Author: nelurs

Give for the Holidays!

On By nelursIn USALeave a comment

In a classy, upscale environment in BH at the Celebrity Vault gallery, where art was the liaison and the promoter of Help a Life Foundation, a supportive crowd generously donated for a more than complex project of housing and educating orphan girls in Ethiopia. 100% of the proceeds went for bettering the life of the unfortunate ones, who need and rely on this one-in-a-lifetime opportunity to change their life around.

Among the honorees were Ambassador Taye Selassie; actor Said Faraj, Editor-in-chief and founder of Beverly Hills Times Magazine – Suzanne Takowsky; Editor-in-chief and founders of Bel-Air Magazine – Melanie and Rick Amor; humanitarian and Celebrity Society Magazine’s spokesperson – Tracy Saunders, Curtis Williams, Editor-in-chief of Melrose Heights Magazine, Giacomino Drago from Il Pastaio, Mauro from Mauro’s Cafe at Fred Segal’s, Aura Imbarus, author of the Pulitzer Prize nominated memoir “Out of the Transylvania Night,”  and many more spent the evening entertained by a touch of Africa.

The Ethiopian Dance Troupe along with the West African Drummers brought Africa to
Beverly Hills.  The pulsating drum beats had a crowd of Beverly Hillers trying to get into a packed Celebrity Vault gallery.  KCRW DJ Daylight and Ethiopian DJ Son Zoo kept the theme of Africa going until midnight as the beautiful Help a Life volunteers called “Blue Angels” wearing sequined transparent tops mingled with the crowd.

With the help of our sponsors from Mastro’s Steakhouse and Cristophe Salon in Beverly Hills to the Mondrain Hotel Agua Spa, this red carpet holiday soiree was made possible, and the life of these orphans’ girls will be tailored in better and brighter shades forever.

Aura Imbarus, PhD
Los Angeles, California

Eminescu for Windows

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Unele lucruri nu se schimba niciodata. De pilda, literatura buna. Si aceasta, in ciuda faptului ca secretul ei infailibil pare simplu: reteta unei „belle-lettre” este sa pui in forma desavarsita trairi majore, mereu actuale, universal valabile, cu care sa se identifice, pe cat posibil, multi dintre cititori.
Talentul innascut nu are nevoie de considerente de genul acesta, utilitariste. Cand esti facut pentru a scrie, nu te intereseaza moda vremilor sau gustul lectorilor. Scrii pentru ca preaplinul nu-ti da pace, scrii pentru ca nu poti altfel, scrii pentru ca altfel nu-ti gasesti linistea. Multi autori marturisesc ca le poarta cineva mana, nevazut, imprumutandu-le harul, pentru a se face auzit.
Geniul depaseste talentul, cu un pas. El merge mai departe si modeleaza o lume noua, schimband insesi radacinile noastre. Sensibilitatea sa nu se adapteaza la mase. Universul insusi pare sa-si potriveasca pasul dupa ritmul respiratiei sale creatoare.
Putini sunt insa creatorii de arta binecuvantati cu instinct pentru eternitate. Rasar sporadic, mult prea rar, strapungand regulile grabitei lumi caleidoscopice in care traim. Ne vine greu sa distingem intre esenta si flacon, intre captuseala si stofa, asaltati din toate partile de senzatii si informatii de „umplutura”. In acest context, e tangent la miracol momentul in care descoperim pe paginile altora ideile pe care credeam ca le nutrim doar noi. Nimic nu se compara cu satisfactia regasirii propriilor batai de inima intre copertele unei carti pastratoare de comori.
„Cazul” eminescian e parca facut pentru a ilustra acest adevar. Se spune, dealtfel, ca Eminescu ar fi cultivat o adevarata manie pentru perfectiune, cizeland si reformuland fiecare fragment, ducandu-l la limitele epuizarii. Indiferent de timp sau de spatiu, atingerea geniului continua sa emotioneze neintrerupt. Tineri sau varstnici, romani sau de alte natii, azi sau acum doua sute de ani, adeptii lui Eminescu cauta in randurile scrise de el, implinirea, raspunsul. Cercul de entuziasti, care se grupase in jurul poetului inca de pe vremea cand era redactor la „Timpul”, se perpetueaza ca un ecou, asemeni reverberatiilor pe suprafata unei ape line, atinse in treacat de-o aripa de fluture pasager.
E greu sa entuziasmezi un copil de scoala pentru lecturile „obligatorii” de prin manuale. Tin minte si eu cum, in anii de liceu, cand invatam pe de rost Luceafarul – nu fara placere, dar nici cu prea multa tragere de inima – nutream pasiuni tainice pentru rebelele versuri stanesciene. Ne intreceam, pe atunci, imitand inventivitatea vesela a lui Marin Sorescu, citeam „Arta a conversatiei” de Ileana Vulpescu sau versurile incendiare ale „in-Flacara-tului” Adrian Paunescu, ne identificam cu singuraticul Preda. Eminescu era atotprezent, dar instalat solid pe locul sau meritat, de „clasic”. Romantismul sau declarat nu cadra cu pornirile noastre de tineri teribilisti, in tenisi albi. Erau vremuri in care autoritatea centrala impunea, prin programele scolare, un ghiveci de scriitori, nu intotdeauna valorosi. Copilul care crestea in noi privea circumspect si cu bagare de seama devalmasia proletcultista si se rezuma sa adune impresii, pentru a-si forma mai tarziu o parere proprie. Abia dupa depasirea etapei „cool”, de la distanta unor ani, ochiul spalat de constrangerile din afara descopera deliciile binecuvantatei rime eminesciene.
Ne surprind pasajele in proza, transmise din mana in mana prin internet, care releva o cu totul alta natura a Luceafarului nostru, mai de zi cu zi, mai cotidian. Articolele sale critice la adresa societatii romanesti in plina schimbare, descrierea detaliata a lipsei de integritate a unor politicieni socheaza prin actualitate, de parca ar fi scrise chiar acum. Nu intamplator, personalitatea unica a Omului Mihai Eminescu depaseste cu mult limitele schematice de poet, pe care ni le servisera activistii zelosi, interpretand „Imparat si Proletar” ca pe un indemn tacit la aderare.
Destinul controversat al jurnalistului intre ciocan si nicovala, cu pareri proprii pe teme de salvare nationala, nu e o raritate nici in zilele noastre. Recenta disparitie dintre noi a poetului Adrian Paunescu, la fel, ne pune in incurcatura.
Mihai Eminescu nu a facut niciodata un secret din orientarea sa vadita de dreapta, dar insista asupra independentei sale religioase, ferindu-se de etichetari. Crestina, budista, agnostica sau ateista, natura interioara a artistului Mihai Eminescu ramane ambigua si deschisa spre toate orizonturile posibile. Pozitia sa incerta a fost interpretata de contemporani drept protest incomod. Nu-i de mirare ca adeptii complotului politic pun si astazi sub semnul intrebarii conditiile suspecte ale mortii sale, in urma tratamentului cu injectii de mercur, impus de doctorul Sutu. E limpede ca autorul atator articole polemice, poetul „Epigonilor” si al „Criticilor mei” nu ducea lipsa de adversari politici.
In calitate de amatoare de literatura fara pretentii de exegeza profesionista, fac primul pas in directia improspatarii amintirii, deschizand calculatorul. Poate din cauza ca ne aflam pe terenul tehnicii moderne, sau poate si pentru ca am acumulat experienta intre timp, Eminescu mi se pare mult mai aproape, mai modern. Suspansul creste pe masura ce rasfoiesc paginile virtuale intocmite in limbi straine. Constat cu stupoare ca exista un Eminescu pentru germani, dar un altul pentru englezi, spanioli sau francezi. Ca o delicatesa in foi etajate, pe ecranul din fata mea se „coace” o paine cu straturi suprapuse. Sa fie oare peste tot acelasi aluat, doar prelucrat in forme diferite? Ce tarziu acum, toana mea de moment se transforma intr-o cercetare pasionanta, plina de suspans.
Desi toti sunt unanimi, considerandu-l pe Mihai Eminescu, asa cum bine zicea Nicolae Iorga, parintele incontestabil al limbii romane moderne, sunt diferente de nuanta de la un site la altul. Englezii il interpreteaza pe Iorga in felul lor inedit, traducand, citez, „godfather”. Amuzant si „very british”, caci postura de „nas” nu se potriveste cu tineretea poetului disparut prematur.
Wikipedia germana pune accent pe formarea sa prin scoli de limba germana, inclusiv la Viena si la Berlin, dar nu uita sa mentioneze ca Eminescu nu a pus pret pe finalizarea studiilor facilitate de generosul sau mentor spiritual Titu Maiorescu, abandonandu-le in stil atat de „ne-nemtesc”.
Spaniolii si francezii prefera sa dezvolte latura sa patriotica, de istoric si publicist, si cea a angajamentului sau in plan politic, pentru unitatea nationala. Aflu lucruri pe care poate le-am invatat pe vremuri, dar care, probabil, nu mi s-au parut demne de memorat. Anume, ca poetul a asistat la cursurile Universitatii din Viena, cunoscand acolo alti tineri din provinciile vorbitorilor de limba romana, inflacarandu-se alaturi de ei pentru idealurile natiunii dezmembrate. Dar ca n-a legat prietenii serioase cu nimeni din randul celorlalte nationalitati. Si mai citesc ca primele scoli frecventate au fost cu predare in limba germana si ca studentul Eminescu se ocupa ocazional cu traduceri.
Fara intentia de a-i stirbi aura, simpla asemanare dintre tineretea sa si preocuparile tinerilor de azi, bursieri tot la Viena sau la Berlin, ni-l aduce mai aproape. Exista si acum tineri romani care asista „extraordinar” pe la cursuri din strainatate, pentru ca nu li se echivaleaza anii de studii acumulati in tara (deci, nu sunt studenti cu inmatriculare „ordinara”). Multi se ocupa in paralel cu traduceri.
Am fost si eu la Viena. Cine ar fi crezut ca, prin prisma Vienei lui Eminescu, voi regasi pe cai asa de ocolite amintirea lecturii cartii lui Adrian Paunescu „De la Barca la Viena”! Pe vremea cand o citeam si talmaceam infrigurata sensul ascuns al frazelor cenzurate, insasi ideea ca as putea vizita candva eu insami capitala Austriei parea o himera.
