Author: nelurs
Omul Dincolo de Sine (2)
„Ciudat!” imi ziceam, „iata-ma beneficiind de ceva care este mult dincolo de limitele mele cele mai intinse”. Privesc maiestuoasa involburare de nori, asa cum se vede de deasupra. Lumina orbitoare a zilei, nestanjenita de mai mult de 10 km de atmosfera, zgomotul monoton al motoarelor acestui monstru zburator par sa arunce o lumina noua asupra lucrurilor pe care le priveam dintotdeauna si totusi nu le vedeam… „Stai putin! Iata un paradox! Ceva care nu incape in tiparele matematicii, nu poate fi explicat in termenii obisnuiti, care sa corespunda tiparelor gandirii omenesti!” Visul de a zbura, atat cel cu ochii deschisi, cat si visele de noapte in care deseori ma inaltam batand aerul cu mainile goale m-a urmarit necontenit… Exista ceva inlauntrul nostru, ca o nostalgie depusa adanc in fibrele fiintei, transmisa din generatie in generatie, ceva ce pare a ne vorbi ca noi am fost intocmiti sa vietuim intre niste limite cu mult mai intinse decat cele care ne restrang acum. ?i este greu de priceput cum noi, facuti sa stapanim pamantul cu tot ce este pe el, suntem neputinciosi in chiar puterea de a ne misca altfel decat niste pedestri vrednici de mila. Oare nu cumva, in negura timpului, cu mult inainte de impartirea limbilor, a existat un moment cand Domnul a hotarat o impartire a mediilor de miscare?… Asa cum spuneam intr-unul din articolele mele precedente, traim pe acest pamant intr-o continua incercare de a reconstrui Edenul, loc a carui nostalgie nu am reusit s-o pierdem nici chiar pana in ziua de azi. „Tu ai fost intocmit pentru maretie” scria un prieten catre prietenul lui… Continue reading “Omul Dincolo de Sine (2)” Omul Dincolo de Sine (1)
In „Intocmirea clipei” vorbeam despre limitele pe care caderea in pacat le-a impus conditiei umane. Povara timpului pe umerii fragezi ai omului, colivia spatiului tridimensional, discrepanta enorma dintre a vrea si a putea au creat, de-a lungul timpului, un haos de intentii, de agende politice si doctrine menite sa produca ceea ce nu poate fi produs, sa produca ceea ce altadata am posedat, dar am pierdut prin partasia primara cu sarpele din Eden. Pe langa urgia catuselor spatiului tridimensional, asumata prin intentia noastra de a fi „liberi”, exista o si mai apasatoare robie, cea a individualitatii neintegrate in mecanismul interdependentei. Cu atat mai crunta este aceasta apasare, cu cat acceptarea limitelor noastre in relatie cu creatia se rezuma doar la o dureroasa resemnare, deci definire a existentei noastre ca un absolut nonsens. Stare din urma este mai degraba maladiva avand in vedere resursele pe care Dumnezeu le-a pus in noi, resurse menite sa ne adapteze mediului degenerativ in care ne-am nascut. Leacul, dupa cum va puteti imagina, sta in capacitatea noastra de a comunica, trup cu trup, suflet cu suflet, spirit cu spirit… Avem deja trei nivele de unitate care pot produce miracolul vietuirii omului dincolo sau mai presus de propriile lui limite. Daca nu accepti ideea de miracol, capacitatea ta de a discerne se va izbi de un sir intreg de paradoxuri…Omul in sine, un univers marginit de insasi fuga lui de marginire, este o tragedie, pe cand omul in umanitate, legat si restrans de legea interdependentei, este o forta. Atat de adevarat este acest lucru, incat Dumnezeu insusi o recunoaste: Continue reading “Omul Dincolo de Sine (1)”
Cum sa castigi in „Lupta cu somnul”. O carte de eseuri crestine in care Petru Lascau demasca starea de repaus din biserica
Motto: „Ati luptat vreodata cu somnul? Teribila lupta.”
Este usor sau greu sa te lupti cu somnul? Aceasta este intrebarea pe care ne-o punem, atunci cand deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascau. Raspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au vazut lumina tiparului incepand cu anul 1985. „De la sosirea mea in Statele Unite, in anul 1985?, spune Petru Lascau in „Introducere”, „m-am dedicat scrisului si publicisticii. Am editat o revista crestina, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare numar al revistei continea un editorial, uneori si articole scrise de mine. Cartea de fata contine o mare parte din aceste editoriale si articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum si altele pe are le-am publicat in diverse publicatii romanesti si eseuri pe care nu le-am publicat niciodata.”
Asa cum mentioneaza in „Introducere”, Petru Lascau ajunge in lumea noua, in 1985. Aici, acesta locuieste 16 ani la Chicago. Din anul 2001, autorul se afla in Phoenix, Arizona, unde slujeste si in prezent, ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com). Printre creatiile sale se numara volumul de versuri „Semnatura iubirii”, precum si “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. „Lupta cu somnul” arunca o privire asupra realitatilor din lumea crestina, intr-o abordare diversa. Se discuta de asemenea, notiuni de dogmatica, probleme privind relatiile interconfesionale, precum si elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat si bine argumentat teologic. Volumul este o invitatie la a-L cunoaste pe Isus Christos si a birui prin El, in lupta cu somnul, pe care orice crestin o are de dus.
