Author: nelurs

CASTELUL PELES, RESEDINTA REGILOR ROMÂNIEI

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

de Carmen MARIN

România, se poate mândri cu unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Constructia sa s-a facut în vremea regelui Carol I, între anii 1873 si 1914. Considerat ca unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, se evidentiaza prin caracterul sau de unicat si este prin valoarea sa artistica si istorica si unul, din cele mai importante monumente din Europa.

 

Dupa alegerea sa ca domn al României, 1866, principele Carol I, viziteaza Sinaia fiind fascinat de frumusetea locurilor. Domnitorul hotaraste sa se zideasca castelul, într-un loc pitoresc, cumparând terenul (1000 de pogoane). Arhitectii Johannes Schultz si Karel Liman, fac din acest edificiu un „sediu’’ al noii dinastii. Au lucrat la constructia lui, circa 300 de muncitori, fiind supravegheati de aproape, de chiar domnitorul Carol. Acesti muncitori erau de toate neamurile: români salahori si carutasi, italieni zidari, albanezi si greci sapatori în stânca, germani arhitecti, maghiari dulgheri, turci arzând caramida, polonezi sapatori în piatra, cehi fierari, francezi gradinari. Nu au existat ziduri, domnitorul considerând ca acest castel este al tuturor, singura poarta fiind aceea a cetatii Vidin, în razboiul independentei (1877-1878).

 

Asadar, castelul Peles a fost inaugurat în anul 1883, iar asezarea sa n-a fost întâmplatoare. Ridicat pe Valea Prahovei, se învecina cu Predealul, care pe vremea aceea era granita României, cu Austro-Ungaria. Dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul regat, Pelesul se va gasi în inima tarii. La sfintirea castelului în anul 1883, regele a rostit urmatoarele cuvinte: „Am cladit acest castel, ca semn trainic ca sunt adânc înradacinat în aceasta frumoasa tara, îndeplinind o datorie sfânta si închinând zidirea cu vin românesc, în cinstea si fericirea României’’. Si tot atunci poetul Vasile Alecsandri a urat: „Din stramosi când un domn sau un boier mare, intra în casa noua poporul îi ureaza: sa ai atâtea cinstiri si atâtea biruinte câte grinzi si caramizi sunt în casa; atâta fericire câte graunte de nisip sunt în ziduri. Aceasta urare o facem astazi în numele poporului întreg’’. Între peretii acestui castel s-au luat hotarâri importante pentru tara, una dintre acestea fiind, neutralitatea României în primul razboi mondial. Cei care i-au trecut pragul au fost: regi, regine, scriitori, muzicieni. Însa, cea mai importanta vizita a fost aceea, a împaratului Franz Joseph, în 1896, care impresionat de grandoarea castelului si de frumusetea acestuia, a facut numeroase fotografii. Chiar daca a fost inaugurat în 1883, Pelesul se va extinde mereu, pâna în anul 1914, anul mortii regelui Carol I. La Peles s-a nascut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930-1940), iar în 1921, s-a nascut regele Mihai I, fiul regelui Carol al II-lea. Castelul Peles detine 160 de camere si mai multe intrari si scari interioare. În apropierea Pelesului se mai gaseste, alte doua constructii mai mici, Pelisorul si Foisorul. „Sala de teatru” din interiorul castelului, „Holul de onoare”, „Biblioteca regala”, „Salile de arme”, „Sala de muzica”, „Sala florentina”, „Sala maura”, „Sala de concerte”, „Apartamentul imperial”, „Sala de consilii”, „Cabinetul de lucru”, „Salonul turcesc” si „Dormitorul regal”, sunt cele mai importante sali de vizitat, din castel.

 

Frumusetea castelului, este aratata si de vitraliile, care au fost cumparate din Elvetia si Germania, piese datând din secolele XV si XVII. Cele sapte terase ale Pelesului, au fost decorate cu statui de piatra, fântâni si vase ornamentale din marmura de Carrara. Turisti din S.U.A, Australia, Japonia, Noua Zeelanda, au vizitat castelul, ramânând impresionati de acest monument, ce dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pelesul va ramâne resedinta familiei regale pâna în 1948, când este confiscat de regimul comunist. Desi, castelul putea fi vizitat înca de pe vremea regelui Carol I, devine muzeu în 1953. Banii cheltuiti cu castelul Peles între 1875 si 1914, au fost de 16 milioane lei-aur. Nicolae Ceausescu a vizitat castelul regal, destul de rar. Dupa revolutia din 1989, Castelul Peles si Pelisorul au fost deschise vizitatorilor. Guvernul României, în anul 2006 retrocedeaza castelul fostului rege Mihai I. Fostul rege a decis sa pastreze în continuare, calitatea de muzeu a castelului.

 

10 Mai 2011

 


FLORILE, MOTIV DE INSPIRATIE PENTRU ARTISTII ROMÂNI

On By nelursIn ArtLeave a comment

de Dr. Cristina OPREA

În aceasta luna, în care sarbatorim sosirea primaverii, m-am gândit ca cel mai potrivit articol pentru revista ar fi acela în care sa va vorbesc despre efemerele flori si ceea ce au reprezentat ele în viata artistilor români.

 

Facând o plimbare prin istoria artei românesti am ramas impresionata de maiestria si muzicalitatea anumitor tablouri, în care tema florala se oglindeste. Si pentru a nu ma bucura numai eu de frumusetea acestor lucrari am considerat ca trebuie sa împartasesc aceasta stare cu cititorii revistei.

 

Cel mai impresionant artist este Stefan Luchian. Este artistul ce a descoperit în motivul floral echilibrul compozitional, dar si pe cel sufletesc. Pentru a realiza o lucrare cu aceasta tema, în primul rând, sufletul artistului trebuia sa rezoneze cu modelul. Aceasta vibratie interioara ne-a fost transmisa si noua, iubitorii de frumos. Florile au reprezentat un reper în discursul sau plastic. M-am oprit asupra lucrarilor ,,Albastrele”, ,,Anemone” si ,,Crizanteme”, pentru ca ofera trei modalitati de a interpreta si picta aceste flori.

 

Albatrelele pictate pe un fundal încalzit prin tonalitatile de galben-ocru, înconjoara practic vasul în care artistul le-a asezat. Daca am desena ipotetic o linie de contur, am observa ca se formeaza un cerc, iar vasul este asezat chiar în mijloc. Pentru a nu crea o monotonie vizuala, folosind doar doua culori, una calda si cealalta rece, a adaugat cateva fire de margarete, în partea stânga a tabloului, ce contrasteaza cromatic si ofera spatialitate întregului buchet. O singura margareta, în partea dreapta a lucrarii, prezenta subtila, confera o proportie justa. Artistul a încercat sa redea prin tuse largi si spontane fragilitatea florilor, în opozitie asezând tusele scurte ale fundalului.

 

Un alt discurs plastic sustine Luchian în tabloul ,,Anemone”. Brunul fondului, coborât parca din tablourile lui Rembrandt, ocupa spatiul într-o proportie mare. Folosind complementarele rosu – verde, pictorul Stefan Luchian dozeaza foarte bine culorile, creeând armonie. Daca privim cu atentie fiecare tablou în parte, observam ca artistul a ales vase deosebite ca forma si materialitate, tocmai pentru a oferi alternante vizuale si coloristice, evitând monotonia. Ulcica aceasta de lut contrasteaza cromatic cu florile, ce par a se grupa în jurul sau. Petele de rosu, alb, negru ce redau corolele florilor creeaza un ritm si o muzicalitate prin dialogul sustinut cu verdele crud al vasului de lut.

 

La Stefan Luchian fiecare tablou surprinde o stare, un gând, o traire. De la albastrele vivace trece catre cumintenia anemonelor, ca apoi sa se întoarca spre dansul petalelor de crizanteme. Fiecare artist si-a ales din multitudinea plantelor decorative numai pe acelea ce au facut parte, într-un mod sau altul, din arealul lor existential.

 

Crizantemele, florile – prag între toamna si iarna reprezinta practic ultimele cuvinte ale naturii înainte de a intra într-un somn de trei luni, pâna la sosirea primaverii. În cromatica lor calda, par a fi ,,vorbe” blânde adresate noua de mama-natura. Aceste ,,ziceri” a încercat sa le surprinda pe pânza si Stefan Luchian în tabloul sau. Pastrându-si modalitatea de a compune spatiul prin distribuirea florilor atât în vas cât si lânga el, artistul a redat cu maiestrie materialitatea crizantemelor.

 

Theodor Pallady este artistul care a pictat florile asa cum sunt ele, parti componente ale existentei umane. Le-a integrat cu maiestrie în naturi statice oferind privitorilor ritmuri si contraste. În ,,Vaza cu flori” alege doua tipuri de plante ornamentale în jurul carora compune cu grija alte obiecte, redând prin culoare o atmosfera calda. Fiecare tablou ne povesteste parca despre o clipa din viata, stocata în imagine, la care autorul a vibrat si pe care a dorit sa o materializeze. Mergând pe complementaritatea orage-albastru, asaza în fundal o alta imagine, tot cu flori, creând un dialog, dar si o oglindire.

