAT PUTERNIC DECIZIA ROMANEASCA, REUSIND SA PROMOVEZE INTERESELE EVREIESTI IN DETRIMENTUL CELOR ROMANESTI. “DATI-MI CONTROLUL ASUPRA UNEI MONEDE NATIONALE SI MI-E INDIFERENT CINE FACE LEGILE!”, SPUNEA PE LA 1800 INTEMEIETORUL CLANULUI ROTHSCHILD, AMSCHEL MAYER ROTHSCHILD. ESTE CAT SE POATE DE ADEVARAT, IAR CE SE PETRECE ASTAZI CU MONEDA NATIONALA A ROMANIEI DEMONSTREAZA ACEST FAPT.

Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului. Este un fapt cunoscut ca Banca Federala a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de banca de emisie a monedei nationale – dolarul american – este formata din banci evreiesti, precum Bancile Rothschild, din Londra si Paris. Respectiva banca, numita Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrala privata a S.U.A.), este legata la aparitia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care si-a pus la dispozitie in acest scop, in 1913, proprietatea particulara din statul Georgia. Clanul bancherilor Morgan este implicat in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala si Council on Foreign Relations/C.F.R. (S.U.A.), ca si The Round Table. Acesta completeaza sau suplineste, dupa caz, activitatea mondiala a clanurilor evreiesti Rothschild si Rockefeller.

In acest context trebuie privita si aducerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, care nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea C.F.R.(…) IN 2005, CAND PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU A EFECTUAT PRIMA SA VIZITA LA WASHINGTON, MARK A. MEYER A FOST INVITATUL SPECIAL AL SEFULUI STATULUI LA O INTALNIRE PARTICULARA. ACEASTA A AVUT LOC INTR-O INCAPERE A AMBASADEI ROMANIEI, IN TIMP CE ROMANO-AMERICANII ERAU INVITATI LA O RECEPTIE. RUBIN MEYER DORU & TRANDAFIR – FIRMA DE AVOCATURA CONSTITUITA DE MEYER IN ROMANIA – ESTE CEA CARE A OBTINUT PENTRU DOMINIC DE HABSBURG SI FAMILIA ACESTUIA RETROCEDAREA CASTELULUI BRAN. Mark Meyer este si presedintele CAMEREI DE COMERT ROMANO-AMERICANE DIN NEW YORK, IN FAPT O AGENTIE SUB ACOPERIRE A C.I.A. PENTRU PROMOVAREA INTERESELOR EVREILOR AMERICANI SI INTERFATA A AFACERILOR S.U.A. IN ROMANIA. ORGANIZATIA A FOST CREATA LA BUCURESTI IN 1993, CHIAR CU SPRIJINUL LUI ION ILIESCU, ALATURI DE MEYER AVANDU-L LA CONDUCERE PE EVREUL ELIAS WEXLER, ORIGINAR TOT DIN ROMANIA, ACELASI CARE DETINE POSTUL DE TELEVIZIUNE DIN NEW YORK, ROMANIAN VOICE, SI CARE, PLATIT TOT DE ROMANI, RETRANSMITE PROGRAME ALE TELEVIZIUNII ROMANE, BENEFICIIND DE UN CONTRACT EXTREM DE BENEFIC SEMNAT CU TVR-UL INCA DIN AL DOILEA MANDAT DE PRESEDINTE AL LUI ION ILIESCU. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american.

MARK MEYER ESTE SI VICEPRESEDINTE AL CONGRESULUI ROMANILOR AMERICANI (CORA). MEYER ESTE, ALATURI DE ALTI EVREI, SI IN SPATELE AFACERII CUNOSCUTE CA “INVEST ROMANIA FORUM”. Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U.A., sub genericul “Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca.

