Author: nelurs

EMINESCU

On By nelursIn News, Romania, USALeave a comment

Institutul Cultural Român din New York prezinta spectacolul:

 

„EMINESCU”

 

 

Recital extraordinar

ION CARAMITRU

 

cu participarea clarinetistului AURELIAN-OCTAV POPA

 

Un spectacol inedit, incluzând selectiuni din manuscrisele de poezie, proza si filosofie ale marelui poet. în colaborare cu:

 

Queens Library, NY

JOI, 23 iunie, 6:30pm | Queens, NY

Queens Library at Sunnyside

43-06 Greenpoint Ave., Long Island City (7 train to 46th St.)

 

VINERI, 24 iunie, 7pm | Manhattan, NY

Institutul Cultural Român din New York – Auditorium

200 East 38th St.

 

Ambasada României la Washington, DC

SÂMBATA, 25 iunie, 6:30 pm | Washington, DC

Bell Multicultural High School – The Gwendolyn and Morris Cafritz Theatre

3101 16th St. NW

 

Consulatul General Onorific al României si Biserica Sfânta Treime din Philadelphia, PA

DUMINICA, 26 iunie, 2pm | Philadelphia, PA

Biserica Sfânta Treime – Sala de festivitati

3rd St. & Brown St.

 

Spectacol în limba româna.

Intrarea este libera, în limita locurilor disponibile.

***

ION CARAMITRU

Unul dintre cei mai cunoscuti actori de teatru si film si regizori român, Ion Caramitru este actualmente directorul Teatrului National din Bucuresti si, din 1990, presedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER). Personalitate politica a României post-decembriste, Ion Caramitru a condus Ministerul Culturii între anii 1996-2000. Pe lânga bogata activitate de regizor de teatru, musical si opera, Ion Caramitru a fost protagonistul a numeroase productii teatrale regizate de Liviu Ciulei, Andrei ?erban, Silviu Purcarete, Sanda Manu, Catalina Buzoianu, Alexandru Tocilescu sau Sica Alexandrescu. Ca actor de film, a semnat aparitii în peste 30 de filme românesti si internationale, printre care: „Padurea spânzuratilor” (1964), „Între oglinzi paralele” (1978), „Luchian” (1981), „Mission: Impossible” (1996), „Amen” (2002). Ion Caramitru a fost distins, printre altele, cu titlul de „Officer of the Order of the British Empire” si „Chevalier des Arts et des Lettres” oferit de Ministerul Culturii din Franta.

 

AURELIAN-OCTAV POPA

Clarinetist, compozitor si dirijor român de prestigiu, Aurelian-Octav Popa este din 1962 solist-instrumentist al Filarmonicii „George Enescu“, fiind în paralel si dirijor al Filarmoniicii din Constanta, al propriei orchestre de camera: „Quodlibet Musicum”, dar si al ansamblului de suflatori al orchestrei sale de suflet – Filarmonica „George Enescu”. A obtinut numeroase premii la concursuri internationale, începând cu Premiul I la „Primavara de la Praga” în 1959, ce a marcat primul premiu la un concurs international obtinut de un instrumentist român. A cântat sub bagheta unor compozitori si dirijori de talie internationala, unul din cele mai speciale evenimente fiind prima auditie a Concertului de Copland în România avându-l ca dirijor pe însusi marele compozitor american. Promotor în România a numerosi compozitori ai secolului al XX-lea, Aurelian-Octav Popa a avut un rol important în interpretarea concertelor compozitorilor români Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, ?tefan Niculescu, Dan Dediu, Octavian Nemescu, Violeta Dinescu si foarte multi altii. A efectuat numeroase turnee, ca solist si dirijor, cu Filarmonica „Marea Neagra“ din Constanta, Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Radio sau Orchestra din Cannes. Discurile lansate la Londra, Munchen, Paris au primit distinctii de exceptie.

 

***

„Acesta este un spectacol inedit, care include selectiuni din manuscrisele de poezie, proza si filosofie ale marelui poet. Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui lada cu care umbla pe unde se muta si în care îsi ducea caietele si notatiile lui, si care acum, în sfârsit, au fost tiparite prin sistem digital, facsimilate de catre Academia Româna. Marturisesc ca am avut o participare fundamentala la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii” (Ion Caramitru)

 

„Stilul contributiei mele muzicale în acest spectacol imaginat de Ion Caramitru este de sorginte simfonica si este ca o fereastra catre poezie. Nu este o ilustratie ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamana, dar se pot intâlni daca ajung la acel nivel superior al bucuriei împartasite.” (Aurelian-Octav Popa)

 

DIN SUFERINTA

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

de Adrian Botez

 

 

DIN SUFERINTA


din suferinta se forjeaza soartea

când chip de Om ia omul – plânge Gaia!

din trasnet se dezlantuie-n nori ploaia:

semintele se-nmoaie – si dau Cartea!

 

din rastignire naste Mântuirea

din sfâsieri de sân se schimba firea:

umpleti mansarda lumii – crud – cu geamat

si genii vor plodi-n al marii freamat!

 

nu râdeti de monahii-n rugaciune:

doar ei stiu taina lumii – si-o dureaza!

scotând din oase oarba spurcaciune

 

veti capata – din nou – trupul de raza!

…lepadati ceas – lepadati gând si vrere:

învatati de la pomi – din flori – putere!

***

 

ÎN CONTRA NEGUSTORILOR BURTOSI


cei bogati trebuie împuscati – „ca

niste câini turbati” (zice unul dintre cei

prabusiti pe brazdele

Galaxiei ) – atunci când se-apuca sa-ti

vânda – pe parale – vântul si

gândul – când îti vând – cu târâita – apa si

pamânt – si munte si râu si – cât de curând

pungi cu aer – ca sa nu horcai prea tare – sa-i

deranjezi – din digestia

lor grea – pe mahari – eventual sa încerci sa

respiri – …de parca ei le-ar fi facut – pe

toate astea – muntii si apele si aerul si

cerul – iar Dumnezeu – nenorocitul de

Dumnezeu – a ajuns un cersetor zdrentaros – pe la

portile îmbuibatilor astora – care vând cer si

pamânt – pe

marafeti – si-si alunga Creatorul – sa haladuie în

boscheti

 

toti negustorii burtosi sunt niste

banditi cu soclu – de care n-are cum sa-ti fie

mila – când te gândesti cum au scos ei

lumea lui Dumnezeu – la

solduri: doi bani

muntele de-acolo – aici noi – bortosii

suntem vulturii hoitari – râul asta – sa

zicem – un pol – ca – altfel

crapati de sete – si voi – saracanilor

amarastenilor – vreti si

soarele – sa va soriti – dupa ce ati iesit din

împutitura aia de fabrica de oase a

Selenarei Mame – în care fabrica

sobolanii nobili (nobili pentru ca-s straini de

Pamânt – si-s

banditi mai mari decât se

poate suporta si imagina) – v-au înghesuit – ca

pe sardelele – scamoase de

atâta macerare – ca

sa lopatati – înspre ei – din oasele

varare – transfigurare-n minune! – mormane de

aur – rece si

orb – pentru ei – ca un

vin tare

 

…”fie – un leu de

fiecare sorire a voastra – la

soarele meu – eu ma îndur de voi – treaca

de la mine – ca de la Dumnezeu!” – tuna si

ocaraste – nevoie mare – smecherul

cu aureola – în

buzunar

 

„…daca te-asezi la umbra Lui Dumnezeu – sub

Arborele Lumii – ori te culci în iarba din

Rai – te costa scump…scump

de tot…!” – te-ameninta – mai sa te-njure si

bata – cu ochii lui

albi – tinta la

picioarele tale – sfâsiate de tot colbul

drumului vietii – orbul cu

burta

 

„…pe malul asta – sa platesti taxa – daca

vrei sa te uiti – cum curg

apa si

zilele tale – daca vrei sa te uiti la

soare – la luna – la

padurile verzi de pe

pamânt – si la cele de foc – din

ceruri!” – îti urla banditul

sef – fost barbugiu de serviciu – acum

însa – ajuns

Patronul – de

maluri de apa – de moteluri din

piatra de Munte – catarate caracatiform pe

Munte – Patronul de

stele care n-au voie sa straluceasca – decât

la intensitatea platita de

prostii lumii – care s-au lasat încalecati – pe

nesimtite – de

smecherii lumii

 

cei bogati trebuie împuscati – „ca

niste câini turbati” (zice altul – cu mâinile

ciunge de truda

câineasca…): lasati mila pentru cei care

v-o cer – si

chiar sunt sfinti si nevinovati: spre

exemplu – chiar câinii turbati (nu mai comparati!) – care

n-au furat si

ucis – pentru a deveni

turbati – ci se chinuie-n spume sa

înoate la ceruri – de unde-i cheama – urgent

Atoatefacatorul – care nu le cere

nici pret – nici chirie – doar chinuita lor

viata – pentru a le da – în schimb – linistea din

astrala Lui zidarie

 

…bogatia – însa – este turbare

asumata cu

rânjet: trageti în

burtile rânjitoare – trageti de tot – pâna la

ultimul glonte – cel de pe teava

exasperarii – trageti cu toate hohotele voastre de

plâns – strânse – cu chin si sângerata

rabdare – ca roua privighetorilor – printre

bratele voastre – brate având

palme batucite de foc si

de vânt si de cer si

pamânt framântat – bratele apucaturii voastre

nebune – aceea ca – de mii de ani sa fie doar

umil muncitoare – strânse pe oase – de atâta

truda si de

nasteri de lumi – smerit si grijuliu tot învârtind

si-nfocând viata pamântului – ca pe

candela lumii – neîncetat

veghetoare

***

 

 

A TRECUT DUHUL SFÂNT…


a trecut Duhul Sfânt pe deasupra mea

azi – în camera – n-a plutit vorba rea

gândul era plecat – smerit – spre pamânt

flori de clopot – cântec de vis – suie pe vânt!

