Cuvint si dar de primire pe lume

O casa simpla de la sat
Pe langa ieslea cu trifoi,
E un adevarat palat!
Din iesle, ai venit la noi!

Si invelit in cer curat,
Nu s-au gasit pe lume crini
Imparatesti, sa-ti fie pat!
Din cerul gol, ne-ai dat lumini!

N-au fost  averi, sa nu-Ti fi dat,
Un Print frumos intunecit –
Un Univers perfectionat!
Tu ne-ai dat trupul rastignit!

De-atunci, cati printi ne tot colinda
Ca sa traim o viata intru
Betia noastra in oglinda!
Tu ne-ai dat Raiul dinauntru!

Cate capcane nu ne-mbie
Drogate simturi, ce nu-nvata –
Tu, daruiesti in vesnicie,
Dreptate, Adevar, si Viata!

Si ultimul fiind, pe lume,
Rob tuturor, si rob luminii –
Ne e dovada, al Tau nume,
Ca ultimii, iubind, sunt primii!

Tie, Poetule Luminii,
Si Domnul Vietii, ce ne-o scrie,
Painea si sarea Romanimii,
Primeste-ne-o, in vesnicie!

Jianu Liviu-Florian

Crestinismul de-nceput, sursa generoasa de inspiratie pentru artisti

Pentru o mai buna incadrare a temei de fata, este cat se poate de nimerit sa spun cateva cuvinte despre crestinismul de-nceput, mai exact despre izvoarele crestinismului. Caci nu numai ca nu trebuie respinsa parerea lui Clement Alexandrinul cum ca religiile anterioare crestinismului au fost pregatitoare pentru venirea Mantuitorului Iisus si ca – potrivit lui Tertulian – sufletul “paganilor” este “in chip natural crestin”, dar trebuie sa avem in vedere opiniile de genul urmator ale unor teologi contemporani, teologi de talia lui D. Staniloaie: “Dumnezeu este activ si dincolo de frontierele crestinismului”, respectiv ca “Logosul este pretutindeni in creatie prin puterea Sa”.
Desigur, tema este in egala masura tentanta si stufoasa. Dar cum ea depaseste cu mult limitele unui eseu, voi prezenta in continuare doar cateva repere extrase din cartea mea Confesiuni esentiale. Nu de alta dar se cunoaste prea bine rolul ce-i revine crestinismului in formarea culturii si civilizatiei pe arii intinse ale globului. In paranteza fie spus, Europa de azi este produsul integral al crestinismului, iar America este cel mai de soi produs al europenilor…
Trei sunt elementele pregatitoare ale crestinismului:
1)Intelepciunea Egiptului antic;
2)Filosofia greaca (indeosebi stoicismul lui Epictet);
3)Cartile sacre ale evreilor (Tora, Cabala, Talmudul).
Principalele influente exercitate asupra crestinismului primitiv sunt: a)Misterele orientale (misterele eleusine, misterele isiace sau misterele legate de cultul esoteric al zeitei egiptene Isis si mitraismul sau cultul lui Mithra, zeul persan al soarelui si fiul lui Zarathustra); b)Sectele si partidele (fariseii, saducheii, ebionitii – secta sarmanilor, terapeutii – secta ascetilor iudei din Egipt, ioanitii – adeptii lui Ioan Botezatorul, dar mai ales gnosticii si esenienii, doua secte pe care unii le afurisesc, pe cand altii le preamaresc).
Doi sunt factorii care au contribuit nemijlocit la raspandirea crestinismului:
1)Disparitia cetatilor-state;
2)Aparitia comunitatilor (congregatiilor) crestine.
La randul sau crestinismul a influentat intr-un mod copios arta medievala (occidentala si bizantina). Astfel, bisericile bizantine din Ravenna, ferite de furia iconoclasta din Constantinopol, si-au pastrat pana in zilele noastre splendidele lor mozaicuri care infatiseaza scene biblice intr-o mare varietate de culori, imbogatite de stralucirea aurului. Iar catedralele gotice, decorate cu acea migaloasa dantela de piatra la care au trudit sute de ani nenumarati mesteri anonimi, se prezinta privitorului ca adevarate “Biblii de piatra” prin scenele din Scripturi pe care le desfasoara.
Tot asa arta Renasterii, folosind aceeasi sursa de inspiratie, a creat marile capodopere ale picturii si sculpturii, capodopere care astazi umplu muzeele lumii. Cum lista artistilor renascentisti este aproape nesfarsita, caci – urmand exemplul dat de cetatile italiene – Renasterea si-a urmat neabatut drumul sau istoric in cam toate tarile europene, ma voi margini sa numesc doar cativa dintre ei (Bellini, Botticelli, Giorgione, Tizian, Rubens, Frans Hals, Rembrandt, Albrecht Dürer), desigur, dand Cezarului ce-i al Cezarului, adica acordand atentia cuvenita triunghiului de aur al Renasterii: Michelangelo-Leonardo-Rafael.
Michelangelo, de pilda, este pe buna dreptate socotit cel mai mare artist al Renasterii si poate ca al tuturor timpurilor, de indata ce celebrele lui statui (Moise, David), precum si nu mai putin celebrele fresce din Capela Sixtina (Creatia, Potopul, Judecata din urma) au in ele monumentalitatea si sublimul pe care autorul le-a gasit in izvorul sau de inspiratie. De altminteri, chiar Michelangelo marturiseste acest lucru in Rimele sale: “Din zi in zi, Tu, Doamne, toata viata/ Mi-ai fost si ajutor si calauza”…
De asemenea, Biblia a inspirat muzica psaltica bizantina, dar mai ales Oratoriile lui Bach inchinate Patimilor Mantuitorului, Creatiunea lui Haydn si Missa solemnis a lui Beethoven.
Tot din Biblie s-au inspirat Dante, Tasso si Milton cand au dat omenirii nemuritoarele lor opere: Divina Comedie, Ierusalimul eliberat si Paradisul pierdut.
Cu toate ca apartin unui alt palier al culturii universale, totusi trebuie amintite acele minuni de arta iconografica reprezentate de frescele bisericilor si manastirilor romanesti, precum si splendidele miniaturi care impodobesc manuscrisele cartilor bisericesti.
*
In cele ce urmeaza voi cauta sa invederez prin patru romane inspiratia exercitata de crestinismul de-nceput asupra scriitorilor situati foarte aproape de noi sau chiar in vremea noastra: Ben Hur, romanul scriitorului american Lew Wallace, Maestrul si Margareta al lui Mihail Bulgakov, Dumnezeu s-a nascut in exil din creatia lui Vintila Horia si Fata din Nazaret, carte scoasa in anul 2008 de catre Petru Popescu, scriitor american de origine romana.
Printr-o judicioasa imbinare a fanteziei debordante cu rigoarea informatiei evanghelice si a celei extrase din alte documente istorice, Lew Wallace reuseste performanta de-a scrie o carte in egala masura mult gustata de cititori si foarte apreciata, chiar insistent recomandata de factori cu greutate decizionala din Biserica catolica a timpului.
Desigur, pentru asa ceva nu ajunge sa fii doar un american pur sange, gen Sandra Brown sau Dan Brown, doi dintre condeierii care reusesc sa-si vanda ca painea calda productiile lor submediocre (Ben Hur la randul sau a inregistrat senzationale succese de public!), ci trebuie sa fii inzestrat si cu vana de artist. Iar Lew Wallace dovedeste in acest roman ca are talentul trebuincios de a-l captiva pe cititorul tuturor timpurilor si meridianelor prin acea incontentestabila maiestrie cu care el manuieste principalele instrumente de lucru ale artistului cu vocatie:
a)Usurinta nararii;
b)Simplitatea si fluenta cuceritoatoare a limbajului;
c)Senzationalul cu care condimenteaza biografiile unora dintre personajele zamislite, dar un senzational magistral dramuit si admirabil turnat in tiparele firescului, incat departe de-a soca (precum Codul lui da Vinci) prin atentia acordata aventurii ce avanseaza spre neverosimil, dimpotriva, el are pretiosul dar de-a contribui la intarirea autenticului acelor vremuri de exceptie, cand Mantuitorul Iisus s-a nascut, a propovaduit si a patimit.
Caci, desi la prima vedere personajul principal pare a fi tanarul si bogatul evreu Iuda ben Hur (ben in ebraica, la fel ca bar in aramaica, se traduce prin “fiul lui”), cel care, dupa ruperea prieteniei cu trufasul patrician roman Messala a fost condamnat la galere pe viata, totusi, personajul in jurul caruia graviteaza intreaga actiune a romanului este Dumnezeul intrupat, fiul Mariei si al dulgherului Iosif.
De altminteri, actiunea romanului incepe in desert, locul unde se intalnesc cei trei magi orientali – Gaspar, Melchior si Balthasar, care apoi calatoresc impreuna spre Bethlehem pentru a se inchina Pruncului, adevaratul Rege al iudeilor.
Iar Copilul, ne spune autorul, “era ca oricare copil; nu avea nici aura, nici coroana pe cap; nu deschise gura sa vorbeasca si nu dadu nici un semn ca le auzea osanalele si rugaciunile, ci, asa cum fac pruncii, se uita mai mult la flacara felinarului decat la ei. Dupa putin timp, ei se ridicara si intorcandu-se la camile, adusera daruri de aur, smirna si mirt si le asezara inaintea Copilului cu vorbe de evlavie.
Acesta era Mantuitorul pe care venisera de departe sa-L gaseasca! Se inchinau Lui fara nici o umbra de indoiala in inima lor”.
De mentionat ca daca in primele douasprezece capitole ale cartii, miraculosul si senzationalul de-abia isi fac intrarea in scena (doar intalnirea celor trei magi si drumul pe care acestia, calauziti de stea, il fac fara poticneli pana la Noul nascut), incepand cu capitolul 13, adica “la douazeci si unu de ani de la cele povestite mai sus”, ele isi fac simtita prezenta tot mai des, dar – asa cum deja am precizat – fara a fi catusi de putin socante sau obositoare…
Asupra tanarului Ben Hur, profund afectat de discutia avuta cu patricianul roman Messala, parca planeaza o fatalitate: Acuzat ca ar fi atentat la viata lui Valerius Gratus, noul procurator al Iudeii (de fapt o caramida cade de pe parapetul care strajuia acoperisul, atunci cand tanarul evreu se apleaca sa vada alaiul procuratorului), Ben Hur este de indata condamnat la galere pe viata, mama si sora sunt incarcerate, iar uriasa avere a familiei este confiscata, devenind proprietatea imparatului. In realitate, presupusa fatalitate se vadeste a fi rezultatul oribilei intelegeri dintre procurator si Messala, care – impinsi de lacomie si dispret fata de evrei – fac sa dispara toti membrii familiei Hur, caci in acest mod ei insisi pun mana pe o buna parte din respectiva avere.
Tot atunci, la o fantana din desert, are loc memorabila intalnire a arestatului trudit si insetat cu fiul venerabilului Iosif. Acesta, mai inainte ca garda sa-l poata opri, se apropie de prizonier, se apleca cu duiosie asupra lui  si “ii dadu sa bea”.
Printr-un concurs formidabil de imprejurari, inlantuitul Ben Hur pe galera izbuteste sa atraga asupra sa atentia puternicului duumvir Quintus Arrius, iar dupa ce-l salveaza pe roman de la inec, acesta il infiaza si-l desemneaza mostenitorul uriasei sale averi.
La moartea lui Quintus Arrius, Ben Hur se intoarce in patria natala, indemnat de gandul razbunarii, dar si de speranta regasirii mamei si surorii. Aici il cunoaste de indata pe faimosul imbogatit Simonide, omul de incredere in afaceri al tatalui sau (“omul care a renuntat la viata, dar niciodata la un scop”), precum si pe Esther, fiica lui.
Calauzit de sfaturile si convingerile de neclintit ale infirmului Simonide si ale batranului mag Balthasar, Ben Hur ajunge sa-l cunoasca pe Mantuitor, Ii recunoaste divinitatea si trece hotarat de partea Lui, ba chiar se straduieste sa organizeze pe banii sai un detasament de luptatori, care sa-L scape din mainile dusmanilor tot mai inversunati.
Dar cum Scripturile trebuie sa se implineasca, tot planul ticluit de Ben Hur cade balta, iar el asista indurerat si neputincios la schingiuirea si apoi la crucificarea adevaratului Domn si Rege.
Toate acestea se intampla dupa ce Ben Hur este recunoscut de Simonide drept fiu al fostului sau stapan, ocazie cu care ii restituie intreaga avere, nu doar pastrata cu pretul vietii lui, ci mult-mult sporita, si mai ales dupa ce tanarul evreu isi regaseste mama si sora scapate de carcera printr-o adevarata minune si tot printr-o minune izbavite de lepra cu evanghelicele vorbe rostite de Mantuitor: “Femeie, mare e credinta ta; faca-se precum vroiesti”…
Iar finalul romanului ni-l infatiseaza pe familistul Ben Hur (casatorit cu Esther, tata a doi copii), in continuare atat de devotat cauzei crestinilor tot mai persecutati, incat el decide ca averea sa si-o foloseasca pentru construirea la Roma a unei biserici subterane, atata vreme cat construirea bisericilor la suprafata pamantului era de neimaginat.
Mult mai realizat in plan artistic decat Ben Hur este romanul Maestrul si Margareta, creatia de exceptie a prozatorului sovietic Mihail Bulgakov, o carte in care fantasticul coabiteaza cu realitatea si amandoua se simt in ea ca-n sanul lui Avram.
Datele biografice sunt graitoare in ceea ce priveste interesul constant aratat de Bulgakov crestinismului in general, demonologiei si vrajitoriei in special: Tatal sau era profesor de dogmatica la Academia Teologica din Kiev, orasul in care viitorul scriitor a vazut lumina zilei in anul 1891!
Neindoios ca romanul in cadrele sale generale, la fel ca numele de Woland dat diavolului, i-au fost inspirate lui Bulgakov de Faustul lui Goethe. Ne amintim ca la sarbatoarea sabatului unde Mefisto il conduce pe Faust, diavolul isi spune Woland, ceea ce de fapt inseamna preluarea deformata a cuvantului valant, nume sub care e desemnat printul intunericului intr-unul din dialectele germane.
O alta analogie intre Faust si romanul Maestrul si Margareta vizeaza perioada lor de elaborare. Asemenea lui Goethe, care (teoretic) a fost absorbit toata viata de capodopera sa, tot astfel Bulgakov a meditat indelung la cartea lui de capatai, lucrand efectiv la scrierea ei intre anii 1929-1940. Chiar si in 1940, ultimul an de viata al scriitorului si anul in care el si-a pierdut complet vederea, munca la roman a continuat prin dictare.
Numele scriitorului devine celebru de-abia dupa anul 1960, adica atunci cand romanul Maestrul si Margareta, aparut mai intai in limba rusa, cunoaste o adevarata frenezie editoriala in Anglia, Italia, Franta, SUA si Germania.
Se subintelege carui fapt se datoreaza tiparirea cartii la mai bine de doua decenii de la moartea autorului: Urmasii lui Bulgakov nu s-au grabit in plina epoca stalinista sa-si riste capetele odata cu manuscrisul, ci au asteptat o relativa relaxare ideologica si politica. Ceea ce s-a si intamplat dupa moartea tatucului Stalin, in urma rechizitorului lui Hrusciov indreptat impotriva mitului stalinist. Caci – nu-i asa? – perioada comunista intr-un fel, cea postcomunista in alt fel, ne dovedesc negru pe alb existenta si persistenta tabu-urilor totemice si a miturilor nereligioase (extrasacrale)…
Romanul Maestrul si Margareta isi deruleaza actiunea pe doua planuri, din care primul este plasat in Moscova secolului 20. Numai ca din chiar debutul romanului, dracul isi vara coada la propriu, ceea ce duce la o suita de evenimente dintre cele mai bizare, unul mai inexplicabil ca celalalt pentru ateii temeinic educati sa nege si sa ia in deradere atat lucrurile sfinte, cat si pe cele diavolesti: Unuia dintre activistii culturali tramvaiul ii taie capul taman in locul si la momentul cum Woland ii prezisese doar cu cateva minute mai inainte, tanarul poet care asistase la discutie si tragedie isi pierde mintile, un alt activist cultural este expediat in pijama si papuci tocmai in Ialta, iar apartamentul lui astfel eliberat, de indata este luat in primire de Woland si ajutoarele sale: fonfaitul Koroviev-Fagot, poznasul motan Behemoth, hidosul Azazello, impudica Hella. In momentele cruciale isi face aparitia si Abaddona, insa acesta poarta ochelari negri, caci privirea lui ucide.
Dar ce cauta banda de demoni la Moscova? Scopul lor prioritar este este acela de-a organiza sabatul in apartamentul in care si-au instalat statul major. Intrucat se cam plictisesc, indeosebi dupa ce Margareta, iubita maestrului, le-a cazut in mreje si a fost desemnata regina balului, iata-i pe demoni ca se dedau la nazbatii si actiuni justitiare in randul nenumaratilor pungasi si potlogari ai Moscovei bolsevice.
Este si acesta un mod subtil al autorului de-a arata pe de-o parte esecul lamentabil al eticii bolsevismului, pe de alta parte de-a ilustra harababura din mintile cetatenilor si din institutiile statului. De parca Bulgakov ar fi gata-gata s-o spuna pe sleau: “Doar dracu se mai poate descurca in acest talmes-balmes”…Ironia doar intrezarita a scriitorului la adresa randuielilor si mentalitatilor bolsevice, impreuna cu hazul starnit de adorabila pereche Koroviev-Behemoth, confera cartii farmec si verva scanteietoare, iar cititorului ii garanteaza o lectura antrenanta si instructiva.
Pe celalalt plan, cel rezervat romanului neterminat al maestrului, in Ierusalimul atat de urat de procuratorul Pilat din Pont se deruleaza procesul lui Iisus, urmat de crucificarea Lui. Pilat n-are nici un interes ca filosoful vagabond Yeshua sa fie rastignit. Dimpotriva, daca ar putea l-ar face scapat de pedeapsa, fie si pentru a le face in ciuda nesuferitilor de rabini ai evreilor. Unde mai pui ca in timpul discutiei cu seninul si jovialul acuzat, lui Pilat ca prin minune i-a disparut insuportabila hemicranie ce-l incearca atat de des.
Neputand sa-L salveze pe acuzat, cu toata autoritatea sa de care face uz, Pilat isi ofera anumite compensatii secrete, pentru ca in acest mod sa mai indulceasca nitel gustul amar al infrangerii suferite in fata fanatismului rabinic, care mai degraba incuviinteaza nedreptatea decat dezordinea: Pune la cale uciderea tradatorului Iuda si are o discutie particulara cu Levi Matei, ucenicul si adoratorul Crucificatului.
Asezand cele doua planuri fata in fata in aceeasi carte, Mihail Bulgakov reuseste sa creeze un simbol de mare efect artistic si cu extraordinare implicatii conceptual-educationale: Osanda si supliciul Mantuitorului, in fond un nevinovat, nu contine doar conotatii crestine, ci ele se constituie intr-un protest deghizat impotriva unei lumi nedrepte si absurde, in care este nevoie de interventia demonilor pentru a se face niscaiva ordine si dreptate.
Si culmea culmilor! Insusi Woland, suprema negatie a divinului, ajunge sa-L marturiseasca activistilor burdusiti cu ateism: Da, El exista si El a fost crucificat in vremea procuratorului Pilat din Pont! In zadar, insa, caci indoctrinatii au ajuns mai neincrezatori ca paganii si mai negativisti ca Satana…
Inainte de-a intra in romanul Dumnezeu s-a nascut in exil, se cuvine sa spunem cateva cuvinte despre viata religioasa a geto-dacilor, adica sa fixam cadrul spiritual in care se desfasoara actiunea acestei incontestabile capodopere a lui Vintila Horia.
Religia geto-dacilor n-a fost nicicat monoteista, ci henoteista, intrucat panteonul insuficient cunoscut al acestora cuprinde si alti zei (Diana, Bendis, Diana mellifica etc.) inafara celor doua zeitati principale – Zalmoxis si Gebeleizis (indeosebi prima), “iar henoteismul geto-dacic”, ne informeaza Emilian Vasilescu in Istoria religiilor, “a putut inlesni patrunderea crestinismului in spatiul carpato-danubian”.
Tot Emilian Vasilescu emite urmatoarele doua opinii in lucrarea mai sus amintita:
1)Avand la inceput un caracter htonian, este de presupus ca Zalmoxis a evoluat cu timpul spre o infatisare uraniana, pana la sincretizarea sa cu Gebeleizis in perioada romana;
2)Cat priveste spiritualismul superior al geto-dacilor (ca de pilda credinta lor puternica in nemurire), este posibil ca acesta sa fi depasit “formele de viata religioasa ale popoarelor antice aflate pe aceeasi treapta de dezvoltare, dar nu putea depasi cu totul limitele politeismului antic”. Altfel spus, adauga E. Vasilescu, “ei nu se puteau ridica pana la inaltimea spiritualismului intalnit in monoteismul evreu si in cel crestin”.
Romanul Dumnezeu s-a nascut in exil este conceput de autor ca jurnalul apocrif al lui Ovidiu, jurnal tinut de marele poet dupa exilarea sa la Tomis de catre imparatul Octavian Augustus.
Care a fost motivul exilarii lui Ovidiu? Dupa unii istorici si biografi, se pare ca poetul facea parte dintr-o secta pitagoreica, fata de care imparatul manifesta serioase suspiciuni. Dupa altii – versiune, de altminteri, acceptata si de Vintila Horia – imparatul era pur si simplu scandalizat de amoralitatea operelor poetului si de amorul acestuia cu Iulia, nepoata lui si cititoarea fidela a lui Ovidiu.
Romanul este structurat pe opt capitole, fiecare capitol descriind cate un an din viata ilustrului surghiunit in aceasta garnizoana romana din lumea getica. Astfel, la un inalt nivel artistic, avem posibilitatea sa ne familiarizam cu opiniile, dorintele, simpatiile si antipatiile lui Ovidiu din ultimii sai opt ani de viata.
Poetul are prima “intalnire” cu Dumnezeu in cel de-al patrulea an al exilului sau, adica atunci cand el urca in Poiana Marului de pe Cogaionon, muntele sfant al dacilor, pe varful caruia traia marele preot inconjurat de calugari. Aici, in acest spatiu central, preotul dac ii dezvaluie poetului semnificatia exilului din perspectiva apropiatei sosiri a adevaratului Dumnezeu, sosire anuntata atat de profetii israeliti, cat si de Zamolxe, unicul zeu al dacilor. Zamolxe apare astfel ca un precursor si un atribut al lui Dumnezeu…
Vestirile poetului dac se dovedesc cu atat mai impresionante cu cat ele vor fi confirmate de scrisorile bizarului medic Teodor, ale carui istorisiri despre nasterea lui Iisus si sosirea celor trei crai de la Rasarit, precum si despre persecutiile lui Irod, constituie pe de o parte o superba repovestire a respectivelor episoade biblice, iar pe de alta parte ele il ajuta pe Ovidiu sa inteleaga semnificatia visului cu pestele si lumina, vis avut de el cu un an in urma, mai exact atunci cand adormise in barca lui Mucaporus.
“Si astfel”, este de parere Monica Nedelcu de la Universitatea Complutense din Madrid, “are loc substituirea progresiva a axei orizontale si spatiale a lui Ovidiu, cu axa verticala si spirituala – asteptarea lui Dumnezeu”.
Romanul Fata din Nazaret doar tangenteaza cu crestinismul de-nceput, intrucat elementele sale alcatuitoare (personalitatea incarcata de magie a Mariamnei, interesul manifestat de Roma augustana in legatura cu iminenta venire a lui Mesia, atrocitatile la care se deda Irod cel Mare pentru a-si mentine subreda pozitie de rege-client al romanilor) sunt admirabil imbinate de Petru Popescu intr-o actiune captivanta, care-si poarta apele tulburi si vijelioase ale timpurilor evocate inspre punctul de cotitura din istoria omenirii: casatoria Fecioarei cu Iosif si zamislirea adevaratului Rege al iudeilor!
Este adevarat ca Petru Popescu urmeaza firul evenimentelor biblice, ba chiar citeaza copios din Genesa si pe ici-pe colo si din scrierile profetilor iudei. Dar respectivele citate, indeosebi cele referitoare la facerea Evei din coasta lui Adam, dobandesc o atare nota acuzatoare in cugetarile pe care Mariamne le indreapta spre Creator, incat daca n-ar fi vorba de ea, aleasa cu care deseori Adonai conglasuieste (ba chiar i se arata pe muntele Barak sub chipul lui Sadai – Dumnezeul de pe munte), imputarile ei curajoase in legatura cu soarta nedreapta a evreicei din acele timpuri, ar putea fi taxate drept blasfemii: “Ce crud ai fost cu mine, Adonai! Ce crud ai fost cu noi, femeile, de ne-ai facut asa lipsite de aparare si de neputincioase, chiar daca ne-ai dat putere prin frumusetea noastra, fiindca uite ca barbatii ne pot invinge fara nici un efort, numai trantindu-ne la pamant”.
Constienta de inalta misiune cu care a fost binecuvantata de Creator (“Dar vreau sa fiu eu aceea care-i va da nastere celui ce ne va mantui pe toti. Celui ce va veni intr-o buna zi si ne va lua suferintele asupra lui!”), Mariamne se vadeste nu doar o inspirata, ci si o luptatoare in adevaratul sens al cuvantului: Este profund revoltata de cruzimea de care dau dovada coreligionarii ei atunci cand, aparati de inumanele legi si traditii mozaice, ei isi permit nu numai sa terfeleasca o mireasa considerata nevirgina in ziua casatoriei, ci realmente sa o ucida cu pietre, fapt pe care ea i-l reproseaza atat lui Aristobol, fiul lui Irod, cel vinovat de moartea unei mirese curate dar nedorita din punct de vedere politic, cat si lui Adonai insusi; lupta din rasputeri pentru supravietuirea tribului lui Ioachim, tribul fagaduielii, dupa ce acesta – sub acuzatia ca a incercat sa-l ajute pe Aristobol sa ocupe tronul – a fost alungat de Irod in desert, unde dupa trei ani de vietuire miraculoasa, este aflat de Apella (trimisul special in Orient al imparatului Augustus) si readus la Nazaret; lupta cu toate fortele pentru implinirea dragostei sale, adica pentru casatoria ei cu Iosif, dar o casatorie facuta mai degraba cu mintea decat cu inima, constienta fiind de existenta acelui teribil inscris de despartire al evreilor numit get, “pe care nici o femeie nu-l poate contesta, in fata caruia nici o femeie nu mai are nimic de spus, daca nu mai este pe placul barbatului”…
Dar Petru Popescu isi permite pe parcursul romanului si anumite libertati de reinterpretare a informatiilor evanghelice, poate condus de intentia ca, dupa modelul lui Dan Brown, sa-si socheze nitel cititorii: Iosif nu mai este venerabilul batran pe care ni-l prezinta Scripturile, ci un tanar zdravan si chipes. Mai exact, in momentul casatoriei, Mariamne are 17 ani, iar Iosif 23!
Desi este banuit de neputinta la femei dupa ce fusese lovit de fulger pe muntele Barak (Iosif este descoperit si salvat providential de insusi rabbi Ioachim, tatal Mariamnei!), totusi, casatoria celor doi protagonisti se consuma cat de poate de natural, chiar intrucatva romantic intr-o cocioaba de pastori de pe acelasi Mons Fulminis (Muntele Fulgerului), iar indata dupa aceea, Mariamne nu numai ca simte samanta in pantecul sau (deci nici vorba de Duhul Sfant!), dar stie prea bine ce rod va iesi din ea, caci i se adreseaza cu cuvintele: “Te port in mine, sunt mama ta, nu te poti descurca fara mine, asa ca fa bine si stavileste moartea si durerea, opreste-le…imediat!”
Dar cum poate fi stavilita moartea si durerea intr-o lume guvernata de ambitie si cruzime, o lume in care “Nu poti avea incredere in nimeni, fiindca puterea si increderea se exclud reciproc”, o lume in care Irod isi ucide cu sange rece sotia si pe toti fiii ei, iar imparatul Augustus scapa ca prin urechile acului de atentatul condus de fiul sau vitreg Tiberius, dupa ce el insusi ordonase azvarlirea de pe Stanca a tuturor dusmanilor reali ori banuiti, inclusiv parintii lui Apella, astfel incat “Stratul alburiu de oase sfaramate, care se formase la poalele Stancii, avea o grosime de cativa coti”, in sfarsit, o lume care cativa ani mai tarziu il va crucifica pe Insusi Acela ce aducea cu El pacea si iubirea?!
Ce interes aveau romanii, indeosebi Apella, sa apere tribul ioachimitilor de furia lui Irod? Interesul practic de a-si reinnoi religia prin ridicarea imparatului la rangul de zeu, caci in conceptia lui Augustus, politeismul avea iz de republica, pe cand un singur Dumnezeu, asa ca Dumnezeul evreilor, “e totuna cu un singur imperiu, condus de un singur imparat”.
Iata de ce Apella, numele de imprumut al faimosului Pontius Pilatus, este trimis in Iudeea in calitate de spion al imparatului pe langa regele Irod, dar si cu misiunea secreta si precisa de-a face rost de-o teofanie, care – ingenios regizata si interpretata la Roma, in vazul si auzul a mii de cetateni – i-ar putea conferi lui Augustus aura intangibila de zeu.
Teofania sau gestul divinitatii este descoperita de Apella la Mariamne, indeosebi atunci cand un groaznic cutremur de pamant pornit de pe Barak o salveaza pe aceasta din ghearele prigonitorului Aaron, temutul sef al unuia dintre clanurile ce-i terorizau pe  nazaretani.
Avand ca model cutremurul real si dupa indicatiile date de Apella (cel care se simte puternic atras de Mariamne), o calamitate artificiala (prabusirea unor catacombe) este provocata de ingineri si artificieri la Roma, imparatul este coborat cu franghii la momentul potrivit si aidoma unui zeu binevoitor opreste catastrofa, fapt care lui ii asigura de indata aura divina, iar lui Pilat titlul de procurator al Iudeii si promisiunea de a-i urma lui Augustus pe tronul cezarilor. (A doua promisiune nu s-a mai implinit, caci succesorul lui Augustus este desemnat Tiberius, evident, cu sprijinul generos al mamei sale. Dar procurator tot s-a vazut, ca doar in vremea lui a fost crucificat Mantuitorul…)

