Author: nelurs

Iasi – oras mult iubit si cantat

On By nelursIn Art, Essays, History, literature, RomaniaLeave a comment

By Georgeta Tudora
“Iasii inseamna si trebuie sa insemne pentru tara si neamul romanesc mai mult decit un simplu oras, caci el poarta inca urmele si marturiile tuturor actelor mari si faptelor bune ale stralucitilor domnitori ce i-a avut Moldova, ale multor boieri vechi de seama, ale marilor mitropoliti si ale multor mari carturari si dascali” (Nicolae Iorga).

Iasule, Iasule mandra cetate

Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Ai fost mereu, si vei ramane
Oras al celor 7 coline
Iasule, Iasule mandru Oras
Cine nu-ti spune Frumos Oras
La fel ca Roma, frate cu tine
Oras al celor sapte Coline.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Cand in Copou, teii infloresc
De Eminescu imi amintesc.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Oricat as fi, plecat de departe
Inima mea, la tine bate……

„Sara pe deal” in Parcului Copou, parca mai rasuna pasii Luceafarului poeziei romanesti, ciubotele „Regelui vorbei” Nica de la Humulesti, controversata Veronica inca mai asculta in linistea serii soapte de iubire sub legendarul tei inflorit…
Iasul este orasul marilor idei, al marilor iubiri, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru in limba romana si al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din ticau). Fara indoiala Iasul reprezinta in continuare capitala culturala a Romaniei.
La Iasi fiecare piatra vorbeste de trecut, prin numarul mare de biserici, de manastiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune ca orasul Iasi este un veritabil muzeu national, prin comorile de istorie, muzica si de arta pe care le detine.
Iasi, orasul celor sapte coline, a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale Totusi, deoarece existau (si inca mai exista) cladiri mai vechi de aceasta data (spre exemplu Biserica Armeana costruita in 1385), se crede ca orasul este mult mai vechi.
Iata colinele legendarului Iasi: sorogari, Repedea, Cetatuia, Bucium – Paun, Galata,  Breazu, si Copou – Aurora.
Prin anul 1647 un erudit episcop italian, Marco Bandini (Bandinus), vizitator in Iasi, a exclamat incantat la vederea celor 7 coline de un albastru – mov, amintindu-i de Roma: „Quasi nova Roma!”
Pe dealul Copoului, se afla cea mai veche universitate din Romania, Universitatea din Iasi, numita azi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. intemeiata in 1860 prin decret de catre principele Alexandru Ioan Cuza, continuatoare a vechii Academii Mihailene, universitatea are astazi 15 facultati, cu peste 40000 de studenti. Cladirea principala, monument de arhitectura, a fost ridicata in 1896.

In oras, se mai afla si alte institutii de invatamant superior: Universitatea Agronomica, Universitatea Tehnica cu peste 25.000 de studenti, Universitatea de Medicina si Farmacie, Universitatea de Arte si Universitatea Petre Andrei cu un sediu nou, ultramodern, pe langa numeroasele universitati particulare cu sedii deosebit de impunatoare.
in Piata Eminescu, in perioada interbelica, s-a ridicat cladirea Fundatiei Culturale Regale, ce astazi gazduieste Biblioteca Centrala Universitara Mihai Eminescu, cu un fond de carte ce se apropie de 3 milioane de exemplare, unele foarte rare. Iasul este al doilea centru universitar al tarii, care atrage studentii ca un magnet.

In Iasi, se mai afla Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oras, ctitorie a lui stefan cel Mare, restaurata integral la sf. sec. XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi si Manastirea Golia, marturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitana, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu “Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei si cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu si Muzeul “Mihai Eminescu”), Casele memoriale “Mihail Sadoveanu”, “George Topirceanu”, “Mihail Codreanu”, “Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitara “Mihai Eminescu”, fondata ca biblioteca a Academiei Mihailene.  Alte monumente importante din perioada medievala sunt: Manastirea Galata, din timpul lui Petru schiopul, Biserica Sfantul Sava, bisericile Barboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Manastirea Cetatuia – ctitorie a lui Gheorghe Duca – sau Manastirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oras a fost intemeiat la jumatatea sec. XVIII in jurul manastirii Sfantul Spiridon, al carui nume il poarta si astazi. Spitalul Sfantul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei. Din punct de vedere arhitectonic, Iasii de azi se prezinta ca un adevarat amestec de nou si vechi, de istorie si modernitate, de iarba, beton si sticla. Cladiri cu mare valoare istorica se afla printre blocuri noi de locuinte (mai mult sau mai putin moderne). in perioada anterioara regimului comunist s-au pierdut in elanul modernizator cladiri importante precum turnul bisericii Trei Ierarhi sau biserica Dancu. insa adevaratele ravagii orasul le-a suferit in perioada comunista, cand s-a distrus o buna parte a centrului vechi, fara a se tine cont de faptul ca multe din cladirile demolate dadeau personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piata Unirii (grav afectata de bombardamentele din 1943-1944), Targu Cucului,  Bulevardul stefan cel Mare si altele. Unele demolari aveau ca scop curatirea orasului de cladirile insalubre si mizere sau ramase in ruina de pe urma razboiului, altele aveau alte scopuri. Chiar si in aceste conditii, au ramas in picioare multe cladiri importante.

Biserica Sfantul Nicolaie Domnesc

Cladiri si monumente istorice
• Palatul Roznovanu
• Casa Pogor
• Crucea lui Ferentz

Biserici si manastiri

Catedrala Metropolitana           Mitropolia vazuta de pe scarile Teatrului National
Iasul se poate fi numit „Colt de Rai Bisericesc” prin cele 60 de biserici ortodoxe existente incarcate de istorie, de har si cumsecadenia slujitorilor lui Dumnezeu.
• Catedrala mitropolitana din Iasi
• Manastirea Golia
• Manastirea Galata
• Manastirea Frumoasa
• Manastirea Cetatuia
• Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”
• Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”
• Biserica Barboi
• Biserica Sfantul Sava
• Biserica Sfantul Spiridon
• Biserica Barnovschi
• Biserica Armeneasca
Muzee, institutii culturale

• Teatrul National din Iasi
Construit pe locul vechii primarii, dupa planurile arhitectilor Fellner si Helmer, intre anii 1894 si 1896, cladirea Teatrului National din Iasi adaposteste adevarate bijuterii de arta. in primul rand Cortina pictata de mesterul M. Lenz in 1896 are in centrul o alegoria a vietii, cu cele trei varste si in dreapta alegoria Unirii Pricipatelor Romane. Dupa aceea urmeaza Cortina de Fier, ce separa etans scena de sala, si a fost pictata cu motive ornamentale simetrice de catre Al. Goltz. De asemenea, plafonul a fost pictat tot de Al. Goltz, reprezentand alegorii paradisiace cu nimfe si ingeri in stucatura rococo. si nu in ultimul rand, Candelabrul din cristal de Venetia care are 109 becuri, si inca de la inceput a fost alimentat de la Uzina electrica, din apropiere, inaugurata o data cu cladirea teatrului. in prezent in cladirea Teatrului National “Vasile Alecsandri” se afla si Opera Romana.
• Palatul Culturii
• Teatrul National
• Casa Dosoftei
• Biblioteca Centrala Universitara
• Universitatea “Al. I. Cuza”
• Muzeul Literaturii Romane
• Muzeul Teatrului
• Muzeul Mihai Eminescu

Case memoriale

• Bojdeuca lui Ion Creanga
Nu se poate vorbi despre Eminescu fara a aminti de prietenul sau cel mai bun, Ion Creanga. Casa memoriala a acestuia, cunoscuta mai ales sub denumirea de Bojdeuca lui Creanga, se afla situata in cartierul ticau, pe strada Simion Barnutiu, pe partea stanga cum se coboara pe strada Sararie.  De altfel numele pitorescului cartier iesean este strans legat de numele povestitorului nascut la Humulesti. in aceasta casa a locuit Ion Creanga din 1872 si pana in 1889, cand a plecat la cele vesnice. in cele doua odai ale casei, turistii pot admira in special mobilierul, format din scaune mici si o masuta rotunda, un pat taranesc,  strachini, oale si ceaune langa cuptorul in care erau pregatite sarmalele si placintele.  Bojdeuca lui Creanga a devenit muzeu pe 15 aprilie 1918 si este prima casa memoriala din Romania. Eminescu a locuit o perioada in Bojdeuca din ticau in 1876, cand se afla la Iasi. in curtea Bojdeucii se afla statuia scriitorului, realizata in 1990 de studenti ai Academiei de Arte Plastice precum si bustul lui Creanga realizat in granit de sculptorul Iftimie Barleanu in 1968.

