Author: nelurs

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Octavian CURPAS

Dumitru Sinu, alias Nea Mitica, simpaticul si fascinantul meu prieten, neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe „sacul plin cu amintiri”; ma avertizase înca de la prima noastra întâlnire ca viata lui este un adevarat roman si iata ca spusele lui îmi dovedeau de fiecare data câta dreptate avusese! Îi priveam cu admiratie fiecare gest, fiecare traire si tresarire a muschilor fetei, fiecare licarire din privirea lui agera si inteligenta, pe parcursul relatarilor pline de miez si tâlc, minunându-ma de felul în care transmitea informatia si reusea fara prea mult efort sa captiveze pe cel ce-l asculta si sa-l încânte. Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-ti descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija si potrivita contextului, astfel încât timpul scurs în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt pentru câte ar fi avut de spus… Asa s-a întâmplat si atunci când mi-a povestit despre Nichita Tomescu, un personaj care a jucat un rol deosebit în viata plina de inedit si aventura pe care nea Mitica a trait-o dupa plecarea din tara.

„De acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti spun nepoate!”

Închisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viata lui nea Mitica a început sa-si schimbe cursul si sa serpuiasca sinuos pe cararile necunoscutului… Aici, prietenul meu l-a întâlnit pe Nichita Tomescu, un avocat din Bucuresti care reusise si el sa scape din ghearele comunistilor si pornise în lumea larga pentru a-si fauri o noua viata.

De cum l-a remarcat pe nea Mitica, Nichita l-a privit îndelung cu ochi scrutatori si ageri, cautând sa-i patrunda fiinta; s-a apropiat de dânsul si l-a întrebat: „De unde esti?”. „Din zona Sibiului” – i-a raspuns calm prietenul meu. „Aha, banuiam eu ca esti ardelean!” si a continuat pe un ton întrebator si foarte circumspect: „Cine sunt astia cu tine? Sunt comunisti?” „Nu, sunt refugiati. Pe noi ne-au trecut legionarii granita” – i-a raspuns nea Mitica, cu aceeasi fata senina si cu bine cunoscuta cumpatare ardeleneasca. Cu ochii mari de mirare si surprins de raspunsul ardeleanului, Nichita Tomescu a Întrebat imediat: „Pai legionarii treceau granita?”. „Da”, i-a raspuns zâmbind nea Mitica. Lovindu-se cu palma peste frunte, si parca reprosându-si pentru aceasta carenta de informare, avocatul a exprimat cu o unda de regret în glas: „Oooo, cum n-am stiut asta?!”

Dupa primele minute de conversatie, intuind caracterul puternic si cinstit al lui nea Mitica, l-a batut prieteneste pe umar si i-a spus zâmbind: „Auzi tu, de acum sa-mi spui unchiule, iar eu îti voi spune nepoate. Nu se stie când vom mai avea nevoie unul de altul”. Si asa au facut!

„Cu asta înveti cea mai formidabila meserie!”

Profesorul Ionescu, un alt refugiat bucurestean care era împreuna cu nea Mitica în închisoarea din Panciova, l-a întrebat într-o zi: „Mai Mitica, dar cum ai devenit tu nepotul lui Nichita, tu din Transilvania iar el din Bucuresti?”. „Pai el m-a facut nepotul lui”, i-a raspuns zâmbind prietenul meu. Atunci profesorul a început sa-i dezlege câteva din misterele ce-nvaluiau personalitatea celui cu care, parca îi era harazit sa se reîntâlneasca mereu de-atunci înainte, pe traiectoria pe care nea Mitica o va urma în exil…

„Cu asta înveti cea mai formidabila meserie. ?sta joaca la cai”, i-a spus Ionescu, destainuindu-i câte ceva din trecutul avocatului Nichita Tomescu, cunoscut ca unul care „aranja” cursele de cai în Bucuresti, sport cunoscut din cele mai vechi timpuri ca fiind o ocupatie importanta pe care o practicau în timpul liber oamenii bogati. Nichita Tomescu îi platea pe cei care aveau potential sa câstige si paria pe calul care stia ca o sa iasa învingator. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc si ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna.

Nea Mitica si Nichita s-au reîntâlnit în Franta, la Paris. Acolo s-a constituit o asociatie a studentilor români (care avea în jur de 700 de membri), iar Nichita Tomescu era presedintele acestei asociatii. Cunoscut în toate cercurile diasporei pariziene, activa cu abilitate în cadrul asociatiei care se voia a fi strigatul exilului românesc catre cei ce nu-si uitasera obârsia, neamul si valorile culturale.

Neuitându-si hobby-urile, si în Franta, Nichita a început sa joace la cursele de cai; punea pariuri pe cai, asa cum facea odinioara la Bucuresti. Întotdeauna cu adrenalina în concentratii crescute, avocatul îsi vedea de drum luptând pentru telul vietii sale si în acelasi timp amintindu-si mereu de radacinile din care se tragea, de tara în care se formase ca om si ca profesionist.

Desi Parisul nu se compara cu niciun alt loc din lume, el oferind posibilitatea realizarii atât profesional cât si pe tarâm spiritual, o mare parte dintre românii refugiati acolo si care au luptat cu mijloacele pe care le-au avut la îndemâna împotriva comunismului, au decis sa paraseasca Franta, în momentul în care a început razboiul din Coreea. Principalul motiv care i-a determinat sa ia aceasta decizie a fost teama de dominare a comunismului în Europa. Asa ca, au traversat Atlanticul plecând în spre Canada, zona Quebec, mai exact la Montreal, unde se vorbea tot franceza. Printre cei care au parasit atunci Franta au fost, bineînteles si nea Mitica si „unchiul” sau, avocatul Nichita Tomescu…

Tainele prieteniei si secretele „succesului”!

Începuta în Iugoslavia la închisoarea din Panciova si continuata la Paris, prietenia lui nea Mitica cu avocatul Nichita Tomescu a ramas constanta, ba mai mult, s-a intensificat dupa ce au ajuns la Montreal.

Nea Mitica mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat care stia sa ajunga acolo unde îsi dorea, pe care îl fascina întotdeauna ineditul si risca totul, si care stia sa-si directioneze actiunile în directia tintita. Asa a ajuns Nichita Tomescu sa practice avocatura, la Montreal. Devenise în scurt timp un avocat recunoscut, neîntrecut în meseria sa. Jurnalele canadiene au scris mult despre el ca fiind cel mai bun avocat din Montreal. A avut clienti din toate sferele sociale, cazuri delicate, rezolvate toate în mod profesionist, beneficiind si de o minte ascutita, împletita armonios cu un fler deosebit în meseria sa, fapt care l-a facut celebru pe avocatul român. La un moment dat ajunsese sa reprezinte mari mafioti.

Nichita avea doi prieteni apropiati: pe nea Mitica si pe Radu Bumbaru. Când ieseau cu el la o cafea sau la o cina, le povestea ore în sir despre „secretele” succesului sau. „Cel mai greu este sa platesti un judecator” – le spunea el. „Daca nu stii cum sa o faci, poti sa-ti pierzi meseria”. Si Nichita le povestea ca pentru a mitui un judecator el cauta oameni din anturajul acestuia pentru a-i studia preferintele si pentru a afla ce ar putea accepta. Când identifica un judecator care accepta mita, el apela la prietenii acestuia pentru a-l contacta si a-si atinge scopul. Niciodata nu oferea direct cadourile celui vizat pentru a-si rezolva cazurile, era inteligent si agil, si astfel faima lui a crescut si clientela s-a extins în rândurile mafiotilor care-l preferau pe avocatul român pentru rezolvarea unor cazuri delicate.

