Author: nelurs

Radioactivitatea – ESTE BINE DE STIUT

On By nelursIn ScienceLeave a comment

Diferenta dintre scoala si viata? La scoala ti se da o lectie, apoi un test.            In viata, ti se da un test care te invata o lectie.
Tom Bodett

Energia electrica atat de mult folosita in viata noastra, se produce la scara industriala in instalatii numite centrale electrice. In functie de tipul de energie care se transforma in energie electrica, ele pot fi: termocentrale, hidrocentrale, nuclearo-electrice.
Reactoarele nucleare sunt instalatii folosite pentru numeroase scopuri: pentru generarea de electricitate, producerea de caldura pentru incalzire domestica si industriala, producerea de hidrogen, la desalinizare, pentru propulsie nucleara marina, la productia de plutoniu, adesea pentru utilizarea in arme nucleare, la obtinerea diversilor izotopi radioactivi, cum ar fi  cobaltul, molibdenul si altii, folositi in medicina.
Reactoarele nucleare sunt bazate pe fisiunea nucleara si unii le considera a fi nesigure si avand un risc  asupra sanatatii, iar altii considera a fi o metoda sigura si nepoluanta de generare a electricitatii. Aducand enorme avantaje, functionarea lor este dorita si pusa in aplicare. Se prevede construirea in viitor a mai multor centrale nucleare si mentinerea si prelungirea duratei de viata a celor existente.
Primele reactoare nucleare au aparut in mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost gasite in trei depozite separate de minereu intr-o mina din vestul Africii. Aceste reactoare functioneaza de milioane de ani.
Reactorul nuclear din zilele noastre este o instalatie in care se produce o reactie nucleara in lant, controlata, spre deosebire de reactia in lant complet necontrolata a unei bombe atomice. Este format dintr-un ansamblu cilindric din otel-inox, plasat intr-un scut de beton placat cu otel pentru protectie. Reactorul se incarca cu uraniu natural –  element combustibil. Materialul, combustibilul nuclear, in general se gaseste ca metal sau in diferite combinatii chimice: oxizi, carburi etc. ale acelui metal. Combustibilul solid poate avea forma de bare, tevi sau placi imbracate intr-o aparatoare de protectie. Apa este cea care este utilizata pentru racire in reactoare. Sistemul de racire al unui reactor nuclear este foarte important si trebuie multiplu asigurat, deoarece in cazul lipsei acesteia in timpul functionarii unui reactor, se poate ajunge, din cauza supraincalzirii sale rapide, la topirea reactorului, ceea ce poate fi o catastrofa nucleara.
Reactii nucleare produse prin reactii de fisiune au ca rezultat degajarea unor mari cantitati de energie.
Aceasta provine din diferenta dintre energia nucleara de legatura a elementelor grele si a celor mijlocii rezultate din fisiune si din defectul de masa care corespunde unei mari cantitati de energie conform relatiei lui Einstein  ?E=?mc2. Defectul de masa (pierdere) fiind diferenta dintre masa unui atom (suma masei protonilor, neutronilor, electronilor) si masa sa atomica, determinata cu ajutorul spectrografului de masa ( aparat care determina raportul dintre sarcina electrica a unei particule si masa sa, precum si masa izotopilor).
Posibilitatea utilizarii energiei nucleare s-a realizat o data cu descoperirea fisiunii nucleare si procedeul obtinerii reactiei in lant. Neutronii care se formeaza in procesul reactiei nucleare, pot iesi prin suprafata uraniului afara si participa la dezvoltarea reactiei in lant. Fiecare fisiune nucleara presupune spargerea nucleului unui atom de element radioactiv, in doi atomi mai mici, prin eliberarea unei energii uriase. Aceasta energie este de un milion de ori mai mare decat energia eliberata de combustibilii clasici. Tot ceea ce rezulta din fisiunea nucleara este extrem de radioactiv. Practic, nucleul uraniului este lovit cu un neutron, nucleul se desparte in doua nuclee mai mici (fisiunea nucleara), apar alti doi-trei neutroni care lovesc alte nuclee si tot asa (reacie nucleara in lant), se elibereaza violent energie. Se stie ca energia eliberata la fisiunea unui kilogram de uraniu corespunde caldurii de ardere a 3000 de tone huila.
Radioactivitatea, denumita din latina radius = raza, radiatie, este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactiva a atomilor sau, mai bine zis, a nucleelor acestora, proces prin care nucleul unui atom se transforma spontan in alta specie de nucleu atomic, adica in izotopi radioactivi care se dezintegreaza. Transformarea este insotita de obicei de expulzarea unor particule subatomice cu o mare viteza,  precum si emiterea unor unde electromagnetice cu lungime de unda foarte mica. Radioactivitatea produce deci eliberarea energiei catre mediu. Speciile de atomi care sufera fisiunea sunt: Uraniu, Plutoniu, Toriu, Protactiniu, Radiu, Poloniu etc. Uraniu, de exemplu, este un element in stare metalica, de culoare alba si care are trei izotopi naturali radioactivi, dintre care mentionam Uraniu 238 – se intrebuinteaza ca material fisionabil in reactoarele nucleare si uraniul 235, la producerea bombei atomice.  Izotopul are greutate atomica diferita, are insa acelasi numar atomic si implicit aceleasi proprietati chimice.
Dar sa ne reamintim ce este un atom. Un atom este un sistem neutru din punct de vedere electric, deoarece numarul sarcinilor electrice negative este egal cu numarul sarcinilor electrice pozitive;  electronii sunt incarcati negativ, iar nucleul atomic este format din protoni – incarcati pozitiv si neutroni – neutri. In ansamblu un atom arata format din invelis electronic, nucleu si orbite. Orbitele sunt electronice si nucleare. Electronii se rotesc pe orbite electronice situate la exteriorul nucleului atomic. Miscarea electronilor se face numai pe anumite orbite; electronii si orbitele electronului reprezinta invelisul nucleului atomic sau norul electronic. Nucleul atomic reprezinta samburele atomului si este alcatuit din nucleoni, protoni si neutroni care sunt asezati si se rotesc pe orbite nucleare. Energia si masa nucleonilor este constanta dar exista posibilitatea ca energia acestor nucleoni sa creasca sau sa scada prin dezintegrare nuclear – radioactiva  care este transformarea spontana a nucleului atomic, in urma caruia din interiorul acestuia sunt expulzate diferite particule sub forma de radiatii ?, ?, ?.
Dupa recentul cutremur si Tsunami din Japonia, la Centrala nucleara Fukushima Daiichi s-au distrus  generatoarele diesel de la pompele care racesc apa in reactoarele nucleare, apa care era in fierbere, declansand o mare presiune. Ne mai functionand energia electrica, pompele nu mai puteau scoate apa fierbinte din reactor. Ne mai vorbind ca apa din reactor este afectata de radiatii, fiind descompusa in hidrogen si oxigen. Dupa Tsunami, hidrogenul a ajuns la un punct la care a devenit un pericol de explozie. Posibil ca proiectantii sa nu fi luat  in calcul posibilitatea ca sursa de energie sa nu functioneze un timp mai indelungat ? Dar cine si-a putut imagina un cutremur atat de puternic ?
Centrala nucleara are sase reactoare. Imposibilitatea de a raci combustibilul a provocat deja mai multe probleme grave, care au condus la explozii in cladirile care adapostesc reactoarele 1,2 si 3 si la mai multe incendii la reactorul 4. S-au inregistrat de mai multe ori niveluri crescute ale temperaturii si la reactoarele 5 si 6. Situatia este monitorizata atent. 50 de specialisti (acum am fost informati ca li s-au alaturat si altii) isi pun viata in pericol, pentru a incerca sa evite producerea unei catastrofe nucleare. Curajul lor este impresionant, este eroic. De eforturile lor depinde, in ultima instanta, deznodamantul accidentului de la Fukushima. Pericolul la care sunt expuse persoanele trimise sa lucreze in interiorul si in imediata vecinatate a reactoarelor avariate este enorm, ei pot suferi din cauza radiatiilor. Acolo nu mai exista curent electric si ei incearca sa repare reactoarele avariate pe intuneric, la lumina lanternelor. Eroismul de care acestia oameni dau dovada a primit recunoasterea suprema in Japonia miercuri, atunci cand, intr-o interventie televizata, considerata unica, imparatul japonez si-a exprimat sustinerea pentru cei care intervin la centrala nucleara.
Ieri,17 martie, presedintele Statelor Unite a rostit o cuvantare, in care a spus ca poporul japonez nu este singur in greaua incercare prin care trece.

Vavila Popovici, Raleigh – North Carolina

Pamant de coji de nuca

On By nelursIn poetryLeave a comment

S-a razvratit pamantul. Si el, cat sa suporte
Aceeasi lacomie, aceleasi vechi pacate,
In tehnologic lustru, barbarele cohorte
Calcandu-se pe gura, sfidandu-le pe toate –
 
S-a razvartit pamantul. S-a suparat oceanul.
Si ele, cat sa duca atata fala-n spate,
Cum sa suporte-n suflet ca Dumnezeu – e banul,
Si legea omenirii – e lupta pentru toate –
 
S-a razvratit pamantul. S-a suparat natura.
De multa prea dreptate ce-njuga armonia.
De mult prea multa stiinta, cu Regele ei, ura.
De cat de drepte fura, si justul,  si hotia.
 
S-a razvratit pamantul de-atata neghiobie.
S-a razvratiti oceanul de-atata nesimtire.
S-a razvratit natura de lacoma prostie.
Calcam pe-un cer de tandari, cu mila, mantuire…

Jianu Liviu-Florian

BATALIA PENTRU SUFLETUL MOLDOVEI

On By nelursIn WorldLeave a comment

Dedicam editia de astazi Moldovei. In editia de marti a buletinului informativ AFR de acum doua saptamini va informasem mai pe larg despre incercarea Guvernului Filat de a institui in Moldova un cadru legal de nediscriminare impotriva homosexualilor. Romania are si ea legi similare care insa interzic doar discriminarea la locul de munca. Nimic mai mult. Legile acestea au fost adoptate in contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana dar nici pe departe nu sunt atit de radicale ca si legea recent propusa de Guvernul Filat.
 
Este adevarat ca Uniunea Europeana a pus si continua sa puna presiune asupra tarilor care doresc sa adere la Uniunea Europeana sa adopte legi care interzic discriminarea pe baza de “orientare sexuala.” Unele dintre ele au cedat, altele nu. Anul trecut Macedonia a respins un astfel de proiect legislativ, iar in prezent presiuni similare sunt exercitate asupra Albaniei. Tot anul trecut, Serbia, infometata dupa atentie si aderare la Uniunea Europeana, a adoptat, tot sub presiunea Uniunii Europene, o lege care interzice nu numai discriminarea pe baza de orientare sexuala dar si pe baza de “identitate sexuala,” un termen cu totul nebulos care include, printre altete, transsexualii, si persoanele care isi schimba sexul biologic din barbat in femeie si vice-versa. Notam deasemenea cazul Cosovo unde constitutia impusa de NATO contine o clauza de nediscriminare pe baza de orientare sexuala. 
  
Iar acum a venit rindul Republicii Moldova. Moldova se afla la o rascruce de drumuri, astfel incit se poate spune ca zilele acestea se poarta o adevarata batalie spirituala pentru sufletul ei. Ce va face Moldova, va adopta sau va respinge propusa lege a nediscriminarii pe baza de orientare sexuala? Va deschide cutia Pandorei cu toate consecintele ei care deja se manifesta cu agresivitate in tarile occidentale? Care vor fi consecintele adoptarii acestui proiect legislativ si care va fi impactul ei asupra sanatatii morale a Moldovei?
 
Guvernul Filat – Cum s-a ajuns aici?
 
Pe 17 februarie Guvernul Filat a adoptat un proiect de lege impotriva discriminarii care din nefericire include orientarea sexuala ca si categorie sociala impotriva careia nu se poate discrimina “in nici un fel,” in “mod direct” sau “indirect,” si care interzice si hartuirea pe baza de orientare sexuala. Textul proiectului legislativ insa e radical. De exemplu, actele de hartuire pot fi pedepsite penal, ceva ce nu se mai intilneste in nici o alta tara, hartuirea sexuala la locul de munca fiind pedepsita in restul lumii doar prin sanctiuni civile. In plus, spre deosebire de majoritate tarilor care au adoptat legislatii impotriva discriminarii, proiectul Guvernului Filat propune interzicerea discriminarii impotriva homosexualilor nu numai la locul de munca, dar si in domeniul bunurilor si al serviciilor, si al educatiei. In plus, proiectul stipuleaza o metoda juridica de dovedire a culpabilitatii cu totul stranie si iesita din comun – persoana care este acuzata de discriminare pe baza de orientare sexuala, nu “victima,” trebuie sa dovedeasca ca nu a discriminat. In alte cuvinte acuzatul trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia, nu invers. Acest criteriu se aplica doar in cazurile criminale, nu in cele civile unde reclamantul trebuie sa-si dovedeasca cazul. In sistemul de justitie universal persoana care face plingere impotriva altei persoane trebuie sa dovedeasca culpabilitatea personei acuzate de discriminare. De ce Moldova propune un sistem atit de radical si ciudat? Cred ca stim.
 
Care sunt sursele acestui proiect legislativ?

Am citit cu multa atentie proiectul legislativ al Guvernului Filat si i-am depistat sursele. Nu sunt de inspiratie interna ci, ati ghicit bine, de inspiratie externa. Prima sursa este Raportul adoptat de Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale (AEPDF) in vara anului 2008 pentru combatarea “homofobiei” in Uniunea Europeana. In 2008 AFR a inaintat un memoriu de opozitie impotriva acestui Raport pe care l-a etichetat ca fiind unul radical, lipsit de bun simt, irealist, si motivat de scopuri politice. Recomandarile Raportului pentru combaterea “homofobiei” si a discriminarii impotriva homosexualilor insa sunt mai radicale si detaliate si cer ca in anumite domenii homosexualii sa fie tratati in mod preferential. De exemplu, privind Romania, Raportul cere in mod specific interzicerea marsurilor “anti-homosexuale,” critica Biserica Ortoxoda Romana pentru ca se proununta impotriva homosexualitatii, si cere acordarea de azil politic cuplurilor homosexuale “persecutate” in tara de origine. In plus, cere formarea de unitati speciale de ordine publica care sa se ocupe in mod special de “hartuirea” homosexualilor, si sa permita homosexualilor acces in scolile elementare si licee pentru a invata pe elevi “normalitatea” homosexualitatii. 
A doua sursa este proiectul de directiva adoptat de Parlamentul European in primavara anului 2009. Proiectul insa nu are caracter obligatoriu in tarile membre deoarece Consiliul de Ministri al Uniunii Europene nu are unanimitatea de voturi necesara pentru a-l adopta ca si directiva. Printre alte tari, Germania, Marea Britanie si Franta si-au anuntat opozitia fata de proiect, iar expertii afirma ca nu are nici o sansa de a fi adoptata in viitorul apropiat. In 2009 AFR a inregistrat un Memoriu in Parlamentul European in care argumenteaza la nivel juridic si legal ca directiva este necompatibila cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. La fel ca si proiectul legislativ al Guvernului Filat, proiectul de directiva unional propune nediscriminarea impotriva homosexualilor nu numai la locul de munca ci si in domeniul serviciilor si al bunurilor, si al educatiei.  
 
Periodic AFR va informeaza de modul radical in care legi similare au fost aplicate in alte tari in detrimentul libertatii religioase, al libertatii de constiinta si al dreptului la libera asociere. In ianuarie anul acesta un cuplu crestin a fost amendat in Marea Britanie cu peste 8000 de dolari pentru ca a refuzat sa inchirieze o camera unui cuplu homosexual in motelul de tara pe care-l aveau. In Canada tipografi crestini au fost amendati pentru ca au refuzat sa tipareasca anunturi pentru marsurile homosexuale. Tot in Canada un proprietar crestin a fost amendat pentru ca a refuzat sa faca torte pentru homosexuali care insa sa contina si emblema homosexuala, adica bine cunoscutul curcubeu homosexual. In SUA un cuplu de fotografi crestini a fost amendat pentru ca a refuzat sa faca poze unui cuplu homosexual cu prilejul “casatoriei.” In Canada un crestin a fost amendat pentru ca a refuzat sa-si inchirieze casa unui cuplu homosexual, afirmind ca nu doreste ca domiciliul lui sa fie folosit pentru un comportament sexual imoral si contrar Bibliei. Iar in SUA un homosexual a dat in judecata pe un traducator al Bibliei pentru ca a refuzat sa scoata din traducerea Bibliei pe care a facut-o versetele care condamna homosexualitatea. Ilustratii de genul acesta sunt de genul sutelor.
 
Oare de asa ceva are nevoie Moldova?