Undeva, la Viena, trebuie sa se fi produs si teribila fractura din destinul geniului, deja manifest. Nu stiu daca e importanta cauza, dar e cert ca de pe acum incepe sa se modeleze personalitatea celui care va fi „fericit, ca artist, nefericit, ca om”. Sunt voci care pun criza pe seama intalnirii cu Veronica Micle, altele o atribuie mai degraba predispozitiei sale genetice pentru depresie, caracteristica familiei Eminovici. Cert este ca, incepand cu Viena, Eminescu devine melancolic si romantic, dar si schopenhauerian cu trup si suflet, inclinat spre critica. Ideile lui Arthur Schopenhauer, adesea xenofobe, misogine, antisemite si extremiste ii apar ca solutii potrivite pentru a scutura ordinea nefireasca a lumii si pentru a provoca schimbarea. Din acest moment, decizia de a nu acumula de-a lungul vietii nimic conform cu regulile – „nici diplome, nici pozitii, nici casatorie sau avere” – devine crez definitiv. Romanticul Eminescu se contureaza incepand de acum, clar diferit de colegii de generatie. Cu scopul declarat de a face cunostinta cu autorul poemului „Venera si Madona”, Iacob Negruzzi calatoreste la Viena. Va marturisi mai tarziu ca, in cafeneaua vieneza, Eminescu era vizibil de la distanta, cu profil romantic, parul lung si privirea pierduta in melancolie.
Gasesc cu groaza pe un site german de referinta poezia „Siehst Du den Stern“, scrisa de poetul elvetian Gottfried Keller si raman inmarmurita de frapanta asemanare cu preferata mea „La steaua”. Aflu ca versiunea eminesciana este o prelucrare dupa originalul din limba germana. Ma doare putin, dar faptul nu stirbeste cu nimic frumusetea poeziei si nici meritul celui care ne-a facut-o accesibila, fara sa faca un secret din faptul ca a tradus. Oare cate alte detalii, de care nu am avut cunostinta pana acum, ne-au mai fost ascunse?
Fidel spiritului practic tipic german, autorul paginilor din internet nu uita sa mentioneze amanuntul picant precum ca singurul onorar primit vreodata de Eminescu pentru o opera literara a fost suma modesta din partea revistei „Familia”, in 1883 (tarziu!), la publicarea catorva poezii (printre altele „Adio”, „Si daca…”, „Pe langa plopii fara sot”).
„Unul din ilustrii necunoscuti ai literaturii europene”, asa il desemneaza pe Mihai Eminescu distinsul profesor doctor Ernst Ostercamp de la Universitatea Humbolt din Berlin. Cata dreptate are! Nu pentru ca Eminescu nu s-ar fi tradus; opera sa exista deja in peste 60 de limbi. Mai degraba pentru ca el vine din alta lume decat cea a autorilor moderni occidentali. Cum sa nu-l aprecieze reputatul critic german, daca pana si adresa Institutului de Literatura din Berlin, cel pe care il dirijeaza domnul Ostercamp, trezeste nostalgii romantice: „Unter den Linden”?! „Sub tei”, care va sa zica. Artera aceasta, un fel de „Calea Victoriei” pentru Berlin, a existat dintotdeauna – era si pe vremea sederii acolo a studentului Mihai Eminescu. Iar teii, esenta insasi a romantismului eminescian, sunt simbolul sau celebru. Parca aud vocea vibranta a lui Nichita Stanescu marturisind ca, de cand l-a descoperit pe Eminescu, nu mai poate trece pe langa un tei inflorit fara sa se patrunda de fiorul metafizic.
Eminescul „spaniol” ma intampina pe internet ca un hidalgo idealist, purtat de idei progresiste. Sunt pomenite zvonurile despre apartenenta sa la o societate secreta, care urmarea eliberarea Transilvaniei de sub jugul imperialist si unirea tuturor romanilor. Probabil, o trimitere la societatea „Orient”, din care faceau parte o suma de intelectuali entuziasti, dedicati promovarii pe atunci inca tinerei limbi romane. Numeroasele sale deplasari, ca si turneele cu echipele de teatru, in scopul culegerii de folclor si pentru cunoasterea dialectelor locale din zonele locuite la vremea aceea de romani par a veni in sprijinul acestei teze. In fond, unitatea limbii si cea geografica sau politica nu sunt altceva decat fatete ale aceluiasi patriotism. Se stie, de altfel, ca Eminescu a reactionat puternic la Razboiul Ruso-Turc de la 1877-1878, condamnand impartirea din final, odata cu recunoasterea independentei – ciopartirea atat de nedreapta pentru Basarabia.
Exprimat in termeni spanioli, angajamentul sau patriotic adopta pe alocuri rezonante miscatoare, aidoma omagiului unui erou national, pe urmele legendarului El Cid. Tot paginile spaniole remarca faptul ca publicatia „Timpul”, pe care Mihai Eminescu o alimenta aproape singur cu editoriale, scriind pana la epuizare, era de fapt organul oficial al Partidului Conservator.
Captivante, cateva din paginile in franceza despre Eminescu pun accent pe pasiunea sa pentru arta dramatica. Nimic surprinzator pentru patria lui Molière. Mai putin se mentioneaza piesele sale, cat amanuntele biografice legate de scena. Incepand cu renuntarea la scoala si plecarea in lume la 17 ani, alaturi de trupa lui Iorgu Caragiale, teatrul va fi mereu prezent in viata sa. Mai tarziu, proiectul de traducere din germana a „Tratatului despre Teatru” de Heinrich Theodor Röscher avea sa-i ocupe mult timp, pentru ca in final sa ramana neterminat. Pe scena lumii, Eminescu s-a vazut adesea ca un actor intr-o piesa de teatru complexa.
Tot francezii sunt cei care pun sub semnul intrebarii data reala a nasterii copilului Mihail Eminovici. Daca ar fi sa dam crezare inmatricularii la scoala (unde avea sa-l aiba ca dascal pe neuitatul Aron Pumnul), poetul s-ar fi nascut in decembrie 1849, si nu in ianuarie 1850. Corectura facuta pe baza marturiei uneia din surorile poetului este aparent lipsita de importanta, dar inexactitatea poate crea dificultati la ocazii jubiliare.
Un impatimit din spatiul vorbitorilor – sau mai bine zis al cronicarilor virtuali – de limba engleza, gaseste nimerit sa vorbeasca despre comportamentul si psihologia fascinanta a lui Eminescu. I. L. Caragiale il vedea intr-o continua oscilatie, intre introvertit (visator, neinteles, trist) si extrovertit (exuberant, dornic sa guste paharul pana la fund). In schimb, Titu Maiorescu, mentorul si omul politic caruia ii datoram recunoasterea lui Eminescu in intregime, cel care i-a stat la dispozitie pe tot parcursul vietii, sustinandu-l si ajutandu-l sa iasa din atatea impasuri, sublinia indeosebi latura comunicativa a geniului, capacitatea sa nestavilita de a transmite emotii si de a-i entuziasma pe cei din jur, electrizandu-i.
Acelasi autor panbritanic, indragostit, precum se vede, de dedesubturile sentimentale ale vietii zbuciumate de poet, ne pune in tema cu prietenia neconditionata care i-a legat pe Mihai Eminescu si pe Ion Creanga, ideal de fraternitate perpetuat realmente pana la moarte. Cert este ca, atat Creanga, cat si Eminescu au murit in acelasi an, ca dealtfel si legendara iubire neimplinita, Veronica Micle. In viziunea internautului englez, iubirea pentru Veronica Micle ramane un vesnic mister: Eminescu insusi a refuzat sa faca pasul final spre implinirea ei, in anii in care iubita – vaduva – ii devenise perfect accesibila, dedicandu-i-se cu atata devotament. Retin din acest site ca, fara Eminescu, nu am fi avut Ion Creanga si nu ma pot opri sa nu remarc ce saraca ar fi ramas copilaria mea fara „Amintiri”. Invatatorul Ion Creanga ar fi ramas un simplu dascal de tara daca nu l-ar fi intalnit pe Eminescu si nu s-ar fi lasat convins sa scrie si sa ia contact cu „Junimea”.
Nu ma surprinde prezenta unui bust Eminescian intr-un loc public, pe un soclu binemeritat din München sau Paris, dar recunosc ca nu ma asteptam sa-l aflu tocmai in Pakistan, la Islamabad, ca monument dublu, alaturi de prestigiosul poet-filozof autohton Allama Iqbal. Sunt venerati impreuna, ca doua laturi ale aceleiasi geniale sensibilitati, simbol al universalitatii idealurilor inalte, dincolo de granitele din spatiu si timp.
Ma dau la o parte de la calculator si incerc sa compun in minte un Eminescu pe cat posibil fidel tuturor versiunilor vehiculate pe seama sa. Fascineaza in continuare OMUL Mihail Eminovici, geniul care si-a ales ca „nom de plume” numele cu rezonanta mai neaosa romaneasca, de Eminescu, intr-o vreme cand „romaneste” era ceva exotic, nebulos. Daca as trage linie dedesubt, as scrie, poate, sub OM, ca motto, in rezumat, cuvantul „curaj”, pentru ca s-a incumetat nu doar sa creada in idealurile sale, ci s-a si pus in slujba lor. Fara garantia ca ele ar fi corecte, dar tot mai bine decat optiunea de neimplicare, atat de raspandita.
Sub POET, as pune mai intai „geniu”, iar apoi „trist”. E rau? E bine? Ce-ar zice „Luceafarul”, opera despre care se spune ca merge cu inspiratia pana inapoi, la Upanisade? Caut intr-o carte de filozofie din Orient si dau peste un pasaj care imi da de gandit: „Multi oameni confunda veselia cu fericirea. Nu satisfactia momentana e baza fericirii adevarate. Poftele sporadice se duc si vin, placerea provocata de stingerea lor e de scurta durata. Fericit esti cand ceea ce simti se suprapune perfect peste ceea ce traiesti si manifesti. Armonia dintre interiorul si exteriorul nostru este singura baza viabila de fericire trainica. Poti fi trist, daca asa te simti, pe moment. Neopunandu-te propriei tale naturi, lasandu-te in voia tristetii care te cuprinde, fara sa o maschezi, fara s-o ascunzi sau s-o refuzi, vei intelege ca e si ea trecatoare. Totul este sa ramai fidel naturii tale interioare. Tristetea e si ea doar o stare, nu schimba esenta substantei pe care o porti in samburele tau. Poti fi trist si fericit in acelasi timp. Nu e o contradictie”.
Sperand ca Eminescu a fost fericit, in ciuda tristetii care l-a insotit mereu pana la finalizarea destinului sau, ii multumesc in gand pentru imensa comoara de spirit pe care ne-o lasa si nu-mi ramane decat sa-i doresc odihna lina intru fericire trista.
noiembrie 2010
Gabriela Calutiu Sonnenberg
Benissa

