Laurence Lemoine : Una vida de periodista

Entrevista realizada por Octavian Curpas

Nació en París, Francia en 1969. Ya a la edad de 12 sueña con convertirse en un periodista. A los 16 años, participó en Nueva York “All bicentenario” de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Representó a la juventud francesa, después de ganar un concurso organizado por la Embajada de EE.UU, en París. Unos años más tarde, su sueño de convertirse en una periodista, se hizo realidad. Su nombre es Laurence Lemoine. Estudió Ciencias Políticas en París VIII, habla cuatro idiomas y tiene un profundo interés en los asuntos globales. Laurence ha viajado a muchos países donde vivió, trabajando para la prensa impresa, tanto en radio como en televisión. De Oriente Medio a África, donde se entrevistó con Yasser Arafat, pasando por el Caribe, donde trabajó para una emisora de radio, Laurence Lemoine ha cubierto todas las áreas del periodismo y de la comunicación.

Pregunta: Usted nació en París. ¿Puede usted decirme más acerca de su familia?

Respuesta: Yo soy la más joven (con un hermano gemelo), de una familia cristiana de seis hijos. He recibido una educación muy estricta, pero mis padres nos dieron lo mejor para ser feliz en la vida: el amor, la confianza en sí mismo, la capacidad de adaptación y la independencia.

P: ¿Qué le llevó a ese interés por el periodismo? ¿Qué despertó su interés ? ¿Hubo alguien en su vida en ese momento que le inspiró para convertirse en una periodista?

R: Cuando yo era una pre-adolescente en los años 80, las noticias sólo hablaban de Oriente Medio (Líbano en el 82 con la invasión de Israel; el conflicto Israel/Palestino con bombas, rehenes, secuestros; Irán en el 81, etc.) Fué entonces, cuando empecé a leer los periódicos y escuchar la radio. Yo estaba fascinada por todos estos temas y quería entender algo (cosa en realidad imposible). Yo quería ser periodista para conocer y descubrir el mundo y tocar yo misma la realidad, sin intermediarios entre el evento y yo. Yo quería vivir en directo lo que estaba sucediendo en el mundo. Era claro y natural que debía ser periodista. Entonces empecé a prepararme. Por ejemplo, cuando yo tenía 15 o 16 años, grababa los boletines de información general de France-Info en mi habitación, escribía todo esto en un papel y luego lo repetía con el mismo tono profesional. Unos años más tarde, despertaba bastante gente con mis noticias y entrevistas!

P: ¿Se considera afortunada?

R: Debo decir que en general fuí muy afortunada en mi vida, no sólo porque nací en un país hermoso y tranquilo (Francia) y una buena familia, sino porque también yo estaba en el lugar correcto en el momento adecuado, pero a menudo digo que “la suerte” es, como los tomates, se cultiva !. Yo quería ser periodista, porque para mí era una manera de vivir varias vidas a la vez! Informar sobre otros países o personas, es para mí una manera de aprender un montón! También es una especie de poder, porque lo que decimos y la forma en la cual lo hacemos, es importante y puede influir en la gente. Es por eso que también es una gran responsabilidad y una profesión seria.

P: En 1986 ganó un concurso para el Bicentenario de la Estatua de la Libertad en Nueva York. ¿Cómo fué?

R: Uno de los mejores momentos de mi vida fue en 1986 cuando representé a la juventud francesa en Nueva York para la reapertura de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Yo estaba allí porque gané un concurso, gracias a mi padre. Me ayudó mucho redactando un hermoso poema sobre la libertad y aún, hoy en día, le estoy muy agradecida. Fué increíble para mí ! Conocí a muchas personalidades en ese país y yo era una VIP ! Sólo tenía 16 años en ese momento!. La lectura del poema frente a las cámaras de televisión y fotógrafos fué fácil , afortunadamente yo no soy tímida !

P: ¿Cómo este evento influyó en su decisión de convertirse en una periodista?

R: Un año más tarde, pasé una semana en la estación de radio RTL , con todos los periodistas y reporteros. Ví todo sobre las noticias y el periodismo durante esa semana, y más que nunca, estaba claro para mí que sería periodista, pero aún era demasiado joven para empezar !

P: Háblame de las habilidades y aptitudes naturales necesarias para ser un periodista …

R: En cuanto a las habilidades, yo diría la curiosidad, en el más amplio sentido de la palabra. En mi caso, mis amigos y mi familia siempre me decían que tenía el “cáncer de la curiosidad” ! El periodista debe estar abierto y dispuesto a comprender y explicar todo. No podemos ser tímidos, debemos atrevernos a hacer preguntas que pueden avergonzar a la gente, especialmente a los políticos ! Yo era conocida en ese momento por hacer entrevistas XXXXXXX! A menudo, era como una batalla de palabras entre mis entrevistados y yo.

P: Cuando usted estaba en el Líbano, tenía la intención de regresar a París para un Master en Periodismo?

R: Líbano fue mi primera experiencia como periodista. Yo era muy joven (20 años), y un poco novata. Fue durante la guerra con Siria (la “Guerra de Liberación”). El padre del actual dictador, Haffez Al Assad quería matar a los cristianos Libaneses. Para mí, el “espectáculo” fue increíble, pero he aprendido mucho sobre la gente y su capacidad para ser bueno o malo y para adaptarse a situaciones extremas. Era mejor que ir a la universidad , porque era la vida real y concreta. Tuve suerte porque conocí al General Michel Aoun, Primer Ministro en ese momento. Esa entrevista me dió una cierta notoriedad ya que lo que dijo fué un poco embarazoso para Francia y François Mitterrand (el Presidente Francés en ese momento) tuvo que reaccionar oficialmente. Periodistas de todo el mundo hablaron de esa entrevista ! Unos meses más tarde, aconsejado por mi colega y amigo cristiano Malard (Francia 3/CNN), me fui a Túnez, la sede de la OLP para entrevistar a Yasser Arafat.

P: ¿Cómo fue la entrevista, de dos horas, con Yasser Arafat en Túnez. ¿En qué año fue?

R: “Yo estaba fascinada por ese hombre y quería entrevistarle. Pasé dos horas con él en plena noche. … Por razones de seguridad, la OLP no decía “Nos vemos en tal sitio a tal hora.” Tuve que quedarme en mi hotel y varios de sus colegas vinieron a por mí, y con los ojos vendados me llevaron a una casa. Una vez allí, por supuesto, me quitaron la venda de los ojos. Debo decir que fué muy exótico para mí ! Fue un momento muy interesante en 1990, cuando Yasser Arafat comenzó a dejar de ser un terrorista para ser un hombre de estado, teniendo contactos directos pero secretos con los Israelies. Le hice muchas preguntas, y al final, él bromeó y me preguntó si quería casarme con el! En la prensa francesa, esa entrevista tuvo mucho éxito, pero yo disfruté de mi estancia en Túnez, la reunión con Arafat, y las muchas horas que pasé con sus consejeros para hablar sobre ese conflicto tan importante.

P: En una de nuestras conversaciones, usted ha mencionado que trabajaba para “Radio Mont Blanc”, cerca de Ginebra durante seis años. Además, durante ese tiempo, usted trabajó para una televisión (Canal C) haciendo entrevistas políticas.

R: Me encontré con un periodista francés bien conocido (Jean-Pierre Elkabbach) para preguntarle cómo planear mi carrera como periodista. Él me dijo que primero, tenía que salir de París, trabajar en provincia para aprender y ser un poco más madura (tenía 21 años de edad). Explicó que eso era la mejor escuela para una joven periodista, y es verdad ! Así que me fuí a la Alta Saboya (cerca de Chamonix y Ginebra) y comencé en la Radio Mont Blanc. También tuve un programa mensual en la televisión “Canal C”, con entrevistas a políticos y personajes famosos, pero sólo para hablar de su vida privada. Después de eso me decidí a salir de Francia de nuevo. Me encanta Francia pero vivir en diferentes países me ha dado la posibilidad de ver las cosas desde diferentes ángulos y enriquecerme culturalmente.