• Casa Mihail Sadoveanu
• Casa George Topirceanu
• Casa Otilia Cazimir
• Casa Mihai Codreanu (“Casa Sonet”)
• Casa Mitropolit Dosoftei

Casa Dosoftei si prima tiparnita din Moldova
Casa Dosoftei, din apropierea Palatului Culturii, a fost construita intre anii 1677 – 1679, pe timpul domnitorului Antonie Voda Ruset si a adapostit cea de a doua tiparnita din Moldova ingrijita de Mitropolitul carturar Dosoftei cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spatarul. in interiorul muzeului se gasesc exponate unicat de carte veche, obiecte de cult si o valoroasa copie a Letopisetului tarii Moldovei de Grigore Ureche.
Obiective istorice si turistice din imprejurimi
• Manastirea Hlincea
• Manastirea Hadambu
• Manastirea Dobrovat
• Biserica din Aroneanu, fosta manastire Aroneanu
• Regiunea viticola Bucium
• Zona de agrement Ciric
Parcuri, gradini
• Parcul Copou

La teiul lui Mihail Eminescu

Mai sus de Universitate incepe Parcul Copou, o gradina publica in care principalul element de atractie turistica este Teiul lui Mihai Eminescu, loc in care, se spune, poetul venea deseori pentru a scrie poezii.
infiintarea parcului a avut loc sub domnia lui Mihail Sturza, in 1835. Initial locul a fost ales pe ulita Podul Verde, pe locul unde era statia de posta a orasului. Apoi, parcul a fost extins intre 1849 si 1852, iar din 1860 a fost iluminat cu felinare.
Despre Teiul lui Eminescu se spune ca este un urmas al Codrului de la Copou si ca era asa de frumos incat in momentul cand a fost amenajata gradina publica teiul a fost lasat in picioare desi nu se inscria pe axa centrala a parcului. De zeci de ani Teiul lui Eminescu este un simbol al Iasului si in acelasi timp un loc de pelerinaj pentru indragostiti. in fata Teiului se afla bustul poetului. in anii ‘80 Teiul a fost la un pas de se usca din cauza unei plombe de beton turnata in trunchiul sau lovit de trasnete si rupt de furtuni. Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborat radacini, pe langa plomba de beton, care s-au infipt in pamant. Dupa cum spunea profesorul Mandache Leucov, astfel de cazuri de radacini adventive sunt extrem de rare.
• Gradina Botanica din Iasi
• Parcul Expozitiei
in judetul Iasi, se mai afla:
• Palatul domnesc de la Ruginoasa al lui Alexandru Ioan Cuza
• Palatul Sturdza, de la Miclauseni
• Conacul Cantacuzino, de la Ceplenita
• Ruinele de la Cucuteni
• Regiunea viticola Cotnari

Personalitati iesene

in Iasi au trait si s-au format oameni ca mitropolitul Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir.
Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gheorghe Asachi, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Nicolae Iorga, Grigore Moisil, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernatescu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Costache Negruzzi, Alexandru Philippide, Sorel Etrog si Emil Racovita.
George Palade, nascut la Iasi, a primit premiul Nobel pentru descoperirile in biologie, in special pentru functionarea si structura celulelor (ribozom).
Sarbatorile Iasului

in luna octombrie a fiecarui an Iasul isi are sarbatorile orasului. Cu aceasta ocazie se desfasoara un intreg lant de activitati culturale. Aceasta sarbatoare coincide cu sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva unde dupa cum bine stiti, aduna credinciosi din lumea intreaga. Moastele sfintei sunt scoase in curtea Mitropoliei o data pe an de „Sfanta Cuvioasa Parascheva” si reuseste sa adune peste un milion de credinciosi care vin pentru slujba si rugaciune.
Sfanta Parascheva s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, la inceputul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinta in Dumnezeu. Apoi, la varsta de 15 ani s-a dedicat vietii monahale. in prezent este recunoscuta in special de bisericile ortodoxe din Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia si Serbia.
Moastele Sfintei Parascheva au ajuns la Iasi in 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfintii Trei Ierarhi. in popor, Sfintei Parascheva i se mai spune si Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerata ocrotitoarea Moldovei si a Bucovinei, fiind cea mai populara dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in Romania. Crestinii cred in puterea moastelor de a face minuni.

De sarbatoarea Sfintei Parascheva racla cu moastele este scoasa din Mitropolie si se mege intr-un pelerinaj  prin oras insotita  de  multi preoti si credinciosi.

Salut, Iasi! (George Topirceanu)

Te  salut,  oras  romantic,  plin  de parcuri  si de flori
Unde  noaptea  stau  de  vorba  trubadurii visatori
Cu  tacerea  de  pe  uliti,  cu  trecutul si  cu  luna…
Te  salut,  oras  istoric,  oropsit  ca-ntotdeauna

Tu,  oras  de  harnici  dascali,  de  poeti si  carturari,
Leaganul  atitor  ganduri  si-al  atitor  fapte mari,
Care  ai  adunat  in  juru-ti,  ca  un far incadescent,
Tot  ce  e  inteligenta,  suflet  mare  si talent.

Te  salut,  oras  de  basme,  cu  conturii iluzorii,
Strajuit  de  sapte  dealuri  incarcate  de podgorii!
Te  salut,  oras  gradina  cu  castanii tai feerici,
si  cu  turnurile  tale- si  cu  cincizeci de  biserici,-
Blind  oras  de  odinioara  ,  melancolic si tacut,
Unde  fiecare  piatra  ne  vorbeste  de  trecut,
Unde  vechea  stralucire  ingropata  in  pergamente,
Se  ridica  mai  curata  din  pioase  monumente
Ce-n  sclipirea  diminetii  despre  alte  vremi vorbesc:
Cetatuia…Trei  Ierarhi…Sfintul  Neculai  Domnesc…
Te  salut,  oras  al  pacii,  al  poesiei, si-al  iubirii,
Unde  se  intrec  in  gratii  fetele  cu trandafirii,
Unde  primavara  cerul  e  albastru  ca cicoarea
si  din  fiece  ograda  liliacu’si  ploua floarea
Peste  ziduri  invechite, peste  garduri, la rascruci…
Tu,  oras  cu  arzatoare  si  gingase  duduci,
Care-au mostenit in zimbet  ca  si’n tremurul  de  gene
Frumusetea  legendara  a  femeii  moldovene!

Te  salut,  oras  politic,  unde  vezi  la Primarie
Un primar ce vrea sa plece, pe  cind sapte  vor  sa vie!
Te  salut,  oras  romantic,  inzestrat  cu’n Abator.
Cu  o  Baie  comunala  si… c’un  strand  racoritor
Unde  se  prajeste’n  soare,  pe  nisip intinsa-alene,
Frumusetea  legendara  a  femeii  moldovene!
Unde  vine  sa  se  scalde  orice  piele napirlita!
Unde  poti  vedea  conturul  unei  doamne de elita
Cu  tricou  lipit  de  coapse  si  cu toate alea  goale,
Ceia ce  costa  pe  vremuri  o  multime  de parale!
[…]
Te  salut,  oras  poetic,  plin  de  visuri si  de  soapte,
Unde  seara  ies  pe  strada  pasarelele de noapte
Sa  propage  abstinenta  si  s-o  raspindeasca’n tara,
Dupa  cum  le  porunceste  noua  lege  sanitara!
[…]
Te  salut,  oras  arhaic,  plin  de suveniruri sfinte!
Te  salut  cu  toata  stima,  te  salut si …n’am  cuvinte.

“Sunt romani care n-au fost niciodata la Iasi, desi n-ar trebui sa fie nici unul, caci cine n-a fost aici nu poate sa strabata cu intelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate patrunde dupa cuviinta de spiritul trecutului nostru care traieste in acest loc mai viu si mai bogat decat oriunde aiurea […]. in constiinta lui nationala ar fi o lipsa daca el n-ar fi vazut orasul care a fost si-si zice inca astazi, cu mandrie, capitala Moldovei…”

Iubirea arde pana la alb

On By nelursIn Inspirational, poetryLeave a comment

(ne-uitare )

lacrimile mele ascunse
izvorasc uneori
din ghetarul inimii
printre munti de nepasare

la polul uitarii aproapelui
cu durerea rastignita
apuc iubirea ca pe un arbore
si il infig cu ramurile
in adancimi roditoare
din samburii jertfiti
rasare o gradina
de cruci albe
si trandafiri
in racoarea ei ingenunchez
diminetile melancoliei
seducator
surasul din fructul zilei
ma arde in ganduri
si in cuibul
de simtire ascunsa

iubind din nou
scutur cenusa
de pe cuvinte

( Cenaclul Literar Online LIRA21 )

Maria Doina Leonte

Doua trestii

On By nelursIn poetryLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Doua trestii-lebede,
In vitralii netede,
Onduleaza cerul in ghirlanda,
Coborand lumina pe veranda.

Ca amnar si cremene,
Gandurile gemene
Nasc scantei prin ochiul de fereastra
Spre podoaba raiului sihastra.

Flacara salbatica
Cerne singuratica
Picaturi de ambra in navoade,
Revarsand caldura sub poclade.

Maluri leganandu-se,
In priviri izbindu-se
De granitul stancilor ovale
Al intrezaririi boreale.