Obisnuinta cu cele sfinte
Scopul pentru care a fost scrisa cartea este evident, inca din „Introducere”. Aici, Petru Lascau ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfanta dorinta de a-i ajuta la randul meu, pe alti crestini, in lupta lor cu somnul. Probabil, ca unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe altii ii voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toata lumea. Cei ce dorm de-a binelea, invinsi de obisnuinta cu cele sfinte, si peste care apatia a caut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste randuri. Ele vor sluji celui care nu vrea sa se lase prada mrejelor adormirii.” Cu siguranta ca nimeni nu doreste in mod constient „sa se lase prada mrejelor adormirii” si tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascau reprezinta un instrument util de a alunga somnul nesanatos din lucrurile spirituale.
De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care cateva sunt scrise de Rodica Lascau, sotia autorului, avem sansa sa urmarim o expunere dinamica, instructiva si captivanta a luptei cu somnul in diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numara: „Bucurati-va”, „Care este calea spre locasul luminii?”, „Mi-am ispravit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce cosmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profetii sfarsitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cat de biblice sunt experientele noastre?”
Paleta subiectelor este destul de larga, astfel ca trecand de primul articol, ce da titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relatia dintre bisericile evanghelice si cele istorice, in speta biserica ortodoxa. De asemenea, facem cunostinta cu dilemele etice din crestinismul contemporan, in relatie cu o societate secularizata. In explorarea acestei teme, vom avea ocazia sa urmarim o paralela intre evolutia crestinismului penticostal in Romania, precum si in Statele Unite ale Americii. Pe de alta parte, aceasta carte nu se adreseaza strict credinciosilor penticostali, ci este dedicata tuturor crestinilor, fiind axata pe o problema existentiala, legata de manifestarea darurilor Duhului Sfant de-a lungul timpului si mai ales, in perioada pe care o traim. Nu in ultimul rand, in volumul de fata gasim articole si ganduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani in ultimii ani.
Daca iti iei ca aliat, Iubirea
Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merita amintite urmatoarele cuvinte: „Dormim, in timp ce umbra crucii se lungeste pe pamant, odata cu asfintitul acestui secol. Dormim. Cine si cum o sa ne trezeasca, oare?” In acest fel, Petru Lascau deplange starea de toropeala care domneste in biserici, un somn paralizant, in ciuda binecuvantarilor si a luminii revarsate de la Dumnezeu prin Sfanta Scriptura si darurile spirituale. Este inexplicabil faptul ca in pofida binecuvantrilor prezente si a confortului de care beneficiem in raport cu alte timpuri, raspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atat de departe de ceea ce ar trebui sa fie. ?i pe buna dreptate, autorul se intreaba ce este de facut si „oare ce ne va smulge confortului si tihnei noaste doctrinare? O noua doctrina, o criza, o suferinta, o persecutie? Nu stiu, probabil ca toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu stie, noi insa avem nevoie de trezire.”
Raspunsul ne este dat la finalul articolului. „In lupta noastra cu noaptea si somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care vegheaza in asteptare e dragostea. Ea scruteaza mereu orizontul, intr-o continua asteptare. Iar asteptarea este freamat si nesomn, este dor si pregatire.” Solutia pe care o propune prin urmare, Petru Lascau, este de a uni dorul reintalnirii cu Hristos cu pregatirea, in vederea intrarii in Imparatia cea vesnica, totul motivat de iubirea pe care ar trebui sa o avem fata de Mantuitorul nostru.
Este extraordinar modul in care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingand marile teme crestine si intalnindu-se astfel, cu framantarile, problemele si incertitudinile tuturor celor care Il cauta pe Hristos, indiferent de biserica de care apartin. Mergand pe aceeasi linie, un articol cutremurator din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au disparut darurile Duhului Sfant”. Parcurgand evolutia istorica a pozitiei bisericii vizavi de doctrina disparitiei darurilor duhovnicesti, se constata cum oameni mari din istoria crestinismului au influentat intr-un mod nefericit conceptia vremii asupra prezentei darurilor Duhului Sfant, pana acolo incat au interzis manifestarea lor in biserica.
Fara indoiala ca Augustin de Hipo „in loc sa caute motivele disparitiei darurilor duhovnicesti din biserica in starea morala a epocii sale, a emis ipoteza ca ele ar lipsi pentru ca Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. In acest mod, prezenta Duhului Sfant este data la o parte din biserica, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atat mai trist, cu cat chiar si teologii protestanti formuleaza pozitii asemanatoare. Analizand argumentele doctrinei inexistentei darurilor spirituale, suntem surprinsi de diferitele rationamente care au insotit interdictia manifestarii lor chiar de catre slujitorii bisericesti, in ciuda a ceea ce sta scris in Biblie. ?i legand acest articol de tema volumului, ne putem intreba daca nu cumva o cauza principala a somnului care a cuprins crestinismul nu se afla tocmai in respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea sa ni le ofere.
Cardinalul si poetul taran
Daca insa, cineva s-ar fi asteptat ca volumul „Lupta cu somnul” sa fie o apologetica a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se inseala. Fiindca in articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascau demonstreaza o reala apreciere fata de o personalitate care s-a stins din viata, din sanul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordeaza subiectul mortii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolica a orasului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, invatam despre viata exemplara pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascau spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit ca se poate muri frumos. Ca puterea si inaltimile unei slujbe atat de mari nu pot corupe un suflet sincer si pastrat mereu curat, spalat de sangele jertfirii divine si de lacrima rugaciunii. Ea a dovedit ca se poate birui spaima mortii prin credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. In fata mortii, nu mai suntem catolici sau protestanti si nici macar cardinali sau mireni. Suntem numai mantuiti sau nemantuiti. Suntem numai cu Christos sau fara El. Cardinalul era cu Christos.”
