Campania împotriva celor patru animale dăunătoare

ATT1Neliniştea Mediatică şi Dreptatea Populară

Observ neliniştea mediatică cum creşte necontenit prin atenţia acordată unor subiecte până nu demult banale. Prin puterea de expresie a sistemelor de televiziune, speakeri bine plătiţi formează opinia publică să consimtă la directive primite din partea celor ce au interesul să obţină anumite foloase de pe urma credulităţii celor care urmăresc show-uri prelungite până târziu, în noapte. Disting cenuşiul prezentărilor ce demonizează partea adversă şi dezumanizează pe cel detectat a fi adversar comun şi vinovat pentru tot răul ce se întâmplă în societate şi în lume.

De aici, doar un singur pas mai rămâne de făcut până când dreptatea populară începe să îşi facă simţită prezenţa prin acţiuni violente îndreptate împotriva celui detectat a fi vrăjmaşul umanităţii, cu scopul bine intenţionat de a pune o dată pentru totdeauna capăt acestei situaţii devenite brusc de nesuportat. Continue reading “Campania împotriva celor patru animale dăunătoare”

FERICIRE vs. NEFERICIRE

Vavila PopoviciNefericirea este pretutindenea, dar si fericirea, de asemenea.” –  Voltaire

Fericirea este starea de mulțumire a sufletului, definită ca sens și scop al vieții; nefericirea sau nenorocirea este starea de suferință. Fericirea trebuie înțeleasă ca o răsplată a unei activități, făcută cu un scop nobil și având un caracter virtuos. Domnul nostru Iisus Hristos a văzut nenorocirile oamenilor și posibilitățile înălțării lor și a rostit o predică pe Muntele Fericirilor, care își păstrează puterea în zilele noastre. Cuvintele au fost rostite nu numai pentru aceia care cred, ci pentru întreaga omenire. I-a numit fericiți pe toți aceia care primesc lumina în viața lor, adică săvârșesc fapte bune și drepte.

Fericirea nu constă în satisfacție, în joc sau în glumă. Ar fi de neconceput ca viața noastră să fie un joc, o glumă, iar osteneala și suferința vieții să aibă ca scop numai jocul. Avem nevoie de recreație, de joc, fiindcă nu putem lucra în continuu, dar recreația nu poate fi un scop și nu trebuie să devină obișnuință. De aceea, viața fericită pare a fi o viață conformă virtuții, însemnând o viață de muncă serioasă. În „Banchetul și alte dialoguri” – se spune că Platon a văzut pe cineva jucând zaruri și l-a certat. Persoana dezvinovățindu-se, i-a spus că joacă pe nimica toată. Platon i-a replicat: „Dar obișnuința nu-i o nimica toată”. Continue reading “FERICIRE vs. NEFERICIRE”

Dezvăluiri incendiare privind adevăratele comori economice, ale fostului geolog-sef de la Rosia Montană!

Roșia Montana.Geologul Aurel Sântimbrean, care a fost peste 20 de ani, până în 1987, şef la exploatarea minieră de stat de la Roşia Montană, afirmă că nu aurul şi argintul sunt cele mai valoroase zăcăminte din zona vizată pentru exploatare de către Gold Corporation, adevăratele “comori economice” fiind metalele rare.

“Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram sunt evidenţiate calitativ şi cantitativ în documentaţia pe care Roşia Montana Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, fostul geolog şef al minelor de la Roşia Montană.

Citiți articolul în  incomemagazine.ro

Sursa: http://incomemagazine.ro/articole/fostul-geolog-sef-care-sunt-adevaratele-comori-economice-de-la-rosia-montana

Ionel Plesa – Un pastor evanghelic sensibil la Duhul Sfânt

 Ionel PlesaIn memoriam Ionel Pleșa

Omul de excepție de care vorbim, cu admirație și iubire, a început ca si Crestin după Evanghelie, s-a botezat la Baptiști și a slujit la Penticostali. A fost o sumă a ce era mai bun în România evanghelică.

