Author: nelurs

Voua … oameni

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

by George Filip

toropit de-asa nedumerire
timpul, lapsus, fierbe buruiene
în tingiri spoite cu psaltire
rastignite-n marmore perene.

puii lumii, prinsi de jonglerie,
nasc printre sperante premature
si când joaca diavolii-n chindie
nu mai vor jandarmii sa ne-njure.

este criza de eternitate.
clopotele-n troiti sunt seduse.
regii fug din blânda mea cetate
cu arginti si alte catrafuse.

s-a nascut chiar gripa feminina
si suspecta este o amioba
care – cu sarutul contamina
anticorpii conservati sub roba.

nu mai ploua – cine sa mai ploua ?
ceL batrân ia droguri, cu reteta;
va soptit o paparuda – voua
c-o sa nastem prunci în eprubeta ?

extirpam legendele frumoase
si le dam o nostima alura,
cioplim crucea doar din doua oase
nemurind cu rugile pe gura,

din mileniul vechi vine solie
câte un poet, cu-ntârziere,
latra clar a nevremelnicie
obosind planeta cu tacere.

orbii, pestii, caii, trandafirii,
vii parintii, mortii-morti si apa,
toti eroii, criminalii, mirii,
ticluim printre spelunci – agapa.

piro-piros, lacomul fuego
si alte simboluri pertinente,
bat tenace-n vesnicul alegro
printre caraule neatente.

este votul pentru echilibru.
focu-n sine nu-i piromanie.
importanta-i arma de calibru
ce-o purtam în sânge, din pruncie.

criminala-i fuga din ideie,
jocul cel secund, cu sens banal,
litera sapata-n epopeie
prin tot târgul nostru epocal.

urla vântul a melancolie.
doar strajerii morti mai stau pe ziduri.
tartorii se-ncing în sindrofie
si planeta geme printre riduri.
X
…dar iata : satrapul numara bani.
urca la cer concentrice focuri.
zadarnic venim din os de tarani,
strabunii nu-s tocmiti pentru jocuri.

vin piromani din unghere de cer.
uniformele lor sunt doar zdrente
iar noi mai avem un ciob de eter
si-un imn mut – sufocat în cadente.

hai, proletari, sa ardem planeta,
sa puta prin Eden numai a seu
si-n mars triumfal sa cînte flasneta :
tovarasi…ciopliti un alt Dumnezeu !

13 octombrie, 2009,
la MONTRERAL

PRIMARIA MUNICIPIULUI CHISINAU COMUNICAT DE PRESA: „GRIGORE VIERU – O CARTE PENTRU FIECARE COPIL”

On By nelursIn Children, Europe, History, InspirationalLeave a comment

Primarul general Dorin Chirtoaca a lansat o initiativa prin care în anul 2010, an care va fi declarat „Anul Grigore Vieru”, fiecare copil din municipiul Chisinau sa primeasca gratuit o carte de poezii semnata de marele poet. Dorin Chirtoaca a declarat ca cinstirea memoriei poetului însemna în primul rând cunoasterea operei sale. Edilul capitalei propune ca din sursele municipiului Chisinau si elevii din cele opt scoli cu predare în limba româna din regiunea transnistreana sa primeasca câte o carte a poetului.

Primarul general considera însa ca actiunea trebuie extinsa astfel încât toti copiii de pe teritoriul întregii Republici Moldova, inclusiv copiii plecati împreuna cu parintii lor peste hotare, precum si copiii din regiunea transnistreana, indiferent de originea etnica si de limba în care studiaza, sa primeasca în aceleasi conditii, câte un volum de poezii al poetului Grigore Vieru, pentru ca opera lui Grigore Vieru sa uneasca cetatenii Republicii Moldova de pe cele doua maluri ale Nistrului si sa ne ajute sa fim mai aproape unii de altii.

Cartile lui Grigore Vieru trebuie sa ajunga în casele tuturor familiilor din Republica Moldova, dar si dincolo de hotarele acesteia, inclusiv peste Prut si mai departe în Europa unde se afla familiile celor plecati peste hotare în cautarea unei vieti mai bune. Grigore Vieru este prin excelenta un poet european, alaturi de marii poeti ai omenirii si opera sa merita sa ajunga pe toate meridianele lumii.

„Primaria Chisinau îsi doreste ca fiecare copil sa cunoasca poezia lui Grigore Vieru, sa-i ramâna în memorie si sa transmita mai departe generatiilor viitoare dragostea de mama, dragostea de pace, dragostea de neam si tara, valori pentru care a militat poetul Grigore Vieru”, a mentionat Dorin Chirtoaca.

Pâna la ziua de nastere a poetului, 14 februarie 2010, Directia Cultura si Directia Educatie a municipiului Chisinau urmeaza sa propuna conceptia actiunii si modul de distribuire a cartilor, precum si titlurile volumelor potrivite pentru fiecare categorie de vârsta, pâna la 18 ani.

O alta actiune a Primariei Chisinau este achizitia de carte în anul 2010 pentru bibliotecile municipale si cele scolare a volumelor de poezie semnate de Grigore Vieru. De asemenea, în anul 2010 unei strazi din capitala i se va da numele “Grigore Vieru”, va fi instalat bustul poetului pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfânt”, vor avea loc un sir de manifestari, festivaluri, lansari de carte dedicate poetului.

Astazi, 18 ianuarie 2010, la un an de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru, functionarii din cadrul Primariei Chisinau au depus flori la mormântul poetului, iar sedinta operativa a Primariei a început cu un minut de reculegere în memoria lui Grigore Vieru.

18 ianuarie 2010
Directia Relatii Publice a
Primariei mun. Chisinau
bd. Stefan cel Mare si Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chisinau, Republica Moldova
Tel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708
e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md

Israelienii au salvat si salveaza vieti omenesti în Haiti, lucrând 24 de ore din 24

On By nelursIn Inspirational, NewsLeave a comment

Motto: ”Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti se nasc cu ea” (Hippocrate).

Când devastatorul cutremur a lovit Haiti la 12 ianuarie 2010, lumea întreaga n-a ramas indiferenta. Israelul, imediat, a trimis o delegatie formata din 220 de persoane, incluzând medici, asistenti medicali, ingineri si experti cu câini dresati pentru cautare, evacuare si recuperare de victime omenesti la Port-au-Prince.
Delegatia israeliana a aterizat în capitala Port-au-Prince vineri seara, 15 ianuarie 2010, si a stabilit instalarea spitalului de campanie pe un teren de fotbal în apropierea aeroportului.

Dimensiunea catastrofei este de necrezut. Delegatia israeliana a fost prima echipa straina pentru a opera în spital, a spus Sora Sheva, de la Kibbutz Ein Yahav în Negev.

Câteva publicatii americane dar si posturi de televiziune straine, precum BBC, CBS, ABC, Sky News si CNN au elogiat delegatia israeliana care actioneaza în Haiti. CNN a specificat ca Israelul, care ”a venit din cealalta parte a lumii”, a înfiintat în numai patru ore un spital de campanie.

Spitalul este dotat cu cea mai avansata tehnica, având saloane cu o capacitate de 150 de paturi, doua sali de operatii, o unitate de terapie intensiva, o farmacie, un laborator medical, un x-Ray Center, o camera de urgenta, un departament de interne si un salon de maternitate, un serviciu de urgenta pentru copii, plus o divizie tehnica ce a creat o retea de comunicatii si de Internet pentru coordonare si videoconferinte cu colegii medici de acasa.

Spitalul poate trata aproximativ 500 de pacienti, în fiecare zi, si, în plus, efectueaza operatii preliminare.

Col. Dr. Itzik Reis a clarificat faptul ca delegatia FIL lucreaza în cooperare cu diverse echipe de salvare.

Chiar în primele ore ale activitatii lor, echipele de salvare israeliene de la Port-au-Prince au reusit sa salveze o persoana care a stat patru zile sub darâmaturi.
Echipele de salvare, împreuna cu câinii dresati, au continuat sa verifice ruinele Universitatii din capitala Port-au-Prince, în speranta ca sub darâmaturi vor reusi sa gaseasca studenti în viata. Cautarile au dus la alte salvari de vieti omenesti, si eforturile au continuat.

Dupa cele transmise de corespondenta Natasha Mozgovaya din Haiti pentru ziarul israelian Haaretz, un copil cu vârsta sub un an, a fost scos de sub darâmaturi, cu rani deschise pe picioare. Dupa parerea medicilor, era în stare de soc, dar i s-a administrat, imediat, tratamentul adecvat, s-a intervenit chirurgical, si starea de sanatate a copilului a devenit destul de buna. A fost un caz rar de supravietuire, dupa cele spuse de Dr. Assaf Amit, medicul care conduce serviciul de urgenta pentru copii. A fost ca un miracol supravietuirea sa, dupa ce a stat în moloz fara alimente, timp de cinci zile. Parintii copilului nu au fost gasiti, probabil ca nu mai sunt în viata. Asistentele medicale l-au mângâiat si l-au hranit cu lapte cald din sticla.

Zilele trecute erau în îngrijire 87 de copii pentru tratament, se facuse câteva operatii chirurgicae si câteva amputari.

Dr. Avi Yitzhak, imigrant în Israel din Etiopia, în 1991, spune ca simte o legatura speciala cu pacientii din Haiti si face totul ca sa trateze si salveze cât mai multe vieti, neexistând acolo nicio retea organizata de clinici.

”Unde te duci?” îl întreaba asistenta pe unul din pacienti. ”N-am unde sa merg, casa noastra a fost distrusa, poate în tabara de corturi”, în durere, mergând în cârje, dupa amputarea unor degete de la picioare, fiind afectate de gangrena.

Duminica, 17 ianuarie 2010, se naste primul copil în Spitalul israelian de campanie, un baiat frumos si sanatos. Mama sa, Jeanne – Michelle, când a fost întrebata ce nume îi va da, aceasta raspunde cu fata plina de zâmbet: ”Israel”.

Ca un semn de apreciere si recunostinta, mama sa a decis sa-i dea numele de Israel, în onoarea tarii care a ajutat-o.

De asemeni, mama se simtea bine si, dupa câteva ore, trebuia sa paraseasca spitalul pentru a lasa loc la altcineva.

Foarte impresionant! Dr. Dar Shir spune ca într-un loc, unde, chiar si fara catastrofe, mortalitatea infantila este printre cele mai ridicate din lume iar majoritatea femeilor nu nasc în spital, acum, cu cei mai buni specialisti din Israel s-a nascut copilul ei. Atât mama cât si copilul sunt într-o stare excelenta.

Directorul Spitalului de campanie, Dr. Itzik Reis spune ca se lucreaza non-stop la salvarea de vieti omenesti, cu interventii chirurgicale, terapii intensive, nasteri.
Pâna în prezent, 22 ianuarie 2010 au fost tratati aproximativ 500 de raniti de catre echipele israeliene ce actioneaza la Spitalul de campanie din Port-au-Prince.

Delegatia israeliana de salvare în Haiti va ramâne înca o luna de zile, pentru a lucra la Spitalul de campanie. Peste doua saptamâni, echipele vor fi înlocuite.
Generalul de Brigada, Shalom Ben – Aryeh, comandantul Spitalului de campanie israelian în Port-au-Prince a declarat ca delegatia FIL s-ar întoarce acasa, doar dupa convingerea ca ranitii au primit tratamentul adecvat.

Presedintele statului Haiti, Rene Preval a afirmat ca tara sa a apreciat ajutorul Israelului în urma cutremurului de saptamâna trecuta.

Presedintele statului Israel, Simon Peres, i-a felicitat pe membrii delegatiei israeliene.

Lucretia Berzintu
Israel, 22 ianuarie 2010

O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din SIGHETU MARMATIEI 1

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia6 Comments

Motto: “Evrei 13.7 “Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta.”