P: Usted ha trabajado en Haití, en una estación de radio que necesitaba un periodista francés. ¿Ha trabajado sobre el l terreno o en el estudio?

R:. “Radio Vision 2000” de Port-au-Prince estaba buscando a una periodista francesa para encargarse de la información y de la formación de sus periodistas Cuando llegué allí, me dí aún mas cuenta, si cabe, la suerte de haber nacido en un país libre donde uno tiene todo lo que quiere. Trabajé sobre el terreno y en el estudio durante un año. No fue fácil, pero aprendí mucho cada día. Haití es un país fascinante y siempre está en mi corazón. También estoy agradecida a Haití porque es donde conocí a mi marido ! Llegó a Puerto Príncipe para una semana de vacaciones a casa de un amigo diplomático. Ahora es el padre de mi hija de 11 años, Anouck, y de mi hijo Álvaro de 8. Es abogado de negocios y hemos vivido en Londres, París, Valencia (donde nació), Banjul (Gambia África del Oeste) y en Lisboa, Portugal. En Gambia, un país pequeño, muy bonito y bueno para un primer contacto con África), dí a luz a mi hijo en un hospital público. Fue mi elección, porque la atención médica fué realizada por un excelente equipo de médicos cubanos . Fue gracioso porque el nacimiento de mi hija, se llevó a cabo en el mejor hospital privado y moderno de Valencia, con la mejor tecnologia, pero preferí el de Banju,l con los médicos cubanos en ese hospital público muy pobre, pero al menos, con nombre elegante: El Royal Victoria Hospital ! En medio de la cesárea, se fue la electricidad !. Después del nacimiento de mi segundo hijo empecé a editar y publicar guías turísticas. La primera fue sobre Gambia, después , publiqué algunas en España, y la última sobre Saint-Gervais Mont Blanc, Francia.

P: ¿Por qué Saint-Gervais?

R: Saint Gervais Mont Blanc es un sitio mag-ní-fi-co para las vacaciones, para el esquí o el senderismo. Conocía esa ciudad porque había estado varias veces cuando era periodista en Radio Mont Blanc. Hacer una guía de turismo también fue para mí una buena excusa para volver!

P: ¿Dónde vive usted ahora y qué van a hacer ahora?

R: Actualmente, vivo en España, en Valencia, una hermosa ciudad en el Mediterráneo. Trabajo con la empresa Americana Relìv (www.reliv.com). Produce y vende suplementos alimentarios naturales excelentes. Un día ví a mi mamá tomar esos batidos y me interesaron esos productos. Siempre me han interesado los temas de nutrición y salud. En Europa, muchas personas toman suplementos porque realmente mejoran la salud. También hacemos frente a una crisis de salud muy seria en Europa. Nuestra comida de hoy, no tiene suficientes vitaminas y fitonutrientes. Al privar a nuestro cuerpo de nutrientes esenciales sustituyéndolos por alimentos procesados y productos químicos, somos vulnerables a la fatiga, alergias y todo tipo de enfermedades y disfunciones. Ahora sabemos que los suplementos dietéticos pueden colmar esta brecha nutricional. Estos productos proporcionan niveles óptimos de nutrientes, y Reliv es una empresa a un alto nivel. El verano pasado, asistí a la Conferencia Internacional en St. Louis (Estados Unidos. Missouri.) y me encontré al fundador, Robert Montgomery. Gracias a estos productos, ayudé a muchos de mis amigos y miembros de mi familia a resolver sus problemas de salud. Por supuesto, también tomo estos productos, aunque siempre he gozado de una muy buena salud. Pero gracias a ellos, me siento mucho mejor. Tengo más energía, mayor concentración y duermo mejor. Tengo la suerte de trabajar en esta empresa ya que puedo ayudar a la gente y también cuidar de mis hijos.

P: ¿Has pensado en mudarse a los Estados Unidos?

R: Me encantaría vivir en los EE.UU. porque fuí allí varias veces, pero nunca fué suficiente ! y tengo una relación especial con ese país … Creo que conozco un país y su cultura, si me quedo por lo menos un año. Espero que un día tenga la oportunidad!

P: ¿Qué sabe usted acerca de Rumania? En sus viajes, ¿se ha encontrado con muchos rumanos?

R: Mi esposo trabaja ahora en Rumania en un proyecto de aerogeneradores, en las montañas. Le gusta mucho ese país. Mi única conexión con Rumanía fue la joven que me ayudaba en casa cuando vivía en Portugal y se convirtió en una amiga. Me gustaría poder ir a Rumania este año con mi esposo porque dice que vale la pena!

P: ¿Cuáles son tus hobbies?

R: Me encanta viajar ! También me encanta estar con mis amigos y familiares. En cuanto a los deportes, me gusta el squash, tenis, esquí y el alpinismo. Una vez subí hasta la cumbre del Mont Blanc con esquís: fueron ocho horas para llegar a la cima y 6 horas para bajar, todo ello en un paisaje totalmente salvaje . ¡Fue fantástico!

P: ¿Cuáles son sus planes en un futuro próximo?

R: Me ocupo del desarrollo de Reliv, aquí en España, y acabo de empezar un libro sobre nutrición y salud que se publicará en Francia.

Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit…

dar nu dupa asteptarile lui!

Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit… dar nu a fost dupa asteptarile lui!

Cu profunda tristete am primit astazi vestea conform careia Radu Muresan, redactor-sef la Radio Vocea Evangheliei Cluj a parasit acest pamânt astazi, în jurul orei 10 a.m.

Radu Muresan a fost plecat cu mai multi colegi din reteaua Radio Vocea Evangheliei, împreuna cu misiunea Speranta la instalarea, scolarizarea si tot ce presupune un post nou de radio. El a plecat cu pneumonie din România, dar în Africa situatia lui s-a agravat. A fost operat, adus din Africa si internat într-un spital din Cluj Napoca dar starea lui nu s-a îmbunatatit.

 Radu a intrat în odihna sfintilor si avem nadejdea reîntâlnirii cu fratele nostru, care îl slujea pe Dumnezeu din toata inima, în Împaratia lui Dumnezeu!

Ferice de acum încolo de mortii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor îi urmeaza!” (Apoc. 14:13)

Sursa:Radu Muresan, redactor sef la Radio Vocea Evangheliei Cluj, a trecut la Domnul | Stiri Crestine.ro

Sursa: Daniela Delibas Blog-ul Femeilor Puternice in Hristos! 

.


Biserica Baptistă din Târgu Lăpuș (MM)

George Danciu

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”             Evanghelia MATEI, 18.20

lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” 

                     Evanghelia IOAN, 20.31

.

ISUS HRISTOS ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI ÎN VECI!


Orașul Târgu Lăpuș

Este cunoscut în regiune și sub numele vechi, Lăpușu Unguresc, (în maghiară Magyarlápos, în germană Laposch) este un oraș din județul Maramureș, Transilvania Continue reading “Biserica Baptistă din Târgu Lăpuș (MM)”

Conferinta, John Piper în România!

    DUMNEZEU ESTE EVANGHELIA

         conferinta biblica

3-5 Mai 2012


Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecaruia care crede (Romani 1:16).

Numai Evanghelia poate schimba inima oamenilor aducându-i la credinta si pocainta.