Verticalitate si adevar

On By nelursIn History, literature, Persecution, RomaniaLeave a comment

Dr. Dan BRUDASCU
 O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulata Istoria risipita , peste care am dat curand cu totul intamplator, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne gasi in fata unui intelectual patriot, care nu poate ramane indiferent fata de evenimente, situatii sau intamplari care aduc atingere demnitatii nationale si, nu in ultimul rand, identitatii noastre ca popor.
 Viorel Cacoveanu nu numai ca este deplin stapan pe instrumentele scrisului, ci vadeste si o benefica deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul sau. De o maniera aproape ludica, cartea lui incepe cu un capitol intitulat Facerea dupa Biblie, al carui prim subcapitol poarta un titlu socant: La inceput a fost pacatul!. Acesta continua apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile stramosesti, abordand, din aceasta perspectiva, chiar daca nu intotdeauna cu citarea propriu-zisa a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar daca-i lipsesc uneori specializarile istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizand ca „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri in istorie, chiar daca, uneori, au avut vulcanice rabufniri de orgoliu, incercand sa se opuna, sa arate ca exista si ca inseamna ceva”. (p. 21)
 Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsa intre secolele XIII-XVIII din istoria poporului roman echivaleaza cu inceputul unui somn de moarte, incercand sa explice absenta romanilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odata cu cel de-al doilea capitol, intitulat Inaintasi si intemeitori, Cacoveanu intra efectiv in substanta propriu-zisa a istoriei nationale, recurgand, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, graitoare prin ele insele despre vechimea si complexitatea fenomenului romanesc. Din acest incitant capitol, am retinut in mod deosebit textul cu titlul: Tradarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si pana la rasunatoarea tradare a generalului Pacepa. Despre acesta din urma, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevarului, afirma: „Pacepa nu l-a tradat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
 In opinia lui Viorel Cacoveanu, odata cu secolul luminilor a inceput renasterea poporului roman, problematica abordata in capitolul cu acelasi titlu al cartii. In texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, il numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul Romaniei, scoate in evidenta legatura dintre tradare si jug cu trimitere la cele intamplate dupa tradarea dictatorului si venirea la conducerea Romaniei a unui somer etc. Apoi, acorda un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezinta, in opinia autorului, momentul de afirmare al Romaniei in spatiul european.
 Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei… nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea in timp de evenimentele petrecute pe meleagurile romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial. El incearca sa descifreze si sa inteleaga contradictiile fundamentale ale Romaniei, desi, in opinia noastra, nu credem ca autorul e multumit si convins ca a patruns pana in cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el isi continua excursul abordand ocupatia terorista a URSS, apoi dezvaluie, in subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime savarsite de o serie de lideri cocotati in fruntea noului regim dupa 1945. Lista acestei secaturi este lunga si, as adauga eu, poate fi continuata cu numele unora dintre urmasii lor aflati in continuare in functii din institutiile statului post-decembriste.
 Viorel Cacoveanu face o incercare de a prezenta, dintr-o perspectiva mai obiectiva si mai realista activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej in prima parte a existentei regimului comunist in tara noastra. Influentele pe care le ofera, in acest scop, nu reusesc sa-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitatile in timpul domniei sale. Tot un fel de incercare de a-l prezenta dintr-o alta perspectiva pe liderul din Scornicesti intreprinde Cacoveanu in subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniaza rolul nefast al Elenei, cu referire directa la activitatea dezastruoasa pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru ca, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atata rau, nu-l puteau compromite  si distruge, asa cum a facut-o Elena”. (p. 79)
 In continuare, Viorel Cacoveanu adasta asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolanta cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lunga, dar alcatuita riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cartii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsa aici multele si justificatele lui nemultumiri fata de cele intamplate in Romania dupa 1989. Dupa ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu considera anul 1989 o mare si ultima ratare pentru destinul poporului roman. Apoi, el subliniaza implicarea directa a URSS si SUA in ceea ce unii mai numesc astazi Revolutia Romaniei, pentru ca apoi sa evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirma, cu numeroase argumente credibile, ca UDMR este o forta politica ostila Romaniei. Acelasi curaj il dovedeste si atunci cand numeste CDR drept cacealmaua democrata din Romania. Cacoveanu ne ofera apoi cateva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la inceput de mileniu. Rand pe rand, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politica romaneasca, se revolta impotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critica coruptia puterii judecatoresti din aceasta tara. In opinia sa, de situatia dramatica in care se afla astazi Romania se face vinovat insusi electoratul, intrucat in oglinda directa a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasa, urmasii lui Molotov s.a.
 Ultimul capitol al cartii este, dupa parerea noastra, si cel mai acid si, chiar, vitriolant intrucat el este consacrat culturii… inculturii. Viorel Cacoveanu nu ramane indiferent fata de dispretuirea valorilor nationale, se preocupa de felul cum scriu marii gazetari, afirma ca nu exista o literatura de sertar, pretinsa a fi fost scrisa de asa-zisa intelectualitate de elita post-decembrista. Apoi vorbeste de opera literara ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii… inculturii, luand atitudine si fata de cele intamplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar daca nu o spune raspicat, autorul se revolta impotriva atitudinii institutiilor teatrale fata de piesa romaneasca si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu intelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stalpul infamiei gastile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu in ultimul rand, se revolta fata de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
 Si restul textelor cartii pe care o prezentam sunt scrise in aceeasi cheie critica, autorul dovedindu-se neimpacat fata de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, in viata si cu viata romanilor. Un acerb atac lanseaza Cacoveanu, in textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutator fata de toti acei intelectuali romani, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
 Capitolul final al cartii, intitulat Epilog evidentiaza o parte dintre sentimentele si trairile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stalpul infamiei atitudini si practici care subliniaza abuzuri, ilegalitati si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se incheie cu o marturisire cu numeroase accente pesimiste si de neincredere, impuse de degringolada care, in cazul istoriei romane, este de departe de a se fi incheiat.
 Istoria risipita a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probeaza convingator ca n-au disparut complet intelectualii verticali si demni din aceasta tara, intelectuali a caror singura si nobila preocupare ramane rostirea adevarului despre trecutul si prezentul acestei tari.

AM REVAZUT IZVORUL!

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, poetry, RomaniaLeave a comment

E destul doar o clipa,
Ca sa-ti pierzi echilibrul
Si sa-ti simti rupta o aripa
Ce-ti ingreuneaza de tot zborul!

E destul doar o vorba naroada,
Ca sufletul tau alb sa ti-l roada
Si sa te trezesti pierdut in gandire,
Cand invinge, in tine, a ta fire…

E destul doar sa privesti balciul
Si sa-ti dai seama de instrainare;
Fie locul un vacarm din stadion
Sau in tacerea la-nmormantare!

E destul doar o clipa-n gandire,
Ca sa revii la pace si linistire!…
Si cat am nevoie si eu acuma de ea,
Ca sa am elixirul fericirii-n viata mea!