 

Un alt element prezent în opera lui Theodor Pallady este fereastra. În tabloul ,,Flori la ferestra” exista o fereastra deschisa catre lume. Se creeaza un dialog între creatia umana – arhitectura si creatia mamei natura – florile. Acest buchetel asezat într-o glastra ofera prin culoare, o nuanta vietii, destul de grizata. Pictorul a amplasat vasul in imediata apropiere a pervazului, conferind acestuia un statul de prag vizual, între doua trairi, cea interioara si cea exterioara. Cromatica interiorului este mult mai vie spre deosebire de cea a exteriorului, unde griurile elegante si putin misterioase creeaza o atmosfera meditativ-contemplativa.

 

Nicolae Tonitza, un pictor de o mare sensibilitate care a surprins pe pânza, cu mare daruire, chipuri de copii, a fost impresionat de atmosfera degajata de flori si bineînteles a pictat câteva tablori cu tematica florala. Unul dintre ele este ,,Bujori”. Aici se remarca dorinta artistului în redarea acestor plante ornamentale, prin tuse scurte si ritmice, ce pornesc de la alb pâna la un roz pastelat, fara a oferi însa foarte mare atentie vasului în care acestea sunt asezate. Buchetul se proiecteaza pe un fundal pictat în tonalitati calde, de ocru si brun. Partea superioara a vasului este înconjurat de câteva pete de rosu ce sugereaza o draperie.

 

Daca la bujori o parte a vasul a fost eliminat, în tabloul ,,Trandafiri” Nicolae Tonitza construieste o compozitie clasica, cu vasul din lut asezat pe axul vertical al lucrarii, în care îsi duc viata efemera câtiva trandafiri galbeni si crem. Cum se poate observa, pictorul a remarcat rafinamentul acestor nobile flori. A tratat fiecare trandafir în tonalitatile calde, dar si ca pe niste trepte de evolutie, plecând de la boboc pâna la floarea matura. Pentru a evidentia vasul cu flori Tonitza plaseaza în fundal un joc decorativ al unei draperii, tratând-o tot în tonalitati calde, dar mult mai închise.

 

Dumitru Ghiata este artistul care a oglindit în opera sa viata taranului român. Dupa cum se cunoaste foarte bine, taranca noastra a stiut cu maiestrie sa îmbine în tesaturile si cusaturile sale, ornamentele geometrice, fito-morfe si zoomorfe. În studiile facute asupra taranului român, Dumitru Ghiata a descoperit acest lucru si l-a adaptat propriilor compozitii. Asa ca, descoperim astazi cum pictorul creeeaza un dialog între plantele ornamentale asezate în vase de lut si tesaturile traditionale.

 

Lucrarea ,,Cârciumarese” ilustreaza o natura statica formata din doua vase de pamânt, o carte si un mar, plasate la marginea unei mese. Simpla dar atât de bogata cromatic este lucrarea. Tratata într-o armonie de tonuri calde, impresioneaza prin mesajul sau vizual.

 

Îmbinarea între floarea stilizata si planta naturala este foarte bine surprinsa în lucrarea ,,Garoafe”. Un simplu vas de lut, frumos decorat a fost asezat cu grija pe o scoarta olteneasca, ce curge, asemeni timpului, în fundalul lucrarii. Garoafe galbene, albe, roz tâsnesc din vas, ca un foc de artificii, creând o stare de bucurie celor ce le privesc. Cromatica este echilibrata si pastelata, oglindind parca sufletul frumos al românului. Forma rotunda a buchetului este dublata compozitional de catre farfuria pe care sta vasul.

 

O alta farâma de viata a fost surprinsa pe pânza în ,,Natura statica cu mere”, lucrare în care pictorul Dumitru Ghiata reflecta prin cromatica savuroasa si bogat nuantata – de la brun la albastru – caldura sufleteasca si emotia sa în fata subiectului. Flori specifice toamnei, în vase de lut, carora le-a alaturat mere rosii, stralucesc prin jocul de lumini si umbre. Totul este înconjurat de frumusetea cromatica a unor tesaturi populare. Este practic un lait motiv ce apare în opera lui Dumitru Ghiata. Tesatura traditionala apare la acest artist ca un vesmânt de sarbatoare, în care ambaleaza clipe de viata. Stefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza si Dumitru Ghiata sunt doar câtiva artisti români preocupati si de tematica florala.

 

Închei articolul dorindu-va, tuturor cititorilor, o primavara frumoasa, lumina în suflete si nu mai treceti indiferenti pe lânga flori. Ele au fost si vor fi mult timp muzele artistilor. Putem sa învatam foarte multe lucruri din viata unei flori.

 

Craiova, 2011


Cronica de carte

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Alexandru Petrescu, „Un ploiestean la Curtea Regelui Juan”

de Gabriela Calutiu Sonnenberg

[pullquote]

„Fiecare e convins ca poate critica o carte, pentru simplul fapt ca a învatat sa scrie si sa citeasca” (William Somerset Maugham).

[/pullquote]

 

Iau aminte la aceasta constatare si ma apropii cu bagare de seama de cartea jurnalistului român traitor in Spania, Alexandru Petrescu. Mi-am propus o simpla descriere a continutului ei, din punctul meu de vedere, strict personal, având grija sa nu ma avânt pe teritoriul criticii literare pretentioase. Din capul locului va anunt asadar ca veti citi aici doar constatarile mele.

Pare simplu, dar nu e deloc usor, pentru ca nu este un text omogen, ci o colectie de articole scrise în decursul unei perioade de timp destul de lungi. Desi tematica abordata este oarecum mereu aceeasi – viata românilor din Spania – varietatea abordarilor si evantaiul stilistic par a nu avea margini. Întâlnim în egala masura reportaje, interviuri, eseuri, epistole, scrisori deschise precum si evocari nostalgice. Unele merg mai aproape de suflet, altele trezesc mirarea sau chiar dorinta de a-l contrazice pe autor. Un lucru e cert: nu poti ramâne indiferent la ideile exprimate cu aplomb gazetaresc, din convingere.

Încep mai bine prin a spune ce nu este aceasta carte: nu este un roman care se citeste dintr-o rasuflare. Aproape 300 de pagini nu încap cu una cu doua într-o pauza de masa. Nici aspectele beletristice nu se claseaza pe primul loc printre prioritatile autorului. Limbajul este cel uzual, presarat cu expresii consacrate prin emisiuni sau reclame TV, sloganuri vechi si noi, refrene spumoase, dar care – de ce sa nu recunoastem? – puncteaza uneori textul cu accente vioaie, binevenite.

Indiferent de verdictul nostru final, ideea de a reuni într-o carte comentariile autorului pe marginea evenimentelor care au afectat comunitatea românilor din Spania, de la venirea sa încoace si pâna astazi, are cel putin un merit incontestabil: acela de a crea tabloul unei comunitati deloc usor de descris. Misiunea e îngreunata si de faptul ca nu doar românii sunt actualmente greu de definit si de localizat, ci si vremurile sunt complicate. Pe cât de diverse sunt motivele plecarii lor din tara (în special de natura economica, dar si politica, morala sau profesionala), pe atât de variate sunt si „prototipurile” de conationali cu care avem aici de-a face. Dezideratul identificarii si includerii lor într-un grup unic este utopic. Toti românii plecati – nu doar cei din Spania – sunt greu de privit ca o comunitate, fie ea si eterogena.

Revenind la textul cartii, pentru început facem cunostinta cu autorul. Nascut si format în Prahova si ulterior la Bucuresti, jurnalistul Alexandru Petrescu nu face un secret din orientarea sa politica pro-monarhista si din convingerile religioase crestine. Poate ca pe alocuri am simtit o strîngere de inima, citind pasaje în care idealul jurnalismului impartial este generos înlocuit printr-un stil gazetaresc patimas si partinitor. Însa, dupa depasirea primelor pagini, am deprins îndemânarea de a ignora subtila manipulare, probabil involuntara, concentrându-ma pe continutul pur, cu valente informative incontestabile. Mi-am spus ca opiniile sale proprii sunt doar o invitatie la adâncire, Domnia sa propunând doar una din multele viziuni posibile. Cititorul e liber sa-si cladeasca propria sa imagine. Important este volumul impresionant de informatie, colectat si imortalizat minutios, formând o cronica moderna, chiar daca …dupa Ureche. În fond, auzim si interpretam cu totii foarte diferit; gusturile si parerile ramân împartite.

N-am luat, asadar, în nume de rau încercarile de deviere de la subiect, ci am apreciat chiar franchetea si caracterul extrovertit al autorului, ca nota dominanta a întregii carti.

 

Primul capitol: Avatarurile Contelui. Titlul – o aluzie la forurile la care se doreste raportarea? Avem, pe de-o parte, avatarul, cuvânt la moda, care înaripeaza imaginatia tinerilor, dar nu numai a lor. Duce cu gândul la dedublarea persoanei noastre, odata ce parasim patria. Schimbarea „pielii”, cum s-ar zice. Pe de alta parte avem Contele, un personaj pitoresc cu care se identifica autorul – amator declarat al nobilimii si al caselor regale. Nimic de zis fata de simpatia pentru traditii, cu singurul amendament ca poate ar fi fost mai aproape de adevar situarea spatiala a posesiunilor nobilului autor undeva în Prahova, si nu în Transilvania – fie ea si cu y-grec – caci noi, ardelenii, nu l-am prea vazut pe acolo.