Sighetul Marmatiei,

George PETROVAI

SAMY BRISS – DIMENSIUNEA SA EUROPEANA

Cu foarte multi ani in urma, in apartamentul unei bune cunostinte, am vazut pentru prima data un tablou semnat Samy Briss. Era cu totul „altfel” decit celelalte lucrari din salon si i-am declarat deschis gazdei ca aceasta este cea mai buna pictura pe care o are in colectie. As fi vrut sa-l cunosc pe artist, dar mi s-a spus ca dupa o fructuoasa perioada israeliana, s-a stabilit la Paris unde  se bucura de mult succes.

Pe buna dreptatea, Samy Briss este fara indoiala unul dintre cei mai populari si mai apreciati pictori israelieni, dar dimensiunea sa europeana a obtinut-o, asa cum se intimpla, peste hotare. S-a afirmat ca el combina stilul cubist cu cel bizantin! S-a spus ca figurile din tablourile sale sint niste  icoane moderne care te privesc frontal si clasic, dar cu o sanatoasa tenta de umor . Exegetii au sustinut ca imaginile sale capteaza forta  dar si vulnerabilitatea vietii moderne. Imi permit sa afirm ca toti au dreptate.

Samy Briss s-a nascut la Iasi. A urmat studiile academice la Bucuresti sub indrumarea  lui Camil Ressu. La varsta de 30 de ani a emigrat in Israel. S-a remarcat repede si aici, peste putin timp avea prima expozitie personala in Tel Aviv. Chiar stabilindu-se in Franta, lasa in urma sa mozaicuri, reliefuri in lemn, decoratii murale pe numeroase cladiri publice.

Pictorul are un stil foarte personal care ii fac lucrarile usor de recunoscut. Experienta sa suprarealista il apropie de Paul Klee si de Victor Brauner fara riscul de a-l confunda. Probabil ca exista in creatia sa urme ale scolii romanesti si nostalgia icoanelor din Moldova natala, dar si puternice elemente traditionale iudaice, amprenta muzicantilor populari, klezmerii. O anumita aparenta naivitate a figurilor sau a compozitiei se naste din esenta expresiei populare, trecuta cu maiestrie printr-o subtila si inteligenta  metamorfoza. Exista elemente specifice, comune multor din lucrarilor sale precum pasarea, pestele, floarea, instrumentele musicale… Optiunea sa coloristica este de asemenea originala si remarcabila.

Samy Briss expune acum la Tel Aviv. In urma cu un an si-a semnat prezenta la Ierusalim. Acest pictor, cu lucrari in muzee si colectii din Romania, Franta, Anglia, Germania, Suedia, Olanda, Luxemburg, Canada, Statele Unite revine mereu in Israelul tineretii sale si al primelor succese, aici unde are prieteni si admiratori statornici. Unde se simte acasa si unde, desigur, gaseste intotdeauna destule motive de inspiratie.

Dr. Dorel  SCHOR
15 decembrie 2010

The True Origins Of Christmas

Christmas celebrations date back as far as many as 4000 years ago preceding the birth of Christ by hundreds of years. The bright fires, the Yule log, the giving of gifts, carnivals (parades) with floats, carolers who sing while going from house to house, the holiday feasts, and the church processions can all be traced back to the early Mesopotamians. Many of these traditions began with the Mesopotamian celebration of New Years. The Mesopotamians believed in many gods, and as their chief god – Marduk. Each year as winter arrived it was believed that Marduk would do battle with the monsters of chaos. To assist their chief god Marduk, the people would hold a festival leading to the New Year. Tradition held that the King be killed at the temple at New Year in order to assist the god in battle. To spare their king the people created a mock king by selecting a criminal. The criminal would be dressed in royal attire and paraded around town and given all the privileges of the real king. Once New Year arrived the mock king would be stripped of his regal attire and slain.

The Persians and the Babylonians celebrated a similar festival called the Sacaea. Part of that celebration included the exchanging of places, the slaves would become the masters and the masters were to obey.

Early Europeans believed in evil spirits, witches, ghosts and trolls. As the Winter Solstice approached, with its long cold nights and short days, many people feared the sun would not return. Special rituals and celebrations were held to welcome back the sun.

In Scandinavia during the winter months the sun would disappear for many days. After thirty-five days scouts would be sent to the mountain tops to look for the return of the sun. When the first light was seen the scouts would return with the good news. A great festival would be held, called the Yuletide, and a special feast would be served around a fire burning with the Yule log. Great bonfires would also be lit to celebrate the return of the sun. In some areas people would tie apples to branches of trees to remind themselves that spring and summer would return.

The Romans decked their halls with garlands of laurel and green trees lit with candles. Again the masters and slaves would exchange places.

Some legends claim that the Christian “Christmas” celebration was invented to compete against the pagan celebrations of December. The exact day of the Christ child’s birth has never been pinpointed. But as Christianity spread they were alarmed by the continuing celebration of pagan customs and among their converts. At first the Church forbid this kind of celebration. But it was to no avail.

Eventually it was decided that the celebration would be tamed and made into a celebration fit for the Christian Son of God. However, activities such as decorating trees and feasts only grew larger coupled with the creation of St. Nick (Santa Clause). The evolution of these traditions has become the most celebrated holiday in Europe and America. Celebrations are now centered around the birth of Christ, which we see depicted in scenes such as the nativity.

Aurelia Ionescu
Phoenix, Arizona

Vine Craciunul!

Coboara din ceruri o liniste-adanca
Iar seara-si asterne albastrele-i umbre
Pe dealuri plesuve si colturi de stanca
Zapezi inrosite de ganduri fecunde

Stapane pe ierburi uscate de vant
Ce-acopera triste privelisti, durute
Cu vise sublime curgand spre pamant
Si-n inimi cu pace, sperante pierdute.

Privesc inspre munte, ma rog in tacere
Nelinistea-i simt in duminica terna
Cu iernile lungi ratacite-n durere
Ravneste lumina-n tristetea-i eterna.

Curand va-mbraca haina alba de nea
Si tristul decor va preface-n luciri
In cant de colinde si-n licar de stea
Tristeti convertite-n sublime iubiri.

Vine Craciunul, sperante-mpleteste
In cetini de brad stralucind sub beteala
Din Ceruri de Sus o lumina luceste
Trezind omenirea din trist-amorteala.

Cu coruri de ingeri si ganduri curate
Cu mese-ncarcate si daruri sub brad
Cu suflete-aproape uita-vom de toate
Minunea cereasca primi-vom cu drag.

Georgeta Resteman

LIBERTATEA ACTORULUI –UNDE INCEPE SI UNDE SE TERMINA EA?!

„Eu cred ca actorul trebuie sa joace asta-seara Lear
si a doua seara sa fie clown la circ. Fara incurajarea fenomenului
intelectual si cultural din tine, toate supapele de evolutie se inchid.”
TOMA CARAGIU

Libertatea actorului ar trebui sa fie una totala. Ar trebui sa inceapa si sa se termine cu el insusi, cu semiotica deslusita de public a actului sau creator. In realitate insa, aceasta stare de libertate are doar un simplu caracter de aparenta, fiindca ea se naste si isi inchide cercul stramt al existentei sale efemere o data cu primul pas facut de actor pe scandura fascinanta a scenei unui teatru… Un artist total reprezinta, dupa parerea mea, acel model ontologic complet, implinit in raport cu propriul lui Destin, un soi de „aluat protoplasmatic” (Mihai Eminescu) supus fara doar si poate intregului complex de forme ideologice ale timpului sau si care se prinde cu lejeritate ori ba de toata multimea resorturilor identitare ale unui real socio-cultural absurd sau, dimpotriva, prielnic siesi pentru a-si aseza in taina si cu modestie launtricul tumultuos in crestatura rodnica a devenirii sale intre cadrele fixe ale unui spatiu si ale unui timp, unde totul nu inseamna altceva decat „imitatia vietii” (Eric Bentley) sau arta de a instaura suprematia dramatismului unui gest concret in fata unuia integrat in domeniul vast si greu sondabil al imaginarului instabil.

Am sa-mi asez acest sumar comentariu despre limitele libertatii artistice sub auspiciile gandirii lui Eduardo De Filippo si a lui Toma Caragiu, doua spirite universale extrem de generoase si de novatoare in indemanarea de a desena corect si responsabil coordonatele fundamentale ale intreg sirului de roluri abordate, partituri scenice care au delimitat cu finete si cu profunzime limita de contur a conceptului de teatru plecand de la insesi nelimitele lucrate ale propriei lor masuri interioare si ajungand, in final, sa ofere cu pertinenta si verosimilitate cateva definitii general valabile pentru Arta comediei poetice, am putea-o denumi noi in aceste cazuri alese fara sa gresim deloc. „Teatrul adevarat, dupa parerea mea, este acela pe care il scrie actorul singur si pe care tot el il interpreteaza. Asa cum fac Carmelo Bene, Dario Fo si Franco Parenti.”, spunea Eduardo De Filippo. Ca o linie melodica de sine statatoare, dar cu o eufonie individuala, aparte, bine alcatuita in sinea sa, discursul din 7 februarie 1977 a lui Toma Caragiu ne pozitioneaza brusc insa intr-o lume bine determinata a judecatilor empirice, care aduc in filozofia teatrului ceva deosebit de nou, si anume, invitatia la creatie proprie prin cunoastere de sine si cunoastere in general. Iata ce rosteste in acest sens Caragiu, o veritabila apoftegma, am putea-o defini, a ceea ce inseamna contributia decisiva a unui actor in circuitul intrinsec al constructiei sale permanente de personaje-emblema: „Eu cred ca actorul trebuie sa joace asta-seara Lear si a doua seara sa fie clown la circ. Fara incurajarea fenomenului intelectual si cultural din tine, toate supapele de evolutie se inchid.”

Daca ar fi sa ne raportam la terminologia folosita de catre sociologul canadian Erving Goffman in vederea structurarii „interactiunilor sociale” (Nicolae Perpelea) nu altminteri ci in tiparele modelului sau dramaturgic atat de cunoscut, putem vorbi, la randul nostru, pe fundamentul solid al principiului similaritatii, de o asa-zisa „ordine interactionala” cu tripla dimensionare, de aceasta data, dar considerata ca o rezultanta imanenta a intalnirii actorului cu el insusi in cadrul polilateral al constructiei deloc facile a unui rol anume, a actorului cu personajul operei jucate la un anumit moment dat si, nu in ultimul rand, cu publicul sau. O relatia ternara, asadar, actor-actor, actor-personaj, respectiv, actor-spectator, care poate constitui fara doar si poate punctul de plecare in circumscrierea greoaie a limitei de contur sus-amintite, ?, a spatiului libertatii personale a actorului insusi, limita care tinde in unele cazuri izolate, iata, catre un evident +?, iar in celelalte catre un apasator si non-progresist zero factorial (0!) gandit ca o granita destul de perversa intre a fi tu insuti in mod deplin in compunerea scenica a personajului ales sau a nu fi deloc. Sensibilitatea determinarii acestui loc geometric al intrepatrunderii dintre afectivitatea si rationalul interpretului in sine reprezinta, dupa cum se poate atent observa, o sarcina care te rascoleste la maximum pe tine ca spectator sau critic de teatru, te obliga la un discernamant superior si la o categorisire corecta, obiectiva a produsului artistic plasmuit, caci, daca nu am proceda asa, atunci, cu siguranta, ca oglinda campului creativ al actorului s-ar sparge in mii de bucati irecuperabile vreodata si nu am mai fi in stare sa distingem din multimea aceea de cioburi haotic distribuite spatial realul construit cu migala si geniu de iluzia ieftina a contrafacerii sale lipsite de insemnatate. Si poate ca in aceasta rezida tocmai distinctia neta dintre actorul total si liber in arta exprimarii sale personale si actorul-marioneta, subjugat, practic, completamente de bagheta regizorala sufocanta si privativa de libertate actionala, de multe ori, pentru interpretul unui rol anume.

Ceea ce denumeste Eduardo De Filippo la un moment dat drept „teatru adevarat” scris de actorul insusi reprezinta nimic altceva decat expresia elocventa a gradului de libertate maximala in creatie pe care il poate avea orice interpret al unei partituri oarecare. Si tot el reusea sa vada in mai tinerii Franco Parenti, Carmelo Bene ori Dario Fo exponentii perfecti ai sintagmei consacrate „om de teatru complet”, exemplificand fara dubii ori nesiguranta launtrica prototipurile de urmat in alegerea caii de libertate a exprimarii de sine a actorului. De Filippo nu iubea, se vede, limitele personale de creatie in teatru. A fi o simpla paiata manevrabila regizoral nu il interesa defel. Acest fapt era, practic, un non-sens in propria lui viziunea despre ceea ce trebuia sa implice artisticitatea ca forma de redare a vietii cotidiene cu toate avatarurile ei succesive si multiple. Si asta pentru ca autorul piesei „Il figlio di Pulcinella” dorea sa ajunga sa desferece cu orice pret „incuietorile” strasnice de la portile realului trait, iar acest fapt s-a identificat in totalitate cu credoul profesiei sale actoricesti o viata. Interactiunea sa cu spectatorul, cu publicul receptor de mesaj teatral nu era deloc una pur simbolica, cu accente de ermetism declarat al limbajului scenic, ci o veritabila teza despre comunicare ori despre incomunicabilitate, aspecte care domina din plin cuprinsul vietii curente si traseaza cu obiectivitate liniile de forta ale tabloului existential viu cu intreg arsenalul lui simbolistic cu tot. La De Filippo intalnim, asadar, o evidenta „intalnire focalizata” actor-spectator, actor-public, unde contactul „fata-in-fata” (Nicolae Perpelea) se realizeaza continuu, artistul comunicandu-i spectatorului adevaratul chip al realitatii traite de el insusi. Este, daca vreti, un fel de proces de ingenunchiere, de perpetua si voita demitizare a propriei semiotici individuale conjunctural construite de catre italianul Eduardo De Filippo, plecand de la ideea fundamentala cum ca baza modelului sau dramaturgic o constituie nimeni altul decat perimetrul experimental al vietii obisnuite de zi cu zi. „Viata… viata, vezi, ofera totul… Dar multi artisti nu vor sa ingrijeasca pamantul. Si, cateodata, nici viata.”, rosteste sententios De Filippo. Avem de-a face, iata, cu o ecuatie estetica in care actorul vine cu propria sa viziune teatrala in creuzetul marelui teatru al lumii, completand golurile de perceptie a publicului spectator despre „realitatea foarte reala” (Immanuel Kant) din jurul sau cu panza de intelesuri concrete izvorate din interpretarea sa artistica elaborata indelung.

Asezat intre lumina unei panze diafane a olandezului Johannes Vermeer si un portret seducator al pictorului german renascentist Lucas Cranach, chipul libertatii de expresie a lui Toma Caragiu sta in acuarela dezvrajita a unei perfectiuni de mult parasite, uitate, putem zice, a constructiei scenice in sine. E vorba despre o libertate duala in cazul actorului roman: libertatea de actiune a actorului insusi interactionata perfect cu libertatea sa creatoare. „O compozitie, spune Caragiu stabilind un raport analogic cu pictura, trebuie facuta tinand seama de toate lucrurile pe care le stim: de social, de politic, de psihologic, de istorie, de estetic. Dar din punctul de vedere a constructiei tehnico-artistice, compozitia, aceasta, stabilita perfect, trebuie eliberata din cand in cand de toate rigorile initiale.” Si continua el: „In favoarea transmiterii ideii; adica lumea, cei care stau in sala nu trebuie sa ramana obsedati de perfectiunea constructiei ci, dimpotriva…” La Caragiu, spre deosebire de Eduardo De Filippo, libertatea actorului se afla intr-o stransa relatie de proportionalitate directa cu indiciul regizoral. Nu intalnim aici acel chip al libertatii in stare pura, nealterata a interpretului, asa precum salasluieste el in conceptia autorului „Filumenei Marturano”. Avem de-a face, mai degraba, cu o forma de libertate personala cu limite impuse de catre regizorul unui spectacol de teatru, dar o libertate care se zbate cu forta in launtrul actorului tocmai pentru a se putea impune plenar in cadrul fix prestabilit de conducatorul de scena respectiv. Putem vorbi, astfel, despre un autonomism maximal al interpretului Toma Caragiu exprimat decisiv prin insasi fentarea cu inteligenta si cavalerism afisat a tuturor restrictiilor dictate de catre celalalt subiect cu care interactioneaza simbolic de data aceasta (vorbind la un moment dat despre acea „minutie care la altii oboseste”, iar la altii „capata o stralucire fabuloasa si fantastica”) – regizorul -, o reliefare exacta a pattern-ului goffmanian, de care se foloseste tocmai pentru a ajunge, dupa spusele sale, „In adancul realului, acolo unde dai de filon, acolo de unde izvoraste apa.” O sondare profunda a adancului individual cu forta pe care ti-o da „gnostica elementara”, dar solida a propriei tale personalitati.

Libertatea actorului la Toma Caragiu nu este o functie de har. „Harul, spune acesta, nu apare ca un factor de esenta « X », ci apare tot ca rezultat al unui studiu extrem de profund asupra caracterului pe care-l ai de jucat, asupra dimensiunii umane pe care o reprezinti.” Harul este doar un mijloc pentru «performari ale rolului»” (Erving Goffman), o cale prin intermediul careia se ajunge la esenta unui anumit personaj, iar conceptul de libertate a unui actor se defineste aici prin insasi puterea personala a acestuia de a construi o partitura data, descriindu-i acesteia in termeni precisi toate coordonatele sale reale, care, asezate una langa alta, constituie, de fapt, modelul ontologic complex gandit de autorul piesei de teatru respective. Iata ca putem vorbi in acest caz despre un tipar distinct de dez-limitare a eului creatorului de teatru obligat sa functioneze intr-un sistem macroscopic inchis, dar peste care e nevoit sa suprapuna cu o si mai mare meticulozitate dimensiunea obiectiva a personajului ales. Iata marturisirea lui Caragiu in acest sens: „Fara realism, fara cultura, fara gnostica elementara a teatrului realist, un actor e o casa fara temelie, poate fi rasturnat oricand de orice vanticel.” Cu alte cuvinte, conceptul de arta teatrala in sine sau de „teatru adevarat”, daca e sa-l citam aici pe Eduardo De Filippo, trebuie sustinut de constructul vast al unei culturi personale asezate, fundamentale a actorului-creator. Numai asa se poate castiga dreptul la libertatea de a construi din neant si indoiala esenta potrivita a unui rol oarecare. Pentru ca: „Actorului i se cere, spunea Caragiu la 20 ianuarie 1977, in primul rand o cunoastere a fenomenelor de natura intelectuala, ideologica, sociologica, morala, ca si tuturor celorlalti.”, iar latura aceasta comprehensiva asupra realului jucat, nu mistificat, ii permite interpretului accesul la spatiul vast al unicitatii. Al unicitatii spectacolului de teatru cu fiecare reprezentatie periodica a sa.

Avem in fata, dupa cum se poate vedea, doua directii total distincte de cuantificare a conceptului denumit de noi limita a libertatii creatorului de personaje – actorul. Perspectiva din care poate fi abordata aceasta tema ampla este una deosebit de generoasa. Practic, ne situam pe un teritoriu criticist fascinant prin insasi gradele de miscare personala si culturala pe care acesta ti le ofera constant si unde „imaginatia sociologica” (Nicolae Perpelea) joaca un rol principal. Cu alte cuvinte, a te stradui sa afli raspunsuri la aceasta provocare continua e aproape totuna cu a calcula integrala unei cantita?i diferen?iale cautand sa gasesti in mod concret primitiva F a functiei f, ceea ce reprezinta mereu o etapa destul de anevoioasa, dupa cum bine se stie, in teoria analizei matematice. Stabilirea limitelor acestei libertati cuantificabile reprezinta pentru noi, de fapt, intervalul pe care poate merge modelul dramaturgic goffmanian aplicabil de aceasta data noosferei interactionale ternare actor-actor – actor-personaj – actor-public. Sigur ca o evaluare corecta a intinderii spatiale a intervalului mentionat presupune inevitabil si luarea in calcul a multitudinii factorilor de mediu ce predetermina evolutia constructiei acestui concept de libertate creativa exprimata sau nu plenar in actul artistic final. Exista o influenta ineluctabila, desigur, a acestui complex de elemente decisive asupra procesului analizat sintetic aici, iar radiografierea acestora pana la nivel de detaliu minuscul nu ar face decat sa ne reprezinte noua cu o si mai mare precizie tabloul de „definire a situatiei” conturate in cuprinsul acestei interpretari personale si succinte.