De exemplu, trei italieni furasera un vagon care transporta rom. L-au arestat pe unul dintre ei. Mafiotii au mers la Nichita si i-au spus: „Nu conteaza cât ne costa. Noi vrem sa-l scoti afara pentru ca trebuie sa dam o alta lovitura mai mare, în alta parte si numai el ne poate ajuta”. Si Nichita a fost angajat!

„Bine, mai Nichita, dar cine plateste?”

Sirul destainuirilor lui nea Mitica despre avocatul bucurestean a continuat si ma captivase atât de mult încât uitasem cu desavârsire de trecerea timpului. Stateam si-i analizam mimica în timpul relatarilor si observam cum muschii fetei se contracta sau se destind, functie de momentele pe care reusea sa le ilustreze cu o precizie si minutiozitate rar întâlnita. Pe masura ce discutia noastra se adâncea, îmi dadeam seama cât de mult si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu personalitatea lui Nichita Tomescu.

„Mergeam cu el la restaurant si ne spunea sa comandam ce dorim”, a continuat nea Mitica si uitându-se în gol, parca se reîntorcea în timp, retraind momentele petrecute împreuna cu Nichita Tomescu. „Noi întrebam: bine, mai Nichita, dar cine plateste?” la care avocatul raspundea cu un zâmbet complice: „Lasa, ca este deja aranjat!”.

„Când plecam din restaurant, la o masa de lânga iesire erau niste mafioti, care la vederea noastra se ridicau în picioare si-l salutau pe Nichita, facând o reverenta în fata acestuia”, a spus nea Mitica si în ochii lui am zarit pentru o clipa o altfel de stralucire… „Vedeti mai, cine a platit?”, le raspundea avocatul iesind din restaurant. Mafiotii îi plateau masa ori de câte ori mergea la un restaurant de lux din Montreal. Era un subiect tabu.

„Unde-s banii?”

Nea Mitica s-a oprit un moment din povestit; l-am vazut cum se lumineaza la fata si izbucneste apoi într-un hohot de râs. Amintirile se derulau cu repeziciune în mintea interesantului si simpaticului meu prieten si nu reusea sa-mi povesteasca în ritmul în care îsi aducea aminte de acele vremuri. L-am urmat si eu cu un zâmbet, asteptând nerabdator sa aud continuarea povestii lui Nichita Tomescu.

Îsi amintise de Radu, un român pe care-l chema asa, dar care era poreclit „Radu Spital” pentru ca era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, la care lucrau zece români, printre care se numara si nea Mitica.

„Radu Spital” împrumutase bani cu dobânda de la un evreu, avocat de profesie. Împrumuta câte 1000 de dolari, apoi 5000, apoi 10.000, apoi 50.000 cu dobânda mare, pe termen scurt si îi returna la timp. Pâna i-a câstigat încrederea. La un moment dat i-a spus evreului ca are nevoie de 250.000 de dolari. Evreul i-a dat suma de bani solicitata, iar Radu a disparut cu banii. Autoritatile canadiene l-au prins si l-au bagat în puscarie. Nichita Tomescu a fost angajat sa-l apere. Ajungând la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Când si-a început Nichita Tomescu pledoaria în favoarea acuzatului, s-a ridicat în picioare, calm si cu un zâmbet plin de carisma, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o întrebare completului de judecata: „Pai dânsul, ca avocat, nu stia ca nu are voie sa împrumute bani cu o asemenea dobânda?” Si astfel l-a scapat Tomescu pe „Radu Spital” de ani grei de puscarie.

Înainte de proces însa, Nichita Tomescu l-a întrebat pe Radu: „Bine, bine, eu te scot din puscarie, dar unde-s banii?” Radu i-a raspuns spasit: „Mai Nichita, tu ma întrebi asa ceva? Doar de la tine am învatat: pe ei, pe ei, pe ei!” (adica pe cai). „I-am cheltuit la cursele de cai”.

„De atunci a ramas o vorba printre noi, românii din Montreal: Unde-s banii?”, mi-a spus zâmbind nea Mitica, încheind episodul „Radu Spital”, din povestea lui despre Nichita Tomescu.

Aflasem de la prietenul meu amanunte despre jocurile lor: Nichita miza uneori si pe sume exorbitante, cea mai mare suma ridicându-se la 100.000 de dolari. Erau bani foarte multi la vremea aceea.

„Tu nu stii nici cine a fost Cicero!”

Cel mai interesant episod din relatarea lui Dumitru Sinu a fost acela în care mi-a povestit cum Nichita i-a tras o palma logodnicei sale pentru ca aceasta i-a spus: „Mai Nichita, tu nu stii nici cine a fost Cicero!”. Înfuriat la maximum, indignat de afrontul care i se adusese prin acuza ce i-o atribuise logodnica sa, Nichita i-a raspuns rosu de furie: „Eu am dat lucrarea de licenta din Cicero si tu ai neobrazarea sa ma insulti si sa-mi spui ca nu stiu cine a fost Cicero?” si i-a tras o palma zdravana, ca sa-l tina minte.

Fata l-a dat in judecata si la proces, judecatorul i s-a adresat: „Domnule Tomescu, am înteles ca v-ati revoltat ca v-a spus domnisoara ca nu stiti cine este Cicero. Va rog sa ne spuneti ce stiti dumneavoastra despre Cicero?”. Nichita Tomescu a vorbit mai mult de o ora despre marele filozof. Judecatorul a fost impresionat si a afirmat: „O astfel de pledoarie nu am auzit pâna acum”, iar Nichita, cu tupeul de care nu ducea lipsa, slava Domnului, i-a raspuns zâmbind: „Pai unde ai fi vrut sa auzi, la Montreal? Asa ceva nu auzi decât în Europa”. Era un tip foarte spontan si îndraznet. Apoi, judecatorul s-a întors catre fata si i-a spus contrariat: „Sa stii ca ai scapat ieftin cu o palma. Cum ti-ai permis sa spui ca acest om nu stie cine a fost Cicero?”.

„Toata lumea în genunchi!”

Nea Mitica s-a oprit la un moment dat din povestit; tacea si se uita într-un punct în care numai el stia ce vede… Asteptam cu sufletul la gura sa vad ce urmeaza pentru ca îi simteam emotia si i-o observam în tremurul abia perceptibil al barbiei, dar si în cele doua boabe de roua care se chinuiau sa nu se rostogoleasca din ochii prietenului meu si care aveau, de data aceasta, o stralucire aparte.

Calm, cu o atitudine solemna si admirativa, nea Mitica mi-a povestit apoi o întâmplare de suflet petrecuta în locul de închinare al românilor ortodocsi din Montreal, biserica ortodoxa pe care o frecventa cu regularitate si el si avocatul bucurestean. Era locul în care se întâlneau când le permitea timpul si îsi povesteau bucuriile si necazurile inerente ale vietii traite departe de tara.

Într-o zi în care se afla în acea biserica alaturi de alti confrati români, la un moment dat, Nichita Tomescu a strigat: „Toata lumea în genunchi! În dimineata aceasta aveti în mijlocul vostru un sfânt”. Lumea a amutit pentru câteva secunde si toti cei care erau în biserica au cazut în genunchi. În mijlocul lor se afla poetul Aron Cotrus având o vârsta venerabila si intimidat fiind de atitudinea surprinzatoare a lui Nichita Tomescu. Acesta avusese placerea sa-l cunoasca pe onorabilul domn Cotrus pe vremea când facea scoala la Brasov. Toti românii din Montreal îl cunosteau pe Nichita Tomescu, asa ca, nu au fost prea surprinsi de gestul acestuia. Stiau ca în ciuda faptului ca era plecat de ani buni din România, ramasese un adevarat patriot si un mare iubitor de cultura.