Dar, lasând la o parte titulatura, capitolul reda plastic imaginea copilariei generatiei noastre si a convulsiilor istorice pe care am avut ghinionul, dar si privilegiul sa le traim. Cum bine zice autorul în verva sa nostalgica, „suntem generatia „De-a Baba-Oarba”, blugi si bretoane, ultimii Soimi ai Patriei, Pionieri, Utecisti, cei care au prestat munca voluntara („patriotica”) pe câmpurile patriei, la inundatii, la struguri, pe santierele tineretului, atât la scoala, cât si la armata sau Universitate.”

Si unde suntem acum? „Am preferat sa fim capsunari decât corupti sau corupatori. Sa ne mintim ca suntem bine si sa trimitem banii în tara. Noi suntem cei care, când venim în vizita în România, le aratam tuturor poze pe care le-am facut cu masinile altora sau cu casele si piscinele celor la care mergem sa facem curat” – spune apoi autorul, alunecând în rolul de exponent al generatiei sale.

Matematic vorbind, capitolul întâi pune conditiile de existenta, enuntând problema în linii mari: noi suntem emigrantii; iata prin ce-am trecut si de ce am plecat. Se trece apoi la o analiza mai sofisticata a termenului de diaspora, luat la purecat sub toate fatetele, inclusiv lingvistic si istoric, duca cum bine zice chiar autorul, AB OVO, adica din negura vremii, la nevoie fie ea si latina. Dihotomie-trihotomie, ouale lui Adrian Nastase, politicieni de azi si de ieri, traditia formarii lor în exil, a lor sau al parintilor lor, studii la Moscova, români cu simpatii anarhiste în Spania lui Franco, Basarabia si tinuturile de dincolo de Prut, istorie care ne tine sub pantof, ofuri, tragism, destin. Enumerarea halucinanta se continua cu enigma înca nedezlegata a originii poporului român, latinizarea tracilor si ilirilor înaintea daco-dunarenilor. Apoi Gheorghe Gheorghiu Dej si Regele Mihai, si iarasi citate din latina.

Nu fara dreptate sunt mentionate problemele de comunicare ale politicienilor din România post decembrista, chiar daca indicatiile terapeutice recomandate ar trebui poate sa aiba la baza consultatia unui diagnostician specializat (autism infantil, sindrom Kanner, psihoza infantila si sindromul Asperger). Recunosc ca am consultat dictionarul pentru a trece nevatamata pe lânga termenii acestia, dar si altii, precum gnosologie sau triumvirat, mi-au dat de furca. Totusi, a meritat cititul mai departe, aflatând astfel motivele concrete pentru care românii din diaspora deplâng promisiunile desarte ale politicienilor, care îi momesc sa se întoarca în tara iar apoi, odata întorsi, îi lasa balta.

Fac o paranteza si remarc aici ca, pe lânga unele inadvertente care i e pot reprosa autorului, de doua lucruri e cert ca nu duce lipsa: nu e indiferent si nici …taciturn. Chiar daca are înclinatie spre … povestire, cum bine-i sta autointitulatului Conte, caci verbul contar înseamna în castiliana a povesti, a relata. Contabalanseaza prin angajament si curiozitate, mereu în cautare de subiecte, daca se poate cu un sâmbure acolo, macar un picut senzational.

Capitolul aranjat într-un crescendo apoteotic („Pentru românii care se vor întoarce acasa, în tara, unde sunt pensiile? Bunastarea?”) se încheie cu un citat în latina, prin cuvântul „nodus” (nod). Chiar ca e înnodata situatia! Complicata e si lectura pentru cititorul ocazional, insuficient de transparenta pentru profesionisti; demersul AB OVO are din punctul meu de vedere un singur merit, anume acela ca … este.

Nu-i de mirare ca ne bucura sa salutam usurati paragrafele urmatoare, în care autorul renunta la stilul fornaitor de prin note de subsoluri si revine la teme mai „pamântesti”, pe care le trateaza cu deja familiarul sau stil proaspat, colocvial. Expresii precum „ca pe vremea lui Ceausila Voda” descretesc fruntea.

Trecând din plan general în plan personal, este criticat demersul Ministerului Învatamîntului de nerecunoastere a studiilor la facultatea privata absolvita de autor. Atacul direct la adresa ministrei de resort si trimiterile la practicile luarii de mita competeaza tabloul unei societati putrede, imposibil de controlat, în care Institutiile de Stat nu-si fac datoria. Autorul da dovada de vaste cunostinte despre coruptie, dar pacatuieste prin generalizare. Ma întreb daca sunt singura care a învatat pâna la limita epuizarii pentru examenele de treapta si de admitere, doar pentru scrupulul de a nu da satisfactie sistemului perfid de luare de mita?! Critica la adresa taxelor exagerate pentru serviciile consulare de la Ambasada Româna din Madrid, comparativ cu tarifele ambasadelor altor tari se prelungeste prin critica la adresa institutiilor si firmelor mari (Blue Aur, Antena 1), care comanda servicii, dar „uita” sa le plateasca si se revarsa în critica la adresa organizarii defectuoase, acest pacat originar la români. Din critica în critica, se cauta rezolvarea si se sugereaza concedierea personalului. Si ce urmeaza apoi? Concret, cine si cum îi alege pe noii angajati? Dupa ce criterii si, cum alegem alegatorii? Ma rog, demersul pare neterminat, dar eu nu ma pricep la politica.

De pe acum ma bântuie gândul ca autorul nu e neaparat un om cu multi prieteni. Asa direct si bataios, de buna seama ca multi îl considera un spirit nelinistit, provocator. Aflu dealtfel din paginile cartii ca a interpretat în câteva pelicule roluri de vikingi, înfatisarea sa recomandându-l pentru un astfel de rol. „Sunt un luptator, un razboinic. Am forta lor în oase si în spirit. Nu ma las doborât. Pe vremuri, pe litoralul românesc, ma dadeam viking, ori danez, ori suedez, ori norveg.” Îl cred.

Cronicarul angajat revine la ceea ce numeste ironic „viata noastra capsunara” si interogheaza deschis politicienii români pentru lipsa de ajutor si promisiunile fara acoperire. „Care drepturi si care stânguri, Don Pedro? Când erati mai liberal, domnule Roman?” Gazetarul incita si agita, dar tot el constata în final inutilitatea efortului sau: „?tiu ca aceste rânduri nu vor servi la nimic. Ca voi avea probleme ca si dumneata, cititorule, când la ghiseu ti se raspunde cu indiferenta. Sau când suni la Informatii si nu-ti raspunde nimeni…”

Se deruleaza încet, pas cu pas, evenimentele din sânul comunitatii românilor spanioli:

– înfintarea Centrului Hispano-Rumano de lânga Madrid: bani spanioli, bine investiti;

– comentarii pe marginea esecului mediatic al emisiunii “Hola, soy rumano!”, care se dorea o reabilitare a imaginii deformate despre români în strainatate: bani românesti, inutil risipiti;

– tenorul Costel Busuioc, ascensiune rapida în Spania, urmata de pierdere „subita” de memorie, fanii fiind clasificati de el acum drept „prosti” agasanti care-l deranjeaza: risipa, de timp.

 

Al doilea capitol, Oameni pe care i-am cunoscut face o trecere în revista a unor personalitati românesti din diaspora spaniola, oameni mai mult sau mai putin renumiti, români cu care ne mândrim. Sunt conturate portetele unor valori incontestabile, precum recent decedatul profesionist de televiziune Valeriu Lazarov, scriitorul Grigore Vieru, artistul Mihai Petre, pictorul Romeo Niram sau chiar sculptorul în lemn Mircea Magiaru. Ultimul, supranumit „sculptor în lemn de abanos” nu pentru ca materia prima ar fi neagra, ci pentru ca el însusi apartine etniei tiganesti, remarca mucalit: „Pâna acum, lumea ma stia ca sunt mexican, ca îmi era rusine sa spun ca sunt român, sa nu va fac de râs, ca eu sunt de fapt tigan si asa o sa mor: tigan, tzigionen sau gitano… gitan… hitan”.

Urmeaza Adrian MacLiman, ziarist spaniol de origine româna, purtator de cuvânt al Comitetului Olimpic International, care l-a intervievat pe Osama Bin Laden; Domnica Radulescu, autoare americana de origine româna, care a câstigat, recent, premiul statului Virginia pentru cel mai bun roman de fictiune; Irina Onea, exploratoare în colturile cele mai îndepartate ale lumii; Cornel Tabacaru, respectat om de afaceri român cu cetatenie canadiana, cu o avere estimata la aproape 40 de milioane de euro sau Radu Sebastian, fost fotbalist, actualmente student la celebra Universitate Complutense din Madrid, care a reusit sa ia bacalaureatul în limba spaniola cu nota maxima, dupa ce a studiat într-un timp record de sase luni materiile în limba lui Cervantes, desi nu o învatase înainte.