Si la Eduardo De Filippo si la Toma Caragiu libertatea actorului incepe si se termina in cadrul unui sine individual bine structurat, de natura acumulativa, unde interactiunea eului propriu cu eul personajului ridica probleme nu neaparat tehnice, cat, mai degraba, cognitive, fiindca o stapanire corecta a resorturilor vii ale partiturii scenice analizate dicteaza fata reala a acestuia, pe care actorul e constient ca trebuie sa o expuna cu persuasiune masei diversificate a spectatorilor prezenti. „Cuvantul este captiv si se adreseaza unor audiente care sunt ele insele captive.”, scriu Maurice Mouillaud si Jean-François Tétu. Poate tocmai de aceea actorul are datoria sacra de a scoate afara din el insusi cuvantul care defineste un rol anume, de a-i anula aceasta mistica individuala incitanta – care nu-i da voie sa fie, sa iasa la iveala cu usurinta –  si de a-l aseza intr-un spectru semnificativ de lumini fara umbre, intocmai asa cum e el, iara nu altcumva, fiindca, spunea Caragiu la inceputul anului 1977, „Profunzimea, arderea sunt conditii ale acestei profesii.” ce identifica eul-personaj cu eul-actor intotdeauna, conferindu-le in permanenta amandurora originalitate si o expresie singulara evidenta. Putem discuta aici, iata, despre o miscare liniara extralucida a actorului de teatru in misia sa vocationala de a reconstitui densitatea de profunzime a creatiei dramaturgice in sine, miscare pe care o putem considera drept punctul „?” , punctul-geneza a matricei constructive a actului scenic final.

Nu intamplator i-am alaturat in acest scurt periplu sociologic si teatral pe Eduardo De Filippo si pe Toma Caragiu. Multimea formata din aceste doua euri artistice desavarsite sub raport interpretativ isi omogenizeaza continutul intr-un singur nume: De Pretore Vincenzo – cel mai iubit rol jucat in toata cariera sa de catre Caragiu apartinator uneia dintre cele mai cunoscute piese de teatru cu acelasi nume scrise de autorul italian. O fascinanta calatorie a unui spirit catre celalalt prin universul lor comun – teatrul, acolo unde si unul si celalalt si-au inceput si si-au incheiat libertatea de a fi descoperindu-i acesteia continutul si fascinatia. Pentru ca exista, intr-adevar, o fascinatie a libertatii de a fi tu insuti in teatru si de a avea culoar liber in a-ti desavarsi intru totul opera individuala a reconstructiei personajelor jucate in timp. Si poate ca ecuatia noastra ar trebui sa includa in retorta sa imanenta si faptul ca intalnirea fata in fata dintre cele doua culturi, cea italiana si cea romana, dupa descifrarea precisa a semioticii constructului artistic al dramaturgului Eduardo De Filippo de catre actorul Toma Caragiu, a fost si ca o forma de anulare ex abrupto a tuturor diferentierilor semnificative a acestora, fiindca, si la un artist si la celalalt, personajul are un singur drum: isi „urmeaza calea care i-a fost pregatita in opera“ (Paul Klee). Iar acest lucru s-a intamplat doar pentru ca cele doua personalitati intersectabile pe taramul marii Creatii teatrale au stiut sa gaseasca sensul real din interiorul Cuvantului, sa-l extraga cu sensibilitate si cu migala de acolo si sa-l ajute sa devina el insusi, constiente fiind  ca „Fara incurajarea fenomenului intelectual si cultural din tine, toate supapele de evolutie se inchid.” (Toma Caragiu). Universul alegoric creat de actor se transforma, astfel, intr-un spatiu concret si sigur lipsit de neclaritati si de incertitudini, unde principiul lui Roland Barthes – „L’homme aime les signes et il les aime clairs“ – este exemplificat cum nu se poate mai sugestiv in cazul acestor oameni de teatru totali – Eduardo de Filippo si Toma Caragiu. Acta est fabula!

Magdalena ALBU
6 decembrie 2010

Nasterea atipica si supranaturala a lui Isus

George Danciu

 

Motto:

„ De aceea Domnul insusi va da un semn: Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un fiu, si-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”– Isaia, 7.14

„ Cea mai minunata sansa a omului care gândeste este sa fi cercetat ceea ce este cercetabil si sa venereze împacat ceea ce nu este cercetabil”– J.W. von Goethe

„Iata o alta mare contradictie: desi El a fost evreu, urmasii Lui nu sunt evrei.”– Voltaire

 

 

ISUS, COPILUL PROMIS

Gustave Eiffel, producatorul celebrului La tour Eiffel din Paris, nu a banuit deloc care va fi viata turnului. Turnul urma sa serveasca drept arc de intrare la Expozitia Universala din1889, un târg mondial ce sarbatorea centenarul Revolutiei franceze. Initial primise aprobarea de a lasa monumentul în viata timp de 20 de ani, dar tinându-se cont ca oferea o serie de beneficii în domeniul comunicatiilor, s-a renuntat la demontarea sa.

Insa Dumnezeu, cratorul omului, nu numai ca nu si-a abandonat coroana creatiunii Sale, dimpotriva, El vegheaza si se implica in destinul omului. El ofera acestuia un destin vesnic si remarcabil prin Isus Cristos. Oferta e prin har. Ea poate fi sau nu acceptata de catre om.

Apoi Dumnezeu a zis: Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.– Geneza 1, 26-27

Planul lui Dumnezeu este ca omul sa stapâneasca pamântul si tot ce este pe el.
Dumnezeu, creind pamântul, natura si vietatile care il populeaza, le-a lasat omului ca un dar. Impreuna cu legi extraordinare care sa guverneze planeta, cum ar fi, spre exemplu, legea atractiei universale, descoperita si enuntata de Sir Isaac Newton.

Pe epitaful de la mormântul savantului, din Londra, citim:

„Aici se odihneste Sir Isaac Newton, nobil, care cu o ratiune aproape divina a demonstrat cel dintâi, cu faclia matematicii, miscarea planetelor, caile cometelor si fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase si diferitele culori care apar în legatura cu acesta, ceea ce nu banuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, întelept si corect al naturii, al antichitatii si al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa maretia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul sau exprima simplitatea evanghelica. Sa se bucure muritorii, ca a existat o asemenea podoaba a speciei umane. Nascut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.

Istoria nasterii lui Isus Cristos este consemnata in Biblie.

(1) Evanghelia dupa Matei: 1.1, 18-23

« Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. (…) Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si inainte ca sa locuiasca ei impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant. Iosif, barbatul ei, era un om neprihanit, si nu voia s-o faca de rusine inaintea lumii; de aceea si-a pus de gand s-o lase pe ascuns. Dar pe cand se gandea el la aceste lucruri, i s-a aratat in vis un inger al Domnului, si i-a zis: Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta ta, caci ce s-a zamislit in ea, este de la Duhul Sfant. Ea va naste un Fiu, si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale. Toate aceste lucruri s-au intâmplat ca sa se implineasca ce vestise Domnul prin prorocul, care zice: Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, si-i vor pune numele Emanuel, care, talmacit, inseamna: Dumnezeu este cu noi. »

(2) Evanghelia dupa Luca: 1.6-14; 3. 23, 38

“Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria. Si a nascut pe Fiul ei cel intai nascut, L-a infasat in scutece si L-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei. In tinutul acela erau niste pastori, care stateau afara in camp, si faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ca un inger al Domnului s-a infatisat inaintea lor, si slava Domnului a stralucit imprejurul lor. Ei s-au infricosat foarte tare. Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Cristos, Domnul. Iata semnul, dupa care-L veti cunoaste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle. Si deodata, impreuna cu ingerul s-a unit o multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu, si zicand: Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si pace pe pamânt intre oamenii placuti Lui (…) Isus avea aproape treizeci de ani, cand a inceput sa invete pe norod; si era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli (…) fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.”

La mai bine de doua mii de ani de la evenimentul cosmic al venirii in lumea noastra a Creatorului, in persoana lui Isus, nu mai intelegem la fel de usor, strigatele de bucurie sau de indignare ale celor de atunci care au vazut si auzit, ale martorilor oculari sau ale istoricilor care au consemnat evenimentele inregistrate pe paginile NT. Nu mai avem aceeasi perspectiva, de fapt ne lipseste adevarata perspectiva. Putem pricepe doar prin credinta.

Desi provocat uneori, Isus insusi, nu oferea dovezi zdrobitoare cu privire la identitatea Sa, insa adauga câte un indiciu, din când in când, cum ar fi si acesta: ”Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

Ce crezi tu despre Cristos
Pentru mine-i chiar pe dos.
Tu il vezi cu nasul mare si incovoiat…
Eu zic ca e cârn ca mine, nu m-am înselat…
Biblia o cercetam zi si noapte amândoi,
Dar ce-i pentru mine alb e negru-n ochii tai.” (William Blake)

Nasterea lui Isus Cristos a fost atât de importanta încât a împartit istoria in doua.Tot ce s-a intâmplat pe planeta noastra, s-a intâmplat intr-una din cele doua perioade: ori inainte, ori dupa Cristos. Nu primul pas pe luna a fost cel mai important eveniment din ultimele milenii, de la creatie incoace, ci acestea doua sunt, Craciunul si Pastele.

Dumnezeu, e surprinzator in deciziile Sale, nu e dupa cum gândeste omul:

Caci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile fata de pamânt, atât sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gândurile Mele fata de gândurile voastre.” – Isaia 55.8-9

Nimeni nu ar fi venit dintr-o asa imparatie importanta, ca Fiu de Rege, asa cum a vemit Isus: smerit, umil si sarac, gata de Jertfa suprema, sa-si dea viata Sa pentru rascumpararea noastra din pacat si de la moarte.

Isus a gasit ca e potrivit caracterului Sau sa vina asa, umil si smerit, intr-o lume plina de vrajba si violenta. Primii ani de viata i-a petrecut in Egipt, deoarece Irod cel Mare, regele Iudeii, subordonata Romei, a dispus omorârea tuturor copiilor din zona Betleemului. A venit sa aduca pacea in inimile placute Lui, si, viata vesnica.

Richard Wurmbrand, dupa 14 ani de detentie in inchisorile din Romania comunista, eliberat in 1965, paraseste tara cu ajutorul crestinilor norvegieni care platesc pentru el 10.000 $, se stabileste în Statele Unite, unde înfiinteaza misiunea crestina Glasul martirilor care desfasoara multe activitati misionare in intreaga lume. Asa se face ca a primit urmatoarea scrisoare din Iran:
„Scriu dintr-o cazarma. Sunt treaz. Recent, fiind intristat si plin de teama, am deschis radioul, ca sa ma inveselesc. Programele camarazilor mei au devenit lipsite de sens pentru mine. Aceleasi lucruri se repeta mereu si sunt pline de ura. Am dat intamplator peste programul vostru. In acest program ni se spunea ca Isus, Marele Invatator, a vorbit despre iertarea dusmanilor. Pasajul acesta m-a atins in cele mai adanci strafunduri ale fiintei mele. Deodata am simtit o pace si am inceput sa plang ca un copil. Nu inteleg ce s-a intamplat. Eu i-am urat pe bogati. Parintii mei au fost victimele unui proprietar de pamant care i-a exploatat, dar nu stiu de ce, nu mai simt acum nici un fel de ura fata de el. Nu am nici o explicatie. Este oare posibil sa nu mai urasc? Atunci a fost singura data cand am ascultat postul programul vostru. Cat de fericit am devenit! Vreau sa citesc Cartea Cartilor.”

„Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre.”(Matei 6.14)

Isus a vindecat instantaneu acest suflet de cel mai otravit sentiment- ura.
De aceea suntem invitati, de Craciun, sa fim iertatori ca sa putem primi si noi iertarea de la Dumnezeu, si sa fim liberi inlauntrul nostru si plini de pace si iubire. Doamne ajuta!

Pâna la intrarea in scena a lui Isus, nu se mai folosise acest termen, smerit, ca unul de lauda si apreciere. Scriitorul polonez Stanislaw Jerzy Lec (1909–1966) a pus in circulatie urmatoarea cugetare: “In fata celor mici trebuie sa te apleci mai mult.” A celor mici de statura, mici la inima, ingânfati si plini de sine.

Creatorul acestei lumi, S-a intrupat ca om, ba mai mult, ca rob, El vine smerit, umil si supus. Se naste intr-o familie saraca si este adus in lume printr-o fecioara umbrita si insarcinata de Duhul Sfânt. Am auzit ca medicina spune ca primul baiat nascut de o femeie are sangele tatalui. Isus are sangele Tatalui Sau, de aceea poate sa ne curateasca de orice pacat. Daca tata are grupa B3 si primul sau baiat va avea tot B3.

Isus nu se naste intr-un palat, intr-o familie suspusa, nu, ci intr-una saraca, „când s-a implinit vremea când trebuia sa nasca Maria, a nascut pe Fiul ei cel intâi nascut, L-a infasat in scutece si L-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei.”

Nemarginirea insasi inchisa in pântecele Mariei”, spune poetul John Donne, iar apostolul Pavel descrie scena spunând ca “S-a dezbracat pe Sine Insusi…. S-a smerit”.

De neimaginat, un Dumnezeu smerit. Dumnezul Mare, nemarginit si atotputernic, s-a facut mic pentru noi, s-a micit pe Sine insusi, ca sa ni se poata dezvalui noua, creatiunii Sale.

Dumnezeu, care tuna si fulgera din Ceruri, a venit in Palestina – o zona prea putin iubita de bogatii occidentali, un mar al discordiei pentru popoare – ca un prunc neputincios, total dependent de adapostul, hrana si dragostea oferite de o tânara iudeica.

Fara a merge prea departe, la case mai mari, il avem pe Emil Boc, primul ministru al României, care recent, in an de mare criza economica a cheltuit aproape o jumatate de milion de dolari pentru o vizita in Statele Unite. Participarea sa la reuniunea plenara la nivel înalt a Adunarii Generale a ONU pe tema Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care a avut loc la New York în perioada 21-24 septembrie 2010. Desi evenimentul în sine a trecut neobservat, ulterior masmedia informeaza ca s-a cheltuit nu mai putin de 470.000 de dolari. Premierul a fost însotit de o delegatie formata din 35 de persoane, cazarea în hoteluri de 4 si de 5 stele în centrul metropolei americane, iar transportul s-a facut cu un avion închiriat de la Romavia, care costa în jur de 400.000 de dolari. Premierul si-a luat cu el în America mai tosi consilierii personali, consilierii de stat, Secretarul general al Guvernului, medicul personal etc..

Insa, o vizita a unui rege, a unei regine, protocolara, intr-o alta tara ar costa pâna la câteva milioane de dolari.

In contrast izbitor, vizita exceptionala a lui Dumnezeu pe pamânt a inceput intr-un grajd, fara servitori, fara un ambient potrivit, iar maretul eveniment s-a consumat mai mult in prezenta animalelor si a simplilor pastori anuntati de-o oaste cereasca de ingeri.
Dar, pe Dumnezeu, in final, L-a costat viata Fiului Sau, data pe lemnul Crucii la Golgota, ca pret de rascumparare pentru pacatele omenirii intregi.

Philip Yancey, in cartea sa Isus pe care nu L-am cunoscut, citeaza spusele magilor si pastorilor care s-au inchinat inantea Pruncului nascut de curand , din poezia lui Wystan Hugh Auden:

Magii de la rasarit: “O, acum si aici calatoria noastra fara de sfarsit se incheie”
Pastorii: “O, acum si aici calatoria noastra fara de sfarsit abia incepe”.

Pentru pastorii atinsi de harul divin ai oastei ceresti, cautarea intelepciunii lumesti ia sfarsit, iar adevarata viata de- acum incepe.

"TARGUL VINTAGE & HANDMADE DE CRACIUN"

Echipa “MADAME VINTAGE”   implineste 1 AN de Targuri Vintage & handmade si va multumeste tuturor acelora ce au fost si sunt aproape.
Pentru a sarbatori impreuna, va invita alaturi de echipa de la Club “Zod!ar” si agentia “fel.de.fel” sa ne bucuram de o noua editie a  “TARGULUI VINTAGE & HANDMADE DE CRACIUN” 18 – 19 decembrie 2010, orele 11 – 18, club “Zod!ar” (fostul Cinema “Popular”) Galati. Fiecare dintre artistele noastre va vor pregati daruri-surpriza, cei ce vor intra primii la targ vor primi suveniruri, veti fi incantati sa vedeti accesorii, bijuterii si obiecte vintage, accesorii handmade create special cu tema Craciunului, minunate decoratiuni de brad, de impodobirea casei si a meselor de Craciun si Revelion, carti vechi, felicitari, poeme de iarna, dar si produse contempoane si indiene la cele mai mici preturi.

Ca de fiecare data va fi prezent un make-up artist ce va face demonstratii de machiaj pentru serile speciale de sarbatori si nu numai. Pentru doritori, se pot realiza la comanda daruri, bijuterii, accesorii, impletituri de iarna, prajituri si multe altele. Colaboratorul si prietenul nostru Cristian NASTASE – fotograf profesionist va fi din nou prezent si va realiza pentru Dumneavoastra cele mai frumoase portrete si fotografii de targ.

Din program:

In ziua de sambata 18.12, ora 14.00, in deschidere vom pregati un spectacol special de colinde.

Veti fi colindati de artistii: Catalin CRISTESCU si Daniel BUSILA ce au pregatit: “Zori de ziua”, “Deschide usa, crestine”, “Linu-i lin”, “Afara ninge linistit” si multe altele.

Duminica 19.12  la ora 15.00 pregatim un alt program-surpriza: recital extraordinar de dans in interpretarea cunoscutului Ansamblu “Tinere talente” de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati si coregrafa Andreea IGNAT – veti putea viziona in avanpremiera momente inedite ce vor face parte din spectacolul “CRACIUN DE VIS” organizat de Casa de Cultura a Sindicatelor Galati” & Teatrul Dramatic “Fani Tardini” in data de 22 decembrie, ora 17 pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”.

Targul nostru de Craciun va asteapta cu mic – cu mare sa va bucurati de clinchetul de clopotei si atmosfera special creata in Club “Zod!ar”, de muzica buna si un ceai fierbinte cu miros de scortisoara.

 Echipa “Madame Vintage” alcatuita din Constance VINTILA – artist decorator si Angela BACIU – scriitor/promotor cultural va ureaza tuturor

                        “LA MULTI ANI!” si va asteapta si la urmatoarele  noastre editii.

Ninge-ma!

By Carmen Marin 

Ninge-mi pe frunte, frumoasa zapada,
Ninge-mi, pe umarul meu.
Acopera-ma craiasa, cu dorul de gheata,
Si da-mi bucuria sarutului tau.

Ninge-mi pe suflet, cu solzii de platina,
Hai ninge-mi si ochii ce dor,
Zambeste-mi tu, doamna si nu fi sfioasa,
Da-mi bucuria trupului tau.

Domestos ii invata pe copiii din intrega tara sa lupte impotriva microbilor

Domestos, marca internationala a companiei Unilever, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, continua proiectul educational „Igiena acasa si la scoala”, extins la nivel national. In anul scolar 2010 – 2011, proiectul continua in 15 judete din tara, implicand 330 de scoli si 200 de gradinite.

Prima etapa a proiectului, campania pilot, s-a desfasurat in primavara anului 2010 in 3 judete din tara. Campania a avut mare succes in randul copiilor, cadrelor didactice si parintilor, iar rezultatele obtinute in urma evaluarii desfasurate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului au sustinut continuarea proiectului in anul scolar 2010-2011 la nivel national.

„Interesul si implicarea creativa a scolarilor din ciclul primar, alaturi de rezultatele obtinute in cadrul proiectului „Igiena acasa si la scoala” au reprezentat motivul definitoriu pentru continuarea acestuia in Municipiul Bucuresti, judetele Cluj si Iasi si extinderea sa in alte 12 judete. Este bine cunoscut faptul ca mentinerea unei bune stari de sanatate depinde de formarea unui stil de viata sanatos   intr-un mediu curat, lipsit de microbi. Proiectul „Igiena acasa si la scoala” ofera prilejul si contextul relationarii acestor doua componente si implicarii efective in atingerea acestui obiectiv”, spune doamna Liliana Preoteasa, Director General Directia Generala Educatie si Invatare pe tot Parcursul Vietii, M.E.C.T.S.

Proiectul „Igiena acasa si la scoala” (www.zeromicrobi.ro) contine o serie de activitati dedicate copiilor din ciclul prescolar (gradinite), celor din ciclul primar (clasele I-IV), cadrelor didactice si parintilor. In urma feedback-ului obtinut din programul pilot desfasurat in primavara anului 2010, etapa a doua a proiectului a fost lansata intr-o formula imbunatatita, construita pe 3 piloni: concursul scolar de campanii de igiena, concursul de scenarii si jocul interactiv Germ Killer.
„Lucrurile frumoase pe care le-au facut copiii in campania pilot si care ne-au impresionat foarte tare au facut ca acest proiect sa devina, pentru noi, unul de suflet, in care ne-am implicat cu drag, constienti fiind atat de rolul extrem de important pe care educatia il poate avea in domeniul igienei si deprinderilor de curatenie cat si de semnificatia pe care campania Domestos „Igiena acasa si la scoala” a capatat-o pentru cei mici. Prin intermediul MECTS si al profesorilor, am tinut legatura cu ei pe toata perioada campaniei si am inteles ce isi doresc si cum pot progresa, astfel incat anul acesta ne-am implicat si mai mult: am oferit solutii practice la nevoile lor de invatare, am incercat sa ajungem in cat mai multe scoli si gradinite si, nu in ultimul rand, le-am apreciat munca, creativitatea  si pasiunea de care au dat dovada”, spune Diana Stan, SBM HHC la Unilever South Central Europe.

Judetele in care se va desfasura campania educationala „Igiena acasa si la scoala”, editia 2010-2011 sunt: Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov, Timis, Botosani, Tulcea, Prahova, Olt, Bistrita-Nasaud, Constanta, Buzau, Valcea, Satu-Mare si Maramures.

Una dintre cele mai importante schimbari la nivelul structurii proiectului consta in faptul ca cerintele de lucru pentru copii implica mai multa interactivitate; pentru copiii din ciclul primar a fost introdus un concurs de scenarii in care acestia se pot implica atat in sectiunea organizatorica (scenariu, regie, decor etc) cat si in sectiunea artistica (interpretare).

Interactivitatea duce la dezvoltarea relatiilor interumane, un factor extrem de important in formarea copiilor, in dezvoltarea si mentinerea rolului lor in cadrul familiei si a scolii, precum si a cresterii increderii in sine.

„Contributia majora a proiectului „Igiena acasa si la scoala” a constituit-o libertatea de alegere si decizie a modalitatii de exprimare plastica, lingvistica, artistica a mesajului campaniilor realizate de catre copii. Pe langa actul gandirii, un astfel de demers a apelat si la componentele atitudinale si de implicare sociala pe care urmeaza sa le dezvoltam prin activitatile proiectate a se desfasura in acest an scolar. In noile sarcini de lucru, accentul cade pe diversificarea mijloacelor de determinare a formarii unui stil de viata sanatos intr-un mediu sanatos in randul familiei si comunitatii scolare”, declara doamna Rodica Cherciu, Inspector General, Directia Educatie si Invatare pe tot Parcursul Vietii, M.E.C.T.S.

Descrierea programului educational

Scopul proiectului „Igiena acasa si la scoala” este cresterea gradului de informare si constientizare a copiilor cu privire la importanta igienei si a sanatatii, precum si la formarea abilitatilor de mentinere a igienei proprii si a celorlalti.

     Platforma online a programului este www.zeromicrobi.ro
Programul este dedicat prescolarilor si scolarilor cu varsta cuprinsa intre 4 si 10 ani.

Componenta dedicata copiilor de varsta prescolara se desfasoara in 200 de gradinite din tara; dintre aceste gradinite, 50 au intrat in program chiar din faza pilot, desfasurata anul trecut.

Pentru prescolari, Domestos, in parteneriat cu Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, au creat si distribuit un „Caiet de lucru” cu rol educational pentru copii, intitulat „Invat si cresc, de sanatate ma ingrijesc”. Caietul ofera prescolarilor posibilitatea de a invata, desenand si colorand, norme igienice de baza.
Pentru gradinitele din prima etapa, caietul de lucru a fost completat cu teme noi, interactive.
De asemenea, a fost creat un „Ghid de lucru pentru educatori”, instrument necesar cadrelor didactice in rolul lor de a-i ajuta pe copii sa completeze si sa desfasoare temele din „Caietul de lucru”.

Componenta dedicata copiilor din sistemul de invatamant primar contine doua concursuri, primul dintre ele fiind cel lansat si in etapa pilot, si anume concursul de campanii de igiena in care copiii sunt invitati sa planifice si sa implementeze o campanie de igiena in scoala in care invata, iar cel de-al doilea – un concurs de scenarii pentru o piesa de teatru pe tema igienei. Acest concurs are rolul de a crea un mediu interactiv intre copiii din grupa de proiect, pentru participarea la concurs acestia avand sarcina sa schiteze pe hartie toate detaliile unei piese de teatru, iar scenariul castigator va fi premiat cu o tabara de creatie in care copiii vor putea sa puna in scena, alaturi de specialisti, piesa de teatru pe care au planificat-o.

Pentru desfasurarea concursului, Domestos a trimis tuturor elevilor inscrisi in aceasta campanie seturi de lucru cu instrumente care sa ii ajute pentru a crea materiale cat mai reusite si pline de inventivitate. Fiecare set de lucru contine: un bloc de desen, un pix, un set de carioci colorate, un set de creioane colorate, un orar, un tub de lipici si un set de abtibilduri. 

Cel de-al treilea pilon al campaniei este jocul interactiv Germ Killer care, prin activitatile sale, este menit sa-i ajute pe copii sa inteleaga nevoia de a avea un spatiu curat si igienizat. Germ Killer este creat pentru copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani si poate fi jucat de copiii din toata tara.

Pe langa acestea, a fost dezvoltata o sectiune speciala in cadrul website-ului www.zeromicrobi.ro,   intitulata „Igiena cu Domestos”, dedicata parintilor, ca promotori ai regulilor si practicilor de igiena de acasa, sectiune in care acestia pot gasi sfaturi practice pentru o curatenie si o igiena „ca la carte”.