„Când plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei”

Trecusera deja câteva ore bune de când stateam si povesteam cu domnul Sinu. Nici n-am simtit cum a trecut timpul si cum povestile adevarate ale pretiosului meu prieten mi-au captivat atentia si m-au facut sa traiesc alaturi de dânsull emotia amintirilor. Stiu, da stiu, ca sirul amintirilor lui înca nu a ajuns la capat. L-am privit atent si am simtit ca mai vrea sa-mi spuna ceva.

„Nichita Tomescu era un tip foarte cult si vorbea franceza mai bine decât canadienii”, mi-a spus nea Mitica la sfârsitul întâlnirii noastre. „În momentele lui de liniste scria. Avea niste poezii extraordinar de sensibile. Îmi pare rau ca nu i le-am cerut. Îmi aduc aminte ca una din ele spunea: „Când plecam din lume nu luam cu noi nici greutatea scamei”…

Un mare jucator la cursele de cai, acest Nichita Tomescu! Fusese o patima a lui care durase foarte multi ani. Într-o zi însa a spus: „Gata, de acum n-am sa mai joc” si n-a mai jucat. „Era un om puternic!”, a încheiat nea Mitica si în ochii lui se putea vedea limpede nostalgia anilor trecuti si se puteau citi sentimentele care-l legasera atât amar de vreme de avocatul Nichita Tomescu, omul care i-a marcat puternic existenta si de la care a avut ce învata de-a lungul timpului…

CÂSTIGATORII CELEI DE-A PATRA EDITII A FESTIVALULUI “TITEL CONSTANTINESCU’’

On By nelursIn News, WorldLeave a comment

EDITURA RAFET

A DESEMNAT CÂSTIGATORII CELEI DE-A PATRA EDITII  

a Festivalului International de Creatie Literara

“TITEL CONSTANTINESCU’’!!!


        În acest an, numarul celor înscrisi a fost cu 47% mai mare decât anul trecut, însumând 237 de creatii literare, dintre care 43 au fost descalificate  (fiind carti publicate deja, ori care au depasit 220 pag., format A5 – cf. Regulamentul de concurs!), ramânând în concurs 194, dintre care 39 au fost nominalizate la marile premii. 

Premiile care s-au acordat:

Marele Premiu „Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de eseuri:

CAZUL DACIA…ROMÂNIA DE AZI: PREGATIREA CEA TAINICA (a Drumului spre ROMÂNIA SACRA, de ieri, de mâine…de PURURI!) – de Adrian BOTEZ

Marele Premiu „ Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de proza:

ROLURI DE COMPOZITIE, ACTE IMPURE – de Geo VASILE

Premiul „Victor Frunza” – cu publicarea volumului de eseuri:

PSIHOTECA – Aforisme si eseuri – de Eugen EVU

Premiul „ Octavian Mosescu ” – cu publicarea volumului de proza:

PE MASA DE OPERATIE – de Constantin STANCU

Premiul ,,Alexandru Sihleanu’’ – cu publicarea volumului de versuri:

CAFEAUA DIN PAHARUL IUBIRII – deValeriuMATEI (CHISINAU)

Premiul  ,,C.C. Datculescu ‘’ – cu publicarea volumului de versuri:

TACERI ASURZITOARE de Tatiana DABIJA (CHISINAU)

Premiul „Florica Cristoforeanu” – cu publicarea volumului de versuri:

 A DESCHIS O FLOARE OCHII – de Marin MOSCU

Premiul „ Dumitru Pricop” – cu publicarea volumului de fabule:

LA ÎNCEPUT A FOST… UMORUL – de Lucian MANAILESCU

Premiul ,, MIRCEA MICU” – cu publicarea volumului de proza:

THE GODMOTHER – de Ion IFRIM

Premiul  ,,Slam Râmnic” – cu publicarea volumului de versuri:

CÂNTECE DIN PREPELEAC – cronica pictata-n rime – de Marian ILIE

Editura Rafet a hotarât suplimentarea premiilor de la 5 la 10 premii, si acordarea de premii speciale, constând în publicarea într-o antologie. Cei care vor primi premiul special al editurii Rafet (si vor fi, deci, publicati în antologie) sunt: Ionel Necula, Luminita Dascalu, Liviu Ofileanu, Horia Criosteanu, Manuela Macelaru, Lica Pavel, Ion Maria, Ioana Voicila Dobre, Vasile Popovici, Florentina Dalian, Carmen Tania Grigore (Anglia), Valerian Calin, Albert Catanus, Constantin Kapitza, Elena Niculescu, Petru Solonaru, Stan Brebenel, Bogdan Mereuta, Iulia Streanga, Carla Schoppel, Monica Muresan, Cristi Iulian Avram, Elena Olariu, Aurel Avram Stanescu, George Pasa, Elena Chesov (Chisinau/R. Moldova), Tincuta Bernevic, Ruxandra Niculescu (Elvetia), Mircea M. Pop (Germania).

Cei 10 autori câstigatori  îsi vor vedea creatiile publicate în volum, de catre Editura RAFET – si lansate în cadrul Festivalului International de Creatie Literara “TITEL CONSTANTINESCU’’, împreuna cu “Antologia” ,  în   data  de 13 AUGUST 2011, ora 11.00, la restaurantul ,,OVIDIU’’, din Râmnicu Sarat.

Constantin MARAFET

Râmnicu Sarat,

20 Iulie 2011

O CONFESIUNE DE EXCEPTIE

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

Baia de frumusete

Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA

[pullquote]

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusete în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusete. În rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

Zoe Dumitrescu-BUSULENGA

[/pullquote]

„Per total nu m-am gândit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atât de importanta încât sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine.


…Când eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. În jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe înca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat însa nici pâna azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de câte ori le vorbeam studentilor. Si aveam pâna la sase ore pe zi. Eram înclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decât dupa 50 de ani, când am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut însa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Înaintea sfârsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

…Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin înca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte strânse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. În ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir în acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au încetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Îl caut pe Dumnezeu.

….Cei care ma viziteaza acum îl cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai vârstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta în atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o întelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am încercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam într-o lume sigura, în masura în care cultul valorilor stabile îti poate da tie sensul unei stabilitati.

…Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt într-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem însa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se întâmpla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai cânta…


…Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai cânta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a început sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

[pullquote]

” Moartea pentru mine înseamna eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea în lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mântuitorul stie.”

Zoe Dumitrescu-BUSULENGA

[/pullquote]

…Din fericire, mai sunt câtiva scriitori din cei vechi. Nu stiu în ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma întreb însa de ce nu mai scriu cei vechi – D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii în numele postmodernismului. Am încercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am întrebat pe ei. N-au fost în stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi – totul este farâmitat – mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers – ne diseminam, ne risipim.

…Eu nu înteleg un lucru: când e atâta frumusete întreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, când eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca farâmitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?

…De la Freud încoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau – nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum „cuviinta”, cuvântul acesta, a disparut din dictionar.


…Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul în care ne purtam ucide frumusetea. „Trupul este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? îl expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a întâmplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savârsit o crima. Fiorul primei întâlniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se întâmpla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat înca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bântuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urât, si asta e bine. Mântuitorul este în noi, e lumina necreata, si noi îl pironim cu fiecare cuvânt al nostru, rau sau murdar.


…Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusete în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusete. În rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

…Pentru ca intram în zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura îti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gândire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit sa pun mâna pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

…Moartea pentru mine înseamna eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea în lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mântuitorul stie.”