Un alt articol care merita mentionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducatorul miscarii Oastea Domnului din Romania. Traian Dorz, fiu de taran din Livada Beiusului, a demonstrat de-a lungul vietii o consacrare de exceptie, manifestata prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna in muzica sufletului nostru, prin cantarile Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor crestin pe care l-a cunoscut vreodata, tara noastra… Minunea este cu atat mai mare cu cat din cei 75 de ani ai sai, 17 i-a petrecut in inchisori si lagare de munca fortata.”
Nu putem sa nu fim de acord cu Petru Lascau cand spune: „Cel mai mare poet taran, cum l-a numit unul dntre poetii romani contemporani, s-a plamadit ca om si mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, in fosnetul padurilor de fagi, in unduirea holdelor de grau, in sudoarea nobila a taranului. Citindu-i poezia, meditatia, uneori, de profunde patrunderi filozofice, nu poti sa nu simti mirosul fanului de curand cosit. Nu poti sa nu auzi ciocarlia si cantecul voios al seceratorului.” In cuvinte patrunse de impreuna simtire crestina, Petru Lascau realizeaza astfel, o prezentare vie si sensibila a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de exceptie, care scria: „Isus, Isus noi te-astepam/ Cum crinii asteapta roua./ Privind spre ceruri Te chemam/ Cu mainile-amandoua.” La finalul acestui articol, Petru Lascau nu poate sa nu afirme: „Analizandu-i opera, nu-ti vine sa crezi ca este posibil ca intr-o viata atat de scurta si atat de zbuciumata, un om fara o educatie deosebita sa scrie atat de mult si atat de bine.” Iata un exemplu de crestin care a reusit sa invinga somnul epocii sale.
Un alt articol care ar merita mentionat este „Cruciada in Romania”, inspirat din experienta calatoriei misionare pe care Petru Lascau impreuna cu formatia „Elim”, din biserica pe care o pastorea, la Chicago, au facut-o in 1992. In cuvinte simple si facand, asa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii in Romania. Cu aceasta ocazie, autorul si grupul „Elim” au ocazia sa revada locuri dragi din cuprinsul tarii, trecand prin bisericile penticostale din patria mama. O concluzie interesanta pe care autorul o formuleaza este ca „Romania isi construieste azi, bisericile. Pretutindeni in tara se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucreaza, singurele ce au fonduri sunt constructiile bisericesti.” Cat de adevarate erau aceste cuvinte in 1992, cand a fost scris aricolul si cat de mult am vrea sa ramana valabile si astazi, in anul 2009. La final, autorul spune: “Pot afirma cu incredere, la sfarsitul acestei prezentari, ca pretutindeni, romanii au ramas ospitalieri, in ciuda saraciei si a preturilor astronomice. Crestinul a ramas acelasi om de bine, dornic de partasie frateasca, dornic de Dumnezeu.”
Astazi S-a nascut Christos
Pentru cei interesati, volumul „Lupta cu somnul” ofera multe alte surpize placute, inclusiv un articol despre Bill Clinton si afacerea Levinsky, despre modernism si impactul sau asupra crestinismului, despre relatia dintre bisericile protestante si biserica ortodoxa romana, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidentiale in Statele Unite ale Americii si multe alte subiecte care se recomanda oricui doreste sa invinga in lupta cu somnul.
In incheierea acestui volum, nu putem sa nu ne oprim asupra articolului „Zapezile de altadata”, scris de Rodica Lascau, articol care adauga ultimele doua file la experienta luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Craciunului si al acelor timpuri cand spune ea – „simteam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. ?i noi eram prunci, si El venise in primul rand, la noi, in lumea bucuriei noastre copilaresti, pentru ca noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascau exprima la sfarsit, o idee calauzitoare in lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curand nascut? Crescuse cum si noi crescuseram. L-am cautat la iesle si ieslea era goala si pustie. Am alergat la casa dulgherului si nu era acolo. Tarziu, pe colina sinistra din marginea orasului, am gasit o cruce. Am urcat dealul si am plans la poalele ei, cand ni s-a spus ca murise in locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, ca El, Pruncul, Se intrupase in fiecare dintre noi, din lacrimile pocaintei si ale regasirii. Vedem de atunci, acele albastre tarmuri, cu ochii Lui…, sperand in cuvintele Lui si traim deja, in lumea Lui, a Pruncului ce a adus buna-invoire intre cer si pamant, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, in lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci cand Christos Se intrupeaza in fiecare din noi prin „lacrimile pocaintei si ale regasirii”.
Prin urmare, somnul este consecinta logica a despartirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate in intuneric spiritual si departe de Imparatia Cereasca a Luminii. Somnul se exprima printr-un modernism desantat, printr-o religiozitate lipsita de Christos, prin manifestarea patimilor si a desfraului de orice fel, prin media care prezinta pacatul in multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne sta la indemana, atunci cand prin lacrimile pocaintei „ne apropiem de Christos si cand „asteptarea devine freamat si nesomn, devine dor si pregatire”.
Adevar si Legenda
In GARDIANUL din 18 sept.2009, sub titlul “Vesmintele Domnului. Cele doua camasi ale lui Hristos”, Dumitru Manolache readuce in atentia cititorilor un subiect mai mult decat controversat.