Pe linga proiectul legislativ, am studiat cu deamanuntul si motivatia conceputa de Guvernul Filat in sprijinul proiectului. O gasim insa cu totul neverosimila si atragem atentia cititorilor nostri din Moldova ca in privinta acestui proiect legislativ Guvernul Filat nu este de loc transparent cu cetatenii Moldovei. De exemplu, Guvernul afirma ca legislatia propusa este necesara pentru a conforma legile Moldovei cu legile Uniunii Europene si cu dreptul international. Trebuie sa afirmam in mod direct ca Guvernul Filat nu spune adevarul in privinta aceasta. Nu exista un drept international la nediscriminare pe baza de orientare sexuala. Nici un tratat international la care Moldova a aderat nu afirma nediscriminarea pe baza de orientare sexuala. Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu contine “orientarea sexuala” ca si categorie sociala impotriva careia discriminarea este interzisa. La nivel european, in majoritatea tarilor europene nediscriminarea impotriva homosexualilor este limitata doar la locul de munca. Nu exista nici o directiva unionala care sa impuna tarilor membre nediscriminarea impotriva homosexuailor in servicii si bunuri de consum ori in educatie.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Faima cea mult râvnita

On By nelursIn Biblia, Natura UmanaLeave a comment

„Cum puteti crede voi, care umblati dupa gloria, pe care v-o dati unii altora, si nu cautati gloria care vine de la singurul Dumnezeu?“ (Ioan, 5.44)

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine. (Marcel Proust)

Dorinta de prestigiu –


Intra în fibrele fiintei umane din vremuri stravechi, odata cu savârsirea pacatului originar, din Gradina Eden, odata cu  neascultarea de pretentiile îndreptatite ale lui Dumnezeu, care i-a creat si i-a asezat într-un loc mirific, purtându-le de grija îndeaproape. Curând, aceasta stare contaminata, a condus la înfaptuirea  primei crime din istoria omenirii. Cain, plin de gelozie si ura, si-a omorât fratele, pe Abel, si pentru ce?  Pentru ca Dumnezeu a privit cu placere la jertfa adusa de  Abel, iar jertfa lui Cain n-a fost primita din pricina mândriei de care era stapânit. Atitudinea si caracterul lui Cain nu au placut deloc lui Dumnezeu, iar Cain s-a întunecat de furie în loc sa se schimbe si sa se smereasca înaintea lui Dumnezeu pentru a fi si el primit. Cain s-a  înaltat în ochii lui, însa mândria îl coboara pe om.

Nu întâmplator oda a fost printre primele specii literare foarte  raspandita, în care autorul îsi exprima elogiul sau admiratia fata de anumite persoane sau fapte  eroice, împlinind pornirile si dorintele imediate de satisfacere a dorintei omului firesc de a fi adulat.

Slava, gloria, renumele, lauda, preamarire, proslavirea, reputatia, popularitatea, aprecierea publica, autoritatea, prestigiul – sunt câteva sinonime pentru cuvântul care exprima ideea înaltarii de care vorbim.

Mândria, in general, il cuprinde pe om asa cum  turnesolul coloreaza  toata solutia chimica, daca nu esti atent s-o tii in frâu, in limite acceptabile.
Insa, ca sentiment de multumire, de satisfactie, de bucurie, de demnitate, de încredere – pe tonuri si armonii normale, filtrata cu modestie si bun simt în caracterul si atitudinea curata, care sunt de dorit –, mândria,  poate fi un sentiment normal si benefic, însa,  ce trece în  zona de lauda si fala, de gâdilare a orgoliului, de îngâmfare si înfumurare,  intra în teritoriul unei glorii desarte.

Toti dorim sa obtinem aprecierea. Cu totul altceva este însa a cauta cu orice pret  lauda celorlalti, de a fi mai presus de toti. Tuturora ne place sa fim vorbiti de bine de toti oamenii, poate mai putin de cei pe care-i desconsideram.
Un scriitor polonez, Stanislaw Jerzy Lec,  are o cugetare în care spune ca în fata celor mici trebuie sa te pleci mai mult!

La început Dumnezeu a facut Cerurile si Pamântul. Apoi a creat stelele, soarele si luna, lumea vegetala si lumea animala, apoi a creat omul, deschizând drumul  istoriei omenirii.

Asadar, la început a fost Dumnezeu. El a facut lucruri extraordinare, cu adevarat marete. Cine-i va putea sta alaturi? Cine mai e vrednic de glorie, de faima?
Se stie ca si ingerul stralucitor, Lucifer,  a dorit sa aibe întâietate  alaturi de Dumnezeu, creatorul, el un înger creat. Aceata îngâmfare l-a costat viata luminoasa de pâna atunci, fiind aruncat pe pamânt, numit Satan, împreuna cu îngerii  si demonii sai.

Însa noi avem pe Dumnezeu ca Tata si  dorim sa-i fim ascultatori!
Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. si noi n-am primit un duh de robie, ca sa mai avem frica; ci am primit un duh de înfiere, care ne face sa strigam: “Ava! adica: Tata!”  Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani, 8.15-16).

Tocmai pentru ca oamenii nu inteleg, pe deplin sau mai deloc, cum gandeste si cum actioneaza Dumnezeu, cum a creat totul din nimic, oamenii ajung de il desconsidera, de il reneaga, si cauta sa se ridice pe ei insisi in slava!

Omul nu vrea sa recunoasca descoperirile lasate pentru om in Biblie. Aici gasim scris tot ce trebuie sa stim, neaparat, despre Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Câti copii, înaintea noastra, nu au zis: < – Evrika! >, in cazul  descoperirii unor lucruri ascunse de Dumnezeu ca intr-un joc de puzzle, pentru ca fiecare din noi, la timpul lui, sa scoata la iveala lucruri sau fenomene ale stiintei si spiritualitatii care-i sunt de fapt folositoare in drumul anevoios spre vesnicie.

Tatal se bucura când copilul gaseste ceea ce El ascunsese mai dinainte, si, copilul,  umblând pe urma pasilor sau gândurilor Lui, cauta sa  descopere ceea ce El a pregatit pentru copiii Sai. (Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta. si acesta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele. – Efeseni, 2.8-10)

Ne bucuram când copiii nostri alearga pentru câstigarea unor premii de întâietate. De mici suntem învatati sa dorim sa fim primii în ceea ce facem.
De Pasti, în unele gradinite exista obiceiul ca educatoarele sa ascunda, oua colorate confectionate din plastic, pe lânga florile si arbustii care strajuiesc aleile de joaca ale micilor copii de 3…5 ani, oua care sa fie cautate de copiii lor. Iesind împreuna din clasele de joaca si învatatura,  li se spune sa caute ca li s-a pregatit o surpriza.
Copiii, contrariati si bâjbâind, neîntelegând pe deplin situatia care le sta în fata,  ies si umbla sau alearga încoace si încolo, cautând, cu priviri mai mult sau mai putin inteligente. si, dupa cum le este alergatura, curiozitatea si cautarea, copiii gasesc acele oua din plastic, viu colorate. Daca le si desfac,  înauntrul lor gasesc si alte surprize,  ascunse pentru un timp chiar de bucuria ce-i cuprinsese pe copii.

Pentru Albert Einstein,  Dumnezeu,  a ascuns teoria relativitatii,  pentru Isaac Newton a ascuns “Principiile matematice ale filozofiei naturale”, notiuni fundamentale despre optica, matematica si fizica, pentru maica Tereza a ascuns mila si daruirea exemplara in cei mai de jos oameni aflati în suferinta si nevoi,  pentru altii, altele, pentru fiecare a ascuns ceva: faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele.

Asa cum spune Isus într-o parabola, stapânul a dat talanti diferiti oamenilor, fiecaruia dupa puterile si credinta împartita de El în dar.

Ne nastem cu abilitati de vorbire, deseori cu abilitati de vorbire ale mai multor limbi. Nu toti suntem la fel, ci dupa cum ne-a dat Creatorul nostru, ca dar. Ce ai tu ca sa nu fi primit?

Avem doua optiuni. Sa alegem calea unei glorii personale, urmand indemnul vechi al Celui Rau, care zisese …”veti fi ca Dumnezeu” – de care Dumnezeu Insusi zice ca e desarta, nefolositoare, trecatoare, chiar paguboasa, deoarece ea, aceasta cale, ne îndeparteaza de El, în loc sa ne apropie. “El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele apostolilor 17, 26-27).

Sau o a doua cale, aceea în care sa  alegem sa-L glorificam pe Dumnezeu, singurul care face minuni. Exista un psalm în care psalmistul repeta de câteva ori: O, de ar lauda oamenii pe Dumnezeu! si arata multele motive pentru care se cuvine a-L lauda (Psalmul 107).

“O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune. (…) Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. (…) Încolo, fiule, ia învatatura din aceste lucruri; daca ai voi sa faci o multime de carti, sa stii ca n-ai mai ispravi, si multa învatatura oboseste trupul.  Sa ascultam dar încheierea tuturor învataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.” (Eclesiastul, 1.; 13.12-14)

Într-alt Psalm, autorul face o scurta caracterizare a oamenilor care nu-L cauta pe Dumnezeu spunând despre ei:   “…..  mândria le slujeste ca salba … Râd, si vorbesc cu rautate de asuprire: vorbesc de sus,  îsi înalta gura pâna la ceruri, si limba le cutreiera pamântul.  De aceea alearga lumea la ei, înghite apa din plin, si zice: “Ce ar putea sa stie Dumnezeu, si ce ar putea sa cunoasca Cel Prea Înalt?”  (…)  M-am gândit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda,  pâna ce am intrat în sfântul locas al lui Dumnezeu, si am luat seama la soarta de la urma a celor rai.
Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, si-i arunci în prapad. Cum sunt nimiciti într-o clipa! Sunt pierduti, prapaditi printr-un sfârsit napraznic. Ca un vis la desteptare, asa le lepezi chipul, Doamne, la desteptarea Ta!

Sunt multi oameni simpli, dar si oameni foarte bine si temeinic  instruiti, cum e si marele fizician contemporan Stephen Hawking care ajung sa descopere si sa afle lucruri importante, chiar extraordinare, si, in loc sa-i multumeasca Celui care le-a pregatit pentru ei, se inganfa si nu cauta sa-L creada  si sa-L inteleaga pe Dumnezeu, punandu-se pe ei insisi pe piedestalul pe care trebuie inaltat doar Domnul Dumnezeu.

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine, zisese undeva Marcel Proust.

În finalul psalmului, Asaf conchide : “Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”

CANTEC PENTRU TINE

On By nelursIn poetryLeave a comment

Femeie, care porti in pantec
Minunea dintre Esti si sunt,
As vrea sa-ti scriu Acum un cantec
Cum scrie norul pe pamant

Cu Umbra lui vindecatoare,
Sa iti acopar fructul plin,
Femeie, pururi nascatoare
A celor care sunt si vin!

De goliciune mi-e rusine,
(De ea nu ne era pe-atunci!)
In prejmuirea ta mi-e bine,
Cu Adevarul din porunci,

Am vrut sa-ti scriu Aici un cantec
Sub corturile-mparatesti,
Femeie care porti in pantec
Minunea dintre Sunt si Esti…

Nicolae Nicoara Horia

A UNSPREZECEA SCRISOARE “LA UN PRIETIN”: DIN NOU, DESPRE TRADARE…: a intelectualilor, a conducatorilor, a noastra de noi insine…si de Hristos-Dumnezeu!!!

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Stimate domnule profesor  M.D. –

…Da, dl Ion Coja pune diagnosticul corect: Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu – handicapati, la nivel de trairi nationaliste. Ca sa nu mai punem la socoteala izmenelile si trancanelile lor absurde si penibile (in contextul unei Romanii care se sufoca, la propriu! – o Romanie cumplit agonizanta, care are cu totul alte prioritati decat “intalnirile miraculoase”, “sambotiste”, ale celor doi dubiosi  – …da, si eu m-am intrebat si ma intreb, de 21 de ani, “ce-l mana pe Plesu-n lupta”, de s-a facut, in 1990, “demolatorul pionier”-“ctitor al dezastrului cultural incipient romanesc” postdecembrist…(pentru ca, nu de mult, sa treaca pe la Cotroceni, pe post de consilier al Pramatiei Supreme a Romniei!) – …iar Liiceanu (…atatea fumuri si pretentii si gretoase snobisme, si scatologii si ranchiune tatolistice si atitudini grotesti involuntare, in bula asta de flatulatie, scapata, parca, dintre cracii unui bosorog neputincios, poluand, dihoreste, vazduhul…!) s-a ales, “pe daiboj”, cu…patrimoniul urias al Editurii Politice, actuala Humanitas, pusa  – …azi se vede foarte clar!… –  atat in slujba mondialismului pustiitor, cat si in slujba Eriniilor manolesciene!), TRANCANELILE LOR UBU-esti de sambata seara, pe post de…”filosofii ametitoare” (de ametitoare, in sensul narcotizanto-halucinogen, chiar sunt…”ametitoare”!): “(…)Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie!/(…)Patriotii, virtuosii(…)”!

…N-am spus niciodata ca nu sunt de vina si romanii, pentru gravele cedari morale, cedari de tot soiul… – ….dar trei secole de instrainare si de macinare CONTINUA, PERSEVERENTA, REALIZATA PLANIFICAT “PANA LA PUNCT SI PANA LA VIRGULA”, IN MOD DIABOLIC,  a elitelor Neamului (ce s-a ales de “boierimea pamanteana” eroica, de pe timpul Marilor Voievozi Martiri, de la Dragos-Bogdan si Basarab I si pana chiar la  Petru Rares si Brancoveanu Constantin…?!…”navigand” prin fanariotismul putrefact si prin masoneria pasoptista si junimista, prin regimurile carlisto-hohenzolerniene, “regalitati impuse masonic” – unul, al lui Carol I, de jaf national generalizat si instrainare patrimoniala cumplita, tradare ticaloasa (nu degeaba s-a dat ordinul Masonic expres si urgent, sa-i inchida, pe vecie, gura Arhanghelului EMINESCU, cel care pentru Marturisirea Adevarului fusese trimis, din Ceruri, sa se intrupeze pe Pamant!), altul, cel al lui Carol al II-lea, de crima, tradare (si dezertare reala, dar si dezertare simbolica, cel putin la fel de grava precum cea reala, din vremea primului razboi mondial: DEZERTARE SFIDATOARE, de la TOATE responsabilitatile sale regale!) si jaf national “ca-n codru” (prin gasca “bancheresc-zarafeasca”, gasca infractional-criminala evreiasca, condusa de Elena Lupescu – BLESTEMUL ELENELOR, in istoria Lumii!!!…cu toate ca, in limba “danailor”, “Héléné” inseamna “Faclie”…dar, din pacate, nu pentru Iluminare de Duh, ci pentru Incendiere Criminala!!!) – …n-are rost sa mai vorbesc de Mihai, la fel de lipsit de minte, integritate si loialitate, precum in acel blestemat an, 1944… – …prin comunismul stalinisto-bolsevic (evreiesc, precum se stie!) apocaliptic, prin democratia liberala catastrofala (cu “capi” si “teoreticieni/ideologi” tot din evreime!), postdecembrista, care succede unui “socialism internationalisto-iliescian”, penibil si jalnic-masonic… – “Finis opus coronat!” – multinationalele sunt, acum,  stapanele “sclavilor” Romaniei!!!) – … chiar nu sunt vazute, toate astea, de “elitele de carton”, creaturi promovate de mass media?! Nu.
…Ei, atunci, asta e. Nadejdea mea (cea de pururi!) este ca nu ne va lasa “sa  pierim cu totii/de tot” (vorba lui Goga si… Horatiu!), El, Hristosul-Mantuitor, Cel Sfant si Mare si Drept, Aspru Judecator – de Adevar Iubitor, si de necajiti si asupriti, Bland Mangaietor!!!
Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
Adrian Botez

P.S.: Am vazut, nu de foarte multa vreme, un film american (cu Melanie Griffith, in rolul principal), al carui titlu se traducea cam asa: “Cea/”una”/straina care s-a intors”. Era vorba despre un fiu de mare-rabin, care a ales (greu, dar a ales, definitiv!) intre iubirea pentru o “straina” (“straina” de “SANGELE RELIGIOS-MOZAIC”, de comunitatea mozaica mistica!), si “stapanirea/puterea”, prin mostenirea rabinala (de la tatal sau, Marele Rabin) – pe ultima! Ei bine, cand vine sa-si ia adio de la “straina” de care se indragostise (dar dragostea ii promitea/oferea, ambitiosului evreu, mai putin decat…mostenirea puterii rabinale!), vede, fascinat, in camera “strainei”, un televizor deschis, pe ecran “evoluand” cuplul Fred Astaire-Ginger Rogers. La intrebarea “strainei” (Melanie Griffith), de ce a ramas cu gura cascata, aspirantul la puterea rabinica ii marturiseste, ca-n transa (…si actiunea era fixata in zilele noastre, nu acum cinci veacuri!): “Ce frumos danseaza! Noi, evreii ortodocsi,  n-avem voie sa vedem niciun spectacol, niciun divertisment, niciun televizor, nimic…!”

…Dar pe noi, crestinii (“goimii”…spurcati!), realizatorii evrei de divertisment, din toata lumea, ne indoapa, ne sufoca, ne innebunesc/”zaluzesc” si ne imbecilizeaza, 24 de ore din 24, cu cele mai desucheate si mai degenerate spectacole, zise de “divertisment”, fara niciun avertisment…”cu bulina”!!! Stiu ei ce stiu, de-i lasa  doar pe “goimi” sa se…”distreze”/imbecilizeze/sa degenereze spiritual – …iar ei, “poporul ales”, isi pastreaza Duhul curat si puternic, viril si, deci, RAZBOINIC, iar nu sybaritic, molatico-efeminat, “pleziristo-degenerat”!!!

