Harul Întruparii

Gelu A. Murariu

O fetita se codea sa mearga seara la culcare, sfielnica ramâne singura in odaie, cu lampa stinsa, macar ca mamica ei o incuraja cum stia mai bine, cautând sa-i risipeasca temerile.
– “Nu te teme, Dumnezeu este intotdeauna cu tine”, o asigura mama, sarutând-o mângaietor pe frunte.
– “Stiu”, raspunse fetita “dar eu vreau pe cineva cu chip, pe care sa-l pot vedea”.
Pare, la prima vedere, un gând nascut in mintea unui copil speriat de bezna. Dar aceeasi dorinta a fost exprimata si de oameni maturi, obsedati de temeri, in intunericul spiritual al lumii.

Dar când a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege” (Gal. 4:4).

A sosit si vremea revelarii depline a lui Dumnezeu si, fara ca cineva s-o banuiasca, Dumnezeu s-a facut Om. Creatorul a luat chipul celui creat de El, ni S-a descoperit in cele mai usor de recunoscut ipostaze: Tata si Fiu, vorbindu-ne pe limba noastra, umblând pe drumurile noastre, limitandu-se la conditia noastra, El – Cel nelimitat in toate…

Donald Grey Barnhouse, inventiv creator de ilustratii pentru adevarurile adanci ale Scripturii, discuta intr-o duminica dupa-amiaza cu un grup de studenti, continuand intr-un fel dezbaterea temei rascumpararii, pe care o prezentase in predica sa, cu putina vreme in urma. A folosit atunci ca ilustratie a doctrinei mantuirii situatia ipotetica a unui judecator, care vede cum fiul lui este adus in sala de judecata pentru conducere imprudenta. Vinovatia lui fiind dovedita fara urma de indoiala, judecatorul i-a aplicat amenda maxima. Apoi cand totul s-a terminat, judecatorul s-a dat jos de pe scaunul lui si a platit amenda in locul fiului sau. Una dintre studente, mai vehementa, a sarit imediat cu obiectiunea: “Dar Dumnezeu nu se poate da jos de pe tronul Lui de judecator”.

Si totusi, este tocmai ceea ce Dumnezeu a facut, când S-a intrupat in Isus Christos. A coborât de pe tron si a platit amenda in locul nostru, sentinta pe care chiar El o rostise. Dar este nevoie de credinta, ca sa accepti acest adevar esential al Scripturii, acest miez al Harului, fara de care ne-am gasi in situatia disperata de a nu putea plati rascumpararea noastra.

Initiativa I-a apartinut intotdeauna lui Dumnezeu, El a facut totul pentru noi, mult inainte ca sa devenim constienti de nevoile noastre, de primejdiile ce ne pandeau din adancimile beznei, pe cand nu eram capabili sa definim cu claritate dorurile timide dinlauntrul nostru.

Paul Harvey a ilustrat minunea intruparii in alt fel. Pe o vreme aspra de iarna, un fermier auzi batai repetate in fereatra bucatariei. Apropiindu-se, vazu cum o vrabie zgribulita de frig, atrasa de caldura pe care o simtea inauntru, se izbea in zadar de sticla geamului.
Miscat de agonia vrabiei, fermierul se infofoli bine, iesi in curte si trudi cu greu prin zapada proaspata, spre poarta hambarului. O deschise larg pentru vrabiile infrigurate. Aprinse luminile, arunca un balot de fan intr-un colt si presara o dara de faramituri pe zapada, ca sa directioneze vrabiile spre hambar. Dar pasarile, speriate de aparitia lui, se ascunsera grabite prin pomii din imprejurimi.

Incerca diferite tactici; facu un ocol mare, sperand sa le abata spre usa hambarului, arunca faramituri in aer, apoi se retrase in casa, asteptând sa le vada zburand spre adapostul hambarului. Nici una din incercari nu-i reusi. Pentru vrabiile flamande si infrigurate de afara, omul era o creatura uriasa, care le speria. Nu puteau pricepe ca fermierul nu dorea decat sa le ajute.

Se intoarse in casa, continuand sa priveasca trist pe fereastra la vrabiile condamnate sa piara de frig si foame. Cum se uita prin sticla geamului, un gând îi strabatu mintea ca un fulger cazut din senin. Daca s-ar putea preface intr-o pasare (una din ele), numai pentru un minut. Atunci nu le-ar mai speria, ar putea sa le arate drumul spre caldura, adapost si siguranta.

Apoi, parca trimis de Sus, un alt gand ii fulgera prin minte. Un gând care-l ajuta sa inteleaga mai bine conceptul Întruparii. Pentru ca un om sa devina vrabie, ar fi putin lucru, in comparatie cu ceea ce a insemnat ca Dumnezeu sa devina om prin taina Intruparii. Ideea unui Dumnezeu suveran, mai mare decât universul pe care l-a creat si infinit mai mare decat mintea noastra poate pricepe, care sa se limiteze la dimensiunile unui trup omenesc, este prea adânca pentru multi oameni, ca s-o poata crede.

Dar este tocmai ce s-a intamplat. A fost “natural” pentru Dumnezeu s-o faca, intrucât nu se poate nega pe Sine, numele Lui fiind Dragoste. In asteptarile Sale fata de noi, este ”natural” sa raspundem jertfei Sale prin credinta, recunostinta si dragoste. Daca n-o facem, ce alternativa ne ramâne la dispozitie? Caci seara se apropie si vom adormi curând. Ne va fi somnul un cosmar necontenit, sau ne va aduce odihna fagaduita de Rascumparatorul venit de Sus?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s