I. Sighetul Marmatiei: Informatii de interes turistic
Accesul feroviar spre municipiul Sighet se face dinspre judetul Bistrita–Nasaud (prin Pasul Setref), urmarind cursul râului Viseu pâna la varsarea acestuia in Tisa, apoi calea ferata urmeaza cursul râului Tisa, de-a lungul frontierei cu Ukraina, calatorul atent absorbind panorame deosebite.
Unul din locurile de trecere a frontierei Romaniei este in zona Sighetul Marmatiei – Solotvino (Romania – Ucraina), asezat in dreptul podului peste râul Tisa, destinat traversarii pietonilor si autovehiculelor mici. Trecerea este permisa doar pe baza pasaportului, viza nefiind necesara cetatenilor Uniunii Europene). Insa spre Ucraina se mai poate ajunge si cu trenul, prin punctul de frontiera Câmpul Lung la Tisa, doar pe calea ferata, existand garnituri care fac legatura intre Sighet si orasele de pe dreapta Tisei.
De-a lungul vremii, numele orasului de care ne ocupam a cunoscut mai multe modificari, dintre care amintim: Zygeth, Sihet, Sziget, Maramorosszighet, Sighet, Marmatia, Sighetul Marmatiei.
Sighetul apare consemnat pt prima oara in documente in anul 1326, insa in zona s-au gasit vestigii arheologice ale altor asezari umane mult anterioare atestarii.
Repere istorice:
– 1472, Matei Corvin intareste privilegiile orasului Sighet;
– 1551, Sighetul are dreptul de a tine târguri;
– 1611, imparatul Leopold acorda dreptul de stema al orasului (capul de bour-zimbru);
– 1717, tatarii jefuiesc bogatiile sighetenilor ascunse in biserica reformata (la Borsa vor fi nimiciti); – – – 1816, pe toate edificiile publice s-au afisat insemnele imperiale (vulturul cu doua capete); limba oficiala – germana; limba de cancelarie si in congregatia comitatensa – latina;
-1940, Dictatul de la Viena, Maramuresul este incorporat Ungariei hortiste;
– 1945, Maramuresul este incorporat (doar temporar) Ucrainei subcarpatice prin diversiunea organizata de Odoviciuc;
– 1948, se desfiinteaza judetul Maramures cu resedinta la Sighet, orasul fiind incorporat regiunii Baia Mare;
– 1950, la inchisoarea din Sighet sunt intemnitati tinerii opozanti: liceeni, ministri, sefi de guvern, liderii partidelor istorice, generali, academicieni si oameni de cultura, episcopii bisericii greco-catolice, opozanti ai instalarii comunismului in Romania.
– 1990, fosta Inchisoare din centrul orasului devine Muzeu, in amintirea locatarilor de marca ai inchisorii comuniste;
• 1988 – Îngerii Negri terorizeaza Sighetul.
• 2007 – S-a deschis frontiera cu Ucraina pentru prima data permitându-se trecereea la vecini si comertul cu produse între cele doua tari

Repere turistice
a).Închisoarea din Sighet, temuta in regimul communist pentru exterminarea elitelor României. În prezent cladirea închisorii este amenajata, începând din 1994, ca muzeu, aici avându-si sediul Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, cunoscut ca Memorialul Durerii din Sighet. Memorialul a fost initiat si realizat de catre Fundatia Academia Civica (presedinte fondator Ana Blandiana).
b).Muzeul Satului Maramuresean, în aer liber, este constituit ca o rezervatie de monumente de arhitectura taraneasca, urmarindu-se recrearea unui sat cu specific zonal, cu case si gospodarii grupate pe principalele subzone ale Maramuresului istoric.
c). Muzeul Etnografic al Maramuresului, situat în centrul orasului, în cladirea care azi gazduieste cinematograful. În muzeu se pot vedea obiecte folosite de-a lungul timpului în ocupatiile de baza din zona Maramuresului. De asemenea sunt expuse icoane pe sticla si lemn, piese din portul popular, masti si costumatii, purtate cu ocazia datinilor din preajma sarbatorilor de iarna etc.
d). Muzeul Culturii Evreiesti, cu o expozitie dedicata sigheteanului laureat al premiului Nobel pentru pace Elie Wiesel.
e). Casa-Muzeu “Dr. Ioan Mihalyi de Apsa”.

Astazi principalele ramuri industriale se bazeaza pe producerea mobilei si a confectiilor. Dar, odata cu intarirea statutului de centru al Maramuresului, Sighetul a inceput sa isi dezvolte si latura comerciala. Astfel in ultimii ani, s-au deschis multe unitati cu profil comercial, bancar si prestatoare de servicii diverse.

II. Din istoria baptistilor din Sighet.

IN PRIMUL EPISOD  am vazut o parte din traseul unuia dintre primii crestini baptisti, IVANCIUC VASILE, care a fost botezat la 14 sept. 1919. Atunci am aratat câteva din primele botezuri nou testamentale de la Sighet.

Sa mentionam si botezul din anul 1928, oficiat de catre Covaci Teodor, urmatooarelor 5 persoane, din Iapa (Sighet): Mih Gheorghe (Patruc) cu sotia Ileana, Mih Toader cu sotia Nita, Mih Maricuta sotia lui Mih Simion.

In anul 1930, Ivanciuc Vasile, aflandu-se in orasul Sighet, o intalneste pe Doca Simionca, o femeie din Sarasau, careia-i spune din Evanghelie. Aceasta il invita acasa,la Sarasau, unde sunt invitati sa asculte Cuvantul si fratii ei Dumitru Dudas cu sotia si Mihai Dudas cu sotia, Lucian Ilie si altii. Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant la inima lor. Doca Simionca este botezata in 1931, iar familiile Dudas (Dumitru si Mihai cu sotiile) si Simionca Gheorghe, Codrea Petru cu Ilisca, Lucian Ilie cu Ana, sunt botezate in 1932.
Prin activitatea misionara a fr. Ivanciuc Vasile se infiinteaza un loc de misiune la Rona de Jos, crestini batisti care ulterior se transfera la biserica penticostala, prin tatal lui Petran Gheorghe venit din America.

La 9 iunie 1941, pastorul Covaci Teodor il boteaza pe Gheorghe MICH (n. 25.01.1921 d. 23.11.2009 din Sighetu Marmatiei), acesta fiind primul din cei zece copii ai familiei Nita si Teodor Mich. Fratele MICH GHEORGHE a avut 5 copii, 18 nepoti, 22 stranepoti. Una dintre fiice, la plecarea tatalui in vesnicie, in 23 dec 2009, i-a multumit Domnului pentru tatal ei, Gh. Mich, care le-a cerut ascultare si traire prin credinta in Dumnezeu chiar daca atunci n-au inteles tot si n-au vrut cu tot dinadinsul sa-L urmeze pe Domnul Domnilor, Isus Cristos. Insa acum este fericita si plina de credinta in cel ce a spus „EU SUNT Cel ce sunt”-Exod 3.14 . Una dintre cântarile sale favorite a fost:

„Imnuri de Slava spre Domnul din Ceruri
Frati si surori azi sa-I inaltam
Sufletul si viata noastra intreaga
Cu bucurie sa i le-nchinam”

si o alta preferata era: „In ceruri cu Isus” .

In 1948 Biserica a fost pastorita de fr. Covaci Teodor din Oradea. Atunci a venit si fr. Moise Restea, când biserica avea 45 de membri si 20 de apartinatori.
Câtiva ani a functionat pastorul Ilie Tincu din Ocna Sugatag si Gheorghe Mitrofan, Aostacioaiei Ioan, Nicolae Miclaus si altii.
In 1980 a fost pastor Ioan Gug, când erau 78 de membri si 70 de apartinatori, iar la plecarea sa in 1984 existau 140 de membri si 95 de apartinatori.

In 1952 biserica avea ca organist pe Cornel Ivanciuc. Insa in dirijat si armonizari au excelat fratii Jean si Mihai Grigor (primul dintre ei având si compozitii proprii).

Despre persecutii.
In cartea „Studiul monografic”, Grel Petru pomeneste de unele persecutii ale crestinilor baptisti din Sighet, din care mentionam:
– laPag. 91: „nici fr.Ivanciuc Vasile din Sighet n-a fost scutit de persecutii. La un moment dat este arestat impreuna cu fr. Mih Simion si sunt dusi de jandarmi pâna la Cluj la Consiliu de Razboi, de unde, dupa o ciomageala buna li s-a dat drumul sa plece acasa”.
– laPag. 95: „au fost inchise si sigilate bisericile din Salistea de Sus, din Sighet, din Sugatag etc din 14 decembrie 1938 pâna la 31 martie 1939.”
– In 1954, invatatorul Ivanciuc Cornel este descalificat si destituit pentru motivul ca frecventa biserica baptista, iar comunistii au decretat ca dascalii nu aveau voie!
– destituiti din serviciu au mai fost: Jean Grigor, Ivanciuc Ilie, Vasile Mich;
– de perchezitii la domiciliu, amenzi si interogatorii la securitate, au avut parte Pricop traian, Grigor Mihai, Ivanciuc Cornel, Mich Vasile, Ivanciuc Ilie, Mich Teodor si altii;
– in cadrul perchezitiei acasa la Ivanciuc Ilie, in 1967, patru securisti au cotrobait si au gasit Biblii, carti de cantari, carti religioase, un magnetofon cu 7 benzi; ar fi ramas si fara Biblie, daca nu avea una imprumutata;

CONSTRUCTIA cladirii bisericii baptiste au ridicat-o pe locul casei socrului lui Ivanciuc Vasile (Ona Dumitru) din str. Dr. Gheorghe Bilascu nr.15, teren donat, dupa cum am mai spus, numai pentru o Casa de Rugaciune. Prima constrctie s-a facut din lemn, in care s-au adunat in perioada 1938-1999.

Biserica Baptista Nr. 2 (de astazi) a fost deschisa la subsol la 17 Dec 2000.
Insa in perioada urmatoare au avut loc numeroase lupte la Tribunal pentru terenul pe care se afla constructia, teren pe care-l revendica abuziv si fostul sef al Securitatii din Sighet, om cu mare influienta la Tribunal. Au fost ani multi de tergiversari „judecatoresti” si lupte de ambele parti. Dupa mai multi ani, Biserica a renuntat la apararea prin avocat, a trecut la regim de post si rugaciune, dupa care Domnul a intervenit cu o boala incurabila asupra unui membru al familiei care pretindea terenul de care vorbim. Atunci, in regim de urgenta, Biserica Baptista a fost chemata deindata la tribunal sa i se inmaneze actul de proprietate! Slava Domnului!

Asa se face ca numai la data de 17 Decembrie 2009 s-au putut aduna crestinii baptisti in sala de sus.

Intr-una din duminicile de dupa Sarbatoarea Nasterii Domnului, prin harul Domnului, am fost prezent la adunarea fratilor la inchinare. Sarbatoarea zilei Domnului a fost onorata si de prezenta Corului bisericii, condus cu maiestrie de dirijorul cu origini sighetene, Mihai Grigor. S-au intonat din inima cântaretilor o duzina de imnuri de slava in onoarea Celui care merita toata gloria noastra.
Venit de la Munchen, unde este stabilit de peste 20 de ani impreuna cu sotia sa Anny, Mihai Grigor a predicat Cuvântul Sfânt vorbind despre intoarcerea lui Zacheu. Vorbitorul a spus ca chiar daca Zacheu era mic, nu numai de statura, ci si spiritual, a gasit undeva forta de-a-L cauta pe Domnul Isus pe drumul pe care stia ca Isus umbla. Intâlnirea cu Domnul l-a facut sa-si schimbe atitudinea fata de nedreptatile comise, anuntând ca pe cei pe care i-a inselat îi va despagubi. La fel, spunea dânsul, pe vremea când era copil, îsi inselase prietenul cu un timbru filatelic. Mustrat de constiinta, la pocainta sa, plin de remuscari i-a marturisit celui inselat miselia comisa. Cineva care se intâlneste cu Domnul, nu mai e acelasi, e o faptura noua, o noua zidire, o noua creatie. Devine un om nou, schimbat, cu totul altul ca orientare spirituala. Dezbraca vechea haina a minciunii si a inselatoriei si imbraca acum haina adevarului si a smereniei. Domnul sa ne dea si noua aceasta haina crestineasca, a blândetii si a compasiunii fata de aproapele nostru. Domnul este aproape!

In perioada 2005-2010 Biserica Baptista nr. 2 Sighet (BETANIA) este slujita cu pricepere si har de catre pastorul Sorin Emanuel SÂRB.

Fie ca Domnul Isus Cristos sa se nasca inca in multe inimi si Biserica Domnului din Sighet sa fie de 1000 de ori mai numeroasa si dupa inima Sa iubitoare!

