Author: nelurs

Cortina de fier, parte a vietii lui Richard Wurmbrand

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, PersecutionLeave a comment

 Pastorul Richard Wurmbrand este una dintre personalitatile care si-au pus viata la dispozitia semenilor, asumându-si riscul de a suferi închisoarea, boala si, în cele din urma, exilul.

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Caracterul puternic l-a ajutat sa învinga tragediile prin care a trecut si sa le transforme în tot atâtea victorii. Dupa ce, în prima tinerete, a încercat experienta comunista, descoperirea credintei în Isus Hristos i-a aratat sensul existentei crestine si desertaciunea devastatoare a necredintei.

Firea vulcanica si constructiva l-a antrenat în gesturi si actiuni puternic contestatoare, într-o lupta pe viata si pe moarte împotriva comunismului identificat cu ateismul. A împartit Biblii ostasilor Armatei Rosii în timpul ocupatiei sovietice. A protestat în 1948, în timpul unei conferinte generale a cultelor din România, împotriva falsului ecumenism si a ipocriziei guvernului comunist, care încerca sa-si subordoneze slujitorii bisericilor si sa-i transforme pe credinciosi în unelte inconstiente ale ateismului de stat. ?i-a manifestat public dezacordul cu practicile comuniste si, în cele din urma, a fost arestat si condamnat în doua rânduri, în 1948 si 1959, acuzat întâi de „uneltire contra ordinii de stat“, apoi de „activitate intensa contra clasei muncitoare“.

Dupa 14 ani de închisoare a reusit sa emigreze în Occident, împreuna cu sotia si fiul (dupa ce Sabina Wurmbrand suferise ea însasi încarcerarea si munca fortata).

Ajuns în Occident, pastorul Wurmbrand abia ca îsi începea lupta împotriva comunismului, de asta data în conditiile libertatii depline. O libertate care putea fi folosita de oricine, în orice directie, fara nicio raspundere. Cu temperamentul unui „Pavel al Cortinei de Fier“ (cum l-a numit cineva), uneori cu duhul blândetii, alteori cu vehementa, i-a pus la stâlpul infamiei pe ateii îmbracati în haine de pacifisti si de adepti ai „coexistentei pasnice între sisteme“, demascându-le ipocrizia si, în acelasi timp, luptând pentru drepturile crestinilor ramasi sub opresiunea comunista. Tuturor celor care încercau sa-l denigreze si sa i se opuna le arata cicatricile care-i brazdau trupul, din timpul anchetelor si torturii.

A devenit un personaj legendar si un autor de carti cu tiraje uriase, care – toate – propovaduiau credinta crestina si Evanghelia dreptatii. El este cel care a facut cunoscuta si recunoscuta în Statele Unite si în lumea întreaga intensitatea represiunii comuniste din România, argumentând-o cu propriul destin.

La Memorialul Sighet, figura lui Richard Wurmbrand ocupa un loc meritat în sala dedicata martirilor. Prezent în sala Represiunea împotriva Bisericii, portretul sau priveste cu solidaritate crestina spre slujitorii altarelor care i-au fost alaturi în anii lungi de închisoare si care îi sunt si azi alaturi în amintire. Cei mai multi dintre ei au murit, dar pentru vizitatorii muzeului reprezinta exemple vii ale jertfei crestine.

Vizitele tot mai numeroase, mai ales ale tinerilor, sunt o promisiune ca memoria lor va fi celebrata mult în timp. Conferintele, prezentarile de carti si de filme – cum au fost cele din 2005, facute de Mihai Wurmbrand sub egida fundatiei Vocea Martirilor si a Forumului Civic Crestin – sunt momente de încarcatura si adeziune spirituala sau – de ce nu? – o garantie ca exemplul luptatorilor pentru libertate crestina este nu numai asigurat, ci si transformat într-un model capabil sa functioneze în viitoarele generatii.

Romulus Rusan

RADU BUMBARU – Omul care nu s-a certat niciodata cu nimeni!

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

 Într-una din zilele în care m-am abatut pe la domnul Sinu pentru a gusta în liniste farmecul neîntrecutelor sale istorisiri despre oameni si întâmplarile lor adevarate, facând o retrospectiva asupra celor mai apropiati prieteni pe care i-a avut, exclama nostalgic: “Mi-e dor de toti, dar în special de Radu Bumbaru! Era un om calm, care nu se enerva niciodata, un oltean din neam de boieri care traiau mai mult în Franta, decât în tara. Citit, manierat, inginer de profesie, avea un sarm al sau si un suflet ales, care te facea sa te simti minunat în preajma lui”.
    Îmi place sa-i ascult povestirile, pentru ca are darul de a te face sa te întorci în timp si sa retraiesti alaturi de el, fiecare moment pe care-l descrie. Despre Radu Bumbaru îmi pomenise si la întâlnirile noastre anterioare, ori de câte ori îmi relata vreo întâmplare în care era implicat.
                            Poveste despre prietenie
   Radu Bumbaru si Dumitru Sinu s-au cunoscut la Paris dar n-au avut prea mare tangenta unul cu celalalt. S-au întâlnit de câteva ori si au avut de fiecare data doar un banal schimb de saluturi.
    Dupa ce a parasit Franta si a ajuns în Canada, fiind primul plecat din grupul sau de amici, Mitica Sinu le-a stârnit interesul pentru aceasta tara, spunându-le mereu: “Veniti încoace, e frumos aici!”- si unul câte unul, prietenii ramasi la Paris l-au urmat.
    De-abia în Canada s-a cimentat prietenia lui cu Radu, pentru ca drumurile lor s-au intersectat atât la Montreal cât si la Vancouver. Nu s-au dat la o parte de la munca si nu s-au sfiit nici sa taie lemne în padurile lui Cornel Popa si nici sa se avânte în construirea de vapoare la Halifax! Le-au încercat pe toate, au muncit si au trait momente inedite pe parcursul unei prietenii de care acum Dumitru Sinu îsi aminteste cu nostalgie.
    Mie mi-a relatat numai câteva instantanee cu Radu Bumbaru, pe care doar ascultându-le, mi-am dat seama ca relatia de prietenie dintre cei doi a fost deosebita.
       “Popa n-ai vrut sa te faci!”
    “Eram cu Radu Bumbaru si cu Nichita Tomescu la Montreal – începe nea Mitica povestirea – era acolo un restaurant românesc, ce se numea Silvia, la fel cu numele patroanei ce-l detinea”.
    Au intrat toti trei în acel restaurant si s-au asezat la o masa. La masa alaturata, stând de unul singur, un personaj inedit rostea ca pe o poezie, câteva cuvinte carora românasii nostri nu le întelegeau rostul: Popa n-ai vrut sa te faci! / Popa n-ai vrut sa te faci!
    Nichita Tomescu, cel mai îndraznet si tupeist din fire, ca doar era baiat de Bucuresti, îl întreaba zâmbind:  Pai de ce n-ai vrut, domnule, sa te faci popa? Parca trezit dintr-un vis, suparatul singuratic îi invita la masa lui spunand ospatarului: Adu-le dom’le, niste mititei si trei sticle de vin! – si începe sa le povesteasca celor trei despre viata sa: Tata m-a dus la scoala normala si mi-a spus sa ma fac popa! Eu în schimb am aflat ca în Canada, daca tai lemne, faci de zece ori mai mult decât orice popa!
    Si omul îsi revarsa amarul, indignat fiind de neîncrederea pe care parintii lui i-o aratasera: bineînteles ca nu se facuse popa si emigrase în Canada, iar acum, mama lui era în vizita, la el…  A trimis-o tata sa vada ce fac! Ei credeau ca eu ma ocup de droguri aici si nu puteau sa înteleaga ca fac atâtia bani taind lemne, pentru ca le tot trimiteam bani… Asa-i trebuia, daca n-a vrut sa se faca popa!
    Cei trei picasera tocmai bine, pentru ca asa se descarcase de povara acelor banuieli absurde, dar care-l afectasera. Le-a platit masa si nici n-a vrut sa auda, când ei s-au oferit sa-si achite consumatia. Mancasera, ciocnisera câteva pahare de vin si aflasera ca respectivul era un om asezat, care avea propria sa afacere si care trasese din greu pentru a realiza ceva. Era firesc sa fie suparat pe proprii lui parinti ca-l desconsiderau. Din când în când, neîmpacat si suparat foc, repeta: Auzi dom’le, tata a trimis-o pe mama la Montreal sa vada cu ce ma ocup!
    Patroana restaurantului în care se petrecuse aceasta întâmplare, plecase la un moment dat în Argentina sa studieze putin piata de-acolo. Dupa un timp sotul ei a vândut restaurantul si a plecat si el, urmându-si sotia si de atunci nimeni nu mai stia nimic de existenta lor. Se spune ca Silvia i-ar fi zis: Vino dom’le în Argentina, ca aici e nunta, pe când în Canada e înmormântare! – cred si eu, la cât sunt de petrecareti sud-americanii!
   Fiecare încerca sa se descurce cum putea mai bine. Traiau într-o lume libera în care aveai posibilitatea sa încerci orice afacere, important era ca banul sa iasa!
     O afacere îndrazneata: constructori de vapoare!
   Multi dintre românii care au emigrat au încercat sa-si cladeasca afaceri de tot felul. Unii au avut sansa sa reuseasca, altii au câstigat doar experienta, învatând ca nimic nu e usor si mai ales, ca nimic nu este la voia întâmplarii. Orice întreprinzi trebuie sa fie din start bine fundamentat, trebuiesc evaluate atât posibilitatile cât si implicatiile pe care le are afacerea în sine, indiferent daca aceasta este sau nu de anvergura; apoi este nevoie sa fie estimate rezultatele si doar în final, daca în urma unei analize financiare atente rezultatul da cu plus, cu profesionalism, cu prudenta si rigurozitate si nu în ultimul rând, cu o anumita doza de curaj, te poti încumeta sa demarezi afacerea propriu zisa. Daca este si putina sansa, atunci probabilitatea ca toate sa mearga bine este mult mai mare.
    Am dezbatut putin cu nea Mitica acest subiect pentru ca îmi povestise de o încercare a lui, împreuna cu Radu Bumbaru, de a construi vapoare la Halifax, în Canada. Radu era inginer de profesie, un baiat inteligent, istet si dornic de a realiza ceva palpabil în viata.
    Împreuna cu nea Mitica a avut curajul sa se apuce sa construiasca un vapor. Nu a fost simplu, însa ambitia si inteligenta tânarului inginer, sustinerea nemijlocita gasita în persoana prietenului sau, Dumitru Sinu, munca asidua si dorinta de a reusi i-au ajutat pe cei doi sa finalizeze proiectul. Radu Bumbaru însa, nu s-a multumit cu atât si a contractat înca doua sau trei astfel de proiecte, construind vapoare cu fonduri guvernamentale. Dar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor, ceea ce l-a determinat sa abandoneze acest gen de afacere.
    “N-am facut bani nici cu vapoarele, important este însa ca am încercat!”- zice Mitica Sinu. Apoi, adunându-si gândurile rasfirate de-a lungul timpului demult trecut, continua sa-mi povesteasca alte întâmplari care-i aminteau de Radu Bumbaru.
     “În sase luni ajung primarul Montreal-ului!”
    “Eram la Montreal cu Radu Bumbaru si alti prieteni – zice amicul meu – si unul dintre românii nostri de-acolo, pe nume Dan Dinescu, care tocmai sosise din Franta ne-a spus, foarte sigur pe sine: Daca în sase luni nu ajung primarul Montreal-ului puteti sa-mi spuneti cum vreti! – avea vise marete omul, nu gluma!” Probabil i se parea ca, daca ajunsese în Canada, lucrurile vor decurge de la sine, doar sa gândesti ceva si-i ca realizat! Dar nu era chiar asa.
    Între timp, Mitica si Radu Bumbaru merg sa lucreze la Vancouver, viata lor urmându-si cursul firesc, si uita si de aceasta afirmatie infantia si de Dinescu.
    Revenind dupa 12 ani la Montreal, Radu Bumbaru si Mitica Sinu merg într-o zi la un dealer (reprezentanta) de automobile, marca Peugeot, pentru ca Radu sa-si cumpere masina. Persoana cu care au luat legatura a observat ca nu sunt canadieni si i-a întrebat de ce nationalitate sunt. Aflând ca sunt români, le-a spus imediat: Stati putin asa! Am aici un salesman român! – si dupa câteva minute, omul a aparut însotit de Dan Dinescu. Trecusera 12 ani si tot nu ajunsese primarul Montrealului, ci doar un banal vânzator de autoturisme. Nu a vrut sa stea de vorba cu cei doi, probabil îi era rusine…
    “Pai de ce sa-i fie rusine? – exclama nea Mitica Sinu – Lucrezi unde poti!” Apoi îmi spune cât de idealisti sunt unii oameni care cred ca o data plecati din România li se deschid toate portile, ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Eroare! Da, ai la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Este o imagine falsa despre ascensiune pe care o au, nu numai idealistii model Dan Dinescu, care au ajuns deja în strainatate, ci culmea, chiar si cei care înca nu au plecat din tara dar cred întru totul în aceste false deziderate.
    “Sa-ti mai spun ceva! – întervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul! L-am temperat, uitându-ma la el cu condescendenta: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”
    Radu Bumbaru nu era asa. Chiar daca era inginer, un om inteligent, vorbitor  excelent de engleza si franceza, nu i-a fost niciodata nici rusine, nici teama de munca. În Canada a taiat si lemne în padure, a construit si vapoare, dar a lucrat si în primarie, la Vancouver, si sa nu uitam, se tragea din neam boieresc, traise un timp la Paris dar era realist, respectuos si harnic. Nu s-a hranit niciodata cu himere.
      “Ce bine e sa fii…în bratele cuiva!”
    La Montreal, Radu Bumbaru cunoaste o canadianca de origine franceza, cu numele Louise – o fiinta romantica, sensibila si cu un suflet frumos si plin de caldura si dragoste pentru el. Înalt, brunet, chipes, destept si carismatic, cu alte cuvinte un barbat frumos, însa fara tragere de inima spre însuratoare, Radu Bumbaru nu se prea grabeste sa-i ceara mâna tinerei îndragostite nebuneste de el.
   “De multe ori o întâlneam pe Louise si-i vedeam stralucirea din ochi, care o trada atunci când îi vorbeam de Radu – îsi aminteste Dumitru Sinu –. Alteori, o auzeam cântând o frumoasa melodie frantuzeasca ce începea cam asa: Ce bine e sa fii în brate / În bratele cuiva… Îl iubea enorm si dupa o perioada de asteptare si sedimentare a simtamintelor ce-i stapâneau, fara îndoiala, pe amândoi, s-au casatorit”- zâmbi nea Mitica.
Louise Bumbaru traieste si acuma si locuieste la Montreal. Mitica si Nicole Sinu vorbesc cu ea mereu la telefon.
   Trei copii frumosi au avut Radu si Louise Bumbaru: Dinu, Doru si Stefan, carora, dupa cum e usor de observat, le-au dat nume pur românesti. Numai Stefan este casatorit, tot cu o canadianca de origine franceza si are trei copii. Baiatul cel mare, Dinu, pasionat de fotografie, a publicat o carte foarte interesanta, ce contine fotografii cu diferite tipuri de ferestre din toata lumea; cartea lui se pare ca s-a vândut foarte bine, a avut impact la publicul larg.
   “Radu Bumbaru ne-a vizitat si la Saint Gervais, în perioada în care ne reîntorsesem în Franta – spune Mitica Sinu – si dupa aceea a fost la noi si Dinu, baiatul lor cel mare, si le-a placut enorm peisajul de  acolo!”  Între cele doua familii se legase o prietenie trainica, în care pe prim plan erau puse sinceritatea si respectul si-n care falsitatea nu si-a facut niciodata cuib.
    De altfel, Radu avea un dar aparte prin care reusea sa-si atraga prietenii, sa mentina prieteniile si sa le faca durabile.   
Visul unui irlandez: “Daca ar fi sa ma mai nasc o data, m-as naste român!“
   “Radu Bumbaru era un baiat simpatic. El râdea când eu ma enervam. Ma tot întreb cum de m-a acceptat în anturajul lui!”  Aveau o multime de prieteni în Canada, de diverse nationalitati, în compania carora se simteau întotdeauna minunat: unde era Radu Bumbaru, nu lipsea nici Dumitru Sinu!
    “Mai, Radule, de ce oamenii acestia s-au atasat de noi? – întreba nea Mitica adesea. Raspunsul lui Bumbaru venea sa confirme de fiecare data faptul ca era un sensibil: Mai, Mitica, atunci când îi iubesti, oamenii simt! Asa si este! Radu Bumbaru si Dumitru Sinu au iubit întotdeauna oamenii, au iubit frumosul din ei, au iubit viata cu toate bucuriile si greutatile ei si n-au uitat sa ramâna prieteni si sa-si pastreze omenia, iar cei care-i cunosteau cu-adevarat, nu se putea sa nu le caute compania.
 Un irlandez, din anturajul lor spunea; Daca ar fi sa ma mai nasc o data, m-as naste român!  “Fiindca noi iubeam cu o dragoste aparte si eram saritori, gata sa ajutam pe oricine avea nevoie, iubeam oamenii, din toata inima!”- adauga nostalgic prietenul meu.
    Radu era un om de un calm imperturbabil stiind sa-si valorifice foarte bine atuurile pe care le avea. “Era cel mai tacut om pe care l-am întâlnit – precizeaza nea Mitica – iar Nicolae, fiul meu, parca ar fi al lui Radu, nu al meu, ca prea e si el tacut. Omul acesta nu s-a certat în viata lui cu nimeni! ”
    De asta data, centrul de atentie al dialogului nostru fusese amintirea unui prieten la care a tinut enorm. A rememorat cu placere momente si episoade de viata ce i-au ramas întiparite în minte. Astazi, la cei 85 de ani ai sai, Mitica Sinu retraise timp de câteva ore scene de viata pe care nu le-a putut uita si care îl dusesera cu gândul cu multi ani în urma, când nimeni si nimic nu i-a putut opri pe el si pe Radu Bumbaru sa-si urmeze visele. Adunându-si gândurile rasfirate pe aripile prafuite ale timpului îmi spune cu vocea stapânita de o unda melancolica: “Ce frumoasa e cântarea aceea româneasca, Toate trec când vine vremea lor!”…

 Octavian Curpas

NASTRUSNICUL GRUP BILDERBERG – SI LABIRINTUL „REGALITATII” ROMÂNESTI…!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Iata ce spunea CLADIU SAFTOIU (fost consilier prezidentialo-basist, la Cotroceni!), în seara de 27 octombrie 2011, în emisiunea lui Mihai Gâdea, Sinteza zilei, pe la orele 22,30:

„ (…)Sa nu credeti ca a fost întâmplatoare interventia domniei sale (n.mea: Traian Basescu), prin iunie, iulie, alaturi de Ion Cristoiu, când i s-a pus o întrebare servita referitoare la rolul lui Antonescu si al Regelui Mihai. Se stie de multa vreme ca România este o tara impredictibila în Uniunea Europeana. CANCELARIILE, MARILE CERCURI CARE DECID ÎN ACEASTA LUME, CUM AR FI GRUPUL BILDERBERG, STIU UN UN LUCRU: ROMÂNIA NU ESTE UN PARTENER PREDICTIBIL ÎN UE, TOCMAI PENTRU CA ESTE CONDUSA DE POLITICIENI, IAR CLASA POLITICA ROMÂNEASCA ESTE UNA DINTRE CELE MAI CORUPTE DIN UNIUNE. ATUNCI SE PUNE PE TAPET SI ÎN DISCUTII DESTUL DE SOFISTICATE, DAR DISCRETE, IDEEA DE REVENIRE A CASELOR REGALE ÎN TARILE FOSTE COMUNISTE” .