MESAJUL TRANSMIS A FOST URMATORUL: ECONOMIA ROMANIEI ESTE DE VANZARE, PUTETI SA VA EXERCITATI DREPTUL IN CONSECINTA, PUTEM ARANJA PRIVATIZARILE. Cel mai convingator s-a straduit sa fie Mircea Geoana, ambasador al Romaniei in S.U.A. la acea data. Geoana a facut parte dintre studentii privilegiati de inaltii ofiteri ai fostei Securitati. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea cand era sef adjunct al spionajului romanesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoana, fiu al generalului Geoana, pentru a pleca la studii in S.U.A. in randurile “ambasadorilor prieteniei” romano-americane. Dupa ce a dezertat, Pacepa a trecut in solda C.I.A., iar dupa 1990 a reluat legaturile cu mai tanarul Mircea Geoana. DESFASURAT LA HOTELUL HILTON &TOWERS DIN CHICAGO, IN PERIOADA 29.09 – 3.10.1997, “FORUMUL” SCOTEA, PRACTIC, ECONOMIA ROMANIEI LA MEZAT IN FATA UNOR MARI BANCI AMERICANE EVREIESTI: CHASE MANHATTAN BANK, SMITH BARNEY EUROPE, FIRST CHICAGO BANK, MERCANTILE STOCK EXCHANGE, GLOBAL SECURITIES USA INC, EXECUTIVES CLUB OF CHICAGO, BANCI CARE SE AFLA IN SPATELE FIRMELOR “INVESTITOARE– cf. art. Doi ani de când Israel a cumparat România, în ALTERMEDIA.INFO.

Manelele si tiganirea accelerata a românilor…Iata ce scrie Evenimentul zilei, din 26 septembrie 2011:

Statia de metro Anagnina din Roma, punct traditional al întâlnirii comunitatii românesti din capitala Italiei, a fost împânzita cu afise în care este denuntat comportamentul românilor. Autorii acestui demers sunt cei din Noua Dreapta, care sustin ca românii care vin aici duminica, la picnicuri improvizate, nu ?tiu decât sa manânce mici, sa bea bere ?i sa asculte muzica ?iganeasca.

Afisul care de duminica se gaseste la intrarea în Anagnina este scris în româna si suna asa: ”Nu stiti decât sa mîncati mici si sa beti bere, sa ascultati muzica tiganeasca. Rusine poporului meu”. Lânga acest mesaj se afla o cruce celtica si semnatura autorilor, miscarea Noua Dreapta, relateaza site-ul ”Stranieri in Italia”.

Conform unui comunicat al Noii Drepte, care, ca si miscarea Forza Nuova din Italia, a aderat la Frontul National European, ceea ce se întâmpla în fata statiei de metrou din Roma ”ridiculizeaza poporul român”, chiar daca aici se reuneste o mica parte a comunitatii. Semnatarii protestului îl învinovatesc si pe primarul Romei, Gianni Alemanno, pentru ca ” a institutionalizat kitsch-ul”.

Noua Dreapta face apel la români, cerându-le sa îsi apere propriile radacini si sa spuna NU ”stilului de viata si muzicii tiganesti”, exemplificând cu o fotografie a unui cântec de manele”– cf. Luciana Pop, art. Italia: Noua Dreapta declara razboi românilor care asculta manele si manânca mici” – în EVZ.ro .

Pâna aici, SUNT PERFECT DE ACORD CU AFIRMATILE SI CONDAMNARILE “NOII DREPTE” ROMÂNESTI, DIN ITALIA! Românii si-au parasit Duhul lor armonios si iute, precum învârtiturile HOREI SACRE, pentru vaicarelile slinoase si pentru dabalazarile obscene ale manelei arabo-tiganesti!!! Sa le fie rusine, da, celor care dau un Cosmos Curat pe o mizerie penibila si pe un hoit colcaind de viermi!

Mai departe, însa, când se scrie, pe peretii “romani” : “NU tiganilor! NU manelelor! NU anti-culturii!” – am de adus un amendament: tiganii sunt liberi sa-si cânte muzica lor (si stiu ca ADEVARATA muzica tiganeasca este superba!). Dar românii N-AU DREPTUL MORAL SA-SI PERVERTEASCA SI SA-SI LASE PERVERTIT DUHUL, printr-un hibrid odios, care lesina si Duhul, si sufletul – MANEAUA, parca special inventata (ca si muzica rock!), pentru a molesi, pentru a destructura, CU TOTUL, Duhul SFÂNT si Mândru, Românesc !!!