 

a trecut Duhul Sfânt prin vazduh – era

precum miruirea cu liniste – grea

vedenia Cerului – nu cu frângeri

ci rugaciune-aburinda de îngeri

 

a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine

de-am simtit – o, în sfârsit – ca e bine:

nu exista frica – nici moarte – sa stii

 

numai om Dumnezeu asteapta sa fii

…va trimite – la tine – alai cu faclii:

povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…

***

 

MENIRI SI DEZLEGARI


radiind precum îngerii

greoi – mirosind a

pamânt – copacii-si tin palmele

întunecat-verzi – încapatânat

netranslucide – peste

pântecul plin – de

rod tainic

 

toate crugurile de stele – trecând peste

grele – nocturne coroane – îi

binecuvânteaza si le

menesc – fructe mistice

precum fumuri si arome de jertfe

nepamântene

 

…numai pasarile vazduhului – povârnit de

presimtirea belsugului – si

copiii din uliti – trag cu ochiul

ciudosi – dar cu

ascunse nadejdi: poate

totusi – nu se va împlini

întrutotul – cereasca menire – ci va

fi – mai terestra – dezlegare fireasca – si la

ciugulire

***

 

MORTII SI VIII


oameni morti – alcatuiti din

bucati puturoase – zugravite cu

revarsate – groase puroaie – ale altor

morti – de mult

trecuti de

morga spitalului lumii

 

oameni morti – se dau drept vii

fluturându-si aroganta

flendurilor putrede: mâini

putrede – fraze

putrede – priviri napadite de

viermi albi

grasi

 

…din loc în loc – câte un

ratacit a minune – om care-si curata

trupul de

mâini putrede – de

fraze putrede – de fojgaiala grasa a

viermilor – din orbitele negre: dupa multa

cumplita truda – eroica

lupta cu fascinatia întoarcerii la gloria

comoditatii morgii – dupa insuportabil

mântuitoare – Ciuntirea

Vie – devine – fiecare Schilod

Viu – cât de

cât – un Mare Mutilat

Luminat : vorbeste

limpede – precum Tunetul – când

împrastie vulturii si

înfrateste – a sfat întelept

piscurile muntilor sfinti – ridica

o mâna de Trasnet – ca sa schimbe

hoiturile de cruguri – ale stelelor – cu

singura (translucida pâna la

Tronul Lui) – Calea Lactee – îl priveste – drept

în ochi – cinstit pâna la

Flacara Pârjolitoare – devotat întru

neostoitul în respiratie

Vifor – pe

singurul

Viu Netrecut

Niciodata – pe la Nicio Morga – Nemutilat

Cosmic Împarat – izvor al

Învierii Depline – fara parti – bucati ori

suspine

***

 

NESIGURANTA


am fost (asa tot cred si-acum) – cândva – copil

zâne mi-or fi menit – spuneau de-mparatii…

n-am înteles nimic – si uite la fitil:

acus se stinge-n bezna – nu-n sfinte staretii

 

pe sub copaci si umbre m-am fost întunecat

n-am îndraznit – zevzec – sub coaja îmbracat

sa fiu printu-nfrunzit de constelatii

…e-un lung amurg – sânge cu insolatii

 

sopteste maru-ispitei – fiorii s-au uscat

nu mai sunt bun decât sa-ndop oglinzi

ce zâne – ce copil: cocorii suferinzi

 

sub luna – sus – se zbat neregulat

strica – în cer – triunghi dupa triunghi

în rani mi se învârt piroane – sfântul junghi

 

mi-arata-n vârf inima de clestar

caut gândul – precaut – c-un degetar…

…fiece vers e-un rudiment lunar

***

 

 

NESCHIMBAREA SCHIMBARII


nu s-au schimbat din fosnet – ei – copacii

îmi bat în geam – sfiosi – tainice semne

eu sunt batrân – ei nu-s batrâni la-ndemne

sunt si ramân – umbrosi si blânzi – saracii

 

la fiecare ceas îsi muta umbra

cu fiecare ceas îi vad mai greu

nimeni nu-i mascarici – sa stie tumba:

voi învata-o de la mosul meu…

 

de trei ori sa te dai tu peste cap

din orb si chel – vei înfrunzi frumos

fat logofat – cu creanga-n galaxii

 

se vor ruga-nspre focul tau cei vii

si vor cânta chiar – culmea! – un irmos

iar zodiile o vor lua la trap

***

 

LINISTEA LUMII


e liniste pe crengile maririi

linisti de soi – ca-si uita si Gradina

solemnul cânt lunar al nemuririi

…mugure-ntârziat îsi plânge vina

 

e liniste pe crengile maririi

însusi Hristos viseaza într-o stea

târâsul si-l amâna solul firii

sarpelui întelept i-e limba grea

 

nu stiu de-i clipa sau e promisiune

nu stiu de-i rai sau doar o pauza-a vietii

duhul din mine uita de misiune

 

si-aplauda – în delir – pe cântaretii

îngerii – bolnavi de roua diminetii…

…nu-i cine si nu-i ce din rani s-adune

***

 

EMINESCU ÎN ETERNITATE

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Elena ARMENESCU

 

Mi-au venit în minte, aduse de un gând razlet, urmatoarele versuri despre demnitate scrise în urma cu peste o suta de ani:

„Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flacau ori mos îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu sa mori

Ori câine-nlantuit.”

(G Cosbuc – Decebal catre popor)


Acest mesaj a lui Decebal, regele dacilor m-a purtat fulgerator pe tunelul istoriei, si scanner-ul memoriei cauta, cauta acea rugaciune a unui dac, cu siguranta un întelept cu a carui gânduri numai Eminescu a putut intra în rezonanta anulând veacurile, aducându-l în prim planul presei sfârsitului de secol nouasprezece, ca prin intermediul acesteia sa ajunga la popor, sa-l trezeasca, pentru ca Eminescu a fost un trezitor al neamului sau! Redau doar prima parte a acestei poezii si propun ca nimeni sa nu mai citeasca partea a doua, cea cu blestemele, pentru ca se stie ca energetic, putem atrage fortele raului. Ele nu asteapta sa fie de doua ori invocate, pentru ca salasuiesc printre oameni, în oameni.

 

Rugaciunea unui dac

 

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viata datator,

Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,

Caci unul erau toate si totul era una;

Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata

Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,

Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scânteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,

El este-al omenimei izvor de mântuire:

Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,

El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,

Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers

Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,

Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:

Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

S-a trezit oare acest popor? Acest neam caruia i-au fost dedicate atâtea pagini de catre toti gânditorii nascuti din el, din miezul lui, purtând în fiecare celula a corpului lor fizic genomul originar din aceste locuri, indiferent unde si-au petrecut fiecare pâna la urma viata: Mircea Eliade în America, Emil Cioran în Franta, Petre Tutea în închisorile din România, Pan Vizirescu în hruba casei din Slatina si lista ar putea continua pe sute de pagini.În oricare dintre acestia, fie în glorie si libertate, fie în poienile interioare ale spiritului neîncatusat a fost prezent mereu Eminescu, atât cu poezia sa flozofica, cu setea sa de alsolut –magistral analizata de Rosa del Conte*, ori cu poezia sa devenita rugaciune!

S-a vorbit mult si s-a scris despre credinta ortodoxa a poetului. Impresionante sunt relatarile supravietuitorilor din închisorile comuniste. De pilda, în urma cu câtiva ani, am ascultat cu profunda emotie pe doctorul Mija Teofil** – Teo-fil, nume predestinat sa-l iubeasca pe Dumnezeu – fost detinut politic povestind despre efectul întaritor al poeziilor lui Mihai Eminescu pentru psihicul celor aflati în iadul închisorilor comuniste.

Generatii întregi, în perioada comunista nu au cunoscut decât ceea ce a permis cenzura acelor vremuri, subliniind doar geniul sau poetic care culmina în Împarat si proletar cu revolta poetului împotriva celor avuti. Despre opera sa politica, despre caracterul profund nationalist în sensul bun al cuvântului pentru ca scria totul din dragoste de adevar si de neamul despre care –dupa îndelungate dialoguri cu Densusianu – aflase cât de vechi este pe acest pamânt, chiar de la facerea lumii! Cine stia în acele vremuri de dictatura, (în afara celor ce apartineau generatiei interbelice) poezia care a devenit rugaciune pentru cei întemnitati?

Copiii erau învatati de profesorii lor ca Eminescu a fost ateu, nu un cautator, nu un om care este strabatut de îndoieli, framântat de a gasi raspunsuri, asa cum se întâmpla cu multi pâna îsi gasesc calea cea dreapta spre Dumnezeu. Dupa ce trecuse prin toate treptele cunoasterii, nefiind strain de marile religii ale lumii, inclusiv cea indiana care promoveaza credinta în metempsihoza, în migrarea eterna a sufletelor pâna la desavârsire, dupa ce suferise ca un orfan de dumnezeu considerându-se „Bolnav în al meu suflet”, se întoarce la matca credintei practicata de parintii, mosii si stramosii sai.

Pentru ca este mai putin cunoscut, transcriu poemul: „Bolnav în al meu suflet, în inima bolnav,/ Cu mintea depravata si geniul trândav,/ Închin a mea viata la scârba si-ntristare/ si-mi târâi printre anii-mi nefasta aratare,/ Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic/ Viata-mi, cum o duce tot omul de nimic./ Nascut far’ de-a mea vina, traind far’ mai s-o stiu,/ Nu merg cum merg alti oameni, nu-mi pasa de-unde viu,/ Supus doar, ca nealtii, la suferinte grele/ Unesc cu ele stirea nimicniciei mele./ Sfânt n-am nimic, în bine nu cred si nici în rau./ Viata mea aceasta nici vreu si nici n-o vreu:/ A vietii osteneala o simt si n-o combat,/ As râde doar de-o viata, dispretuind-o toata,/ Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcata,/ Muncind în mine însumi, vointa-n orice nerv,/ Peirea cea eterna din mine sa o serv,/ Dar vai! nici siguranta n-o am ca mor pe veci,/ – si daca oare – a mortii mâni palide si reci/ În loc sa sfarme vecinic a vietii mele norma/ Ar pune al meu suflet sarman în alta forma?/ La sorti va fi pus iarasi, de catre lumi din cer,/ Ca cu acelasi suflet din nou sa reapara,/ Migratiei eterne unealta de ocara?/ Nimic, nimic n-ajuta – si nu-i nici o scapare./ Din asta lume – eterna ce trecatoare pare,/ Gonit în timp si spatii, trecând din forma în forma,/ Eterna fulgerare cu inima diforma,/ De evi trecuti fiinta-mi o simt adânc ranita,/ Pustiu-alergatoare, cumplit de ostenita…/ Si-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stânca/ Spre culmea mortii mele ridic s-ast’ data înca./ S-ast’ data?/ Cine-mi spune ca-i cea din urma oara?/”

Despre aceasta poezie, Zoe Dumitrescu Busulenga avea sa afirme: „Nu cunosc pagina existentiala mai disperata în toata poezia lumii. Se îmbina aici atâta durere, atâta spaima de viata, atâta groaza de posibilele reveniri (migratia eterna) preconizate de filosofia indiana, atâta dorin’a, neputincioasa însa, de a distruge voin’a de a trai (aceea în care Schopenhauer vedea izvorul vietii), dar si atâta umilinta si dispret de sine (nimicnicia lui) încât existentialistii secolului al XX-lea apar, pe lânga el, ca niste snobi dezgustati de o viata odioasa. Deznadejdea concentrata aici, atât de cumplita, nu e crestina, însa izbucneste dintr-o sinceritate sfâsietoare”.