…Celebrul Grup Bilderberg/TRILATERALA (prin care se planuieste, azi, reducerea populatiei terestre, de la 7,5 miliarde, la…240 de milioane!) , în care Nicolae Ceausescu a refuzat sa intre – dupa cum ne informeaza spionul Stelian Octavian Andronic: „<<In 1971, înainte de constituirea Trilateralei, în 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a încercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial>>, ne spune fostul spion. <<Reactia lui Ceausescu a fost categoric împotriva. Daca ar fi fost de acord, soarta lui si a României, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: în ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valéry Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au întâlnit la Moscova, cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima întâlnire cu Ceausescu, i-a spus: <<NE VEDEM ÎN DECEMBRIE… DACA NE MAI VEDEM!>>“…!!! – http://www.philadelphia.com.ro

…Eu, personal, sunt PENTRU Monarhie în România – DAR NU STRAINA, NU IMPUSA PRIN JOCURI POLITICO-ECONOMICE (ticaloase si meschine, teribil de…omenesti!) dinafara: prin COROANA ROMÂNIEI, s-ar reda demnitatea DIVINA Neamului Românesc. Am iesi, probabil, dintre manele, tiganism organic si golanismo-mârlanism…!

…Poate s-or mai gasi, daca nu Musatini, macar ceva Cantemiresti, ori chiar Movilesti… – ori Basarabi, ori Brâncoveni, ori chiar Corvinesti…fie si ceva Ghiculesti sau Cantacuzini „post-fanarioti”, daca nu e-ncotro!…pentru o încoronare, cu folos românesc „de obste”!

…Eu stiu bine „cât îi poate rânza” familiei HOHENZOLLERN-SIEGMARINGEN si câta dragoste de România poate avea ea:

1– CAROL I a concesionat strainilor pâna si laptele din tâta mamelor valahe (sa nu uitam nici scandaloasa „afacere Stroussberg” [1] – nici înstrainarea pamântului românesc, catre liftele venetice si pagâne, fapt care a determinat explozia verbului eminescian: „Si cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, /Sboara paserile toate /De neagra strainatate. /Numai umbra spinului /La usa crestinului. /Isi desbraca tara sânul, /Codrul, frate cu Românul,/ De secure se tot pleaca /Si isvoarele îi seaca! /Sarac în tara saraca!//Cine-au îndragit strainii /Mânca-i-ar inima cânii, /Mânca-i-ar casa pustia /Si neamul nemernicia. //Stefane, Maria Ta, /Tu la Putna nu mai sta, /Las’ Arhimandritului /Toata grija schitului, /Lasa grija Sfintilor /In sama parintilor, /Clopotele sa le traga /Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga, / Doar s-a-ndura Dumnezeu /Ca sa-ti mântui neamul tau! /Tu te-nalta din mormânt /Sa te-aud din corn sunând /Si Moldova adunând. /De-i suna din corn o data, /Ai s-aduni Moldova toata, /De-i suna de doua ori /Iti vin codri-n ajutor, /De-i suna a treia oara /Toti dusmanii or sa piara /Din hotara în hotara, /Indragi-i-ar ciorile /Si spânzuratorile!”)

…si cu atât mai putin sa uitam faptul ca, tot Carol I, a facut oficiul de „curea de transmisie” benevola, între „metrul” mason de la Sinaia si „executantii” austro-români din Bucuresti, atunci când s-a pus problema „azvârlirii peste bord” a lui MIHAI EMINESCU!)…;

2–FERDINAND I, asa-zis „Întregitorul” n-a „miscat în front”, în fata Reginei Maria-consoarta, care, daca s-a re-întregit ceva, prin România noastra (si …„S-A”…cel putin, teritorial – cu mult mai putin, însa, SPIRITUAL! – de aici si remarca lui CZC: „O tara e atât de mare, cât de mare îi este Neamului Ei – CREDINTA ÎN DUHUL DUMNEZEIESC!”), aceasta s-a realizat nu prin „rege”, ci prin amantii ei si prin oamenii politici, responsabili si patrioti, de atunci – tip Ionel I.C. Bratianu (culmea: pro-german!), Alexandru Marghiloman – si, surpriza! – masonul Alexandru Vaida-Voievod, n. 27 februarie1872, Olpret, azi Bobâlna – d. 19 martie1950, Sibiu („proeminentul politician român din Austro-Ungaria citeste declara?ia de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-Ungariei din Budapesta”)1[2], care îi afla pe George Clemenceau (n. 28 septembrie1841 – d. 24 noiembrie1929 – … seful Masoneriei din acele vremuri teribile!) si pe Lloyd George, cum s-ar zice, „în toane bune”, la Paris… – si obtine (ce ironie a sortii: TOT „pe servetel”, cum a fost, apoi, pierduta pentru normalitate, România, la Ialta!) …cam tot ce s-a numit, apoi, „România Mare” – adica, ROMÂNIA NORMALA!

3–CAROL AL II-LEA este supranumit, extrem de graitor, „regele asasin”: nu doar ca instaureaza un regim autoritaristo-dictatorial (dimpreuna cu ELENA LUPESCU/WOLF si banda ei israelito-plutocratica!), ci inaugureaza terorismul politic, în România – macelarind (cu acord de la Hitler, amicul lui! – …sa faca bine sa taca toti latraii de pseudo-istorici, care neaga atât „tandretea” dintre Carol al II-lea si Hitler, cât si pe aceea dintre Stalin si Mihai I!) o întreaga generatie de tineri auto-jertfitori pentru patrie – si singurii AUTENTICI ANTI-BOLSEVICI: generatia formata în Scoala de Eroi, SCOALA DE DEMNITATE ROMÂNEASCA, a lui Corneliu Zelea Codreanu!

4–MIHAI I, care s-a „remarcat” printr-o fapta unica, în analele razboiului al II-lea mondial (tineretea nu poate fi scuza pentru ticalosie!): nu doar ca l-a arestat pe seful „de facto” al Armatei Române (sub influenta nefasta a „sfetnicului” mason Mocsony-Stârcea!), pe MARESALUL ION ANTONESCU, cel care, pe de o parte, ducea tratative ONORABILE de iesire a României din razboi (nu „capitulari” fara conditii si invazii, „cu noaptea-n cap!), pe de alta, organiza, pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, dar si pe crestele Carpatilor – REZISTENTA ANTI-BOLSEVICA A ARMATEI REGALE A ROMÂNIEI!!!!) – dar l-a si predat comunistilor si, prin ei – rusilor/SOVIETICILOR, de la Moscova… – …determinând, astfel, un fals proces, încheiat cu „executarea” (de fapt, ASASINAREA!) Maresalului Patriot!

…Pâna si „seniorul” plecat, de curând, la Ceruri, ION DIACONESCU, stia despre „complotul DUDA”, care ferfeniteste, de tot (daca mai era ce…!), demnitatea „de drept si de fapt” a familiei regale, de azi, a României (istoricul Armatei Române, MIRCEA DOGARU, vorbeste, insistent si cu documentele „pe masa”, despre o „impostura regala”: regele Mihai I s-ar numi, spune dl MIRCEA DOGARU – „Cetateanul MIHAI ARGESANU” – si, prin argumentele dlui DOGARU, se fac tot mai multe atacuri, tot mai vehemente si mai deschise, la adresa lui Mihai I… – la care acesta nu raspunde nu dintr-un exces de…”eleganta regal-princiara”, ci pentru ca, se pare, nu are cum se apara de Adevar [3]!!!):

„ (…)Printul Nicolae are azi 26 de ani. Este fiul Principesei Elena, cea de-a doua fiica a Regelui Mihai. S-a nascut la 1 aprilie 1985 la Geneva, Nicholas Michael de Roumanie Medforth – Mills. Tatal sau, Robert Medforth – Mills, a fost profesor si oficial ONU. Parintii sai au divortat în 1991, dupa opt ani de la casatorie. Tatal sau a murit în 2002. Nicolae are o sora mai mica, Elisabeta Karina. Potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale, semnate de Regele Mihai la 30 decembrie 1997, PRINTUL NICOLAE ESTE ABIA PE A TREIA POZITIE A SUCCESIUNII LA TRON, DUPA PRINCIPESA MARGARETA SI MAMA SA, PRINCIPESA ELENA. (…)Si noi, dupa vizita aia a Regelui (n. mea: de Paste, 1992), ajunsesem la convingerea ca asta e solutia. Copilul ala avea vreo opt – zece ani, asa ceva. În vreo zece ani devine major. (n.red.: Dupa paranteza cu vizita de Pasti, revine la scrisoarea grupului monarhist. Se petrecea în primavara lui 1997.) Astia propusesera pe un neamt. Eu n-am vrut sa semnez. Regele a transmis ca a primit scrisoarea. A zis ca atunci când va veni el de Craciun în România vom sta de vorba asupra solutiei la problema asta. El a venit de Craciun (în realitate, a venit în vara lui 1997 – n.r.), dar vad ca nu ma cheama. La o reuniune, la Palatul Elisabeta i-am spus: Majestate, ati promis ca de Craciun veti sta de vorba, Da, aveti dreptate, zice, mâine ati putea? Si am fost si am avut o convorbire cu Regele. Si ne-am înfundat tocmai la problema asta cu succesiunea. Zice, am vazut propunerea voastra cu printul neamt, si ca el (Regele – n.r.) propune… (…)Dar cine n-a fost de acord cu Nicolae? Ei s-au consultat, Regele cu Regina, cu familia, sau a luat Regele singur hotarârea?
Nu, toata era opera familiei. CÂND I-AM PROPUS PE NICOLAE…, A ZIS, NU, CA NU STIE NICI ROMÂNESTE… DAR, ZIC, PARCA MARGARETA STIE ROMÂNESTE? SI E FATA DE 30 DE ANI… SI-MI ADUC AMINTE, STÂND DE VORBA, CA A VENIT REGINA…
Când stateati de vorba cu Regele?
Da. Si a venit Regina: Cât stati aicea? S-a facut coada afara! (Tonul cu care blândul Diaconescu reda cuvintele Reginei este greu de descris. Ca un ordin suierat, rostit cu un amestec de furie si dispret. De altminteri, se pare ca Regina ar fi facut ceea ce se numeste “o scena“. Ar fi patruns ca o vijelie în cabinet, trântind usile de perete. Ar fi strigat furioasa, suficient de tare cât sa auda si alti participanti la receptie si batând cu bastonul în podea, “CA DIACONESCU ÎNCEARCA SA-L CONVINGA PE REGE S-O ÎNDEPARTEZE PE MARGARETA DE LA TRON. SA FACA BINE SA-L LASE ÎN PACE CA REGELE DEJA A HOTARÂT!”)
Dumneavoastra erati singur cu Regele într-o camera?
Da.
Si a intrat peste dumneavoastra?
Deci asa s-a creat un curent pro-monarhic, dar cu solutia asta, Margareta.
Pe Margareta…
Da“ – cf. Adrian Patrusca/Horia Tabacu, Cum si-a taiat Monarhia craca de sub tron, în EVZ.RO, 29 august 2011 – interviu luat, acasa, liderului taranist Ion Diaconescu.

…Aceste lucruri le spune Ion Diaconescu si într-o scrisoare, publicata în cartea sa, Dupa Revolutie, Ed. Nemira, 2003: „Prin primavara anului 1997, am primit o scrisoare adresata regelui, redactata de un comitet promonarhic constituit initial în jurul lui Corneliu Coposu în timpul vietii acestuia si mi se cerea sa semnez scrisoarea ca succesor al lui Coposu . Printre membrii comitetului respectiv îmi amintesc de Dan Grigore, Alexandru Paleologu si Doina Cornea. Autorii scrisorii erau preocupati tot de problema succesiunii la tron si-i propuneau Regelui sa se conduca dupa statutul Regelui Carol I. Acest statut, pornind de la faptul ca Regele Carol I n-avea mostenitori directi de sex barbatesc, a prevazut ca acesta sa mearga în Germania, la fratele sau mai mare, din Casa de Hohenzolern Sigmaringen si sa adopte pe al doilea nascut al acestuia care a devenit mostenitor si viitorul Rege Ferdinand. Eu am considerat însa aceasta formula depasita, trecusera patru generatii de atunci si formula nu avea nici o sustinere în opinia publica româneasca. În schimb, dupa vizita familiei regale din 1992, la care participase si micul print Nicolae, copilul uneia dintre fiicele Regelui, se crease un foarte puternic val de simpatie în favoarea acestuia si toate cercurile monarhiste îl considerau drept posibil mostenitor al tronului. Dupa ce le-am prezentat argumentele pentru aceasta solutie, autorii scrisorii au fost de acord cu formula sustinuta de mine si au convenit sa modifice scrisoarea în acest sens, propunând ca solutie principala nominalizarea micului print ca mostenitor al tronului, mentinându-se în subsidiar si solutia lor initiala privind aplicarea statutului Regelui Carol I. Scrisoarea astfel modificata a fost semnata de mine si predata initiatorilor, pentru a fi înmânata Regelui”.

…Cunosc (ceea ce putini cunosc, azi, în România!) si scrisoarea lui CEZAR LAZAROVICI, din Tel Aviv, catre ideologul/liderul spiritual post-codrenist al Miscarii Legionare, FAUST BRADESCU – scrisoare în care originea asa-zisilor „regi valahi” , din veacurile XIX-XX se lamureste, definitiv : „Noi (n.n.: evreii si masonii)V-AM ADUS ÎN TARA UN MARE REGE, DINTR-O VENERABILA FAMILIE DE EVREI, dar voi nu ati meritat aceasta cinste. Porcilor!”

…Si uite ce se-apuca sa „clocotesca” nastrusnicii de masoni „bilderbergieni”, cu sef de filiala valaha MUGUR ISARESCU (acum, abia, pricep cum a reusit nu prea inteligentul evreu Mihai I nu doar SA SE ÎNTÂLNEASCA (înainte de a face asta cu Parlamentul!) – cu dl MUGUR ISARESCU! – …dar, si pe la mijlocul discursului de 800 de cuvinte, din Parlamentul României, sa alature (grozav de…„fratern”!) Academia Româna de…BANCA NATIONALA: „Îsi fac datoria fata de tara institutii CA ACADEMIA SI BANCA NATIONALA, desi vremurile de azi nu au respectul cuvenit fata de ierahia valorilor din societatea românesca”. Mai, sa fie: VITELUL DE AUR, pururi, pus GARDIAN AL DUHULUI!!!