Finalul capitolului este rezervat câtorva interprete vestite de folclor românesc (Maria Ciobanu, Irina Loghin) si se încheie cu constatarea – fara comentarii – ca vremea „folcloricilor nostri visatori, sentimentali, care cînta pentru doua perechi de adidasi” pare a se încheia acum, când starurile de manele înregistreaza încasari record, inclusiv si mai ales la turneele din Spania. ”Ma doare sa stiu ca românii îi platesc pe tigani cu 10.000-15.000 de euro sa le cânte manele” (citat Irina Loghin).

Chiar daca si aici se mai strecoara note critice si întepaturi („Unde sunt cei care, la TVR, când a revenit Valeriu prima data în tara, dupa ’89, se gudurau pe lânga el?”), capitolul secund se citeste usor, trezeste simpatie pentru caracterele ireprosabile de români bine situati din diaspora si respect pentru realizarile lor.

Al treilea capitol, Eseu si yeseu, se joaca putin cu cuvintele, înglobând britanicul aprobator „yes” în ceea ce, din nou, se conjuga la persoana I, singular: autorul, personajul nostru central. Inventarul românilor raspânditi prin întreaga lume este impresionant: milioane si sute de mii, din Banatul românesc, prin Serbia, Germania, Spania fireste, Norvegia, Canada, si America, practic peste tot. Si nu putini. Comun au un singur lucru: toti viseaza pe limba lor. Visele lor nu sunt subtitrate doar în româna. „Eu visez. Mult. Tu visezi din Italia. El viseaza din S.U.A. Visam. Români visând prin lume din Spania”, spune autorul.

Accentul cade pe natura visurilor românilor de pretutindeni si pe experienta de pâna acum, anume a lipsei de realism, a imposibilitatii ducerii la îndeplinire a viselor lor. În opinia autorului, vina revine îndeosebi politicienilor. Face aici o analiza pe marginea termenului de mogul, cu sensul de persoana foarte importanta, cu puteri discretionare. Personal sunt mai degraba adepta teoriei „norocul si-l face fiecare cu mâna lui”, dar e prima data când vad cifre clare despre românii raspânditi în lume, drept pentru care m-am gândit ca poate nu strica sa le reproduc aici.

„Iata ce armata de visatori români avem în lumea asta:
Statele Unite ale Americii – 862.526, Ucraina – 409.608 (inclusiv moldoveni), Germania – 73.365 sau poate 200.000, Canada – 192.170, Rusia 177.638 (inclusiv moldoveni), Serbia – 74.630 (inclusiv „vlahi”), Austria – 29.044, Grecia – 25.375, Kazahstan – 20.000, Regatul Unit – 19.096, Australia – 18.320, Franta – 18.000, Ungaria – 14.781, Suedia – 12.748, Portugalia – 10.818. Sa fim cu bagare de seama, însa! În România înca se viseaza…”

Se succed apoi articole pe teme diverse, unele cu iz nostalgic: ”Ma uit la pozele tineretii mele de parca m-am detasat de acest pamânt, de acest trecut secol. Da! Asa numeam noi fotografiile: poze. Si erau digitale doar pentru ca le faceam cu degetul, apasând pe butonul Smena sau al vreunui Zenit.” Sau amintiri din vremea când multi foloseau drept argumente bâte si rangi, plus o dorinta pe care o vor exprima sintetic într-o formula ce va face cariera, poate chiar istorie: “Moarte intelectualilor!”. Se tineau discursuri împotriva partidelor care doreau sa opreasca ascensiunea politica a Frontului: “Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”, “Nu vrem ca cei care au stat la caldura, în strainatate, sa vina acum si sa ne dea lectii”, „Ei n-au mâncat salam cu soia”, „Nu ne vindem tara”, „Noi muncim, nu gândim”…

Altele cu continut critic: „Cred ca asta se întâmpla si în zoo-ul nostru politic. În locul unor democrati, oameni civilizati, persoane integre avem, la fel ca în Gaza, magari vopsiti în diverse culori politice… dar – culmea! – toate au la baza cromatic nu alb-negrul, ci mult rosu comunist. Magari vopsiti în dungi, pe post de zebra”.

Concluzia autorului: „Suntem liberi, dar legati înca de piatra istoriei, iar comunismul tot ne ficateste clipa de clipa. Prometenienii din 1989 au adus focul dreptatii si adevarului pe mesele noastre. Prometeu înlantuit.”

Despre primele încercari de organizare a românilor din Spania: „Conglobatia” FADERE  se vrea o federatie a românilor din Europa si SUA (…) Ce s-a nascut acolo a fost o (F)aderare în masa fara transparenta, ce se va repercuta în noi printr-o sete insatiabila de a deveni mici dictatori.”

Înfiintarea bibliotecii românesti din Spania denota dragoste de carte si mai ales de românism, pe care autorul spera s-o faca publica acum, „pentru a sublinia faptul ca mai sunt si flori printre straturile de balarii si pogoanele de indiferenta ale românilor ce au napadit parca organizat viata noastra.”

Amuzante sunt si descrierile întâlnirilor românilor la o „coslada”, termen folosit pentru Centrul Hispano Român de lânga Madrid, care fac trecerea spre capitolul al IV-lea,

Români cuceriti de catre români.

Eseul de început „Despre convenientul de a fi strain” trezeste amintiri duioase: „Când eram copil, toata lumea ma întreba: “Ce vrei sa fii când te vei face mare?”. Le raspundeam ca vreau sa fiu… strain!… Îmi amintesc faptul ca în acea perioada a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mecanicul de la CFR, s-a cazat la noi în casa o familie de cehi. Probabil venisera prin vreun program turistic fratesc. Si muncitoresc. Dar ei erau altfel de fratesti si muncitoresti comunisti. Aveau un autoturism Wartburg 311. (..) Cutia cu lapte praf ce ne-au dat-o cadou am folosit-o câtiva ani la rând drept cutie de zahar sau de faina, iar mai apoi pe post de pusculita. Iar eu, în poleiala de ciocolata pastrata de la cehi, pe care am lins-o vreo luna fata cu toti copiii de pe maidanul din cartier, tot mereu puneam o ciocolata autohtona si ma dadeam mare în fata lor.”

În replica, românul emigrat, în loc sa se „molipseasca” de farmecul strainatatii, este descalificat din start de compatrioti, pe motiv ca s-ar sustrage consumului de … salam cu soia. Pentru ilustare, autorul recurge la citate din români care au reusit prin alte parti:

„În România, lumea nu prea ma place. Poate ca exista unii carora le plac cartile mele, dar eu, ca persoana, nu le sunt foarte simpatica”, declara proaspat laureata cu Nobelul pentru Literatura, scriitoarea Herta Müller.

Sau ziaristul Adrian MacLiman recunoaste ca de multe ori nu se recomanda ca fiind român, ci scotian. „Nu pentru ca mi-ar fi rusine, dar exista riscul ca expunerile mele sa nu se bucure de credibilitate. Înainte de 1989 era altceva; ca român în exil erai considerat un erou”.
Alexandru Petrescu completeaza în cuvintele sale: „Când în presa on-line din România apare un articol despre un român din diaspora, oricare ar fi natura sa, va rog sa cititi în rubrica de comentarii si sa observati aciditatea lor, cât de usor sunt împroscati cu noroi si cât de minimalizate sunt eforturilor lor, cât de murdara este denigrarea lor.”
La fel, putini stiu ca pictorul Romeo Niram – de fapt Marin – singurul artist contemporan ale carui tablouri vor fi expuse la Palatul Regal de la Madrid alaturi de operele lui Goya, El Greco si Velazquez, este român.

Se succed opinii despre revolutie, despre mineriade, despre diferentele de concept privind socialismul, euro-comunismul, dreapta, si de conceptie – privind românii care, odata ajunsi afara devin, în opinia celor care ramân în tara, orice mai putin decât români. Apelul autorului vine la timp: „Haideti sa fim ceea ce meritam sa fim! ?i sa fim înainte de toate români, sa fim artisti români, europeni si cetateni ai planetei, cu bun simt.”

Este salutata apoi vizita în Spania a Patriarhului României, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, dar se taxeaza aspru birocratii care organizeaza vizita în asa fel încât sa nu ajunga la el rugamintile credinciosilor.

Urmeaza enumerarea unor organizatii si persoane particulare care contribuie masiv la o mai buna desfasurare a activitatilor românilor din Spania: Organizatia de Femei „A Flor de Piel”, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiesti, care a obtinut Marele Premiu al românilor din Spania, scriitorii Arthur Silvestri si Grigore Vieru, omagiati în Spania cu ocazia întâlnirii de Sfântul Valentin, Cristi Mungiu si Alberto Sole Buset, care au câstigat Premiile Goya, numerosii donatori de carti pentru biblioteca româneasca din cadrul Universitatii „Spiru Haret” din Spania. Autorul nu uita sa critice autoritatile din România care, somate sa contribuie la dotarea bibliotecii, s-au rezumat sa dirijeze corespondenta într-un cerc vicios, de la un departament la altul, declinând raspunderea. Singurul politician care s-a implicat a fost deputatul diasporei, William Brânza, ploiestean. Alta realizare este înfiintarea Muzeului „Ion Stratan” (poet ploiestean), în cadrul bibliotecii Universitatii „Spiru Haret” din Madrid. Transpare aici, firesc, mândria de prahovean a autorului. De ce oare s-a supranumit Conde de Transilvanya si nu de Plo-y-esti?