IN ASTEPTAREA SARBATORII CRACIUNULUI

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Craciunul este marea sarbatoare a crestinatatii. Este sarbatoarea Nasterii Domnului, un timp al bucuriei, al pacii si al linistii sufletesti; o perioada in care primim si daruim multa iubire si caldura sufleteasca. Acest lucru se remarca si in entuziasmul cu care se fac pregatirile pentru aceasta sarbatoare: cumparaturi, ornarea caselor, institutiilor, magazinelor, pomilor de pe strazi etc.
Ne reamintim cu drag trecutul istoric si religios, momentul  Nasterii lui Iisus in vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul in care au trait Iosif si tanara virgina Maria, cea vizitata de un Inger care i-a spus ca va da nastere unui Fiu al lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Iisus. Iar cand  imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati, Maria care era insarcinata si trebuia sa nasca, a parasit localitatea Nazaret impreuna cu Iosif, indreptandu-se spre Betleem. Odata ajunsi in Betleem, au innoptat intr-una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile; gasind o iesle, Iosif a intins pat din fan proaspat, cuib pentru Domnul care avea sa vada lumina zilei. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Iisus, asa cum ii spusese Ingerul. O stea mare a aparut deasupra Betleem-ului, vizibila de la departare; ciobanii au vazut cum cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicand: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui.” Ciobanii s-au indreptat spre Betleem si l-au gasit pe pruncul Iisus caruia I s-au inchinat, iar regii (craii) care traiau undeva la rasarit de Ierusalim, cand au vazut steaua stralucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat calauziti de steaua stralucitoare, au ajuns in Betleem, l-au aflat pe Iisus in iesle,  I s-au inchinat si I-au pus in fata daruri: aur, tamaie si mir. Dupa acea noapte s-au reintors in propria tara sa dea de veste Nasterea Mantuitorului…
Craciunul este Sarbatoarea Bucuriei, cand fiecare dintre noi redevine copil prin curatenia gandurilor si isi deschide sufletul catre Domnul, cu credinta, nadejde si iubire. In aceste zile Cerurile se leaga de Pamant.
Cuvantul „Craciun” se pare ca l-am mostenit din latinescul „creationem” – creatie, nastere. Unii spun ca e vorba de un cuvant mult mai vechi, tracic, de dinaintea  romanizarii Daciei, iar altii spun ca ar veni din limba slava, preluat odata cu crestinismul de la slavi. Obiceiurile mostenite pentru sarbatorire difera de la o zona la alta a Tarii, dar pretutindeni au la baza sentimentul religios.
In seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Craciun („O, brad frumos cu cetina tot verde…”), isi primesc colindatorii. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor, alcatuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri si gesturi. Originea colindelor se pierde in timpurile indepartate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase si au capatat o mare varietate pe intreg teritoriul tarii. Ele creeaza o atmosfera de sarbatoare si buna dispozitie. Colindatorii intra in fiecare casa sau se opresc in fata usilor sau a portilor, cantand, vestind Nasterea Mantuitorului. Gazdele ii rasplatesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane si chiar bani. Ajunul Craciunului incepe cu colindul : „Buna dimineata la Mos Ajun/ Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati…” Copiii – cate trei, precum cei trei magi – merg din casa in casa purtand cu ei o stea si cantand colindul : „Steaua sus rasare/ Ca o taina mare,/ Steaua straluceste/ Si lumii vesteste./ Ca astazi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naste pe Mesia./ Magii cum zarira/ Steaua si pornira/  Mergand dupa raza/ Pe Hristos sa-L vaza./ Si daca pornira/ Indata-L gasira/ La Dansul intrara/ Si se inchinara./ Cu daruri gatite/ Lui Hristos menite/ Luand fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Si aici sa fie/ De la tinerete/ Pan’ la batranete.” Melodiile sunt de o rara frumusete.
Steaua vesteste nasterea lui Iisus, ingerii si pastorii se bucura, iar cei trei regi intelepti de la Rasarit (Magii) vin sa-L marturiseasca si sa I se inchine, aducandu-I daruri:  „O, ce veste minunata/ in Betleem ni se arata./ Astazi S-a nascut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Ca la Betleem Maria/ savarsind calatoria/ intr-un mic salas/ lang-acel oras/ a nascut pe Mesia./ Pe Fiul in al Sau nume/ Tatal L-a trimis in lume/ sa Se nasca/ si sa creasca/ sa ne mantuiasca…”
Am trait o perioada in care unii au incercat sa-si realizeze un adevar propriu, departe de Credinta, de Dumnezeu – Adevarul Absolut. Era in fond o problema a lor, personala. Mai sunt si astazi persoane care pastreaza „erorile”, falsele lor adevaruri. Fac o digresiune amintind un experiment care mi-a atras atentia, a unui grup de cercetatori americani, facut in 2004, dupa ce un procent destul de mare dintre cei intervievati au considerat urmatoarea afirmatie posibila: „Nu exista adevar absolut!” adaugand ca doi oameni pot defini adevarul  total diferit si ambele definitii pot fi corecte”. Au fost intrebati tinerii, si 83% dintre ei au considerat afirmatia adevarata, adica, fiecare dintre ei a considerat ca are adevarul sau absolut. Cercetatorii au aprofundat problema si au facut un experiment cu tineri carora li s-a spus sa inchida ochii si apoi sa arate cu un brat unde este Nordul. Li s-a cerut sa pastreze bratul in directia aleasa si sa deschida ochii. Nordul era… pretutindeni! Unii aratasera catre tavanul salii. Apoi au fost rugati cei care nu erau convinsi, sa se aseze, iar cei ce sunt siguri ca ei arata catre Nord sa ramana in picioare. Au ramas in picioare tineri aratand in toate directiile. Atunci experimentatorul  a scos o busola si le-a spus tinerilor ca directia in care arata ei trebuie sa fie conforma acului busolei, daca nu este, inseamna ca ei arata o directie gresita, ca atare „Exista adevar absolut!” Iar ei fusesera toti in deruta.
Toate religiile lumii incearca sa ne faca sa intelegem existenta Adevarului Absolut, a sensului vietii noastre. Religiile dovedesc ca trebuie sa existe mai mult decat simpla existenta fizica pe care o cunoastem. Religia este chiar o dovada ca omenirea este mai mult decat rezultatul evolutiei unui animal, ca exista intr-adevar un Creator care a creat omul cu un scop si a pus in oameni cunostinta existentei Lui. Si daca exista un Creator, atunci El este etalonul adevarului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat si Cuvantul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaste Adevarul Absolut este relatia personala cu Cel care a pretins ca este „Adevarul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.”(Ioan 14:6) Dumnezeu este Cel care a creat cerul si pamantul si S-a facut cunoscut noua, prin Fiul Sau Iisus Hristos.
Suntem liberi sa gandim asupra existentei unei constiinte fundamentale care este implicata in realitatea profunda a existentei noastre. Cea mai profunda realitate fiind acest univers in care traim, este necesar sa credem in Adevarul Absolut si in dragostea Lui Absoluta pentru noi. Religiile pot fi intelese de toti oamenii si ele ii invata, frumos spunea cineva, cum sa inoate atunci cand se afla in mijlocul unei ape si nu stiu in ce directie s-o ia, sau nu mai au putere sa dea din maini si din picioare. Crestinismul este religia care predica iubirea pentru semeni, mila, impacarea, credinta si speranta. Iar Iisus a venit in lumea noastra sa ne invete cum sa traim, cum sa ne mantuim. Iata de ce nu uitam aceasta Sfanta Sarbatoare si ne bucuram de venirea pe lume a Mantuitorului nostru.
Viata de astazi, individuala si sociala, cu problemele ei materiale coplesitoare, ne indeparteaza uneori de adevarata viata spirituala, aruncand intre materie si spirit un val tenebros. Sarbatoarea Craciunului fiind  o sarbatoare a sufletelor noastre, tot omul da la o parte acest val…
In aceste zile ne dorim sa ninga (acolo unde este posibil!), cerul sa cearna puful alb  si moale care sa-mbrace pamantul si tot ce este in jurul nostru, aerul sa se purifice, sufletele sa ne fie pline de dragoste.
Imi amintesc de un colind pe care l-am scris candva:
Sa ninga, iubite, sa ninga/ in seara de – Ajun de Craciun,/ o clipa nebuna te-aduca/  la mine la usa sa suni./  Credea-voi ca-s colindatorii/ si usa larg voi deschide/  si tu-mi vei canta un colind,/ tristetea o vei ucide./ Sa ninga, o, Doamne, sa ninga/  si tu prin troiene sa treci…/ Hai vino, canta-vom colinde,/ vom spune atatea povesti!/ Sa ninga, iubite, sa ninga/ in seara de-ajun de Craciun,/  o clipa nebuna te-aduca/ la mine la usa sa suni./ In casa e cald si e bine,/ si bradul e plin cu astre,/ prin fereastra vad fulgii cum cad,/  fulgii iubirilor noastre. / Sa ninga,o, Doamne, sa ninga…

Sanatate, rod bogat si implinirea dorintelor in noul an asteptat!

Vavila Popovici, Raleigh – Carolina de Nord

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE SI EPIGRAME “ROMEO SI JULIETA LA MIZIL”

On By nelursIn literatureLeave a comment

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE SI EPIGRAME “ROMEO SI JULIETA LA MIZIL”,INITIAT SI ORGANIZAT DE LICEUL TERORETIC „GRIGORE TOCILESCU”,REFLECTAT IN OPINIILE CATORVA PARTICIPANTI PREZENTI LA EDITIILE PRECEDENTE
Coordonator proiect: prof. Badicioiu Laurentiu

EDITIA A II-A, 2008-2009

Emil Proscan, primarul orasului Mizil
Mult mai mult decat o sarbatoare obisnuita. Eveniment de inalta tinuta care, prin prestanta si prestatia invitatilor, a produs, aproape pe tot parcursul desfasurarii, emotii, vibratii, trairi, parcurgandu-se, prin adevarul si lumina celor spuse, intregul areal dintre zambet si lacrima.  Felicitari, felicitari, felicitari celor care au facut sa fie acele momente!

Daniel Cristea-Enache, conf.univ.dr., critic literar, scriitor
„De multe ori, concursuri precum cel organizat de fostul meu coleg de facultate si actualul profesor de literatura romana Laurentiu Badicioiu, au un iz provincial. Texte mediocre sunt notate pozitiv si ridicate artificial la rang de literatura veritabila. Aceasta fiind trista regula statistica, concursul de la Mizil reprezinta o fericita exceptie. Ma refer in special la sectiunea poemelor de dragoste, de un foarte bun nivel in ansamblu, si cu cateva individualitati poetice deja conturate. Am citit cu reala surpriza si cu efectiva incantare texte publicabile in orice publicatie culturala centrala. Literatura actuala, scrisa de oameni tineri si foarte tineri, da semne de vitalitate (si) la Mizil. Felicitari asadar participantilor si organizatorilor, cu o mentiune speciala pentru sufletul manifestarii: Laurentiu Badicioiu.”

Corneliu BERBENTE, prof.univ.dr.ing., vicepresedintele Clubului „Cincinat Pavelescu”
Lectia de liceu
Desi cu facultate, eu –
Declar deschis, cinstite fete –
Luai azi lectii de liceu:
De stima si de tinerete!
Moment
– Cine-s oare-acei barbati
De eleve-nconjurati?
– Sunt profesori elev… ati!

Profesorului Laurentiu Badicioiu,
marele animator
Vezi, badita Badicioiu,
Cand bea vinuri din tot soiul,
Pentru-al sau liceu trudeste:
Nu “pileste”, “TOCILESTE”!
Unu-i invitat de seama, Maestrul Corneliu Leu,
dezamagit ca nu a avut succes la soprana
S-aduca diva la Mizil,
Se zice c-au platit din greu.
Atunci pricepe si-un copil
Ca nu s-ar multumi c-un LEU!

Profesorul Ion Busuioc a intarziat la un pahar
Un pic de busuioc in vin
ii da aroma, gust deplin,
Dar nu-i de-ajuns un poloboc
Sa-l “dregi”, in schimb, pe Busuioc!

Vasile Larco, Premiul „Grigore Tocilescu”, Epigrama
Ajungand acasa mi-am dat seama ca totul a fost un vis. Un vis frumos si tot ce-i splendid, e putin. Asadar: Mizilul amintiri placute-mi lasa, / Umor si voie buna cu toptanul- / si zau, ca n-as mai fi plecat acasa… / Dar am plecat sa pot veni la anul! Sau altfel spus: Plecand spre Iasi, atata doar / Afirm, cu inima curata: / Asa Spectacol, zau, mai rar… / Pacat ca-i la un an o data! Despre Sarbatoarea Liceului „Gr. Tocilescu”, despre slujitorii de ieri si de azi ai acestui renumit lacas de invatamant, numai cuvinte frumoase, si anume: La „Tocilescu” sa aflati / si nu sunt vorbe goale, seci / Ca dascalii sunt toti notati / Cu note doar de douazeci! Liceul este demn de numele ce-l poarta, se mandreste pe buna dreptate, cu inaintasii: Grigore Tocilescu, George Ranetti, etc. si cu actualii profesori: Victor Minea, directorul liceului, Milena Covaliuc, director adjunct, Aura Frusinoiu, Laurentiu Badicioiu si tuturor celorlalti le spun: “La revedere in 2010.”

C.Tudorache, un participant pretentios
[…] La masa festiva am stat langa o doamna, participanta la concurs, care i-a reprosat subtil dlui Laurentiu Badicioiu faptul ca nu a fost onorata cu o distinctie la festivitatea de premiere. Am citit acasa lucrarile dumneaei si nu mi-am dat seama daca a participat la sectiunea epigrama, calambur, poezie, proza scurta, fabula, enigmistica sau literatura SF, ca scrierile respective sunt sub orice critica, de neinteles, incat pot spune: ,,Mare e gradina Ta Doamne!”Acest tip de participant, cu tupeu, vazandu-se azi publicat, la concursul viitor, daca nu i se acorda Marele Premiu, face scandal si este vai si amar de organizatori. Vinovati sunt cei ce i-au tiparit ineptiile.

Laurentiu Ghita, Premiul „Agatha Bacovia”, Epigrama
Ma leaga deosebite amintiri de Mizil. intai pentru ca sunt ploiestean de origine, adica de la o aruncatura de bat  (cu bazooka, e adevarat), apoi pentru ca drumurile mele de vacanta spre bunici treceau obligatoriu prin Mizil, spre Glodeanu Silistea. Asa ca, oarecum, meleagurile astea nu-mi sunt de-a dreptul straine. Dar oamenii, pe oamenii acestia nu am avut prilejul sa ii cunosc. Auzisem, ca omul, de luptele ca acceleratul sa opreasca si in Mizil, citisem de un Romeo si Julieta bastinasi, dar atat. Ei bine, am avut privilegiul sa fiu in centrul unui eveniment cultural cum mari metropole cu ifose nu sunt in stare sa organizeze. Cu fortele lor modeste, acesti oameni inimosi au lansat provocarea acestui festival , „Romeo si Julieta la Mizil” de care s-a auzit si se va mai auzi cu siguranta. Un festival foarte curat si corect organizat, cu invitati de soi, cu recitaluri de prima clasa si cu un vin…, pardon, niste premii, jos palaria! Multumesc, Mizil, multumesc organizatorilor, si abia astept editia urmatoare!