Pe linia bisericilor traditionale, cum se intampla adesea, accentul si pledoaria nu se pun pe adevar, ci pe legenda. Nu se aduce in prim plan ceea ce este certitudine si valoare. Centrul de greutatea al religiozitatii e mutat pe ceva nesemnificativ si putin important.
Autorul incearca o saracacioasa lamurire a ceea ce e efemer. In esenta, spune: “Exista in Germania si in Franta asemenea sfinte relicve despre care presa locala scrie contradictoriu de fiecare data cand acestea sunt scoase spre inchinare. Nu este de mirare acest lucru, pentru ca, aproape de fiecare data, multi fac o confuzie intre hainele lui Iisus si camasa Acestuia. Noi vom vorbi astazi despre camasa lui Hristos si despre alte cateva haine ale Domnului.” Continue reading “Adevar si Legenda”
De vorba cu jurnalistul Lucian Oprea, fondatorul ziarului "Gandacul de Colorado"
La sfarsitul anului 2001, un ziarist ratacit prin Statele Unite ale Americii s-a decis sa puna bazele unui ziar romanesc ce se doreste a fi o punte intre romanii de pretutindeni… S-au scurs de atunci, opt ani, iar “Gandacul de Colorado” apare in prezent, in 4.500 de exemplare tiparite. Gratuit sau prin abonament, ziarul fondat de Lucian Oprea ajunge in majoritatea centrelor comunitatii romanesti, in 49 de state din America de Nord (cele mai importante fiind Colorado, Florida, Illinois, New York, California) si in noua tari.
Lucian Oprea s-a nascut pe 5 august 1975, in orasul Campia Turzii, intr-o familie de intelectuali. Licentiat in jurnalism si cu un masterat in studii americane la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea ia in 2000, drumul Statelor Unite. Ajuns aici, romanul petrece doua zile la New York, dupa care se indreapta spre Colorado. In toamna aceluiasi an, se stabileste in Estes Park, un orasel frumos din acest stat, unde locuieste de altfel, si in prezent. Lucian Oprea este casatorit cu Codruta Mihaela. Continue reading “De vorba cu jurnalistul Lucian Oprea, fondatorul ziarului "Gandacul de Colorado"”
VREAU O ALTA LUME – album de poezie in serial
Cu pseudonimul literar
ILINCA
NATANAEL
As vrea sa dorm ,sa dorm
Dar gandul nu ma lasa.
Ma pune sa-L intreb pe Dumnezeu
Daca iubesc, daca-L iubesc pe El
Si El raspunde mie cu-aceeasi intrebare:
<Ma iubesti?>
Doamne,
As vrea sa fiu copila
Ce rasare dintre flori albastre
Si –ti spune de departe razand
Si alergand spre Tine:
<Doamne , uite, Dumnezeul meu,
Ce flori albastre, ti le daruiesc,
Sunt ale Tale, caci Tu le-ai mangaiat
In fiecare noapte cand a rasarit luna.
Stii, Doamne, Te-am urmarit aseara
Cum lacrima iti stralucea obrazul,
In glas de stele , dar taceai,
Primeste ,Doamne, florile albastre,
Sunt ale Tale , caci Tu le-ai lacrimat.
Interviu cu poeta si prozatoarea Victorita Dutu despre o lume in care tacerea si singuratatea devin creatoare
Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titular de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie “NAJI NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare pictura.
“Tot ce fac are la baza rigoarea matematica.” Continue reading “Interviu cu poeta si prozatoarea Victorita Dutu despre o lume in care tacerea si singuratatea devin creatoare”
Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres
by Daniel Ganea
Surprise, Arizona
Nelu Veres la prima vedere, un nume ca oricare altul. Un nume dincolo de care se afla o viata obisnuita, cu bucurii si tristeti. O viata de om care a muncit, a crescut copii si i-a vazut la casele lor. Cei care l-au cunoscut insa, pe pastorul Nelu Veres stiu ca mai presus de toate, acesta a fost un crestin devotat, un parinte in Israel, prin care Dumnezeu a facut adevarate minuni. Pretuit de urmasii lui Hristos din toate denominatiunile religioase, Nelu Veres va ramane unic, nu doar in istoria Clujului, unde a slujit ca pastor, ci si a credintei crestine din Romania. Tot astfel dupa cum Elisei si Ilie se detaseaza in felul lor, in paginile Vechiului Testament, datorita miracolelor pe care le-a facut Dumnezeu prin ei, si Nelu Veres si-a castigat un loc al sau, special, atat in istoria crestinismului din tara noastra, cat si in inimile atator credinciosi pe care i-a slujit, i-a iubit si i-a tamaduit, cu ajutorul Celui Atotputernic. Continue reading “Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres”
INTERVIU CU VASILE BEL – pastor al Bisericii Baptiste din Târgu Lapus (MM)
SA FIU ALATURI DE CEL MARGINALIZAT!
Odata un pastor a predicat din textul 1 Corinteni 15:1-5 punand predicii sale titlul:”Evanghelia lui Cristos intr-o coaja de nuca“. Aceste cinci versete biblice cuprind adevaruri esentiale ale Sfintei Scripturi. Merita cu prisosinta a fi citite de fiecare dintre noi.