…Era, in acest sens, un banc foarte cinic, despre un roman si un ungur…dar, in cazul pus de noi in discutie mai sus, se pot modifica un pic rolurile: romanul “istoriceste dusmanos”, razbunator (calm, dar feroce…) contra “strainului” –ungur, cel incapatanat “in limba si orgolii de stapanitor”… – poate deveni evreul, cel “incapatanat” in talmudismul lui, xenofob pana la dementa si de un egoism agresiv la culme si bestial (“razbunator” pe…Misterul Nelinistitor de Cugete Asasin-Necurate si Luciferizate…cum ii lamurea Nae Ionescu problema metafizica a cugetului, studentului sau nerecunoscator si deloc cavaler si intelectual, in replica… –  Josef Hechter/Mihail Sebastian: Misterul Golgotic al Hristosului Celui Mort/Asasinat si Inviat, CA MESIA DEJA VENIT!: „Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hechter, ca toata lumea sufera. Noi, crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. Si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in niciun fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse, in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara, din toate partile?” – cf. Nae Ionescu – Prefata la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiasca . De doua mii de ani”[1]):

“Ion statea linistit pe camp si-si pastea oile… La un moment dat, vede o persoana indreptandu-se catre fantana, ca sa bea apa. Amintindu-si ca apa din fantana era otravita, Ion incepe sa tipe:
– Baaaaaaa! Nu beeeaaaaa, baaaaaa’, ca-i otravitaaaaaa!
Strainul nu schita niciun gest, ca si cum nici nu l-ar fi auzit si continua sa se indrepte spre fantana, asa ca Ion se apropie de el si tipa din nou:
– Baaaaaaaa!… Nuuuuu beeeeeeaaaaa maaaaaaaa, ca-i otravitaaaaaaaaa!…
Strainul, in continuare, nimic!…
Ion o ia la fuga si ajunge fix la timp langa strainul care tocmai ducea galeata inspre gura. Gafaind, ii spune:
– Mai, omule, tu esti surd? Nu auzi cand iti zic sa nu bei, ca-i otravita?
La care, strainul!
– Nem tudom romanok!
Auzind asta, Ion ii spune, batandu-l usor pe umar:
– Bea, da’ bea incet, ca-i rece!…”

…Beti incet otrava, beti incet si cu toata setea voastra (starnita si intretinuta ARTIFICIAL!), otrava pe care v-o prepara si v-o toarna in toate cele (dar, mai cu seama, pe calea Vazului, pe care vine 80% din informatia DIN EXTERIOR! – …si a Sufletului!!!), zi de zi si ceas de ceas, dusmanii vostri de moarte…! –  voi, romani crestini si asa de naivi, asa de usor de fraierit, de catre smecherii si pacalicii Lumii asteia cumplit ticalosite si devenita irespirabila, de atatea miasme infernale!

…Beti (“incet, ca-i rece”…!), romani crestini, daca ati uitat sa va rugati Lui Dumnezeu-LUMINATORUL DE LAUNTRURI…!!!

7 martie 2011

NOTA

1-„(…)Fara indoiala, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Daca ne-am lua dupa ei, au fost alesi pentru a deveni stapanii lumii, si, astfel, nu am mai putea purta nici o discutie. Atunci ar fi mai bine sa punem problema altfel, caci e dificil de definit in ce consta stapanirea lumii. Cand se va produce, potrivit evreilor insisi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de aparitia lui Mesia. Astfel, putem conchide ca evreii sunt poporul ales, intrucat Dumnezeu a hotarat ca Mesia sa provina din randurile lor. Aici suntem cu totii de acord, evrei si crestini deopotriva, dar tot de aici porneste si controversa.
De fapt, pentru crestini, Mesia a venit deja, prin incarnarea Logos-ului in Iisus Christos. Evreii au fost cu adevarat poporul ales, anume ales pentru Incarnarea lui Dumnezeu. De indata ce acest fapt s-a produs, de indata ce si-au indeplinit misiunea, evreii au incetat sa mai fie poporul ales. Evreii pot ori sa recunoasca faptul ca Mesia a venit deja, prin Incarnarea christica, si, deci din acel moment, inceteaza sa se mai considere poporul ales, ori contesta autenticitatea lui Christos-Mesia  – si, atunci, isi refuza chiar conditia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz in care nu ar pacatui numai fata de misiunea lor, ci si fata de Dumnzeu insusi. Evreii repeta, fara incetare, ca Iisus Christos, atat timp cat se pretinde Fiul lui Dumnzeu si al lui Mesia, nu este decat un impostor. Mesia nu a sosit inca, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, si, in momentul acela, se va constitui imperiul Israelului, care va stapani peste intreaga lume. Cele doua pozitii sunt ireductibile. Pozitia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; in consecinta, atunci cand va veni Mesia, pamantul intreg va intra in posesia lor.
Numai ca unul dintre fiii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevarat, evreii l-au considerat, intotdeauna, un impostor, dar aceasta nu a impiedicat un mare numar de popoare sa-l recunoasca drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, si nimeni altcineva, a creat, pentru aceste popoare (in sanul carora traiesc si numerosi evrei) o noua conceptie asupra lumii si o noua structura spirituala, valori noi pe o scara noua a valorilor. Blestemat pentru Israel , Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea crestina a lumii. De aici incepe dificultatea majora. Evreii traiesc in mijlocul lumii crestine, dar ce lege respecta ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respecta atmosfera si conditiile crestine? Daca ar fi asa, atunci ar fi renuntat la legile lor, ar fi incetat sa se considere poporul ales; mai mult, ar fi incetat sa fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a intamplat. Evreii continua sa fie evrei. Cu alte cuvinte, si-au stabilit o ordine particulara in sanul altor popoare, o ordine contrara, in special, ordinii crestine, pe care o considera opera unui impostor. Rezulta, de aici, ca, respectandu-si legea iudaica, evreii trebuie, in mod necesar, sa saboteze ordinea si valorile crestine (s.n.).
Nu e vorba numai de o problema religioasa, desi este usor de vazut ca necazurile si suferintele evreilor sunt mai adanci si mai frecvente in perioadele si in regiunile in care oamenii adera la crestinism intr-un mod mai categoric, in timp ce sunt cu mult mai mici in tarile protestante, cu o religiozitate formala. In fapt, cel putin in cateva aspecte, protestantismul este forma cea mai putin crestina a crestinismului si cea mai apropiata de structura iudaica. Ceea ce dorim sa spunem este ca iudaismul si crestinismul depasesc planul strict religios, in masura in care constituie, in acelasi timp, principii formatoare ale vietii sociale.
Exista o ordine iudaica si alta crestina a lumii. Existenta paralela a valorilor crestine si a valorilor iudaice este un fapt incontestabil. Fie ca este vorba de organizarea politica a unei natiuni, de productia si circulatia bunurilor materiale sau de sensul general pe care il conferim existentei, aceste valori exista si nu le putem pune la indoiala. Oricare ar fi domeniul pe care l-am lua in discutie, evreii si crestinii sunt separati printr-o incompatibilitate organica, iar aceasta are un caracter categoric, total, definitiv. Pe baza acestei incompatibilitati ii considera crestinii pe evrei un pericol pentru ordinea lasata de Iisus Christos. Crestinismul si iudaismul sunt doua lumi complet straine una fata de cealalta; intre ele nu este cu putinta niciun fel de fuziune. Conflictul este atat de intens, incat pacea nu se va instaura decat la disparitia unuia dintre ei.
Evreii sufera, deoarece, din clipa in care au refuzat sa-l recunoasca pe Christos drept Mesia, pentru a se crampona de prerogativa de popor ales, si-au asumat misiunea de a distruge valorile crestine. Daca poporul lui Israel sufera, e si din cauza ca, dupa ce l-au dat pe Christos lumii, au refuzat sa-l recunoasca: l-au vazut, dar nu l-au crezut. Acest lucru nu ar fi fost poate atat de grav, daca alte popoare nu l-ar fi crezut. Ei bine, noi facem parte dintre cei care l-au crezut!
Prin sionism, evreii au crezut ca au gasit calea de a insela destinul. Ierusalimul continua sa fie polul magnetic al iudaismului, dar mai mult din punctul de vedere al unui iudaism mistic. Caci urarea nostalgica „La anul, la Ierusalim” nu este legata de nimic concret, ci corespunde unuia dintre acele mituri despre care vorbea Sorel, mituri care se sprijina pe evenimente care nu au avut loc niciodata, dar care polarizeaza, cu toate acestea, atentia generala, obligandu-i pe oameni sa-si conduca viata in vederea acestor evenimente, ca si cum ele ar trebui sa se produca, in mod necesar. Fara indoiala, pentru evrei, intoarcerea la Ierusalim este o realitate incontestabila, poate cea mai puternica dintre toate manifestarile iudaice.
Aceasta certitudine mistica –potrivit careia poporul lui Israel se va regasi la poalele Templului – este atat de puternic inradacinata in sufletul evreiesc, incat toata viata in diaspora le va parea tuturor evreilor ceva trecator, daca nu chiar o fictiune. In fapt, daca evreii au temple si consilii religioase peste tot in lume, nu e mai putin adevarat ca Ierusalimul ramane singurul lor loc de rugaciune si jertfa, sediul adevaratului lor templu, fata de care templele din diaspora nu sunt decat niste inlocuitori palizi. Spiritul Israelului este legat de conceptele originale ale propriilor sale dorinte si nenorociri, mai mult decat de realitate, care se destrama asemenea transparentei unei iluzii, pentru a fi, apoi, reconstruita, la nivelul fictiunii pure.
Intelegem, acum, cat de mult se indeparteaza de ideea sionista a lui Theodore Herzl realitatea iudaica contemporana. In mod sigur, daca cineva ar reusi sa adune la un loc toti evreii din lume si sa-i constituie politic intr-un stat Israel , atunci problema necazului evreilor ar fi profund modificata, daca nu chiar rezolvata pe deplin (s.n. si n.n.: Nae Ionescu s-a inselat: azi, cand Statul Israel, fondat  artificial, DAR FONDAT! – exista –  vedem clar ca, oriunde ar fi/s-ar situa geografic, acest popor incapatanat si profund luciferizat se crede dator, fata de ciudatul sau Dumnezeu, sa ia in stapanire lumea terestra, cu orice pret, prin oricata cruzime dementa!). Cum s-ar putea ajunge la constituirea unui stat evreu? Intrebarea merita sa fie pusa, intrucat evreii au avut, in multe ocazii, propriul lor stat. Ar fi destul de bizar sa credem ca evreii l-au asteptat pe Theodore Herzl pentru a descoperi ideea statului iudaic. Regula generala cere ca fiecare popor sa aspire, in mod natural si ne-deliberat, la viata de stat, asa cum o sugereaza imaginea moleculelor dintr-o solutie suprasaturata, pe punctul de a se cristaliza. Exact acest lucru nu l-am putut descoperi la evrei. Chiar din contra, de fiecare data cand au avut un stat, grija lor permanenta a fost de a-l distruge. Incercarea de a fixa un termen vietii lor in diaspora ar fi o nebunie, caci exact pe aceasta viata se sprijina starea naturala a evreului.
Ce cauta, deci, Theodor Herzl, ce doreste sionismul? Vor ei sa-i smulga Ierusalimului aura sa mistica si caracterul mitologic, pentru a transforma acest oras intr-o capitala moderna, cu ministere si o politie atotputernice? Este posibil. Numai ca aceasta va fi o efemera experienta in plus, ca toate institutiile iudaice de pana acum; pe de alta parte, o cetate o Ierusalimului concreta i-ar face pe evrei sa-si piarda credinta lor comuna, fundamentul vietii lor de pana acum. Sionismul ar fi rezultatul matematic al distrugerii mitului Ierusalimului. Sionismul va consacra sinuciderea neamului lui Israel ? S-ar putea sa fie chiar asa.
Daca evreii sufera, sufera pentru ca sunt evrei. Vor inceta sa mai fie evrei, in ziua in care nu vor mai suferi si nu vor putea scapa de suferinta decat atunci cand nu vor mai fi evrei. Iata o teribila fatalitate, impotriva careia nu este nimic de facut: Israel va agoniza pana la sfarsitul lumii!
Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hechter, ca toata lumea sufera. Noi, crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. Si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in niciun fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse, in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara, din toate partile?”” – cf. Nae Ionescu – Prefata la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiasca . De doua mii de ani”.

Jertfa Euharistica – intre asumarea responsabila a libertatii umane si realitatea autentica a muceniciei crestine

On By nelursIn TheologyLeave a comment

Martiriul, jertfa si mucenicia in gandirea Bisericii noastre dreptslavitoare si in intelegerea Sfintei Scripturi reprezinta experienta mortii hotarate prin credinta, ca marturie fidela a dragostei pentru Domnul nostru Iisus Hristos. In acest sens, martirul ori mucenicul este marturisitor prin moartea cauzata si pricinuita de dusmanii credintei. In acest fel, marturisirea si moartea presupun o legatura interioara serioasa si prifunda, care trebuie privite si abordate impreuna. Puterea de a marturisi pe Iisus Hristos vine din harul Duhului Sfant, care este viu si lucra¬tor in sfintii mucenici. Cu toate acestea, lucrarea harului presupune si conlucrarea omului cu el. Sfantul Ioan Gura de Aur afirma in acest sens ca “Domnul nu ingaduie totul harului, in orice imprejurare, ci porun¬ceste ca si ucenicii lui sa-si aduca si ei partea lor”. Rolul mucenicilor era astfel acela de a fi sacerdoti ai lui Dumnezeu langa altarul de jertfa si de a se ruga pentru pacatele credinciosilor. Realitatea trairii martirului si a muceniciei in relatia lui cu Dumnezeu si cu semenii sai nu este un lucru pur omenesc, ci unul divino-uman, de inalta inten¬sitate duhovniceasca. Momentul central al vietii martirului si mucenicului este acela al marturisirii lui Iisus Hristos in inima sa si in fata lumii dezlantuite asupra lui, marturisire ce este lucrare a Duhului Sfant in adancurile sufletului sau, preaplin de Dumnezeu. Este cunoscuta, in acest sens, intensitatea iubi¬rii jertfelnice a martirului si mucenicului, manifestata prin ravna si cuvintele pronuntate inaintea persecutorilor. Acestea fac proba unei experiente intime in co¬muniune de iubire cu Dumnezeu si cu oamenii.
Sfantul Ignatie Teoforul, inaintea supliciului sau, cerea ca nimeni sa nu-l impiedice de la acesta, fiind convins ca abia prin martiriu si jertfa muceniceasca incepea sa fie cu adevarat ucenic al Domnului Iisus Hristos. Ravna lui depasea cele vazute si se indrepta epectatic spre cele nevazute pentru a ajunge la Iisus Hristos. Astfel, el se ruga ca “focul, crucea, multimea fiarelor, taierile, impartirile, risipi¬rea oaselor, strivirea membrelor, sfaramarile intregului trup sa vina asupra lui, numai sa ajunga la Iisus Hristos”. Vremea iesirii sale din aceasta lume este vremea nasterii lui in Iisus Hristos. Martirul sau mucenicul, in jertfa sa pentru Dumnezeu, iese din sine pentru a-L intalni pe Dumnezeu. Fiind plin de Dumnezeu, el este anthropos in sensul profund al cuvantului, adica reunificat in sine si impacat cu intreg cosmosul care-l inconjoara. In acest fel, Sfantul Ignatie astepta ca, prin mucenicia lui, sa se reverse asupra sa lumina cea curata a lui Iisus Hristos si, odata ajuns acolo unde este Dumnezeu, sa devina cu ade¬varat om, anthropos.