Sa ne laudam un pic!
in aceasta zi de gala,
Capitala-i mizilic
Iar Mizilul capitala!

Nicolae Ionita, inginer, coordonatorul site-ului http://www.personality.com.ro/, un Muzeu Virtual al Neamului Romanesc
M-am intors de la Mizil cu senzatia ca am revenit din capitala culturala a judetului Prahova. Va felicit pentru extraordinara performanta, de a organiza, alaturi de colegii dumneavoastra, o manifestare culturala de exceptie. Sunt sigur ca Ion Luca Caragiale, care a participat la manifestarea dumneavoastra prin COLECtIA CARAGIALE, cea mai mare colectie din lume de portrete ale unei personalitati a culturii universale, ne-a privit, de acolo de sus, cu mandria ca este prahovean. in speranta ca editiile viitoare imi vor intari aceasta convingere va felicit inca o data.

Corneliu Leu, scriitor, jurnalist, coordonatorul portalului cultural http://www.cartesiarte.ro
Mi s-a propus aici de catre superbul organizator, Laurentiu Badicioiu, sa fac un laudatio inainte de festivitatea de premiere, tocmai mie, care-i injur pe toti […] Sa fac un laudatio azi, si de ziua lui Caragiale. De dimineata am facut revista presei, si despre acest eveniment nimic, dar despre al doilea amant al Mihaelei Radulescu da.
Laudatio am facut inca de anul trecut, cand am participat la prima editie si am alocat in „Albina romaneasca” doua pagini in care se lauda initiativa dumneavoastra. Anul trecut, acest festival-concurs a inceput la un nivel foarte inalt, cu incununarea operei profesorului Berbente, de o extraordinara valoare intelectuala.[…] Din pacate, indraznesc sa spun ca nu mai stam la fel de bine cu productiile de umor prezentate la concurs. tin sa subliniez ca eu ma simt angajat fata de dumneavoastra, fata de acest oras, fata de liceul „Tocilescu”, asa ca va stau la dispozitie sa gasim formule de stimulare, ca la anul productia umoristica a concursului, care devine si un brand al orasului, sa fie de un alt nivel. Numai faptul ca acest festival-concurs se petrece la Mizil, nu e o samanta de umor? Mizilul, indiferent de oranduire, indiferent de orientare politica, de doctrina politica, merge inainte in politica si cultura romaneasca. De aici putea iesi o unda de umor. Eu, in locul domnului Adrian Nastase, va spun numai ca gluma, deoarece il respect, este un intelectual superior, in scrisoarea pe care i-as fi trimis-o lui Laurentiu, scriam asa: „Va multumesc ca m-ati invitat la manifestarea Dvs, dar nu pentru ca nu pot sa vin va scriu, ci pentru nu mai are rost, devreme ce tot m-ati ales.”  si, in locul sefului cancelariei prezidentiale (n.r. Catalin Avramescu), de care ma leaga o mai veche si placuta colaborare profesionala, as fi scris: „As veni, dar seful meu (n.r. presedintele Basescu) mi-a inghetat salariul.” in incheiere tin sa multumesc primarului Emil Proscan pentru sprijinul neconditionat pe care ni l-a acordat, alaturi de inca 40 de primarii si consilii locale pentru ca, in viitor, sa serbam Ziua Limbii Romane pe 29 august.

Mihaela Lunca – profesoara in Galda de Jos, judetul Alba
Cred ca ceea ce emotioneaza la parametri inalti este greu de prins in cuvinte, iar manifestarea de la Mizil a fost o intalnire de suflet, incarcata de frumos si nobile sentimente. Voi pastra pe retina memoriei momentele de exceptie, organizarea impecabila, freamatul si efervescenta organizatorilor care parca s-au multiplicat prin sine, fiind alaturi de fiecare invitat. Voi pastra in buzunarul inimii intalnirea cu personalitati marcante ale lumii culturale. Ce s-a intamplat la Mizil a fost un act de curaj si noblete sufleteasca manifestata in formele cele mai elevate… intr-o lume bulversata si parca lipsita de far calauzitor, e un act de curaj, aducerea aminte si polarizarea energiilor intr-un elogiu adus IUBIRII si CUVaNTULUI.
FELICITaRI COLEGILOR CARE AU ORGANIZAT ACEST EVENIMENT. MULtUMIRI Ca, PRIN ACtIUNEA LOR, MI-AU OFERIT OCAZIA DE A-MI iNMIRESMA SUFLETUL CU CELE MAI ALESE EMOtII.

La Mizil, cu bucurie…
de Bucur Alexandra-Emilia, castigatoare la Poezie

Veneam pentru prima oara in Mizil, desi auzisem de ceva vreme de un concurs national de poezie cu ecouri mari printre participantii frecventi la acest tip de manifestari. Vazusem anuntul demult, dar cand am vazut ce personalitati sunt in juriu mi-am spus ca nu am nicio sansa si, decat sa simt gustul infrangerii, mai bine nu particip. Dar, din fericire, o inspiratie divina, sa spun asa, m-a determinat sa trimit in ultima clipa. Primul lucru pe care o sa-l tin minte toata viata in legatura cu festivitatea de premiere va fi, cu siguranta, un lucru care nu poate fi uitat: auzirea imnului national. A fost prima oara cand, la un concurs cultural national auzeam imnul national, asa cum era si firesc. La premiere am remarcat organizarea meticuloasa, liceul pregatit de sarbatoare, elevii implicati imbracati in tinute de protocol. A fost un cadru de o inalta respiratie, oameni alesi invitati la eveniment, de la cadre didactice pana la cei din cultura, organizatori de exceptie si nu in ultimul rand oameni iubitori de literatura si arta. Evenimentul prilejuit de festivitatea de premiere a concursului „Romeo si Julieta la Mizil” a degajat ideea organizarii, a lucrurilor puse la punct in detaliu. Ceea ce am sesizat indata a fost fundalul sonor care a insotit evenimentul pe toata durata desfasurarii lui. Nu numai pentru crearea atmosferei, ci si un fel de stimul psihlogic pentru ca reducea din emotii si nu in ultimul rand era un factor care inspira, detensiona emotiile evenimentului. Am remarcat diversitatea si valoarea acestui eveniment care a adus in fata celor prezenti secvente artistice de la opereta (n.r. Daniela Vladescu) pana la prezentarea unor caricaturi  cu I.L.Caragiale (n.r. Nicolae Ionita, caricaturist ploiestean, administratorul celebrului site http://www.caricatura.ro ). Cred ca fiecare oras isi poate aduce contributia la cultura nationala. insa, dincolo de buget, trebuie si multa, foarte multa pasiune. Alt moment emotionant a fost apelul umanitar pentru un baietel care si-a pierdut membrele superioare. Prin cumpararea acelei carti ( n.r. autor prof.Gore de la Grupul scolar Ciorani) aveai posibilitatea sa ajuti. Acesta a fost un al prilej pentru a reflecta mai mult cum literatura, cultura, in general, se apropie de sufletele oamenilor, le alina, le panseaza, le vindeca, cum scrisul este o cale de a te elibera de framantarile interioare, dar si un mod de a comunica cu a

EDItIA A III-A, 2009-2010

Mircea Ionescu Quintus
„Felicit liceul, primaria, pe domnul primar pentru acest festival de anvergura. intr-adevar Concursul National de Poezie si Epigrame la care am participat a fost o manifestare prestigioasa, evidentiind remarcabilele dumneavoastra preocupari culturale. Va felicit si astept cu nerabdare viitoarea editie.

Mihai Stanescu
„Va multumesc pentru invitatie. Mi-a facut mare placere.”

Nicolae Angelescu, inspector scolar general
Sunt impresionat de ceea ce am gasit in Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”. Ma informasem pe internet, stiam despre dimensiunea evenimentului, dar ceea ce am trait la Mizil, in acest liceu, intrece asteptarile pe care oricum le aveam in legatura cu „intamplarea” in care am fost si eu „personaj”. Marturisesc ca a trebuit sa aleg, pentru ca mai aveam o invitatie la Busteni. Ma bucur ca am facut aceasta alegere. Mai venisem la Mizil in aprilie 2009, la sarbatorirea a 90 de ani de existenta a liceului. Ziua Liceului si Concursul National de Poezie, Epigrame si Calambururi „Romeo si Julieta la Mizil”au polarizat energii si au atras personalitati culturale nationale. in timpul festivitatii, care a durat peste doua ore, a fost o adevarata desfatare a spiritului. Tot ceea ce a urmat dupa aceea, la Casa de Cultura, piesa Romeo si Julieta, jucata trupa de teatru a liceului, spectacolul de revista al Palatului Copiilor Ploiesti si interpretii de muzica folk, au completat o zi foarte densa si plina de emotie si spiritualitate. Felicit conducerea liceului, pe coordonatorul proiectului si pe toti cei care au colaborat la aceasta de neuitat zi de 30 ianuarie 2010. Sa ne revedem cu bine in 2011, la o noua editie.

Emil Proscan, primarul orasului Mizil
Sunt putine momentele in care stereotipia zilelor obisnuite, poate fi depasita si ignorata, pentru a ne putea permite sa simtim vibratiile si trairile din viata cea adevarata. Cei care au avut privilegiul de a fi in ziua de 30 ianuarie 2010 in cladirea Liceului Teoretic Grigore Tocilescu, cu siguranta au simtit astfel de momente, cu siguranta au avut serioase motive sa dea alte conotatii acelei zile si in general despre tanara generatie si viata in general.
ii anunt pe amatorii de previziuni ca sfarsitul lumii este foarte departe! Viata, cu tot ce are mai frumos si mai luminos exista peste tot in jurul nostru. Nu trebuie decat „ceva” sau „cineva” care sa ne deschida fereastra sufletului! Felicit si multumesc celor care au reusit sa faca acest lucru intr-o zi deosebita de iarna, 30 ianuarie 2010.

Prof. Doru Dumitrescu, inspector general in MECTS, nascut la Mizil
„Cu veneratie pentru -educatorii din trecut, pentru Mizil, liceul meu de suflet, pentru ceea ce au realizat in aceasta zi sfanta pentru incalzirea sufletului si a spiritului.”

Prof.Gheorghe Matei, fost inspector scolar general, nascut la Mizil
„Daca Geo Bogza, oprindu-se doar 175 de minute la Mizil, a scris o memorabila pagina de istorie a acestuia, am convingerea ca si Concursul Romeo si Julieta la Mizil, trecand de cea de-a III-a infatisare si crescand valoric si organizatoric de la o editie la alta, a devenit deja o frumoasa si emblematica traditie a urbei.

Inspector Tudor Iancu, I.s.J. Prahova
in existenta noastra marunta, de truditori anonimi asupra cuvintului spus cu teama de a nu schilodi limba romana si sufletele invataceilor nostri, clipele de adevarata sarbatoare spirituala sunt foarte rare. Aflasem ca la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil se intimpla ceva deosebit, dar nu credeam ca saltul de la o activitate obisnuita la un eveniment de anvergura nationala a fost facut dintr-o data. in binecuvintata zi de 30 ianuarie 2010 am fost acceptat, fie doar si prin simpla prezenta , alaturi de spirite inalte care fac cinste culturii romane. Lauda binemeritata celor care s-au ingrijit ca aceasta zi sa ramina pentru toti participantii o amintire de neuitat.