Acesta sinceritate, deschiderea sufletului ca la o spovedanie, este caracteristica totusi omului crestin, trasatura împregnata copilului Mihai care copilarise în tara de vis si de basm a Bucovinei (Tara fagilor), tara colindelor care ne încânta si azi, asa cum cu siguranta l-au încântat si pe viitorul poet, acum o suta cincizeci de ani.

Spre sfârsitul scurtei dar luminatoarei sale vieti, dându-si seama asemeni Fericitului Augustin care afirma patruns de adevar: „Unde sa te caut Doamne, daca eu ma aflu chiar în pântecul Tau?”, sub imperiul amintirii slujbelor de liturghie si a cântarilor slavitoare ascultate în copilarie în bisericuta din curtea casei parintesti, ori a corului calugarilor de la Mânastirea Neamt, patruns de dorinta de apropiere fata de Dumnezeu, scrie o invocare devenita nemuritoare, recitata ori cântata acum de multe corale: „Rasai asupra mea, lumina lina,/ Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;/ O, Maica Sfânta, pururea fecioara,/ În noaptea gândurilor mele vina./ Speranta mea tu n-o lasa sa moara/ Desi al meu e un noian de vina./ Privirea ta de mila calda, plina,/ Înduratoare – asupra mea coboara./ Strain de toti, pierdut în suferinta Adânca a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic si n-am tarie./ Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta si reapari din cerul tau de stele,/ Ca sa te- ador de-acum pe veci, Marie!/”. Poezie învatata ( pentru ca acea generatie o memorase înainte de a intra în acel iad!) stiuta, recitata cu smerenie de oricare dintre supravietuitorii închisorilor comuniste.

Eminescu se roaga scriind, ori scrie rugându-se: „Privirea ta de mila calda, plina, Înduratoare – asupra mea coboara”, culminând cu acceptarea (sub influienta lui Creanga) a tratamentului sau din perioada ultima a bolii, la Mânastirea Neamt, unde se spovedeste si primeste si sfânta împartasanie. Aceasta atitudine vine sa confirme întoarcerea sa definitiva la credinta mântuitoare.

Amintindu-ne ca Eminescu facea, cu privire la iubirea de patrie precizarea: „Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a tarânei, ci iubirea trecutului” sa nu uitam nici îndemnul sau profund crestinesc cu privire la înlaturarea dezbinarii: „Nu merge la mormintele Domnilor tai cu samânta desbinarii în inima, ci precum mergi si împartasesti cu sângele Mântuitorului, astfel împartaseste-ti sufletul tau cu reamintirea trecutului; fara patima si fara ura între fiii aceluiasi pamânt, cari, oricât de deosebiti ar fi în pareri, frati sunt, fiii aceleiasi mame sunt.”

Tendinta actuala este ca cititorul sa devina egal cu autorul într-un sistem de valori legat de trairea în aceeasi gama, de rezonanta, de recunoastere, dovedind aceasta prin propria ardere pâna la incadescenta, cum ne-a sugerat poetul, ardere metaforica interioara a propriei fapturi, asa cum scriam – închinând un poem lui Eminescu – în urma cu câtiva ani:

„Flacara gândului bun

Vesnic arzator, plinitor

Alearga prin univers

într-o credincioasa dezvaluire

a sacrului

Întru Adevar”!

Poetul a dat operei sale sansa de durata – alaturi de operele nemuritoare ale literaturii universale care s-au scris înaintea sa ori dupa – cel putin cît va exista si neamul omenesc, pentru ca Eminescu se înscrie, mai bine zis a fost înscris de Dumnezeu în cartea celor vii, ai Cuvântului.

Scrierile lui Eminescu ramân alaturi de cele ale altor luminatori ai neamului, adevarate torte aprinse la lumina carora, noi si generatiile care urmeaza, favorizati de era schimbarilor în care am intrat sa putem împleti gândul cu fapta, sa reliefam si sa ne regasim partea aceea ascunsa din noi responsabila cu armonia, blândetea, dreptatea si echilibrul, trasaturi pe care le avem înscrise în codul nostru genetic. Procesul extraordinar de trezire a Omenirii, pe care l-am trait pe parcursul primilor zece ani din secolul al XXI-lea, a fost miraculos! Se vorbeste mult despre transformarea constiintei care va avea drept rezultat unirea a milioane de oameni.

Sa nu uitam ca Eminescu a început aceasta lucrare în urma cu peste o suta de ani, si acest interval de timp ar trebui sa conteze mult în devenirea noastra.

———————————————-

* Rosa del Conte, critic si scriitor italian care în anul 1956 l-a propus pe Lucian Blaga pe lista nominalizatilor la Premiul Nobel pentru literatura.

** Doctorul Mija Teofil – iubire demonstrata conform îndemnului cristic, prin iubirea aproapelui concretizata de domnia sa prin înfiintarea si organizarea Azilului pentru batrâni din Sacele, judetul Brasov

Elena ARMENESCU

Bucuresti

15 iunie 2011

 

REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – PASUL DECISIV CATRE DESFIINTAREA EI?!

On By nelursIn HistoryLeave a comment

de Magdalena ALBU

 

[pullquote]

„În trecut ni s-a impus o istorie,

în viitor sa ne-o facem noi.”

Mihai Eminescu

[/pullquote]

 

 

 

 

 

Daca secolul al XIX-lea a însemnat perioada de formare a statelor nationale pe continentul european, atunci putem spune ca sfârsitul mileniului XX si începutul celui de-al XXI-lea de istorie postcristica reprezinta timpul sfarâmarii acestora si constituirea unei entitati suprastatale cu iz imperial, unde asa-zisa ordine mondiala de fapt si de drept este opera unei autointitulate elite mondiale, care face si desface în scurta vreme a existentei ei finite itele unei lumi pe care si-o închipuie aidoma unei jucarii de plastic aflata în mâinile unui copil oarecare. Imago mundi se schimba cu din ce în ce mai mare repeziciune, iata, pe zi ce trece, iar responsabili de parcursul ei istoric zbuciumat nu sunt decât acei exponenti umani de moment, care uita în fiece clipa, din pacate, ca, la rândul lor, nu apar în catastifele vremii decât doar ca niste simple entitati muritoare din necuprinsul sir de generatii ale omenirii. Oase goale, dar cu sufletul crud si vândut, care ucid, cu sânge rece si deplin constienti, Viata.

Lumea nu îsi da seama ca a parasit coordonatele unei dictaturi sumbre spre a intra cu pasi siguri într-o alta, mai înrobitoare, asezata sub auspiciile unei libertati aparente. Satana dezlantuita a morbului urii îsi face numarul din plin, victimele sale sigure fiind cei care nu vor sa distinga Lumina de întuneric în mrejele unui timp care seamana vânt si nu culege decât furtuna.

Când soldatii Armatei Române s-au dus sa salveze în cel de-al doilea razboi mondial Ungaria lui Miklós Horthy de sub ocupatie fascista (am mai scris acest lucru de curând!), populatia maghiara nu mai catadicsea a le turna eliberatorilor lor apa fiarta în cap de la etajul caselor pe lânga care acestia treceau. În momentele acelea cumplite si umilitoare însa, acesti români nu se gândeau la faptul ca tara lor este una de mâna a doua si ca va disparea într-o buna zi cu totul de pe harta Europei ca stat national, unitar si independent, devenind o adunatura de zone oarecare stabilite în raport de directa proportionalitate cu interesele josnice ale partidelor politice conjuncturale si a aliantelor vremelnice dintre acestea. Nici vorba.

Când mestecau printre dinti praful pustei panonice ori când erau încovoiati de frigul din muntii Cehoslovaciei, când scheletele lor vii si pline de paduchi erau strânse de pe coclaurile rusesti si duse în lagarele de concentrare ale Siberiei înghetate pentru igienizare, hrana, tratament si, în final, pentru munca în minele de carbuni ori în padure, acelorasi soldati ai Armatei Române – foarte putini ramasi astazi în viata ca martori vii ai unei istorii de un tragism recent apus – nu le traversa prin minte atunci decât un singur gând: sa-si mai vada o data Tara (nu regiunea) si pe cei lasati sa-i astepte acasa cu inima îndoita de chinul amarnic al nerevederii. Niciunul dintre acesti eroi, care au avut un rol fundamental din punct de vedere istoric în a înclina acul balantei victoriei asupra nazismului in illo tempore pe continentul european, nu socotea ca se va întoarce acasa într-o tara second hand, sfârtecata cu totul si cu totul nejustificat într-un numar fix de regiuni la diverse comenzi politice externe sau interne, ci doar acasa, în tara lor – România.

Ceea ce se întâmpla azi, dupa mai bine de sase decenii de la finele celui de-al doilea Razboi Mondial – razboi care a înghitit în maruntaiele sale criminale un numar impresionant de vieti omenesti -, este un fapt conjunctural de o matematica a gândirii înfiorator de tulburatoare. Diversele motivatii politicianiste de tot soiul, care nu tin cont sub nicio forma de parerea poporului român, anuleaza, de fapt, istoria anterioara a acestuia, calcând în picioare cu mârsavie, iresponsabilitate si rationalitate demonica jertfa de sine a sutelor si sutelor de mii de victime sacrificate programat de catre calaii bolnavi de vanitate ai acestei lumi efemere. „Miza este de prima însemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului român si a hotarelor sale.”, spunea academicianul Dinu Giurescu de curând. Si o voce de calibrul domniei-sale, o autoritate recunoscuta în domeniul istoriei, nu poate decât sa dea de gândit profund tuturor factorilor decidenti din patria aceasta (înca îi putem spune asa – Patrie) si poporului însusi despre conturul destinic al propriului lor teritoriu aflat, iata, la cheremul unor interese vremelnice de grup politic. Mai mult decât evident ca praful si pulberea istoriei se vor împrastia navalnic peste numele acelora care-si vor aseza, la ordin si cu rânjet diabolic, semnatura pe certificatul de deces al României. Pentru ca, a-ti vinde esenta pura a ceea ce te defineste pe tine ca neam în numele unor interese marunte de moment, înseamna, nimic altceva decât crima. Iar acest fapt este condamnat, dupa cum se stie, de toate religiile pamântului, indiferent de zona lor de sorginte.

