Urmează Mineriada împotriva Nevaccinaților. Adică Iadul pe pământ

de Adrian Pătrușcă

Istoria se repetă. Retrăim azi amurgul Ceaușismului și zorii Fesenismului, însă amplificate cu o putere demonică exponențială.

Pe la începutul anilor 2000 se difuza la TV un serial SF numit Sliders. Tema era una bătătorită: călătoria în lumi paralele. Realizatorii mizau însă mai degrabă pe inteligență și umor decât pe efecte speciale, ceea ce făcea ca majoritatea episoadelor să fie simpatice. 

Citiți și Nicușor Dan încă nu s-a vaccinat pentru că a trecut recent prin boală, dar îi îndeamnă pe alții să se vaccineze și pentru el

ULTIMA ORĂ / VIDEO Certificatul verde abuziv la locul de muncă a fost RESPINS. Se anunță NOI PROTESTE pentru Apărarea Constituției, joi, 28 octombrie, orele 20.00, în Piața Universității. ACTUALIZARE

Răzvan Dumitrescu rupe tăcerea: În 24 de ani de televiziune nu am încasat atâtea amenzi, cât am încasat în ultimele 2 luni pentru că am dezbătut subiecte din pandemie. Trăim vremuri complicate

Lumile paralele în care ajungeau protagoniștii erau amestecuri bizare de epoci istorice, oferind răspunsuri posibile la întrebări imposibile.

Continue reading “Urmează Mineriada împotriva Nevaccinaților. Adică Iadul pe pământ”

Cronologia unui genocid

Via HoratiuMP:

Motto :

  • You never want a serious crisis to go to waste. And what I mean by that [is] it’s an opportunity to do things that you think you could not before. Rham Emmanuel, White House chief departement, Chicago mayor.

( Nu trebuie niciodată irosită oportunitatea unei crize grave. Ceea ce vreau să spun este că o criză gravă vă permite să faceți numite lucruri care credeați că nu pot fi făcute înainte de această criză gravă.) Rham Emmanuel – șef de cabinet l Casa Albă, primar al orașului Chicago.

Este important să vedem trecutul cu ochii trecutului dar și ai prezentului, dar ca să ne știm orienta bine viața proprie este și mai important să putem vedea prezentul cu ochii viitorului. Cum poate fi scrisă istoria prezentului de către generațiile viitoare ?

Continue reading “Cronologia unui genocid”

A început iarna libertății noastre

Via Dan Chitic Telegram:

Iarna a venit pentru libertățile noastre cu fix 2 luni înaintea solstițiului de iarna. Fix pe 25, nu Decembrie ci Octombrie, a venit înghețul drepturilor si libertăților noastre. E o iarna precoce, dar care pare sa se instaleze definitiv.

Este cea mai lungă noapte a vechii lumi, este Marea Noapte a Marii Resetări!

Citiți și: ANIVERSARE Av. Elena Radu, amintiri din viitor și din trecut, de ziua ei. Redacția ActiveNews îi urează La Mulți Ani!

Av. Elena Radu, amintiri din viitor și din trecut, de ziua ei. Redacția ActiveNews îi urează La Mulți Ani!

Începând de azi ziua abuzurilor și a dictaturii începe sa crească, și va deveni tot mai lungă. Înfiorător de lungă.

Solstițiul dictaturii vine cu declararea oficială in Romania a unei noi Religii de stat: Vaccinismul!

Covidismul, ca paleo-credință, credință acceptata și încurajată de stat, devine de azi sub noua sa forma – Vaccinismul, noua religie oficială de stat. O religie obligatorie pentru toți cetățenii, indiferent de credințele lor de pana mai ieri.

De mâine nu mai contează dacă ești Creștin ortodox, catolic sau protestant, dacă ești musulman, jidan, budist sau dacă tu crezi in extratereștri, în tuneluri pe sub Carpați sau chiar dacă ești temător de VoVid.