Aurelian Ranetti, medic, comandandul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila” si Maria-Cristina Ranetti, sotia acestuia
in acest vartej care ne-a cuprins pe toti si din care cu greu ne mai putem rupe cateva ore pentru sufletul nostru – si  „ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” – iata ca sunt oameni, locuri, momente create cu ravna, pasiune si multa dragoste, care stiu sa te atraga si sa te faca sa iesi pentru o clipa din cotidian si sa iti poti bucura sufletul, de a carui existenta aproape ai uitat.Un astfel de crampei de bucurie uimita a fost si “momentul” la care am participat impreuna cu doi dintre copiii nostri, Antonia si Andrei Ranetti. Impresiile sunt multe, frumoase, bucurii care vor dainui si care ne-au unit pe noi ca familie – si cat de rar ne mai putem strange cu totii – cat si pe noi cu dumneavoastra, oameni care stiti sa dati culoare zilelor prin pasiune. Ati reusit sa strangeti laolalta oameni deosebiti, invitati de marca, intru sarbatorirea Liceului “Tocilescu” pe care atat de mult il iubiti. Am fost onorati sa ne aflam alaturi de dumneavoastra si de invitatii prezenti la Mizil, intr-o zi aparent banala, o zi in care nimic nu prevestea micul miracol ce avea sa se petreaca in mijlocul dumneavoastra, profesori si elevi, deopotriva pasionati  si entuziasti.inainte de a incheia insa, vom mentiona foarte pe scurt ecoul evenimentului in sufletul unui baiat de 11 ani, fiul nostru cel mic, elev in clasa a V-a la scoala  Centrala Bucuresti. A fost foarte fericit sa fie acolo impreuna cu noi. Din doua motive obiectiv-subiective: poarta numele Ranetti si este mandru de aceasta si al doilea motiv, dorinta de a-si bucura profesoara de romana care stia despre evenimentul de la Mizil si care l-a incurajat pe Andrei sa fie prezent acolo. Primul contact al lui Andrei cu doamna profesoara, un om tanar dar deosebit de daruit profesiei si copiilor pe care ii formeaza, a insemnat primul contact direct cu George Ranetti. Andrei a primit ca tema cautarea unei poezii purtand semnatura lui George Ranetti pe care a gasit-o si a citit-o in fata colegilor de clasa cu mare drag, “tifra zero”. in loc de final va vom spune ca Andrei s-a intors la scoala cu “tolba” plina de impresii si nu numai. Revista aniversara si publicatia “Mizilul” au fost daruite doamnei profesoare de romana impreuna cu  promisiunea de a o anunta despre urmatoarea dumneavoastra intalnire, pentru a fi si dumneai prezenta acolo.
Consideram ca, intr-o lume in care copiii sunt interesati aproape exclusiv de jocurile pe calculator si intr-o maniera infima de cultura si de dorinta de a citi, evenimentul organizat de domniile voastre isi atinge cu siguranta scopul de a se constitui “intr-un inceput pentru alte minti si alte suflete dornice sa-si afle identitatea”.

Efim Tarlapan, scriitor basarabean, premiu special la Epigrame
Pe fundalul mondialei avalanse nivelatoare de identitati, activitatea gen Concursul National de Poezie, Epigrame si Calambururi „Romeo si Julieta la Mizil” se prezinta ca o darza aparare antiglobalizare… Aici, trecutul romanesc isi da mana cu prezentul, lirica face duet cu zambetul, critica literara valseaza cu beletristica. Sa le impaci pe toate acestea nu e usor, dar s-a incercat si s-a reusit.
in fata celei de-a treia editii  a Concursului mizilean – carnaval multicolor desfasurat pe bogate traditii romanesti – Concurs initiat de zelosul profesor Laurentiu Badicioiu si sustinut de Liceul Teoretic „Gr. Tocilescu” Mizil, globalizarea s-a vazut nevoita sa dea un pas indarat, facand loc romanizarii celebrelor personaje shakespeariene…

Prof. dr. Elis Rapeanu, Bucuresti, premiul „Agatha Bacovia”, Epigrame
„Prin acest festival Liceul „Grigore Tocilescu” transforma un fost targ, azi oras, in capitala umorului romanesc, a epigramei scrise in limba lui Eminescu. Statiunea Busteni, cu „Salonul umorului” si Mizilul cu „Romeo si Julieta la Mizil”, tin sus, la ora actuala, drapelul istetimii prahovene. in ceea ce-i priveste pe dragii elevi, ii iubesc, ma gandesc la ei cu speranta, dar si cu grija: sa nu fie coplesiti de haosul societatii inca neasezate, dupa randuri de cutremure. Sper ca nu vor uita cartea din cauza calculatorului. Acesta iti da informatii, dar numai cartea iti formeaza cultura. Iata si o epigrama cu circulatie libera:
La mare
Pe sub soare, pe sub stele,
Ei se plimba printre dune:
El bogat in note rele,
Ea saraca-n note bune.

Mihai Molesag, Tulcea, Marele Premiu „George Ranetti”, Epigrame
A fost un concurs greu, a dat de furca participantilor, a solicitat la maxim abilitati, subtilitati si alte calitati, dar si veleitati si sensibilitati, Juriul a fost insa competent, profesionist, obiectiv si intransigent si a acordat marele premiu unei mari valori nationale… eee… he-he!
in zilele Festivalului la care am participat, Mizilul, un orasel mic, si-a umflat pieptul infruntand semet marile orase, cu traditie in festivaluri si concursuri nationale de umor.  S-a simtit munca organizatorilor, incepand cu primirea, cazarea si masa invitatilor, implicarea unui numar mare de oficialitati in acest demers cultural. Dupa parerea mea, juriul, format din profesionisti  ai genului, si-a facut bine treaba, a fost obiectiv in aprecierea materialelor din concurs, lucru confirmat si de intensitatea aplauzelor celor prezenti in sala, la citirea lucrarilor premiate. Referindu-ma la sectiunea Epigrama, cred ca ar fi putut participa la concurs mai multi epigramisti de valoare. Poate ar trebui ca, la editiile viitoare, datele concursului sa fie comunicate si prin posta, internetul nefiind accesibil chiar tuturor concurentilor. A fost un festival de tinuta, cu o participare selecta, invitati de valoare, e un lucru bun  ca au fost implicati si elevii, ca niste ucenici pentru manifestarile culturale viitoare. Standul de carte a fost exceptional ! Un adevarat targ de carte.

Claudiu Contevici, Leeds, Anglia, Premiul „Grigore Tocilescu”, Epigrame, Mizil, my love!
intr-o interventie telefonica din cadrul galei concursului, mi-am permis sa fiu nonsalant si ludic, desi, in fond, eram extrem de emotionat: tocmai obtinusem premiul al II-lea, la chiar primul meu concurs de epigrame! De data aceasta, sunt cat se poate de serios, afirmand ca „Romeo si Julieta la Mizil” este un concurs de exceptie. Argumentele sunt greu de combatut, si le prezint intr-o ordine aleatorie. La Mizil au participat, cu doar cateva exceptii, numele mari ale epigramei romanesti de azi. Organizatorii manifestarii sunt cativa oameni harnici si inteligenti: Laurentiu Badicioiu (initiatorul si sufletul evenimentului ), Emil Proscan (entuziastul primar-poet ), cei din conducerea liceului „Grigore Tocilescu” si multi sponsori generosi. Nu in cele din urma, sa remarcam calitatea deosebita a juriului. De altfel, organizatorii au dovedit o laudabila transparenta, prezentand, ca si anul trecut, foile de jurizare. in plus, editarea volumului cu textele selectate va „face lumina” si va elimina, cu siguranta, micile (inerentele ) carcoteli. Se poate face si mai mult: publicarea, si pe site-ul concursului, a textelor premiate (nu toti forumistii au acces la volumul de prezentare).
Revenind la umila mea persoana, v-as spune mai multe, fiind eu un tip sociabil si cumsecade. Prefer, insa, deocamdata (adica, pana la urmatorul „turnir”), sa va mai atat curiozitatea si sa raman misteriosul, anonimul epigramist de peste mari si tari… Bravo, Mizil, felicitari! La revedere, in 2011.

Sinziana Stoie, studenta in anul I la Facultatea de Litere din Brasov,
Marele Premiu „George Ranetti”, Poezie
imi pastrez convingerea ca nicio multitudine de cuvinte, nicio inlantuire de fraze oricat de pertinent expuse, menite sa contureze si sa transmita o parte din atmosfera deosebit de densa, care cu siguranta i-a proiectat pe toti cei prezenti la premierea Concursului „Romeo si Julieta la Mizil” intr-o dimensiune a reiterarii de valori, nu ar putea reda pe deplin – si fara riscul de a-l face pe emitatorul lor culpabil de a nu fi surprins esentialul – trairile grandioase, implementate de modul exemplar in care s-a desfasurat festivitatea de premiere, dar si evenimentele culturale care au precedat-o si succedat-o pe aceasta, in pliurile fiintei mele, cel putin.Ar fi un loc comun sa spun cat de placut am rama surprinsa de corectitudinea si sobrietatea juriului, de stradania organizatorilor si de simtul ascutit al umorului care a reprezentat pentru unii participanti reala lor vestimentatie. Singurele care pot exprima ceva cu adevarat pretios si demn de luat in seama sunt creatiile participantilor, ele ridicandu-se, dupa umila mea parere, la un nivel demn de luat in seama chiar si de catre cei mai rafinati. Am fost deosebit de placut impresionata de modul in care s-au desfasurat evenimentele in cadrul premierii si de atmosfera generata de caldura spirituala a organizatorilor, membrilor juriului si invitatilor in egala masura.

Cristinescu Filip, elev la Colegiul National „Doamna Stanca” din Satu Mare, Premiul „Grigore Tocilescu”, Poezie
Peste sapte tari si sapte mari, intr-o tara aproape non beletristica, deraiata intr-un decor glaciar intre tranzitie si globalizare ca un personal intre doua halte imparatite de crivat, pe cand Televizor si Procuror ramasesera usor dezamagiti ca sora lor, Formatia, nu isi botezase odrasla Manelizarea, iar pentru desprimavarare guvernul alocase circa 0 % din P.I.B., astfel  incat numai in prima luna a anului se inregistrasera cincizeci si patru de decese cauzate de ger, a fost odata ca … altadata un orasel de provincie, ai carui locuitori dealtfel ospitalieri si bonomi ca painea lui Dumnezeu, dar hatri si oarecum pezevenchi se adresau unii altora pe numele lor de botez, desuete si  imprumutate din biblie, precedate ca un titlu nobiliar de interjectia „bre”. Un absolvent de invatamant la distanta de la „Spiru Haret”  ar fi putut constata prin metode sociologice pe buna dreptatate ca specia lor e pe cale de disparitie. Contrariind mai ales ciudata lor incapatanare de a nu se lasa transformati in aplaudaci ai normalitatii. Cica asa ii  invatase pe ei unchiu’ Ranetti si mos Caragiale!.
Concursul „Romeo si Julieta la Mizil”, editia a III-a, fu numai o noua recurenta la normalitate, o acatista pe adresa Sfantului bun simt, un renghi cu miros de tamaie jucat tuturor catavencilor.

tarus Ramona, eleva, Botosani, premiul „Agatha Bacovia”, Poezie
Este imbucurator faptul ca pana si in aceste vremuri de criza, cand s-ar spune ca oamenii se pierd cu firea, inca se mai scrie poezie de calitate si inca exista sustinatori ai celor ce-si adancesc  sentimentele si starile in celuloza. „Romeo si Julieta la Mizil ”, un concurs de elita prin insusi numele sau, a reusit si anul acesta sa reuneasca nume mari si nume promitatoare care impreuna fac din acesta un eveniment cu adevarat special.
Din partea mea nu pot veni decat regrete ca nu am putut fi alaturi de  toata lumea la premiere, la care nici nu incape indoiala ca s-a muncit mult. Domnul profesor Badicioiu Laurentiu si stimatul juriu  isi merita laudele, mai ales pentru antologia de versuri. Sper sa descoperiti  in poeziile tuturor o rampa de ajutor pentru „handicapurile de toate zilele” care pun in fata noastra limite fixe. Treceti prin paginile volumului ca prin peretii unui camin si veti afla in fiecare camera ceva familial, intim si intrigant totodata, ceva al fiecaruia.
De pe meleaguri botosanene va felicit atat efortul si rezultatele, cat si initiativa de a pune poezia si dragostea sub aceeasi aura, pentru ca „intotdeauna este mai mult decat iubire/ este Dumnezeu care trage cu urechea de dupa usa”.