 

…Domnilor “vraci ai Lumii”, masoni nenorociti! Voua nu v-a pasat si nu va pasa si nu va va pasa, macar o clipa, de nenorocirea Neamului Valah! Voi, “bilderbergienilor”, puteati sa decideti Monarhia, în România, înca din 1989! Dar acum, când “puneti pe tapet si în discutii destul de sofisticate, dar discrete, IDEEA DE REVENIRE A CASELOR REGALE ÎN TARILE FOSTE COMUNISTE” – o faceti NUMAI cu gândul la faptul ca o monarhie straina (hoasca de “regina a României”, Ana de Bourbon-Parma, nu binevoieste sa stie si sa vorbeasca O BOABA macar, din limba valaha: când i-a luat interviu Eugenia Voda, a vorbit EXCLUSIV în franceza: asa de tare ne iubesc acesti “hop-în-tol”, cu le ziceau taranii, în veacul al XIX-lea! – …nici fetele Majestatii Sale nu cunosc valaha, probabil tot din aceeasi…”prea multa dragoste de tara, ce da pe dinafara”! – …pur si simplu, LE PUT SI VALAHA, DAR SI VALAHII!!!) – …da, cu ajutorul unei monarhii straine de orice înseamna Duh Românesc, veti putea, “bilderbergienilor trilaterali”, sa jefuiti si ce-a mai ramas prin tara… – …PÂNA LA DISPARITIA ROMÂNIEI…ca ROMÂNIE A ROMÂNILOR/Urmasi ai TRACILOR SI A MARTIRILOR VOIEVOZI! “Bilderbergienii” nu mai au nevoie de un Golan Imprevizibil (“România este o tara impredictibila în Uniunea Europeana” – zice “goarna” de Claudiu Saftoiu…), precum si precât de Golan este si mai poate, înca, sa fie TRAIAN BASESCU – ci de un “hot lacom, prins în/cu TOATE haturile” apartenentei de/la… “FAMIGLIA” (regalitatea a devenit, din GARANTA LUI DUMNEZEU, pentru prosperitatea Neamului VALAH, cum era sub Sfintii Musatini, Cei PURURI Îngenunchiati în BISERICA LUI HRISTOS-MÂNTUITORUL! – o MAFIE INTERNATIONALA, suprapusa peste/identificata cu Iudeo-Masoneria MONDIALIST-CAMATAREASCA!), la CLOACA MASONICO-BÂLCEANA A EUROPEI! Nici macar sa nu îndrazneasca A MIMA “Majestatea Sa” MIHAI I nesupunerea… – fata de “verisorii” lui mondialisti (“de vitrina-de vitrina”, regisorii astia “iluministi/illuminati”, dusi de zgarda ori de lantug, de catre “bilderbergieni” – …dar “majestuoasa si preagratioasa” Elisabeta a II-a a Angliei, “verisoara” lui Mihai I… – ESTE ÎN FRUNTEA TOPULUI CELOR MAI BOGATI OAMENI DIN LUME!), cei pusi pe crima si jaf si genocid si…terracid!!!

…Ar mai fi ceva (subliniat, discret, si în interviul luat regretatului lider taranist, ION DIACONESCU): regele Mihai I nici nu mai are autoritate, în clanul sau evreiesco-tiganesc: “(…)Mai vârstnica principesa Margareta face cunostinta, bineînteles întâmplator, cu un actor aratos si cu zece ani mai tânar. Focul se aprinde. Sentimentele nu tin seama de vârsta si nu pleaca urechea la suspiciuni, cum ar fi pedigriul junelui Duda, al carui tata a fost secretar PCR, a detinut functii în PSD si, colac peste, ca sa zicem asa, pupaza, mai era si bun prieten cu Ion Iliescu. Degeaba a bombanit batrânul Rege, n-a avut spor în fata femeilor. Dupa doi ani de curte, casatoria e gata. Radu Duda devine print. La sfârsitul lui 2007, REGELE TRECE PESTE LEGEA SALICA SI O DESEMNEAZA PE PRINCIPESA MARGARETA DREPT MOSTENITOARE A TRONULUI. PRINTUL NICOLAE ESTE SCOS DIN JOC. DUPA DECESUL REGELUI, DUDA VA DEVENI PRINT CONSORT. ADEVARATUL CONDUCATOR AL CASEI REGALE A ROMÂNIEI. Trecusera 60 de ani de la abdicarea din 1947.

Într-un articol din revista Caminul Românesc care apare la Geneva, Nicolette Franck, autoare a mai multor carti despre viata Regelui, afirma ca DUDA A FOST INFILTRAT ÎN FAMILIA REGALA DE SERVICIILE SECRETE LA ORDINUL LUI ILIESCU. Presa publica un document incendiar care provine din biroul fostului prim-secretar PCR Iasi: UN TABEL CU NUME DE PERSOANE SI DATELE LA CARE PCR A APROBAT CA ACESTEA SA DEVINA PERSOANE DE SPRIJIN PENTRU SECURITATE. PE LISTA, RADU DUDA, ACTOR LA TEATRUL NATIONAL DIN IASI, PENTRU CARE PCR DADUSE APROBARE SA DEVINA PERSOANA DE SPRIJIN A SECURITATII LA 9.03.1986. Seful Securitatii Iasi, Constantin Ciurlacu, sustinea în 2006 ca lista este reala. Noul Print respinge indignat toate acuzatiile de colaborare cu Securitatea. De altfel, va si obtine o patalama corespunzatoare de la CNSAS, în ciuda vociferarilor lui Mircea Dinescu.
Din toamna lui 2002, legaturile sale cu PSD se oficializeaza: devine emisar pentru integrare euroatlantica al guvernului Nastase. Se molipseste de apetitul pentru afaceri dubioase si implica Familia Regala în scandalul fregatelor britanice, pentru achizitionarea de la fier vechi a carora, spune presa, s-ar fi dat o mita de 7 milioane de lire sterline. Schimbarea de putere din 2004 nu înseamna o schimbare si pentru Duda. El ramâne emisar al guvernului DA, gratie puntilor trainice care leaga PSD de PNL.
Estimp, Regele Mihai dispare tot mai mult de pe scena publica. Imaginea sa se topeste. Prezentele sale devin tot mai decorative. În toate ocaziile, ceremonii, sarbatori, singurul care vorbeste pentru Familia Regala este Printul Duda. Pe treptele decaderii, Regele Mihai îi acorda lui Adrian Nastase, seful ginerelui, titlul de “Omul Anului 2003” oferit de tabloidul VIP! LOVITURA DE GRATIE PENTRU CASA REGALA VINE ÎN 2008, CÂND PRINTUL DUDA, SOTUL VIITOAREI REGINE A ROMÂNIEI, ÎSI ANUNTA CANDIDATURA LA PRESEDINTIA TARII. Batrânul Rege, depasit de situatie, accepta cu jumatate de gura situatia penibila în care a fost pus: “Nu este un lucru obisnuit pentru un membru al Casei Regale. Dar viata ne-a pus în fata multor situatii neobisnuite, pe care am reusit sa le trecem cu bine”. TOTUL S-A TERMINAT: CASA REGALA A ROMÂNIEI RECUNOASTE REPUBLICA IMPUSA DE TANCURILE SOVIETICE! Dupa aceasta a doua abdicare a Regelui, printul-candidat, cotat cu 3% în sondaje, se retrage grabnic din competitie. MANEVRA DE ANIHILARE SI COMPROMITERE A REUSIT! Mai mult, PRIN PRESTATIA SA ÎN CAMPANIA ELECTORALA, DUDA ATRAGE CASA REGALA ÎN BATALIA POLITICA. O SCOATE DIN NEUTRALITATE SI O POZITIONEAZA PE ESICHIER, CEEA CE REPREZINTA ULTIMUL GRAD DE ÎNJOSIRE A COROANEI.

Ba penultimul! Anul trecut, Regele participa la parada de 9 mai de la Moscova. Însotit, bineînteles de Radu Duda, îmbracat în ofiter. Moscova a învins din nou!” – cf. Adrian Patrusca, Manevrele prin care Duda a pus mâna pe Casa Regala a României, luni, 29 August 2011.

Sau, în acelasi ziar: “Actorul Radu Duda o cunoaste pe Principesa Margareta, cu 10 ani mai în vârsta decât el, în 1994 si se casatoresc în 1996, cu toata opozitia Regelui. Nicolette Frank, apropiata a Regelui Mihai, scrie în revista “Caminul Românesc” de la Geneva ca Duda a fost infiltrat de serviciile secrete în Casa Regala la ordinul lui Iliescu.

Atitudinea lui Ion Iliescu fata de Casa Regala se schimba radical dupa casatoria lui Radu Duda cu Margareta. Viitorul print consort ajunge reprezentant al guvernului Nastase. Numele sau este implicat într-un mare scandal de presa, legat de o presupusa mita de 7 milioane de lire sterline care s-ar fi platit pentru achi­zitionarea celor doua fregate scoase din uz de marina britanica”.

…Deci, cine îsi vrea o “duda” drept rege…n-are decât sa fie regalist/monarhist (în sensul dat acestor vorbe, azi, de catre snobii care îsi dau peste cap, ochii cei crocodile-lacramosi…si se prefac ca n-au mai vazut, în viata lor, o fiinta mai supraterestru de inteligenta, înteleapta, buna si distinsa, decât…“Majestatea Sa Regele Mihai”…!).

…Eu, mai putin impresionabil decât “trombonistii” si decât toti “fripturistii” si fariseii – mi-as dori un VOIEVOD-CIOBAN, cu HARUL MARTIRIULUI DE/PENTRU NEAM… – un MUSATIN, un BASARAB ori BRÂNCOVEAN [4]…cei care, “cu sângele lor, au spalat pacatele noastre”!!!

…Daca asa stau lucrurile cu “infiltrarea lui Radu Duda”, ca “om al lui Iliescu” – sa ne mai mire, oare, “schimbarea cu 180 de grade” a atitudinii lui Iliescu, fata de…”FAMIGLIA…regala” – din 1990 pâna în 1992 …si, de la nunta lui Duda cu Margareta, “sa te tii, pânza, sa nu te rupi”…?! Guvernul Adrian Nastase propune, guvernul Tariceanu dispune…”Proiectul, intiat de Guvernul Nastase si însusit de Cabinetul Tariceanu,  prevede ca Regele Mihai urma sa primeasca 30 de milioane de euro, în schimbul castelelor Peles, Pelisor si Foisor, precum si pentru celelalte bunuri din inventarul acestora.
Dupa ce a trecut de Parlament, Legea despagubirilor pentru Rege a fost declarata integral neconstitutionala, de catre judecatorii Curtii Constitutionale. ACUM, CABINETUL TARICEANU A GASIT  MODALITATEA PRIN CARE SA FENTEZE ACEASTA DECIZIE”- cf. Cristina Trefas si Maria Manoliu, art. Statul va da regelui Mihai tot 30 de milioane euro pentru palate, în gândul.ro, 11 noiembrie 2005 (…“Gândul” este, si azi, dupa 6 ani, tot ziarul C.T.P.-ului – care a devenit, peste noapte… adorator “rrromeoliano-julietesc” al… Casei Regale! – cf. art. Regatul pentru un magar, 25 octombrie 2011! – …stie ce stie sinistrul, “cacealmistul” … – dar teribil de informatul personaj infernalo-malefic, de melodrama dâmboviteana!).

…“Bilderbergienii” vor nu doar sa-si “recupereze” …nu împrumuturile, CI CAMETELE!!! – ..ci, pur si simplu, sa schimbe geografia Europei, în asa fel încât unele state, precum este, în primul rând, România – SA DISPARA, PUR SI SIMPLU SI FARA NICIO ZARVA!!!

…Datele “recoltate” de la recensamânt m-au lamurit pe deplin: DA, ISRAELUL CENTRALIZEAZA TOATE INFORMATIILE/BILANT DESPRE VALORILE STATULUI ACTUAL ROMÂNESC (ceea ce noi, în 21 de ani de “democratie sinucigasa”, prin guvernanti tradatori si bicisnici, N-AM “TENTAT” NICIO CLIPA, MACAR!), PENTRU A-SI INSTALA, PE LOCUL ROMÂNIEI, NOUL LOR STAT-RAI/”CANAAN”, fagaduit lor de…SATAN!!! – …si, culmea! – fara vreo urma de…”problema arabeasca”, prin jur…!

…Iata de ce, eu personal, nu vreau, în egala masura, nici “pedelei”, nici “basesti”…niciun soi de MÂRLANO-GOLANO-TRADATORI!!!- …DAR NICI ASA-ZISI “HOHENZOLLERNI”…: evrei “nobili” si, mai cu seama… brigando-aventurieri, de renume (si NARAV, parsiv si statornic, precum RÂIA!) europeano-criminalo-mondialist!!!

…De ce? PENTRU CA-S, SI UNII, SI ALTII, RUDE (MORALE!) MULT PREA DE-APROAPE (…apropiate de MOARTEA NEAMULUI meu…)!!!

…TOT VISEZ SI TOT VOI VISA, PÂNA-OI MURI, NISTE CALAUZE SFINTE (…nu niste cazaturi tradatoare, nemernice, MÂRLANCE ori SNOABE! – TOT AIA: DISPRETUITOARE, DE MOARTE! – ALE PAMÂNTULUI CARE I-A PRIMIT/GAZDUIT!!! – …cazaturi cu cautaturi închiondorate, de ucigasi!), PENTRU SFÂNTUL NEAM AL VALAHILOR…!!!

…Tot se va-ndura (cândva – CU CERTITUDINE!) Hristos-Dumnezeu, ca sa se mântuie Neamul meu cel atât de vechi, de nobil si de umilit întru viforele istoriei… – Neam de MARTIRI, de CRUCIFICATI/RASTIGNITI (…precum ION VODA Armanul, precum „craisorii” CLOSCA si HOREA si TUDOR si…!), CUMPLIT DE DEMNI…!!!

 

prof. dr. Adrian Botez

NOTE:

1– AFACEREA STROUSSBERG a fost un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea constructiei liniei ferate Roman – Bucuresti – Vârciorova consortiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract si conditiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român.

Henri Bethel Stroussberg, supranumit in secolul al 19-lea “regele cailor ferate” din Europa, a primit in 1868 din partea statului roman concesionarea pe 99 de ani a liniei ferate pe distanta Roman-Bucuresti-Varciorova, in lungime de 914,8 kilometri, pe care urma sa o construiasca intr-un rastimp de cinci ani. Istoria acestei afaceri pare izbitor de asemanatoare cu cea a constructiei autostrazii Transilvania, incredintata fara licitatiile cerute de lege de catre Guvernul Adrian Nastase, Grupului american de inginerie si constructii Bechtel, socotit cel mai puternic realizator de cai rutiere din lume. Cu alte cuvinte regele neincoronat al constructiilor de autostrazi al acestui secol.

In 1866, Printul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, agreat de numeroase Curti monarhice europene, este ales printr-un plebiscit domnitor al Romaniei. La 10 Mai in acelasi an, cu prilejul depunerii juramantului in fata Parlamentului, el tine o cuvantare, in care isi expune propriul sau program de transformare a tarii intr-un stat european, subliniind intre altele cerinta esentiala pentru atingerea acestui tel, anume existenta unei retele de cai ferate. El spunea: “E cel mai bun mijloc de a activa productia, de a favoriza traficul si de a favoriza raspandirea luminilor”. Fara indoiala, avea perfecta dreptate, insa problema era faptul ca Romania traversa o criza financiara, datorata imprumuturilor contractate in strainatate de regimul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situatie penibila care a contribuit in final la abdicarea acestuia, fortata de partidele liberal si conservator care dominau Parlamentul.

La venirea pe tron a Principelui Carol I, Romania nu dispunea decat de linia Bucuresti-Giurgiu, care facilita legaturile cu Europa Occidentala pe calea ferata, conectata la cea fluviala cu navele pe Dunare. Proiectul princiar de a inzestra Romania cu o retea feroviara aparea generos si atragator pentru populatie si partidele politice, care l-au salutat cu entuziasm, parand o initiativa de bun simt a sefului statului. Nu se stia insa ca, in spatele acestui program, se afla interesul major al noului suveran de a capata recunoasterea sa ca domnitor al Romaniei de catre marile puteri europene, indeosebi Imperiul Otoman. Prusia, al carei cuvant era ascultat fara nazuri de Poarta Otomana trebuia sa fie contactata prima. Caci, ca la biliard, pentru ca Romania sa capete ce dorea, adica firmanul de investitura a noului domnitor din partea Turciei, precum si recunoasterea perpetuarii unirii celor doua principate Muntenia si Moldova, demersurile diplomatice necesare se cereau incepute nu la Istanbul, ci la Berlin. Iar la Berlin, una din conditiile secrete impuse Romaniei contra serviciilor diplomatice a fost ca drumurile de fier necesare tarii sa fie concesionarea unei companii prusace. Evident, afacerea aparea foarte convenabila ca idee politica. Atat Prusia, cat si Romania aveau de castigat. Prusia primea bani, iar Romania dobandea o infrastructura moderna.

Pana aici, toate bune. Numai ca, la sfarsitul secolului 19, ca si la inceputul celui de al 21-lea, orice concesiune publica din Romania trebuia facuta, conform Constitutiei, doar pe baza unor licitatii. Guvernul s-a conformat legii si a deschis o licitatie internationala, la care s-au angajat o companie spaniola si cateva companii austriece. DAR, INAINTE CA ACESTEA SA INTRE IN COMPETITIE, CAROL I A IMPINS GUVERNULUI, DESCHIS, UN CONCURENT-SURPRIZA, ANUME CONSORTIUL PRUSAC B.H. STROUSSBERG, LA CARE PARTICIPAU CU ACTIUNI PERSONAJE MARCANTE DIN MAREA NOBILIME GERMANA, PRINTRE CARE PRINTUL HUGO DE HOHENLOHE, DUCE DE UJEST SI PRINTUL CAROL ANTON DE HOHENZOLERN-SIGMARINGEN, TATAL NOULUI DOMNITOR AL ROMANIEI. DE ALTFEL, ACESTA A RECOMANDAT FIULUI SAU CONSORTIUL B.H. STROUSSBERG “CA O GARANTIE IMPOTRIVA INTRIGILOR IMORALE”.