În rest, din partea mea, Noua Dreapta n-are decât sa-l si spânzure pe Ministrul Culturii, de la Bucuresti (daca are chef de un asa efort…caci Hunorul Kelemen s-a îngrasat teribil, de când ne tot distruge cultura!) – pentru ca tot ce se face, vis-à-vis de “cultura” româneasca, în România si peste hotare (de catre statul român!) – este doar asasinarea ei si înabusirea, prin uitare si diversiune “à la Mihai Galatanu” ori… “Cartarascu”, a valorilor ei AUTENTICE!!! Adica, în linia I.C.R.-ului nemernic si pestilential al Patapieviciosului (I.C.R.-ul avându-l Director de Onoare pe Basescu!), cu “Omagiul lui Iuda” si cu toate hidoseniile cosmaresti, pe care le inventeaza acest gnom scabros, pentru a se face uitat Duhul Genial al Culturii Române Vechi, Traditionale, Curate si Adevarate!!!


Cancer prinCodex Alimentarius”, cancer de Duh, prin “ciupercile” otravite ale MINCIUNII…iar peleleii tot invoca lipsa de bani! Dar furturile si tradarile si subminarile economiei nationale si abuzurile strigatoare la cer se tin lant!!!

Ia sa vedem:

Circa 60 de angajati la ADS (Administratia Domeniilor Statului) au fost disponibilizati, cu salarii compensatorii de 18.000-20.000 de euro de “cap furajat” (“suma totala ajungând la 10. 778.000 euro” – cf. Daniel Befu, art. Premiati de stat cu 18.000 euro sa fie “someri pentru o zi”, apoi reangajati, în Exclusiv RL, din 27 septembrie 2011). Dar, în 24 de ore, majoritatea au fost re-angajati, fie tot la ADS, fie la SERICAROM (“SC SERICAROM SA este singura unitate din România care produce si distribuie oua de viermi de matase si efectueaza cercetare stiintifica în domeniul sericiculturii” – or, functionarasii aia pricopsiti sunt priceputi doar în…”comertul cu piei de closca”!), cu câte…60.000 de euro de “cap furajat”! “ Mda…

Un caz asemanator, cu un udemerist peste fire de…“galantom”: “Mirela Boghiu e o alta slujbasa a ADS-ului care a parasit institutia cu plati compensatorii, pentru ca imediat sa se angajeze consiliera a secretarului de stat în MDRT Barna Tanczos. Ulterior, a ajuns sefa de cabinet a acestuia la Ministerul Agriculturii. O sursa disponibilizata si reangajata în ADS care a dorit sa-si pastreze anonimatul a precizat ca „cred ca Mirela ca n-a stat somera nici macar 24 de ore, pentru ca a luat-o Barna sa fie consiliera lui” – cf. RECOLTA.EU, din 29 septembrie 2011.

Cancerul, la români, se trateaza doar cu…MÂNCAT (CU INFINITA BRAVURA!) DE …CIUPERCI!!!

Daca nu va treziti ACUM, dragii mei români, dragii mei terestri (“Capodopere ale Zilei a Sasea” a Creatiei Divine!) – atunci …NOAPTE BUNA SI ETERNA!

Poate ca aveti nevoie de profetiile unui om simplu, un taran din Serbia – daca pe Sfintii vostri Parinti n-ati vrut sa-i ascultati, cu toate ca, darâmati de boli si ascuipând sânge, ei, zi de zi, au înaltat glas mare, zguduitor si vaticinar, catre voi (Parintele ARSENIE PAPACIOC ne-a parasit, pentru Ceata Îngerilor, în iulie 2011, când a vazut cât de încapatânati suntem noi, fata de lucrarea lui sfânta, de la Mânastirea Techirghiol…!) – taranul analfabet Mitar Tarabic (1829-1899 – Mitar Tarabic s-a nascut si a trait toata viata în satul Kremna, loc unde a avut toate viziunile sale profetice. A fost un om extrem de religios si devotat credintei ortodoxe, avându-l ca nas si duhovnic pe preotul Zaharja Zaharic (1836-1918). Preotul Zaharic a fost cel caruia Mitar i s-a destainuit cu privire la viziunile care-i tulburau linistea si existenta sa simpla, de taran. Tot preotul Zaharic a fost cel care a notat marturisirile profetice, pe un caiet care a fost partial distrus, în urma unui incendiu provocat in anul 1943, de armata bulgara invadatoare). Prorocirile lui Mitar Tarabic sunt incredibil de exacte si usor de înteles pentru oricine…. – …numai acel “oricine” urechile-i clapauge sa si le suflece si Duhul blegit sa si-l îndrepte de spate…:

Tarabic profeteste Planul Marshall, materialismul si ateismul secolului XX, aparitia televizorului si a calculatorului, criza petrolului si ecosolutiile de energie alternativa – turbinele eoliene si panourile solare.