Când Mihai Eminescu, pus la zid, la rându-i, prin telegrama trimisa de catre Petre Carp lui Titu Maiorescu de la Viena, în care îi scria acestuia din urma: „Si mai potoliti-l pe Eminescu!”, formula fraza: „În trecut ni s-a impus o istorie, în viitor sa ne-o facem noi.”, cu siguranta ca nu putea previziona nicidecum permutarile de borne topografice cu caracter deznationalizant ce au loc în prezent. Iar daca se va adeveri ca algoritmul de desfiintare a României a început cu elan în anul Domnului 2011, atunci ar fi bine, dupa parerea mea, ca statuia maiestuoasa a lui Nicolae Ceausescu sa fie înaltata cât mai curând în capitala sa, Bucuresti (nu Budapesta), fiindca simplul cizmar ajuns presedinte a stiut avea multa demnitate în momente cheie ale propriului sau mandat. O parte din arhitectura timpului ceausist arata cam asa: erau darâmate anumite biserici, dar tara avea granite fixe si era lipsita complet de datorii în momentul mortii fostului presedinte. Schita momentului actual are urmatorul facies însa: se construiesc temple peste temple de orice rit, iar scufundarea în mâlul eutrofizat al datoriilor si tendintele vadite de destramare a ei întrec orice închipuire.

Sa fie, oare, procesul de regionalizare a României pasul decisiv catre desfiintarea sa?! Daca da, atunci în mod cert ca peste urmele de sânge ale Armatei Române din anii de foc, de foame, de paduchi, de lagare si de frig ’40 ori peste cele ale multilor poporeni nevinovati ucisi în tumultuosul decembrie al lui 1989 mirosul de streang înaltat la cer de curând de cetateanul Csibi Barna pe teritoriul românesc (prin „spânzurarea” papusii ce-l simboliza pe Avram Iancu – unul dintre elementele fundamentale ale identitatii poporului român) se va îndrepta amenintator înspre însasi beregata României reale ca stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, unde, conform art. 2, alin. (2) din Constitutia sa: „Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Daca nu, înseamna ca domnul academician Giurescu greseste, ceea ce îmi este cu neputinta a crede, caci între profesorul Dinu Giurescu si actualii guvernanti diferenta de calitate nu poate fi cuantificabila în vreo unitate de masura încadrabila actualmente în SI (sistemul international de unitati de masura).

Magdalena ALBU

13 iunie 2011


O SEARA FURTUNOASA LA CENACLUL MIHAI EMINESCU DIN NEW YORK

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

de Lia LUNGU

 

Ma ard de o saptamâna întâmplarile de la Cenaclul Mihai Eminescu din New York.

La fel gândesc ca îl arde si pe Theodor Damian, poetul, filozoful, profesorul univesitar si nu în ultimul rând parintele Cenaclului, si initiatorul serii de dezbatere sub titlul: „Rolul Presei Române în Diaspora”. Piesa de teatru „The Stormy Night” jucata cu o seara înainte la Town Hall pe Off Broadway în Manhattan – (aduc pe aceasta cale omagiu actorilor Operei Comice din Bucuresti), a avut o prelungire pe masura, la Cenaclul din New York, fapt pentru care marele dramaturg, o fi mustacit fericit în Eden, vazând ca personajele sale se perpetueaza în bine cunoscutul stil, chiar si la mii de km distanta.

Pentru ca, dezbaterea propusa si mediata de distinsul intelectual, a luat o întorsatura cel putin ridicola, în care s-au exprimat frustrari si uneori argumentulul civilizat, a cedat locul atacului la persoana si publicatie, înlocuind minima moralitate. Având în vedere faptul ca reprezentam cel mai vechi ziar din America – Meridianul Romanesc (Micro Magazin), îmi pregatisem cu responsabilitate cuvântul si asteptam întrebarile si sugestiile cititorilor. Îmi propusesem sa vorbesc despre cea ce noi cerem de la noi însine ca jurnalisti, cum ne pozitionam în matricea natiunii, din punct de vedere cultural, politic, economic. Din capul locului m-am trezit atacata, nu eu, ci ziarul!

În contextul serii, atacul la ziar era un atac direct la mine care, de 15 ani lucrez pentru Meridianul Romanesc (Micro Magazin). Seara a suferit un viraj brutal, pe care o sa îl compar din punct de vedere al muzicianului, cu virajul pe care l-a facut muzica dodecafonica. Dupa prezentarea colegei de la „Romanian Journal” am fost invitata sa cuvântez. Cum era firesc, am început cu un scurt istoric al ziarului, raportându-l la celelalte societati romanesti înfiintate unele în urma cu mai bine de un secol de catre înaintasii nostri strarmutati în Lumea Noua.

Am avut surpriza, de a fi întrerupta cu un contraargument, referitor la omagiul pe care l-am considerat necesar împlinirii a 77 de ani de existenta a radioului Vocea Româneasca din Detroit. Am trecut peste interpelare, continuând istoricul ziarului „Micro Magazin” când, am fost întrerupta pentru a doua oara de aceasta data cu vociferari provocate de chinuri vizibile, pe care mediatorul serii a cautat sa le atenueze si, astfel am reusit sa îmi închei cumva cuvântul!

Revolta “atacatorului” nu era pentru vreun ideal privind subiectul serii (rolul presei…) era ca sa darâme credibilitatea ziarului Meridianul Romanesc (Micro Magazin). Desigur, colegul, „afisa” numai certitudini (!) fapt care l-a condus la nesabuinta de a ne numi HO?I!!! „Hotii care au furat Ziarul Micro Magazin!” (ziar care de aproape 40 de ani, apare fara întrerupere în America, având cel mai important tiraj si cea mai mare raspândire).

Tonul si aroganta dublata de îndrazneala de a spune la adapostul crucii celor disparuti, ca ei te-au respectat pâna la idolatrie si ti-au dat dreptul de a-i reprezenta verbal în viitor, (mortii oricum nu te mai pot contrazice!), sunt practici frecvente. I-am atras atentia, ca se înseala crezând ca lumea a uitat cum l-a tratat (cu palme) pe unul dintre fondatorii ziarului, un venerabil jurnalist al Micro Magazin-ului; deoarece venerabilul journalist îl prinsese cu ocaua mica, într-unul dintre magazinele romanesti unde se distribuia ziarul.

De asemena se înseala, închipuindu-si ca oamenii au alte griji, ori nu sunt suficient de priceputi ca sa înteleaga cât de deplorabila i-a fost comportarea, iar la o adica afirmatiile sale pot avea consecinte grave. Sigur în momentul în care ai un ziar, ai un instrument prin care poti influenta dar, poti si imbeciliza. Ai un vehicol în care tu tii frâiele, te prezinti întâi de toate „bine pe tine” în editorial, editorial care îti si nu îti apartine, important este ca îl semnezi. Astfel ajungi în registrul public – publicând! Si, culmea, devii temut pentru ca, vezi Doamne, spui lucrurilor pe nume! Pe care nume?

Asemenea colegului meu pe care voi continua sa nu îl numesc (!) un alt membru al cenaclului, încurcat în grandomania sa fara limite si stimulat de atitudinea înainte vorbitorului, a proferat injurii si vulgaritati greu de închipuit, la adresa directorului „Lumina Lina”. Desigur atacul a fost personal-subiectiv si frustrarea era vizibila. El, poet fiind, se simtea nedreptatit pentru ca nu era suficient publicat, în revista de cultura Lumina Lina.

Concluzia se impune. Nu contest dreptul nimanui de a scrie din vocatie! Dar vreau sa spun ca ipocriziile într-o zi vor iesi la iveala. Chiar daca mortii nu mai pot vorbi, sunt cei vii care stiu realitatea si mai au si dovezi. De altfel în curând vom începe publicarea în serial a istoriei celul mai vechi ziar romanesc din America, Micro Magazin – Meridianul Românesc. Pâna atunci eu, Lia Lungu, cu binecunoscutul meu simt al dreptatii, al omeniei si al apartenentei la neamul daco-valah, va doresc sa aveti si sa avem o vara frumoasa.

Lia LUNGU

New-York, SUA

Iunie 2011

 

PIT POPOVICI – episodul 2

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

RUSALII 2011

 

PIT POPOVICI IN HICKORY, NORTH CAROLINA

de George Danciu

 

„Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum le dadea Duhul sa vorbeasca.” (Fapte, 2.4)

 

„Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.” (Ioan, 3.34)

 

 

Pit  (Petru) Popovici –  este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca.

Scrie de-a lungul vietii numeroase carti, a pastorit multe biserici si L-a marturist pe Domnul Vietii pretutindeni unde s-a aflat!

Vede lumina zilei undeva in America  in urma cu peste 93 de ani, dar impreuna cu parintii se stabileste in România.  Dupa câteva decenii de pastorire in biserici baptiste din România, se reintoarce in U.S.A., lucrând in biserici din Sacramento, Atlanta …

Devenise cunoscut si prin cartile publicate. Mai intâi prin Biblia este totusi adevarata, apoi, Harul lui Dumnezeu, carti care-L prezinta pe Creatorul nostru si harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru oameni.

In spatele scrierilor sale, modest asezat, sta un scriitor autentic, de mare forta si valoare, care timp de câteva decenii a fost o binecuvântare speciala pentru multi crestini.

***

„În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreuna cu fratele Pit Popovici, la Biserica Baptista din Hickory- NC.

 

Partea a doua a predicii fratelui Pit (Episodul 2)

 

***

VA MARTURISESC DESPRE UN DUMNEZEU CARE POATE TOTUL!

In perioada 1945 – 1953 am fost pastor la biserica Pârneava din Arad.

Intr-o duminica sosesc la noi la biserica baptista Speranta din Arad, trei frati din Timisoara. I-am luat la mine la masa si i-am intrebat, cum ati ajuns aici? Doreau sa merg de pastor la Timisoara. In aceeasi vreme ma solicita si fr. Gheorghe Bratianu, un IDM (impigat de miscare) din Curtici care lucra in statia CFR Arad, sa le merg de pastor la Curtici, unde biserica de acolo avea 7 … 8 sute de membri! Tentatia de a pastori o  biserica mare era o  momeala pentru oricine!

Le-am spus tuturor, sa se roage Domnului, ma voi ruga si eu, sa vedem ce va zice Domnul.

[pullquote] “În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamântului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, Te laud, pentru ca asa ai gasit Tu cu cale!” „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.25-30)[/pullquote]


Fratele meu Alexa (Popovici), care era presedintele Comunitatii Baptiste, ma trimite in duminica urmatoare, dimineata, la biserica Pârneava din Arad. Fusesem botezat in 1934 la Pârneava-Maghiara, îi stiam ca sunt batosi (mândri).

Dupa meditatie si rugacine, Domnul mi-a dat sa vorbesc din Psalmul 29, unde se gaseste versetul: “Glasul Domnului sfarma cedrii; Domnul sfarma cedrii Libanului;” (Psalm 29, 5)

Cedrii sunt falnici! Ca sa-i faca folositori, Domnul sfarma cedrii….

Ei, aradenii,  erau mândri, erau cu “fala”, trebuia ca Domnul sa-i frânga. El ne frânge sa-i fim folositori.

Luni, vin doi frati din comunitatea Pârneava sa-mi spuna: “- Frate, sa vii de pastor la noi!”

Le spun si lor: “- Rugati-va! Ma voi ruga si eu.”