———————————————–

 Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA

(Maica Benedicta de la Varatec)


Traiasca toti romanii! Traiasca Romania!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

N-am sa va dau nici apa, n-am sa va dau nici paine –
A voastra este munca de-a le avea pe masa –
Un sunet de chitara, si-un vers, de azi, pe maine,
Am sa va darui, prieteni, din tot ce ma apasa –

Cantati si voi, cu mine, creati si voi, cu mine,
Voi sunteti toti, cenaclul, in arderea-i frumoasa,
Lumina, libertate, si lupta – pentru bine !
Cantati cu mine-n limba romana, de acasa!

Traiasca toti parintii! Traiasca toti copiii!
Traiasca strabunicii, stiut, si nestiutii!
Murind, nu avem moarte! Am fost, si suntem viii
Romani, uniti pe viata, in cantecul virtutii!

Traiasca toti romanii! Traiasca Romania!
Cantati, cantati, prieteni! Atata va mai spun!
Rasar apocalipse, apune vesnicia,
Tu nu uita vreodata, romane, sa fii bun!

Cantati si voi, cu mine, istorii legendare,
Mihai, Stefan, si Mircea, poeti si voievozi!
Un Rai, sa facem, macar, din Romania Mare,
Chiar daca este Lumea ticsita de Irozi!

Vin cumpene, vin lipsuri, vin necurmate rele,
Si cine sa ma stie, ce toane ne mai vin –
Noi sa cantam, prieteni, calcand pe toate cele:
Traiasca toti Romanii, si Tara lor! Amin.

Autor –   Jianu Liviu-Florian

 

Cântec de Sfântul Ilie

On By nelursIn Memories, TraditionLeave a comment

                   Jianu Liviu-Florian

In amintirea parintelui Cleopa Ilie, zis si parintele comunistilor

De o viata, viata-i cruda:
Tu mi-esti Iuda, eu ti-s Iuda –

Si-n noi toti, atata bate:
Doar sictir si strainatate!

De o viata, viata-i crunta:
Om cu frate se infrunta –

Om cu frate concureaza
Spre perfecta metastaza –

De o viata, viata-i chin:
Ia-ncercati pe un crestin,

Sa-i cantati si impotriva:
Sa va scrie-n gand misiva

De blesteme si coliva –

De o viata, toti stiu bine
Totul ce li se cuvine –

Dar nu stiu si de rusine –

L-am gasit si pe Hristos
Zugravit ca ranchiunos,

Pedepsind un biet fartat,
Pe furis, ca a mancat –

Nu a-ntors Hristos, obrazul,
La dusman, n-a dat si prazul,

Ci-a vrut, sangele, gramada,
Din flamanda lui plamada –

De o viata, viata-i cruda:
Tu mi-esti Iuda, eu ti-s Iuda –

Eu, de te sarut, vicleanul,
Tu, prin spate, da-mi pumnalul –

Si-amandoi, aceeasi Iuda,
Sa ne vindem – Viata-i cruda !

20 iulie 2011

ADRIAN PAUNESCU 68 !

On By nelursIn CultureLeave a comment

Viorel VINTILA

 

Azi, 20 iulie, poetul Adrian Paunescu ar fi împlinit 68 de ani. S-a nascut în Basarabia, la Balti, în anul 1943. Adrian Paunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 si fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani, dar si ca organizator al acestui fenomen de masa, de proportii epice din anii ’70-’80 – Cenaclul Flacara.

 Adrian Paunescu este creditat, printre altele, cu sintagmele „generatie în blugi” si „muzica tânara”, pentru a-îi desemna pe tinerii care dadeau buluc pe stadioanele tarii în perioada 1973-1985, cât a durat Cenaclul Flacara.

 Eu, unul, ca participant activ la acele manifestatii epice de pe stadioane, nu am fost un fan al omului Adrian Paunescu care, daca e sa fim corecti si sinceri pâna la capat, a fost un sicofant al epocii Ceausescu, fiind recunoscut pentru osanalele si odele pe care i le cânta „marelui cârmaci”. Este însa de apreciat pozitia sa fata de perioada comunista, fiind unul dintre putinii care nu a renegat complet ideologia socialista. Macar, omul a fost vertical pâna la capat si asta pot aprecia… dar nu înseamna ca sunt de acord cu pozitia sa ideologica.

 Pentru mine ramâne de referinta fenomenul „Cenaclul Flacara”, fenomen care a lasat o amprenta virtuala în timp si spatiu pentru multi din generatia mea. În rândurile urmatoare voi încerca o scurta sinopsa a fenomenului creat de Paunescu-Cenaclul Flacara.

 Pentru cei mai tineri, care pe atunci poate nici nu erau nascuti, dar si pentru cei trecuti de 35 de ani, care sunt sigur ca au fost participanti activi la aceste fenomene de masa, am sa fac o scurta radiografie a ceea ce a fost Cenaclul Flacara în acele vremuri.

 Odiseea Cenaclului Flacara a început în 1973 si s-a sfârsit în anul 1985, perioada în care au avut loc 1.615 spectacole de muzica si poezie. Cenaclul Flacara a fost un fenomen cultural si social de proportii epice la care au participat milioane de românasi care dadeau buzna pe stadioane sau se adunau în sali de spectacol precum sardelele, pentru a savura si respira un moment de libertate – care la acea vreme era muzica folk- dar si sa se defuleze emotional de frustrarile si interdictiile acelor vremuri. Ne calcam pur si simplu pe picioare si cântam si urlam ca niste posedati la auzul unor piese ca „Si totusi exista iubirea”, „Pustoaica”, „Doar o cana cu vin” sau „Caciula”, ca sa enumar doar câteva care îmi vin acum în minte. Era o atmosfera efervescenta, pur si simplu scria pe tine fericire, te bucurai ca un copil mic si participai activ agitându-te din mâini si din picioare sau aprinzând lumânari… dansai pe ritmurile melodiilor care te patrundeau pâna-n maduva oaselor si care te faceau sa uiti de mizeriile acelor vremuri. În acele timpuri aceste evenimente erau o rara-avis si reprezentau ceva unic pentru românasul tinut în întuneric de regimul dictatorial de atunci.

 Aceste manifestari erau organizate la initiativa UTC-ului de atunci sub obladuirea poetului Adrian Paunescu, care a compus multe din piesele de succes de atunci, a faurit destine si a lansat vedete de renume ca: Mircea Vintila, Doru Stanculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanitchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittis, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Vasile Seicaru, Stefan Hrusca si înca multi altii.

Totul s-a terminat brusc în anul 1985, când pe stadionul din Ploiesti, în urma unei busculade care s-a soldat cu noua morti, s-a luat decizia de a nu se mai organiza astfel de spectacole. Dupa 12 ani de descatusare emotionala si sute de spectacole, Cenaclul Flacara, care atinesese cote alarmante de popularitate, precum si persoana poetului Adrian Paunescu, care avea la picioare si la propriu si la figurat milioane de români, devenisera o amenintare la securitatea nationala a lui Ceausescu, astfel încât acest incident a pus capac Cenaclului Flacara.

 S-a încercat o revigorare a Cenaclului Flacara în august 2010 la festivitatea „Zilele Orasului Navodari”, când Paunescu sustinut de unii membrii ai Cenaclului, au facut primii pasi spre reaprinderea acestei flacari a Cenaclului Flacara care apusese acum peste 25 de ani.

 Paunescu nu mai exista, Cenaclul Flacara însa traieste din amintiri si multe din piesele de succes din acele vremuri se mai cânta de vreo 6 ani cu ocazia festivalului „Folk You” care reuneste artisti din vechea garda, dar si nume noi care, din fericire, continua sa duca mai departe stindardul muzicii folk. Eu, unul, nu sunt chiar un big fan al muzicii folk, dar ascult cu placere anumite piese care mi-au ramas întiparite pe cerebel, din perioada de aur a Cenaclului Flacara. Pacat însa ca românasul din ziua de azi are urechea muzicala înclinata mai mult spre manele „salamesti”, „gutesti” sau „copil-minunesti” si ignora muzica folk sau muzica usoara cu adevarat româneasca. Dar vorba „dacului”… „de gustibus non disputandum”! Yahoo!!!