Despre dimensiunea liturgica a martiriului, jertfei si muceniciei

Mucenicul, prin jertfa sa, se prelungeste in afara, intr-o miscare exta¬tica, atragand cu sine si in sine lumea intreaga, pe care o deschide spre lu¬crarea terapeutica a harului. Sangele sau devine, astfel, samanta a cresti¬nismului si putere in Iisus Hristos, care renaste permanent pe alti credinciosi spre angajamentul decisiv pe calea mantuirii. Certitudinea acestei realitati este aratata in viata si practica bisericeasca, incepand cu secolul al doilea, cand Biserica a randuit sa se puna in Sfantul Antimis si in piciorul Sfintei Mese particele din Sfintele Moaste ale Sfintilor Mucenici. Jertfa mantu¬itoare a lui Iisus Hristos, jertfa marturisitoare a martirilor si jertfa euharistica cea nesangeroasa se afla astfel intr-o intima legatura una cu alta.
In aceste conditii mucenicul se ofera pe sine insusi jertfa lui Dumnezeu, ca preot, in unire cu jertfa lui Iisus Hristos, manifestandu-si prin aceasta calitatea sa de sacerdot a lui Iisus Hristos, Arhiereul cel vesnic. Cina euharistica la care mar¬tirii sunt chemati este pregatita, drept pentru care ei nu trebuie sa o sca¬pe. Cugetarea lor era stapanita de simtul comuniunii si al cuminecarii la masa Stapanului. Pentru un astfel de ospat euharistic, trupurile lor tre¬buiau asezate pe altarul de jertfa, iar, daca nu mureau acum, viata vesni¬ca nu mai putea fi rascumparata prin moarte. Trupurile lor condamnate la ardere de tot erau, atat inainte de jertfa, cat si dupa sacrificiu, trupuri sfinte si nobile. in suferintele lor, ei sunt inconjurati de ingerii care le as¬teapta triumful reprezentand infrangerea puterilor demonice. intr-o atare ambianta, Sfintii martiri de la Lyon au indurat chinuri mai presus de ori¬ce istorisire, satana dorind mult ca ei sa rosteasca blasfemii si sa se lepede de Iisus Hristos. Pentru aceasta, spune Sfantul Grigorie de Nazianz, “jertfa lor nu este inferioara ca valoare luptelor lui Daniel, care a fost aruncat ca mancare inaintea leilor, dar care a infrant animalele prin intinderea mai¬nilor. Nu este mai mica decat cea a tinerilor in Asiria care, in foc, au pri¬mit racoare de la ingeri”.
Martiriul este astfel, pe drept cuvant, eveniment liturgic si euharistie. Prin mucenic, istoria se opreste din agitatia ei si se deschide spre o noua dimensiune care leaga trecutul de viitor, facand din cele doua un vssnic prezent. Uneori, pornind de la aceasta realitate, in timpurile persecuti¬ilor, in temnite, Sfanta Liturghie era savarsita pe piepturile martirilor si a mucenicilor inca nemartirizati. Mucenicul este in acest sens o anamneza vie, o memo¬rie comunitara, dar si o sete epectatica, aspirand spre vesnicie, dupa cum se poate observa in troparul la Sfintele mucenice: “Pe tine, Mirele meu, te iubesc si pe Tine, cautand sa ma chinuiesc, ca sa imparatesc intru Tine”. Singurul care-i poate potoli setea este Iubitul vesnic. “Eu sunt graul lui Dumnezeu, zicea Sfantul Ignatie Teoforul, si doresc sa fiu macinat de din¬tii fiarelor ca sa fiu gasit paine curata a lui Iisus Hristos.” Numai pronuntand numele Mantuitorului, ca intr-un ritual liturgic, mucenicul se umple de dragostea divina, implantand numele Lui ca o sageata in inimile celor care inca n-au dobandit curajul de a se jertfi pentru El. Actele Martirice sunt pline de exemple ale acelora care au vazut patimirea martirilor si dintr-o data s-au declarat si ei marturisitori ai lui Iisus Hristos. Mantuitorul, prin mucenic, se impune ca prezenta aici si acum si asteapta sa fie intampinat in decizia de a-I urma, urmand ca impartasirea cu El sa se faca in sange¬le propriu al martirului. Mucenicul este omul logic ori singurul intelept intr-o lume desacralizata. Sfantul Ignatie, in momentul sacrificiului sau, era convins ca abia acum incepe sa fie ucenic a lui Iisus Hristos. “Nu mai ravnesc nimic”, zice el, “din cele vazute si nevazute ca sa ajung la Iisus Hristos… Ajuns acolo voi fi om”. Miscarea lui spre Dumnezeu este angajata spre un Amin continuu. Adevarul vietii sale este rezultat din adevarul trairii lui in Dumnezeu. El actioneaza in cunostinta de cauza, fiind constient de simfonia lucra¬rii sale in Iisus Hristos. Mucenicul ca om logic, este patruns de Logosul di¬vin, Care-l transforma si-l indeamna sa devina singura fiinta rationala intr-o lume plina de nedreptati. Ca fiinta logica, nevoitorul se deschide dialogului cu Logosul, devenind astfel activ si novator, introducand es-hatonul in istorie si conducand pe oameni spre relatia de comuniune cu Dumnezeu si intre ei. Rezultatele experientei sale nu raman niciodata individuale. Dimpotriva, el se imparte intre frati, dupa cum, ulterior, s-a si statornicit traditia ca moastele mucenicilor sa se imparta la toate co¬munitatile crestine.
Relatia vie cu Iisus Hristos este resortul continutului dinamic al credintei martirilor. Mucenicul are constiinta prezentei sale in Iisus Hristos si a prezen¬tei lui Iisus Hristos in el, in experienta lui. Mucenicul traieste atat prin pati¬ma lui Iisus Hristos cat si prin Sfanta Euharistie. Domnul Hristos a fost adus jertfa “ca o oaie spre junghiere si ca un miel fara de glas inaintea celui ce-l tunde”. Asemenea lui Iisus Hristos, in suferinta sa martirica, ca intr-o li¬turghie a fiintei sale, mucenicul lui Iisus Hristos sopteste neincetat cuvinte¬le talharului de pe cruce: “pomeneste-ma Doamne cand vei veni intru imparatia Ta”. Alteori, martirul repeta in timpul patimii sale ceea ce Domnul sau a strigat pe Cruce: “Doamne in mainile tale imi incredin¬tez duhul meu”. Intemnitatii pentru Iisus Hristos participa real la jertfa unica si plina de iu¬bire a lui Iisus Hristos. Ca oameni ai credintei adevarate, mucenicii revarsa din ei insisi mireasma lui Iisus Hristos, descoperind pe Dumnezeu lumii, prin tot ceea ce face si mai ales prin suferinta lor. In acest sens crestinii din Lyon vedeau in Sfanta Blandina “pe cel ce s-a rastignit pentru ei”. La randul sau, Sfantul Ignatie Teoforul traieste starea mistica de unire cu Dumnezeu ca traire maximala a hristificarii sale: “Lasati-ma sa fiu, prin ceea ce pot ca sa dobandesc pe Dumnezeu. Sunt graul Lui si doresc sa fiu macinat de dintii fiarelor, ca sa fiu gasit paine curata a lui Iisus Hristos”. Aspiratia mar¬tirica a Sfantului se suprapune astfel peste conceptia sa euharistica. De fapt Sfantul introduce in discursul sau o confuzie voita, in ceea ce pri¬veste gandirea sa despre mucenicie si ceea ce vrea sa spuna despre euha¬ristie. Pentru el, atat Martyria, cat si Euharistia sunt “leacul nemuririi si doctoria impotriva mortii”, pentru a trai vesnic in Iisus Hristos. Ambele stari ale aceleasi experiente mistice sunt legate de participarea la invierea lui Iisus Hristos, care este premisa invierii noastre. Prin urmare “descoperirea lui Iisus Hristos in painea euharistica este recapitulata in persoana martirului” ca dorinta a Duhului lui Iisus Hristos in cel botezat. Avand in sine pe Duhul lui Dumnezeu, martirul se coace in focul harului, intr-o Cincizecime permanenta. Sfantul Policarp, de pilda, statea in mijlocul focului, nu ca un trup care arde, ci “ca o paine care se coace […] apoi a iesit, din impunsatura fa¬cuta de sulita in trupul sau, mult sange incat a stins si focul”.
Constiinta crestina din aceasta perioada martirica era ca mucenicii erau in acelasi timp profund hristici si profund pnevmatici. Acest ade¬var reiese din faptul ca mucenicii, in timpul chinurilor, aveau convin¬gerea ca “Domnul insusi era de fata si vorbea cu ei”, iar ei il marturiseau in “bucuria Duhului Sfant”, fiind in acelasi timp covarsiti de prezenta Paracletului. Aceasta perspectiva profund ecleziala prezinta martirul ca pe o taina a Bisericii Domnului Iisus Hristos, care implineste sangeros deodata jertfa si iubirea, adica tot ceea ce indica, din punct de vedere mistic, tainele in sine. Sfantul Ignatie afirma in acest sens: “cautati sa participati la o singura euharistie; pentru ca unul este trupul Domnului nostru Iisus Hristos si unul este potirul spre unirea cu sangele Lui; unul este jertfelnicul, dupa cum unul este epi¬scopul dimpreuna cu preotii si diaconii, cei impreuna cu mine robi; pen¬tru ca ceea ce faceti, s-o faceti dupa Dumnezeu”. De buna seama, lup¬ta si biruinta mucenicului se articuleaza in lucrarea Bisericii lui Iisus Hristos, intr-o dorinta neincetata spre dobandirea “painii lui Dumnezeu, care este trupul lui Hristos, iar bautura devine sangele Lui, care este dragoste nestricacioasa”. De asemenea, experienta martirica poate fi aplicata in¬tru totul experientei euharistice, deoarece, atat in Sfanta Liturghie, cat si in mar¬tiriu, “crestinii cu inima incredintata lui Dumnezeu se faceau partasi la rasplatirile sale vesnice”. Cuvintele Sfantului Ignatie legate de euharistie scot in evidenta ne¬cesitatea reala a trupului si a sangelui lui Iisus Hristos care sunt hrana proprie mucenicilor. De fapt ele definesc mucenicia, iar mucenicul prin faptul martiriului sau descrie un gest liturgic. In sensul acesta martiriul Sfantului Policarp este cu adevarat un imn liturgic. in rugaciunea sa, Sfantul Episcop, in apropierea mortii sale, reitereaza euharistia. El se infatiseaza pe sine ca o paine pe altar si “cu mainile legate la spate, ca un berbec ales din turma cea mare, pregatit spre a fi adus jertfa de ardere bineplacuta lui Dumnezeu, privind spre cer, a zis: “Doamne Dumnezeule atotputerni¬ce, Tatal iubitului si binecuvantatului Tau Fiu, Iisus Hristos, prin care am primit cunostinta despre Tine, Dumnezeul ingerilor, al puterilor, a toata zidirea si a intregului neam, al celor drepti, care traiesc inaintea fe¬tii Tale. Te binecuvantez ca m-ai invrednicit de ziua si ceasul acesta, ca sa am parte cu ceata mucenicilor la paharul Hristosului Tau, spre invierea vietii de veci a sufletului si a trupului, in nestricaciunea Duhului Sfant. Intre care fa sa fiu primit inaintea Ta astazi, ca jertfa grasa si bineplacuta, precum m-ai pregatit, m-ai descoperit si implinit, Dumnezeule cel nemincinos si adevarat. Pentru aceasta si pentru toate, Te laud, Te binecu¬vantez si Te preamaresc prin vesnicul si cerescul Arhiereu Iisus Hristos, iubitul Tau Fiu, prin Care, impreuna cu El si cu Duhul Sfant, ti se cuvi¬ne slava acum si in veacurile ce vor sa fie. Amin”. Dupa ce el a zis Amin si si-a sfarsit rugaciunea, oamenii insarcinati cu focul, au aprins rugul. Iar cand s-a facut o flacara mare, am vazut o minu¬ne, cei carora ni s-a dat s-o vedem, care pentru aceea am fost pastrati in viata ca sa vestim si altora cele intamplate. Caci focul, luand forma unei camasi, ca o panza de corabie umflata in vant, inconjura ca un cerc tru¬pul mucenicului. Iar el statea in mijloc, nu ca un trup care arde, ci ca o paine ce se coace, ori ca aurul si argintul, ce se prelucreaza in cuptor. Tot in acel moment, am simtit o mireasma placuta, ca un miros de tama¬ie sau de alte miresme pretioase”. Dupa cum se poate observa, biograful vietii Sfantului sublinia cu toata evidenta caracterul liturgic al acestei morti. Episcopul Smirnei aduce in¬aintea lui Dumnezeu o ultima euharistie, el fiind de data aceasta, painea care se aseaza pe altarul de jertfa. Moartea sa, ca a tuturor mucenicilor, este un sacrificiu euharistic adus lui Dumnezeu in Biserica lui Iisus Hristos. Totodata, trebuie subliniat faptul ca Sfantul, in supliciul sau, se uneste perfect cu Iisus Hristos si formeaza o unitate cu El, murind si inviind impre¬una cu El. Acest moment este subliniat si de Sfantul Ignatie atunci cand spune: “Este mai bine pentru mine sa mor in Hristos, decat sa imparatesc marginile pamantului. Pe Acela il caut, care a murit pentru noi; pe Acela il vreau, care a inviat pentru noi. Nasterea mea este aproape”. Ideea cen¬trala si esentiala  a acestor cuvinte ramane in jurul nasterii la o noua viata, aceeasi cu a Aceluia care a murit si a inviat pentru mantuirea noastra. Mucenicul, fi¬ind urmator al lui Iisus Hristos, moare si el si inviaza intru El. Rezulta de aici ca mucenicia nu poate sa fie un echivalent al Sfintei Euharistii, dar ceea ce este tainic in euharistie se descopera si in mucenicie, adica acelasi Iisus Hristos, mort si inviat, este prezent atat in Euharistie, cat si in martir. Martyria, asadar, se justifica si se implineste comunitar, aidoma Sfintei Euharistii, ca taina prin excelenta ecleziala. Mucenicii traiesc in jertfa lor, concomitent jertfa lui Iisus Hristos dar si a intregii sale Biserici. Exista o identitate de fond intre martiriu si euharistie, care centralizeaza si fundamenteaza euharistia in Sfanta noastra Biserica. Atunci cand mai multi mucenici sunt prigoniti, deodata mai multi sfin¬ti se constituie intr-o comuniune si intr-o comunitate frateasca, realizata. de impreuna lor patimire. In felul acesta ei, in Biserica lui Iisus Hristos, atrag atentia in chip explicit asupra identitatii euharistice si comunitare a mor¬tii lor. “Jertfelnicul este gata, spune Sfantul Ignatie, voi ajunge prin dra¬goste in corul ingerilor, sa cant Tatalui, in Hristos Iisus.” La randul ei, Biserica care se zideste in jertfa si cantare euharistica, raspunde in acelasi ritm fratesc, cu ravna ei spre Iisus Hristos, implinind cererea mucenicului si recunoscand dimensiunea sacramentala a jertfei sale. Martirul Sfantului Alexandru este relevant in acest sens. In timp ce Sfantul era martirizat, crestinii laudau si cantau lui Dumnezeu si mucenicului in acelasi timp: “Bine ai venit, robule al Domnului! Sa binecuvantezi si orasul si patria noastra! Sa-ti dea Domnul rabdare, pentru a-ti ispravi calatoria”.