Prof. Dumitru Buhai
Cand am urcat in avionul ce urma sa ne duca spre Romania, mi s-a parut ca trec un deal si ajung intr-un sat romanesc, in care graiul strabun este pastrat cu sfintenie. Cuvintele ce le auzeam imprejur imi pareau versuri de cantec si melodia sufletului nascut langa apa de izvor… Si cuvintele ce le auzeam imi dadeau linistea ce-o cautam…
Pe valuri de nori si in zumzetul motoarelor, inconjurati de razele de soare si de albastrul cerului fara sfarsit, am calatorit ore in sir si am avut ragazul sa reflectez la vatra stramoseasca si la pretul ce l-am platit ca sa raman cu sufletul curat ca apa de izvor si cu credinta in Dumnezeu nealterata de valurile napraznice si reci ale vietii. De dragul parfumului si al frumusetii trandafirului, se merita sa induri si intepaturile dureroase ale unor spini ascunsi sub petalele rosii, galbene sau albe, ori sub frunzele de un verde crud, cum poti indura si tradarea, lacomia si trufia unor oameni de neomenie si plini de trufie!…
Aterizarea la Otopeni mi-a implinit dorul atator ani de speranta si surghiun… Mi se parea ca visul si realitatea se impletesc, iar spiritul mi se linisteste si ranile incep sa se vindece. Imi venea sa imbratisez pe oricine imi zambea sau se uita la noi uimit ca atatia romani revin sa-si regaseasca izvorul, sa respire aer romanesc si sa li se sature dorul de tara aceasta frumoasa, cu oameni de omenie, cu glia ce o numim „acasa”, impodobita de Dumnezeu ca o mireasa frumoasa… O, Romanie, ne-a adus la tine dorul de casa!…
Eram intr-o mare de oameni ce vorbeau in frumoasa romaneasca si parca fredonau un imn, o oda, un bocet, o balada, o doina, o elegie sau un basm… Ii ascultam pe oamenii acestia: frati si surori de neam cu mine, si-mi simteam sufletul linistit, regasindu-se in poezia graiului strabun…
Si mi-am inceput calatoria in cautarea izvorului, la Bucuresti: orasul vietii mele de pana la plecare in aventura credintei si a biruintei, ca sa ma satur de apa lui curata si sa-mi racoresc sufletul. Imi incepeam calatoria de revedere, dar si cea de fiu revenit sa-si vada casa parinteasca de sub glia stramoseasca, unde tarana din tarana se odihnea, si sa simta in fiecare fir de iarba ecoul pasilor strabunilor lui… Si pomii in floare, in strai de sarbatoare, parca, imi salutau sosirea, ca sa pasesc pe urmele pasilor parintilor si strabunilor mei ce mi-au lasat mostenire dorul si sufletul de omenie, ca si credinta in Dumnezeu, ca si iubirea pentru neamul meu…
Am vizitat biserici, unde am intalnit prieteni si frati, surori de credinta si de suferinta, prieteni cu inima sincera pentru Adevarul lui Dumnezeu; si mi s-a umplut inima de bucurie, cand am putut sa le marturisesc credinta constienta din sufletul meu… Am reintalnit colegi de scoala – altadata cu inima goala si fara credinta – dar acum, ingenunchind la altar si inchinandu-se cu mine, lui Dumnezeu. Ce bucurie pentru sufletul meu!… Si ce biruinta pentru Dumnezeu!
Ce surpriza fericita si bucurie am avut, in sufletul meu, cand am intalnit, in biserici, colegi, profesori sau ingineri, doctori, prieteni de scoala si oameni de toate profesiunile, inchinandu-se liberi lui Dumnezeu!…
Sa aflu ca in tara mea exista facultati, licee si scoli crestine a insemnat o implinire a unui vis al meu: sa-L vad in scolile din tara mea pe Dumnezeu… N-am fost de fata la schimbarile minunate facute in tara dorului meu, dar cu sufletul si cu rugaciunea m-am simtit parte din minunile acestea ale lui Dumnezeu pentru neamul meu…
La Resita si Orsova, am admirat noile locasuri de inchinaciune intr-un stil arhitectonic al zilelor noastre si cu conditiile cele mai moderne. M-am simtit si in aceste orase, ca si peste tot pe unde am colindat in tara, cu sufletul imbobocit intr-o realitate plina de bucurie, vazand ca Dumnezeu a readus libera credinta si in tara sufletului meu…
Intalnind atatia prieteni si sceptici intorsi la Dumnezeu, mi-am intarit – si eu – credinta in sufletul meu. Mi-au venit in minte cuvinte din Cuvantul lui Dumnezeu care vorbea – vocea Lui rasuna si astazi… – de multa vreme si neamului meu: „Omul va trebui sa-si plece in jos privirea semeata si ingamfarea lui va fi smerita; numai Domnul va fi inaltat in ziua aceea , caci este o zi a Domnului ostirilor impotriva oricarui om mandru si trufas, impotriva oricui se inalta, ca sa fie plecat…” (Isaia 2/11-12).
Am spus – si o spun – ca Dumnezeu vrea sa readuca la credinta si ascultare poporul roman, pentru ca vrea ca romanii, sau romancele sa nu piara , ci sa aiba viata, prin pocainta si credinta. Proorocul Zaharia transmite mesajul divin de chemare la ascultare, ca sa nu vina ceva mai greu si mai de nesuportat: „Intoarceti-va la Mine – zice Domnul ostirilor -; si ma voi intoarce si Eu la voi… Intoarceti-va de la faptele voastre rele!…” (Zaharia 1/3, 4-b).
In continuarea calatoriei, am poposit pe Valea Prahovei, locul unei parti din copilaria mea, acolo unde se afla giuvaierul Bucegilor nostri, unde muntii, padurile si raul Prahova isi etaleaza frumusetea si-ti dau curajul revenirii la matca. La Sinaia, mi-am mangaiat privirea pe frumusetile de pe Valea Furnica, de la Peles, Pelisor, Cota 1400, dar mi s-a innegurat privirea si am simtit cum tristetea isi cauta culcusul in sufletul meu la vizitarea orfelinatului din localitate, aflat langa manastirea, de pe povarnisul ce duce spre lumea de tacere si mister a muntilor Bucegi, cand mi-am amintit de trecut si am vazut prezentul. Ma gandeam, pe cand revedeam orfelinatul cu frumoasele lui alei, de pe coama de deal, dar si cand intalneam fetele triste si ingandurate ale copiilor orfani, cat ii iubeste de mult si le poarta de grija acestora Mantuitorul….
Sa ne apropiem de sufletul orfanilor cu gingasie si sa punem pe ranile sufletului lor balsamul de mangaiere si alinare; si uleiul binefacator al credintei si al sperantei, prin bunatate, omenie si dragoste sfanta. Cine face rau unui orfan se atinge de ochii lui Dumnezeu, caci El il iubeste si il ia, pentru totdeauna, sub pavaza Sa!…
La Busteni: mica cetate de granit, unde mi-am petrecut trei ani frumosi din copilarie, am calcat pe urmele ce le-am lasat pe cand incercam sa patrund tainele vietii si ale naturii ce o vedeam cu panorama muntilor Caraiman, mereu acoperiti de nori, si care, acum, cand am revenit de pe meleaguri straine, mi-au stamparat al meu dor, cand si-au aratat piscul cu crucea de beton si piatra de pe creasta lor, cand m-am apropiat de poalele Bucegilor. Vedeam aceeasi cruce, ca atunci cand aveam 12 ani, la marginea prapastiei, de straja inaltimilor, luminand cu lumina electrica trasa pana la ea, imprejurimile, luminitele becurilor ei vazandu-se pana departe. Crucea aceasta ce mi-a fascinat copilaria a ramas neclintita de vanturi si ploi, de zapezi furtunoase sau de frig sau de caldura si nici de rugina vremii, ci statea mai departe, de straja in varful de munte numit Caraiman, in lumea ei: lumea tacerii de stanca ce mi-a umplut si mie sufletul de mister si am sapat cuvinte in poemul

„Templul tacerii de stanca”…

La Busteni, intr-o sambata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa; mai spre seara,
Cand am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna…

M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier
Ce statea cu fata-i intoarsa spre prapastia aceea adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte, in templul tacerii din piatra de stanca…

Pe cer, au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala de vis!…
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele…

Cu fiecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.

N-as fi vrut sa trezesc pe Cineva acolo: in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Isus…
De-atunci, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca nu acolo-i Templul tacerii lasat de mine, departe!…

Din Busteni, am urcat muntii Bucegi, la „Babele”, si, in ceata in care ne-a lasat funicularul, am simtit linistea de stanca. Soarele ne-a zambit doar cateva minute si ne-a dat ragazul sa admiram crucea misterioasa de pe varful Caraiman, martora din templul tacerii de stanca…
La orfelinatul de copii din Busteni m-am simtit ca acasa, dar am lasat, pentru cateva minute, sa ma cuprinda tristetea si nostalgia, intelegandu-i pe copilasii aceia, cu fetele acoperite de zambetele lor palide, cand ma priveau cu o curiozitate neobisnuita, iar vorbele lor, cand le rosteau, parca erau venite din ungherele ascunse ale sufletelor lor zbuciumate si lipsite de dragostea parinteasca, caci ei traiau greutatea cu care soarta stie, pe unii din noi, sa-i loveasca… Traiam sentimentele infratirii cu acesti copii fara copilarie…
Iarasi ma rugam lui Dumnezeu sa aiba grija de sufletele si viitorul lor… Ma rugam si ma rog lui Dumnezeu sa ne dea si noua: tuturor romanilor sa n-avem inimile paganilor, ci sa avem suflete pline de mila si bunatate, de gingasia intelegerii si iubirii semenului tau, caci si tu sau eu putem fi, oricand, intr-o situatie similar de precara, stand in fata sortii cu mana goala, sau la groapa mortii!…
Daca nu ne-am fi dus si pe litoral, poate nu s-ar fi realizat visul de a pasi pe urmele tineretii verzi ce a zburat…; si cu pescarusii galagiosi ce mi-au tinut tovarasie, in revarsatul multor zori, cand soarele abia incepea sa se iveasca ca un imparat infocat peste uscat si-ntinderea imensa de apa sarata si binecuvantata, din anii tineri si de mai tarziu…
Litoralul este o capodopera naturala pe chipul binecuvantat al Romaniei. M-am bucurat si am fost fericit la reintalnirea locurilor, unde am regasit imaginea unica a intalnirii infinitului cu finitul, a vesnicului cu temporalul, a nostalgiei si a bucuriei in fata peisajului, in auzul zumzetului sau vuietului valurilor marii, dar si in admiratia albastrului apei si a zarii, ca si in cea de rasarit sau apus de soare, ca si fericirea de a vedea orizontul din departare…

P.S. Un fragment din romanul meu „Emigrantii”, in curs de pregatire sa iasa la Lumina…

CAMPIONATUL NATIONAL DE HOCHEI

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Una calda, alta rece – dupa o infrangere cu SCM Brasov, CSM Dunarea Galati castiga detasat meciul cu Sportul Studentesc Bucuresti, din 6 octombrie 2010, cu scorul final de 3-14, prin golurile marcate de Juraj Zemko (5), Boris Ruzicka (3), Geru Catalin (2), Attila Tanko (1), Andrei Nutu (1), Mircea Necula (1), Eduard Hartmann (1).

Astfel, in clasament pe primul loc a urcat SCM Brasov cu 13 puncte, urmat de HSC Miercurea Ciuc cu 12 puncte, CSM Dunarea Galati cu 6 puncte, Steaua Bucuresti – 5 puncte, Progym Gheorgheni – 3 puncte si Sportul Studentesc – 0 puncte (07.10.2010).
 
Programul meciurilor care urmeaza, oferit de Federatia Romana de Hochei pe Gheata:

17 CSM Dunarea Galati
HSC Csikszereda
12.10.2010 00:00 Dunarea   

18 Steaua Bucuresti
Progym Gheorgheni
12.10.2010 00:00 M. Flamaropol  

19 Sportul Studentesc Bucuresti
Steaua Bucuresti
15.10.2010 00:00 M. Flamaropol  

20 HSC Csikszereda
Progym Gheorgheni
19.10.2010 00:00 Vakar Lajos  

21 CSM Dunarea Galati
SCM Brasov
19.10.2010 00:00 Dunarea  

22 SCM Brasov
Sportul Studentesc Bucuresti
21.10.2010 00:00 Olimpic  

23 Progym Gheorgheni
HSC Csikszereda
26.10.2010 00:00 Gheorgheni  

24 CSM Dunarea Galati
Steaua Bucuresti
27.10.2010 00:00 Dunarea  

25 CSM Dunarea Galati
Progym Gheorgheni
29.10.2010 00:00 Dunarea  

26 Progym Gheorgheni
Steaua Bucuresti
05.11.2010 00:00 Gheorgheni  

27 CSM Dunarea Galati
Sportul Studentesc Bucuresti
05.11.2010 00:00 Dunarea  

28 HSC Csikszereda
SCM Brasov
05.11.2010 00:00 Vakar Lajos  

29 Steaua Bucuresti
HSC Csikszereda
07.11.2010 00:00 M. Flamaropol  

30 Sportul Studentesc Bucuresti
HSC Csikszereda
08.11.2010 00:00 M. Flamaropol

AUTOGRAF PE LUMINA sau Nasterea de Sine in Cuvant

On By nelursIn Inspirational, literatureLeave a comment

*Spatiul tarziu dintre cuvintele mele durute –  foc sacru jucand fascinant pe dinaintea privirii.