Glorie Domnului Isus Cristos! Amin.

Stare de urgenta in statul Arizona

On By nelursIn News, USALeave a comment

O furtuna puternica a lovit joi, 21 ianuarie, statul Arizona. Pasageri ramasi blocati în aeroporturi, autostrazi acoperite de apa si persoane evacuate din locuinte din cauza riscului de inundatii, asa arata bilantul evenimentelor de joi noaptea, din Statul Marelui Canion. Desi meteorologii prevedeau ca furtuna va fi urmata de o tornada puternica, uriasul vârtej s-a îndreptat spre est de California, ocolind Arizona.

Precipitatii masive în Arizona

Începând de marti, 19 ianuarie, nori de ploaie s-au ridicat deasupra însoritei Arizona. Miercuri a fost din nou senin, urmând ca joi, conform previziunilor meteo, sa se dezlantuie o noua ploaie torentiala. Caderile masive de precipitatii si intensificarile puternice ale vântului l-au determinat pe guvernatoarea statului Arizona, Jan Brewer, sa declare starea de urgenta. Întrucât pericolul înca nu a trecut, autoritatile locale sunt în continuare pregatite si în stare de alerta maxima pentru a putea interveni, asa cum au facut si pâna acum, în caz de nevoie.

În City of Surprise, de exemplu, pentru a elimina orice risc din punct de vedere al bunurilor, locuitorii care au dorit sa îsi protejeze locuintele contra inundatiilor au avut la dispozitie saci de nisip pe care au putut sa îi ridice gratis, în noaptea de joi spre vineri, de la locatiile anuntate.

6.000 de persoane au ramas fara curent electric

In Arizona sunt doua companii mari furnizoare de electricitate: Salt River Project (SRP) si Arizona Public Services (APS).
Din cauza furtunii s-au înregistrat caderi ale retelei electrice, angajatii celor doua companii furnizoare de electricitate din Arizona,  Salt River Project (SRP) si Arizona Public Services (APS), au intervenit prompt pentru a remedia situatia. Joi seara, la ora 10:00 pm, SRP raportasera ca 6.000 din clientii ei au ramas fara curent electric.

Nu în ultimul rând, ploile abundente au reusit sa perturbe traficul aerian si rutier. Furtuna a tinut la sol avioanele care ar fi trebuit sa plece de pe aeroportul din Sky Harbor joi, în intervalul 1-2 p.m. si a facut imposibila aterizarea avioanelor pe aeroportul din Phoenix, pâna la ora 10.30 a.m.

Vremea rea se mentine si în weekend

Conform datelor primite de la Serviciul National de Meteorologie, vremea rea se va mentine pe toata durata weekend-ului. Potrivit meteorologilor, în urmatoarele zile în Arizona se asteapta precipitatii, zapada si temperaturi si mai scazute. Mai alarmant este faptul ca acestia au emis o atentionare pentru inundatii extreme în Sedona si zonele adiacente, valabila pâna sâmbata dimineata, 23 ianuarie. În Oak Creek, nivelul apelor se preconizeaza sa creasca dramatic, pâna vineri, 22 ianuarie, la ora 2 a.m.

Perspectiva este cu atât mai neobisnuita cu cât statisticile (www.city-data.com) indica faptul ca în Statul Marelui Canion, fenomenele naturale extreme sunt cât se poate de rare. Daca Texas, Oklahoma si Florida au parte de tornade, iar California este predispusa la cutremure, în Arizona lucrurile stau cu totul diferit. Metropola Phoenix, de exemplu, se situeaza în topul oraselor cu cele mai putine calamitati. Inundatii asemanatoare s-au mai produs în Arizona, în 2004.

Când durerea ma apasa…

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetry, USA, YouthLeave a comment

by Alina Ilioi

Când singura sunt, ma iau de mâna si-mi spun : ”Eu sunt cu tine!”
Îmi sterg lacrimile si încerc sa sper ca totul va fi bine.
Când nimeni nu simte cu mine durerea ce ma apasa,
Ma încurajez si apuc pe drumul care duce spre casa.
Si stiu ca chiar atunci când lumea din jurul meu s-a prabusit,
Eu una, am sa privesc în jur si-am sa plang înabusit.
Chiar când noaptea grea se lasa peste-a mea viata,
Am sa încerc sa-mi pastrez acel sâmbure de speranta.
Chiar când am sa beau din nou paharul suferintei
Si din ochii mei vor curge lacrimile caintei,
Am sa-mi sterg lacrimile si voi sti unde sa privesc-
În sus, spre cer, spre singurul pe care-L iubesc!

Amin!

„ASTA SUNT EU”: CEL „CU INIMA ÎN PALMA”

On By nelursIn Interview, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

by Angela Monica Jucan

De câte ori scriu sau vorbesc, scriu si vorbesc cuiva anume, calitatea cuvântului meu este corespunzatoare calitatii celui care ma citeste sau ma asculta (Al. Florin Tene)

A aparut deja, în contul anului 2010, la Editura Contrafort din Craiova, CU INIMA ÎN PALMA. DIALOGURI PRIVILEGIATE – un volum de interviuri cu Al. Florin Tene realizate de Monica Muresan, Costel Iftinchi, Menut Maximinian, Ionut Caragea, Maria-Diana Popescu, Elisabeta Iosif.

Pe coperta, o imagine a idealului exprimat (greu de zis) material – substanta sugestiva si de o forma superba, sculptura Vol de nuit a lui Marian Sava. Cartea – nu întâmplator închisa într-o asemenea coperta – a avut, în ce ma priveste, puterea de a întinde pânze pentru o navigare de-o clipa înspre finele mileniului de un deceniu încheiat, când, într-o redactie, dorind sa facem cunostinta, cineva de-al casei a luat un ziar, mi-a aratat o semnatura si a spus: „Asta sunt eu”. Numele si omul erau Al. Florin Tene.

Citind, acum, dialogurile strânse în prea putinele pagini ale cartii Cu inima în palma, concluzia se contureaza în vechea prezentare. „Asta” este cel care semneaza Al. Florin Tene – omul care a raspuns „cu inima în palma” la toate întrebarile; scriitorul care îsi afirma plastic punctul de vedere, observatiile, explicatiile, marturisirile, chiar destainuirile din viata personala, omul care contribuie la reusita dialogului (cu dezvoltari si completari ale temei propuse, când e cazul) scapând de banalitate ori de saturatie unele întrebari; promotorul cultural care nu e loc unde sa nu vorbeasca si despre altii.

În relatia de dialog cu Monica Muresan, care a dorit sa creeze câteva focare de interes, Al. Florin Tene face transari ale chestiunilor, emite obiectii si trece sub tacere cele câteva perle din întrebarile partenerei de discutie. Raspunsurile catre Costel Iftinchi sunt frumoase, relaxate, chestionarul acesta fiind cel mai economic conceput, echilibrat, elegant si cu rost.

Costel Iftinchi conecteaza interlocutorul (daca, în afara comunicarii vorbite, se pot folosi termenii „locutor” si „interlocutor”) la problema, apoi îl lasa „singur”, asa încât e asigurata si favorizata anatomia replicii. Menut Maximinian este mai posesiv, pare ca nu suporta opinii diferite si, o data cu întrebarea, traseaza orientari raspunsurilor (pune întrebari de influentare, „reinekeniene”) si este interesat (cam o patrime) de cuantificari. Al. Florin Tene nici nu-l lasa sa piarda.

„Din toate timpurile, scriitorul a fost în… criza”. Ionut Caragea încearca sa nu-si divulge preferintele, totusi exista un punct vulnerabil: „Putem sa ne nastem pe Internet?”, la care „poetul nascut pe google” primeste un raspuns obiectiv: „Nu! Cu NU mare”. Sigur ca da. Nu mai departe, Ionut Caragea – scriitor veritabil si activ (nu virtual), cu scris reliefat, caruia „cu fiecare cuvânt [i] se scurge o picatura din viata”, doar ca gândul si fantezia nu se coaguleaza la contactul cu papirusul, ci, cum ar zice Steinhardt, „undeva, printre infinituri si abstractiuni si idei pure” si unde nu se pierde, ci unde e receptionat.

Interviul Mariei-Diana Popescu, si ea poeta (poeta si în versuri, si în proza) este senzational, surprinzator, chiar putin ofensiv, dar întrebarile sunt prevenitor redactate si au un nu stiu ce aristocratic. Maria-Diana Popescu initiaza tratative. Este o arta a expresiei si una a diplomatiei în interviul ei, din care îsi asuma partea de problematizare, lui Al. Florin Tene revenindu-i rezolvarile.

Elisabeta Iosif prefera cozeria, întrebarile sunt compuse în doi timpi (unul preparator si, totodata, proba de eruditie, altul propriu-zis interogativ) si impune un schimb de pareri (nefacând un secret din ale ei). Dialogul cu Elisabeta Iosif are o mai pronuntata urma de oralitate, desi, probabil, ca si celelalte, interviul se va fi… nascut pe internet (!), a fost publicat în format electronic si abia apoi a fost fixat si, traditional, pe hârtie – presa si carte.

Desi nu agreez cifrele (considerabila, e drept, cantitatea nu are, totusi, capacitatea de a asigura perenitatea operei), as vrea sa semnalez o informatie depasita, în prezent. Al. Florin Tene nu mai are publicate 26 de carti, ci, cu aceasta, s-au facut 28. Alaturi de ele sunt si realizarile „altcumva”: Liga Scriitorilor, cenaclurile, revistele întemeiate demult sau mai de curând, multe alte activitati culturale doar în parte pomenite în interviuri.

Si înca o obiectie. Ceea ce face, pe lânga scris, scriitorul Al. Florin Tene neaga ideea exprimata de nimeni altul decât Domnia Sa, în încheiere, cum ca, „în contradictie cu largirea orizontului de cunoastere si de transmitere a informatiilor prin intermediul internetului, rolul intelectualului s-a restrâns doar la cel de gânditor”. Al. Florin Tene este si cel putin un mentor. Daca este si profet, vor afla-o cei care vor urma dupa noi.

PASTILA SAPTAMÂNII – FERICIT SAU NEFERICIT? ASTA-I ÎNTREBAREA!

On By nelursIn Life and Health, literatureLeave a comment

by Zoltan TERNER

Fericirea e un dar de la nastere. Dat (aproape) fiecaruia. E în tine dar trebuie s-o aduci la lumina. Sa înveti sa fii fericit.

În fiecare om exista fericirea în stare de somnolenta. Trebuie doar s-o trezesti. Ea te asteapta. Trebuie doar s-o recunosti.

Fericirea nu vine din afara, ea este o comoara buna, bine ascunsa în tine însuti. E o tainica lumina interioara. Trebuie numai s-o faci sa cânte. Dar vei sti oare pe ce buton sa apesi? Aici e greutatea. Si atunci ? Începe cu ce e mai simplu. Opreste-te din goana, din plâns, din îngrijorare si vaicareala. Repeta-ti de câteva ori, în gând: Exist! Traiesc! Ce grozav ca sunt pe lume si ca nu ma doare nimic! Ca nu mi-e frig, nu mi-e foame, nu mi-e sete. Nu-mi lipsea pâna acum decât acest gând bun care sa ma faca fericit.

Fericirea e atunci când simpla ta existenta în lume îti da destula lumina sa te fericeasca.
Esti fericit când zbori, când te inunda visele cu ochii deschisi. Esti fericit când îti simti gândirea curgând prin tine ca o miere sau ca un foc. Esti fericit când asezi cuvintele în versuri, când potrivesti culorile pe pânza, când pritocesti idei despre lucrurile lumii.

Fericirea nu se poate cumpara cu bani. Nu depinde de numarul obiectelor pe care le posezi.

Si iar întrebam, nedumeriti: Fericit? Adica cum? Asa: multumit si încrezator în tine, în cei din jurul tau, în lume. Poti? Nu te vor socoti infatuat, prost, naiv?
Pentru unii fericirea e pacea, pentru altii e lupta. Fericirea nu poate fi suprema seninatate cum au spus unii. Creatia nu e (aproape) niciodata senina. Nu putini cunosc nasterea în chinuri a fericirii. Se si spune: Suferinta e o cale catre fericire..