La fel, pastorul Vasile BEL, reuseste performanta de-a-si prezenta viata si drumul pe care a ajuns la credinta in Domnul Isus, folosind cuvinte putine, raspunsuri simple si sincere. Nu i-a fost prea greu sa ne spuna care sunt pietrele de aducere aminte. Dumnealui a avut o viata de loc usoara. Dimpotriva. Si, foarte pe scurt, a prezentat-o asa cum a fost ea. Cu lumini si umbre. Chiar daca tatal sau a decedat foarte curand, Tatal Ceresc nu a intarziat sa-i calauzeasca pasii pe drumul Fiului Sau.
– Prezentati o scurta autobiografie incluzand si primii ani de scoala si cateva amintiri care in timp v-au format personalitatea.
M-am nascut in 06 octombrie1956 in localitatea Tg. Lapus. Când am venit cu mama de la spital, nou nascut, tatal meu era ingropat de 2 luni, dar am fost primit de fratele meu de 2 ani, bunicii din partea lui tata si un strabunic.
Rând pe rând acesti bunici au inceput sa plece in vesnicie, iar in 1962 în familie, mama a ramas cu cei doi copii, Ion si Vasile.
In anul 1963 am început scoala în sat si era de mers pâna la scoala cca 2 km dus si alti doi la întoarcere. In vara anului 1966 situatia financiara a familiei a devenit tot mai grea si mama a hotarât sa fiu dat la Casa Copilului si sa urmez 8 clase, apoi scoala profesionala.
In acea vreme, tot timpul am simtit mult lipsa tatalui si ma gândeam cât de bine era daca m-as fi nascut intr-o familie cu amândoi parintii! Asa se face ca am perceput cumva lumea ca ostila. Insa, în mintea mea, se contura o idee si o dorinta de care sunt condus si azi: sa fiu alaturi de cel care este marginalizat.
–Cum v-ati dat seama ca sunteti un tanar pacatos, un om care are nevoie de iertarea si bunavointa lui Dumnzeu? Care a fost momentul in care v-ati predat viata in mana Domnului?
Cand am terminat scoala nu credeam ca exista Dumnezeu si am trait ca atare, desi duminica mergeam la Manastirea Rohia si participam la slujba. Nu suportam pocaitii de loc. Fratele meu s-a pocait mai intai. De la el stiam ceva de pocaiti. Am trecut prin cinci incercari diferite si la fiecare ziceam: “de scap de aici ma pocaiesc si eu“. Doar la a cincea incercare m-am hotarat. Hotararea am luat-o intr-o duminica, cand s-a citit la Cina Domnului din cartea Isaia, cap. 53. Atunci am zis: ” daca Domnul a suferit pentru mine de ce sa fiu impotriva Lui“?
– Care sunt bornele sau pietrele de aducere aminte ridicate in timp pana in momentul in care s-a conturat tot mai clar chemarea la credinta in Dumnezeu?
(1) Eram cu vaca familiei la pascut cu alti tineri si am pierdut-o intro zi si mi-am zis “Daca o gasesc seara, cand sa merg la serviciu, ma pocaiesc!” Am cautat-o cu totii peste tot si cand s-a inserat am pornit cu toti spre casa. Vaca mergea pe drum inaintea noastra.
(2) Eram in caroseria unui camion inalt, incarcat cu lemne. Camionul s-a balansat puternic cand a trecut peste un parau. Pe mine, de sus de la inaltime, m-a aruncat jos si nu mi s-a intamplat nimic!
(3) Intr-o vara, la Baia Mare au venit niste tineri din Turda. Mi-am pus o dorinta catre Dumnezeu si am zis: “Daca voi fi si eu printre cei ce merg impreuna cu acesti tineri la lac, atunci ma pocaiesc.” Si Domnul a deschis si acest drum pentru mine, care a fost decisiv pentru hotararea care trebuia s-o iau.
– In ce moment al vietii ati primit chemarea Domnului de a-L sluji ca pastor? Cum s-a intamplat?
Dorinta de a deveni preot o nutream de copil. Stiam ca preotul este mai aproape de om si poate sa-l ajute. Dupa ce am primit pe Domnul in inima, tinerii din Biserica m-au luat cu ei si ma puneau sa vorbesc, sa predic si mi s-a aprins dorinta de a fi pastor de-acuma, nu preot cum gandeam, dar nu vedeam cum. Eram casatorit si nu vedeam nici o sansa. Insa Domnul m-a indemnat prin fratii din biserica. Asa se face ca in 1987 fratele Vasile Talpos a inceput un curs cu tinerii si nu jumai. Se numea “Curs pentru ajutor de pastor“. Curs intensiv, de scurta durata, care a tinut pina in 1990. (Vasile Talpos este rectorul Institutului Teologic Crestin Baptist din Bucuresti)
– Ce trebuie sau e bine sa stie cel care doreste sa ia decizia de a sluji ca pastor?
1.) Sa aiba aceasta chemare.
2.) Sa fie constient ca nu toti oamenii-i vor fi apropiati.
3.) Sa poata suporta cand este infruntat si sa aiba puterea de a nu raspunde cu aceeasi moneda.
4.) Sa stie ca el slujeste, nu altii il slujesc pe el.
5.) Sa nu se lege de unele realizari; sa fie in stare sa plece in alta localitate de va fi oportun sa se desprinda de un loc in care si-a consolidat viata si pozitia.
– Odata intrat in slujba de pastor, ce s-a schimbat in viata dvs. de zi cu zi?
Citirea zilnica a Bibliei, citirea altor carti si mult studiu.
– Vorbiti-ne despre familia D-voastra. Aratati-ne unde ati slujit pentru inceput? Care au fost primele impresii, greutatile, dar si binecuvantarile Domnului?