*Astazi eu insami fiind, – moartea mea ce-a murit – e o legenda, un mit…

*Sufletele noastre, iluminandu-se unul spre celalalt se rotesc, devorand aerul inaltat dinadins…

*De cealalta parte a zidului – Absoluta Lumina…

*Sangele nu mai intra in panica si e gata oricand sa primeasca duhul alb si tremurator al transfuziei de Lumina…

*Ma adumbresti, asa cum stai dinainte-mi, precum lumanarea, drept in lumina…

*Suntem ca doua fregate, una pe cealalta – niciodata ajunsa…

*Iubirea ne cladea in crucea Luminii, zidindu-ne in aceeasi chinovie…

*Iubirea ne adancea in zenit si ne statornicea intr-un fruct dintr-un sambure inflorit…

*Privesc cum secunda pe buze, ma intinereste…

*Si numai in rug de Cuvant pot sa ma invesnicesc…

*O, tu iubire, ce prin aorta imi curgi ca o apa fara intoarcere…

*Iubirea patrunde in mine, ca o mireasma fara de floare…

*Iubirea – aceasta agheasma – izvoditoare de alb…

*Aripa fara de pasare esti, zbor fara aer, raza decupata din soare…

*Iubind, iubirea Iubirii deprind, in numele Ariondei, mama mea din departe…

*Inca traiesc in dor de ceresc, cu spaima de moarte ca nu pot sa zbor spre crucea mea de lumina…

*Amintirile din viitor  inca ma dor si-mi confirma faptul uitat ca nu am sa mor, decat atunci cand nimeni nu ma va iubi.

*Iar tu, ducandu-te, vino – de vrei sa-mi urmezi, din plamada Luminii sufletul sa-mi inventezi…

*Sufletul de acum: Masura masurarii mele, Tu se numeste.

 *O, Sublim revelat in noi pe deplin, precum Cerul – de stele – puzderie!

*Cel pururi fiind si acelasi fiind – Fiinta mai presus de fiinta…

*Cuvantul iesit din tacere se nimiceste pe sine in noi –intr-o kenoza sublima…

*Spune-mi, daca nu Tu, cine mai e izvorul de mantuire?

*Doar uneori, chipul semenilor ia chipul Tau, prietenos si uimit, cautandu-ma…

*Pentru sufletul de mai tarziu scriu, scriu, scriu…Estimp, cel de acum naste prunci si asteapta porunci…

*Eliberat de iubire, iubirea mi-a ramas unicul drum spre eternul acum…

*Sunt o farama de tina insufletita de iubirea  divina…

*Privesc lumea prin crapaturi de lumina…

*Tu, Incepatorul meu si ancora mea aruncata-n tarie!

*Cuvinte oarbe impiedicandu-se in bastonul meu alb, pe prundul amintirii…

*Am nostalgia urcarii-n genunchi pe muntele fericirii niciodata atinse…

*Cu Trup si Sange si Rana, asa mi Te-ai dat, Tu, Cel ce esti Insusi Fiindul.

*Din bobul de grau incrustat cu-al Tau Chip continui sa cresti lastar din seva pamantului meu ingrasat cu Lumina…

*Frica de dupa cadere rasunand in adancuri, pe lespezile de granit ale Inceputului…

*Ah, cum vuiesc in aval ramasitele de cuvinte!

*Lumina explodeaza in ochi de paun pe pagina stearpa…

*O lume necunoscuta ivita din scrumul – fara suflare – al pietrei arse din inima…

*Sa intram in rau cand apa incepe sa se valureasca, albi la trup si la suflet, cum numai Lumina neinceputa…

*Calc pe spinii presarati pe poteci, ca pe sufletul sfant al Luminii aprinse in veci.

*Nu te uita inapoi, fiindca lujerii goi ai sfintei Lumini se vor preface in spini, pe trandafirii ce sunt, fara altoi.

*Vino, tu, Lumina surora si preschimba-ma in aurora, atunci cand ma nasti, din fitilul  plapand de lumina…

*Merg de la mine la eu, sa-L intalnesc pe Dumnezeu.

*Un Dumnezeu in mine? Ce fel de eu se vede de-aici, din Empireu?

*Prin ceata, ca pe o straina ma priveste uituca Lumina, pe mine care i-am fost poem de-nvatat pe de rost…

*Tii minte, lumino, tu, cat m-a durut, in mine cand te-am  nascut? Si cat plansei si ma duru ca nu m-ai nascut tu?

*Mai lasa-ma doar o secunda,  sa-ti fiu masa de-altar unde Fiul Luminii ti se nascu…

*Doar o gura de aer intre noi, un caus de lumina, inseptit curcubeu  izvorat din salbatice ploi…

*O gura de stele intre gandurile noastre, dirijabile fara nacele…

*Negraita durere ca starea de gratie mi-a fost data, doar cat sa ating cu mainile absolutul…

*Lacrima unei lumanari cade lin peste icoana clipei…

*Ce mult ma doare Lumina cand imi izbesc privirea de stea!

*Ce mult ma doare mana ce scrie in loc de ESTE – era…

*Ma scalda tu, fecioara lumina in albia ta de nevina…

*Tu, duminica mea de taina, izvodita din duminica mea de lumina…

*Bat piroane in aer cu un ciocan de lumina pana sufletul meu cade si se ridica singur in mine.

*Cu lumina de sine cerul imi scrie pe inima cu aldine…

*Scriu pe (vaz)duh un autograf cu verzale.

*Inainte de nunta amurgul inchide silentios fereastra Luminii.

*In cerul majestuos nins cu beteala, stelele miros foarte frumos…

*In cuibul pasarii Lyra ninge albastrui. E clipa cand mortii vin sa bea Lumina…

*Stelele joaca in fata mea hore adancate.

*Doamne, ce ganduri uituce! Ca o acvila din Inalt Lumina cade pe foaie sub forma de  cruce…

*In palme de lut, cu suflu ceresc, plamadesc lumina din paine…

*Umbrele se incolacesc din pamantesc spre ceresc precum iedera zana pe gatul Luminii…

*Din lemn de esenta amara, un cioplitor anonim imi sculpteaza pe inima troita jumatatii de veac irosita…

*Purpura toamnei strabate cealalta jumatate de veac de singuratate.

*Crugul privirii se sparge iar eu calc pe vipere ca pe lumini sangerande…

*In nopti selenare coboram in sine ca sa incep urcusul launtric pe trepte onirice…

*Cuvintele – bijuteriile mele secrete – pe care le port agatate cu ace de aur pe inima.

*Lumina cuvintelor – abur mijit – o aura miscatoare…

*O litera talisman sta agatata de gatul prezentului. Intre timp, dragostea lastareste…

*Cum de ma recunosti in multime, de parca n-ai avea ochi decat pentru mine?

*Doamne al meu, Singurul Dumnezeu ce –a invelit in straiele de nemurit!

*O parcela de cer, Doamne-ti cer sa am unde sa-nviu in spatiul tarziu…

*Ma-oglindesc in ape crunt si nu stiu cine mai sunt…

*Un ceas de lumina mai mult, mai da-mi un ceas de lumina, caci bezna adanca m-ajunge si ma intina…

*In rugaciune mi-s manurile innodate. Doamne a toate, eu te astept cu privirea incremenita…

*Stau in cumpana daca sa pun comprese cu paine si vin pe obrazul tumefiat al Luminii launtrice..

*Cu lumanarea aprinsa pornesti sa strabati golul iscat intre doua trepte spre abisul cel nascator de Lumina…

*Stinghera si tacuta, cum a ancia fara fagot, in astrul diminetii te caut peste tot.

*Din necuprins in cuprins, si din departe-n aproape, Lumina cea de nestins imi cerne azurul pe pleoape…

*Pierd tot mai des intelesul, pierd calea spre luminisul de unde survine Fiinta…

*Ma-ntorc obosit, vlaguit, in locul de unde plecasem cu o tinerete in urma…

*Pana la os ma strapunge Lumina in chip dureros.

*Sufletul mi-i de duh adumbrit in trupul de zgura si devin risipitor si risipit in aceeasi masura…

*Priveam in aerul incremenit, cum prin urechile acului curge lumea…

*Fara crutare Timpul sufla naprasnic in lumanare…

*Strazile lichide au gauri spre infinit si parca ma-nghit…

*Cu prisosinta Lumina smerita din mine devine Fiinta…

*Stau rastignita pe aerul cast si nu indraznesc sa adast nici cu gandul la mirele meu, Cuvantul.

*Candela inimii – singura lumina smerita in aceasta bezna din ce in ce mai cumplita…

*Ne cuminecam unul din tacerile celuilalt ca din vinul si painea iubirii…

*Incremeneam de cat te iubeam. De-atata iubire plecasem din fire.