Tema „Cât câstiga scriitorii români?” este si ea abordata, chiar daca doar marginal, stiut fiind dealtfel ca scriitorii nu sunt bine platiti nicaieri în lume, nu doar în România. Dar orisicât, vorba românului!

Reportajul de la Festivalul International de Folclor „Villa del Mora” – Editia a XIX-a face sa ne tresalte inima la citirea pasajului dedicat Ansamblului Folcloric din Spania „Românasul”: „Mai toti spectatorii, indiferent de nationalitate, bateau ritmurile românesti cu pantofii. Nu poti sa ramâi indiferent la un asemenea spectacol. A fost într-adevar o prestatie foarte valoroasa si… spectaculoasa!”.

Alte file de cronica (continuare):

– peste 4000 de persoane au participat la slujba de Pasti organizata în Coslada. Miscator discursul primarului spaniol al localitatii, subliniind ca „locuitorii români au dreptul de a se simti cetateni cu drepturi depline în Coslada, fapt care reprezinta temelia si impulsul pentru dezvoltarea viitoare a orasului nostru. Coslada a fost un exemplu de integrare, nu doar din Comunidad de Madrid, ci din întreaga Spanie”;

– România la târgul Integra pentru imigranti, o prestatie, din pacate nu tocmai reusita, o „expozitie de varza murata si salam”, citat din carte;

– noua varianta lingvistica de romaniol-rumañol, utilizata tot mai des în Regatul Spaniei. „Spaniolii agreeaza sonoritatea limbii române. Nu putini sunt cei care învata câteva cuvinte pentru a putea da, cu umor, o replica. Romaniol – Rumañol.”

 

Capitolul al V-lea, Reportaje relaxate, descrie evenimente si manifestari spaniole, privite prin ochii autorului român, prezent la fata locului. Aventuri la alergarea taurina din San Fermin, batalia cu rosii din localitatea Buñol, din zona Valencia si alte minunatii cu colorit local largesc orizontul, conturând tabloul incitant în care se integreaza de pe acum si românii, ca minoritate conlocuitoare.

„Spaniolii nu înteleg ca, pâna la urma, românii pot sa se adapteze oricarei situatii, ca suntem niste cameleoni ai „regnului” uman”, remarca autorul. Alina, croitoreasa de costume de matador, de fapt învatatoare din România, s-a adaptat rapid, desi nu tinuse acul si ata în mâna înainte de a pleca din tara. Românii îsi ofera forta de munca pretinzând ca „fac orice”, si chiar sunt priceputi la toate. „Orice”, e bine platita meseria asta.

Ingenioasele sunt si definitiile ad-hoc inventate de autor: o cerveza muy fria, un fel de bere cu promoroaca, sau verbul „a lidia”, care desemneaza în spaniola dansul toredaorului cu taurul, un cuvânt care va intra cu siguranta în vocabularul limbii române.

Se succed apoi numeroase portete de români din Spania, unii cu meserii si nume ciudate, precum vrajitoarea Nigerica si asistentul ei, Jetonel; altii cu destine tragice, precum Catalin Craciun, bodyguard de discoteca, ucis în confruntarea dintre doua clanuri mafiote. Si ne trezim pe nesimtite ca am luat deja primul contact cu ilegalitatea. Politia Nationala Spaniola estimeaza ca, începând cu perioada Sarbatorilor de  “Navidad” (Craciun), pâna în 6 ianuarie, de ziua Regilor Magi, Regatul estei invadat de peste 5000 de cersetori proveniti din România.Trecerea spre zona obscura a muncilor dubioase, pe care multi români sunt nevoiti sa le preteze în Spania, se face în capitolul urmator.

Capitolul al VI-lea, Paella cu bulz ciobanesc, cuprinde reportaje despre unii din românii din Spania, cu tente ironice la adresa subculturii de cartier. Iata un fragment din „decalogul” fantezist imaginat de autor:

„ Românii nu fura din casele spaniolilor si nici nu sparg case. Ei doar intra sa vada cum se comporta tencuiala peste noapte, ca doar ei au renovat casa acum o saptamâna. Deci sa se schimbe prin ziare termenul de “spargator” cu cel de “controlor nocturn”.

„ Sa se înceapa redenumirea de strazi în localitatile unde românii sunt majoritari (Îmi permit câteva exemple: Guta, Mihaela Minune, Edy Talent etc). ?i fara numere. Este suficient sa raspunzi “Eu stau pe Mihaela Minune!”. Si noi, românii, cum ne cunoastem, gasim imediat casa.”

În opinia autorului, nimeni dintre politicienii români nu doreste întoarcerea acasa a românilor. Ar însemna pentru România înca doua milioane de someri si tot atâtea probleme. Dar Spania a însemnat o scoala de viata, transformând gloata noastra si educând-o în a fi mai receptiva si mai toleranta. „Românii au învatat sa poarte castile de protectie pe teasta, sa se spele pe mâini când patronul îi duce la restaurant în pauza de masa si sa fumeze si un „puro” (tigara de foi) în stil mic burghez.”

Convietuirea rodeste de ambele parti. La o ferma de pere din regiunea Navarra, lucratoarele românce au conditii de cazare mai bune decât în „casutele” de la Costinesti iar spaniolii au învatat sa le cânte chiar si melodii în româna, cum ar fi <<Drumurile noastre>> si manele”.

Iata o situatie paradoxala: în timp ce spaniolii se duc în Franta sa munceasca pe o perioada de 35-40 zile, câte 10-12 ore pe zi, pentru o suma de 2500-3200 euro, românii accepta sa lucreze în locul lor, chiar pe proprietatile celor ce pleaca. Conditiile oferite de francezi muncitorilor spanioli sunt net superioare celor oferite românilor din taberele ridicate la marginea locului de munca din Spania.

Dar româncele detin si o pondere majora prin bordelurile „alegale” (nici legal, nici ilegal). „Unele dintre noi cer la receptie sa ne puna muzica de manele, ca sa fim mai inspirate”, remarca o românca „angajata”. „Franzeluta”, o românca star porno are ambitii înalte si tinteste spre marile ecrane. O alta românca sustine showuri erotice bine platite în penitenciarul în care sunt încarcerati celebrii tarhetsti (falsificatorii de carduri bancare) si temutii pesti.

Ma minunez în taina de numarul mare de persoane din „zona gri”pe care a reusit sa le intervievieze autorul. Subiectele picante, informatiile detaliate despre prestatii si tarife diferentiate sunt poate socante pentru spiritele sensibile, dar nu putem contesta faptul ca aduc un aport vadit la crearea imaginii de ansamblu a comunitatii românilor din Spania, în toata vastitatea ei. Cu adevarat, avem de-a face cu o cronica a vremurilor noastre, chiar daca pe alocuri ne-am fi dorit-o poate mai blânda, mai ponderata.

Un spaniol naiv si nelamurit se întreaba de ce oficialii români resping manelele, în timp ce spaniolii cultiva arta tiganilor lor (flamenco). La urma urmei si tangoul sau capoeira braziliana, tot din arta strazii sau dezvoltat. „?i spaniolilor le place muzica asta ritmata, chiar daca nu înteleg textul melodiei. Cred ca daca la Eurovision ati trimite manelisti, sigur ar câstiga concursul.”

Reversul medaliei este ca oficialitatile spaniole, satule de lipsa de civilizatie a câte unui grup de tigani români care terorizeaza cartiere întregi, se straduesc fara succes sa scape acum de ei. “Problemele sunt iscate de tiganii care, dupa amiezele, când ne facem siesta, pun muzica turca la maxim (manele), scot pe ferestre boxele, îsi fac necesitatile pe strazi si chiar sex”, declara Juan Calvo, “el patriarca” (bulibasa tiganilor spanioli). „Avem un proiect cu primaria, prin care le aratam noilor veniti cum trebuie sa traiasca civilizat într-o tara ca Spania. Nu ne întelegem bine cu ei pentru ca nu vorbesc “cahlo”, ca noi. Este foarte dificil sa comunici cu ei, si am început sa învatam noi româneste mai repede”, continua Juan Calvo.

Finalul în coada de peste lasa loc pentru continuare. De pe acum devine evident ca suntem îndreptatiti sa ne asteptam la mai mult, evolutia românilor din Spania fiind abia la început.

Ultimele pagini sunt rezervate unei selectii de fotografii alb-negru din colectia privata a autorului. Majoritatea redau imagini din trecut, din anii copilariei si vârsta scolara în România sfârsitului de secol XX.