Însa Evanghelia nu este doar pentru cei necredinciosi. Ea este sursa zilnica de putere pentru cei credinciosi.  Numai Evanghelia îi poate împuternici pe cei nascuti din nou sa lupte împotriva pacatului si sa progreseze în sfintenie. Numai Evanghelia este sursa adevaratei bucurii în viata credinciosilor. Numai Evanghelia îi poate face pe cei credinciosi sa continue în credinta pâna la capat si sa ajunga la o siguranta si bucurie vesnica în prezenta Dumnezeului preasfânt.

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu deoarece vestea buna a lui Dumnezeu pentru noi este Dumnezeu Însusi!

John Piper vine la Bucuresti pentru a ne încuraja sa privim la adevarul acesta în Scriptura, sa-l îmbratisam cu credinta si sa-l lasam sa ne revolutioneze viata si slujirea, într-o perioada secetoasa din punct de vedere spiritual ca cea pe care o parcurgem acum! Emil Bartos va conferentia alaturi de John Piper.

Vino la aceasta conferinta pentru a fi reînvigorat de adevarul central al Evangheliei! Roaga-te ca acest eveniment sa fie folosit de Dumnezeu pentru a provoca o trezire spirituala în tara noastra!

În cartea sa Dumnezeu este Evanghelia, John Piper spune:

Tot ce are nevoia lumea sa vada este valoarea lui Cristos în lucrarea si în cuvintele copiilor Sai îndragostiti de Dumnezeu. Lucrul acesta se va întâmpla atunci când biserica se va trezi la adevarul ca dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu este darul prin care Dumnezeu se daruieste pe Sine si ca Dumnezeu Însusi este Evanghelia.

Evanghelia crestina nu este doar adevarul ca Isus a murit si a înviat; nu doar adevarul ca evenimentele acestea potolesc mânia lui Dumnezeu, iarta pacatul, si-i justifica pe pacatosi; si nu doar adevarul ca aceasta rascumparare ne scoate din iad si ne duce în cer; ci ca acestea ne duc la comoara noastra suprema, atot-satisfacatoare si vesnica, adica la slava lui Dumnezeu care straluceste pe fata lui Isus Cristos. “Cristos a suferit o data pentru pentru pacate, El cel neprihanit pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu

Editura Faclia lucreaza momentan la traducerea si publicarea cartii Dumnezeu este Evanghelia. Fiecare participant la conferinta va primi un exemplar gratuit al cartii.

Pentru a vedea care va fi programul acestei conferinte vizitati pagina Programul conferintei.

Pentru a va înscrie la conferinta vizitati pagina Înscriere.

Va asteptam cu drag!

John Piper în România!

DUMNEZEU ESTE

EVANGHELIA

conferinţă bibli

3-5 Mai 2012

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (Romani 1:16). Numai Evanghelia poate schimba inima oamenilor aducându-i la credință și pocăință.

Însă Evanghelia nu este doar pentru cei necredincioși. Ea este sursa zilnică de putere pentru cei credincioși.  Numai Evanghelia îi poate împuternici pe cei născuți din nou să lupte împotriva păcatului și să progreseze în sfințenie. Numai Evanghelia este sursa adevăratei bucurii în viața credincioșilor. Continue reading “John Piper în România!”

LINISTEA LUMII SAU CAUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ

Recenzie de Constantin Stancu

Linistea lumii

de Adrian BOTEZ

Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca

2011

 

Linistea lumii1 este un titlu neobisnuit pentru Adrian Botez2, spirit tumultuos, energic si revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care traieste, o lume care a uitat valorile curate ale crestinismului, o lume a caderii în gol… E un popas în miscarea sufletului spre infinitul spre care tânjeste poetul, oprirea care se regaseste în psalm, pentru ca exista psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranta, dar sunt acolo, cu adevarul lui Dumnezeu în consoane sau vocale…

Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduiala, îsi organizeaza volumele în cicluri care sa reziste, anotimpuri ale poeziei, iata ca si acest volum are mai multe parti, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibratiile lumii:

Cartea I: LINISTEA LUMII;

Cartea a II-a: VÂRTEJURI;

Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.

Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE si sectiunea PERSONALITATE SI OPERA, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicatii, argumente, texte, pretexte si bucuria lecturii si a scrisului.

Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile crestine, pe marturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenta crestinului, pe revelatia personala, particulara, pe literatura ca soapta în cetate, soapta care pentru altii, necunoscatori, pare tipat, tipatul zimtat de la miezul noptii…

Brusc, în poezia lui Adrian Botez apar temele care pot aduce linistea unui suflet ce tânjeste sa vada dincolo de zare, prins în vârtejurile lumii, în valurile care zguduie lumea si timpul în care traim, pentru a produce netimp!

Asteptând florile, mântuirea, zapezile, primavara, sarbatori de primavara, metamorfozele, Visul Gradinii – toate devin elemente ale asezarii lumii în matca initiala, cele care sustin posibilitatea existentei ca realitate prin cuvinte, în Cuvânt. Dar lumea e prinsa în tentaculele aruncate de tsunami în aceasta parte de univers, pentru ca apar umbrele: singuratatea de acasa, instabilitatea, vremuri fara ceas, jocul leprei în lume, spasmul cosmic, pastele orbilor (!!), conversatii cu un asasin. Dar speranta se coaguleaza în posibilitatea vederii cu inima dincolo de zare: iubirea ca valoare, Hristos ca stânca în vârtejurile lumii, mustrarea Domnului, supraidentitatea. Pendulând între poezia lirica a lui Octavian Goga, între cuvintele potrivite ale lui Arghezi sau metafora lui Nichita Stanescu, volumul lui Adrian Botez este unul al cautarii echilibrelor posibile într-o lume care si-a pierdut orizontul, iar oprirea pare o solutie…

Autorul, într-un moment de împacare cu sine, dedica volumul sotiei, Elena, ca semn al reîntoarcerii în matricea familiei…

Prezenta Gradinii în constructia volumului este tânjirea poetului dupa raiul pierdut, dar posibil a fi visat, gândit, trait prin imnul dedicat muntilor, anotimpului, florilor…

Îngerii sunt bolnavi de roua diminetii, iar Hristos viseaza într-o stea, raiul e aproape si totul e promisiune sau clipa captata de poet în poemele sale. Dumnezeu cu barba în palme priveste dincolo de orizontul marii, apa botezului curge spre noi radacini, trupul poate fi de raza, animale ucise de prea multa blândete… Prezenta lui Hristos în peisajul lumii, Duhul Sfânt miscând poemul: „a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine/de-am simtit – …o, în sfârsit – ca e bine…!/ nu exista frica-nici moarte: sa stii//numai om Dumnezeu vrea ca iarasi sa fii/…va trimite – la tine – alai cu faclii:/povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…/” – A TRECUT DUHUL SFÂNT.

Atâta liniste declanseaza delirul în primavara, ca posibilitate a salvarii: „o Doamne – ?i-ai deschis comoara-n/ceruri/nu se mai vad arhangheli la creneluri:/nu merit izbavirea – dar ma simt izbavit/în tot arde fratia – desi toti m-au hulit!” – DELIR DE PRIMAVARA.

Dar luciditatea poetului îl prinde în oglinda ei: partea corecta câstiga din ce în ce mai rar, trebuie sa se schimbe ceva în lume din temelii, demnitatea umana a pierdut ritmul în fata vârtejurilor de toate felurile… (Balada si rugaciunea lui Joan Sala I Ferrer Serrallonga). Dumnezeu poate sa mântuiasca, Dreptatea e Mireasa de Taina a lui Hristos, crima e legea celui tare, Hristos lacrimeaza pe fruntile noastre uscate. Paralela bine-rau demonstreaza ca raul poate fi învins prin binele pe care omul îl poate face în lumina divina, e o balada a celui care tânjeste dupa reforma, dupa schimbarea cea mare, dupa linistea lumii care poate da roade în fiintele noastre. Poetul e neîndurator cu negustorii burtosi care au scos lumea la mezat, e prezent si smecherul cu aureola în buzunar, patronul de stele, paiatele lumii. Privind din perspectiva divina, Adrian Botez vede clar nevoia lumii dupa Dreptatea lui Dumnezeu, pentru ca dreptatea oamenilor nu mai are efect, dreptatea oamenilor s-a stins pe un munte care s-a topit.