*De lume visam sa ma dezlogodesc ca sa te privesc, caci numai atunci cand muream te vedeam…

*Inceputul Luminii divine in noi, binecuvantare de duh, litera scrisa pe cer cu propria respirare…

*Abia apuci sa-l atingi si sufletul, dintr-o data invie…

*Sunt amutit de cat frumos ma paste in timp ce moartea in dureri ma naste…

*Ca sageata de foc trece prin inima mea eternitatea…

*In petecul azuriu cineva scrie cu o mana nevazuta un sonet indescifrabil…

*Ia-ma de mana iti strig, stai aproape de mine pana o fi sa se inlumine ca sa ma insenin…

*Tu singur imi dai intregire fiind pentru mine suport si menire…

*Pe ce temeiuri sufletesti mai poti sa zidesti si cum sa devii fire decat in amintire?

*O, bietele mele pietre de rau, de cate ori v-am mangaiat cu genunchii!

*Dar unde-mi sunt aripile, migalite cu grija, care sa ma ajute sa nu ma prabusesc in acest abis in spirala?

*E posibil ca lumina si umbra sa te agreseze in aceeasi masura? Apa sa-ti faca rau, aerul sa te prigoneasca?

*Ah, acest insuportabil rau de viata!

*Suvitele tacerii, apa salcie a lacrimilor debordand peste scheletul din vertebre de greieri!

*Inima: amestec de zgura si de pamant proaspat sfintit cu agheasma, bun de plamadit o amfora sacra…

 *In rest, idoli de tinichea, luna scoasa la licitatie, vami peste vazduhul deja impozabil…

*Si cateva brate doar, ori cativa causi, din pamantul – al nimanui – in care m-as putea sapa, cu mainile goale, un loc inverzit de odihna…
23 noiembrie 2009
Cezarina Adamescu

Sarbatoarea comunitatii franceze la Bruxelles

On By nelursIn Europe, MediaLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Luni, 27 septembrie, a avut loc o mare reuniune la primaria din Bruxelles. Cea mai frumoasa cladire din „cel mai frumos loc din lume” a gazduit, ca de obicei, in Sala Gotica, sesiunea academica a Zilei Comunitatii Franceze din Belgia. Dupa doua luni si jumatate de la Sarbatoarea Flamanda, ministru-presedintele Rudy Demotte, in introducerea discurului sau, a subliniat faptul ca rolul Bruxelles-ului este acela de mediator intre regiunile Flamada, Valona si Bruxelles. „Bruxelles-ul nu apartine nimanui, el trebuie sa beneficieze de o recunoastere integrala a calitatii sale de Regiune.

Tonul a fost dat. Micii cantareti din Waterloo, imbracati precum niste pastori, pentru a pastra nota regionala, au intretinut atmosfera.
Discursul oficial a fost in mod evident nuantat de problema Valonia-Bruxelles. Dublul ministru-presedinte a tinut o pledoarie trepidanta „despre noile transferuri de competente in domeniul regional”. Belgia, la consolidarea sa, trebuie sa arate astfel: trei regiuni reunite intr-un stat federal, cu o colaborare stransa intre Valonia si Bruxelles, nu neaparat institutionalizata, prin acorduri de cooperare, ci pur si simplu culturala si interumana.

„Am pledat in aprilie 2008, alaturi de Charles Picqué, pentru o dezvoltare a comunitatii spre o Federatie Valonia-Bruxelles. Astazi, vedem ca aceasta idee este puternic dezarmata atat in Valonia cat si in Bruxelles, asa ca profit de acest discurs pentru a lansa un apel catre autoritatile valone si cele din Brixelles in favoarea restabilirii acestei comuniuni.”

Ziua de 27 septembrie a fost aleasa in urma unei pagini de istorie a independentei Belgiei, astfel devenind din 1975 Sarbatoarea Comunitatii Franceze. Cu aceasta ocazie toate centrele culturale si teatrele subventionate de Comunitatea franceza isi deschid portile si propun spectacole gratuite.

Prima conferinta Peniel, in Austria

On By nelursIn Bible, Christian Life, Devotional, Europe, Media, News, TheologyLeave a comment

Va auntam cu bucurie ca Fundatia Peniel va organiza in aceasta toamna prima conferinta de tineret Peniel din Austria! Preocuparea noastra este ca tinerii romani de pretutindeni sa cunoasca harul lui Dumnezeu, sa accepte identitatea lui Cristos si sa traiasca o viata calauzita de Duhul Sfant, care sa largeasca Imparatia Domnului pana va veni El.
Detalii:
1. Conferinta se va desfasura sub denumirea “Noi Perspective”. Motto: Ieremia 29:11.
2. Locatie: Vienna Christian Center aflat pe Baumgasse, nr. 72 (www.viennachristiancenter.at).
3. Vor predica evanghelia: Lucian ONIGA, Adi FISCA si Iuliu CENTEA. Vor sustine diverse seminarii: Adi FISCA & Peniel band (Despre inchinare), Lucian ONIGA (Cum sa te casatoresti bine) si Sami PETER (Plinatatea Duhului Sfant). La sesiunea panel vor raspunde la intrebari: Stefan PESEL, Martin SCHASER, Ioel ROTARIU, Iuliu CENTEA si Lucian ONIGA.
4. Ne vor conduce in inchinare: Peniel band – RO si alte formatii muzicale din Linz, Salzburg si Viena (Agape & Hebron).
5. Participarea la conferinta va fi conditionata de:
a. Inscrierea pe situl Peniel (www.peniel.ro) pana la data limita de 8 OCTOMBRIE. Recomandam ca fiecare lider de tineret sa-si inscrie grupul de care va raspunde pe intreaga perioada a conferintei! La registratura, numai liderul de grup se va prezenta pentru a face demersurile necesare intrarii in sala!
b. Achitarea unei contributii de 10 Euro la locul conferintei.
Avand in vedere numarul limitat de locuri, numai primele 650 de persoane inscrise vor putea participa la aceasta conferinta! Va rugam sa nu va inscrieti pe lista decat daca veti participa cu siguranta la conferinta!
6. Program:
Vineri, 15 oct.:
Receptia: 17:00 – 18:00
Sesiunea I: 18:00 – 20:00 (sesiune comuna)
Sambata, 16 oct.
Sesiunea II: 10:00 – 11:15 (seminarii paralele)
11:15 – 11:45 – pauza de cafea / ceai
Sesiunea III: 11:45 – 13:00 (sesiune comuna de intrebari si raspunsuri – panel)
Timp liber: 13:00 – 18:00
Sesiunea IV: 18:00 – 20:00 (sesiune comuna)
7. Organizatorii Peniel nu vor asigura cazarea participantilor, dar vor acorda asistenta pentru cazare, in masura locurilor oferite de catre bisericile evanghelice din Viena. Pentru a ne usura munca si pentru a va rezolva singuri cazarea, va rugam sa luati legatura direct sau prin pastorul dv. cu crestinii din Viena! De asemenea, va puteti caza si la locatiile afisate in linkul din mesajul de pe www.peniel.ro. In cazul in care nu va descurcati, va rugam sa luati legatura cu Beni Lavu, la tel. 0043-660-658.35.60, prin e-mail la benylavu@yahoo.com sau pe messenger la id-ul benylavu.
Pentru pregatirea spirituala a acestei conferinte, va rugam sa fiti alaturi de noi in post si rugaciune speciala pe data de 10 octombrie.
Multumim si va asteptam cu drag!
In numele echipei,
Lucian Oniga
PS 1. Speram sa reusim transmirea live a conferintei pe internet.
PS 2. Recomandam intalnirile Global Leadership Summit (GLS) care se vor desfasura in mai multe orase din Romania. Indiferent de varsta si experienta ta in lucrare, participarea la aceasta conferinta va fi o incurajare si o buna provocare pentru tine. Pentru detalii si inscrieri: www.willowcreek.ro.
Pasi.ro

PREZENT LA INTALNIRE

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Life and Health, Miracles1 Comment

By Mihaela Arbid-Stoica , Beirut, Lebanon
Mi-a luat destul timp pana m-am hotarat sa scriu. Motivele sunt simple: mai mult de teama ca nu am sa reusesc, dupa 16 ani, sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.
In vara lui 1993, intr-una din zile, m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, crezand ca e o banala alergie, la care eram predispusa mai ales primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat – intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca „o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care asa-zisul „ciugulit” crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa ma vada un doctor ortoped. Mi-a prescris analizele de rigoare si am facut o radiografie in care se vedea ca osul avea o umflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si un antiinflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva lipsit de importanta. La cateva zile, o prietena m-a sunat si mi-a spus ca mi-a facut o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Foarte linistita, mai mult ca sa-i fac placere, am acceptat interventia ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat ce varsta am, cati copii si altele, pe care nici nu le-am luat in seama. Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin amuzata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii si mi-a spus cu un calm convingator:
– S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina.
Am zambit.
– Ai cancer la oase, 99%. Ce-ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale?

Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca ma aflu intr-o centrifuga sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si gandul mi s-a dus la fata mea care nu implinise inca 12 ani. Inainte de a pune o intrebare doctorului sau de a-l asculta, planul era facut. Pe fata trebuia sa o duc la mama, in Romania, iar eu sa ma sinucid. Doctorul – poate Dumnezeu l-a inspirat – inainte de a fi inceput sa-mi faca trimiterea pentru spitalul american, m-a privit si, ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta, mi-a propus sa repet radiografia si analizele, la un anumit spital, unde-l cunostea foarte bine pe radiolog. Am acceptat fara nicio sovaiala. Imi ramaneau cateva zile, in care aveam sa mai traiesc cu o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.

Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, era mai mult o stare nervoasa. Se intampla, cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment si, astazi, cand imi amintesc, nu-mi pot explica, dar era ca si cum acceptasem diagnosticul si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare, incat pierdusem contactul cu realitatea.
Peste doua zile, eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul stia ca vin, era deja anuntat de doctorul meu.
M-a primit zambind si, dupa cea mi-a facut mai multe radiografii, m-a lasat sa astept poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz spunandu-mi fericit:
– Nu ai cancer. Nu ai nimic, poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie. A doua zi m-am prezentat la doctorul meu cu aerul unei invingatoare. Analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa a sortii… nu avea importanta ce se intamplase, principalul era ca nu aveam cancer. Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani, m-am trezit din nou cu dureri ca la inceput, dar de o intensitate mai mare. L-am sunat pe doctor si mi-a spus ca este o cauza psihica. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut radiografiile, nimic. La doua luni de la primele investigatii, nu mai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si in bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de reumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar… etc. Absolut normal. Toti ma luau de nebuna, iar eu plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie, doctorul m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994, aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartaiau cand ma miscam. Intr-un fel, ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si, inconstient, incepeam sa ma scarpin, sa-mi infig unghiile in articulatie. Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte pentru fata mea, pentru ca incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte de a plati, mi-am aruncat privirea pe standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte, „Isus a facut din mine martorul Sau”, scrisa de un preot misionar, Tardif. Am cumparat-o imediat si, pana seara tarziu, era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, Dumnezeu este mereu prezent, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de Sud. La un moment dat, s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada, isi astepta sfarsitul intr-un spital, zilele fiindu-i numarate.
Intr-una din zile a intrat la el in camera un grup de tineri care i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea prin hol privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca, din fericire, Isus „era deja intrat”. Preotul se hranea artificial de mai mult timp si noua „problema” care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile, cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca rezultatul a fost bun.
Dupa ce s-a insanatosit, si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui Dumnezeu, cu si mai multa forta si convingere.
Intr-o zi, in timpul predicii, a auzit in cap o voce care i-a spus: „Vor fi vindecati cei care nu vad”…
De atunci, miracolele au curs in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate si chiar si cei de la distante mari, au inceput sa vina sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile, a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus, in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa. Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu in drumul sau oameni care il sprijineau, dispusi sa-i faca mici donatii.

Odata ajunsa la ultima pagina, am luat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin trebuia sa fie la prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si-l priveste pe fiecare in parte.

Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si nu mica mi-a fost mirarea cand am citit pe coperta ca pe data de 4 septembrie „Père Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de niciun doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa ajung intr-o adunare in care Isus avea sa fie prezent. El, Dumnezeul nostru, El, care a murit si pentru mine, El, care ne-a intors copii Tatalui, El, pe care, de cand eram mica il consideram Prietenul si Protectorul meu. La data fixata, am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara niciun regret: „Daca nu mor pana vara viitoare, un lucru este cert – voi ajunge intr-un scaun, imobilizata pentru restul vietii”.
Am ajuns devreme si am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copiii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut vreo problema. Dupa ce ne-a povestit cum s-a schimbat viata lui si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari in care Isus l-a indrumat si mai ales despre increderea si credinta lasate in urma lui, ne-a spus: „Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant”. Au inceput minunile; zeci de oameni s-au ridicat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi. La un moment dat, a spus: „Sunt doua femei care au cancer la oase, ele nu stiu si din acest moment incep sa se vindece”. In tot acest timp, cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata mi-L imaginasem pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura pe care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne fiecaruia. Plangeam si ma rugam: „Doamne, nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, a urmarit intalnirea cu Isus, in fata micului ecran. Au fost persoane care au fost atinse de miracol in fata sticlei televizorului.
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte de a se fi pus in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiesc ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si, fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz, am realizat ca nu mai aveam nicio durere, nici la bazin, nici la coloana, nici in zona cervicala. In sfarsit, eram ca la 20 de ani. Ma culcam pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici cea mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nicio durere, il miscam si pe celalalt, si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun de mai multe ori pe zi, mi-am reincaltat pana si pantofii cu toc, adica faceam tot ce nu mai facusem de un an. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu harul si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.
La sfarsitul saptamanii, l-am intrebat pe sotul meu daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns: „Da, dar asteptam sa-mi spui tu ca este adevarat”.
Multa vreme de-atunci, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data, de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus sunt lacrimi speciale.
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca si „umila pacatoasa” care sunt a fost privita si atinsa de harul lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc. Stiu ca in orice imprejurare ne priveste. Dumnezeu mi-a ascuns faptul ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-mi dovedesc iubirea dezinteresata pentru El. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu prezent.

La inceput, imi propusesem sa incerc sa descriu exuberanta pe care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus, cand am inceput sa scriu: „Doamne, da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta”, iar la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar in linistea interioara, imi soptea: „Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine nu au nevoie de argumente. Eu sunt mereu prezent, chiar si atunci cand ei se indoiesc”…
www.orizontcrestin.org

Recesiunea si efectele sale psihologice, intre vinovatia irationala si nevinovatia autentica

On By nelursIn Essays, Life and Health, ScienceLeave a comment

Efectele psihologice ale recesiunii

Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face.
Criza economica actuala face ca frica de ziua de maine sa atinga diferite nivele in randul populatiei. Fie ca este vorba de pregatirea in vederea pensionarii sau de lipsa posibilitatilor de a le asigura copiilor cele necesare, mai ales daca acestia se pregatesc sa urmeze un colegiu sau sunt deja la un colegiu – ori de teama de somaj, oamenii sunt preocupati si chiar ingrijorati de recesiune. De altfel, se asteapta ca o asemenea situatie sa aiba un important impact emotional asupra societatii. Teama, iertare, empatie, frustrare, compasiune, acceptare – acestea sunt doar cateva sentimente cu care ne confruntam in mod constant, de la inceperea crizei.
Izolarea inseamna stagnare
Iertarea fata de propria persoana si empatia fata de ceilalti este necesara, dar nu suficienta in afara contextului de iubire neconditionata. Antitodul sentimentului de frustrare, izvorat din impresia subiectiva de neajutorare si neputinta, incepe cu compasiunea si acceptarea, dar nu se incheie aici. El implica durere, suferinta sufleteasca, stari de tensiune, agitatie, recaderi, insa rezultatul final este cel care conteaza, cu conditia sa avem incredere si sa ne dorim acest lucru cu suficienta tarie. Avem nevoie de vindecare psihologica, insa nu separata de vindecarea lumii. Atitudinea noastra naste alte atitudini! Daca ne resemnam izolati pe particica noastra de viata, marile schimbari se vor lasa asteptate.
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie. Insa mania noastra publica, manifestata ca urmare a faptului ca ne simtim tradati de lacomia, managementul defectuos si  oamenii politici care au creat criza actuala, este compromisa de modalitatile subtile si imperceptibile prin care evitam confruntarea cu sentimentele dureroase de neputinta, inutilitate sau zadarnicie. In locul acestei confruntari, in locul unei atitudini proactive, ne coplesim cu reprosuri, ne incarcam de resentimente ce adesea ne impiedica sa intrezarim partea noastra de putere, in mod irational.
Acest lucru creeaza o problema politica: in timp ce sentimentul de neajutorare pe care il simtim este legitim, capacitatea noastra de a raspunde rational, incercand sa corectam cauzele sale structurale reale este compromisa de vina si rusinea pe care le-am pastrat inauntrul nostru.
Sta in puterea noastra sa schimbam lumea
Responsabilitatea noastra reala de a schimba lumea – ceva ce putem face – este subminata de sentimentele false de responsabilitate si autoinvinovatire pentru lucruri pe care nu le-am facut si nu tin adesea de noi insine. Paradoxul este ca trebuie sa facem fata acelor situatii in care ne simtim cu adevarat neajutorati, pentru a putea sa stapanim apoi, situatiile in care nu ne aflam in aceasta conditie, fara a cadea prada impulsivitatii sau unei reactivitati neconstructive.
In ce consta alternativa? Alternativa la vinovatia irationala este nevinovatia autentica. Alternativa pentru negare este acceptarea, care este departe de a insemna resemnare. Iar solutia la sentimentul de neajutorare este sa iei atitudine si sa ripostezi, sa ai o atitudine proactiva si nu una pasiv agresiva.
Progresivitatea – o problema practica
Problema progresivitatii nu este doar psihologica, ci si practica. Ne luptam cu totii cu pasivitatea, cinismul si confuzia legate de modul in care am putea schimba eficient climatul actual.
Unii dintre noi asteapta  pe margine, pentru a vedea ce va face Obama, criticandu-l sau bucurandu-se ca a stiut sa isi aleaga consilierii. Altii organizeaza si participa activ la diverse eforturi, pentru a influenta rezultatele  politice. Insa cei mai multi dintre noi, cred, ne confruntam cu dificultatea de a ne mentine si a ne construi speranta si pasiunea ce au prins viata anul trecut, in timpul campaniei prezidentiale.
Reactiile psihologice ascunse sunt raspunzatoare pentru vinovatia noastra irationala
Dupa parerea mea, capacitatea si energia noastra pentru angajamentul politic sunt subminate de reactiile psihologice ascunse fata de catastrofa economica actuala, reactii complicate de sentimentele de vina, responsabilitate si neajutorare.
Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face. Ne simtim vinovati atunci cand ar trebui sa ne simtim nevinovati, cinici – cand ar trebui sa ne simtim plini de speranta, si lipsiti de putere, atunci cand ar trebui sa ne simtim plini de putere. Intelegerea si rezolvarea confuziei ar trebui sa ajute enorm progresivitatea.
Penduland intre rational si irational
Criza nu s-a terminat si se anunta a fi dura. Efectele ei negative se vor face simtite inca mult timp de acum incolo. Fiecare proceseaza stresul economic si anxietatea in mod diferit. Pentru fiecare raspuns rational  la aceasta recesiune, exista unul irational – unul care deriva mai putin din circumstantele obiective si mai mult din ciudateniile psihicului uman. Astfel de ciudatenii nu sunt mai putin irationale, pentru motivul ca sunt comune. Sentimentele irationale de invidie, autoinvinovatire si negare isi itesc capetele urate in multi dintre noi, adesea cu rezultate dureroase.
Jeni Chiriac