Si Domnul a ales sa fiu pastor la Biserica  Pârnerava din Arad, la 53 de oameni,  si nu la 800 de membri cat avea biserica din Curtici!

Cei de la Pârneava imi fixasera un salariu de 500.000 lei, cum era banul atunci. Dar biserica nu a putut strânge 500.00 de lei. Si in acele zile am atârnat (dependent) de Domnul.

Ma rugam Lui!  Intr-o dimineata inainte de ora 5.00, din strada Dorobantilor colt cu Oituz, vine cineva, bate la geam, deschid: “-Frate Pit, v-am adus un plic!” si apoi a plecat, tot asa cum venise. Inchid geamul, deschid plicul. Inauntru nu era nici o hârtie, nici un bilet asa cum credeam. Insa am gasit inauntru … 500.000 Lei!

Avem un Dumnezeu Mare care poate totul!

Avem un Dumnezeu care se implica in nevoile noastre!

SLAVA DOMNULUI!

 

VA URMA!

Citeste aici Pit Popovici – Episodul 1

Citeste aici Pit Popovici – Episodul 3

 

DOINA

On By nelursIn poetryLeave a comment

lui Mihai Eminescu

 

Maria Ta, Poetule Mihai,

De-abia citind strabunul Tau cuvânt,

Masor ce lunga-i calea catre Rai,

Nu sus, in cerul drept, ci pe pamânt –

 

Drogat Te fac lumestii nostri crai,

Afemeiat, betiv, si in mormânt –

Dar ce stiu ei, din carni, cum e sa-Ti dai

Si sufletul, cum stie doar un Sfânt?

 

Maria Ta, poetule Mihai,

Ingenunchez la versu-Ti de pacat,

Masor cu el cararea catre Rai,

Nu-n cerul drept, ci-n glodul framântat –

 

Si-n ziua-n care Te-ai facut pamânt,

Iti multumesc, Maria Ta, Mihai,

Ca ne-ai sfintit prin Românesc Cuvânt,

In vesnicie, Românescul Rai…


Jianu liviu Florian

14-15 iunie 2011


OPERA ANGAJEAZA O CONSTIINTA, DAR NU SE CONFUNDA CU EA

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

de Al Florin TENE

 

În arta nu exista instinctul spontaneitatii, fiindca orice opera, indiferent din ce domeniu artistic provine angajeaza o constiinta, dar trebuie sa subliniem ca aceasta nu se confunda cu ea. În arta nu exista particularitate definitorie si absoluta, cum nu exista un început independent de orice conditie si relatie, ce nu are limite. Pentru cititor si spectator, la fel si pentru artist, indiferent din ce categorie artistica provine, arta începe cu operele. Nici un creator, indiferent cât de genial este, nu începe numai din eu si nici-o opera, cât de mare ar fi ea, nu poate fi definitiva.T.S. Eliot spune ca ordinea artei implica mereu relatia, comparatia, prezentul artistic îsi recheama, în fiece clipa si cu fiece aparitie noua, trecutul în complexitatea lui, spre a-l configura mereu altfel.

Inteligenta si ratiunea nu fondeaza experienta estetica, dar nici nu le elimina. În unele conditii ea poate fi scoasa din conul de umbra în splendoarea luminii prin anumite convingeri, stimulata de idei. Chiar si efortul unor autori, cum ar fi poetii teribilisti Mihai Galatanu si Ianus Marius de a se elibera de inteligenta, prin pornografie, ramâne tot o proba de inteligenta. Însasi naivitatea ei, (vezi picture naiva), are estetica ei. La fel poeziile de dragoste pornite din inima sunt voci ale constiintei. Sensibilitatea ei, vibratiile eului au prejudecatile lor. În arta, indiferent de gen, pentru creator ca si pentru „degustatorul ei” nu exista naivitate. Este anacronic sa opui un gest spontan unui gest constient, o creatie conceputa instinctiv unei creatii constiente, fiindca orice opera înglobeaza în ea o constiinta iar receptarea intelectuala este unica ce satisface experientele ei. Scriitorul, în cazul acesta, nu este cel ce doreste sa se exprime ori sa se supuna, sa emita o gândire constienta, ceea ce-l caracterizeaza e valoarea operei sale, nu valoarea a ceea ce exprima. Adevarata constiinta este o constiinta în act. Opera e o devenire, cum spune Gaetan Picon, „un act irepresibil, o realitate noua ce se dezvaluie facându-se…”

 

Creatia este mai superioara decât constiinta prin capacitatea sa imaginativa si de inventie, dar imaginatia nu se desfasoara la întâmplare, fiindca opera se supune sinceritatii creatorului ei. Ea îsi datoreaza efectul unor stari pshiologice. Relatia dintre adevarul creatorului de arta, implicit scriitorul, si adevarul operei sale nu este una între constient si inconstient, ci una între explicit si implicit.

O conceptie estetica se poate aprecia si deduce din orice opera oricât de inconstient s-ar arata autorul fata de adevaratele sale implicatii, chiar si conflictuale. Cum spunea Baudelaire despre Delacroix: „culoarea gândeste prin ea însasi”.

Limbajul artistic comunica si se comunica în acelasi timp, precum marmura ce se dezvaluie pentru a-si arata splendoarea sculpturii din interiorul ei. Acest fenomen se numeste reflexibilitatea limbajului. Despre limbaj, întotdeauna se vorbeste înlauntrul lui, nu numai despre tot ce ne înconjoara ori despre autor. Astfel, cum spunea Picon: „Asist la nasterea gândirii mele”, sau mai profund „nu gândesc, sunt gândit”, cum toti suntem gânditi de Dumnezeu.

Constiinta autorului nu tine loc de constiinta operei, nu se confunda cu constiinta operei. Între ele exista un dialog. Creatia si receptarea se rezolva în dialogul pe care constiinta implicita a operei îl poarta cu constiinta autorului, pe de o parte, cu constiinta criticului, pe de alta parte.

Activitatea coordonatoare a unei constiinte intelectuale este suportata de opera de arta pe care chiar ea o contine în stare de potentialitate. Deoarece însasi constiinta e nelipsita în toate elementele operei, neputând fi separata ca atare, tocmai pentru ca este o constiinta în sine, cu posibilitati de a avea toate conditiile de realizare.

Hegel spunea ca judecata de valoare se pierde într-o dialectica globala a artei, dupa cum Kant spunea ca judecata de valoare este obiectul unei analize psihologice. Însa amândoi filoziofii au sezisat rezistenta artei la sistematizarile de tip filosofic, afirmând multitudinea si diversitatea istorica a stilurilor, asa cum Hegel sublinia ca libertatea geniului este nelimitata si frumosul imprescriptibil. Dar estetica lor ramânea subordonata, în general, definitiei metafizice a artei, în ciuda abordarii psihologiei sau istoriei.

În tot acest context exista o problema a artei ca reflectie a realitatii si o problema a artei ca reusita a anumitor opere, fiind si o problema a fiintei artei si o problema a valorii ei. Formalismul nu cuprinde realitatea concreta, vezi proza si poezia optzecista de la noi, caci daca estetica continutului distruge opera revarsând-o în afara formei o aneantizeaza, reducând-o la scheletul ei, pulverizându-i însasi carnea-raportul cu semnificatiile. În aceasta problematica nu istoria face judecata, ci judecata face istoria, cum spune Picon. Sentimentul valorii presupune întotdeauna raportarea la o constiinta vie, dar nu în afara istoriei. Opera nu este în istorie, ea este în lectura pe care i-o facem. Sentimentul istoriei nu numai ca nu scuteste de un contact viu cu opera, dar chiar îl si intensifica. Sunt autori care stiu sa profite de contextual istoric al prezentului în favoarea lor, (D.R. Popescu, A. Buzura, N. Breban, A. Popescu, A. Rau, C. Cublesan, etc.) când altii sunt recunoscuti de istorie dupa ce s-a consumat prezentul lor, dar suferind în timpul vietii. (Vezi: Eminescu, Radu Gyr, N.Crevedia, etc.). Pentru cei de azi istoria nu înseamna numai trecutul, ci si prezentul cu determinarile lui ce actioneaza atât asupra literaturii cât si asupra lecturii- indiferent daca se aplica operelor prezente sau trecute. Cititorul nu se adreseaza operelor spre a se asigura ca participa la arta, el se apleaca spre opera pentru a încerca si trai valoarea pe care o exprima.

Al Florin TENE

Cluj-Napoca

14 iunie 2011


Petru Popovici Mesaj de Rusalii 1

On By nelursIn Biblia, Credinta, Familia, Incurajare, MiracoleLeave a comment

RUSALII  2011

PIT  POPOVICI  LA  HICKORY, N.C.

de George Danciu

„În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc. Deodata, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic si a umplut toata casa unde sedeau ei. Niste limbi ca de foc au fost vazute împartindu-se printre ei si s-au asezat câte una pe fiecare din ei. Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum le dadea Duhul sa vorbeasca. ”– BIBLIA (Fapte, 2.1-4)

In anul 2006, la venirea noastra pentru prima data in America, Mariana, sotia pastorului Liviu Percy, la origini clujeni ca si noi, ne-a recomandat sa vizitam neaparat Washington DC – metropola imbibata de istorie. Dar, indata a adaugat ea, la fel de important ar fi, daca ati avea ocazia sa-l mai prindeti in viata pe Pit Popovici.

Am ramas doar cu recomandarea si cu dorinta! Pâna acum! Deoarece ni s-a implinit cea de a doua dorinta, intâlnirea cu marele om Petru Popovici!

Pit POPOVICI este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca. A scris numeroase carti, a pastorit multe biserici, a marturist Cuvântul lui Dumnezeu si pe Domnul Vietii pretutindeni unde a umblat. S-a nascut in urma cu mai bine de 93 de ani in America, dar destul de curând impreuna cu parintii se stabileste in România, pentru ca, dupa câteva decenii de convietuire pe pamânt românesc,  se reintoarce iarasi in U.S.A., pastorind in biserici  baptiste din Arad, Timisoara,  Sacramento, Atlanta s.a..

Citisem majoritatea cartilor sale, mai intâi Biblia este totusi adevarata, apoi, Harul lui Dumnezeu, carti care-L prezinta pe Creatorul nostru si harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru oameni.

In spatele scrierilor sale, modest asezat, sta un scriitor autentic si de mare forta si valoare, care ramâne o mare binecuvântare pentru oameni si crestinatate.

*** Continue reading “Petru Popovici Mesaj de Rusalii 1” →

PIT POPOVICI – episodul 1

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

RUSALII  2011

PIT  POPOVICI  LA  HICKORY, N.C.

