GÂNDURI
Suspine pierdute ’ntre pietrele reci
Rasfirate pe creste golase de munte
Nazuinte crescute pe-albastre poteci
Contrarii ce vor destine sa-nfrunte
În scorburi de suflete triste se-ascund
Dureri nestiute de minti prigonite
Ce-acum vad pamântul patrat, nu rotund
Si se zbat sa învie dorinte-mpietrite.
Noian de sperante se sting în taceri
De focuri aprinse în nopti linistite
Potire de suflet râvnesc primaveri
Limpezime de cer si iubiri împlinite.
Deschid larg fereastra, spre lume privesc
Ce multi stau la coada…la vise în drum
În vremuri atât de perfide … zâmbesc
Caci visele-s vise…dispar ca un fum…
ÎNROBITI DE VISE
Traim sub zapezi ce-s de doruri ucise
Si stânci care tânguie doine în noapte
Cu suflete triste ce murmura soapte
Suntem înrobitii acelorasi vise.
Asteptam primaveri sa renasca în noi
Iar viata sa zburde-n crâmpeie de gând
Ghiocei sa ne scalde în albul flamând
Si linisti adânci sa coboare din ploi…
Râvnim bucurie si mai cernem tristeti
În lacrimi de-argint sa se stinga-n uitari
Sperante-minciuni, dorinti, dezmierdari
Albastre lumini conturând dimineti.
Sunt tainice vise ce-n munte se-aduna
Se strâng printre pietre nespuse dureri
În izvoare-asteptari, în paduri mângâieri
Si iubiri înghetate sub raze de luna…
SUFLETUL NOSTRU NU-I DE RASTIGNIT
Împovarati de griji si de nevoi
Cu sufletul farâme, trist si gol
Gasim puterea de-a razbi în noi,
Nu facem parte din vreun protocol
Al celor care vor sa ne zdrobeasca
Si sa ucida ce ne-a mai ramas
Din mostenirea dulce stramoseasca,
Vor sa ne-atârne sufletul de-un ceas…
Ne-au pus impozite si pe simtire
Metafora din ei a disparut
Noi tot vom scrie ce ne sta în fire
Suntem plamada din destin durut.
Lor nu le pasa ca pasim tacuti
Ori ca strigam spre Cer cu disperare,
Cuvântul care-ncununa pe frunti
Sperantele, ne-aduce alinare.
Nu au masura în nimic ce fac
Tintesc, lovesc si spulbera în cale
Conduc cum vor si dupa bunul plac
Distrug valori în ritmuri infernale.
Dar n-o sa fure ce ne apartine
Caci le ajunge cât au praduit
Pamântu-acesta geme de suspine
Sufletul nostru nu-i de rastignit!
SATUI DE MINCIUNA
Stam zilnic smeriti asteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste si-atât de satui de minciuna
Nu mai stim sa zâmbim dar în noi o dorinta se zbate
Vrem liniste-n suflet, visând la o viata mai buna.
Copiii ne pleaca , batrânii ne mor de durere
Pe strazi felinare murdare si gemete surde
Saraci urgisiti de tristeti asteptând mângâiere.
Cei ”mari” sunt hiene si sfâsie suflete crude.
Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi
Ne zbuciuma fruntea, mocnim în taceri prizonieri
Suntem biet popor ce-i sortit sa traiasca în patimi
Noi n-avem nici azi si nici mâine si n-avem nici ieri…
Mi-e-o sila imensa de cei ce-au promis bunastare
Satui de minciuna ai mei sunt mereu oropsiti
Blesteme-nfocate rostesc si se uita spre soare
De-a pururi sa zaceti în temniti, spurcati ipocriti!
Stam zilnic smeriti asteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste si-atât de scârbiti de minciuna
Poate stim sa zâmbim… de scapam de potai însetate
De averi si de glorii, înghiti-i-ar tarâna strabuna!
REVOLTA
Noapte de mai cu stele reci pe bolta
Si flori de mar pe ramuri împietrite
Gânduri icnind arar dintr-o retorta
În care disperate, durerile-nfratite
De-atâta chin în mine se revolta.
Parinti plângând neputinciosi destine
Copiii pribegind prin lan de vise
Pândind grauntele de dor de bine
Atunci când bat timid la usi închise
Si-s nevoiti s-apuce cai straine.
O tara-n care-i rege-acum minciuna
Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –
Un colt de pâine… si doar matraguna
Cu-amar le umple cupele-alamite
Din care sorb când îi mângâie luna.
Indiferenti, în jilturi aurite
Sfideaza un popor si vând iluzii
N-au teama de nimic, caci sunt elite
Ce nu mai vad si care fac pe surzii
La disperarea tarii de puteri sleite…
Frici razletite-n suflet, disperare
Cozi la sperante spulberate-n vânt
Biserici întesate si strigate-n altare
Cât mai rabda-vom pe acest pamânt
Atâta umilinta si-a lor nerusinare?