Prezenta plenara a lui Iisus Hristos in Sfintii Mucenici

Actele Martirice arata cu imbelsugare si prisosinta ca in suferinta lor, sfintii mucenici nu sunt niciodata singuri. Dumnezeu, cel “minunat intru sfintii Sai”, se afla permanent in ei si in toate momentele vietii lor. In martiriul Sfantului Policarp se spune ca: “cei chinuiti dovedesc tuturor ca in ceasul mucenici¬ei, prea vitejii martiri ai lui Iisus Hristos sunt ca si dezbracati de trup, sau, mai bine spus, Domnul Iisus Hristos insusi este de fata si vorbeste cu ai sai”. Tot in acest sens graieste si scrisoarea martirilor din Lyon, care subliniaza faptul ca insusi Domnul Iisus Hristos ofera, in mod vadit si evident, celor mai slabi dintre nevoitori, o putere supranaturala. “Noi toti, zice epistola, temandu-ne ca Blandina nu va putea avea curajul sa marturiseasca pe Iisus Hristos, din cauza slabiciu¬nii trupului ei, ea a implinit aceasta cu atata tarie incat cei ce o chinuiau s-au descurajat si schimbandu-se unii pe altii o chinuiau in tot felul si modul, de dimineata si pana seara; dar ei insisi s-au declarat invinsi, ne mai avand ce sa-i mai faca si se mirau ca mai poate sa respire, intreg trupul ei fiind de jur imprejur sfasiat si deschis de lovituri, ei, marturisind ca un singur chin de felul acesta era suficient ca sa-i aduca sfarsitul, fara sa mai fie ne¬voie de atatea alte multe chinuri. Dar fericita, ca un viteaz atlet, isi reinnoia puterile prin marturisirea lui Iisus Hristos”.
Daca Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi – are un rol covarsitor in viata martirului, trebuie subliniat faptul ca mucenicul, in suferinta sa pentru Iisus Hristos, nu este niciodata parasit de Sfantul Duh. El este acela care insufla nevoito¬rului raspunsurile in fata persecutorilor. Acest fapt face ca faptele mu¬cenicului si cuvintele sale sa fie considerate ca autentice marturisiri de credinta si evenimente liturgice, care se implinesc in acelasi timp. Biserica a consi¬derat aceste manifestari mucenicesti ca fiind lucrari si roade ale Sfantului Duh si le-a pus alaturi de Sfanta Scriptura. Cuvintele si invataturile martirilor sunt deci considerate ca fiind inspirate de acelasi Mangaietor si sunt lasate Bisericii spre folosul tuturor credinciosilor ei. Sfantul Ignatie Teoforul in epistolele sale ara¬ta ca aceste daruri duhovnicesti sunt oferite de Domnul nostru Iisus Hristos fiecarui membru al Bisericii, prin interventia directa si mijlocirea Sfintilor mucenici, care bine s-au nevoit. Ca urmatori ai patimilor Mantuitorului Iisus Hristos, mucenicii isi poarta crucea impreuna cu Domnul lor, renuntand la ei, pentru ca Iisus Hristos sa traiasca in ei. Domnul nostru Iisus Hristos este deci in ei, in viata lor, incununandu-le suferinta. Ca purtatori ai acestor chinuri, mucenicii se imparta¬sesc de slava lui Dumnezeu si imparatesc impreuna cu El de-a dreapta Tatalui. in acest sens, suferinta lor este vazuta ca act de colaborare si de conlucrare cu suferinta Mantuitorului la opera de mantuire si curatire a lumii de pacate si patimi. Din alt punct de vedere, modul martirilor de a-l marturisi pe Iisus Hristos este un botez care curata complet de pacate, realizand astfel, asemanarea cu moartea si invierea lui Iisus Hristos. Tertulian, in lucrarea sa, De Baptismo, spune ca mucenicii isi dau viata in botezul lor, practicand, in acest fel, bote¬zul sangelui. Daca in botezul cu apa credinciosul primeste iertarea pa¬catelor in botezul sangelui martirul primeste coroana si cununa vietii vesnice din mainile lui Iisus Hristos insusi. Dupa acest botez nimeni nu mai pacatuieste, spune Sfantul Ciprian al Cartaginei. Faptul ca martirul ori mucenicul s-a unit deplin si desavarsit cu Iisus Hristos in jertfa si mucenicia sa este con¬firmat si de cinstirea pe care o dobandeste dupa sacrificiul sau. Biserica a considerat dintotdeauna pe mucenici ca sunt impreuna cu Iisus Hristos si, in acest mod, memoria si toate ale lor au devenit un tezaur de mare pret al ei. Mucenicul este si din acest punct de vedere nedespartit de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si cinstit cu multa veneratie de credinciosi. In martiriul Sfantului Policarp al Smirnei se subliniaza acest adevar: “ne inchinam lui Hristos, pentru ca el este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri ii cinstim dupa vrednicie ca pe uceni¬cii si imitatorii Domnului, pentru neintrecuta lor iubire fata de impara¬tul si invatatorul lor… Noi am dobandit apoi osemintele lor mai cinsti¬te decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul si le-am asezat la un loc cuviincios”.
Prezenta Mantuitorului nostru Iisus Hristos in viata mucenicilor este subliniata si de momentul marturisirii credintei mucenicului inaintea muncitori¬lor si a lumii pagane dezlantuite asupra lui. Aceste clipe se inscriu intr-o noua forma de viata si vietuire care va angaja intreaga fiinta a martirului in proce¬sul de transformare si metamorfozare a lumii. Dialogul sau raportul dintre mucenic si calaul sau n-au decat o singura varianta existentiala “converteste-te sau ucide-ma”. Ca ss Mantuitorul Iisus Hristos, care a marturisit cu seninatate si iubire in fata lui Pontiu Pilat, si mucenicul vorbeste judecatorului sau ca unui prieten, fara sa-l urasca. Cuvintele lui sunt ale Duhului Sfant, de aceea el propu¬ne semenilor sai un limbaj nou, in stare sa vindece necredinta, boala si suferinta cauzata si generata de pacat. De asemenea, vorbele sale determina spre o viata noua si ajuta pe cel care se hotaraste sa se converteasca si sa-l ur¬meze pe Iisus Hristos. De cele mai multe ori martirii canta, intonand cuvinte din Sfanta Scriptura, aratand prin aceasta ca viata impreuna cu Iisus Hristos si in Hristos este un imn de slava adus lui Dumnezeu. in acest sens marturisirea lor este ortofona, in contrast cu zgomotul pacatului si al mor¬tii. Prin aceste manifestari, mucenicii construiesc manifestarea cultica si imnografica a Bisericii in toata plinatatea ei. Opus finnd cuvintelor lor nu poate fi decat bles¬temul promovat de invataturile inselatoare ale paganilor, care-si au origi¬nea in viclenia si perfidia iadului. impotriva diavolului si a tuturor mijloacelor sale ucigatoare de suflet se aseaza constient si senin mucenicul si martirul lui Iisus Hristos, angajat pe calea adevarului si al dreptatii, ca sa lupte impotriva idolilor si intunecimii diavolilor.
Prin urmare, patimitorii lui Iisus Hristos, plini de forta harica si indraznea¬la sfanta se prezinta inaintea persecutorilor cu puterea lui Dumnezeu, pentru a impune in fata lumii, potrivnice credintei lor, credinta si iubi¬rea crestina, pe care le marturisesc cu propriul lor sange. Spre deosebire de lumea pacatului, faptele lor sunt logice, sunt faptele unor fiinte care traiesc in Dumnezeu si dupa poruncile lui Dumnezeu. Cu toate ca lumea ii con¬sidera nebuni si iesiti din minte, mucenicii sunt singurii intelepti si rezo¬nabili, intr-o lume intunecata de satana si deteriorata ori degradata de rau, ranitii pen¬tru iubirea lui Iisus Hristos sunt singurii luminati la minte si la chip. Pe acest ring si stadion martirii au posibilitatea sa infrunte direct si pe propriul sau te¬ren pe tatal minciunii, diavolul. Superioritatea lor rezida in faptul ca ei marturisesc pe adevaratul Dumnezeu in fata caruia “tot genunchiul tre¬buie sa se plece si al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de de¬desubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal”. Pentru pagani si rau credinciosi Dumnezeu se ascunde, dar este gaasit de aceia care-L cauta cu toata inima si impli¬nesc poruncile lui. Mucenicii se desfateaza, prin urmare, de dulceata vietuirii in Dumnezeu si primesc puterea de la Iisus Hristos. in asemenea ambianta, inaintea lui Dumnezeu si a ingerilor Lui, lor le este foarte usor sa schimbe viata teres¬tra pentru viata cereasca. Momentul despartirii lor de trup consemneaza pentru mucenici, inceputul unei vieti reale si al unei experiente plenare de comuniune cu Dumnezeu si cu sfintii Sai. Mucenicul doreste sa se uneasca cu Iisus Hristos, a carui imparatie nu este din aceasta lume, El fiind Dumnezeul real si personal. Trecerea sa din aceasta lume inseamna intalnirea sa cu cel pretuit, iubit si dorit atat de mult, cum se arata in troparul de la sfintele mucenice: “pe Tine, mirele meu, te iubesc si pe tine, cautand, ma chinuiesc”. Ca sa ne dam mai bine sea¬ma de aceasta nazuinta sufleteasca, ne ducem cu mintea la stramosul nostru Adam care, inainte de caderea sa in pacat, traia in comuniune cu Dumnezeu. Cu siguranta, dupa indreptarea noastra prin Iisus Hristos tot comuniu¬nea a ramas ca singura experienta valabila cu tot ceea ce poate avea ea mai intim pentru om.
“Parintii, zice Sfantul Grigorie Palama, ne-au invatat sa cugetam despre Dumnezeu trecand mai intai prin experienta comuniu¬nii”, intrucat numai aceasta forma de traire da voie omului sa-si deschi¬da cugetarea spre cel iubit. Acest aspect subliniaza faptul ca Dumnezeu nu se comporta ca o fiinta abstracta, ci ca o persoana care poate si dores¬te sa stea in relatie cu alte persoane, in comuniune de dragoste. Mai in¬tai Dumnezeu, din iubire dumnezeiasca nelimitata si nemarginita, si-a aratat dragostea sa de¬savarsita, prin coborarea lui la noi cand a luat firea noastra stricacioasa. Cuprinsi in aceasta iubire oamenii urca la Dumnezeu, raspunzand aces¬tei chemari divine inaugurate prin jertfa si invierea Mantuitorului Iisus Hristos. Dumnezeu nu ingusteaza creatura sa prin cuprinderea ei in sine, ci dimpotriva, ea se imbogateste cu fiecare inaintare in Dumnezeu. Tocmai datorita acestei dispozitii sufletesti pentru viata fericita si aces¬tei disponibilitati spre comuniune, mucenicul devine omul intregii lumi si pentru toate timpurile. Sacrificiul sau reflecta jertfa lui Iisus Hristos, Domnul facandu-se si mai vizibil prin ei in lume. Desi El este necunoscut in fiinta lui, totusi este perceptibil in stralucirea sa divina, atat in faptele eroice ale placutilor sai, cat si prin sfintele lor moaste, pline de duh si de adevar. Prin Mantuitorul, mucenicul invata sa traiasca drept, sa discearna binele de rau si, in orice loc sau moment al vietii sale, el doreste sa tra¬iasca numai cu Dumnezeu. Faptul ca mucenicul isi pecetluieste crezul sau prin moarte violenta, aceasta nu inseamna ca el doreste neaparat moartea. Cu toate acestea, tre¬buie totusi sa subliniem faptul ca el este constient ca doar prin jertfa muceniceasca a propriei sale fiinte poate sa ajunga la cel pe care-l iubeste, adi¬ca la Iisus Hristos. Prin sangele sau, el pecetluieste iubirea sa si ea devine ast¬fel singurul mijloc de a fi in iubirea lui Dumnezeu si de a pecetlui aceas¬ta intimitate cu propria sa viata. Acest semn al sensibilitatii sale pline de dragoste divina este subliniat de sacrificiul sau pentru Iisus Hristos, gest care reprezinta plenitudinea iubirii sale fata de atotputernicul Dumnezeu si fata de intreaga lume. Potrivit spuselor Sfantului Clement Alexandrinul, “daca trecem la iu¬bire, martirul este fericit cu adevarat cand marturiseste iubirea divina, pe Dumnezeu si pe Iisus Hristos, pe care iubindu-L, L-a recunoscut ca frate si s-a daruit lui cu totul”.

Experienta comuniunii depline si desavarsite aici, acum si in vesnicie

Rasplata martirului este preamarirea sa in ceruri, adica trairea impreu¬na cu Iisus Hristos si in unire vesnica cu Dumnezeu. De buna seama, suferin¬ta indurata nu are comparatie cu slava cereasca de care s-a invrednicit. Mucenicul traieste in comuniune cu Dumnezeu in viata pamanteasca, iar dupa sfarsitul sau locuieste in comuniune permanenta si neincetata cu Domnul, cu¬noscand in mod desavarsit fericirea deplina in iubirea dumnezeasca. El va primi insutit ceea ce a lasat aici, imparatind impreuna cu Iisus Hristos in vesnicie. Pentru jertfa sa si pentru chinurile sale ingrozitoare si mai presus de fire, el s-a facut vrednic cu adevarat de o amintire nepieritoare, dupa cum spune Eusebiu din Cezareea. Dar mucenicii, chiar daca au ajuns in unire desavarsita cu Dumnezeu, raman totusi in Biserica in ajutorul fratilor si surorilor lor. Vietile sfinti¬lor au fost transmise Bisericii in scris ca sa arate urmasilor modul de a se conduce in viata dupa poruncile lui Dumnezeu. Astfel, “luptele atleti¬lor credintei, eroismul lor victorios in atatea incercari, biruintele pe care le-au avut impotriva demonilor, victoriile pe care le-au obtinut asupra vrasmasilor nevazuti si coroanele pe care le-au dobandit in aceste lupte” raman pentru crestini o experienta demna de urmat si o amintire vesni¬ca. Cinstirea lor este asociata cu cinstirea lui Iisus Hristos si, oriunde este prea¬marit Mielul cel nevinovat, sunt preamariti si mucenicii sai. Biserica a practicat chiar de la inceputurile crestinismului asemenea forme de cult, asa cum arata Sfantul Apostol Iacov in rugaciunea dreptilor, mult insistente si staruitoare. Aceasta manifestare interpersonala de afectiune si cinstire reci¬proca ajuta pe orice crestin sa treaca cu toata biruinta pragurile vietii, depasind si bine gestionand toate obstacolele, incercarile, piedicile si cursele ori capcanele acesteia, daca, bioneinteles, nu suntem prea comozi, lenesi si lasi, ignoranti sau aroganti… Sfantul Ioan Evanghelistul lamureste aceasta traire ecleziala cand spune: “cei 24 de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor”. Mucenicii au trait cu adevarat in “stramtoarea cea mare” si de acolo au venit cu hainele spala¬te in sangele Mielului. Faptul ca ei cunosc stramtoarea si suferinta ii de¬termina in mod cert sa se indrepte spre fratii lor din suferinte pentru a-i ajuta. Biserica in drum spre imparatia cerurilor cheama pe mucenici in ajutor, asa cum se arata in Martiriul Sfantului Arhidiacon si intaimucenic Stefan si Policarp al Smirnei, care ne spune ca crestinii se adunau la locurile unde au fost martirizati sau ingropati mu¬cenicii si, cu bucurie si veselie, sarbatoreau ziua martiriului lor, “ca zi a nasterii, atat pentru amintirea celor ce au savarsit lupta, cat si pentru de¬prinderea si pregatirea celor ce vor lupta in urma”. Tertulian, la randul sau, aminteste ca crestinii faceau rugaciuni in fiecare an pentru cei mor¬ti, cu ocazia aniversarii nasterii lor spirituale si duhovnicesti. Potrivit acestor realitati consemnate in trecutul Bisericii si traite si astazi, crestinii dintotdeauna “se inchinau lui Iisus Hristos pentru ca este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri ii iubesc dupa vrednicie ca pe ucenici, urmatori si imitatori ai Domnului”.
Daca privim fenomenul martiric si martirologic mai in adancul lui vom constata ca experienta duhovniceasca a martirilor depaseste cu mult multumirea per¬sonala de a fi in Dumnezeu. Dragostea adevarata dupa cele ceresti si sta¬tornicia in iubirea divina antreneaza pe mucenici sa nazuiasca sa ajunga dincolo de mantuirea proprie, pana la dorinta inflacarata de a cuprinde pe toti fratii in Iisus Hristos. Daca ne reintoarcem la unitatea dintre mucenici, Biserica si Iisus Hristos, vom constata ca supliciul martiric in Iisus Hristos unifica Biserica adunata in momentul adecvat liturghiei. Cum s-a putut constata, mucenicul si martirul se aduce pe sine jertfa lui Dumnezeu in mijlocul lumii, intru care sunt si numerosi crestini, initiind astfel o adevarata anamneza euharistica. Taina lor se implineste “intru slava lui Dumnezeu” pe altarul imparatiei ceru¬rilor.  Din Faptele Apostolilor si din Vietile Sfintilor stim ca stralucirea Sfantului Stefan, bucuria si zambetul fericitilor mucenici, semnaleaza tai¬nic continutul apofatic al muceniciei lor. Sfintii vad slava lui Dumnezeu si se bucura, amplificand inefabilul experientei lor. Cei ce contempla eu¬haristie sacrificiul martiric si mucenicesc pot observa si constata ca trupurile celor jertfiti pentru adevar sunt transfigurate, iar focul si chinurile nu mai au putere asupra lor. Rezulta de aici ca martirii si mucenicii fac experienta jertfei autentice si impartasirii reale de Iisus Hristos, ca prefacere euharistica. Aceasta experienta nu este alta decat “mireas¬ma placuta” pentru cei ce au patruns cu privirea dincolo de chinul lumii acesteia. De asemenea, multumind Domnului nostru Iisus Hristos pentru comuniunea cu El, martirii transmit slava experientei lor celor credinciosi care-i inconjoara si totodata intregii Biserici. Sfanta Agatonica vedea in mucenicia Sfantului Policarp “slav si maretia Domnului”, drept pentru care ea a ales mucenicia cu increde¬rea ca si cu ea se implineste taina ospatului martiric: “cina aceasta a fost implinita si pentru mine; asadar, trebuie sa iau si eu parte, spre a manca la aceasta slavita cina”. Categoric, Sfanta s-a simtit chemata spre martiriu, asa cum se simtea chemata, la fiecare Sfanta Liturghie, sa se impartaseasca, impre¬una cu obstea crestina, cu trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos. De fapt, toate ac¬tele martirice si vietile sfintilor mucenici subliniaza in acelasi ton miezul ritualului liturgic al Euharistiei, multumirea si impartasirea. in martiriul mucenicilor scilitani citim ca “toti au zis: multumim lui Dumnezeu. Si astfel, impreuna, s-au incoronat cu martiriul domnesc cu Tatal si cu Fiul si cu Sfantul Duh, in vecii vecilor”. Prin urmare, Taina lui Iisus Hristos si a Bisericii Sale se implineste in Taina Euharistiei, a jertfei, a muceniciei si a martiriului, din care si de la care noi, cei delasati, comozi si delasatori avem si am avea foarte multe de invatat si de implinit. Viata martirului nu se sfarseste prin mucenicia sa, ci continua; sfarsi¬tul sau nu este o ruptura, ci o implinire. Prezenta Mantuitorului nostru Iisus Hristos in el si, deci si in noi, este o experienta ce nu se sfarseste. Crestinii primelor veacuri erau pe de¬plin convinsi ca Domnul slavei se descopera si manifesta in bineplacutii Sai biruitori si invingatori, asa cum S-a aratat biruitor in insasi moartea Sa. In acest sens, mucenicia apare ca o experienta harismatica de cea mai inalta traire duhovniceasca. “Ei au cerut viata, care li s-a dat si au impartasit-o si celorlalti”. Dupa unirea depli¬na si desavarsita cu Dumnezeu, dupa cina cea de taina, slujba lor nu s-a incheiat inca, fieca¬re dintre ei constituindu-se intr-un moment sarbatoresc de preamarire a lui Iisus Hristos. Continutul tainic al jertfei lor este pacea care, paradoxal, este transpusa sangeros in martiriu si mucenicie. “Iubind totdeauna pacea si daruind neintrerupt pacea, ei au plecat in pace la Domnul, fara sa lase mamei bi¬serici suferinta, nici dezbinare ori razboi intre frati, ci bucurie, pace, in¬telegere si iubire.” Dupa condamnarea, lapidarea si executia lor, Duhul Sfant poarta de grija si de trupurile martirilor ori a mucenicilor, pastrandu-le ca pe niste odoare de mare pret. Sfintele relicve devin sim¬bolul triumfului martiriului si a muceniciei asupra dezintegrarii, deteriorarii si degradarii. Duhul aduce in prim plan, prin ele, experienta mantuirii si a iertarii, a comuniunii si a iubirii desavarsite. In ele, fiecare comunitate bisericeasca si ecleziala contempla lucrarea plina de har a imparatiei lui Dumnezeu. Pornind de la acest adevar, la sfarsitul Sfintei Liturghii, crestinii sunt trimisi sa impartaseasca lumii darul vietii vesnice, proclamand neincetat Stapania Duhului Sfant.
Un alt aspect al perpetuarii si permanentizarii cinstirii Sfintilor Mucenicii il constituie agapele crestine din Biserica veche. Ele erau insotite de comemorarea mu¬cenicilor ca ocazii si prilejuri anamnetice de comuniune dintre crestini, mucenici si, bineinteles, Domnul nostru Iisus Hristos – „Mielul lui Dumnezeu, Cel care prin Sfanta Lui Jertfa a ridicat toate pacatele lumii”. Evident, trupurile martirilor si ale mucenicilor daruiau si ofereau aceasta po¬sibilitate de intalnire tainica, intre martiri si cei vii. Prin sfintele lor moaste, comunitatea se reunea, se consolidea si se rezidea, incorporandu-se sacramental ca Euharistie, in chinonia desavarsita a Sfintei Treimi. In asa fel ca sarbatoarea unui sfant mucenic era semnul vazut al iubirii Tatalui pentru Biserica, aidoma da¬rurilor euharistice. Prin aceasta taina, a muceniciei si a sfintelor moaste, Mantuitorul imprima tainic lucrarea harului si vesnicia ritmurilor noi ale imparatiei Cerurilor, unde materia devine nealterabila, pnevmatica si pnevmatofora, plina de sla¬va si sfanta. Trebuie sa subliniem inca odata faptul ca sfintele moaste nu au fost niciodata imagini ale unui “memento mori”, ci icoane ale formei viitoare si desavarsite ale trupului lumii acesteia, sfintit prin lucrarea euharistica, sfintitoare si sacramentala a Bisericii. Intelegem de aici ca prin aceste experien¬te ecleziale se descopera clar, limpede si lamurit dimensiunea universala a Sfintei Liturghii precum si angajamentul crestin fata de lume. In Dumnezeiasca Liturghie, la care sunt de fata Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Sfintii Mucenici si toti crestinii, sunt adunate si cuprinse toate elemente creatiei, dispuse in forma per¬fecta a Ierusalimului ceresc, sau cum se exprima foarte edificator, graitor si cuprinzator rugaciunea: “In Biserica slavei Tale, in cer a sta ni se pare”.
Prin urmare, aici si acum in incheiere, gom sustine cu toata taria si convingerea ca, traind experienta imparatiei Cerurilor prin slava hristica a mucenicilor si martirilor, Biserica contempla viata vesnica, prin intermediul sau cu ajutorul soteriologiei si eshatologiei, in cuvintele si gesturi¬le lor. Ea participa la viata nestricacioasa a Duhului inca de aici, astfel ca fiecare comunitate, angajata in sens mistic prin Sfanta Liturghie in taina marti¬riului, a jertfei si muceniciei, si in mod explicit prin incercarile si patimirile din lumea aceasta, asumate intr-un duh de credinta, cu toata responsabilitatea, rabdarea si nadejdea crestina, castiga luciditatea du¬hovniceasca, exprimata in unicul mod eclezial de a fi: “fiti tari in credinta si sa va iubiti unii pe altii”. Daca Biserica ignora aceasta paradigma martirica ori muceniceasca si se detaseaza sau dispenseaza de ea, risca sa uite propria ei natura si propria ei voca¬tie.  Cu alte cuvinte, Biserica si martiriul se adeveresc reciproc. Interpretarea cea mai pro¬funda a martiriului este data in marturisirea cuvantului Bisericii despre harul eshatologic invingator si biruitor, prin care mucenicii, de ieri, de azi, dintotdeauna, se implinesc pe ei insisi viruind lumea. Martirul si mucenicul da marturie lumii pentru Biserica lui Iisus Hristos in care el ramane prin jertfa sa. Totodata, el vorbeste tuturor crestinilor si tuturor timpurilor, spunandu-le ca moartea lor nu este zadarnica, ci ara¬tand felul autentic de a fi al credinciosului, care s-a imbracat in Iisus Hristos – Domnul, Stapanul si Mantuitorul – prin sfanta Taina a Botezului – savarst de catre sacerdotul pururea slujitor si jertfitor, in numele Sfintei si Dumnezeiestii Treimi – Celei de viata facatoare, datatoare si ziditoare.