Despre Unilever
In fiecare zi, 160 milioane de consumatori aleg un produs Unilever dintre cele 400 de marci si 14 categorii de produse destinate alimentatiei, ingrijirii locuintei si ingrijirii personale.
Printre marcile Unilever se numara branduri de renume international: Domestos, Cif, Coccolino, Rexona,  Dove, Clear, Lipton, Knorr, Rama sau Algida, dar si marci locale care au castigat increderea consumatorilor, precum Dero, DeliKat, Delma si Napoca.
Compania investeste anual peste 1 miliard de euro in cercetare si dezvoltare, in cele 5 laboratoare Unilever care exploreaza noi idei si tehnici pentru dezvoltarea produselor companiei.

Domestos a fost lansat in anul 1920, fiind una dintre primele marci de produse pentru dezinfectat. In  Romania, Domestos a aparut in anul 1996, pozitionandu-se ca produs de curatat cu vascozitate ridicata, care indeparteaza nu doar murdaria vizibila, ci si toti microbii cunoscuti – virusuri, bacterii, fungi, chiar si spori – dezinfectand astfel suprafetele lavabile din locuinta. Pentru ca ofera nu doar curatenie, ci si dezinfectie, Domestos contribuie de fapt la protejarea sanatatii intregii familii.

Iar a naparlit Lupu!

Dupa alegeri, la est de Prut, in jumatatea de Moldova rapita si siluita de sovietici (nu putem s-o numim Republica Moldova caci ar insemna sa sustinem un fals istoric), se-ntampla lucruri ciudate!
Asa zisul „democrat” Marian Lupu(sor), martor ocular si participant cu gandul si sufletul la crimele comise de regimul Voronin, cu „studii politice” la Moscova, joaca ping-pong cu soarta unor oameni chinuiti de saracie si nevoi. Va mai amintiti de eroul din Decembrie 1989 – Ion Iliescu? Dar de revolutionarul Iurie Rosca? S-ar parea ca Moscova are o duzina de asemenea specimene pregatite, a fi activate, cand situatia o cere. Unul dintre acestia este Maria Sa – Marean Lupusor, un individ ce vorbeste doua limbi – intr-una. Cum asa? Ei bine, Maria Sa – Lupu Voda vorgheste politic moldovienieste si stiintific Limba Romana! Sunt, si, situatii cand ambele limbi nu-l ajuta! Intr-un delir de patriotism si dragoste sublima pentru poporul maldavinesc, prezent la bustul lui Eminescu, Maria Sa – Lupu Voda, intimidat de o reportera, si-a uitat cele doua limbi acasa neputand sa scoata pe gura nici macar doua versuri din opera marelui nostru poet national. Atat de sec este acest personaj si lipsit de bun simt incat astazi provoaca sila. Cu glas mieros de oaie, sustine parinteste ca functiile in stat nu-l atrag, insa in realitate joaca poker cu destinul a milioane de oameni, „negociind” fiecare scaunel. Inconjurat de o haita de talhari „de afaceri”, s-ar parea ca lupusor are in mana, pentru cel putin un an, haturile subrede ale Basarabiei.
De partea cealalta, liberalii, baieti cumsecade si cu nevoi, au uitat vorbele lui mos Ion Roata, cazand in capcana intinsa de bratul nevazut al Moscovei. In loc sa conditioneze negocierile si formarea aliantei prin refuzul „democratilor” de a participa la intruniri cu trupa de circari ai lui Voronin, ei se milogesc ca Lupusor sa accepte functia de presedinte.
Fratilor!! Lasati-l pe Voda Lupu in bratele lui Voronin, caci ei au aceeasi muma. Vrea, nu vrea, el tot acolo merge, caci ordinele se respecta – nu se „negociaza”. Nu mai fiti naivi! Lupu Voda nu este moldovean! si nici democrat! El este maldavan si va ramane comunist pana la adanci batraneti! Doar parul si-l schimba in functie de viforul Moscovei. Abandonati o data pentru totdeauna aroganta si ascultati vocea celor ce v-au ales. Uniti-va pentru a salva demnitatea Basarabiei.
http://balabanesti.wordpress.com/

Harul Întruparii

Gelu A. Murariu

O fetita se codea sa mearga seara la culcare, sfielnica ramâne singura in odaie, cu lampa stinsa, macar ca mamica ei o incuraja cum stia mai bine, cautând sa-i risipeasca temerile.
– “Nu te teme, Dumnezeu este intotdeauna cu tine”, o asigura mama, sarutând-o mângaietor pe frunte.
– “Stiu”, raspunse fetita “dar eu vreau pe cineva cu chip, pe care sa-l pot vedea”.
Pare, la prima vedere, un gând nascut in mintea unui copil speriat de bezna. Dar aceeasi dorinta a fost exprimata si de oameni maturi, obsedati de temeri, in intunericul spiritual al lumii.

Dar când a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege” (Gal. 4:4).

A sosit si vremea revelarii depline a lui Dumnezeu si, fara ca cineva s-o banuiasca, Dumnezeu s-a facut Om. Creatorul a luat chipul celui creat de El, ni S-a descoperit in cele mai usor de recunoscut ipostaze: Tata si Fiu, vorbindu-ne pe limba noastra, umblând pe drumurile noastre, limitandu-se la conditia noastra, El – Cel nelimitat in toate…

Donald Grey Barnhouse, inventiv creator de ilustratii pentru adevarurile adanci ale Scripturii, discuta intr-o duminica dupa-amiaza cu un grup de studenti, continuand intr-un fel dezbaterea temei rascumpararii, pe care o prezentase in predica sa, cu putina vreme in urma. A folosit atunci ca ilustratie a doctrinei mantuirii situatia ipotetica a unui judecator, care vede cum fiul lui este adus in sala de judecata pentru conducere imprudenta. Vinovatia lui fiind dovedita fara urma de indoiala, judecatorul i-a aplicat amenda maxima. Apoi cand totul s-a terminat, judecatorul s-a dat jos de pe scaunul lui si a platit amenda in locul fiului sau. Una dintre studente, mai vehementa, a sarit imediat cu obiectiunea: “Dar Dumnezeu nu se poate da jos de pe tronul Lui de judecator”.

Si totusi, este tocmai ceea ce Dumnezeu a facut, când S-a intrupat in Isus Christos. A coborât de pe tron si a platit amenda in locul nostru, sentinta pe care chiar El o rostise. Dar este nevoie de credinta, ca sa accepti acest adevar esential al Scripturii, acest miez al Harului, fara de care ne-am gasi in situatia disperata de a nu putea plati rascumpararea noastra.

Initiativa I-a apartinut intotdeauna lui Dumnezeu, El a facut totul pentru noi, mult inainte ca sa devenim constienti de nevoile noastre, de primejdiile ce ne pandeau din adancimile beznei, pe cand nu eram capabili sa definim cu claritate dorurile timide dinlauntrul nostru.

Paul Harvey a ilustrat minunea intruparii in alt fel. Pe o vreme aspra de iarna, un fermier auzi batai repetate in fereatra bucatariei. Apropiindu-se, vazu cum o vrabie zgribulita de frig, atrasa de caldura pe care o simtea inauntru, se izbea in zadar de sticla geamului.
Miscat de agonia vrabiei, fermierul se infofoli bine, iesi in curte si trudi cu greu prin zapada proaspata, spre poarta hambarului. O deschise larg pentru vrabiile infrigurate. Aprinse luminile, arunca un balot de fan intr-un colt si presara o dara de faramituri pe zapada, ca sa directioneze vrabiile spre hambar. Dar pasarile, speriate de aparitia lui, se ascunsera grabite prin pomii din imprejurimi.

Incerca diferite tactici; facu un ocol mare, sperand sa le abata spre usa hambarului, arunca faramituri in aer, apoi se retrase in casa, asteptând sa le vada zburand spre adapostul hambarului. Nici una din incercari nu-i reusi. Pentru vrabiile flamande si infrigurate de afara, omul era o creatura uriasa, care le speria. Nu puteau pricepe ca fermierul nu dorea decat sa le ajute.

Se intoarse in casa, continuand sa priveasca trist pe fereastra la vrabiile condamnate sa piara de frig si foame. Cum se uita prin sticla geamului, un gând îi strabatu mintea ca un fulger cazut din senin. Daca s-ar putea preface intr-o pasare (una din ele), numai pentru un minut. Atunci nu le-ar mai speria, ar putea sa le arate drumul spre caldura, adapost si siguranta.

Apoi, parca trimis de Sus, un alt gand ii fulgera prin minte. Un gând care-l ajuta sa inteleaga mai bine conceptul Întruparii. Pentru ca un om sa devina vrabie, ar fi putin lucru, in comparatie cu ceea ce a insemnat ca Dumnezeu sa devina om prin taina Intruparii. Ideea unui Dumnezeu suveran, mai mare decât universul pe care l-a creat si infinit mai mare decat mintea noastra poate pricepe, care sa se limiteze la dimensiunile unui trup omenesc, este prea adânca pentru multi oameni, ca s-o poata crede.

Dar este tocmai ce s-a intamplat. A fost “natural” pentru Dumnezeu s-o faca, intrucât nu se poate nega pe Sine, numele Lui fiind Dragoste. In asteptarile Sale fata de noi, este ”natural” sa raspundem jertfei Sale prin credinta, recunostinta si dragoste. Daca n-o facem, ce alternativa ne ramâne la dispozitie? Caci seara se apropie si vom adormi curând. Ne va fi somnul un cosmar necontenit, sau ne va aduce odihna fagaduita de Rascumparatorul venit de Sus?

 

UN LICEU LA MALUL MARII

Domnului profesor Voda
Iarasi boboci

 Ca de obicei un nor cenusiu zdrentuit pe margini, fugarea alt valatuc compact si il lasa in urma pe un cer mov-violet de speranta, ca o sceneta ce se repeta la nesfarsit si in destinul oamenilor.
 In dreptul strazii unde era asezata scoala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleza inalta imbracata in verdeata, castraveciori de mare teposi, arbusti minusculi, salcii pitice si buruieni. Din ierburi aparea pe neasteptate ca intr-un film, o scara nesfarsita parca a timpului si oboseai numai coborand zigzag-urile cenusii din beton pana pe plaja.
Cam asa au fost acele dimineti linistite cand eroul nostru Stani mergea la scoala si liceul Mircea cel Batran din orasul de pe malul marii; totul se repeta gradual incepand exact de la mijlocul lunii septembrie, in fiecare an, cand vedeai orasul agitat, dimineata, de copiii care veneau de-acasa cu capul incarcat de vise si temeri.
 Cladirea uriasa cu zidurile extrem de groase isi arata temeinicia. De multe ori copiii ii spuneau Bastilia insa orice cladire poarta amprenta oamenilor care vietuiesc in ea si niciodata nu a avut motive reale s-o numeasca astfel, cu toate ca de multe ori supararile lui trecatoare de elev il indreptateau.
De cand era mic observa cum tatal sau isi chiverniseste salariul si nota minutios in fiecare luna… atata pentru chirie, atat pentru mancare, lumina, apa, lemne etc si prevedea intotdeauna o mica suma pentru diverse pe care o cheltuia generos intr-o seara cu familia. In seara aceea se imbracau frumos si mergeau la un restaurant unde mancau friptura, ascultau muzica, dansau pe ringul de obicei rotund; pe baiatul slabut il invata mama-sa sa danseze desi el mai mult se bataia in ritmuri numai de el stiute iar sora care era putin mai mare dansa cu tatal lor.
Adesea parintii incercau sa ii puna sa topaie impreuna dar se certau, cand stabileau conducatorul dansului si cei mari trebuiau sa ii desparta, altfel se paruiau… insa acum depasise acea perioada a copilariei.
 Viata lui Stani, Aurel se desfasura intre coordonate fixe, plauzibile, asa cum ar trebui sa fie existenta tuturor. Devia de la ele intamplator, cateodata, prin vreo sarbatoare si se bucura de fiecare data cand soarta lua in joc neprevazutul.
El si colegii au fost nevoiti sa depaseasca socul invatamantului de pana atunci care incepuse sa se modernizeze, nu se mai obisnuiau scolile separate strict in fete si baieti, erau mixte.
Scolile cu traditie numarul 1 de baieti, Mircea cel Batran, si numarul 2 de fete, Mihai Eminescu, se vor multiplica continuu iar vocabularul se va modifica si el.
 Sovieticii cedasera cu cativa ani inainte cladirea in care isi stabilisera vremelnic comandamentul, vreme de 15 ani de ocupatie, timp in care s-a desfasurat activitatea scolara in sediul de pe strada Traian.
Pana nu demult fusese obligatoriu invatamantul de patru clase, insa ei trebuiau sa faca opt… manualele s-au dat gratuit incepand cu generatia lor si numai caietele si rechizitele le mai cumparau.
Stani incepea liceul si banuia ca va trai in continuare ani plini de incertitudini, cautari dar si de clipe minunate. Era nerabdator si mai ales confuz de multe taine ale vietii, insa socotea ca daca intra in liceu trebuia neaparat sa le descopere!
Asa gandea si asa era normal desi se stie ca viata e singura scoala ghidata pe matrice care decide cum sa evolueze un om iar restul sunt anexe.
Trebuia numai sa aiba rabdare, emotiile pe care le aduce orice schimbare il copleseau cu toate ca, propriu-zis, a inlocuit doar profesorii pe care i-a avut pana atunci, cu altii.
Scoala si matricola nu le-a schimbat doar numarul si faptul incontestabil ca a crescut.
In vara a dat primele doua examene din viata, de absolvire a 8 clase si de intrare in liceu, de care a trecut spre mandria parintilor; presiunea lor asupra baiatului s-a diminuat si a fost lasat mai in voia domnului.
Din pacate tatal sau s-a imbolnavit, au crezut toti ca are cancer insa a fost gresit verdictul dat de doctori; acum un ulcer si-o melena pacatoasa il necajeau continuu, dar oricum familia era fericita ca traia.
In aceasta vacanta a contribuit zilnic la traiul familiei cu primii bani castigati de el… sora lui se ,,imprumuta,, de cate ori avea nevoie de la el si era tare mandru cand se milogea sa-i dea bani din sertarul lui si ii facea mofturi; o buna perioada din acea vara isi strangea cu grija averea in bancnote de 10 lei, noi, fosnitoare cu seriile notate constiincios insa si acele timpuri au trecut, le privea acum cu superioritate si nu-i mai pasa de bani doar porecla in casa data de sora-sa, Hagi Tudose i-a ramas.
Intamplarile din acea vara faceau diferenta dintre el si restul copiilor; ii intrase in cap ca poate munci ca altii de aceeasi varsta  si un fel de siguranta si detasare pusese stapanire pe el.
Avea aceeasi uniforma de elev lustruita, din clasa a V-a, spalata, calcata si carpita de nenumarate ori iar chipiul il purta cu mandrie; isi tinea cozorocul pe frunte ca ofiterii nemti, sa nu observe nimeni unde se uita si sa nu-i intre soarele in ochi.
Toti purtau matricula pe maneca stanga a costumului bleumarin, cu numar personalizat pentru identificare; in caz ca faceau vreo nazbatie imediat erau reperati dar nu il deranja ca pe alti colegi.
Costumul nu era chiar atat de ieftin, tinea cam doi ani.. toata ziua maica-sa il carpea in coate sau pe unde se rupea, de obicei pantalonul in genunchi; de multe ori ii ramaneau pantalonii scurti, desi nu isi permiteau sa cumpere altii; de asemenea nu trebuia sa-si uite sapca acasa niciodata, nu i se ingaduia intrarea in scoala fara chipiu.
Fetele isi tineau matricola cusuta deasupra pieptului la rochitele albastrii, era un articol vestimentar indispensabil si obligatoriu pentru fiecare elev. Conducerea scolii urmarea cu scrupulozitate in fiecare zi daca nu si le-au desprins cumva de la uniforma, de asemenea nu li se permitea intrarea in scoala fara matricola.
       Liceul marginea intr-o parte marea si strazile, in cealalta parcul cu multi castani batrani si teatrul in fata caruia se gasea un bazin dreptunghic din beton avand plasata in mijloc o fantana tasnitoare si fosnaitoare care stropea nemiloasa un grup statuar din bronz. De obicei oglinda  linistita a apei din bazin nu era tulburata de nicio tresarire aruncand straluciri adanci invaluite in mistere rezolvate din viata elevilor… cunostea fantana atat de bine!  Pan imperturbabil canta melodii neauzite  in timp ce silfidele extaziate ii mangaiau copitele, nepasatoare la agitatia din jur…. semizeul din bronz si acum face in ciuda trecatorilor, cantandu-le din nai frumoaselor despuiate din jurul sau si tratand cu indiferenta capriciile anotimpurilor.
Cealalta latura a Teatrului era in stapanirea unor decoruri uriase din placaje, a naturii dezordonate din parc… castani, iarba, molizi si un autobuz in agonie care acum isi indeplinea ultima misiune nobila adica… ascundea elevii sa fumeze in voie!  
Intrarea pentru elevi se facea prin curtea marginita cu teatrul.
  Acum insa a terminat jocurile copilaresti, desi adesea, tentat de minge, se prindea in vartejul amintirilor cu zbenguielile de rigoare.
Singura deosebire era faptul ca acum era licean si stia din povestirile celor mari ca va avea dascali minunati si renumiti in orasul lor.
Neli, prietenul mult mai mare, ii impuiase capul cu profesorul lui de franceza din liceu care avea o metoda de predare moderna insa de neconceput pentru el; Salceanu, nu isi obliga elevii sa invete, oricum ii trecea pe toti… la teza puteau scoate cartile pe banca si de aceea invatau franceza de placere sau ,,de rusine,,; tradusese din lirica franceza  si era de asemenea iubit ca dramaturg, scriind  piese de teatru care se jucau cu succes in turneele din tara sau strainatate. Isi imagina ca toti profesorii din liceu sunt aidoma cu acest minunat dascal.  
      In prima zi de scoala a avut parte de acelasi inceput plin de emotii trecatoare si cutezanta celorlalti colegilor reprimate brusc de siguranta profesorilor. Doamna diriginta Ghiurca l-a asezat cu Magi, in banca treia, randul de la geam, deci mai crescuse nitel si nu trebuia sa-l puna profesoara chiar in prima banca, cum era obisnuit.
Pe Magi desi cel mai inalt din clasa l-a instalat coleg cu el… fiind miop, iar el statea la margine, acolo unde se simtea in largul sau.
 Cand incepeau profesorii sa strige catalogul, primul era Kemi si se amuza de situatie:
 – Esti turc? Il intrebau unii profesori curiosi de numele alambicat Keamuran, totusi crezand ca pot prevedea raspunsul care spre surprinderea lor venea invariabil.
– Nu… sunt tatar ! ii contrazicea colegul lui cu demnitate.
Inca din primele ore se vedea ce le poate pielea insa cele mai grele materii pentru el ramaneau rusa si franceza, restul fiind mai placute sau mai plictisitoare, dar fara sa-i ridice mari probleme.
Probabil creierul in general este conceput pentru diferite discipline si activitati pe care le realizeaza cu placere… iar nesuferitele raman pe ultimul plan. Oamenii au anumite preferinte, fac motivat unele lucruri iar pe celelalte le evita pe cat posibil.
La chimie trebuia sa invete multe substante, tabelul lui Mendeleev il stia din ciclul primar insa nu ii placea materia si considera ca trebuie sa toceasca prea mult.
De aceea studia in salturi, fara tragere de inima in schimb se distra la orele de laborator cu balanta analitica, mojarul, baloanele si eprubetele, paharele Berzelius dar si cu unele substante pe care le manuia cu scrupulozitate si atentie.
     Privea adesea curios si admirativ cum se aprindea instantaneu fosforul alb in contact cu aerul; isi inchipuia cum se pot fabrica bombele cu napalm, dar si chinurile omului la atingerea intamplatoare de aceasta substanta. Fusese obisnuit de la Cercul de foto sa cantareasca cu balanta analitica unde manevra tot felul de prafuri, revelatoare si fixatori pe care ii dizolva in apa.
 Cand se aduceau la inceputul anului manualele de istorie si geografie, le citea imediat curios, asa ca in timpul anului nu mai era atent la predare.
Domnul Bitoleanu le povestea… si lor li se desfasura in fata frumoasa istorie a antichitatii cu eroi, care nu mor niciodata sau mor vitejeste ca sa invie pe alte taramuri; cu luptele pentru Athena, Sparta, Troia, Cartagina, Alexandria sau Roma, cu regi, dictatori, democratie, cetateni si soldati viteji. Profesorul se entuziasma de trecutul glorios al cetatilor, iar zeii cu ale lor ,,Legende din Olimp,, cobora in fata elevilor, uimita de puterea profesorului de as expune materia favorita.
Istoria este diferita de legende, insa profesorul avea harul de a le amesteca incat nu realizau cand termina ora si plecau acasa cu lectia invatata.
Pe un caiet special copia granitele unei tari, ii colora cat mai frumos formele de relief folosind o bucatica de vata, cu maro muntii si dealurile estompate in caramiziu, cu albastru apele, galben campiile si studia cu ce se ocupau oamenii din tara respectiva, bogatiile naturale, lacurile, marile sau oceanele marginase, lucruri care il pasionau.
Urmarea lectia dupa Atlas care avea un format urias comparativ cu celelalte carti; in zilele cand avea geografia trebuia sa vina cu el, pe langa servieta si il tinea pe banca la toate orele din ziua respectiva.
Avandu-l in fata permanent se juca cu colegul de banca in timpul celorlalte ore; pe el cautau cele mai mici insulite, munti, gropi marine etc. Ii cereau celuilalt sa le gaseasca si de acea banca lor era cea mai linistita. Incercau sa identifice locul si nu le ardea de altceva pana nu descopereau ce trebuia.
Considerau c-au obtinut o mare victorie si luau totul de la capat!
Pana si in recreatii erau ocupati !
Si la celelalte materii invata inconstant si mai ales dupa chef; daca lua o nota buna nu mai studia atat de iscoditor materia respectiva si se multumea cu orice fel de aprecieri; este drept, avea notificari de-a valma, insa nu ii era frica decat la limbile straine dar fara teama de corijente.
 Limba franceza si rusa le faceau cu domnul Mugioiu si domnul Moroianu, care vazand limitele lui fara sa-si bata capul, il catalogau intotdeauna cu o nota de trecere; era cuminte, asa ca nu avea probleme.
Intotdeauna a stat in banca lui… a treia!
 La rusa domnul profesor Moroianu avea obiceiul sa puna sa scrie lectia de mai multe ori cand nu stiau ceva sau daca faceau vreo nebunie … le punea o intrebare si cum de obicei nu cunosteau raspunsul, aplica tratamentul; el pregatise multe indigouri si copia de mai putine ori lectiile insa era foarte vigilent mai ales la cele putin mai lungi sa nu cada in pacat; ar fi trebuit sa scrie mult si daca n-o facea, in acel trimestru mai mult ca sigur il pastea corijenta si nu-i convenea, asa ca mereu umbla patat de indigouri pe maini.
 Domnul Moroianu cand intra in clasa, arunca catalogul pana la catedra ca la baschet; se deschidea la intamplare si astfel alegea elevul care sa raspunda; de obicei cel din mijlocul paginii; in orice caz era una din cele mai epuizante ore pentru el.
In patru ani nu a gresit tinta decat o data… plasamentul a fost calculat gresit si profesorul a executat miscari haotice de echilibrare spre amuzamentul tuturor fiind nevoit sa culeaga catalogul cu foile indoite de pe jos.
 Odata dintr-o ora mai erau doua minute si Stelica, un coleg isi spune usurat:
 – Ufff… am scapat si ora asta!
Eliberat de stresul care il simtea de fiecare data la aceasta materie isi dadu drumul la o ghidusie. Magi prevazand ce se poate intampla, ii sopteste lui Stani:
 – Fii atent.. Stelica o ia pe coaja!
Si ii arata ceasul batand usor in geam; nu a terminat bine ca profesorul il ridica in picioare pe Stelica; mai avea un singur minut si ar fi scapat.
L-a pus sa copieze lectia de 25 de ori, totusi era un record neobisnuit, iar daca n-o facea ar fi fost in acel trimestru mai mult ca sigur corigent si s-a conformat.
Stani nu stia cum se simteau ceilalti colegi insa aceasta materie i-a scos peri albi si abia in ultimul an a simtit o oarecare destindere din partea profesorului care nu le-a mai dat sa copieze lectiile… era simpatic, glumet dar abia astepta sa ii incondeieze.
La franceza in schimb domnul Mugioiu nu avea treaba cu el ci cu Magi; vorbeau impreuna… ,,lingurision, furculision, cutision,, si nu simtea cand ora a trecut!
 La Limba si literatura romana ramanea uimit cum poate sa raspunda colegul lui atat de frumos; se concentra, plescaia din gura si incepea sa vorbeasca: avea siguranta ca acestor oameni le place sa se asculte singuri… Magi se oprea din avant doar sa-si mai traga sufletul si sa mai plescaie.
Pe marii poeti i-a indragit… a citit undeva ca si poetii sunt buni la calcule asa ca a decis:
– Asa este! Doar si mie imi place matematica!
Stani facea poezii pe banda dar fara sa stie nimeni. Nu avea cum sa se compare cu Doina… s-ar fi facut de ras, desi probabil toti din clasa scriau poezii. Aveau unii colegi o atat de mare usurinta in exprimare si criticile literare le expuneau atat de frumos incat avea impresia ca sunt ale lor si, poate chiar erau.
In acest an l-a redescoperit pe Eminescu, nu avea nevoie de nici o analiza literara, nici un comentariu, nici o critica. Era suficient sa il recite in gand si il simtea, orice ar fi facut pentru studiu era de prisos.
De fapt la toti poetii admira maiestria versului, iar cand a lansat formatia Mondial celebrele lor cantece, i-a indragit si mai mult.  
Muzica cu anumite instrumente, tonalitati si melodii il indemnau la reverii si isi inchipuia ca va ajunge poet; erau zile cand putea merge la scoala fara obligatoria cravata inchisa la culoare; nu toti profesorii tineau la acest protocol.
In cinstea rapsozilor purta cu mandrie in locul cravatei un fular innodat frumos la gat.
Mereu si-a imbracat fularul asa, chiar daca nu il proteja atat de bine si nu isi dadea seama de ce!
Acum refacea in minte legaturile de mult uitate!
In schimb la doamna Luscalov, fizica o lega de matematica intrinsec, admira cat de bine se potriveau intre ele formulele si parca profesoara nu il lasa sa ajunga acasa cu lectia noua nestiuta. Era de asemeni printre materiile considerate de el usoare.
Sau bunul, calmul si inteleptul profesor Lazarovici, care fara sa le pretinda prea mult elevilor, ii invata percepte, proverbe, cugetari latine simple, dar atat de adevarate si vrednic de urmat.
 El si colegii le memorau imediat, iar pe unele le mai stiu si astazi.
Colega lui, Gabriela, care beneficia de ajutorul tatalui, pasionat de latina, trebuia sa invete obligatoriu la aceasta disciplina. Ca la orice materie impusa, ea nu manifesta o atractie deosebita insa vrand, nevrand a devenit buna, insa bineinteles, de cate ori avea posibilitatea sa scape cu lectiile neinvatate, nu ezita si nici macar nu le citea acasa.
  Dar, cum ulciorul nu merge prea des la apa fara sa se sparga, intr-o zi, intamplator, i-a venit randul sa o asculte chiar pe ea. Cand s-a auzit strigata, toate culorile verzi, alb, rosu, galben si chiar albastru au navalit pe obrazul ei, iar profesorul speriat de cameleonul trezit brusc la viata, din fata lui,  crezand ca i s-a facut rau, a inteles-o si n-a mai ascultat-o.
Pentru ea a fost invatatura de minte si asa a devenit model, adica invata toate lectiile… chestie de optiune!
In timp ce intamplarea i-a cauzat Gabrielei dragostea speciala pentru latina, baietilor ca Stani, in amestecata lor psihologie le provoca numai bucurie cand scapau neascultati si cu nota nepusa la latina.       