Un predicator echilibrat, fără excese și fără artificii siropoase, cu o notă duhovnicească profundă. Radia o pace și o liniște care te zidea și îți provoca o gelozie sfântă. Ioan Băleanu, fostul dirijor de cor de la Șega-Arad, a spus odată: “fratele ăsta nu trebuie să spună nimic, mi-e destul să privesc fața lui.  Continue reading “Ionel Plesa – Un pastor evanghelic sensibil la Duhul Sfânt”

Creștini persecutați în Iran

iranundergroundchurchcp-300x240Persecuția, mărturia și izbânda

Maheen și soțul ei conduc diferite biserici de casă în Iran. Însă, după arestarea soțului ei, Maheen se temea să nu i se întâmple și ei același lucru. Aducând cererea ei înaintea lui Dumnezeu ea se ruga, „Doamne, nu sunt pregătită să merg într-un arest din pricina credinței mele. După cum ști, m-am născut și am crescut într-o familie bogată. Te rog nu mă testa peste puterile mele.” Trei zile mai târziu poliția secretă a bătut la ușa ei. Vorbind cu Dumnezeu, Maheen a mărturisit, „Te-am rugat deja să nu mă duci în această ispită. Așadar, orice s-ar întâmpla nu este vina mea.” Dar, spre surprinderea ei, când a ajuns la închisoare, „am simțit pacea lui Dumnezeu coborându-se peste mine și frica a dispărut.”

În acea noapte a fost dusă Continue reading “Creștini persecutați în Iran”

Solutia americana la problema câinilor vagabonzi

Câni la HușiTragedia lui Ionuț, copilul de 4 ani din București sfâșiat de viu de o haită de câini vagabonzi, a făcut deja înconjorul lumii, ajungând până în America

by Chris Terhes

Politicieni din toate sferele și din toate partidele s-au crizat sau au plâns spunând că e nevoie de o solutie, aratând in acelasi timp cu degetul către altii, că din vina lor s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

In ultimii 10 ani fiecare partid politic major din Romania s-a aflat la conducerea țării așa că, dacă exista voință politică si responsabilitate din partea fiecărui partid, problema câinilor vagabonzi era deja rezolvată. Se vede, insa, ca n-a existat si pentru asta fiecare om politic trebuie făcut responsabil pentru moartea lui Ionut. Continue reading “Solutia americana la problema câinilor vagabonzi”

Aparitiile înselatoare ale asa zisei Maria cu inima imaculată

PelerinajDiferența e mare dintre adevăr și tradiție

Un documentar  interesant despre  înșelările zilelor din urmă

Aşa cum am scris de mai multe ori pe acest blog, închinarea către Maria sau către sfinți, icoane, statui, moaște, şi venerația unor obiecte contravine totalmente temei principale a Scripturii. Acesta este marele întuneric al bisericilor tradiționale. Acesta este creştinismul păgân şi înșelător cu Împărăteasa cerului, o zeiţă păgână care promite pace, ecumenism şi co-răscumpărare, etc.

Maria, mama Domnului Isus Continue reading “Aparitiile înselatoare ale asa zisei Maria cu inima imaculată”

“Rosia Montana si subminarea economiei nationale românesti”

Roșia Montana.ROŞIA MONTANĂ ŞI SUBMINAREA ECONOMIEI NAŢIONALE ROMÂNEŞTI

…Când vine vorba de Roşia Montană (şi, zilele astea, oare, când nu vine vorba de…?) – toţi jurnaliştii TV şi toţi politicienii români o fac pe proştii. Ocolesc, cu grijă şi cu premeditare infracţională – esenţa problemei „Roşia Montană”. Până şi paiaţa sfertodoctă, de la Antena 3 („de la miezul nopţii”), Mircea Badea, este pusă în mişcare de acest resort al trădării naţionale, prin subminare premeditată a economiei naţionale româneşti: „Mă interesează spre deloc problema Roşiei Montane. Este treaba celor de acolo, de la Roşia Montană. Să facă ĂIA referendum!”.

Şi care este, în definitiv, „esenţa problemei Roşia Montană”?! Pentru că, orişiunde dai cu telecomanda, vezi numai şmecheri care-ţi împuiază capul cu „necesitatea locurilor de muncă, pentru minerii muritori de foame de la Roşia Montană, cărora le decedează de sete copiii…!” (de parcă, până să vină bandiţii mondiali/afaceriştii de la GCRM, toate familiile de mineri aveau, pe masă, numai cozonaci şi fazani fripţi!) – şi auzi numai bocetele, dublate de priviri scânteind de şmecherie, pe sub mânecă Continue reading ““Rosia Montana si subminarea economiei nationale românesti””

O fotografie a lui EMINESCU

manastirea-neamt-4Controverse  – by Ion Ionescu Bucovu

În Muzeul fotografiei există o fotografie a lui Eminescu, provenită din fondul fostului Muzeu de Istorie al PCR. Fotografia îl înfățișază pe Eminescu stând pe un scaun în parc; în mâna stângă rezemată pe genunchi ține un ziar. Acestă fotografie a fost achiziționată, contra sumei de 10 lei, de la Ion Petcu din București, în luna martie 1967. Pe spatele fotografiei este scris cu creionul: „Mihai Eminescu, bolnav la Mânăstirea Neamțului, în aprilie, anul 1887” (România Literară nr.24/2007)