Constanta Vica, director Palatul Copiilor Ploiesti
Sfarsitul lui ianuarie 2010, o zi frumoasa cu soare bland peste zapada alba, a adus bucurie in sufletul copiilor din ansamblul de estrada al Palatului Copiilor Ploiesti si in sufletul profesorilor care vegheaza pentru educatia lor. Ei, copiii, aduc intotdeauna fericirea fiecarei clipe prin zambetul luminos, prin ochii curati ca lacrima, prin replicile pline de haz si candoare. A fost o zi superba, cu o incarcatura emotionala imensa, cu oameni minunati prin tot ceea ce au realizat cu puterea cuvantului, a scrisului. A fost o sarbatoare de „familie” in care s-au reunit generatii, in care copiii, tinerii s-au intalnit cu „bunicii” sau cu „strabunicii” lor si ne-am bucurat cu totii de povestile si versurile spuse sau nespuse. Asteptam ianuarie viitor pentru a fi din nou prezenti la festival ca sa daruim tot ce avem mai bun, sa daruim din talentul nostru pentru dans, muzica si teatru, sa aducem zambete si bucurie. Va multumim!

Rotaru Danut, student Ploiesti, concurent la Poezie, prezent la premiere:
As dori sa incep prin a va felicita pentru ce ati realizat la Mizil, pentru concursul care a devenit, in adevaratul sens al cuvantului, national, fiind totodata constient de faptul ca parerea mea conteaza, poate, cel mai putin dintre toate persoanele care au fost sambata in incinta Colegiului „Grigore Tocilescu”. Acest mesaj al meu are doua scopuri: acela de a va multumi pentru ospitalitatea dumneavoastra, pentru organizare si nu in ultimul rand pentru vorbele pline de patima care au tot fost „aruncate” in sala, care m-au facut sa ma simt total in alta lume, intr-o lume a titanilor, daca-mi permiteti sa spun asa.
Vreau sa precizez ca mi-au placut articolele din revista, le-am citit cu membri familiei mele, le-am povestit unde am fost si cum a fost. O nebunie era in mintea mea. O nebunie frumoasa…  Va urez tot binele din lume.

Roxana-Elena Buzea, judecator:
„Toata admiratia si respectul pentru corpul profesoral si pentru elevii care, cu daruire si pasiune, au facut dintr-un vis o realitate: o manifestare culturala extraordinara! Cu speranta ca vor mai exista si in viitor asemenea frumoase „intamplari”, va doresc mult succes! Multumesc din suflet lui Laurentiu Badicioiu pentru invitatie.”

Constantin Mihai, profesor de romana la scoala Darvari, Prahova
Iarna a luat-o razna. si cum nu putea sa mearga singura, a pus-o Dracul sa ma duca la Mizil. Fericita plimbare si minunata zi. intr-o incapere prea mica pentru cate capete luminate adapostea si insuficienta pentru infinitele vorbe ce s-ar fi dorit rostite, m-am simtit in al… cer si multumesc bunului meu prieten Victor Minea pentru invitatie. Voi, cei care n-ati venit la Mizil, sunteti cu mult mai saraci. P.S. Te voi injura, Victore, mereu ca nu m-ai invitat si la editiile trecute.

Raul Carstea si Constantin Neculae, cantareti de muzica folk:
Toate gandurile bune pentru niste oameni minunati. Va daruim toata muzica noastra cu dragoste.

Taramuri albe

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cand m-am trezit
in zori
ningeai…
si-atat de tandru
pe ram de gand
mi te-asezai

Fulguiai…
si ma chemai
in dansul pur
m-ademeneai
si-n tacerea tainuita…
mi te strecurai…

si-n iubire alba
sufletul pustiu
imi imbracai…
si-atat de darnic –
cu amintirea ta
ma viscoleai…

Ninge-ma…
fulguieste-ma…
viscoleste-ma…
si-n dansul tau curat –
ademeneste-ma!
iubeste-ma
iubeste-ma!

Hai, povesteste-mi
de acele – taramuri albe –
si saruta-mi ochii
si fa-mi din lacrimi
salbe…

Ningi…
ca-ntr-un basm,
iubite,
si vad – cum te topesti…
sub privirile-mi
calde
uimite…
uimite!

infasoara-mi
in mantia-ti vrajita
chemarea…
atata vreme
tainuita
tainuita…

…da, in mantia-ti vrajita
ascunde-ma…
si povesteste-mi…

Valentina Becart

"AMERICA – UNICITATE IN DIVERSITATE"

On By nelursIn NewsLeave a comment

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI, Departamentul Cultural Artistic va invita sa intampinam Sarbatorile de Iarna alaturi de un bradut impodobit la expozitia inedita de fotografie: “AMERICA – UNICITATE IN DIVERSITATE” de  MIHAELA – LOREDANA STAVIRE.
Deschiderea expozitiei: joi 9 decembrie, ora 15.00, et.1, C.C.Sind.Galati
expozitia va fi deschisa pana la inceputul anului 2011.
Expozitia cuprinde imagini din locurile pe care le-a vizitat autoarea in perioada  2009 -2010 : New York, Washington D.C., Cascada Niagara, Statele Virginia si Carolina de Sud, Los Angeles, Hollywood, Disneyland, San Francisco, Alcatraz, Parcul National Yosemite, Las Vegas, Marele Canion s.a.
Mihaela-Loredana Stavire s-a nascut pe 30 octombrie 1987, a practicat  si sport timp de 11 ani dintre care 7 ani de gimnastica de performanta si 4 ani de voley. A absolvit Facultatea de Geografie, Specializarea Turism a Universitatii Bucuresti.
In prezent este studenta in anul 3 la Facultatea de Drept, Universitatea Danubius din Galati.
A calatorit in 14 tari de pe 3 continente, visul ei este sa viziteze toate cele 198 de tari ale Lumii . Considera ca “a calatori inseamna a te dezvolta din toate punctele de vedere, iar cunoasterea lumii te poate face sa te indragostesti de complexitatea popoarelor, traditiilor, limbilor vorbite si stilurilor de trai. Ca pasiuni, in afara de calatorii, pot enumera:sportul, muzica, dansul, natura, lectura si, in special, fotografia. Scriu insa si poezii, proza si aforisme. Despre mine pot spune ca sunt o fire sensibila, ambitioasa si cu obiective bine stabilite in viata.Militez pentru bunatatea oamenilor si indepartarea egoismului, a rautatii si a discriminarii. Ma implic in orice activitate constructiva si sunt deschisa intotdeauna spre nou si spre frumos.”
(Mihaela-Loredana Stavire)
Coordonator proiect: Angela Baciu – scriitor, consilier cultural
Incepeti sarbatorile de iarna alaturi de evenimentele culturale organizate de Casa de Cultura a Sindicatelor Galati.
Intrarea este libera.
Va asteapta si o cafea fierbinte din partea casei.
Angela BACIU, scriitor, consilier cultural.

CENACLUL LITERAR VIRTUAL «ESENTE» SI-A DESEMNAT CASTIGATORII LA CONCURSUL DE CREATIE «TOAMNA 2010»

On By nelursIn NewsLeave a comment

Nicolae STANCU prezinta:

CONCURSUL DE CREATIE cu tema „TOAMNA” si-a desemnat castigatorii.

Acesta a evoluat pe doua sectiuni:
• Poezie
• Proza scurta

Participantii au trimis pentru concurs o poezie sau proza scurta  pana la data de 15 noiembrie 2010

Au fost acceptate toate lucrarile chiar daca au mai fost publicate.
Proza scurta s-a limitat la cel mult 2 pagini.
Lucrarile participante au fost trimise la adresa de mail nicu_stancu484@yahoo.com

Dupa strangerea voturilor a fost desemnata poezia castigatoare si locurile 2 si 3.
Toate lucrarile acceptate vor fi mentionate intr-o carte virtuala pe coperta caruia vor fi afisate primele trei  locuri.

http://nicustancu48.ning.com/group/concursdecratieliterarapoezieiprozscurt

Lucrarile premiate vor fi publicate in mai multe reviste si difuzate pe 2 posturi de radio la o data prestabilita.

Prezentem mai jos poeziile castigatoare:
 
LOCUL I:
POEZIA NR 48- ALTER-EGO
 AUTOR: MARIA CIUMBERICA

Alter Ego

Un vant usor adie, in prag de dimineata
Si-mi mangaie obrazul cu gest ocrotitor.
Mi-aduce Ziua Noua. Si-un Dor nebun de Viata
Sa ma refac din cioburi, din visuri si din dor.

Sorbind nectarul Clipei. Vreau sa traiesc Momentul
Ce sta-ntr-un colt… in Suflet. Si-asteapta sa ii dau
Iubirea-mi clocotinda… Sa piara sentimentul
De grea neimplinire!… Parfum din Fruct sa iau!

O Raza de Lumina strapunge stratosfera
Furtunilor din Suflet… Frustrarilor din gand,
Si-o sete de-nnoire inunda atmosfera.
Traiasca Alter Ego! La bratul sau mergand

Ma simt atat de bine!… Si sunt asa ferice!
Cum n-am fost niciodata! Mai vreau sa zabovesc!…
Si rog Eternitatea, Minunea sa nu strice…
Si pentru Darul Sacru… Oh, Doamne!… Multumesc!

Un vant usor adie, in prag de dimineata,
Imi mangaie obrazul cu gest ocrotitor.
Aduce-o Zi de Toamna. Si-un Dor nebun de Viata…
Si ma Renasc din ganduri…. Sa pot Trai usor.
LOCUL II
POEZIA NR:44 – CU TRUPUL DESFRUNZIT
AUTOR-ELENA GLODEAN

Cu trupul desfrunzit

Sub semnul gandului
ce-a-ncaruntit
e valea dintre noi
tot mai adanca,
copaci suntem
si trupul desfrunzit
un vant taios
in palma ni-l descanta.

Norii cerniti
o lacrima-si destrama
pe chipul nostru-mpovarat
de ceata,
roiuri de fluturi
cu sclipiri de-arama
in suflete agonice
ne-ngheata.

Prin bruma deasa
clipa se grabeste
in toamna sa ne-mbrace
pe-amandoi,
privindu-ne
tacuta-ngalbeneste
cand departari se surpa
intre noi.
LOCUL III
POEZIA NR: 53 – STIHURI DE TOAMNA
 AUTOR:TEODORA POPESCU

Stihuri de toamna

La crama se vinde uitare
In ulcele galbene, reci:
E-un vin tulburat de-ntristare,
De gandul ca maine-ai sa pleci.
Ciudat: nu e nimeni in crama
Si clopotul ploii sta mut;
Paianjeni de-arama destrama
Privirea intoarsa-n trecut.

Cu frunze, cu aripi cazute,
Incet, ne rotim spre pamant
Noi, inimi brumate, pierdute,
Desprinse de-al umbrei vesmant.
LOCUL III
POEZIA NR:1
IN PARC RAPCIUNE
AUTOR-OVIDIU OANA-PARAU

In parc, Rapciune

In parc, langa o banca rebegita,
sub prima bruma data de Rapciune,
un biet tufis inalta rugaciune
sa-nmoaie vremea asta brusc racita.

Un tei intinde ramuri disperate
spre frunzele in ocru ponosite,
cercand sa nu le stie ravasite
de vant si-n zarea larga aruncate.

Doar un castan falos cronometreaza
venirea toamnei, picurand in iarba,
bile cu tepi si isi sopteste-n barba:
”E tot pustiu, si e deja amiaza!”

Anemic, peste toate risipeste
un soare raze, parca rusinate
ca si-au pierdut caldura, ca sedate
de frigul ce treptat se inteteste.

In aer suna triste alaute,
cri-cri-uri scartaite la-ntamplare,
vreo cativa greieri, canta fiecare,
prohodul lui si-al frunzelor cazute

CONCURSUL SFARSITULUI DE AN va evolua pe doua sectiuni:

1;Poezie
 2:Proza scurta.