In clasa 9-a a venit la muzica un alt profesor; l-a chemat sa cante la clarinet intr-o trupa, ii placea acest instrument, avea degetele subtiri si Kemy il indemna, dar mama-sa nici nu a vrut s-auda,
– Tu cu plamanii tai imediat te poti imbolnavi! si astfel a pierdut ultima sansa sa devina un posibil viitor mare solist in muzica de camera!
Gloria il ocolea dar nu-i pasa, din clasa X-a va scapa de muzica si desen!
Era multumit si asa nu avea nici un talent!
 Mergeau cu profesorul la teatrul din parc, in sala de spectacol le preda orele de cultura muzicala; teoria era interesanta, viata muzicienilor antrenanta insa cand se trecea la practica sau partituri, adica muzica, pe el il apuca fie joaca, fie somnul!
Astfel s-a incheiat cultura si scurta lui cariera muzicala!
                                        
 Dar lui Stani ii placeau calculele, aici era domeniul lui, de data asta Magi ocupa locul doi, pentru el matematica insemna o mare necunoscuta copia dupa el tot.
 In prima ora a intrat in clasa un tip imbracat in costum, puternic, masiv, greoi cu fata blanda si s-a prezentat,
– Sunt profesorul Ion Voda si vom parcurge impreuna matematicile in cei patru ani de liceu.
 Cand incepea sa scrie pe tabla problemele sau exercitiile, creta parca zburda in mana lui si incheia invariabil cu prescurtarea din final.. cctdd. sau ccadd. si punea un punct apasat pe tabla dupa care calm, aseza creta jos.
La inceputul trimestrului aveau o problema de logica si nu intelegea cum se complica toti, cu profesorul in frunte, sa descifreze solutia printr-o cale intortocheata; se ridica in picioare si isi expune ideea… asa simpla ii parea, dar nu vorbea pe intelesul tuturor! Profesorul il contrazice,
 – Nu e bine…!
 Iese la tabla hotarat sa faca schema cum judeca el, profesorul sustinea mai departe ideea lui, toata clasa ii tinea isonul. Citea in ochii colegilor… parca il acuzau. Trece la loc sovaind totusi nelamurit… vrea sa se intoarca sa isi sustina iar cauza, insa renunta si isi zice,
– Probabil Voda are intotdeauna dreptate! si astazi cand a uitat problema este sigur ca nu s-a inselat. Profesorul se uita curios dupa el sa tina minte unde se aseaza* cand vede ca e nehotarat… parca s-ar fi intors iar la tabla sa il contrazica.

* – o metoda de-a a retine elevii in clasa, uzitata des de profesori

Domnul Voda initial nu stia cum sa deosebeasca elevii si se orienta dupa notele de la celelalte materii el se gasea pe acolo… pe undeva.
 Pentru teza ii anunta… le va da un subiect la algebra si unul la geometrie. Daca fac subiectul la algebra le asigura nota 7. La geometrie nu se punea problema, profesorul era aproape sigur ca n-o puteau face asa ca le va adauga un punct sau doua pentru cat faceau din ea… astfel niciodata nu s-a pus problema vreunui corigent la domnul Voda.
 Cand intra in clasa o liniste agreabila se asternea printre elevi; asteptau cu interes curiosi sa inceapa lectia… probabil acesta era secretul lui pe care nu l-a inteles niciodata!
In sfarsit a venit teza cu emotiile ei ascunse; Stani se duse la catedra si isi preda lucrarea cu 10 minute mai devreme.
 La algebra dupa ce a copiat exercitiul de pe tabla in caiet incepu sa il rezolve… este complicat dar ii place asa ca il termina repede… avea insa un rezultat tare ciudat, o fractie destul de lunga.
La algebra de obicei rezultatul este simplu… il mai verifica inca o data dar nu observa nici o greseala si isi spune,
 – Ciudat… probabil asa l-a facut domnul Voda sa ne verifice cum gandim si daca avem curajul sa scriem asemenea rezultat !
Trece la subiectul de geometrie unde le-a dat o problema frumoasa; nu ii vede rezolvarea desi intuieste ca se apropie de final; cand pateste asa il trec transpiratiile, nervos o judeca de la inceput.
Se grabeste fiindca ii este teama ca se termina ora si nu putea vorbi cu Magi care avea ceas; oricum avea impresia ca ora era pe terminate… deodata ii vede solutia printre figurile geometrice!
     O idee l-a salvat ca intotdeauna: drepte, linii, paralele, unghiuri si triunghiuri, asemanari, legi, axiome si teoreme, congruenta, constante si circumscrieri, limite inferioare, superioare, Euclid, Pitagora… o trece pe curat si nu mai are nici un rost sa stea in clasa.
      Hotarat isi preda teza desi nimeni nu a iesit afara. Se uita nedumerit la colegi si se indreapta spre usa.
 Cativa se ridica dupa el si depun lucrarile, inseamna, nu aveau curaj sa iasa afara.. asa gandea!
– Ce ai facut la geometrie? Il intreba curios un coleg,
– Bine, era o problema frumoasa, am gasit solutia! ii raspunde
– Fugi de aici, era nerezolvabila!
Spune colegul incredintat ca Stani s-a incurcat la dezlegarea subiectului,
– Uite cum puteam face!
Si incepe sa explice amanuntit cum a gasit raspunsul… insa la algebra avea un rezultat lung iar colegul unul normal – nu isi explica unde este hiba.
 – Abia astept sa vina tezele corectate! a marturisit.
 Cand domnul profesor Voda a adus tezele l-a chemat in fata,
 – Stani vino te rog la tabla si explica colegilor cum ai rezolvat problema la geometrie.
Domnul Voda ii da caietul de teza sa se uite peste el si se aseaza pe scaun la catedra; trebuia sa-si consulte notitele fiindca geometria are poezia ei si deseori nu mai stii ce inspiratie ai avut in acele clipe. Intotdeauna dintr-o infinitate de solutii trebuie sa o alegi pe cea mai rapida, cea mai frumoasa si simpla, dar exacta.
Dupa ce profesorul a ascultat expunerea ii comunica ca justificare sa inteleaga notatia lui,
 – La algebra ai copiat gresit exercitiul de pe tabla; la un moment dat in loc de plus, tu ai pus minus intre fractii dar este foarte bine rezolvat. Iti scad un punct pentru neatentie!
Adevarul este ca batea soarele pe tabla si asa a vazut dar nu mai conta, sa iei 9 la Voda era o performanta.
Ce a ramas in memoria lui din acele timpuri; fotografia bust a unui baietel cu ochi mari plini de sperante si imaginea unui profesor puternic dar obosit care se transfigura la atingerea unei crete si incheia victorios orice demonstratie cu celebrele prescurtari, punand punctul terminal, puternic apasat pe tabla.
Fiecare materie avea poezia ei si fiecare dintre elevi se simtea atras inexplorabil de una!
Din ziua aceea a inceput; domnul Voda nu mai avea treaba cu restul clasei, pentru profesor exista doar Ionica si Stani, isi desfasura lectiile numai cu ei; Stani impulsionat a inceput sa lucreze din Gazeta matematica.
Dupa teza din trimestrul doi, profesorul a fost si mai incantat de el; le dadea in teze probleme dificile de geometrie care ii incurca pe ceilalti dar nu si pe el. Discuta acum in clasa numai cu ei doi, restul clasei era martorul mut care asista la dialogul dintre ei, intelegea sau nu, era treaba lor! El nu se baga la limba romana, matematica era pasiunea lui!
 Daca ar fi fost dupa profesor n-ar mai fi trebuit sa se oboseasca, ar fi pus niste note colegilor si astfel le incheia situatia.
 Ionica era calm, ordonat spre deosebire de el dezordonat, de multe ori neatent. Cand primeau o problema Ionica incepea sa o disece scriind randuit fiecare faza; Stani insa o citea si vedea imediat rezolvarea ei rapida prin fel si fel de legaturi si combinatii, ce ii treceau prin minte… rezultatul era intotdeauna acelasi.
Profesorul incantat se hotari ca pe cei mai buni elevi din scoala la matematica sa ii stranga intr-o singura clasa; simtea ca e obosit si de acea ii vrea gramada; cand venea la ei in clasa se aseza pe scaunul de la catedra si cu ei doi, preda lectiile.
 Stani era foarte multumit de aceasta metoda.. nu mai trebuia sa-si scrie temele acasa; bancii a treia de la fereastra nu le mai verifica domnul Voda caietele!
Le spunea ca Ionica se va ocupa cu teoria matematicii, iar Stani cu practica; nu intelegea de ce un om puternic ca el se poate imbolnavi si imbatrani, era tanar si nu banuia cat poate suferi un om.
 El statea la doua colturi distanta de locuinta domnului Voda cand il vede intr-o zi jucandu-se pe strada; mirat profesorul il intreba,
 – Ce este cu tine pe aici?
– Stau pe Daciei ! ii raspunde
Fata lui blanda s-a luminat,
– Ia uite… un baiat de pe strazile noastre se va ridica la matematica, trebuie sa am grija de el!
 Dar in ultimele saptamani ale trimestrului trei profesorul Ion Voda a inceput sa nu mai vina la scoala.
Spre sfarsitul trimestrului III a intrat in viata lui Stani, Tamba. Era duminica dimineata si lenevea in pijama. A auzit glasul mamei si al unei femei dar n-a dat importanta si a citit in continuare romanul care i se parea mai captivant decat probabila vecina. Ele continuau sa discute vesele cand deodata patrunse mama lui in camera cu un pisoi in brate urmata de profesoara care-si baga capul pe usa curioasa de reactia elevului,
– Stani ai musafiri! Pe doamna diriginta si acest pisoias minunat care insista pe langa mine sa-l primesti !
Tocmai erau in criza de mate.. ultima disparuse. Stani se ridica mirat si dupa ce isi saluta profesoara il ceru,
– Da-mi-l te rog ! El alegea matele, era expertul casei.
Primi matul in brate si incepu examinarea sexului… animalul nu se sinchisi si incepu sa toarca. El se uita uimit la matul colorat multicolor prototipul perfect al pisicii, exact cum ii placea; capul rotund, ochii mari si verzi, avea impresia ca era un mic tigrisor tarcat si care incepu sa sforaie puternic. Daca pisoiul toarce la cineva in brate inseamna ca simte protectia prieteniei. Nu mai avea nici o replica,
– Il oprim ! Il va chema Tamba !
 Decizia fusese luata si botezat ad -hoc.
 Tocmai pe timpul acela rula la TV serialul preferat Tarzan si printre personajele iubite de multi era maimutica Tamba, insa motanul fiind fermecat n-a avut nici o reactie sau obiectie de impotrivire la auzul poreclei feminine si a adoptat acest supranume imediat.
El va fi prietenul si confidentul lui Stani si nu trebuiau sa-si vorbeasca doar isi amestecau gandurile si mai facea o nazdravanie cand vedea suparare pe chipul amicului sau, astfel ii arata loialitate fara interes.
Pana cand Stani a plecat de-acasa a avut multe patanii si aventuri la care erau amandoi partasi; Tamba avea o intelepciune iesita din comun, desi nu a urmat scoli inalte.

Diriginta trebuia sa isi supravegheze elevii, intra in atributiile ei sa vada in ce conditii invata si a fost fericita cand a observat inca o familie nezdruncinata  de conflicte; de multe ori ii cerea vesti  despre Tamba cel vestit in mahala fiindca imediat i s-a dus faima. 
Pentru profesoara constituia titlu de glorie atragerea cat mai multor elevi spre materia predata, chimia si spera sa il imbie cu ea mai ales ca era inca nehotarat in optiuni si mereu isi punea intrebarea:
– Ce sa aleg… sa spunem matematica ca baza si ca disciplina complementara, fizica sau chimia? Am de ales intre ele insa mai este timp suficient!
     Ca realist trebuia sa decida in final pentru bacalaureat dar mai ales pentru marele examen al vietii… intrarea intr-o facultate si ea spera ca ii va asculta sfatul si va alege chimia. 
La admiterea in invatamantul superior se desfasurau adevarate batalii, erau locuri putine si candidatii bine pregatiti.  
Diriginta o avea aliata pe sora lui care era hotarata sa urmeze o cariera legata de chimie; lui i se parea ca pierde prea mult timp pentru aceasta materie si mereu isi persifla sora cand vedea ca isi toceste la chimie.
Stani studia brosura ,,Admiterea in invatamantul superior,, luata de sora-sa si in sfarsit si-a gasit profesia… geolog!
Cum s-a format pamantul, atmosfera, rocile, metalele, pesterile, ce mai… chestii interesante, isi zice.. negresit trebuie sa descopar tainele acestui pamant. Examenul de admitere se tine la matematica si fizica sau geografie la alegere; a fost impresionat de aceasta disciplina.
Conteaza mult ca un profesor sa stie sa-si apropie elevii!

 Acum, la sfarsitul anului Magi se hotaraste, desi ar fi trebuit sa urmeze umanul, din cauza colegilor de clasa care sunt extraordinari va face realul cu ei; pentru el ar fi fost mai simplu, dar nu putea sa ii paraseasca.
Toti profesorii de stiinte exacte stiau acest lucru si il protejau asa cum si pe Stani il lasau in pace la rusa si franceza pentru care nu arata o atractie deosebita.

 In trimestrul III, dupa un extemporal la matematica, era pe holurile spatioase inconjurat de colegi si explica subiectele si cum ar fi putut fi rezolvate; executa doi pasi in spate concentrat pe problema.
Fara sa vrea, lovi pe cineva care tocmai trecea pe acolo; era un profesor..
Lovitura receptionata nu putea sa fie atat de puternica, dar profesorul l-a luat la bataie! Ii trage 5 palme, crezand ca s-a ciocnit intentionat.
 A rezistat si nu a cazut pe jos dar era surprins; nimeni nu a dat in el niciodata!
 Tatal lui era destul de dur cu el si de o corectitudine dusa pana la exces dar asta nu insemna ca nu ii iubea; cand a fost mic de 3-4 ani l-a batut de doua ori cu cureaua fiindca se arunca intre rotile masinilor…numai asa l-a dezvatat de acest obicei. I-a fost suficient.
 Era seful serviciului plan pe regiunea Dobrogea, singurul sef din Sfatul popular regional, care refuza sistematic sa se faca membru de partid, cu toate ca Valcu, primul secretar il curta, a preferat sa iasa la pensie in 1968 pretextand o melena nevindecata niciodata. Profesorul il interoga pe Stani cum il cheama, in ce clasa era elev, il asculta atent si pleca.
Avea niste ochi bulbucati si era tanar. Il chema Angelescu.
Peste doua ore au avut o lectie comuna cu alte clase de-a IX-a si a X-a la fizica..
O tine bulbucatul in amfiteatru, dar inainte de a incepe a vrut sa-l vada… il ridica in picioare si Stani se uita cu dusmanie in ochii lui,
      – Te-ai saturat ? Ma mai lovesti ? Stai jos !
Stani se gandea revoltat
– Tot el, nesimtitul face pe napastuitul!
Angelescu stia ca si-a facut un dusman, dar nu ii pasa;
       – Un elev! se gandea dispretuitor !
Ajuns acasa le-a povestit parintilor cu lacrimi in ochi ce a patit.. nu vroia sa se mai duca la scoala.. nu i-a mai ars de nici un invatat in ziua aceea! Nu putea sa mai rationeze
– Da-i naibii cu scoala lor! Ura in acele momente liceul.
– Mai bine ma duc la munca cum a facut Smil dar trebuie sa ma razbun pe profesor.. ori ii trag si eu 5 pumni, ori aranjez cu baietii din mahala si intr-o seara il pandim unde trebuie… nu il iert!
Tatal incearca sa il calmeze si hotaraste sa vina la scoala.. era si el revoltat!
Dimineata la orele 8 au mers impreuna la directorul Chiru… pe drum ii previne,
      – Daca nu-i dau 5 palme lui Angelescu nu ma mai duc la scoala!
Tatal a ras de el..
      – Hai copile.. fii serios!
     – Nu ma intereseaza.. eu tot il bat pe Angelescu, il urmaresc unde sta! Sa dea in copiii lui, nu in mine!
Ajung impreuna repede la scoala si el a ramas sa-l astepte pe hol pregatit! Totul se petrecea la etaj nu departe de clasa lui; tatal se grabea si nu a dorit sa intre in cabinetul directorului asa ca a auzit toata discutia. Dupa prezentarile protocolare tatal lui incheie,
– Este incalificabil gestul profesorului dumneavoastra! sa zicem ca-i scapa o palma la nervi ca un reflex de aparare. A fost intr-adevar neasteptata ciocnirea dintre ei, as fi inteles dar nu putea sa fie atat de puternica incat sa-l loveasca de atatea ori. Imi vine usor sa-i fac un rau, nu-mi sta in caracter sa umblu cu reclamatii, dar struniti-va profesorii; este vorba de prestigiul liceului. Nu cred ca v-ar conveni sa inceapa zvonurile ca profesorii de la Mircea ii bat pe elevi!
– Nu stiu ce s-a intamplat domnule Stanescu, negresit trebuie sa tinem legatura!
I-a raspuns directorul in timp ce isi conducea musafirul neobisnuit; deodata l-au zarit; el auzise discutia si era infuriat ca nu il scoate de la ore pe Angelescu sa il ia in suturi conform planurilor care si le facuse,
– Stani de ce n-ai intrat la ora? il intreba tata.
 – Nu intru pana nu-i dau si eu 5 palme lui Angelescu sau nu mai stau la Mircea, mai bine ma duc si muncesc!
 Il apuca domnul Chiru de umeri impaciuitor,
– Hai, Stani, calmeaza-te, tu intra la ore iar problema las-o in seama mea si a tatalui tau !
 Directorul bate la usa clasei, cere scuze profesorului ca l-a retinut; Stani intra la ora, iar directorul pleca cu tatal sau.
 Tot o pistona pe maica-sa,
– Ce i-a facut directorul bulbucatului?! pana la urma mama ii marturiseste,
 – Dupa ce a aflat in ziua aceea de reclamatia verbala, probabil a contat si functia tatei s-a speriat; si-a ratacit salariul pe care tocmai il luase… nu mai stia ce a facut cu el, saracul! il compatimea mama lui. S-a infuriat,
– Ce il compatimesti atat? asta este pastila sa ne ameteasca! raspunse cu naduf.
 – Copile… a pierdut salariul pe o luna! nu-ti dai seama are si el greutati ?
 – Da-l incolo eu… tot nu cred !
 Nu i-a fost profesor in alti ani, a evitat clasa lui; se auzea ca a fost destul de bun dar nu avea cum sa-l inghita; oricum a fost un director comunist si pe vremea comunistilor! Nu l-a convins nimeni de contrariu!
Un bulbucat !
Iar fizica era de aici incolo pentru el o materie oarecare… de tocilari !
Stia ca baietii mai mari din mahala, pe care ii informase ce patise ar fi transat imediat conflictul; il intrebau mereu,
     – Cand ne distram putin cu profesorul ala al tau? Avem chef sa il incingem!
Dar nu merita sa riste desi corectia aplicata profesorului nu putea fi identificabila sau poate tocmai de aceea se razgandise… Angelescu cand il vedea de la distanta, isi punea capul in pamant preocupat brusc de starea asfaltului sau privea in alta directie, iar Stani il privea dispretuitor!
Nu s-a mai auzit sa bata pe cineva!
Tatal lui a fost cu aceasta ocazie singura data la liceul Mircea, in rest mama mergea anual la inceputul fiecarui an, desi diriginta organiza sedinte lunare cu parintii.. nu avea de ce sa piarda timpul.
Era un baiat cuminte care nu ridica probleme…in casa avea un rol bine stabilit si intelegea aceasta.
El era cu munca, cara lemnele in beci, facea aschiile, batea covoarele si presurile, facea cumparaturile, ciugulea bineinteles restul, iar sora-sa dadea ordinele!
Legatura scolii cu familia se tinea astfel prin intermediul mamei care stia ca se poate bizui pe el… nu ar fi mintit-o niciodata!
…………………………………………………………………………………….
 In pauze adesea pleca cu colegii sa fumeze; lui ii placea mirosul tutunului neaprins  dar mergeau impreuna si era solidar cu ei.
Ieseau din curtea scolii pe langa Teatrul de stat unde se gasea gradina de vara; vedeai un autobuz casat fara roti, fara geamuri, fara motor din care iesea fum din ora in ora, iar el avea locul rezervat la volan si isi ducea amicii unde pofteau, chiar in tot universul!
Ani de zile nu a lipsit din peisaj aceasta imagine cand sosea la scoala… autobuzul lor drag!
 Cum se incalzea afara si cu toate ca vantul continua sa sufle cu inversunare la mare, baietii mergeau pe plaja cu profesorii Enacopol sau Cristian unde desfasurau ora de sport. Stiau cu totii ca pe nisip era mai greu de alergat, dar faceau conditie fizica.
 Zare, colegul lor era handbalist, juca extrema stanga, se cunostea ca facea un sport de performanta; era cel mai rezistent din clasa, avea la viteza cei mai buni timpi si erau impacati cu gandul ca era cel mai bun. De fapt Zare cu Tomita au facut un cuplu inseparabil in liceu desi erau diferiti; unul agil avea corpul atletic pe cand celalalt greoi, inalt, dar era cel mai puternic din clasa. 
La sfarsitul anului trebuiau sa dea proba de rezistenta; Zare a intrecut de la inceput cardul de colegi si a marsaluit spre linia de sosire.
El alerga gafaind din greu in mijlocul grupului de baieti care se vaitau ca nu mai pot fugi; vroiau sa renunte la aceasta proba chit ca le punea 4, cativa s-au oprit si la randul lui era gata, gata sa capoteze dar s-a ambitionat cand mai erau 3-400 de metrii pana la capat; si-a autoimpus (legat) sa nu mai gafaie aiurea, a marit tempoul de fuga cum vazuse la alergatorul finlandez Vatainen.
A inceput sa isi depaseasca colegii; profesorul privea uimit, cum pe rand ii ajungea si lasa in urma baietii insirati de-a lungul drumului, iar cand a trecut linia de sosire avea resurse sa continue, respira ritmic ceea ce l-a facut pe profesor sa spuna,
-M-ai pacalit pe traseu, dar cum ai reusit? Doar v-am supravegheat indeaproape?
Asta e parerea profesorului, insa lui Stani ii era indiferent.
 Atunci si-a dat seama ca viata era un simplu efort de vointa si nici o materie nu e grea sau imposibila !