Profetii uluitoare despre viitorul omenirii

Atunci oamenii vor fi in stare se traiasca mult fara sa se cunoasca pre sine. Vor fi multi oameni invatati care vor crede ca toate cartile lor le vor da voie sa stie si sa faca totul. Astia va fi un mare obstacol pentru adevarata cunoastere. Cand oamenii vor ajunge la adevarata cunoastere, isi vor da seama in ce minciuna i-au dus asa-zisii lor invatati, iar cand se va intampla asta, oamenii vor fi tristi ca nu si-au dat seama mai devreme, deoarece cunoasterea este atat de simpla(s.mea)

Sufletele oamenilor nu vor fi posedate de Satana, ci de ceva mult mai rau. Ei vor crede ca vedeniile si minciunile lor sunt adevarul adevarat. In capetele lor nu va mai fi loc pentru adevar. Oamenii vor incepe sa urasca aerul curat si frumusetea Dumnezeiasca a naturii si se vor ascunde in orase urate cu aer otravitor. Nimeni nu-i va forta sa aleaga asta, ci o vor face din proprie vointa (s.mea).

Va fi imposibil sa-i deosebesti pe barbati de femei. Toti se vor imbraca la fel, femeile vor avea pantaloni preecum barbatii. Acesta nenorocire va veni din alte tari si va sta mult la noi. Un mire isi va lua mireasa fara sa fie sigur ca e femeie din nastere. Se vor naste din ce in ce mai multi copii care nu vor sti cine le sunt tatii.

Intreaga lume va fi potopita de o boala nemaivazuta si nimeni nu va fi in stare sa-i gaseasca leacul. Toti doctorii vor striga ca ei stiu, ca sunt destepti si invatati, dar nu vor fi in stare de nimic. Adevaratul leac il vor gasi cu ajutorul lui Dumnezeu, inlauntrul lor si peste tot in jurul lor(s.mea).

Oamenii vor calatori in alte lumi, dar vor gasi acolo doar deserturi fara de viata, si vor gandi in trufia lor ca ei cunosc mai multe decat Domnul insusi. Oamenii vor calatori in jurul stelelor si Lunii, dar nu vor gasi viata la fel de frumoasa ca cea de aici. Vor gasi alte feluri de viata, dar ei nu vor fi in stare se le inteleaga.

Cu cat oamenii vor cunoaste mai multe, cu atat va fi mai putina dragoste intre ei. Ura dintre ei va fi atat de mare incat le va pasa mai mult de micile lor masinarii, decat de rudele si prietenii lor iubiti. Omenilor vor avea mai multa incredere in micile lor masinarii care le vor fura libertatea, decat in fratii si vecinii cu care se inconjoara.

Cei care vor citi si invata carti cu numere, se vor crede mai invatati si mai intelepti decat restul oamenilor. Acesti asa-zisi oameni intelepti isi vor lasa vietile conduse de calcule si socoteli, si vor trai doar dupa cum le spun numerele. Printre invatatii acestia vor fi deopotriva oameni buni si oameni rai. Acesti invatati rai vor face lucruri rele si groaznice, vor otravi aerul si apa si vor imprastia mizerii peste mari, rauri si pamanturi, iar multi oameni nevinovati vor muri de felurite boli necunoscute. Oamenii buni si intelepti vor vedea ca munca si eforturile lor nu valoreaza un singur ban si vor privi neputinciosi la distrugerea lumii. In loc sa caute intelepciunea in masini, numere si socoteli, oamenii buni se vor indrepta spre rugaciune si meditatie(s.mea).

Cand cei multi se vor apuca sa mediteze, vor fi mai aproape de intelepciunea lui Dumnezeu, dar va fi prea tarziu, pentru ca cei rai vor otravi lumea, iar oamenii vor pieri pe capete (s.mea). Atunci, oamenii vor fugi cu miile din orase inapoi la tara. Vor cauta muntii cu trei cruci, si acolo inlauntrul lor, vor putea, in sfarsit, sa bea apa si sa respire aer curat. Cei care se vor salva pe ei si pe familiile lor, vor avea de suferit, deoarece o mare foamete va apare. Va fi mancare si bautura cu nemiluita in orase, dar va fi toata otravita. Multi o vor manca, fiindca foamea le va lua mintile, dar vor muri pe loc (s.mea).