M-am casatorit in anul 1980 cu Aurelia. Avem doua fete, Claudia si Cristina, care acuma sunt casatorite, la casele lor.”
Am lucrat in bisericile de la tara, in satele din jurul orasului Baia Mare, si, din 1990, am intrat in lucrare ca pastor in localitatea Chiuiesti. Nu am fost luat prin surprindere, deoarece stiam ce ma asteapta si eram foarte hotarat. Am stiut sa am o oarecare retinere cand cineva ma prea aprecia sau cand cineva ma prea critica. Chiar mergeam cu fratii la lucrul campului. Un crestin ortodox m-a oprit odata si mi-a zis: “Dumneata mergi si ajuti pe enoriasi, iar noi mergem si lucram la parintele nostru!” Atunci m-am bucurat ca am putut fi model pentru cei din jur.
– O perioada foarte important ati slujit in Chiuiesti- judetul Cluj. Ati traversat doua epoci separate de revolutia din 22 decembrie 1989. Povestiti cateva episoade, din framantarile si trairile fiecarei perioade.
Framântari mari au fost în anul 1990 si dupa aceea, din cauza ca s-a retrocedat pamântul. Fratii se dadeau în judecata pentru pamânt si erau mari nemultumiri, resentimente si ura. Domnul ne-a ajutat si am depasit cu bine perioada si nu a cazut nimeni de la credinta, ba dimpotriva, chiar s-au intors oameni la Domnul.
– Din anul 2000 slujiti biserica din Tg Lapus si locuiti in casa parinteasca din Rohia, aflata la cca 7 km de oras. Locurile in care traiti sunt remarcabile geografic, cu marete peisaje, apoi sunt imbibate puternic de istorie si traditii ortodoxe.
Manastirea Rohia este de notorietate in Ardeal; dar si in Romania. Acolo a trait ani buni Nicolae Steinhardt, intre 1978-1989, dar si poetul Ioan Alexandru. Cum ati imbinat in viata de zi cu zi, slujirea crestin baptista in mediul pregnant ortodox si atat de aproape de o manastire renumita?
Desi am copilarit in apropierea manastirii si am cunoscut cele doua personalitati amintite, nu am adus în slujirea mea ca pastor nimic din directia acestora, pentru ca nu se potrivesc învataturii biblice. Ca pastor baptist ma port la fel ca un om de rand, vorbind cu toti oamenii si cautând sa fiu o lumina.
Vasile Bel – La ROHIA, în Gradina casei
– Cum ati aborda un crestin ortodox, ce i-ati spune ca pastor baptist? Daca sunteti implicat in viata comunei Rohia. Ce subiecte ati abordat si cu ce rezultate?
Discut cu ei. Vorbesc cu oamenii si le spun ca Biblia este singura Carte care trebuie respectata si dupa care trebuie sa ne ghidam viata.
Apoi, traditia si toate regulile ei nu sunt biblice si ii aduc in situatia in care le explic ce zice traditia si ce spune Biblia despre icoane, post, rugaciunile la sfinti si altele.
– Care ar fi o definitie pentru un crestin autentic?
Crestinul autentic e persoana care il iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele, demonstrand cu fapta, adica fiind ascultator de Dumnezeu.
– Ce proiecte sau planuri de viitor aveti?
Dorinta mea este ca in aceasta zona sa fie in fiecare sat o Biserica baptista.
– Ce recomandare ati face tinerilor care doresc sa aleaga cariera de slujire ca pastor?
Sa nu se gandeasca la asa ceva daca stiu ca nu vor putea fi un exemplu de slujire.
– Ce hobby-uri aveti? Ce faceti in timpul liber?
Gradinaritul, altoirea pomilor, lucrul in natura, cititul.
– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa nu se teama de profetiile care prevad dezastre si catastrofe, de nici o veste rea. Dumnezeu este pe tron si conduce universul. El are puterea sa ne ajute sa ajungem in siguranta la El.
Piatra de aducere aminte: sa fiu alaturi de cel marginalizat si aflat in nevoi. Interviu cu Vasile BEL -pastor la Biserica crestina baptista din Targu Lapus, judetul Maramures
Odata un pastor a predicat din textul 1 Corinteni 15:1-5 punand predicii sale titlul:”Evanghelia lui Cristos intr-o coaja de nuca”. Aceste cinci versete biblice cuprind adevaruri esentiale ale Sfintei Scripturi. Merita cu prisosinta a fi citite de fiecare dintre noi.
La fel, pastorul Vasile BEL, reuseste performanta de-a-si prezenta viata si drumul pe care a ajuns la credinta in Domnul Isus, folosind cuvinte putine, raspunsuri simple si sincere. Nu i-a fost prea greu sa ne spuna care sunt pietrele de aducere aminte. Dumnealui a avut o viata de loc usoara. Dimpotriva. Si, foarte pe scurt, a prezentat-o asa cum a fost ea. Cu lumini si umbre. Chiar daca tatal sau a decedat foarte curand, Tatal Ceresc nu a intarziat sa-i calauzeasca pasii pe drumul Fiului Sau.
– Prezentati o scurta autobiografie incluzand si primii ani de scoala si cateva amintiri care in timp v-au format personalitatea.
M-am nascut in 06 octombrie1956 in localitatea Tg. Lapus. Cand am venit cu mama de la spital, nou nascut, tatal meu era ingropat de 2 luni, dar am fost primit de fratele meu de 2 ani , bunicii din partea lui tata si un strabunic. Rand pe rand acesti bunici au inceput sa plece in vesnicie, iar in 1962 am ramas in familie mama cu cei doi copii, Ion si Vasile.