De foarte multe ori fericirea însasi e o suferinta. Dar o suferinta fericita.

Pentru unii alesi, chiar prin suferinta se dobândeste fericirea. Beatitudinea. Extazul. Marile fericiri. E greu de înteles.

Medicii si psihologii ne asigura ca fericirea e un medicament pe care ni-l preparam noi însine. Cum? Învatând sa chemam asupra noastra câte un gând bun, o decizie buna, o ideie frumoasa, o certitudine de bine. Chiar si o speranta. Sau un tel superior. Drumul spre acesta va putea fi fericirea.

Când suntem fericiti, si corpul si sufletul se simt bine împreuna.

Când fericirea te va lumina cu lumina ei, vor lucra mai bine si sufletul si corpul tau. Nu numai gândirea, memoria, imaginatia sau intuitia, ci si inima, stomacul, plamânii, ficatul. Toate cele ale tale. Sângele îti va circula mai liber. Te vei simti mai usor, mai senin. Mai plin de plinatatea vietii. Mai sanatos.

Folosim metafore, de parca,totusi, fericirea s-ar naste înafara noastra si ar veni de undeva, de sus, de departe, de aproape, din pamânt, din iarba verde.

Când nu e fericire, e , deobicei, nefericire. Sau nimic. Moarte vie. Nefericirea e fericirea negativa. Ea nu e numai rea si urâta si chinuitoare, e si oarecum imorala. Îi superi pe cei din jur, le stânjenesti fericirea sau le amplifici nefericirea. Daca nu te gândesti la asta e rau. Daca te gândesti e si mai rau. Ai înca o grija care te roade. Multe, poate cele mai multe din grijile pe care le avem, ni le creem noi însine. Din ceva mic, o grija mare. Din nimic, o suspiciune, o banuiala, o parelnica parere. Primul pas spre fericire este a învata sa te dezveti de grijile inutile, de prisos, de fandacsii.

„?i s-a parut ca…”, „Ai impresia ca…”, „?i-e teama ca…” Fiecare e câte un prim pas spre nefericire. Sunt însa multi primi pasi si spre fericire.

Un prim pas spre fericire : Multumeste-te cu ce ai. Nu te uita la ce au altii.

Iata înca un prim pas spre fericire: îmbuna-te! Când esti bun, se apuca sa cânte si lumina fericirii tale. E un cerc nu vicios, ci profund virtuos : esti bun, trezesti muzica fericirii din tine. Fiind fericit, devii apt sa fii bun, întelegator, fara ranchiuna, fara mormaieli, fara mohoreala. Asta-i cercul: Bunatatea sufleteasca aduce fericire, iar fericirea aduce bunatate sufleteasca.

Înca un prim pas spre fericire: minunatul gând ca poti sa fericesti alti oameni. Gândul ca le esti folositor, ca ai ce sa le daruiesti, ca le darui si li te darui.

Fericirea nu este ceva pe care-l meriti, ca o rasplata. Nici ceva câstigat ca la loterie. E ceva realizat de tine însuti, cu propriile tale gânduri si energii sufletesti. Muzica fericirii tale este creatia ta si numai a ta.

Cine râde de mine ca spun toate astea, râde de el însusi. Poate si eu râzând de ceea ce spun. Pentru ca nu e usor sa fac ce spun. Nu e simplu. Si nu e totul. Nu exista un buton al sufletului pe care sa apesi, nici un punct anume pe care sa faci click. Sunt cu milioanele punctele luminoase si întunecate ale sufletului.

Nu-ti pasa de ce spun ceilalti despre tine? E rau. Esti socotit orgolios. Plin de tine. Iar daca îti pasa prea tare de ce zice lumea, daca ti-e teama de ce spun altii, îti pierzi încrederea în tine. Te socoti un neispravit, un nimeni. Devii nefericit. Totul e îngrozitor de complicat.

Dar trebuie încercat. Merita. Dar, fi atent: Când vine prea târziu fericirea seamana cu moartea.

Când vine prea devreme, fericirea seamana leit cu joaca.

Când nu stii ca a venit, tânjesti dupa ea. Câti oameni nu sunt fericiti fara sa stie?! Pentru ca fericirea are nenumarate chipuri. Ea poate fi mirabila Pasare Albastra a poetului, poate fi o femeie, un prieten, o lumina, o chemare, o nestemata, un har, o caldura izbucnind dinauntru, ca o muzica sau ca o furtuna eliberatoare. Poate fi un gând simplu si bun.

Dar fi atent: o fericire prea înflacarata te poate pârjoli.

Fi atent: exista si nefericirea de a te sufoca de fericire.

Gândurile bune, am spus, induc fericirea. La fel, o hotarâre buna de care sa ai credinta ca e buna. În schimb, îndoiala, invidia si ura aduc asupra ta nefericirea. Hamlet e profund nefericit. Iago la fel. Lady Macbeth la fel.

Nu confunda fericirea cu o ora de delicii, cu o aschie de fericire. Cu un licar semanând cu o armonie muzicala. Ea poate sa te minta. Ea poate sa te fulgere, sa te sageteze. Sa te rataceasca. Sa te piarda.

Când simti ca-ti da târcoale fericirea, e semn ca esti pe drumul cel bun, nu-l schimba. Fericirea se va tine scai de tine. Vei auzi în suflet, mereu, muzica ei. Cu timpul, vei deveni tu însuti, în întregimea ta, instrumentul pe care se cânta aria fericirii.

Toate acestea mi le-am spus, înainte de toate, (poate chiar numai) mie însumi. Ca sa ma ajut sa le învat. Pentru ca si eu de multe ori ma trezesc facând din neantentie sau din repezeala, ori împins de demonii din mine, câte un prim pas catre gândurile rele, catre nefericire.

Fiecare dintre cititori le va putea alege pe acelea care i se potrivesc. Toate, unele, sau niciuna.

UN MOMENT FERICIT PENTRU NOI, ROMANII: ANGELA GHEORGHIU LA KENNEDY CENTER

On By nelursIn Inspirational, News, USALeave a comment

by Carmen BARBU
17 ianuarie 2010

Recent, în prezenta cuplului prezidential Barack si Michelle Obama, Kennedy Center din Washington a sarbatorit-o pe Grace Bumbry. Figura emblematica a operei, cea mai cunoscuta diva americana de culoare a fost omagiata pentru performantele sale artistice de exceptie.

„Kennedy Center Honors” a fost evenimentul care a marcat 32 de ani de existenta a Centrului Kennedy din Washington DC si de istorie în promovarea si celebrarea performantelor artistice de exceptie.  Aceasta editie a fost dedicata celebrarii a cinci personalitati de renume mondial: actorul Robert De Niro, cântaretul de jazz Dave Brubeck, actorul-regizor Mel Brooks, solista de opera Grace Bumbry si rocker-ul Bruce Springsteen.

Un moment magic s-a creat prin prezenta pe scena a Angelei Gheorghiu. Soprana de origine româna, solista a Operei Metropolitan din New York, a fost invitata de Grace Bumbry. Angela Gheorghiu a interpretat aria „Vissi d’Arte” din opera Tosca, aria favorita a sarbatoritei. Aparitia ei, vocea exceptionala, interpretarea remarcabila a sensibilizat pâna la lacrimi publicul de la Kennedy Center.

Prezenta Angelei Gheorghiu la un asemenea eveniment, într-o companie extrem de selecta, ne onoreaza. Interpretarea de exceptie a sopranei noastre aduce un plus substantial la imaginea României în Statele Unite ale Americii si în perceptia americanilor fata de valorile noastre artistice.

Despre Angela Gheorghiu, „The Washington Post” si „The Wall Street Journal” scriu ca este o „femeie perfecta – frumoasa, talentata si inteligenta. Dumnezeu i-a daruit o sensibilitate aparte, talent si o voce de înger…”

Parafrazandu-l pe John F. Kennedy, imi permit sa scriu, „Astept cu nerabdare o Românie in care sa nu ne fie frica de gratie si frumusete!”.

„Exist atat cat va mai exista lumina”. Interviu cu poeta Felicia Feldiorean

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Felicia Feldiorean este autoarea volumului de versuri “Celor fara vina”, talmacit in limba franceza de Prof. Constantin Frasin, cu titlul „A touts les innocents“. Licentiata a Facultatii de Medicina din Cluj-Napoca, pe care o absolva in 1996, autoarea munceste mai intai ca medic de familie, iar apoi ca medic generalist si la un spital de psihiatrie din judetul Covasna. In anul 2000, aceasta paraseste Romania si se muta in Germania. In prezent, scriitoarea locuieste in orasul Münster si este mama unei fetite in varsa de sapte ani, Anna Elisabeth. Felicia Feldiorean s-a nascut in anul 1968.

„Celor fara vina”

– Locuiti in Germania. V-ati gandit sa scrieti si in germana?
– M-am gandit, dar nu cred ca as face-o atat de bine, asa incat ma opresc la limba mea materna, limba dulce romaneasca.

– Cand si unde ati debutat si cum a fost acest debut?
– Am debutat in anul 2009, cu volumul de poezii „CELOR FARA VINA” , volum aparut la Editura Anamarol din Bucuresti. Lansarea cartii a fost facuta la Brasov in luna mai 2009, o lansare foarte frumoasa, acolo am facut cadou celor prezenti la lansare si un CD cu poezii recitate de mine, scrise de mine sau de alti poeti cunoscuti , A. Paunescu, M. Cartarescu, etc. Atunci am fost si la trei emisiuni de televiziune, la Brasov si Bucuresti.

“Mi-e cantecul crez”

– Ce anume v-a determinat sa scrieti?
– Tin minte ca eram la tara si invatam pentru facultate, nu mai suportam sa vad cartile de anatomie, fizica si chimie, plus ca avusesem o dezamagire in dragoste. Aveam vreo 19 ani cind am inceput sa scriu. A fost cea mai prolifica perioada in privinta scrierii poeziilor. Majoritatea poemelor din volumul „CELOR FARA VINA” au fost scrise acum 20 de ani.

– Despre ce va place sa scrieti?
– Despre iubire, bineinteles, sunt o romantica incurabila, despre viata, oameni, destine, frumos.

– “Mi-e cantecul crez”, afirmati in poemul “Crez”. Cum v-ati defini pe scurt, propriul dvs. crez literar?
– Crezul meu literar? Nu am nici o definitie…, scriu ceea ce simt si ceea ce traiesc. Atat. Totul e simplu si firesc ,la fel ca si viata, pe care din pacate, noi, oamenii, prea ades o complicam.

– Dintre poemele pe care le-ati scris, exista unul preferat?
– Nu neaparat… Imi place enorm “ULTIMUL SARUT”.

„Poezia e iubire si speranta”

– Aveti o imagine cheie, o metafora care sa va defineasca stilul?
– Avand in vedere ca am fost mare fan al Cenaclului Flacara, stilul meu e impregnat de stilul de a scrie al d-lui Adrian Paunescu. Imi cereti o metafora? Pai…sa ma gandesc…
„ EXIST ATAT CAT VA MAI EXISTA LUMINA ” sau „IN CLIPA ASTA EU AS VREA SA FIU, IN INFINIT SAU POATE MAI DEPARTE”…

– Ne puteti da o definitie proprie a poeziei?
– Poezia e o forma de exprimare, de comunicare, poate fi un manifest, poate fi zbor sau cadere…, poate fi totul. Poezia pentru mine este o forma de reinviere, de retraire a iubirii pierdute, moarte sau regasite. Ea poate fi lumina sau intuneric, viata sau moarte. Poezia e iubire si speranta. Si eu ma identific cu ea.

“Radacinile sunt cele care isi pun amprenta pe toata viata”

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Germania?
– Nu prea multe din pacate, pentru ca nu cunosc prea multi romani… Cei mai multi sunt in zona de sud, iar eu traiesc in nord-vest. Am fost in vara, la un festival romanesc in Nürnberg, unde am cantat si recitat.

– Vorbind despre locuri, ca poeta, ce tinuturi va inspira mai mult, cele de acasa, din Romania sau cele din Germania?
– Cele de acasa, din Romania…, e si firesc…, desi sunt aproape de 10 ani in Germania. Radacinile sunt cele care isi pun amprenta pe toata viata ta. Asa este cu mine, cel putin.