De mâine contează doar dacă tu crezi, sau măcar spui ca tu crezi in “sfântul” Vaccin salvator. Afirmarea acestui crez devine obligatorie, în caz contrar ești aruncat în oprobriul public. Dogma trebuie crezută, nu cercetată! Asumată și implementată în viața cotidiană.

Trebuie să crezi, sau să spui că crezi în Vaccin, să-ți mărturisești public “credința” și să te “împărtășești” periodic cu această noua comuniune care te face membru în noua comunitate a Noii Lumi – Vaccinul!

Continue reading “A început iarna libertății noastre”

VAVILA POPOVICI: LIPSA DE SCRUPULE

„Valoarea ta stă în ceea ce ești, nu în ceea ce ai.” – Thomas Edison

   Un om lipsit de scrupul este cel care se comportă sau acționează fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop.

   Dicționarul explică și expresia „a călca sau a trece peste cadavre“: „a lupta pentru atingerea unui scop rău în mod crud, neomenos, fără a ține seamă de nimic; a fi lipsit de scrupule”, ca atare aceste două expresii sunt asemănătoare. De multe ori am văzut, sau ne-am lovit în viața noastră de oameni care având un interes propriu, nu țin cont de nimeni și de nimic, și fac tot posibilul pentru a-și atinge scopul. Ei acționează rapid, nu se uită nici în dreapta, nici în stânga, acționează de parcă ar fi ghidați de cineva, cineva care nu are nici un Dumnezeu în sufletul lui, nici un regret. De multe ori, de teamă, te dai în lături din calea lor, ca nu cumva să fii și tu, cel care asiști naiv la acțiunea lui, pentru a nu fii și tu călcat. 

Continue reading “VAVILA POPOVICI: LIPSA DE SCRUPULE”

Arhiepiscopul Vigano cheamă nevaccinații la o Alianță Antiglobalistă. Pașaportul Sanitar înseamnă Controlul Total. PAS CU PAS ni s-a furat toată LIBERTATEA

de  ACTIVENEWS

Demonstrații împotriva legilor anti-umane ale marionetelor „Marii Resetări”, privind vaccinarea forțată și impunerea pașapoartelor de segregare, au avut loc și azi în mai multe orașe ale lumii. Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, fostul Nunțiu apostolic în Statele Unite și fost secretar general al Guvernoratului statului Vatican, cunoscut cititorilor ActiveNews pentru pozițiile sale categorice împotriva „Marii Resetări”, a adresat italienilor reuniți în Piața Poporului din Roma la una din marile manifestații anti-nazi pass un mesaj video excepțional despre starea pre-apocaliptică a lumii (filmarea mai jos).

Continue reading “Arhiepiscopul Vigano cheamă nevaccinații la o Alianță Antiglobalistă. Pașaportul Sanitar înseamnă Controlul Total. PAS CU PAS ni s-a furat toată LIBERTATEA”

Apelul DISPERAT al unui medic: Opriți tirania Vaccinării forțate! – „Noi, doctorii, avem tendința să ne comportăm ca niște oi”

de Adrian Pătrușcă 

Dictatura COVID nu putea fi impusă fără complicitatea criminală a medicilor.

Un manifest cutremurător al unui doctor în medicină, semnat – de frică, atenție! – cu pseudonimul Blaise Edwards și publicat de American Thinker, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. Și pentru toți medicii români.

Mă aflu în situația de a folosi un pseudonim de teama represaliilor. Aceste zile se vor sfârși probabil repede, pentru că spitalele refuză orice cerere de exceptare de la vaccinare, fără a se teme că vor suferi rigorile legii.

Continue reading “Apelul DISPERAT al unui medic: Opriți tirania Vaccinării forțate! – „Noi, doctorii, avem tendința să ne comportăm ca niște oi””

Marea Epurare a Noului Normal: Nevaccinații sunt noii Untermenschen – Suboamenii care trebuie eliminați

de Adrian Pătrușcă

Pas cu pas, se instalează un nou totalitarism bazat pe Teroare, care nu e nici Comunism, nici Fascism, ci Globo-Capitalism. Pe scurt, Globo-Cap.