VOCILE STRABUNE DIN CETATEA BOLOGA
Sus, în deal, lânga Cetate
Se-aud vocile strabune
Plânge iedera-n ruine
Cautând din nou dreptate.
Ravasita-i astazi tara
De orgolii si de ura
De prin colturi – sare zgura
Si ne-aduce iar ocara.
Ei au reusit s-opreasca
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turcesti, pripite
Spre Apus sa navaleasca.
Astazi noi privim cu teama
Înspre cei care se lupta
Între ei si se înfrupta
Fara ca sa deie seama.
De s-ar ridica strabunii
Si-ar vedea cum se darâma
Tot ce s-a cladit farâma
Prin orgolii-n fata lumii…
Au uitat cum bunii nostri
Si-au dat viata si-au luptat,
Cu zapisul la-mparat
Au putut sa-nfrunte monstri.
Glorie acelor care
Ne-au facut neam de eroi
Oare nu putem si noi
Sa fim OAMENI fiecare?
TATALUI MEU
E ziua Sfântului tau nume
Si-n zori ti-am sarutat icoana, TATA!
Ma simt stingher-acum în asta lume
Când nu-ti mai simt privirea-ngândurata.
Pe crestet, tu ades ma mângâiai
Si ochii-ti plini de lacrimi de iubire
Ma-mbarbatau în serile de mai
Când numaram trifoii…ce dulce amagire.
Revad tabloul sacru al bunatatii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munti
Ma asteptai cu-n zâmbet si-mi asterneai în cale
Doar flori de bucurie si sfinte rugi, fierbinti.
Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi soptind cu glasu-ti drag
Aceleasi vorbe calde…iar eu te vad în zori,
Ca-n dimineti de basm – trecând al casei prag…
GÂNDURI
Ratacesc printre gânduri usor ravasita
Cuprinzând orizontul cu palma mea uda
Sub cerul de vise, în linistea serii
Un munte de piatra-s, cu roua sfintita
Pe care-a ramas umbra verii, zaluda
Si tainic în noapte-ascult glasul tacerii.
Parca simt un fior ce-mi strabate fiinta
Cu raze de Luna mistere danseaza
Maestru tangou, reci umbre de ceara
Se mistuie-n gânduri – recheama dorinta
Iar undele-albastre, de suflet vibreaza
Când dorul din mine începe sa doara.
…………………………………………………….
Ratacesc printre gânduri usor ravasita…
SUNT
Sunt umbra si suflet nascut din esenta
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsa ascund chintesenta
Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.
Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb si el poarta sub falduri Lumina!
Suntem frati cu totii în toate, si-asemeni
Copacului-tara, sfintim radacina
Cu picuri de roua ce lin se-nfiltreaza
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina si Pacea mereu ne vegheaza
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.
Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Si fosnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei si mustul ma-mbie
Sa darui cu dragoste, vesnic, Pamântul…
Sub raze de Luna o pânza de vise
Asterne-se tandru-n pridvorul Iubirii…
Desfac legatura de chei, usi închise
Deschid – lasand loc cuvenit implinirii.
……………………………………………………….
Sunt umbra si suflet nascut din esenta
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsa ascund chintesenta
Aceluiasi gând ce ma-nvaluie-n cântec.
SINGURATATILE MELE
Seara si-a-ntins aripile-i albastre
Peste ocean de gânduri viscolite
Si-n umbre reci tacerile sihastre
Curg lin pe coli de viata ‘nametite.
Îmi iau în tihna sufletul de mâna
Împreunat cu dorul… si-n visare,
Singuratatii, vesnica-mi stapâna
Ma stradui sa-i aprind o lumânare.
Îmi tremur lacrima sub triste pleoape
Când mantia-i de gheata îmi întinde
Nu vrea sa plece si ma tine-aproape
Ma împresoara, viata mi-o cuprinde.
S-a cuibarit demult la mine-n casa
Si-a rasfirat prin colturi trena-i veche
Printre zabrele-o vad, e colturoasa
Si-o egoista-i… fara de pereche.
Singuratate, pleaca-n departare
Si lasa-mi liber sufletul sa zburde
Slabeste-ma din vesnica strânsoare
Tu daruie-ma dragostei flamânde!
Ma napustesc spre-a inimii fereastra
Cu gândul bun deschid acum carare
Si-n dragoste sadesc o floare-albastra
Precum singuratatii-i aprind o lumânare…
INCERTITUDINI
Încerc sa ma adun…
si sa-mi raspund
tot eu la întrebari…
mi-e capul plin de gânduri
de-atâtea cautari
ce-mi dau târcoale-n soapte
pierdutele visari
sunt triste orologii
ce suna goale-n noapte…
încerc timid sa merg
precum o fac ologii
dar drumuri ce converg
în puncte de lumina
dispar încetosate
si-n sufletul-gradina
de flori înrourate
te caut cu privirea
iar peoapele-mi plecate
regreta ratacirea
ramân înlacrimate
caci asta mi-e menirea
DEZAMAGIRE
Am asteptat un semn dar nu mi-e dat
Sa-mi bucur sufletul însingurat de vreme
Ce-i ferecat de nu stiu ce blesteme
Iar tot ce ma-nconjoara e trist si-nnegurat.