Un lucru e sigur, indiferent de directia în care va evolua comunitatea românilor din Spania, putem conta pe reportajele pline de verva ale jurnalistului Alexandru Petrescu, recunoscut si premiat pentru activitatea sa de gazetar în Spania. Ingenioasele sale gaselnite verbale ne vor amuza sau întrista, întrebarile sale insistente vor sâcâi poate pe alocuri, dar cu siguranta nu-l vom putea trece cu vederea, pentru ca, asa se pare, nu se da batut cu una cu doua. Perseverenta si dârzenia îi prisosesc, fara tagada.

Nu-mi ramâne decât sa-i urez succes în continuare, sa ne vedem si sa ne citim, sper eu, cu bine. Cum zic spaniolii: ¡Nos vemos!

¡Nos leemos! – as adauga eu.

 

Benisssa

 

 

OM AL VREMII LUI

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

INTERVIU CU COLONELUL VALENTIN NEACSU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Dialog cu colonelul Valentin Neacsu, seful Serviciului Muzicilor Militare, inspector pentru Arma Muzici Militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale.


Marin Voican-Ghioroiu: Stimate domnule col. Valentin Neacsu, într-o perioada foarte scurta de timp am avut onoarea si fericitul prilej de a participa la nu mai putin de trei concerte de exceptie pe care le-a sustinut Muzica Reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale, al carei conducator sunteti. Aveti amabilitatea si împartasiti-le cititorilor nostri, caror evenimente se datoreaza aceste manifestari culturale?

Col. Valentin Neacsu: În primul rând, doresc sa fac o precizare: Orchestra Reprezentativa a Armatei, titulatura cea mai potrivita pentru aceasta formatie de elita a tarii si armatei, îmi este foarte draga. De ea ma leaga amintiri deosebite. Împreuna am cutreierat lumea în lung si-n lat în cautarea succesului, am cules aplauze pe scenele lirice ale tarii, am încântat sufletul si inima publicului meloman. Timp de zece ani am fost conducatorul acestei minunate orchestre. Actualmente, cariera si destinul m-au propulsat în fruntea muzicilor militare din întreaga tara, ca sef al Serviciului Muzicilor Militare. Revenind la întrebare, mentionez ca în ultimii doi ani, institutia pe care o conduc a initiat un proiect cultural îndraznet, intitulat „ARMY IN CONCERT”, proiect care include colaborarea cu dirijori valorosi din tara si din strainatate.

Marin Voican-Ghioroiu: Când a început colaborarea dvs. cu Fundatia „Cavalerii Daciei” – Club UNESCO, al carei presedinte este domnul diplomat ec. Ionel Ilie Ciuclea? Cum vi se pare aceasta combinatie dintre orchestra de fanfara a armatei si corul „Divina Armonie”?

Col. Valentin Neacsu: Aceasta colaborare a debutat în urma cu câtiva ani, din dorinta fireasca de a realiza spectacole complexe, de o înalta tinuta artistica. Datorita restructurarilor succesive din cadrul Armatei României, corala barbateasca a Ansamblului Artistic al Armatei a fost desfiintata, lasând în urma sa un gol imens. Miscarea aceasta a însemnat o ireparabila eroare pe tarâmul artei românesti. Fundatia „Cavalerii Daciei”, patronata de inimosul domn Ionel ilie Ciuclea, caruia îi multumesc în mod deosebit pentru sprijinul si sustinerea neconditionata acordate muzicii si artei, a aparut ca o solutie naturala si necesara de fuziune si completare reciproca. Corul, aflat sub directa îndrumarea remarcabilei doamne profesoare Paula Ciuclea, un adevarat mecena contemporan, o patimasa iubitoare a muzicii, a fost si este condus de ofiteri – maestri ai artei dirijorale: Lt. col. Aurel Gheorghita si Lt. col. Marius Cristian Firca. Cu asemenea premise, colaborarea, sau „mariajul” daca vreti, dintre Orchestra Reprezentativa a Armatei si Corul „Divina Armonie” a fost o simpla formalitate, în beneficiul tuturor, cu rezultate de exceptie si pe masura asteptarilor.

Marin Voican-Ghioroiu: La concertul extraordinar „Nemuritorul Luceafar… Eminescu” si-a dat concursul Orchestra de estrada „Angely’s”, avându-l la pupitru pe Lt. col. Marius Cristian Firca, acompaniind corul „Divina Armonie”, un adevarat regal, omagiu adus Voievodului Limbii Române. Puteti sa ne spuneti când a luat fiinta aceasta orchestra si ce si-a propus sa întreprinda în planul de viitor, tinând seama ca repertoriul muzical pe care îl abordeaza, fiind foarte diversificat: de la muzica populara – aranjamente pentru fanfara – muzica de promenada, clasica si nu numai?

Col. Valentin Neacsu: Data de 1 iunie 2009 marcheaza, în cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei”, aparitia orchestrei de estrada „Angely’s”, creata cu scopul de a promova valorile culturale nationale si universale, de a sustine tinerele talente autohtone, de a pastra traditiile, obiceiurile si datinile stramosesti, de a reliefa posibilitatile de exprimare ale instrumentelor de suflat în ansamblu. Calitatile interpretative ale artistilor instrumentisti, studenti si absolventi ai Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, au condus la un real succes pe scenele din Bucuresti si la largirea repertoriului: de la muzica simfonica la piese folclorice românesti si internationale, prelucrari instrumentale moderne si clasice, lucrari în prima auditie, muzica ambientala, de promenada, duete, arii si coruri din opere celebre, jazz, pop, rock, muzica de film, latino, etc.

Marin Voican-Ghioroiu: La Casa de Cultura „Ion Manu” din orasul Otopeni, unde Orchestra „Valahia”, condusa de tânarul Lt. Marius Zorila, a sustinut un spectacol de mare tinuta artistica, intitulat generic „Cu drag, de Dragobete”, având ca realizator pe d-na prof. etno-muzicolog Elise Stan de la TVR, spectacol la care si-au dat concursul cei mai talentati cântareti de muzica populara (peste 40 de tineri) din cele doua generatii (pe parcursul a 10 ani), surpriza enorma pentru mine: de unde si cum a rasarit aceasta formatie de adevarati profesionisti, care au încântat publicul, au demonstrat ca sunt cei mai buni? Detaliati.

Col. Valentin Neacsu: Mi-am dorit din totdeauna sustinerea si reprezentarea la loc de cinste a traditiei si folclorului muzical românesc. Ca sef de muzica, tânar locotenent fiind si proaspat absolvent al Scolii militare de ofiteri, specialitatea muzici militare, am fost numit în prima functie la Medgidia, pamânt sfintit de mare, binecuvântat de soare si daruit cu un filon nesecat de inspiratie, adevarat tezaur al folclorului românesc. Aici s-a nascut ideea înfiintarii unei orchestre, a unui taraf, cu care de altfel, în colaborare cu Casa de cultura oraseneasca, am concertat în tara si strainatate, am participat la toate concursurile interne de profil. Astazi m-am revazut în acest tânar si talentat ofiter, Lt. Marius Zorila, de care ma leaga aceeasi iubire – vioara. Virtuozitatea, talentul, zâmbetul sau carismatic si neastâmparat…. m-au determinat sa ma decid si astfel a luat fiinta „Valahia” – Orchestra Nationala de Folclor a Serviciului Muzicilor Militare.

Marin Voican-Ghioroiu: În sala „Mihail Jora” de la Radio, pe 24 Februarie, în concertul din ciclul „Army in concert” – dirijor Lt. col. Aurel Gheorghita, de data aceasta Orchestra Reprezentativa a Armatei a sustinut un concert de o rara frumusete…, printr-o prestatie impecabila a Simfoniei a IX-a „Din lumea noua” de Antonin Dvorak si „Concertul pentru pian si orchestra” de Edvard Grieg – la pian prof. asistent Horia Maxim de la Academia Nationala de Muzica din Bucuresti – motiv ce-mi mareste curiozitatea de-a afla câte orchestre aveti, unde si când vom avea posibilitatea sa fim spectatorii, ascultatorii, telespectatorii care sa ne bucuram de o muzica ce merge la sufletul si inima celor ce, sunt sigur, vor deveni fani incontestabili ai muzicii de fanfara?

Col. Valentin Neacsu: Aveti dreptate. A fost o premiera deosebita. Atât Horia Maxim, cât si Aurel Gheorghita au transformat concertul într-un eveniment unic. Pentru prima data Orchestra Reprezentativa a Armatei a prezentat un concert integral de muzica simfonica ce a stralucit cu adevarat în interpretarea impecabila a celor doi artisti. Actualmente avem 15 orchestre în Armata României, 3 în capitala si 12 în tara, orchestre care se constituie ca o prezenta artistica activa în viata culturala si spirituala a comunitatilor din care fac parte, ansambluri ce ne reprezinta cu onoare în misiunile internationale la care participa. Cel putin în Bucuresti ne vom întâlni lunar cu cele trei formatii, pe tot parcursul stagiunii, iar în tara vom proiecta, sub egida „180 de ani de la înfiintarea primei muzici militare în Armata României”, o serie de concerte aniversare: la Cluj-Napoca, Iasi, Giurgiu si Alexandria, culminând cu Concertul extraordinar pe care-l vom sustine la sfârsitul lunii iunie la Arenele Romane din Bucuresti.