– Ce va place si ce nu va place in Germania?
– Imi place faptul ca este o tara civilizata, unde omul este o valoare si se face totul pentru ca omul sa aiba un anumit statut social civilizat si decent.
Ce nu-mi place este ca nu sunt spontani, totul trebuie organizat pe ore, minute, secunde…, le lipseste spontaneitatea si inventivitatea romanilor.

– Cat de des veniti in Romania ?
– Cam o data, de doua ori pe an, pentru ca mama mea este acolo si fratele meu cu familia si este pacat sa nu ne vedem cat de des putem…, macar atat cat mai traim.

« Sper sa ajung intr-o zi sa recit in fata oamenilor”

– La ce lucrati in prezent ?
– Serviciul imi ia foarte mult timp si energie, lucrez la un spital de psihiatrie si fac si garzi de noapte, am si un copil de crescut, asa ca imi ramane prea putin timp pentru altceva… Scriu pe apucate din pacate…, incerc sa incropesc al doilea volum de poezii. Urmeaza traducerea primului volum in limba germana, pentru ca traiesc aici si foarte multi nemti vor sa vada si sa inteleaga ce am scris.

– Ce planuri de viitor aveti ?
– Sa imi termin specializarea ca psihiatru , sa am putere si sanatate sa o cresc pe Anna si ce o sa-mi mai ajute Dumnezeu, sa scriu in continuare, sa cant., sa recit, sper sa ajung intr-o zi sa recit in fata oamenilor. E visul meu!

“Imi place sa observ oamenii »

– Cum va petreceti timpul liber?
– Am putin timp liber….citesc, ma plimb, ascult muzica, scriu poezii, vorbesc cu prietenii pe net, ma joc cu Anna, etc.

– Ce hobby-uri aveti?
– Muzica buna, opera, cititul, imi plac filmele bune, lucrurile frumoase, estetice si imi place sa observ oamenii….

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
– Doresc cititorilor D-voastra, romani, americani si de alte nationalitati, un din inima « La multi ani! » cu multa sanatate, pentru ca este extrem de importanta, vieti cat mai senine, pace si lumina in suflete si sa traiasca fiecare clipa ca si cind ar fi ultima. Viata ne-a fost data fara sa o cerem si vom pierde-o fara sa fim intrebati…asa ca sa invatam sa luam din ea ce este mai bun. Iar pentru cei singuri si tristi, nu uitati ca acolo sus Cineva va iubeste si exista cate un inger pentru fiecare!

ULTIMUL SARUT

Striveste-mi lacrima-ntre gene
Striveste-mi ultimul sarut
Caci am jucat pe atatea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut.

Striveste-mi visele in palma
Striveste-mi sufletul sub pasi
Caci a venit ultima toamna
Si poti prin frunze sa ma lasi.

Striveste-mi lacrima iubirii
Striveste-mi si privirea -n zori
Dar nu uita ca fericirii
I se cuvin atatea flori.

Striveste-mi lacrima-ntre valuri
Striveste-mi viata in zapezi
Si vino-apoi cantand pe maluri
Din cand in cand sa ma mai vezi.

Striveste-mi clipele in noapte
Striveste-mi noptile in zori
Caci ultimele mele soapte
Se pierd incet, printre ninsori.

Striveste-mi gandul si-amintirea
Striveste-mi ochii verzi in flori
Si-n veci sa nu-ti intorci privirea
Caci m-ai uitat de atatea ori.

Noi am jucat pe atatea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut
Striveste-mi lacrima-ntre gene
Striveste-mi ultimul sarut.

Felicia Feldiorean

9 FEBRUARIE 1990-ARINI

Melania Cuc – DANTELA DE BABILON (Ed. Nico, Târgu-Mures, 2009)

On By nelursIn History, literature, RomaniaLeave a comment

by Lucian Gruia

Romanele Melaniei Cuc vizeaza experiente limita ale trairilor umane. Daca în MIERCUREA DIN CENUSA eroina, în urma unui accident, pe patul de spital, dialogheaza cu moartea personificata, în romanul DANTELA DE BABILON dialogul cu extinctia este colectiva – un grup de cetateni, între care si reporterita care relateaza faptele, sunt luati ostatici de o grupare terorista, în Irak, la Bagdad. Locul detentiei este un fost aeroport international, acum distrus de lupte. Sunt oameni de diverse nationalitati, ocupatii, culturi, religii. Este o experienta psihologica ravasitoare, sub amenintarea mortii.
Cartea se poate citi prin doua chei.
1. Se poate urmari analiza psihologiei individuale si colective, ceea ce s-a si facut deja de mai multi critici literari în eseurile lor. Nicolae Baciut, în prefata cartii, afirma ca, datorita fricii tot mai pronuntate, captivii îsi pierd curajul, ajung sa creda ca sunt cu adevara vinovati si într-un fel asa si este, trebuie sa suferim pentru rautatile noastre. Iata cum traieste aceasta stare povestitoarea naratiunii: „Eu sunt numai un om din carne si gânduri, simt cum frica mea ia forma de ac, îmi intra pe sub unghiile nelacuite, se prelinge în fibra si urca în creier ca alcoolul cel bun.” Personajele se comporta tot mai anormal, instinctele primare se accentueza exponential, oamnii devin o turma si ajung aproape de a se linsa unii pe altii. Pe acest fundal bestial se petrece un frumos act de umanitate între doua mame, cea alba alaptând copilul negresei care nu avea sân. Interesant este ca dupa atâta captivitate, ostaticilor li s-a distrus lipsa de initiativa, încât si dupa ce au plecat paznicii, ei nu mai voiau sa aleaga libertatea: „S-a creat între noi, gardieni si ostatici, acea relatie de când lumea, când, în disperare de cauza, victima face pact cu calaul. Asa e viata!”
Nu-mi propun sa dezvolt mai mult aceasta cale batuta deja.

2. Îmi propun sa urmez succint a doua cale, analiza simbolurilor si arhetipurilor imaginarului, subiacente textului.
Simbolul principal al cartii îl reprezinta operatiunea de împletire a DANTELEI DE BABILON pe care o face Laila, cântareata plecata din România si devenita cadâna în Irak. Parcele din mitologia greaca torceau firul vietii noastre supuse destinului implacabil. Si Penelopa croseta ziua si desfacea noaptea, ca sa scape de pretendenti, asteptându-l pe Ulise. Iata cum lucreaza fosta cadâna: „Laila misca degetele mecanic. Croseteaza fara sa priveasca dantela, pe care mai apoi o desira cu meticulozitate de masina implacabila. Iarasi croseteaza”. Vedem aici ca ea împleteste inconstient, ca si cum prin degetele ei actioneaza altcineva (destinul). În schimb, despletirea o face prin propria-i vointa. Despletirea îmi pare o încercare de a te sustrage trecerii timpului si actiunii destinului. Dar totul nu e decât amagire, suntem lasati sa credem ca putem avea liber arbitru. La un moment dat, Laila este pusa sa povesteasca, dar si basmul e tot înfasurarea sau desfasurarea unui fir.
Antropologia imaginarului denumeste acest fenomen legare si este simbolizat si de plasa paianjenului, de firul de par etc. Paznicii grupului de ostatici sunt si ei personaje legatoare întrucât tin prizonierii laolalta.
Prin faptul ca oastaticii apartin unor natii cu religii, culturi, meserii diferite etc asa cum remarca Nicolae Baciut, gruparea lor reprezinta o imaginara arca a lui Noe, ceea ne duce cu gândul ca lumea întreaga este supusa fenomenului legarii. Suntem prizonierii acestei lumi supuse mortii. De aceea, Melania Cuc încheie carte cu urmatoarele cuvinte: „ Suntem liberi! Liberii. De ce nu plecam?! De ce am pleca?…”
Un alt compex al imaginarului, cel al lui Iona, este mentionat chiar de autoare: „Crestini, iudaici, musulmani, buddisti, brahmani, atei… suntem ca pestii prinsi în acelasi pântec de balena. Suntem într-o halta de triere si unde – ca si Iona, fiul lui Amitaj, asteptam ca Duhul sa pogoare, sa ne demonstreze ca el, Duhul, mai detine, în numele nostru, Controlul.”
Romanul Melaniei Cuc dovedeste ca autoarea este o buna cunoscatoare a psihologiei umane (individuale si colective) si stapâneste autoritar arta naratiunii. Ea descopera întotdeauna subiecte care scot la iveala aspecte tulburatoare ale psihologie abisale. Stilul este original, expresia frusta, imaginea socanta. Romanul se citeste cu sufletul la gura. Din pacate fenomene absurde, în care viata noastre este amenintata, sunt astazi tot mai frecvente. Doamne, spre ce ne îndreptam oare? Sa fie numai destinul de vina?