Strainatatea de acasa pare semnul departarii de sine, pierderea identitatii, câinele mort în sant, copaci scheletici care cersesc mila într-un secol al masinariilor de toate felurile, masinarii care imprima viteza fenomenelor, e un „suflu al arogantei”!

Metaforele poetului sunt sugestive: spinarile cerului se ating, se freaca una de alta, masa la care scrie are mereu alte dimensiuni, nici un lucru nu e la locul lui! Luciditatea se misca în linistea lumii, spiritul omului atras de miracole, de mântuire lucreaza prin cuvinte, prin rugaciune, prin apropieri… Sunt vremuri fara ceas: „pasari vremuiesc cu glasuri sure/vremea nu mai stie cum sa fie/vântul bate parca sta sa-njure/ o lume livida – vinetie/” sau „ Dumnezeul lumii e cenusa/n-a lasat pe nicaieri vreo usa/” – VREMURI FARA CEAS.

Sfârsitul de vremuri fara de timp se vadeste prin prezenta Pasarii Cenusii, care îl priveste pe poet în ochi, e moartea care are îndrazneala sa arunce fulgere cenusii într-o lumea a culorilor cazute din curcubeu si este o dunga, fizic, inexplicabila, caderea perspectivelor, orizontul care s-a topit în moarte.

Poate ca imaginea cea mai dura si care depaseste durerea fizica e prezenta fiintei alunecate în moartea cea de toate zilele: „trag dupa mine un cadavru,-n salturi/nu ma trezesc – nu stiu unde-l ascund:/nu-s vinovat – ci blestemat de–nalturi…/si lepra-ncape-n timpul tot mai scund/. – ADVERSARUL.

Speranta, însa, e dupa zare, acolo, în aproapele din inima: „aerisind luminile în pasari/ne sprijinim de cer spre-a trece-n linisti:/acolo nu-s recolte si nici miristi/ doar cântec de incendii hialine/”- ACOLO.

Dincolo de zare e un pisc de rugaciune, un munte care se poate urca prin staruinta sau încapatânare, muntii dau argumente pentru o alta viata, curg pâraiele din cer, muntele visa un om… E, desigur, Muntele Dreptatii lui Dumnezeu! Muntele acesta a fost vazut de proorocul Isaia (vezi Biblia), a fost urcat de Iisus, e motivul poemelor lui Adrian Botez, care se topeste, dupa considerente divine, într-o lume în faliment.

Natura e parte a sperantei, natura e parte a creatiei si puterii lui Dumnezeu de a reforma cele vazute: verdele plin al gradinilor, albastrul sever al cerului, gradina, boarea din gradina, pasarile cânta prin copacii din rai, lumina cerului, marile lumii, porti enigmatice, cirezile faptelor, ploaia de roua ca o ploaie spirituala, aer sfânt, o lume proaspata ce trimite la un alt cer si un alt pamânt din Apocalipsa (vezi Biblia).

Despre sine Adrian Botez marturiseste: „n-am fost bun – nici/rau: un oarece/ om// am vazut ape-n amurg/ le-am înfruntat – am vazut/ munti în rasarit – si/ m-am înaltat/” – MARTURIA LUI DISMAS.

În ultimul poem al cartii care poarta un titlu frust si marturisitor – C.V. DE CIOBAN AL CERULUI, autorul se vrea un biruitor, un luptator, unul care stie sensul bataliei spirituale si care are argumente la înaintasii sai, purificati de un foc divin. Se poate observa si o anumita oboseala la poet, viata e un joc în care energiile se strivesc, se duc: „Doamne – stinge-ma undeva/între ape mari – cu tarmuri ametitor/departate – tarmuri pline de/ lacrimi”. – DOR DE STINGERE.

Dar lumea tânjeste dupa linistea dintâi, e o lume în care Pastele s-a modernizat, care vrea altceva, dar nu gaseste: „nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos/ nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi/ Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os/ nici hidosu-i strigat – horcaind în toi/ … nevinovata carne sa înghita/ în vina lui mereu deschisa-i pofta/ oricine-i pregatit – smerit – sa minta/ sa cumpere privata lui Golgota…/ – MODERNIZAREA PASTELUI.

Poet incomod, dar pregatit sa se ierte pe sine si sa-si recunoasca limitele, Adrian Botez recunoaste ca nu poate evada din aceasta lume în care îsi cânta si cânta nedesavârsirea, ca etapa spre omul de dincolo de zare. Versurile sunt dure, cuvinte aparent nepoetice strivesc corola poemelor si aduc mirare cititorului clasic de poezie, dar cel care citeste Scriptura stie ca sunt acolo cuvinte mult mai dure si ca Dumnezeu vrea sa ne recunoastem ticalosia.

Stilul sau penduleaza între clasic si modern, virgulele sunt înlocuite de linia care desparte cuvintele, ideile capata astfel putere, versurile sunt sentinte pentru cititor, uneori cuvintele curg simplu, cadentat, alteori se cauta complicat si simbolic, e un simbolism crestin, cu pecetea lui Hristos, vocalele striga, consoanele cauta linistea noptii, vechi linii ale literaturii române se regasesc în scrierile acestea tulburate de vis si dorinte neîmplinite, lumea se deschide în fata poeziei ca o carte a Privirii Extatice… Poate ca poetul ar trebui sa-si cenzureze uneori discursul liric pentru a lasa aurul din gând sa iasa la suprafata, prin versul cercetat de sapte ori…

Luminita Aldea scria despre Adrian Botez: „Întâmplarea a facut sa citesc poezie scrisa de domnul Adrian Botez si sa exclam fericita: Iata Poetul! … Tema dominant-esentiala a poeziei domnului Adrian Botez este credinta – raportare la divinitate. Toate celelalte teme palesc sau sunt mici, prin comparatie cu tumultul si vibratia înaltator – sfâsietoare a cautarii caii spre Cer.” – Luminita Aldea, Cornul Luncii/Suceava – Scrisul ca destin.

 Nota

 1Adrian Botez, Linistea lumii, Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca, 2011, versuri, Colectia Poezie si muzica crestina. Cartea aparuta în colaborare cu Primaria Gura Humorului.

2 Scriitor român, autorul cartilor: POEZIE1-Jurnal din marea temnita interioara(Axa-Botosani, 1998); 2-Rog inorog(Salonul literar-Focsani, 1998); 3-Povestea unui colectionar de audiente(Corgal Press-Bacau, 2003); 4- Epopeea Atlantica(Corgal Press-Bacau, 2003); 5- Eu, barbarul(Casa Scriitorilor-Bacau, 2005); 6- Crezuri crestine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacau, 2005. 7-Nu mai ridicati din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 8-În contra dementei de astazi în cultura româna (Ed. ProPlumb, Bacau, 2008); 9-Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2009; Cartea Profetiilor, Ed. Rafet, 2010, Linistea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, Obârsii, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2012. PROZA: volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari si pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacau, 2004). CRITICA/HERMENEUTICA:1- Prigonitii cavaleri ai Mielului – despre poezia culta aromâneasca (Ed. Dimândarea parinteasca, Buc., 2000); 2- Spirit si Logos, în poezia eminesciana – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textului eminescian(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2005); 3–Loja Iohanica Româneasca – ION Creanga, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici– pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006)–; 4Cei Trei Magi ai prozei românesti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – si Epoca Mihaelica : pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu si Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 5- Opera scrisa a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism si alchimie nationala, Criterion Publishing, Bucuresti, 2009. ESEURI: 1-RuguriRomânia sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfata de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea Cruciatilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2008; 3-„Cazul Dacia…”, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011etc.