Marin Voican-Ghioroiu: Ce le transmiteti cititorilor nostri?

Col. Valentin Neacsu Cititorilor si tuturor militarilor, prin intermediul dumneavoastra le trimit gândurile mele cele mai alese, urari de bine si prosperitate. Fie ca muzica sa ne însoteasca pretutindeni, sa ne faca mai buni si mai curati.

Marin Voican-Ghioroiu: Va multumesc si va urez succes deplin în munca dvs. de-a bucura inimile si sufletele noastre dornice de muzica foarte buna de fanfara.

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucuresti


NICOLETA MILEA – Gând de seara

On By nelursIn poetryLeave a comment

Poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea – a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare” [/pullquote]

Gând de seara

Ultima lectica verde,

O felie de pâine uscata,

Prima pagina a unui ziar

Pe care zace cadavrul

Visului înjunghiat…

Cititorule,

Cu ochi asfintit

În firul de iarba,

Astazi e mâine,

Mainele cerului

Din poiana smaraldelor!

Pe-nserat,

Numai filele albe

Pe care n-am scris

Niciun cuvânt

Asteapta-n genunchi

La poarta mirarii…

Cine-mi aude

Tacerea albastra…

DINCOLO DE ORIZONT SE AFLA MEREU ALBASTRUL NEMARGINIRII

On By nelursIn literatureLeave a comment

Trecerea timpului nu poate fi oprita de nimic si de nimeni, oricât de mult s-ar încerca acest lucru. În lupta împotriva trecerii clipelor vietii, perseverenta nu ajuta la nimic, iar încapatânarea genereaza numai probleme. Cu toate acestea, refuzul interior persista în a ignora schimbarea ce se produce continuu în jurul tau, precum si în tine. De fapt, nu exista cale de a evada de sub tutela trecerii si devenirii. Esti constient de acest lucru?

Câta vreme esti copil, scoala îti mentine un tonus viu la nivelul mintii prin programe ambitioase de învatamânt care te tin mereu în alerta pentru a trece diferitele examene si a promova diferitele trepte de educatie. Dar într-o zi, în mod abrupt, acest proces înceteaza si esti literalmente aruncat în vâltoarea unei vieti ce nu cunoaste o regula precisa, în care criteriul valorii este înlocuit de cel al sansei sau relatiei, iar oportunitatea valoreaza mai mult decât tot ce ai acumulat prin studiu si perseverenta.

Chiar daca ai sansa de a avea un serviciu bun, tot ramâne nerezolvata împlinirea în viata de familie, fiindca oricât de mult ai cauta, este greu sa gasesti un partener de viata pe care sa îl iubesti si care sa te înteleaga. Iar daca ai întâlnit o astfel de persoana, nu ai cum sa stii daca relatia va fi sau nu de durata, fiindca realitatea cruda se manifesta printr-o schimbare continua care poate transforma peste ani un aparent paradis într-un iad nimicitor.

Dar care este sensul? De ce se întâmpla aceste lucruri? Mintea asaltata de atât de multe întrebari nu se odihneste vreodata în cautarea unui raspuns satisfacator. Dar poate fi cunoscut un astfel de raspuns? Si îndoiala pune încet dar sigur stapânire pe sufletul tau, pe mintea ta, transformându-te în cele din urma într-un sceptic convins, tot acest proces fiind doar o chestiune de timp, de durata a rabdarii pe care o ai, care oricum nu are cum sa fie decât finita, asa cum esti si tu.

Iar atunci când îndoiala se pune în miscare, ea se rostogoleste asemenea unui bulgare de zapada pe deasupra unui strat gros de zapada adunând tot mai multa putere si volum pe masura ce se deplaseaza catre partea de jos a unei vai adânci dintr-un masiv montan. În final, forta teribila a unui astfel de fenomen ajunge sa distruga tot ce îi sta în cale. Tot astfel, nemultumirea si îndoiala pe care le ai în suflet, pe care inerent le acumulezi în trecerea vremii, risca oricând sa distruga structura sensibila a afectiunii si mintii împietrind inima, distrugând orice ideal nobil si orice speranta.

Alteori, valurile schimbarii din jurul tau ajung sa depaseasca pragul a ceea ce poti suporta, iar interiorul tau se revolta într-o sfortare suprema de a opri potopul nimicitor sau de a pieri o data cu el, luptând din rasputeri sa te salvezi sau sa scapi ceea ce ai mai drag. Talazuri înalte de griji si de durere vin peste tine si nimic din ce ai învatat nu te mai ajuta, ci doar îti dai seama ca esti teribil de singur si fara putere.

Realitatea este ca dincolo de orice înaltime se afla o vale, iar dupa un urcus luminos exista o coborâre pe care nu o doresti. Fluctuatia evenimentelor vietii uneori te poate surprinde, iar alteori vine în împlinirea celor mai sumbre asteptari. Lumina nu de putine ori este înghitita de întuneric, iar ploaia urmeaza repede unui cer senin, care ai crezut ca va dura o vesnicie. Cine a trait la munte stie mai bine acest lucru, dar chiar si asa, nu poti sa fii multumit cu explicatii ce nu tin loc de rezolvarea situatiei defavorabile în care te gasesti sau care va veni.
Dar ce este timpul? Cum poti transcende desertaciunea lui? De ce natura are aceasta atitudine schimbatoare? Cum se poate trece dincolo de clipa prezenta ce nu îti aduce decât amaraciune?
„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam în neam. Înainte ca sa se fi nascut muntii si înainte ca sa se fi facut pamântul si lumea, din vesnicie în vesnicie, Tu esti Dumnezeu! Înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.”

Însa dincolo de suportul miscator al realitatii în mijlocul careia traim se afla eternitatea Creatorului întregului univers. Din aceasta perspectiva a adâncului abisal al vesniciei toate schimbarile pe care le traiesti nu înseamna mare lucru. Daca ai putea vedea aceasta, atunci bucuria ar lua locul întristarii, fiindca pâna si suferinta nu reprezinta decât ceva trecator. Iar daca timpul rezolva prin trecerea sa totul, atunci de ce sa îti mai faci griji?

Daca nu poti cladi decât pe nisip, atunci de ce sa te mai temi atunci când lucrurile se desfac din nou în elementaritatea lor redevenind ceea ce au fost dintotdeauna si anume niste particule adunate temporar laolalta. Tristetea si bucuria, faima si ignorarea, toate acestea, precum si multe altele, sunt aspecte de o clipa ale unei realitati aflate mereu în schimbare. Nu poti opri acest proces al facerii si desfacerii. Nu ai cum sa i te opui, însa poti sa privesti dincolo de ele, fiindca deasupra lor se afla mereu Marele Autor, Maestrul care nu a gresit niciodata indiferent de opera pe care a realizat-o.

„Domnul împarateste îmbracat cu maretie; Domnul este îmbracat si încins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari si mai puternic decât vuietul valurilor naprasnice ale marii este Domnul în locurile ceresti.”

Astfel, reusesti sa înveti lectia trecerii si transformarii lucrurilor cu scopul unic si precis de a-ti dezvolta intuitia eternului, neschimbatorului, a ceea ce nu poate fi vreodata mistuit de vreme. ?i cu cât deprinzi acest lucru mai repede, cu atât este mai bine, fiindca în felul acesta cunostinta vesniciei va începe sa se formeze tot mai puternic în interiorul tau înlocuind treptat mintea cea plina de griji. Acesta este un proces de durata, uneori placut si extatic, dar cel mai adesea dureros si descurajator, pâna când ajungi sa te întâlnesti cu Marele Autor pe cararea vietii tale.

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la început pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”

Iar daca vei avea rabdare si nu vei ceda revoltei ce îti apare în suflet, atunci vei ajunge sa Îl cunosti pe Marele Autor si sa primesti de la el darul vesniciei în inima ta care va face ca toata curgerea vietii tale sa aiba sens prin revarsarea ei în oceanul eternitatii, fiindca în final, dincolo de orice înaltime sau vale se afla mereu si dincolo de orizont albastrul neasemuit al nemarginirii. Iar atunci gândurile pline de griji si suparari nespuse se vor topi în constiinta nemuririi ce nu poate fi distrusa vreodata, asupra careia timpul nu mai are nici un fel de putere.

„În ziua de pe urma a sarbatorii, Isus a stat în picioare si a strigat: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.”

Octavian LUPU,

Bucuresti


CASA REGALA A ROMANIEI

On By nelursIn News, Romania, WorldLeave a comment

DECIZIE ISTORICA

Regele Mihai anunta ruperea legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern.