Drd. Stelian Gombos

Steaua scriitorului sibian, Ion Crisan

On By nelursIn poetryLeave a comment

Zugravind orasul, viata lui intreaga,
Ba cu mana goala, ba cu bidineaua,
Intr-o iarna alba, si atat de vaga,
Ion Crisan ajunse, insusi, alb ca neaua …

Varul tot, din lume, apa si vopseaua
Cate le pictase in atatea case,
I-au ivit pe pleoape, cu rabdare, steaua
Alba precum neaua viselor frumoase…

N-o cautati  cu lupa in vreo galaxie,
Ea va pune toata inima, in mana,
Si atat de buna, si atat de vie,
Steaua lui cea alba, doarme in tarana…

Jianu Liviu-Florian

"La umbra timpului", insemnari despre un poet

On By nelursIn literatureLeave a comment

Sala mare a Muzeului de Arta Roman a devenit din nou neincapatoare, deoarece fosti elevi, fosti colegi sau pur si simplu oameni de bine, s-au adunat pentru a serba intr-un mod deosebit aparitia celui de-al treilea volum de versuri al doamnei profesoare Cecilia Banica Pal, dupa ,,Nelinisti firesti’’ si ,,Sentimente natalizate’’. Intr-un mod deosebit, fiindca momentul a fost, la propriu, de incantare si datorita grupului vocal al Casei Armatei, si datorita celor doua eleve ale Scolii de Muzica ,,Sergiu Celibidache’’ din Roman, talentate si aplaudate frenetic. Pentru ca recitarea versurilor din noul volum ,,La umbra timpului” a fost in cea mai mare parte pe fundal muzical, pentru ca au fost inserate minirecitaluri de vioara si oboi, momente muzicale ale vocalului grup al Casei Armatei, minicenaclul adhoc a fost o surpriza reala pentru doamna profesoara Pal Cecilia, coplesita de emotie. Cei care au prezentat poeziile au vorbit si despre omul  profesor-poet Cecilia Banica Pal, care le-a fost colega, in cazul domnului profesor Ciobanu, sau colaboratoare, in cazul doamnei psiholog Emilia Tutuianu, coordonatoarea Editurii Musatina, prin stradania careia volumul a aparut.
Deoarece iarna tocmai isi scuturase zapada, domnul profesor universitar Tudor Ghideanu de la Iasi, n-a putut sosi pentru prezentarea cartii, aceasta dulce povara revenindu-i mereu doritului si invitatului la acest tip de manifestari, domnului profesor Ciobanu.
Pentru ca momentul solemn al recitarilor inca nu incepuse, domnia sa in stilul usor autoironic menit sa descreateasca fruntile oricui, si-a justificat prezenta mereu repetata in spatiul muzeului ,,Mai demult, mama unui demnitar romasacan spunea in cancelaria Liceului 5, intr-un alt context, evident ,,De cate ori deschid televizorul, numai pe Ceausescu il vad”. Acum, dumneavoastra puteti spune la fel despre Ciobanu, care mereu apare in fata dumneavoastra. Regret, fiindca in locul meu trebuia sa fie scumpul nostru maestru, domnul Tudor Ghideanu, profesorul universitar de la Iasi, care din cauza ,,frumosului’’ de afara, n-a mai putut veni.  Eu sunt in  dificultate, nici nu stiu cum sa ma adresez autoarei: ,,scumpa mea eleva, draga mea colega, draga mea in cheia sol (fiindca noi ne-am cunoscut la Scoala de Muzica)’’. Sunt in dificultate pentru ca noi avem acum in fata carti de literatura, si nu trebuie s-o mai felicit pentru interpretarea la pian fara partitura, ci pentru ca scrie o frumoasa poezie, fara sa aiba o relatie cu un anumit stil, sau cu un anumit alt autor, dumneaei fiind unica in modul de exprimare. Este o colaboratoare si coordonatoare deosebita la tanara editura romascana ,,Musatinia”, oferindu-ne un alt volum de poezie, volum care de data aceasta parca ii reflecta biografia, ca o metafora. Sa nu uitam ca a fost profesoara de romana dar mi-a fost colega, si poate de aceea la volumul de poezie de fata am avut onoarea de a scrie post-fata, prefata fiind a multpretuitului domn profesor universitar Tudor Ghideanu, care se trage nu de departe  si este academician, academician international.
Din acest volum rezulta ca autoarea stie ca viata nu inseamna numai bucurii, dragoste, flori, existenta ,,cu capul in nori”. Ca s-o intelegi nu-ti trebuie cartea de logaritmi, trebuie sa fi trait viata asa cum este ea, pentru ca este o reflectare a realitatii de toate zilele, asa cum o surprinde Cici, poetic, nu ca pe un reportaj dintr-un ziar. In frumoasa ei poezie, printre randuri poti citi ca nu are volume mari ci volume cu amar, pentru ca viata este o lupta. In versuri arata frumusetea bataliei, arata ce insemna blazoanele victoriei, dar mai arata si cum este atunci cand ramai singur acasa si nu-ti mai poti permite sa deschizi sifonierul cu blazoane, sifonierul cu spadele, sau pe cel cu coroanele cu care ai fost incoronat in viata. Ai spune ca ea isi reaminteste la gura sobei ce a fost, traieste ce este si se gandeste cu emotie daca maine va mai fi ceva, si daca va mai fi, ce si cum va mai fi. Este mereu o poeta interogativa, preocupata nu numai de ce va fi, ci si de ce a fost asa. Pentru ca a fost profesoara de romana este legata de continentul Eminescu, iar Eminescu spune undeva ca trecutul si viitorul sunt a lumii doua fete. Se pare ca in poezia dumneaei sunt trei fete: exista trecutul, exista prezentul si viitorul. Pentru ea trecutul insemna amorul, prezentul amarul, viitorul inseamna amnar: o scanteiere scurta, si nu se stie ce se va fi pe urma. Unii spun: dupa noi potopul, poeta spune altfel: dupa noi va veni infinitul. Si-n felul acesta ne invata sa nu fim revoltati, sa nu fim baricadisti desi ea este baricadista, dar pentru baricadele ei nu foloseste  caramizi si scanduri, ea se duce pe toate campurile si campiile din jur, culege buchete de flori pe care le pune in fata spunandu-i vietii: Hai viata, vino si loveste in mine! Desigur viata, vazand atata bucurie si frumusete de flori, trece pe langa ea, poeta ramanand singura. Poezia ei este profund meditativa, si daca alti poeti fac haz de necaz, ea inlocuieste hazul cu meditatia, si nu face meditatie de necaz, ci ne spune noua necazul, cu meditatie. Citind o carte din trilogia ,,Pal’’- iana (spun asa introducand-o in marele stil al planetei), rezulta mereu ca asta este viata, daca nu, poti sa te duci, dar de fapt ramai tot cu noi, si amandoi brat la brat vom sti sa luptam. Dumneaei a luptat o viata intreaga, si-o felicit nu doar pentru cartea din fata mea, ci si pentru galaxia ei de baieti pe care o are in jur, ma refer la cei doi fii  admirabili care sunt prezenti aici in sala. Cartea de fata, pe langa faptul ca are un autor pe care-l vedeti langa mine, grafica admirabila fiind realizata de unul dintre cei doi baieti, motto-ul de celalat, mai are la inceput o prea indelungata, frumoasa si minutioasa prefata semnata de maestrul profesor universitar Tudor Ghideanu. Volumul pe care-l veti aplauda, mirandu-va ca si la Roman se poate asa ceva, este in fond un lexicon care cuprinde nume mari  si nume multe, nefiind doar o suma de poezii la care trebuie sa tragi perdelele, sa stingi televizorul, sa scoti radoul din priza,  si dupa ce se lasa intunericul,   sa-l citesti.”
Pentru ca doar l-a suplinit pe domnul prof. Ghideanu cu expunerea sa, domnul profesor Ciobanu si-a cerut metaforic  iertare, considerand ca spusele domniei sale n-ar fi fost a la George Calinescu, parere cu care nimeni nu a putut fi de acord.  N-a incheiat fara sa sublinieze faptul ca si la Roman se nasc oameni, stiindu-se statutul de ,,provincie’’ al municipiului nostru fost capitala de judet, defavorizat economic si admnistrativ dupa alipirea la Bacau sau Piatra Neamt.  Pentru a-si sustine convingerea, a adus si prezentat celor din sala mai mult de 12 volume aparute in ultima luna de zile, ale autorilor romascani, dintre care enumeram cateva: ,,La umbra timpului’’ autor Cecilia Banica Pal, ,,Mama si cu fratii grasi’’ autor Tudor Ghideanu, ,,Tu, iubirea mea cea mare’’ autor Natalia Rusu,  ,,Nunta neagra’’ autor Gheorghe Andrei Neagu, poezii hayku autor Tipordei Ioan, ,,Trecand pe zebra vietii.. autor Mihai Horga, ,,Paznicii peretilor’’ autor Corneliu Paiu, ,,Regasirea instrainarii’’ autor Mihai Stirbu, ,,Pur si simplu” autor Ioan Dobreanu, ,,Cultura lui  Eminescu’’ autor Viorica Constantinescu, grafica Violeta Lacatusu, un album de arta al lui Iosif Haidu, si nu in ultimul rand ,,Olnefonismul’’, al treilea volum al trilogiei avangardiste ,,Mileniul trei pe portativ’’ autor Gh.A.M. Ciobanu. Mai mult, in urma cu vreo 15 ani, cand s-a conturat perspectiva unui festivalul de muzica la Roman, domnia sa l-a botezat ,,Bagheta de Cristal’’, argumentul fiind cele peste 20 de personalitati ale muzicii, plecate din urbea musatina. Un reprezentant al conducatorior culturii judetului Neamt, domnul Cristian Livescu, surprins la auzul listei care incepea cu Sergiu Celibidache, Mihail Jora, D.D. Botez, George Pascu, a declarat placut surprins, (sau, poate cu o usoara invidie…) ,,Pai, daca Piatra ar fi avut macar jumatate din numarul muzicienilor romascani, ar fi ajuns oras international”. Parafrazandu-l, domnul profesor i-a felicitat pe toti cei din sala, aratandu-si bucuria ca unul dintre oamenii de cultura ai orasului super-international Roman, poarta numele Cecilia Banica Pal.
Un adevarat periplu sonor prin poezia Ceciliei Banica Pal a fost recitarea, pe fundalul muzical discret, asigurat de grupul vocal al Casei Armatei si de elevele Scolii de Arta ,,Sergiu Celibidache’’, a versurilor din proaspatul volum.
Aflandu-se printre oameni care-o pretuiesc, avandu-i aproape pe fii si pe un nepot, s-a adresat celor de fata si doamna profesoara Cecilia Banica Pal.
‘’Mi-e tare greu sa vorbesc intr-un moment in care auditoriul este unul inzestrat cu foarte multa sensibilitate, cand o parte dintre dumneavoastra ati fost cei pe care v-am privit in bancile scolii, si pentru care am pastrat impreuna icoana celor care ne deschideau sufletul spre cultura. ,,La umbra timpului’’ s-a nascut tocmai dintr-o meditatie asupra timpului pe care l-am trait. Timpul este ireversibil, este adevarat, totusi exista, asa cum spunea Marin Preda ,,repetabila povara’’. Iata, intr-o alta maniera la mine s-a materializat tocmai in aparitia acestui volum in luna februarie, luna in care m-am casatorit, si-n care venind demult cu trenul de la Faurei – Braila, am ajuns la Roman unde am stat o zi, fara sa stiu ca aici ma voi stabili. Parcul era plin de zapada si consideram, noi fiind tineri atunci, ca decorul acela de iarna era darul pentru nunta noastra. Dupa 58 de ani de casatorie, iata ca in acelasi zile de februarie traiesc o alta emotie, pot afirma ca mult mai puternica pentru ca este la o alta varsta, cand altfel percepem lumea. Am socotit ca si acesta este un dar, un dar pe care l-am primit cu intarziere, tocmai pentru aceasta viata pe care am dus-o La umbra timpului. Cate nu se intampla la acesta umbra pe care noi o simtim. Nu este perceptibila, dar este in noi. Traim aceste emotii, traim faptele, intamplarile, iubirile, dezamagirile; toate le traim in timp si le pastram in timp. Vedeti, pentru mine, tot ce mi s-a intamplat a fost un sir de, n-as putea sa spun ca nu numai de trairi, ci de incercari date pentru a vedea existenta mea, poate si-n poezie. Am inceput foarte timpuriu sa scriu, dar timpul mi-a fost potrivnic, mi-a fost dusman chiar. N-am putut sa ma debarasez de poezie, n-am scris, am purtat-o in suflet, am citit poezia altora,  am plans, am ras poate pentru ca mi s-a oferit altceva. Mi-a oferit Dumnezeu doi copii inclinati spre arta si-i vedeam pe ei, ma vedeam prin ei, si toate astea au fost timp. Timp rascolitor, asa cum spuneam intr-o poezie din ,,Sentimente metalice’’, timp care ne-a marcat existenta, timpul in care asteptam linistea ca totdeauna, linistea de dinainte de noi, linistea  de dupa noi, unde ne gasim in acest timp care ne-a fost dat. Dar o alta fateta, pentru ca n-o sa discut prea mult despre poezia mea, o alta fateta a vietii mele si a existentei poeziei mele, este influentata de oamenii acestui oras carora le-am dedicat o poezie, pe care-o voi recita: ,,Labirintul pasilor uitati’’. Sigur, invatand la Buzau, un oras cu un potential cultural, tot un oras in care oamenii traiesc arcade in timp, cand am venit la Roman am gasit acesti oameni, deschisi spre ce imi placea mie. Eu multumesc tuturor fostilor mei elevi, au fost minunati, si pe unii ii vad aici in sala. Au fost cei care m-au ascultat, poate m-au aprobat sau nu, nici pe mine nu m-a interesat lucrul acesta, ci m-a interesat sa le daruiesc dovada, sufletul meu. Pe parcursul anilor mi-au demonstrat acest lucru, mi-au aratat respect si stima de care avem fiecare nevoie. Elevii au fost sprijinul meu moral in orice activitate, si pe unii ii vad aici. Apoi au fost oamenii de cultura. Muzeul de Arta a fost locul in care m-am simtit intotdeauna bine; totdeauna am avut altceva de invatat, totdeauna a fost domnul profesor Ciobanu care ne-a incantat, care ne-a invatat, care  ne-a plimbat in toate domeniile, este unic. Stiu ca-i este greu ca fiecaruia sa spuna cuvinte, dar el le spune din suflet, a daruit,  si de aceea si noi ceilalti  am fost receptivi la arta. Datorita domnului Ciobanu, generatii intregi au gustat arta, in toata plinatatea ei, fapt pentru care noi ii multumim.
Toate generatiile de elevi, toti oamenii de cultura ai Romanului, in timp au dat dovada de receptivitate, si spiritual si material. Fiecare mi-a dat ceva: puterea de a vorbi in fata dumneavoastra, puterea sa scriu, puterea sa ma simt fiu al Romanului, fiindca din 1958 pana acum aici am trait si aici m-am contopit cu idealurile intelectualilor, muncitorilor, oamenilor din Roman. Poate va intrebati de ce am subliniat cuvantul ,,muncitorilor”. N-am sa uit niciodata: 30 de ani din viata le-am fost profesoara la seral si cred ca nimeni n-a putut sa-i cunoasca mai bine decit un profesor care 30 de ani ii astepta sa vina de la fabrica, sa-i asculte, sa-i inteleaga si va spun sincer, cand am fost prima oara la Tevi ca diriginta sa stiu cu cine lucrez, si-am  vazut tevile incandescente, i-am vazut pe elevii mei pe jumatate dezbracati, curgandu-le sudorea de pe ei, i-am socotit eroi. Sincer va spun, sunt mandra de generatiile care au iesit de la seral in Roman. Nu conteaza titlurile pe care le-au dobandit, toti oamenii care au trecut la seral prin liceul nostru sunt oameni deosebiti si-i pretuiesc pentru ca-si luau din timpul lor ca sa invete, si la randul lor acum daruiesc fiindca au devenit pictori, poeti, ingineri, profesori, muncitori de inalta calificare, maistri.’’
In cuvantul final, i-a multumit doamnei Tutuianu, reprezentanta Editurii Musatina, pentru harul pe care-l are, pentru ca si aici trebuie sa ai ceva de spus, cu o grafica frumoasa, sa stii sa realizezi carti, sa-i multumesti pe cei care au creat. I-a multumit pentru ca i-a fost eleva, si pentru tot ce a facut pentru sarbatoarea de astazi. Le-a fost recunoscatoare si celor din grupul vocal al Casei Armatei, si elevelor de la Scoala de Arta care au contribuit la realizarea momentelor muzicale.
,,Daca un moment din viata este ca acesta pe care l-am trait eu astazi, inseamna ca planeta, asa cum spune domnul profesor Ciobanu, nu va pieri niciodata. Va multumesc!’’