Un editorial de C.J. Hopkins publicat pe site-ul Mercola și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

Citiți și: Av. Elena Radu: Identitatea digitală devine realitate. Treziți-vă odată!

Președintele Braziliei refuză vaccinul: „Am văzut studii noi. Imunitatea mea este sus, de ce să mai fac vaccinul?” În tot acest timp, Iohannis îi presează pe români să se vaccineze

Așadar, Marea Epurare a Noului Normal a început. Pas cu pas și exact la țanc. Exact așa cum noi, conspiraționiștii paranoici, avertizăm de 18 luni că se va întâmpla: oamenii care refuză să se convertească la noua ideologie oficială sunt acum segregați, concediați, împiedicați să meargă la școală, lipsiți de tratament medical. Și persecutați în multe alte feluri.

Continue reading “Marea Epurare a Noului Normal: Nevaccinații sunt noii Untermenschen – Suboamenii care trebuie eliminați”

Dictatura COVID: Te-ai vaccinat? Ești marfă! Tocmai ți s-a aplicat un cod de bare pe frunte!

de Adrian Pătrușcă 

Pașapoartele de vaccinare transformă oamenii liberi în articole comerciale, obligate să stea fiecare în raftul său și să fie supravegheate în permanență.

Un editorial senzațional al Alexandrei Marshall în Spectator Australia, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

Nu ai fi de acord ca, din ordinul guvernului, să ți se tatueze un cod de bare pe frunte, nu-i așa? Atunci de ce te supui controalelor codului QR?

Citiți și: Klaus Iohannis anunță înăsprirea restricțiilor, impunerea certificatului Covid, noi închideri în case pentru nevaccinați, pe care îi face vinovați și responsabili pentru suferința semenilor

Fă-ți timp! Pe 20 octombrie se judecă la CCR o contestație pe așa-zisa „stare de alertă”

Adevărul despre vaccin într-o singură memă

„Nu e același lucru!”, aud deja behăind de sub măști turma obedientă.

Calmează-te, ai fost deja violat! Acesta este debriefingul.

Continue reading “Dictatura COVID: Te-ai vaccinat? Ești marfă! Tocmai ți s-a aplicat un cod de bare pe frunte!”

Proiectul de lege care condiționează locul de muncă al angajaților unităților sanitare de certificatul de vaccinare

de Vlad Pârău 

Avocata Elena Radu atrage atenția că proiectul de lege privind condiționarea locului de muncă al personalului din unitățile sanitare publice sau private de certificatul de vaccinare/testare/vindecare a fost înregistrat la Senat și procedura adoptării e grăbită, dându-se termen de numai o zi pentru tot ce înseamnă amendamente, avize și rapoarte. Joi, acest proiect va fi deja pe ordinea de zi a Senatului, putând fi votat și adoptat. După ce că așa-zisul „certificat verde” la locul de muncă e contestat vehement de societatea civilă, parlamentul nu dezbate, nu dă înapoi, ci mai și grăbește procedura adoptării acestei legi silnice, abuzive și nedemocratice.

Citiți și: Președinta Colegiului Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului: Testarea Covid în școli ar trebui să înceteze!

Continue reading “Proiectul de lege care condiționează locul de muncă al angajaților unităților sanitare de certificatul de vaccinare”

New York – Proteste împotriva vaccinării obligatorii: Nu vom termina pânâ când nu îi vom urmări în justiție pe cei care ne-au mințit

Foto: USA Today

de Cătălin Vușcan

Mii de oameni au protestat împotriva obligativității vaccinurilor și au cerut libertate în materie de sănătate la un miting la New York, cu participarea lui Robert F. Kennedy Jr, fondatorul The Defender.