Roua de dor

On By nelursIn Christian Life, Devotional, Inspirational, literature, poetryLeave a comment

By Sorin Micutiu

Pe calea-ngusta,
umbrele serii
tainuiesc
gene-nlacrimate.

Mi-e dor!…
Mi-e dor de-acele zile
cand ganguream,
in dragostea dintai:
,,O, Doamne, Te iubim!”

As vrea,
in zorii diminetii,
in mireasma florilor,
sa-Ti soptesc cu roua:
,,Pentru rabdare,
Doamne, multumesc!”

Iarta-ma, Doamne!
De atatea ori suspinand
si plangand Te-am auzit
pana-n zori, langa mine…

Azi plang si eu cu dor
dupa dragostea frateasca,
ce pret de jertfe pentru ea
a trebuit sa se plateasca…

Din ce prigoane
s-a nascut iubirea,
frumoasa si sfanta iertare
ce ne-a aprins inimile…

Doamne, pe calea-ngusta
se simte o stare frumoasa…
Nu stiu ce pierd
cei ce nu vor sa iubeasca!

Chiar daca sunt lacrimi,
ele nu-s de jale,
sunt doar roua sfanta
ce picura pe cale…

Genele-nlacrimate
in zorii diminetii
vor scutura podoaba…
Zambindu-Ti, Tie, Doamne!

Zbor cazut intre aripi, Slavomir Almajan

On By nelursIn Christian Perspective, Inspirational, poetryLeave a comment

Se pare ca, Apocalipsa ca fenomen social al prezentului incita mase tot mai largi de oameni, dar, mai ales, creeaza acel fluid propice ganditorilor, duce la un spatiu ?i timp prin care personalitatile cele mai diverse ale Planetei se intorc cu mintea si  cu sufletul spre Divinitate. Omul religios al zilelor noastre nu mai este doar esantion de percepte insusite in numele unei religii anume, nu  se zbate , la polul opus, sa cucereasca ceea ce a mai ramas intreg din natura. Omul de azi isi cauta latura sa pierduta, spirituala, si interactioneaza cu semenii sai,- nu mai ramane singur in fata intrebarilor esentiale.
Dincolo de dogme religioase si granite istorice aparent ca fara de trecut, tot mai multi scriitori cauta esenta translatarii umanitatii prin segmentul temporar, revin la ideea  de Zbor.
,,Zbor cazut intre aripi,, se numeste si noua  carte semnata de Slavomir Almajan, un roman stabilit prin voia Domnului, in umbra frunzei de artar canadian, dar care este inca bantuit de dorul cel mare al Mesterului Manole, dor ancestral.
,,Vom incerca sa patrundem impreun? prin labirintul gandului uman in incercarea de a dovedi prin Duhul, ca ignoranta sau lenea intelectuala sunt
cauzele primare ale starii perpetue de conflict in care exista specia umana. Vom face asta ca sa intelegem ca Dumnezeu ne-a scris cu condeiul iubirii intr-un context mare, pe care suntem datori sa-l citim.”
Iata un citat din cartea despre care vorbim si care ne avertizeaza, cititori fiind, ca aveam de-a face, aici, cu un discurs ce are drept tinta tagma intelectulilor, spita celor care indiferent de  ideea care ii anima,- vin in agora cetatii universale pentru a-si marturisi  starea de conflict, in care se afla laolalta cu toata specia  noastra umana.
Slavomir Almajan este un  intelectual crestin indiscutabil si nu face rabat la sintagmele biblice pentru a-si arata pozitia pe care o are aici, pe Pamant.
ZBORUL este doar un motiv penrtu reflectia in fata unei oglinzi unde, cerul si pamantul devin, prin filosofie, Act cultural si… drept la Credinta.
Zborul, privit, de autor , ca simbol al libertatii,, nu exista in spatiul actual decat, prin corelarea lui cu aripile,,.
Interesanta, desi defel noua, ideea  prin care scriitorul crestin se opreste intr-o viziune dincolo de care lumea nu mai este antheica, nu mai tine de gravitatia lutului din care, ca oameni, am fost plamaditi. Ba, mai mult, Salvomir merge mai departe, ne asigua ca…,,Daca ar fi sa desenam diagrama arborelui genealogic al aripei, originea ei s-ar gasi in vremea de zamislire a primei respiratii…
Frumos spus si pentru ca autorul acestui volum de reflectii este un poet înnascut.
Poezia cuvintelor de care se foloseste autorul in cartea de fata, este o poezie a Vietii si a Mortii care nu pune punct creatiei divine.
,, Prima privire in sus a Creatorului a creat  aripile(….),, iata un gand de care omul Slavomir Almajan indrazneste, as zice, prometeic, sa se apropie  ca de soarele dumnezeirii.
Acesta lucrare, cartea, este ca un poem in proza, are puterea de-a despica frumos apele nelinistii noastre generale, sa ne faca partasi la aventura prin care Stiinta si Lucrarea Divinitatii sunt Alfa si Omega,-Dumnezeul Intreg spre care privim punand intrebari, cautand raspunsuri. Dar, autorul intervine mereu, puncteaza fara sa-si aroge paternitate ideii :
,,Procesul cunoasterii este mai degraba un proces al punerii intrebarilor decat un proces al gasirii raspunsurilor.,,Punctum!
,,Zbor cazut intre aripi,, este o carte care potriveste in acelasi puzzle al paginilor idei crestine si idei profane. O Carte in care limitele umane sunt ridicate, prin cunoasterea de sine, la apoteoza Inaltarii, a drumului in Lumina.
,,Da, omul este un zbor cazut intre aripi dar numai in tendinta lui de a fi independent fata de Dumnezeu. El este o revolta a firii pamantesti impotriva divinitatii, dar mai ales el este un revoltat impotriva lui insusi. Indiferent de atitudine, omul nu poate fi desprins din contextul eternitatii.,,
In viziunea  autorului, omul , frumosul-razvratit, tine mereu sa aiba ultimul cuvant chiar si in relatia lui cu Dumnezeu, dar, tot el, omul, constientizeaza ca… face parte, fara doar si poate,  din procesul creatiei, al continuitatii.
Mi se pare a fi de bun augur modul analitic in care autorul face disectia mentala a omului modern, reuseste sa vada din unghiuri aparent diferite, aceeasi imagine,- Divinul, – un intreg din care monada umanitatii se desprinde firesc, natural, – inchizand cerul  Zborului, al prefectiunii si  aventurii umane, in contextul spiritual.
Slavomir Almajan este un intelectual care nu leneveste in turnul sau de fildes, el isi foloseste capacitatea, tot mai  rara, de-a sintetiza stari si percepte , pentru a-si stabili propria-i dimensiune umana, creativa.
Cu incursiuni in incunabile apstolice  si in altele din lirica profana, autorul se situeaza intr-un univers special, particular, din care  priveste sfera ridicarii prin propria sa putere, apoi, prin omenire, el priveste spre Cer. Cerul sau, – spatiu al zburatorilor cu aripi adevarate si nu de hartie.
Dupa peste doua sute de pagini de zbatere pe litera cu greutate palpabila, tiparita, Salvomir conchide, descoperind ca…ZBORUL este doar … un cantec fara inceput si fara sfarsit. Superb.
Inrezator in steaua sa, aici, scriitorul isi desavarseste misiunea pentru care  este constient, ca a fost trimis pe Pamant.
;;Zbor cazut intre aripi,, este cartea unui om religios care face parte din contigentul Mileniului Trei. Este manifestul unui spirit liber-cugetator care se convinge ca … Zborul  are un nume si Numele Lui este Dumnezeu.
Avem o  carte care se citeste in strana, dar si pe iarba verde, o carte care arde prin ideea ce se desprinde din fiecare pagina, si prin spatiul dintre cuvinte . Este un motiv bun sa ne oprim , sa citim, sa meditam la acel ,,semn de carte,, pe carte fiecare dintre noi se cuvine sa-l asezam intre paginile cartii vietii personale.
Zborul omenirii nu a cazut intre aripi !  Titlul cartii este un avertisment, o metafora din care, odata intelegand-o, suntem mai intelepti, mai demni de aventura cunoasterii si credem cu tarie ca , da, avem deja arpi.
Felicitari, Slavomir Almajan!
Melania Cuc