In anul 1963 am inceput scoala in sat si era de mers pana la scoala cca 2 km dus si alti doi la intoarcere. In vara anului 1966 situatia financiara a familiei a devenit tot mai grea si mama a hotarat sa fiu dat la Casa Copilului si sa urmez 8 clase apoi scoala profesionala.
In acea vreme, tot timpul am simtit mult lipsa tatalui si ma gandeam cat de bine era daca m-as fi nascut intr-o familie cu amandoi parintii! Asa se face ca am perceput cumva lumea ca ostila. Insa, in mintea mea, se contura o idee si o dorinta de care sunt condus si azi: “sa fiu alaturi de cel care este marginalizat”.
-Cum v-ati dat seama ca sunteti un tanar pacatos, un om care are nevoie de iertarea si bunavointa lui Dumnzeu? Care a fost momentul in care v-ati predat viata in mana Domnului?
Cand am terminat scoala nu credeam ca exista Dumnezeu si am trait ca atare, desi duminica mergeam la Manastirea Rohia si participam la slujba. Nu suportam pocaitii de loc. Fratele meu s-a pocait mai intai. De la el stiam ceva de pocaiti. Am trecut prin cinci incercari diferite si la fiecare ziceam:”de scap de aici ma pocaiesc si eu”.Doar la a cincea m-am hotarat. Hotararea am luat-o intr-o duminica, cand s-a citit la Cina Domnului din cartea Isaia, cap. 53. Atunci am zis: ” daca Domnul a suferit pentru mine de ce sa fiu impotriva Lui”?
Care sunt bornele sau pietrele de aducere aminte ridicate in timp pana in momentul in care s-a conturat tot mai clar chemarea la credinta in Dumnezeu?
(1) Eram cu vaca familiei la pascut cu alti tineri si am pierdut-o intro zi si
mi-am zis “Daca o gasesc seara, cand sa merg la serviciu, ma pocaiesc!” Am cautat-o cu totii peste tot si cand s-a inserat am pornit cu toti spre casa. Vaca mergea pe drum inaintea noastra.
(2) Eram in caroseria unui camion inalt, incarcat cu lemne. Camionul s-a balansat puternic cand a trecut peste un parau. Pe mine, de sus de la inaltime, m-a aruncat jos si nu mi s-a intamplat nimic!
(3) Intr-o vara, la Baia Mare au venit niste tineri din Turda. Mi-am pus o dorinta catre Dumnezeu si am zis: “Daca voi fi si eu printre cei ce merg impreuna cu acesti tineri la lac, atunci ma pocaiesc.” Si Domnul a deschis si acest drum pentru mine, care a fost decisiv pentru hotararea care trebuia s-o iau.
– In ce moment al vietii ati primit chemarea Domnului de a-L sluji ca pastor? Cum s-a intamplat?
Dorinta de a deveni preot o nutream de copil. Stiam ca preotul este mai aproape de om si poate sa-l ajute. Dupa ce am primit pe Domnul in inima, tinerii din Biserica m-au luat cu ei si ma puneau sa vorbesc, sa predic si mi s-a aprins dorinta de a fi pastor de-acuma, nu preot cum gandeam, dar nu vedeam cum. Eram casatorit si nu vedeam nici o sansa. Insa Domnul m-a indemnat prin fratii din biserica. Asa se face ca in 1987 fratele Vasile Talpos a inceput un curs cu tinerii si nu jumai. Se numea “Curs pentru ajutor de pastor”. Curs intensiv, de scurta durata, care a tinut pina in 1990. (Vasile Talpos este rectorul Institutului Teologic Crestin Baptist din Bucuresti)
– Ce trebuie sau e bine sa stie cel care doreste sa ia decizia de a sluji ca pastor?
1.) Sa aiba aceasta chemare.
2.) Sa fie constient ca nu toti oamenii-i vor fi apropiati.
3.) Sa poata suporta cand este infruntat si sa aiba puterea de a nu raspunde cu aceeasi moneda.
4.) Sa stie ca el slujeste, nu altii il slujesc pe el.
5.) Sa nu se lege de unele realizari; sa fie in stare sa plece in alta localitate de va fi oportun sa se desprinda de un loc in care si-a consolidat viata si pozitia.
– Odata intrat in slujba de pastor, ce s-a schimbat in viata dvs. de zi cu zi?
Citirea zilnica a Bibliei, citirea altor carti si mult studiu.
– Vorbiti-ne de familia D-voastra. Aratati-ne unde ati slujit pentru inceput? Care au fost primele impresii, greutatile, dar si binecuvantarile Domnului?
M-am casatorit in anul 1980 cu Aurelia. Avem doua fete, Claudia si Cristina, care acuma sunt casatorite, la casele lor.”
Am lucrat in bisericile de la tara, in satele din jurul orasului Baia Mare, si, din 1990, am intrat in lucrare ca pastor in localitatea Chiuiesti. Nu am fost luat prin surprindere, deoarece stiam ce ma asteapta si eram foarte hotarat. Am stiut sa am o oarecare retinere cand cineva ma prea aprecia sau cand cineva ma prea critica. Chiar mergeam cu fratii la lucrul campului. Un crestin ortodox m-a oprit odata si mi-a zis:”Dumneata mergi si ajuti pe enoriasi, iar noi mergem si lucram la parintele nostru!” Atunci m-am bucurat ca am putut fi model pentru cei din jur.