Cititi si  Studiu publicat în Jurnalul European de Epidemiologie: Vaccinarea nu diminuează infectarea, ba chiar dimpotrivă. Autorii sunt cercetători la Harvard iar redactorul șef al revistei este președintele Departamentului de Epidemiologie al Universității

Gheorghe Piperea: În cele din urmă, toate democrațiile mor – de regulă, prin sinucidere

Mii de oameni au participat sâmbătă la mitingul pentru libertate de pe Broadway din New York, potrivit sursei amintite. Protestul pașnic s-a axat pe libertatea în materie de sănătate, consimțământul informat și dreptul tuturor americanilor de a lua propriile decizii în domeniul sănătății.

Continue reading “New York – Proteste împotriva vaccinării obligatorii: Nu vom termina pânâ când nu îi vom urmări în justiție pe cei care ne-au mințit”

Nu putem sta deoparte: avem de-a face cu o conspirație criminală menită să instaureze socialismul global.

Foto: Sky News

Textul următor este un eseu scris de profesorul Douglas Farrow, publicat pe site-ul lui Edward Pentin și preluat ulterior de LifeSiteNews. Traducerea ne-a fost oferită de un cititor al ActiveNews.

Serialul TV „The World at War” („Lumea în război”), produs de Jeremy Isaacs, include un interviu în care secretarul personal al lui Hitler, Traudl Junge, relatează că Führerul, în ultimele sale zile, a răspuns la o întrebare despre viitorul Germaniei în felul următor: „Cred că nu va mai exista un Partid Național-Socialist; ideea va muri odată cu mine. Dar poate că peste vreo sută de ani va apărea o altă idee național-socialistă, ca o religie”.[1]

Continue reading “Nu putem sta deoparte: avem de-a face cu o conspirație criminală menită să instaureze socialismul global.”

Doctorul gastroenterolog Tudorel Axinia de la Spitalul din Târgu Neamț a murit cu/de Covid. Toată presa a omis micul detaliu care răstoarnă carul vacciniștilor: ERA DUBLU VACCINAT

„Acum 10 zile, a murit gastroenterologul din Târgu Neamț, vaccinat full. Nu virusul prelucrat de derbedei, ci porcăria din flacon va distruge lumea”, spunea dr. Răzvan Constantinescu. Citiți declarația sa aici.

Dr. Tudorel Axinia de la Spitalul din Târgu Neamț a murit marți, 5 octombrie, la un spital din Iași în care fusese internat după ce a fost confirmat pozitiv la SARS-CoV-2, potrivit ZiarTarguNeamt.ro

Continue reading “Doctorul gastroenterolog Tudorel Axinia de la Spitalul din Târgu Neamț a murit cu/de Covid. Toată presa a omis micul detaliu care răstoarnă carul vacciniștilor: ERA DUBLU VACCINAT”

CONSTANTIN STANCU: Recenzie la vol. de poezie ”JURNALUL UNUI TĂIETOR DE LEMNE (degete între solstiții)” de ADRIAN BOTEZ

JURNAL PE O CATIFEA DE BEZNĂ LINĂ

Vremurile sunt tot mai complicate, oamenii nu mai au timp de reevaluări, de poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Evenimentele neprevăzute, șocurile suferite – nu dau ocazia recăpătării identității pierdute în istorie, sau șansele sunt tot mai mici. 

Adrian Botez, fidel crezului său literar, a ținut să fixeze experiențele personale, într-un Jurnal Poetic, pe timp de pandemie. Privind la bolile oamenilor, la bolile personale, el constată că lumea, în sine, este bolnavă spiritual. Lucrurile sunt cunoscute, în general, dar puțini sunt dispuși să o recunoască și să accepte dimensiunea.

Continue reading “CONSTANTIN STANCU: Recenzie la vol. de poezie ”JURNALUL UNUI TĂIETOR DE LEMNE (degete între solstiții)” de ADRIAN BOTEZ”