 Adrian Paunescu s-a reîntâlnit, anul trecut când a trecut în nefiinta, în ceruri cu multi dintre cei carora le-a schimbat viata, printre care, Tatiana Stepa, Gil Ionita, Gil Dobrica, Ion Hagiu, Ovidiu Haidu, Florian Pittis (împreuna cu care eu am avut placerea sa comentez la TV un superbowl de fotbal american), Anda Calugareanu, Doina si Ion Aldea Teodorovici… care prin plecarea lor au lasat mult regret în sufletele noastre! Putem zice cu tristete ca se reface în ceruri Cenaclul Flacara! Acolo ei însa sunt nemuritori. Din pacate ne îngropam adevaratii artisti si îi înlocuim cu saltimbanci si „vedete” de carton. Apa trece, pietrele ramân… Cenaclul Flacara nu mai este, dar spiritul ramâne si muzica folk continua sa existe si sa atraga noi fani. Adrian Paunescu va ramâne un nume de referinta în poezia româneasca si numele sau va fi ascociat forever cu ceea ce a fost – Cenaclul Flacara!

 România

20 iulie 2011

COMUNICAT – Antologia CUVÂNTUL ÎN TIMP (ETAPA III)

On By nelursIn literatureLeave a comment

Editura „Grinta” împreuna cu editura „Singur” va edita si va tipari pâna la data de 15.08.2011, volumul „CUVÂNTUL ÎN TIMP” – antologie de poezie, proza si eseistica.
Cartea va avea un numar de 448 de pagini dintre care 28 color (cu pozele autorilor), format 16×23cm., coperta policromie, plastifiata lucios. Textele, CV-urile si fotografiile color ale autorilor se vor expedia în format electronic pe adresa gabby_cojocaru@yahoo.com pâna la data de 25.07.2011. De asemenea, autorii vor trimite si un scurt raspuns la întrebarea:
CE V-A ÎNDEMNAT SA VA APUCATI DE SCRIS?
Fiecare autor va beneficia de un spatiu tipografic de 10-16 pagini, ceea ce înseamna ca va trebui sa trimita texte în format A4 între 8 si 10 pagini; de asemenea fotografiile color vor avea dimensiunea minima de 5×7cm.
Antologia va fi mediatizata de catre GRUPUL MEDIA SINGUR si AGENTIA LITERARA „SINGUR” si va fi prezentata în lunile septembrie si octombrie în cadrul unor emisiuni la Radio România Actualitati.
Taxa de coeditare este de 500,00 lei pentru fiecare autor, care va primi 20 de exemplare din tirajul tiparit. Aceasta suma se va achita în contul editurii „GRINTA” (cod fiscal RO6081420) IBAN RO34 CARP 0130 0003 0203 RO01 deschis la Banca Carpatica, filiala Cluj, pâna la data de 25.07.2011.
Autorii care vor face parte din aceasta antologie vor fi validati de un Grup Consultativ format din: Gabriel Cojocaru, Stefan Doru Dancus, Ioan Pavel Azap si Felix Nicolau.
Volumul va fi lansat si în cadrul Târgului de Carte „GAUDEAMUS” care va avea loc la sfârsitul lunii noiembrie la Bucuresti.
În primele trei etape au fost validati urmatorii autori: SILVIA KATZ (PROZA); SILVANA COJOCARASU (POEZIE); VASILE LUTAI (POEZIE); ADRIAN BOTEZ (POEZIE SI PROZA); DAN MARIUS DRAGAN (POEZIE); ADRIAN SUCIU (POEZIE); MIRCEA GALATEAN (ESEU); STEFAN DORU DANCUS (PROZA); FELIX NICOLAU (PROZA); GELU DRAGOS (POEZIE); MENUT MAXIMINIAN (PROZA), IOAN DRAGOS (POEZIE), CARMEN MARCEAN (POEZIE), DORA ALINA ROMANESCU (POEZIE), VICTORIA FATU NALATIU (PROZA), ADALBERT GYURIS (POEZIE SI PROZA), CRISTIAN BODNARESCU (POEZIE),  EUGEN AXINTE (POEZIE SI ESEU), EVA MARIA SALVANU (POEZIE), STELIAN PLATON (POEZIE), TATIANA SCURTU-MUNTEANU (POEZIE), STEFAN LUCIAN MURESANU (PROZA), ALEXA GAVRIL BÂLE (PROZA), VIOLETTA PETRE (POEZIE SI PROZA), NICOLAE VRASMAS (PROZA) SI GHEORGHE MIZGAN (POEZIE).
Acestia sunt rugati sa ne transmita adresele precum si datele de identificare (serie si nr. buletin, C.I., CNP). Aceste date sunt confidentiale si sunt necesare pentru emiterea facturilor catre autorii validati.
De asemenea, autorii validati sunt rugati sa urgenteze plata taxei de coeditare, pentru a acoperi la timp costurile tipografice.
AUTORII DIN DIASPORA VOR ACHITA TAXA DE COEDITARE ÎN VALOARE DE 150 EU ÎN CONTUL IBAN RO88CARP013000030203EU01 DESCHIS LA Banca Comerciala “CARPATICA” S.A. fil. Cluj.
LA SOLICITAREA MAI MULTOR AUTORI CARE AU CERUT ÎNCA UN INTERVAL DE TIMP PENTRU PREGATIREA LUCRARILOR CARE VOR FI PUBLICATE ÎN ANTOLOGIE TERMENUL DE PREDARE A MATERIALELOR A FOST PRELUNGIT PÂNA LA 05.08.2011.
Volumul „CUVÂNTUL ÎN TIMP” va fi realizat împreuna cu urmatorii parteneri media: RADIO ROMÂNIA ACTUALITATI, Lithera.ro (site), FDL.ro -Fabrica de Literatura (site), Bocancul Literar (site), Proiectul Cititor de proza (site), revista „Algoritm Literar” (Hunedoara), revista „Noua Provincia Corvina” (Hunedoara), Confluente Românesti (site), revista „Cuib” (Hunedoara), cotidianul „Rasunetul” (Bistrita Nasaud), Televiziunea AS TV (Bistrita) Ben Todica (ziarist, cineast, Melbourne, Australia), Sighet Online (site), revista Impact literar (Dâmbovita), Atheneum (site).

Stefan Doru DANCUS
Gabriel COJOCARU

Trecere

On By nelursIn poetryLeave a comment

Brate s-au uscat în pietre cântatoare,
Petale în puzzle s-au topit,
M-asez pe asfalt si caut oameni-floare.
Pamântul sub mine a îmbatrânit.

Arde vântul solar peste oase,
Ma îneaca zapada uitarii
În roua-nghetata, ramân anxioase
Ecouri dintr-ale-ndurarii.

Urme de zeu curmate în riduri de stea
Îsi  cauta mitul în pasi de balet,
Sarada pe tâmple, spre poli, vraistea,
Se-agata de versuri si cade încet.

Tatiana Scurtu-Munteanu

MAI ARE ROMÂNIA O VOCE ÎN EUROPA? (CAZUL HAGI CURDA)

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Victor Roncea

Protest fata de încalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii de miscare, a libertatii cuvântului si a presei, în cazul jurnalistilor romani Valentin Tigau si Simona Lazar. Mai are România vreo voce în Europa?


