Odiseea exilului românesc si argonautii ei

Exilul românesc la mijloc de secol XX de Octavian Curpas

Jurnalist de marca, prozator, Octavian Curpas semneaza o carte deosebit de interesanta în care prezinta o particica din istoria emigrantilor români, adevarate pagini de istorie înca nescrisa despre acele fapte care pun în lumina frumusetea trasaturilor omenesti cu care sunt înzestrati semenii nostri de origine româna. Cartea este, în acelasi timp, si un bun ghid al emigrantilor care au avut taria sa ia viata pieptis, sa-si înfrunte destinul, urmând calea exilului.
Întâmplarea i-a scos în cale jurnalistului Octavian Curpas un om iesit din tiparele obisnuite, un gânditor cu o mare experienta de viata, pe nea Mitica, pe numele sau întreg Dumitru Sinu, care a lasat sa se reverse înaintea lui sacul doldora de amintiri orale, însemnari scrise, scrisori si documente despre lumea fascinanta prin care a trecut, toate orânduite cu scopul de a fi marturie a vremurilor prin care a trecut. Cartea este, de fapt, firul vietii lui nea Mitica asa cum a povestit-o el, completata cu o larga galerie de prieteni cu care si-a intersectat existenta, toti oameni încercati de viata, la care se adauga si pertinente completari si interpretari, asa cum au trecut prin mintea, sufletul si vârful penitei experimentate a autorului Octavian Curpas, el însusi, emigrant.
Acesta si-a construit cartea având la baza însemnari de reporter, lasate sa curga în rânduri pline de spontaneitate, încarcate de viata si de aceea, în mare parte, retrairea întâmplarilor nu se face dupa un plan prestabilit, ci curge tumultos dupa jocul memoriei, având la baza intertextualitatea. E o scriitura moderna în care se împletesc într-un ritm plin de viata jurnalismul, povestirea, însemnari scrise, scrisori, documente, rememorari si informatii suplimentare precum cele ale autorului despre Gheorghe Tatarascu, despre legionari, soarta lui Mota si Marin, despre scoala de medicina clujeana, etc.
Astfel, emigrantul Dumitru Sinu din Sebesul de Sus, de prin Marginimea Sibiului, a carui viata tumultuoasa îmbina armonios realitatea, aventura si spiritul, este protagonistul unor scene de viata inedite. Ca sa scape de urgia comunista, a trecut clandestin granita României în 1948, ajungând în Iugoslavia. Dupa grele încercari, a trecut clandestin, tot cu riscuri, în Italia si apoi în Franta, iar dupa un timp, sa ajunga în Canada si în cele din urma sa se stabileasca definitiv în USA si sa duca o viata linistita în Phoenix, capitala Arizonei. Dar pâna sa ajunga aici, calea zilelor a fost presarata cu multe încercari grele pe care le-a înfruntat cu mare cheltuiala de energie, cu multe riscuri, cu multe constrângeri si suferinte. Mai întâi a fost riscul trecerii granitei cu lungul sir de peripetii care îi puneau în cumpana însasi viata, asa cum pentru multi a fost plata dorintei de libertate. Imediat ce a trecut hotarele tarii, a urmat un alt fel de zbucium, de alta natura. Lupta cu necunoscutul de unde se iveau fel de fel de primejdii, nesiguranta zilei de mâine si încercari de tot felul  îi solicitau mult curaj, tarie de neclintit, promptitudine în decizii, unele chiar pe muchie de cutit. Neprevazutul l-a pândit la tot pasul: “Odata ce-ai pasit pe drumul exilului, nu poti sa stii niciodata spre ce prapastii te îndrepti sau pe ce culmi te poti înalta”.
Întâmplarile relatate îti zguduie fiinta, sunt fapte care ti se par incredibile chiar daca ele sunt rupte din realitatea zilelor traite si de noi, în acelasi timp. În timpul lecturii, de multe ori te opresti pentru a reflecta, a te pune în situatia lor, sau pentru a lasa sa se sedimenteze trairile care îi învaluie pe acesti semeni ai nostri, care au platit un pret atât de scump, dorind sa câstige traiul în demnitate umana.
Chiar daca aceste întâmplari relatate cu multa verva, stârnesc mult interes, ocupând spatii mari în economia cartii, am considerat ca e mai bine sa nu starui în relatarea lor. Ele îsi pastreaza adevarata valoare doar citind cartea, caci repovestirea lor pe scurt le-ar stirbi frumusetea si le-ar estompa emotia ce o da lectura textului.