Stroussberg vine la Bucuresti si semneaza cu statul roman contractul de concesionare pe 99 de ani a caii ferate si de executare a lucrarilor necesare. H.B. Stroussberg s-a angajat sa stranga banii necesari lucrarilor, pe care Romania nu-i avea, emitand obligatiuni plasate pe piata europeana, cu dobanzi garantate de Guvernul de la Bucuresti. DOMNITORUL CAROL I FACE O A DOUA GRESEALA, PATRONAND AFACEREA, ASOCIINDU-SE CU AMBRONN, SAMBELANUL TATALUI SAU, PE CARE L-A NUMIT, DE ALTFEL, SI CONSILIER AL CASEI SALE PRINCIARE, IAR IN PLUS, REPREZENTANT AL STATULUI ROMAN. TOT CONSILIER ERA SI BANCHERUL BERLINEZ GERSON BLEICHRODER, ACESTA PRELUAND DREPTURILE CONSORTIULUI STROUSSBERG, CONTRA INTERESELOR ROMANIEI.

Legea concesionarii Stroussberg este publicata în Monitorul Oficial din 22 septembrie si prevedea constructia urmatoarelor linii ferate:

  • 1. Roman – Marasesti – Tecuci, cu ramificatia Tecuci – Bârlad

  • 2. Galati – Braila – Buzau – Ploiesti – Bucuresti

  • 3. Bucuresti – Pitesti – Slatina – Craiova – Turnu Severin – Vârciorova

  • Dupa terminarea constructiilor acestor linii guvernul român putea cere si constructia liniei Buzau – Focsani – Marasesti.

Costul pe kilometru al retelei feroviare urma sa fie de 270.000 lei aur, adica un total de 247.000.000 lei pentru lungimea magistralei de 914,8 km., inclusiv întregul inventar fix si mobil.

Consortiul putea emite obligatiuni pentru formarea capitalului necesar, asigurate de fondul cailor ferate, cu dobânzi garantate de stat. Obligatiunile aduceau dobânzi de 7,5% pe an si erau emise de purtator. Un prim conflict a aparut în momentul când domnitorul Carol I a propus numirea prusacului Ambronn în functia de comisar al statului român, pentru a supraveghea emisia de obligatiuni. Ambronn era un apropiat al lui Strousberg, ceea ce putea considera un dezavantaj pentru statul român. Numirea era si ilegala, caci un strain nu putea fi numit în pozitia de comisar-controlor din partea statului român.

Durata concesiunii era de 90 ani si se socotea de la terminarea primei linii Roman – Galati, iar tot inventarul si exploatarea liniei aveau sa treaca în patrimoniul statului. De asemenea, terenul necesar liniilor era cedat de stat consortiului, în mod gratuit, dar acesta trebuia sa asigure transportul gratuit al postei si sa permita statului instalarea de fire de telegraf pe stâlpii companiei, de-a lungul liniilor.

Lucrarile au inceput, insa timp de cativa ani, pana in 1871, H.B. Stroussberg contruise doar doua tronsoane de cale ferata intr-o maniera deplorabila, Bucuresti-Braila si Galati-Roman, dar lasand multe intreruperi, astfel incat traseul nu putea fi utilizat in intregime. Presa de opozitie, ca si parlamentarii liberali, au inceput o campanie de denuntare a modului in care consortiul prusac proiectase si executase calea ferata, incriminand fara nici o ocolire pe Carol I ca a patronat “o foarte murdara afacere”. Scandalul a izbucnit violent cand s-au aflat o multime de amanunte ascunse de guvernul conservator care-l sprijinea pe domnitor.

Intre altele, a fost dat pe fata faptul ca H.B. Stroussberg santaja guvernul cu sistarea lucrarilor pana nu i se vor avansa patru milioane de taleri-aur, ceea ce era practic o escrocherie, facuta la fel si in Rusia de catre prusac, cu putin timp inainte. Mai mult, din presa austriaca s-a aflat ca B.H. Stroussberg recrutase deja 6000 de muncitori prusaci care urmau sa-i inlocuiasca pe lucratorii romani, in pofida prevederilor contractuale ce stipulau ca mana de lucru trebuia asigurata pe plan local. In fine, s-a vazut ca valoarea pe kilometru de cale ferata impusa de firma prusaca era de cateva ori mai mare decat cea oferita de firmele spaniola si austriece, eliminate din competitie in mod abuziv.

TOATE ACESTEA AU TRANSFORMAT O AFACERE COMERCIALA INTR-UNA POLITICA, AJUNGANDU-SE PANA ACOLO INCAT LUI CAROL I SA I SE CEARA ABDICAREA, CAND S-A DOVEDIT CA AMBRONN, PROTEJATUL REGELUI, SE FACUSE NEVAZUT, IAR BANII ESCROCATI ROMANIEI FUSESERA IMPARTITI INTRE NOBILII PROTECTORI PRUSACI AI LUI STROUSSBERG. Finalul scandalului cu tenta internationala a plutit intr-o maniera nebuloasa. Stroussberg a fost obligat chiar de cancelarul prusac Bismarck sa plateasca Romaniei 6 milioane de franci, iar ministrilor de la Bucuresti chemati in judecata de Opozitia parlamentara pentru neglijenta in dauna statului li s-au retras acuzatiile, Kaiserul german insusi l-a absolvit pe Carol I de responsabilitati, ceea ce i-a dat aripi regelui sa declare: “Domnii de la Berlin ar vrea sa trateze Romania ca pe Egipt”. Totul s-a incheiat definitiv in ianuarie 1889, cand statul roman a rascumparat de la concesionari liniile ferate, devenind proprietarul acestora. Din acel moment, reteaua de cai ferate a fost extinsa de CFR, culminand cu realizarea podurilor de peste Dunare de catre Saligny, lucrare considerata la acea vreme cea mai mare si mai moderna din Europa.

Referinte:

1) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_Strousberg

 

2– “În perioada României Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, încadrat în loja “Ernest Renan”, alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a.

El (n.mea: Alexandru Vaida-Voievod) a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale românesti, inclusiv Basarabia” – cf. Ziare.com

3 – „În ceea ce-l priveste pe numitul Mihai, „voievod de Alba Iulia“, care nu a fost rege, pentru ca tatal sau, Carol II, nu a abdicat niciodata, el a renuntat, la 30 decembrie 1947, „pentru mine si pentru urmasii mei la tron, renuntând pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat…“. În consecinta, Mihai a devenit CETATEANUL MIHAI ARGESANU, nume sub care a vizitat familia Ceau­sescu în secret de trei ori, obti­nând retragerea lui Valentin (amantul Margaretei, fiica sa) de la Oxford si sistarea pro­cesului privind furtul celor 42 de tablouri din patrimoniul national. El a pierdut, astfel, dreptul de a aspira la calitatea de sef al Casei Regale române, calitate detinuta de regele en titre Carol II si care, la moa­r­tea acestuia (4 aprilie 1953), nu putea fi revendicata decât de printul legitim Carol Mircea Grigore (recunoscut prin deciziile irevocabile ale tribunalelor din Lisabona si Paris în 1955, 1957 si 1963). Abdicând, Mihai a pierdut si dreptul la utilizarea tuturor titlurilor amintite, titluri pe care a reînceput sa le utilizeze astazi, ilegal, deoarece nu a redevenit rege.

Prin urmare, în 1948, la Ate­na, nu „M.S. Regele Mihai I“ sau „A.S.R. Mihai al Ro­mâniei“ s-a casatorit cu prin­tesa Anne de Bourbon-Par­ma, ci cetateanul Mihai Argesanu. Drept consecinta, atât numita Anne de Bourbon-Parma, cât si fiicele sale utilizeaza ilegal titlurile de „M.S. Regina“, respectiv „A.S.R. Printesa“, la care nu au dreptul. Cu atât mai mult sotul Margaretei Duda, Radu Duda, comite un fals de identitate utilizând titlul de „A.S.R. Printul“, fals demon­strat de revista „Royalty“ în cadrul procesului pentru im­pos­tura pierdut de el la Londra în octombrie 2006. Acest titlu i l-ar putea oferi Mihai doar daca ar redeveni rege, iar România – regat, ori Fürst-ul Casei de Hohenzollern-Sig­maringen, daca ar deveni „îm­parat“ sau „rege“ al Ger­maniei.

Nefiind cazul, atragem atentia membrilor celor doua Camere ale Parlamentului Ro­mâ­niei ca atât România, cât si Germania fiind republici, im­postura trebuie sa înceteze, numita familie Argesanu-Du­da sa intre în legalitate, vino­vatii – pedepsiti conform Co­dului Penal si toate drepturile si privilegiile obtinute ilegal, prin „uzurpare de calitati ofi­ciale“ si „fals privind identi­tatea“ de catre cei mentionati – retrase! Aceasta pentru ca Ro­­mânia aspira la recu­noasterea sa ca „stat de drept“ – cf. Senator Nicolae IORGA, Liderul Grupului Parlamentar P.R.M., din Senatul României.

4– „Plenipotentiarul venetian la Tarigrad, Andrea Memno, a fost de fata în 15 august 1714, la scena executiei lui Constantin Brâncoveanu Voda si a membrilor familiei sale ucisi din porunca sultanului Ahmed. În scrisoarea sa catre dogele Venetiei, plenipotentiarul sau raporteaza astfel:

Duminica 15 august de dimineata, s-a taiat capul batrânului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui si unui boier care-i era vistier.

Iata cum s-a facut:

Înca de dimineata Sultanul Ahmed se puse într-un caic împaratesc si veni la seraiul zis foisorul Jalikiacs pe canalul Marii Negre, în fata careia era o mica piata, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru baieti ai lui si pe vistierul Vacarescu, i-au pus în genunchi unul lânga altul la oarecare departare, un gâde le-a scos caciulile din cap si Sultanul i-a mustrat facându-i haini. Apoi le detera voie a face o scurta rugaciune.

Înainte de a se ridica securea asupra capului lor fura întrebati daca voiesc sa se faca turci si atunci vor fi iertati. Glasul cel înabusit de credinta al batrânului Brâncoveanu rasuna si zise înspaimântat de aceasta insulta:

<<Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem înca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mântuitorul nostru, câte a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare în aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta!Aduceti-va aminte de Sfântul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici îmbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii,cu sângele nostru sa spalam pacatele noastre!>>

La aceste cuvinte, Ahmed se facu ca un leu turbat si porunci sa li se taie capetele. Gâdele înfiorator, ridica securea si capul marelui vistier Enache Vacarescu se rostogoli pe pamânt. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridica securea la capul feciorului celui mai tânar al domnului, Beizadea Mateias, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaima; sarmanul copilas, vazând atâta sânge de la fratii lui si de la Vacarescu, se ruga de Sultan sa-l ierte, fagaduindu-i ca se va face turc. Însa parintele sau, Domnul, al carui cap cazu în urma, înfrunta pe fiul sau si zise: “Mai bine sa mori în legea crestineasca, decât sa te faci pagân, lepadându-te de Iisus Hristos pentru a trai câtiva ani mai mult pe pamânt!

Copilasul asculta si ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: “Vreau sa mor crestin. Loveste!”

În urma ucise si pe Brâncoveanu.

O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremura când va scriu Excelenta. Ceea ce am vazut … Ma întreb: putut-a fi de fata cineva sa nu fi plâns, vazând capul nevinovatului Mateias tânar tinerel, rostogolindu-se pe jos, lânga capul parintelui sau care se apropiase de-al copilului … parea a-l îmbratisa…

Gâdele stropit de sângele crestinesc, face un salut Sultanului Ahmed si se retrage. Sultanul însotit de plenipotentiarii Germaniei, Rusiei, Angliei se ridica sa plece. Vazându-ma cu ochii înlacrimati spuse Sultanul ca regreta acum ceea ce a savârsit…” – cf. Arsenie Boca, Cararea Împaratiei, cap. 2: Razboiul nevazut.

1

Dincoace și dincolo de Cortina de Fier

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, PersecutieLeave a comment

Pastorul Richard Wurmbrand este una dintre personalitatile care si-au pus viata la dispozitia semenilor, asumându-si riscul de a suferi închisoarea, boala si, în cele din urma, exilul.

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Caracterul puternic l-a ajutat sa învinga tragediile prin care a trecut si sa le transforme în tot atâtea victorii. Dupa ce, în prima tinerete, a încercat experienta comunista, descoperirea credintei în Isus Hristos i-a aratat sensul existentei crestine si desertaciunea devastatoare a necredintei.

Firea vulcanica si constructiva l-a antrenat Continue reading “Dincoace și dincolo de Cortina de Fier” →