Domnule Presedinte al României, Traian Basescu,

Ne adresam Dvs ca sef al diplomatiei României si presedinte al tuturor romanilor, garant si aparator al drepturilor lor.

Sâmbata, 16 iulie a.c., în cursul diminetii, doi ziaristi profesionisti romani se îndreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de catre URSS, cu crimele, deportarile si distrugerile odioase care au urmat, si pâna astazi. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio România Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost încunostiintati ca sunt declarati indezirabili, „persona non grata”, mai precis „jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic „Reporter în Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi gasite la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este ca, desi aceasta interdictie dateaza înca din 2009, pâna acum nu a fost adusa la cunostinta autoritatilor romanesti, în ciuda zecilor de întâlniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomatiei.

Asociatia Civic Media, membra a Organizatiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazata la Viena, care este afilitata la Institutul International de Presa (IPI) cu sediul la New York, protesteaza fata de acest abuz grosolan al autoritatilor ucrainene, care constituie o încalcare grava a drepturilor omului, asa cum sunt ele stipulate în Declaratia Universala a ONU, ratificata si de Kiev, a libertatii de miscare, a libertatii cuvântului si a libertatii presei, consfintite si de catre Consiliul Europei, unde Ucraina este membra, cât si un afront la adresa relatiilor bilaterale de buna vecinatate si a eforturilor pe care le face România pentru apropierea acestei tari de structurile europene la care suntem parte.

În lipsa unui raspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi si a ministerului Afacerilor Externe – care, pâna la aceasta ora, a treia zi dupa incident, nu au binevoit nici sa solicite scuze din partea Ucrainei si nici macar sa-i contacteze pe cei doi ziaristi profesionisti – va solicitam Dvs sa reparati demnitatea nationala stirbita si sa aparati drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani si, în acelasi timp, ale presei libere din România.

Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre rasaritene, la fel ca si tratamentul la care este supusa numeroasa minoritate româneasca de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul în care Kievul ignora acordurile internationale în privinta Deltei Dunarii, dovedesc ca aceasta tara este înca profund ancorata în mentalitatea sistemului bolsevic si ale produsului acestuia, homo sovieticus, de ale carui practici si metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.

Va aducem aminte ca, în urma cu sase ani, în aprilie 2005, Societatea pentru Cultura si Literatura Româna din Bucovina va transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. „O mare problema – se afirma în Memoriu – este reprezentata de interdictiile de intrare în Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare în Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Româneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a”.

Faptul ca, dupa sase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei fata de România, de etnicii, cetatenii si presa ei, în ciuda faptului ca suntem membri cu drepturi depline ai NATO si UE, arata ca avem o problema perena, nerezolvata, ceea ce demonstreaza si ca diplomatia romana, cel putin pe aceasta relatie, este la pamânt.

În acelasi Memoriu se atragea atentia si asupra unei alte probleme, si anume „cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrându-se denumirile impuse în perioada sovietica”. Am fost profund dezamagiti sa constatam ca, din Comunicatul oficial al MAE privind situatia celorlalti romani, în numar de 130, retinuti temporar la granita cu Ucraina în aceleasi împrejurari, lipseste cu desavârsire mentionarea numelui romanesc al localitatii în care se sfintea biserica Mitropoliei Basarabiei, si anume Hagi Curda, fie si numai în paranteza, dupa numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîsovca. Aceasta practica mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care elibereaza vize Schengen folosind pentru Chisinau denumirea ruseasca, de Kisinyov. Este o rusine pentru noi, ca romani, în secolul 21, sa ne resovietizam numele numai ca sa fim pe placul unui stat agresor si perpetuu agresiv fata de conationalii nostri vitregiti de soarta, în timp ce în propria noastra tara nu mai stim cum si unde se la suflam reprezentantilor extermisti ai ungurilor, ca sa se simta mai bine.

Nu mai putin întristator este sa constatam faptul ca diverse cluburi si organizatii care se pretind „active” pentru drepturile ziaristilor au zacut pasive în acest caz, în lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice si de grup. Dezarmant este si faptul ca o institutie publica, cum este Radioul National, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest în apararea propriului ziarist, angajat al RRA, ale carui drepturi au fost încalcate în timp ce reprezenta România. Astfel de ciudatenii sunt, din nefericire, dovada ca anormalul a ajuns o normalitate, începând de la sfaturile si informatiile “avizatilor” si pâna la nivelul de jos, al “activilor”.

Încheiem cu aceleasi cuvinte pe care le-am mai folosit în trecut într-un caz similar, când predecesorul Dvs, presedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” si a diplomatiei ridicate cam pe la acelasi nivel, a „genunchiului broastei”, care însa, în conditiile celei de azi, pare totusi o perspectiva a unei “înaltimi ametitoare”:

„În dorinta ca acest caz sa nu devina un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul României, care ar dori sa „pedepseasca” abuziv libertatea presei, afectând astfel si alte institutii media romanesti, va solicitam luarea unei pozitii oficiale”.

Cum MAE si RRA nu au avut timp sa le faca publica pozitia ziaristilor „vinovati”, o reproducem aici asa cum a fost ea publicata, cu o solidaritate singulara, de ziarul „Curentul”:

„Ca jurnalisti profesionisti, n-as miza, în totalitate, pe senzationalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe tari est-europene cu deficit de democratie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opozitie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am astepta ca alt ziarist sa însemne mai mult decât înca un individ periculos? În definitiv, aici se afla raspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin si prieten?». Am publicat, în urma cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Scoala, limba româna, biserica, constiinta de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrama si asupra carora ne aplecam de mai multa vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat si n-am exagerat nimic. În general, s-a scris putin despre Basarabia de Sud, si acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevar. Dar, cum stiti, în anumite situatii, adevarul doare mai mult ca o rana de glont. Revedeti aceste articole, pentru a întelege mai bine, la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastra nu e noua. Sute si mii de alti jurnalisti au suferit pentru ca au spus adevarul. Unii au platit cu viata, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplari, jurnalistii n-au încetat sa caute adevarul pentru a-l spune oamenilor, având speranta ca ar putea schimba lumea în care traim. E ceea ce am facut si noi. Credem ca nu am gresit“, ne-au declarat colegii nostri Valentin Tigau si Simona Lazar.

Domnule Presedinte, aratati-le si aratati-ne ca nu am gresit!

Victor RONCEA

Presedinte-fondator Asociatia Civic Media

18 Iulie 2011

 http://www.ziaristionline.ro/2011/07/18/civic-media-catre-traian-basescu-protest-fata-de-incalcarea-de-catre-ucraina-a-drepturilor-fundamentale-ale-omului-si-a-libertatii-presei-in-cazul-hagi-curda/

Cititi si:

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

Bucuria – o stare de spirit

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

De unde vine bucuria?

Meditatie de Ana Tatar Andras

[pullquote]

,,Dar Mângâitorul, adica Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatal în Numele Meu, va va învata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Evanghelia dupa Ioan 14:26

[/pullquote]

Ce este Bucuria?

Bucuria este o roada a Duhului Sfânt in viata credinciosului crestin.

Bucuria coboara in inima ca un dar de la Dumnezeu.

[pullquote]

„Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.“

Epistola catre Galateni, 5.22-23

[/pullquote]

Duhul Sfânt rodeste în noi bucuria.

Fericirea depinde de circumstantele vietii. Bucuria nu depinde de problemele sau realizarile din viata, ci se bazeaza pe realitatile spirituale ale bunatatii lui Dumnezeu, pe dragostea Lui neconditionata pentru noi si victoria Lui asupra pacatului si întunericului din viata credinciosului.