Mihai Stirbu

KOSSUTH LAJOS SI „LUPTA PENTRU ELIBERAREA UNGARIEI”

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Peste cateva zile, in Romania, dar si in alte zone ale Europei de sud-est, se va marca implinirea a 163 ani de la izbucnirea Revolutiei de la 1848 – 1849, eveniment politic major care a zguduit din temelii structurile de tip feudal a Imperiului Austro-Ungar care cuprindea intre fruntariile sale Ungaria, cat si Transilvania romaneasca. Dupa cum se stie, dupa o absenta de peste trei secole, cvasitotala de pe harta Europei ca stat independent, suveran, de sine statator, Ungaria dadea semne ca nu mai tolereaza conditia de colonie a imperiului si, incurajata de revoltele de la Paris, Milano si Viena , a declansat, la 3 martie 1848, o miscare de protest ce viza obtinerea statutului de independenta si a libertatii pentru aceasta tara.
Dupa cum se stie, monarhia habsburgica a refuzat vreme indelungata acordarea drepturilor democratice atat Ungariei, cat si celorlalte provincii anexate Imperiului. Revolutionarii maghiari au promovat ideea obtinerii libetatii cuvantului si a constiintei, eliminarea claselor sociale, anularea legii de scutire de taxe si impozite a nobilimii si crearea conditiilor pentru acordarea de drepturi cetatenesti pentru tarani prin abolirea iobagiei.
Desi parea sa fie o perioada extrem de favorabila pentru protestatari, deoarece coroana Imperiului revenise, de scurta vreme, tanarului si putin experimentatului imparat Franz Joseph, sub influenta puternica a imparatesei Sofia, Austria a refuzat acordarea oricarora din drepturile mentionate. In acele conditii, Ungaria s-a autoproclamat ca Republica si l-a ales pe Kossuth  ca guvernator  al noului stat.
O asemenea decizie a fost salutata cu entuziasm de aproape toate clasele sociale maghiare multumite pentru acest prim pas de reafirmare atat a Ungariei pe scena politica europeana in calitate de stat de sine statator.
Dovedind o deosebita abilitate politica, Kossuth Lajos a prezentat miscarea revolutionara drept un razboi pentru eliberarea Ungariei, actiune la care a incercat sa atraga si alte minoritati etnice din cadrul monarhiei. Asa se explica faptul ca el a beneficiat de ajutorul a numerosi macedo-romani , sarbo – croati , sau aventurierul general polonez Jozsef  Bem.
Miscarea protestatara maghiara a dat curaj si altor provincii din spatiul sud-est european de a declansa miscari de protest si promovarea unor obiective sociale, politice, economice etc. Am in vedere in mod deosebit  miscarile revolutionare din tarile romane, care, intr-o oarecare masura, au cooperat cu miscarea revolutionara maghiara. Cercurile francmasonice din cele doua parti au facut eforturi deosebite pentru apropierea intre liderii revolutionari maghiari cu cei din tarile romane. Personal, Nicolae Balcescu a incercat, zadarnic, sa actioneze ca liant si sa aplaneze starile conflictuale izbucnite intre revolutionarii ardeleni si cei maghiari .
Desi Kossuth Lajos era de orientare declarat liberala, iar miscarea sa a dat multe sperante poporului maghiar subjugat de imperialii vremii, in cele din urma, atat el, personal, cat si ceilalti lideri maghiari s-au dovedit extrem de nationalisti si egoisti, dar si primitivi din punct de vedere politic; desi obiectivul lor declarat era eliberarea Ungariei si obtinerea de drepturi cetatenesti, social-politice si economice, care odata castigate ar fi produs mutatii majore, de esenta, in societatea vremii, s-a dovedit ca ei militau, pe fata, ca de astfel de libertati si drepturi sa nu beneficieze si celelalte minoritati etnice din imperiu, aflate intr-o stare la fel de deplorabila ca poporul maghiar.
In loc sa profite de izbucnirea in Transilvania, indeosebi in muntii Apuseni a unei extrem de curajoase miscari revolutionare, Kossuth Lajos, facandu-se ecoul intereselor nobilimii maghiare, a declansat un razboi impotriva romanilor ardeleni. In cadrul acestor lupte absurde, liberalul Kossuth Lajos a incurajat, tolerat si incitat la crime abominabile impotriva adversarilor sai din Transilvania, care au condus la uciderea a peste 60.000 de romani si stergerea de pe fata pamantului a circa 200 de sate , precum si a nenumarate biserici si asezaminte manastiresti. Datorita nefastei sale angajari intr-o disputa cu un alt popor, care aspira, la randul sau, la fel de justificat, la libertati democratice si la o existenta demna, Kossuth Lajos si ceilalti conducatori unguri au usurat, in mare masura, sarcina imperialilor austrieci de a infrange astfel de miscari protestatare. Daca, in loc sa angajeze lupte impotriva romanilor ardeleni, fortele revolutionare ale lui Kossuth Lajos s-ar fi aliat cu acestia, el ar fi sporit substantial sansele reale de victorie ale miscarilor revolutionare izbucnite in imperiu, luptad cu sanse de reusita impotriva armatei austriece si a celei tariste, venita in sprijinul monarhiei habsburgice. Pierderile materiale si umane au fost uriase si in tabara maghiara. Insusi poetul Pet?fi Sándor a fost luat prizonier, in timpul luptei de la Albesti, de langa Sighisoara , dus in Rusia si apoi trimis in Siberia, unde isi va gasi sfarsitul, dupa 12 ani de detentie grea.
Prin intermediul trupelor tariste, solicitate de imperialii austrieci, venite in Transilvana in acest scop, austriecii au reusit sa invinga miscarea revolutionara din Ungaria si Transilvania, dand ulterior frau liber represiunii.
In august 1849, ca urmare a esecurilor zdrobitoare suferite, Kossuth Lajos se retrage la Arad , unde demisioneaza din functia de guvernator al Ungariei in favoarea generalului Görgey. Dupa doar 6 zile, pentru a  scapa si a nu fi arestat de fortele imperiale de la Viena, Kossuth traverseaza Dunarea pe la Orsova  si, dupa o calatorie lunga, ajunge la K?tahya, unde guvernul Imperiului Otoman ii stabileste domiciliul de exilat, in Turcia. Pe cand se gasea la Vidin , el trimitea o scrisoare ministrului de externe englez, lordul Palmerston, scrisoare prin care solicita sprijin pentru ceilalti exilati ai revolutiei maghiare.
Dupa cum se stie, Kossuth Lajos va ramane in Turcia pana in septembrie 1851, fiind urmarit atat de serviciile secrete turce, cat si de cele austriece. In aceasta perioada el a mentinut legaturile cu organismele francmasonice, care au preintampinat orice actiune de represiune indreptata impotriva sa.
Prin lobby-ul puternic promovat de miscarea francmasonica nord-americana , la 9 februarie 1950, presedintele nord-american Zachary Taylor  determina parlamentul Statului Ohio, dar si Camera Reprezentantilor de la Washigton sa adopte o motiune prin care se cerea Turciei eliberarea lui Kossuth si a emigrantilor unguri din Turcia.
Aceasta actiune a determinat influentele forte francmasonice din S.U.A. sa declanseze o adevarata uvertura diplomatica in sprijinul lui Kossuth si a adeptilor sai. Viitorul presedinte nord-american, Fillmore, a continuat actiunile politice favorabile cauzei lui Kossuth si a obtinut votarea rezolutiei senatorului Henry Foote de Mississippi, referitoare la trimiterea unei fregate a marinei nord-americane pentru a aduce familia Kossuth in America. Urmare a interventiei insistente a influentelor cercuri francmasonice nord-americane, s-a reusit ca, la 10 septembrie 1851, familia lui Kossuth sa se imbarce pe fregata la Smirna, asigurand plecarea sa dintr-o zona de maxim risc pentru propria securitate. Dupa o scurta escala in Anglia, Kossuth debarca, la 5 decembrie 1851 la Staten Island, in statul New York, iar la 30 decembrie 1851 ajunge la Washington D.C. Inca de la venire, pe tot parcursul sau pe teritoriul american, au loc primiri entuziaste si banchete, in persoana sa fiind salutat un erou european ce lupta impotriva regimului totalitar al Imperiului Habsburgic . Kossuth Lajos si insotitorii sai beneficiaza de concursul larg al emigratiei maghiare, dar si al cercurilor francmasonice, cauta sa obtina sprijin material, politic si diplomatic pentru noile sale activitati privind destabilizarea situatiei din Imperiul Habsburgic . Vor avea loc turnee in mai multe state nord-americane, urmate de entuziaste receptii, dar si de discursuri fulminante , atat din partea gazdelor, cat si a oaspetelui maghiar. El se va bucura incepand cu 1851 si de sprijinul unui important cotidian nord-american, New York Times, la al carui banchet, din 15 decembrie 1851, Kossuth Lajos va tine un discurs in care, culmea, aducea elogii ideii de libertate a poporului, de respect fata de istoria, limba si traditiile lor. Mai mult, Kossuth vorbea despre energia si geniul fiecarei natiuni care trebuie sa se bucure de respect si consideratie, deoarece, in opinia sa, „toate popoarele sunt capabile de nobile impliniri”. Adoptand o atitudine abila, oportunista am spune noi, si dovedind o buna cunoastere a mentalitatii poporului american, pentru a-i castiga si mai mult increderea pentru proiectele sale viitoare, Kossuth Lajos incerca sa-si convinga auditoriul ca el era campionul luptei europenilor pentru libertate si independenta. El nega orice posibila acuzatie ca ar fi luptat pentru dominarea rasei sale asupra celorlalte etnii si sustine ca intreaga sa activitate a vizat eliberarea poporului sau si combaterea oricaror forme de despotism. In opinia sa, marile armate ale statului sunt „elemente despotismului”. Ziarul NewYork Times a aratat o atitudine extraordinar de favorabila lui Kossuth si luptei acestuia. In paginile respectivului ziar se regaseste cronica turneului efectuat de Kossuth Lajos in timpul scurtei sale sederi pe pamant nord-american . Cuvantarile si declaratiile sale se bucura si gratie acestui ziar de o larga mediatizare, atragand numerosi suporteri pentru promovarea politicilor viitoare ale lui Kossuth.
Dealtfel, dupa propriile declaratii ale membrilor staff-ului redactiei acestui ziar, ei au imbratisat cauza maghiara si pe cea a lui Kossuth, intrucat au vazut in ele expresia dragostei fata de principiul libertatii si nationalismului.
A contribuit la o astfel de atitudine si necunoasterea detaliilor privind desfasurarea revolutiei maghiare de la 1848 – 1849. Prin intermediul numeroaselor relatari consacrate intalnirilor, discutiilor si chiar declaratiilor personale, Kossuth este privit in America drept un erou al luptei impotriva despotismului imperial austriac.
Datorita relatiilor cordiale, dupa revenirea sa in Europa, pe timpul sederii la Londra, Kossuth a activat ca si corespondent al ziarului New York Times. Din capitala britanica, Kossuth Lajos va trimite numeroase depese ziarului New York Times cu informatii de ordin politic si diplomatic privind Marea Britanie si continentul european .
Mai este de mentionat ca, Ludovic Kossuth a beneficiat si de sprijinul si de prietenia personala a fondatorului ziarului New York Times, Raymond, care, cu diverse prilejuri, va raspunde atacurilor indreptate impotriva lui Kossuth si la interventia caruia s-a acceptat angajarea sa in calitate de corespondent al ziarului la Londra.
Dupa cum se stie, avand in vedere riscurile constante la care era supus, Kossuth paraseste, dupa un amplu turneu nord-american, aceasta tara, la 14 iunie 1852, la bordul navei de linie Africa, sub numele fals de Adam Smith si Lady Smith. El a ramas, se pare, in capitala Marii Britanii  pana in 1861, cand se muta la Milano si apoi la Torino, urmand sa locuiasca aici pana la decesul sau.
In toata aceasta perioada, Kossuth nu renunta la activitatea sa politica. La 5 mai 1859 se intalneste cu imparatul Napoleon al III-lea, la Paris. In acelasi an este ales presedinte al Directoratului National Maghiar  in mai 1862. Preocupat de mutatiile ce avusesera deja loc in Europa de sud-est, el initiaza un plan pentru o Federatie a Dunarii . Datorita conjuncturii internationale a momentului respectiv, niciunul din proiectele sale nu va avea castig de cauza. Totusi, miscarea revolutionara condusa de Kossuth Lajos a avut o importanta uriasa pentru noile prefaceri in Europa Centrala.
Nici chiar imparatul Franz Joseph nu ramane indiferent fata de miscarea protestatara din Ungaria. De teama unor noi revolte si pentru a descuraja orice forma de secesionism politic, imparatul va achiesa la Asociatiile Unguresti la putere si la constituirea Imperiului dualist, bicefal Austro-Ungar.
In felul acesta, dupa abile negocieri si compromisuri, se implinesc multe din obiectivele Revolutiei de la 1848 – 1849, dar chiar daca Ungaria devine partener in monarhia Austro-ungara, nu se poate vorbi ca se realizeaza si idealul identitatii maghiare.
In pofida progreselor obtinute de clasa politica budapestana, Kossuth ramane un izolat, fiind obligat sa moara in exil , departe de tara pentru a carei libertate luptase.
Dr. Dan BRUDASCU

PRIMAVARA

On By nelursIn poetryLeave a comment

Ca o boaba stravezie Luna-i argintie,
cerul e intunecat, cu nori negri incarcat.
Fiindca astazi a plouat Primavara a-ncercat
sa curete atmosfera si sa incalzeasca Terra.