                                      Drumuri cotidiene

In clasa X-a s-au perindat mai multi profesori de matematica, nu ii interesau soarta celor din clasa.. erau elevii lui Voda; toti gandeau la fel, situatia era provizorie, profesorul Voda trebuie sa revina sa-si ia elevii inapoi.
 Dar nu a revenit; ii simtea lipsa, profesorii care tot ii tineau locul, erau fata de Voda slabi; era elevul lui, realiza ca un profesor de calibrul lui nu isi poate gasi inlocuitor, iar el traia din gloria trecutului… din clasa IX-a! Nu mai cumpara Gazeta si asa nu ii placea sa invete prea mult… nu era un tocilar si avea atata treaba pe strazi!
Il distra un profesor care la teze sau extemporale impartea randurile … ?.. ? prim … k… k prim… ?.. ? prim si se oprea nemultumit ca numara numai trei randuri.
 Acum nu mai pierdea timpul cu matematica, profesorii il apreciau din punctul lor de vedere… era bunicel dar isi pierdea acel zvacnet ce il lasa pe Voda uimit, cand iesea la tabla si incepea sa rezolve ceva.
 In spatele lor stateau Vasilica si Kemi.
 Primul locuia in Coiciu; dupa ore avea alt traseu, dar ei trei ieseau din parc, o luau pe strada Decebal unde locuia Kemi si mergeau mai departe cu Magi inca doua colturi pana in apropierea casei. Magi mai avea de strabatut inca patru colturi pana pe Sabinelor unde domicilia; acesta a fost traseul lor preferat timp de 4 ani.
Discutau pe drum diverse, nu avea importanta decat ca de multe ori il mai conducea putin pe Magi, antrenat de logoreea colegului si ii venea greu sa se desparta de el.
De multe ori mama lui Kemi si Cami, sora lui mai mare, le preparau suberec si atunci manca pe saturate. Cand ajungea acasa nu mai dorea nimic, ar fi mancat numai suberec in fiecare zi; amandoua erau incantate ca ii placea mancarea lor traditionala de fapt, nu mancare, ci un fel de aperitiv, dar pentru el erau felul 1, 2 si 3.
Fizica din aceasta perioada a facut-o cu Fudulu Caliopi, fosta lui diriginta din clasa a VIII-a la care tinea; si ea il simpatiza fiindu-i printre primii elevi in cariera.
I-a mai avut profesori de fizica si pe Leonte care era un distrat; venea cu camasile roase de ,,soricei,, la gat si Iordache, profesori foarte buni dar nu il mai pasiona materia; schimburi de calduri, multa teorie, ciclul lui Carnot, motorul in patru timpi, optica, reflexie, fizica cuantica, Einstein, probleme cu enunturi lungi si simple, prea putine necunoscute, multa toceala si doar ii placea pe vremuri atat de mult.
Cand lua fizica in maini ii aparea in fata ochilor, bulbucatul; si Angelescu a evitat sa vina profesor la clasa lui; traseele lor nu se vor mai intersecta …niciodata.
 Colegele de clasa observau cu uimire ca nu mai e baiatul micut cat ele de anul trecut. Inaltimea lui Magi le deruta si aveau impresia ca a ramas pe loc. Fiana venea mereu pe langa el, isi masura umerii comparativ si constata uimita ca ceva nu-i in regula,
 – Nu se poate! Zicea, dar realitatea o contrazicea spre distractia lui Stani.
 Mergea rar pe la reuniuni nu il pasiona dansul, numai muzica si mai ales finalul… cu cine pleca de-acolo!
 La romana a venit un profesor de la Inspectorat. Dragut, elegant, le explica doct lectiile dar asta o considera treaba fetelor.
Ca sa vada nivelul elevilor profesorul le-a cerut intr-o zi sa faca o compunere ,,Cel mai important moment din viata mea,,.. el s-a incurcat in amanunte si iesise o povestire incurcata.
 Dar nu s-a putut abtine si a rabufnit… cand nu era nimeni in jurul Gazetei literare de perete, a pus o poezie semnata Ascet; a scris-o intentionat cu cerneala rosie sa atraga colegii s-o citeasca.
El era atat de ascet incat plangea de dorul unei fete care-i placea.
Se pare ca nu a fost pe gustul literatilor, dar a rezistat o saptamana pana a disparut si a fost inlocuita cu alta, insa nu il interesa sa placa… el transmitea simboluri, ce stiau ei?
 Intr-o zi, Mihaela a venit suparata la scoala. Vasilica a observat si i-a spus lui Stani care fara vreo intentie ascunsa, numai s-o inveseleasca, a compus imediat un acrostih; nu i-a placut Mihaelei, l-a luat prea in serios; s-a chinuit putin la litera h dar pe ei baietii i-a amuzat mai ales ca a potrivit rimele in mod iscusit. Parea o poezie scrisa iubitei!
 A impacat-o repede, nu a creat-o cu intentia de a fi malitios si au mers la o florentina impreuna cu Nae, colega ei de banca; erau cei mai infocati consumatori ai acestei prajituri cu frisca si crema mereu proaspete.
      Era un tar ambitios, nu la carte fiti fara grija, ci in discutii, si tinea cont de parerea lui pe care o considera primordiala si cea mai originala… pana s-a infuriat Tomita si fiindca nu il putea bate, i-a aruncat tenisii pe fereastra de la etaj, sa scape de opiniile sale si sa-i dea de furca cu alta preocupare!
Acum el avea de ales.. urma ora de istorie cu doamna Martinov , trebuia sa sa duca urgent sa-i culeaga de jos.
Putea sa-i gaseasca cineva, care ar fi fost multumit de norocul ce a dat peste el.
      Fiind o aschimodie nu putea fi suparat pe cel mai puternic din clasa asa ca l-a iertat!  
      A vrut sa  coboare dupa ei dar a venit profesoara; nu ii putea spune adevarul, sa umble cu para si a balmajit-o,   
– Doamna profesoara, mi-au alunecat tenisii din maini in timp ce pluteam nevinovat prin sala de clasa, bine ca nu am zburat cu totul, poate ma loveam!
Infuriata profesoara l-a dat afara insa el, asta si urmarea!
Dar aveau o lectie care-i placea si dupa ce si-a recuperat pierderea… a aparut victorios in usa clasei cu pretiosul trofeu si in rasetele colegilor… plictisita de insistentele lui, Martinova l-a lasat la ora.
       Episod care nu-l mai tinea minte, probabil evenimentele neplacute nu le inregistra sau cataloga in memorie si a fost inspaimantat de eventuala pierdere a tenisilor care ar fi dus la excluderea de la materia cea mai iubita si palpitanta din liceu, sportul la care toti aveau note mari!
      Acolo ii placea.. era intrecere pe fata!

 Diriginta a stiut sa isi atraga clasa cu materia sa, jumatate din clasa daca nu mai multi au dat examene la chimie, petrochimie, farmacie, medicina, chimie industriala etc. Dupa spusele colegelor era profesorul care nu punea 10; lui ii era indiferent ce note obtinea, insa ele se necajeau de fiecare data mai ales ca tineau la materia acesta, erau ambitioase si toceau.
 Fusese numit profesor emerit si avea o metoda de a preda ca invatai lectia din clasa; acasa  trebuia s-o mai aprofundeze putin cea ce Stani nu avea de gand; era foarte ocupat cu poezia, insa daca avea de rezolvat o problema cu toate ca nu stia teoria bine, lui ii placea si o rezolva imediat; astfel descoperise ca poate invata teoria la chimie, rezolvand problemele fara sa-si bata capul prea mult in retinerea substantelor sau a legaturilor dintre ele… asa era el, avea aversiune pentru tocit desi stia bine ca la unele materii trebuia sa invete vrand – nevrand.
Profesoara avea in jur de 30 de ani, statura mijlocie, de un calm interior ce emana si se transmitea elevilor fara sa-si dea seama, ochii caprui, blanzi, parul ondulat ii cadea in jurul fetei sporindu-i frumusetea; avea in coltul gurii o mica cicatrice ce le atribuia buzelor rotunde posibilitatea sa spuna,
 – Nimic nu este perfect !
Se strecura pe holurile scolii modesta cu catalogul sub brat si vesnicele pulovere maro-cenusii, singurele lucruri care o deosebeau de celelalte eleve.
Intr-o zi agitata, tocmai scapasera de materiile grele care isi inchipuiau ca le secatuiau toata vlaga, energia, tineretea si eliberati de cosmarul clipei simteau cum isi luau zborul spre viata. Deseori legau prietenii in urma acestor dansuri preludiu din recreatii.
Nu sunase sau nu auzira soneria de sfarsitul pauzei, era zarva mare, chiote, veselie imensa in clasa fiind ultima ora, se zbenguiau liberi printre banci si s-a lovit de cineva.. o fata, a presupus simtind corpul moale; i s-a parut o adiere dupa trupul lui, cu sanii opunand rezistenta in continuare.
Sigur ca este colega mai scunda din primele banci, profita de intamplare… nici nu s-a mai uitat in jos. Convins ca-i ea, s-a mai ciocnit odata, de data asta incet, ca o imbratisare sa il simta, dar sanii apetisanti tot incercau sa treaca prin el. Avea trupul moale, plin de promisiuni, era plina, fara sa fie grasa, a simtit-o parca il astepta. Abia atunci s-a uitat mai bine si s-a trezit cu diriginta in brate, care era incredintata ca el se va retrage in ultima clipa.
Si-a cerut imediat iertare.

Ea a zambit misterios si s-a indreptat spre catedra.
S-a facut imediat liniste in clasa, agitatia s-a potolit, toti indreptandu-se spre locurile lor.
Dragostea pentru profesori imbraca cele mai diverse moduri, nefiind exclusa de multe ori nici atractia datatoare de ambitii.
      De atunci nu a mai privit-o, ca pe profesoara lui, a inteles ca femeia odata cu trecerea anilor, devine mai atractiva, mai frumoasa.
Ca sa il remarce, sa vada si ea ca il duce capul, invata putin; pe trimestrul acela a obtinut media 9, insa chimia o considera pentru tocilari! Si-a dat seama ca nu era stiinta exacta inaccesibila pentru el sau sa ii stea in cale, in schimb franceza si rusa ii scoteau peri albi, desi daca isi punea mintea…
Asa era chimia… se asterneau formulele pe tabla, substantele se legau intre ele, nu era nimic neprevazut si toate se sfarseau previzibil, cu reactii care scoteau un fum colorat si niste precipitate care ascundeau ce se petrecea in realitate. Nu aveai voie sa deviezi sensul unui electron, sa amesteci o impuritate ca puteai provoca o reactie in lant imprevizibila, neplanificata si cine stie ce se putea intampla cu atomul care era atat de instabil!
A fost materia preferata a lui Victor, considerat pe drept chimistul clasei.
Sosea in clasa deseori necajita cu ochii rosii, avea pregatita batista pe care o folosea, dar isi facea lectia; el cu o gluma incerca s-o inveseleasca, ea suradea si preda mai departe.
Ce necazuri avea, nu a aflat niciodata… probabil ii facea bine sa evadeze in labirintul formulelor, iar la sfarsitul orei era femeia puternica pe care o stia…diriginta!
In ultima perioada s-a mutat in banca cu Vasilica, iar Kemi cu Magi sa nu strice tandemul, iar diriginta nu le-a spus nimic… nu mai tinea cont de toate amanuntele.
 Isi descoperise talente ascunse de epigramist, insa ca in orice lucru in viata, exista concurenta.
Vasilica il admira pentru dibacia cu care gasea rimele in epigrame, nu stia cat de bune erau, dar intr-o zi a inceput sa se dueleze in direct cu un adversar care ii dadea de furca.
 Dupa primele intepaturi banui unde vrea s-ajunga si a conceput raspunsul inainte de a primi ceva; l-a aratat colegului, iar cand a venit riposta dupa ce a citit-o a zambit si a expediat ce scrise rivalului.
Vasilica era incantat si el mandru ca a reusit sa prevada raspunsul. Anticipand replica i-a conceput o alta epigrama concurentului si in momentul cand a primit biletelul fara sa il mai citeasca i-a trimis raspunsul; a fost lovitura de gratie, jubilau amandoi cu Vasilica si din acel moment nu au mai fost atacati; se considera cel mai bun, iar colegul de banca se bucura… de imunitate.

 
                                               Cei mai mari

 Au fost cei mai mari din liceu timp de doi ani, erau primii care trebuiau sa termine 12 clase pentru a absolvi liceul; se pare ca a fost o generatie de sacrificiu, dar toate pot fi considerate in decursul anilor! In mod normal varsta de absolvire a unui liceu a fost impinsa la peste 18 ani, pana atunci intai se absolveau 10 clase, pe urma 11 si cu noul regulament s-a stabilise la 12… se vor folosi si 13 ani, dar in mod accidental si la scoli speciale de constructii, contabilitate etc insa toti considerau ca cifra preferabila 12 e mai mult decat suficienta…
In clasa XI-a au avut un singur profesor de matematica care le explica formule, calcule care il plictiseau. Erau prea lungi dupa parerea lui si nu avea rost sa le invete; era adevarat se puteau deduce, insa prea multa teorie… nu ii mai placea si nici macar nu se uita pe matematica.
Timpul adesea ii parea un moment static, alteori trecea cu viteza vantului si el intra in valtoare… era foarte ocupat sa le faca galagie unor profesori, numai la franceza, dar mai ales la rusa, era un exemplu de cumintenie; nu avea chef sa copieze toata ziua lectiile cu indigoul.
Profesorul de matematica il aprecia,
 – Este bunicel! Avea impresia ca stie tot, chiar daca nu prea invata nimic.
La romana le-a venit o profesoara tanara care abia a absolvit facultatea la Timisoara sau Brasov… sigur ca Magi era indragostit de ea, dar nu se dadea de gol; lui ii placea corpul ei, era inalta, isi afisa trupul sculptural cu pulovere care ii urmareau liniile si din pacate nu avea cum sa o priveasca altfel… decat cu jind. Cand incepea sa vorbeasca cu Magi, se transforma entuziasmata de interlocutor, era mai mare placerea sa ii asculti, nu stiai la care sa te uiti; el prefera sa o priveasca visator… pe ea.
 Considera poezie tot ce avea ritm, metric, iamb, rima, dactili insa a dat peste dadaisti care amestecau cuvintele la intamplare si a avut surpriza, in joaca lui sa scoata lucruri incredibile, cu sensuri nebanuite, avand intelesuri ascunse si multiple; in acelasi timp ii lasa libertatea expresiei, versurile nefiind limitate de ritm si rima doar le potrivea putin si ieseau ganduri de care se minuna.
 Stelica parea ca a luat-o razna, isi descoperise vocatia, canta la chitara, doar la sport avea note de promovare.
In trimestrul II a mers la fel de rau, iar in urmatorul trebuia sa se salveze, probabil avea vreo draguta si nu ii mai statea capul la invatatura, insa nu a aflat nimic… era convins ca a prins gustul femeilor, observa ca le face curte la toate colegele… poate pica ceva!
La rusa a fost condamnat din start. Cand raspundea Stelica il provocau toti colegii din clasa pe domnul Moroianu sa le povesteasca cate ceva din vesnicele controversele ce le avea cu proful de franceza pe diverse teme. Vroiau sa il bine dispuna si sa piarda timpul cand raspundea Stelica dar nu a avut trecere… nu stia nimic, nu punea mana pe carte deloc… cum sa il treaca profesorul?
Pe baieti ii mutase diriginta pe randul de la usa; Stelica statea in banca doua in fata lui Stani, desi era putin mai scund… avea posibilitatea astfel sa ii sufle; in el avea incredere, lui nu ii era teama de profesori. Totdeauna i-a placut sa sufle si avea experienta de cand statea in banca intai in anii de gimnaziu.
Aveau teza la franceza; Stelica se tot foia si vine profesorul Mugioiu sa vada ce se intamplase; taiase, Dumnezeu stie cand si cum, o fanta, in banca acolo unde se pun penarele; fituica era impaturita in forma de rola; i-a aratat-o inainte de teza si a admirat-o; i-a confirmat ca nu va avea treaba, insa probabil nu gasea subiectul si trebuia in cazul acesta sa o desfasoare… nerabdator s-a dat de gol.
Profesorul i-a dat la o parte penarul si surpriza, a vazut rola, o scoate afara din lacasul ei si incepe sa o intinda.
Toata scena se petrecea in fata lui la un metru; domnul Mugioiu era inalt, gras si cu ochelari. Fituica era stransa pe rola, lata de 10 cm si lunga de vreo 3 metri; cand o desfasura s-a dezechilibrat de surpriza, nu se astepta sa fie atat de lunga si pur si simplu i-au sarit ochelarii de pe nas; a ramas asa uimit cu fituica nesfarsita in mana. El i-a cules de pr jos in timp ce radea in hohote, iar dascalul a spus surprins,
 – Trebuie sa o pun la expozitie… asa fituica nu am mai vazut!
 Stelica a vrut sa recupereze macar mijlocul rolei, dar profesorul l-a invitat afara din sala.
 Deci avea doua boabe; daca mai pica la o materie insemna ca a pierdut anul, insa dezastrul a continuat.
La geografie aveau un profesor care proceda ciudat; preda toata materia si-n ultimele ore ii scotea cate 10 la marginea clasei si le punea intrebarile… trebuiau sa citeasca mai toata geografia; lui ii placea si nu il deranja acest stil insa Stelica nu invatase si nu stia o iota; cu toate ca a incercat sa-i sufle nu a putut face mare lucru, era prea mult si profesorul l-a picat.
La anatomie nu invatase nimic, nu stia dupa cine se luase; Stani n-avea de gand sa invete, avea note mari in primele trimestre putea sa ii dea chiar si zero tot ii iesea media anuala de trecere.
 Nu il intelegea de ce se zbatea, nu avea nici o sansa; in locul lui ar fi mers pe plaja, insa el lupta in continuare… ce sa obtina?
 La romana l-a pus profesoara sa spuna ceva despre Calistrat Hogas, Pe drumuri de munte…
El era baza si speranta lui, dar Stelica nu citise nici minimum despre carte si cand incepea sa-i sufle, el repeta totul ca un papagal,
 – In aceasta carte autorul nareaza despre calatoriile lui! El reproducea cuvant cu cuvant ce auzea de la Stani si au ajuns mai departe,
 – Intr-o seara se opreste la un bordei unde il intampina doua babe urate, hade, cu parul negru crescut peste tot! Stelica il indemna nerabdator vazand ca profesoara il asculta binevoitoare,
 – Hai spune Stani! El adauga dupa un moment de ezitare,
 – De iti era frica sa te culci noaptea cu ele in pat! si Stelica a repetat constiincios ce auzise,
Clasa a ramas inmarmurita nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot, Stani radea pe sub banca, profesoara s-a facut rosie ca racul, s-a indreptat nervoasa spre catedra si a tras concluzia,
 – Patru !
 Stelica si-a dat seama ce a spus s-a intors amenintator spre Stani, insa el o zbughise, era de acum departe de el… a incercat sa il prinda, dar pastra distanta de siguranta, in veselia generala. Radeau toti colegii cu profesoara in frunte, isi revenise din soc.
A intalnit-o dupa un timp, uimit ca este tot in Constanta, tot asa cu pulovar pe trup, tot draguta, la un amic, era insotita de sotul ei profesor de sport …. nici nu se putea altfel, insa barbatii nu aveau timp sa depane amintiri, sarbatoreau… o onomastica.
 Fiana cu trasaturile ei perfecte de creola avea trei mari defecte din punctul lui de vedere… era bruneta, premianta si ii placea literatura insa e adevarat, foarte modesta si de aceea o prefera… lui, care de obicei vedea numai blonde in fata ochilor. Blonda lor profesoara de limba romana banuia ca se inspira de peste tot cand ii vedea lucrarile si o taxa la note; astfel erau vesnic amandoua in situatii conflictuale, dar si-a schimbat brusc parerea cand a vazut in teza niste citate ce nu existau in manuale si la cei din jur, insa lui Stani i-a intarit ideea ca Fiana n-avea ce face acasa si tocea in loc sa piarda timpul cu ei… baietii!
 Si celelalte colege isi puneau defectele in valoare; una il supara cand isi fataia porumbeii care-si iau zborul in fata lor, alta ca avea o miscare perfecta de unduire a soldurilor plinute cand iesea la tabla plina de invataturi; una ca-si tragea in jos fustita prea scurta si avea discutii interminabile cu unele profesoare pe aceasta tema, iar alta socotea ca rochita era prea lunga si de aia isi incingea mijlocelul de credea ca l-a sugrumat; una il deranja cu un neg ascuns si cativa pistrui extrem de bine aranjati, alta ca era grasuta, dar numai buna de mozolit; una ca era prea draguta si avea nasul borcanat, iar alta ca-l avea mic si buzele prea rosii; una ca a facut rost de-un balon simplu, de culoare alba l-a umflat si se jucau fericiti pana s-a suparat alta, care i-a observat ciucurul din varf si l-a spart, iar el isi zicea in gand,
 – Ia uita-te ale naibii, se fac ca nu stiu… ca ne plac!
In concluzie erau o clasa unita in ghidusii!

 In ultima saptamana de scoala aveau anatomia. Nu il interesa si cu mai multi colegi prefera sa mearga pe plaja. Soarele stralucea puternic, cerul era senin, unii admirau valurile, altii trageau cu disperare din tigari in aerul sarat si curat al Marii Negre; au alergat de zapaciti pe plaja, au petrecut cu mai mult folos aceasta ora decat sa fi stat in clasa degeaba, sa fi dormit sau zgait la plansele colorate cu schelete infricosatoare.
Oricand elevul de la Mircea era dispus si mai ales tentat in timpul orelor cand vremea prielnica ii indemna sa priveasca peisajul marin nesfarsit, zguduitor de monoton dar in permanenta miscare si mai ales ca le ramasesera numai cateva zile pana la sfarsitul anului scolar; caldura incepuse de mai bine de-o luna, deja plaja cu nisipul ei imbietor avea numerosi admiratori si nu puteau face aceasta escapada fara a fi insotiti si de cateva fete.
Iese scandal, ii era indiferent daca il lasa corijent pe trimestrul III, oricum ii iesea media generala de trecere, insa profesoara nervoasa i-a anuntat pe diriginta si director. Au fost convocati parintii lor intr-o sedinta comuna si urgenta unde numai Lungu a zbierat la ei:
 – Ati chiulit in masa! Ati amenintat in acest fel bunul mers al institutiei pe care o conduc. A interpretat ca un politruc chiulul elevilor, a varat si partidul in aceasta chestiune majora… avea talent omul si i-a amenintat in continuare adresandu-se parintilor:
 – Daca nu se tund cheli, le pun patru la purtare pe trimestrul trei asta insemna repetentie! Cu asta consider incidentul incheiat, de ei depinde daca repeta clasa XI.a!
Directorul se gandea ca unii dintre ei erau majori si nu ii puteau obliga nici chiar parintii, insa el, nu era inca!
Toti au preferat fara discutie sa mearga le frizer decat sa iasa altfel de taraboi.. erau considerati aproape tradatori de neam si tara!
Si cand se gandea ca numai ei baietii fusesera cu ideea, de aceea erau tapii ispasitori, iar fetelor nevinovate le-a scazut totusi putin nota la purtare, dar nu le-a coafat.
 Cand l-a vazut tatal acasa imbufnat, luminand sufrageria a intrebat nedumerit,
– Ce s-a intamplat cu Stani? Mama i-a raspuns
 – A chiulit de la anatomie si a urlat directorul la noi… daca nu il tundeam zero il lasa repetent! Tatal s-a maniat,
– Uite ca sa te inveti minte sa nu mai chiulesti, dar mai ales c-a pierdut mama-ta timpul la scoala si a tipat Lungu la ea, adaug la sanctiunea initiala pedeapsa mea… nu vei avea voie sa parasesti curtea, casa in aceasta vacanta!
Ce a apreciat la tatal sau ca s-a iritat… nu suporta sa tipe la mama-sa nimeni insa… nu i-a convenit hotararea lui.
 El i-a interzis sa vada cel mai scump lucru, strada si l-a incrancenat atat de mult ca nici cand a fost in spital nu a iesit pe strada. Citea toata ziua carti de la biblioteca, unde avea voie sa se duca sa-si faca aprovizionarea.
Degeaba ii spunea mama lui sa ii ceara iertare tatalui sau nu vroia sa cedeze, nu se simtea vinovat dupa ce platise. Pana una alta mama sa, infuriata de cerbicia lui, il va trimite la plaja… pentru sanatate. Avea ore precise cand lipsea de acasa pe care le respecta cu sfintenie.
 In aceasta vacanta Cehoslovacia este invadata de rusi; parca mai ieri prin anii 60 sovieticii erau masati in parcul din centru de langa liceu, unde nu puteau localnicii patrunde; aveau magazine, alimentare, bomboane umplute cu ciocolata in hartie rosie cu un puiut galben … erau stapanii nostri!
 In aceasta vacanta reuseste sora-sa la Galati, la Facultatea de Chimie alimentara si atunci soarta i se schimba radical… renunta la visul Geologie sectie care se facea numai in Bucuresti si trebuie sa mearga la Galati… sa fie amandoi fratii impreuna, astfel le venea parintilor mai usor sa faca fata cheltuielilor.
 Se impunea sa isi aleaga o facultate la care sa dea admiterea la fizica si matematica care ii erau accesibile.
Acolo la mecanica erau trei sectii; la Nave nici nu se putea gandi, vedea in fata ochilor Titanicul luminat cum se scufunda incet si cum bezna il cuprindea, in plus avea rau de mare si a ramas Frigotehnia… suna oricum mai atragator decat TCM-ul.
Plana asupra lui Stani amenintarea armatei in caz de nereusita la facultate cea ce pentru el ar fi fost o catastrofa… nu suporta uniforma. Pe constanteni ii luau la marina de obicei unde se facea armata vreme de 2 ani deci il astepta in caz de nereusita o catanie lunga.
 Parul ii crestea repede asa ca nu a fost prea multa vreme chilug.
Vacanta a lasat in el urme adanci… era un tanar care stia mult poate mai mult decat isi inchipuiau batranii!
 A avut invatatori buni scriitorii, poetii si evenimentele care l-au invatat ce aflase deseori din propria existenta si acum era randul lui sa ghiceasca ca viata-i un joc urat insa trebuia sa-l joace !
 