Concursul va avea urmatoarele teme la alegere sau impreuna:

Iarna, Craciunul, Anul nou

Fiecare participant va trimite o poezie sau proza scurta pana la data de 10 decembrie

Vor fi acceptate toate lucrarile chiar daca au mai fost publicate

Proza scurta se va limita la cel mult 2 pagini

Lucrarile participante vor fi trimise pe adresa de mail
nicu_stancu484@yahoo.com

Toate lucrarile acceptate vor fi mentionate intr-o carte virtuala pe coperta caruia vor fi afisate primele trei locuri

Lucrarile premiate vor fi publicate in mai multe reviste si difuzate pe 2 posturi de radio la o data prestabilita. Vom reveni cu detalii

SUCCES PARTICIPANTILOR!
Pentru mai multe informatii accesati
REVISTA ELECTRONICA „ESENTE”
http://nicustancu48.ning.com/

De Sarbatori…

On By nelursIn FamilyLeave a comment

Suntem obisnuiti ca de Sarbatori sa avem in minte familiile unite, vesele, sanatoase, de la bunici la nepoti, stand la mese imbelsugate ori cantand colinde la gura sobei… ori copiii nazdravani, alergand spre ciubotelele pline de dulciuri ori in jurul bradului impodobit…
 O sa va povestesc…si altfel de Sarbatori…
 Demult…undeva in Oltenia, intr-un sat numit Cezieni (nu departe de Caracal, in actualul judet Olt), pe vremea cand localitatea facea parte din mosia Principesei Brancoveanu, o mama (principesa) isi astepta fiul, sa vina de la studii, de la Paris, in vacanta. Aceasta femeie distinsa, bucuresteanca stilata, obisnuia sa-si petreaca sarbatorile de iarna, la tara.
Intr-un an, de Mos Nicolae, vechilul de la conac veni insotit de tanarul principe, abia sosit, la casa unor oameni sarmani (bunicii mei paterni).
Tache, barbatul casei, inlemni. Se gandea cu groaza la ce nazdravanii or mai fi facut vreunul din cei sapte copii (atatia avea atunci…trei baieti si patru fete). El era lautar, canta la cobza cantece batranesti, vechi, oltenesti. Era dintr-o familie saraca, dar cu carte. Toti fratii lui erau invatatori, iar surorile moase comunale. El, fiind miop, fu respins la vizita medicala. Avea insa o voce de neegalat si o memorie imbatabila (si inainte de a muri le spusese celor de fata, pe de rost, cateva schite de-ale lui Caragiale, audiate, in tinerete, in lecturile copiilor sai).
 Stela, femeie frumoasa si mai invatata cu lumea, isi intampina oaspetii cu un zambet larg si ii pofti in casa. In junete, fusese furata de la casa parinteasca, de un vanator de zestre, care, dupa doua saptamani de negocieri cu parintii zgarciti ai fetei, ii dete drumul. Fara zestre si cu onoarea…dusa, doar Tache o mai voi. Asa de tare o batusera si rapitorii si parintii, ca ramase toata viata cu grave deficiente de auz. Citea pe buze.
 Casa era compusa din trei incaperi: o camera spre strada, camera de intrare (unde isi lasau incaltamintea) si camera in care stateau toti (cea care era dormitor si bucatarie si camera de zi…toate, la un loc).
 “Dada Stela, vreau diseara sa ma petrec, cu prietenii mei…aici! Cate pasari ai?”
 “Paisprezece puicute, conasule! Dar sunt pe toata iarna la copilasii astia.”
 „Malai?”
 “Zece banicioare.”
 “Lemne de foc?”
 “Cat sa ajunga pana pe la Sf.Ion”
 “Vin? Ia adu sa gust. Mmmmm…bun! Curat! Sa pregatesti cam pentru 20 de persoane.”
 Atata fu vorba…si conasul pleca.
 In camera mare…de la strada, era mereu curat. Covoare tesute de Stela, stergare oltenesti pe pereti, 4-5 masute mici, cu scaunele in jurul lor…si miros de busuioc.
 “Of, Stelo, fata tatii, o sa ne mutam din sat de afla principesa. Dar daca nu vin? Si daca vin, cat ne poate da, ca lasaram copiii fara pic de mancare pe Sarbatori?”se tanguia Tache.
 “Taci, omule, nu vorbi asa, hai de ma ajuta, sa terminam treaba. O face D-zeu cu noi ce o sti. In mainile Lui ne e viata.”
 La ceasul inserarii, cand luminile de la conac s-au stins, iata vin tiptil tinerii. Erau fete si baieti din sat, “negrarii” (adica de cei care erau mai cu scoala…pe la licee), dar si doua masini venite de la Bucuresti. Nu erau zgomotosi. Au salutat respectuos si au intrat in casa.
 In camera mare, la lumina de opait, cu o lampa mare la mijloc, Stela le servi pui cu mujdei, mamaliga de taiat cu ata si vin rosu ca sangele. Tache isi incepu cantecele. Cu cat vinul era mai mult, cu atat tinerii se inveseleau. Au devenit mai liberi. Comandau ce cantece voiau, ba s-au prins si la joc. Tanarul principe radea din toata inima. Isi tinea tovarasii de hora de dupa gat si chiuia, mai tare decat toti la un loc.
 Usa se deschise…si in cadrul ei aparu principesa Brancoveanu, insotita de vechil. Acesta avea fata sfartecata de biciusca fara gres a principesei.
 “Ce se petrece aici?
Am organizat cea mai frumoasa masa de Sarbatori, am adus cei mai buni maestri bucatari…si nu ai mancat nimic, toata seara”se rasti ea la tanarul principe.
Toti erau incremeniti. Principesa se apropie de o strachina cu pui cu mujdei si gusta dintr-o bucata.
“Nu lua de la Domnisoru! Iti dau eu! Noi nu ne-am apucat inca sa mancam”, zise o copila desculta, cu coditele impletite si camasuta alba, lunga. Era Dina, cea mai mica dintre fetitele familiei.
Principesa o urma in camera plina de copii. Toti erau la masa, in camasi albe, zornaind farfuriile de tabla, in care bateau cu lingurile de lemn. Pe masa era asezata doar mamaliga. Dina aduse castronul cu…gaturi, picioare, tartite.
 “Voi nu papati si cotoaile de la pasari? Ori pieptul?”
 “Acum le mananca conasul, cu prietenii lui, dar mama zice ca, la primavara, daca om fi sanatosi, cand om avea iar pasari prin curte, om manca si noi. Sa nu ne para rau, ca el e singur, printre straini, tot anul…acu ce se mai veseleste si el.”
 Ochii principesei se aprinsera. In casa se auzeau doar ritmuri accelerate de batai de inima ori rasuflari adanci. Si tancii tacura, cu lingurile de lemn in gura.
 “Marine!” isi striga principesa vechilul, cu obrazul sfartecat. Ii sopti ceva si acesta disparu in noapte. Apoi zise linistita :„Tache, ce te uiti asa? Sau ai uitat cuvintele din cantec? Si tu, Stelo, da mancare copiilor, ca-s in crestere!” Lua stachina cu cotoaie din fata conasului si dete cate unul fiecarui copil. Apoi iesi.
 Stela, dupa ea. Ii facu semn din mers lui Tache sa cante. Acesta incepu o melodie…si-i zise de doua ori refrenul.
 “Nea Tache, noi bauram si mata te imbatasi?”
 Toti izbucnira in ras. Petrecerea reincepu…mai domolit, dar se aprinse ca un foc de artificii cand intra vechilul cu trei slugi, aducand platourile de la conac. Pentru “negrari”, dar si pentru copii. Principesa radea din masina, auzind chiutul fiului drag.
 Dimineata, cand copiii s-au trezit, curtea era plina de pasari: motate, pestrite, cu gulere albe, cu pantaloni…de toate felurile si de toate culorile.
 “Vezi?… si ai zis ca nu exista Mos Nicolae!” radea Dina catre tata (copil si el pe-atunci), cu o puicuta alba in brate.

Timisoara,05.12.1010                                                                      Corina-Lucia Costea

Un marketing al fericirii – luna cadourilor

On By nelursIn Life and Health1 Comment

By Psychologist Mstrd. Ilie Marinescu

Nu ti-ar placea sa stii o formula magica care sa iti aduca buna dispozitie, sa iti creeze un confort si o atmosfera care sa te faca fericita? Sunt convins ca da, si nu ai nicio vina pentru ca simti astfel, pentru ca si eu as reactiona, fara indoiala, la fel daca m-ai intreba asa ceva. Toti tanjim in aceasta perioada a anului dupa o stare de fericire care sa radieze din suflet catre cei dragi. Daca ar fi sa ne ghidam dupa gluma lui Woody Allen ca „viata este un restaurant mic, prost si scump si-n plus, nici nu ne satura”, ar trebui sa renuntam la toate placerile pe care aceasta ni le ofera. Cum insa in aceasta luna starile emotionale va sunt puse la grea incercare alternand intre bucuria primirii cadoului mult ravnit, sau tristetea ca ceea ce v-ati dorit de o bucata buna de vreme nu vi s-a indeplinit, este bine sa va pastrati cumpatul si sa va bucurati din plin chiar si pentru cel mai neinsemnat cadou, fiindca de cele mai multe ori gestul celui care-l ofera conteaza mai mult decat valoarea lui. Sa devina oare un pericol al fericirii voastre aceasta luna in care va puneti toate asteptarile de peste an? Daca veti cauta fericirea in rafturile magazinelor, s-ar putea sa descoperiti, cand oferiti cadourile, sursa nefericirii fiindca nu ati intuit pe deplin asteptarile persoanei dragi, sau ati intuit-o, dar… este prea putin.
Darurile pot inlocui fericirea?
Oamenii fericiti ar trebui sa nu consume, pentru ca ei au de toate. Atunci, comertul inseamna ca este stimulat de suferinta voastra, de dorinta de a avea sau a primi cat mai mult. Cu cateva zile inaintea unei sarbatori religioase, cand multe persoane alergau dupa cadouri, eram intr-un magazin si m-am trezit in fata unui raion de jucarii. Langa mine, doua persoane bine imbracate alegeau cu nervozitate cadouri, fiecare in coltul sau, probabil pentru copiii lor. Fara indoiala ca spusesera vanzatoarei varsta copiilor pentru ca aceasta sa le dea ultimul cadou la moda pe care acestia nu-l posedau inca. Cei doi cumparatori pareau ca sunt grabiti si indispusi. M-am simtit deodata intristat de scena aceea, fiindca aveam impresia ca vor sa cumpere cadouri pentru a-si compensa absenta, se simteau vinovati ca nu stateau destul cu copiii acasa si se rascumparau rasfatandu-si copiii cu munti de cadouri. Mi-l inchipuiam pe copil primind cadoul cu o vaga incantare, iar apoi, brusc, intorcand spatele parintelui vinovat ca nu sta destul acasa, si, deodata, magazinul mi s-a parut sinistru.
Cadourile produc obiceiuri proaste?
Daca odinioara darurile erau rare si pretioase pentru majoritatea oamenilor, care aveau mare grija de ele, in zilele noastre sunt complet devalorizate, aruncate sau uitate foarte curand dupa ce au fost primite, mai ales daca nu au fost pe masura asteptarilor tale. Intr-un fel, toti ne dorim ceva care sa ne scoata in evidenta personalitatea, mai ales daca vecina ta va primi de Craciun o masina noua, pentru ca cea de anul trecut nu ii mai place, iar tu o banala geanta de vinilin. Pentru persoanele invidiate de tine exista totusi teama ca acele repetate si „banalizate” „promisiuni de fericire” pot duce la aparitia unor proaste obiceiuri si la pierderea capacitatii de a se bucura de cadouri mai firesti, desprinse de materialitate, despre care cel putin poti spera ca sunt mai satisfacatoare si mai durabile in timp. Un dar foarte scump inlocuieste, oare, fericirea si iubirea dintre doi oameni?
Fericire sau aparenta?
Fericirea inseamna sa fii fericit cu adevarat, nu sa te prefaci ca esti fericit. Este luna cadourilor in care toate frustrarile trebuie date uitarii si e momentul in care sa te bucuri din plin de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi, indiferent de cadoul primit. Este luna sau ziua in care aceste gesturi iti incarca pozitiv sufletul de bucuria ca, din putinul sau preaplinul celui de langa tine, el a facut un alt suflet fericit, asa cum tu insati doresti – sa fii fericita. Nu incerca insa sa profiti de pe urma acestor gesturi, ia-le ca atare, deoarece s-ar putea ca dincolo de semnificatia lor sa fie un cal troian.