Dimineata m-a trezit din somn fluierarul
mi-a placut cantecul lui, sigur are harul.
A plouat si a tunat, au venit cocorii,
intr-un „V” frumos marcat ei spintecau norii.

Soarele a rasarit din nou dupa ploaie,
e superb ca peisaj cum stau norii claie.
Unii pomi au inverzit, e un verde crud…
si raspandesc florile mirosul lor nud.

florile

Stau pisicile la soare tavalindu-se in praf
miorlaie in cor motanii ca si un taraf.
Mieii zburda in poiene si nici nu gandesc
ca urmeaza sacrificiul Pastelui lumesc.

Se simte in atmosfera profunda schimbare
chiar si oameni zambesc e o incantare…
Toti traim o transformare – pentru unii-i clar –
Primavara le trezeste instinctual primar.

Cârdei V. Mariana

Valurile „Dunarii Galati” – I

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Se apropie finalul sezonului 2010-2011 al Campionatului National de Hochei. C.S.M. Dunarea Galati, echipa de suflet a hocheiului galatean, continua sa surprinda – evolutiile remarcabile alterneaza cu rezultatele umilitoare din anii precedenti! Discrepanta intre rezultate este atat de mare incat ai impresia ca sub culorile clubului joaca doua echipe, complet diferite!
Acum, in prag de sfarsit de sezon, tragem linie cautand sa identificam plusurile si minurile echipei, analizand totodata cauzele care conduc la aceste rezultate.
Pentru a realiza performante C.S.M. Dunarea Galati are nevoie de trei lucruri –
finantare, un lot valoros si o echipa de conducere (management) profesionista. Aceste trei cerinte sunt atat de necesare incat nu pot genera performanta daca nu se completeaza reciproc.
La Galati situatia este, din pacate, dureroasa. De ce? Voi explica detailat analiza facuta, independent, avand la baza notitele consemnate de-a lungul celor cateva intalniri aleatorii avute cu diversi iubitori ai sportului cu pucul si crosa – antrenori, jucatori, oameni din administratie si foste glorii ale hocheiului romanesc.
Sa incepem cu lucrurile pozitive. Echipa galateana joaca in semifinalele Campionatului National si a castigat medalia de bronz invingand in finala mica, a Cupei Romaniei, Steaua Rangers cu 4 – 3, o victorie de moral, de palmares si totodata o surpriza placuta, neasteptata nici de cei mai optimisti suporteri ai echipei – un pas enorm daca ne gandim ca echipa era in prag de desfiintare. De la rezultatele umilitoare din anii precedenti la medalia de bronz este un salt remarcabil care i se datoreaza in principal unui singur om – Ionel Corciova. El a reusit sa faca diferenta intre C.S.M. Dunarea Galati din ultimul deceniu si C.S.M. Dunarea Galati de astazi. Pasiunea, fondurile alocate, experienta si dorinta de a face performanta a omului de afaceri, fost castigator al Cupei Romaniei cu formatia galateana, si-au spus cuvantul.
Prezenta jucatorilor slovaci (Boris Ruzicka, Juraj Zemko, Eduard Hartmann, Tomas Porubsky, Michal Benadik, Stanislav Gavac) in randurile echipei noastre au consolidat, atat cat s-a putut, valoarea lotului – contribuind totodata la imbunatatirea calitatii jocului echipei concretizata printr-un plus de viteza si tehnicitate in evolutiile echipei. Acest sezon a fost o combinatie reusita intre ambitia de afirmare si pofta de joc a acestor remarcabili tineri jucatori slovaci dublata de experienta si daruire fostelor glorii ale echipei nationale – Catalin Geru, Andrei Nutu si Radu Viorel. Trebuie sa mentionam si contributia jucatorilor harghiteni Levente Elekes si Atilla Tanko care prin jocul prestat si golurile inscrise in finala mica au adus medaliile de bronz la Galati.
Un alt lucru pozitiv pe care clubul de la Dunare l-a implementat cu succes inainte de revolutie au fost investitiile in echipele de juniori. Acest lucru a fost pus in evidenta de prezenta in numar mare al sportivilor galateni in tricourile echipelor bucurestene (Steaua si Dinamo). Zeci de jucatori au reprezentat Steaua Bucuresti contribuind la castigarea Campionatului National si al Cupei Romaniei, talente care au fost incorporate „la ordin” fara ca clubul galatean sa beneficieze in mod direct de cei mai buni dintre ei. Daca ne uitam cu atentie la componenta actuala a echipei Steaua Ranger Bucuresti observam ca acesta metoda de a „dona” gratuit tinere talente echipei bucurestene este inca o practica de actualitate, desi clubul galatean a investit enorm in respectivii juniori. Poate d-l presedinte Brandabur ne poare lamuri de ce si pe ce, au ajuns respectivii jucatori la Steaua?
Un lucru de neinteles pentru iubitorii hocheiului galatean este lipsa sponsorilor. Galatiul cu un flux financiar de cateva ori mai mare decat al orasului Miercurea Ciuc nu reuseste sa atraga nici o zecime din suma de sponsorizare a echipei harghitene. De la infiintarea clubului galatean s-a practicat hochei de performanta numai cu finantare de la stat, o metoda invechita insa pentru ultimele doua decenii, caci din 1989 contributia statului a scazut dramatic iar sportivii au ajuns sa joace hochei doar din placere. Accidentarile, lipsa unor prime si salarii atractive, a unor facilitati de recuperare si a unui proiect de lunga durata a hocheiului galatean au condus la situatia actuala – cu exceptia acestui sezon, echipa de seniori a clubului de hochei galatean a facut doar figuratie in ultimii 15 ani in competitiile interne.
Lipsa sponsorilor este in mare masura datorata conducerii clubului. Atragerea unor sponsori nu se poate face daca nu ai platforme de comunicare, nu ai o organizare solida si o strategie pe termen lung.
 O parte din vina cade si in spatele administratiei patinoarului. Acesti domni sunt complet depasiti de realitate si se ocupa cu orice, numai cu administrarea arenei nu. Va dau cateva exemple: toaletele pentru public arata deplorabil – nefunctionale si lipsite pana si de hartie igienica, in patinoar se fumeaza, se sparg seminte, se injura – comportament huliganic intretinut de administratie prin puterea exemplului, mantinela, scaunele, cabinele de pedepse, suprafetele de protectie din plexiglass nu au fost schimbate de decenii desi s-au alocat bani frumosi pentru modernizarea arenei. In Canada manageri si administratori cu asemenea performante si nivel de implicare nu li s-ar da pe mana nici masina de ascutit patine!
Cand eram copil pe terenurile de sport din jurul arenei se putea alerga. Existau porti de hochei uzate sau de fotbal instalate unde aveai posibilitatea sa te joci si sa te antrenezi cat doresti. Astazi, administratia patinoarului le-a transformat in garaje si parcari „rentabilizand”, in conceptia lor, activitatea acestei baze sportive. Cata lipsa de viziune si respect pentru miscarea sportiva din Galati au acesti domni!
La meciul cu Sport Club Miercurea Ciuc, in tot patinoarul, nu s-a gasit o foaie de plexiglass! Desfasurarea partidei a stat mult timp sub semnul intrebarii, meciul incepand cu ingaduinta echipei adverse, cu o ora intarziere! Ora in care instalatiile frigorifica si de iluminat au functionat in pierdere! Pe banii cui d-lor?! Ai contribuabililor. Atat de bine administrati voi banul public ca nu sunteti in stare sa aveti doua, trei foi de protectie rezerva?! Mai mult, unul din resposabili, nemultumit de decizia antrenorul suedez de a nu intra pe gheata, „gandea” cu voce tare: „Daca nu le convine, sa joace-n Liga M.O.L.!” Stimate domn, nu te supara dar este o onoare sa ai castigatoarea Ligii M.O.L. pe gheata! La conditiile pe care le oferiti nici in liga a doua nu meritati sa jucati. S-au convins de acest lucru si juniorii comunei Carta care au ramas fara celulare si bani, bunuri sustrase din vestiar. Vorba unui spectator „Nu am pierdut nici de data asta ocazia sa ne facem de ras”!
Florin Munteanu
http://balabanesti.wordpress.com/

ULLS INQUIETS"/"OJOS INQUIETOS

On By nelursIn CultureLeave a comment

REVISTA “NOU HORIZONT” – VALENCIA
CENTRUL SOCIOCULTURAL “DIN INIMA” – VALENCIA
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI, ROMANIA
va invita in ziua de joi 17 martie 2011, orele 16.00, et.1, C.C.Sind.Galati la expozitia inedita de fotografie si poeme haiku: “ULLS INQUIETS”/”OJOS INQUIETOS”/ “OCHI NELINISTITI”
 coordonatori proiect:     – Adriana Vidroiu – poet, director revista “Nou Horizont”
 – Manolo Millán
 – Roberto Canelles
 – Cosmin Constantin Toma – presedinte Centrul Sociocultural “Din inima”
in colaborare cu: Angela Baciu – scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl.
autorii expozitiei:
1. Laura Torres
2. Alex Contell
3. Laura Edo
4. Beatriz  Aranda
5. Estela Pastor
6. Miguel Ángel García Navarro – fiecare in parte au avut expozitii proprii si colective, sunt ziaristi fotografi si au sub 30 de ani.
tehnica:
digital, alb/negru si color
numarul de fotografii:
– 30 de tablouri de dimensiuni variate, predominand 30 x 40 CM
prezentare/comentariu:
Izvor de viata si sentimente, Valencia este unul dintre acele locuri privilegiate din lume unde arta si nobletea  s-au unit cu eternitatea. Sase ochi nelinistiti si sensibili, raze de lumina si culoare,  dezbraca in fata privirilor noastre curioase,  acest oras incantator si plin de mister.
Autorii sunt licentiati in comunicare audiovizuala si ziaristica  ai universitatii “Cardenal Herrera de Valencia”
grupuri tinta:
studenti in comunicare audio vizuala, agentii de turism, departamente de turism, iubitori de fotografie, profesionisti, artisti, scriitori, mass-media,etc.
expozitia cuprinde si un grupaj de poeme haiku semnate de poeta Angela Baciu
traducerea in limba spaniola: Adriana Vidroiu
despre VALENCIA:
In fotografie, timpul se opreste, cu fiecare „click” este capturat un moment, se decupeaza un fragment din  timpul care ramane nemiscat. Unindu-le, am creat mai multe timpuri intr-o aceasi mare imagine.
Sase „ochi nelinistiti” dezbraca in fata privirilor noastre orasul Valencia si imprejurimile acestuia, imortalizand frumusetea acelor elemente cotidiene, banale, ce pentru majoritatea trec neobservate.
Valencia este unul dintre cel mai „viu” oras spaniol, taramul florilor, barcilor, portocalilor, maslinilor, palmierilor si a plajei situate in inima orasului, scaldat in lumini si  sustinut de radacinile puternice ale istoriei , ce  impresioneaza prin dinamism si frumusete.
In ultimii ani, Valencia a capatat un important renume international prin construirea Orasului Artei si Stiintei, un complex cultural unic in lume,  odata cu construirea Palatului Operei si a Spitalului „Credinta” edificii cu dimensiuni unice in Europa si prin gazduirea a doua evenimente sportive importante si anume America’s Cup si Marele Premiu de Formula I.
Dar, mai presus de toate cele expuse anterior, Valencia este orasul artei, traditiilor si al focului care, in fiecare an  pentru sapte zile,  se imbraca in haine de sarbatoare. Povesti sub forma de monumente uriase de lemn si carton acompaniate de focuri imense de artificii, buchete de flori, activitati traditionale si religioase  si  mii de printese inunda strazile si bulevardele citadelei ce sarbatoreste intens, determinand milioane de persoane din toate colturile planetei sa se uneasca la aceasta sarbatoare ce ofera un spectacol unic.

traducere:
ORGANIZADORES:        
Revista “Nou Horizont” /Director- Adriana Vidroiu
Centre sociocultural “De cor” Valencia- Presidente: Cosmin Constantin Toma
Casa de  Cultura  de los Sindicatos Galati- Conseller de Cultura: Angela Baciu
Director: ec.Ovidiu Ioan Manole
COORDINADORES DEL PROYECTO
Adriana Vidroiu
Manolo Millán
Roberto Canelles
 & Angela Baciu

AUTORES  DE LA EXPOSICION
Laura Torres
Alex Contell
Laura Edo
Beatriz  Aranda
Estela Pastor
Miguel Ángel García Navarro
 
TECNICA
Digital con retoque, blanco y negro y color
 
NUMERO DE FOTOGRAFÍAS
– 30 cuadros
Varios tamaños predominando  30 x 40 CM
 
COMENTARIO
Fuente sin fin de  vida y sentimientos, Valencia es uno de aquellos lugares privilegiados del mundo donde el arte y la nobleza han contraído matrimonio con la eternidad.  Seis ojos inquietos y sensibles, rayos de luz y color, desnudan  delante de nuestra mirada  una Valencia llena de misterio y encanto.
Los autores de esta exposición son licenciados en Comunicación Audiovisual y Periodismo de la Universidad Cardenal Herrera de Valencia.  
 
En fotografía el tiempo se para, con cada “click” se captura un momento, se recorta un fragmento del tiempo que se queda inmóvil en una imagen. Al unirlas, hemos creado muchos tiempos en una misma gran imagen. Seis maneras personales de ver la ciudad de Valencia y sus alrededores, encontrando belleza en las cosas más banales y cotidianas que generalmente pasan desapercibidas para
la mayoría. Valencia es una de las más vivas ciudades de España, tierra de flores, barcos, naranjos, olivos, palmeras y playas en el corazón de la ciudad, bañada en luces y sostenida por su historia, destaca por su dinamismo y belleza.
A todo esto, en los últimos años, Valencia a añadido un importante protagonismo internacional con la construcción de la Ciudad de las Artes y las Ciencias, único en el mundo, el Palacio de la Opera y el Hospital LA FE, con dimensiones y capacidades únicas en Europa. Dos eventos deportivos internacionales como America’s Cup, la competición de vela más importante del mundo, o del Gran Premio de Fórmula I son motivo de un gran atractivo turístico. Pero a pesar de lo anteriormente descrito, Valencia es la ciudad del arte, tradición y fuego que cada año, durante una semana, se viste de fiesta.
Monumentos gigantes de cartón y madera, castillos de artíficos, flores, tradición, religión y oleadas de princesas, inundan las calles de Valencia que vive a todo pulso y donde millones de personas de todo el mundo vienen a disfrutar de las Fallas, el espectáculo más original que existe.

 – poeme haiku:    – autor Angela Baciu,
                           – traducerea: Adriana Vidroiu
 
1. “Amaraciunea
    Zilei de ieri. Impliniri
    Voite astazi.
                            La amargura
                            De ayer. Éxitos
                            Deseadas hoy.
2. Nu-i mai pasa de
   Sufera pana cand el
   Saruta pleoapa.
                                Ya, no le importa
                                Sufrir hasta cuando
                               Le  besa  los parpados.
3. Secatuire
    Nascuta in pacate
    Martie sublim.
                                 Estenuamiento
                                 Nacida en pecado
                                En un marzo sublime.
 4. La POGOR
    Icoane si mari  ingeri
    Ai poeziei.
                                    La POGOR
                                   Iconos y  grandes  angeles
                                   De la poesía.
 
5.Stancuta neagra
  In dimineata zilei de azi
 Agudul in parg.
                                     Jilguero negro
                                     Volando en la mañana de hoy
                                     Morera casi madura.
6.Intre palmele
   Lui  Dumnezeu zabovesc
   Sufletul pleaca.
                                        Entre las palmas
                                       De Dios descansan
                                        El alma se va…
7.Pamant uscat in
   Fereastra deschisa la
   Casa. Du-re-re.
                                               Tierra seca, en
                                              La ventana abiera
                                              Casa. Do-lor.
8. Mama tanara
   Pe mainile ei doua bratari
  Varsta femeii.
                                                 Madre joven
                                                En la muñeca con dos pulseras
                                                La edad de la mujer…
9. Mireasma de tei
    Prinse radacini in mai
    Un scranciob singur…
                                              Olor de tila
                                              Agarra sus  raíces en mayo
                                              Un columpio sin nadie.
                                                             ******
             *  Evenimentul va cuprinde si un moment artistic realizat de elevii Liceului de Arta “D.Cuclin”,Galati
                                               coordonator prof. Elena Carmina Ilie
dar si multe alte surprize!

va asteptam, et.1, C.C.Sind.Gl,
echipa C.C.Sind.Galati – Director: ec.Ovidiu Ioan Manole
 
foto afis: Miguel Ángel García Navarro
afis realizat de: “adquest image”
 
intrarea libera, ceaiul din partea casei!
 
Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consilier cultural C.C.Sind.Gl