Cristian Diaconescu, întâlnire cu omologul sau american, Hillary Clinton

Anne-Marie Blajan jurnalista la HotNews.ro într-o Corespondenta de la Bruxelles din 18 Aprilie sub titlul

România si SUA creeaza un grup tehnic de lucru pentru solutionarea vizelor

aduce celor interesati informatii utile, prin faptul ca Romania si SUA vor crea un grup tehnic de lucru pentru solutionarea problemei reprezentate de rata mare de respingere a solicitarilor de vize depuse de cetatenii romani.

Intalnirea celor doi diplomati a fost prilejuita ca urmare reuniunii ministeriale a NATO, reuniune la nivel de ministri de Externe si ai Apararii pregatitoare a Summitul NATO din 20-21 mai, de la Chicago.

Ministrul Diaconescu a spus ca in discutiile cu omologul sau american a abordat subiectul privind programul Visa Waiver, “pentru a ameliora unele probleme”.

Este pentru prima oara, a spus ministrul, când partea americana este de acord sa lucreze cu partea româna “pentru solutii adecvate si mai rapide”.

In conditiile in care se va produce o schimbare in legislatie la Washington, speram ca si chestiunea respingerii vizelor sa fie reglementata si sa putem beneficia de libera circulatie in spatiul american“, a spus ministrul de Externe.

Declinul Credintei Crestine în România si în întreaga lume

HotNews.ro , din 18 Aprilie,  semnaleaza o situatie alarmanta pentru lumea  crestina


Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului. Cei mai multi atei, in tarile scandinave – studiu

În studiu putem citi ca „Filipinezii sunt poporul cel mai credincios din lume, spre deosebire de scandinavi si de locuitorii din fostele tari ale blocului comunist, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani care noteaza ca, cu cat o persoana este mai in varsta, cu atat crede mai mult in Dumnezeu, relateaza AFP.

Tarile in care oamenii cred cel mai mult in Dumnezeu sunt adeseori catolice. La acestea se adauga Statele Unite, Israelul si Cipru, potrivit raportului universitatii din Chicago (NORC) “Credinta in Dumnezeu in timp si pe tari”, bazat pe studii internationale realizate in 30 de tari in 1991, 1998 si 2008. Romania nu a fost cuprinsa in acest studiu.

Aproximativ 94% dintre filipinezi sunt credinciosi, urmati de chilieni (88%) si americani (81%), fata de doar 13% dintre germanii din fosta RDG si 20% dintre cehi.

Potrivit acestui studiu, tarile cu cei mai multi atei sunt cele scandinave si cele ale fostului bloc estic (cu exceptia Poloniei). Cea mai mare proportie de atei se intalneste in randul germanilor din fosta RDG (59%), care nu au crezut niciodata in Dumnezeu.

Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului.

In Statele Unite, 54% dintre tineri sunt siguri de existenta lui Dumnezeu, fata de 66% in randul persoanelor in varsta

***

Studiul scoate în evidenta o trista realitate, procentul mic al tinerilor care cred în Dumnezeu, 23%:

In schimb, credinta este mai mare la persoanele in varsta. In medie, 43% dintre oamenii în vârsta de 68 de ani sau peste sunt siguri ca Dumnezeu exista, fata de 23% in rândul persoanelor cu varste de 27 de ani sau mai tinere.”

***

Dintre posibilele cauze, mentionam:

1. Ateismul este starea normala a omului natural, firesc. Îns? ortodocsii cred, gresit, ca omul se naste in religia parintilor lor, precum primesc cetatenia, care vine de la sine.

2. Traditiile oamenilor nu sunt crestine. Scoala nu mai promoveaza crestinismul, Biblia nu e o carte recomandata.

3. Oamenii, prin „grija” si la îndemnul preotilor,  au scos vorbe cum ca au vazut icoane facând minuni, ape care au tamaduit, locuri care au facut cutare sau cutare lucruri. Aceste “fapte” nu sunt decât niste minciuni scornite care sa atraga oamenii (populatia) în acele locuri unde si-au deschis ei punctele de lucru.

Observatie: În toate locurile, satele, orasele lumii, nemaivorbind de spitale si policlinici, Dumnezeu a facut si face zi de zi multe minuni,  dând sanatate oamenilor în nenumarate rânduri. Iar în acele locuri speciale, nu s-a întâmplat  si nu se întampla nimic iesit din comun.

4. Religia crestina – majoritara, catolica sau ortodoxa – promoveaza obiceiuri omenesti, interesele conducatorilor lor, materiale, doctrine false (icoanele, crucea, moastele si mistificari, fara numar), puse alaturi de adevarul prezentat deformat.

5. Nu este promovata Scriptura – Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, ci surogate ale denominatiunilor crestine

6. Nu este urmarita smerenia înaintea Dumnezeului nevazut, Creatorului  care poarta de grija creatiunii Sale, omului. Nu icoanele si apele, zise tamaduitoare, aduc binele omului, ci numai Dumnezeu care e Singurul care  face minuni.

MÂINILE CARE VORBESC

Dr. DOREL SCHOR

Doi ani i-au trebuit lui Albrecht Durer ca sa picteze un triptic religios, plasat în centrul unui altar. Lucrarea este considerata una dintre cele mai bune, dar si-a câstigat cu adevarat celebritatea datorita mâinilor unui apostol aflat în rugaciune. Si mai celebra decât pictura este, în mod paradoxal, studiul preliminar al acestor mâini. De fapt studiile, pentru ca i-au trebuit maestrului german nu mai putin de optsprezece variante de studiu ca sa se declare multumit.

Corneliu Baba sustinea ca sa pictezi mainile este foarte greu si foarte expresiv. Pictorul trebuie sa faca mainile sa vorbeasca… Credincios acestui principiu, el si-a imortalizat personajele in portrete in care mainile (ne) vorbesc nu mai putin decit figurile. Ele completeaza personalitatea subiectelor. In autoportretele plaseaza adesea mainile in prim plan, acoperind sau completind partial fata, tocmai pentru a o intregi.

In Rascoala (1907), tabloul atit de mediatizat al lui Octav Bancila, pumnii strânsi ai taranului au un mesaj social, dar si mai mult vorbesc mâinile croitorului sau, pictat cu nu mai putina deferenta. Incerc sa descopar o intentie de subtila ironie intr-un tablou controversat semnat de Dan Hatmanu în perioada “epocii de aur”, in care Stefan cel mare, desprins dintr-o icoana, intinde mâna catre cuplul Ceausescu…!

Mâna crispata pe jilt a cardinalului Fernando Nino de Guevarra, în cunoscuta pictura a lui El Greco, concureaza în expresivitate cu fata sa incrincenata. Privirea aspra a marelui inchizitor ar fi sugerat numai severitate, daca mâna ca o ghiara nu i-ar completa rautatea demoniaca si necrutatoare.

Imi amintesc de un tablou al lui Baruch Elron intitulat “Durerea”. Ingenunchiat de suferinta, un barbat ridica mâinile ca un strigat de disperare, de ajutor dar si de speranta. Lucrarea a devenit simbolul unor congrese internationale de medicina, tocmai pentru forta de comunicare comparabila, in opinia specialistilor, cu Strigatul lui Eduard Munch. Portretul mamei, semnat de Miriam Cojocaru, polarizeaza lumina si atentia privitorilor pe chipul dar si pe mâinile muncite care reflecta in aceeasi masura personalitatea distincta a modelului.