Cei care vor posti pana la sfarsit vor scapa cu viata, deoarece Domnul se va uita dupa ei si ei vor fi aproape de Domnul.(n. redactiei: Posibil ca muntii cu trei cruci sa fie in egala masura adaposturi antiatomice, pe usa adaposturilor de acest fel este zugravit un semn asemanator a trei cruci, la fel de bine pot fi niste munti deasupra carora va apare semnul celor trei cruci). Numai o singura tara, aflata la capatul Pamantului si inconjurata de mare si la fel de intinsa ca Europa, va trai in pace si fara de necazuri. Cei care vor fugi si se vor ascunde in muntii cu trei cruci, se vor afla la adapost si vor scapa cu viata, care mai apoi, va fi plina de fericire, bunastare si dragoste, pentru ca nu vor mai fi nicicand razboaie

SURSA  http://www.descopera.ro/

Ce oglinda buna, aceste vorbe profetice ale analfabetului vizionar Mitar Tarabic! Câta speranta pentru dreptcredinciosi (oare câti vor mai fi ramas, pe Terra cea adânc ranita, cumplit suferinda, apocaliptic gemânda!) – si câta lucida condamnare, pentru “basinosii” ca noi, care ne credem si ne dam mari intelectuali… – …dar, de fapt, putim a hoit, de îngâmfati ce suntem (de tot goi pe dinauntru!) – …de lasi, egoisti, lacomi si iresponsabili ce suntem… si nu facem nimic spre a fi tot mai putin, sau cât mai putin rai de raul pe care-l lasam sa marsaluiasca prin noi, ca pe Bulevardul Marii Victorii a Satanei!!!

Sincer, mi-e o groaznica rusine sa ma privesc în “apa” lor, a profetiilor…atât de limpede, plina de Focul Adevarului! – … necrutatoare “apa”…necrutator cancer, pentru care “Adevaratul leac il vom gasi NUMAI cu ajutorul lui Dumnezeu, INLAUNTRUL NOSTRU si PESTE TOT IN JURUL NOSTRU” – locuri sfinte spre care, de mult, nu ne mai uitam, nu mai stim privi, spre Dumnezeiasca Luminare!

Atât de rusine mi-e, de acesti mosi ai nostri, blânzi, întelepti, dar de neîncovoiat! – stralucindu-si vorbele de Foc, în Lumina acestei Toamne a Lumii…!

Voua…NU?! Chiar DELOC???!!! Bine, atunci: POFTA BUNA LA CIUPERCILE CELE OTRAVITE…!

Ma întreaba unul, pe când finalizam articolul de fata: “Da’ de unde stii tu ca noi suntem bolnavi de cancer?

Clint Eastwood, jucându-l pe “detectivul Harry-cel-Nebun/Dirty Harry” – zicea ceva, în acest sens, al diagnosticului pus unor situatii…”axiomatice”. Îl întreaba procurorul, pe detectivul Harry-“nebunul”: “ – Cum stiai tu intentia de viol a criminalului?” – si “nebunul” Harry raspunde, extrem de serios: “- Când un barbat, aflat în erectie, alearga dupa o femeie – nu cred ca acesta face cheta pentru Crucea Rosie…!”

Asa zic si eu: când mamele, în România, au ajuns de-si culca copiii, din pricina foamei cronicizate… – …iar bancile si politicienii îsi platesc angajatii/complicii cu mii si mii de euro pe luna…iar noi, noi, oamenii simpli, nu mai reactionam nici cât sa alungam un tântar… – …eu nu cred ca bancherii ori politicienii vor binele României – ci METASTAZA EI!!!

 

…Si nici nu pot crede lesne ca noi mai suntem în stare de prea multe, daca ne-am pierdut CREDINTA si, odata cu ea, FORTA DE REACTIUNE, pentru a pastra, pe harta Duhului nostru – GRADINA MAICII DOMNULUI!!!

Dupa care, pe harta de pânza (…de paianjeni…!), se va scrie, spre a re-denumi aceste locuri geografice (altadata numite “Gradina Maicii Domnului”…!): “Israel/CANAAN, Pamântul Fagaduit Noua de catre Dumnezeu-Yahwe… – Dumnezeul Mâniei, Urii si-al Razbunarii pe goimi, pe crestinii cei spurcati…

2 octombrie 2011