Bucuria nu se bazeaza pe eforturile noastre, nici pe puterile noastre, ci pe adevarul nascut din relatia noastra cu Tatal. Bucuria nu este o emotie sau un simtamânt trecator, ci rezultatul unei alegeri de a privi deasupra aparentelor din viata, catre adevarata viata în Cristos.

Sursa bucuriei este în Cristos. Ne putem bucura de relatia noastra cu Cristos.

Aduce bucurie în inima ta, relatia ta cu Cristos?

Ne putem bucura de mântuirea pe care ne-a dat-o Cristos. Te bucuri de mântuirea Lui?

Ne putem bucura de promisiunile Lui. Cum te bucuri de promisiunile Lui?

Ne putem bucura de Împaratia Lui. Cum te bucuri de Împaratia Lui?

Ne putem bucura de viitorul nostru cu Cristos. Te bucuri când te gândesti la viitorul tau împreuna cu Cristos?

[pullquote]

„Bucuria Domnului este taria noastra.“

Neemia 8:10

[/pullquote]

Noi putem experimenta zilnic bucuria Domnului.

Este bucurie în viata ta?

Bucuria Domnului sa fie taria ta!

Roada Duhului Sfant: Dragostea, Bucuria, Pacea

Cenaclul FLACARA VIE la Craiova

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Sala se ridica, iarasi, in picioare,

Si asteapta , inca, nemiscat, un sol –

Dar pe scena lumii, nu e omul mare

Si biroul vietii lui ramâne gol…

 

Intra iar pe scena,

Iarasi se prezinta,

Iar ridica mâna,

Si recita iar,

Vena la vena,

Salii ii e tinta,

El ii este vâna,

Si abecedar…

 

Cânta menestrelii,

Vin mereu bilete

Dintr-o sala vie,

El le ia, dator,

Nesupus greselii,

Mintea lui, cu sete,

Scrie poezie,

Si raspunde lor …

 

Da, a lui e vina,

Da, a lui e tara,

Da, al lui, poporul,

Toate câte dor –

Dar luati lumina,

Luati si primavara,

Luati si viitorul,

Dintr-un muritor ..

 

Scrie, si raspunde,

Scrie, si prezinta,

Scrie iar, si cânta,

Scrie, râs plangând,

Cine stie unde,

Si in ce incinta,

El binecuvânta,

Românescul gând –

 

Nu se-aplauda-n joaca,

Nu se-aplauda-n sila,

Nu se-aplauda-n turma,

Nu se-aplauda-n tril,

In cenaclu, parca,

Intra in pupila,

Dorul de pe urma,

De a fi copil –

 

Dar Titanul scrie,

Inca-o poezie,

Poate inca-o carte,

Poate inca-un drum –

Responsabil este

Pentru vesnicie,

A calca pe moarte,

Pentru cei de-acum –

 

Sala se ridica, iarasi, in picioare,

Si asteapta, inca, nemiscat, un sol –

Dar pe scena lumii, nu e omul mare,

Si biroul vietii lui ramâne gol…

 

19 iulie 2011,

Jianu Liviu-Florian

 

 

Din sportul galatean – "Academia Corciova – Munteanu"

On By nelursIn SportLeave a comment

Academia Corciova – Munteanu este unul dintre cele mai ambitioase proiecte care a început sa prinda viata în sportul galatean. Un lot compact de 20 de hocheisti, din grupa antrenorului Cristi Munteanu (dintre care 10 sunt din mediul rural), au fost înscrisi la scoala Nr. 34, urmând sa-si petreaca zilnic timpul împreuna, între orele 8,45 si 15,00.
Copiii, care fac hochei la Dunarea de 3 ani, vor avea zilnic urmatorul program: scoala, antrenament, masa, after school, antrenament. Acum, în vacanta, micii sportivi au antrenamente pe gheata la mall-ul din Braila, lectii de înot la bazinul Colegiului Vasile Alecsandri si lectii de engleza.

Gh. Arsenie
M. Petrescu

Viata libera
18 iulie 2011

AGRESIVITATEA CA MODEL COMPORTAMENTAL ÎN RELATIILE INTERUMANE

On By nelursIn ArticolLeave a comment

Octavian LUPU

Sa vorbesti despre agresivitate nu este simplu, mai ales când îti dai seama ca un astfel de tipar comportamental se regaseste cu prisosinta în propria ta viata. Cu toate acestea, este binevenita explorarea motivatiilor ce te anima atunci când recurgi, constient fiind sau nu, la violenta. Cu siguranta ca acest subiect a facut obiectul unor studii aprofundate de-a lungul timpului din partea celor mai ilustre personalitati. Cu toate acestea, nu s-a putut epuiza bogatia de sensuri ce rezulta din examinarea acestui comportament neobisnuit al naturii umane.

 Imagineaza-ti ca ai putea face o calatorie în trecut si ai avea ocazia sa observi evolutia comportamentului uman de-a lungul veacurilor. Ar fi o completare binevenita a informatiilor dobândite în cadrul lectiilor de istorie universala. Ai avea astfel sansa de a percepe fenomenul istoric dincolo de evenimente si date, fiindca ai putea vedea motivatiile interioare ce au condus la anumite situatii consemnate doar la nivel superficial în diferitele surse de documentare.

În ceea ce ma priveste, întotdeauna am considerat ca pentru a întelege o perioada istorica este esential sa întelegi, atât cât îti este cu putinta, oamenii care au trait în acel timp. Însa o astfel de abordare presupune sa îti dai seama ca izvorul întregii suite de evenimente, la care esti martor sau despre care dobândesti cunostinta, se afla în adâncul motivatiilor si dorintelor sufletului omenesc.

 În ce priveste agresivitatea, aceasta îsi are originea în spiritul de competitie ce decurge din dorinta de a fi mai presus decât ceilalti, de a demonstra ca ego-ul tau este mai puternic si mai dominant decât al celor din jur. De aceea într-un sens sau altul, atitudinea de înaltare de sine reprezinta cauza principala a recurgerii la agresivitate. Practic, acest lucru se manifesta prin încercarea fie de a-ti mentine “teritoriul”, fie de a-l extinde în favoarea ta. Ceea ce ai învatat despre politica de dominatie între statele lumii are aceleasi cauze cu motivatiile ce te determina “sa ataci sau sa te aperi”, consecinta imediata fiind un simtamânt ce nu îti mai da pace, în termeni moderni numit stres, adica o tensiune sau întindere interioara continua. De aceea, ca argument pentru cele afirmate, voi reda o consemnare din cuprinsul Bibliei si anume istoria celor doi frati cunoscuti sub numele de Cain si Abel.

 „Dupa o bucata de vreme, Cain a adus Domnului o jertfa de mâncare din roadele pamântului. Abel a adus si el o jertfa de mâncare din oile întâi nascute ale turmei lui si din grasimea lor. Domnul a privit cu placere spre Abel si spre jertfa lui, dar spre Cain si spre jertfa lui n-a privit cu placere. Cain s-a mâniat foarte tare si i s-a posomorât fata.

 Si Domnul a zis lui Cain: “Pentru ce te-ai mâniat si pentru ce ti s-a posomorât fata? Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pândeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapânesti.” Însa Cain a zis fratelui sau Abel: “Haidem sa iesim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui sau Abel si l-a omorât.”

 Exista mai multe lectii practice pe care poti sa le înveti citind aceasta relatare straveche. Mai întâi, va fi usor sa observi ca spiritul de competitie a devenit vizibil din momentul în care fratele mai mare a considerat ca este nedreptatit si defavorizat în raport cu celalalt frate al sau. Acest lucru parea justificat prin prisma rezultatului imediat al respingerii jertfei pe care a adus-o lui Dumnezeu. Astfel, se poate distinge un triunghi al relatiilor între cele trei personaje amintite: Cain, Abel si nu în ultimul rând, Dumnezeu, autoritatea suprema în materie de judecata si Creatorul întregului univers.