Se știe că la Mânăstirea Neamț Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 și 9 aprilie 1887, fiind tratat rudimentar cu găleți de apă aruncată în cap, cu cufundări în putină și cu bătăi cu frânghia udă. La 9 noiembrie 1886 este predat ospiciului de un gardian. Onicescu l-a găsit aici într-o încăpere îngustă cu încă 11 demenți, dintre care unii foarte furioși, în haine ospitalicești și cu o tichie pe cap. Continue reading “O fotografie a lui EMINESCU”

Melcul Cel Anonim şi Discreţia Înţelepciunii

Octavian LUPU - Melcul Cel Anonim si Discretia IntelepciuniiÎntr-o zi de toamnă am avut ocazia să disting în iarba de pe marginea drumului o creatură cu totul neobişnuită. De la depărtare părea să fie doar o bucată de lemn aruncată neglijent. Dacă te apropiai, deja detaliile deveneau tot mai pronunţate prin contururi ce semănau cu striaţiile conului de brad. Dacă, în sfârşit, ajungeai la cea mai mică distanţă, îţi era clar că aveai în faţă suprafaţa lucioasă de un galben-maroniu al unui obiect cu totul neinteresant. Dar dacă aveai răbdare, puteai să observi mişcarea molatică a unor coarne de melc ce explorau mediul din imediata vecinătate.

M-am aplecat cu atenţie să identific natura acestei vietăţi neobişnuite, fiindcă din sumarele mele cunoştinţe de zoologie, nu ştiam de existenţa vreunui melc fără cochilie. De fapt, renunţând la renumita „casă dusă în spinare”, acest gen de melc a ajuns să folosească cu măiestrie tehnica veche a camuflării. Continue reading “Melcul Cel Anonim şi Discreţia Înţelepciunii”

Un român este erou în ITALIA – A salvat viaţa unei fetiţe

02_foto_1_7dc3ef5e77Ion Purice –  un camionagiu român stabilit în Italia, la Veneto

El a fost numit “erou” de presa din Peninsulă, după ce a intervenit pentru a salva o fetiţă grav rănită, victima unui accident rutier petrecut pe 1 septembrie, pe autostrada A4, lângă localitatea Bergamo.

Micuţa de 8 ani se afla la bordul unei maşini conduse de tatăl ei, un cetăţean marocan. În urma accidentului, fetiţa a fost proiectată în afara maşinii.

Ion Purice, de 29 de ani, a observat că micuţa, întinsă pe carosabil, era în pericol să fie lovită de alte maşini, şi atunci a tras TIR-ul de-a curmezişul autostrăzii, pentru a o proteja, relatează La Repubblica. Continue reading “Un român este erou în ITALIA – A salvat viaţa unei fetiţe”

Bătălia de la Alamo 2013

Batalia de la Alamo din 1836BĂTĂLIA DE LA ALAMO 2013

by Alianța Familiilor din România

Secularismul nu e echidistant, nici un arbitru onest ori imparțial

Se pretinde a fi o ideologie neutră și imparțială, dar nu e. Favorizează indivizii și grupurile sociale care îl îmbrățișează. Statul secularist e și el parțial, discriminând în favoarea grupurilor sociale care îi împărtășește ideologia. Pentru statul secular unele grupuri sunt primus inter pares, adică “mai egale între cei egali”, ori “primele între egali”. Grupurile favorizate sunt cele bine cunoscute: ateii, “minoritățile sexuale”, cei care promovează avortul și controlul populatiei, si susținătorii multiculturalismului, printre altele. Grupurile nefavorizate sunt si ele bine cunoscute: grupurile care au puțin în comun cu secularimsul ori îi resping doctrinele, între ele mișcările traditionale, grupurile ori persoanele religioase, mișcările pentru viață, mișcările pentru familie, etc. Continue reading “Bătălia de la Alamo 2013”

Dosar penal pentru o uniformă nazistă!

T_n_r_din_Buz_u__cercetat_penal-4de5b5523e721e75f05f2ea402b65980Ziarul online Adevărul prezintă o situație controversată a vigilenței Procurorilor buzoieni!

.

Departe gândul de a-l lăuda pe acest student care a îmbrăcat o uniformă condamnabilă, printr-un act de teribilism, poate, specific vârstei, nimic mai mult.

A făcut-o și Radu Mazăre, dar procurorii n-au zis nimic, așa cum nu s-au sesizat nici în cazul altor persoane publice care au încălcat legea în mod flagrant Continue reading “Dosar penal pentru o uniformă nazistă!”