 

de George Danciu

 

„În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc. Deodata, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic si a umplut toata casa unde sedeau ei. Niste limbi ca de foc au fost vazute împartindu-se printre ei si s-au asezat câte una pe fiecare din ei. Si toti s-au umplut de Duh Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum le dadea Duhul sa vorbeasca. ” – BIBLIA (Fapte, 2.1-4)

 

 

In anul 2006, la venirea noastra pentru prima data in America, Mariana, sotia pastorului Liviu Percy, la origini clujeni ca si noi, ne-a recomandat sa vizitam neaparat Washington DC – metropola imbibata de istorie. Dar, indata a adaugat ea, la fel de important ar fi, daca ati avea ocazia sa-l mai prindeti in viata pe Pit Popovici.

Am ramas doar cu recomandarea si cu dorinta! Pâna acum! Deoarece ni s-a implinit cea de a doua dorinta, intâlnirea cu marele om Petru Popovici!

Pit POPOVICI este un nume celebru in lumea evanghelica româneasca. A scris numeroase carti, a pastorit multe biserici, a marturist Cuvântul lui Dumnezeu si pe Domnul Vietii pretutindeni unde a umblat. S-a nascut in urma cu mai bine de 93 de ani in America, dar destul de curând impreuna cu parintii se stabileste in România, pentru ca, dupa câteva decenii de convietuire pe pamânt românesc,  se reintoarce iarasi in U.S.A., pastorind in biserici  baptiste din Arad, Timisoara,  Sacramento, Atlanta s.a..

Citisem majoritatea cartilor sale, mai intâi Biblia este totusi adevarata, apoi, Harul lui Dumnezeu, carti care-L prezinta pe Creatorul nostru si harul Sau nespus de felurit si binefacator pentru oameni.

In spatele scrierilor sale, modest asezat, sta un scriitor autentic si de mare forta si valoare, care ramâne o mare binecuvântare pentru oameni si crestinatate.

***

Vorbim de dupa-amiaza zilei de Rusalii din 12 Iunie 2011. Chiar si in treacat, amintim faptul ca biserica din Hickory a avut in serviciul divin de dimineata, unul de exceptie, o Zi de Rusalii incununata cu un botez nou testamental. Un frumos buchet de flori, tineri  si tinere (cinci baieti si doua fete), L-au marturisit in apa botezului, ca Domnul si Mântuitor al lor personal, pe Domnul Isus Cristos.

„În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.” Asa e, eram cu totii in acelasi loc, la Biserica Baptista din Hickory, asteptandu-l pe fratele Pit. Acesta a sosit punctual ca un ceasornic elvetian la ora convenita.

Dar iata predica de marturisire a fratelui Pit (Episodul 1) :

De Rusalii nu s-a invatat lumea sa faca business! Dar, doresc sa va aduc un Cuvânt care sa va fie de folos si de ajutor.

Dumnezeu a facut lucruri mari si minunate printr-un om slab, fara diplome (vorbea de dumnealui, un vas slab, pe care Dumnezeu l-a folosit). Duhul Sfânt e o forta nemaipomenita, numai ca nu i se da importanta. Dumnezeu a spus ca El „da Duhul fara masura”! Cât i de larga inima omului, dupa cum si intr-un pahar se pune dupa largimea lui.

[pullquote]„Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-i da Duhul cu masura.” – Ioan,  3.34[/pullquote]

Stiti pilda cu polii!  Stapânul a dat celor zece robi câte un pol, sa-l puna in negot pâna la intoarcerea sa. Când a revenit stapânul din calatorie, a cerut sa vada cum si-a indeplinit fiecare slujba. Dar ce constata? Cel dintâi pe lânga polul primit a mai adus zece poli. Al doilea a zis ca polul a mai adus cinci poli. A venit un altul si i-a zis “iata-ti polul”,  pe care l-a pastrat invelit intr-un stergar! Acesta n-a adus nimic! (Luca, 19.11-27).

 

Se vede ca primul de care am vorbit, a facut ore suplimentare, a fost mai harnic. Lucrând mai mult, primesti o rasplata mai buna. Dupa munca e si rasplata. Dumnezeu vrea sa ne dea har peste har.

In 1933 am invatat limba engleza si am avut carti in engleza. Asa se face ca am citit in engleza viata misionarului englez Hudson Taylor (1832 – 1905). Acesta urma ca student medicina, dar in paralel lucra la un fel de drogherie – prepararea de medicamnete si parfumuri din plante –, pentru intretinerea sa. Taylor, contemporan cu un alt om mare al rugaciunii, George Muller (1805 – 1898), a inceput sa practice dependenta de Dumnezeu si nu de oameni. Cei doi, nu cereau bani pentru misiune sau nevoi personale, muncind cu mâinile lor si aducând problemele inaintea lui Dumnezeu, El le dadea dupa nevoi. George Muller traia prin credinta. A inceput cu un orfelinat de 20 de copii si a ajuns sa aiba in intretinere un mare domeniu cu 5.000 de orfani! De cheltuieli se ingrijea insusi Dumnezeu, el i le aducea la cunostinta prin rugaciune.

Hudson Taylor – inainte de a merge in misiune in China, intr-o tara foarte mare si indepartata, unde era nevoie urgenta de Cuvantul lui Dumnezeu –, a inceput sa-L puna pe Dumnezeu la incercare. Sa vada daca se poate increde in El!

Ce face Hudson Taylor pentru a-si testa credinta si lucrarea Duhului Sfant? Incepe sa umble inca din Anglia prin credinta. Intr-o zi de vineri când patronul trebuia sa-l plateasca, stiind ca pe acesta nu-l preocupa punctualitatea achitarii datoriei fata de slujbas, el se roaga ca Dumnezeu sa-l determine sa-i dea banii fara ca el sa-i aduca aminte (dupa cum aveau obiceiul si intelegerea). Era vineri, orele trec una dupa alta. Acum e 12.00.! Apoi ora 1.00; 2.00; 3.00; 4.00! Nimic! Pe la ora 5.00 p.m. patronul se imbraca de plecare in aripa cladirii in care locuia cu familia sa. Da, isi aminteste de plata (!) , dar nu are banii -cash- pentru ca din greseala i-a trimis pe toti la banca! Hudson, nelinistit, mai ramâne sa fiarba ceva in drogherie, sa mai pregateasca un material crestin pentru Scoala Duminicala, dar continua sa se roage fierbinte. Când e trecut bine de ora 9.00 seara, patronul revine din cladirea sa, si-i spune, ca, contrar uzantelor, un om bogat i-a adus – la acea ora târzie – o datorie, si are deci cu ce sa-i plateasca salariul! Vedem ca Dumnezeu raspunde, in mod neasteptat, rugaciunii fierbinti si pline de credinta.

(In China, H.Taylor va traduce mai intâi Evanghelia dupa Matei in limba chineza si va umbla imbracat ca si ei, pentru a fi cât mai aproape de inima lor. Când, in cele din urma un chinez se intoarce cu fata spre Dumnezeu – dupa lungi si insistente marturii aduse inaintea unui confucionist, timp de peste o luna de zile, tatal caruia fusese om insemnat ca adept al lui Confucius –, îl intreba pe Taylor cu repros:

– Voi de cât timp stiti de Domnul Isus, Mântuitorul lumii?

–  De 300 de ani!

–  Cum? Si tatal meu a murit nemantuit!, zisese omul dupa ce el insusi primise anevoie marturisirea si credinta!.).

Daca la Turnul Babel (Geneza, 10), Dumnezeu le-a incurcat limbile oamenilor sa nu se mai poata intelege cu usurinta, triburile si popoarele, de atunci incep sa vorbeasca in limbi diferite, vedem ca de Rusalii Dumnezeu aplica reversul. Oricine putea vorbi orice limba dorea, dupa nevoi.

[pullquote]

„Cum, dar, îi auzim vorbind fiecaruia din noi în limba noastra, în care ne-am nascut? Parti, mezi, elamiti, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, partile Libiei dinspre Cirena, oaspeti din Roma, iudei sau prozeliti, cretani si arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (Faptele apostolilor, 2. 8-11)

[/pullquote]

Se intâmpla o minune, limba intelesa zideste (1 Corinteni, 14.3). Dumnezeu isi zideste biserica Sa!

 

Sa invatam sa ne bizuim mai mult pe Duhul Sfânt. In viata mea am invatat sa nu ma rog de oameni! Ci numai de Dumnezeu. E adevarat, am fost somer si in România si in USA, dar Dumnezeu mi-a purtat totdeauna de grija, mie si familiei. Slava Lui!

 

In EXOD, la scoaterea poporului evreu din Egipt, in drumul lor spre Canaan, Dumnezeu îi putea duce pe o cale scurta, dar i-a condus pe o ruta ocolitoare, pentru a-i invata la Academia Inalta Din Desert!

 

Dumnezeu dorea sa-i invete atârnarea de El si nu de materie.

 

La iesirea din Egipt, poporul israel numara cca 600.000 de oameni numai armata, de la 20 de ani la 50 de ani, deci, impreuna cu femeile, copiii si batrânii erau un popor de 2,5…3 milioane de oameni, sub conducerea lui Moise, in drumul spre Canaan.

[pullquote]

„Dar Domnul nu v-a dat minte sa pricepeti, nici ochi sa vedeti, nici urechi sa auziti, pâna în ziua de azi. Totusi El zice: „Eu v-am calauzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, si încaltamintea nu vi s-a învechit în picior: pâine n-ati mâncat si n-ati baut nici vin, nici bautura tare, ca sa cunoasteti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Deuteronom, 29.4-6)

[/pullquote]

 

Dumnezeu îi invata atârnarea de El.  Toti calatoresc prin desert 40 de ani, fara ca incaltamintea din picioarele lor sa se uzeze. Nu seamana si nu strâng recolte. Dumnezeu le da El insusi mâncarea necesara. (Exod, 14-40)

VA URMA!

Citeste aici Pit Popovici – Episodul 2

 

 

 

 

Arta conversatiei

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

DIALOG ÎNTRE COLEGI DE SERVICIU SI DE SCRIS!

 

 

By Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

 

 

Bianca MARCOVICI: Draga Edi Mattes, cum te descurci cu pasiunile, hobby-urile tale multiple, în afara serviciului, în ce constau ele si cum sunt echilibrate de meseria ta de arhitect la „Socetatea de Electricitate” din Haifa, unde lucram împreuna ca vechi colegi?

Eduard MATTES: Hobby-urile mele nu sunt echilibrate de activitatea mea de arhitect! Ele sunt sarea si piperul din viata mea! Ce sa-i faci? A fi arhitect la Societatea de Electricitate nu este exact visul meu cu care-am început sa învat arhitectura si nici cel cu care mi-am terminat studiile la Bucuresti! Visam poate sa lucrez la niste proiecte de referinta ale lumii moderne! Dar, ca în orice vis, în marea majoritate a cazurilor, familia si digestia sunt cele mai importante asa ca faci ceea ce trebuie pentru pâinea cea de toate zilele! Pasiunile, caricaturile, grafica, fotografia îmi umplu cele trei sau patru ore dupa ce toti membrii familiei, mama si cei doi flacai ai mei, Roni si Eden, merg la culcare! Atunci îmi gasesc linistea necesara strajuita de multumirea sufleteasca dupa o zi de munca, acea liniste ca toti ai tai sunt sanatosi, multumiti si pregatiti de o noua lupta, ziua de mâine!