MELANIA CUC – UN SAMSAR COLINDÂND PRIN LUME CU POEMELE LA SUBSUOARA

On By nelursIn literature, poetry, RomaniaLeave a comment

by CEZARINA ADAMESCU, AGERO

Visit my blog

ESEU

MELANIA CUC – UN SAMSAR COLINDÂND PRIN LUME CU POEMELE
LA SUBSUOARA

Melania Cuc, Autoportret, Editura Nico, Târgu Mures, 2010

La cumpana anilor, Melania Cuc ne face o surpriza de proportii care întrece asteptarile si totodata confirma cu deplin temei vocatia lirica si epica a autoarei.
Dupa propria marturisire, Melania Cuc este „samsarul cu poeme de dragoste” – care nu cântareste, nu asaza pe terezie, nu se tocmeste, ci vinde pe bucati, asteptând musteriii sa-i faca safteaua (Îmi las capul pe genunchi).
Musteriii suntem noi, de buna seama, flamânzi, însetati, curiosi, cârcotasi, avizi de senzational, gata sa ne tocmim si sa pretaluim totul, pâna si sufletul poetului aflat printre rânduri. Dar, un musteriu bun, chiar de la prima privire recunoaste calitatea produsului.
Pentru Melania Cuc – Poezia este taina cât se poate de serioasa. Cu ea nu se poate glumi. Autoarea s-a angajat la lectica Poeziei si o conduce abil, nescapând frâiele, ca pe un murg sireap, pe ulitele sufletesti nepietruite: „Locuiesc/ Într-un buzunar de zetar/ Ce a tiparit manifeste” (Va scriu despre dragoste). Ea stie un adevar de necontestat: Poezia înseamna jertfa si sacrificiu pentru omenire,asa cum un soldat se sacrifica pentru Patrie. Asadar, slujind Poezia, ea se dedica în întregime patriei sale. Asa cum Prometeu s-a angajat sa fure focul pentru muritori si a sfârsit pe stânca înlantuit de Zeus, ciugulit si hacuit de pasari rapitoare pentru cutezanta sa.
„Dinaintea/ Vulturului ce-mi/ Ciuguleste ficatii,/ ?in cu amândoua mâinile,/ deasupra capului,/ Cununa cu spinii/ Imaginii publice.” (Va scriu despre dragoste).
Ea spune: „Ard pe rugul constiintei,/ Timp în care/ Tata si mama/ Trag în dreapta si-n stânga/ Camasa-mi/ Rastignita/ Între tâlhari” (Mi-a trecut norocul).
Si cum s-ar putea altfel, de vreme ce, din toate timpurile menirea Poetului a fost aceea de a fi constiinta neamului sau?
Nu o data, autoironia, sarcasmul de buna calitate însa, razbat printre versuri pentru a sublinia acuratetea ideii: „Sunt un om liber!/ Strig mut./ În causul de palma / Ma ascund ca o pâine / Neagra, satioasa,/ Fara idealuri.” (Autoportretul perfect).
De fapt, este dificil sa-ti realizezi un autoportret perfect, pentru ca intervine subiectivitatea, dar poti sa te apropii de realitate în câteva tuse foarte sugestive.
Pentru Melania Cuc – „Cuvintele nerostite / Înfloresc ca un vin” (Sunt la liman).
Este absolut remarcabila usurinta, dexteritatea, maiestria autoarei de a comunica prin taceri de cuvânt, prin sugestii de reflexivitate ca într-o oglinda în care poti recunoaste chipul celuilalt, dar te si poti privi deschis, asa cum esti, fara farduri, dupa ce ultimul strat de fond de ten s-a topit sub moliciunea demachiantului.
Se remarca densitatea scriiturii si renuntarea la false podoabe si gablonzuri ce ar încarca inutil ideea genuina.
„Urca în aceeasi spirala /Aburul si spaima mea / De lupoaica / Împuscata cu glont de argint /În cerul de gura. /Prada e alba si /Stacojie-i jiletca vânatorului /Cu arma la ochi /În amurgul cu fum de mirodenii /Ce umple cuibul /Din care /Puiul Maiestrei /Îmi cânta /Ca un flasnetar /Închis în calul troian”.
Uimitoare de-a dreptul sunt autoportretele autoarei: „Eu sunt nebunul cetatii/ Cu straji ce-si apara stapânul /La o suta de ani /Dupa ce-am semnat pacea, /Am încheiat razboiul. /Sunt /Muntele cu un singur versant /Pe care se catara /Linistea. / Un /Abis absolut /În care /Doua aripi se sfâsie între ele / Pentru trupul soimului prabusit.”(Împreuna prin viata si moarte).
Vesnica dihotomie existenta în om, sfâsierea launtrica si pendularea între ceea ce doreste si ceea ce îi este permis dupa principiul: Totul îmi este permis dar nu totul îmi e spre zidire – constituie o tema importanta, simbolizata prin cele „doua aripi” care „se sfâsie între ele/ Pentru trupul soimului prabusit.”
Aceste contradictii si lupte launtrice dau adevarata dimensiune umana a liricii sale: „Abia de se mai vede /Din valul de lava /Casa…/Masa…/Si mireasa /Din rochia careia am plecat /Sa culeg laurii luptei /Cu minotaurul. /Jucarie reinventata, /Merg fara pasi /În zig-zag, /Fac târâsul /Prin labirint de cristal./
Am prins stigmate-n genunchi, /Alunec… pe coate …/ Execut saltul mortal /
Peste himera /Ce-mi râde stirb /Ca un clown pensionar.”(Peste umarul meu)
Blitz-uri de felul: „În fata tomberoanelor / Ticsite cu stele / Si sticle golite de bere,/ Artistii fara patrie / Înjunghie tacerea” (Haina mea miroase a zi lucratoare).
Confesiunile lirice ale Melaniei Cuc sunt de natura sa încânte si sa puna pe gânduri în acelasi timp, pentru ca în ele, fiecare se regaseste asa cum e: despodobit de vise si de iluzii, cu speranta pitita undeva în adâncimea buzunarului mic de la piept, atât de înghesuita încât, abia mai palpita. Pe locul tavernei „În care mi-am jucat /La pont /Visul si / Inelul de logodna, /Acolo, /
Unde / Tu mi-ai retezat cosita de aur /Cu foarfeca degetelor, / Mi-am lasat amanet /Cei mai frumosi ani din / Memoria colectiva./ În odaia /Cu straluciri de sis /În loc de opait, /Candidat la alte sperante /Îmi scriu rugaciunea / Direct /Pe fata alba de masa. /Miroase a fluturi si a insectare /Mâna mea /Ce aduna firimituri /Si spatiile libere dintre silabe.”
Toate, absolut toate poemele sunt remarcabile – si, o data sfârsit de citit volumul, simti nevoia imperioasa de a-l relua. Este o carte de care nu te poti desparti lesne. Îti devine foarte necesara si revii ca la o veche iubire neconsumata, care ti-a lasat un spatiu de jind de nesuportat. Si abia când revii, întelegi si de ce: esti tu, cel care-o scrii cu cerneala inimii si în acelasi timp, esti cel care o citeste, care-i frunzareste cuvintele si-i soarbe aromele. E mirosul propriei tale epiderme impregnat în suportul de hârtie cu palimpsest, este umoarea pe care doar aici o poti afla, în irisii cuvântului.
Imagini dintr-un trecut-prezent-viitor, amintiri nepetrecute, cuvinte vechi, nefolosite înca, se succeda si se suprapun peste mirosul amiezii de anul trecut, inundate de torente de mângâiere, intarsii de sarut cu vise-n durerile facerii, tandrete-n averse si matase de cuvânt care uneori, taie ascutit degetele:
„Imaginea cu internatul de fete /Socheaza, /Îmi acapareaza / Tot spatiul în care / Isadora Duncan / Goala pusca /Danseaza pe /Gratis./ Vara aceea nu a existat / Niciodata! / Doar clantanitul katiusei / Peste un petic fierbinte de piele /Este certitudinea / Poemului / Semnat în creion chimic: /,,Al tau, /Serghei Esenin”. (Umbre fara trup).
Si într-adevar, într-o lume de himere si umbre stranii ce-ti invadeaza spatiul launtric, doar Poemul îti mai poate oferi o certitudine.
Autoarea se recunoaste „Stapân si sluga / Al unui singur poem” – si, de fapt, poemul acesta poarta un titlu si o infinime de variante si nuante: Viata. Viata pe care si-a cladit-o singura, cu bratele goale, pe care a ridicat-o spre cer ca pe o casa si care acum, la marginea cercului cu vorbele cele nespuse, o strânge prea tare, o încorseteaza, limitându-i miscarile: „Cercul vorbelor mele nespuse / Se strânge prea tare / Peste mijlocul hainei. / Stapân si sluga / Al unui singur poem, / Nu mai am loc / În viata-mi, / Pe care am ridicat-o din nimic /
Pe bucati / Dintr-o singura / Piele de sagri.” (Scrib insomniac)
Dimensiunea spirituala este profund împlântata în sufletul autoarei
în asa fel încât, nu se ghiceste la suprafata, decât în masura în care doreste sa arate acest lucru: „De la masa cu vinul foarte vechi / Si pâinea de Galileea, / Doar nuntasul Iisus îmi zâmbeste. / Ridica paharul, / Îl duce la buzele / Arse în picuri de ceara… / Asuda. / Pocalul subtire se sparge pe data / Si miliardele de cioburi / Ies ca o iarba gata batrâna, / Prin sticla subtire a Icoanei /Ce plânge.”
(În zdrente de purpura). Este o trimitere la prima minune facuta de Isus la nunta din Cana Galilei, când a prefacut apa în vin si a saturat mesenii si pe nas cu vin ales care simbolizeaza jertfa de mai târziu.
Dar, daca esti atent, dincolo de aparente, vei regasi evlavia si reverenta, nu neaparat fata de institutia în sine, ci chiar fata de divinitate si în acest sens, Melania Cuc are rolul vamesului care sta la usa bisericii, neîndraznind sa mearga în fata, ci doar îsi bate pieptul, rugându-l pe Dumnezeu sa-l miluiasca.
Poemele Melaniei Cuc sunt mici întâmplari, bijuterii slefuite, precum lentilele lui Baruch Spinoza, ajunse la perfectiune, fiecare unicat în felul sau, cu miros de iarba arsa, de cismea parasita, de asfalt încins din care creste, din nimic, inopinat, „Un arbore de pâine. Fierbinte. Urias.” (Miroase a cismea parasita).
Si iata cum îsi autodefineste universul liric Melania Cuc:
Metamorfoza „Trupului / De care se bucura pamântul / Ca de o gheisa autentica, / Este universul meu liric. / Negru-indigo, / Ca o aura de câine dingo / Pe care armata salvarii / L-a îmbracat în blana industriala. / Un exemplu concludent este / Mitologia universala; / Cheia solfegiului prin care / Încerc sa aduc / Imni de slava celui mai puternic. / Un fluture în vierme se târaste / Prin marul Edenului. / Cine ar mai putea lipsi / Din ecuatia asta? / Întreb si… / Sarpele casei / Se despica în sapte / Creste…rodeste alcooluri / În pomul vietii.”
De observat la Melania Cuc faptul ca e un arhitect si constructor ideal. Ea ridica edificii din cuvinte puse între anfilade, cu o maiestrie aparte, cu materiale de constructie speciale. Edificiul Poeziei este sustinut pe pilonii nevazuti ai îndemânarii artistice si pe o sensibilitate pe care poeta încearca în zadar s-o ascunda sub valul autoironiei. Totodata, vocatia jertfelnica a lui Manole si chiar a Anei îi este proprie si ea apuca mistria si se zideste singura în trunchiul cladirii. Doar cuvintele ramân la suprafata, desi izvorasc dinauntru, sa dea marturie ca acolo si-a depus obolul zidarul lor, Amfilon, lasându-ne mostenire o lucrare durabila.
Înca din proze: Impozit pe dragoste, roman; Destin, proza, Tabete contra disperarii, eseuri, Cinând cu Dracula, roman; Biografia unui miracol, proza, Sotron, eseuri, Fructul oprit, roman, Iisus din podul bisericii, proza, Fara nume, Femeie în fata lui Dumnezeu, roman, Graal, roman, Miercurea din cenusa, roman, Dantela de Babilon, roman – Melania Cuc atesta vocatia constructorului, romanele sale fiind bijuterii arhitecturale de notorietate.
Melania Cuc este autoarea care pune în joc totul pentru constructia operei sale, mai mult, se pune pe sine în joc, echilibrat si sublim, un amestec de dulce-amar, lumina si umbra, frumos si urât, netezind contrastele si facând totul pentru a atenua ascutisurile, denivelarile dintre propriile cuvinte, care i se supun cu smerenie si se îmbuca perfect pentru ca au un liant misterios si inefabil care le tine: sufletul sau.
Nicaieri nu poti cunoaste mai bine un autor decât în cuvintele sale, pentru ca aici, în spatiul acesta intim, nu se poate mistifica nimic. Ea se despoaie de orice urma de cochetarie si se prezinta ochilor si inimilor noastre în splendida si perfecta sa nuditate. Ea ni se ofera, asa cum am spus, fara sa negocieze, spunând oricui doreste s-o asculte: Priviti, aceasta sunt eu, cu tot bagajul meu inefabil, alcatuit din bune si rele, asa cum e viata, îndeobste. Câti vor sa cumpere aceasta încarcatura sublima, ramâne de vazut, dar aproape ca nici nu mai conteaza. Ofranda ramâne înscrisa. Ea va dainui între peretii, si, dincolo de peretii inimilor noastre, ca o pretioasa pepita, pentru vremea când ne vom simti saraciti si vom jindui, aidoma cautatorilor de comori, sa descoperim aurul sufletesc al poetei.
Meditatiile aproape picturistice ale autoarei sunt tablouri în miniatura, de natura sa ne ajute sa ne facem o imagine asupra rostului creatorului în viata si, mai ales, pretul acestui apostolat prin cuvânt la care autorul se înjuga de bunavoie, asuprit de o stare speciala si de nevoia irepresibila de a comunica sentimente.
În felul acesta creatia devine un înalt comandament etico-moral si social care defineste autorul. Dovada a misiunii sale (aproape profetice!) autoarea este, asa cum marturiseste: „cultivator de corali si de perle./ Constructor de catedrale si de caravele scufundate cu tot/ cu amforele unse/ cu mir de masline.” (Adun roca fierbinte).
Un adevar relevat în lirica Melaniei Cuc este faptul ca Poetul – desi se poate considera un om liber, el este, cu toate acestea, înlantuit de forta propriului Cuvânt si ca, aidoma regelui Midas, pe ce pune mâna, preface în aur de cuvinte: „În buzunarul sortului meu/ De salahor fara vina,/ Lava odata racita/ S-a preschimbat în sculptura” (Adun roca fierbinte).
Calea harazita ei nu este deloc la îndemâna oricui: Ca un drum ce merge/ Cu bratele întinse / Între doua maluri, / Asa / Umblu eu / Pe jaraticul în care / Inorogul alb/ Doarme ca într-o / Iarba de astazi cosita. / Încerc sa traiesc cu cinste / Pe acelasi disc de încercari / Ce vin tropotind în caii salbatici./ Frâu-i tot mai scurt, / Pintenii-n carne…./ Cal si calaret, / Doar / Un geaman care alerg / Pe urmele hergheliei / Pe care / Ignoranta mea artagoasa / A alungat-o / La cer.”
Constienta de propriul destin si de propria karma, autoarea da masura cea mai înalta a maiestriei sale artistice, împletite inseparabil cu conditia de om, nu întotdeauna multumit de propria soarta. Om si Cuvânt se aduna si se armonizeaza în chip admirabil, însa, precum un cal cu un calaret „alergând pe urmele hergheliei”.
Dar, se pare ca Melania Cuc si-a pregatit cu migala zborul suprem si nu se mai teme de înalt, de necunoscut, de misterul în sine, nu se mai mira, ea e deplin încredintata ca si-împlinit destinul.
„Mi-am facut bagajul / Din iluzii si albii de pâine. / Platesc scump /Jocul de-a prinselea / Licurici / Pe banda cu lipici si hârtie. / Mi se parea ca-i / Usor sa zbor, / Sa mor alergând cu un pas / În fata vagonului / Din care / Papusa din cârpe / Si ruj rânced pe buze / Cânta numai pentru mine / Un cântec de leagan.”
Amestecul de serios si ludic, copilarie si maturitate, vis si trezie, miracol (transcendenta) si contingent, revine în majoritatea poemele si poate, în aceasta sta farmecul, în acea stare de oniro-luciditate si mister ce ti-o induce lectura versurilor, desi tu stii ca e o conventie, dar intri în joc pe deplin constient ca te asteapta lucruri pline de miez si substanta. Si ca totul este platit cu sudoarea purpurie a omului care trudeste, cladindu-si zi si noapte universul, atât al sau cât si al altora, si se consuma arzând precum rugul de liniste si precum candela la capatâiul Timpului în agonie si el, care nu prea mai are rabdare cu oamenii.
Trebuie mentionata, abundenta metaforelor, a celorlalte figuri stilistice, dar mai ales, faptul ca fiecare text, desi pare simplu la prima vedere, poarta cu el un înteles, o parabola si are o morala.
„Ca un blestem de mama-i / Ritualul acesta, / Tremurat / Precum o împerechere / Între pasari colibri./ Un soi de / Bocet de frunze / Peste coroana / Unei statui de regina. / Un ucigas platit / Sprijina universul /Într-un bat de chibrit. / Insul cu cagula neagra / Nu are rang, avere, /Nici iubita care / Sa-i unga ranile luptei personale / Cu uleiul rânced / Si scump.” (În coltul gurii mele arse).
De remarcat si dimensiunea artistica a poetei Melania Cuc, care picteaza icoane pe sticla, portrete si naturi moarte si scrie proze spirituale si realistico-fantastice cu o maiestrie greu de egalat.
Întelesul, tâlcul, nu întotdeauna se reveleaza si e bine ca ramâne un spatiu intim, de neatins, ca un parfum inefabil, ca un strigat orb si surd de lumina, într-o fântâna sparta, la care capata acces numai initiatii.
În definitiv, acestea poate fi definitia si rostul Poeziei, acea Fata morgana – zarita doar o secunda si râvnita cale de un desert fierbinte, dar arareori atinsa.
„Fata morgana /Fara chip de femeie mortala, / Fara stele în ochi / Si fara / Siraguri de perle / Peste tâtele goale…/ Straina umbla printre / Masini epocale / Si barbatii / Ce traverseaza zebra pe rosu. / Doar / Desertul din vitrina alb./ Glaciar / Ca un decor pentru / Osemintele eroilor din / Legiunea straina. / Unde sunt eu în acest peisaj ? / Întrebarea-i fragila / Ca floarea de cactus / Strivita sub roca uriasa /De cuart.”
Dar cât de greu se mentine echilibrul între pamântescul trairii si cerescul gândirii sufletesti, („Iar pamântescul/ manânca de foame cerescul” – spunea si Nichita) – ne-o dezvaluie chiar autoarea. Uneori, e nevoie de o spargere a tiparelor, de o fortare a usilor si ferestrelor sufletesti care se încapatâneaza sa ramâna zavorâte, impenetrabile si e nevoie de câteva petarde pentru a strapunge acest zid de indiferenta, de lene spirituala, de lâncezeala.