Exemplele sunt foarte numeroase. Voi incheia cu mâinile cele mai celebre, pictate de Michelangelo pe o sectiune a frescei din Capela Sixtina – Crearea lui Adam, conform legendei biblice. Degetul paternal al Creatorului (digitus paternae dexterae) este îndreptat catre mâna primului muritor, Adam. O dovada in plus ca mâna l-a creat pe om…!

.

Nota: Foto 1- Albrecht Durer,  Mâinile

Foto 2 – Octav Bancila, Rascoala (1907)

Foto 3 – Miriam Cojocaru, Portretul mamei

Foto 4 – Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtina – Crearea lui Adam


 


.

Sărbătoarea Paștilor Domnului!

George Danciu

Predica pastorului Nelu Urs din 8 Aprilie 2012 – Hickory, NC

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”                                                                                                                                                Deuteronom, 16.1


O SĂRBĂTOARE A BUCURIEI!

.

Introducere în teologia despre moarte și păcat

Probabil în această săptămână am meditat mai mult ca în altele, la suferința și răstignirea lui Isus, la moartea și așezarea Sa într-un mormânt pecetluit de romani, dar poate că ne-am gândit și la moartea noastră, eveniment prin care trece orice om din această lume Continue reading “Sărbătoarea Paștilor Domnului!”

CRESTINISM SAU ISLAMISM?

George Danciu

La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu.

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar...

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine

                                                 Evanghelia IOAN, 1.1; 1.14; 14.6

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul.”                                

                                                                                        Geneza, 1.1

.

CE ALEGEM, ÎN CINE NE PUNEM CREDINTA

ÎN DUMNEZEU SAU ÎNTR-UN OM MURITOR?

 

.

Când te intereseaza doar partea materiala, jonglezi cât poti de bine cu sufletele oamenilor, amagindu-i, când pe unii, când pe altii, pe toti deopotriva!

.

 

Sub un titlu incitant, în CampusNews din 13 aprilie 2012, citim ca:

O universitate din Londra vrea sa interzica vânzarea de alcool în campus, pentru a atrage studenti musulmani.

de R.P. CampusNews

O universitate din Londra vrea sa interzica vnzarea bauturilor alcoolice in anumite zone ale campusului pentru a atrage mai multi studenti musulmani, scrie The Telegraph, care noteaza ca este prima propunere de acest gen din Marea Britanie.

Profesorul Malcolm Gillies a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca London Metropolitan University ia in considerare interzicerea comercializarii de bauturi alcoolice in campusul universitar, pentru ca “un procent ridicat” de studenti considera “imoral” consumul de alcool.

“Este o experienta negativa, de fapt o experienta imorala pentru un procent ridicat dintre studentii nostri”, a declarat profesorul universitar Malcolm Gillies. Potrivit acestuia, 6.000 dintre cei 30.000 de studenti ai universitatii sunt musulmani. Oficialul a sustinut ca infiintarea de zone in care este interzis consumul de alcool este o chestiune de “sensibilitate culturala”, precizand ca “nu este un mare sustinator al consumului de alcool in campus“.

***

Traim într-un secol mai degraba al întunerecului moral si spiritual, decât al prosperitatii

Imoralitatea a ajuns cumva o banalitate, o obisnuinta, ceva care face parte din viata normala a omului zilelor noastre, iar cei care traiesc moral sunt exceptii. Nu luam în seama dorinta acestora de-a promova creatia si Scriptura în scoli si institutii, de a-L onora si preamari pe Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.

Tot ce nu e în concordanta cu pretentiile Lui Dumnezeu, cu încalcarea moralei crestine, este imoral si condamnat de Dumnezeu.

Din cauza lipsei de seriozitate al crestinilor ultimelor secole, morala a scazut tot mai mult, aceasta ajungând sa nu mai fie cunoscuta ca atare, iar anumite dorinte ale unor grupari de oameni se ridica în locul acesteia, ca si cum ar avea acest drept. Asa se face ca au aparut foarte multe denominatiuni crestine si religioase, una dintre acestea fiind si islamul.

Când Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, vine si ne descopera prin Cuvântul Sau:

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6)

La început Dumnezeu a f?cut cerurile si pamântul.”  (Geneza, 1.1)

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A lui sa fie slava în veci! Amin.(Romani, 11.36)

atunci nu mai este loc de îndoiala si de necredinta si de alte surogate ale credintei, ci ne punem toata nadejdea în Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne poarta de grij? prin Iisus Hristos si Sfântul Duh.

Sarbatoarea pastilor, poruncita de Dumnezeu în cinstea Lui, ne aduce o reîntâlnire cu Domnul Vietii si la o reînoire a mandatului de a-L vesti pe Dumnezeu (Isus) si altora.

Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi, a spus Isus. Si vedem ca El vorbeste prin pietrele cutremurelor de Pamânt, prin piatra cu care ploua adesea, sau chiar prin oamenii împietriti si nestiutori, dar care au îndrazneala sa spuna mesajul Lui.

Dumnezeu sa se îndure si sa aiba mila de noi! Amin.

De vorba cu jurnalista care a reprezentat Franta la bicentenarul Statuii Libertatii din New York!

Laurence Lemoine este nascuta la Paris, în Franta în 1969. La vârsta de 12 ani visa sa devina jurnalista. La 16 ani, Laurence participa la bicentenarul Statuii Libertatii din New York alaturi de Nancy Reagan, reprezentând astfel tineretul francez, în urma unui concurs organizat de Ambasada SUA din Paris. Câtiva ani mai târziu, visul sau de a deveni jurnalista s-a împlinit. A studiat Stiintele Politice la Paris, vorbeste patru limbi si e interesata de toate problemele mondiale. Laurence a calatorit în multe tari, unde a si locuit, lucrând la fel de bine pentru presa scrisa, radio sau televiziune. Din Orientul Mijlociu în Africa, unde l-a intervievat pe Yasser Arafat, în Caraibe, unde a lucrat pentru un post de radio, Laurence Lemoine a acoperit toate domeniile de jurnalism si comunicare.

Sunteti nascuta la Paris. Îmi puteti spune câte ceva despre familia dumneavoastra?

Sunt cea mai mica (având un frate geaman), dintr-o familie crestina cu sase copii. Am primit o educatie foarte stricta, dar parintii ne-au dat tot ce e mai bun pentru a fi fericiti în viata: dragostea, încrederea în sine, abilitatea de a ne adapta si independenta.

Ce v-a determinat interesul pentru jurnalism? Ce a declansat interesul dumneavoastra pentru aceasta meserie? A existat cineva la acel moment în viata dumneavoastra care v-a influentat sa deveniti jurnalista?

În perioada de preadolescenta, în anii ’80, la stiri, nu se vorbea decât de Orientul Mijlociu (Liban, în ’82, cu invazia israeliana, conflictul israeliano-palestinian, luarea de ostatici, deturnari de avioane etc.). A fost momentul în care am început sa citesc ziarele si sa ascult la radio. Am fost fascinata de toate aceste lucruri si vroiam sa înteleg mai mult (ceea ce de fapt era imposibil!). Mi-am dorit sa devin jurnalista pentru a cunoaste si a descoperi lumea, pentru a atinge realitatea fara vreun intermediar între mine si faptul în sine. Am vrut sa experimentez direct ceea ce se întâmpla în lume. A fost clar si natural ca trebuie sa devin jurnalista. Apoi am început sa ma pregatesc. De exemplu, când aveam 15 sau 16 ani, înregistram în camera mea buletine de stiri de la postul de radio France-Info, le scriam pe hârtie, ca mai apoi sa le pot rosti pe un ton profesional. Câtiva ani mai târziu, am trezit lumea cu editii de stiri si interviuri realizate de mine.