Odiseea exilului românesc si argonautii ei

On By nelursIn Essays, literatureLeave a comment

Exilul românesc la mijloc de secol XX de Octavian Curpas

Jurnalist de marca, prozator, Octavian Curpas semneaza o carte deosebit de interesanta în care prezinta o particica din istoria emigrantilor români, adevarate pagini de istorie înca nescrisa despre acele fapte care pun în lumina frumusetea trasaturilor omenesti cu care sunt înzestrati semenii nostri de origine româna. Cartea este, în acelasi timp, si un bun ghid al emigrantilor care au avut taria sa ia viata pieptis, sa-si înfrunte destinul, urmând calea exilului.
Întâmplarea i-a scos în cale jurnalistului Octavian Curpas un om iesit din tiparele obisnuite, un gânditor cu o mare experienta de viata, pe nea Mitica, pe numele sau întreg Dumitru Sinu, care a lasat sa se reverse înaintea lui sacul doldora de amintiri orale, însemnari scrise, scrisori si documente despre lumea fascinanta prin care a trecut, toate orânduite cu scopul de a fi marturie a vremurilor prin care a trecut. Cartea este, de fapt, firul vietii lui nea Mitica asa cum a povestit-o el, completata cu o larga galerie de prieteni cu care si-a intersectat existenta, toti oameni încercati de viata, la care se adauga si pertinente completari si interpretari, asa cum au trecut prin mintea, sufletul si vârful penitei experimentate a autorului Octavian Curpas, el însusi, emigrant.
Acesta si-a construit cartea având la baza însemnari de reporter, lasate sa curga în rânduri pline de spontaneitate, încarcate de viata si de aceea, în mare parte, retrairea întâmplarilor nu se face dupa un plan prestabilit, ci curge tumultos dupa jocul memoriei, având la baza intertextualitatea. E o scriitura moderna în care se împletesc într-un ritm plin de viata jurnalismul, povestirea, însemnari scrise, scrisori, documente, rememorari si informatii suplimentare precum cele ale autorului despre Gheorghe Tatarascu, despre legionari, soarta lui Mota si Marin, despre scoala de medicina clujeana, etc.
Astfel, emigrantul Dumitru Sinu din Sebesul de Sus, de prin Marginimea Sibiului, a carui viata tumultuoasa îmbina armonios realitatea, aventura si spiritul, este protagonistul unor scene de viata inedite. Ca sa scape de urgia comunista, a trecut clandestin granita României în 1948, ajungând în Iugoslavia. Dupa grele încercari, a trecut clandestin, tot cu riscuri, în Italia si apoi în Franta, iar dupa un timp, sa ajunga în Canada si în cele din urma sa se stabileasca definitiv în USA si sa duca o viata linistita în Phoenix, capitala Arizonei. Dar pâna sa ajunga aici, calea zilelor a fost presarata cu multe încercari grele pe care le-a înfruntat cu mare cheltuiala de energie, cu multe riscuri, cu multe constrângeri si suferinte. Mai întâi a fost riscul trecerii granitei cu lungul sir de peripetii care îi puneau în cumpana însasi viata, asa cum pentru multi a fost plata dorintei de libertate. Imediat ce a trecut hotarele tarii, a urmat un alt fel de zbucium, de alta natura. Lupta cu necunoscutul de unde se iveau fel de fel de primejdii, nesiguranta zilei de mâine si încercari de tot felul  îi solicitau mult curaj, tarie de neclintit, promptitudine în decizii, unele chiar pe muchie de cutit. Neprevazutul l-a pândit la tot pasul: “Odata ce-ai pasit pe drumul exilului, nu poti sa stii niciodata spre ce prapastii te îndrepti sau pe ce culmi te poti înalta”.
Întâmplarile relatate îti zguduie fiinta, sunt fapte care ti se par incredibile chiar daca ele sunt rupte din realitatea zilelor traite si de noi, în acelasi timp. În timpul lecturii, de multe ori te opresti pentru a reflecta, a te pune în situatia lor, sau pentru a lasa sa se sedimenteze trairile care îi învaluie pe acesti semeni ai nostri, care au platit un pret atât de scump, dorind sa câstige traiul în demnitate umana.
Chiar daca aceste întâmplari relatate cu multa verva, stârnesc mult interes, ocupând spatii mari în economia cartii, am considerat ca e mai bine sa nu starui în relatarea lor. Ele îsi pastreaza adevarata valoare doar citind cartea, caci repovestirea lor pe scurt le-ar stirbi frumusetea si le-ar estompa emotia ce o da lectura textului.
Cu admiratie pentru omul viu din fata lui, devenit personajul principal al cartii, experimentatul jurnalist, Octavian Curpas,  relatând lupta pentru supravietuire, întâmplarile din viata sa demne de luat în seama, intervine din loc în loc cu câte o succinta si frumoasa schita de portret:
“Desi un om simplu, fara posibilitati reale de a urma scoli înalte, cu o dorinta apriga de a sti, toata viata lui – prieten desavârsit al cartilor -, Dumitru Sinu a patruns cu abilitate de stralucit autodidact tainele cunoasterii. A studiat istorie si filozofie, care au constituit pentru el o provocare permanenta, s-a delectat cu literatura de calitate – citind, fara exceptie, marii clasici ai literaturii române si universale, literatura contemporana, versurile celor mai mari poeti ai lumii. Românul stramutat din Sebesul de Sus al Marginimii Sibiului în Lumea Noua, având în urma 63 de ani de viata în exil – a stiut sa-si bucure sufletul aplecându-se spre pictura, dar si spre muzica, miunata arta a sunetelor. Are alaturi o sotie – împatimita iubitoare de muzica buna -, iar în casa lor gasesti sute de înregistrari de toate genurile, de la muzica populara româneasca pâna la perlele muzicale ale titanilor muzicii clasice”.
“Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-i descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija, astfel încât timpul petrecut în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt”.
“…a stiut întotdeauna sa se faca placut, sa respecte si de aceea a fost la rândul sau respectat, a iubit cartile si oamenii care le-au scris si a împartasit bucuria cunoasterii cu cei din jurul sau, nu are cum sa nu fie agreat de catre oricine ajunge sa îl descopere”.
“Nea Mitica are o cultura generala de invidiat. Dar toate acestea ar fi fost fara valoare daca n-ar fi luptat din rasputeri sa-si pastreze statutul de om”.
Inteligent, plin de viata si de spirit, cu o larga întelegere pentru toate cele omenesti, cu fata senina si mereu cu zâmbetul omului bonom, transpare de-a lungul paginilor ca era iubit de toata lumea. “Când intra nea Mitica într-un local al oraselului Saint Gervais se ridicau toti în picioare, inclusiv oamenii mai în vârsta”, ne spune Octavian Curpas si apoi adauga – «Ca la noi, la sate!» – cum precizeaza nea Mitica”.
“Dumitru Sinu nu facea discriminare: daca se întâmpla sa fie la masa cu oameni politici, cu intelectuali de marca sau personalitati de orice fel si aparea un cunoscut, om simplu, nu ezita sa-l pofteasca la masa lor, tratându-l omeneste si facându-l sa se simta la fel de important”.
Datorita experientei celor 63 de ani traiti în exil, nea Mitica poate fi un bun ghid al emigrantilor zilelor noastre, chiar daca astazi problemele sunt de alta natura. Astfel, el atrage atentia celor care se pregatesc sa plece în exil sa nu se lase furati de visul unei vieti în care li se deschid toate portile, crezând ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Autorul, Octavian Curpas, emigrant si el, subliniaza ideile lui nea Mitica, filtrate de propria-i experienta: “Exista la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Aceasta este o imagine falsa despre ascensiune “.
“Sa-ti mai spun ceva! – intervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: „Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul!’ L-am temperat, uitându-ma mirat la el: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”
Citind aceasta carte, nu poti sa nu-l îndragesti pe Nea Mitica, sa-l admiri pentru multe trasaturi de caracter, pentru vorbele cu semnificatii adânci într-o aleasa limba romana presarata cu vorbe întelepte din graiul popular, o limba mai frumoasa si mai bogata decât a multor conationali. Îl iubesti si îl pretuiesti pe nea Mitica pentru pretul pe care-l pune pe valorile umane, pentru modul cum vede el rostul omului pe pamânt, pentru lumina si caldura cu care si-a învaluit prietenii, pentru deplina întelegere a limitelelor si scaderilor omenesti pe care le accepta, alaturi de cele demne de toata lauda. În viata lui, un loc aparte l-au avut prietenii. Vorbind despre ei, de la un capat la altul al lecturii, nu întâlnesti niciun cuvânt care sa aduca umbra asupra lor. El i-a pretuit, i-a iubit asa cum au fost si nu i-a uitat. Prieteniile au durat pâna la capatul vietii lor chiar si atunci când s-au aflat la mari distante. Adeseori destinul a tinut cu ei si le-a facut posibila întâlnirea la diferite rastimpuri. Nu s-a încurcat cu oricine, toti prietenii sai au fost oameni de calitate ireprosabila, pe care i-a ales dupa sfatul bunicului sau, Nea Niculita: “Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit!”, sfat pe care îl pastreaza cu sfintenie si acum la anii senectutii. Prin fata cititorului se perinda prietenii lui asa cum i-a înregistrat mintea si sufletul lui nea Mitica, din care redau doar câteva exemple: Ion Ritivoi, un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o vointa de fier si de o harnicie nemaiîntâlnita, Costica Vâlceanu, un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape; avocatul Nichita Tomescu, ca sa ajunga în Iugoslavia, se aruncase în apele Dunarii de pe puntea vaporului care-l ducea spre Moldova Noua si înotase spre malul sârbesc. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc, iar ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna. Profesorul Tiberiu Cunia, aromân, se bucura de un statut cu care putini dintre confratii nostri români sau de alte nationalitati se pot mândri: detinator al Premiului von Humboldt pentru activitatea stiintifica desfasurata în domeniul silviculturii si membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti. Pentru Octavian Curpas, prietenii lui nea Mitica sunt: “oameni care au îndraznit sa lupte pentru o viata decenta, personaje emblematice, bine conturate, de o mare forta dramatica, spiritualitatea româneasca raspândita în lume, adevarate “destine paralele” cu care viata lui s-a intersectat”. În acest grup de prieteni, din care face parte si nea Mitica, nu si-au gasit locul resentimentele, nu întâlnim încrâncenarea încarcata de ura, de revolta, de mânie, dorinta de razbunare. Toti au luat viata pieptis, luptând din rasputeri si supraveghind sa nu scada statutul demnitatii, purtând cu dragoste numele de român.
 Ca si în viata, Dumitru Sinu nu apare niciodata singur în carte. Intotdeauna a fost înconjurat de prieteni, oameni pe care i-a pastrat toata viata, i-a stimat si i-a iubit. Toate bucuriile, împlinirile si durerile prietenilor au trecut prin sufletul sau: “Pe multi îi mai cunoscuse de-a lungul timpului nea Mitica, noteaza Octavian Curpas, si despre cei mai multi dintre ei mi-a povestit câte ceva; fiecare avusese rolul lui în viata sa plina de inedit, de întâmplari si de oameni de toate felurile si categoriile sociale; de la fiecare dintre ei îi ramasesera amintiri… Si ce amintiri! Nu o data mi-a spus: „În viata mea am cunoscut 460 de oameni de care îmi amintesc”…. acea generatie de aur – as numi-o eu, fara sa exagerez –, care, ajungând în lumea libera, a dovedit inteligenta, ambitie, seriozitate, respect fata de munca, fata de sine si de semeni, lasând în urma lor realizari profesionale de exceptie si mândria ca au apartinut poporului român”. Si mai apoi completeaza ca o concluzie cu câteva trasaturi de caracter ale acestora: “dragostea de oameni,  generozitate, compasiune si demnitate, constituie principalele linii directoare ce marcheaza vietile celor care au reusit în diaspora”.
În cei 63 de ani petrecuti în exil, întotdeauna Dumitru Sinu s-a simtit român si a simtit ca radacinile nu s-au desprins de locurile natale: “românu-i tot român, fie el în orice colt al lumii, nu-si uita radacinile si nici traditiile neamului caruia îi apartine!”
Rândurile din care se desprind ca rupte din inima amintirile celor dragi de-acasa, dorul de tara, pretuirea culturii si limbii române îti înmoaie inima de duiosie si te trezesti ca ti se umezesc ochii. Satul, pentru nea Mitica, este “o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat”, noteaza autorul Octavian Curpas. Despre bunicul sau, autorul noteaza: “Din toate povestile dumitale, bunicu’ dumitale, Dumnezeu sa-l ierte, spuneai ca zicea:« Sa nu iasa omul cu mâna goala de la noi din curte. Sa dati buna ziua la toata lumea!» Când fratele dumneavoastra l-a întrebat:« Si la tigani?» Nenea Niculita, bunicul, raspunsese: «Tot Dumnezeu i-a facut si pe ei!» Când toti ai nostri, din Long Beach, spuneau ca, Cocuta e o c….a, dumneata ne explicai ca bunicu’, nenea Niculita n-a utilizat acest cuvânt niciodata si zicea: «saraca, umbla pustiu…»
 Pentru ca si eu ma numar printre emigranti, am putut privi cele relatate mai din interiorul lor, îi dau deplina dreptate autorului Octavian Curpas care spune:
„Oameni ca nea Mitica sunt legende vii, iar viata lor tese istoria si traiectoria societatilor umane în care au poposit, s-au integrat si asupra carora si-au pus amprenta. Viata românilor din Occident este un amestec armonios de cultura si traditii natale, cu cele ale tarii adoptive”.
Din motive subiective, ca emigrant, dar mai ales din motive obiective ca un cititor care reflecteaza asupra celor citite, apreciez în mod deosebit aceasta carte pentru ineditul ei, ca Octavian Curpas stie sa puna în valoare însemnatatea faptului aparent minor, care se scurge pe lânga noi aproape neluat în seama. O apreciez pentru ca e o carte care te convinge, te cucereste prin sinceritate si farmec, cu pagini din care se desprind personaje vii din lumea în care traim. E o carte care transmite cititorilor emotiile unor evenimente trepidante, o carte care ne îmbogateste cunostintele despre oameni, despre locuri si moduri de viata cu totul remarcabile.

ELENA BUICA
Toronto, Canada

COSTICA VÂLCEANU – eruditie si marginalizare sau duelul contrariilor?

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Traind o viata trepidanta, neobisnuita – as putea spune – cu furtuni de vise, cu împliniri sau nereusite, cu prietenii de cele mai multe ori trainice, Dumitru Sinu a învatat în permanenta din experienta lui si a celor din jur, cu atât mai mult cu cât, el a avut abilitatea sa-si adune în preajma o multime de oameni valorosi. Unul dintre acestia este Costica Vâlceanu, caruia îi pastreaza vie amintirea si despre care-mi vorbeste la superlativ. Un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape, Costica Vâlceanu îl întâlneste pe nea Mitica în Canada, la Montreal.
     Neamurile ti le da Dumnezeu, prietenii ti-i alegi
    Mitica Sinu nu s-a asociat niciodata cu oricine. Toata viata l-a urmarit sfatul bunicului sau, nea Niculita, un  ardelean cinstit, cu mult discernamânt, care i-a spus: Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit! Si bine-a grait, cu întelepciunea-i neaosa, româneasca, bunicul din împrejurimile Sibiului, de învatamintelele caruia si-acum, la vârsta senectutii, îsi mai aduce aminte!
    Viata l-a calit, l-a încercat mult si nea Mitica a trebuit sa-si selecteze cu mare atentie prietenii, pentru ca societatea în care traia (de fapt, perfect valabil si pentru ziua de astazi) predispunea la tot felul de surprize neplacute, care, de cele mai multe ori, proveneau din cercurile de prieteni. Cunoscându-i pretentiile si înclinatia spre oamenii cu scânteie, în prezenta carora se simtea confortabil, pe când era la Montreal, unul dintre prietenii sai – profesorul Sultana – i-a spus într-o zi: Vino sa-ti prezint un om cult! Si i-a facut cunostinta cu Costica Vâlceanu, un adevarat erudit, cu care ulterior s-a împrietenit.
       „Pai ce eram noi fara greci?”
    „Era într-adevar un om citit – îmi povesteste nea Mitica si pe fata lui se vedea clar admiratia pentru cel despre care-mi povestea -. Îti vorbea ore în sir despre un singur om. Cunostea istorie, filozofie si literatura din întreaga lume. Era expert în tot ce este legat de Grecia. Când îti povestea despre alte natii, si era întrebat ce poate spune despre greci, sarea în picioare si striga: Pai ce eram noi fara greci? Începea apoi sa vorbeasca despre greci cu o pasiune iesita din comun…” Nea Mitica îmi povestea despre un om, care toata viata lui studiase tot ce tinea de Grecia: date istorice, geografice, politice, economice, demografice, culturale. Costica Vâlceanu vorbea cu o usurinta de nedescris despre toti corifeii spiritualitatii grecesti, despre învatatii care au amprentat puternic cultura si stiinta întregii lumi: „Îi stia pe toti – zâmbea nea Mitica povestindu-mi – Aristotel, Socrate, Pitagora, Pericle…Valsa prin cartea meritelor acestora, dovedindu-si statutul de stralucit erudit”.
    Ascultându-l, ajunsesem sa ma întreb si eu, precum eroul povestirii sale: Pai ce eram noi fara greci?!
Ce faci când se trage în obrazul lui Hristos?
    Spre deosebire de majoritatea refugiatilor din vremea aceea, care în general erau legionari, Costica Vâlceanu se diferentia net, nu numai prin imensul bagaj de cunostinte pe care-l detinea, ci si printr-un lucru care, contextual, parea bizar: era comunist! Acesta era motivul pentru care românii din Montreal nu-l prea agreau. Înainte sa vina în Canada fusese în Spania si în Franta. Se dusese sa lupte împotriva lui Franco; în Spania erau chemati sustinatorii din întreaga lume, ca sa apere comunismul. „Ioan I. Mo?a, om politic român, fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail si Vasile Marin luptau în Spania contra comunismului – a continuat prietenul meu relatarea, fara sa clipeasca -. Cum poti sa stai linistit când vezi ca se trage în obrazul lui Hristos? – era deviza înfocatilor luptatori împotriva flagelului comunist.” 
      „Cum ai devenit dumneata comunist”
    Într-una din zile, sotia lui nea Mitica, simpatica si distinsa doamna Nicole, încercând sa gaseasca o explicatie a aplecarii lui Vâlceanu pentru comunism, l-a întrebat, cu toata sinceritatea: Cum ai devenit dumneata comunist? Fara ezitari, fara complexe de niciun fel, el i-a raspuns calm: M-am saturat sa o vad pe mama lucrând la boieroi. Mama sapa pamântul boierilor… Când am ajuns însa la liceu, deja dadeam ore în particular la copiii acestora, si de atunci, mama nu a mai sapat niciodata decât gradina noastra.
    Ajungând în Canada, Costica Vâlceanu a continuat sa dea meditatii, printre elevii sai numarându-se si copiii lui Nichita Tomescu, un renumit avocat român, foarte cunoscut în bransa pentru profesionalismul sau, în Montreal. 
     „ Nea Costica, îmi ceri prea mult!”
    Cine era Nichita Tomescu? În luna noiembrie 1952, în sala parohiei Saint Vincent-Ferrier se desfasura prima adunare generala a Asociatiei Române din Canada (ARC), creata în scopuri cu precadere culturale si de conservare a identitatii etnice a românilor emigranti din acea parte a lumii; printre membri fondatori ai acestei asociatii se numara si Nichita Tomescu, alaturi de nume de marca ale diasporei românesti din Canada: Alexandru Fonta, Miron Georgescu, George Stanciu, Petre Sultana (prietenul care i l-a prezentat pe Vâlceanu lui nea Mitica), Nick Florescu, Ion Taranu si altii. Tomescu, facea si el parte din staff-ul diasporei române din Montreal.
    Relatându-mi episodul acesta, nea Mitica si-a amintit un pasaj din istoria lui nea Costica: într-una din zilele în care Vâlceanu se afla la Nichita Tomescu acasa pentru a-i medita copiii, acesta l-a întrebat: Dar nea Costica, de ce îmi ceri asa mult? Din cauza convingerilor sale pro-comuniste si, probabil, si datorita eruditiei lui de invidiat, Vâlceanu nu era agreat în cercurile înalte ale diasporei, desi era o valoare, prin excelenta, dar sub nici o forma, nici el nu-si vindea ieftin vastele-i cunostinte!  La fel se întâmpla si în cazul lui Tomescu, îsi oferea serviciile, dar trebuiau platite asa cum el considera, nu facea concesii de niciun fel, acolo unde nu era cazul.
     Scriitor de cancelarie
    „Ocupatia de baza a lui Costica Vâlceanu, principala lui sursa din care îsi câstiga existenta la Montreal, nu era aceea de preparator particular, era cu totul alta: nea Costica scria articole pentru guvernatorul provinciei Quebec”. Am aflat de la nea Mitica un lucru interesant: cele mai reusite articole semnate de omul cu functia cea mai înalta din administratia provinciei canadiene, le scria Costica Vâlceanu. Vorbea si scria într-o franceza impecabila, era un desavârsit mânuitor al condeiului si alaturi de inteligenta-i stralucitoare, talentul în ale scrisului l-a facut celebru în toate cercurile intelectualitatii canadiene. 
      „Cum sa te las acum sa mergi singur  acasa?”
    Mitica si Nicole Sinu erau printre putinii prieteni adevarati ai lui Costica Vâlceanu; îi vizita mereu, aveau subiecte comune de discutie si se simtea bine la ei în familie; de fiecare data se juca împreuna cu fiica celor doi, Sandra,  pentru ca iubea foarte mult copiii.
    Nici nu simteau cum se scurgeau orele atunci când erau împreuna; povesteau vrute si nevrute si depanau amintiri la nesfârsit.
    Nea Mitica îl însotea pe Vâlceanu, în drum spre casa si continuau sa povesteasca… Amândoi adorau plimbarile pe jos, iar discutiile care se desfasurau liber, îi captivau. Pentru amândoi, fiecare întâlnire constituia o adevarata delectare. Când ajungeau în fata casei lui Costica, acesta îi spunea: Cum sa te las, acum, sa mergi singur acasa? Hai ca vin si te conduc! Si asa se conduceau unul pe altul, pâna terminau de discutat toate subiectele pe care le abordau…
    În lumea noua, unde viata este atât de trepidanta si unde primeaza aspectul material al existentei, nu multi erau cei care agreau si savurau eruditia si prezenta de spirit a lui nea Costica Vâlceanu. Cu toate ca fiecare cuvânt al lui era plin de miez…

Octavian Curpas

ZOOFILII ISI CER DREPTURILE

On By nelursIn Europe, Romania, USA, WorldLeave a comment

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

27 octombrie 2011


ZOOFILII ISI CER DREPTURILE

Inca nu am scris despre zoofilie. (Pentru cei care nu stiu, putini presupunem, zoofilul este  persoana care intretine relatii sexuale cu animale. Zoofilia mai este cunoscuta si ca “bestialitate” si e pedepsita de lege) O facem astazi dând recent peste un material publicat in publicatia londoneza Telegraph despre o miscare in ascensiune a zoofililor americani si britanici pentru dobândirea de “drepturi”, inclusiv dezincriminalizarea bestialitatii si legiferarea casatoriilor intre fiinte umane si animale.  