Trezirea e absolut necesara, însa: „Impertinenta, /Sfarâmicioasa-i / Matricea luptei în numele /
Careia / Dau buzna în scena / Cu stomacul duhnind / De vin delevar / Si farfuria de inox / Plina cu fructe de mare. / -Un festin gratuit, / Va sa zica, / Îmi spui / Si apoi / Brusc / Bati din palme ; / Intru în locul tau / În jocul parsiv, / Cu mâinile-n solduri, / Calc strâmb prin oras, / Ca o precista care / Nu a vrut sa aiba copii.”
Discreta, timida si seducatoare în acelasi timp, Melania Cuc se recunoaste „naiva si fara de vârsta” – cum îi sta bine unei femei, cu acea ingenuitate pe care multe persoane au pierdut-o la vârste nepermis de fragede si ea continua jocul sau de-a fantasmele, de-a misterioasele fapturi de omat – de-a îngerasii dând din aripi pe zapada, – visele – care dureaza atât de putin – dar care hranesc si îndestuleaza imaginatia, firea sa sensibila, delicata si senzuala în aceeasi masura: „Un cercel de arama, /Atâta doar merita sa clincane, / Sa straluceasca / Pe sub masca de carnaval. / Am fost / Dansatoarea pe care/ Destinul a pus streangul, /A legat-o la stâlp /Si a stâlcit-o în bataia cu flori. /Asa am învatat sa traiesc /Într-o sticla de parfum bun, /Cu sentimentele la vedere /Si sânii liberi sub soarele diminetii, /Asa cum obisnuieste /Aborigena din papua guineea. / În clipa de fata sunt / Naiva si fara de vârsta. /Vorbesc despre dragoste / Ca despre o marca pentru galosi, / Asta, / În vreme ce tu … /Împaturesti ziarul / Si-mi zici : /-De-am avea norocul /Sa fim sanatosi !”
Demersul autoarei în spatiul trairii nu e usor, pretul e mare dar, Melania Cuc se straduie, de fiecare data sa faca fata tuturor viclesugurilor si ispitelor inerente: „În medie, mor de trei ori pe zi /O fac sistematic, / Cu parcimonie, /
Asa cum procedeaza /Cetateanul / Fara sluga si fara stapân. /Sub talpile mele /
Apele se amesteca /Si se despart mereu de uscat. /Doar / Cutremuru-mi taie /
Din unghii si din /Sfârcuri de aripi…/ Zbor sub plafonul de nori, /Ca un cocor ce a crescut /În cotet cu gainile. /-Libertatea asta-mi ajunge! /Mint ca un înger /În timp ce tu / Te lasi pe genunchi /Sa-mi arati cum /Se înmultesc semintele /În humusul brun si iluminat /Ca un brad de Craciun.”
Melania Cuc îsi vede sufletul precum un „porumbel voiajor” care desfasoara volute libere si se înalta în crugul Luminii dupa propria îndemânare si dupa aluatul din care si-a construit singur, aripile. Si asta pentru ca: „Între noi toti, /Cei rai si cei buni, (…) /Sta Biserica precum rana. /O sfânta din marmura; /Un fel de sala de nastere, /Locul în care tacerea eclozeaza /?ipând din durere… /Lânga geam, / În patul de fier nevopsit /Scutecul pruncului /Miroase a smirna, tamâie si lut.”
Slefuirea elitrelor pentru zbor e o alta porunca si un comandament obligatoriu pentru firea poetica. Poate ca nici un alt poem nu o defineste mai bine decât Cabotin fara frac: „Stapân absolut /Pe o lotca plina de nuferi, /?in ghemul cu ata vietii /Legat la edec. /Ce capcaun, /Ce Barba –Albastra… / Ce faun îmi cânta haiduceste /De pe buza prapastiei ? /Buzele ametesc. /În lumina trestiilor tremuratoare /Doar umbra mea se alungeste /Cu un lat de valeat… /
Nu am giuvaieruri din aur /Nici terenuri de vânatoare, /Nici în tâta, lapte si miere… / Totul este spectacol pe gratis; /Dans pe butoaie / Vechi de o mie de ani. / Premiera ramâne un punct gri /În care / Eu stau confortabil /Si nu fac nimic.”
Finalurile poemelor sunt cel putin surprinzatoare si ele puncteaza ideea, si aduc lumina necesara pentru corpusul, oarecum ocult, nu întotdeauna deslusit, limpede al versurilor. E un fel de crescendo care se încoroneaza la sfârsit cu o aura.
O finete a ironiei si un simbolism metaforic domina spatiul dintre cuvintele natur si cuvintele pregatite minutios, pâna totul se ilumineaza. Figurile de stil sunt prezente la orice pas si dau un sarm aparte scriiturii. Melania Cuc este o poeta metaforica, de sorginte panseistica. Ea comunica adevaruri axiomatice cu aceeasi dezinvoltura cu care ar emite consideratii despre natura si dragoste, sub forma unor mesaje subliminale, un fel de atentionare si clopot de arama care anunta, vesteste timpuri navalnice si impetuoase care se apropie vertiginos. Depinde unde si cum ne vor gasi aceste timpuri escatologice.
Eu sunt rationala: Dansez pe sârma electrica. / Scot scântei pe nari /
Ca un mânz salbatic / Prins la trasura. /Eu sunt rationala. / Rabdatoare / Si numai numele meu /Ia din când în când /Forma de corabie. / Cu naframa neagra, /Steag de pirat – /Umblu printre cruci albe /Din cimitirul /Cu urmele sandalelor lui / Iisus”.
Un fanar cât se poate de aglomerat si zgomotos, cum e lumea în care traim, e de natura sa ne îndeparteze de la scopul calatoriei noastre vremelnice.
Îmi amintesc Îngerul: /Fara chip ; /Un vagabond cu chipiu / Din doc uzat /Si buzunarele burdusite / Cu mirodenii de contrabanda. / Nisipuri mereu miscatoare /Trag cartea-i de joc. / El /Plateste pesin patul tare si /Iubirea de-o noapte. / În portul fara nume /Copiii sunt batrâni /Si vaduvele minore. /Sandramaua plina cu iasomie / Si cioburi din vise /Duhneste a placinta cu ton”.
Încântator este si amestecul de sublim si grotesc, extraordinar si comun, fantastic si real, provocat pentru a soca si a trezi la viata si la lumina constiintele. Dar cu ce pret? Cu pretul arderii de sine pe rug: „Îmi fac curaj /
În insectarul /În care mimez ca traiesc. / Sunt carabusul /Captiv în pumnul /
Nebunului /Pe care /Precista-l tine cu capul pe brate / Si-i cânta leru-i ler.
(Desculta si despletita).
Si în acest exil interior, plin de fantasme reale, poeta îsi gaseste reazem în Divinitate. Melania Cuc nu fuge, nu evadeaza din realitatea cotidiana pentru a se ascunde în turnul ei de fildes, în cetatea ei de scapare: Poezia. Ea a gasit alta cale: aceea de a transpune realitatea dupa propriul îndemn al inimii. Si mai are meritul ca sta de veghe la fruntarii si anunta, vesteste ca un trâmbitas divin, vremile viitoare. Ca strigatul ei se sparge-n bule de aer peste memoria veacului, nu mai e o noutate. Si Ioan, Înaintemergatorul lui Isus a propovaduit în pustiu, si Noe a continuat sa-si construiasca arca, în pofida tuturor celorlalti care râdeau de el ca-si apleaca urechea la spusele lui Yahve. Si Iov a patimit fara prihana si a îndurat cu rabdare oprobiul sotiei si al prietenilor, stând pe o gramada de gunoi si scarpinându-si bubele cu un hârb de oala. Totul e sa ramâi statornic în idealul tau, în credinta si speranta care te cheama din nou la viata.
Sacru si profan amestecate într-un melanj armonios si omul alegând rabdator firele de nisip dintre firele de nisip, ori boabele de neghina din grâul ca aurul. Ceea ce e cu deosebire fascinant în acest univers liric, este ca amanuntul din contingent capata proportii si simboluri mistice: „Fulgii smulsi din /Aripa de heruvim / Ratacesc între cer si pamânt. / La atelierul / De perne din puf ecologic /Se lucreaza în schimb prelungit.”(Doar lacrima si mama).
Acelasi lucru reiese si din Femeia cu cosita carunta: „Îndeasa în sticle de lapte /Aerul de rezerva. /Pune dopul, sigiliul din ceara /Pe rezerva de hrana, /Asa… / Sprijinita pe bucatica-i de ura / Si pe genunchii /Distrusi de artrita. / Baiatul cu Pizza /Îi bate la usa; / De pe sofaua uzata / Animalul de companie /
Tremura de emotie. / E vested numai trupul toamnei / Prin care o amanta /Umbla pe tocuri. / Gura lumii miroase / Pe mai departe /A pacate iertate /
Si a scortisoara de contrabanda”.
Si cât de frumos înfloreste simtamântul pios din pamântul fertil de suflet:
„Viata este / Asa cum este… / În peisajul imaginat / Dupa chipul si asemanarea / Icoanei. / Îmi pare rau; / Nu mi-am gasit drumul / Printre urnele pline / Cu bronzul rezultat / Din crucile topite / În turele de tun, / Ca … sorb cuvintele savante / Numai cu paiul, /Ca si cum as savura / Nectarul din flori de mandarini / Adus direct / Din gradina Ghetsimanilor.”(Peste puntea suspinelor).
Menirea Cuvântului scris ori rostit este evidenta în poemul:
Cu buzele prinse în cuvântul / Care lecuieste la fel de bine / Ca spiterul cetatii, /Vorbesc despre oameni care / Nu îsi gasesc avocatul / Întru aparare. / Iau cina la o masa plina / Cu lumânari galbene, / Sub ghirlande de / Trandafiri cataratori din instinct. / Singura mai sunt, / Doamne, / Aici, / În paradisul / Cu pasari-flori / Si oameni ce înghit sabii / Si flacari / În loc de prescura”.
Melania Cuc nu se sfieste sa spuna despre sine: „Sunt ceea ce sunt, / O cenusareasa pribeaga,- / Strivind / Sub talpa fara contur / Un chistoc de tigara, / Obrazul are tatuaje / Din negru de fum.” (În parfumeria cu esente).
Si în alta parte: „(Dau îndarat) S-au înmultit paianjenii / În colturi de ochi / Precum stânjeneii peste / Mormântul / Pe care arde un rug înflorit. / Viata! / Fac un pas înapoi / Pe firul subtire de ata; / Sunt mereu zâmbitoare / Îndatorata ca o paiata / Ce danseaza peste copaia / În care / Servitoarele si soldatii / Fac dragoste. / Furiosi”.
Melania Cuc a dobândit de-a-lungul anilor o înalta constiinta de sine si e convinsa ca mesajul sau cald va percuta si va rezona în suflete, fiind de bun augur pentru semeni. „Este ca si cum as trai / Prima zi din Geneza / Vad, pipai, miros / Lutul pe care / Dumnezeu îl framânta / Cu mânecile camasii suflecate /
Si aburi iesindu-i pe gura / Care doineste. / Grea-i facerea lumii / Din acest punct de vedere, / Ca o ridicare de manastire, / Ca un razboi purtat / În numele pacii imposibile. / Am tot dreptul / Si-mi aleg orizontul propriu, / Sa punctez locul / Unde se anunta Potopul! / În desert / Sapa arheologii, / Cauta hidrocarbura, istorie, apa… / De cealalta parte / La parterul Turnului Babel /
S-a deschis magazinul / Cu ciorapi si manusi / Din lâna roz de Angora”.
Cu toate acestea, poeta se simte raspunzatoare pentru valurile succesive de rau care invadeaza planeta si omul nu le poate stavili decât asezându-si propriul trup drept bariera: „Sunt la rând / Ce vina am eu / Ca nu pot opri la timp / Acceleratul / Si timpul probabil este / Altminteri decât / În borcanul / Cu talasul cobaiului?! / Generatia mea s-a nascut / Scrâsnind din dinti, / Într-un angrenaj de ceasornic / Vetust. / Degeaba mai lovesc cu pumnii, / Îmi fac loc cu coatele / Prin / Inima secundei / Ce gâfâie obeza / Ca locomotiva cu aburi”.
De aceea, nu o data, Melania Cuc îndeamna la atitudine civica, la iesirea din indiferenta: „Habar nu am: / În casete fara rezonanta / Vorba rea umbla sleampata / Ca o prostituata alcoolica / Pe sub felinare. / Am aflat mult prea târziu / Ca… indiferenta-i acida, / Coroziva precum acidul picurat / Pe placa metalica / Din atelierul unui maestru / În acvaforte”.
Eternul feminin razbate si din ultimele doua poeme ale volumului prin care Melania Cuc marturiseste ca la Confesionalul Planetei – cum e sa fii si sa ramâi Om într-o lume în care s-au înmultit fiarele peste masura: „Poetul / As fi putut fi / Torent sau lumina, / Un testament alb ca / Primul dinte ce sparge / Gingia unui copil. / În oglinda privit, / Exercitiul meu / Este de rutina, / Un admirabil defect / De memorie colectiva. / Cât de prost ma înteleg / De la o vreme / Cu mine însami / Si cu toate / Verbele mai grele decât / Aerul! / Umbra mea e subtire, / Nedetectabila pe cerul gurii / Ca un urmarit general / Ce-si face veacul / În gara unde va ajunge trenul / Cu aventurierii planetei. / Impiegatul asudat si fara chipiu / Culege musetel dintre linii.”
Buzunarele mele sunt burdusite / Cu hârtie de matase mototolita. /
Cuvintele ies obraznice / Prin ata manusei în care am ascuns / Porumbei voiajori. / Îti bat la tastatura unui computer / Acatistul. / O fac din mers, /
Grijulie cu fiecare sintagma / Care iese din rând, / Nu rimeaza…cu ce as vrea eu. / Îi vorbesc de la egal la egal / Unuia ce stie ce sunt: / -Eu sunt jos, / Tu esti sus, / Pe culmea sperantei / De unde / Lutierul care mai sunt / Aude viori”.
Prin tot ce face si ce scrie aceasta prestigioasa autoare de talie internationala, care a ajuns la deplina maturitate artistica, dovedeste ca s-a nascut sub semnul fast al Cuvântului, pe care-l foloseste drept armura ca sa se apere împotriva agresivitatii vulgului si kitsch-ului, tot mai prezente în veacul bolnav si însingurat, unde oamenii nu se mai cauta unii pe altii, fiindu-si suficienti lorusi, ori nici macar atât. Cuvintele Melaniei Cuc sunt o chemare, o invitatie, un imbold la regasirea demnitatii de Om de aici si de oriunde.