                                             50%  D I N T R – U N   E X A M E N
 
 Este bine stabilita o ordine fireasca in evenimentele la scara personala ce au avut loc; nu-si mai aminteste noptile de studiu intens din acel an hotarator pentru toti colegii. Peste memorie s-a depus negura inexistentei; incet s-au estompat pana la disparitie; a uitat cum era in acele timpuri, cald sau frig, cerul era senin sau batea vantul turbat, Marea Neagra era albastra sau verde in acele zile, totusi trairile si intamplarile din acel an au fost de neuitat.
Sensibilitatea tuturor este atinsa cu ceva ce face sa isi aminteasca unele amanunte, iar pe altele sa le treaca cu vederea.
 Dupa ce mama lui se interesa de cei mai buni profesori matematicieni din oras la inceputul anului scolar, il duse la profesorul Cioroiu.
Era invalid, avea picioarele paralizate si tot timpul meditatiei statea fixat in picioare, avea rezultate foarte bune cu elevii care i-a avut, au intrat toti la facultati, iar cand a auzit ca a fost elevul lui Voda nu a ezitat si l-a primit pentru pregatire.
Prima ora a fost un dezastru nu mai stia matematica de loc si Cioroiu ar fi vrut sa renunte la el… avea goluri, plus ca a uitat cu carul; iata ce au insemnat acesti doi ani lipsa profesorului Voda. Isi dadea seama abia atunci. Noroc ca mama lui a insistat si Cioroiu l-a reprimit in ultima grupa valorica.
Dupa trei luni cand a terminat trimestrul intai a ajuns in primele grupe valorice… mai avea unele lacune dar, se considera un produs al profesorului de prima calitate.
Cioroiu era un tip meticulos, scria frumos si ordonat, rezolva orice problema organizat insa el tanjea dupa stilul profesorului Voda care ii lasa libertatea sa caute caile de rezolvare a unei probleme in asa fel incat se ducea acasa cu lectiile invatate.
 Si Cioroiu a fost foarte bun dar profesorul Voda era genial!
 Nu l-a mai revazut niciodata pe profesorul Voda, a suferit mult probabil si a disparut in nefiinta. Cand trecea pe langa casa lui nici macar perdelele nu se miscau, era pustie pana de curand, cand au demolat casa si in loc s-a ridicat alta.
Trecand prin toate grupele valorice ale lui Cioroiu a cunoscut majoritatea copiilor pe care ii avea. El daca intalnea o nelamurire nu se lasa pana nu intelegea cum a reusit sa dezlege misterul…. era incantat de metoda prin care gaseau solutiile si profesorul de el ca nu incerca sa-l pacaleasca, copiind numai finalul. Din trimestrul II n-a mai avut zile precise cand trebuia sa mearga la meditatii; adesea nu il mai chema profesorul, sa piarda timpul si banii aiurea… banii respectivi ii considera meritul lui si nu-i spunea mamei nimic; manca aproape zilnic florentine cand scapa de la scoala cu bunele lui colege Nae si Mihaela.
 Le facea de multe ori cinste sau ele lui.. ca ii suflau la diverse materii!
Se sufla in mod rezonabil.. numai inceputul ideii, profesorii stiau foarte bine si erau indulgenti daca observau ca a prins gandirea lectiei respective in ansamblu. In definitiv nu toti aveau nevoie de 10, iar celor din clasa lui nu prea le pasa de note.
 In acel an doar doua clase A si C au incaput in anexa, total izolata de restul scolii. Avea la C numeroase cunostinte: Cornel varu-sau, Radu matematicianul liceului, Dorin prietenul de la cercul foto si coleg pana in clasa VIII- a, Emilia vecina lui de la 3 ani, Ica care il impresiona cu vocea lui s, a. Era o clasa intunecata si mica si se potriveau fix cu numarul de locuri din banci, dar le placea… nu simteau tumultul scolii.
 Norocul lui si al multor colegi ca a venit in acest an sa le predea ,,romana,, domnul profesor Florin Pietreanu.
 Pietreanu, brunet cu barbia repezita inainte, dadea impresia unui fante de cartier de aceea ii placea… el care se considera idolul femeilor din mahala.
Era o placere la orele lui, numai sa nu fi vrut nu intelegeai aceasta materie, insa pe langa asta a prins drag de literatura… a invatat in cele doua trimestre si in cel pregatitor pentru bacalaureat, ce a mai putut recupera din acei ani.
Pentru Stani a fost o revelatie acest profesor slabut, cu barbia voluntara si negricios; cum a fost domnul Voda la matematici asa il considera pe domnul Pietreanu la romana. Nu ca nu erau bune fostele profesoare de literatura, insa le lipsea avantul literar al acestuia, vointa de a birui frumos si cautarea lui permanenta in limba romana. I-a fost recunoscator si aprecia 50% din nota de la bacalaureat era meritul lui; ii baga limba si literatura romana in cap invers cu forcepsul sau bisturiul dar fara sa simta nimic…restul 50% a considerat ca il datora domnului Petroniu din clasa 8 a.
In toti acesti ani a avut la Limba si literatura romana numai profesoare care ii inoculau fara sa vrea senzatia ca numai ea… femeia poate intelege frumusetea unei flori, a unui sentiment, a unui cantec sau vorbe, iar cand a venit in ultimul an domnul Pietreanu si le-a aratat o cu totul alta lume, ca si barbatii simt, au inimi si a fost entuziasmat de metoda lui de predare. Poate asta a fost impresia lui insa in primul rand l-a incantat ca era printre putinii barbati la aceasta materie si nu tinea cont prea mult de puncte sau virgule, semnele care nu se aud, el aprecia tezele dupa criteriul ideilor iar el… nu se impiedica de-o virgula. Virgulei nu ii dadea nicio atentie, el se considera poetul ascultat nu citit. A fost singurul profesor de limba romana care l-a pretuit pentru conceptele originale din lucrari pastrand totusi regulile si sanctionandu-i cu bunavointa greselile ortografice.
Asta explica neintelegerea dintre baieti si fete… li se parea prea brutala patrunderea in templul lor, al femeii si involuntar colegele, in special literatele au capatat aversiune fata de profesor… mai existau tot felul de mici dispute mascate intre ei literatii care erau evidente, dar nu ii pasa. Se gandea ca meseria lor sunt vorbele, a lui cifrele, dar ii placea de Pietreanu ca ii dadea posibilitatea sa vizioneze putin din universul femeii. Avea impresia ca profesorul tinea la el, era mai apropiat de neliterati, cu toate ca a fost conducatorul cenaclului din oras multa vreme si de aceea il respecta.
 Putin a lipsit sa nu ii arate poeziile in trimestrul 2; normal nu stia daca ar fi avut succes dar sigur ar fi zdruncinat grupul lor,
 – Cum si baietii scriu poezii? Chiar netalentatii?
L-a batut gandul sa isi glorifice sentimentele si ar fi vrut sa ii arate profesorului scrierile, dar sovaia… Stani trebuia sa se pregateasca la matematica, literatura s-o lase in grija fetelor.
 Fiana care a fost o timida dar isi urmarea cu incapatanare scopul, a intrat odata in conflict literar cu Pietreanu, pe care il luase apa si pur si simplu si nu o lasa sa-si expuna ideile; Magi a sarit nervos in apararea ei si i-a reprosat,
 – Daca nu o lasati, atunci cum vreti sa va raspunda!
Acestea erau mici sau mari contraziceri care faceau deliciul clasei si ii tinea permanent atenti la aceasta materie.
In general ei literatii sunt mai constiinciosi decat majoritatea, insa toti, din ambele categorii isi urmareau evolutia si erau incantati cand se intalneau la scoala sau in afara ei. Mai ales in ultimul an au inceput sa se apropie intre ei…
Stani facea pe pozarul lor cu aparatul Cmena 6, iar ele isi aratau talentele fizice care nu erau de neglijat.
Tarziu intr-o noapte mohorata si friguroasa de toamna cum numai in Portul Euxin poti intalni, Stani se pusese cu burta pe carte sub privirea de sfinx adormit a motanasului fermecat cu nume de maimutica; il apucase febra tocitului in linistea nocturna a cartierului; Tamba caruia ii mergea la inima caldura radiatorului, statea tolanit in fata lui si fredona melodia preferata din coada… lovea grilajul de protectie si Stani il preveni,
– Tamba inceteaza, iti ia foc coada! Pisoiul netulburat lovea in continuare concentrat; tinea sa pastreze cantecului un ritm lenes, nepasator la avertismentele prietenului; pe masura ce cresteau numarul vibratiilor galagia amintirilor sterse il enerva… de-acum batea din ce in ce mai puternic si mai rapid, facand un zgomot care-i facea o deosebita placere… spera sa-si trezeasca toate dragutele de peste case cand deodata cu un miorlait disperat sari in sus nestiind ce sa mai faca. Se repezi cu coada in flacari unde vedea cu ochii lui verzi insa Stani se astepta si se arunca cu o patura peste pisoias; stinse incendiul pe care se declansase si-si linisti prietenul. De atunci a ramas cu un tremur insesizabil in varful cozii mai ales cand cerea mancare si nu il asculta nimeni.
S-au dus toti baietii la comisariat sa recruteze… cand era la vizita medicala, gol in fata comisiei de doctori si militari care ii aprecia fizic ca n-au defecte, si-a dat seama ca poate urmeaza sa fie viitoarea carne de tun din viitorul acestei lumi.
A plecat cu colegii direct la placintaria din Piata Ovidiu si a baut amestecat, pana s-a imbatat crunt; in el se petreceau lucruri grave si spectrul fostelor razboaie se amesteca cu urmatoarele lupte mondiale, iar el era un graunte de nisip; avea mintea devastata de razboaiele imaginare din copilarie cu rusi, nemti, turci si spioni.
Norocul lui ca nu-au fost valabile toate presimtirile, insa a fost sumbru vreo saptamana, suficient sa-si deplanga soarta in poeme nestiute de nimeni.
 In conceptia directorului Lungu, elevilor de la Mircea le-a fost interzisa iubirea.
 Victor era in tandret-uri cu Eugenia, de la ei din scoala; intr-o zi plecand spre casa cei doi se tineau de brat, insa ghinionul lor, s-au intalnit cu directorul Lungu. El a fost foarte vigilent si le-a retinut numarul matricol… in plus le-a facut teorie de doi bani in strada ca au facut de ras liceul.
Ce putea vedea urat intr-o pereche de tineri in uniforma care se tineau de mana cu dragoste? Stani considera ca este cea mai frumoasa imagine!
 A iesit un scandal monstru si cum pedeapsa cu moartea nu era prevazuta in programa scolara,  Victor a fost exmatriculat trei zile.
– Urrra! Au exclamat toti amicii bucurandu-se pentru el, insa cele trei zile trebuia sa le petreaca in biblioteca scolii.
Fata a fost pedepsita identic, asa ca va inchipuiti prin ce chinuri au trecut cei doi; sa stea singuri… in biblioteca pustie, fara sa scoata un cuvant, o soapta; doar nu o fi fost atat de absurda bibliotecara !
Cert a fost ca dragostea dintre cei doi a erupt si mai puternic, matricola a fost prinsa cu ace de siguranta si dupa ore cei doi puteau fi vazuti in costumele de elevi fara matricole strans imbratisati, plecand de la scoala.
 De multe ori ar fi dorit sa afle ceva despre Victor cand trecea pe la colt spre piata Grivitei, insa nu l-a mai vazut niciodata, posibil se invartea prin Ploiesti fiindca pasiunea lui a fost chimia.
 Tatal lui avea mainile imense, brunet, bine legat, prezenta la Sala sporturilor galele de box cu glas de bariton. Cand auzea vocea lui grava si inconfundabila ,,eliberati ringul, incepe repriza intai,, il treceau fiorii.
      Fiecare om cu personalitatea lui… elevii fac distinctie?.. ei ar trebui sa fie supusi, indrumati, sa… n-aiba personalitate! Profesorul vrea sa fie stapan pe viata elevului, pe soarta lui, chiar mai mult decat parintii carora doreste chiar sa li se substituie.
      Intr-o seara Ica, umbland bezmetic pe strazi se intalneste intamplator cu Doina.. era 8 seara, ora relativ tarzie, insa ora preferata a motanilor care ies la vanat si-a pisicilor ce s-au saturat de bucatareala; toamna ii imbie pe tineri, asa ca hotarasc sa mearga la plimbare. L-a prins de brat si au plecat pe strazile linistite din jurul teatrului si a scolii.. mergand incet ii fulgera ideea… aveau nevoie de sprijin sau de apropiere?  
 Ica era bulversat… de-o balerina care nu-i dadea atentie; in timp ce se plangea de dragostea lui neimpartasita, a vrut sa impresioneze publicul, de fapt numai pe Doina, aprinzandu-si pipa.. a incercat amabil sa ii ofere o priza dar neconvingand-o au continuat conversatia… el tinea o disertatie despre amor, teatru si soarta!
 Lumina felinarelor abia ajungea in jurul stalpilor si o silueta ii urmarea indeaproape.. era diriginta fetei care a fost neplacut surprinsa de intalnire.
Oricum ce a vazut nu i-a placut. Ceva a suparat-o rau.. dar ce anume?
Ca el fuma? Era major!
Ca il tinea de brat? Se sprijinea… putea cade!
Ca era tarziu.. 8 seara? Doar nu erau gaini!
Ca au deranjat-o pe profesoara in incursiunea ei nocturna? Tot ce se poate!
Sau tineretea lor lipsita de griji, impresia unei intalniri romantice care ii tulbura de la preocuparea lor majora… invatatura?
In fine… desi abia se vedea, diriga era rosie… de manie; a doua zi a iesit taraboi cu urmari.. nota 9 la purtare, fapt ce parea atunci, ca le va distruge vietile si carierele!
Motivatia? Pentru Ica, incalcarea regulamentului scolii in legatura cu fumatul care pe atunci se extindea si in afara incintei liceului… iar pentru ea, incalcarea unei reguli simple de politete! Nu tii de brat un barbat, care fumeaza! Puteau fi o multime de supozitii… insa daca ne gandim nu are nici rost sa le mai cautam     
Clasa, ca de obicei s-a impartit in doua.. in fata cei studiosi, fetele de obicei, dar nu neaparat, ascultand sfaturile profesoarei de buna purtare, luand intamplarea drept referinta, iar in spate cei indiferenti, inclusiv Stani, care dezbateau ce vor face in seara aceea  si nu dadeau importanta la ’’tragedia’’ din fata.
      Profesorii sunt oameni… trebuie sa ai talent si rabdare sa expui repetabil pana la nesfarsit o materie; de multe ori gesturile sunt ale unei papusi, nu mai stii daca in clasa asta nu ai facut aceleasi gesturi, ai spus aceleasi glume sau in alta, consumul sau cuantumul  nervos este imens si trebuie sa iesi oricum din aceasta debandada inertiala; de cele mai multe ori este un singur lucru care te face sa uiti, de aceea Stani a evitat sa devina profesor.     
 Nici acum nu isi explica cum unii dascali reuseau sa se entuziasmeze in fata unui rezultat exact, probabil rezolvat de nenumarate ori, de aceleasi lectii, probleme pe care le stiau atat de bine, de aceleasi formule si de aceea erau unele ore plicticoase si altele minunate, iar notele le lua de-a valma, nu il interesau pur si simplu… ,,sa trec oricum,, era obiectivul lui urmarit cu incapatanare, unele lectii ii creau stari de confuzie, altele de beatitudine chiar la aceeasi materie difereau si ii placeau sau nu… dar in clasa XII-a a avut un profesor cum n-a mai intalnit.
Nu isi aminteste cu placere de el… era profesorul de matematici Neacsu Vasile, mic, chel, cu un neg urias de culoarea pielii in varful nasului mare, sprancenele incolore, ochi albastri spalaciti si buze mai mult decat senzuale pentru un barbat, iar cand se uita la tine, parca nu te privea.
 Din prima ora ii trimite la frizer pe majoritatea baietilor, cu scopul urgent sa se intoarca la scoala tunsi zero!
 Raman toti cu gurile cascate, nu mai intalnisera asa profesor, in istoria acestui liceu probabil a fost caz unic. El care se considera bun la matematica, Kemi, Magi si Ion care tineau la frizura lor, nici nu s-au gandit sa isi atinga podoaba capilara… au crezut ca glumeste si ora urmatoare le va spune,
 – Ha, ha, ha v-ati speriat… ia uite, unii chiar s-au ras in cap ! Ce inseamna frica!
Insa a doua ora pe toti patru ii da din nou afara,
 – La tuns nerusinatilor! Cei trei nici nu se gandesc sa isi taie parul, el mai fricos, cand ajunge acasa ii intreaba pe parinti,
 – Spuneti… am eu parul mare?!
 – Da este cam mare, du-te sa te tunzi la Ionel! Ii raspunde tatal cu bunavointa.
 Stani facea intotdeauna comparatii; Neli, aparatorul lui din copilarie la 16-17 ani a ajuns student, facuse 10 clase, deci acum ar fi trebuit sa fie student, in armata sau la munca in conjunctura acelor vremuri si in ideea ca era aproape major se indigna de pretentiile profesorului.
Se duce la frizerul binecunoscut unde isi taia parul de la 2-3 ani care l-a luat ca de obicei, destul de scurt, iar cei trei isi mai iau putin din chica, numai varfurile… nici nu se observa.
Ora urmatoare Neacsu ii ridica pe toti patru in picioare.. iar vrea sa ii trimita la tuns, deci nu era multumit nici acum de cum aratau… el ii spune profesorului,
 – Am fost cu tata la frizer si el a spus ca acum e suficient de scurt!
– Bine, stai jos, iar voi trei plecati imediat la tuns !
Incepusera calculul integral… il scoate la tabla si ii da sa faca un exercitiu simplu. Normal, invatase si termina rapid… ii da altul ceva mai complicat insa se descurca.
 – Treci la loc! nici ca a fost bine, nici ca a fost rau,
Avea o metoda sucita si ciudata de a-si examina elevii; baietilor le punea maxim 7, poate 8, iar pe fete le mangaia cu note mari de la 8 in sus.
 Cei trei s-au hotarat.
 – Nu ne mai tundem de loc ce o sa ne faca? Corijenti nu are curaj sa ne lase… suntem clasa a XII-a !
Ora urmatoare cand intra in clasa s-a inrosit pana in varful urechilor, insa nu a mai zis nimic. Il scoate pe Kemi la tabla si ii dicteaza un exercitiu. Stani isi da seama ca era mortal pentru cei trei, poate si pentru el care invatase ceva..
Kemi scria foarte frumos vroia sa dea la arhitectura, a trecut pe tabla exercitiul si atat…nu stia cum sa-l inceapa dar toti se asteptau macar la o sugestie din partea profesorului… care i-a dat-o scurt,
 – Treci la loc nota 4 ! Ion la tabla!
Iese Ion care era bun la matematica, incepe dar la un moment dat s-a impotmolit… nici un ajutor din partea profesorului, care i-a spus fara sa clipeasca,
 – La loc… patru ! Magi…
Magi, colegul lui de banca din anii trecuti … a urmat realul numai sa nu se desparta de colegi; era genial la limba franceza, vorbea extraordinar de frumos despre literatura romana, facea niste analize literare comparabile cu ale criticilor nostri literari, insa la matematica se pricepea cat sa nu ramana corigent.
 Nici nu-si facea griji, nu il interesau notele, insa erau impreuna, cea ce valora pentru el mai mult decat orice… pana acum in clasa XII-a cand venise profesor Neacsu.
Deci l-a scos la lectie si ii spune sa continue exercitiul. Magi era inalt dar miop, purta ochelarii cand avea chef… se apropie, se uita la hieroglifele scrise de Ion de la o distanta de cel mult 15 cm de tabla si asa ramane vreo 2-3 minute, singur cu tabla in fata timp in care n-a spus nimic… nici nu avea ce! Aceasta scena nu o va uita curand cum se incapatana Magi sa priveasca tabla neagra de aproape, sperand ca ii vine vreo idee, aproape il distra.
Se uita Neacsu la el.. se uita la cei din clasa si a suras satisfacut,
– Nota 4! Stanescu vino la tabla…
Iese si el.. continua exercitiul dar se incurca si atunci repede sa nu-i vina vreo idee spune sec,
– Treci la loc..! Nota 4 !
Dupa el scoate doua fete care imediat au terminat exercitiul cu ajutorul lui bineinteles si le-a dat note mari pe care avea obiceiul sa le spuna tare sa auda toata clasa.
 Baietii din clasa se uitau derutati unul la altul… in recreatie au vorbit intre ei insa ascultau si fetele, multe dintre ele sunt la fel de dezorientate.
 – Cu Neacsu am incurcat-o! Spune Stani. Mie nu imi este frica, insa colegii mei ce se vor face, mai ales Magi care este bata la matematica ? totusi nu credeau ca va lasa corijenti.
 In clasa XII se facea in special calculul integral care este destul de simplu.
 Orele care au urmat s-au desfasurat dupa urmatorul tipic: le preda aiurea mai multa vreme dupa care incepea sa ii asculte.
Si-a facut un obicei.. prima oara ii scotea la tabla pe cei trei dupa care pe ceilalti baieti…pe Stani si Ionica ii scotea la urma; de obicei se descurca si atunci nu-i punea nimic in catalog, dar daca se incurca vreodata ii punea 4. Baietilor le mai tragea un 7 sau 8 sa nu spuna careva ceva daca s-ar fi uitat in catalog.
 Pe el il enerva ca pentru Neacsu toti baietii erau incapabili in rezolvarea problemelor, iar fetele imediat gaseau solutia pe care tot el le-o sugera, anuntandu-i de fiecare data nota pe care o stabilea .
Se uita triumfator la ei, neputinciosii, iar la fete cu o admiratie nedisimulata, mai ales daca erau dragute. Avea niste chei pe care le zornaia prin buzunar… era gretos si avea pentru baieti o adversitate neinteleasa!
Banuia, ca profesorul fiind chel, nu suporta baietii cu parul lung.
Cand ii asculta statea pe scaun atent la ce scriau pe tabla, iar cand termina cu ei se cocota pe catedra, era pitic, se intindea sa ajunga mai mare decat ei care stateau in banci, se relaxa si pe fata lui se labarta un zambet insidios; ochii ii deveneau blanzi, placizi si incepea sa scoata fetele la tabla; il studia cu uimire cum le privea admirativ pe unele si indiferent pe altele… era profesorul lui!
Nu incepuse scoala de prea mult timp si mergea grabit la cinematograful Republica sa vada un film, cand dintr-o curte a aparut Neacsu; il roaga frumos sa-i ia un pachet de tigari Aroma; se apuca sa ii explice chiar si unde se gasesc aceste tigari,
– Stiu de unde se iau Aroma domnule profesor! zice Stani si pleaca iute sa-i aduca pachetul, altfel intarzia la spectacol. Primind tigarile Neacsu i-a multumit politicos… cam prea politicos!
La un singur chiosc din cartier descoperise tigarile Aroma pentru taica-sau si de aceea stia atat bine de unde se luau.
La lectia urmatoare il ridica in picioare si cu un ranjet triumfator ii spune,
 – Iti voi anunta parintii ca fumezi Aroma!
Stani surade si-i marturiseste profesorului,
– Ai mei nu va vor crede… stiu ca nu suport mirosul de tutun !
Neacsu a inghitit in sec, iar el a luat loc in banca… era adevarat ca mergea in pauze cu baietii sa traga o pipa, dar Stani nu fuma; profesorul mizase ca e baiat, stie atat de bine unde sa caute tigarile Aroma atat de cautate, deci era fumator. Rationamentul unui diletant razbunator.
In sfarsit a venit vremea tezelor… el este hotarat, daca nici acum nu ii da nota care o merita, il va reclama. Nici nu stia unde ar putea s-o faca, dar se interesa el! Nici nu stia de existenta inspectoratului a carui misiune nu si-o inchipuia .
Teza la matematica; primeste niste probleme grele care depaseau nivelul manualelor, erau subiecte din functii, niste teorie din calculul diferential, insa mult mai complicata. Cu toate astea se descurca, lui ii da sase… i-a teza colegului de banca, ii evaluase lucrarea cu 7… nu i-ar fi dat nici 5, dar in definitiv nu il lasa corigent, asta era important si nu-i pasa.
 Se uita pe tezele la doua colege, care erau notate cu 8 si 9, dupa el nu meritau 4.
I s-a facut lehamite… ii vedea fata profesorului si il categorisea, un libidinos!
Kemi, Ion si Magi au fost notati cu 4… daca priveai corect, poate asa era, avea dreptate profesorul, insa daca analizai obiectiv tezele comparativ cu ale fetelor, se cuvenea sa le puna un 6 fara probleme.
Puteau sa il reclame dar ce erau ei fata de Neacsu! Si in plus trebuiau sa fie comparate tezele tuturor colegilor, dar ei nu puteau face acest lucru.
S-a gandit… mai e un trimestru pentru noi cei din clasa XII-a, le va pune media sase si pot intra in bacalaureat!
Cand a venit olimpiada, care se tinea in trimestrul doi, profesorul Neacsu a scos o hartiuta din vesnica haina gri si a strigat cateva nume cu elevii care trebuiau sa mearga la concurs.
Era si Stani trecut pe lista. Se ridica in picioare si ii spune,
 – Domnule profesor eu cu media 5 nu pot sa ma duc, mai bine trimiteti pe cineva care are media mare; eu voi merge la romana unde am media 8 sau la fizica !
 Nu avea de gand sa mearga la nici o olimpiada, iar la romana era constient ca ii punea note mari domnul profesor Pietreanu pentru incurajare, plus ca nu se putea compara cu Doina.
 Lui Ion ii moare tatal chiar atunci in iarna si banuia ca il va trece la matematica ca un semn de consolare, i se va muia inima si macar in ceasul al 12-lea vor rezolva acest diferend.
Cand si cand mai chiuleau la cate o materie; mergeau la Gavri vreo 3-4 colegi, iar seara de multe ori se intalneau in oras; incepusera sa vizioneze restaurantele insa mergeau unde era bautura mai ieftina. El, obisnuit cu bodegile, unchii lui conduceau doua localuri din oras, mergea adesea pe la ei, asa ca se simtea ca pestele in apa, dar nu consuma alcool… i-au ajuns experientele de la recrutare si de la o nunta, bea doar suc sau cateodata bere.
Dimineata ajungeau devreme la scoala aproape toti baietii, pe urma incepeau sa soseasca restul…. fumau o tigara cu geamurile deschise si discutau despre lectii sau le facea Magi sinteza unui scriitor din acea zi.
 Se apropia sfarsitul trimestrului cand Stani a intrat in clasa; geamurile erau inchise si un nor greu de fum care tot sporea si il ineca… a vazut baietii stransi in jurul unei fete cum fumau de zor cu ea in frunte. Era galagiosi si veseli insa trebuiau sa apara si restul clasei; s-a repezit ingrijorat direct la ferestre, le-a deschis larg sa se aeriseasca clasa, au realizat si ei ca nu o puteau ascunde acolo si a intrebat,
 – Ce e cu fata aici?
– Am gasit-o aici si nu mai stim ce sa facem cu ea! Ne-am gandit s-o oprim dar incep orele!
 – Hai cu mine! Ii spune fetei, o i-a de mana si reusesc sa se strecoare afara din scoala fara alte incidente sau sa ii zareasca vreun profesor.
 – Cand ne mai vedem? Intreaba fata la despartire.
 – Deseara prin oras, insa vezi sa nu mai vii pe la scoala! ii raspunde multumit ca au scapat neobservati.
Cand s-a inapoiat in clasa l-au luat baietii la rost,
 – De ce ai gonit-o? Aveam de gand s-o ducem la Gavri!
 – Nu ati vazut, duhnea urat a tigari ca si voi, dar ce vroiati sa faceti cu ea ?
 – Ii puneam un cearsaf in cap si ne faceam treaba! Gaseste repede solutia un coleg.
 A dat din mana a lehamite, dar colegii toata ziua l-au acuzat ca le-a stricat ploile. Au dat chiar si cu un miresme prin clasa, insa doamna profesoara de istorie Martinov a simtit ceva si a plecat amenintand ca ii va spune dirigintei… era alergica la arome, mai ales la cele de parfum.
A sosit diriginta in clasa alertata de profesoara, distinge un vag iz de parfum, dar si de tigari… a dat din umeri,
 – Cine are nevoie de istoria contemporana ? Vedeti sa nu faceti larma in aceasta ora cat sunteti singuri. Doamna Martinov refuza sa mai vina in clasa, va rog sa nu se mai repete, ca avem scandal cu directorul. Aerisiti si voi mai mult cand aveti istoria!
…………………………………………………………………………..
Ca de obicei seara se intalnea cu baietii la terasa Constanta si Stani era in intarziere. Dintr-o cofetarie iese precipitata fata de dimineata… l-a observat prin geamurile uriase si s-a apropiat vesela de el,
Cat pe-aici sa nu o recunoasca… parfumata, spreiata, cu haine bune pe ea, era bine facuta si draguta, nici nu se compara cu fata de dimineata si lui ii placea mai ales, ca nu mai mirosea a tutun.
 – Ce bine imi pare ca ne-am intalnit hai sa mergem la o bere! Ii propune fata,
 – Nu am nici un ban… imi pare rau! A raspuns Stani,
 – Nu conteaza am eu destui! Si ii da portofelul burdusit sa se uite. A vazut neincrezator o gramada de bani.. vrea sa inapoieze portofelul dar ea ii spune,
– Tine-l la tine! Era clar… intelesese… i-a placut si ei de el.
– Mergem la terasa! Propuse Stani.
 Au intrat grabiti in gradina si merg tinandu-se de maini… ,,intamplator,, el a ghidat-o spre masa colegilor… Stani ii zarise acolo,
 – Baieti vreau sa va prezint fata pe care o doreati atat de mult dimineata!
Toti au inlemnit nu mai puteau scoate nici un sunet. Fata ii spune nervoasa,
 – Daca tu vrei sa mergem la o bere bine… iar pe baieti nici nu vreau sa ii cunosc!
 Ii smulge hotarata portofelul din mana si pleaca uitandu-se in spate dupa el. Credea ca o urmeaza,
 – Ce naiba nu ati invitat-o la masa ? le spune colegilor,
– Nu avem bani…. pentru ea !
 – Avea bani cat nu avem noi toti la un loc !
 – Pai de ce nu ne-ai spus ?
Tot el era vinovatul si in seara aceea, vroiau femei si nu stiau cum sa faca, asta a fost concluzia lui, dar nu mai aveau mult de asteptat… viata era atat de aproape.
 La franceza venise direct de pe bancile facultatii profesoara Placintescu Floarea…a vazut cam care era situatia, pe cine il intereseaza materia si pe cine nu.
Diferenta dintre ei era de 3-4 ani asa ca nu se putea abtine, radea de nazbatiile lor, insa Stani vrea sa glumeasca toata ora. Ea vrea sa predea si din acest diferend nu puteau iesi decat… ei sa stea in spate la taifas, iar ea cu francezii s-au dus mai in fata. Clasa era mica si el radea tare, cu zgomot, ea furioasa a gasit la indemana un pix pe care i-l arunca direct in frunte si il intreaba,
 – Ti-a placut ?
 – Da…da aveti o tinta grozava! ii raspunde admirativ masandu-si lovitura si urmarindu-i traseele.
Au ras toti in frunte cu ea; in ora urmatoare se aseaza mai departe si este foarte atent la miscarile profesoarei sa nu il surprinda cu alta aruncare dibace si continua cu poznele si galagia. In final profesoara il ameninta manioasa,
– Sa vezi cat o sa-ti scad nota la purtare !
Intr-adevar ii scade un punct sau doua, insa trebuia sa-i puna patru pentru cate suportase. Nae folosindu-se de ei drept paravan se ascundea in spate sa invete la urmatoarea ora… profesoara era gravida, nu se putea strecura printre randuri care erau foarte inguste si ii lasa in plata domnului.