Cu admiratie pentru omul viu din fata lui, devenit personajul principal al cartii, experimentatul jurnalist, Octavian Curpas,  relatând lupta pentru supravietuire, întâmplarile din viata sa demne de luat în seama, intervine din loc în loc cu câte o succinta si frumoasa schita de portret:
“Desi un om simplu, fara posibilitati reale de a urma scoli înalte, cu o dorinta apriga de a sti, toata viata lui – prieten desavârsit al cartilor -, Dumitru Sinu a patruns cu abilitate de stralucit autodidact tainele cunoasterii. A studiat istorie si filozofie, care au constituit pentru el o provocare permanenta, s-a delectat cu literatura de calitate – citind, fara exceptie, marii clasici ai literaturii române si universale, literatura contemporana, versurile celor mai mari poeti ai lumii. Românul stramutat din Sebesul de Sus al Marginimii Sibiului în Lumea Noua, având în urma 63 de ani de viata în exil – a stiut sa-si bucure sufletul aplecându-se spre pictura, dar si spre muzica, miunata arta a sunetelor. Are alaturi o sotie – împatimita iubitoare de muzica buna -, iar în casa lor gasesti sute de înregistrari de toate genurile, de la muzica populara româneasca pâna la perlele muzicale ale titanilor muzicii clasice”.
“Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-i descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija, astfel încât timpul petrecut în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt”.
“…a stiut întotdeauna sa se faca placut, sa respecte si de aceea a fost la rândul sau respectat, a iubit cartile si oamenii care le-au scris si a împartasit bucuria cunoasterii cu cei din jurul sau, nu are cum sa nu fie agreat de catre oricine ajunge sa îl descopere”.
“Nea Mitica are o cultura generala de invidiat. Dar toate acestea ar fi fost fara valoare daca n-ar fi luptat din rasputeri sa-si pastreze statutul de om”.
Inteligent, plin de viata si de spirit, cu o larga întelegere pentru toate cele omenesti, cu fata senina si mereu cu zâmbetul omului bonom, transpare de-a lungul paginilor ca era iubit de toata lumea. “Când intra nea Mitica într-un local al oraselului Saint Gervais se ridicau toti în picioare, inclusiv oamenii mai în vârsta”, ne spune Octavian Curpas si apoi adauga – «Ca la noi, la sate!» – cum precizeaza nea Mitica”.
“Dumitru Sinu nu facea discriminare: daca se întâmpla sa fie la masa cu oameni politici, cu intelectuali de marca sau personalitati de orice fel si aparea un cunoscut, om simplu, nu ezita sa-l pofteasca la masa lor, tratându-l omeneste si facându-l sa se simta la fel de important”.
Datorita experientei celor 63 de ani traiti în exil, nea Mitica poate fi un bun ghid al emigrantilor zilelor noastre, chiar daca astazi problemele sunt de alta natura. Astfel, el atrage atentia celor care se pregatesc sa plece în exil sa nu se lase furati de visul unei vieti în care li se deschid toate portile, crezând ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Autorul, Octavian Curpas, emigrant si el, subliniaza ideile lui nea Mitica, filtrate de propria-i experienta: “Exista la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Aceasta este o imagine falsa despre ascensiune “.
“Sa-ti mai spun ceva! – intervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: „Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul!’ L-am temperat, uitându-ma mirat la el: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”
Citind aceasta carte, nu poti sa nu-l îndragesti pe Nea Mitica, sa-l admiri pentru multe trasaturi de caracter, pentru vorbele cu semnificatii adânci într-o aleasa limba romana presarata cu vorbe întelepte din graiul popular, o limba mai frumoasa si mai bogata decât a multor conationali. Îl iubesti si îl pretuiesti pe nea Mitica pentru pretul pe care-l pune pe valorile umane, pentru modul cum vede el rostul omului pe pamânt, pentru lumina si caldura cu care si-a învaluit prietenii, pentru deplina întelegere a limitelelor si scaderilor omenesti pe care le accepta, alaturi de cele demne de toata lauda. În viata lui, un loc aparte l-au avut prietenii. Vorbind despre ei, de la un capat la altul al lecturii, nu întâlnesti niciun cuvânt care sa aduca umbra asupra lor. El i-a pretuit, i-a iubit asa cum au fost si nu i-a uitat. Prieteniile au durat pâna la capatul vietii lor chiar si atunci când s-au aflat la mari distante. Adeseori destinul a tinut cu ei si le-a facut posibila întâlnirea la diferite rastimpuri. Nu s-a încurcat cu oricine, toti prietenii sai au fost oameni de calitate ireprosabila, pe care i-a ales dupa sfatul bunicului sau, Nea Niculita: “Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit!”, sfat pe care îl pastreaza cu sfintenie si acum la anii senectutii. Prin fata cititorului se perinda prietenii lui asa cum i-a înregistrat mintea si sufletul lui nea Mitica, din care redau doar câteva exemple: Ion Ritivoi, un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o vointa de fier si de o harnicie nemaiîntâlnita, Costica Vâlceanu, un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape; avocatul Nichita Tomescu, ca sa ajunga în Iugoslavia, se aruncase în apele Dunarii de pe puntea vaporului care-l ducea spre Moldova Noua si înotase spre malul sârbesc. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc, iar ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna. Profesorul Tiberiu Cunia, aromân, se bucura de un statut cu care putini dintre confratii nostri români sau de alte nationalitati se pot mândri: detinator al Premiului von Humboldt pentru activitatea stiintifica desfasurata în domeniul silviculturii si membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti. Pentru Octavian Curpas, prietenii lui nea Mitica sunt: “oameni care au îndraznit sa lupte pentru o viata decenta, personaje emblematice, bine conturate, de o mare forta dramatica, spiritualitatea româneasca raspândita în lume, adevarate “destine paralele” cu care viata lui s-a intersectat”. În acest grup de prieteni, din care face parte si nea Mitica, nu si-au gasit locul resentimentele, nu întâlnim încrâncenarea încarcata de ura, de revolta, de mânie, dorinta de razbunare. Toti au luat viata pieptis, luptând din rasputeri si supraveghind sa nu scada statutul demnitatii, purtând cu dragoste numele de român.