Va considerati norocoasa?

Trebuie sa spun ca în general am fost foarte norocoasa în viata, nu numai pentru ca m-am nascut într-o tara minunata si linistita (Franta) si într-o familie buna, dar si pentru ca uneori am fost în momentul potrivit la locul potrivit, de fapt, spun adesea ca norocul se cultiva ca rosiile! Am vrut sa fiu jurnalista, deoarece pentru mine a fost un mod de a trai mai multe vieti în acelasi timp. A face reportaje despre alte tari sau persoane, a fost, de asemenea, o modalitate foarte buna de a învata! Este, în egala masura, un fel de putere, pentru ca ceea ce spunem si raportam si maniera în care o facem este importanta si poate influenta oamenii. De aceea aceasta este o profesie foarte serioasa, ce poarta cu sine o mare responsabilitate.

În 1986 ati câstigat un concurs pentru bicentenarul Statuii Libertatii din New York. Cum s-a întâmplat acest lucru?

Unul dintre cele mai importante momente din viata mea a fost în 1986, când am reprezentat tineretul francez la New York, pentru redeschiderea Statuii Libertatii, cu Nancy Reagan. Am fost acolo pentru ca am câstigat un concurs, datorita tatalui meu. El m-a ajutat sa scriu un frumos poem despre libertate si îi sunt recunoscatoare pentru asta. A fost absolut uimitor pentru mine. Am întâlnit mai multe personalitati ale SUA si am fost un VIP timp de 15 zile. Nu aveam atunci decât 16 ani. Lectura poemului în fata camerelor de filmat si a aparatelor foto a decurs fara probleme, din fericire nu sunt o timida.

Cum a influentat acel eveniment decizia dumneavoastra de a deveni jurnalista?

Un an mai târziu, am petrecut o saptamâna la un post de radio francez, RTL, cu toti ziaristii si reporterii. În decursul acestei saptamâni am vazut totul despre stiri si despre jurnalism si, mai mult ca niciodata, a fost evident pentru mine ca îmi doresc sa fiu jurnalista, dar eram înca prea tânara pentru a începe.

Vorbiti-mi despre competentele si aptitudinile naturale care sunt necesare pentru a fi jurnalist

În ceea ce priveste competentele, as spune curiozitatea, în sensul larg al cuvântului. În cazul meu, prietenii si familia mi-au spus întotdeauna ca am „un cancer al curiozitatii”. Un jurnalist trebuie sa fie deschis si dornic sa înteleaga si sa explice totul. El nu poate fi timid, trebuie sa îndrazneasca sa adreseze întrebari care pot stânjeni oamenii, în special politicienii. Am fost cunoscuta pentru acest gen de interviuri. Deseori ele erau ca o lupta de cuvinte între intervievati si mine.

Când ati fost în Liban, aveati intentia sa va întoarceti la Paris pentru un masterat în Jurnalism?

Libanul a fost prima mea experienta veritabila ca jurnalist. Eram foarte tânara (20 de ani) si un pic novice. Era în timpul razboiului cu Siria („razboiul de eliberare”), tatal dictatorului actual, Haffez Al Assad, vroia sa termine cu crestinii libanezi. Pentru mine, „spectacolul” era incredibil, dar am învatat multe despre oameni si capacitatea lor de a fi buni sau rai si despre adaptarea la situatiile extreme. A fost mai bine pentru mine decât sa merg la facultate, pentru ca acolo era viata reala si concreta. Am avut noroc, pentru ca l-am întâlnit pe generalul Michel Aoun, care era prim-ministru la acel moment. Am avut un interlocutor care mi-a dat o oarecare notorietate, pentru ca ceea ce a spus el a fost un pic neplacut pentru Franta, iar presedintele francez al acelei perioade, François Mitterrand, a trebuit sa reactioneze. Jurnalistii din întreaga lume au vorbit despre acest interviu! Câteva luni mai târziu, sfatuita de colegul si prietenul meu, Christian Malard (France 3/CNN), am plecat la Tunis, la sediul central al OLP, pentru interviul cu Yasser Arafat.

Cum au trecut cele doua ore de întrevedere cu Yasser Arafat la Tunis?

Eram fascinata de acest om si am vrut sa fac un interviu. Am petrecut doua ore cu el în plina noapte. Din motive de securitate, nu am avut voie sa stiu când si unde va avea loc întâlnirea. A trebuit sa stau în camera mea de hotel si mai multi colaboratori ai sai au venit sa ma caute. Legata la ochi, am fost dusa într-o locuinta. Odata ajunsa acolo, am fost dezlegata la ochi. Trebuie sa spun ca a fost ceva exotic pentru mine. A fost un moment foarte interesant, atunci când, în 1990, Yasser Arafat a încetat sa mai fie un terorist, pentru a putea fi un om de stat, având contacte directe, dar secrete cu israelienii. I-am adresat multe întrebari, iar la final, m-a întrebat în gluma daca vreau sa ma casatoresc cu el. În presa franceza, acest interviu nu a avut prea mare succes, dar eu am apreciat sejurul meu la Tunis, întâlnirea cu Arafat si numeroasele ore petrecute cu consilierii sai pentru a discuta despre acel conflict major.

Într-una din conversatiile noastre, ati mentionat ca ati lucrat pentru Radio Mont Blanc timp de sase ani, în apropiere de Geneva. De asemenea, în aceasta perioada, ati lucrat pentru o televiziune (Canal C), facând interviuri politice.

M-am întâlnit cu un celebru jurnalist francez (Jean-Pierre Elkabbach) pentru a-l întreba cum sa-mi planific cariera de jurnalist. El mi-a spus sa merg mai întâi în afara Parisului, în provincie, pentru a învata si a ma maturiza (nu aveam decât 21 de ani). El mi-a explicat ca aceasta este cea mai buna scoala pentru un tânar jurnalist si e adevarat! Asa ca, am plecat în Haute-Savoie (aproape de Chamonix si Geneva) si am început la Radio Mont Blanc. Aveam, de asemenea, o emisiune lunara la TV, Canal C, în care realizam interviuri cu oameni politici sau celebritati, dar numai despre viata lor privata. Dupa aceea, am decis sa parasesc Franta din nou. Iubesc Franta (tara fantastica), dar traiul în tari diferite îmi permite sa vad lucrurile din unghiuri diferite si sa ma îmbogatesc spiritual.

Ati lucrat în Haiti pentru un post de radio care avea nevoie de un jurnalist francez. Ati lucrat pe teren sau în studio?

Radui Vision 2000 din Port-au-Prince era în cautarea unui jurnalist francez pentru a se ocupa de informarea si instruirea jurnalistilor lor. Când am ajuns acolo, am realizat cât noroc am avut sa ma nasc într-o tara libera, în care poti avea tot ce-ti doresti. Am ramas sa lucrez pe teren si în studio timp de un an. Nu era usor, dar am învatat multe în fiecare zi. Haiti e o tara fascinanta, ce mi-a ramas în suflet. Sunt recunoscatoare acestei tari, pentru ca acolo l-am întâlnit pe sotul meu. El a venit la Port-au-Prince în vacanta, pentru o saptamâna, cu un prieten diplomat si este acum tatal fetitei mele de 11 ani, Anouck, si al fiului meu, Alvaro, de 8 ani. El este avocat de afaceri, astfel ca am trait împreuna la Londra, Paris, Valencia (Spania), locul sau de bastina, Banjul (Gambia în Africa de Vest) si Lisabona (Portugalia). În Gambia (o tara mica si foarte agreabila, frumoasa, pentru un prim contact cu Africa) l-am nascut pe fiul meu, într-un spital public. Aceasta a fost alegerea mea, deoarece monitorizarea mea medicala era realizata de o echipa medicala extraordinara, formata din medici cubanezi. A fost amuzant, pentru ca nasterea primului meu copil a avut loc în cel mai modern spital privat din Valencia, cu numeroase aparate si tehnologii, dupa care am preferat medicii cubanezi din Banjul, dintr-un spital public foarte sarac, dar al carui nume, cel putin, este elegant: The Royal Hospital Victoria! De fapt, în timpul operatiei de cezariana, s-a oprit si curentul. Dupa nasterea celui de-al doilea copil, am început sa editez si sa public ghiduri turistice. Primul a fost despre Gambia, câteva despre Spania si ultimul despre Saint-Gervais Mont Blanc, Franta.