Casa Regala româna va fi cunoscuta drept “CASA REGALA A ROMANIEI”-  citim in GÂNDUL din 10 Mai 2011

 

“Noi, Mihai I, în virtutea autoritatii noastre nedisputate ca sef al Casei Regale a României, luând în considerare decizia iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter national si independent dinastiei si Casei Noastre Regale, si urmând datoria mea fata de istorie si fata de urmasii si succesorii mei, tinând cont de articolele 1(10), 15 si Anexa 1 ale Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, adoptate de noi la 30 decembrie 2007, actionând în conformitate cu vointa mea libera, fac cunoscut: Art. 1 Ruperea tuturor legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern”

“Începând cu data de 10 mai 2011, niciun membru al familiei regale a României nu va mai purta si nu va mai avea dreptul sa poarte, sau sa foloseasca vreun titlu conferit (ereditar sau ad personam) de orice sef al casei princiare de Hohenzollern. Capul Casei Regale a României ramâne singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricarui titlu sau distinctie”

“Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, amendate, vor fi transmise membrilor Familiei Regale a României”

 

http://www.gandul.info/news/decizie-istorica-regele-mihai-anunta-ruperea-legaturilor-istorice-si-dinastice-cu-casa-de-hohenzollern-casa-regala-romana-va-fi-cunoscuta-drept-casa-regala-a-romaniei-8257617

NICOLETA MILEA – Nelinisti

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Nelinisti”, este un alt prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”[/pullquote]

Nelinisti

Cum sa te resping, inima,
Jertfa cenusiului searbad
Al zbaterii de fiecare zi!
Cum sa te resping, inima,
Când A FI e mereu mai mult
Mereu altceva decât el însusi!
Cum sa te resping, inima,
Prietena pâna-n strafunduri
Cu lumea întreaga!
Cum sa te resping, inima,
În asteptarea ispititorului,
A aflarii pietrei filosofale a Poetului!
Cum sa te resping, inima,
Tacerea precuvintelor mele,
Eu-non-eu!
Cum sa te resping, inima,
Noema
Golului plin!

 

 

 

 

PARINTI STRALUCITI, PROFESORI FASCINANTI” DE AUGUSTO CURY

On By nelursIn ScienceLeave a comment

GENERATIA ACTUALA DE PARINTI a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a încercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca învatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, însa parintii nu au înteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, în care copilul are nevoie sa inventeze, sa înfrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


1. Blocarea inteligentei


Sistemul educational actual aduce foarte multa informatie, de cele mai multe ori inutila. Copiii si tinerii învata cum sa opereze cu fapte logice, dar nu stiu cum sa abordeze esecurile. Învata sa rezolve probleme de matematica, dar nu stiu sa-si rezolve conflictele existentiale. Sunt antrenati sa faca calcule fara sa greseasca, dar viata este plina de contradictii si probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit, iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


2. Utilizarea gresita a functiilor memoriei


Prin sistemul educational actual memoria copiilor este transformata într-un depozit de informatie inutila, iar excesul acesteia blocheaza inteligenta copiilor si bucuria lor de a trai. Cea mai mare parte a informatiilor pe care le acumulam nu vor fi folosite niciodata. Numarul actual de scoli este mai mare decât în orice alta epoca, însa acestea nu produc persoane care gândesc, si nu e de mirare ca elevii au pierdut placerea de a învata. Pe de alta parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparati, care îi transporta pe tineri, fara ca ei sa faca vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de razboi, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune si internet actioneaza asupra subconstientului, marindu-le nevoia de placeri în viata reala. Astfel în timp ei nu mai gasesc placere în micii stimuli ai rutinei zilnice si vor cauta stimuli tot mai puternici, trebuind sa faca foarte multe lucruri pentru a avea putina placere. Toate acestea genereaza personalitati fluctuante, instabile si nemultumite.


3. Informam si nu formam


Noi nu îi formam pe tineri, ci doar îi informam. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se afla, dar nu stiu mai nimic despre lumea lor interioara. Educatia este tot mai lipsita de ingredientul emotional si produce tineri care rareori stiu sa îsi ceara iertare, sa îsi recunoasca limitele sau sa se puna în locul celorlalti.

 

Care este rezultatul? O generatie de copii si tineri mai bolnava psihic decât oricare alta din istoria umanitatii: copii depresivi, preadolescenti si adolescenti care dezvolta obsesii, sindroame de panica, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai multi dintre ei cauta placerea de moment în consumul de tutun, alcool si droguri.


CE ESTE DE FACUT?


Dr. Augusto Cury ne spune ca în ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale «parintilor buni» si cum trebuie transformate ele de catre «parintii inteligenti». Iata prima dintre ele:

 

  • Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta. Parintii buni au grija sa satisfaca, în masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii. Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor. Parintii care le fac în permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati în amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor ramân de neuitat.

 

  • Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea. Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, înstrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat într-o fabrica de stres. Parintii care nu-si învata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale îi transforma într-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru «a fi», caci lumea îl va pregati pentru «a avea». Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati amfiteatrul gândurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si îndrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.

 

  • Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti îsi învata copiii cum sa gândeasca. Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Când deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile în influentarea personalitatii tinerilor. A-ti surprinde copilul înseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti începe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune: «Nu ma asteptam sa ma superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult». Apoi copilul trebuie lasat sa se gândeasca. Parintii buni spun: «Gresesti»; parintii inteligenti spun: «Ce parere ai despre comportamentul tau? Gândeste înainte sa reactionezi».

 

  • Parintii buni îsi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti îsi pregatesc copiii pentru esecuri. Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea. Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul în studiu, în munca, în relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara înfrângeri. Multi nu stralucesc în munca lor pentru ca au renuntat în fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un «nu», pentru ca nu au avut îndrazneala de a înfrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala.

 

  • Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu înseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt în stare sa spuna copiilor lor: «Am gresit, Scuza-ma, Am nevoie de tine». Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor învata copiii cum sa abordeze aroganta.

 

  • Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni. A sta de vorba înseamna a vorbi despre lumea care ne înconjoara, a dialoga înseamna a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experiente, a împartasi ceea ce se afla ascuns în inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale. Nu trebuie sa deveniti o jucarie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa în inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara.

 

  • Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare. Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. ?titi care este termometrul care indica daca sunteti agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie în preajma voastra, ati trecut testul. Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respinsa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat într-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred în soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca îti pierzi lumina. PARINTII INTELIGENTI Î?I STIMULEAZA COPIII SA-?I ÎNVINGA TEMERILE ?I SA AIBA ATITUDINI BLÂNDE.

 

  • Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata. Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mâhnire, dar, daca semintele sunt bune, vor încolti. Nimeni nu-si ia diploma în misiunea de a educa. Înainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Învatati sa spuneti «nu» fara teama. Daca ei nu aud «nu» de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda «nu» de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze în fata santajelor si presiunii copiilor. În caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar: astazi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul saptamânii si a se trezi devreme pentru a învata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil.


Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexa decât cucerirea planetei.

 

CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI

 

1. A distruge speranta si visele.

2. A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii.

3. A exprima autoritatea cu agresivitate.

4. A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat.

5. A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie.

6. A nu te tine de cuvânt.

7. A corecta în public.


Dr. Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, si-a dedicat 17 ani din viata cercetarii modului în care construieste si se dezvolta inteligenta. Analiza pe care o face societatii contemporane ajunge la urmatoarea concluzie: singuratatea nu a fost niciodata atât de intensa: parintii îsi ascund sentimentele de copii, copiii îsi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza în autoritarism. Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informatii. În cartea sa, «Parinti straluciti, profesori fascinanti», tradusa si în româna, Dr. Augusto Cury atrage atentia asupra necesitatii schimbarii felului în care se face educatia contemporana.

 

E.U. FROSIN

http://eufrosin.wordpress.com

LANSAREA SECTIUNII DE SELECTIE

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

 

PENTRU

sustinerea financiara a taberelor de creatie nationale si internationale

 

Ministerul Culturii si Patrimoniului National anunta organizarea sesiunii de selectie a ofertelor culturale pentru Programul Cultural National pentru sustinerea financiara a taberelor de creatie plastica nationale si internationale, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale, cu modificarile si completarile ulterioare.

La sesiunea de selectie poate participa orice persoana fizica autorizata sau persoana juridica de drept public sau privat, româna sau straina, cu sediul în România, care sa îndeplineasca calitatea de operator cultural. Înscrierea la sesiunea de selectie se va realiza fara taxa, prin depunerea documentatiei/iilor la sediul Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Sos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Bucuresti sau prin transmiterea acesteia/acestora prin posta la aceeasi adresa. Termenul limita de depunere a ofertelor culturale: 6 iunie.

Relatii suplimentare la:

Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Compartimentul Monumente de For Public si Arhitectura Contemporana, E-mail: cmfpac.mccpn@gmail.com, Tel.: 021. 222.32.13;

sau pe site-ul MCPN: www.cultura.ro.

 

Biroul de presa

05.05.2011

Georgeta RESTEMAN

On By nelursIn poetryLeave a comment

Revolta?

 

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

 

 

 

 

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.


O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…


Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…


Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?


 

Sacuieu, 7 Mai 201

 

 

 

NICOLETA MILEA – Lentoare

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Lentoare”, este intaiul prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

 

Lentoare

 

Nu stiu

Daca am murit de tot,

Dar sigur stiu

Ca mor în fiecare noapte

Strivita

De sângele zorilor…

Dimineata

Conduc cortegiul la gara…

Si nu oberv ca

Strada si-a fisurat

Glezna dreapta strigând:

-Ava,

Unde e sufletul noptii…