Dar tu, draga Bianca, cum te împarti tu între devizele tale de la serviciu si lumea ta de vers?

Bianca MARCOVICI: La aceasta întrebare pe care mi-o returnezi, as putea raspunde în putine cuvinte: meseria mea de inginer constructor se contopeste perfect cu poezia, mai mult, sunt un colaj modern si dependent. Inspiratia mea, dupa cum se poate citi din cartea antologica, „Muntele meu, Carmel, 2011″ e tocmai o dovada a diversitatii temelor poetice pe care le-am abordat. Ele tin de nostalgia româneasca, dupa ce am parasit România acum 20 de ani împreuna cu familia. Aici, în Israel am prins radacini puternice, am deja 6 nepoti. Fetele mele au facut armata grea, s-au casatorit si deja au devenit competitive în meseria lor. Lucreaza în domeniul calculatoarelor. Nu uita ca am sosit în tara foarte târziu! Eu la aproape 40 de ani, sotul meu la vârsta de 45 iar cele doua fete ale noastre au sosit în Israel la vârsta bacalaureatului, deci înainte de armata care a urmat.

Cum te împaci cu gândul ca ai colaborat din începuturi la cartile mele, facându-mi grafica, iar la interior sunt si câteva din realizarile tale în grafica, adica pot sa-ti zic ca… „ti-am oferit o sansa sa-mi ilustrezi poemele” (Sic!), dupa care multi scriitori te-au contactat cerându-ti sa repeti succesul pentru cartile lor? Îti mai amintesti despre ce plachete de versuri este vorba, le mai ai prin casa? Poti reproduce un colaj?

Eduard MATTES: Este adevarat ca te-ai comportat ca o adevarata prietena ce esti si-ti multumesc ca mi-ai acordat încrederea de-a-ti decora cartile cu desenele mele (si eu… Sic!), carti deja decorate cu frumoasele-ti versuri! Cum ma împac cu gândul ca am colaborat din începuturi la cartile tale? Pentru mine a fost si-a ramas o cinste deosebita de a–ti sta aproape, la câtiva centimetrii de adâncile tale versuri, în plachetele pe care le-ai editat si care ti-au consolidat un nume rasunator în poezia moderna.

[pullquote]

Bianca Marcovici a debutat în poezie în anul 1981, sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenta Postala” a poetului Emil Brumaru (…) activa în Cenaclul „Junimea” din Iasi între anii 1981-1991 (…). Bianca Marcovici este din 1990 membra a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iasi, precum si membra a „Asociatiilor Scriitorilor Israelieni de Limba Româna” din anul 1999. Din anul 1991 a devenit si membra a Societatii „Junimea” din orasul natal Iasi. A facut parte din delegatia scriitorilor israelieni de limba româna la „Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanta, de doua ori, în anii 1996 si 1999. (cu care ocazie a participat la emisiuni la televiziune ?i lansari de carte în cadrul colocviului). Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania si reviste on line pe internet. (…) Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraica în antologii comune cu al?i autori, de catre Andreei Fischof, de asemenea i-a aparut o placheta de versuri în limba engleza, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol , în limba germana în traducerea lui Radu Barbulescu, iar în limba franceza în cea a lui Georges Astalos si Nicole Pottier. A publicat nenumarate volume de poezie si proza.

[/pullquote]

Bianca MARCOVICI: Dar cititorul ar trebui sa mai stie si cu ce te ocupi la serviciu!

Eduard MATTES: N-as vrea ca cititorul acestor rânduri sa creada ca sunt un plictisit si-un plafonat în ceea ce priveste activitatea mea la serviciu, dar… adevarul nu este prea departe de cele relatate mai sus! Îmi desfasor activitatea într-un mediu dominat de inginerie si exactitate, în care munca de arhitect este privita ca ceva desuet! Mereu mi se spune, mai în gluma, mai în serios, când vreau sa mai ies putin din unghiurile drepte, ca oricum nimeni nu va observa „creatia” mea! Si-atunci ma surprind întrebându-ma unde s-au ascuns toate visurile mele? Îmi amintesc anii studentiei si ceea ce visam noptile: visam ca proiectul meu s-a materializat, ca este real si ca ma plimb prin tridimensionalul imaginar devenit peste noapte, realitate! Priveam în toate directiile si corectam proiectul acolo unde era nevoie, totul în tridimensional! Ma trezeam a doua zi si ma repezeam la planseta unde materializam visul în linii, culori si unghiuri. Si-atunci, eram multumit! Azi, fac ce mi se cere, dar am grija sa ma privesc în fiecare dimineata în oglinda si sa ma investighez cu atentie daca nu a început capul meu sa semene cu un cub…! Atâta timp cât capul îsi pastreaza forma pe care o stiu, plec linistit la serviciu si ma îmbrac cu culoarea locului pentru a iesi cât mai putin în evidenta!!! Noroc ca am capatat a-colo si o alta atributiune, si anume aceea de-a organiza expozitii de-ale colegilor de lucru care, ca si mine, evadeaza uneori în arta!

Dar cum te lauzi tu cu ceea ce faci la serviciu?

Bianca MARCOVICI: Cred ca simpla enumerare a lucrurilor pe care la fac în meseria mea, cum ar fi „Statii de înalta tensiune”, partea de constructie, ar sugera clar ca nu poate fi acesta izvorul meu poetic. Cred ca situatia internationala, razboiul, dragostea, explozia internetului („Impactul Virtualului”- titlu unei carti lansata la I. C. Român din Tel Aviv), muzica, domeniul în care am activat ca violonista 17 ani, pot fi clarificate ca subiectele mele forte din proza si poezia mea, cea memorialistica. Ma consider o poeta modesta care a încercat sa pastreze legaturile cu literatura din România, cu toate ca multi dintre israelienii de origine româna considera lucrul asta ca o pierdere de timp.

[pullquote]

Absolvent al prestigiosului Institut de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, ceea ce nu l-a împiedicat sa deseneze portrete, sa sculpteze în lemn, sa picteze în ulei… Si totusi, pe cartea sa de vizita ca profesionist al artelor vizuale relevanta este calitatea de caricaturist. Poate si pentru ca, în acest domeniu, a avut cele mai mari satisfactii personale. (…) Eduard Mattes se înscrie cu succes pe linia predecesorilor. Membru al Asociatiei caricaturistilor din Israel si al Asociatiei internationale a caricaturistilor, al Uniunii artistilor plastici, a participat la expozitii în Egipt, Portugalia, Italia, Spania, Olanda, Japonia, România… (dr.Dorel Schor)

[/pullquote]

 

Eduard MATTES: Dar cum e privita literatura israeliana în limba româna, peste hotare?

Bianca MARCOVICI: Descopar ca suntem înca competitivi, suntem „o mostenire lirica puternica”, asa cum se vede clar în presa româneasca din Israel si în cea din România. Unii dintre noi au reusit sa fie publicati în România, cartile noastre au fost recenzate în revistele literare din România si din Israel. Au loc întruniri literare la Ierusalim, Tel Aviv si Haifa cu schimburi literare aproape lunar. Cu toate astea suntem (unii dintre noi!) ignorati când e vorba de ce am vazut si auzit la stirile culturale de la TVR CULTURAL legate de „Salonul de carte” de la Bucuresti care se desfasoara zilele acestea. Ungaria e invitata ca membra de onoare anul acesta, Spania a fost invitata anul trecut. Mie personal nu mi s-a cerut colaborarea. Nici nu mai am pretentia sa fiu invitata. Poate ar trebui sa ma reculeg. Viitorul nostru literar sta în limba ebraica. Lucrul asta l-am simtit în cartea mea de poezie „Espresso dublu la Ierusalim”, carte bilingva, ebraico-româna, carte receptata deja în presa israeliana.

Dar cum te lauzi tu cu expozitiile?

Eduard MATTES: Da, cu expozitiile mele ma laud într-adevar! Am câteva în fiecare an, sunt unul din candidatii la „Premiul Ianculovici” pe care doresc din tot sufletul sa-l merit si sa-l primesc iar anul acesta urmeaza sa expun fotografie la Bucuresti, în galeria artistului fotograf român Gabriel Boholt din incinta cinematografului “Patria”. De asemeni, dupa succesul pe care l-am avut anul trecut cu creearea cupei comemorative pentru „Memorialul Iosif Mattes” la box de la Iasi, anul acesta vreau sa proiectez iarasi o cupa sau o placheta pentru acest eveniment dedicat memoriei scumpului meu tata, fost antrenor emerit, decedat în anul 2000.

Bianca MARCOVICI: Acestea fiind spuse, ma bucur ca am gasit timpul necesar sa mai sporovaim putin si despre noi, în aceste vremuri tensionate si sumbre, mai ales ca ne stim de-o viata iar anii ne poarta pe-ale lor valuri învolburate si nu ne dam seama de fuga lor!

Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

Haifa, Israel

iunie 2011

————————————————

Bianca MARCOVICI, nascuta Grimberg, la 22 iunie 1952, Iasi. Poeta israeliana de limba româna, violonista si inginera de profesie. A absolvit „Universitatea populara” de 5 ani si Liceul de muzica „Octav Bancila“, din Iasi, sectia vioara. De asemenea ea este absolventa a „Facultatii de Constructii Civile si Industriale” a Institutului Politehnic din Iasi (1976). În 1991 a emigrat în Israel împreuna cu toata familia. În perioada 1984-1987 a fost membra a Orchestrei Comunitatilor evreiesti din Bucuresti si Iasi, efectuând turnee în Israel, Elve?ia si Statele Unite ale Americii. Intre 1990 – 1991 a lucrat timp de un an ca redactor pentru carti tehnice la Editura „Omnia” din Iasi. În acceasi perioada a fost vicepresedinta Asociatiei de prietenie România-Israel-filiala Iasi, alaturi de violonistul Bujor Prelipceanu, care îndeplinea func?ia de pre?edinte. Lucreaza în prezent ca inginera la “Societatea de Electricitate” din Haifa, în Israel.