 Socati? Asa am fost si noi când am dat peste notiunea asta bizara acum câtiva ani. Auzim tot mai des despre “interspecies marriage” adica “casatoria intre specii.” De unde notiunea asta? Este un produs al evolutionismului si al darwinismului contemporan, si el in continua schimbare. Premisa e simpla.

Omul, afirma evolutionistii, este un animal asa cum este un câine. Se diferentiaza de animale doar pentru ca e numit putin diferit, “animalul uman” (“human animal”). Animalul uman se afla in vârful piramidei animalelor, fiind un produs evolutiv al acestora. De ce atunci sa nu se permita si casatorii intre animale, in speta intre animalele de rind si “animalul uman”, adica omul? Restrictionarea casatoriei doar la specia homo sapiens, spun ei, este discriminatorie. Logic si inevitabil, adauga ei, casatoria intre specii e justificata.  

 In primavara lui 2004 The Futurist a publicat provocatorul articol “The Transformation of Marriage” (“Transformarea casatoriei”) (il aflati aici: http://www.wfs.org/excerptma04.htm) Afirma, cu totul bizar, ca “the concept of marriage as a socially and spiritually sanctioned partnership need not be restricted to humans alone if the partners to the arrangement are bound by a clear sense of loving and lifelong commitment”. (“conceptul de casatorie ca parteneriat social si spiritual sanctionat social nu trebuie restrictionat doar la fiintele umane atita timp cit partenerii sunt legati de un sens clar al dragostei reciproce si a unei responsabilititati pe viata”). Autorul articolului este Stephen Bertman, profesor emerit de limbi si literatura la Universitatea din Windsor, Canada.  

  Dupa cum vedeti, revolutia sexuala nu inceteaza sa uimeasca. E intr-o gestatie permanenta. Gesteaza idei, ideologii si manifestari noi. Tot ce era acceptat acum citeva decade privind normele de conduita sexuala si in general sexualitatea umana, astazi e depasit. Si tot ce e la moda astazi va fi depasit miine. Si asa mai departe. Pina cind?

Intunecimea Libertatii Sexuale  

  Asupra zoofiliei redam articolul alaturat publicat pe 5 octombrie in The Telegraph si intitulat “Intunecimea libertatii sexuale: zoofilii americani adopta limbajul egalitatii.” Textul in engleza, intitulat, “The dark side of sexual freedom: American ‘zoofiles’ take on the language of euality” poate fi citit aici: http://blogs.telegraph.co.uk/news/timstanley/100108943/the-gay-rights-movement-has-emboldened-americas-bestiality-advocates/  


Florida  

 Sambata trecuta [Nota AFR: Octombrie 1, 2011] statul Florida in sfarsit a interzis sexul cu animale. E greu de crezut ca a luat asa mult timp, dar chestia asta nu a fost ceva scandalos pina acuma. Mai multe cazuri publicate recent in tabloidele locale i-au convins pe legiuitorii statului ca ceva trebuie facut. Un barbat de 54 de ani a fost arestat in iunie dupa ce nepotul lui l-a prins in dormitor incercind sa faca sex cu bulldogul familiei. In 2009, un barbat din Panhandle [NotaAFR: partea de nord a Floridei] a asfixiat o capra incercind sa faca sex cu ea. (in timpul procesului lui protestatarii purtasera tricouri cu inscriptia ‘baaa inseamna Nu”) si in 2005 un barbat orb singuratic a fost gasit in flagrant delict cu cainele lui.  

 Fiecare societate isi are pervertii ei tragici. Ceea ce insa face diferita generatia prezenta de bestiali este sofisticatia lor politica si culturala. Au adoptat limbajul “drepturilor” si incearca sa se identifice cu alte minoritati sexuale. Michelle Bachmann [Nota AFR: candidata crestina la presedintia SUA care se opune drepturilor “minoritatilor sexuale’] trebuie sa fie foarte fericita. Asta intr-o oarecare masura valideaza prezicerea miscarii conservatoare crestine americane ca toata campania pentru drepturi egale a homosexualilor a deschis accidental usa unor cereri mult mai stranii si bizare.  

 Sex cu un delfin  

 Efortul de a normaliza bestialitatea este uimitoare pentru ca e plina de candoare. Activistul pentru sexul cu animale Malcolm Brenner (care deasemenea e, in mod previzibil, Wiccan) [Nota AFR: Wiccan e o secta religioasa americana care promoveaza renasterea paganismului, o secta cu aderenti mai ales in rindul studentilor universitari], isi republica memoriile pe care le-a scris despre o afacere sexuala de noua luni pe care a avut-o cu un dolfin intr-un parc de agrement. Brenner intreaba: “Ce e repulsiv despre o relatie in care ambii parteneri simt si exprima dragoste unul pentru altul? Stiu ce zic, pentru ca dupa ce am facut dragoste, dolfinul si-a pus botul pe umarul meu, m-a imbratisat cu aripile ei si ne-am privit in ochii vreme de cam un minut.”  

La fel ca si ceilalti bestiali, Brenner adopta ca un istet limbajul persecutiei minoritatilor pentru a-si justifica “relatia.” Il pune pe cititor in defensiva, fortindu-l sa-si justifice propriul prejudiciu. Un alt activist, Cody Beck, isi compara atractia fata de caini si cai cu un adolescent homosexual care isi afirma homosexualitatea pe fata. Adapostind un simtamint de atractie sexuala fata de un caine, spune el, “e cum a fost sa fii homosexual in anii 1950. Simti ca trebuie sa te ascunzi, si ca daca te afirmi in public, oamenii se vor uita la tine chioris.” Beck spune ca el si reteaua de zoofili la care apartine, asa numitii “zoos,” sunt extensia logica a miscarii pentru drepturi sexuale. Activistii pentru drepturile homosexualilor insa au opinii diferite. Beck a descoperit ca cererile lui de sprijin din partea homosexualilor au ramas fara raspuns. Spune el, “Unii homosexuali resping comparatia cu bestialii pentru ca simt ca contribuie la argumentul pantei alunecoase si le strica propriile eforturi.” Dar, adauga el, panta alunecoasa e cu doua taisuri: daca permiti persecutia zoofililor, cine vor urma dupa aceea? Homosexualii?”  

 Bine inteles, exista o mare diferenta intre casatoriile homosexuale si zoofilie. Dar ceea ce logica perversa a lui Beck ilustreaza e cum miscarea pentru drepturile homosexuale a dus societatea americana la punctul de a considera cel putin legalizarea poligamiei si a bestialitatii. Considerati, de exemplu, articolul autoarei feministe Victoria Bekiempis in The Guardian. E un sumar inteligent al argumentelor pentru si impotriva bestialitatii. Ca atare, tonul lui e uimitor. Nici o data nu scrie Bekiemps ceea ce oricare persoana sanatoasa la minte ar zice, adica “Barbatii care isi violeaza cainii ar trebui snopiti in bataie.” Dar, in timp ce Bekiempis nu e de acord cu zoofilii, le da credibilitate doar scriind despre ei.  

Intr-un sens, insa, trebuie sa scrie. Oricine in America care se considera o “victima” trebuie sa primeasca o sansa de a-si prezenta problame si a beneficia de o audienta plina de simpatie la conventia democratilor. [Nota AFR: tot la 4 ani in preajma alegerilor prezidentiale din SUA democratii, la fel ca republicanii, isi tin conventia nationala. In cadrul conventiilor mai toate grupurile, fara importanta cit de deocheate sunt, primesc un timp alocat sa-si prezinte platforma] Dar problema mai spinoasa este ca miscarea pentru drepturile homosexualilor a tulburat apele privind normele sexuale reducind fiecare dezbatere privind moralitatea la una privind consimtamintul reciproc. Dupa cum spune Bekiempis, “Oamenilor trebuie sa li se ingaduie sa-si satisfaca chiar si cele mai bizare si salbatice curiozitati fara teama de repercursiuni, atita timp cit sexul si numarul de persoane implicate in actul sexual ii satisfac pe participantii care isi dau consimtamiltul reciproc intr-un loc privat.” Dar daca “consimtamintul” este singurul nostru barometru pentru a legifera, lucrurile devin complicate.  

 Consimtamint?  

 Asa cum zoofilii americani afirma, animalele pot sa-si dea consimtamintul – intr-o oarecare masura. Comunitatea zoofililor evita cu strictete relatiile sexuale cu animale care pot sa moara in urma actului sexual (gainile de exemplu), si central in directivele lor este ca ei nici o data nu initiaza actul sexual. Franc vorbind, stabilirea parametrilor consimtamintului intre fiintele umane adulte poate fi la fel de problematic. Exista multi baieti de 15 ani (cu un an sub limita de varsta a consimtamintului in Marea Britanie) care sunt maturi sexual. Asta nu inseamna ca sunt maturi din punct de vedere emotional, dar exista si o multime de barbati care nici la 30 de ani nu sunt maturi emotional, si cu toate astea societatea le incurajaza comportamentul imatur. In plus, asta e dovedita de alcoolism, abuzul emotional, abuzul drogurilor, etc., care toate dovedesc ca milioane de adulti isi dau consimtamintul sa faca mai orice le trece prin cap. Englezii necasatoriti, de exemplu, rar fac sex fara sa fie beti (in timp ce englezii casatoriti rar fac sex).  

 In articolul ei, Bekiempis promoveaza argumente bine intemeiate de ce animalele nu pot sa-si dea consimtamintul sa intretina relatii sexuale cu fiintele umane in masura in care fiintele umane o fac, dar discutia ei in ea insasi privind subiectul bestialitatii reflecta modul in care normalizarea sexului in afara casatoriei heterosexuale a complicat ordinea sociala americana pina acuma simpla. Crestinii conservatori americani afirma ca notiunea de consimtamint nu constituie o norma satisfacatoare pentru a distinge intre ce e moral sau imoral: e preferabil, spun ei, sa ne fixam atentia asupra idealului traditional de casatorie Iudeo-Crestin, si sa discutam restul nu sub forma unor echivalente ale casatoriei ci al tolerantei. Fie ca au dreptate sau nu, un act sexual care e atit de departe de standardele civilizatiei occidentale incit rezulta in asfixierea unei capre nu poate fi discutat. In opinia autorului, ar trebui sa duca direct la scaunul electric.  

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA  

 Va multumim pentru cele aproape 400 de semnaturi date pentru Declaratia de la Timisoara dupa lansarea, saptamina trecuta, a ultimului apel. Ne-ati ajutat sa trecem peste cele 7.500 de semnaturi propuse. Abnegatia acestui finis puternic ne-a impresionat. Indraznim sa facem inca un apel, de data asta justificat din doua motive. Am trecut de 7.800 de semnaturi si credem ca putem ajunge usor la peste 8.000. In al doilea rind, saptamina viitoare vom finaliza si inregistra in Consiliul Europei un memoriu privind drepturile parentale si dreptul copiilor la o familie traditionala. Declaratia de la Timisoara afirma aceste principii fundamentale. Vom include in memoriul nostru si semnaturile d-tre. Daca e posibil am dori sa inaintam chiar cu mult peste 8.000 de semnaturi. Deci, va rugam inca o data continuati sa semnati, si va multumim. Cu cit avem mai multe semnaturi, cu atit va fi mai bine si vom fi luati mai mult in serios.  

 Cum se semneaza Declaratia? 

 Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)  

 Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”    

 Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim. Va rugam deasemenea sa postati declarati peste tot unde avoti posibilitatea.  

 LUCA VOLONTE APRECIAT IN SUEDIA

Luca Volonte, delegatul Italiei in Consiliul Europei, crestin si tata a doi copii, este un veritabil campion al valorilor crestine in structurile europene. Prieten apropiat al AFR, d-l Volonte a participat la conferinta anuala AFR de la Timisoara in martie 2010 cind s-a lansat si Declaratia de la Timisoara. Recent, colegii de la Scandinavian Human Rights Committee din Suedia, i-au decernat un premiu bine meritat, The Scandinavian Human Dignity Award. Felicitam si noi pe aceasta cale pe dl Volonte si am dori ca si Romania sa fie reprezentata in forurile europene de barbati si femei distinse care sa promoveze valorile crestine si nu sa le fie rusine de ele. In linkul alaturat puteti vedea fotografii de la evenimentul de decernare: www.scandinavianhumandignityaward.org.  


PENTRU ROMANII DIN CANADA

Activistii canadieni care urmaresc legalizarea eutanaziei si a sinuciderii asistate in Canada au lansat recent actiuni judecatoresti cu acest scop. Comunitatea crestina canadiana a lansat o petitie online care cere guvernului canadian sa respinga legalizarea lor. Rezidentii romani din Canada sunt rugati sa semneze petitia, pe care o gasiti aici: http://www.euthanasiaprevention.on.ca/signonline.htm  

România, printre primele 10 Tari care vor disparea 

 Ne-a atras atentia urmatorul articol publicat ieri in Adevarul. Frecvent atragem si noi atentia in materialele noastre asupra dezastrului demografic cu care se confrunta Romania fara ca liderii tarii sa-l discute sau sa-l confrunte. Cauza lui majora este avortul. In 60 de ani am avortat 22 de milioane de copii nenascuti. Nu e deci de mirare ca ONU prezice disparitia Romaniei in doar citeva generatii. Redam in intregime scurtul dar cutremuratorul articol din Adevarul. Va rugam dati mai departe la cit mai multi sa cunoasca si ei despre acuta criza demografica cu care ne confruntam. http://www.adevarul.ro/life/viata/web-ONU-_Romania-printre_primele_tari_care_vor_disparea_de_pe_fata_Pamantului_0_578942539.html

Daca nu va creste rata natalitatii, România va fi printre primele 10 Tari care vor disparea, se arata într-un calendar al disparitiei omenirii realizat de cercetatorii ONU. Cercetatorii au stabilit data aproximativa a mortii ultimei femei din fiecare tara, pe baza ratei actuale de natalitate. Acest lucru semnaleaza sfârsitul ciclului de reproducere a populatiei. Primele 10 tari care vor disparea sunt Macao, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria si Macedonia, potrivit clasamentului. Ultimele tari care vor disparea sunt Statele Unite, insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franta, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, insulele Antile si Norvegia. Tarile din Africa, Orientul Mijlociu, cu exceptia Iranului, Asia Centrala si Caucaz vor „supravietui”. Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipinele si majoritatea tarilor din America Latina, cu exceptia Braziliei si Chile sunt tarile care nu vor disparea.  

 DIN REPUBLICA MOLDOVA

 Colegii din Republica Moldova ne-au trimis urmatorul anunt.  

  Cum am anuntat mai devreme in perioada 24-29 Octombrie organizatia noastra l-a invitat in Moldova pe Dr. Paul Cameron, pentru a pune in discutie legea [Nota AFR: propusa] antidiscriminare. Vizita lui a starnit reactii dure in randul homosexualilor. Va atasez linkul de pe situl nostru unde puteti urmari zilnic toate evenimentele legate de activitatea lui P. Cameron in Moldova. http://salvareafamiliilor.com/2011/10/vizita-dr-paul-cameron-in-republica-moldova/ Aici veti gasi poze, linkuri la video, etc. De data asta homosexualii au fost foarte agresivi. Chiar azi au facut un protest sub feresterele cladirii unde am organizat o masa rotunda cu Paul Cameron si reprezentanti ai institutiilor de stat si societatii civile. Gasiti video in linkul de mai sus.  

  VRETI SA FITI INFORMATI?

 Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro. 

 FACETI-NE CUNOSCUTI! 

 Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

  ANUNTURI 

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.  

  Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

ION RITIVOI – Un liberal de miloane

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

       Motto:
         “Spune-mi cu cine te însotesti, ca sa-ti spun cine esti!”
                                      – proverb românesc –

    “Originar  din Sebesul de Jos, la o aruncatura de bat de locul în care m-am nascut, Ion Ritivoi a fost cel mai harnic om pe care l-am cunoscut vreodata” – asa a început Dumitru Sinu sa-mi vorbeasca despre unul dintre oamenii adevarati cu care a avut ocazia sa se reîntâlneasca în exil si pe care l-a apreciat pentru caracterul si virtutile sale. Îmi dadeam seama, dupa cum începuse povestea lui Ion Ritivoi, ca aveam de-a face cu un personaj al carui profil se încadra perfect în profilul omului demn, vertical, harnic, plin de calitati.
    Un sebesean la Paris: cantorul Bisericii Ortodoxe Române
    Nea Mitica l-a întâlnit la Paris pe Ion Ritivoi: “M-am dus la biserica ortodoxa româna împreuna cu profesorul Ionescu si Dan Isacescu. Când am intrat, cantorul rostea o rugaciune. Unul din amicii mei mi-a spus atunci: Ba, asta nu se roaga la Dumnezeu, asta-l cearta! Avea o voce metalica, cu inflexiuni puternice.”. În momentele urmatoare Dumitru Sinu si-a dat seama ca omul acela îi este cunoscut si apropiindu-se de altar a constatat ca nu se înselase, era chiar de la el din sat.
   Când au iesit din biserica  s-a apropiat de el si i-a spus cine este: Apoi, tu nu sameni pe a’ lui Tiglaru’, tu sameni pe-a’ lui Niculita! – Tiglaru’ era tatal mamei iar Niculita, bunicul din partea tatalui, bunicii lui nea Mitica. L-a invitat la o cafea, sa poata povesti în tihna, dar Ritivoi, omul pentru care nici cafeaua nici locurile publice nu reprezentau mare lucru, i-a raspuns: Apoi, eu nu-s de cafea. Eu ma duc acasa si va fac de mâncare, propunându-le, lui Mitica si amicilor ce-l însoteau, sa-i faca o vizita dupa ce-si vor savura cafeaua povestita ca între prieteni, în vreo cafenea pariziana.
    Apoi s-a îndreptat spre casa – un hotel la care, de când locuia acolo, nu platea chirie, nici macar un cent. Cu un spirit de orientare bine dezvoltat, lucrând în constructii, convenise cu proprietarii hotelului sa le aduca zilnic materiale de pe santierul unde muncea si de care compania nu mai avea nevoie: scânduri, profile, etc si care niciodata nu strica sa le ai, pentru eventuale lucrari de întretinere necesare unei cladiri.
    “Ne-am dus la el în camera în care locuia si ne-a facut o tocana atât de buna, încât prietenii mei au spus: Noi n-am mâncat în viata noastra asa o tocana! – se gospodarea cum putea el mai bine, pentru ca era singur, sotia si copiii erau în România – explica Dumitru Sinu -. Ion Ritivoi plecase, asa cum facusera multi altii care nu rezonau deloc cu noul regim instaurat de comunisti în România. Era un om cumpatat, care muncea din greu si scotea bani din piatra seaca – vorba românului – un om demn, care a reprezentat cu cinste interesele unui partid istoric în România acelor vremuri, Partidul National Liberal”.
Bratianu: ”În Transilvania, numai Ion Ritivoi separa grâul de neghina!”
   Ion Ritivoi era unul dintre cei mai învederati liberali cu care se înconjurase Bratianu. De neamul Bratienilor am auzit cu totii, pentru ca istoria le-a dovedit din plin contributia la fondarea unei Românii cu care ne-am mândrit în acele vremuri, numele BRATIANU fiind scris în cartea neamului românesc cu majuscule.
    Aprecierile asupra acestui neam au venit nu numai din interiorul tarii, dar si de dincolo de granitele sale, pentru ca acei care i-au apartinut au avut merite deosebite. Dupa înfaptuirea României Mari, de exemplu,  primul ministru francez Benjamin Clemenceau, în timpul unei vizite efectuate în România, a fost întrebat: Cum ati facut, domnule, o Românie Mare? Raspunsul acestuia a venit fara nicio ezitare: Bratianu mi-a adus un plan care m-a convins!
    Constantin I.C. Bratianu (Dinu) s-a nascut la 13 ianuarie 1866 la Florica, resedinta Bratienilor de lânga Pitesti. Inginer, om politic, liberal convins, deputat, minstru român, presedintele Partidului National Liberal, Dinu Bratianu a fost al doilea fiu al lui Ion Bratianu, fondatorul regatului României. Studiile facute la Scoala Politehnica din Bucuresti si apoi la Institutul de Mine din Paris, educatia si traditia liberala din familie, l-au propulsat în sfera politicului si astfel, între anii 1910-1938 a fost în mod permanent deputat în parlament, reprezentând Partidul National Liberal, la presedentia caruia este ales în anul 1934.
    În 1933 ocupa functia de Ministru de Finante în Guvernul României de-atunci. Dupa 1944, alaturi de Iuliu Maniu, care reprezenta celalalt mare partid istoric, Partidul National Taranesc, a ocupat functia de ministru de stat, din partea liberalilor. Ministru Secretar de Stat în guvernul Sanatescu (23 august 1944 – 4 noiembrie 1944), apoi Ministrul Productiei de Razboi în guvernul Sanatescu (4 noiembrie 1944 – 6 decembrie 1944) si în final – Ministrul Productiei de Razboi în guvernul Radescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945), dupa instaurarea dictaturii comuniste a avut domiciliu fortat pentru ca în 1950, la vârsta de 84 de ani sa fie arestat si detinut fara a fi judecat, într-un loc necunoscut. Moare în detentie, în luna mai 1950, probabil la închisoarea de la Sighet.
    Iata un fragment dintr-un discurs al lui Bratianu care este relevant asupra crezului si spiritului românesc ce i-au stapânit mereu fiinta:
Sunteti, domnilor, reprezentantii unui popor care este mândru si poate fi mândru de trecutul sau, si care trebuie sa aiba mare încredere în viitorul sau. Nu scadeti rolul pe care el trebuie sa-l aiba în lume; fiti cât de modesti pentru persoana dumneavoastra, nu fiti modesti pentru poporul pe care îl reprezentati. Câti dintre conducatorii si oamenii politici ai României noastre de astazi tin oare cont de aceste deziderate atât de clare si pline de semnificatii pentru o natiune ca a noastra?
    “Ion Ritivoi era un mare liberal. Era foarte apropiat de Bratianu, reusind sa promoveze în zona din care provenea, ideile  si principiile liberale. La noi, în Tansilvania, majoritatea tineau cu Maniu” – îmi povesteste nea Mitica. De câte ori era solicitat, Ritivoi mergea la Bucuresti si petrecea mult timp în compania lui Bratianu. Îl aprecia si-i acorda tot spijinul pentru a putea reprezenta cu cinste partidul pe care îl conducea, pe pamânt transilvan. Bratianu afirma cu convingere: În Transilvania, numai Ion Ritivoi separa grâul de neghina, pentru ca îl cunostea si-i admira devotamentul fata de principiile liberale, dragostea de neam si de tara.
Cât priveste pozitia lui Ion Ritivoi fata de miscarea legionara din România acelor timpuri, i-a spus clar lui Dumitru Sinu: Legionarii  sunt niste copiii. Nu stiu nimic!
“Franta e o tara binecuvântata Pe orice pui mâna, faci bani”
    Dumitru Sinu se bucurase mult de ca-l reîntâlnise la Paris pe Ion Ritivoi: “Ce este viata! Sa te întâlnesti cu cineva peste ani de zile la Paris, dupa ce ai avut atâtea experiente în România! – îmi spune nea Mitica – l-am prezentat tuturor prietenilor mei pe Ion Ritivoi. Toti îl considerau un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o vointa de fier si de o harnicie nemaiîntâlnita. Îmi spunea adesea: Ce tara-i Franta! Nu exista tara mai buna. Aici pe orice pui mâna, faci bani…”
    Nea Mitica mi-a povestit ca Ritivoi, toata viata lui a fost harnic dar si econom. Nu si-a batut joc de banii câstigati cu truda, nu s-a dat în laturi de la nicio munca ce-i aducea un câstig, fie el cât de modest, era un banut în plus. Raspundea tuturor solicitarilor si muncea cât poate ar fi muncit doua-trei persoane la un loc.
    “L-am chemat sa vina cu mine pe strada Ribera, la Misiunea greco-catolica si nu m-a refuzat. Am intrat în biserica, ne-am asezat pe banca si vazându-l pe preotul care oficia slujba, m-a întrebat: Dar pe dulaul asta, care e cu cadelnita, nu-l cheama Aron? Ba da, Aron îl cheama – i-am raspuns uimit ca  îl cunostea – Vezi, daca te uiti bine la mâna lui, nu poate sa-si miste degetele. Eu îl cunosc din România. Eram copiii si el a vrut sa dea în calul meu iar eu l-am lovit peste degete si a ramas cu ele semi-paralizate, dar nu cumva sa-i spui!”. Si nea Mitica zâmbeste aducându-si aminte de acea întâlnire cu Ion Ritivoi.
Din Franta, Ion Ritivoi s-a mutat în Canada, la Windsor. 
    „Eu, nici când manânc nu stau jos”
    Dumitru Sinu îmi povesteste apoi cum Ion Ritivoi dorise sa vina în SUA dar n-a fost primit, pentru ca încercase în tinerete, când a fost prima data în America, sa ramâna aici cu acte false, din care sa rezulte ca avea 18 ani, pe când atunci el nu avea decât 16. Americanii au aflat si l-au  expulzat imediat. De aceea a fost nevoit sa plece în Canada.
    Nea Mitica îmi spune apoi cum a reusit Ritivoi, datorita unei sclipiri de moment, sa obtina un loc de munca la una dintre cele mai prestigioase fabrici de automobile din lume, la Chrysler . “Stii cum a obtinut job? S-a dus la Chrysler când era greva. A sarit gardul. Si cei de la birouri i-au spus: Pe unde-ai intrat, ca toate usile sunt închise? El a raspuns simplu: Am sarit gardul, am vazut ca nimeni nu lucreaza si am zis ca vin sa lucrez eu! Si asa l-au angajat la Chrysler”.
    Ion Ritivoi era un om extraordinar de harnic. Eu nici când manânc nu stau jos! – îi zicea Ritivoi lui nea Mitica. Lucra 8 ore pe zi, iar dupa serviciu a început sa-si construiasca singur o casa. A facut-o el, de la A la Z.  Dupa aceea, a construit-o pe a doua si tot asa, câte una, pâna când a reusit sa ridice sapte case în Canada.
    “Tata si fratele meu, Iosif, au lucrat pentru Ion Ritivoi în urma cu multi ani, când acesta se întorsese din America si construise o casa mare în comuna Talmaciu, aproape de Sebesul de Sus – îsi aminteste nea Mitica – înca de tânar era priceput la toate”. Facea parte dintr-un neam de oameni cu scânteie, Ion Ritivoi – Dumitru Sinu mi-a spus ca unul dintre nepotii lui Ritivoi, Toma Moldovan, era în vremea aceea directorul Bursei din Bucuresti.
Unul dintre cei mai harnici oameni din lume
Dupa întâlnirea din Franta, Ion Ritivoi si nea Mitica au tinut legatura în permanenta. În California, Ion a fost de doua ori în vizita la familia Sinu.  Doamna Nicole îl însotea la cumparaturi. Îsi aduce aminte nea Mitica de o întâmplare petrecuta în timpul uneia dintre vizite: “Ion gasise un costum pe care dorea sa-l cumpere si i-a zis lui Nicole: Tu te duci si platesti pantalonii, iar eu vin peste câteva minute si platesc sacoul.  Asa a reusit sa-si cumpere costumul la jumatate de pret, luând cele doua piese separate. Era un descurcaret!”
    Multe amintiri placute are Dumitru Sinu despre Ion Ritivoi si din toate câte-mi povesteste, pot deduce cu usurinta cât respect a avut pentru el, îl aprecia si o spunea fara dubii. Pâna si butadele pe care le aflase de la Ritivoi i-au ramas vii în minte: “Îi placea sa vorbeasca mult – zâmbeste nea Mitica – când cineva spunea ceva si el nu credea, îmi zicea: Vezi-ti de treaba, ala minte cât alearga un cal într-o zi!”. Calificativele lui Ritivoi pentru cei care nu corespundeau rigorilor sale erau pline de semnificatii: de exemplu, despre comunsti spunea doar atât: sunt niste tinichele!
    Periplul pribegiei s-a încheiat pentru Ion Ritivoi în Canada; dupa ani de zile petrecuti departe de tara, de familie, s-a întors în România, acasa. Fiica lui s-a mutat ulterior la Târgoviste, unde este înmormântat si tatal ei…Atât mai stia nea Mitica despre ce se întâmplase cu consateanul lui, dupa ce parasise continentul american.
    Pe tot parcursul discutiei noastre despre Ion Ritivoi am simtit cât de mult îl apreciase Dumitru Sinu, iar în final, a rostit câteva cuvinte care spun totul: “Nea Ion Ritivoi a fost un om ager la minte si muncitor! Eu cred ca a fost unul dintre cei mai harnici oameni din lume si printre cei mai de seama din zona noastra. Ma întreb, daca l-ar fi cunoscut Cioran, oare ce-ar fi spus despre el? “

 Octavian Curpas

 

LACOMIA FARA DE SFIALA

On By nelursIn Christian LifeLeave a comment

„Lacomia si desfrânarea, pentru a fi satisfacute, au nevoie de bani,

de unde al treilea pacat capital: avaritia, pofta de

bani.”


Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, si se afla pe locul 47 în lume dupa numarul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de tari, potrivit unui raport al Credit Suisse….” Urmeaza numarul miliardarilor din alte tari, ca Statele Unite, Japonia, Franta si Germania.

În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informeaza ca fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planeta: „Averea lui Gaddafi se ridica la 200 de miliarde de dolari si consta în conturi bancare, investitii imobiliare si financiare în corporatii din întreaga lume”.

Iata statistici privind lacomiaextinsa peplaneta asemenea unui virus. Si nimeni nu s-a gândit sa fabrice din timp un antidot. Traim printre oameni bolnavi de Lacomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merita si care fac orice, calcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor multi si chiar a celor neajutorati. „Lacomia ucide mai multi oameni decât sabia”, spunea cineva pe buna dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a însfaca în mod pofticios sau viclean de la altii, si de fiecare data s-a dovedit a fi o „Glorie desarta!” Lacomia – întrecere a masurii -, numita si faradelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În tara noastra am stat 50 de ani „striviti de lenea si ciubucaria comunista” si de oameni care au facut averi pe sest în acea perioada, iar imediat dupa 1989 i-am vazut pe acestia devenind persoane publice, oameni cu functii în stat – pe ei si odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale si s-a furat tot ce mai era de folosinta, s-au devalizat banci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discretionar, s-au facut contracte dubioase, licitatii masluite, bugete împartite si ele discretionar etc. Lacomia ca o fiara si-a aratat coltii…

Virusul este extins în toata lumea. Omul vazându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-si fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar daca a aparut si o clasa de oameni de afaceri în toata puterea dreapta a cuvântului, exista la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogati si mai mult, peste noapte. Si bogatia mare (materiala) dobândita în timp scurt înseamna lacomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lacomia trupeasca, sa ne imaginam cum arata un om care înfuleca fara rusine bucatele de pe masa, în timp ce altii nu dovedesc a-l înfrâna si la urma, acestora – neramânându-le mai nimic… Sa ne întrebam de ce un parinte întotdeauna îi lasa bucatele cele mai bune copilului sau? – Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce sotul si sotia îsi împart bucatele în asa fel sa se sature si unul si altul? – Din dragoste, din moderatie! De ce invitam prietenii la masa si îi servim cu tot ce avem mai bun? – Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente?

Furturi s-au facut la nivel înalt, cu mare abilitate si protectie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adica câstigurile fara munca, existente si ele. Sunt oameni care vor sa aiba mult, din ce în ce mai mult, netinând cont de cei de lânga ei, negândind la golul pe care îl lasa acestora prin lacomia lor. Avutia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie sa beneficieze toti oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fura imense segmente…Ce mai ramâne de împartit? Lacomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste si demnitate, si i-a împins pe oameni spre pacat. Ce sa mai înteleaga copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, constiinta, omenie? Paduri cu prea multe uscaturi! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscaturile din jurul lor…

Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: „Daca nu doresti multe, si putinul îti va parea mult, caci o dorinta modesta face ca saracia sa fie tot atât de puternica ca si bogatia”, iar Socrate: „Nu a trai este de mare pret, ci a trai cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu sa scapi de moarte, cât este sa fugi de pacat, caci acesta alearga mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea – parte a sufletului nostru – si care nu poate fi decât chibzuinta. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpatare, spunând ca ea „este o excelenta dispozitie morala si o excelenta dispozitie morala nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însa excelentul este media între exces si lipsa. Amândoua extremele ne fac tot atât de condamnabili si pacatuim printr-unul si prin altul…” Vreau sa amintesc si de Epicureism, curent filozofic preferat si raspândit în societatea romana târzie, doctrina morala a lui Epicur (n. 341 î. H.) si a discipolilor sai, constituita din logica, fizica si morala, bazata pe teoria etica a fericirii rationale a individului. Aceasta doctrina învata sa nu le fie oamenilor teama nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului)si sa caute placerile simple si naturale ale vietii conform hedonismului – cult al placerii. O logica senzualista, simplista, cautarea exclusiva si excesiva a placerii. Fericirea rationala consta într-o liniste calma, placerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitatie si corpul lipsit de durere. Trebuia obtinuta o independenta totala fata de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind conditii negative ale fericirii, adoptata o viata frugala, eliminate si „reprezentarile iluzorii pe care si le fac oamenii”. Nu era luat în seama, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoica ivita mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reactie împotriva epicurismului si având învatatura morala derivata din legile naturii, acceptând durerea si nefericirea, împacând binele cu raul, viata cu moartea si recomandând iubirea fata de oricare alte fiinte, a putut fi considerata de crestinism ca o doctrina precursoare. Astfel mila, datoria fata de altii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei si actiunii morale, iar doctrina epicureica cu atacul ei contra zeilor si cu egoismul unei satisfactii strict individuale, a fost condamnata de crestinism.

Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducatoare personalitate literara si politica a secolului de dupa Hristos, a influentat puternic scriitorii crestini ai sec. 16 si 17; întelepciunea sa consta în a învata omul sa-si cultive vointa pentru a-si gasi fericirea în virtute, si nu în hazardul bogatiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Tine minte, de când ne-am nascut mergem spre moarte. Acestea si alte gânduri de acest fel sa framântam în suflet, daca vrem sa asteptam în liniste acel ultim ceas al vietii a carui groaza nelinisteste pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovaduia pretuirea esentialului interior, nu înselatoarea aparenta; stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire, nu cedarea în fata poftei; conducerea vietii potrivit ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. Într-un manual al sau scrie: „De vei confunda sfera libertatii cu a necesitatii, sau sfera suveranitatii tale cu a fatalitatii universale, sa stii ca mergi de-a dreptul în ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile si, deci, la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu”. Si tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”; considera, de asemenea, ca viata trebuie orientata spre un ideal, fericirea fiind darul vointei noastre.

Biblia – cuvânt revelat al lui Dumnezeu – mentioneaza ca lacomia este un pacat de moarte, fiindca se opune în mod direct virtutii înfrânarii sau cumpatarii. Am citit o frumoasa predica în care se arata ca lacomia este izvorul tuturor rautatilor, din cauza careia piere dragostea frateasca dintre oameni, pamântul se umple de hoti si ucigasi, marile de pirati, societatea de calomniatori si tradatori, familiile se dezbina. Ni se aminteste ca Isus Hristos nu a osândit câstigarea de bunuri materiale,ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului fata de nevoile si necazurile celor din jur, pacatul egoismului, pacatul lacomiei si „nebunia de a crede ca omul poate aduna pentru multi ani, uitând cât e de scurta si de nesigura este viata omeneasca. Viata pamânteasca îsi are trebuintele ei firesti – hrana, îmbracaminte, casa etc. -, fara de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie sa le cauti, sa muncesti si sa le aduni, dar a lega toata viata numai de acestea, a nu te gândi la sufletul si la trebuintele lui, a nu te gândi la momentul despartirii de ele, iata cu adevarat nebunia vietii.”

De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru ca avea avere, ci pentru ca o idolatriza si i se închina ei si nu se gândea a darui, a ajuta. Lacomia fara de sfiala poate orbi omul si poate provoca mult rau si durere celor multi din jurul sau, dar mai poate provoca si cumplita razbunare…

Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahuta (n.1857): „… Stoarceti, stoarceti maduva din tara!/ Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate mâini/ O sa pierdeti cârma tarii s-or sa vina alti stapâni./ Deci, pârjol si jaf! Opinca, hoitul sa ramâna os/ Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros. […] Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege si de cumpana dreptatii,/ Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfânt pe lume!”

Vavila Popovici – Carolina de Nord

În vizita la biserica Agape din Phoenix, Arizona

On By nelursIn Romania, USALeave a comment

Duminica  din 23 octombrie 2011 am participat alaturi de alti prieteni, pentru prima data, la serviciile Bisericii Agapé: http://www.agapearizona.com/agape/ (pastor Petrica Lascau). O biserica aparuta recent în constelatia bisericilor evanghelice din Phoenix, AZ. Ma pregatisem mai de mult, în sensul ca citisem cu atentie asa numita „platforma program” a noii biserici, prezentata pe blogul PASI SPRE LUMINA:   http://lascaupetru.wordpress.com/

Am remarcat câteva aspecte privind „Viziunea noastra”, deci a Bisericii Agapé:

Biserica Agapé doreste sa creeze un climat prietenos tinerei generatii care trebuie sa-si gaseasca locul si rolul în biserica; sa dezvolte un nou sistem de conducere inspirat din Noul Testament care sa elimine toate elementele mostenite din modelul comunist împrumutat din biserica originara din RO; un nou mod de închinare în care focusul sa fie pe participarea întregii biserici, eliminând modelul „vino si vezi” care transforma biserica în artisti si spectatori; dezvoltarea unei atitudini de slujire care sa elimine mentalitatea de consumator al participantului, atitudine care sa produca slujitori ai Împaratiei.

Într-adevar, câteva obiective inedite, dupa unii chiar oarecum îndraznete, dar în acelasi timp interesante – si de ce nu si captivante -, în sensul întelegerii necesitatii unei schimbari în anumite conceptii din comunitatile noastre…

Documentat cu aceste considerente, am pasit oarecum sfios, dar si dornic de a percepe cel putin într-o oarecare masura, atmosfera. Surpriza a fost neasteptata! Un optimism relevant pe fundalul unei atmosfere calde, de degajare a bucuriei, de încredere si ospitalitate, care instantaneu amintea de Faptele Apostolilor, cap. 2: „Toti împreuna erau nelipsiti de la Templu; ei laudau pe Dumnezeu si erau placuti înaintea întregului norod. Si Domnul adauga în fiecare zi la numarul lor pe cei ce erau mântuiti.” Zâmbetul afisat pe fetele celor de acolo (peste 150), trada involuntar dar cu certitudine, expresia unei trairi launtrice, a bucuriei, a încrederii si dragostei, caracteristice adevaratilor închinatori!

Acum, a doua zi, reflectând la cele vazute si traite la Agapé, îmi amintesc de o scurta relatare, dar plina de învataminte, a fratelui nostru R. Wurmbrand: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre.” (Romani 5:5)

Odata, pe când Isus mergea pe strazile Nazaretului, ­glasuieste o poveste musulmana – multimea îl acoperi cu ocari. El îsi continua linistit drumul, rugându-se cu voce tare pentru cei ce-l batjocoreau. Cineva îl întreba cum putea fi atât de senin. Iar El raspunse: ,,Am dat singurul lucru pe care-l aveam în punga mea – seninatatea!”.

Spargi o sticla plina cu lapte. Nici o picatura de otet nu va curge din ea, pentru ca nu continuse otet. Cum pot cuvinte de ura si de razbunare sa curga din inima unui crestin? Crestinul nu are de ales între mai multe posibilitati. El nu împlineste porunca dragostei pentru ca Hristos i-a poruncit astfel. Daca ar vrea sa urasca, n-ar sti cum s-o faca, deoarece Dumnezeu i-a înnoit inima. El are numai dragoste.

 

Radu Oprea

Phoenix, Arizona

 

Pelerinaj la Sfantul Dumitru

On By nelursIn ArticolLeave a comment

       Jianu Liviu – Florian

Bunule Sfant, au lesinat pe strada
Multi muritori, la coada, sa te vada –
Slabi, zgribuliti de frig, sa-ti multumeasca
Ca suferinta lor, e omeneasca  –

Bunule Sfant, noi nu vom sti nicicand,
De cand asteapta ei, si pana cand –
De unde vin, unde se duc,  cu randul,
Sarutul milei tale, asteptandu-l –

Bunule Sfant, prea plini de tine, iata,
Pe cand ingenuncheati, ti se arata –
Ca fumul din  catuia ta frumoasa,
Ei te conduc, , inmiresmati,  acasa…

26 octombrie 2011
 

Pentru tine

On By nelursIn poetryLeave a comment

Pentru tine furam stralucirea din stele,

sa pot da luciri vesnice

privirilor tale indragostite.

Pentru tine furam raze din soare

sa-ti incalzesc trupul,

sa-l invelesc in cuvinte de aur.

Pentru tine inventam un ceas

sa bata doar secundele bucuriilor noastre.

Gandurile inaltatoare ne erau,

sufletele in bratele iubirii se leganau…

Cat de departe pe atunci,

erau incercarile mortii!

 

Vavila POPOVICI, Raleigh

Din volumul Poemele iubirii (2011)

 

DE VORBA CU DELIA FLOREA, SPECIALIST ÎN BIBLIOTECONOMIE, DESPRE PASIUNEA PENTRU CARTE

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Octavian CURPAS, Phoenix, Arizona

Delia Florea provine dintr-o familie cu serioase si multiple preocupari artistice, de aceea, decizia ei de a studia pictura a venit ca un lucru firesc, normal. În prezent, Delia Florea este studenta la Facultatea de Arte plastice si decorative, în orasul natal, Baia Mare si în paralel cu scoala, lucreaza la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, din aceeasi urbe. Delia Florea este de asemenea, licentiata a Facultatii de Litere, specializarea Teologie Ortodoxa – Asistenta sociala, din Baia Mare si are un masterat în Etnologie si antropologie sociala. Delia Florea s-a nascut pe 9 mai 1965.

„Întreaga viata este o provocare.”

– Cum si când ai ajuns sa lucrezi la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”?

– Am început sa lucrez în cadrul acestei institutii din 2003, ca urmare a faptului ca îndragesc nespus de mult oamenii si cartile.

– În ce consta activitatea ta la aceasta biblioteca?

– De sase ani, activez ca bibliotecar în cadrul sectiei Împrumut carti pentru adulti.

– Ai terminat Asistenta Sociala în cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa. Cum te ajuta ceea ce ai învatat în facultate în munca ta cu publicul ?

– Specializarea în care m-am calificat ma ajuta foarte mult în munca mea cu utilizatorii. În timpul studentiei, frecventam foarte des biblioteca, deoarece trebuia sa-mi pregatesc examenele si lucrarile de seminar. Într-o oarecare masura, datorita acestui fapt, si nu numai, pentru ca un bibliotecar trebuie sa citeasca permanent si sa fie la zi cu noutatile, pot sa le recomand celor ce sunt interesati de domeniile pe care le-am studiat, cele mai bune lucrari. Sunt multi cititori care au nevoie de îndrumarea si recomandarea bibliotecarului. Unii dintre acestia sufera din cauza lipsei de comunicare si cauta modalitati de a înlatura acest neajuns.

– Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” editeaza revista “Bibliotheca septentrionalis”. Numeste-te câteva din contributiile tale la aceasta publicatie.

– „Calatorie pe tarâmul biblioterapiei”, „O lectie de bunatate”, „Poezia religioasa a lui Petre Dulfu”, „Sa râdeti si atunci când eu nu voi mai fi!”, s.a.

– Vorbind la modul practic, în ce masura vezi ca pe o provocare profesia ta actuala?

– Bibliotecarul trebuie sa stie sa atraga publicul, mai ales acum, când Internetul e la îndemâna oricui, iar oamenii sunt tentati sa renunte la citit.

– Ai ales arta tot ca pe o provocare ?

– Da, bineînteles. Întreaga viata este o provocare. Mereu dam examene care necesita „raspuns bun” la Judecata finala. Se pare însa, ca cea mai grea arta este arta de a ne duce crucea!

– Cum a început pasiunea ta pentru arta?

– Un rol important în stimularea acestei pasiuni l-au jucat semenii pe care i-am întâlnit, mediul în care mi-am format personalitatea, accesul neîngradit la carti, albume, expozitii, etc.

 “Ca papusar, am beneficiat din plin de admiratia micutilor spectatori.”

– Ai lucrat si ca artist papusar (amator). Ce te-a atras la teatrul de papusi?

– Da, timp de trei ani, am lucrat ca actor papusar în cadrul sectiei Papusi a Teatrului Dramatic Baia Mare. Astfel, am avut acces la o „lume noua”. Celebrul sculptor român, Constantin Brâncusi, spunea : „Când nu mai suntem copii, am murit demult”. Eram (si poate mai sunt) un copil mare, care dorea sa (se) joace în continuare.

– Ai vrea sa ne prezinti câte ceva din culisele unui spectacol de teatru de papusi?

– Pentru a realiza un spectacol, se lucreaza intens în spatele paravanului. Este foarte importanta relatia cu cei din echipa care sunt în acelasi timp, si partenerii de scena.

– Din distributia caror spectacole ai facut parte?

– Am jucat în Cenusareasa, care a luat locul I la Budapesta în anul 1992, în Cocoselul neascultator, unde am detinut rolul principal, în Elefantelul curios, în Capra cu trei iezi, în

Galosul fermecat, Locomotivioara lenesa, s.a.

– Tot la teatru ai deprins si arta confectionarii papusilor. Ne poti prezenta pe scurt, procesul în urma caruia “se naste” o papusa?

– Citesc cu atentie textul piesei si stabilesc rolul destinat personajului-papusa. Fac o schita în care încerc sa surprind expresivitatea acesteia, apoi caut materiale adecvate pentru confectionare.

– Îti mai amintesti care a fost prima papusa creata de tine?

– Baby-doll, o papusa copil.

– Care era cea mai mare rasplata în munca de papusar? Dar în cea de bibliotecar?

– Ca papusar, am beneficiat din plin de admiratia micutilor spectatori, care în pauza sau dupa terminarea reprezentatiei, doreau sa-i cunoasca pe cei ce însufletesc personajele. În meseria de bibliotecar am satisfactii atunci când pot ajuta cititorii dezorientati si-i vad plecând de la biblioteca cu zâmbetul pe buze.

Atunci când expui pentru a aduce bucurie celorlalti

– În prezent, studiezi artele plastice, sectia pictura. Cum reusesti sa îmbini munca si scoala?

– Nu e usor, deoarece ambele activitati sunt destul de solicitante. Însa gasesc multa întelegere la cei din jurul meu, ceea ce îmi da imboldul de a merge mai departe.

– Intentionezi sa faci cariera în arta?

– Nu mi-am propus acest lucru. Muncesc din placere, pentru a expune, si poate, pentru a aduce bucurie celorlalti.

– Cât din elementele deprinse pe când erai artist papusar le regasesti în studiul picturii? Unde se întrepatrund si unde se despart cele doua?

– În general, artele sunt înrudite între ele pentru ca necesita creativitate, daruire, înzestrare nativa, dar si multa, multa munca. O diferenta majora dintre cele doua ar fi faptul ca papusaria necesita o colectivitate, pe când pictura nu include neaparat acest factor; iar ca apropiere a lor, as mentiona scenografia.

– Ce cursuri îti plac cel mai mult si de ce?

– Istoria artei, Cromatologia, Estetica, Studiul culorii, Pedagogia artei. Consider ca acestea îmi sunt utile la autocunoastere si la cunoasterea altora.

– Te rugam sa numesti câteva din expozitiile la care ai participat cu lucrari.

– De obicei, particip de doua ori pe an cu lucrari, la Salonul de primavara si la Salonul de toamna, unde expun alaturi de alti colegi, membri ai Asociatiei artistilor amatori din Baia Mare, si la expozitiile organizate în cadrul facultatii, la finalul fiecarui semestru.

– Ce încerci sa exprimi prin lucrarile tale?

– Deoarece Dumnezeu este IUBIRE, prin lucrarile mele as dori sa-mi exprim iubirea fata de Tatal ceresc, dar si fata de creaturileSale.

– În ce doresti sa te specializezi dupa absolvirea facultatii, arta comerciala, istoria artei, etc. si de ce?

– Nu am luat o decizie în acest sens, pentru ca peste doi ani, când voi absolvi aceasta facultate, se vor schimba multe lucruri.

“Timpul separa valoarea de non-valoare.”

– Cine sunt pictorii tai preferati?

– Îi admir în mod deosebit, pe Arsenie Boca, Monet, Degas, Aurel Dan.

– Cine sunt artistii plastici cu care ti-ar place sa lucrezi, daca ti s-ar oferi aceasta sansa?

– Rodica Tartan si Aurel Dan.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor care intentioneaza sa urmeze artele plastice?

– Sa fie curajosi si sa nu se lase doborâti de piedicile care, cu siguranta, le vor iesi în cale.

– Care sunt factorii de care crezi ca ar trebui sa tina cont un viitor student la arte plastice, atunci când opteaza pentru aceasta facultate?

– În primul rând, sa aiba o motivatie puternica si disponibilitate de a face sacrificii, deoarece materialele si modelele costa destul de mult.

– Crezi ca este important sa fii în primul rând, pasionat de arta, pentru a deveni un student si apoi, un profesionist bun?

– Bineînteles. Fara pasiune si daruire nu se poate realiza nimic.

– Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pâna acum?

– În tot ceea ce am întreprins am pus suflet. N-as putea spune care este cea mai mare realizare, timpul va decide. El este cel care separa valoarea de non-valoare.

– Ce îti propui pentru viitor?

– Sa ma perfectionez cât mai mult în acivitatile pe care le desfasor.

– Cum îti petreci timpul liber?

– Care timp liber!?… În putinele momente de respiro, prefer linistea si frumusetea naturii.

– Ce hobby-uri ai?

– Numismatica, filatelia, cartofilia, etc. Îmi place sa citesc, sa ascult muzica de buna calitate si sa colectionez îngeri-bibelou.

– Ai un mesaj pentru cititorii nostri?

– Sa nu uite ca avem datoria sfânta de a ne înmulti talantii (talant – talent).Tot ceea ce fac sa fie ca o rugaciune închinata Creatorului suprem si sa aduca BUCURIE celor din jur.