Trei Verbe in Dezechilibru

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Ma refer la verbele a dori (dorinta), a sti (stiinta, cunostinta), si a putea (puterea).
Ideal ar fi sa dorim ceea ce stim (ca este bun, drept, profitabil) si ceea ce putem si realiza (nu numai dori). Experienta ne arata deficitari, fie la una din actiunile de mai sus, fie la una din combinatiile posibile intre ele.
Desi va suna ca generalizare, ori nejustificata simplificare, am putea spune despre copii ca ei doresc, dar fara a sti (ce, cum, de ce, cand) si fara a putea realiza ce-si doresc (fiind astfel dependenti de parinti, care discern in locul lor si procura obiectele dorintelor lor). Lipsindu-le ”stiinta”, ar fi o colosala anomalie ca ei sa poata obtine lucrurile dorite.
Adultii, in schimb, stiu ce doresc si au si puterea sa implineasca. Orice eroare insa, cat de mica, strecurata in dorinta, ori ”stiinta” (cunostinta) lor, ii poate conduce la primejdii, excese si esecuri (tocmai fiindca au puterea sa-si implieasca dorinta). Oare nu se comit in vremea varstei adulte cele mai numeroase si regretabile erori?
La batranete, oamenii doresc (probabil) mai putin, stiu (ce, de ce, cand si cum), dar puterea de a obtine lucrurile dorite le scapa printre degete. Ei devin o sursa de ”stiinta” pentru altii, acumulata atat din experienta vietii, cat si din procesul de instructie. Daca aceasta cunostinta a lor este sondata si valorificata de copii (nepoti) si adulti, este o alta chestiune.
Numitorul comun al celor trei varste ramane dorinta, in timp ce stiinta si puterea reprezinta cele doua variabile care intra in combinatie, in functie de varsta, trasatura forte a copiilor fiind dorinta, a adultilor puterea si a batranilor stiinta.
Gelu Arcadie Murariu,
Oregon City, Oregon

Seara de poezie cu Angela Baciu la Biblioteca din Galati

On By nelursIn NewsLeave a comment

Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Iasi impreuna cu Biblioteca “V.A. Urechia” din Galati si Consiliul Judetului Galati va organiza in data de 7 Decembrie o lectura publica a carei invitat special va fi poeta Angela Baciu*. Autoarea va citi poeme din cartea “Absintheria din orasul vechi” care se afla in curs de aparitie.

Evenimentul se va desfasura in Sala “M.Eminescu”, marti 7 decembrie 2010, ora 16.00 si va fi moderat de directorul bibliotecii, domnul profesor Zanfir Ilie. Intrarea este libera.

*Angela Baciu este poet, publicist, membru U.S.R. filiala IASI – autor a 15 carti de poezie, literatura pentru copii, haiku si publicistica, prezenta in peste 20 de antologii si dictionare. Poezia sa a fost tradusa in limbile franceza, engleza, ceha, slovaca, spaniola si maghiara.

ZIUA IN CARE ZAMBETUL COPILULUI INFLORESTE POMII

On By nelursIn Children, Family, InspirationalLeave a comment

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, imi aseaza deasupra capului dulcea povara a copilariei, atunci cand eram un biet guguloi de huma pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care inca mai au o radacina infipta in pamantul pe care l-au calcat, cu talpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sarbatorilor de iarna, nu trebuie sa dispara de sub fruntea niciunui roman. La noi pana si iernile erau si sunt mai frumoase! Chiar daca, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne strajuia de o parte si de alta a copilariei, iar seva din pamanturi ne da puterile de care aveam nevoie mai tarziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lasat copiilor intaietatea de a se infrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfant care le aseaza pe crestet darnicia Cerului, bunatatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci cand trebuie sa strabata lungile si intunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lampasul in mana, deasupra capului nostru si cand suntem oameni mari, chiar daca timpul si spatiul ne-au cam indeparatat de cele sfinte. In fiecare an, Mos Nicolae are grija sa treaca prin gandul nostru ca un porumbel de zapada purtand in cioc trei fire de busuioc pe care mama sa le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai tarziu, se regaseste in aghiasma de la Boboteaza, ce tine loc de leac pentru toata painea din timpul intregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin parinti, Mosul pregeta sub Cruce, rautatea face dinti, spatiul s-a mutat in suflet, si raceala s-a lungit, roua plange ca un tunet pe pamantul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea sa fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat sa-ntinerim! Parca-l si vad pe Mos Nicolae, aievea, in fata copiilor, chiar daca ei nu-l vad, desfacand pachetele aduse de postas, cu bunatati de peste mari si tari, parca-i vad si pe copii, cand zic „copii” ma gandesc la toti cei care au ramas acasa, nu pentru alta, dar sa nu ne fure cineva sarbatorile, desfacand, cu mainile infrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de…copiii din strainatate. Nu ceea ce gasesc inauntru ii bucura, ci faptul ca s-a pastrat acea sfanta legatura sufleteasca, si cum Sarbatorile de Iarna la romani debuteaza cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu daca am dreptul sa fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, in ceea ce ma priveste, eu ii vad pentru a doa oara tristetea in barba, prima oara a fost cand eram copil si asteptam sa vina , dar de fiecare data ma trecea cu randul, iar eu ma autopedepseam asteptand …pana la anul! A doua oara i-o simt acum, in pragul batranetii cand vad si simt copiii care, cu toate ca nu mai cred in „mos”, totusi asteapta sa le incalzeasca inimile, nu atat darurile cat semnul ca tata este bine si se gandeste la ei. Cum focului sa nu te gandesti cand, aici, la patru mii de km de casa, zambetul copilului infloreste pomii in  miez de iarna, si sparge noaptea-n tandari a nesomn?
Anii au trecut precum pasarile grabite spre locuri mai calde, eu am ramas de straja ca nu cumva sa treaca si ultimul, doar lumea copilariei a ramas aceasi si va ramane atata vreme cat din cer va cadea zapada, ploaie si bunatate dumnezeiasca. Vrem sa credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea in care suntem, el ne gasesste intotdeauna si ne arata nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dam socoteala. Este bland, dojenitor, dar nu uita niciodata sa ne aduca aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, macar o zi, pentru ca, dupa aceea, sa ne dea prilejul sa continuam. Dupa cum l-am „vazut” in ultimii ani, Mos Nicolae a inceput sa oboseasca de interminabilele povesti lasate in cizmulitele din ce in ce mai uscate si scalciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si calcaie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din Spania… si de orinde din lumea asta mare. Cineva imi povestea din tara, cand l-am intrebat daca cunoaste familii plecate si ai caror copii au ramas singuri sau in grija bunicilor, ca s-a pierdut licarul din ochii acestora, ai copiilor, au imbatranit inainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rau, este faptul ca au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Daca Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce sa fie trist, acesta ar fi! Stau si ma intreb, ca Moromete, cu mana la falca, oare cui ar trebui sa arate Mosul nuiaua? Parintilor care au lasat totul si au plecat in lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asazisei societati de consum sau altii ar trebui sa fie abonatii permanenti ai mustrarilor ce par sa nu-i atinga in niciun fel? Oricum, politicul isi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi  mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodata sa fim asigurati de ziua de maine din partea lor. Daca ar fi sa-i cer ceva Mosului, acum la batranete, cu toate ca nu i-am cerut nimic nici in copilarie, singurul lucru ar sa mearga in padurile noastre, cat a mai ramas din ele, si sa caute nuiele de alun cat mai subtiri, apoi sa treca pe la vladica de pe malurile Dambovitei si sa le lase in sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru cate greseli sunt!”  Ar ramane padurile noastre fara specia de arbust atat de cantata de folclorul nostru! Poate, la criza mondiala, mai mult sau mai putin artificiala, se adauga, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin  al caror adrisant este politicul romanesc, binecunoscut pentru balbaielile de douazeci de ani. Dar… e Mos Nicolae, sa-i lasam pe politicieni in plata Domnului si a…contribuabilului

Marin Trasca-Madrid (din volumul Nopatea strugurilor amari)

La cea de-a XVI-a editie, „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”

On By nelursIn CultureLeave a comment

Cea de-a XVI-a editie a Sesiunii de comunicari cu tema „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”, manifestare organizata in cadrul Zilelor Justinian Teculescu si Nicolae Colan, s-a desfasurat in perioada 3-4 decembrie 2010, in localitatile Sfantu Gheorghe, Covasna si Voinesti (Scoala Generala „Avram Iancu” din localitate). Din judetul Mures au fost prezenti cu diverse comunicari, 6 participanti: prof.dr. Liviu Boar, director al SJAN Mures, preot dr. Florin Bengean, cercetator stiintific in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, drd. Milandolina Beatrice Doboczi, arhivist la SJAN Mures, dr. Dorel Marc, muzeograf in cadrul Muzeului de Etnografie din Targu Mures, Alexandru Ciubica, profesor la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si publicist Nicolae Balint, profesor la Gimnaziul „Sfantu Gheorghe” din Sangeorgiu de Mures.

„O manifestare deosebit de necesara si utila”
Manifestarea din acest an i-a avut ca organizatori pe Muzeul National al Carpatilor Rasariteni, Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural Crestina „Andrei Saguna” din Sfantu Gheorghe si Asociatia Cultural Crestina „Iustinian Teculescu” din Covasna. Partenerii media ai manifestarii au fost „Observatorul de Covasna”, www.intorsura.ro, „Mesagerul de Covasna” si „Condeiul ardelean”. Lucrarile in plen au avut loc la Hotel „Dacia” din Covasna, iar cele pe sectiuni, la Scoala Generala „Avram Iancu” din Voinesti. Deschiderea Sesiunii – ocazie cu care pe langa scurtele alocutiuni rostite, au fost prezentate si un numar de opt carti si autorii acestora – a fost  onorata de I.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop ortodox al Covasnei si Harghitei. Moderator, la fel ca la editiile anterioare, a fost dr. Ioan Lacatusu, om de aleasa cultura si spiritualitate, promotor neobosit al Sesiunii. La aceasta manifestare au prezentat comunicari 63 de participanti, specialisti din domeniile istorie, etnografie, sociologie, demografie, diplomatie si jurnalism. Toate comunicarile prezentate urmeaza a fi publicate in Anuarul Muzeului National al Carpatilor Rasariteni si al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, revista Angustia, nr. 15, Istorie-Sociologie. Tot in cadrul manifestarii anterior mentionate, sambata, 4 decembrie 2010, a avut loc si slujba de pomenire a Episcopului Iustinian Teculescu (1865-1932), primul episcop din istoria armatei romane, acesta fiind nascut la Voinesti. Manifestarea s-a incheiat cu un concert de colinde sustinut de Ansamblul Folcloric „Ciobanasul” din Voinesti. Traian Plesca, fost ministru consilier, diplomat de cariera si expert in problematica spatiului german, a declarat ca „Particip pentru prima data la aceasta sesiune si ma simt onorat de aceasta invitatie. Constat cu satisfactie nivelul stiintific deosebit al comunicarilor prezentate, precum si actualitatea problemelor puse in discutie de catre participanti, prin comunicarile pe care le-au prezentat. Consider ca este o manifestare deosebit de necesara si utila acestui spatiu si nu pot sa nu remarc extraordinara energie a domnului dr. Ioan Lacatusu, sufletul manifestarii si unul dintre principalii organizatori ai acesteia.”      

Nicolae BALINT