 Orice relatie “triunghiulara” are un potential exploziv, fiindca niciodata ego-ul nu permite existenta unor rivali pe pozitia pe care o detine. Cain era fratele mai mare si prin urmare avea întâietate în toate lucrurile. Mentionez faptul ca ordinea în care s-au adus jertfe a urmat aceasta logica: mai întâi Cain si dupa aceea Abel.

 Însa rezultatele au inversat ordinea initiala, jertfa lui Abel fiind primita, dar cea a lui Cain fiind respinsa. În triunghiul relational creat, Cain a perceput acest lucru ca fiind o pierdere a pozitiei de întâietate, a “teritoriului”, în favoarea fratelui mai mic. Tentatia era mare în a reduce acest triunghi relational prin eliminarea unuia dintre colturi, adica a lui Abel.

Prevazând acest lucru, Creatorul a oferit solutia de iesire corecta prin asigurarea data lui Cain, ca daca va respecta regulile aducerii jertfei, atunci aceasta va fi primita. Practic, Dumnezeu l-a asigurat pe Cain ca nu exista niciun fel de triunghi relational, decât în mintea lui. Aceasta falsa impresie exista doar în mintea lui Cain, dar nu avea legatura cu realitatea. Iar în al doilea rând, lui Cain i s-a dat o instructiune bine definita în a nu lasa ca o astfel de conceptie sa puna stapânire pe mintea lui conducând la dorinta de eliminare a fratelui sau.

 Ce legatura are aceasta relatare cu persoana ta? Parerea mea este ca exista o conexiune directa, fiindca natura umana este identica. În primul rând, mecanismul producerii comportamentului agresiv se regaseste în triunghiul relational. Cine pot fi actorii?

 Un actor este propriul tau ego, ce fie se simte amenintat, fie doreste sa se extinda, pe care îl voi numi Protagonistul. Al doilea actor este persoana pe care o consideram a fi Rivalul sau Antagonistul, din punctul tau de vedere. Iar al treilea actor este Audienta, care se refera la persoanele ce sunt martore la ceea ce se întâmpla între Protagonist si Antagonist.

 Modelul îti va fi usor de înteles daca te vei gândi la un meci de box unde Protagonistul si Antagonistul sunt cei doi luptatori, iar Audienta include pe cei ce vizioneaza competitia. În experienta noastra Audienta este reprezentata de Ceilalti, de acel teribil gând în genul: “Ce vor spune ceilalti? Cum vor reactiona cei cunoscuti? Ce va spune lumea?” si alte impresii în genul acesta.

 Solutia consta în a reduce triunghiul la o singura latura, de eliminare a Rivalului de pe ring si de a ramâne singuri în fata Auditoriului, a lumii. Ceea ce ignori într-un astfel de rationament, este tocmai falsitatea atribuirii unor astfel de roluri. În plus, “victoria” eventual câstigata va fi iluzorie, fiindca atentia ce îti va fi acordata de catre Audienta este doar pe durata spectacolului oferit. Dupa ce acesta s-a încheiat, nimeni nu îti mai acorda niciun fel de atentie. Ai devenit banal, chiar comun, neavând ceva special.

 Dubla tragedie a agresivitatii consta în lichidarea presupusului Rival, precum si reducerea “triunghiului relational” la un simplu punct. Adica devii singur cu o “comoara” ce nu îsi merita numele, adica cu propriul ego mereu nemultumit si aducator de suferinta. Aici sta de fapt esenta oricarei forme de manifestare a ceea ce se numeste ca fiind “rau”.

 Pe vremea când eram elev la un liceu militar, am asistat de mai multe ori la conflicte violente între colegi. Tentatia celor ce nu erau implicati direct era de a deveni imediat Auditoriu. Ne placea spectacolul confruntarii si acest lucru producea adrenalina, ceea ce sporea interesul. De aceea, prima reactie de “turma” era de a face loc Protagonistului si Antagonismului, de a ne pozitiona ca spectatori si de a lasa show-ul sa continue. Nu conta cine avea dreptate, doar spectacolul conta.

 Dupa ce se loveau cei doi implicat cu violenta aruncându-si cele mai urâte injurii, mai precis când spectacolul devenea prea intens, iar sângele începea sa curga, Audienta întelegea ca exista o “culpa” colectiva în a fi martor si a nu interveni, fapt ce s-ar fi tradus prin masuri disciplinare împotriva celor prezenti, si de aceea în mod instinctiv interveneau mai multi “arbitrii de ocazie” si îi opreau pe cei doi „luptatori” înainte de a fi prea târziu. Însa spectacolul merita “toti banii”. De fapt, la fel stau lucrurile si în cazul luptelor dintre animale, trecând mai departe la cele dintre oameni atât la nivel individual, cât si la cel colectiv.

 Prin urmare, daca doresti sa-ti diminuezi comportamentul agresiv, atunci trebuie sa iesi din cadrul triadei ego-rival-audienta încercând sa dezlipesti eticheta de rival pusa asupra altei persoane. În acest sens, un dialog deschis si direct ar fi binevenit.

 Dar daca într-adevar, rivalitatea este autentica si competitia este reala, iar dialogul fie nu este posibil, fie este contaminat de motive ascunse sub aparente înselatoare? În astfel de situatii este bine sa vezi daca merita obiectul disputei, fiindca uneori este mai bine sa suferi o pierdere minora printr-un compromis acceptabil, decât sa pierzi lucruri mult mai importante în genul ruperii definitive a unei relatii cu o persoana de care esti legat prin afectiune sau prin forta împrejurarilor. Acest lucru este în mod deosebit valabil în relatiile de familie. Astfel, parasesti pozitia din triunghiul relational în dreptul tau.

 Dar daca în joc sunt lucruri la care nu se poate renunta? Daca nu se poate ajunge la un compromis acceptabil? Abia atunci trebuie sa accepti lupta, fara a merge însa pâna la distrugerea adversarului.

 Iar daca observi ca altcineva te considera rival? Daca esti în pozitia lui Abel? Ce poti sa faci? În primul rând ar trebui sa încerci sa iesi din încurcatura prin clarificarea lucrurilor. Însa nu totdeauna este bine sa abordezi o astfel de situatie de unul singur. “Greseala” lui Abel a constat în a nu lua alaturi de el o persoana neutra, care sa medieze situatia aparuta. El a încercat sa rezolve de unul singur un conflict în care era etichetat drept Rival, oferind ocazia neasteptata unei clarificari violente si eliminatorii a situatiei aparute. Desi poate nu vei fi de acord cu mine, cred totusi ca intentia a fost buna, dar metoda aleasa a fost gresita.

 Însa indiferent de situatia cu care te confrunti este util sa constientizezi triunghiul relational ego-rival-ceilalti si sa cauti sa iesi din el fara a recurge la agresiune si fara ca vreuna dintre parti, fie ea si persoana proprie, sa fie afectata, lovita sau distrusa. Este dificil, dar aici sta marea arta a vietii traite în armonie cu Marele Autor.

 „Daca fratele tau a pacatuit împotriva ta, du-te si mustra-l între tine si el singur. Daca te asculta, ai câstigat pe fratele tau. Dar, daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori.

 Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l bisericii; si, daca nu vrea sa asculte nici de biserica, sa fie pentru tine ca un pagân si ca un vames. Adevarat va spun ca orice veti lega pe pamânt va fi legat în cer; si orice veti dezlega pe pamânt va fi dezlegat în cer.”

 Bucuresti

12 mai 2011