De ce Saint Gervais?

Saint Gervais Mont Blanc este un loc magnific pentru vacante, pentru schi sau drumetii. Stiam acest oras, pentru ca am fost acolo de multe ori atunci când lucram ca jurnalist la Radio Mont Blanc. Sa fac un ghid turistic pentru acest loc a fost un bun motiv sa ma reîntorc aici.

Unde locuiti acum si cu ce va ocupati?

În prezent, traiesc în Spania, la Valencia, un oras frumos, de pe Marea Mediterana. Lucrez cu compania americana Reliv. Ea produce si vinde suplimente alimentare naturale. Am fost interesata de aceste produse atunci când într-o zi am vazut-o pe mama mea ca le ia. Am fost întotdeauna interesata de nutritie si sanatate. În Europa, multi oameni iau suplimente, deoarece acestea le îmbunatatesc realmente sanatatea. Si noi ne confruntam cu o grava criza sanitara, aici. Hrana noastra de astazi nu are suficiente vitamine si fitonutrienti, privându-ne organismul de substante nutritive esentiale, înlocuindu-le cu produse alimentare transformate genetic sau chimicale, iar noi devenim vulnerabili la oboseala, alergii si cu tot felul de boli sau disfunctionalitati. Noi stim acum ca suplimentele alimentare pot umple acest gol nutritiv. Vara trecuta, am participat la Conferinta internationala de la St. Louis (Missouri, SUA), unde l-am întâlnit pe fondatorul Robert Montgomery. Gratie produselor sale, i-am ajutat pe multi dintre prietenii mei sau membri de familie în a-si rezolva problemele de sanatate. Bineînteles, si eu iau aceste suplimente, chiar daca nu am acuzat niciodata probleme de sanatate. Dar, datorita lor, ma simt si mai bine. Am mai multa energie, o capacitate de concentrare mult mai mare si un somn mai bun. Sunt norocoasa ca lucrez pentru aceasta companie, pentru ca pot ajuta oamenii si ma pot ocupa si de copiii mei.

Nu v-ati gândit sa va mutati în Statele Unite?

Mi-ar placea sa locuiesc în Statele Unite, pentru ca am fost acolo de multe ori, dar niciodata suficient si pentru ca am o relatie speciala cu America. Consider ca pot cunoaste o tara si cultura sa daca locuiesc acolo cel putin un an. Speram ca într-o zi vom avea aceasta sansa.

Ce stiti despre România? În calatoriile facute, ati întâlnit români?

Sotul meu lucreaza acum în România, la un proiect de turbina eoliana în munti. Lui îi place România. Singura mea legatura cu România a fost o tânara care ma ajuta cu treburile casei atunci când am locuit în Portugalia si cu care m-am împrietenit un pic. As vrea sa pot merge în România cu sotul meu în acest an, pentru ca el nu înceteaza sa-mi spuna ca merita vizitata.

Ce hobby-uri aveti?

Mai întâi de toate, îmi place sa calatoresc! De asemenea, îmi place sa fiu alaturi de prieteni si de familie. Îmi place sportul: squash, schiul, alpinismul, tenisul. Odata, am urcat pe Mont Blanc pe schiuri, mi-a luat opt ore sa ajung în vârf si sase ore sa cobor. A fost fantastic!

Care sunt planurile dumneavoastra pentru viitorul apropiat?

Ma ocup de dezvoltarea Reliv-ului aici, în Spania, si am început o carte despre nutritie si sanatate, care urmeaza sa fie publicata în Franta.

Octavian D. CURPAS
Phoenix, Arizona – SUA

Despre Ateism si Creatie

George Danciu

Ateism: Nimicul preexistent, a explodat!

Creatie: Dumnezeu a creat totul din nimic

.

Uneori, existenta sau gândurile unora nu fac sens…

Copil, elev în primele clase, am citit Biblia. Am avut deseori probleme de întelegere, nici nu se putea altfel. Sunt putini autodidacti competenti, asta depinde de capacitatea intrinseca cu care e dotat copilul si de vârsta sau maturitatea sa. A fost dificil sa înteleg sau sa accept cum a creat Dumnezeu totul din nimic.

La început, Dumnezeu a facut cerurile si pamântul. Pamântul era pustiu si gol; peste fata adâncului de ape era întuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina. (Geneza, 1.1-3)

În final n-am avut însa probleme de pricepere, pâna aici, deoarece nu-mi era greu sa cred ca la Dumnezeu – Creatorul – toate îi sunt cu putinta. Pentru El nimic nu e prea greu sau imposibil. Orice ne putem imagina, El poate sa si faca. Doar sa minta nu poate, nici sa ierte pe cineva care nu-i cere iertare în mod sincer si din toata inima…

De neîntes a fost însa cu totul altceva. Care e Geneza lui Dumnezeu?

Ei, când am ajuns la aceasta întrebare, la care n-am gasit raspuns, am observat ca introducând din când în când în capsorul meu aceasta chestiune la care nu rezulta si un raspuns, dimpotriva o solicitare paguboasa, am renuntat a mai cerceta problema…, asteptând cuminte sa o rezolve Dumnezeu în locul meu si sa mi-mi comunice istoria Sa…

Si astazi copiii sunt depasiti de multe probleme, care nu sunt potrivite pentru vârsta lor, jocuri pe computer sau desene animate la TV care nu fac decât sa le zdruncine sanatatea, sa-i agite pe cai incontrolabile si de nestapânit…

Toate îsi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri îs are ceasul lui.(Eclesiastul, 3.).

Caci cunoastem în parte si prorocim în parte; dar, când va veni ce este desavârsit, acest „în parte” se va sfârsi.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

Acum, vedem ca într-o oglinda, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea fata în fata. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.(1 Corinteni, 13.9-12).

***

CREDINTA

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.

Pentru ca, prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.

Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decât Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el înca, macar ca este mort.

Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.

Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.

Prin credinta Noe, când a fost înstiintat de Dumnezeu despre lucruri care înca nu se vedeau, si, plin de o teama sfânta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osândit lumea si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.

Prin credinta Avraam, când a fost chemat sa plece într-un loc pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat fara sa stie unde se duce. (Epistola EVREI, 11.1-8)

Cheia întelegeri si a priceperii e credinta. Credinta în Dumnezeu ca El e atotputernic si ca El poate totul. El, creatorul nostru, stie cum s-a întâmplat totul si descopera acest fapt prin credinta celor carora doreste El sa o faca.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.

Domnul Isus a cunoscut ca asa este si a spus aceste memorabile cuvinte:

În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamântului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, Te laud, pentru ca asa ai gasit Tu cu cale!” „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. (Matei, 11.25-27)

***

ATEISM

Ateismul este credinta ca la început a fost nimic si nu s-a întâmplat nimic acestui nimic, ca apoi într-un mod magic acest nimic a explodat fara nici un motiv si a creat totul si apoi din acest tot care a fost creat  o parte s-a rearanjat fara absolut nici un motiv în bucatele care s-au înmultit copiindu-se unele pe altele si au creat dinozaurii. Face absolut sens… (PE GINDURI)

.

.

.

..

.