VIITORUL ÎNCEPE CU… IUBIRE!

On By nelursIn Europe, Inspirational, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

by Maria Uta POPA
Târgu Mures
1 ianuarie 2010

Motto:
„Desteptarea!
Viitorul este iubire!
Totul e iubire!
Din totdeauna si pentru totdeauna!
Cu iubire, spre viitor înainte!”

Viitorul ne preocupa?

Pentru a crea viitorul, trebuie sa cream prezentul, iar ca prezentul SA FIE – nu doar sa existe – trebuie SA FIE IUBIRE!

Deci sa traim în prezent ca si cum „Totul e iubire!” – oricum este adevarat – pentru ca nici o creatie nu poate exista fara iubire; chiar si acolo unde ni se pare ca nu este iubire, de fapt este un tipat disperat dupa iubire. Orice om care ni se pare ca se poarta rau (?) – ce e acela rau, o fapta care nu corespunde notiunii noastre despre bine, nu?; parintele când îsi cearta copilul crede ca face bine, oare copilul crede acelasi lucru? – de fapt are în el o mare doza de non-iubire si tot iubire cauta, pe care de obicei noi nu i-o acordam, îl consideram rau si nedemn de iubirea noastra.

Oare ne-a facut cineva cu adevarat rau? Proverbul românesc spune „În tot raul e si-un bine”. Acel „rau” care credem noi ca ni s-a produs ne-a obligat la evolutie pe care o doream, dar nu eram suficient de puternici sa o urmam. „Raul” ne-a dat puterea sa iesim din amorteala – comoditatea noastra cea de toate zilele- si în sfârsit sa facem ceea ce puteam sa facem de la bun început, dar fara „raul” respectiv nu ne-am creat binele pe care îl meritam si dupa care tânjeam. „Da, Doamne, mintea românului de pe urma!”, nu?

Da, Doamne, românului, iubirea cea de toate zilele! Întâi sa se trezeasca si sa se iubeasca pe el, pentru calitatile pe care le are – si le are -, si-apoi da-i minte sa le foloseasca si i-ai dreptul de a se plânge pentru ceea ce crede ca nu are, ca are tot ce-i trebuie chiar mai mult decât atât. Sa coborâm în noi dupa iubire si s-o aducem la suprafata – lumina vine din interior! Iubire, lumina totuna! Sa începem prin a privi cu iubire tot ce atingem, constienti fiind ca daca noi suntem iubire totul automat devine iubire prin influenta. Nu-i asa ca lumea este iubire? Noi suntem lumea, pentru ca lumea este în interiorul nostru; în afara nu este decât o reflectie a ceea ce deja este în interior. Daca nu ne place imaginea, schimbam decorul interior, si gata, totul se schimba. De ce spunem „mâncare ca la mama, acasa” ? De ce e mai buna desi are aceleasi ingrediente ca si în alta parte? Pentru ca în ea este iubirea mamei! Singura iubire neconditionata din lumea asta – deocamdata asa credem.

Orice gând este creator, fie bun, fie „rau”.

Atentie, gând rau, nu raspund de urmari! – ar trebui sa fim avertizati de propria constiinta. Orice problema are solutie, nu exista imposibil, acolo unde este iubire. „Iubirea muta muntii din loc!”, deci vointa înseamna tot iubire, iar vointa produce si stiinta, niciodata invers, pentru ca stiinta, creatia este revelatie, apare când vrem si -culmea! – numai în momente de relaxare totala, momente de joaca. Toate marile descoperiri sunt un fel de Evrika!, aparute în baie, în vis, în gradina, la plimbare, nu în stare de tensiune (demonstratie – cartea „Factorul Einstein”). Sa ne jucam de-a creatia; pentru început sa cream viitorul, aici si acum! Sa cream, nu sa asteptam!

Am citat mai sus câteva proverbe, toate românesti, deci stim de mult, dar la ce ne-ajuta ca stim daca nu le folosim. Sunt aici de veacuri si sunt disperate ca le ignoram si nu le folosim ca sa ne fie noua bine, sa cream odata viitorul acela pe care-l visam, îl dorim, îl meritam si care nu mai are rabdare sa astepte tergiversarile si lamentarile noastre de copii neajutorati; sunt handicapati care au reusit; succesul lor: s-au concentrat asupra lucrurilor putine pe care le puteau face si nu le-au plâns pe cele – multe la ei, putine la cei normali -, pe care nu le mai puteau face (noi de cele mai multe ori facem invers, ba mai mult ne plângem ca nu putem fara nici un motiv ca în povestea cu drobul de sare) si în plus l-au înmormântat pe „NU POT” si l-au investit rege pe POT (toata colectia „Supa de pui pentru suflet…”)

Totul e iubire!

Copilul meu m-a întrebat:
„Mama, iubirea ce e?”
Caci toti pe câti i-am întrebat,
N-aveau nici o idee.

Trecând pe drumul lor grabiti,
S-au dus indiferenti,
De stres si griji pareau sfârsiti,
Din viata lor absenti.

Vezi tu, copilul meu
Îti spun, iubirea e oriunde !
Tot Universul e al tau,
Doar sa îl poti patrunde !

Toti oamenii-au trait cândva,
Iubirea-adevarata,
Dar îmbracara frica grea.
Si îndoiala-i plata.

Priveste-n jur cu ochii mari,
Priveste foarte bine !
Nu cauta senzatii tari,
Iubirea e în tine !

Poate-ai sa cauti peste tot,
Ca nu ma crezi pe mine,
Raspunsuri. Eu nu pot,
Sa te opresc pe tine.

Dar ai sa afli într-o zi,
Sfârsit de amagire,
Ca tot ce trebuie, tu stii,
De la-nceput pân’ la sfârsit,
Din infinit în infinit,
„TOTUL e IUBIRE!”

Si o floare…

„Cu o floare nu se face primavara”, dar primavara începe totusi cu o floare, chiar si o lumânare face lumina în bezna, iar oceanul din picaturi este format! De câte ori credem ca suntem doar o lumânare, numai o floare sau numai o picatura, sa ne imaginam ca suntem prima dintre ele si nu singura.