Activitatea literara

Bianca Marcovici a debutat în poezie în anul 1981, sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenta Postala” a poetului Emil Brumaru, în Revista “Cronica”, Iasi, 1981 si în acelasi an în Revista „Convorbiri literare”. Ea a fost activa în Cenaclul „Junimea” din Iasi între anii 1981-1991, de asemenea a participat la începutul activitatii ei literare la Cenaclul: „În numele poetului” condus de poetul Cezar Ivanescu (un grupaj de poezii i-a aparut atunci în revista „Luceafarul”). Bianca Marcovici este din 1990 membra a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iasi, precum si membra a „Asociatiilor Scriitorilor Israelieni de Limba Româna” din anul 199. Din anul 1991 a devenit ?i membra a Societa?ii „Junimea” din orasul natal Iasi. A facut parte din delega?ia scriitorilor israelieni de limba româna la „Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanta, de doua ori, în anii 1996 si 1999. (cu care ocazie a participat la emisiuni la televiziune si lansari de carte în cadrul colocviului). Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania si reviste on line pe internet. În anul 2001 a fost aleasa în Conducerea Asocia?iei scriitorilor israelieni de limba româna, dar a fost nevoita sa se retraga dupa 8 luni din motive personale. Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraica în antologii comune cu al?i autori, de catre Andrei Fischof, de asemenea i-a aparut o placheta de versuri în limba engleza, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol , în limba germana în traducerea lui Radu Barbulescu, iar în limba franceza în cea a lui Georges Astalos si Nicole Pottier. A publicat nenumarate volume de poezie si proza.

***

Eduard MATTES, arhitect, grafician, caricaturist, sculptor. Nascut în România, stabilit în Israel; Fiul renumitului antrenor de box Iosif Mattes din Iasi.

Iata cum ni-l descrie criticul de arta dr. Dorel Schor: „… Absolvent al prestigiosului Institut de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, ceea ce nu l-a împiedicat sa deseneze portrete, sa sculpteze în lemn, sa picteze în ulei… Si totusi, pe cartea sa de vizita ca profesionist al artelor vizuale relevanta este calitatea de caricaturist. Poate si pentru ca, în acest domeniu, a avut cele mai mari satisfactii personale. (…) Eduard Mattes se înscrie cu succes pe linia predecesorilor. Membru al Asociatiei caricaturistilor din Israel si al Asociatiei internationale a caricaturistilor, al Uniunii artistilor plastici, a participat la expozitii în Egipt, Portugalia, Italia, Spania, Olanda, Japonia, România… În Israel, printre altele, a initiat si organizat prima expozitie româneasca de grup, precum si, în relatie de parteneriat, prima expozitie de caricatura israeliana în România…”

———————————————————-

La aniversare

On By nelursIn poetryLeave a comment

La mormântul lui  Mihai Eminescu

(nascut 15 ianuarie 1850, Botosani sau Ipotesti – decedat 15 iunie 1889, Bucuresti )

 

Când mâna ta a încetat sa scrie,

Afara s-au deschis ca flori de tei,

Cernându-si amirosul pe hârtie,

Iubirile de care suntem grei –

 

Când ti s-au spart  oglinzile din minte,

Aceleasi flori de tei, le-au adunat –

Si din mireasma lor, le-au dat cuvinte,

Ca sa nuntim, cu stelele,  curat –

 

Cuvintele ce ti-au iesit din buze,

Când au încremenit în calimara –

Tot florile de tei, visând lehuze,

Ne-au nins copii, de dragoste stelara  –

 

 

Când n-ai mai fost decat pamânt si stele,

Si versurile-ti, toate, s-au uitat –

Din tei au nins atâtea flori cu ele,

Ca iar, pe Eminescu, l-am aflat…

 

14 iunie 2011


ROMÂNIA MEA: „O ULTIMA SPERANTA”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Gabriela CIORTAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

 

 

 

ROMÂNIA MEA: „O ULTIMA SPERANTA”

 

 

Prin venele mele curge sânge de român, un sânge care a fost mult timp varsat în lupte si razboaie. Acum acesta nu mai este fluid, nu mai da omului acel spirit de sacrificiu patriotic, din contra l-a transformat într-unul amorf, necinstit, rau, nesimtit. Imnul nostru „Desteapta-te române” nu mai trezeste pe nimeni, iar eroii sunt usor acoperiti de pojghita uitarii.

Am sa fiu sincera si am sa va spun ca îmi fac griji pentru viitorul meu. Toti mai multi studenti abia iesiti de pe bancile facultatii parasesc tara pentru a-si gasi un loc de munca mai bun. Aici salariile sunt de mizerie si patronii îsi bat joc de muncitori, în plus pe unii îi angajeaza si la negru, fara carte de munca. Relieful si obiectivele turistice sunt cam singurele care pot atrage un strain sa viziteze aceasta tara, dar nici ele nu sunt întretinute. Avem multi olimpici în diverse domenii care ne ridica tara pe un piedestral mai înalt, dar nu sunt recompensati si sustinuti asa cum ar merita. E greu sa traiesti în România, cu un salariu minim pe economie, cu 3 guri de întretinut, cu mâncarea si hainele foarte scumpe. Cum sa nu ajunga oamenii sa-si spuna streangul de gât, sa-si puna capat zilelor, când vad ca nu se descurca? Lipsa culturii este din ce în ce mai vizibila printre noi, mai ales la noile generatii care au un bagaj de cunostinte redus.

De fapt ce sa învatam când în mass-media ni se prezinta doar zvonurile si bârfele pe seama unor vedete aparute peste noapte? Ar trebui ca oameni ai literelor, scriitori, critici sa faca emisiuni pentru a ne destepta.

Oare de ce când un roman se duce sa munceasca în alta tara este vazut cu o usoara îndoiala, teama? Pentru ca toti suntem etichetati ca fiind niste hoti, lenesi, si parsivi. Sunt si romani care s-au stabilit în alta tara cu familia si nu mai au de gând sa se întoarca acasa. Oare de ce? Pentru ca stiu ca aici nu e de trait, nu se mai pot schimba lucrurile, oricât de optimisti am fi, nepasarea este prea mare. Parlamentarii sunt din ce în ce mai lacomi pentru avere, batrânii nu mai au o pensie decenta care sa le ajunga macar pentru medicamente. Spitalele vor ramâne niste ruine goale pentru ca ne pleaca medicii în strainatate, iesim mai bolnavi decât intram iar în scurt timp cred ca vom ajunge sa mergem la vraci ca sa ne vindecam.

Familii ce stau în camine pline de mizerie, cu o baie comuna, copii ce plâng pentru ca nu au ce mânca, asta e imaginea ascunsa a României. Sunt familii care în secolul XXI traiesc într-o saracie lucie, fara curent, într-o casa din pamânt mai ceva ca în epoca primitiva. Va mira acest lucru? Pe noi nu! Suntem obisnuiti sa auzim numai lucruri rele! În fiecare zi se întâmpla câte ceva înfricosator. Infractiunile se savârsesc oriunde, oricând, oricum si chiar de oricine. Vom ajunge oare sa ne omorâm unii pe altii pentru mâncare? Pentru bani cei care sunt la putere omoara deja o tara întreaga, deci avem deja un exemplu.

Libertatea în gândire, în comportament este foarte vizibila, mai ales în rândul tinerilor. De asta s-a ajuns ca minore de 13, 14 ani sa aduca pe lume copii. Educatie, este un cuvânt asociat cu „cei sapte ani de acasa”, însa putini mai arata ca au asa ceva.

România vazuta de pe harta, pare un loc prielnic pentru a trai, esti ferit de tornade, cicloane, vulcani activi, dar esti întâmpinat de mizerie, lene, datorii, hotie si multe altele. De asta multi români migreaza în alte tari pentru a scapa din aceasta „puscarie” unde toate resursele îti sunt limitate. Daca mergi noaptea pe strazi nu vezi ca la Paris lumini aprinse si oameni plimbându-se la brat pe alei! Vezi întuneric si oameni pe la colturi de blocuri cu sticla de alcool în mâna, vezi tineri ce-si baga seringi în vena, vezi haos si deznadejde. Auzi tipete si injurii… E sigur un barbat care îsi bate sotia nemultumit de vreun lucru banal!

Nici religia nu mai este cum era odata. Multi nu mai cred în Dumnezeu, l-au uitat si cred ca si El ne-a uitat pe noi. Sunt multi preoti, dar unii numai cu numele, caci în realitate ei savârsesc mai multe pacate decât un om obisnuit. Au aparut tot felul de secte care stirbesc credinta oamenilor, iar acestia, creduli, merg si dau bani crezând ca li se vor rezolva problemele.

Multi nu mai au nici un fel de scrupule si se folosesc de orice mijloace pentru a face bani de mâncare. Se prefac ca au un handicap si se aseaza la colturi de strada si cercesc, iar ei în realitate sunt perfect sanatosi si apti pentru munca.

Dar sa lasam putin lucrurile urâte si sa vedem si „partea plina a paharului”! Tara noastra îti poate oferi spatii verzi, paduri, unde poti merge sa faci gratare, sa asculti muzica la maxim si sa lasi o multime de gunoaie. Poti spune optimist ca masina ta e 4X4 atunci când reusesti sa iesi dintr-o groapa, poti multumi doamnei de la ghiseul la care ai stat la rând o ora pentru ca te-a ajutat sa-ti recapeti rabdarea si calmul cândva pierdut. Nu suntem uniti, nu vrem sa lucram si sa cooperam împreuna. Suntem laudarosi si mergem pe principiul daca „a murit capra mea, sa moara si a vecinului”. Avem traditii si obiceiuri frumoase dar nu prea le mai respectam. Multi dintre noi se duc cu urâtul doar pentru bani. E dureros, dar acesta este crudul adevar. Avem femei frumoase, însa multe ajung dame de companie în alte tari. De ce? Pentru ca sunt platite mai bine. Astazi, în secolul vitezei, totul este raportat la bani si la ce ai realizat în viata aceasta în care astazi esti si mâine nu mai esti. Daca nu ai bani în buzunar esti catalogat drept un papa lapte, un coate goale si nu poti sa intri într-o gasca cu renume.

Poate vi se par povesti, dar tara în care traiesc eu nu poate fi vazuta decât cu ochi critici. Criticam societatea aceasta, poporul, conducatorii, toti ne nastem cu acest dar de a da vina pe celalalt. Nimeni nu are curajul sa recunoasca ca a gresit, atunci cum vrem sa progresam daca toti criticam si ne învinuim unii pe ceilalti? Românii sunt conservatori, prefera sa importe totul din alte parti decât sa preia tehnici de a fabrica produse la noi în tara. Economia noastra este la pamânt, avem datorii si multe alte griji ce nu ne lasa noaptea sa dormin.

Tot ce am putut sa fac a fost sa prezint sumar situatia în care ne aflam noi românii, sa descriu tara din punctul meu de vedere. Nu stiu daca acest eseu va ajuta în vreun fel tara mea dar daca va fi citit… sper sa stârneasca acel sentiment de care este nevoie pentru a ridica tara din mocirla!

 

Gabriela Georgiana CIORTAN