– O perioada foarte important ati slujit in Chiuiesti- judetul Cluj. Ati traversat doua epoci separate de revolutia din 22 decembrie 1989. Povestiti cateva episoade, din framantarile si trairile fiecarei perioade.
Framitari mari au fost in anul 1990 si dupa aceea, din cauza ca s-a retrocedat pamantul. Fratii se dadeau in judecata pentru pamant si erau mari nemultumiri, resentimente si ura. Domnul ne-a ajutat si am depasit cu bine perioada si nu a cazut nimeni de la credinta, ba dimpotriva, chiar s-au intors oameni la Domnul.
– Din anul 2000 slujiti biserica din Tg Lapus si locuiti in casa parinteasca din Rohia, aflata la cca 7 km de oras. Locurile in care traiti sunt remarcabile ca peisaj, apoi sunt imbibate puternic de istoriei traditii ortodoxe. Manastirea Rohia este de notorietate in Ardeal, dar si in Romania. Acolo a trait ani buni Nicolae Steinhardt, intre 1978-1989, dar si poetul Ioan Alexandru. Cum ati imbinat in viata de zi cu zi, slujirea crestin baptista in mediul pregnant ortodox si atat de aproape de o manastire renumita?
Desi am copilarit in apropierea manastirii si am cunoscut cele doua personalitati amintite, nu am adus in slujirea mea ca pastor nimic din directia acestora, pentru ca nu se potrivesc invataturii biblice. Ca pastor baptist ma port la fel ca un om de rand, vorbind cu toti oamenii si cautand sa fiu o lumina.
– Cum ati aborda un crestin ortodox, ce i-ati spune ca pastor baptist? Daca sunteti implicat in viata comunei Rohia. Ce subiecte ati abordat si cu ce rezultate?
Discut cu ei. Vorbesc cu oamenii si le spun ca Biblia este singura Carte care trebuie respectata si dupa care trebuie sa ne ghidam viata.
Apoi, traditia si toate regulile ei nu sunt biblice si ii aduc in situatia in care le explic ce zice traditia si ce spune Biblia despre icoane, post, rugaciunile la sfinti si altele.
– Care ar fi o definitie pentru un crestin autentic?
Crestinul autentic e persoana care il iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele, demonstrand in fapta, adica fiind ascultator de Dumnezeu.
– Ce proiecte sau planuri de viitor aveti?
Dorinta mea este ca in aceasta zona sa fie in fiecare sat o Biserica baptista.
– Ce recomandare ati face tinerilor care doresc sa aleaga cariera de slujire ca pastor?
Sa nu se gandeasca la asa ceva daca stiu ca nu vor putea fi un exemplu de slujire.
– Ce hobby-uri aveti? Ce faceti in timpul liber?
Gradinaritul, altoirea pomilor, lucrul in natura, cititul.
– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa nu se teama de profetiile care prevad dezastre si catastrofe, de nici o veste rea. Dumnezeu este pe tron si conduce universul. El are puterea sa ne ajute sa ajungem in siguranta la El.
"In tot ceea ce am intreprins am pus suflet."Dialog cu Delia Florea, studenta la pictura
Delia Florea provine dintr-o familie cu serioase si multiple preocupari artistice, de aceea, decizia ei de a studia pictura a venit ca un lucru firesc, normal. In prezent, Delia Florea este studenta la Facultatea de Arte plastice si decorative, in orasul natal, Baia Mare si in paralel cu scoala, lucreaza la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”, din aceeasi urbe. Delia Florea este de asemenea, licentiata a Facultatii de Litere, specializarea Teologie Ortodoxa Asistenta sociala, din Baia Mare si are un masterat in Etnologie si antropologie sociala. Delia Florea s-a nascut pe 9 mai 1965. Continue reading “"In tot ceea ce am intreprins am pus suflet."Dialog cu Delia Florea, studenta la pictura”
"Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat acest talent, dar si pentru ca mi-a dat puterea de a munci si de a reusi in cariera mea"
INTERVIU CU POLINA MANOILA
realizat de Rodica Elena Lupu
Dupa ce a cutreierat pamantul si i-a admirat minunatiile, POLINA MANOILA tot mai crede ca cel mai frumos dar pe care i l-a facut Divinitatea este locul natal, cu neasemuitele lui campii, pasari si izvoare Tismana, Gorj, unde binecunoscuta interpreta de muzica populara a vazut lumina zilei la 4 noiembrie 1945. Amintirea ropotelor de aplauze din salile de spectacole ale lumii nu fac cat amintirea plugului tras de boi cu care inca se mai ara in anii copilariei ei. Aceste preferinte sunt semne ale bunei-cuviinte, semne care tradeaza un caracter ales si o sensibilitate deosebita cultivate de parintii care au stiut sa-si educe frumos cei sase copii (dintre care, acum, mai traiesc doar patru). Unul din frati este operator de imagine si, la fel cu Polina, s-a stabilit in Bucuresti. Sora si celalalt frate au ramas in Gorj. Aproape toti din familia artistei au avut voce mama, bunica, sora, care a si cantat o scurta perioada de timp, si toti fratii.
Polina Manoila si-a descoperit talentul inca din scoala primara. Familia, mai ales mama, dar si toate prietenele din sat au incurajat-o sa cante. Continue reading “"Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat acest talent, dar si pentru ca mi-a dat puterea de a munci si de a reusi in cariera mea"”