 Ca si în viata, Dumitru Sinu nu apare niciodata singur în carte. Intotdeauna a fost înconjurat de prieteni, oameni pe care i-a pastrat toata viata, i-a stimat si i-a iubit. Toate bucuriile, împlinirile si durerile prietenilor au trecut prin sufletul sau: “Pe multi îi mai cunoscuse de-a lungul timpului nea Mitica, noteaza Octavian Curpas, si despre cei mai multi dintre ei mi-a povestit câte ceva; fiecare avusese rolul lui în viata sa plina de inedit, de întâmplari si de oameni de toate felurile si categoriile sociale; de la fiecare dintre ei îi ramasesera amintiri… Si ce amintiri! Nu o data mi-a spus: „În viata mea am cunoscut 460 de oameni de care îmi amintesc”…. acea generatie de aur – as numi-o eu, fara sa exagerez –, care, ajungând în lumea libera, a dovedit inteligenta, ambitie, seriozitate, respect fata de munca, fata de sine si de semeni, lasând în urma lor realizari profesionale de exceptie si mândria ca au apartinut poporului român”. Si mai apoi completeaza ca o concluzie cu câteva trasaturi de caracter ale acestora: “dragostea de oameni,  generozitate, compasiune si demnitate, constituie principalele linii directoare ce marcheaza vietile celor care au reusit în diaspora”.
În cei 63 de ani petrecuti în exil, întotdeauna Dumitru Sinu s-a simtit român si a simtit ca radacinile nu s-au desprins de locurile natale: “românu-i tot român, fie el în orice colt al lumii, nu-si uita radacinile si nici traditiile neamului caruia îi apartine!”
Rândurile din care se desprind ca rupte din inima amintirile celor dragi de-acasa, dorul de tara, pretuirea culturii si limbii române îti înmoaie inima de duiosie si te trezesti ca ti se umezesc ochii. Satul, pentru nea Mitica, este “o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat”, noteaza autorul Octavian Curpas. Despre bunicul sau, autorul noteaza: “Din toate povestile dumitale, bunicu’ dumitale, Dumnezeu sa-l ierte, spuneai ca zicea:« Sa nu iasa omul cu mâna goala de la noi din curte. Sa dati buna ziua la toata lumea!» Când fratele dumneavoastra l-a întrebat:« Si la tigani?» Nenea Niculita, bunicul, raspunsese: «Tot Dumnezeu i-a facut si pe ei!» Când toti ai nostri, din Long Beach, spuneau ca, Cocuta e o c….a, dumneata ne explicai ca bunicu’, nenea Niculita n-a utilizat acest cuvânt niciodata si zicea: «saraca, umbla pustiu…»
 Pentru ca si eu ma numar printre emigranti, am putut privi cele relatate mai din interiorul lor, îi dau deplina dreptate autorului Octavian Curpas care spune:
„Oameni ca nea Mitica sunt legende vii, iar viata lor tese istoria si traiectoria societatilor umane în care au poposit, s-au integrat si asupra carora si-au pus amprenta. Viata românilor din Occident este un amestec armonios de cultura si traditii natale, cu cele ale tarii adoptive”.
Din motive subiective, ca emigrant, dar mai ales din motive obiective ca un cititor care reflecteaza asupra celor citite, apreciez în mod deosebit aceasta carte pentru ineditul ei, ca Octavian Curpas stie sa puna în valoare însemnatatea faptului aparent minor, care se scurge pe lânga noi aproape neluat în seama. O apreciez pentru ca e o carte care te convinge, te cucereste prin sinceritate si farmec, cu pagini din care se desprind personaje vii din lumea în care traim. E o carte care transmite cititorilor emotiile unor evenimente trepidante, o carte care ne îmbogateste cunostintele despre oameni, despre locuri si moduri de viata cu totul remarcabile.

ELENA BUICA
Toronto, Canada

0 thoughts on “Odiseea exilului românesc si argonautii ei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.