Demult, când totu-n jur se naruise
M-am cufundat într-un ocean de-amar
Si chiar de-as vrea sa scap e în zadar
Ramân neputincioasa si ma hranesc cu vise.
Viata dura, trista si plina de blesteme
Mi-a calit trupul, mintea si destinul
Ce nu se schimba si ramân cu chinul
Sperantelor desarte din vis, sub clar de luna.
Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare
Raspunsuri lapidare roiesc în jurul meu
Încertitudini, temeri ce-au stapânit mereu
Fiinta-mi ravasita de-un straniu val de mare.
Se razvrateste-n mine-o multime de cuvinte:
De azi noi suntem unul…fiinta adorata…
Traieste nebunia caci clipa-i minunata…
Si altele atâtea ce-mi bântuie prin minte…
ZBUCIUM
O ploaie marunta de toamna e-n mine
Si-mi biciue trupul si gândul pribeag
Sub frunze-aramii ratacind în suspine
Îmi sprijin sperante de-un firav toiag.
Se zbat întrebari iar raspunsuri bizare
Încearca sa-mi spuna: asteapta-n tacere
Caci lacrimi de toamna si raze de soare
Si versul curgând îti vor fi mângâiere.
Sub picuri ce cad potolind fierbinteala
Din doruri nascuta sub soare de vara
Refuz disperarea, ignor amorteala
Iubirea-mi alin într-un cânt de chitara.
Ascult linistita-n decor de-ntristare
Refrenul ce unduie lin si-mi sopteste
Alunga tristetea ’ntrupeazate-n floare
Urmeaza-ti destinul, fetito, iubeste!
SINGURA-N TOAMNA
Mi-e sufletul gol si cu pasi tremurânzi
Ma zbuciuma toamna în vise pierdute
Cu mâinile-mi reci peste ochii flamânzi
Împrastiu sperante spre lumi nestiute.
Frunze-ofilite pe-alei ma-nfioara
Si vântul prin codri salbatec vuieste
Bruma pe flori si pe ierburi coboara
Iar sufletu-mi singur în toamna traieste.
Caut în mine puterea de-a-nvinge
În lupta cu gândul rebel si-ntristarea
O lacrima calda obrazu-mi atinge
Mi-e muntele frate si sora mi-e marea.
Îti simt departarea… te-afunzi în tacere
Eu stiu ca ti-e teama iubirea sa-mi darui
În tine musteste o veche durere
De ce fugi, iubite si-n ceata te-nvalui?
BLESTEM
În aceeasi limba sfânta
Plângem…nimeni nu mai cânta
Cum faceam odinioara
În aceasta tarisoara
Batuta de vânt si ploi
Si cu câini ce rup din noi
Ne ramâne azi cuvântul
Cu care sfintim pamântul
Sfâsiat si pângarit
De cei ce ne-au osândit
Sa traim încrâncenati
Despartiti de-atâtia frati
Fie-le pamântu’ rug
Celor ce ne tin în jug
Si ne-alunga pruncii-n lume
Dunarea-i înnece-n spume
Sa se zvârcoleasca-n tina
Ca au smuls din radacina
Un popor, l-au decimat
Slugi la Occident au dat
Iar cei mari …s-au îmbuibat
Fie-le viata amara
Duca-se de-aici, sa piara!
TRISTETE
Seara trista,
goala pe dinauntru
vuiet de vânt
sageti de lumina
si-un suflet rezemat de un vers
îsi cauta linistea
pierduta-n pamânt
umezit de ploi
napadit de nevoi
sau ratacita
pe un colt de stea
în univers…
Oradea, 16 august 2010
AZI NU MAI VREAU SA STIU DE SUPARARE!
Azi nu mai vreau sa stiu de tine, suparare!
Te-alung si te condamn pe veci la penitenta
Departe de tumultul din sufletul ce doare
De-atâta apasare si cruda-ti insistenta.
Nu te mai vreau, ramâi în temnita uitarii
Destul mi-ai stat aproape, vreau pace si credinta
M-ai asuprit atâta si-ai vrut ca disperarii
Sa ma încredintezi, nu fac a ta vointa!
M-au întarit necazuri, am plasmuit sperante
Nu las sa ma atinga sarutul tau bizar
Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepante
Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.
Si-i harazit sa darui iubire tot mereu
Gasesc putere-n mine sa-nving si sa zâmbesc
Tu suparare pleaca si de-o vrea Dumnezeu
În liniste si pace de-acum o sa traiesc.
Sacuieu, Muntii Apuseni
mai 2011