 Termina trimestrul II si a fost sigur ca cei trei erau singurii din liceu corigenti in clasa 12-a.
 Suferintele mai mari sau mai mici din liceu se uita, insa nu se compara cu necazurile pe care le pricinuise profesorul.. lui Stani nu-i pasa, era clasat in frunte la matematica pe scoala, dar pentru necazurile celor trei nu poate fi uitat.
 Nu au mai putut da examene nicaieri in anul acela! Locurile la facultati au fost ocupate din sesiunea de vara. A fost un an de cotitura pentru cei trei.
Kemi a ajuns inginer constructor si Magi profesor de limba si literatura franceza la universitate, amandoi poarta parul lung.
Pe Ion nu l-a mai vazut este sigur ca putea intra la o facultate cu profil tehnic unde s-ar fi cerut matematica.
 Dar a fost si vina directorului ca nu l-a potolit pe profesor… ar fi putut sa urmareasca notele celor trei de la celelalte materii si din ceilalti ani. Nu au mai fost corijenti niciodata cum se poate chiar in an terminal sa nu-si dea silinta sa invete?
Nu au fost nici obraznici ca el… au avut numai 10 la purtare!
 Mai tarziu s-a intalnit cu Loli, la un prieten comun; si el terminase la Mircea cu cativa ani inaintea lui si l-a avut chiar pe Neacsu diriginte. Incepand sa aiba indoieli in ce si-a amintit despre acest profesor l-a rugat sa citeasca ce scrisese,
– Ai fost bland… era un profesor fara nici o metoda de predare, in locul orelor de matematica nu facea decat dirigentie politica, trimitea biletele fanteziste la parinti despre comportamentul elevului, notele le punea dupa reguli doar de el stiute, ii placeau fetele cu numele Ancuta, Tincuta, Lenuta etc; avea un prieten frizer l-a care trebuia sa ne tundem zero si inainte de bacalaureat cu o saptamana toti baietii din clasa am fost nevoiti sa ne tundem zero sub amenintarea ca altfel nu vom putea intra in examen; am mers la banchet ca puscariasii, a lasat repetent un coleg in ultimul an. Era extrem de periculos si razbunator, sunt sigur ca in productie s-ar fi facut de ras cu psihicul lui de carcotas, de om caruia ii placeau turnatorii etc.
A intrebat si fetele sa se convinga; Gabi de la uman si Nae ii spuneau ca a fost un profesor bun… chiar le-a sarit in ajutor la bacalaureat; Doina ca era nesuferit si ii facea viata imposibila etc.
Mihaela ii spunea cu regret,
 – Stani, mie imi placea matematica insa Neacsu ne-a facut sa uram aceasta materie!
Intr-o noapte a primit un email din Canada de la Neli, aparatorul lui din copilarie,
,,Si eu am terminat liceul la Mircea cel Batran dar n-am facut cu Neacsu, m-a ferit Dumnezeu! Am facut in schimb cu doamna Mugioiu, sotia profesorului de franceza care era un pedagog excelent. Ea m-a facut sa indragesc matematica si sa mi se para cea mai usoara materie, bineinteles daca intelegi toate legile ei de baza. Acum Neli in Canada, proiecteaza si executa strunguri uriase care rectifica piese de 100 de tone.
 Este clar si era lamurit din mini ancheta. Deci si in generatiile anterioare, elevii au avut multe de suportat din partea acestui profesor… cati matematicieni buni au fost sacrificati de mania lui Neacsu?
 Cu trimestrul II a incheiat liceul, s-a inchis situatia scolara, mediile si au inceput pregatirea pentru examenul de bacalaureat. Prezenta nu era obligatorie, Stani se ducea numai la romana cu deosebita placere si fizica; profesorul Pietreanu continua sa le bage fara sa simta materie in cap, uniforma a aruncat-o fara regret doar de sapca ii parea rau ca a abandonat-o insa s-a obisnuit imediat fara ea.
Petrecea cea mai frumoasa perioada din viata… era plin de sperante in viitor, timpul se scurgea alene.
In acel an s-a zvonit printre ei ca directorul Lungu nu le va da voie sa faca banchetul. Se pare ca primise o circulara prin care se interzicea organizarea sarbatoririi sfarsitului liceului. Sub amenintarea excluderii din examen elevii liceului Mircea nu mai organizeaza nimic… le era frica si profesorilor de director.
El si-a dovedit rautatea inca o data, celelalte licee fac banchetele; in definitiv sunt majori atat elevii cat mai ales profesorii si se intalnesc stocastic la acelasi restaurant, la aceiasi ora, in aceiasi zi!
 Parsivenia din Lungu a izbucnit si s-a zvonit ca daca cineva incearca sa organizeze ceva ii da afara din bacalaureat.
 Stani nu tine seama si hotarasc cu cativa colegi sa faca banchetul lor, cu clasa lor! Doreste sa vina macar diriginta Ghiurca insa ea il refuza,
– Sa nu incercati cumva… sa organizati ceva ca va afla directorul!
Profesorii erau probabil si ei amenintati, motive se gaseau usor nu are rost sa mai vorbim. Nici prietenele lui din copilarie de la 2 ani, Emilia si Gabi nu au curajul sa mearga cu el asa ca va inchipuiti ce presiune se exercita asupra lor.
Din clasa lor au fost 11 viteji: cinci fete si sase baieti cu Cornel varul sau, de la C. Si acum regreta ca nu le-a luat pe fetele de la uman care au auzit ca ei, cei de la ,,A,, fac banchetul lor si s-au rugat de el; incepuse sa-i fie frica, tot felul de zvonuri circulau pe aceasta tema dar daca analizai corect nu mai conta ca primeau cateva colege. In noaptea aceea era banchetul Liceului 4, tot la Cazinou si aveau asezata masa putin mai separat.
Cand a inceput petrecerea parca erau copii nimanui insa au vazut deodata ca se indreapta spre masa lor profesorii de la Liceul 4 care i-au sarutat si le-au spus,
– Va felicitam pentru curajul vostru si va uram succes mai departe! Aveau nevoie de incurajarile lor.
Dupa profesori a urmat in sir procesiunea colegilor de liceul 4, s-au felicitat reciproc asa ca s-au simtit foarte bine in noaptea aceea.
Atata a regretat.. cele cateva fete de la uman pe care le-a refuzat.
Numeroase sentimente contradictorii l-au incercat in seara aceea dar pentru profesorii Liceului 4, din Piata Chiliei a avut intreaga consideratiune.
Se apropia bacalaureatul si in fiecare seara se intalnea cu baietii prin oras, Magi le explica diverse subiecte la limba romana aici nu avea rival printre ei… el trebuia intai sa-si dea corijenta dar participa indirect la emotiile lor. 
Intr-o seara ajunge la Cazinou mai devreme la intalnirea obisnuita cu colegii; venisera numai Costica si Magi,
– Hai, sa luam niste tigari pentru noi si pe urma ne intalnim cu colegii!
Trebuia sa zareasca marinarii greci de la care luau tigarile bineinteles contra cost. Pe el l-ar fi interesat eventual niste cingo dar nu avea nici un ban asa ca urmarea marinarii care ieseau pe la Poarta 1, cocotat pe gardul de piatra sa ii vada mai bine. Era foiala si concurenta mare, multi bisnitari adevarati, multe fete sa se iubeasca cu marinarii cand zareste cativa greci venind spre Poarta 1 si a strigat sa fie pe faza amicii,
– Magi, Costica, vin grecii !
Nu au apucat sa cumpere cele doua pachete de tigari ca au pus mana pe ei militienii, deghizati in civili; era razie si se urmareau infractorii care se legau de greci, fetele etc.
Ii baga intr-un IMS impreuna cu alti borfasi; masina arhiplina demareaza in tromba pe Valea Portului, hurducaindu-se pe soseaua de caldaram, aruncand pasagerii unii peste altii pentru ca in sfarsit sa ajunga la sediul militiei de pe Mangaliei.
Au fost dusi la subsol unde s-a inceput ancheta.
Le-au luat datele de identificare numele, profesia, adresa. Erau printre ei cunoscuti mai vechi de-ai casei si pe rand militienii ii luau la bataie.
Unul a fost descoperit la perchezitie cu un ghiul din metal care se cunostea ca nu-i din aur,
 – A… umbli cu aur! … Trosc, pleosc peste fata… baiatul abia a avut timp sa-si protejeze capul ca militianul expert ii aplica o lovitura in burta.
La altul s-a gasit un bricegut amarat in forma de pestisor, care se desfacea cu mare greutate… atat era de ruginit,
 – A… umbli cu sisuri!… Trosc, pleosc, buf acelasi tratament…
Ajung la ei,
 -Stati ..! Opriti-va! A spus un plutonier. Pe ei ii vrea domn capitan!
Militienii ii iau la caftit pe urmatorii fara sa faca pauza..
El era ingrozit… chiar vroia sa le spuna la militienii care il bateau, daca trebuiau sa-l cafteasca macar sa nu-i ramana cumva urme. Avea a doua zi examen plus, nu dorea sa afle mama lui si urmele loviturilor ar fi fost evidente. Asta era situatia cu legile din tara asta si pe care nu le cunosteau, se parea ca au gresit deci trebuiau sa plateasca.
Sunt orientati intr-un birou micut unde vad un tanar imbracat in civil in spatele unui birou care a rostit autoritar,
 – Goliti-va buzunarele!
El nu are ce sa scoata, ii arata buzunarele intoarse; Gavri avea vreo 15 lei si o moneda de cativa peny; Magi, 35 de lei, un flacon subtire cu parfum bulgaresc din trandafiri si un pachet mototolit aproape gol de tigari.
 – Ce clasa sunteti si la ce scoala?
 – Suntem in clasa 12 si am terminat la Mircea! In zilele urmatoare incepem examenul de bacalaureat! raspunde unul dintre ei.
– Adunati-va lucrurile trebuie sa platiti o amenda insa pentru ca sunteti elevi ajung 10 lei de fiecare. El se gandeste,
 – Asta face misto de noi, in definitiv nici nu trebuia sa ne ia, nu cumparasem nici o tigara nici nu incercasem sa luam legatura cu grecii, am cazut ca din oala nevinovati.
 In sfarsit… le inapoiaza banii, moneda, pachetul mototolit, parfumul si capitanul rupe niste bonuri; ei strang banii si platesc amenda. Capitanul le spune,
 – Si asa n-au ce scrie astia la ziar; imi tot cer ceva, cazuri senzationale.. o sa apareti in ziar ! Stani a inceput sa rada… ii venise inima la loc.
 – Hai domnule capitan nu se poate, ziaristii au subiecte ca lumea !
-Lasa ca veti vedea! A ras si ofiterul, se ridica de la birou, intinde mana de despartire si le-a explicat amabil pe unde trebuia sa iasa.
Nici nu i-a intrebat de greci, de bisnita si-a dat seama ca sunt inoceti.
A fost pentru prima si ultima oara cand a fost acolo pe la intrarea oficiala a cadrelor, prima si ultima oara cand a fost privat de libertate pentru un ceas si in final capitanul adauga,
       – Mult succes la examene! si s-au despartit in termeni amicali.
Au parasit cladirea Militiei ca niste adevarati sefi… pe intrarea principala dupa ce patrunsera ca niste derbedei pe poarta din spatele cladirii.
La aceea ora tarzie din noapte strazile erau pustii si se simteau eliberati de cosmarul ce l-au intrezarit… lumea infractorilor
– Hai ca ne-a ramas de-o bere! A spus Magi in concluzie si au intrat toti trei intr-un local des frecventat de carutasii din Piata Grivitei.
 A doua zi se intalneste prin centru cu capitanul, care da mana voios cu el si il intreaba cum merge examenul.
In a treia zi apare in ziarul local ,,Dobrogea noua,, pe pagina cea mai citita un articol cu titlu mare ,,Extradidacticii la lucru,, suna cam asa
,,Ieri a fost anihilata o puternica retea de traficanti si infractori din orasul nostru in frunte cu elevii de la Liceul Mircea si le scria numele exacte la toti trei. Le-a fost confiscata valuta, tigari, diverse marfuri de provenienta straina, bani si alte lucruri. Tinerii in loc sa invete pentru examenul de bacalaureat,, si continua pe aceasta tema, A iesit un articol stufos si destul de lung. Era cea mai importanta stire din ziua aceea.
Primul care afla din ziar a fost un unchi, Decebal, fratele tatalui sau. Pe la pranz a venit la ei acasa si ii da fara un cuvant sa citeasca articolul ….
 A ramas stupefiat si mai mult mirat, de ce gogomanii au putut scrie ziaristii.
Ii povesteste cum s-a intamplat in realitate, niciodata nu l-a auzit sa injure dar atunci unchi-sau a scapat o injuratura urata despre ziaristi.
Tatal era in spital, nici nu i-au spus probabil insa mai tarziu sigur a aflat; nu i-a vorbit sau amintit niciodata despre aceasta intamplare nici macar in gluma..
Apare acasa la ei unchi-sau Titi, fratele mamei speriat. Cu putin timp inainte intr-o seara i-a dat doua cartoane de tigari sa le duca la niste doctori pentru tatal sau. Credea ca l-au prins cu ele intr-o razie. Ii povesteste si lui cum s-a intamplat, rasufla usurat si hotaraste pe loc,
– Il dam in judecata pe ziarist ! Cerem daune morale cum isi permite sa va faca asa !
– Lasa unchiule doar la romana imi este teama putin dar la matematica si fizica ma pricep. Nu o sa am probleme..
In acele zile sustineau probele scrise; dupa ce iese din sala de examen aude comentariile colegilor mai mici din liceu si pe care ii cunostea din vedere,
– Ati auzit i-a prins pe cei mai mari bisnitari din Constanta sunt de la liceul nostru d-intra XII-a A!
Uite asa au ajuns celebri, au ajuns mari… Al Capone era mic copil pe langa ce faceau ei!
Magi era ingrijorat pentru ei. El va da examenul de corijenta in toamna iar colegii din clasa stiau care a fost realitatea, le povestisera. Nu puteau decat sa ii compatimeasca insa majoritatea profesorilor, se uitau urat la Stani si Costica.
Era pe holurile scolii in examene cu emotiile inerente si profesoara de psihologie ii spune,
– Ati facut liceul de ras! ii raspunde nervos,
– Nu mai suntem elevii acestui liceu din martie cand am promovat clasa XII-a iar bacalaureatul il putem da oriunde in tara asta, si la Sighetul Marmatiei daca dorim!
Se intalneste cu doamna diriginta care ii vorbeste privindu-l cu mila dar si manioasa,
 – Acum o sa va tarasca prin tribunale! Ii raspunde in zeflemea,
 – Nu ne pot pedepsi de doua ori pentru aceeasi greseala! Am platit deja o amenda.
Nu il crede ca vor scapa atat de usor dar nu il intreaba cat a fost amenda, ce inseamna valuta si marfurile straine; era infuriat pe profesori si avea de ce. Acuzau fara sa stie cum a fost in realitate!
Costica trecea prin aceleasi necazuri insa rezista; in ultima zi de examen profesorii din comisie se uitau ,,stramb,, la el, l-au notat si seful comisiei, decanul de la Institut vrea sa faca un spirit de gluma si ii sopteste tare sa auda toata sala,
      – Imi faci si mie rost de un carton de tigari? Ii raspunde la fel soptit… tare,
     – Acum e periculos, nu vedeti ca ne urmareste politia peste tot !
Si se uita la profesorii care erau insirati la mese cu tot felul de hartoage in fata.
L-a bufnit rasul si pe profesor, el a zambit amar, s-a mai destins atmosfera dar bacalaureatul se terminase. Mai era o luna pana la admiterea in facultate!
………………………………………………………………………………..
Profesorii sunt prizonierii notelor si de multe ori sunt influentati; la fizica si matematica a raspuns perfect, a facut un exercitiu care in toate culegerile de trigonometrie era rezolvat prin procedee foarte lungi, el gasise rezolvarea rapida; profesorul s-a dus in fata tablei, nu-i venea sa creada, a privit-o lung si i-a pus 8. Ar fi vrut ca o recunoastere a valorii sa il noteze altfel insa nu mai avea nici o importanta. Ii era indiferent si a parasit liceul pe care il iubise cu strangere in suflet!
A plecat la Galati si mama-sa i-a luat diploma de bacalaureat, nu mai dorea sa-i vada nici macar zidurile!
Inainte de a pleca de-acasa nu stia ce sa faca cu poeziile.. sa le care dupa el nu avea nici un rost, drumul lui era trasat… le-a dat foc, la gunoi, sa nu ramana nici o urma.
…………………………………….
 In vara aceea dupa examenul de admitere, era pe Mangaliei in dreptul cinematografului Progresul si intentiona sa ia bilete la un film; o vede pe doamna diriginta Ghiurca mergand atenta insa ingandurata fara tel, avand tot timpul din lume la dispozitie asa cum umblam adesea parca vrem sa fim singuri dar inconjurati de oameni. Iti face bine galagia, freamatul multimii si agitatia te linisteste.
Il descopera brusc si cu fata luminata de bucurie isi schimba traseul si se indreapta spre el; era uimit de reactia ei, o astepta nemiscat mai avea 5 metri pana la el; se gandeste cum sa se manifeste insa distanta este prea scurta si prea multe vroia sa-i spuna despre ei, elevii:
– Sarut-mana, doamna diriginta !
– Buna Aurel! Ce bine imi pare ca te vad; felicitari pentru reusita! A fost greu examenul la Frigotehnie! Ai avut concurenta mare!
– Nu mi s-a parut! braveaza el un pic.
– Sa stii scoala se mandreste cu tine!
De fapt si al ei era acest rezultat; se revolta deodata; de ce nu i-a spus direct ca este mandra de el? Il cuprinse o furie inexplicabila, furia celor 19 ani cand profesoara a amintit de liceu a vazut in fata ochilor numai mutrele lui Neacsu si Lungu.
Nu si-a dat seama ca o raneste pe diriginta, ar fi dorit sa nu fi reusit la facultate numai sa nu ii stie pe cei doi cum se impaunau cu rezultatele elevilor si s-a trezit spunand,
      – Eu nu sant mandru, de scoala mea !
Ea s-a uitat rugator la el dar n-a privit-o; ii erau ochii plini de vidul urat din fata… citeai in ei numai furie si incapatanare si in acele clipe nu putea sa vada pe nimeni din liceu.
– O sa-ti treaca si acest sentiment; la revedere Aurel !
– Sarut-mana, doamna Ghiurca! s-a indepartat de el si a luat-o in cu totul alta directie decat mersese inainte sa il vada; era tulburata si nu a intors capul, stia ca o urmareste.
A stat privind cum dispare printre trecatori, realiza ca gresise fata de ea insa faptul era implinit. Mahnirea puse stapanire pe el, a nedreptatit un om, exact cum se intampla adesea in viata, platesc pentru greselile altora numai sarmanii si nevinovatii.
……………………………………………………….
Dupa 10 ani se organizeaza intalnirea de la terminarea liceului; a fost cautat insa nu s-a dus… parca nici nu facuse liceul vreodata!
Dar cand, din nou, s-a aranjat revederea colegilor n-a mai rezistat… a dorit sa-si intalneasca colegii de liceu, neaparat!
Lasa totul la o parte, vrand sa isi arate veselia iar despre cei care nu au venit si-a spus nostalgic…
      – Ora asta chiulesc, sunt la mare ca de obicei iar doamna diriginta ii cauta!
Era noapte fara luna la Costinesti, intunericul ascundea numeroase umbre bantuitoare din conturul plajei. Pe masa festiva, compusa din pahare policrome avand buzele zaharisite cu lamai, lichioruri, coniacuri si votca alba scria complicat de simplu ,,20 de ani,, si cu mare greutate a indraznit sa le ravaseasca.
In toti acesti ani a spus cu mandrie ,,Am terminat la Mircea,, dar nu putea sa-si aminteasca profesorii care l-au necajit fugitiv ci numai de acele clipe, ore minunate si de neuitat ce le-a petrecut impreuna cu dascalii si colegii.
Lumea isi schimba in permanenta culorile, unduirile inselatoare ale vremurilor. In zgomotul fascinant al apelor doar silueta masiva de pe mal a liceului Mircea ramane neclintita!
Stanescu Aurel Avram